Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


4 comentarii

44 de ani – scrisori pentru Ilya Ilf de la Marusya Tarasenko


El a decedat în 1937, și ea continua să-i scrie scrisori încă 44 de ani… O poveste uimitoare, emoțională, de dragoste și loialitate. După moartea soțului, îi tot scria. Ritualul rămânea neschimbat: îmbrăca o rochie de seară, aplica rujul pe buze, alegea dintr-o grămadă de scrisori următoarea scrisoare scrisă cândva de el…

Iehiel – Leib Arievich Fainzilberg – acest nume a primit la naștere în 1897 băiatul care s-a născut în familia unui contabil din Odessa. El ulterior a devenit scriitorul celebru Ilya Ilf. Tatăl a încercat să le ofere fiilor mai mari o educație bună – i-a trimis la gimnaziu, iar pe Ilya la o școală profesională. Dar, în zadar. Frații mai mari au devenit artiști, și Ilya, după ce a lucrat ca desenator liniar, electrician, și chiar ca contabil, a ajuns să devină scriitor.

Iar în 1904 în familia unui brutar din Odessa s-a născut o fată frumoasă Marusya Tarasenko. Maria a absolvit gimnaziul și era interesată de arte plastice, de aceea ea mai întâi s-a cunoscut cu frații mai mari ai lui Ilya, frecventând o asociație creativă de pictori. Ilya participa la asociația poeților. Ei s-au cunoscut atunci când Maria avea doar 17 ani. Discuțiile lor aprinse despre literatură și pictură împerceptibil s-au transformat într-o relație de dragoste. Ilya era foarte timid, astfel că a ales calea literară în exprimarea sentimentelor care i-au cuprins inima. El a început să-i scrie Mariei scrisori de dragoste, aproape în fiecare zi. Venind acasă, tânărul imediat se apuca să-i scrie următoarea scrisoare iubitei sale. În 1923, Ilya pleacă la Moscova, unde a obținut un loc de muncă la ziarul Gudok. S-au căsătorit ei cu Marusya în 1924, dar locuiau separat, nu le ajungeau bani nici pentru a închiria o odaie. Dar scrisori emoționale, pline de sentimente tandre, își scriau zilnic. Doar în 1929, au primit o odaie într-un apartament comunal și au început să locuiască împreună. În acele momente, Ilya Ilf în colaborare cu Evgeny Petrov, scrisese deja romanul „Cele douăsprezece scaune”. Au apărut succesul, banii, deplasările prin țară și peste hotare. În 1935, în familia lui Ilya și Maria s-a născut o fiică, Alexandra. Cu regret, fericirea lor n-a durat mult timp. Ilya Ilf era bolnav de tuberculoză încă din anii ’20. Dupa o călătorie în America, boala s-a agravat. În acele timpuri, tuberculoza nu putea fi tratată. La 13 aprilie 1937, Ilya Ilf a decedat brusc. Avea doar 39 de ani.

Ilya Ilf și Maria Tarasenko

Marusya a rămas văduvă la 33 de ani. Erau mulți pretendenți la mâina și inima ei. O tânără frumoasă și educată. Ea refuza și respingea toate ofertele. Nu s-a mai găsit unul ca Ilya. Despre ceea că mama păstra scrisorile de la tatăl ei, și îi scria timp de 44 de ani, fiica a aflat doar după moartea ei. (Fiica lor Alexandra a decedat în 2013).

A fost o dragoste ce mișcă sori și stele, scurtă și strălucitoare: Ilya Ilf și Marusya Tarasenko.  

Dacă nu știi ce simți pentru o persoană – închide ochii și vezi așa o imagine: nu este. Nicăieri. Nu a existat și nu va fi. Atunci totul va deveni clar

Svetlana Vizitiu, Impresii din viață și cărți

Imagine din inet

      Surse biografice: Cărțile lui Ilf și Petrov erau atât de populare încât cinematograful nu le-a ocolit. Bazându-se pe lucrările lor, au fost împușcați un număr mare de filme. Filmele bazate pe cărțile lui Ilya Ilf și Evgeny Petrov sunt foarte populare. Producătorii mondiali se îndreaptă până acum către partidele de satirist!
Ilia Ilf a fost un prozator rus. Împreună cu Evgheni Petrovici Kataev, fratele scriitorului Valentin Kataev, a scris romane satirice în manieră picarescă ridiculizând credulitatea unora sau pretențiile și suficiența funcționarilor.În 1927, împreună cu Evgeny Petrov, pentru prima oară au lucrat împreună la romanul „Cele douăsprezece scaune”. Calea pentru cronică a fost oferită de Valentin Kataev, dar autorii au fost atât de entuziasmați de evoluția sa, încât au primit în cele din urmă un roman de aventură cu drepturi depline, pe care Kataev ia recomandat să-l publice. În anul următor, Ilf a fost concediat din ziar ca urmare a reducerii. Și Petrov la lăsat pe el. Ambii au devenit angajați ai revistei „Freak” – au făcut recenzii comune ale filmelor și spectacolelor sub pseudonimul „Don Bucilio”. În viitor, rezultatul prieteniei creative a scriitorilor a fost un număr mare de povești scurte, eseuri, povestiri scurte, scenarii și, bineînțeles, romane. Succesul lor în Uniunea Sovietică a fost incredibil, dar, totuși, scriitorii nu se bucurau de aprobarea criticilor. După „Chudak”, foiletele au fost scrise în mod activ și pentru alte publicații: Pravda, Crocodile, Gazeta Literară. La mijlocul anilor 1930, corespondenții ziarului Pravda, Evgheni Petrov și Ilya Ilf, au călătorit în Statele Unite, ceea ce a dus la o serie de eseuri „America de o poveste”. La începutul anilor 1930, Ilf a devenit serios interesat de fotografie. A fotografiat pe „Lacul”. Mii de fotografii au fost luate de scriitor. Printre acestea se numără multe fotografii unice ale Catedralei lui Cristos Mântuitorul înainte de explozie și după, înmormântarea lui Mayakovsky, fotografii ale unor contemporani celebri – Mikhail Bulgakov, Boris Pasternak, Yuri Olesha. Fotografiile lui au ilustrat cartea „America de o poveste”. După moartea lui Ilia Ilf, fotografia a găsit-o pe fiica sa Alexander. Le-a adunat, pregătită pentru publicare. Astfel sa născut și cartea „Ilya Ilf – Fotograf”. Ilya Ilf a scris despre ceea ce i sa întâmplat în viața sa din 1925 până la moartea sa. Acestea erau jurnale de călătorii, câteva fraze bune, schițe ale lucrărilor viitoare. Treptat, ei au devenit o mărturisire de lucru cu drepturi depline. Cartea include schițe în stilul poeziilor prozei, parodiilor, recenzii critice. În URSS, a fost posibilă publicarea unei cărți numai cu reduceri semnificative. Dar afirmațiile scriitorului au devenit totuși fraze înaripate și s-au răspândit rapid în toată țara.

Citate de Ilf:

  • „Există întotdeauna un om care este ultima persoană care vrea să vorbească”.
  • „Toți oamenii talentați scriu în mod diferit, toți oamenii incompetenți scriu în același fel și în aceeași scriere de mână.”
  • „Există lucruri care nu pot fi schimbate. Puteți să vă scoateți cizmele, dar nu puteți învăța o persoană să râdă în limba rusă. „
  • „Cât de drăguț este să fii afacere atunci când nu există afaceri”.


12 comentarii

Probleme ale turismului moldovenesc


Sezonul vacanţelor abia s-a început, dar acum putem spune că cei mai mulţi dintre concetăţenii noştri dacă se vor porni să se odinhnească undeva, atunci doar – în România, Bulgaria, Grecia, Turcia şi alte state europene, şi nu la Vadul-lui-Vodă sau alte destinaţii turistice moldoveneşti. O problemă în continuă discuţie, – şi pot fi numite câteva motive importante sau probleme esenţiale pentru care turismul nostru intern se dezvoltă mult mai lent decât am dori noi:

  • Lipsa de sprijin real din partea statului. Experienţa internaţională demonstrează, că cel mai eficient turismul se dezvoltă în acele ţări în care există un program coerent de susţinere la nivel de stat. În Moldova, cu toate acestea, de parcă persistă un cerc vicios. Autorităţilor nu le prea pasă de dezvoltarea economiei, barem să discutăm despre turism, în special, că şi turiştii nu prea vin la noi. Turiştii nu par să fie interesaţi de traseul moldovenesc, deoarece nimeni nu este atent la nevoile lor, nu se ocupă nici de infrastructură. Să te bazezi pe afaceri mici, în acest caz, nu are sens: reparaţia permanentă a drumurilor, construcţia hotelurilor – este o sarcină care ar putea fi rezolvată doar în corelaţia statului cu cei mai mari investitori privaţi, cei care în present fug de orice investiţie în Republica Moldova. Nu au încredere nici în autorităţi, nici în popor…

    Chisinau Malina Mica

    Chisinau, Malina Mica, Centru

  • Propagandă nereuşită. Majoritatea turiştilor străini dintre destinaţii turistice moldoveneşti cunosc doar Chişinăul, Codrii şi vinăria Cricova, puţini care vin la noi în ţară de dragul naturii uimitoare. Mai trist este că nici moldovenii nu cunosc mai mult decât cei străini despre ţara lor. Ştie cineva de existenţa unor mănăstiri la Japca, Hîrjăuca, Manuc Bey, Căpriana, Saharna, Hâncu, de complexului muzeal ‘’Orheiul Vechi’’, de Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior, rezervaţia natural Ţipova, de locurile pitoreşti din preajma Nistrului şi al Prutului etc? Sunt peisaje cele mai faimoase şi pline de farmec. Este necesară o propagandă competentă, în special, care să facă accesul convenabil la site-uri şi ghiduri de presă.
  • Dezvoltarea slabă a turismului rural. Trăim într-o epocă în care locuitorii urbani obosiţi de aglomerația orășenească sunt în căutare a unui bârlog de urs pentru relax. O căsuţă de lemn cu o grădină şi un loc pentru grătar, o baie comună sau un duş turnat din căldare dintr-o cabină ca la sat, – toate acestea fiind mult mai atractive decât un număr cu o sală de conferinţe, ascensoare şi un jacuzzi într-un număr din hotel. Dar, oraşele şi satele pitoreşti din Moldova nu sunt de loc pregătite să primească oaspeţii. Între timp, chiar şi cel mai obişnuit sat s-ar putea cu puţin efort de transformat într-o vedere excelentă, într-un obiect atractiv pentru călători. Vă mai amintiţi filmul cela american cu transformarea unui sătuc într-o poveste de Crăciun pe timp de o noapte?..
  • Drumurile proaste. Din acelaș motiv cele mai interesante obiecte turistice sunt uneori lipsite de atenţie din partea turiştilor.
  • Fragmentarea feudală. Specific mentalului moldovenesc… În loc să creăm o anumită rută interesantă, să încercăm să lucrăm împreună, noi încercăm să concurăm unul cu altul… Dimpotrivă, ar trebui să ne unim. La noi, chiar şi drumurile din regiunea vămilor sunt teribile, unde nici veceurile nu sunt normale. Într-adevăr, problema nu e doar în calitatea reţelei a drumurilor, ci şi în faptul, că Moldova trăieşte ca în perioada feudală, – pentru a ajunge într-un sat, trebuie să treci prin centru rational, sau chiar prin capitală.
  • Hoteluri scumpe şi proaste. Fie vechi ca din adăposturi sovietice de ‘’clasă economic’’(despre care se anunţă cam timid în ghid-uri), fie ceva nou sau reparat, dar cu preţuri de la una sută Euro în sus. În ultimul timp, au apărut aşa-numite case de oaspeţi, – cabane sau case obişnuite deţinute de persoane particulare. Dar toate aceştea nu sunt deloc ieftine, nici confortabile conform preţului exagerat stabilit la ele.
  • Dezvoltarea slabă a tipurilor specializate de turism. Religioase, extremale, -eco- şi fotografia. Toate aceştea sunt lăsate la mila… nici nu companiilor mici, ci chiar pentru turiştii înşăşi, care netezesc de sinestător drumurile rutelor, cautând un loc de ‘’culcuş’’ pe noapte, și singur rezolvă problema cu alimentaţia…
  • Probleme cu alimentaţia publică. În cele mai multe locuri provinciale restaurantele şi cafenelele sunt în continuare axate pe organizarea şezătoarelor zgomotoase şi cu băuturi alcoolice. Familii cu copii, în asemenea cazuri se simt extrem de prost. Lipseşte şi confortul. Meniul este monoton, cu salate interminabile cu maioneză şi gustări la bere şi vodcă. O altă problemă – Micul dejun. Dacă turistul nu va fi hrănit în hotel, el riscă o jumătate de zi să rămână flămând, că până la miază zi toate punctele de alimentaţie publică sunt, de obicei, închise. Atunci, adio amintiri plăcute şi revenire la anul viitor la aceeași călătorie sau rută a turistului…
  • Design-ul sau ambalajul prost. Chiar şi în cele mai populare oraşe cu diferite destinaţii turistice este dificil să găseşti un centru de informare sau indicaţii în limba engleză sau franceză. Anturajul public arată trist, cu semne urâte, tehnică sau mobilier lipsă, fie cu scaune vechi sau stricate. Lipsesc şi veceurile, o problemă primordială, iar unele sunt cu igienă şi iz insuportabile, fără apă fierbinte etc, de curăţenie nici nu se pune întrebarea… Turistul singur își bate capul de mătură… Lipsesc coşurile pentru gunoi, chiar şi în capitală. Mobilerul stradal, urnele şi veceurile trebuie să fie nu doar frumoase ci şi confortabile. În cele din urmă, dacă design-ul ‘’gunoier’’ nu va atrage turiştii, ulterior îi va mulţumi măcar… pe înşăşi orăşeni.
  • Totul se rezumă la mentalitate…