44 de ani – scrisori pentru Ilya Ilf de la Marusya Tarasenko

El a decedat în 1937, și ea continua să-i scrie scrisori încă 44 de ani… O poveste uimitoare, emoțională, de dragoste și loialitate. După moartea soțului, îi tot scria. Ritualul rămânea neschimbat: îmbrăca o rochie de seară, aplica rujul pe buze, alegea dintr-o grămadă de scrisori următoarea scrisoare scrisă cândva de el…

Iehiel – Leib Arievich Fainzilberg – acest nume a primit la naștere în 1897 băiatul care s-a născut în familia unui contabil din Odessa. El ulterior a devenit scriitorul celebru Ilya Ilf. Tatăl a încercat să le ofere fiilor mai mari o educație bună – i-a trimis la gimnaziu, iar pe Ilya la o școală profesională. Dar, în zadar. Frații mai mari au devenit artiști, și Ilya, după ce a lucrat ca desenator liniar, electrician, și chiar ca contabil, a ajuns să devină scriitor.

Iar în 1904 în familia unui brutar din Odessa s-a născut o fată frumoasă Marusya Tarasenko. Maria a absolvit gimnaziul și era interesată de arte plastice, de aceea ea mai întâi s-a cunoscut cu frații mai mari ai lui Ilya, frecventând o asociație creativă de pictori. Ilya participa la asociația poeților. Ei s-au cunoscut atunci când Maria avea doar 17 ani. Discuțiile lor aprinse despre literatură și pictură împerceptibil s-au transformat într-o relație de dragoste. Ilya era foarte timid, astfel că a ales calea literară în exprimarea sentimentelor care i-au cuprins inima. El a început să-i scrie Mariei scrisori de dragoste, aproape în fiecare zi. Venind acasă, tânărul imediat se apuca să-i scrie următoarea scrisoare iubitei sale. În 1923, Ilya pleacă la Moscova, unde a obținut un loc de muncă la ziarul Gudok. S-au căsătorit ei cu Marusya în 1924, dar locuiau separat, nu le ajungeau bani nici pentru a închiria o odaie. Dar scrisori emoționale, pline de sentimente tandre, își scriau zilnic. Doar în 1929, au primit o odaie într-un apartament comunal și au început să locuiască împreună. În acele momente, Ilya Ilf în colaborare cu Evgeny Petrov, scrisese deja romanul „Cele douăsprezece scaune”. Au apărut succesul, banii, deplasările prin țară și peste hotare. În 1935, în familia lui Ilya și Maria s-a născut o fiică, Alexandra. Cu regret, fericirea lor n-a durat mult timp. Ilya Ilf era bolnav de tuberculoză încă din anii ’20. Dupa o călătorie în America, boala s-a agravat. În acele timpuri, tuberculoza nu putea fi tratată. La 13 aprilie 1937, Ilya Ilf a decedat brusc. Avea doar 39 de ani.

Ilya Ilf și Maria Tarasenko

Marusya a rămas văduvă la 33 de ani. Erau mulți pretendenți la mâina și inima ei. O tânără frumoasă și educată. Ea refuza și respingea toate ofertele. Nu s-a mai găsit unul ca Ilya. Despre ceea că mama păstra scrisorile de la tatăl ei, și îi scria timp de 44 de ani, fiica a aflat doar după moartea ei. (Fiica lor Alexandra a decedat în 2013).

A fost o dragoste ce mișcă sori și stele, scurtă și strălucitoare: Ilya Ilf și Marusya Tarasenko.  

Dacă nu știi ce simți pentru o persoană – închide ochii și vezi așa o imagine: nu este. Nicăieri. Nu a existat și nu va fi. Atunci totul va deveni clar…

Svetlana Vizitiu, Impresii din viață și cărți

Imagine din inet

      Surse biografice: Cărțile lui Ilf și Petrov erau atât de populare încât cinematograful nu le-a ocolit. Bazându-se pe lucrările lor, au fost împușcați un număr mare de filme. Filmele bazate pe cărțile lui Ilya Ilf și Evgeny Petrov sunt foarte populare. Producătorii mondiali se îndreaptă până acum către partidele de satirist!
Ilia Ilf a fost un prozator rus. Împreună cu Evgheni Petrovici Kataev, fratele scriitorului Valentin Kataev, a scris romane satirice în manieră picarescă ridiculizând credulitatea unora sau pretențiile și suficiența funcționarilor.În 1927, împreună cu Evgeny Petrov, pentru prima oară au lucrat împreună la romanul „Cele douăsprezece scaune”. Calea pentru cronică a fost oferită de Valentin Kataev, dar autorii au fost atât de entuziasmați de evoluția sa, încât au primit în cele din urmă un roman de aventură cu drepturi depline, pe care Kataev ia recomandat să-l publice. În anul următor, Ilf a fost concediat din ziar ca urmare a reducerii. Și Petrov la lăsat pe el. Ambii au devenit angajați ai revistei „Freak” – au făcut recenzii comune ale filmelor și spectacolelor sub pseudonimul „Don Bucilio”. În viitor, rezultatul prieteniei creative a scriitorilor a fost un număr mare de povești scurte, eseuri, povestiri scurte, scenarii și, bineînțeles, romane. Succesul lor în Uniunea Sovietică a fost incredibil, dar, totuși, scriitorii nu se bucurau de aprobarea criticilor. După „Chudak”, foiletele au fost scrise în mod activ și pentru alte publicații: Pravda, Crocodile, Gazeta Literară. La mijlocul anilor 1930, corespondenții ziarului Pravda, Evgheni Petrov și Ilya Ilf, au călătorit în Statele Unite, ceea ce a dus la o serie de eseuri „America de o poveste”. La începutul anilor 1930, Ilf a devenit serios interesat de fotografie. A fotografiat pe „Lacul”. Mii de fotografii au fost luate de scriitor. Printre acestea se numără multe fotografii unice ale Catedralei lui Cristos Mântuitorul înainte de explozie și după, înmormântarea lui Mayakovsky, fotografii ale unor contemporani celebri – Mikhail Bulgakov, Boris Pasternak, Yuri Olesha. Fotografiile lui au ilustrat cartea „America de o poveste”. După moartea lui Ilia Ilf, fotografia a găsit-o pe fiica sa Alexander. Le-a adunat, pregătită pentru publicare. Astfel sa născut și cartea „Ilya Ilf – Fotograf”. Ilya Ilf a scris despre ceea ce i sa întâmplat în viața sa din 1925 până la moartea sa. Acestea erau jurnale de călătorii, câteva fraze bune, schițe ale lucrărilor viitoare. Treptat, ei au devenit o mărturisire de lucru cu drepturi depline. Cartea include schițe în stilul poeziilor prozei, parodiilor, recenzii critice. În URSS, a fost posibilă publicarea unei cărți numai cu reduceri semnificative. Dar afirmațiile scriitorului au devenit totuși fraze înaripate și s-au răspândit rapid în toată țara.

Citate de Ilf:

• „Există întotdeauna un om care este ultima persoană care vrea să vorbească”.
• „Toți oamenii talentați scriu în mod diferit, toți oamenii incompetenți scriu în același fel și în aceeași scriere de mână.”
• „Există lucruri care nu pot fi schimbate. Puteți să vă scoateți cizmele, dar nu puteți învăța o persoană să râdă în limba rusă. „
• „Cât de drăguț este să fii afacere atunci când nu există afaceri”.

Cui nu-i plac cărțile? Top 5 carti

    Un psiholog spunea ca societatea  noastră actuală se află la o cotitură după care își va regăsi spiritualitatea. Dea Domnul să o regăsim! – Ascultați, ce spun persoane deștepte: e pentru cei care au ochi să vadă, și urechi – ca să audă! 

 Rusalina Russu:Prima carte care m-a marcat și pe care am recitit-o regulat la distanță de 4-5 ani (pentru că am inteles-o diferit de fiecare dată) a fost „Pe aripile vintului” de Margaret Mitchell, apoi ‘Mizerabilii” de Victor Hugo mi-a dat mare bătaie de cap pentru ca n-am înțeles-o pe Fantina care nu și-a mai vizitat fiica niciodată…”Jennie Gerhardt” de Theodor Dreiser m-a fact sa ma gindesc la fetele intretinute din epoca trecuta… Dar cartea care m-a impresionat cu adevărat la vârsta adolescenței a fost : ”Urme pe prag” de Alexei Marinat, o recomand cu toată încrederea celor care vor să cunoască istoria postbelică acestei palme de pamânt – mi-a lăsat urme adânci în suflet și în minte, la fel ca și „Copii în catușile Siberiei” sau „Tema pentru acasă”. Să nu uit și de Coelho, – las-să zică unii că e banal, dar eu am multe din carțile lui și să vă deschid un secret: de foarte multe ori l-am citat în emisiunile mele, fără să zic autorul…

 Octavian Ticu recomandă: 1.Cruciatii de Henrik Senkevici 2. Fratii Karamazov de Fedor Dostoievki 3. Gorila de Liviu Rebreanu 4. Delirul lui Marin Preda. – Ceea ce citeste copilul meu: Cei trei muschetari de Alexandru Dumas, Robinson Crusoe de Daniel Defoe, Colt Alb de Jack London

Zinaida Jioară: Lectura e cea mai bună formă de creștere și dezvoltare a valorilor, altfel spus, de ați creste IQ-ul, indiferent de vârstă, pentru ca omul trebuie să fie într-o permanentă creștere, altfel riscă sa vadă lumea numai într-o singură culoare. Eu îmi amintesc foarte bine de prima mea carte, Găina porumbacă, citită la 6 anisori, – ea fiind prima carte luată de la biblioteca din sat și, de atunci am îndrăgit această biserica a cărții, care din păcate nu mai e așa de văzută de tinerii de azi. Au urmat sute de cărți, unele au lăsat amprentă în memorie, altele – nu. Îmi amintesc și am recitit de câteva ori în adolescență cartea Coliba unchiului Tom de Harriet Beecher Stowe. Mi-a plăcut lectura după Ion Druță, volumele cu detective după Agatha Christie. Evident, recomand tinerilor sa citească Multă literatură de specialitate, dar foarte Multă, – credeți-mă că acest studiu se așează pe rafturi acolo în creieraș Și la momentul necesar, își spune cuvântul. Uneori apelez la multe cărți de psihologie, astfel, caut și găsesc răspunsuri la multe întrebări care le am, pentru ca am și eu fiica adolescentă 🙂  Și vreau sa fiu în pas cu evoluția. La moment lectura Dosarele secrete al sec XX, o carte cu răspunsuri și tot atâtea semne de întrebare. Obișnuiesc sa citesc doua cărți în același timp, adică, încep o carte, o las, încep alta, revin la aia, nu știu de ce 🙂 Fiecare om citește ceea ce îi cere sufletul. Însă tare bine ar fi ca în biblioteca fiecărui om sa fie măcar versurile lui Mihai Eminescu, Grigore Vieru și alte opere de capatâi… Fiica mea, Madalina, lecturează ceea ce e în programul școlar, îi plac cărțile de filozofie; oameni… Ea mi-a și dat o temă pentru acasă: Să-l citesc pe Nicolae Dabija, temă pt acasă! 🙂 Pot sa vorbesc chiar si trei zile despre carti, incontinuu…

Dorin Scobioală: „12 стульев” și „Золотой телёнок” de Ilf și Petrov. După ce-l veți cunoaște pe Ostap Bender, veți înțelege cum s-au ridicat politicienii și afaceriștii de pe la noi…

Nadia Darie: Cartea copilăriei mele cred a fost Călărețul Fără Cap de Mayne Reid;
după lecturarea acestui roman am început să iubesc și mai mult detective, polițiste, dar și actiunea, – si la nivel de cărti, – si la nivel de cinematografie. Am văzut mai tîrziu si doua ecranizări frumoase ale romanului. Am citit în original multă literatură franceză, iar preferatul meu este Victor Hugo cu L’homme qui (Omul care râde)
Nu am neglijat nici clasicii noștri, puteti oricind citi Rebreanu, Sadoveanu, Druță sau Eminescu – pe mine literarura română mă calmează, anume, – autorii clasici români! În ultima perioadă, citesc mai mult literatură de specialitate, despre copii și romane de buzunar. Ultima lectură a fost: M-am hotărit să devin prost, de Martin Page

Codreanu Vlad : Am citit ”Capra cu trei iezi”, și altceva… Am citit cărți de limbă română și carți de istorie, de Dreptul omului, carți de școală, care îmi erau interesante… În rest, nu-mi plac cartile!

https://www.youtube.com/watch?v=0zYePUtIpYM  (”Capra cu trei iezi” pentru picii noștri)