Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


Scrie un comentariu

Cursa de supraviețuire / carantină


Aveți grijă de sine, de forțele voastre. Este necesar ca ele să fie suficiente pentru câteva săptămâni de carantină, și apoi – câteva săptămâni pentru a renunța la ea. E o cursă foarte lungă. E clar că în acest moment veți fi epuizați și iritați, la fel ca bursucii după hibernare. Iar lumea după anularea carantinei nu va reveni imediat la setările implicite, ea va descoperi maluri noi pentru a contura idei și creații, cu care la fel va trebui să se obișnuiască. La început, s-ar părea că sunt prostii, și foarte înfricoșătoare.  De aceea, aveți grijă de sine de pe acum, oriunde ați reuși. În orice lucru mărunt. – Acum, Stați Acasă!

Dacă această carantină și este al Treilea război mondial, atunci va câștiga doar cel care #stăAcasă, doarme bine, face sport și are grijă de sine… Am început să scriu versuri noi, să pictez, să citesc cărți, înghițând ce pot mai bine (conform vederii mele șubrede). Și pentru a informa lumea cu ediții noi de carte, că doar suntem în Anul lecturii naționale, cu toată această carantină dificilă pentru toți, salariile oricum trebuie să le merităm că guvernul ne va cere „răsplată”. Important, e să ieșim cu Doamne ajută din carantină! Referitor la postări, – sunt Informații care dăruie noi speranțe pentru schimbări. Și care oferă un sens nou în viața de mai departe… În special, la partajarea postărilor în aceste vremuri dificile, – sunt apreciate poveștile, plus surse cu desene animate pentru copii; care în continuare trebuie educați și dezvoltați în spiritul societății noi, de mentalitate „sperietoare”… de la migrație la cele conformate deja în Europa și Republica Moldova. Iată că, azi mi-au fost blocate toate postarile din acest blog, promovate pe facebook, toate imaginile evidențiate cu sursa la Blogul Impresii din viața și cărți și Clubul Impresii din Viata si Carti. Cei care au făcut-o blocându-mi textele ca „postări abuzive”, indiscutabil suferă de tulburări mintale, altfel nu-mi pot imagina instinctele ce-i bântuie pe așa oameni! – Mai important pentru mine și toată lumea – e să scăpăm de această pandemie, să fie oamenii sănătoși… S.Vizitiu. Cursa de supravietuire

Observ, că nu interesează pe unii statutul #covid19, legile sau deciziile noi ale guvernului. Dacă ți se spune clar să porți masca de protecție, de ce este atât de greu să o faci?.. Mai toți din start sunt porniți impotriva orcărei reguli stabilite pentru siguranță și pentru a rămâne sănătoși în aceste vremuri într-adevăr dificile… Evenimentele de groază în Italia sperie nu doar diaspora. În aceste momente, acel milion de basarabeni migrați se vrea înapoi acasă… fără să se asigure că pot contamina pe cei dragi lor, De poliță de asigurare medicală la fel nu au nevoie.  Unii consideră – „noi lucrăm în Europa și trimitem bani acasă, deci asta e taxa pe care o achităm statutului!” Și, de ce să nu contribuie cu acest efort pentru crearea și dezvoltarea noilor instituții și cadre medicale, pentru profesioniști și utilaje noi de tratamente dificile în varia boli? Iar atunci când ai noștri pământeni/rude/prieteni din diaspora revin acasă pentru a se face sănătoși la clinici medicale, ei spun „pentru că e mai ieftin în Moldova decât în Europa”- Acest lucru nu vă spune nimic? În loc să dezvoltăm un stat cu o Medicină cu profesioniștii în tratamente dificile, – așa mentalități preferă să scuipe pe legi și… pe talente, idei și proiecte noi, și deci: „revenim Acasă când dorim, ca să contaminăm pe ceilalți cu viruși, cerem și condiții normale”!

Ce ai făcut personal pentru acest stat?

Unii se ceartă pentru o taxă de impozit care urmează conform legii să fie turnată de la diaspora în bugetul statului (în caz de vor înapoi acasă). Și diaspora e nemulțumită, desigur, se contrazice, iar corona virusului își face treaba în continuare, și nu întreabă dacă o iubești sau ba. Te poate înșfăca fără să te întrebe dacă ești oligarh sau un simplu muncitor pe câmp… Forul basarabean de socializare e pornit rău impotriva oricărei decizii a guvernului, fără să urmeze sfaturile de a se feri de acest grandios pericol de moarte. De ce? De ce e atât de greu să prinzi la minte dat fiind că ai în față atâția morți și testați pozitiv de #covid19 prin lume? De ce e atât de greu… să taci din gură, să te conformezi, șă te supui legilor Domnului? E tare ciudat că oamenii nu au frică de Dumnezeu care ne vorbește prin fapte reale în față!!! Azi, doar în Italia – 969 de decedați!.. Nu este o armă biologică, nu e virus, este ceva Spiritual și oamenii trebuie să înțeleagă că nu mai putem trăi cu ură și războaie ca îeri…

Tinerete fara batranete/ pictura S. Vizitiu, ulei, sticla, 2020

Viața după o criză dificilă e ca o viață după cutremur: practic totul este distrus.  Și aici apar două opțiuni: să urli și să dai vina pe soartă, prieteni, pentru că așa s-a întâmplat, fie să cauți învățăminte din criză. Cred că totul se întâmplă dintr-un motiv, în special, din loviturile crude prin pierderea persoanelor dragi, accidente, falimente, dependențe… Este foarte dureroasă experiență, dar cea mai inteligibilă lecție – cea de a supraviețui și să construiești ceva nou, nu pentru a uimi pe cineva, ci pentru sine, în primul rând… O criză din viața personală mi-a lăsat o cicatrice adâncă în suflet, dar m-a ajutat să realizez cât de puternică sunt, și, în continuare, să apreciez valorile.

Multe familii sunt aranjate astfel încât nu sunt în stare să reziste unul pe altul timp de 24 de ore în aceeași bucătărie, și nu înseamnă că sunt „familii rele” sau nu există o „apropiere spirituală”. Atunci când se impune o distanță mai scurtă, încă și durează relații dificile, – apar efecte foarte neplăcute. Până la certuri și violență în familie. Nu vreau să sperii pe nimeni, dar suntem în vremuri de criză și apelez la inteligența voastră: să fim toleranți unul cu altul și să ne ajutăm să ieșim din criză…  Să stăm acasă Împreună! Chiar a sosit momentul să bem un ceai, să discutăm și să ne spunem visurile, speranțele și tot ce avem pe suflet. Nu înseamnă să amânăm lecțiile, – să le studiem apoi online, chiar dacă sunt neterminate. Să amânăm munca pentru a ne face mai apropiați unul de celălalt. De ce ne este atât de greu? S-a rupt programul astăzi, ne vom întoarce la el mâine dimineața,  ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic… Astfel vom supraviețui, Doamne ajută! Nu uitați că fiecare oferă celuilalt ceea ce are în suflet! ❤

Svetlana Vizitiu, 2020, martie

Va urma…


29 comentarii

Cu bunicul la un ceai, destramarea Europei și a țării Moldovei


Adesea, noi auzim despre învierea morților, fantome și forțe supranaturale. Dar cine știe, câte persoane s-au întâlnit cu rudele decedate, față în față… O cunoscută de-a mea a fost una dintre acelea ”câteva”…luna in drum
S-a întâmplat circa 7 ani în urmă, în ziua a 40-a de la moartea bunicului Ivetei. La buneii din Olișcani, ea locuia din copilărie, că atunci a rămas ea orfană de mamă, iar tatăl ei s-a recăsătorit și a plecat imediat peste hotarele Moldovei. Trebuie de menționat, că în decesul bunicului nu era nimic extraordinar: boala prelungită nu-i lăsa nicio șansă la supraviețuire. După moarte, bunicul nu apărea nici măcar în vis, şi nu se întâmpla nimic deosebit, absolut nimic… până la după 40 de zile.
În ajunul celor 40 de zile, de cu seară bunica, ca de obicei, citi rugăciunile, apoi au luat cina împreună, au făcut ordine prin casă curățind bilele cu lână împrăștiate de pisica lor și s-au pregătit de culcare. Puțin după miezul nopții, Iveta a fost trezită de o voce cunoscută:
– Draga mea, tu dormi? Hai, trezește-te și fă-mi un ceai, că am înghețat bocnă…
– Bunicule, tu ești? Parcă ai murit, și noi te-am înmormântat deja, – s-a trezit surprinsă din somn Iveta.
– Eu am venit să-mi i-au rămas bun de la voi, tare mi-e dor… Trezește-o și pe bunica… Eu merg la bucătărie. Ceai, toarnă-mi un ceai…
Iveta a auzit cum bunicul și-a pus ciupicii, care în continuare rămâneau la ușa din tindă, și a pășit la bucătărie. Iveta a trezit-o repede pe bunica nedumerită care a pus capul înapoi pe pernă, și s-a pornit după bunicul. Dar, când a pornit lumina, nu a văzut pe nimeni, – numai ciupicii lângă masa din bucătărie… Iveta mult timp nu a putut adormi, mai degrabă mecanic decât conștient a preparat o cană mare cu ceai de mentă care îi plăcea bunicului, și-a făcut cruce și a mers în odaia ei. Sufletul îi era cuprins de  nelinişte şi nedumerire, – probabil a visat sau i s-a părut totul real… de pe somn? Consumată de gânduri chinuite în toiul nopții, în cele din urmă, ea a adormit înainte de zori.
A fost trezită în dimineață de vocea bunicuței, care întreba ce caută ciupicii bunicului la masa din bucătărie, și ce-i cu cana din care băuse doar el înainte de a muri, – pe masă. Iveta alergă la bucătărie. Cana era pustie! – Iveta, tu ai băut din cana lui bunicu?..
S-au gândit mult la această poveste. Speriate de moarte, bunicuța și Iveta, se îndoiau deja de caracterul adecvat al acestei istorii înnopinate și-i convingeau pe toți, că probabil au visat… S-au liniștit doar după ce au discutat cu preotul, care nu avea nici o îndoială asupra realității acestei întâlniri de noapte cu bunicul la un ceai, pentru că există lucruri pe care le poate explica numai Dumnezeu, trebuie doar să credem. Apropos, bunicul așa și nu a mai apărut după aceea la ”un ceai”…
S-ar fi sfârșit istorioara, dar după acea noapte, Iveta a început să aibă vedenii stranii, la început credea că e jocul imaginației bogate, dar unele întâmplări sau istorii petrecute, au convins-o că ea știuse sau simți cele făptuite, mai din timp… A tăcut un timp îndelungat, nu voia sa fie considerată nebună, și în cele din urmă, a venit la mine, și întâmplător sau nu, mi s-a confesat, atunci când eram la o terasă la o cafea… A spus doar să nu-i divulg numele, că știe bine, că dacă va fi deconspirată, … ”nu va nimeri în rai”. Și pentru veridicitatea spuselor sale, a început să mă convingă, că știe multe lucruri despre mine despre care ”nici eu nu mi-am dat seama”. Am scăpat înghețata pe rochie pe cât de uluită am rămas de cuvintele ei…
– Și de ce, tocmai mie îmi spui toate acestea?
– Svetlana, tu nu realizezi, dar și tu ești una dintre acelea ”câteva”…
M-a convins, că ”sunt prietenă pentru toți, și nimeni pentru mine, de fapt”; că sunt de multe ori ”utilizată” în scopuri personale și de pe urma ideilor și proiectelor mele cineva face ”business”… Că prin crearea Clubului de elite ”Impresii din viață și cărți” nu doar am promovat unele talente și persoane necunoscute, dar și am salvat câteva participanți de moarte sau incidente neplăcute, – cineva, schimbându-și planul în ultimele clipe, nu nimerise în accident, sau a evitat momente de cumpănă. Ea ”știa”, că la sase ori sapte ani, din curiozitate, am aruncat un pui de două luni de găină în toaleta din curte, pe care apoi o salvase mama mea. Asta chiar m-a dat Gata, nimeni nu știuse de această crimă a mea! Am început să mă simt incomod, dar și aici curiozitatea a fost la un nivel mai înalt.
Mi-a spus, că am să mor, nu bătrână, şi nici tânără, să nu-mi fac griji, că copii mei vor fi în siguranță și aranjați bine pe viață… Da, că așa și nu voi avea cartea mea, dar după moarte, unii ”prieteni” vor face business plagiind poveștile mele fără se dea o copeică copiilor mei… Așa cum a fost cu ”cartea despre Paulina pe care ți-a plagiat-o una ”Aliona”… Eram în nocaut, știam că spune adevărul, dar care mă bagase totalmente într-un șok aproape de leșin… Tensiunea mi s-a ridicat și chiar ea mă preveni de acest lucru. Era ora șapte, imediat am luat un Diroton, și n-o mai lăsam în pace..magic luminare.
Ce a mai spus ea? Că președinte SUA va deveni nu Hilarry Clinton, dar Trump care apoi și ăla turc Erdogan sau Suleyman, vor fi asasinați… Putin, la fel… va fi asasinat, şi curând, dar nu se știe încă… dacă și salvat )

Și, dacă să vorbim despre ai noștri moldoveni, că… de îl facem pe Plahotniuc președinte, el va face lucruri decente după multe rele pe care le-a făcut, cică s-a deșteptat… Că miliardul dispărut, a fost din vina lui Filat, și că cei de la bancă națională, cei din guvern, și chiar Ghimpu, de fapt, erau la curent de furt, că Leancă chiar n-a știut, dar ”simțea” şi tăcu, că Șor nu poartă nicio vină, și a vrut să-și răscumpere vina pentru mită lui la Filat, doar că singur a nimerit în gaura șobolanului, că Maia Sandu deranjată, la preşedinţie nu va face  schimbări, că protivnicii sunt mai puternici, iar cei de la DA sunt mari afaceriști și nu trebuie crezuți, că Lupu a stricat toata treaba Democrației, că Chirtoacă va fugi în România – ”a fost el bun, dar nu convingător”, iar Voronin dacă mai rămânea făcea lucruri înțelepte și salva țara, și, în cele din urmă, Usatyj va cădea de sinestător în plasă, divulgându-și prostia bolnavă… Că Dodon va dezvolta economia şi va face lucruri bune atunci când va deveni preşedinte, numai că eventual se va trezi un război civil provocat la scrutinul de voturi. Că după London, iese Turcia din Europa, vor ieși și se vor provoca războaie…. Nu mai continui…dsc_4660
Cică, nu se va face Stabilitate în țară, și Moldova se va pierde cu toate milioanele donate de UE și furate de demnitari aleși… Iar copiii noștri nu vor emigra, ci vor fugi, și nicio Unire nu ne va mai salva… De fapt, Unire, nu va fi… Moldovenii mereu vor fi subminați de frații lor de peste Prut și de ruși… Pentru că suntem un stat cu oameni talentați, muncitori, dorniți, compătimitori și săritori la nevoie, dar degradați și proști…
Am obosit, am rugat-o pe Iveta să continuăm… altă dată… Nu s-a supărat, a spus că am s-o caut chiar eu… Am promis să-i țin numele în secret. Ea știe şi asta, de fapt…
Doamne ajută!


2 comentarii

Lumea capitalei: în drum spre casă


Cunosc o glumă: ”Femeia trebuie să se comporte ca o doamnă, să gândească precum un bărbat și să muncească din greu, ca un cal”. Nu cred că e corect, dar asta e realitatea, cel puțin la noi… Trăim într-o lume a bărbaților, în continuare: Bărbați la conducere, bărbații la volan, bărbați dominatori… O lume, în care femeile depun de două ori mai mult efort pentru recunoaștere, apoi și pentru familie. Cu siguranță, că femeile sunt confruntate cu sarcini de viață complexe, și mai dificilă se pare sarcina femeilor de a găsi un echilibru între carieră și familie; cu toate acestea, cred că un compromis familial este posibil, dacă partenerii îs asumă responsabilitățile complementare. Dar priviți, vă rog, imaginile, – le-am prins chiar azi, în drum spre casă, venind de la servici. Drumuri sparte, cu înscripții și pereți pictate în centrul Chișinău, prin care trecem zi de zi…  Persoane cu dizabilitați fizice la fiecare pas… N-am observat pe cineva fericit, doar fețe obosite, supărate, chinuite, fără vre-o umbră a speranței… Ah da, am prins o copilărie fericită în vacanță ei de vară: ea încă nu cunoaște nevoile societății… Mașini parcate neregulamentar… Femei cu genți grele, femei cerșind, femei cu cărucioare și copii în brațe… Pensionari déjà ca la datorie, cerșind, fie, muncind și vânzând pe străzi, ori admirând cuminți porumbei și pisici în curtea blocurilor… Sunt bătrâni disperați, care nu au încotro… Și dacă ați avea ocazia să vă prezentați Moldova în fața unor oameni care niciodată nu au auzit de ea, și ați vrea să faceți o impresie bună, care ar fi cele câteva lucruri, nume, detalii unice pe care le-ați scoate în evidență? Să admitem că vinul, personalitățile bune și peisajele nu ne caracterizeaza doar pe noi. Dar societatea, și capitala noastră cum arată ea, – le vedeți? Nu pot să nu dau vina pe guvern sau pe primărie, cu subordonați iresponsabili, ce numai cuvântează fără înfăptuiri reale. De prin ’80, de când trăiesc aici, Chișinăul e în reparații ce nu mai au sfârșit… Nu zic ba, avem și lucruri frumoase de admirat, cu… văcuțe și sah, de exemplu, dar când te uiți ce urmează apoi! Iar oamenii nefericiți, cine-i va face să zâmbească??.. Sunt imagini făcute în jumătate de oră, dar cât durează și doare viață în această mizerie… Multe multe se vor schimba…. Dar… pensionarii pe străzi vor cerși în continuare…