Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


5 comentarii

„E violetă toamna săpată-n memorii”: Recomandare de carte cu poezii. Top 5 carti


    Pledoarie pentru citit poezie făcută cu bun simt, căldură, umanitate, candoare, înțelegere, pertinență, undeva mai optimist, fie cu pesimism. Conform stării de spirit. Poezia ne leagă de noi înşine şi de ceilalţi într-un fel… mai mult sau mai puțin îmbucurător… V-am pregătit o listă în care argumentele pro poezie să meargă mână în mână cu recomandările. Sper ca rândurile faine ale scriitorilor clasici, contemporani de mai jos să vă determine să mergeți la volume de poezie, la poeți, la poeme pășind pragul Bibliotecii Municipale ”B. P. Hasdeu”, unde vă așteaptă cărțile noi sau vechi de tipar, dar scrise de oameni minunați! Ce să citim? Cu ce să înceapă cititorul? Să fim optimiști! Fiindcă avem de partea noastră credința, speranța, clipa și nu destinul sau timpul ramas în urmă… Vivat!

  • Emil Loteanu. „Mi-s ochii arși de frumusețea ta…”

Pentru ambele maluri ale Prutului, opera lui Emil Loteanu rămâne o provocare. I s-a furat libertatea şi a încercat s-o recupereze. Libertatea şi iubirea, – cele mai mari ”nevoi” ale sale: în ”Şatra” ţiganul, nu întâmplător, este simbolul libertăţii absolute, care e mai importantă ca dragostea… Culmea ironiei: el a trăit atât de mult la Moskova, unde se vorbea ruseşte, şi şi-a manifestat românismul peste tot. A reuşit să promoveze valori naţionale, cu actori moldoveni şi români, pe banii ruşilor. Oficialităţile basarabene l-au alungat, iar românii i-au recunoscut valoarea mult prea târziu. Cu puţin timp înainte de a muri, i s-a decernat Premiul de excelenţă a Fundaţiei Culturale Române…” Debutează cu versuri inspirate pe paginile revistei ”Contemporanul” din Bucureşti (1948). Se afirmă ca poet, primii săi paşi în literatură fiind dirijaţi la Chişinău de Anatol Gugel. În 1952 debutează la „Tinerimea Moldovei” cu poezia „Cântecul marii iubiri”, după ce continuă să publice versuri în ziarul „Moldova socialistă” şi în revista „Octombrie”. Placheta „Zbucium” (1956) poetul a editat-o la numai 20 de ani şi a constituit o adevărată explozie lirică. Au urmat culegerile de versuri şi proză care sunt primite cu acelaşi entuziasm: „Chemarea stelelor” (1962), „Vioara Albă” (1963), „Belaia raduga” (1964, Moskova), „Ritmuri” (1965), nuvela „Bucolica” (1966), „Versuri” (1967), nuvela „Lăutarii” (1972), „Sufletul ciocârliilor” (1974), „Zov liubvi” (2001). La Editura „Litera” apare postum volumul selectiv „Chemarea stelelor” (2003). Versurile publicate puneau în valoare un poet talentat, dar, spre surprinderea colegilor de generaţie, Emil Loteanu a schimbat muza poeziei pe cea a cinematografiei… „Acest anunț/Este punctul meu de plecare/Și refrenul acestui poem/Scris pentru tine/În speranța aproape nulă/Că totuși cândva,/Îl vei citi./Ar fi mult prea trist/Ca lucrul acesta/Să nu se întâmple.” (din poezia „Gustul gurii” Emil. Loteanu)

  • Mihail Eminescu. „Poezii”

„Poezii” este singurul volum tipărit în timpul vieții lui Eminescu. Volumul a apărut pe 21 decembrie 1883 la editura Socec, cu o prefață și cu texte selectate de Titu Maiorescu și cu portretul autorului și cuprinde un număr de 63 de poezii, dintre care 26 au fost publicate de-a lungul unui deceniu în Convorbiri Literare. Cartea a fost plănuită timp îndelungat de către autor, însă sub presiunea insistențelor amicilor săi literari. Inițial, volumul s-ar fi numit „Lumină de lună”. Se spune că Eminescu a lăsat în grabă manuscrisele volumului, în ordinea dorită, ce urmau să fie tipărite, însă s-au ivit problemele de sănătate, care au determinat întreruperea legăturii cu editura. Titu Maiorescu, apropiat al poetului, s-a angajat să fie editorul volumului, fără acordul autorului. Astfel, editarea unei cărți semnate de Eminescu se anunța încă din vara anului 1883, în Convorbiri Literare. Manuscrisele au fost recuperate de către editor și modificate în anumite locuri. De pildă, în poezia Glossă, Maiorescu a înlocuit versul „Vreme trece, vreme vine” cu „Vremea trece, vremea vine”. Proiectul a fost trimis spre tipărire în decembrie 1883, imediat după ce editorul a finalizat prefața ediției întâi. Între timp, Maiorescu a rătăcit o coală editorială, cuprinzând 16 file. Volumul s-a distribuit în librăriile editurii Socec, iar lansarea efectivă a avut loc pe data de 21 decembrie 1883, în ciuda faptului că pe pagina de titlu este tipărit anul 1884. După spusele lui Maiorescu, cartea a fost gândită în așa fel încât să apară de Crăciun, cu scopul de a-i face o surpriză autorului, știind că proiectul inițial luase sfârșit pe neașteptate. Din nefericire, Eminescu nu a fost impresionat de volum, ba mai mult de atât, i-a insinuat iritare, trântindu-l de podea… „Când amintirile-n trecut/ Încearcă să te cheme,/ Pe drumul lung și cunoscut/ Mai trec din vreme-n vreme.”

  • Iurie Hemei.„Între două tărâmuri”: versuri și cugetări.

„Mereu am spus că Moldova este un colț de rai. Am vizitat mai multe țări, dar ca acasă nu e nicăieri. Eu sunt un om spiritual, precum Nicolae Dabija are intitulată o carte: „Libertatea are chipul lui Dumnezeu”. Deci, aici pe această palmă de pământ, mă simt acasă, mă simt liber. Viața este asemenea unui vis, omul este un simplu călător prin viața lui. Oriunde trăiești această viață – în SUA, Europa, până la urmă călătoria se sfârșește, indiferent unde te afli. Iar cu noi nu luăm nimic altceva decât faptele noastre! Eu cred că în viață nu e important ce reușești să aduni, dar ceea ce reușești să lași în urma Ta. Cineva consideră că dacă trăiam în altă țară, eram mai fericit, dar adevărata fericire este în sufletul nostru, sunt copiii, părinții, prietenii noștri…”

În goana după bani adesea noi uităm,/De bunul simț, de cei mai triști ca noi./Mulți au plecat, la fel și noi plecăm,/Ți-averile se vor preface în noroi…” (din poemul „Credință. Speranță și Iubire” de Iurie Hemei)

  • George Lixandru. „Tâlharii tăcerii” poeme/„Les pillards du silence” poemes

Sunt un mag care mă joc cu focul” – spune despre sine autorul. Este jurnalist, poet și expert în calculatoare, iar acum om al străzii după o luptă surdă cu politicienii din Buzău. Este un nume consacrat printre iubitorii de cultură buzoieni şi nu numai. George Lixandru a scris după Revoluţie pentru multe publicaţii precum: „Oblio”, „Zig-zag”, „Expres Magazin”, „Opinia”, „Muntenia”, „Informaţia Buzăului”, „Buzăul” sau „Jurnalul de Buzău”. Primul volum de poezii l-am publicat in 2005. Până în prezent are 6 volume publicate, dintre care două bilingve: „Izbânda fulgerului” – romano-maghiară si „Tâlharii tăcerii” – romano-franceză, la București. Ultimul volum, „Memoria păcatelor” (2006).

Părăsit de prieteni și fără un acoperiș deasupra capului, George Lixandru a ajuns să doarmă în gară din Buzău după ce a făcut greva foamei timp de mai bine de două săptămâni. Întrebat cum poate ajunge un jurnalist om al străzii, George Lixandru a răspuns cu vocea tremurândă: „În țara asta, se poate orice. Este țara tuturor posibilităților în sens negativ. Dacă nu se ivește nicio soluție pentru mine, îmi voi pune capăt zilelor. Dacă nu am unde să dorm diseară, nu mai vreau să trăiesc. Nu mai vreau ca oamenii să se uită la mine ca la un om al străzii. Eu am făcut lucruri bune pentru mai mulți oameni, dar acum sunt singur„.

Ne despărțim/încercând/să privim/prin pauzele/ce ne răstoarnă gândurile/ Totul/rămâne nemișcat/cuvintele/își scutură privirile în noi/ne scufundăm/în silabele timpului/ne despărțim/în lacrima neînțelesului din noi.”( G. Lixandru, „Lacrima neînțelesului”)

  • Liliana Chisari. „Grădina sufletului meu” – un tratat al cunoașterii de sine

Pasiunea ei sunt icoanele, pictează chipurile sfinților pe sticlă, precum și portretele oamenilor, momente din natură. „Grădina sufletului meu” împarte stările ei de suflet prin poezie și proză mediativă în care filosofează despre viață, fie reflectă propriile simțiri… O carte a trăirilor, a destinului autoarei retrăit „ca un veac de singurătate sufletească”. „Uneori ești tu/și lumea-i străină,/uneori ea nu mai are nume/și tu o numești cu numele tău…/E o parte din tine – /trebuie doar să cucerești!” („Eul din nou”, L. Chisari)

  • Maria Paula Erizanu. „Ai grijă de tine”

Maria-Paula Erizanu este licențiată în Istorie, Literatură și Istoria Artelor la New College of the Humanities, Londra. Textul ei de debut, „Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o”, care descrie protestele de la Chișinău din 2009, a apărut într-o ediție trilingvă (română, engleză, franceză) la editura Cartier. Cartea a mai fost tradusă în germană și cehă. A câștigat premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova, premiul pentru cea mai populară carte a Bibliotecii Naționale Ion Creangă și Premiul internațional UNESCO pentru cea mai frumoasă carte a anului 2011, acordat la Târgul de Carte de la Leipzeig. A mai publicat versuri în revista Poesis International. Creația ei „Ai grijă de tine” a fost influențată mult de activitatea de la tabăra de creație alături de scriitorul Dumitru Crudu, în 2012: „Acesta a fost un fundament și mi-a oferit mai multă energie și un aer mai proaspăt”. Tânăra a zis că speră să rămână conectată la literatură, pentru că îi place mult, iar ulterior a urmat și un masterat în jurnalism

Nostalgia şi dragostea sunt sentimente dominante. Lumina caldă a dragostei se refractă în câteva proiecţii: dragostea filială (impresionează discreţia şi ataşamentul faţă de fiinţa tatălui – mai rar în cazul unui autor-femeie) şi discreta, abia sesizabila undă erotică (poemul fruct). Autoarea a pus în simultaneitate imaginarul codurilor poetice şi cromatice cu puţină insinuare ocultă. Pe de altă parte, semnificaţia aluzivă a poemului de titlu poate apărea şi ca o provocare, întrucât primul vers din poemul „Ai grijă de tine” ne îndeamnă să nu complicăm lumea, să o luăm ca atare, „uneori“! …Când într-o carte de poeme, intitulată cu cel mai discret şi mai delicat îndemn patern-matern ai grijă de tine, sunt invocate asemenea nume, lucrurile nu pot fi de-a dreptul simple, chiar dacă atunci când priveşti un cartof sau o frunză de arţar vezi uneori doar un cartof, doar o frunză… O poetică înnoitoare este mesajul pe care îl comunică poeziei române cu prima sa carte Maria Paula Erizanu. Cu ingenioasa prezenţă a poemului de pică pe copertă, volumul ai grijă de tine anunţă o poetă prezentă în cărţi, cu cărţile în faţă şi cu calea deschisă.” (Maria Șleahtițchi despre carte).

  • Doina-Cezara Anton. „Frageda ploaie

Glasul viorii dulci sub pânză de cristal / Murmură a stinse limânări și ceară / Fierbinte curge în al luminii pocal…/Se sugrumă florile de primăvară.” Doina-Cezara ANTON s-a născut pe 29 septembrie 1993 la Chișinău. A debutat cu vesuri în revista „Florile Dalbe”, pe când era elevă. Versurile tinerei poete au fost publicate în revista „Prichindel” (Iași) , în săptămânalul „Literatura și Arta” și în revista ” Viața Basarabiei”. În anul 2004 a obținut Premiul Mare la Concursul Național de poezie Creștină „Clopotarul Terre”, poezia sa „Clopotul lui Dumnezeu” fiind inclusă în culegerea de poezii „Dangăt de clopot”, lansată de editura „Princeps”. În anul 2006 a publicat un grupaj de versuri în culegerea colectivă ” Tentația metaforei” (editura Pontos). Premiul I la Concurusl Național „La Izvoarele înțelepciunii” (2007). Laureată a Festivalului Internațional de Poezie „Grigore Vieru”, ediția I (2008), creația tinerei poete fiind apreciată de maestrul Afrian Păunescu. Premiul săptămânalului „Literatura și Arta” pentru Poezie (2009). Premiul I la Concursul de creație proprie organizat în cadrul Simpozionului Internațional „Gheorghe Asachi”(2011).

E violetă toamna/săpată-n memorii…/Și violet sărutul/cuprins în palmele tale./În depărtare moare-n cenusă lebăda…/Auzi?/Ah, dar unde pleci/lăsând pe-a ta cale/petale,/Iubite?..”

Recomand  și un alt #Top #carți proza contemporană:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/11/12/flori-de-toamna-carti-de-toamna-top-5-carti/

Svetlana Vizitiu ❤

Surse info:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2013/03/29/emil-loteanu-m-am-logodit-cu-cea-mai-dep-rtat/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/05/29/parintele-iurie-hemeiviata-e-un-dar-ceresc/

wikipedia.ro, google.com


Un comentariu

Să-l ucizi pe Sherlock Holmes!


De ce Conan Doyle l-a urât atât de mult pe Holmes? După ce l-a trimis la moarte în apele Reichenbach Falls, potrivit legendei, – cu rugămintea de a-l ”reînvia” la autor s-a adresat însăși regina Angliei. ”Deja am grețuri la auzul acestui nume!” – striga celebrul scriitor Artur Conan Doyle, care la 22 mai ar fi împlinit 160 de ani! Pare ciudat că această ”onoare” a meritat cel care l-a glorificat în toată lumea pe fostul doctor Doyle, care a devenit maestrul cuvântului – și la creat pe detectivul Sherlock Holmes. Chiar așa, Conan Doyle și-a urât din tot sufletul această ”creatură”. – De ce așa?

Totul s-a început atunci când tânărul medic Artur Conan Doyle și-a dorit cu toată patima să-și deschidă practica doctorală. Mister Doyle era licențiat în medicină, însă acest titlu nu ia adăugat nici un cent la salariu. La cabinetul închiriat de Doyle, pacienții nu se trăgeau. Și de bani, Doyle avea nevoie cu disperare. În timpul lui liber, care era mai mult decât suficient, doctorul nefericit practica exerciții verbale. Ca rezultat, din aceste studii s-a născut un detectiv de succes – misterul Sherlock Holmes, cu metoda lui deductivă. Apropos, autorul a împrumutat numele personajului său de la un cunoscut coleg, care era un doctor mai întrebat decât el însuși. Recitind prima povestire ”Un studiu în roșu”, Conan Doyle s-a gândit, s-a gândit, și… a trimis-o la o editură. Curând el a primit un răspuns pozitiv, fiind chiar lăudat, și cu rugămintea de a trimite o continuare la poveste. Astfel, detectivul de succes Sherlock Holmes l-a ajutat pe medicul nu prea solicitat să câștige bani buni în plus. Inspirat și înstărit financiar, mister Doyle a decis că el deja a ieșit din pantalonii scurți de lectură tabloidă, așa precum el considera scriiturile sale despre detectivul de la Baker Street, crezând că lucrările istorice meritau mult mai multă faimă decât un oricare Sherlock Holmes… Doar că cititorii n-au fost de acord cu autorul. Ei cereau tot mai multe povești despre Holmes, și alte subiecte ca cele istorice, nu le prea interesau. Acest lucru l-a înfuriat pe Conan Doyle. Dar, a fost nevoit… să-l ”resusciteze” pe detectiv, și deci… l-a reinviat din morți!..

În 1891 Conan Doyle a conceput un lucru teribil. Despre ce ia spus în mare taină mamei sale într-o scrisoare:”Vreau să-l ucid pe Holmes… pentru totdeauna! El mi-a sucit toate mințile!” Mama a fost șocată de această cruzime a fiului și l-a reproșat:”Nu, nu! Nu trebuie să procedezi așa!”. Și iată că acest masiv autor împreună cu soția lui, au decis să se odihnească de atâta agitație, și au plecat la Alpii elvețieni. A vizitat Canalul Reichenbach Falls. După ce întorcându-se acasă, s-a pus pe gânduri în biroul lui… În curând, era gata noua lui poveste „Ultima afacere a lui Holmes„, în care Holmes împreună cu profesorul Moriarty au dispărut în adâncul apelor înfuriate ale Reichenbach Falls. Și mai departe? Apoi toți cititorii au înmărmurit în așteptare. Mulți credeau că Holmes era în viață, și că autorul lucrează la o nouă poveste despre acest detectiv, și iată-iată cartea va ieși de sub tipar… Dar, nu și de data asta. Doyle a decis că a scăpat pentru totdeauna de detectivul enervant, de aceea cu mare bucurie se dedica lucrărilor sale mai importante.

Înțelegând că speranțele lor nu se realizează, cititorii au pornit la acțiuni serioase! Cineva a refuzat să se înscrie la revista, în care scriitorul publica operele lui, – și astfel de oameni principiali s-au dovedit a fi circa douăzeci de mii la număr! Cineva s-a ridicat la un pichet lângă biroul de redacție, cu postere: ”Întoarce-l pe Holmes!”, cineva s-a bandajat cu panglică neagră în semn de doliu pentru detectivul dispărut, și alții chiar l-au amenințat pe autor cu o bătaie zdravănă dacă nu-l întoarce la viață pe Holmes…

Conan Doyle nu reacționa la aceste atacuri. Pentru a se relaxa, astfel, ca să dispară din terenul editurilor și de atacuri, scriitorul a decis nimic altceva decât să se înscrie la războiul Anglo-Boer. Dar legenda spune că ia scris chiar regina Victoria care l-a rugat mult să-l întoarcă viu pe Holmes în scrierile sale, în care să descrie în detalii cum a reușit detectivul să se salveze din apele cascadei Reichenbach. Doule a încercat să scăpe de cerințe scriind poveștile despre trecutul detectivului, editând cartea ”Câinele Baskervilles”. Dar din nou publicul cerea povești tot mai noi despre faptele eroului lor preferat. Iar încercarea de a participa la un alt război, de data asta la Primul Mondial, a eșuat: cererea lui Doyle a fost respinsă de guvern. Și banii care ia adus personajul Holmes… se terminau!

Și aici, – foarte reușită treabă: o revistă ia propus 45 de mii dolari americani (o sumă destul de mare pentru acele vremuri) pentru 13 povestiri despre detectivul Holmes.

Conan Doyle a fost nevoit să dea acordul… 

În total, Artur Conan Doyle a creat 56 de povestiri și 4 povești cu participarea faimosului detectiv. Ultima operă a fost publicată în 1927, iar cu trei ani mai târziu a trecut în neființă autorul.

Dar și aici, Sherlock Holmes s-a nimerit a fi mai viu dintre cei vii! Potrivit tuturor statisticilor, acest personaj – este unul dintre cei mai populari și în prezent. EL continuă să trăiască prin filmele artistice, cele animate, spectacole și opere; i s-a stabilit chiar și monument, nu doar unul! Acest personaj, – omul fictiv a devenit membru onorific al Societății Regale de Chimie, și anume datorită Lui, Artur Conan Doyle în continuare este considerat unul dintre cei mai citiți autori în lume.

Poate, într-adevăr, Doyle l-a subestimat pe Holmes?

Sursa: Internet

Cartea o puteți lectura la Biblioteca Centrala BM B.P.Hasdeu!

❤ SV