Top carti, BM B.P.Hasdeu, promovate Iunie 2022

Conștientizarea de sine ca scriitor vine la o persoană din natură. Și atunci când talentul și setea de viață, dorința de cunoaștere și o capacitate uimitoare de muncă pentru a le transmite cititorului se îmbină minunat într-un singur scriitor, atunci această personalitate ocupă un loc special în istorie.

Pornim într-o lungă călătorie, care se dovedeşte a fi, în cele din urmă, o adevărată aventură a cunoaşterii. Descoperim, o dată cu scriitorii, nu doar noi istorii, tărâmuri şi fiinţe umane, ci şi un sens al existenţei noastre pe acest Pământ. Azi venim cu scriitorii noștri aniversari sau care au lansat carți noi, toți sunt incluși in top. Interesele literare ale scriitorilor promovați au acoperit o varietate de domenii ale vieții. În opera lor, un loc aparte îl ocupă monografiile științifice, literatura artistică, poezii, proză – dedicate vieților și destinelor omenești.

Orice carte se plămădește și se coace cu greu, având nevoie de multă căldură sufletească și de dorință de a o citi din partea cititorilor. Autorii au depus suflet, străduința de a aduna gândurile și faptele oamenilor interesanți prin viața lor de toate zilele…

„Bucuria_cuvintelor”! Noua Antologie2022 cu scriitorii romani si basarabeni. ‘Slavă bunului Dumnezeu, că îngăduie să vadă lumina tiparului Antologii, care întrunesc în paginile lor cuvântul revărsat de sus, ca o apă de izvor. Antologia “Bucuria cuvintelor” vine ca o rază de lumină divină, în bezna timpului ce ne apasă. Ales respect distinșilor scriitori Ion Machidon, Gabriela Alef Machidon și Veronica Pirlea-Conovali, pentru titanica munca depusă și imensa dăruire, întru prosperarea culturii românești!!! Felicitări infinite tuturor colegilor de condei, care se regăsesc în filele acestei bijuterii literare! Recomandam antologia cititorilor interesati de poezie si proza contemporana. Cu siguranta, Cuvantul bucura inimi! https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0bPh99fLJ2VbPLLtdhZxc9mNWPPaoHf9Zihsd3c5AuFGC43HbXtQ53czad7XjetXHl

Dumitru MATCOVSCHI – /n. 20 octombrie 1939 – dec. 26 iunie 2013/

Noua ani de când ne-a părăsit marele poet si un adevărat simbol al mișcării de renaștere națională în Republica Moldova.

S-a născut în 20 octombrie 1939 în satul Vadul-Raşcov din Şoldăneşti. El a scris peste 50 de culegeri de poezie, proză şi piese de teatru. Pe lângă operele literare pe care le crea, regretatul poet a fost un simbol al Mişcării de Eliberare Naţională de la sfârşitul anilor 80 ai secolului trecut. În 2011, el a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer de către preşedintele de atunci al României, Traian Băsescu.

„În timpul vieții era considerat o cetate, pentru că așa stătea în apărarea limbii române. Se vrea uitat de către toată lumea, niciodată nu a fost plăcut pentru că a spus lucrurilor pe nume. Ăsta e blestemul poetului”, / Ion Smolnițchi, președintele Asociației ”Focul din Vatră”/… /Ca urmare in… https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid02XpX9wDLmKStTiStg8LDWyPjffk1cXVgKHYfGM8ykkkyBS7iLJbDooP262effEFoYl

Scriitoarea Claudia_PARTOLE s-a născut la 14 iunie 1955 în satul Cotova, Drochia. Studiază la Universitatea de Stat din Moldova la Facultatea Filologie (Jurnalistică) între ani 1972-1977. O scriitoare cu suflet de copil! Debutează cu volumul „Mahalaua veselă” în 1982. Autoarea îşi identifică propriul Eu cu eul liric sau cu eul narator şi îşi lasă gândurile, impresiile, emoţiile, să se materializeze în texte ceea ce îi dezvăluie cele mai tainice ascunzişuri ale sufletului… Scrierile Claudiei Partole sunt expresia căutării adevărului despre eul profund, uneori frustrat şi măcinat de temeri, ascunzându-şi obsesiile şi disimulându-şi dorinţele, alteori cochet şi plin de viaţă, zâmbind până şi vântului. Prozele incluse, de ex., în volumul Ultima_amanta sunt meditaţii lirice despre iubiri neîmplinite, singurătate, trădare, moarte sau povestiri confesive despre dramele umane din viaţa de zi cu zi. Poeziile Claudiei Partole îndeamnă spre descătuşare, regenerare a binelui, tandreţei, spre sentimente profunde şi acţiuni bine chibzuite. Foarte sinceră cu cititorul: îi destăinuie durerile, bucuriile cunoaşterii prin profunde subtilităţi. Poeziile ei învaţa a iubi, a suferi, a ierta, a cugeta asupra sensului vieţii. Scrierele Claudiei Partole încolţesc şi dau rod, propunându-ne o succesiune de catrene nobil inspirate şi subtil caligrafiate. Autoarea a adunat basmele copilăriei, a mărturisit propriile năzbâtii, a născocit jocuri și ghicitori, a urzit cuvinte, țesându-le în vers, ca să amuze micii cititori; indeamna la protecția mediului nu prin lozinci înflăcărate, nu prin amenințări cu penalități și pedepse, dar prin simpla trezire a dragostei pentru natură și pentru frumos. E bine omenirea să înțeleagă că, fără dragostea de natură și de frumos, viața devine săracă! Cărțile Partole la această temă vin să ne umple ființa cu dragoste, recunoștință și grijă față de ea… / Urmare aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0dQSPNK9NTR5Pto14drYW6yHfuaDcvVxdBVRAh1jRyxzTtKyy99UksUkMriNGvv1nl

Nicolae_Baltescu, Purtăm_din_facere_imboldul_revenirii. – O poezie a luminii, că lumea poate si trebuie sa revină la cele sfinte! Astfel caracterizează critica de specialitate creația poetică a lui Nicolae Bălțescu – medic si poet, autorul cărții de versuri, intitulate sugestiv „Purtăm din facere imboldul revenirii”.

Cititorii pot trage învățăminte din poemele Nicolae Bălțescu, el luându-și în serios rolul de apărător al valorilor cât și de aducător al acestora. Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu dispune de multe volume ale autorului și sunt bineveniți în sălile de lectură să vină cu propriile lor impresii… Volumul reprezintă un dialog poetic, care învinge distanțele și cu siguranță va învinge și timpul: este structurat în opt capitole: Gânduri; Cele zece Porunci; Purtăm din Facere imboldul revenirii; Femeie trebuie să urci!; Iubire pământească; Imagini; In Memoriam Leonida_Lari; Eseuri. /Recenzie aici:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2022/06/07/nicolae-baltescu-purtam-din-facere-imboldul-revenirii-recenzie-literara/

Alexandru_Mihăilă „Saruta-ma, singuratate” Recomandam cartea și autorul tuturor interesați de o lectură interesantă! d.25 noiembrie 2021) Autorul s-a nascut 16 februarie 1950 in localitatea Bozieni. Scriitor cu origini basarabene, redactor-sef, editor PapiruSMedia. De câțiva ani, ziaristul și scriitorul Alexandru Mihăilă, a avut grijă ca, prin activitatea pe care o desfășoară în cadrul unei edituri, să vină în ajutorul promovării scriitorilor de peste Prut. Prin acest lucru simte că poate fi mai aproape de frații moldoveni și că le poate menține treaz spiritul patriotic:„De câțiva ani, de când am devenit redactor-șef al Editurii #Papirus_Media, am derulat un program de promovare a literaturii de dincolo de Prut. Am publicat mulți autori din Basarabia în ideea că e bine ca limba română, în forma ei artistică, să strălucească și în Republica Moldova. Multe din aceste cărți nu au fost contra-cost. Membrii editurii, inclusiv eu, am pus mână de la mână, și le-am făcut acest cadou basarabenilor. Or ei, care erau plecați acum în Italia, în Spania ne-au trimis manuscrisele iar cărțile, în loc să ajungă la Chișinău, ajungeau direct la ei. Printre alții am descoperit și adevărați scriitori, adevărați poeți cu care ne mândrim și cu care ținem legătura.” Alexandru_Mihăilă – unul dintre primii ziariști din Roman care au activat în anul 1990, ziarist la primul săptămânal din Roman de după revoluție dar și la alte publicații de renume din București. Scriitor, jurnalist… /Urmare aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0hbkyh6LLhiLv9Ukyax4GZkRcqxMxDjF5kg8KV7MMxopZz66Twmm52uyB9bUU4WmWl

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/07/09/alexandru-mihailatraim-cu-adevarat-doar-atat-cat-iubim/

„După Cehov, ea a decis să citească mai puțin – atâta tristețe este în jur, de ce să te mâhnești din cauza imaginației cuiva, care a scris „Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război”, de exemplu. Despre nopți de dragoste Tamara mai poate citi, dar despre război – nu și nu. Mai mult decât atât, nu va citi Tamara „Idiotul” lui Dostoevskii; prea mulți idioți în jur. Și primul soț a Tamarei s-a prefăcut în idiot, lucrând doctor în psihiatrie.” fragment din Poveste_cu_patru_neveste de Olga_CAPATANA, #lansare in curand… Pare a fi o poveste obișnuită a prietenelor pe fundalul trecutului sovietic, cum au ieșit dintr-o zonă disfuncțională, despre familiile lor și viața ulterioară… Dar un fel de magie a sincerității pătrunde în toate aceste cărți, astfel încât tu nu te vei smulge: „Ce este conștiința, mamă? Liusea râdea împreună cu tata. La ce este bună conștiința? O armă cu care îți tai drepturile și dorințele. Ești de acord cu mine, tată?”; Olga Capatina, recenzie aici

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2022/06/14/poveste-cu-patru-neveste-olga-capatana-recenzie/

Andrei_Țurcanu:”În sfârșit, mi-a sosit! O_SUTĂ_ȘI_UNA_DE_POEZII cu ”destinul întors” al Basarabiei drept emblemă. Mulțumesc Editurii Academiei Române și, în mod special, dlui academician Dumitru Radu Popescu, la sugestia căruia a luat ființă proiectul acestui volum. Toată gratitudinea celor care au contribuit nemijlocit la „moșirea” redacțională a cărții: prefațatorul Adrian Dinu Rachieru, referenții Vasile Macoviciuc și Theodor Codreanu, redactorul Magdalena Bedrosian, tehnoredactorul Liliana Lica, autorul copertei Mariana Șerbănescu. Și, nu în ultimul rând, mulțumesc dlor Gheorghe Ghețu, și Arcadie Stâncaru, grație eforturi, lor cărora cartea a ajuns la Chișinău.” https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid02rdresEmWgAPpJyXsDG6gsLP3zZL1LSroUYRMHCyr73iNoVy3R3HQUUdYANtqfz3pl

Scriitorul şi dramaturgul italian Luigi Pirandello, considerat întemeietorul teatrului modern european, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1934 (piese de teatru: “Şase personaje în căutarea unui autor”, “Henric al IV–lea” (m.10.12.1936). Nuvelele sale dovedesc „improvizația lipsită de efort, care le conferă spontaneitate, elan, viața”. Luigi Pirandello s-a nascut intr-o familie instarită. Tatal, antreprenor al unor mine de sulf“ luptase in armata lui Garibaldi si se casatorise in 1863 cu Caterina Ricci“Gramitto, sora unui camarad de arme“, si-ar fi dorit ca fiul sa intre in afaceri, dar Luigi e atras de literatura, isi incepe studiile universitare la Palermo, si le continua la Roma, iar in 1887 publica prima culegere de versuri, Rau vesel. In acelasi an pleaca in Germania, la Universitatea din Bonn, unde in 1891 obtine un doctorat in filologie romanica. Acolo traduce in italiana Elegiile romane ale lui Goethe si compune Elegiile renane. In 1892 se intoarce in Italia si din 1893 se stabileste la Roma, an in care scrie primul roman, Exclusa. Se casatoreste in 1894 cu Maria Antonietta Portulano, fiica unui asociat al tatalui sau. In 1898 fondeaza revista literara Ariel, unde publica prima sa piesa de teatru, Epilogul. Accidentul produs in 1903 la mina de sulf a tatalui sau declanseaza un sir de nenorociri in viata scriitorului: sotia lui sufera o pareza care va lasa grave sechele psihice (in 1919 va fi internata intr-un ospiciu), situatia financiara devine precara, ajunge in pragul sinuciderii. Romanul Raposatul Mattia Pascal (1904) ii aduce un oarecare succes – e tradus in germana –, publica eseuri (Arta si stiinta, Umoristul), iar piesele scrise incep sa-l faca cunoscut. Anii ’20 sunt anii veritabilei lui afirmari internationale. In 1923 fondeaza „Teatro d’Arte din Roma, e invitat in America, unde Teatrul „Fulton“ din New York se va numi vreme de trei luni Pirandello’s Theatre, face turnee in Anglia, Franta si Germania, apoi, in 1927, ajunge in Argentina si Brazilia. Dupa cartile lui se fac filme“ intre care Asa cum ma vrei tu, cu Greta Garbo. In 1934 primeste Premiul Nobel pentru literatura. Moare in 1936, iar familia se supune dispozitiilor sale testamentare: „Cand voi muri, sa nu ma imbracati, infasurati-ma intr-un cearsaf. Fara flori, fara lumanare la capatai. Un dric saracacios. Gol. Si nimeni sa nu ma-nsoteasca, nici rude, nici prieteni. Dricul, calul, birjarul, asta-i tot. Ardeti-ma.” / Continuare aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0JyANKzXzneb7GZmg8EzWusXAj8z6ASS6x4xvJWSbPd9qxeqy4psAG1CRQ8AJ6Uqfl

Emilia Plugaru, A sunat aseara mama – recenzie aici

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/03/03/a-sunat-aseara-mama-de-emilia-plugaru/

Scriitorul Anatol_Ciocanu s-a născut la 3 iunie 1940 (d. 19 iunie 2012), în satul Mălăiești, județul Bălţi, azi raionul Râscani. A absolvit Școala medie din comuna Şaptebani, apoi Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie (1965). În 1965 a debutat cu volumul de versuri ”Sărutul soarelui”. A mai semnat cărțile ”An neobișnuit”, ”Firul Ariadnei”, ”Cântece de-acasă”, ”Sonetele câmpiei”, ”Poemele durerii”, ”Cântecele mântuirii” și altele. Activitate redacțională la publicațiile pentru copii „Scânteia leninistă” și „Tânărul leninist”. Anatol Ciocanu debutează editorial cu volumul de proză pentru copii „Băiețelul din geamul albastru” (1970), urmat de „Corăbioare” (1972), „De vorbă c-un ghiduș” (1974), „Trenul 6” (1975), „Sus în codru” (1978), „Umbrela cosmonautului” (1979), „Pălăria lui Cippolino” (1981), „Luni, marți, miercuri…” (1981), „Unchiul meu Păcală” (1982), cărți pentru copii, inspirate din folclor şi din actualitatea imediată. Autorul îmbină realul cu fantasticul, creând chipuri şi imagini sugestive. Volume de versuri pentru adulți: „Glob matern” (1973), „Arme în iarbă” (1976), „Iarna dragostei” (1984), „Înflorite ramuri” (1988), „Ploaie desculță” (1990), „Iubind” (1991).

Poet solar și optimist, Ciocanu are conștiința vicisitudinilor existenței și se vrea un „poet unanim”, asemenea lui Giuseppe Ungaretti, din care a tradus. Anatol Ciocanu a fost redactor la Moldova Socialistă și la revista Moldova (1966-1990), corespondent special al revistei Glasul Națiunii la București (1990-2000). În publicistică s-a distins cu valoroase cărţi de impresii de călătorie – „Struguri în amiază”, „Departe de soare-răsare”. Ultimele sale două cărți sunt „Eu,_pelegrinul”, patru poeme în vers alb, scrise în anii de militărie în Siberia (Chișinău, 2011) și „Povara_crucii” (Iași, 2012).

În 2002 lui Anatol Ciocanu i s-a decernat Premiul Național pentru literatură, iar în 2010 – Ordinul „Gloria Muncii”.

Anatol Ciocanu a decedat, la 19 iunie 2012. Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” a editat biobib­liografia scriitorului împreună cu filiala „Alba Iulia”, – „Anatol Ciocanu : o altfel de biobibliografie”. Este vorbă de o biobibliografie, văzută altfel de Anatol Ciocanu. În acest studiu nu sunt respectate întru totul rigorile de elaborare a unei lucrări bibliografice. Elaborată în baza manuscrisului lăsat de autor, tot el şi protagonist, este structurată în concepţia şi în viziunea proprie a scriitorului, completată (ca un compartiment aparte) cu Bibliografia selectivă elaborată de Biblioteca „Alba Iulia”. „A fost un poet adevărat, înnăscut. ”Avea un suflet liric și când era vorba de poezie uita de tot. La revista ”Moldova” a inaugurat mai multe rubrici și a susținut tinerii scriitori și artiști. A fost un om de o noblețe rară”, / Mihail Gheorghe Cibotaru/ / urmare aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid02ZkF2YYSD3KhTGr6nusygrrQKFT2jurvM49TjKJDcRcyS1h8LvNMMxvsRwvbNzs3yl

Despre Eminescu se spune că ar fi fost un om ca oricare altul, dar foarte charismatic și discret.

Luceafărul poeziei românești a scris poeme până în ultimele clipe ale vieţii. În ciuda gravelor sale probleme de sănătate… Moartea sa nu a fost pe măsura creaţiei. El a murit într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în „celula” sa din unitatea spitalicească. Cu câteva minute înainte de a trece la cele sfinte, Eminescu a vrut doar un pahar cu lapte şi empatie. Cu ultimele sale puteri, Mihai Eminescu a murmurat medicului de gardă care-i băga prin vizeta ușii paharul cu lapte: „Sunt năruit”. Acestea au fost ultimele cuvinte ale lui Eminescu, după care s-a întins pe pat şi a trecut în lumea celor drepți.

Despre Eminescu se spune că ar fi fost un om ca oricare altul, dar foarte charismatic și discret. „Impresiona la prima vedere”, având un aspect fizic „foarte plăcut”. Mai multe mărturii îl prezintă ca pe un om „izbitor de frumos”, care atrăgea privirile „chiar ale celor ce nu-l cunoşteau”. Totodată, „avea statură mijlocie, era cam lat în spate, dar totul era proporţionat. Avea ochii negri şi adânci. Purta mustaţă, rar o rădea”, descria Teodor V. Ștefănelii în cartea sa „Amintiri despre Eminescu”. O fire iubitoare de popor și patrie, scrierile lui Eminescu abundă de simboluri ale patriotismului. Totodată, aceste gânduri se regăseau și în viața de zi cu zi a poetului național. De exemplu, cunoscându-i firea, prietenii îl salutau spunându-i „Trăiască nația!”, la care el răspundea „Sus cu dânsa!”.

Eminescu citea cu glas tare ceea ce îi plăcea, mai ales poeziile. Când scria, se plimba prin cameră, declama, bătea cu pumnul în masă, făcea gălăgie şi se lua la harţă cu toată lumea care îl întrerupea. „Îi băteam în perete, el stingea lumânarea şi se liniştea, dar era de rea credinţă şi nu se culca. Aprindea din nou lampa şi începea să bodogănească. Mă sculam atunci, mă duceam la el şi îl rugam să mă lase să dorm. Eu eram din ce în ce mai stăruitor şi el se făcea tot mai îndărătnic şi zicea că abuzez de afecţiunile lui şi-l terorizez”, scria Ioan Slavici despre prietenul său din perioada în care convieţuiau. În opinia sa, îndărătniciile lui Eminescu au fost primul semn al bolii de nervi care avea să-l distrugă…/ Urmare aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0xaJm8ujx2V9ke6c32mVUMGbuSh5R3rpd5Qy571Dv2P6dUV11bi8cfnJXcap4Cwmol

Spiridon_VANGHELI, „Tatăl lui Guguță”, Scriitor al Poporului, Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău, a sărbătorit cea de-a 90-a aniversare. S-a născut pe 14 iunie 1932, în satul Grinăuţi, judeţul Bălţi.

Prozator, traducător şi editor, Spiridon Vangheli este unul din cei mai vestiţi scriitori din Republica Moldova. În anul 2010, în colaborare cu Primăria Chişinău, a editat cărţile „Isprăvile lui Guguţă” şi „Împărăţia lui Ciuboţel”. În activitatea sa de peste jumătate de secol, maestrul a scos de sub tipar o serie de volume, printre acestea „Băieţelul din coliba albastră”, „Isprăvile lui Guguţă”, „Columb în Australia”, „Guguţă – căpitan de corabie”, „Steaua lui Ciuboţel”, „Guguţă şi prietenii săi”, „Copii în cătușele Siberiei”, „Crăița” etc. Spiridon Vangheli a tradus din poezia şi proza universală pentru copii şi este coautor, împreună cu Grigore Vieru, al unui Abecedar. În 2006, scriitorul a lansat pentru micii cititori, proiectul „Carte de citire şi gândire”, pentru clasele I-IV, în patru volume. Opera sa a fost tradusă în peste 40 de limbi ale lumii şi a apărut în 68 de ţări. Scriitorul a fost distins cu mai multe premii naţionale şi internaţionale. Pentru a înveșnici opera vangheliană, recent, în sectorul Râșcani a capitalei, pe strada Kiev, a fost inaugurat un scuar care poartă numele „Guguță” și un monument al cunoscutul personaj al lui Spiridon Vangheli. Lucrarea din bronz, cu o înălțime de 1,5 metri a fost realizată de sculptorul Veaceslav Jiglițchi.

Spiridon_Vangheli_sau_despre_valorile_copilariei – Volumul este consacrat creaţiei scriitorului pentru copii Spiridon Vangheli. Lucrările sale prezintă universul fascinat al copilăriei universale. Diverse nume de critici şi cercetători literari, confraţi şi colegi de breaslă ai scriitorului încearcă să surprindă farmecul şi fondul de înţelepciune cuprins în cărţile lui. Formula cărţii reflectă dimensiunea personalităţii lui Spiridon Vangheli, prezentând în cele patru compartimente ale sale cele mai importante studii, interpretări şi eseuri despre protagonist semnate de nume de referinţă precum G. Meniuc, M. Cimpoi, I. Hadârcă (Chişinău), E. Simion (Bucureşti), I. Holban (Iaşi), T. Codreanu (Huşi), A.D. Rachieru (Timişoara) ş.a.; o serie de consemnări, aprecieri şi evocări semnate de Gr. Vieru, P. Soltan, D. Matcovschi, V. Teleucă, D. Micu, I. Ungureanu, Gh. Vodă, P. Cărare ş.a.; o selecţie din confesiunile, interviurile şi dialogurile lui Spiridon Vangheli cu #cititorii cei mici şi în cele din urmă un amplu grupaj de fotografii care reflectă atât #biografia_scriitorului, cât şi calea sa de creaţie.

–Tatal_lui_Guguta_cand_era_mic – „Fratele mai mic al lui Ion Creangă” – nenea Spiridon cum îi spun prietenii săi mai mici, născut de data aceasta nu la Humulești, ci în Basarabia, Grinăuți – Bălți, de mână cu copiii săi, Guguță, Ciuboțel, Titirică, Măriuca, Ghiocica, Crăița, au înveselit inimile și au îmbogățit visele copiilor, iar în sufletele ferecate de neliniști ale părinților și bunicilor au picurat deopotrivă lacrimă de dor și netrecătoare bucurie. Pe întregul mapamond au fost primiți ca cei mai dragi și mai așteptați prieteni, mărturie despre aceasta fiind nenumăratele scrisori primite de la copiii din Italia, din Statele Unite ale Americii, Germania, Cehia, Japonia, Finlanda, China, Sri Lanka, România, Ungaria etc. Fără a sta pe gânduri, cititorii de pretutindeni au intrat în jocurile lui Guguță ori ale lui Ciuboțel, într-o complicitate asumată din toată inima, pentru a trăi sau retrăi, în satul Trei Iezi, sau în Cucuieți ori pe malurile Răutului, prima zi de școală (în clasa întâi atunci când porți cu tine o carte, că… dacă ai două mergi neapărat într-a doua), mersul cu uratul în Noaptea de Anul Nou (când fulgii câtă frunză, câtă iarbă, auzind de sus zurgălăii, vin să asculte urătura), așteptarea lui Moș Crăciun (care vine, cum altfel?, decât din Țara Moși Crăciunilor, unde tremură norii de frig fiindcă soare n-au, ci doar o bucată de lună și câteva stele pe cer) și câte alte lucruri minunate. Ei, bine, acest miraculos și plin de gingașă taină univers al copilăriei, măiestru izvodit de Spiridon Vangheli, îl deschidem acum, la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, prin publicarea volumului „Isprăvile lui Guguță”, un ștrengar de toată isprava. În 1973, „Căciula lui Guguță”, în limba rusă, a fost tipărită într-un tiraj de un milion opt sute de mii de exemplare, iar cartea „Isprăvile lui Guguță” a cunoscut de-a lungul timpului peste șaptezeci de ediții. Nu cred să mai mire pe cineva astfel de performanțe editoriale după ce l-am văzut, câteva pagini în urmă, pe Guguță alintând mâna măicuței sale.

– Guguţă_şi_prietenii_săi (doua volume) – Volumul 1 este alcătuit din două părţi : Isprăvile lui Guguţă şi Steaua lui Ciuboţel. Lecturând această carte copii vor afla despre ,,Povestea lui Guguţă cu Moşii Crăciuni”, ,,Scrânciobul lui Guguţă”, ,,Cum a crescut Guguţă” / Cu sufletul plin de emoții – o carte fermecătoare ce te poartă pe aripile copilăriei. Emană atâta căldură și candoare!

„Guguță este al doilea fecior al meu. Peste cincizeci de ani, când mă uit la el, îmi pare că eu am 150 de ani. Dar e tot în clasa a treia. Am scris și o carte pentru fetițe, ”Crăița”, o carte la care am muncit enorm de mult, dragii mei, 17 variante am făcut la cartea asta. Așa de tare am tremurat în fața fetițelor, ca să fie ”Crăița” pe placul lor. Ea e prototipul soției mele când era cu peste ani în urmă fetiță, pe timpurile celea grele din 1944, tipuri de care nu trebuie să uităm”, a mărturisit Spiridon Vangheli.

– Comoara include trei povestiri interesante: Ștefănel și Doruța; Taurul cu un corn galben și Comoara, iar haioasele ilustrații sunt realizate de Violeta Zabulica.

– Băiețelul_din_Coliba_Albastră – este o părticică din planeta albastră pe care, pe an ce trece, o explorează, o cunoaşte, o admiră, o protejează pentru a o păstra pentru toţi copiii viitorului. E lumea de care ne pătrundem şi din care face parte tata şi mama, sora şi fratele, soarele şi drumul, livada, tractorul, râul, noaptea, pădurea, grâul, vântul…Cu alte cuvinte, autorul confirmă faptul că noi suntem parte a fenomenelor, lucrurilor, fiinţelor despre care trebuie să cunoaştem şi să le păstrăm în lumina frumosului.

Cartea cuprinde 5 capitole: Băiețelul din Coliba Albastră (desene de Igor Vieru), În țara lui Moș Crăciun (desene de Igor Vieru și Natalia Survillo), Al cui e soarele? (desene de Leonid Beleaev), Candela lui Ștefan cel Mare (desene de Lică Sainciuc, Igor Vieru și Eduard Maidenberg), În ospeție la Făt-Frumos (desene de Igor Vieru, Aurel Guțu, Isai Cârmu, Lică Sainciuc, Iurie Iazan și Eduard Maidenberg).

– Ștrengaria – Eroii din această carte ne demonstrează că în viziunea lui Spiridon Vangheli copilul este o realitate complexă în care bunătatea și pornirea diabolică spre aventură se împacă de minune.

– Pantalonia_țara_năstrușnicilor – Autorul o dedică fiicei sale Rodica. Lucrarea este una destul de serioasă, dar în același timp plină de haz, în care Spiridon Vangheli a adunat tot ce a avut mai bun din celelalte cărți, împlinind și desăvârșind tabloul operelor sale cunoscute și îndrăgite pe toate meridianele.

– Academicianul Mihai_Cimpoi a fost printre primii care a citit noua carte a lui Spiridon Vangheli și s-a arătat convins că aceasta îi va emoționa atât pe copii, cât și pe părinții lor.

„Aici e vorba despre vremuri foarte triste, dragi copii, grele pentru poporul nostru, pentru românii basarabeni. E vorba despre foamete, colectivizare. Și iată că, această fetiță foarte ingenioasă, foarte isteață, ca și Guguță, găsește soluții, ea supraviețuiește și face lumea ceea dramatică mai bună”, a precizat Mihai Cimpoi. Scriitorul Spiridon Vangheli a fost distins cu Diploma Internațională de Onoare „Andersen”, cu Premiul „Ion Creanga” al Academiei Române, Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România, cu titlul de maestru al artei și cu cel de scriitor al poporului. În 2012 i-a fost conferit titlul de cetățean de onoare al municipiului Chișinău.

https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0hU7ZTfs1smn2Woy6eJa8iHwSP4NPug8E8buyaQRk1HYMsaTTonxmxxwW9reAaThtl

Aurelian_Silvestru a editat o carte de proză Nimeni_nu_învinge_singur” cu 248 de pagini

Scriitorul a menționat că în această carte s-a referit la măreție și talentul unor poeți și prozatori pe care a avut norocul să-i cunoască prin intermediul lecturilor sau datorită relațiilor de suflet pe care le-a întreținut cu ei. ”Sunt creatori diverși ca stil, ca măiestrie, ca destin. Pe toți însă îi unește felul cum s-au consacrat vocației. Am inserat aici nu analize critice, ci amintiri, impresii și îngândurări, cu scopul de a trezi și altora ambiția de a se afirma prin creativitate. Sunt ferm convins că nimeni nu învinge singur. Victoria e dincolo de imposibil. Ajungi la ea, dacă îl ai alături pe Bunul Dumnezeu și dacă nu uiți că celebru te face nu talentul, ci munca susținută de talent”.

Aurelian Silvestru s-a născut pe 1 octombrie 1949, în satul Cușelăuca din raionul Șoldănești. A absolvit Școala medie nr. 1 din satul Cotiujenii Mari, raionul Florești. Și-a continuat studiile la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, secția ziaristică (1966-1968), apoi la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălți, Facultatea de Pedagogie și Psihologie (1969-1973). După absolvire, timp de un an a predat Psihologia copilului la aceeași instituție, un an a lucrat la Institutul de Cercetări Științifice în domeniul Pedagogiei, iar apoi, timp de trei ani (1975-1978), a făcut doctorantura în domeniul creativității și cunoașterii de sine la Institutul de Psihologie din Moscova. A urmat și cursuri de manager în micul business la Academia de Relații Internaționale din Cairo, Egipt (1977).

Ca scriitor și publicist, a tradus mai multe monografii și manuale de psihologie, a publicat numeroase eseuri, broșuri și cărți pentru copii. Este autorul unei cărți de aforisme și al unei cărți de cântece pentru copii. Activitatea sa literară a fost înalt apreciată la Congresul IBBY din Mexic, fiind inclus în ”Honoris List 2014” a IBBY, pentru cartea ”Fărâme de suflet”, drept una dintre cele mai bune cărți pentru copii, care urmează să fie tradusă în toate limbile țărilor IBBY.

Aurelian Silvestru a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (2002), cu Medalia de Aur ”ProInvest”, decernată la Salonul Internațional de Inventică din Cluj-Napoca (2009), cu Premiul ”Cartea anului” în Moldova (2003, 2011) și cu Premiul ”Simpatia Copiilor” (2004) la Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, cu Premiul ”Ion Creangă” pentru întreaga activitate în domeniul cărții pentru copii, acordat de Institutul Cultural Român (2014), ”Ordinul Republicii” (2009) și cu Medalia ”Dimitrie Cantemir” a Academiei de Științe a Moldovei. / sursa aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid029jbV284AUEKrW8qSf5c7qVkuqk4xTwDDGDABpRCAb2cstbbkNXkjgL45tYSY4yPJl

Mariana_S_Taranu: ”Un #genocid nerecunoscut sau Foametea_organizata_de_URSS_in_Basarabia (1946-1947)” a fost una din cele mai vandute zece titluri ale editurii „Vremea” cu prilejul Bookfesc 2022… https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid02QgPtuTkH6n7brz1aeqPNHvqi1anm6Xs3sadyHfY49cUg589UyeZ6KGU4L2BcMSBMl

Alte recomandari:
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/06/12/recomandare-autori-top-carti-pe-vara/

Svetlana Vizitiu, Impresii

Lucian Strochi despre Versete Tomnatice de S. Vizitiu (Prefata)

DE LA DEMETAFORIZARE LA DIALOG EURISTIC

Svetlana Vizitiu scrie o poezie de notație, cu intenții moralizatoare, adesea descriptivă, lipsită de podoabe metaforice, crudă, nudă, directă, având tăietură de aforism. E sentimentală în versurile având ca temă dragostea: Pune capul pe umărul meu atunci când mă culc,/Cuprinde-mă cu brațele tale imense, /Fii alături, rămâi cu mine, Fii alături

Sau: Eşti şi azi speranţa mea de a trăi,/Ca o rugă spre destin…//E istoria iubirii   /Din adâncuri asfinţită,/Fără seamăn fericită./Înveşnicită prin sărut… Istoria iubirii

Dragostea înseamnă și rememorare: Mai ții minte prima noastră cină? /Tu-atât de gingaș, eu – la fel de blândă./ Lumânările nu s-au aprins în acea seară,/Erau de-ajuns luminile din ochii noștri. Notă de tristețe

Ea repetă un ritual arhicunoscut: Nu-ți face griji, o noapte mai avem, /Îți voi șopti că ești al meu, /Te voi privi a câta oară /Ca pentru prima dată. Ultima dragoste

Dar poate veni și cu sugestii inedite, surprinzătoare, cu interogații retorice sugestive:

Te-ai înecat vreodată-n om? /Nu pentru o oră sau moment –  /Pleoapele închizând, /Să pierzi a timpului noțiune.//Să mori de dragoste în tihnă, /Ca-n focul înghețat când te atinge, /Strigând surprinzător, de fericire, /Și brusc să simți ce dur te frige/Din interior – un strigăt pierdut. Te-ai înecat vreodată-n om?

Precipitarea, finalul poveștii de dragoste scurtează discursul liric, fragmentându-l:  

Ades cuvântul taie viitorul. Devine ușoară despărțirea./Sentimente sfinte distruse. Atât de simplă e ruptura./Pleca Dragostea… Dar tare voia să rămână… /Astfel și azi, ba se întorc, ba nu… Se amână… Pleca Dragostea

Detașarea, starea de beatititudine duce la formula aforistică:

Formula fericirii e una foarte simplă:/Dăruiește-te în fiecare clipă/Celui care atât de mult/Are nevoie de tine. O simplă formulă

Simțindu-se iubită, poeta se autodefinește cu grație, cu maliție, cu o ironie care atrage, nu respinge:

Sunt demodată, îmi plac rochii de seară, şi tocuri,/Modestie și onoare, medicină fără mită, pe-alocuri, /Să fac daruri, să cânt piese vechi,/Cununie la altar și, desigur, sentimente – pe veci.//Sunt de modă veche, zilnic mă rog./Sănătate părinților cer, și pentru copiii lor./Nu judec pe nimeni după buzunarul lui./Domnului mă-nchin pentru zile și luni. Demodată

Dezamăgirea față de o iubire pierdută nu o dezarmează, ci o îndeamnă la autoanaliză, autocontemplare:

Tocmai am început să-mi caut de grijă,/Să mă calmez, să reduc al vocii ton

/Evitând întâlniri inutile/Și cuvinte lipsite de sens./Cu greu, am început să mă iubesc, Orice chip își merită fața sa

Concluzia poate fi amară:

Viața trece peste tine/Ca cuțitul peste unt… Esența singurătății 

Natura este, ca și la Eminescu, coparticipativă, depășind stadiul de simplu cadru al unei povești de dragoste:

Frunzele ruginii toamna le pierde,/În ploi vântul le suflă cu tristețe./Tot precipitând – mă scald în lacrimi./Se anunță iarna care schimbă anii…//Din nou o stea răsare/Și apare ea,/Speranța că mai pot crede /În tandrețea cuvintelor nespuse de tine. /Eu stau de veghe… Fugi, despărțire!

Deasupra iubirii e doar Dumnezeu:

Oamenii vii așteaptă iubire și atenție,/Dar unul Dumnezeu va judeca /Unde punem Accentele… Accentele

O altă ipostază a dragostei este iubirea de oameni, prietenia. Svetlana Vizitiu crează câteva profiluri psihologice, trădându-și vocația de pictor, de grafician, realizând efigii memorabile. Iată trei asemenea profiluri:                             

O poetă și-a pus șalul pe spate,/În tihnă pleacă de-acasă,/Acolo unde-i lumină și pace./Din nou se simte mireasă…//Vine Ana, durere și lacrimi,/Este prea obosită de dor./Pentru a șterge amintirile, /Nu era nevoie să mori! (In memoriam) (11 Octombrie, 2019) Închinare Anei Podaru

Și:  Totu-i modest, un romb, un triunghi,/Un voal color în fiecare unghi./De ce, știind cine-i autorul,/Imediat ne place tabloul? Elvira Cemortan-Voloșin, pictorița blândă

Și încă:

Și-a ales singur soarta./Prea dificilă, merită trăită./Artist plastic, scriitor, fotograf:/Imagini proprii, cărțulii în raft…//Cobzac va conserva doar tot ce-i nou!/Aduce șarm, pepite-n orice public,/Imortalizând talentul cât de mic…/E-un creator ce cântă prin imagini,/Un voluntar, servind cu proaspăt vin –/Pentru stropirea artei noastre-n proză,/Poeților de suflet scriind ode… Victor Cobzac, voluntarul

Familia poate fi efectul unei iubiri cu final fericit:

Al fiului – prim-soare, exact la ora 12, de Arhanghelul Mihail, cu semnul aluniței, de pumnișorii lui strângându-mi lacom pieptul. Momente fericite – ieri, băiețel, și azi, deja e mare Om! Fetița mea, acum mai înaltă decât mine. Frumusețea și armonia-i trezește uimire. Și ea e Mamă, o pasăre cu cuibul ei. Cu odorașul său – învață viața în continuare.

Sunteți atât de diferiți, din sângele meu. Ambii cuminți, cu visele proprii, perseverenți. Adeseori nehotărâți, venind la mama. Mă rog ca Domnul să vă apere de orice mahnă… Fie-vă viața voastră, dragii mei copii, un zbor liber pentru fericire. Printre lacrimi, zâmbesc de bucuria că vă am, ai mei atât de scumpi. Eu vă iubesc enorm…  Copiii mei

Dar și părinții pot fi în vizorul unei iubiri necondiționate:

Tații sunt cei mai importanți dintre oameni, ei ne-au dăruit viață, ne-au insuflat putere, ne-au încărcat de inspirație, pentru a acționa și a crea. Fie ca cuvintele pe care le dedicăm lor să înflorească serile și zilele, cu un strop de iubire care există între copil și tatăl lui. Fie ca dedicațiile despre tată să fie pentru copii izvor de inspirație, un far de acțiune, care să-i direcționeze spre lumină, iubire și recunoștință.  (Pentru Vasile Vizitiu) Tata. Cuvinte în tăcere

La adăpostul unei iubiri realizate, poeta devine sentențioasă, dă sfaturi, moralizează, se detașează parcă de sentiment, se obiectizează, devine filosofică, o lirică de idei, moralizatoare uneori:

Există trei cuvinte, /Trei mari competențe:/Să ceri, să ierți, să mulțumești./Să ceri – mândria s-o smerești,/Să ierți – să lași obida./Pentru bucurii și tristețe, /Cu suișuri și coborâșuri,/Pentru toate, înveți/Să mulțumești./Și într-un ceas /Cu viscol furios,/Fără de somn /În nopți,/Aminte de prieteni buni, Trei cuvinte…

Și:

Erorile se vor preface-n titluri, /Cu fiecare zi, mai mult le vei uita. Timpul

Sau:

Nu e nevoie să complici lucrurile, /Nici nopțile, nici zilele, /Rulând mereu problemele în capul tău, /Pentru a da un sens cuvintelor sau rândurilor. /Nu complica. Nimic. /Oriunde ai fi… /Elimină frustrările. Toate sunt un fleac

 Versul se transformă în verset, versetul în cugetare:

Un orb te recunoaşte/Mai mult cu inima. Ascultă-ți inima

Expresia devine profetică, pytică:

Vei fi surd la sfaturi și morale, /Cât timp povestea ta nu se va zdrobi de piatră. /Istoria se va-nvârti într-o spirală /Și fiecare va suferi în a lui artă. Experiența

De altfel poeta (se) mărturisește:

Vă voi spune ceva perfect! /Îmi depun visurile-n verset! Una bună de adio…

Timpul poate fi inamic sau aliat, interesând atât copilăria și adolescența, cât și maturitatea sau chiar bătrânețea:

A fost un timp,/Când acordam în seară strunele chitarei,/Cântând, /În frig sau vânt,/Certaţi acasă, la patru dimineaţa revenind./Eh, tinereţe fără de lăcată! Versetul copilăriei

Și:

Toamna deveni/Din nou tristă,/Cu arborii în somn/La a ta prispă. Nostalgie

Dușmanul lilial al timpului e visul, care este replica sa, într-o oglindă a imaginarului:

Am visat drumul. /Era întins și-atât. /Unde mergeam, eu nu știu. /Nici nu voiam să știu./Pur și simplu, drumul. Drumul din vis

Prin vis putem pătrunde oriunde, inclusiv în cer:

Și acolo e zgomot, în cer,/Îngerii adoră mandarinele…/Fulgi de zăpadă –     /O frumusețe în nori,/Ianuarie suflă, în fine. Îngerii în Noul An

O metaforă obsedantă a autoarei este cartea și prin extensie biblioteca și/sau bibliotecarul:

Noaptea în Chişinău/A acoperit casele/Cu zgomotul unei mari Biblioteci.  Chișinăul nocturn

Și:

Bibliotecarul e o specie rară,/Poate fi psiholog/Şi părinte,/Și frate,/Și blogger./Sociabil de la natură,/Zâmbet larg,/Atenție maximă,/Cu blândețe și spor/Ajută să zbori/Într-o călătore de vis/Inteligent/A romanticului gând. Slăvim biblioteca

Svetlana Vizitiu ne este prezentă în acest volum într-o triplă ipostază: de poetă, de pictoriță și de autoare de cugetări. Cugetarea, Proverbul, Aforismul se extind la această autoare până la Pildă, Fabulă, Învățătură, Parabolă.

Dar peste toate aceste ficțiuni plutește suveran verbul, versetul, o solemnitate biblică:

L-am rugat pe Dumnezeu să-l pedepsească pe duşmanul meu. Şi Domnul mi-a răspuns: „Nu. El este destinat să-ţi fie cel mai bun prieten.”

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea răbdare. Şi El mi-a spus: „Nu. Răbdarea este rezultatul testelor îndurate. Răbdarea nu se dăruie, ea se Învaţă!”

L-am rugat pe Dumnezeu să mă lipsească de mândrie, de acest orgoliu sălbatic. Şi El mi-a spus: „Nu. Mândria nu se ia înapoi, nu se oferă, nici nu se lipseşte.  Ea se refuză, pur și simplu!”

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dăruiască fericire. Îl rog şi pentru mine, şi pentru toată lumea. Şi Domnul mi-a răspuns: „Eu îţi dau Binecuvântarea, iar Fericirea ta depinde numai de tine!”

L-am rugat pe Dumnezeu să mă protejeze pe mine şi pe cei dragi mie de durere. Şi Dumnezeu a răspuns: „Nu. Noi suferim şi depăşim suferinţa prin durere – doar Împreună

I-am cerut Domnului să pot creşte spiritual. Dar Domnul mi-a spus: „Nu. Spiritul trebuie să se dezvolte şi să crească singur, iar Eu îţi voi şopti Cum.”

M-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să-i iubesc pe alţii la fel cum mă iubeşte El. Şi Dumnezeu a spus: „Cu mare bucurie! Oh, în sfârşit! În cele din urmă, ai înţeles Ce Este necesar să Ceri…” Iubeşte precum şi eu te iubesc!

Sunt prezente și instantanee comice, cu un acut impact contemporan:

O doamnă în vârstă stătea pe puntea unui vas de lux, în anticiparea sentimentelor irepetabile de croazieră. Vântul a fost atât de puternic, încât doamna a fost nevoită să țină pălăria cu ambele mâini. Un bărbat educat și bine îmbrăcat, văzând această imagine, se apropie de doamnă. Ceea ce a spus el, i-a făcut pe ceilalți pasageri să întoarcă privirile. Holbându-se la ei, oamenii au deschis larg ochii de uimire și de râs… Cuvintele domnului: „Cer scuze, madam. Nu vreau să vă deranjez. Dar știți că rochia dumneavoastră se ridică în sus de la rafalele vântului puternic?” „Da, știu, a spus doamna, însă am nevoie de ambele mâini pentru a ține pălăria.”           „Dar, madam, dumneavoastră nu purtați lengeria de corp și părțile intime vă sunt supuse atenției generale!” – s-a mirat domnul. Femeia a privit în jos, apoi înapoi la om și a spus: „Domnule, ceea ce vedeți acolo, are 85 de ani. Iar pălăria aceasta am cumpărat-o ieri!”

Însă specia predilectă române pilda, parabola, fabula în proză, cu morala explicită:

Bătrânul i-a dezvăluit nepotului un adevăr de viață foarte important: „În fiecare om, se duce o luptă similară cu lupta dintre doi lupi. Un lup prezintă răutatea: invidie, gelozie, tristețe, egoism, ambiții, minciuni. Celălalt lup este pozitiv și prezintă bunătatea: pace, iubire, speranță, adevăr și fidelitate. Nepotul, adânc mișcat de cuvintele bunicului, a rămas pe gânduri. Apoi a întrebat: „Și care lup a câștigat, în cele din urmă?” Bătrânul a zâmbit și i-a răspuns: „Câștigă întotdeauna lupul pe care îl hrănești!” De bine, de rău

Sau:

Într-o zi, a venit nepotul la bunicul lui și l-a întrebat: „Ce este sufletul?” Și bunicul i-a povestit o istorie auzită de la propriul său bunic: „În fiecare om trăiesc trei de Eu, care îl sprijină și îl ghidează pe tot parcursul vieții!” „Niciodată n-am auzit despre ei!” – a exclamat nepotul. Bunicul a zâmbit și i-a spus: „Primul Eu este Mintea. Al doilea Eu este Inima. Atunci când primul are prioritate față de cel de-al doilea, omul devine prudent și rece. Dacă câștigă al doilea, noi devenim naivi; putem fi răniți sau înșelați cu ușurință. Și al treilea Eu este Sufletul, doar el poate să stabilească armonia în noi.” Despre suflet…

Sunt și inserții, implanturi lirice:

Se vor schimba tehnologiile informaționale, se vor schimba centrele, localurile, mărimea volumelor de tipar, se vor schimba ochelarii prin care vom citi oricum, dar aceeași Carte va rămâne, pentru că aceiași Oameni rămânem prin istorie. Aici sunt adunate gândurile, sentimentele, enigmele, înțelepciunea secolelor.  Chiar de suflă vântul schimbărilor pe întreg globul pământesc, păstrează-ți contribuția ta de valoare, Bibliotecă! Uitarea și desființarea să nu atingă niciodată Cartea și Cititorii tăi, Bibliotecă!

Bibliotecari, colegi și prieteni, vin la voi cu un cuvânt prietenos! Peste tot, întotdeauna, sunt alături de voi, eu. Voi sunteți baza tuturor afacerilor fundațiilor bibliotecare! Oh, meseria noastră nu e simplă, ea se developează mereu prin curaj, amabilitate, perseverență și bunătate, cu siguranță, și prin cunoștințele care nu au limită. A doua casă a noastră este biblioteca, la care sincer ținem și o prețuim. Eu nu cunosc nicio persoană care să nu fi vizitat măcar o dată în viață acest local de aur – Biblioteca – Centrul tuturor cărților și al oamenilor de suflet. Biblioteca  servește oamenilor, deci, și noi, dragi colegi, le servim prin meserie și devotament. Este respirația noastră, nu avem încotro!

Vivat, bibliotecari! Odă bibliotecarilor

Multe din întâmplările relatate sunt luate din viața de toate zilele:

                                            Dacă simți ceva citind printre rânduri, înseamnă că ești om bun… Doamne ajut

Vorbe bune despre oameni buni

Nu toate întâmplările sunt cu final fericit: Înainte de a muri, un om rău și furios a întâlnit la porțile iadului un înger. Îngerul i-a spus: „Este suficient să faci măcar o faptă bună în viața ta și asta te va salva. Gândește-te bine și ia aminte, ce ai făcut tu bun?”

 Omul s-a gândit mult şi și-a adus aminte că, într-o zi, atunci când trecea printr-o pădure, a dat peste un păianjen în calea lui și nu l-a călcat. Îngerul a zâmbit și din cer a coborât un păienjeniș pe care omul trebuia să urce în Rai. Alte persoane condamnate la Iad, care stăteau în urma omului rău, au început agitate să urce şi ele. Văzându-le ce fac, omul rău a început să le îmbrâncească furios cu picioarele, fiind speriat că păienjenișul se va rupe şi atunci el va cădea jos. În clipa ceea, pânza, într-adevăr, s-a rupt și omul rău a nimerit din nou în Iad.

„Ce păcat! – a spus Îngerul. – Fiind preocupat doar de propria-ţi persoană, ai transformat în răutate chiar și unica faptă bună pe care ai săvârșit-o vreodată!” Bucurați-vă de oameni…

Această snoavă, precum și altele îmi erau cunoscute, circulând pe internet, dar nu știam cine este autorul. Anonimarea este un semn de celebritate, să recunoaștem.

Multe dintre cugetări sunt numite de autoare „perle înaripate”, un oximoron ironic, fără îndoială. Iată câteva exemple:

 Oameni buni, prieteni dragi! Vă rugăm să nu vă fotografiați pe fundalul meselor de sărbătoare, de banchet, stațiuni. Deputații vor crede că noi avem de toate și trăim foarte bine. *Dacă soția ta a observat că te uiți la alta, trebuie doar să te întorci la ea și să spui: “Mă bucur atât de mult că tu nu porți așa rochii îngrozitoare ca ea.” Dar nu uita că femeia poate spune același lucru despre blugii unui bărbat trecător… *Iobăgia înseamnă locuri de muncă garantate și încrederea în ziua de mâine. *În cazul în care soțul de 4 ori merge “la stânga”, atunci, în conformitate cu legile geometrice, el se va întoarce la soția lui… Și dacă pleacă soția? Se va întoarce la mama! *Femeile sunt necesare pentru ca bărbații să nu dorească să trăiască veșnic! *Să nu credeți că sunt paranoică, dar mi se pare că cineva permanent citește ceea ce scriu eu aici. *Martorul lui Iehova întrebând: “Vă pot ajuta cu ceva?” Nici nu și-a imaginat că va fi nevoit să sape cartofii și să curețe camera de baie… *Noi toți, moldovenii, românii, belarușii, ucrainenii, rușii, americanii, africanii, cu toții-cu toții, visăm să trăim împreună într-o țară mare, bogată și foarte prietenoasă. Australia, de exemplu… *Ziua în fața oglinzii: – Trebuie urgent să slăbesc! Noaptea în fața frigiderului: – Să mă iubească așa cum sunt! – Dragul meu, poate mă lași să dorm la tine? – E târziu, deja am chemat și liftul …*Atunci când femeile devin deştepte, bărbaţii le numesc calculate, iar atunci când calculele lor devin precise, bărbaţii le numesc ignorante…*Dacă cineva nu răspunde la mesajul tău mai mult de 5 minute, atunci el nu te iubește! Niciodată nu te-a iubit! Scrie-i acestui mizerabil tot ce crezi despre el! *– Am postat o fotografie în care tu ești nudă! – O să te omor! Șterge-o imediat!– Sunt deja 899 de like…– Atunci nu șterge! *Smartphone-urile devin din ce în ce mai subțiri și mai inteligente; oamenii – din contra…*Oamenii nu se împart în naționalități, partide, fracțiuni și religii. Oamenii se împart în înţelepți și cretini. Iată cretinii se împart în naționalități, partide, fracțiuni și religii! *E mult mai ușor să dezvolți o relație cu un păcătos umil, decât cu un “sfânt” arogant. *Vorbiți de sine numai de bine. Curând sursa va fi uitată, dar informația…va rămâne. *Ce este mai important în frumusețea unei femei?– Gura!– Dar forma, mărimea, culoarea?– Nu! Principalul… să fie gura închisă! *Dacă n-ai dreptate şi taci – eşti un înţelept, dacă ai dreptate şi taci – eşti căsătorit. *– Ne-am certat cu soţia şi ea a anunţat greva foamei.– Şi cât timp nu mănâncă?– Eu nu mănânc…*Când asupra unui om se aruncă o haită de câini, oamenii, desigur, sunt de partea omului. Dacă asupra unui om se aruncă o turmă de oameni, oamenii, de obicei, sunt de partea turmei. *Da, fericirea a fost, este şi va fi, atâta timp cât cineva încă nu te-a trezit. *Nu priviţi în urmă, acolo voi deja aţi fost şi aţi văzut totul. Mergeţi mai departe, unde sunt lucruri mult mai interesante! *Nu sunt deşteaptă, sunt… cu experienţă. Dacă aş fi fost înţeleaptă, nu aş fi acumulat o asemenea experienţă…*Cuvinte de aur de la Bunica: Nu priviţi în oglindă – veţi îmbătrâni! Nu invitaţi în casă oameni răi – o să vă pară rău! Nu invidiaţi pe nimeni – vă veţi îmbolnăvi! Nu mâncaţi pe noapte – veţi deveni obezi! *Un salariu decent e atunci când a venit deja timpul să-l ridici pe următorul, iar pe cel anterior încă nu l-ai cheltuit. *De la opt-nouă ani, copiii încetează să mai creadă că Moş Crăciun le aduce cadouri şi, cam de la patruzeci de ani, că statul le va achita pensii normale…*Buna dimineața, Moldova! Cel mai important e să te ridici acum, că de trezit, ne vom trezi pe urmă. *M-am trezit mai devreme pentru a umbla mai mult timp cu fața acră…*Dacă șeful tău a început să fie politicos cu tine, înseamnă că cineva dintre voi doi va fi în curând demis. *În caz că nu aveți bani, împrumutați-i de la lumea voastră interioară bogată. *Pentru a menține conversația despre un serial pe care nu l-ați văzut, spuneți doar că “primul sezon a fost mult mai bine”. *Ca potcoavele să vă aducă noroc, nu trebuie să le prindeți pe ușă, ci de copitele voastre. *În viață trebuie să fii imprevizibil și înșelător, precum un castravete cu un fund amar.*O soție inteligentă niciodată nu țipă la soțul ei. Ordinele se dau calm și clar! *Mâncarea este cea mai mare satisfacție care poate fi obținută fără a scoate pantalonii…*Diferenţa dintre minciună și adevăr constă în aceea că în cazul primei există întotdeauna martori, probe, argumente și documente arhivate, pe când în adevăr acestea nu există niciodată. *Cât de fericiți sunt pesimiștii! Câtă bucurie simt ei atunci când se dovedește că nu există nicio bucurie! *Aud atâtea calomnii la adresa mea, încât nu am nicio îndoială – trebuie să mă țin alături de voi, pas cu pas. Sunteți persoane minunate! *Îmi place să privesc oamenii drept în ochi. Mulţi, de spaimă, se salută imediat.

Svetlana Vizitiu este o personalitate complexă, ce și-a construit un stil personal, lesne recognoscibil.

Nu trebuie judecată pentru un vers sau altul, ci pentru ansamblul operei sale, care, așa cum am încercat să sugerăm, este incitant, tăios, ironic și autoironic, modern, direct, invitând cititorul la un dialog euristic.

De aici și o eleganță a stilului, simplu, dar cu atât mai convingător…

Prof. Dr. Lucian STROCHI

P.S.: Multumesc enorm de mult editorilor de la PapiruSMedia, Dmn Alexandru Mihaila, Dmn Lucian Strochi și alți autori care au contribuit cu referințe și aprecieri la cartea mea Versete tomnatice – Dna Emilia Plugaru, DmnAug. Jianu, și în, mod special, Dna Dina Ciocanu, care m-au ajutat și îndemnat să scriu în continuare! (Svetlana Vizitiu)

Din donații, lansări recente de carte la BM B.P. Hasdeu: Top 8 carti

Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” susține inițiativa de nivel Național – Anul Lecturii – 2020, care are drept scop promovarea lecturii ca bază pentru cultură, cunoaștere și dezvoltare personală. Unul din obiectivele principale ale activităților constă în educarea culturii lecturii în societatea moldovenească, promovând şi încurajând lectura ca mijloc de dezvoltare culturală şi creativă – orientând cititorul spre valorile literare şi artistice autohtone. Vă propunem câteva titluri de carte din donații recente, cu autori omagiați sau – lansate la Biblioteca Centrală a BM.

• Grigore VIERU în amintirile contemporanilor. Antologie de Daniel Corbu. – Iași, 2010

Limpezimea exprimării și densitatea mesajelor. Cartea prietenilor lui Grigore Vieru. Se spune că are cele mai frumoase cărți și cele mai mari tiraje pentru un poet contemporan. Are un grad de notorietate visat și de unii președinți de state. A fost întrebat, inclusiv de copii, de unde vine poezia lui, și a răspuns de fiecare data că din suferință și singurătate… Marea poezie românească a descoperit-o nu în școală, pentru că ea era interzisă, ci din proverbele… care nu puteau fi interzise, din cântecele noastre populare, pe care le auzea la șezătoarele la care mergea cu sora lui, din ghicitorile noastre, în ele Vieru a descoperit marea poezie română, fără să știe că aceasta este poezia noastră română…

Pagini semnate de Alex Ştefănescu, Eugen Simion, Mihai Cimpoi, Preafericitul Daniel – Patriarhul Bisericii Române, Marin Sorescu, Nichita Danilov, Nicolae Dabija, Al. Husar, Mircea Radu Iacoban, Valeriu Matei, Mihai Sultana Vicol, Ion Hadârcă, Ion Ungureanu, Ion Beldeanu, Lucian Vasiliu, Emilian Marcu, George Vulturescu, Andrei Strâmbeanu, Anatol Codru, Teo Chiriac, Adrian Păunescu, Gheorghe Grigurcu ş.a., „Cititorul va avea revelaţia unui poet naţional şi popular, oracular-mesianic, dar şi a unui personaj fabulos, ale cărei energii s-au revărsat în şuvoaie, unul din rarii patrioţi ai acestor timpuri, dedicat patriei, neamului, limbii” (D. Corbu)

„Există o mare diferență între cititorii mei și cititorii găștii: admiratorii mei mă citesc, admiratorii ei nu o citesc. Cu privire la unii colegi de breaslă mai în vârstă, care nu au ochi să mă vadă, le pot spune doar atât: eu am destulă vreme să privesc în urmă, lor nu le-a rămas destulă vreme să privească înainte.”; „Nu poți fi poet fără să-ți iubești neamul”;

„Trebuie să afirm că nici pe timpul regimului totalitar nu a existat un asemenea dezmăț artistic. Este adevărat că unele pagini, unele cărți erau date la cuțit. Dar nu putem spune că scriitorul de autentică vocație n-au răzbătut. Astăzi există mai mult o libertate a mediocrităților decât a valorii adevărate, deseori cenzurată de incertitudini financiare. Mediocritățile găsesc rapid mijloace bănești provenite din sponsorizări de rudenie sau din legături amoroase. Detest libertatea care este potrivnică adevăratei valori.” – Grigore Vieru

• „Iubirea până la capăt. Omagiu lui Ion VATAMANU”. – Ch., 2012

Dorul de frumos… Este mai mult decât o idee şi mai mult decât un ideal. Este o aspiraţie de a fi parte din acest dor, iar Ion Vatamanu a reuşit – la nivel profesional – să transmită prin discursul său liric autentic o spiritualitate mânuită cu măiestrie şi cristalizându-se într-o metaforă integrală, unică în volumele: Primii fulgi (1962), Monologuri (1964), La mijlocul ierbii (1967), Liniştea cuvintelor (1971), Ora păsării (1974), De ziua frunzei (1977), Iubire de tine (1981), Măslinul oglindit (1983), Dimineaţa mărului (1986), Nimic nu-i zero (1987), Dialoguri banale (1988), Atât de mult al pământului (1989). Aceasta, în pofida faptului că a îmbrăţişat profesia de chimist, aflându-se din 1973 în funcţia de şef de laborator la Institutul de Chimie al AŞM. Mai mare peste dorul de chimie s-a dovedit a fi dorul de poezie, pe care şi l-a exprimat prin fiecare poem nou scris, literatura pentru el identificându-se cu însăşi viaţa. Deşi demult nu mai este în viaţă, despre Ion Vatamanu nu se poate vorbi la timpul trecut.

Carte destinată elevilor, studenților, profesorilor de literature și tuturor celor interesați de creația scriitorului. O dedicație poetului, savantului și omului politic Ion Vatamanu, inovator al versului, un luptător aprig pentru democratizarea societății și recuperarea valorilor naționale, pentru afirmarea limbii române în Basarabia. Editia cuprinde comentarii și aprecieri critice pe marginea operei distinsului poet apărute în presa vremii, dar și mărturii despre activitatea de savant și om al cetății, care l-au consacrat în primele rânduri ale vieții publice, dedicații poetice, cât și un set important de fotografii ce oglindesc viața lui Ion Vatamanu.

„Două motive – frunza și pasărea – par să domine scrisul lui Vatamanu. Una simbolizând statornicia sufletească, spirituală, cealaltă – cântecul, zborul liber al său. Iar întregul act lyric al poetului nu este altceva decât expresia unei iubiri depline, până la capăt… Iubirea până la capăt – iată una din calitățile superioare ale poeziei în genere. Cine iubește până la capăt, spune dictonul, trăiește mult. (Grigore Vieru)

• „Moldița-Crăița și Zimbrișor-Cornișor de pe munte” de Dor de Viorica COVALSCHI. – Ch., 2019

„De-o sută de ani n-a mai îndrăznit nimeni să-mi tulbure vrăjitoriile, ia să văd cine-i drumețul”… Cine e Moldița-Crăița? Promovată în cadrul programului „Chișinăul citește” la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din Chișinău, povestea a devenit îndrăgită de pici și școlari porniți cu lectura printre prieteni. Carte cu copertă de calitate, ilustrată frumos, desigur că bucură ochii nu doar a celor mici. O legendă pentru copii despre întemeierea Țării Moldovei. Denumirea personajelor principale ale basmului conduc cititorul anume spre acel îndepărtat eveniment istoric. Zimbrișor–Cornișor, personajul central al subiectului, tânăr și curajos, se avântă într-o călătorie inițiatică de cunoaștere a lumii, luptă cu dușmani reali și învinge vrăjile rele, ajută pe cei căzuți la nevoie și își face prieteni noi… Astfel eroul se maturizează pe zi ce trece, forța și bunătatea lui făcând să triumfe binele, frumosul și adevărul. – Care e rolul educativ? „Și, dintr-o data, o bunătate nemaivăzută puse stăpânire pe vrăjitoare și din ochii ei începură să se rostogolească lacrimi. Bătrâna plângea. Era pentru prima oară când simțe gustul sărat al plânsului.” Ce a făcut-o să lăcrimeze? Vreți să aflați cum binele topește răutatea? Citiți basmul! Este la Biblioteca Municipală, poftim!

• „Arz-o focul, dragoste!” de Andrei MOROȘANU. – PapiruS Media, București, 2018.

O carte de relax, plină de umor și suspans… Iată dacă ar fi fost premiată undeva la nivel national/international, aș fi pus întrebarea „Pentru Ce?” Și nu aș rata, chiar se merită pentru bunul spirit și râsul care te pufnește din tot interiorul! „-Vezi, mata, fata-i cam puțintică în țâțișoare. Băiatului îi plac fețișoarele cu mamelele mai țâșnite… – Dar ce, bre, are de gând să le mulgă?… se stropsi mama…”; „Gurile rele macină prin sat că nevastă-mea și-a găsit la oraș un ibovnic. De fapt, am observat și eu că merge cam des la raion. Se vede că i se aprind tare focurile înăuntrul dorului cumplit, că pune coada pe spate și se duce val-vârtej. Vine tocmai seara, miorlăind ca o pisică sleită de joacă, dar are grijă să mă hrănească: îmi pune dinainte niște resturi de la masa lor dulce după giugiuleli. Eu mă fac că nu pricep nimic…” (fragmente din carte)

„Farmecul cărţii constă în primul rând în comicul  de limbaj, Andrei Moroşanu stăpânind perfect argoul (argoul celor ajunşi la fatidica vârstă de patruzeci de ani, „stătuţii”, dar şi cei „hârşiţi” în dragoste şi jargonul (pe care îl folosesc de obicei „demoiselele”), obţinând nu o dată adevărate performanţe. Iată un exemplu savuros: „Măi deşteptule, arată-mi tu proasta căreia i-ar ajunge răscolitul cu degetarul! Femeia, dacă a intrat în călduri, tânjeşte după foială! Te-ai apucat de trunchiul muierii, apoi fii vrednic şi aprinde-i focul în scufiţă, dă-o huţa în scrânciob să-i zvâcnească trupul de dulcele sălbatic! Numai nu cu şfichiul tău, care-i bun doar la…WC!” (Să mai spunem că „reclamata” a obţinut imediat divorţul?) (Lucian Strochi)

„Omagiu adus Centenarului prin limbaj!”;„O galerie impresionantă, dar din care eroul nu prea are ce alege, iar când alege, se „frige”; „Să mai spunem că această carte este scrisă totuși „pour les connăisseurs”, asemenea unor băuturi alese, vechi, prețioase.”  (Lucian Strochi)

• „Dialog în vis” de Veronica PÎRLEA CONOVALI. – Buc., 2019

„Toate-n lumea asta vin și mor, / Veșnic e pământul și un dor, / Dor de mama, neam și de moșie, / Dor de tot ce nu-ți mai aparține.” (p.54)

Momente de poezie prelungite până târziu în compania folclorului şi a lacrimilor istorice. Un adevărat regal de poezie, de cultură, de spirit, cu dor de neamul românesc și amărăciunea înstrăinării… O salcie plângătoare cu-n vers ce freamătă românește între Prut și Nistru, de la Eminescu la Leonida Lari…

Cartea lansată în Chișinău la BM Centrul Academic Eminescu a luat Marele Premiu la concursul de Creație Literară „Vara visurilor mele” organizat de Revista Amurg sentimental, România, 2019!

”O fiică destoinica a neamului nostru românesc – scriitor, profesor, mamă, bunică, un prieten adevărat și pur și simplu Om cu literă mare.” – Eugenia Conoval

„Lumea din jurul ei, povestită în vers, e înfăţişată ca o lume interpretată, luată aşa cum este ea, dar exprimată plastic, ilustrând o concepţie anume despre creaţie, adevăr, viziune, lecturare, sens, limbaj… O fire cu o simţire sensibilă care se află ”statornic în primele rânduri ale coloanelor patriotice şi ale liricii feminine de toate rangurile” (Victor Ladaniuc)

• „Capitol cu îngeri. Dintr-un volum COLECTIV” de Ionel SIMOTA. – Onești, 2016

„Am ars până la ultimul sărut,/Până-n străfundul cărnii/Ce mi-a fost dragă/La naștere…/Din sângele meu/ A curs o cenușă albastră/Și o pasăre alba, strălucind,/Mi s-a desprins din suflet…/Am plecat odată cu ea/În cer,/Am stat în ceruri la rând,/Pe pământ oricum nu se mai putea…/Acolo, îngerii,/ M-au întâmpinat plângând. / Am ars până la ultimul gând…” (Ionel Simota)

Un gest de comemorare după tragedia de la „Colectiv” în care au ars zeci de oameni. Poetul a luat Premiul „Cartea anului”-2016, pentru acest volum”, apărut la Editura „Magic Print” din Onești.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2007. Deține Premiul USR pentru Poezie în 2010 pentru volumul Desculț printre cuvinte. Recent, autorul a prezentat câteva volume și la BM B. P. Hasdeu, a fost într-adevăr special și frumos, cu omagieri, cântece și recitaluri… La fel propunem un volum cu poezii „Sentimente cu Păsări (II), Mirări”, de Ionel Simota. Același poet, același talent, vers, spirit încredibil:„Ieri n-am știut cum să-ți fiu, cum să-ți spun… că rătăcirea mi-ai întors-o din drum…”

„In toate volumele sale, poetul Ionel Simota  ne propune, de fiecare data altfel, mai mult decat o dezbatere; el ofera o viziune capabila sa tulbure, sa relativizeze si sa produca revelatii, obligand cititorul sa creada si sa patrunda, de bunavoie,  in cercul sau existential. Ca la Blaga, iubirea devine unicul principiu, in eterna identificare cu binele, adevarul si frumosul. Fara patima, simplu si direct, aceasta alchimie devine singura logica a fericirii.” (Prof. dr. Cristina Pescaru)

• „Grădina de sticlă” de Tatiana ȚÎBULEAC. – Ch., 2018

„Cu atâtea în jur Ciornobâlul îmi părea un fleac… Mă îngrozește ignoranța noastră. Poate doar Bella Isaakovna înțelegea cu adevărat ce tragedie se produsese, ea însă nu simțea nevoia să vorbească de pe scenă, așa ca Șura. În acele zile oamenii începuseră să moară câte puțin, iar noi ne gândeam la mare și la murături… În afară de limbă și explozii, perestroika și specula infloritoare a Raiei, se mai întâmplau în oraș și alte lucurui. Eu devenisem oficial, femeie. Îmi venise ciclul, și asta era mai interesant decât toate cele de mai sus luate împreună.” „Dacă ar fi existat pe atunci Dumnezeu (?), i-aș fi cerut să mă facă altfel. L-aș fi rugat să cheltuie cu mine măcar un strop de bucurie, măcar o rămășiță de fericire. Un scuipat de-al lui mi-ar fi fost de ajuns – nu eram hapsână. Pe cât le iubeam, pe atâta le disprețuiam. Pentru viețile serbede, lipsite de orice bucurie trupească. Pentru nodurile din gât și din inimă. Aș fi putut îndrăzni să fiu curvă. Eram de la internat, la ce să te aștepți de la o orfană?”  (fragmente din carte)

Promovat la Biblioteca Municipală în cadrul evenimentelor „Chișinăul citește”, volumul „Gradina de sticlă” a fost distins în 2019 cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură. Cred că pentru sinceritate și modul de a descrie o viață de orfană…  Visuri, romantică, multă-multă imaginație. O carte ce prezintă interes în special pentru generația tânără, dar și trezește curiozitatea  prin stilul narativ, dialogal – o redare adolescentină a verbului trecut comparativ prezentului. Se face deosebirea dintre perioada sovietică cu cea contemporană cu o limbă foarte ascuțită!

„Tatiana Tibuleac e o povestasa paradoxala. Ea stie, ca foarte putine scriitoare romane contemporane, ca «o poveste nu lasa niciodata lucrurile nerezolvate». Mai stie ca atunci cand existi «intre coastele moi si fermecate ale povestii», adica intre povestitor si eroul povestirii, ajungi sa te impaci «cu raul si cu durerea, cu bolile si cu tradarile». Daca in Vara in care mama a avut ochii verzi Tatiana Tibuleac exorciza o lume a cruzimii dintr-o perspectiva fragil-masculina, in noul sau roman ea povesteste o lume aflata pe granita miscatoare dintre coagulare si dezagregare, dintre Rusia si Europa, dintre lupta si fatalitate. „Grădina de sticla” este, in mai multe feluri, romanul unei intregi generatii feminine si al unei povestitoare pe cat de autentice, pe atat de surprinzatoare”. (Simona Sora)

• Risc și securitate; articole, comunicări și prelegeri, vol.5, de Gheorghe ILIE, conf.univ.dr.ing. – Buc., 2015

Natura publică a unor platforme sociale face ca securitatea informațiilor să fie mai greu de controlat.  Unele informaţii pe care le împărtășiţi pot deveni imediat publice. Utilizatorii sunt cel mai adesea supuşi valurilor de spam, dar şi ingineriilor sociale. Dar, toate reţelele sociale au o serie de opţiuni de securitate care pot fi ajustate. Pe Facebook, de exemplu, informațiile sunt publice de la sine, la fel ca întregul profil. Au fost lansate noi servicii care ajută la căutări mai bine agregate şi care pot returna rezultate precum «prieteni care urmăresc emisiunea X», dar şi «vegetarieni din oraşul meu care iubesc brânza». Utilizatorii pot preveni apariţia lor în rezultatele noilor funcții dacă îşi ajustează setările de securitate şi modifică statutul «like-urilor” din public, în privat.

Conectarea de pe reţele Wi-Fi publice și nesigure trebuie, de asemenea, evitată. Luaţi în calcul riscurile care există atunci când împărtăşiţi pe FourSquare, Twitter sau Facebook locul unde vă aflaţi. Un check-in nu le spune doar prietenilor unde sunteţi, ci şi hoţilor, care află cu această ocazie şi locul unde nu vă aflaţi: acasă.

Acest volum, dar și alte cărți la același subiect expuse în Zilele Internetului pe panou la Biblioteca Centrală asigură cunoștințe utile și siguranța de a vă feri de riscuri sau probleme în comunicarea virtuală.

Recenzii de Svetlana Vizitiu, 2020  ❤

#impresiiviatacarti, #bibliotecahasdeu, #Top5Carti

„E violetă toamna săpată-n memorii”: Recomandare de carte cu poezii. Top 5 carti

    Pledoarie pentru citit poezie făcută cu bun simt, căldură, umanitate, candoare, înțelegere, pertinență, undeva mai optimist, fie cu pesimism. Conform stării de spirit. Poezia ne leagă de noi înşine şi de ceilalţi într-un fel… mai mult sau mai puțin îmbucurător… V-am pregătit o listă în care argumentele pro poezie să meargă mână în mână cu recomandările. Sper ca rândurile faine ale scriitorilor clasici, contemporani de mai jos să vă determine să mergeți la volume de poezie, la poeți, la poeme pășind pragul Bibliotecii Municipale ”B. P. Hasdeu”, unde vă așteaptă cărțile noi sau vechi de tipar, dar scrise de oameni minunați! Ce să citim? Cu ce să înceapă cititorul? Să fim optimiști! Fiindcă avem de partea noastră credința, speranța, clipa și nu destinul sau timpul ramas în urmă… Vivat!

• Emil Loteanu. „Mi-s ochii arși de frumusețea ta…”

Pentru ambele maluri ale Prutului, opera lui Emil Loteanu rămâne o provocare. I s-a furat libertatea şi a încercat s-o recupereze. Libertatea şi iubirea, – cele mai mari ”nevoi” ale sale: în ”Şatra” ţiganul, nu întâmplător, este simbolul libertăţii absolute, care e mai importantă ca dragostea… Culmea ironiei: el a trăit atât de mult la Moskova, unde se vorbea ruseşte, şi şi-a manifestat românismul peste tot. A reuşit să promoveze valori naţionale, cu actori moldoveni şi români, pe banii ruşilor. Oficialităţile basarabene l-au alungat, iar românii i-au recunoscut valoarea mult prea târziu. Cu puţin timp înainte de a muri, i s-a decernat Premiul de excelenţă a Fundaţiei Culturale Române…” Debutează cu versuri inspirate pe paginile revistei ”Contemporanul” din Bucureşti (1948). Se afirmă ca poet, primii săi paşi în literatură fiind dirijaţi la Chişinău de Anatol Gugel. În 1952 debutează la „Tinerimea Moldovei” cu poezia „Cântecul marii iubiri”, după ce continuă să publice versuri în ziarul „Moldova socialistă” şi în revista „Octombrie”. Placheta „Zbucium” (1956) poetul a editat-o la numai 20 de ani şi a constituit o adevărată explozie lirică. Au urmat culegerile de versuri şi proză care sunt primite cu acelaşi entuziasm: „Chemarea stelelor” (1962), „Vioara Albă” (1963), „Belaia raduga” (1964, Moskova), „Ritmuri” (1965), nuvela „Bucolica” (1966), „Versuri” (1967), nuvela „Lăutarii” (1972), „Sufletul ciocârliilor” (1974), „Zov liubvi” (2001). La Editura „Litera” apare postum volumul selectiv „Chemarea stelelor” (2003). Versurile publicate puneau în valoare un poet talentat, dar, spre surprinderea colegilor de generaţie, Emil Loteanu a schimbat muza poeziei pe cea a cinematografiei… „Acest anunț/Este punctul meu de plecare/Și refrenul acestui poem/Scris pentru tine/În speranța aproape nulă/Că totuși cândva,/Îl vei citi./Ar fi mult prea trist/Ca lucrul acesta/Să nu se întâmple.” (din poezia „Gustul gurii” Emil. Loteanu)

• Mihail Eminescu. „Poezii”

„Poezii” este singurul volum tipărit în timpul vieții lui Eminescu. Volumul a apărut pe 21 decembrie 1883 la editura Socec, cu o prefață și cu texte selectate de Titu Maiorescu și cu portretul autorului și cuprinde un număr de 63 de poezii, dintre care 26 au fost publicate de-a lungul unui deceniu în Convorbiri Literare. Cartea a fost plănuită timp îndelungat de către autor, însă sub presiunea insistențelor amicilor săi literari. Inițial, volumul s-ar fi numit „Lumină de lună”. Se spune că Eminescu a lăsat în grabă manuscrisele volumului, în ordinea dorită, ce urmau să fie tipărite, însă s-au ivit problemele de sănătate, care au determinat întreruperea legăturii cu editura. Titu Maiorescu, apropiat al poetului, s-a angajat să fie editorul volumului, fără acordul autorului. Astfel, editarea unei cărți semnate de Eminescu se anunța încă din vara anului 1883, în Convorbiri Literare. Manuscrisele au fost recuperate de către editor și modificate în anumite locuri. De pildă, în poezia Glossă, Maiorescu a înlocuit versul „Vreme trece, vreme vine” cu „Vremea trece, vremea vine”. Proiectul a fost trimis spre tipărire în decembrie 1883, imediat după ce editorul a finalizat prefața ediției întâi. Între timp, Maiorescu a rătăcit o coală editorială, cuprinzând 16 file. Volumul s-a distribuit în librăriile editurii Socec, iar lansarea efectivă a avut loc pe data de 21 decembrie 1883, în ciuda faptului că pe pagina de titlu este tipărit anul 1884. După spusele lui Maiorescu, cartea a fost gândită în așa fel încât să apară de Crăciun, cu scopul de a-i face o surpriză autorului, știind că proiectul inițial luase sfârșit pe neașteptate. Din nefericire, Eminescu nu a fost impresionat de volum, ba mai mult de atât, i-a insinuat iritare, trântindu-l de podea… „Când amintirile-n trecut/ Încearcă să te cheme,/ Pe drumul lung și cunoscut/ Mai trec din vreme-n vreme.”

• Iurie Hemei.„Între două tărâmuri”: versuri și cugetări.

„Mereu am spus că Moldova este un colț de rai. Am vizitat mai multe țări, dar ca acasă nu e nicăieri. Eu sunt un om spiritual, precum Nicolae Dabija are intitulată o carte: „Libertatea are chipul lui Dumnezeu”. Deci, aici pe această palmă de pământ, mă simt acasă, mă simt liber. Viața este asemenea unui vis, omul este un simplu călător prin viața lui. Oriunde trăiești această viață – în SUA, Europa, până la urmă călătoria se sfârșește, indiferent unde te afli. Iar cu noi nu luăm nimic altceva decât faptele noastre! Eu cred că în viață nu e important ce reușești să aduni, dar ceea ce reușești să lași în urma Ta. Cineva consideră că dacă trăiam în altă țară, eram mai fericit, dar adevărata fericire este în sufletul nostru, sunt copiii, părinții, prietenii noștri…”

„În goana după bani adesea noi uităm,/De bunul simț, de cei mai triști ca noi./Mulți au plecat, la fel și noi plecăm,/Ți-averile se vor preface în noroi…” (din poemul „Credință. Speranță și Iubire” de Iurie Hemei)

• George Lixandru. „Tâlharii tăcerii” poeme/„Les pillards du silence” poemes

„Sunt un mag care mă joc cu focul” – spune despre sine autorul. Este jurnalist, poet și expert în calculatoare, iar acum om al străzii după o luptă surdă cu politicienii din Buzău. Este un nume consacrat printre iubitorii de cultură buzoieni şi nu numai. George Lixandru a scris după Revoluţie pentru multe publicaţii precum: „Oblio”, „Zig-zag”, „Expres Magazin”, „Opinia”, „Muntenia”, „Informaţia Buzăului”, „Buzăul” sau „Jurnalul de Buzău”. Primul volum de poezii l-am publicat in 2005. Până în prezent are 6 volume publicate, dintre care două bilingve: „Izbânda fulgerului” – romano-maghiară si „Tâlharii tăcerii” – romano-franceză, la București. Ultimul volum, „Memoria păcatelor” (2006).

Părăsit de prieteni și fără un acoperiș deasupra capului, George Lixandru a ajuns să doarmă în gară din Buzău după ce a făcut greva foamei timp de mai bine de două săptămâni. Întrebat cum poate ajunge un jurnalist om al străzii, George Lixandru a răspuns cu vocea tremurândă: „În țara asta, se poate orice. Este țara tuturor posibilităților în sens negativ. Dacă nu se ivește nicio soluție pentru mine, îmi voi pune capăt zilelor. Dacă nu am unde să dorm diseară, nu mai vreau să trăiesc. Nu mai vreau ca oamenii să se uită la mine ca la un om al străzii. Eu am făcut lucruri bune pentru mai mulți oameni, dar acum sunt singur„.

„Ne despărțim/încercând/să privim/prin pauzele/ce ne răstoarnă gândurile/ Totul/rămâne nemișcat/cuvintele/își scutură privirile în noi/ne scufundăm/în silabele timpului/ne despărțim/în lacrima neînțelesului din noi.”( G. Lixandru, „Lacrima neînțelesului”)

• Liliana Chisari. „Grădina sufletului meu” – un tratat al cunoașterii de sine

Pasiunea ei sunt icoanele, pictează chipurile sfinților pe sticlă, precum și portretele oamenilor, momente din natură. „Grădina sufletului meu” împarte stările ei de suflet prin poezie și proză mediativă în care filosofează despre viață, fie reflectă propriile simțiri… O carte a trăirilor, a destinului autoarei retrăit „ca un veac de singurătate sufletească”. „Uneori ești tu/și lumea-i străină,/uneori ea nu mai are nume/și tu o numești cu numele tău…/E o parte din tine – /trebuie doar să cucerești!” („Eul din nou”, L. Chisari)

• Maria Paula Erizanu. „Ai grijă de tine”

Maria-Paula Erizanu este licențiată în Istorie, Literatură și Istoria Artelor la New College of the Humanities, Londra. Textul ei de debut, „Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o”, care descrie protestele de la Chișinău din 2009, a apărut într-o ediție trilingvă (română, engleză, franceză) la editura Cartier. Cartea a mai fost tradusă în germană și cehă. A câștigat premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova, premiul pentru cea mai populară carte a Bibliotecii Naționale Ion Creangă și Premiul internațional UNESCO pentru cea mai frumoasă carte a anului 2011, acordat la Târgul de Carte de la Leipzeig. A mai publicat versuri în revista Poesis International. Creația ei „Ai grijă de tine” a fost influențată mult de activitatea de la tabăra de creație alături de scriitorul Dumitru Crudu, în 2012: „Acesta a fost un fundament și mi-a oferit mai multă energie și un aer mai proaspăt”. Tânăra a zis că speră să rămână conectată la literatură, pentru că îi place mult, iar ulterior a urmat și un masterat în jurnalism

”Nostalgia şi dragostea sunt sentimente dominante. Lumina caldă a dragostei se refractă în câteva proiecţii: dragostea filială (impresionează discreţia şi ataşamentul faţă de fiinţa tatălui – mai rar în cazul unui autor-femeie) şi discreta, abia sesizabila undă erotică (poemul fruct). Autoarea a pus în simultaneitate imaginarul codurilor poetice şi cromatice cu puţină insinuare ocultă. Pe de altă parte, semnificaţia aluzivă a poemului de titlu poate apărea şi ca o provocare, întrucât primul vers din poemul „Ai grijă de tine” ne îndeamnă să nu complicăm lumea, să o luăm ca atare, „uneori“! …Când într-o carte de poeme, intitulată cu cel mai discret şi mai delicat îndemn patern-matern ai grijă de tine, sunt invocate asemenea nume, lucrurile nu pot fi de-a dreptul simple, chiar dacă atunci când priveşti un cartof sau o frunză de arţar vezi uneori doar un cartof, doar o frunză… O poetică înnoitoare este mesajul pe care îl comunică poeziei române cu prima sa carte Maria Paula Erizanu. Cu ingenioasa prezenţă a poemului de pică pe copertă, volumul ai grijă de tine anunţă o poetă prezentă în cărţi, cu cărţile în faţă şi cu calea deschisă.” (Maria Șleahtițchi despre carte).

• Doina-Cezara Anton. „Frageda ploaie”

„Glasul viorii dulci sub pânză de cristal / Murmură a stinse limânări și ceară / Fierbinte curge în al luminii pocal…/Se sugrumă florile de primăvară.” Doina-Cezara ANTON s-a născut pe 29 septembrie 1993 la Chișinău. A debutat cu vesuri în revista „Florile Dalbe”, pe când era elevă. Versurile tinerei poete au fost publicate în revista „Prichindel” (Iași) , în săptămânalul „Literatura și Arta” și în revista ” Viața Basarabiei”. În anul 2004 a obținut Premiul Mare la Concursul Național de poezie Creștină „Clopotarul Terre”, poezia sa „Clopotul lui Dumnezeu” fiind inclusă în culegerea de poezii „Dangăt de clopot”, lansată de editura „Princeps”. În anul 2006 a publicat un grupaj de versuri în culegerea colectivă ” Tentația metaforei” (editura Pontos). Premiul I la Concurusl Național „La Izvoarele înțelepciunii” (2007). Laureată a Festivalului Internațional de Poezie „Grigore Vieru”, ediția I (2008), creația tinerei poete fiind apreciată de maestrul Afrian Păunescu. Premiul săptămânalului „Literatura și Arta” pentru Poezie (2009). Premiul I la Concursul de creație proprie organizat în cadrul Simpozionului Internațional „Gheorghe Asachi”(2011).

„E violetă toamna/săpată-n memorii…/Și violet sărutul/cuprins în palmele tale./În depărtare moare-n cenusă lebăda…/Auzi?/Ah, dar unde pleci/lăsând pe-a ta cale/petale,/Iubite?..”

Recomand  și un alt #Top #carți proza contemporană:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/11/12/flori-de-toamna-carti-de-toamna-top-5-carti/

Svetlana Vizitiu ❤

Surse info:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2013/03/29/emil-loteanu-m-am-logodit-cu-cea-mai-dep-rtat/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/05/29/parintele-iurie-hemeiviata-e-un-dar-ceresc/

wikipedia.ro, google.com

Poezia lui Augustin JIANU:„Mi-a plăcut Chișinăul: aerisit, bulevarde largi, spații mari, clădiri impozante.”

„Poet te naști! Așa cum te naști cu bunul simț!”

E un poet vesel ca un cântec. Toate versurile lui formează un păienjeniș melodios. Nu în zadar admiratorii lui creează filmulețe alegând melodii speciale pentru versetul Augustin Jianu. Toamna e minunată atunci când în suflet e primăvară, versuri blânde, pline de inspiraţie… Ritmul e extrem de reușit. Imaginile senzuale ne descoperă un peisaj holistic creat cu talent. Talentul lui se formulează spiritual, bazându-se pe manifestarea unui proces mental superior, a dragostei. Poetul este dominat de sentimente cognitive și de motivația gândurilor, adică simțul rimei se compensează prin exprimarea intensă a sinelui. Ce nu i s-ar fi întâmplat în viață, poetul niciodată nu a pierdut tendința de a trăi, încrederea în oameni, și din anumite motive acestea se reflectă în versurile lui, sufletul chiar începe a cânta și umple viața cu un sens la fel de melodios și inima rămâne în așteptarea unui miracol…

„Pe unde ești acum, unde te duce soarta, / Pe unde-ți plimbi tu pașii și visele de ieri. / Ai recunoaște iar, bătaia mea în poartă, / Ce-au colbuit-o anii cu serbede dureri? / Mai e ceva acolo, măcar din nerăbdarea, / Din așteptarea oarbă a clipei ce ardea, / Ți-aș mai aduce aminte, sau doar înserarea, / Stăpână e demult, pe amintirea mea?/ Mă întreb acum în toamnă și mă gândesc la tine, / În trecerea fireacă spre-un anotimp străin, / De ne-ar fi fost și soarta de zile bune pline, / Și zâmbete complice cucernicul tain? / Retorică târzie, retorică în noapte, / Eu mă-nvelesc pe suflet cu ce mi-a mai rămas, / Dintr-un poem de vis, cu îngânate șoapte, / Și-n gândul recurent, te mai aștept retras!” („De toamnă”, Augustin Jianu, Craiova)

    Augustin Jianu nu se promovează deloc. Este complicat, spune el. „Eu sunt un tip fonetic. Scriu poezie după ureche, că lăutarii. Poezia trebuie să sune! Fiecare poezie sună o melodie a ei. Pentru mine poezia care nu sună o muzică a ei nu este poezie … este o lălăială fără noimă!” Ați înțeles? de aceea zic eu că e un poet vesel!

„Am vrut să sădesc un pom…și l-am sădit! La anul, dacă sunt sănătos, mai pun un pom!” Toamnele târzii îl inspiră mai mult. Ca și urmașii, ca și prietenii lui vechi. Nu a greșit cu nimic în fața lor, au avut o viață la dispoziție să realizeze cât de mult îi iubește! Este creștin-ortodox, dar nu practicant bisericos. Are un mod al lui de a crede. Ceva între agnostic și omul calculat și analist care nu găsește o explicație logică la ce se întâmplă decât în cheie mistică. „Dumnezeu a fost generos cu mine! Are permanent grijă de mine, mi-a dat şi înger păzitor! Am scăpat de vreo trei-patru ori de la moarte. Poveste lungă! Lungă! Am refuzat chimioterapia și operația! M-am tratat singur.” Septicemie, accident de mașină cu paralizia picioarelor, cancer… „Da! Moartea trebuie doar înfruntată! Dar niciodată să nu râzi de ea!”

Poetul Augustin Jianu cu scriitoarele Camelia Radulian si Alina Cumpan 2018

    Impresii de viață. Le are cât pentru trei vieți… Numai maeștri scriu precum curge o fântână, firesc și dumnezeiesc! – De câte cărți are nevoie un poet pentru a fi recunoscut? „Cunosc zeci de poeți care au de la cinci cărți în sus, dar care nu scriu nimic… aiureli!” – Cea mai bună carte de vizită este ceea ce scrie omul… Acolo este sufletul lui! Ce spun criticii sau cunoscuții este altă mâncare de pește! „Cel mai defect este capul… de acolo pleacă toate!” „Pescuitul la mine nu mai este plăcere, e patimă curată!” „O generație are puțini poeți. Îi numeri pe degetele unei singure mâini! Harul este de la Dumnezeu! Sensibilitatea la fel… Numai strădania ne aparține!” Așa și trebuie! Poezia este simplă, precum sentimentele! O poezie fără emoție nu înseamnă nimic! Astăzi versificatorii umblă după cai verzi pe pereți… Să șocheze, să iasă în față. Poezie fără har nu există! Dacă nu ţi-a dat Dumnezeu, te chinui degeaba! „Nici eu nu sunt Eminescu, dar un pic de sfială, de teamă de ridicol, trebuie să avem! O generație are puțini poeți. Îi numeri pe degetele unei singure mâini! Harul este de la Dumnezeu! Sensibilitatea la fel… Numai strădania ne aparține!” (A. Jianu)

„Mă voi replica strategic,/Cu strategia de învins/Şi voi hălădui amnezic,/Printre bătrâni cu părul nins./O zi, un an, ce-a mai rămas,/Printre calendele lumeşti,/Din drama de stupid retras,/Din tabăra celor oneşti./O hoinăreală magistrală,/Cu urme noi, pe urme vechi,/În marş fără o ţintă clară/Şi fără goarne în urechi./Nu sunt nicicum vreun intimat,/În sălile de tribunale,/Sunt un strateg ce-a dezertat,/Din catastrofele globale”. („Dezertor”, Augustin Jianu)

    Vă prezint o imagine a poetului-omul, am reuşit cât de cât să îl cunosc la Uniunea Scriitorilor de Limbă Română. Și un volum cu trei sute de „Poezii” scrise de craioveanul Augustin Jianu. O puteți citi la Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu, Centrul „Mihai Eminescu”. A muncit aproape șase ani la cartea aceasta! „Da, o singură carte. In rest, apar doar în cinci antologii. A doua carte este și ea gata de publicare, încă de anul trecut, dar probabil va mai aştepta.” De multe ori nimerește un portret aproape de realitate! Alteori, nu… Viața îi oferă surprize dincolo de orice imaginație! – „Eu ador să stau precum Caragiale la o masă în restaurant sau în parcuri și să fac în gând un portret al oamenilor care îmi trec prin fața ochilor. Meserie, caracter, poveste de viață! Radiografii! Sunt conștient că unele lucruri sunt mai bune…, altele mai rele! Mi-a plăcut Chișinăul: aerisit, bulevarde largi, spații mari, clădiri impozante.” Multe l-au marcat. Dar mai ales oamenii buni de la care a învăţat ceva în viață. În liceu a fost olimpic pe țară la anatomie și fiziologie. Premiul trei în toată România. Deşi urma o clasă specială de matematică, a dat inițial la Medicină… Astăzi, e poetul craiovean Jianu Augustin, maestru emerit în pescuit, inginer, și cu datul cu seamă!

   Iar Poezia este ceva deosebit. Creație aparte. „Un poet nu poate spune nimic despre versurile lui… Ele vorbesc singure! Dacă vorbesc. Eu zâmbesc când le scriu, transmit ce simt, starea mea de spirit!”

Ar fi clipa zorilor, poate cea mai inspirată, mai ales în timpul verilor târzii când răsăritul este deosebit, se luminează rapid și devreme, dar apar și frunze ruginii. Atunci interiorul tulburător stimulează refacerea puterilor și agravează sentimentul dragostei. Poetul Jianu de parcă se asigură permanent că este cel mai bun subiect al versului de peisaj. Se depune un efect benefic asupra calității creative a poetului. Versetul scurt și de succes se dovedește a fi incredibil de informativ: sensul, direct și ascuns, bate cu o cheie vie! Te face să reflectezi pentru mult timp. Este foarte bine dezvoltată structura tehnică a poeziei, ritmul dur, sensul filosofic profund merită o armură decentă a dragostei. Personalitatea omului este totul. Capacitatea de a crea și de a fi Om!

DE-AR MAI VENI!/Când vine toamna cea mai lungă,/’’Cu bruma ultimei himere,/Răgazul n-o să-mi mai ajungă, /Să mai dau gândului putere./Să rupă pânza de uitare,/Țesută-n vechile războaie,/Ca pe o toană oarecare,/Cu geruri prinse în piroaie./De-ar mai veni o primăvară, /Să țină doar un an și-atât,/Prin ochii tăi de domnișoară,/Sticlească apa de-nceput!/De-aș mai trăi măcar o zi,/Prin ochii tăi de domnișoară,/Corolele de simetrii,/Plecarea mea să nu mă doară!’’/ (A.Jianu, 28 august 2019 (O retorică tonifiantă… Amintiri, O himeră… niste ochi de copil, de căprioară cu ceva timp în urmă.)

Gânduri și alte expresii de Augustin Jianu:

• „ Minunile există și sunt doar pentru cei care cred în ele!”
• „Unii iși mai spun și scriitori, sau poeți! Cine le-a spus lor că sunt scriitori? Care din marii critici s-a pronunțat? Eu peste tot spun că sunt inginer. Îs la serviciu, și pescar în timpul liber.”
• „Eu îmi cunosc poeziile, figurile de stil, și perechile de rime plagiate… pentru că sunt ale mele! Pentru că există o muzică și un ritm, care sunt unice la fiecare poet autentic. Este treabă criticilor să facă această muncă… Să spună cine este autentic și cine a plagiat. Cui aparține o metaforă… Care odată creată devine proprietate intelectuală. Nimeni nu are dreptul de a fura creația altcuiva! O lume care ar trebui să fie frumoasă și colcăie de lighioane. Sunt stârnit de impostori și plagiatori!
• „Bănuiesc că toate fecioarele sunt greu de mulțumit! Dar sunt și cele mai valoroase personalități, cu o creativitate ieșită din comun!” (poetul născut în zodia Fecioarei)
• „N-am avut decât trei iubiri… numai astea cât spun! Este tot ce a fost mai frumos în viața mea! Cu iubirea mamei… patru!”
• „Habar n-am ce este cu scrisul ăsta! Uneori mă mănâncă degetele… Așa cum mă mănâncă și limba.”

                  Aprecieri:

Maria Reta:„Si din nou virtualul s-a transformat in real… L-am cunoscut in carne si oase pe d-l Augustin Jianu, omul elegant si pedant, fiu al plaiurilor oltenesti venit din miezul spiritual al tarii. Poet puternic, plin de substanta, dar si de mult umor ne deschide calea spre intelegerea si simtirea lucrurilor frumoase cu ale caror vii culori iti dezmiarda ochiul din aceasta lume fenomenală.”

Camelia Florescu:„Un poet între sute de oameni, un om între sute de poeți…”

Dan Lupescu: „Poetul luminii astrale…

    Născut în Craiova, la 30 august 1955, Augustin Jianu afişează un spirit subţire, cu propensiuni spre tărâmul ludic, dar şi spre ţărmurii unor înfiorări cu tente dramatice, specifice presimţirii anotimpului hibernal. La cinci ani după ce a debutat în cenaclul Columna din Târgu Jiu (1972), domnia sa a înregistrat ,,prima apariţie publicistică”: un aforism, în revista Urzica, moment memorabil produs în primăvara anului 1977, prevestit de seismul teluric din seara de 4 martie (a aceluiaşi an). Asta da performanţă, demnă de Cartea Recordurilor: să provoci, printr-un singur aforism, zgâlţâirea plăcilor tectonice ale Terrei! Augustin Jianu este primul autor de versuri sculptate la temelia colinei care-şi ia avânt spre a aburca muntele literaturii autentice. Sclipiri lirice genuine, demne de semnalat, întâlnim în aproape fiecare dintre cele nouă poeme prezente în antologie. Iată câteva, posibile, mostre: ,,Mă ceartă Dumnezeu câteodată”; ,,Am să mă mut între coperte” (primul vers din poema Decadenţă, cu filon pamfletar evident: ,,Am să mă mut între coperte,/ Ce silă-mi e de impostură,/ De flenduroşi şi de abjecţi,/ Să vă pupaţi singuri pe gură!// (…) Bieţi cusurgii analfabeţi,/ În găştile de-adunătură,/ Duşmanii marilor poeţi/ Pretind că fac literatură.”. Acest poem nu este absolut deloc autoreferenţial. (Opinia Teleormanului)

Constantin Mosor:„ Minunată poezie, care cu siguranță nu le va fi unora pe plac, fiindcă se regăsesc în ea! Aveți perfectă dreptate! Oricât de mare ar fi nevoia de poeți, totuși, în zilele noastre s-a cam întrecut măsura prin mediocritatea așezată în cărți cu destulă ușurință! Poezia nu se scrie pe marginea șanțului, sau dacă scriem acolo, să ne amintim că nici rumegătoarele nu fac întâi laptele și apoi încep să rumege. Oricine are dreptul să intre pe nesfârșitul ogor al poeziei, dar nu înainte de a-și da seama că pentru a fi poet nu e de ajuns să-ți așezi diplomele una peste alta ca să pari cu mult mai înalt decât alții! Felicitări autorului. Vreau și eu cartea lui Augustin Jianu. Contra cost!” (despre poezia „DECADENȚĂ”

/Am să mă mut între coperți,/Ce silă-mi e de impostură,/De flenduroși și de abjecți,/Să vă pupați singuri pe gură !/Și-am să vă las ca să crăpați,/Cu premii false, redundante,/Iubindu-vă ca-ntre fârtați,/Prin uniunile savante./Bieți cusurgii analfabeți,/În găștile de-adunătură,/Dușmanii marilor poeți,/Pretind că fac literatură./Și am să mut între coperți,/Ca-ntr-un hotel de-autostradă,/Odihna mea rânjind spre terți,/Sătulă de fanfaronadă. (Jianu A. 2015)

Surse cu versurile lui A. Jianu în internet:

• „Gând de toamnă” https://www.youtube.com/watch?v=nh1MU-CF9gQ
• „Amintiri din rai” https://www.youtube.com/watch?v=ksleTBbOvEU
• „Seri târzii”, A. Jianu: https://www.youtube.com/watch?v=wxxQfj-yTMs
• „Amurg” https://www.youtube.com/watch?v=r7wPzWBm0Ac
• „Srisoare” https://www.youtube.com/watch?v=T5z0TDc5M1M
• „Ploi răzlețe” https://www.youtube.com/watch?v=Auh9G_C4at0
• „Rătăciere” https://www.youtube.com/watch?v=UNbhDnVUpVE
• „Sunetul tăcerii” https://www.youtube.com/watch?v=dBfXM9gaxxs
• „De toamnă” https://www.youtube.com/watch?v=f9fvF41ZG4M

❤ Svetlana Vizitiu

Top 5 carti, impresii noi (3)

De multe ori suntem dezamăgiți de oameni și de unele cărți. Ne pare că nu găsim exact ce căutăm, dar o discuție de inimi sau o carte scrisă/citită în timp de pace, liniște sufletească, ne deschide orizonturi noi, ne dezvoltă gândurile și minte clară. Și aceste cărți recomandate de oamenii cu spirit viu, proaspăt ca o primăvară, dacă privim mult mai adânc în interior, – ne propun o adevărată seminificație de iubire omenească. Chiar dacă la început pare că am dat de un perete de neclintit, și subiectul este de neînțeles, mai apoi vom descoperi adevăratele valori. Și mult depinde de starea de spirit în momentul când citești o carte. Fă-ți timp să te simți bine și pentru a realiza ce-ți propune autorul cărții care dorește să fie în unison cu pasul gândurilor sau speranțelor tale, și de ce nu, atunci când putem simți și noi să fim inspirați în acea clipă de poezia prozelor miraculoase? De ce să cauți întunericul atunci când o carte poate fi acel ”drog” neclintit pentru a realiza un soare, o artă a omeniei în drum spre noi activități și pentru motivațiile tale pozitive?

”Știe Sveta Vizitiu să pună lumea la încercare!- zic unele persoane… Ei cum să alegi doar cinci cărți? Imposibil! Mai ales că pentru fiecare vârstă există lecturi indispensabile. Cu toate acestea voi încerca, dar vă rog să luați în considerație că volumele pe care le voi numi aici sunt doar o mostră a ceea ce consider eu lecturi edificatoare, iar a se limita la doar cinci este la fel precum ți-ai potoli o sete năprasnică cu doar cinci picături de apă. Pe de-asupra, dacă ar fi să scriu aceste rânduri peste câteva zile, cu siguranță acest „Gimme Five” ar arăta altfel! Înainte de a intra în lumea adulților, voi nota doar că fără autori precum Alexandre Dumas, Jules Verne, Arthur Conan-Doyle, Agatha Christie, Georges Simenon ar fi prezumțios să ne ne considerăm cititori avizați. Dar să zicem că am trecut deja fără pierderi mari peste această etapă. Iată, deci un eventual cinci:

Gabriel Garcia Marquez, „Un veac de singurătate” – pentru ca să vă simţiţi mici

Victor Hugo, „Oamenii mării” – pentru stilul mării şi curajul omului

Albert Camus, „Străinul” – pentru a simţi cum te poate arde o rază de soare

Vladimir Beşleagă, „Zbor Frânt” – fiindcă ne explică pe noi nouă

Miguel de Cervantes, „Don Quijote de la Mancha” – fiindcă cineva trebuie să lupte cu morile de vânt!

  Ah, dar am umplut deja un cinci!- Bine, mai avem o mână, de aceea îmi permit să vă dau încă un cinci:

Emil Zola, „Germinal” – pentru ca să nu vă plictisiţi citind manuale de sociologie. „Germinal” e mai bun şi mai complet.

John Steinbeck, „Fructele mâniei” – ca sa înţelegeţi capitalismul

Varlam Şalamov, „Povestiri din Kolîma” – ca să înţelegeţi comunismul

Erich Maria Remarque, „Pe frontul de vest nimic nou” – ca să înţelegeţi ce e războiul

Muriel Barbery, „Eleganţa ariciului” – pentru ca sa vă odihniţi după toate aceste urgii. Şi pentru că e plăcere pură…

P.S.: De-aţi şti cât de tentat sunt să continui lista!” -(Vitalie Vovc) http://www.vitalie-vovc.com

Vitalie Gutu, Eleonora Rosca, Emilia Plugaru, Vitalie Vovc, Oxana Barbu, Parascovia Ionascu, S. Vizitiu

”Lectura mi-a placut toata viata… Numai am invatat a citi, am inceput cu povestile liu Ion Creanga. apoi luam cartile de la biblioteca si le citeam… Gratie lor am acumulat o experienta bogata de viata, am capatat un vocabular bogat de exprimare, am inceput a aprecia sau a dezaprecia oamenii dupa faptele lor, jucam rolul personajelor din carte si ma intrebam cum as fi actionat eu… Mai apoi, cartile ma alegeau pe mine, alegeam tematica preferata, si daca nu prezenta interes, nu citeam. Am inceput sa procur cartile scriitorilor celebri care au cucerit si alte inimi. Acest fapt m-a ajutat sa ma simt confortabil cu inteligenta mea si sa pot comunica cu oameni diferiti… La universitate am studiat filologia franceza, am citit operele vestitilor scriitori francezi/ R. Rolland, Exupery, Zola, Hugo, Dumas, Merime, Sthendal… Duceam lipsa de timp ca sa mai citesc ca sa citesc operele scriitori rusi, romani, englegi… A recupera acest timp, lucrand deja la scoala, unde aveam posibilitatea sa aleg ce sa citesc, pe cine sa citesc, pe cine sa critic, pe cine sa accept sau sa refuz. ” – Parascovia Ionascu, Profesoara limba franceza, Ignatei, Soldanesti

Preferințele mele sunt: 1.  “Patul lui Procust” – autor: Camil Petrescu. Un roman care este dominat de diverse conflicte, atât interioare, cât și exterioare. Un roman care te face să realizezi că societatea funcţionează pe anumite regului, iar libera exprimare devine un factor determinant. 2. “Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă” – autor: Haruki Murakami. O lucrare care citit-o atunci când m-am apucat să alerg şi eu. Datorită tezelor şi gândurilor expuse în această carte am început şi eu să cred cu tărie şi să inving toate greutăţile fizice pe care le întâmpină corpul meu atunci când fac effort în fiecare dimineaţă. O recomand cu mare drag.. 3. “Micul Prinţ” – autor: Antoine de Saint-Exupéry. O lucrare emblematică, valabilă şi utilă atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.  Fiind a patra cea mai tradusă carte din lume, “Micul Prinţ” reprezintă o poveste cu adevărat poetică, în care un pilot naufragiat în deșert întâlnește un tânăr prinț căzut pe Pământ de pe un mic asteroid. Povestea este filosofică și include critici sociale, remarcând ciudățenia lumii adulte. Niciodată nu e târziu să (re)citeşti “Micul Prinţ”. Chiar te îndemn să o faci, merită” – Vitalie Gutu, jurnalist, blogger

”Scriitorii mei preferați sunt: Eminescu, Creanga, Alecsandri, Ion Druta și alții. A-și recomanda pentru copii poveștile lui Creanga, in special, ”Amintiri din copilărie”, iar pentru cei maturi nuvelele lui Ion Druta și romanele, și piesele lui, in special, ”Frunze de dor” și ”Păsările tinereții noastre”. Foarte mult mi-au plăcut, le-am citit și recitit chiar le-am recomandat elevilor din școala…”– Eleonora Rosca, pedagog

 ”Lectura e hrana sufletului! ”Cărțile mele preferate sunt:

Camelia Radulean – „Oglinzi”,

Irina Binder -„Fluturi, Insomnii şi Străinul de lîngă mine”,

Corina Bîzdîna-„Acorduri în C’minor”,

Ana Onica-„Suflet pereche”,

Natalia-Mazilu-Miron „Moldova cuibul meu de dor”,

Lidia Vrabie „Frica şi la lumina candelei”

Şi multe alte cărți. Iar cartea ce m-a motivat a fost ”Fluturii” de Irina Binder. Anume puterea ei de a merge mai departe, şi de a ierta. Iar cartile care mai recomand sunt ale autoarelor Natalia-Miron-Mazilu, Corina Bezdîga şi Lidia Vrabie’‘ – Oxana Barbu , scriitoare

”Citesc putin in ultima vreme, ochii ma dau de sminteala. In copilarie, tinerete, inghiteam cartile. Bineinteles ca am inceput cu povestile. Eram foarte emotiva, orice nu as fi citit. lasa urme adanci in suflet. ”TAUNUL”, ”CALARETUL FARA CAP”, ”Insula misterioasa”, ”Vanatorul”, multe, multe calde carti ale copilariei. Apoi am inceput sa-l citesc pe Cehov, Tolstoi, Turghenev, autorii rusi, clasici, sunt si raman unii dintre cei mai buni scriitori ai lumii. Dar avem si noi, romanii scritori de geniu, pe care ii cunoaste o lume. Cand il citesti pe Eminescu nu poti sa-l compari cu nimeni altcineva. Cartea mea de capatai ramane totusi, Un veac de singuratate, de Gabriel Garcia Marqiues!” Emilia Plugaru, scriitoare

Chiar dacă la început pare că am dat de un perete de neclintit, și subiectul este de neînțeles, mai apoi vom descoperi adevăratele valori… Adevarat? #S_Vizitiu

Citiți cărți, urmăriți în continuare acest blog cu recomandări de carte și înspirați-vă solicitându-le Bibliotecarilor BM de la  Biblioteca Centrala a BM sau în filialele Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeudin Chisinău! Vivat!

❤ Svetlana Vizitiu Impresii

Lucia Guranda: Avem mai multe business centre decât businessmeni!

Viața Luciei e arhiplină de întâmplări triste sau amuzante: de la ordinare pana la cele “extraordinare”, precum ar fi și două cazuri de moarte clinică și aflarea într-un epicentru la două explozii în urma actelor de terrorism… Este sinceră și emotivă, cu temperamentul deloc moldovenesc: se simte efectul civilizației europene. Practică medicina în continuare doar cu sufletul, din motive de sănătate: de aici cred că vine echilibrul psihologic de toleranță a Luciei Guranda. A avut multe de îndurat…

Dar zâmbește mult, iubește viața, și chiar nu are regrete. De ce ar trăi cu regrete, nu mai are altceva de făcut?  Iată greșelile trebuie de reparat, indiscutabil. Fiindcă când greșești, înveți lecția și… continui să mai greșești… uneori. Se amuză și o face cu bună dispoziție.
”Impresia mea despre viața este însăși Viața” – spune ea. Totul e clar? Cel mai mult in viață o impresionează însăși viața… Fiindcă meseria ei începe anume de acolo, de la naștere, de la cel mai frumos, complicat și perfect mecanism în natură cum ar fi nașterea unui copil. Și, specialitatea nu e de loc ușoară: obstetrician-ginecolog. Provine dintr-o familie mare de medici, chiar și rudele din familia ei sunt la fel doctori, adică socrii, cumnații etc.
Dintre persoanele care au marcat-o și au determinat-o să reușească în viață mai mult decât și-a imaginat rămâne tatăl ei (în copilărie, adolescență și tinerețe timpurie) și soțul ei cu care sunt împreună de 22 de ani. Și numaidecât copilul lor scump și drag!

Despre prieteni: se simte norocoasă că are prieteni din frageda copilărie, din studenție și în fiecare țară unde a trait. Oriunde pleacă, își face prieteni și este foarte sociabilă. Se pare că Lucia nu realizează că acest dar de fapt vine din caracterul ei unic. Comunicarea e punctul ei forte, ea argumentează ingenios răspunsul la orice întrebare și dacă este convinsă că are dreptate, nu o poți clinti din acel punct de vedere.
Îi place sa călătorească și ar vizita tot cuprinsul pământului. În destinații turistice nu ține deloc cont de calitate, amenajare, confort sau de nivelul de viață. Orice continent, regiune sau țară are momentele sale irepetabile, în special, în cultură, tradiții, obiceiuri… Toate reprezintă o experiență unică. Familia ei a locuit și în Arabia Saudita, Kazahstan, Bulgaria, Elveția, Belgia, Laos. Lucia deja e convinsă că fiecare popor, fiecare stat te îmbogățește mai mult spiritual. Acum e stabilită cu familia la Bruxelles… Și mai duce dorul Chișinăului la care revine cât poate de des… ”Dragul meu Chișinău, beteag, distrus, chinuit, urâțit, schingiuit, murdar, prăfuit, dar încă cu un pliculeț de demnitate! Îți doresc să reînvii, să recapeți valoare, frumusețe, prosperitate și măreție!”

Și concluzia, pe care și-a făcut-o fiind plecată din țara de 17 ani și văzând cum se muncește în alte tari. ”Părerea moldovenilor că suntem un popor muncitor este cel puțin eronată”. Lucia a urmărit cum se muncește în țările civilizate: acolo oamenii lucrează mult mai intensiv și cu o mare responsabilitate. Cu timpul utilizat la maxim și foarte eficient. Nici vorbă nu poate fi de pauzele cu “fumatul sau o ceașca de cafea” la fiecare sfert de oră. ”Exista doar o pauza oficială, în rest muncă și iar muncă, bine organizată și chiar de calitate. Unii concetățeni au deprins aceasta metodă, însă alții până acum caută să facă fel de fel de “șmecherii” și eschivări de la o muncă onestă”. Ține să menționeze că au apărut și foarte mulți moldoveni care lucrează în diferite organizații internaționale și fac față pozițiilor pe care le ocupa. Mai numeroși sunt tinerii care fac studii universitare și postuniversitare în vest și ei chiar sunt extrem de buni ca profesionști. Lucia se mândrește că avem așa moldoveni:”Însă e trist, când este evident faptul ca nu mai vor să se întoarcă în țara natală și… sa muncească pentru acest guvern corupt și plin de criminali.”

Lucia a plecat din țară din alte motive, și nu deodată în Europa de vest, ci în stepele nemărginite cu o climă și apă groaznice, într-o localitate pierdută prin stepele siberiene fără vreo infrastructură (pe timpuri Chișinăul era NYC în comparație 🙂 ) Asta e dacă să discutăm la subiectul ”cum se face pe loc gol un oraș functional și frumos” Atunci soțul ei a rezolvat problemele la nivelul local și acum o face la nivel global. ”Poate chiar mai bine înțeleg cei plecați fiindcă ei au deja experiența greutăților de acasă plus cea din străinătate. Iar voi, uneori nici nu vă imaginați prin ce greutăți ei au trecut! Dar, așa e firea moldoveanului când vine acasă cu lăudatul și o face pe boierul…” Iar Lucia cunoaște mulți concetățeni și vede ce viață duc ei acolo printre străini: fac și e ce pot pentru a trimite maximum de bani acasă… ”Un lucru e cert, o oarecare demnitate în capitală mai există. Și nu din motivul că l-a votat pe cutare fiindcă e competent în domeniu, și nici nu cred că are alt interes decât să se răzbune pe oponentul său pentru că cela l-a ”chidănit” cândva etc. Am votat împotriva dorinței de a sabota!” Nu intenționează să cheme pe nimeni să organizeze proteste, să arunce cu pietroaie în directori sau autorități, fie și mai grav să devasteze instituțiile medicale: ”însă, niciodată nu voi înțelege de ce având atâtea probleme, oamenii tac, înghit în sec, tremură, acceptă să fie umiliți, ori pleacă pentru alte soluții nu mai văd…” Unde-i neînțelegerea?, – se întreabă Lucia. Cuvintele Egalitate, Independență – sunt greșite într-un stat unde nu se respectă drepturile omului, chiar dacă oamenii au acces identic, spre exemplu, la educație.

Apropos:”Noi avem mai multe business centre decât businessmeni!” De fapt, clădiri gen business center se fac mai multe la periferii, nu chiar în mijlocul grădinilor publice.” Stați așa, oameni buni, și mie îmi surâde un stat echitabil, functional și neutopic. Voi ați vrut așa să înțelegeți, iar eu am prins altă idee aici… Mentalitatea la noi: ”Moldoveanul poate avea 10 mii de șanse, dar dacă e mai talentat la ”ștucăturit”, păi asta să facă, și după această ”egalitatea sovietică” părinții mei brusc au avut salarii de două-trei ori mai mici, dar erau obligați să slugească fără a ”crâcni” înapoi la ”împărăția sa clasa muncitoare”! Dar nu chiar așa, la nivelul ”кто был никем тот станет всем” sau ”каждая кухарка может управлять страной”!

Referitor la sistemul educațional. Oamenii trebuie să-și ocupe poziția lor în societate conform aptitudinilor și capațităților lor. Și accesul să fie asigurat neapărat cu burse, credite atunci când e vorba de o minte excepțională. La noi, oamenii talentați nu sunt remunerați pe merit.

În perioada anilor 50-90 (sec. XX), studenții erau aleși după criteriul etnic, fiindcă doar rușii erau acceptați la universități (veniți preponderent din orașe). Moldovenii își dădeau copiii în grupe rusești la grădință pentru a putea apoi obține studii superioare… Celelalte opțiuni gen ”apartament”, un loc de muncă etc, toate ”po-blatu” și în continuare, dar mai ceva ca acum…

Sănătatea e altceva! Sistemul de sănătate întotdeauna va fi cel mai important în orice țară! Acest domeniu trebuie să fie perfect. În Moldova e foarte complicat. ”Nu e vorba de politicieni, de Nastase, Sandu, sau Dodon, nici măcar despre Plahotniuc! Ci despre revendicarea drepturilor care ne fac mai puternici, în fața unor politicieni corupți și nelegitimi, cu nicio frântură de iubire pentru acest popor sărman care le rabdă pe toate…”

”Adesea mă întreb privind la frumusețile geografice și ecologice: oare ce le împiedică pe ai noștri să facă așa ceva? Doar nu e costisitor. Nici chiar de banii de la europeni nu e nevoie pentru acest lucru! Pentru a face și menține curățenie nu e nevoie de mulți bani.

Dacă ar fi oamenii conștienți, ar cere, ar striga, ar urla, ar protesta… Dar ce fac ei, tot pe medici și pe asistenții medicali îi blamează. Guvernul cunoaște deja aceste slăbiciuni ale poporului, nu mai apleacă urechea nici direct, nici indirect… De aceea, avem ce avem. Dar nici nu știu dacă acest popor needucat, agresiv, intolerant, incult, merită ceva mai mult decât ceea ce are…”

Co-relația tinerii-etate. Menționând că e vorba despre moldoveni, Lucia ține neapărat să ne convingă că-i iubește și tare ar dori să vadă că cei mai în vârstă la fel iubesc pe cei mai tineri. Diferența în atitudine e transparentă, iar ea susține gălăgia, naivitatea, neștiința, aroganța, încăpățânarea tinerilor, toate în general: modul lor de a fi altfel decât au fost cei mai în vârstă pe timpuri… O îngrozește disprețul, uneori și ura din ochii persoanelor senile față de cei tineri. Dacă ar iubi și ei, necondiționat, probabil și atitudinea tinerilor s-ar schimba, – ar devein mai respectuoasă și mai indulgentă? Bine de menționat că:”toți sunt diferiți dar cu drepturi fundamentale egale””
Pasiuni și hobby-uri: sportul, organizare de evenimente, călătorii, și CĂRȚILE. Din muzică alege jazzul, blues, rock clasicul. La fel îi plac operetele și musicalurile. Adoră imponderabilitatea lui Eugen Doga.
Cărțile preferate sunt foarte multe. Cel puțin vreo 50. O carte bună o face fericită. Place autorul Pavel Păduraru ”Moartea lui Igor Alexandrovici”: ”dar e mai specific, cu un limbaj agresiv, cu inceput absurd, pe parcurs te obișnuiești. O variantă mai contemporană și mai nerafinată a lui Eugen Ionesco. Place să citească pe Gheorghe Erizanu.
Recomandă si: “Meșterul și Margarita” de Bulgakov; Victor Hugo “L’Homme qui rit” (omul care râde); Umberto Eco “ Numele trandafirului”, îmi plac mult operele lui Remarc, Garcia Marquez , proza lui Eminescu, Mircea Cărtărescu, Haruki Murakami… (of, opriți-ma, căci asta poate sa dureze)
Unele Filme: “Zborul deasupra unui cuib de cuci”,“7 ani in Tibet”,“Nașul”,“Pacientul englez”, “Lista lui Shindler”, “Legendele toamnei”…

Personalități ca Simona Halep o fac să plângă de bucurie atunci când câștigă pe teren. Lucia nu poate privi ”în altă parte unde comentatorii emisiunilor să nu fie români!” A strigat recent din tribunele campionatului mondial de fotbal bolind pentru nu știu care fotbaliști. Este acaparată de jocuri, de energie, de persoanele care nu stau pe loc. Competițiile o fac și mai emotivă pe această fată drive! ”Sunt momente în viață când atât ți-e dor de cineva, încât îți vine să-l scoți din visele tale și să-l îmbrățișezi cu adevărat. – spune Lucia. –Pare și asta o idee bună să mergem undeva mai mulți prieteni să degustam… un vin bun ca niște fani adevărați!” 😀

Serghei Pojar, cultura conştiinţei noastre

”Cobori în jos, luceafăr blând, alunecând pe-o rază,/pătrunde-n casă şi în gând şi viaţa-mi luminează!”

Nu vom mai vedea impozanta-i figură cu gesturile largi şi măsurate, acel cap frumos acoperit de ninsoarea timpurilor venerabile, nu vom mai auzi glasul lui modest vibrând de emoţie. S-a stins, tânăr, măcar să fi apucat jubileul… O minte ageră şi inimă mare, vorbitor de limbă rusă, dar îl adora pe Eminescu. A fost un om al generaţiei sale: generaţie, care visând un viitor de aur al umanităţii noastre, îndrepta activitatea sa cu toate pornirile nobile ale sufletului înfocat de puterea credinţei, pentru decenii şi veacuri înainte. Muzician înflăcărat, hărăzit de la natură cu darul extraordinar al spiritului muzical, entuziasmul juvenil, expansiunea sufletească, pofta de jertfă pentru tot veritabilul muzical, Pojar a reuşit să dea o expresie a puterii cu adevărat artistice: această putere îi denotă efectele enorme ce le-a obţinut prin scurt timp, ca Personalitate.

Mare a fost ca suflet, mare ca inimă, bogat în inspiraţii, precum şi mereu gata de lucru şi jertfire de sine.

S-a născut la 22 aprilie, 1961, în Chişinău, din părinţi: Nina şi Ghenadie Pojar.

Muzician, critic muzical, jurnalist, compozitor şi pedagog! – Serghei Pojar, o individualitate pregnantă care a transmis continuitatea ideologiei sale, în special, celor muzicale prin operele sale: “Luceafara tainstvennyj polet” (“Tainicul zbor al Luceafărului”, 2009); “Esti cudesa na svete”(“Există minuni pe lume”, 2008); “Lumina Luceafărului reflectată în muzica lui Eugen Doga” în culegerea “Eugen Doga: compozitor, academician” (2007); Anekdoty ot Pojara: “Lovisi rybka“(2005); “Kakogo cveta detstvo?”(“Ce culoare are copilăria“, 2005); “Komu mne sciastia odolziti?”- o culegere cu 65 de romanţe şi cântece pe versurile B. Kostişar – (“Cui să împrumut fericirea mea?”, 2004); “Ia prosil u zvezd vysokih”: Romanţe ale compozitorilor moldoveni pe versurile lui M. Eminescu, 2001; “K tainstvam pianizma”(“Spre tainele pianului”1990); “K zvezde” pe versurile lui M. Eminescu (“Către stea“, 1989) etc.

Continuând tradiţiile celor mai solicitate genuri de muzică, operele lui Pojar ating permanentele probleme ale existenţei noastre, ajutându-ne să înţelegem mai adânc moravurile, şi în ele, în primul rând, să ne recunoaştem pe sine.

“Avea un har deosebit şi rar – de a trăi exclusiv şi luminos: un mod de viată, reprezentându-i şi firea lui Serghei Pojar. Entuziasmat fiind şi stăpânit de vre-o idee fixă, el mereu ardea, potrivit numelui său (Pojar, din rusă, e Foc), de astfel, mereu, retrăia pentru soarta cuiva, proaspătă melodie, idee. Oricând nu-l întâlneai – era grăbit: fie, la Liceul Rahmaninov, fie, la şcoală, unde preda literatura muzicală, istoria culturii universale, solfegiu. Reuşea să nu rateze nici-un concert important, festival, sau vre-un examen la acea, devenită lui dragă, Academie de Muzică. Dorea neapărat, să fie la curent despre toate ştirile importante teatrale, filarmonice, ş-apoi, în pofida crizei de timp, expresiv şi cu mare pasiune, el le împărţea celor din jur. Precum îi sta în fire, reuşea să citească mult – surprinzând şi prin erudiţia sa, de altfel, se adâncea în arhive, descoperind documente spirituale originale ori manuscrise, uitate de cineva… Iar acasă, predomina cea mai mare pasiune a lui, religie, destin: Muzica” – îşi aminteşte jurnalista Nelly Tornea, în cartea lui Pojar“ K tainstvam pianisma, uroki i tvorcestvo Ludmily Vaverko”.

Margarita Şcelcicova, şefa Bibliotecii “M. Lomonosov”, din amintiri, şi-a exprimat cu sinceritate calităţile neobişnuite ale lui Serghei Pojar: “Graţie destinului pentru acest dar generos – întâlnirea cu o personalitate atât de neordinară, interesantă, talentată, precum a fost Serghei Pojar! El a apărut în bibliotecă, ceva timp în urmă, cu rugămintea de a elabora o bibliografie cu lucrările şi creaţiile lui, ceea ce ne-a uimit pe noi, bibliografii: domnul arăta mult mai tânăr şi vârsta lui ni s-a părut puţin solidă pentru un lucru atât de enorm – avea doar 45 de ani. Însă, el a însistat, şi noi am consimţit; ulterior, au fost suficiente câteva discutii, pentru ca să rămânem impresionaţi de sinceritatea, corectitudinea, spiritualitatea, bunătatea, mai cu seamă, de optimismul lui. Îl întristau doar calităţile negative ale celor, care nu ştiau să aprecieze responsabilitatea, priceperea şi binevoinţa, cu atât mai mult, nu suporta incorectitudinea şi inducerea în eroare. Avea o capacitate enormă de muncă şi un cerc larg de interese, era atât de preocupat de ceea ce făcea: compoziţie, interpretare, cercetare, întocmire, jurnalism, predare la şcoli, pe parcurs, şi pescuitul, umorul… Atunci când, era sănătos şi frumos, – nu mi-e jenă să recunosc, – el avea trăsături de statuie antică – şi era extrem de activ; apariţiile lui la bibliotecă se transformau în sărbători! – cu schimburi de bancuri umoristice despre muzicieni şi interpreţi, sau ceva piper, cu expresii largi ale erudiţiei. Dar ce cuvinte minunate a dedicat Serghei Pojar pentru “Lomonosovka” noastră, numind-o “Vatră caldă a cunoştinţelor” (“Тёплый очаг знаний”):

“Sunt fericit că m-am alăturat la numeroase manifestări, cluburi, cercuri de creaţie, pe care le întruneşte biblioteca noastră. Fericit, că sunt dorit aici, şi, cu ceva, util, în aceste grele timpuri, când totul se ruinează şi merge pe o cale nefavorabilă; e nevoie să păstrăm acest cămin al culturii ruse, care a devenit unul din centrele noastre spirituale,” Serghei Pojar nu doar participa la munca noastră, scria şi notiţe despre bibliotecă, manifestări etc, în apariţii periodice. Eram plăcut surprinse de talentul lui pentru creaţii muzicale: romanţe, valsuri. Înduioşătoare era dragostea faţă de părinţii lui, de care el îngrijea, şi pe care, îi învita la toate manifestările sale. Cu părere de rău, el a avut dreptate în tendinţele sale de a crea o listă bibliografică sistematică, şi dacă pe parcursul câtorva ani, n-am fi reuşit să lucrăm împreună, ulterior, n-am fi găsit pe nimeni altul, disponibil, şi cu atâtea informaţii exacte. Avea el o memorie extraordinară: reuşea să-şi amintească nu doar anul şi data apariţiei articolelor, dar şi numărul ziarelor! Am lucrat împreună cu Serghei la două volume “Relaţii de artă moldo-ruse” (“Молдавско-русские взаимосвязи в искусстве”), şi, desigur, am descoperit în el, o sursă a unei comori de înţelepciune: enciclopedice muzicale, în domeniile de arta, cu informaţii fixe despre pictori, arhitectură etc. A reuşit să asiste la apariţia primului volum – a rămas satisfăcut de carte. Fiind cu tratamentul la spitalul nr. 3, şi-acolo, printre chinuri şi dureri groaznice după operaţii chirurgicale nereuşite, continua să lucreze la materiale, deja pentru volumul doi, şi paralel, pentru bibliografie: ceea ce dă dovadă de mult curaj şi puterea lui de spirit. Plecarea lui în veşnicie, pentru noi, cât şi pentru jurnalismul chişinăuian muzical, este o pierdere enormă!

Despre o personalitate ca Serghei Pojar se poate exprima prin cuvintele lui F.Tutcev adresate cândva lui Goethe: “pe-arborele lumii ceresti, ai fost tu, o pagină cea mai bună”. Indiscutabil, Serghei Pojar a fost unul din cele “mai bune pagini”.

Lilia Şolomei, solistă a Operei Naţionale din Chişinău, artistă emerită: “L-am cunoscut pe Serghei Pojar, timp de 20 de ani, de când am venit să studiez în Moldova. Mereu subtil, surprinzător – Serioja a fost un model de gentilom veritabil – un reprezentant neactual al vremurilor noastre. Era atât de fin, iradia căldură, blândeţe şi lumină. Foarte modest, şi niciodată, nu îndrăznea, în mod artificial, să atragă atenţia asupra persoanei sale. Scria lucrări minunate; avea talentul de a detalia subtil dragostea unui spectacol de operă, fie, şi un concert de simfonie. A scris şi despre mine un articol, sunt mândra; a fost plăcut şi măgulitor: pentru mine aprecierea lui Pojar a contat mult: orice critică din partea lui era la un nivel profesional înalt, fiecare cuvânt din partea lui se cântărea în aur. Ultima mare lucrare a lui Serghei Pojar, a fost în colaborare cu C. Şişcan, la Academia de Ştiinţe, asupra dicţionarului enciclopedic, în care este şi un material despre mine, scris de Serioja. Din păcate, el n-a reuşit să trăiască, să se bucure de al doilea volum al operei sale. Şi în present, mă doare, nu pot să cred, că acest om luminos nu mai este alături de noi…”

S-a stins la 24 ianuarie, 2010, şi a fost înmormântat la cimitirul “Sf. Lazăr” din Chişinău.

Arta e veşnică, viaţa e scurtă, iar neobositul Serghei Pojar, ca de obicei, luptă pentru cultura conştiinţei noastre, prin spiritul său, în inimile ce ard!

Svetlana Vizitiu

P.S. Prin anii 2009-10 Serghei Pojar mă ruga să contribui cu scrieri la biobiliografia despre viaţa şi creaţiile lui. Acum regret că am refuzat, dar am avut o experiență urâtă în urma cărei mi-a fost plagiată lucrarea ”Rapsodie teatrală”, o biobibliografie despre actorii Paulina Zavtoni-Spiru Haret, o muncă la care am ținut mult și publicată în 2006. În 2011-12 alte persoane și-au însușit ”drepturile de autori”, publicând cartea cu numele lor. Și condiţiile de muncă create la BM ”B.P.Hasdeu” nu mi-au permis să încep lucrul asupra altor ediții bibliografice. Îmi pare rău, Serghei Pojar nu a meritat o astfel atitudine, dar cred că m-a înțeles, el știa despre aceste probleme. Odihnească-se în pace, – ne vom aminti mereu, de Sergiu Pojar, om frumos și bun la suflet!

https://orasulmeuchisinau.wordpress.com/2012/01/21/serghei-pojar-pe-arborele-lumii-ceresti-ai-fost-tu-o-pagina-cea-mai-buna-50-de-ani-de-la-nastere/

https://orasulmeuchisinau.wordpress.com/2016/04/22/serghei-pojar-%D1%81ronicarul-vietii-muzicale-a-moldovei/