Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


7 comentarii

Top 5 carti, impresii noi (3)


Știe Svetlana Vizitiu să pună lumea la încercare! Ei cum să alegi doar cinci cărți? Imposibil! Mai ales că pentru fiecare vârstă există lecturi indispensabile. Cu toate acestea voi încerca, dar vă rog să luați în considerație că volumele pe care le voi numi aici sunt doar o mostră a ceea ce consider eu lecturi edificatoare, iar a se limita la doar cinci este la fel precum ți-ai potoli o sete năprasnică cu doar cinci picături de apă. Pe de-asupra, dacă ar fi să scriu aceste rânduri peste câteva zile, cu siguranță acest „Gimme Five” ar arăta altfel! Înainte de a intra în lumea adulților, voi nota doar că fără autori precum Alexandre Dumas, Jules Verne, Arthur Conan-Doyle, Agatha Christie, Georges Simenon ar fi prezumțios să ne ne considerăm cititori avizați. Dar să zicem că am trecut deja fără pierderi mari peste această etapă. Iată, deci un eventual cinci:

Gabriel Garcia Marquez, „Un veac de singurătate” – pentru ca să vă simţiţi mici

Victor Hugo, „Oamenii mării” – pentru stilul mării şi curajul omului

Albert Camus, „Străinul” – pentru a simţi cum te poate arde o rază de soare

Vladimir Beşleagă, „Zbor Frânt” – fiindcă ne explică pe noi nouă

Miguel de Cervantes, „Don Quijote de la Mancha” – fiindcă cineva trebuie să lupte cu morile de vânt!

Ah, dar am umplut deja un cinci… Bine, mai avem o mână, de aceea îmi permit să vă dau încă un cinci:

Emil Zola, „Germinal” – pentru ca să nu vă plictisiţi citind manuale de sociologie. „Germinal” e mai bun şi mai complet.

John Steinbeck, „Fructele mâniei” – ca sa înţelegeţi capitalismul

Varlam Şalamov, „Povestiri din Kolîma” – ca să înţelegeţi comunismul

Erich Maria Remarque, „Pe frontul de vest nimic nou” – ca să înţelegeţi ce e războiul

Muriel Barbery, „Eleganţa ariciului” – pentru ca sa vă odihniţi după toate aceste urgii. Şi pentru că e plăcere pură…

P.S.: De-aţi şti cât de tentat sunt să continui lista!” (Vitalie Vovchttp://www.vitalie-vovc.com

Vitalie Gutu, Eleonora Rosca, Emilia Plugaru, Vitalie Vovc, Oxana Barbu, Parascovia Ionascu, S. Vizitiu

”Lectura mi-a placut toata viata… Numai am invatat a citi, am inceput cu povestile liu Ion Creanga. apoi luam cartile de la biblioteca si le citeam… Gratie lor am acumulat o experienta bogata de viata, am capatat un vocabular bogat de exprimare, am inceput a aprecia sau a dezaprecia oamenii dupa faptele lor, jucam rolul personajelor din carte si ma intrebam cum as fi actionat eu… Mai apoi, cartile ma alegeau pe mine, alegeam tematica preferata, si daca nu prezenta interes, nu citeam. Am inceput sa procur cartile scriitorilor celebri care au cucerit si alte inimi. Acest fapt m-a ajutat sa ma simt confortabil cu inteligenta mea si sa pot comunica cu oameni diferiti… La universitate am studiat filologia franceza, am citit operele vestitilor scriitori francezi/ R. Rolland, Exupery, Zola, Hugo, Dumas, Merime, Sthendal… Duceam lipsa de timp ca sa mai citesc ca sa citesc operele scriitori rusi, romani, englegi… A recupera acest timp, lucrand deja la scoala, unde aveam posibilitatea sa aleg ce sa citesc, pe cine sa citesc, pe cine sa critic, pe cine sa accept sau sa refuz. ” – Parascovia IonascuProfesoara limba franceza, Ignatei, Soldanesti

Preferințele mele sunt: 1.  “Patul lui Procust” – autor: Camil Petrescu. Un roman care este dominat de diverse conflicte, atât interioare, cât și exterioare. Un roman care te face să realizezi că societatea funcţionează pe anumite regului, iar libera exprimare devine un factor determinant. 2. “Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă” – autor: Haruki Murakami. O lucrare care citit-o atunci când m-am apucat să alerg şi eu. Datorită tezelor şi gândurilor expuse în această carte am început şi eu să cred cu tărie şi să inving toate greutăţile fizice pe care le întâmpină corpul meu atunci când fac effort în fiecare dimineaţă. O recomand cu mare drag.. 3. “Micul Prinţ” – autor: Antoine de Saint-Exupéry. O lucrare emblematică, valabilă şi utilă atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.  Fiind a patra cea mai tradusă carte din lume, “Micul Prinţ” reprezintă o poveste cu adevărat poetică, în care un pilot naufragiat în deșert întâlnește un tânăr prinț căzut pe Pământ de pe un mic asteroid. Povestea este filosofică și include critici sociale, remarcând ciudățenia lumii adulte. Niciodată nu e târziu să (re)citeşti “Micul Prinţ”. Chiar te îndemn să o faci, merită” – Vitalie Gutu, jurnalist, blogger

Scriitorii mei preferați suntEminescu, Creanga, Alecsandri, Ion Druta și alții. A-și recomanda pentru copii poveștile lui Creanga, in special, ”Amintiri din copilărie”, iar pentru cei maturi nuvelele lui Ion Druta și romanele, și piesele lui, in special, ”Frunze de dor” și ”Păsările tinereții noastre”. Foarte mult mi-au plăcut, le-am citit și recitit chiar le-am recomandat elevilor din școala…”– Eleonora Rosca, pedagog
 ”Lectura e hrana sufletului! ”Cărțile mele preferate sunt:
Camelia Radulean – „Oglinzi”,
Irina Binder -„Fluturi, Insomnii şi Străinul de lîngă mine”,
Corina Bîzdîna-„Acorduri în C’minor”,
Ana Onica-„Suflet pereche”,
Natalia-Mazilu-Miron „Moldova cuibul meu de dor”,
Lidia Vrabie „Frica şi la lumina candelei”
Şi multe alte cărți. Iar cartea ce m-a motivat a fost ”Fluturii” de Irina Binder. Anume puterea ei de a merge mai departe, şi de a ierta. Iar cartile care mai recomand sunt ale autoarelor Natalia-Miron-Mazilu, Corina Bezdîga şi Lidia Vrabie’‘ – Oxana Barbu , scriitoare
Citesc putin in ultima vreme, ochii ma dau de sminteala. In copilarie, tinerete, inghiteam cartile. Bineinteles ca am inceput cu povestile. Eram foarte emotiva, orice nu as fi citit. lasa urme adanci in suflet. ”TAUNUL”, ”CALARETUL FARA CAP”, ”Insula misterioasa”, ”Vanatorul”, multe, multe calde carti ale copilariei. Apoi am inceput sa-l citesc pe Cehov, Tolstoi, Turghenev, autorii rusi, clasici, sunt si raman unii dintre cei mai buni scriitori ai lumii. Dar avem si noi, romanii scritori de geniu, pe care ii cunoaste o lume. Cand il citesti pe Eminescu nu poti sa-l compari cu nimeni altcineva. Cartea mea de capatai ramane totusi, Un veac de singuratate, de Gabriel Garcia Marqiues!” Emilia Plugaru, scriitoare

Sveta VizitiuDe multe ori suntem dezamăgiți de oameni și cărți. Ne pare că nu găsim exact ce căutăm, dar o discuție de inimi sau o carte scrisă/citită în timp de pace, liniște sufletească, ne deschide orizonturi noi, ne dezvoltă gândurile și minte clară. Și aceste cărți recomandate de oamenii cu spirit viu, proaspăt ca o primăvară, dacă privim mult mai adânc în interior, – ne propun o adevărată seminificație de iubire omenească. Chiar dacă la început pare că am dat de un perete de neclintit, și subiectul este de neînțeles, mai apoi vom descoperi adevăratele valori. Și mult depinde de starea de spirit în momentul când citești o carte. Fă-ți timp să te simți bine și pentru a realiza ce-ți propune autorul cărții care dorește să fie în unison cu pasul gândurilor sau speranțelor tale, și de ce nu, atunci când putem simți și noi să fim inspirați în acea clipă de poezia prozelor miraculoase? De ce să cauți întunericul atunci când o carte poate fi acel ”drog” neclintit pentru a realiza un soare, o artă a omeniei în drum spre noi activități și pentru motivațiile tale pozitive?

Citiți cărți, urmăriți în continuare acest blog cu recomandări de carte și înspirați-vă solicitându-le Bibliotecarilor BM de la  Biblioteca Centrala a BM sau în filialele Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu din Chisinău! Vivat!


2 comentarii

Din Biblie ne regăsim…


ArnautRecunosc, sunt o fire romantică. De asta poate nici nu îmi plac cărțile filosofice sau motivaționale. Poate părea straniu, în special pentru un jurnalist, însă ce să-i faci. Îmi place să citesc, pentru că fac parte din categoria oamenilor care atunci când răsfoiesc paginle unei carți mă deplasez acolo. Parcă aș vedea filmul. Anul acesta 3 cărți m-au impresionat! Cartea Cel care mă așteaptă”, de Parinoush Saniee. Pentru că am înțeles cât sutem noi de norocoase. Și cât de tristă este soarta femeilor occidentale. O carte care am citit-o în 2 zile, o performanță pentru mine. Este nu doar o carte, este povestea tuturor femeilor din Iran ce luptă pentru drepturile lor. Deși poate părea straniu, mie mi-a plăcut cartea “Fifty Shades of Grey”. Ce-i drept nu am fost să văd filmul, tocmai pentru că am citit cartea. Nu am vrut să mă dezamăgesc. De ce mi-a plăcut? Nu știu. M-a atras prin faptul că atât de bine se poate vedea în carte că și oamenii aparent reci și duri, sunt în realitate foarte sensibili. Eu am rămas cu această idee. Și “Pavilionul femeilor” de Pearl S. Buck. Este poate unica carte care ilustrează frământările unei societați tradiționale aflate în pragul unei schimbări radicale. Pot să-i spun un studiu matur despre lumea femeilor… –  Iulia Arnaut (jurnalist)

   Plugaru EmiliaPrima carte citită a fost în clasa-ntâi, în vacanţa de iarna si bineînţeles erau nişte poveşti… Apoi au urmat multe cărţi. Nu pot să spun acum, care care anume dintre ele m-a marcat. Mi-a plăcut să-l citesc pe Liviu Rebreanu, mi-a plăcut Anton Cehov, Lev Tolstoi… Iar Ion Druţă, mi-a părut ca o primăvară întrată în casă, ca un suflu nou, ca un vers scris în proză… Poveştile din O mie si una de nopţi le mai recitesc si acum, şi cine nu le-a citit încă, le-aşi recomanda cu mare drag. O întreagă filozofie de viaţa… Dar daca ar trebui să aleg ca recomandare pentru citire doar o singura carte, atunci v-aşi recomanda să citiţi Un veac de singurătate. De Gabriel Garcia Marquez. Veţi vedea cat de singur poate fi omul în iureşul vieţii, cât de zbuciumată, de tristă, ba chiar uneori şi lipsită de sens poate fi viaţa şi totodată cât de dornic de a trăi este omul. Chiar daca e singur, chiar dacă e trist, chiar dacă nu găseşte sensul, pentru oricine, viaţa e frumoasă căci ea rămâne un Dar… Omul care citeşte e un om informat. Un om informat, e un altfel de om… Cartea nu-ţi înlocueşte viaţa. Dar te ajută să treci destoinic prin ea… – Emilia Plugaru (scriitoare)

    luminita suveicaPe mine m-a marcat cartea lui D. Carneghi, care mi-a fost daruita de prietena mea cind am implinit 18 ani. Recunosc, că atunci chiar m-am suparat pe ea, deoarece la acea virsta imi doream un alt cadou. Acum recunosc ca a fost cel mai bun cadou pe care l-am primit. Am citit multe carti in copilarie, şi în prezent, prefer sa citesc o carte buna in loc să privesc stirile la TV. Recent, am citit cartea lui Robin S.Sharma „Calugarul care si-a vandut ferrari-ul”, care m-a impresionat mult si mi-a schimbat viziunea asupra multor lucruri. Am spus-o de mai multe ori ca vreau sa semanam mai multa bunatate in societate, sa fim mai buni si aceasta o spun de cite ori am posibilitatea, dar ma stradui si prin propriul exemplu sa conving colegii, prietenii si pe cei ce ma inconjoara ca se poate sa fim mai buni. – Luminiţa Suveică (Medic-şef sanitar, municipiul Chişinău):

   DoditaCartea este intr-adevar scara urcand pe care, fiecare din noi se manifesta in viata. Si intr-adevar, educatia fiecarui om are ca temelie experienta generatiilor trecute, experienta lasata in scrierile premergatorilor nostri. Aici, este notoriu un lucru sau, daca doriti, o consecinta a scrierilor citite de persoana. Si anume, – impactul si masura intelegerii celor citite si, in final, cum s-a plasat aceasta experienta scrisa in educatia celui care a citit cartea. Pentru mine, cel care vin din secolul trecut, si care a fost educat de un sistem ateist, trezit in toiul constructiei unui stat al intregului popor muncitor, – aceasta scara a inceput conform programului scolar de educatie a unei generatii de oameni sovietici. Perioada sovietica a fost bogata in scriitori care pe mine m-au trecut prin tranzitia basarabenilor din anii de dupa razboi: Vladimir Besleagă, Ion Constantin Ciobanu, Andrei Lupan, Emilian Bucov, Ion Druta, Nicolae Costin. Nu vreau sa zic ca am citit exstraordinar de multe lucrari de-ale scriitorilor moldoveni, dar mi-a ramas dragostea lor de oameni, dragostea pentru meleagul natal, umorul popular mostenit de la strabuni lasat la „fiecare socoteala cu socotelita ei„. Influenta scriitorilor rusi A. Puskin, L.Tolstoi, F. Dostoievshii, M. Gorkii, mi-a lasat o urma adanca in cunoasterea limbii ruse si mi-a dat posibilitatea sa vad din interior tragedia Rusiei afectata de comunismul trotchist si mai tarziu, presiunea unui partid dictatorial. Dar si in perioada transformarii societatii sovietice „Arhipelag Gulag” si „V krughe pervom” ale lui A. Soljenitzyn au lasat o urma de deschidere a urmarilor acestui experiment social. Multe se mai poate de amintit despre romanele istorice trilogice ale lui Alexandru Dumas-tatal , care imreuna cu ecranizarea acestor opere au lasat iaras o alta caramida in firava mea experienta de citire. Din modernismul literar Paulo Coelho, în special, Alchimistul a scandalizat oarecum perceptia mea de existenta contemplativa a lumii. M-au interesat lecturile preferate din cinicii antici Antisfen si Diogene din Cratet. Din cartile citite in SUA as remarca „Patruzeci de zile si patruzeci de nopti„scrisa de nepotul lui C. Darvin. Dar cel mai mult din cartile care au influientat la cresterea mea a fost „Kapitalul ” lui Karl Marx si „Teoriile valorii adaugate „. Astazi, in tumultul economiei de piata ma inspir din cartile lui A. Piz, Napoleon Hill, si tot mai mult analizez ce ne incurca sa ne facem tara asa cum dorim. Pana la urma am ajuns la filosofia lui Petre Tutea care zicea ca „Fara credinta, fara Dumnezeu omul devine un animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.” Ar parea straniu, ca crescut si educat de un sistem ateist, m-am trezit ferm convins de creationism si convingerea ca unica solutie de a face careva schimbari in tara vin de la vorba – „Daca vrei sa-ti faci randuiala in viata, atunci intai sa-ti faci randuiala in ganduri . Ca gandurile noastre devin vorbele noastre si vorbele noastre devin faptele noastre. Iar faptele noastre fac viata noastra!” Economia nu are nationalitate, are legi! Aceste legi nu intreaba cum se numeste functia echivalentului general intr-o economie a oricarei tari. Banii, ca despre ei este vorba, servesc pentru efectuarea tranzactiilor de schimb a marfurilor. Marfurile nu apar din cer, ele sau sunt produse in tara asigurand locuri de munca si salarii muncitorilor, sau sunt aduse, fiind cumparate in tarile unde se produc in cantitati mai mari. In Republica Moldova s-a dus o politica de incurajare a capitalului speculativ. Adica, se aduc marfuri cumparate in alte tari si se realizeaza pe piata republicii, lasand tara dependenta de importuri si alungand forta de munca din lipsa locurilor de producere. Nu va uitati la politicienii care sunt angajati ai acestui cartel de speculanti. Nimeni din ei habar nu au de starea lucrurilor in realitate. Sau, daca cineva este de parere ca se stie totul, atunci vai de aceasta tara, unde lumea nu intelege lucrurile elementare si permite unor natafleti sa se joace cu viata oamenilor! …Principala bogatie a statului RM este pamantul fertil si bogat, se cere un program real de reforma a agriculturii si a vietii de la sat. Cu atitudinea guvernarii ce am avut-o in ultimii ani fata de sfera producerii presupun ca valuta nationala va cadea in continuare si fluxul monetar isi va continua drumul occidentului. Ce sa facem noi toti ?! Sa alegem un garant al Constitutiei toti impreuna si sa muncim cot la cot pentru intarirea statului RMoldova prin plata impozitelor de la realizarea marfurilor produse in teritoriu. Sa alegem sindicate care ar reprezenta interesele celor care muncesc in producere si trebuie remunerati la nivel satisfacator si bun pentru un trai decent al fiecarui cetatean. Cam maricica s-a primit acest discurs neintentionat, dar va asigur ca este rezultatul celor citite, studiate si gandite. As vrea sa zic, ca pana la urma toata viata pe care o petrecem aici este pentru a invata permanent pentru a indeplini legea DemiurguluiIubeste aproapele ca pe sine insuti! – Ghenadie Dodiţă (Consultant financiar în asigurari)

lilia manoleDacă e să pornim de la ideea de a fi pasionat de ceva, asta ar însemna, că omul respectiv cu adevărat îşi cunoaşte valorile sale, nu e superficial, munceşte sufleteşte, este cu spiritul şi ochii printre cărţi şi valori adevărate, îi place lectura, îi place muzica, îi place dansul, îi place plimbarea în aer liber, comunicarea frumoasă şi sănătoasă cu oamenii, deci, este un om împlinit, un om care poate aduce beneficul şi folosul sieşi şi societăţii, sieşi şi familiei sale. Prin interemediul acestor inimi, se construiesc relaţii de încredere , de respect. Or, a fi pasionat, a fi entuziasmat înseamnă a avea un vis, iar acest vis se naşte odată cu venirea ta pe lume… Tu doar trebuie să îl vezi şi să îl desluşeşti, la anumite etape ale vieţii… Cand eram copilă, mă visam pe malul unui lac, cu stelele aproape de creştetul meu, pe care puteam să le înhaţ cu mîna, şi vorbeam cu o Zînă de noapte în limba rusă, deşi limba rusă pe atunci nici nu o cunoşteam. Or, acest vis nu era un simplu vis, de fapt. Aşa am devenit peste ani un foarte bun traducător de limbi rusă şi romana, cunoscînd la perfecţie şi limba rusă, pe lîngă limba romană studiată la Facultatea de Litere, pe care am absolvit-o cu brio. Dintotdeauna am iubit carţile. Acasă aveam o mică bibliotecă, căci tatăl meu şi unchiul meu, din partea mamei, mai ales, erau pasionaţi de cărţi şi de literatură, îmi plăcea să le aranjez, să le citesc cu creionul în mînă. Literele lui Ion Creangă dulci, poeziile Marelui Mihai Eminescu, ale poetului naţional Grigore Vieru mă fascinau, apoi au urmat cărţile, traduse în limba romană, ale scriitorilor ruşi Mihail Şolohov, bunăoară; citeam din literatura universală;şi, deşi aveam doar 10 ani,citeam din Grigorii Belîh şi Alexei Panteleev, îmi amintesc romanul “Republica Şkid”, un roman asemănător cu faptele, descrise de Nicolae Dabija la începutul romanului Domniei Sale „Tema de acasă” , şi multe alte cărţi. Or, în copilărie am citit foarte mult, îmi plăcea să pregătesc lecţiile cu voce tare- orice temă din istorie, geografie, erau citite cu voce tare, iar profesorii din şcoală mă admirau şi îmi spuneau: „Vrem să te vedem la televiziune, acolo meriţi să fii tu”. Studiile la facultate le-am petrecut cu ore maxime în săli de lectură, şi fiecare bursă de student primită o dedicam, în jumătate, pentru procurarea volumelor de opere literare: Vasile Alecsandri, Mihai Sadoveanu, Mihai Eminescu etc… Deşi viaţa ne poate lovi crunt, vom rămîne în picioare doar atunci cînd orice bătălie dusă va fi, ca un cîntec inimos, căci aşa ar trebui, de fapt, să rămînă firea moldoveanului: în clipe amare să găsească un cîntec în suflet, să-i dea lumină şi dumnezeire. Am simţit, prin comunicarea cu altă lume, că nu e valoare şi nu are stofă omul, care este în afara cărţilor şi a literaturii. În cazul în care înţelegi acest lucru, te faci însingurat şi continui să te ajuţi pe tine, ca mai apoi, prin insistenţă benefică şi neordinară, într-un mod lejer, să demonstrezi şi altor oameni plăcerea şi farmecul lecturii, scrisulu, declamaţiei, artei de a comunica frumos şi elocvent. Uneori înţelegi, că eşti sungur şi atunci cu mîna pe inima trebuie sa recunosti, ca da, artistul, omul spiritual, este singur in faţa artei. Singur, vei suferi pentru familie, pentru o lume întreagă, pentru artă, iar sacrificiul în numele artei şi spiritualitatea, prin însăşi conceptul ei, este cea mai sublimă dragoste, care poate şi tratează suferinţe şi mentalităţ, incapabile să devină caractere. O carte citită este un studiu, pe care ţi-l faci ţie însuşi, şi de fiecare dată, cînd recitesc o carte, mă redescopăr, într-o altă dimensiune. Am şi eu ambiţia de a citi cîte două–trei, patru cărţi odată, precum, am văzut, îi reuşeşte şi vedetei noastre Natei Albot. Cineva mă întrebă: „Cum, în ce mod, vrei să citeşti aceste cărţi odată?”, la care i-am răspuns: ” Din una voi conspecta totul, adică o voi parcurge cu creionul şi îmi voi nota în caiet, din Biblie mă voi regăsi, o alta o citesc dis-de-dimineaţă, cu voce tare, şi în pauze, iar a treia carte vreau să o citesc la noapte, gîndindu-mă la omul drag… (Lilia Manole, lingvist, traducător, scriitor, poetă)


35 comentarii

Sunt acasă, mamă!


Mama îi cumparase o bicicletă. 2013, toamnaTot sărea în jurul ei ca un copil. El şi era un copil pe-atunci, de şase ani. După ce îşi calmase bucuria, o mulţumi timid. Mama încercă să-l alinte, să-l cuprindă, însă el o refuză. N-a fost niciodată afectuos, încă din copilărie. „Cine te va mai îmbrăţişa, dacă nu eu?”- îl întreba zâmbind mama, mângâindu-l pe cap. -„Fetele! chiar şi Eva mă sărutase, ieri…” Rupându-se din îmbrăţişarea ei, a alergat la băieţii din curte, să-şi împărtăşească vestea cea mare. Era un copil năzbâţios, juca fotbal sau „de-a hoţul” în ascunziş; iar pentru o jumătate de ciocolată cerea fetelor să-i demonstreze buricul, şi pentru una întreagă, să-l atingă… Acum, se ascunde nu de Lenuţa sau Radu, acum fuge de cărţi, de profesorul de la universitate. Deja şi copacii nu par atât de mari, şi nici picioarele lui caraghioase în pantofii de mărimea 44. Câteva amintiri… Îşi aminteşte lacrimile lui: Mama a scos o curea, iar el o ruga să nu-l bată. Pentru că furase nişte jucării, pentru că venise miliţianul. Iar mama îl mustra, că se străduie să nu-i lipsească nimic, că-i cumpără de toate ce are nevoie: „De ce l-ai lovit pe Radu cu cărămida în cap? Cum de ai putut s-o tragi pe Eva de păr? Doar e fetiţă!”. Astfel, ca pedeapsă, atunci, a fost încuiat în casă. Apoi, toată lumea s-a împăcat, timpul le-a mai domolit pe toate. – Eh, copilărie! Da, lucrurile s-au schimbat. Azi, le priveşte din alt punct de vedere. Mult mai matur. 1504119_593541620700761_1475768840_nMiliţianul a devenit poliţai. Lenuţa şi Eva au schimbat formele lor de copile. Barterul cu ciocolata nu mai merge. Dar şi preferinţele băiatului s-au schimbat: în loc de îngheţată sau limonadă, bea bere şi rachiu. A devenit responsabil pentru acţiunile lui. Luase şi o pauză academică, ca să nu fie exmatriculat. Ca în gluma ceea: „De ce, ai divorţat? Nu prepara gustos?.. – Ba nu, pentru absenţe!” Pentru toate faptele trebuie să plăteşti! De sinestătător. Iar iată aici, băiatul nu dorea să se maturizeze. E adult, deci, şi singur va rezolva problemele lui; va bea cu cine doreşte, va veni la ora care-i convine… A crescut într-atât, că poate fără un junghi de conştiinţă să dea un telefon şi să-i vorbească, astfel: „Hei, maman, auzi,  – dă-mi două sute!”. I-a dat. A mers la Eva la zi de naştere. – „Când te întorci?”. – „Nu ştiu, mamă. Poate mâine, poate poimâine, şi nu singur. Cu Lenuţa”. S-a întors peste două zile cu ea, direct – în bucătărie.ochi lakrima Mama nu era acasă. „Ra..at, nici mâncare nu mi-a lăsat, greu de presupus.” Apoi, observase o notiţă: „Sunt în deplasare, – revin joi. Banii sunt în noptiera mea. Să fii cuminte, fiule!”. A mers,  ba nu,  a zbughit-o dintr-o fugă la noptieră. Făcu ochi mari: Azi, e duminică. Câte 300 de lei pe zi: până seara de joi! – „Lenuţo, trăim!”

-Noroc, maman! Ce mai faci? – Dar tu? – E totul normal. – Mamă, o ştii pe Lena. Ap, să ştii, că de azi, ea va locui cu mine, în odaia mea!… – Lenuţa apăruse la timp, şi l-a salvat de întrebări inutile. Dimineaţă. – „Noroc, tanti Catea!” – simulase Lenuţa un zâmbet. – „Maman, noi am plecat la o plimbare!” – „Când mă întorc? Nu ştiu.” – „Gata, mamă, n-am timp de discuţii acum…” – Bani? pentru ce anume? – „Hai, lasă mamă, prefăcătoria. Nu mă întrebai nicodată…” – „Nu, mamă, nu-s narcoman”. – „Nu-mi dai? Nu trebuie! – Eu plec de acasă!” – Mănâncă măcar, înainte de drum, – l-a ironizat mama. „Da du-te…tu”, – a trântit fiul uşa…

Strada l-a cuprins cu fluxuri de ploaie. Umed, rece, cu toate că e vară. Avea el o ciudă pe Lenuţa, ce să mai zică. Da, mamă e un pic cam dură, dar de ce să plece, atunci când are nevoie de cel mai mare sprijin. Se supărase şi pe mamă. Va merge la prietenii lui, dar şi cei dispăruseră, anume când el a rămas singur, fără bani şi acoperiş; acolo, unde tuturor, le plăcea să bea bere şi să se distreze…

de ceÎnchiriase peste un timp un apartament şi, curând, se împăcase cu Lenuţa lui; i-a zis, ca s-a angajat la MOLDEXPO, ca asistent la un pavilion, cu un salariu normal: pentru o cină la lumina luminărilor e suficient. S-a restabilit şi la universitate. Ce n-ai zice, dar are multe de recuperat. Greu a fost cu lucrul, toate agenţiile angajau doar persoane cu studii… Iar fără relaţii – nicăieri! Toate au revenit în ritmul lor: a fost nevoie de jumătate de an… O plăcea pe Lenuţa: si mirosul de păr, timiditatea ei, zâmbetul…  Recent, s-a întâlnit la câteva beri cu un prieten, care i-a zis, că l-a căutat mama. – „Eşti un prost, răspunde-i măcar, doar retrăieşte şi suferă…”  -„Ce ai vrut, mamă? De ce nu mă laşi în pace?”… -„Iartă-mă, fiule, dacă te-am obijduit cu ceva, îmi pare rău. N-ai uitat, că mâine e ziua ta de naştere? Vei veni? Poţi să vii şi cu pasia ta…” Şi-a zis, că totuşi, nu este el atât de insensibil… S-a abţinut de brutalităţi.

Fu cuprins de amintiri: – „Andrei, te felicit, fiule. Azi, împlineşti 18 ani. Ai devenit adult, şi, cu toate că locuim separat, iţi duc dorul. Nu mă întrerupe, te rog. Nu vreau să te agăţi de drumuri, iată, cadoul meu. Îmi exprim toată dragostea mea pentru tine!” Şi-i oferi o pereche de chei. De la un apartament. La aceeaşi scară, alături de ea. El privise oaspeţii cu un nod în gât: lacrimile au început să-l adape: „Mă iertaţi, revin acuş”. Ieşi la balcon, să fumeze o ţigară. „Îţi mulţumesc, mama!” –  spuse el sec, ca de obicei. S-a mutat. Finişa studiile din anul trei, avea un loc excelent de muncă, apartament propriu. Fata, pe care, se pare că o iubeşte cel mai mult pe lume; e asigurat cu de toate: ce mai putea să dorească el la 20 de ani? În ultimii doi ani, aproape ca nici nu discutase cu mamă-sa, doar despre lucruri mărunte. getImage (9)Simţea, că e mai liniştită, ştiindu-l alături, în vecinătate. – „Noroc, mamă, ai ceva de mâncare?” – alergă flămând la bucătărie. – „Dar ce, a Ta nu prepară?” – „Mamă, să nu întindem aceeaşi coardă veche!”

picaturi

În ziua, când a fost anunţat, că mama suferise un atac de cord, el a lăsat totul baltă: amânase o călătorie de afaceri. Medicul i-a spus, ca mama are membrele paralizate, şi este greu de prognozat cât timp va trăi.  S-a trezit şi a început să plângă… – „Spune-mi, fiule, ce-i cu mine? De ce nu mă pot mişca? „- „De oboseală, mamă… Nu plânge. Medicul a zis, că totul va fi bine, te vom „restaura” noi! Ai nevoie de odihnă, aer curat, tratamente fizice… Vom merge la vilă, te refacem noi!” – „Doar că, te rog, fără Lenuţa”. – „Mai vorbim, mamă!”

Un fost coleg de clasă al mamei, actual director al băncii în care el lucrează (multumesc mamei, a vorbit pentru el) le donase un cărucior cu roţile. Acelaş director i-a dat liber de la servici şi i-a permis, să-şi îngrijească mama, atâta timp cât e nevoie. A vorbit şi cu o soră medicală să vină la domiciliu, să facă toate procedurile necesare: înjecţii, perfuzii, masaj… Cu o vecină vorbise,  s-o urmărească ziua, cât va fi el la serviciu. – „Lenuţa, şi tu la fel, împlică-te, ai grijă de mama, în lipsa mea, şi, te rog, să nu vă certaţi!”

– „Mamă, trebuie să plec, pe o lună, cu serviciul. E o afacere foarte importantă. Tu, n-ai voie să retrăieşti, şi cu Lena, să nu vă certaţi: ea rămâne să aibă grijă de tine.” -” Fiule, nu e potrivită ea pentru tine…” – „Mamă, gata, să nu începem… Mă voi descurca cumva şi singur…” МАРИУШ ВИДЕРЫНЬСКИO sarută pe obraj şi fugi la aeroport. – „Şi ţie, reuşită în toate: să te ajute Dumnezeu!” Rămăsese ultimă sedinţă. Se pregătea să se întoarcă din deplasare. Se simţea ciudat: avea un sentiment neplăcut, iar inima pulsa tot mai tare. Telefonase acasă. Femeia care avea grijă de mama lui, i-a spus, că-i puse o şeringă şi a adormit, totul parcă e în ordine…getImage (6)

În această seara va zbura acasă: terminase lucrul de-o lună. Se bărbierise, se pregătea să i-a o gustărică. Sună telefonul, era femeia ce avea grijă de mama: Suferise al doilea atac de cord… Au luat-o medicii la spital.  A dat fuga la aeroport… Din cauza timpului, zborurile au fost amănate. În sfârşit reuşise să ajungă acasă. – „Cum s-a întâmplat?” – „Andrei, n-am vrut să-ţi spun, dar ea era la fereastră, respira la aer curat. M-am apropiat s-o acopăr cu o pătură, să nu răcească. Iar jos, la scară, s-a apropiat o maşină: Lenuţa ta se săruta cu un bărbat… Doar atâta a reuşit să zică: uite, am spus doar, că nu e potrivită pentru fiul meu, şi i s-a întretăiat respiraţia. Am culcat-o şi am chemat ambulanţa. Până la sosirea ei, i-am făcut o şeringă.” Se deschise uşa şi întrase Lenuţa, cu un zâmbet: „Salut, Andrei, n-ai putut să telefonezi?” – Îi trase o palmă. Mai încercă, dar fu oprit de îngrijitoarea mamei. – „Cara-te din casă! Ai doar o oră, să-ţi strângi lucrurile!”na puti k istine

Cel mai greu a fost s-o înveţe să mănânce: ea retrăia, ca fiul e nevoit să-i schimbe pamperşi… Se ruşina, şi se încăpăţâna din acest motiv să i-a ceva în gură. Acum el avea grijă de mama. Ea nu putea vorbi; tot încerca să-i spună ceva „css-csss”, şi el nu reuşea s-o înţeleagă. O privea în ochi, şi încerca să ghicească ce doreşte. Ziua, mai mult dormea. Vecina are grijă de ea ziua, nu face un pas de lângă patul ei. Alerga acasă, la mama. „Css, css”. Acuş, mamă, vin. O schimba, o hrănea. Iată, punem şi televizorul. Îi plăcea sa privească seriale. Ea privea seriale, el o privea pe ea. Doamne, cum a mai schimbat-o boala! Acum trei luni femeia asta de patruzeci si doi ani radia frumuseţe şi energie. Îmbujorată, cu siluetă. Aşa şi nu s-a mai recăsătorit după moartea tatei. El chiar il învidia pe directorul băncii, care încerca s-o cucerească pe mama lui. Iar acum, pătura ascundea trupul unei bătrâne încreţite. Şi-a pus capul pe pieptul ei, şi – mâna mamei pe capul lui. Avea un dor de mângâierea ei.  Adormea. Visa copilăria. Cum a căzut din copac, iar mama i-a alinat durerea. Aceste mâini, care l-au mângâiat toată viaţa, şi el nu le-a preţuit. Cât de mult ar fi vrut el să-i scoată ghimpele din inima ei. Se trezise de zgomotul televizorului. Încet, să nu-şi trezească mama, a mers la bucătărie, să bea un pahar de apă. Se întorsese, se aplecase s-o sărute pe frunte. Vântul rece, spărgând fereastra, imediat răcise odaia. Faţa rece cu un zâmbet îngheţat. Vântul de noapte îi zburdă părul…  Cimitirul, cuvinte de adio…

Se trezise din amintiri… A ridicat ochii umeziti: – „Priveşte, mamă, aceşti bravi copilaşi. copiii baltoacaPrecum şi ai dorit cândva: Am un băieţel şi o fetiţă. Soţia mea Râluca, această curte scăldată în soare. Ascultă! Ai auzit? Era visul tău, să ma vezi fericit. În sunetul valurilor, strigăte de pescăruşi. Era visul tău să avem o căsuţă pe malul mării: acum am de toate, doar tu îmi lipseşti.  Mi-e dor de tine, mamă! Pentru un moment, i s-a părut, că stă în faţa mamei şi ea îl privea, la fel, cu ochi fericiţi. a mea poza CodruSoarele a aprins solul. Şi-a amintit de Gabriel Garcia MarquezOmul n-are legătură cu pământul, dacă în el nu zace trupul lui„.

Doamne-Dumnezeule! Un veac de singurătate a trecut. „Am revenit la patria mea. Despre care nu am uitat şi nici nu voi uita. La pământul, în care zac părinţii mei„…

Un sentiment cald s-a răspândit prin tot corpul, când a deschis poarta. A întrat, s-a aşezat pe scăunel: „Bună ziuă! – Sunt acasă, mamă!”

Svetlana VIZITIU

(Din fapte reale)