Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club

Cui nu-i plac cărțile? Top 5 carti

6 comentarii


    Un psiholog spunea ca societatea  noastră actuală se află la o cotitură după care își va regăsi spiritualitatea. Dea Domnul să o regăsim! – Ascultați, ce spun persoane deștepte: e pentru cei care au ochi să vadă, și urechi – ca să audă! 

 Rusalina Russu:Prima carte care m-a marcat și pe care am recitit-o regulat la distanță de 4-5 ani (pentru că am inteles-o diferit de fiecare dată) a fost „Pe aripile vintului” de Margaret Mitchell, apoi ‘Mizerabilii” de Victor Hugo mi-a dat mare bătaie de cap pentru ca n-am înțeles-o pe Fantina care nu și-a mai vizitat fiica niciodată…”Jennie Gerhardt” de Theodor Dreiser m-a fact sa ma gindesc la fetele intretinute din epoca trecuta… Dar cartea care m-a impresionat cu adevărat la vârsta adolescenței a fost : ”Urme pe prag” de Alexei Marinat, o recomand cu toată încrederea celor care vor să cunoască istoria postbelică acestei palme de pamânt – mi-a lăsat urme adânci în suflet și în minte, la fel ca și „Copii în catușile Siberiei” sau „Tema pentru acasă”. Să nu uit și de Coelho, – las-să zică unii că e banal, dar eu am multe din carțile lui și să vă deschid un secret: de foarte multe ori l-am citat în emisiunile mele, fără să zic autorul…

 Octavian Ticuoct ticu recomandă: 1.Cruciatii de Henrik Senkevici 2. Fratii Karamazov de Fedor Dostoievki 3. Gorila de Liviu Rebreanu 4. Delirul lui Marin Preda. – Ceea ce citeste copilul meu: Cei trei muschetari de Alexandru Dumas, Robinson Crusoe de Daniel Defoe, Colt Alb de Jack London

Zinaida Jioară: Lectura e cea mai bună formă de creștere și dezvoltare a valorilor, altfel spus, de ați creste IQ-ul, indiferent de vârstă, pentru ca omul trebuie să fie într-o permanentă creștere, altfel riscă sa vadă lumea numai într-o singură culoare. Eu îmi amintesc foarte bine de prima mea carte, Găina porumbacă, citită la 6 anisori, – ea fiind prima carte luată de la biblioteca din sat și, de atunci am îndrăgit această biserica a cărții, care din păcate nu mai e așa de văzută de tinerii de azi. Au urmat sute de cărți, unele au lăsat amprentă în memorie, altele – nu. Îmi amintesc și am recitit de câteva ori în adolescență cartea Coliba unchiului Tom de Harriet Beecher Stowe. Mi-a plăcut lectura după Ion Druță, volumele Zinacu detective după Agatha Christie. Evident, recomand tinerilor sa citească Multă literatură de specialitate, dar foarte Multă, – credeți-mă că acest studiu se așează pe rafturi acolo în creieraș Și la momentul necesar, își spune cuvântul. Uneori apelez la multe cărți de psihologie, astfel, caut și găsesc răspunsuri la multe întrebări care le am, pentru ca am și eu fiica adolescentă 🙂  Și vreau sa fiu în pas cu evoluția. La moment lectura Dosarele secrete al sec XX, o carte cu răspunsuri și tot atâtea semne de întrebare. Obișnuiesc sa citesc doua cărți în același timp, adică, încep o carte, o las, încep alta, revin la aia, nu știu de ce 🙂 Fiecare om citește ceea ce îi cere sufletul. Însă tare bine ar fi ca în biblioteca fiecărui om sa fie măcar versurile lui Mihai Eminescu, dorin scobioalaGrigore Vieru și alte opere de capatâi… Fiica mea, Madalina, lecturează ceea ce e în programul școlar, îi plac cărțile de filozofie; oameni… Ea mi-a și dat o temă pentru acasă: Să-l citesc pe Nicolae Dabija, temă pt acasă! 🙂 Pot sa vorbesc chiar si trei zile despre carti, incontinuu…
Dorin Scobioală: „12 стульев” și „Золотой телёнок” de Ilf și Petrov. După ce-l veți cunoaște pe Ostap Bender, veți înțelege cum s-au ridicat politicienii și afaceriștii de pe la noi…
Nadia Darie: Cartea copilăriei mele cred a fost Călărețul Fără Cap de Mayne Reid;
după lecturarea acestui roman am început să iubesc și mai mult detective, nadia dariepolițiste, dar și actiunea, – si la nivel de cărti, – si la nivel de cinematografie. Am văzut mai tîrziu si doua ecranizări frumoase ale romanului. Am citit în original multă literatură franceză, iar preferatul meu este Victor Hugo cu L’homme qui (Omul care râde)
Nu am neglijat nici clasicii noștri, puteti oricind citi Rebreanu, Sadoveanu, Druță sau Eminescu – pe mine vlad codreanuliterarura română mă calmează, anume, – autorii clasici români! În ultima perioadă, citesc mai mult literatură de specialitate, despre copii și romane de buzunar. Ultima lectură a fost: M-am hotărit să devin prost, de Martin Page
Codreanu Vlad : Am citit ”Capra cu trei iezi”, și altceva… Am citit cărți de limbă română și carți de istorie, de Dreptul omului, carți de școală, care îmi erau interesante… În rest, nu-mi plac cartile!

https://www.youtube.com/watch?v=0zYePUtIpYM  (”Capra cu trei iezi” pentru picii noștri)

Autor: Svetlana Vizitiu

Blogger, pictor de portrete gen clasic si abstract, organizator #Clubul_Impresii_din_viata_si_carti, poeta in debut, #Biblioteca_Parfumata Impresii din viata si carti / Blog Svetlana Vizitiu https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/

6 gânduri despre „Cui nu-i plac cărțile? Top 5 carti

  1. Pingback: Ce carte trebuie citită pentru a te descoperi, cine ești? Chat-ul cu impresii | Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

  2. Interesant ! Tare interesant ! M-ati facut sa-mi doresc si eu sa citesc „Urme pe prag” de Alexei Marinat. Dar in Romania nu cred c-a fost editata !

    Apreciat de 1 persoană

  3. Pingback: Rusalina Russu la Clubul de elite „Impresii din viata si carti” | Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

  4. n-am citit doar 3 din toate cartile amintite mai sus, dar „Urme pe prag” de Marinat m-a impresionat foarte mult, o pastrez, cu toate ca e foarte veche, fara coperta si in chirilica, merita sa fie recomandatapentru „Copiii Moldovei citesc o carte”, este trecutul nostru pe care trebuie sa-l stie si generatiile de azi

    Apreciază

  5. Si voi credeti ca societatea isi va regasi spiritualitatea,doar prin siplul fapt,ca se vor citi lecturi frumoase si interesante??? Dar cum stam cu vesnica problema a basarabenilor???!!! :)–,,MECANISMUL DE APLICARE,, -a celor citite,nu numai in scopuri egoiste si de cariera,dar si pentru binele comunitar!!!
    Liberalismul si globalizarea nu prea dezvolta acest mecanism– aici ,SE APARA DREPTURILE OMULUI,DAR SE INCALCA DREPTURILE OAMENILOR
    Nu am citim mai sus,ca cineva sa spuna–CUM LA SCHIMBAT PE EL PERSONAL?–O CARTE sau ALTA… CE CALITATI NOI SAU DEZVOLTAT IN EL??–,datorita unei carti citite…
    Azi ,la noi, oameni intelectuali sint multi–cititi ,instruiti,educati..
    Dar ponderea asupra vetii SOCIAL-POLITICE din tara este foarte mica,–pe unele segmente ,chear ZERO Deci ,,nu se foloseste,, la maximum potentialul intelectual,deja existent!!! Parerea mea este ca ducem lipsa de exigente–foarte neserare azi
    Intrebare pentru psihologi si pentru cei cititi Cum, sau ce carti trebue citite ca la un intelectual sa apara exigentele??? :)(in raport cu viata SOCIAL-POLITICA)

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.