„Poveste cu patru neveste”, Olga Căpătână /recenzie/

                                           

„Toate blestemele noastre s-au întors în noi ca bumerangul.”

                                    „Totul este ca în oglindă: cât dai, atâta ți se va întoarce”

O poveste feminină uluitoare, vitală, despre viață, lupta internă de superioritate cu colegele, prietenele, experiențe amoroase, interese personale, atitudinea sinceră a unei femei ocupate față de copii și instituția familiei. Aceasta este cea mai controversată carte pe care am citit-o în ultimul an. Dezgust inițial față de unele personaje principale, momente de furie și dispreț, dar în același timp recunoașterea pe sine în unele capitole cu participarea lor trezesc milă… „Am fost o proastă. Nu am știut să apreciez ce am” – regretele amicilor care au blestemat și răul făcut s-a întors împotriva lor… Sunt zeci de rânduri în carte, complet diferite, în care eroinele înșală și trădează…

„ La început e ca peste tot – toate femeile prietenesc, zâmbesc, se adună la sărbători, pregătesc bucate, beau vin, totul e bine și frumos. Totul e bine și frumos într-un colectiv de zeci de femei? Of, Doamne! Unde? Pe ce lume? Educatoare, dădace, bucătărese, asistente medicale, etc, etc. Toate aceste colective de femei sunt prietenoase la început. Când ceva începe prea bine, de obicei se termină prost. Aceasta este legea… Tot acest entuziasm inițial este inutil. Ca niște împrumuturi care nu pot fi plătite. Dar, din păcate, trebuie să plătești pentru tot în viață. Atâta timp cât nu ai probleme, nici o ciocnire cu șefii sau colegii, ești membru al aceste familii, care se numește colectiv de muncă, dar dacă se întâmplă ceva, colectivul se împarte în două tabere. Sau mai multe chiar. Începe a forfoti, vorbe, șoapte, discuții pe la colțuri, pe la spate. Și dacă colectivul are un director deștept, cu experiență, pune capăt îndată vorbelor. Dacă nu – ia partea cuiva și atunci colectivul se duce de râpă…”

Mi-a plăcut cartea, stilul autoarei unul intrigant; mult sex și fără vulgaritate, înjurături. – „s-a stins lumina, toți participanții la această serată s-au dezbrăcat și, în întuneric, bâjbâind, și-au găsit pereche pentru a face dragoste. Scuzați, mă rușinam să scriu cuvântul „ sex”; pentru că în Uniunea Sovietică nu exista așa ceva.”

Impresia generală a lucrării: o poveste puternică, un stil competent, personaje detaliate și locuri detaliate – sunt valori aparte pentru un roman. M-a captivat de la primele pagini și m-a ținut cuplată până la sfârșit. Uneori evenimentele se desfășurau în așa fel, încât voiești să închizi cartea și să nu citești despre răutățile unor personaje, dar curiozitatea e cea care te face să zăbovești. Nu am văzut o descriere normală a prieteniei a patru fete, ci o rivalitate pe viață și moarte! Localitatea, satul frumos descrise, trezesc amintiri pașnice. Trăsăturile oamenilor care locuiesc acolo, lupta veșnică pentru un loc la soare, cine este mai bun, mai deștept, mai frumos și iubit…

Chira este un personaj foarte modest, instabil, emoționant, ducând în cap un dialog, prea rațional, realist și dur, dar în același timp mistic clar, filozofic și empatic. Este imposibil să o tratezi indiferent. Emoția de bază este la fel de greu de definit. Și ura, și mânia, și acceptarea, și respectul și simpatia și orice emoție sunt strălucitoare; orice, dar în niciun caz indiferență, răutate, invidie, lipsă de caracter, intrigile create impotriva ei – din partea amicelor sau colegi – Musea, Ala și Liusea…

La început pare că romanul e mai mult pentru fete, dar nu, povestea curge ca un cântec, plonjând treptat în viața periferiei plebeilor trădării: Trădarea rudelor, a prietenilor, colegeleor, trădarea națiunii de la care pornește totul. – „… teza „prietenul la nevoie se cunoaște”este inventată mai precis pentru prieteniile masculine decât pentru cele feminine. Pentru femei, exact opusul, cel mai groaznic lucru pentru femei  este fericirea feminină a celei cu care lucrezi cot la cot.” „ Când te trădează cei, pe care îi iubești, sau pe care îi crezi prieteni, durerea este inevitabilă, dar a doua oară știi măcar că poți trece peste ea. Chira va trece și peste asta. Ea va păstra familia cu orice preț. Copii ei vor avea tată. Iar prietenele? Nu are nevoie de prietene Chira. A ridicat capul și s-a uitat în jur cu dispreț. Gata, Chira așa va trăi mai departe – cu capul sus, nu cu gheb în spate. ”

 Mentalitatea de vină, cea care acaparează mințile și, de aici urmările dramatice… Romanul pare să fi avut, în cele din urmă, un final fericit, dar numai noi știm câtă durere rămâne în sufletul protagoniștilor. Sunt puține personaje din carte pe care le respecți cu adevărat, dar există multe nume de familie sonore și evenimente excentrice: „în viață poți găsi orice îți dorești, – dragoste, bani, lucru, cu excepția dreptății, așa că dacă te aștepți la o recompensă adecvată pentru faptele tale bune, atunci nu se merită. Renunța. Teza „cum ești cu oamenii, așa sunt ei cu tine” nu funcționează nici la moldoveni, nici la ucraineni. Asta pentru că eu am crescut în Ucraina și nu prea am văzut dreptate. Da răul pe care ți l-am făcut s-a întors ca un bumerang peste noi. Se întoarce, sigur, vezi ce s-a întâmplat cu noi, cu toate. Dar te-a pălit și pe tine, care ai făcut oamenilor bine și ai încercat să împrăștii dragostea ta necerută peste noi. Crezi că cu cât dăruiești mai mult, cu atât mai mult primești? Vezi că e puțin altfel. Cu cât iau mai mult de la tine, cu atât mai puțin ai tu. Oamenii care nu mint, spun totdeauna adevărul, sunt crezuți mult mai rar decât mincinoșii, iar cei ce iubesc nu sunt aproape niciodată iubiți. Din păcate, așa funcționează totul, iar natura umană nu poate fi schimbată”

     Prima parte este dedicată copilăriei și adolescenței a celor patru fete care trăiesc în Moldova, într-o perioadă dificilă postbelică. Fetele abia încep să cunoască viața, sunt înconjurate de griji și vise despre o viitoare viață adultă: „Dragostea e mare bădărănie, cam cum e pântecăraia, când te apucă, pierzi și mintea, și cinstea.”; „Știi, există două verbe care nu ar trebui folosite în viață de o femeie – a lua cu de-a sila și a ține cu de-a sila un bărbat”;

În același timp, realitatea le amintește tot timpul de politica instabilă în țară și severitatea vieții de zi cu zi… – „Tot timpul dator – patriei, partidului comunist, acum și femeiei acestea, pe care nici nu a iubit-o cândva. A rămas gravidă după ce a petrecut cu ea două nopți… Și el, din bunătate sufletească a luat-o, i-a dat certificat de căsătorie, să aibă cu ce șterge vorbele lumii, nu a lăsat-o cu copil din flori. Asta nu e sacrificiu din partea lui Marius?”

„ Întregul sistem sovietic funcționa în așa fel, că era inutil să te oțărăști, să te împotrivești sistemului. Muncești, nu muncești, dar vei primi totuși un apartament, așa cum va decide Ivan Ivanovici din sindicate și administrația fabricii sau șeful sovietului orășenesc, dar mai aproape de pensie, până atunci – cămin sau împreună cu părinții vei locui. Vei pleca în vacanță când vor decide șefii. Deficitul a fost creat intenționat pentru a forma mai deplin și mai fiabil un sentiment de lipsă de speranță în toți cetățeni. Vrei să te îmbraci frumos – dar nu poți, obosești să speli rufele cu mâinile – așteaptă până vine rândul mașinii de spălat. Frigider tot vei cumpăra când ți-a veni rândul. Mergi la sindicate și înscrie-te la rând, totul vei avea când va decide Ivan Ivanovici. Absurd, dar asta e situația. Pe timpul războiului, mama lui Denis își amintește bine, cum mergeau bărbații să-și apere țara, ei spuneau femeilor: dacă nu eu, atunci cine? Dar a trecut războiul, bărbații au revenit acasă, a venit și soțul ei, rănit, necăjit, a zăcut vreo zece ani, slava Domnului măcar i-a ajuns puteri să îl facă pe Denis. Apoi a murit, de la comisariatul militari a primit ajutor să-l înmormânteze. Iaca stau medaliile acolo, sub icoană. Da acum știți cum este? Politicienii își pun tot o întrebare: dacă nu reușesc acum să fur, atunci când?”

      Ca toți ceilalți copii din cartierul lor, fetele aud constant certuri ale părinților, confruntări ale vecinilor, au mare nevoie de bani pentru hrană, studii și haine noi… Fetele cresc, sporește invidia, goana după mire bogat, bani și funcții, concurența între ele crește… Proza ​​vieții continuă. – „Au învățat într-o clasă, se cunoșteau demult. El nici nu poate să spună o iubește sau nu. S-a obișnuit cu ea, cum s-a deprins cu volanul camionului.’’;„La vârsta de adolescentă, Musea și-a dat seama că nu va fi a doua Brigitte Bardot și, disperată să nu se adâncească în prăpastia sărăciei ca și mama ei, a decis ferm să se căsătorească cu o pungă de bani.’’;„Vladimir și-a strâns valiza și i-a lăsat „наказ” Natașei, dacă se naște în lipsa lui un fiu, să-l numească tot Vladimir, este numele celui mai renumit revoluționar. Iar dacă, din nefericire, se va naște o fiică, să o numească Marusea, apoi i-a lămurit cu mândrie ce înseamnă acest nume – моя Русь’’;„Pentru că nu e moral să naști copil de fată mare, și cum să lucrezi la comitetul executiv, fiind o imorală?’’

Moldova cu istoria, legile, regulile, mentalitatea, modul ei de viață. – „Învârteala omului sovietic consta în a ciordi orice poate de la locul de lucru, pentru că proletariatul este proprietarul, nu cineva, care pur și simplu a ieșit la plimbare. Știți ce înseamnă dictatura proletariatului? Mai mult ca atât, cât de mult ar fura, nu e satisfăcător, pentru că leafa pe care o primeau este de nimic. Iaca secretara de la judecătorie, ea ce poate fura? Hârtie, agrafe, creioane… Toată hârtia primită pentru a tapa deciziile judecătoriei populare a trecut la ea acasă. Pentru ce atâta hârtie? Să fie, a prinde bine. Dar parcă asta e furt? Ai luat, nu ai furat. Furtul încep acolo, unde sunt valori materiale”

„ Suntem îmbibați cu trădare, am crescut în ea și puțim a trădare. Parcă nu comuniștii au șantajat, au spionat și au ascultat tot ce spunem, tot ce se discută? Crezi că eu nu știu cum a fost denunțat bunelul tău? Sovieticii au semănat lăcomie, invidie. În trădătorii din cercurile lor au încredere, învață de la ei.” Sau  „Puțini oameni pe timpul cela putea să spună, că direcția spre care arăta mâna celui mai mare revoluționer din toți revoluționerii se afla la dracu-n praznic.”

    Pare a fi o poveste obișnuită a prietenelor pe fundalul trecutului sovietic, cum au ieșit dintr-o zonă disfuncțională, despre familiile lor și viața ulterioară… Dar un fel de magie a sincerității pătrunde în toate aceste cărți, astfel încât tu nu te vei smulge: „Ce este conștiința, mamă? Liusea râdea împreună cu tata. La ce este bună conștiința? O armă cu care îți tai drepturile și dorințele. Ești de acord cu mine, tată?”;

„În marea majoritate, oamenii doresc să se îndrăgostească. Şi când această minune se întâmplă, se străduie ca informaţia dată să ajungă cât mai curând la obiectul adoraţiei. Prin cuvinte, prin semne, prin fapte. Sunt multe metode de a face o fată să înţeleagă că este iubită: îi oferi flori, o inviți la cinema, sau să se plimbe pe strada centrală a orașului.” sau:

 „ părinți, niciodată, sub nicio formă, nu-i spuneți unui copil că tot ce face este rău. Că nu este frumos, că trebuie aibă grijă de tot ce face, pentru că e înconjurat de oameni și că părerea altora contează! Dacă, desigur, vrei ca copilul să te asculte și să se împărtășească cu problemele lor. Copilul crede mamei și la început o să creadă că da, într-adevăr nu este cuminte, nu este frumos, iar apoi se va aprinde instinctul de supravețuire, care îi va spune că, din moment ce îl consideri rău, înseamnă că nu înțelege mama nimic, că nu-l iubește.”

„Ce să-ți mai dorești de la viață? Ala își dorea dragostea pierdută a tatălui ei. În orice bărbat frumos ea vedea, probabil, pe tata, încerca cu țârica să scoată din bărbați acea dragoste stinsă.”

     Romanul cuprinde două direcții diferite, în care personajele principale trădează și sunt infidele… Nu doar infidelitate, ci înșelăciune feminină. De mult timp, a fost și încă este acceptat adulterul masculin care (adică) nici nu se consideră infidelitate, un păcat sau lucru atât de grav ca delict. Sex și fără obligații, pare să fie așa aranjat de natură. Trădarea unei femei însă este o chestiune complet diferită, cel mai adesea ea este implicată într-un sentiment profund și însoțită de emoții și experiențe stridente. Din anumite motive, acest subiect devine teribil de interesant pentru cititori, așa cred eu. Adulterul soțiilor este în centrul intrigii, după trădările colegiale. Brusc, destinele tuturor se intersectează și devine limpede că nimeni pe nimeni nici n-a iubit, doar după o lungă experiență de suferințe și regrete rezultă că unele personaje descoperă… ca au mai rămas cu sentimente pentru soții lor…

„Cineva spunea, că fetele din familii nefericite, care nu au văzut dragoste în familie sunt capabile să-și arunce viața pe altarul ei fără regret. Nu te poți aștepta la asemenea fapte de la cei răsfățați.”

„ Îi trebuie Liusei sport? Ea se straduia sa slabescă, se necajea câteodată cu diete, si abea acum a inteles remediul : cat mai multa dragoste!”

„După Cehov, ea a decis să citească mai puțin – atâta tristețe este în jur, de ce să te mâhnești din cauza imaginației cuiva, care a scris „Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război”, de exemplu. Despre nopți de dragoste Tamara mai poate citi, dar despre război – nu și nu. Mai mult decât atât, nu va citi Tamara „Idiotul” lui Dostoevskii; prea mulți idioți în jur. Și primul soț a Tamarei s-a prefăcut în idiot, lucrând doctor în psihiatrie.”

„ Mama a rămas singură, dăinuind o obidă pe toți bărbații din lume. Feodor suna, la început venea, aducea niște bani, cerea învoiala mamei să se plimbe cu Ala. Mii de familii se destramă, divorțează, de ce să nu rămână prieteni?”

       De fapt, cartea este despre adevărata trădare a prietenelor… O temă foarte actuală și în prezent…

„ Dacă Chira se gândea la fericirea sa, nu la fostele colege de lucru, care au jignit-o, să fi întors pagina, ea, sigur, avea să se simtă fericită, dar… Era supărată din interior! Din rădăcină, ca să zic așa, s-a infectat cu ciudă. Și asupra soțului, și asupra colegelor… Nu și-a dat seama, că a răspândi furie și mânie către ceilalți este complet inutil. Cu cât arunci mai mult, cu atât crește mai mult în interiorul tău ura care te macină, te distruge.”

„ Să-l vadă cu alta și să se întoarcă acasă ?

•    În primul rând, e femeie, dragă. Femeia care și-a băgat un singur gând în cap – să-și păstreze familia. O femeie cu un singur gând în cap poate muta munții și nu va cruța pe nimeni, dacă va îndrăzni cineva să-i stea în cale.
• Și eu vă rog s-o lăsați în pace și să vă căutați de treabă.”

         Îți dai seama cu adevărat că ești îndrăgostit de o carte doar atunci când ai terminat de citit-o și ai plecat fără ea. După ce am citit prima parte, personajele au devenit foarte apropiate. Se simte în același timp rușine, înțelegerea rivalității dintre prietenii apropiați și admirația pentru capacitatea autoarei de a vorbi atât de clar despre aceste probleme. Singurul dezavantaj este că cauți ceva asemănător, dar nu există unul asemănător, și slavă Domnului.

Pentru mine personal, această poveste a întrat în tot ceea ce ar putea să între – cu toate gândurile despre oameni, prietenie și dragoste, dependență și afecțiune, rivalitate colegială… Separat, este minunat că un strat imens este dedicat creativității – scrisului popular, care-mi este aproape și clar. Și tot ceea ce se învârte în jurul subiectului de creare a dialogurilor este, de asemenea, așternut frumos.

„Și ne iartă nouă păcatele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”

                           Recenzie Svetlana Vizitiu, Impresii din viață și cărți, blog

Expresii interesante din romanul „Poveste cu patru neveste de Olga CĂPĂȚÂNĂ:

„Auzi – normale… ce ne propun aceia privim, pentru că programele erau aceleași peeste tot – noutățile despre Uniunea Sovietică – cea mai pașnică țară din lume, despre creșterea economiei, despre propunerea muncitorilor de a scumpi prețul la vodcă și carne. Ar vrea să vadă proletarii din orășelul moldovenesc pe acei muncitori, care cer ca vodca șă fie mai scumpă… Vodca în Uniunea Sovietică era totul – psihoterapeut, anestezie, valută.”

„ -Cui strigi, omule? Proletariatulul din acest orășel, care nu a învățat la școală nici limba moldovenească, da tu le spui că aceasta вообще este limba română ? În acest orășel au fost numai școli cu predare în limba rusă, de unde să știe ei ce este Basarabia ? La școală au învățat istoria Uniunii Sovietice, iar cea a Republicii Moldova au trecut-o în galop, așa, pe nesimțite, parcă este, parcă nu-i. Proletariatul din acest centru raional știe ce este cuvântul „erou”, dar ce are acest cuvânt cu Ștefan cel Mare sau Alexandru Ioan Cuza? Le-au povestit la școală despre Pavlic Morozov, despre revoluționari și partizani. Chiar și al „II Război Mondial” se numea Războiul pentru apărarea Patriei… Dacă vreți să știți, românii l-au bătut pe bunelul, chiar la școală îi dădeau cu rigla peste palmă, apoi și jandarmii români l-au bătut odată, când a luat din livada boierului o desagă cu mere. Pe timpul comuniștilor toți luau ce voiau – din livada colhozului, de la uzine, de la fabrici. Și nimeni nu dădea cu cureaua în oamenii muncitori. Ajungea pentru toți. Mișa nu spunea nimănui, că bunelul bătut de jandarmi a fost împușcat de bolișevici în Gulag. La ce bun? La trădat un vecin, l-a scris în lista ceia neagră în ’46, pentru că bunelul a tras gardul cu jumate de metru peste grădina vecinului și acela l-a scris că el e împotriva sovietelor.”

P. S. Autoarea le va împăca în cele din urmă, pe toate cele patru neveste, după ce nimeresc toate la Kiev, la Irpeni, „sub bombe și înțeleg că viața e o eclipsă, o sucitură, că nimic nu are importanță – nici bărbații, nici castele, numai însăși viața, care poate fi întreruptă așa, din senin”…
Nu e poveste, prieteni dragi, este o istorie reală și nemaipomenită! Recomand!

❤ SV, 14 iunie, 2022 /Pictura în ulei de SVizitiu/

---

 

 

.

Despre prieteni, carieră, șefi buni și răi

Oamenii sunt creaturi uimitoare, și printre ei există persoane cu adevărat extraordinare. Persoane care au ajuns la fund, au fost bătute de soartă, iar acum stau în fața noastră, atingând un nou nivel. Sunt femei și bărbați care la un moment dat au pierdut tot ce-i făcea fericiți și-i inspira să-și continuie drumul. Ei au găsit puterea necesară pentru a se ridica. Ei au renunțat la suferințe, nedorind să se concentreze asupra trecutului. Acești oameni cunosc ce este frica și disperarea, dar nu au altă posibilitate decât să-i opună rezistență.  Ei nu sunt superiori. Ei, ca și ceilalți, se înfurie și se indispun dacă li se întâmplă ceva rău. Singura diferență este cât de repede revin la viață!

Facebook uneori amintește de minunatele publicații vechi. Și brusc realizezi că nu ești obosit deloc. Ce soartă, propagandă și alte prostii – doar o pată murdară momentană pe mantia ta. Ploaia o va spăla și tu vei merge mai departe. Există Moldovenii și există dușmanii lor. Există prieteni sau amici de moment și cei care gândesc și respiră în unison cu tine. Primii… îi folosim, iar cu ceilalți – împreună vom construi și vom proteja. Ce bucură – pe cei din al doilea rând îi cunoști mai mult, iar pe primii – mai bine!

Cei mai frumoși oameni – eu îi numesc pe cei care au fost nevoiți să se confrunte cu viața reală, cu toate problemele și nedreptățile ei. Pe cei care au simțit vulnerabilitatea și deznădejdea, care au fost expuși unui adevărat pericol și au depășit dificultățile. Și nu neapărat se disting printr-o frumusețe exterioară incredibilă. Frumusețea lor este una specială.

Oamenii răi te vor critica, îți vor reaminti excesul de greutate, spunând că își fac griji pentru sănătatea ta. Ei adesea mint, le place să înfrumusețeze și să exagereze lucrurile. Ei nu știu să fie prieteni, nu au conștiință și compasiune. Ei sunt alături de tine când totul este în regulă și sunt alături de tine când totul este rău, dar nu te ajută niciodată dacă le ceri ceva. Fiind alături de astfel de persoană, simți anxietate inconștientă. Astfel vă afectează biocâmpul lor. Iar un prieteni bun e acela care vine cu un ajutor real, te susține necondiționat, fie în orice caz e alături, atunci când alți „prieteni” se consideră cei – la o vorbă inutilă, un pahar de vin și care îți ridică tensiunea te tot criticând…

De aprecieri au nevoie faptele, nu – cuvintele. Cuvintele au un sens bine definit la origine, totul e… ca noi să le înțelegem și să folosim problemele cu care ne confruntăm ca pe niște oportunități de a crește înșine. Prin cuvinte, cu toții ne iubim unul pe altul, iar faptele diferă, ne demonstrează contrariul. Nu poți să uiți un om. Poți să-ți schimb atitudinea, dar să-l uiți, niciodată. Dacă nu-ți poți explica, de ce suporți și ierți dificultățile unei anumite persoane, înseamnă că îl iubești cu adevărat…

    Un șef bun atunci când selectează subordonații, acordă atenție, în primul rând, caracterului, apoi – abilităților lor morale sau fizice. Dacă există caracter – vor fi și rezultate!

Unii șefi suferă de febră stelară, încep a dori faimă, nu neapărat la începutul carierei, – dar ajung la această etapă cu caracterul deja obstinat și veșnic nemulțumit de rezultate, care interferează foarte mult în muncă și comunicare cu oamenii. Ei nu pot trăi fără control și le place când ceilalți sunt sub controlul lor, nu au timp de discuții normale, mici pentru a rezolva un conflict simplu (poate doar pentru acelea care i-ar înainta în societate în funcții mai avantajoase). Sunt zgârciți cu laudele și caută defecte în orice. Au un deosebit talent în arta manipulării, apasă fără mustrări de conștiință pe locul dureros pentru a obține ceea ce are nevoie, taie din performanțele celorlalți fără motive intemeiate… Dacă sunt vinovați de ceva, vor da vina pe terți și nu își vor recunoaște vinovăția. Vor găsi o sută de motive pentru a nu te ajuta atunci când ai o problemă, nici dacă ești o persoană social-vulnerabilă. Șefii egoiști „împrumută” idei, proiecte pe care apoi se fac autori; crează o echipă unică, adoră să incite „calm” colegii, provocându-le emoții negative pentru ceilalți colegi din jurul lor, convingându-i să se certe între ei. Adesea ei sunt invidioși, îți vor spune că ai un coleg sau partener rău și că îți doresc tot binele, că ești prost plătit etc. – sunt gata să critice tot ceea ce ai, pentru a te umili și a-ți reduce respectul de sine, fie pentru a te elimina din colectiv. Aproape toți oamenii răutăcioși din fire nu știu să se bucure de succesele altora, și creează condiții insuportabile în echipă, atunci când încerci să-i înfrunți, ori ai făcut o remarcă într-o ședință a serviciului.

Iar succesul într-o carieră depinde nu de cât de mare e funcția de care dispui în societate, sau câți bani ai câștigat, succesul se referă la cât de pozitiv poți schimba viața oamenilor și condițiile de muncă în care lucrează ei! Iar un șef rău face tot posibilul pentru a fi el evidențiat, nu și toți colegii lui. Ostilitatea, izolarea de colegi, fanteziile și emoționalitatea instabilă – e primul semn de un caracter dificil sau, tulburare mintală. De aceea, șefii chiar dacă sunt profesioniști extraordinari cu abilități nemaipomenite și decorații naționale, trebuie mereu schimbați la fiecare 4-5 ani măcar și pentru o pauză utilă sănătății și pentru a se debarasa de ego-ul dezvoltat între timp…

Cel mai impresionant lucru este profunzimea emoțională, capacitatea de a găsi un echilibru între probleme și sentimente. Fiecare dintre noi are eșecuri, dar cu fiecare greșeală devenim tot mai înțelepți. Unii oameni cred că atunci când învățăm o lecție – durerea dispare, chiar dacă sufletul și corpul sunt acoperite de cicatrici. De aceea, oamenii frumoși nu se laudă cu un drum de viață simplu. Nu poți aștepta vindecare, dacă pentru început nu accepți problema. Frumoși – oamenii nu se nasc, ei devin pe parcurs prin faptele lor… Doamne ajută!

Svetlana Vizitiu, 2020, ❤

Pot veni la tine, mâine?

„Dumnezeu aude chiar și șoapta inimii tale” (Isaia, 65:24)

     Într-o zi în curtea noastră s-a rătăcit un câine bătrân și obosit. La gât avea un guler de piele, era bine hrănit, și am înțeles că avea stăpân pe undeva care îl îngrijea bine. S-a apropiat de mine, l-am mângâiat, apoi el a mers după mine în casă, încet a traversat holul, s-a încolăcit într-un colț și a adormit. A doua zi a venit din nou, m-a salutat din curte, din nou a intrat în casă și s-a culcat în același loc. A dormit aproximativ o oră. Astfel a continuat timp de câteva săptămâni. În cele din urmă, am devenit curioasă și am atașat la gulerul câinelui o notiță cu următorul conținut: „Aș dori să știu cine este proprietarul acestui câine minunat și dacă el (adică tu) cunoaște faptul că câinele practic zilnic vine să doarmă la mine acasă?” A doua zi, câinele a venit din nou și la gulerul lui era atașat următorul răspuns: „El locuiește într-o casă cu șapte copii, dintre care doi nu au nici trei ani împliniți. Așa încearcă el doar să doarmă undeva…

– Se poate… să vin și eu la Dvs mâine?”

      Nu-i pot înțelege pe acești oameni și gata. Nu-i pot înțelege pe cei care îți întorc spatele, o fi vreun motiv personal, și de ce să o faci la… maturitate, la locul de muncă, de față cu cei care vin… nu la tine acasă, ci într-un loc public? Ulterior, să se întrebe de ce nu vine publicul la tine, și de ce nu te suferă ceilalți? Nu pot înțelege un om matur care stă și scrie direct: „Iaca, avem nebuni, denunțători…”,  sau te amenință cu această mare dorință de răzbunare – „Ți se va întoarce bumerangul”, în loc să discute, să afle motivele unei probleme sau supărări create într-o echipă. Dacă ar fi doar o echipă, ea face tratative mai departe, mai sus, pentru ca să se închidă toate căile pentru o promovare eficientă a imaginii unui scriitor, a unei uniuni, fie a unei biblioteci obișnuite. Și niciuna nu vrea să înțeleagă, de ce persistă atât de mult ego-ul din sine? După fiecare comentariu negativ și cuvint murdar stă un om, care nu s-a simțit iubit. Omul nu se naște rău, – atitudinea-i este impusă de circumstanțele pe care i le oferă societatea. Fiecare dintre noi tânjește să fie iubit, dar niciodată nu recunoaște acest lucru.

Intelectul – un lucru atat de respingator! Omul fără creier, e foarte încrezut în nivelul său superior de inteligență, iar cel deștept – percepe excelent cat este de … indecis în sinea lui, chiar își zice că e un tont… Bine, ne comportăm ca și niște copii, simțindu-ne tineri cu sufletul, dar de ce la supărare să te agiți cu bumerangul, să blestemi, să urăști – pentru că oponentul tău e prieten cu „dușmanul” pe care nu-l agreezi din motive personale? Cam așa, „Dacă nu-mi place mie, – nu trebuie nici tu să ții la el”.

Noi trăim, încercând mereu să dovedim ceva unul altuia, și la acest pas ne impinge ego-ul, – o forță dominantă care trezește spiritul de competiție, dorința de a câștiga, ceea ce deranjează mult și este foarte dificil să vezi cu inima starea adevărată a lucrurilor, să fii blând și iubitor, să ierți sau să găsești un compromis. Totul sau nimic, – motto-ul celor egoiști și slabi.

Oamenii nu vor înțelege durerea sau dificultățile prin care trec alții, până când aceste probleme nu-i vor atinge și pe ei. Păcat, pentru cei de sus, uneori nici această experiență nu e utilă, se izbește de indiferență absolută…    Important, să înțelegi la timp în care oameni ai greșit… Și, țineți-vă de cei care nu vor permite să fiți umiliți sau obijduiți!

Cu toții avem talente și abilități pe care le realizăm indiferent de funcție și salariu. Fiecare dintre noi, e o personalitate unică, care schimbă lumea în afara biroului: acasă, la o petrecere, în ospeție sau la un un randevu, un club sau la un prânz și chiar în vise. Munca mea este doar o muncă. Pentru mine, eu – sunt mai mult de atât. Uneori munca – este, pur și simplu, doar un loc de muncă. 😉

Vorbesc despre oamenii care apar zi de zi în fața voastră… „cu o imagine inteligentă”. Dar, poate fi o persoană inteligentă atunci când dezbină întreagă echipă, dând vină pe oricine pentru problemele create, nu și pe sine… Eu nu întreb, este un fapt. Nu ascultă o altă opinie, soluție, o vorbă înțeleaptă, se supără când nu le întri în voie sau nu ești de acord; creează trusturi de plăcerea divertismentului, a dragului de sine, unde șușotesc care pe care să facă „membri, șefi”, și… ferească necuratul să ajute/promoveze o colegă/scriitoare sau să editeze o carte pentru că nu o place și basta! Dar ce să mai spunem despre un doctor în științe în relațiile cu persoanele cu dizabilități, care nu știe, de fapt, cum să comunice cu ele? De astfel, își fac timp pentru indignări, provocări între colegi, prieteni, pentru a scrie posturi cât înțelept este… și nimeni altul. Nu pătrund în esență, în starea ta de spirit, le este mai comod să te demisioneze, să elimine potențialul „concurent” atunci când se simte eclipsat, fie frustrat de succesul altora. Poate are probleme acasă, poate e vreun adulter în familie, lipsă de atenție sau boală… – Orice pricină ar fi întemeiată pentru a fi omul înțeles, nu și să te răzbuni pe colegii care nu-ți doresc rău… Orice problemă poate fi discutată și, respectiv, soluționată. Inteligent. Aici însă nu se caută soluția, mai mult – se creează ignoranță… Le place situația pentru că are pe cine face vinovat. Ce să vorbim despre persoane cu nevoi speciale în asemenea echipe? Ce-i mai dificil, e că moldovenii nu au la cine se adresa după ajutor, justiția e și ea o ratată; tocmai noi și ne-am creat acest sistem din care nu putem dezlega nodul.

Eu nu pot să înțeleg aceste persoane, nu mă pot supăra, nu am timp și nici nu vreau să-l pierd pe nimicuri. Am scris acum în blog și… mă dezleg de voi. M-am săturat să tot apăr pe cineva și să-mi atribui vinovăția. Sunt cea care face primul pas spre împăcare și apără pe altul de repetate ori, fie el de vină, dar hai să-i oferim o șansă? Voi, însă preferați să mă călcați în continuare! Credeți că aveți probleme grave, și ce știți despre mine? V-am promovat, țin la voi, mă rog de sănătatea voastră, chiar și când îmi dați motive de supărare. Există o limită. Pur și simplu, voi începe să vă ignor chiar eu 🙂 Suntem stricați de societatea în care trăim, – cu o lume de măști, zâmbete false, lacrimi non-autentice.

Principală problemă e că oamenii nu se plac sau nu vor să se iubească reciproc, nu se respectă, nu fac un pas pentru înțelegere, nu pot și nici nu doresc să învețe a se iubi. Oricum vă întreb, pot să vin la voi, mâine?

                – Și v-am spus o istorie frumoasă, din auzite, așa cum am înțeles eu…

– Pot veni… și eu la Dvs mâine?”

❤  SV