Avalanșa volumelor scrise de bibliotecarii BM deja a devenit tradițională. Serviciile și activitățile descrise – sunt cele implementate în cadrul evenimentelor de carte de tipar, sau digitală – cu susținerea utilizatorilor cititori, fără de care nu ar funcționa nicio bibliotecă: e bine să nu se uite acest lucru. – Biblioteca este pentru Oameni, nu – invers. Însă, bibliotecarii se bucură de respect și sunt mândri, când și cititorii nu uită datorită Cui acumulează cele mai necesare cunoștințe, pentru că informația pe care o dau în căutare online, poate fi la fel încărcată de bibliotecari…
Top 5 Carti realizate de Bibliotecarii BM B.P. Hasdeu, 2019
Revistă de biblioteconomie, științe ale informării și de cultură, editată de Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu din Chișinău. Biblioteca în calitate de exemplu – o undă verde în sensul unui permanent anganjament comunitar: realizarea așteptărilor și promovarea parteneriatelor; bibliotecarii ca specialiști în varia domenii de cărți și lectură; activitatea bibliotecarilor în organizarea evenimentelor culturale, cu scriitori și personalități basarabene. O viață plină de creație pentru oameni; Arta de a Fi; Educația pentru carte și lectură, o radiografie a instruirii cercetării profesionale; Ce se întâmplă în creierul copilului când îi citim povești; Sursele creativității; Oamenii de succes, modalitatea de a-i uni; Confesiuni literare; Explorarea tehnologiilor în bibliotecă; Chișinăul citește; Citim împreună; Lansarea cărților, romane captivante, proza lui E. Hemingway și a lui V. Voiculescu sub lupa psihanalizei lui J. Lacan; Mihai Eminescu și Basarabia; B.P.Hasdeu – folclorist și lingvist de excepție; Interviu cu poetul Grigore Vasilescu; Prietenia dintre acad. Mihai Dolgan și poetul Grigore Vieru; Grădina de sticlă de Tatiana Țîbuleac; Creativitatea lui Edward de Bono; Un poet inconfundabil – Ionel Simota; O cale simplă de o bogată informare de la autori, în acest număr: Vlad Pohilă, Lidia Kulikovski, Lilia Canțir, Elena Taragan, Ana Ostașevschi, Ludmila Pânzaru, Angela Timuș, Raia Rogac, Dorina Postolachi, Alexandru Moraru, Igor Guzun, Gică Manole, Eugenia Railean, Victoria Fonari, Valentin Constantinov, Aliona Grati, Dumitru Crudu, Vitalie Raileanu, Lidia Grosu, Maria Pilchin, Anya Kamenetz, etc.
„La promovarea educație pentru carte și lectură orice metodă este binevenită, iar scrierea și publicarea, în acest scop, a materialelor de revistă conferă intenției un vădit avantaj, pe care ni-l asigură cuvîntul tipărit, gîndul înveșnicit pe hîrtie sau în versiune modernă, digitală”. (Vlad Pohilă)
„Narațiunea ne întroduce brusc, fără lămuriri de expoziție, într-un univers primar, produs al câtorva decenii de socialism sovietic – mahalaua urbană. Este strada chișinăuiană, una veche și infundată, cu oamenii de care a uitat viața, cu case care își înghit locatarii… Departe undeva e centrul, viașa colcăie în sens social și politic, aici, în fundătură, se macină fără grabă existentele derizorii ale unor oameni simpli.” (Aliona Grati)
„Nicolae Dabija, cioplitorul de ferestre”: Monografie bibliografică de Lidia Kulikovski, Claudia Tricolici. – Sub egida BM B.P.Hasdeu. – Ch., 2019 (Colecția Bibliographica)
O colecție bibliografică despre viața și activitatea scriitorului, academicianului Nicolae Dabija. Personalități basarabene vin cu referințe excepționale: „Un portret vegetal” de Lidia Kulikovski; „Poate cea mai complexă personalitate din Basarabia” de la regretatul Vlad Pohilă; „Omul-mac” de Dan Puric; „Nicolae Dabija – orfismul militant”; „Poetul din adolescența mea” de Aurelian Silvestru; Lilia Bobu și alți autori; Referințe critice, portretizări, opinii despre Nicolae Dabija; Iconografie; Ediții aparte: Nicolae Dabija – alcătuitor; Versuri și proză în culegeri și ediții periodice; Publicistică; Interviuri; Studii istorico-literare; Textier, prefațator, postfațator; traducător, redactor; Comunicări, discursuri, anchete literare; Mese rotunde, dezbateri; Omagii, dedicați…
„Pe Nicolae Dabija îl putem asemui cu un stejar – mândru, semeț: au ceva în comun – fulgerele. Toți arborii se tem și se ascund de fulgere. Numai nu stejarul. O rană adâncă sau o fisură lată cauzată de fulger? Nici o problemă pentru stejar. Chiar și exemplarele puternic afectate, cu crengi mari rupte, au capacitatea de a-și regenera coroanele și de a supraviețui secole bune. Dar se teme Nicolae Dabija de fulgere? Nu. O spune chiar el – le provoacă, … el e fulgerul care lovește în sisteme mocirloase, bâhlite, în uitarea noastră, în atitudinile noastre… Fiind că dacă arde vreun stejar bătrân, alți vreo zece răsar în loc.” (L. Kulikovski)
„File din jurnalul unui scriitor” de Nicolae Esinencu. – Ch., 2019 / Concept, elab.: V. Răileanu; coord.: L. Kulikovski / Bibl. Municipală B.M.Hasdeu, Bibl. O. Ghibu
Un omagiu, o ediție închinată scriitorului Nicolae Esinencu la cei 80 de ani împliniți. Un jurnal inedit despre activitatea literară, în „cheie eminesciană”, a unor „zile zăpăcite” și alte manuscrise ale autorului Esinencu.
„Vocea care le rostește garantează ea însăși autenticitate, mai mult încă: adevărul literar-artistic, un adevăr spus cu fascinantă seninătate, cu tulburătoare liniște cucerită cu prețul altor neliniști; întrunește un preț desigur, incalculabil, a cărui acoperire o reprezintă Opera literară integrală, de o viață, a lui Nicolae Esinencu.”
„Revenind la pâine, toată literatura noastră artistică e făcută aproape din trei elemente: pâine, palme, spirit. Nu-i autor care să nu fie preocupat de aceste trei elemente… ba cu atât mai mult ați zice: nu-i poezie în care să nu figureze, într-un mod sau altul, aceste cuvinte… Și când te gândești că în toată creația eminesciană nu întâlnești niciodată, nici într-un loc cuvântul pâine!” (N. Esinencu)
#BM142. Inspiră. Implică. Imputernicre. Conectează: Conferință științifică și conferință poster, Chișinău, 19 oct. 2019: Program și rezumare / BM B.P.Hasdeu; echipa de org.: M. Harjevschi, L. Kulikovski, E. Butucel, T. Coșeri, L. Pânzari, G. Scobioală, E. Taragan, E. Butnaru. – Ch., 2019 – (Colecția Professional)
Ce sunt studiile culturale și care este obiectul lor de cercetare? Strategii de promovare a lecturii la BM; Tendințe globale, realizări locale; Legătura tehnologică pentru un WEB mai bun; Resurse; Educația pentru carte; Echipamentul tehnic în rețeaua BM; Basmul scrierii de basm; Poveștile, Jocuri cuminți; Scriitorii; Imaginea comunitară, provocări transformătoare și o echipă făuritoare de vise! – Toate acestea subiecte au întrat volum de 68 de pagini: Comunicări poster – Brown bag breakfast și Brown bag Lunch; Conferință Plen; încheiere și concluzii; – prezentate la Conferință. Lecturi și descoperiri inteligente, proiecte noi pentru bibliotecari în noi TI, bazate pe studii și cercetări, pe traduceri din bestseller-uri biblioteconomice ale unor autori notorii, realizate de angajații Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, care au scos în evidență 32 de experiențe, succese și practici ale unor servicii inovatice dintre 183 pe care bibliotecarii BM le presteaza chișinăuienilor…
„Esența strategiei serviciilor o reprezintă calitatea acestora. Rolul decisiv al calității serviciilor este reprezentat de câteva elemente esențiale: corectitudine în prestarea serviciului, promptitudine, politețe și amabilitatea față de consumatori. Atitudinile, obiectivele și practicile împărtășite de echipa BM caracterizează valoarea serviciilor furnizate publicului larg și definesc cultura serviciilor înstituției.” (Angela Timuș)
„Nicolae Osmochescu.A fi jurist – vocația unei vieți” – Biobibliografie / Bibl. Municipală B.P.Hasdeu, Bibl. Publică de Drept: alcăt. Silvia Antufiev, Petru Racu. – Ch., 2019. (Colecția Bibliographica)
„Elaborarea Biobibliografiei „Nicolae Osmochescu. A fi jurist – vocația unei vieți” reprezintă un prim-concept al unei lucrări de acest gen, dedicată unei personalități din domeniul jurisprudenței și oferă instituției noastre oportunitatea unică să dezvăluie și să descrie lumea cărților, articolelor, interviurilor etc. scrise și publicate în variantă tradițională, apoi și în mediul onlne de către un ilustru jurist, avocat, diplomat, profesor universitar dr. Nicolae Osmochescu… Completată cu o gândire bibliografică minuțioasă, au reușit selectarea și punerea în evidență a unor contribuții substanțiale precum elaborarea de monografii, studii și articole de specialitate, comentarea unor acte legislative de importanță majoră pentru evoluția societății moldave, alcătuirea de programe universitare, toate caracterizând perfect etapele de viață, ascensiunea continuă a protagonistului – personalitate notorie a jurispundenței în acest spațiu românesc” (Mariana Harjevschi)
Colecția cuprinde: prefață cu notă asupra ediției; studii introductive despre viața și activitatea juristului Nicolae Osmochescu; Singularitatea unei activități prodigioase prin prisma bibliografică de Mariana Harjevschi; Dreptatea și adevărul înseamnă principii morale și juridice de Gheorghe Amihalachioaie; Un profesor dăruit cauzei sale de Sergiu Băieșu, și – „Nicolae Osmochescu – un destin glorios pe altarul jurisprudenței” de Gheorghe Avornic. Cu confesiuni, omagii și file de album, în fine. Biobibliografia a fost concepută și „realizată cu ocazia a 75 de ani a doctorului în drept Nicolae Osmochescu – personalitate de notorietate a jurisprudenței naționale, promotor, prin forța propriului exemplu al Adevărului și Dreptății ca valori supreme, iar știința juridică ca mod de cizelare a lor”.
Vino la Biblioteca! Ia un Card-inteligent! Cărțile le puteţi achiziţiona la Biblioteca Centrală a BM B.P. Hasdeu
#Prezentare_de_cărți noi scrise și realizate de bibliotecarii BM B.P.Hasdeu
Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” susține inițiativa de nivel Național – Anul Lecturii – 2020, care are drept scop promovarea lecturii ca bază pentru cultură, cunoaștere și dezvoltare personală. Unul din obiectivele principale ale activităților constă în educarea culturii lecturii în societatea moldovenească, promovând şi încurajând lectura ca mijloc de dezvoltare culturală şi creativă – orientând cititorul spre valorile literare şi artistice autohtone. Vă propunem câteva titluri de carte din donații recente, cu autori omagiați sau – lansate la Biblioteca Centrală a BM.
Grigore VIERU în amintirile contemporanilor. Antologie de Daniel Corbu. – Iași, 2010
Limpezimea exprimării și densitatea mesajelor. Cartea prietenilor lui Grigore Vieru. Se spune că are cele mai frumoase cărți și cele mai mari tiraje pentru un poet contemporan. Are un grad de notorietate visat și de unii președinți de state. A fost întrebat, inclusiv de copii, de unde vine poezia lui, și a răspuns de fiecare data că din suferință și singurătate… Marea poezie românească a descoperit-o nu în școală, pentru că ea era interzisă, ci din proverbele… care nu puteau fi interzise, din cântecele noastre populare, pe care le auzea la șezătoarele la care mergea cu sora lui, din ghicitorile noastre, în ele Vieru a descoperit marea poezie română, fără să știe că aceasta este poezia noastră română…
Pagini semnate de Alex Ştefănescu, Eugen Simion, Mihai Cimpoi, Preafericitul Daniel – Patriarhul Bisericii Române, Marin Sorescu, Nichita Danilov, Nicolae Dabija, Al. Husar, Mircea Radu Iacoban, Valeriu Matei, Mihai Sultana Vicol, Ion Hadârcă, Ion Ungureanu, Ion Beldeanu, Lucian Vasiliu, Emilian Marcu, George Vulturescu, Andrei Strâmbeanu, Anatol Codru, Teo Chiriac, Adrian Păunescu, Gheorghe Grigurcu ş.a., „Cititorul va avea revelaţia unui poet naţional şi popular, oracular-mesianic, dar şi a unui personaj fabulos, ale cărei energii s-au revărsat în şuvoaie, unul din rarii patrioţi ai acestor timpuri, dedicat patriei, neamului, limbii” (D. Corbu)
„Există o mare diferență între cititorii mei și cititorii găștii: admiratorii mei mă citesc, admiratorii ei nu o citesc. Cu privire la unii colegi de breaslă mai în vârstă, care nu au ochi să mă vadă, le pot spune doar atât: eu am destulă vreme să privesc în urmă, lor nu le-a rămas destulă vreme să privească înainte.”; „Nu poți fi poet fără să-ți iubești neamul”;
„Trebuie să afirm că nici pe timpul regimului totalitar nu a existat un asemenea dezmăț artistic. Este adevărat că unele pagini, unele cărți erau date la cuțit. Dar nu putem spune că scriitorul de autentică vocație n-au răzbătut. Astăzi există mai mult o libertate a mediocrităților decât a valorii adevărate, deseori cenzurată de incertitudini financiare. Mediocritățile găsesc rapid mijloace bănești provenite din sponsorizări de rudenie sau din legături amoroase. Detest libertatea care este potrivnică adevăratei valori.” – Grigore Vieru
„Iubirea până la capăt. Omagiu lui Ion VATAMANU”. – Ch., 2012
Dorul de frumos… Este mai mult decât o idee şi mai mult decât un ideal. Este o aspiraţie de a fi parte din acest dor, iar Ion Vatamanu a reuşit – la nivel profesional – să transmită prin discursul său liric autentic o spiritualitate mânuită cu măiestrie şi cristalizându-se într-o metaforă integrală, unică în volumele: Primii fulgi (1962), Monologuri (1964), La mijlocul ierbii (1967), Liniştea cuvintelor (1971), Ora păsării (1974), De ziua frunzei (1977), Iubire de tine (1981), Măslinul oglindit (1983), Dimineaţa mărului (1986), Nimic nu-i zero (1987), Dialoguri banale (1988), Atât de mult al pământului (1989). Aceasta, în pofida faptului că a îmbrăţişat profesia de chimist, aflându-se din 1973 în funcţia de şef de laborator la Institutul de Chimie al AŞM. Mai mare peste dorul de chimie s-a dovedit a fi dorul de poezie, pe care şi l-a exprimat prin fiecare poem nou scris, literatura pentru el identificându-se cu însăşi viaţa. Deşi demult nu mai este în viaţă, despre Ion Vatamanu nu se poate vorbi la timpul trecut.
Carte destinată elevilor, studenților, profesorilor de literature și tuturor celor interesați de creația scriitorului. O dedicație poetului, savantului și omului politic Ion Vatamanu, inovator al versului, un luptător aprig pentru democratizarea societății și recuperarea valorilor naționale, pentru afirmarea limbii române în Basarabia. Editia cuprinde comentarii și aprecieri critice pe marginea operei distinsului poet apărute în presa vremii, dar și mărturii despre activitatea de savant și om al cetății, care l-au consacrat în primele rânduri ale vieții publice, dedicații poetice, cât și un set important de fotografii ce oglindesc viața lui Ion Vatamanu.
„Două motive – frunza și pasărea – par să domine scrisul lui Vatamanu. Una simbolizând statornicia sufletească, spirituală, cealaltă – cântecul, zborul liber al său. Iar întregul act lyric al poetului nu este altceva decât expresia unei iubiri depline, până la capăt… Iubirea până la capăt – iată una din calitățile superioare ale poeziei în genere. Cine iubește până la capăt, spune dictonul, trăiește mult. (Grigore Vieru)
„Moldița-Crăița și Zimbrișor-Cornișor de pe munte” de Dor de Viorica COVALSCHI. – Ch., 2019
„De-o sută de ani n-a mai îndrăznit nimeni să-mi tulbure vrăjitoriile, ia să văd cine-i drumețul”… Cine e Moldița-Crăița? Promovată în cadrul programului „Chișinăul citește” la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din Chișinău, povestea a devenit îndrăgită de pici și școlari porniți cu lectura printre prieteni. Carte cu copertă de calitate, ilustrată frumos, desigur că bucură ochii nu doar a celor mici. O legendă pentru copii despre întemeierea Țării Moldovei. Denumirea personajelor principale ale basmului conduc cititorul anume spre acel îndepărtat eveniment istoric. Zimbrișor–Cornișor, personajul central al subiectului, tânăr și curajos, se avântă într-o călătorie inițiatică de cunoaștere a lumii, luptă cu dușmani reali și învinge vrăjile rele, ajută pe cei căzuți la nevoie și își face prieteni noi… Astfel eroul se maturizează pe zi ce trece, forța și bunătatea lui făcând să triumfe binele, frumosul și adevărul. – Care e rolul educativ? „Și, dintr-o data, o bunătate nemaivăzută puse stăpânire pe vrăjitoare și din ochii ei începură să se rostogolească lacrimi. Bătrâna plângea. Era pentru prima oară când simțe gustul sărat al plânsului.” Ce a făcut-o să lăcrimeze? Vreți să aflați cum binele topește răutatea? Citiți basmul! Este la Biblioteca Municipală, poftim!
„Arz-o focul, dragoste!” de Andrei MOROȘANU. – PapiruS Media, București, 2018.
O carte de relax, plină de umor și suspans… Iată dacă ar fi fost premiată undeva la nivel national/international, aș fi pus întrebarea „Pentru Ce?” Și nu aș rata, chiar se merită pentru bunul spirit și râsul care te pufnește din tot interiorul! „-Vezi, mata, fata-i cam puțintică în țâțișoare. Băiatului îi plac fețișoarele cu mamelele mai țâșnite… – Dar ce, bre, are de gând să le mulgă?… se stropsi mama…”; „Gurile rele macină prin sat că nevastă-mea și-a găsit la oraș un ibovnic. De fapt, am observat și eu că merge cam des la raion. Se vede că i se aprind tare focurile înăuntrul dorului cumplit, că pune coada pe spate și se duce val-vârtej. Vine tocmai seara, miorlăind ca o pisică sleită de joacă, dar are grijă să mă hrănească: îmi pune dinainte niște resturi de la masa lor dulce după giugiuleli. Eu mă fac că nu pricep nimic…” (fragmente din carte)
„Farmecul cărţii constă în primul rând în comicul de limbaj, Andrei Moroşanu stăpânind perfect argoul (argoul celor ajunşi la fatidica vârstă de patruzeci de ani, „stătuţii”, dar şi cei „hârşiţi” în dragoste şi jargonul (pe care îl folosesc de obicei „demoiselele”), obţinând nu o dată adevărate performanţe. Iată un exemplu savuros: „Măi deşteptule, arată-mi tu proasta căreia i-ar ajunge răscolitul cu degetarul! Femeia, dacă a intrat în călduri, tânjeşte după foială! Te-ai apucat de trunchiul muierii, apoi fii vrednic şi aprinde-i focul în scufiţă, dă-o huţa în scrânciob să-i zvâcnească trupul de dulcele sălbatic! Numai nu cu şfichiul tău, care-i bun doar la…WC!” (Să mai spunem că „reclamata” a obţinut imediat divorţul?) (Lucian Strochi)
„Omagiu adus Centenarului prin limbaj!”;„O galerie impresionantă, dar din care eroul nu prea are ce alege, iar când alege, se „frige”; „Să mai spunem că această carte este scrisă totuși „pour les connăisseurs”, asemenea unor băuturi alese, vechi, prețioase.” (Lucian Strochi)
„Dialog în vis” de Veronica PÎRLEA CONOVALI. – Buc., 2019
„Toate-n lumea asta vin și mor, / Veșnic e pământul și un dor, / Dor de mama, neam și de moșie, / Dor de tot ce nu-ți mai aparține.” (p.54)
Momente de poezie prelungite până târziu în compania folclorului şi a lacrimilor istorice. Un adevărat regal de poezie, de cultură, de spirit, cu dor de neamul românesc și amărăciunea înstrăinării… O salcie plângătoare cu-n vers ce freamătă românește între Prut și Nistru, de la Eminescu la Leonida Lari…
Cartea lansată în Chișinău la BM Centrul Academic Eminescu a luat Marele Premiu la concursul de Creație Literară „Vara visurilor mele” organizat de Revista Amurg sentimental, România, 2019!
”O fiică destoinica a neamului nostru românesc – scriitor, profesor, mamă, bunică, un prieten adevărat și pur și simplu Om cu literă mare.” – Eugenia Conoval
„Lumea din jurul ei, povestită în vers, e înfăţişată ca o lume interpretată, luată aşa cum este ea, dar exprimată plastic, ilustrând o concepţie anume despre creaţie, adevăr, viziune, lecturare, sens, limbaj… O fire cu o simţire sensibilă care se află ”statornic în primele rânduri ale coloanelor patriotice şi ale liricii feminine de toate rangurile” (Victor Ladaniuc)
„Capitol cu îngeri. Dintr-un volum COLECTIV” de Ionel SIMOTA. – Onești, 2016
„Am ars până la ultimul sărut,/Până-n străfundul cărnii/Ce mi-a fost dragă/La naștere…/Din sângele meu/ A curs o cenușă albastră/Și o pasăre alba, strălucind,/Mi s-a desprins din suflet…/Am plecat odată cu ea/În cer,/Am stat în ceruri la rând,/Pe pământ oricum nu se mai putea…/Acolo, îngerii,/ M-au întâmpinat plângând. / Am ars până la ultimul gând…” (Ionel Simota)
Un gest de comemorare după tragedia de la „Colectiv” în care au ars zeci de oameni. Poetul a luat Premiul „Cartea anului”-2016, pentru acest volum”, apărut la Editura „Magic Print” din Onești.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2007. Deține Premiul USR pentru Poezie în 2010 pentru volumul Desculț printre cuvinte. Recent, autorul a prezentat câteva volume și la BM B. P. Hasdeu, a fost într-adevăr special și frumos, cu omagieri, cântece și recitaluri… La fel propunem un volum cu poezii „Sentimente cu Păsări (II), Mirări”, de Ionel Simota. Același poet, același talent, vers, spirit încredibil:„Ieri n-am știut cum să-ți fiu, cum să-ți spun… că rătăcirea mi-ai întors-o din drum…”
„In toate volumele sale, poetul Ionel Simota ne propune, de fiecare data altfel, mai mult decat o dezbatere; el ofera o viziune capabila sa tulbure, sa relativizeze si sa produca revelatii, obligand cititorul sa creada si sa patrunda, de bunavoie, in cercul sau existential. Ca la Blaga, iubirea devine unicul principiu, in eterna identificare cu binele, adevarul si frumosul. Fara patima, simplu si direct, aceasta alchimie devine singura logica a fericirii.” (Prof. dr. Cristina Pescaru)
„Grădina de sticlă” de Tatiana ȚÎBULEAC. – Ch., 2018
„Cu atâtea în jur Ciornobâlul îmi părea un fleac… Mă îngrozește ignoranța noastră. Poate doar Bella Isaakovna înțelegea cu adevărat ce tragedie se produsese, ea însă nu simțea nevoia să vorbească de pe scenă, așa ca Șura. În acele zile oamenii începuseră să moară câte puțin, iar noi ne gândeam la mare și la murături… În afară de limbă și explozii, perestroika și specula infloritoare a Raiei, se mai întâmplau în oraș și alte lucurui. Eu devenisem oficial, femeie. Îmi venise ciclul, și asta era mai interesant decât toate cele de mai sus luate împreună.” „Dacă ar fi existat pe atunci Dumnezeu (?), i-aș fi cerut să mă facă altfel. L-aș fi rugat să cheltuie cu mine măcar un strop de bucurie, măcar o rămășiță de fericire. Un scuipat de-al lui mi-ar fi fost de ajuns – nu eram hapsână. Pe cât le iubeam, pe atâta le disprețuiam. Pentru viețile serbede, lipsite de orice bucurie trupească. Pentru nodurile din gât și din inimă. Aș fi putut îndrăzni să fiu curvă. Eram de la internat, la ce să te aștepți de la o orfană?” (fragmente din carte)
Promovat la Biblioteca Municipală în cadrul evenimentelor „Chișinăul citește”, volumul „Gradina de sticlă” a fost distins în 2019 cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură. Cred că pentru sinceritate și modul de a descrie o viață de orfană… Visuri, romantică, multă-multă imaginație. O carte ce prezintă interes în special pentru generația tânără, dar și trezește curiozitatea prin stilul narativ, dialogal – o redare adolescentină a verbului trecut comparativ prezentului. Se face deosebirea dintre perioada sovietică cu cea contemporană cu o limbă foarte ascuțită!
„Tatiana Tibuleac e o povestasa paradoxala. Ea stie, ca foarte putine scriitoare romane contemporane, ca «o poveste nu lasa niciodata lucrurile nerezolvate». Mai stie ca atunci cand existi «intre coastele moi si fermecate ale povestii», adica intre povestitor si eroul povestirii, ajungi sa te impaci «cu raul si cu durerea, cu bolile si cu tradarile». Daca in Vara in care mama a avut ochii verzi Tatiana Tibuleac exorciza o lume a cruzimii dintr-o perspectiva fragil-masculina, in noul sau roman ea povesteste o lume aflata pe granita miscatoare dintre coagulare si dezagregare, dintre Rusia si Europa, dintre lupta si fatalitate. „Grădina de sticla” este, in mai multe feluri, romanul unei intregi generatii feminine si al unei povestitoare pe cat de autentice, pe atat de surprinzatoare”. (Simona Sora)
Risc și securitate; articole, comunicări și prelegeri, vol.5, de Gheorghe ILIE, conf.univ.dr.ing. – Buc., 2015
Natura publică a unor platforme sociale face ca securitatea informațiilor să fie mai greu de controlat. Unele informaţii pe care le împărtășiţi pot deveni imediat publice. Utilizatorii sunt cel mai adesea supuşi valurilor de spam, dar şi ingineriilor sociale. Dar, toate reţelele sociale au o serie de opţiuni de securitate care pot fi ajustate. Pe Facebook, de exemplu, informațiile sunt publice de la sine, la fel ca întregul profil. Au fost lansate noi servicii care ajută la căutări mai bine agregate şi care pot returna rezultate precum «prieteni care urmăresc emisiunea X», dar şi «vegetarieni din oraşul meu care iubesc brânza». Utilizatorii pot preveni apariţia lor în rezultatele noilor funcții dacă îşi ajustează setările de securitate şi modifică statutul «like-urilor” din public, în privat.
Conectarea de pe reţele Wi-Fi publice și nesigure trebuie, de asemenea, evitată. Luaţi în calcul riscurile care există atunci când împărtăşiţi pe FourSquare, Twitter sau Facebook locul unde vă aflaţi. Un check-in nu le spune doar prietenilor unde sunteţi, ci şi hoţilor, care află cu această ocazie şi locul unde nu vă aflaţi: acasă.
Acest volum, dar și alte cărți la același subiect expuse în Zilele Internetului pe panou la Biblioteca Centrală asigură cunoștințe utile și siguranța de a vă feri de riscuri sau probleme în comunicarea virtuală.
Are motiv de mândrie. În fiecare zi îi mulțumește bunului Dumnezeu pentru ceea ce are: o familie sănătoasă și iubitoare: un soț minunat împreună cu care cresc gemeni, fetițe de toată frumusețea. Acum așteaptă un băiețel… Familia e rațiunea ei de a trăi! de a se consacra educației copiilor și ajutorului pentru persoane nevoiașe din societate, prosperării lor, celor care nu au reușit precum și-ar fi dorit acest lucru. La modul cel mai pragmatic – se dedică într-un fel muncii civice, comunitare, pentru o bună guvernare, pentru a demara proiecte sociale, care schimbă calitativ viața oamenilor, pe alocuri a funcționat foarte bine, alteori mai puțin decât s-a așteptat, dar esența constă mai mult în acțiune. Nu așteaptă deloc laude. În prezent, Aurelia Zlotea este – președinta „Asociației Obștești Părinți de gemeni” și fondatoarea comunității de „Mămici și viitoare mămici de gemeni.”
…Îi este foarte dor de bunelul, care a decedat acum cățiva ani. Bunica a fost răpusă de cancer când abia implinise șase anișori. „Amintirea lor rămîne vie, atâta timp cât le văd pe fetele noastre, îndrăgostite de buneii lor, părinții noștri iubiți de care ne bucurăm să îi avem alături și de susținerea cărora beneficiem în continuare. Duminicile le dedicăm bisericii și buneilor, iar fetele se bucură de orice gest al lor și profită de căldura și dragostea lor fără margini”.
„Primele persoane care au crezut în mine după părinții mei, au fost profesorii de la care am învațat. Inițial cei din gimnaziul comunei unde m-am născut și mi-am petrecut copilăria, după care acei din Liceul „Hyperion” Anenii Noi și nu în ultimul rând, profesorii de la „Universitatea Liberă Internațională de Moldova” (ULIM), unde am studiat psihologie la licență și unde cu mare drag am revenit peste ani și am studiat Managementul Resurselor Umane la masterat.” (A. Zlotea)
Admiterea a fost cel mai fericit moment din timpul studenției. Fiind în ultimul an la liceu a primit cu colegii invitația de a participa la „Ziua Ușilor Deschise ULIM.” În cadrul acestui eveniment s-a desfășurat o olimpiadă pe obiectele de studii, iar câștigătorii au fost premiați cu locuri la buget. Aurelia a avut norocul să ia locul 1 la Psihologie și a fost admisă la buget la această facultate în mod automat. A fost cel mai bun cadou al destinului! S-a simțit nespus de fericită. Nu ține minte exact dacă avea un telefon mobil ca s-o anunțe imediat pe mama ei despre bucuria ei, dar pentru că ea muncea prin apropiere de universitate, Aurelia alerga fericită să-i împărtășească vestea cea bună! Și azi le mulțumește tuturor dascălilor și oamenilor, celor care au avut încredere în ea și au contribuit să devină ceea ce este astăzi.
„După absolvirea universității a urmat inițierea mea în antreprenoriat. Susținută de soțul meu, Ion, mi-am încercat puterile în lansarea unei mici afaceri de familie, căreia m-am dedicat în exclusivitate până la apariția copiilor. Soțul meu, este bărbatul care mă completează, este un tată extraordinar și un bărbat foarte harnic și generos.” (A. Zlotea)
Nașterea gemenelor Miriam și Medeea, este cel mai important și deosebit moment din viața Aureliei:„Ele sunt averea noastră, iar noi cei mai atenți și grijulii părinți pentru ele. Nu există dar mai prețios decît zîmbetul lor și necaz mai mare decît zilele în care se îmbolnăvesc, dar pe care le depășim cu mult calm”.
„Îmi iubesc familia si țara. Nu știu dacă e doar o stare a mea, sau a devenit deja comună în legătura cu ultimele evenimente, dar valul plecărilor în străinătate a rudelor, prietenilor și cunoștințelor ne duc cu gândul la emigrare. Nu am fost niciodată un mare critic politic, dar având tangențe cu acest domeniu, este destul de complicat să înțeleg ca chiar daca noi la moment nu ducem lipsă de nimic datorită soțului care muncește din zori pina în noapte, – ce viitor vom putea oferi copiilor noștri. Vreau să cred în minune și sunt optimistă, că fericirea pe care o simt în țara în care ne-am născut noi si copiii noștri, alături de părinți, nu o voi găsi nicăieri în altă lume… Și totuși, discuții pe acest subiect au loc în casa noastră. În următoarele zile, mă voi ocupa de lichidarea unui SRL, este vorba de o afacere de familie, un mic magazin alimentar deschis acum 10 ani, în care toată familia mea a investit pe lângă finanțe si – mult suflet… Nu este vorba de bani, ci de starea de spirit. Nu spun că voi părăsi Moldova. Iubesc această țară și simt că pot contribui cu mult mai mult, rămânând aici. Nu-i învinuiesc pe cei care au emigrat, le înțeleg situația și respect deciziile lor, doar că aș vrea să avem noi, tinerii, posibilitatea să ne creștem copiii, aici, ACASĂ, în Moldova! Pentru că avem copii, și pentru că mâine nu vrem să fim si noi printre acei care zilnic părăsesc țara, faceți în asa mod ca situația dată să fie soluționată pașnic…” (A. Zlotea)
Fiind însărcinată cu fetele a creat comunitatea „Mămici și viitoare mămici de gemeni.” Atunci când fetele împlineau 8 luni, Aurelia a organizat primul eveniment cu participarea lor și împreună cu alte familii deosebite, iar după doi ani, deja în echipă a fondat „Asociația Obștescă Părinți de gemeni”. În prezent, asociația întrunește circa 3000 de membri din Moldova și România, iar în cadrul asociației au organizat diverse evenimente de caritate, de agrement pentru copii, excursii de informare, etc. Aceste proiecte de suflet o inspiră, o motivează în continuare, în cadrul lor a legat prietenii frumoase și a cunoscut istorii și lecții de viață deosebite, la care ține mult.
Este o luptătoare dură împotriva violenței în familie:„Mi-aș dori acest mesaj să atingă nu doar mintea ci și inima fiecăruia care îl vede sau citește. Fiecare poate juca un rol important în această campanie reevaluandu-și atitudinea față de mamă, soră, soție sau fiică, prin adoptarea unui limbaj nonviolent. Eradicarea violenței împotriva femeilor și a fetelor, necesită eforturi coordonate și susținute de către toți. Demonstrând că aceste eforturi produc rezultate aducem cel mai bun tribut noua” (Zlotea Aurelia, 26 noiembrie 2018)
A îmbinat munca și meseria cu administrația publică, și-a făcut curaj să accepte noi provocări din localitatea Anenii Noi, pentru faptul că nu se așteaptă ca lucrurile bune să se întâmple de la sine, ele trebuie alimentate cu mult curaj, cu interacțiune, cu dedicație și toate având la bază cunoștințe și experiențe acumulate, colegi și prietenii care te susțin de-a lungul timpului. La fel de mult își dorește să reușească să unifice spiritul comunității create și în continuare. Cu o echipă puternică, cu profesioniști, cu oamenii cu viziune, consacrați ideilor de dezvoltare. Aurelia Zlotea preferă să ne unim nu pentru interese de grup sau partid, ci pentru interesele comunitare!
A avut norocul să cunoască femei dedicate și puternice care au fost sau sunt implicate în politică:„Primii pași în acest domeniu i-am făcut pe băncile liceului implicându-mă într-o organizație de tineret de partid și beneficiind de o sumedenie de seminare și training-uri de liderism și comunicare. După întemeierea familiei mi-am urmat activitatea deja în organizația de femei raională, ulterior am avut ocazia și plăcerea de a activa în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, alături de doamna deputat Stratan Valentina a cărei asistentă am fost și care rămâne un model de Doamnă de la care ai ce învăța ca om, și ca profesionist.. În toată această perioadă am cunoscut femei de bună credință, cu o bună pregătire profesională și o poziție socială puternică, pe care le admir și urmăresc în continuare”.
„În spatele fiecărui om bogat sau sărac, celebru sau nu, se află dascălii. Ei ne sculptează caracterul şi ne învața, devenind exemple pentru noi. Un astfel de model si mentor, doamnă Valentina Stratan a devenit pentru mine, iî sunt recunoscătoare. Aceste zile deosebite, dedicate profesorilor, sunt o bună ocazie să aduc tuturor profesorilor cele mai sincere și frumoase urări de bine, sănătate, prosperitate. Felicitări!!!”
În timpul liber Aurelia se dedică lecturii. Îi place foarte mult să citească, nu mai ține minte care a fost prima ei carte citită, probabil ceva din basme sau povești pentru copii. Acum poate savura acest obicei frumos doar atunci când copiii se odihnesc, iar luna august a fost mai productivă în acest sens. Aurelia a găsit timp pentru câteva cărți ale lui Paulo Coehlo, și în aceste clipe citește o carte foarte populară a cărei autoare este Elizabeth Gilbert. Din autorii autohtoni de carte a fost impresionată de Viorica Nagacevschi și Tatiana Țîbuleac. „Recunosc fără sfială că nu întotdeauna îmi permit să procur atâtea cărți câte aș dori, de aceea mai facem schimb cu prietenele, și sunt vizitătoare fidelă a bibliotecii raionale, unde deseori îmi potolesc „setea” de lectură”. – spune Aurelia…
Aurelia Zlotea este recunoscătoare pentru toate experiențele oamenilor din viața ei, consideră că are noroc de cei înțelepți și buni la inimă:„Iubesc tot ce mi se întâmplă și sunt deschisă cu toată inima pentru provocările ce urmează. Astăzi, mă simt binecuvântată,sunt din nou insărcinată și așteptăm nerăbdători cu soțul venirea pe lume a băiețelului nostru mult dorit…”Expresii memorabile de Aurelia Zlotea:
„Succesul personal este în mare parte determinat de capacitatea de a face față provocărilor sociale” Aurelia Zlotea
„Viaţa nu este despre a te găsi pe tine însuţi. Viaţa este despre a te crea pe tine însuţi.”
„Ei sint motivul meu festin zilnic, FAMILIA MEA”
„Să devii părinte este un sentiment unic ce merită trait de fircare om. Pentru că la multe cupluri acest drum este mai anevoios și pentru că des primesc mesaje în privat, astăzi voi vorbi despre medicii care m-au ajutat în această experiență placută. Dacă sunteți o familie tânără și planificați o sarcină, vă recomand cu drag sa apelați la sefa secției Planificarea Familiei CMC, doamna Alla Spinei! În caz ca intâmpinati careva probleme și sarcina așa și nu vine de câțiva ani, apelați fără ezitare la domnul doctor Veaceslav Moshin, pe care îl găsiți la Spitalul Repromed! In caz ca sinteti însărcinată si nu va puteți decide unde veți naște, eu recomand Extramed și desigur domnul doctor Gatcan Ștefan. Primul pediatru la care am mers cu fetele si cărui ii exprim toată recunostinta mea este domnul Mihai Stratulat, la fel datorită dumnealui am cunoscut încă un pediatru de excepție la care am apelat nu o data – doamna Dorina Agachi, foarte bun specialist. Si aici lista mea de recomandări nu ia sfârșit. Nu fac reclamă, este experiența și recunostinta mea pentru acești medici care își fac cu dăruire meseria și datorită cărora ne bucurăm să îmbrățișăm zi de zi doi copii sănătoși Va doresc din suflet sa simțiți aceste sentimente inedite!”
„Copilaria înseamnă simplitate. Privește lumea cu ochi de copil, este foarte frumoasă. Miriam&Medee”
„Astăzi este ziua lor, ziua fetelor noastre – Miriam&Medeea. Le iubim enorm si vom face tot posibilul ca să le dăruim o copilărie fericita și nu doar… La Multi Ani cu sănătate, scumpele noastre!” (12 august 2019)
„Astăzi am sărbatorit aniversarea a celor patru ani de la crearea comunității “Mămici si viitoare mămici de gemeni”.Vreau să mulțumesc fiecărui membru pentru prezență, iar prietenei mele scumpe Aliona Baciu pentru tortă delicioasă și ajutorul imens. Multumesc, Nata Bodiu, pentru cele mai frumoase poze, mulțumesc pentru cea mai distractivă petrecere și ingenioșii animatori. Multumesc, Tatiana Potapov pentru cele mai calitative desene pe chipurile copiilor și oaspeților de la PrimulSens pentru cadouri și activități distractive. Va imbrațișez cu mult drag pe toți și vă exprim recunoștința mea” (A. Zlotea, 30 iunie 2019)
Zlotea Aurelia:„Foarte plăcut, vă mulțumesc din suflet, doamna Natalia! Aveți perfectă dreptate cu privire la copii, la această temă mai am un citat: „Copiii nu sunt singurii care cresc. Și părinții „cresc”. Tot așa cum noi ne privim copiii, vedem ce fac cu viețile lor, tot așa ne privesc și ei pe noi, să vadă ce facem noi cu ale noastre. Nu le pot spune copiilor mei să ajungă până la stele. Tot ce pot face este ca eu să mă întind spre ele.”
„Astăzi au fost înmânate diplomele de Master grupei de la Managementul Resurselor Umane, promoția 2017-2019, din care am făcut și eu parte. Am petrecut o perioadă dinamică lângă colegii profesioniști și cu un grad de pregătire fenomenal, dar și lângă profesorii de excepție de la facultatea de Psihologie, #ULIM. Felicitări și mult succes în continuare!” (ULIM,3 iulie 2019, Chișinău).
„Aniversarea, Asociației Obstești “Vitae” o a fost o adevarată poveste pentru copiii noștri. – Аzа Оnică! Îmi face o deosebită plăcere să vă adresez cele mai cordiale felicitări, împreună cu sincere multumiri pentru premiul mare acordat și pentru invitație la acest eveniment minunat. Îmi exprim speranța că prin eforturi comune, vom reuși să impulsionăm lucrurile în domeniul protecției copiilor, vă dorim succes și realizări frumoase în continuare!” (A. Zlotea, 18 iunie 2019, Parcul Dendrarium)
„Câți dintre voi cunoașteți despre Campania ”O jucărie pentru zâmbetul copiilor”? Gândul de a oferi o viață mai sigură și diminua impactul emoțional trăit de copiii victime în accidente și incidente – a motivat Poliția să inițieze a doua etapă a Campaniei ”O jucărie pentru zâmbetul copiilor”. Astazi, în susținerea acestei campanii, comunitatea parintilor de gemeni a mers la Inspectoratul General al Poliției, unde copiii au aflat mai multă informație despre profesia de polițist și campaniile inițiate de aceasta instituție .”
Unele referințe despre Aurelia:
Natalia Calpagiu:”Ma bucur mult că te-am cunoscut,esti o femeie interesantă,o mămica de milioane si o soție iubitoare. Sa fii sănătoasă și succesele să-ți alături in toate ”
Elena Puşcaş-Langa:„Succesul, devine succes, atunci când dai tot cei mai bun din tine. Felicitari si cât mai multe realizari!”
Natalia Pincova:„Să ne trăiți stimată Doamnă! Succesele și realizările Dvs chiar ne face să ne mîndrim ca va cunoaștem. Sunteți un om cu suflet și inima mare ! La mai mult și la mai mare și în continuare!”
Alina Carmazan:„Sunt bucuroasă enorm că te cunosc. Ețti un suflet special, cu suflet mare Succes și realizări frumoase în tot ceea ce faci.”
Ludmila Ceaglic:„Important: sa nu te opresti! Mergi cu demnitate prin Viata voluptoasă!”
Valentina Stratan:„Si eu ma bucur sa lucram impreuna, in echipa noastra ce ne-a unit!”
Date biografice: S-a născut pe 23 iunie 1987 în Anenii Noi, Aurelia Zlotea, absolventă la specialitatea Psihologie în 2009
„Prin timpuri noi, dar și prin vechi cotloane… Am limpezit de praf mai vechi speranțe, Idei abandonate și uitate…”
Atâta eleganță, frumusețe și inteligență găsim mai rar – toate adunate într-o singură persoană demnă de tot respectul. E și mămică a trei copii – model pentru alte mămici, și soție fericită, Doctor în Sociologie, jurnalistă, scriitoare și blogheriță de succes! Provine din lumea intelectuală a celebrilor personalități basarabene Simion Ghimpu și Veta Ghimpu-Munteanu, da, anume ei sunt părinții Andei Vahnovan. Puterea gândului, concentrarea asupra lucrurilor și faptelor îndeplinite o converg către o energie pozitivă și implicit perfecțiune creatoare a modelelor și poveștilor din blogul recunoscut „Gânduri despletite”, în care Anda ne descoperă, analizează și creează tot ce se face în Viața noastră! Oamenii, nu doar amintirile, iată ce este important, am citit asta din cuvintele ei, se pare că viața este strălucitoare nu doar atunci când învățăm să prețuim clipele, trebuie să apreciem constanța plictisitoare a zilelor noroase, a frunzelor ruginite-n soare. Atunci vom înțelege că asta și este fericirea, că în această lume ea există prin oamenii care sunt mai importanți decât amintirile și impresiile, cu sufletul lor dezgolit și înțeles de noi, ceilalți… Iar vârsta e doar o figură, ea nu determină mintea unei persoane și opiniile sale despre viață. Totul depinde nu de anii trăiți, ci de circumstanțele retrăite în viață. Este o privire pătrunzătoare prin ochii Andei Vahnovan pe care am descoperit-o despletind atent gândurile ei în blogulGanduridespletite sau din postările ei în internet…
Anda Vahnovan – „Am fost un copil născut la oraș, crescut printre betoane, cărți și poezie, școlit în Chișinău și apoi în orașul de suflet – Cluj-Napoca. Sunt împletirea dintre poezie și cântul popular, dintre sensibilitate și stoicism deopotrivă. Rebelă și emotivă în același timp, femeie matură, soție, mama de trei ori, împlinită, ocupată și, cel mai adesea, obosită – dar și copil neastâmpărat în adâncul ființei sunt. Mutată de curând în Anglia, încerc să descopăr o altă lume, dar să rămân aceeași – curioasă și fără stare – mereu în căutarea fericirii pierdute de copil…”
Părinții nu i-au impus operele lor să le citească sau să le asculte, niciodată n-au insistat. Știau că cu timpul Anda va ajunge la ele. Atunci când după absolvirea unui an școlar prin casă se cânta „Iubiți învățători”, Anda credea că e piesa lui Ion Suruceanu, așa îi spuse ea lui tatăl său, și fu foarte surprinsă când auzi că, de fapt, el, tatăl ei Simion Ghimpu, este autorul! – „El a zâmbit larg atunci și mi-a zis că e „a lui”, cu o mare satisfacție. Mie îmi era ciudă că nu știam, că m-aș fi lăudat copiilor, evident. Asta se întâmpla pe la zece ani ai mei. Pe celelalte le știam din piesele care pe atunci răsunau peste tot. Le știam pe de rost… Mama cânta cântece populare care pe atunci nu ne interesau prea mult. Însă toate concertele erau urmărite din culise, uneori chiar și din scenă, pentru că mă îmbrăcau în costum național și în opinci și mă urcau și pe mine în scenă, îmi părea un spectacol fascinant de voci, de costume, de instrumente muzicale, căciuli de cârlan și chimiruri. Era o nebunie frumoasa!”
Preferata ei piesă rămâne a fi ”Nu mă chema” (Simion Ghimpu) cântată de Nina Krulikovski.
Anda este mândră de părinții care i-au fost hărăziți de Dumnezeu, de realizările lor, a încercat, totuși, într-o anumită etapă a vieții, să nu ”profite” de numele lor, ci să se afirme independent de ei. Așa spune ea: „Meritul lor nu este și al meu. Realizările lor nu sunt și ale mele. Poți să fii mândru de origini, dar nu poți să te lauzi doar cu ce au scris, publicat și realizat ei. Probabil aici vor găsi mulți cititori răspunsul la faptul că nu îmi afișez numele de Anda-Cristina Ghimpu, cum am fost până să mă căsătoresc, ci prefer să mă fac auzită cu numele de Anda Vahnovan. Este un exercițiu, poate, sau o ambiție de a fi pe cont propriu.”
De altfel, independentă Anda a fost de mică: mergea singurică la școală, și la cea de muzică „A. Stârcea”, la Centrul de Creație la secția Folclor și mai apoi la facultate. Părinții n-au „sufocat-o” cu prea multă grijă, i-au oferit libertatea de a hoinări, precum spune ea, cât e ziua de mare printre blocuri, pe malul lacului „în formă de 8” de la sectorul Botanica din Chișinău, prin Grădina Zoologică de la Porțile orașului unde ea se strecura printre găurile gardului! N-a evitat nici lanurile culturilor de la Institutul de Agronomie unde urmărea cum își leapădă șopârlele coada prin iarbă!
„Mereu am avut nevoie de această libertate a pasului, dar mai ales a gândului.”
Și-atunci când a simțit că erau prea multe gânduri adunate și se crease un „iureș amețitor în cap”, cu ajutorul soțului și spre dezamăgirea copiilor, care știau că își revendică, de fapt, timp pentru scris, Anda a lansat blogul: „Nu putea să se numească altfel decât ”gânduri despletite”. „Mă reprezintă.” Scriind, a înțeles că este și tata în acele gânduri, „mai prezent decât îmi imaginam”, este și mama, „cu dorința ei nestăvilită de cunoaștere” și multe alte amintiri care începuseră să iasă la lumină neașteptat chiar și pentru ea…
Dragostea. Soțul Andei e avocat, din Bălți. S-au cunoscut în anii de studenție la Cluj. Și la ziua ei de 18 ani a învitat-o la dans și, de-atunci ei tot dansează. El mereu călătorește, e „între avioane și țări”, „asta condimentează relația lor de dragoste timp de 23 de ani”. Soțului Anda i-a dedicat versurile „La celălalt capăt al anilor” postat în blogul ei. Este dragostea ei de-o viață…
„Indiferent de voința noastră, toate se sedimentează undeva în colțurile minții, dar mai ales a inimii. Circulă în circuitul lor intern prin artere și lovesc în miezul inimii. Și atunci ies pe hârtie. Și străbunica mea, care a avut putere să își aștepte soțul plecat în război mai bine de 60 de ani, și nașa mea care ajunsese în Siberia la construcția BAM-ului de atunci și la care îmi petreceam verile, și trădarea unor apropiați, care doare și Clujul care mi-a fost mamă adoptivă și de care mi-e dor, așadar nu sunt numai trăirile mele. Cu astea din urmă am luptat cel mai mult până să se lase conturate pe foaie. E mai greu când sunt ale tale.”
Soții Vovc, Anda Vahnovan și Tatiana Tibuleac
Impresii despre cărți.
Anda recunoaște că pentru ea cărțile sunt viața însăși. Le citea de mică, scrise cu grafie latină, aduse de tata de la librăria ”Drujba” din Moscova, chiar și dacă grafia aceasta era străină colegilor ei. Citea cărțile recomandate de tata în vacanțe, câte o sută de pagini pe zi, doar ca să îi permită să iasă afară. Nu era nevoie să o roage mult, Anda le citea cu multă pasiune, și pentru că ea deja „prinsese microbul”.
Marele secret
Între timp, Anda descoperise din cărțile „alea care nu sunt pentru vârsta ta” de genul ”Milyi drug” (”Bel Ami”) de Guy de Maupassant, pe care o citise pe ascuns în limba rusă, „Călărețul fără cap” de Thomas Reid Mayne, ”Manon Lescaut” de Abatele Prevost, pe care a adus-o și la Londra, de altfel, pentru că îi amintește de acei ani, în care simțea adrenalina atunci când auzea după ușă pași care se îndreptau spre baie, iar ea credea că vine mama sau tata să vadă dacă doarme, adică nu cumva s-o prindă citind acele cărți „păcătoase”…
Adormea cu cartea și cu țârâitul greierilor, care la fel urmează să apară în versurile ei. Adora să prindă zorile privind spre Porțile orașului (Chișinău) și acest lucru îl făcea zilnic de la geamul său. Ultima imagine înainte de a pleca în Europa este una imprimată pe hârtie care surprinde Porțile Chișinăului, dar și acea geantă mare de rafie „plină ochi” cu care a și pornit la cei 17 ani ai ei la Cluj.
Versurile au bulversat-o mereu și mult. O strofă dintr-un cântec, un vers prins de la televizor pe care le prindea cu coada urechii; cele de-ale lui Boris Pasternak, Sergei Esenin, Iosif Brodsky, Anna Ahmatova, Marina Țvetayeva (pe-atunci, canale românești încă nu prindeam) îi răsunau în urechi zile întregi. În casă Anda îi citea pe Lucian Blaga, Mihai Eminescu, George Bacovia, Tudor Arghezi și Octavian Goga, iar pe ascuns îl citea pe N. Minulescu. Casa mereu era plină de poeți și scriitori, actori și muzicieni cu vioara, ce cântau în bucătărie până dimineața. Veneau și acordeoniștii, colegii mamei de la „Tălăncuța” cu ocarina, fluierul și cobza!
„Am avut norocul să vină scena în casa noastră și nu invers”. Tata recita, mama cânta, prietenii lor recitau din versurile lor. „Acolo m-am plămădit, de-acolo se revarsă toată atitudinea mea în prezent”. Anda nu poate uita perioada de după anul 1989, atunci când scriitorii care-i vizitau tot mai des se plângeau de lipsuri, de problemele fără soluții. Nu poate uita nici acele ajutoare umanitare oferite de Uniunea scriitorilor, ambalate în kilograme de zahăr, orez sau făină de grâu. Toate acestea i-au produs o amintire tristă în paralel de lumea literară din Moldova.
Citește dintotdeauna. După o lungă pauză în care și-a crescut cei trei copii ai săi, fără ajutoare, apropos, Anda a revenit mai activ la lectura cărților și cu „mai mare sete”. Poate citi trei-patru cărți odată. Chiar și în aceste clipe, adulmecă finalul „Solenoid” de Mircea Cărtărescu, acest scriitor Anda îl adoră și arde de nerăbdare să procure cartea lui nou-lansată „Melancolia”. Recent a finisat cartea lui Guzeley Iahina despre deportări „Zulheia deschide ochii” descoperind de altfel multe paralele cu cartea Lilianei Corobcă „La capătul drumului”, cu care a fost la întâlnire în Londra. La fel, recent, a devorat volumul „Scara lui Iacob” de Ludmila Ulitskaia. Pe noptieră sunt și Elif Shafak „Cele trei fiice ale Evei”, Michel Houellebecq „Platforma”, dar și multe alte cărți care așteaptă să fie finisate și pe care Anda uneori le lecturează după starea ei de spirit. Intenționat nu pomenește de cărțile autorilor autohtoni, pentru că acestea trebuie să fie citite de toți cei din Moldova încă din tinerețe – V. Beșleagă, N. Esinencu, P. Cărare, A. Busuioc, N. Dabija, V. Vasilachi, P. Goma, G. Vieru, L. Lari, D. Matcovschi, E. Tarlapan, E. Cioclea cât și mulți alții.
„Înainte de a cunoaște alte lumi, cunoaște-ți-o prima pe a ta de acasă. Rădăcina!”
„Avem însă și obligația morală să ne susținem autorii contemporani și să le cumpărăm cărțile – Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Iulian Ciocan sau Doru Ciocanu, Liliana Corobcă și Tatiana Țîbuleac (marea surpriză și mândrie deopotrivă), Emanuela Iurchin, Olga Căpățână, Mihaela Perciun, Antonina Sârbu și Alexandru Bordeian, Pavel Păduraru, Frații Vakulovski, Moni Stănilă și Vitalie Vovc.
La fel, Anda Vahnovan îi recomandă pe Emil Brumaru, Nicolae Popa, Irina Nechit, Nicolae Tzone, Radmila Popovici, Maria Pilchin, Igor Guzun și Paula Erizanu, Victor Țvetov și Vica Demici, scriitorii… Lista ar putea continua mult și Anda își face griji să nu fi uitat de cineva…
„Doar că, din păcate, nu știu de ce preferăm să nu citim autorii noștri. Ori ei cel mai mult au nevoie de feed-back și mai ales de susținerea cititorilor, într-o țară în care scrisul nu poate acoperi nici măcar coșul minim de consum. Este penibil, știu. Am avut tată poet și știu cât este de umilitoare situația. Eu am trecut un pic și de etapa când citeam doar autorii moldoveni sau români, atunci când m-am mutat în Londra și mi-am dorit să înțeleg un pic mai bine realitățile din România, în care am locuit mai bine de 20 de ani. Atunci am citit foarte mulți scriitori români, descoperind unii autori plini de forță, precum este Radu Vancu, Dan Coman, Claudiu Komartin, Constantin Abăluță și Octavian Soviany sau mai recent descoperite de mine: Diana Geacăr, Carmen Secere și Ioana Vintilă. Sau dacă vorbim despre proză – Gabriela Adameșteanu, Simona Antonescu, Svetlana Cârstean, Adriana Bittel, Matei Visniec, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Andreea Răsuceanu, Doina Rusti, Gelu Diaconu, Ana Barton și Petronela Rotar și aici lista poate să continue la nesfârşit. Acum însă multiculturalitatea Londoneză mă îndeamnă să citesc autori cât mai diverși, pentru a înțelege mai bine alte lumi.”
„Norocul meu a fost să descopăr aici la bibliotecă o varietate nemaipomenită de carte. Cu poezia relația este însă de altă natură. Una perpetuă. Poezia o citesc mereu și chiar și atunci când termin o carte revin la ea constant. Am mii de semne multicolore lipite lângă unele imagini, gânduri sau metafore. E ca un perpetuum mobile. Mi-e greu să le mai găsesc loc lângă pat cărților de versuri, pe care nu le mai pun la loc pe raft.
De altfel, lumea cărților este cel mai sănătos drog – te poartă în înălțimi nebănuite unde poate ajunge uneori numai gândul. Atunci când îl lași despletit.”
Copiii Andei. Foto: Angela Gutu
Să nu uităm însă de blogurile autorilor enumerați mai sus pe care îi urmăresc constant, cât și blogul lui Gheorghe Erizanu, Leo Butnaru și a lui Liviu Antonesei. Mai citesc povești și pe blogul Corinei Ozon și a Liliei Calancea, a Zinei Zen dar și a altor blogerițe tinere pentru că mi-s dragi și unele apropiate sufletului meu…”
Alte expresii de Anda Vahnovan:
~ Literatura va uni malurile si le va transforma intr-un singur poem. Intregit.
~ Ce poate fi mai frumos decat sa auzi poeziile recitate de noile generatii!
~ Rămân singură cu mine. Momente rare. Un fel de fericire. Asta până mă privesc în oglinda de la mașină și zâmbetul se evaporă pe loc. Cuta străbate obraznic fața în continuare, fără pic de rușine față de crema mea scumpă și de eforturile mele lăuntrice. Atunci, am zărit cu coada ochiului, gândirea mea pozitivă, trecând în viteză pe bicicletă, tinerică și cu buline pe fustă, fix pe lângă mine…
~„ Astazi ar fi implinit 80 de ani.
Ar fi fost multa lume, masa plina cu cirese si liliac. Glume, ironii, amintiri si neaparta la final era sa zica ”Iar acum sotia mea va va interpreta ”Spune mama cui m-ai dat””, piesa lui preferata care facea inimile tandari. Acum simt si eu acest cantec. Si inteleg si de ce lacrima lumea in jurul mesei. Mi se opreste un nod in gat. A rezistat celor 11 chimioterapii cu o rabdare de nebanuit. Nu i-am zis ce a avut pana in ultimul moment, desi privirea lui imi spunea totul.
Inima. Ea nu il lasa sa moara si cand nu mai avea cu ce respira deja. Se impotrivea sa renunte.
Haul din ultimile noastre discutii, abia soptite prin masca de oxigen mi s-a intiparit pe timpan. Hau a ramas si in inima mea dupa plecarea lui” (despre tata) – Te iubesc, tata!!!!
~„ Din cand in cand e cazul. Elibrarea de tot ce nu e al nostru. Ce ne sugruma. Ce nu ne lasa sa fim ce am fi vrut. Din neputinta sau din inconstienta. Lasitate sau ignoranta. E necesar. Chiar vital. Altfel e gustul aerului curat.” #duminicaezidepoezie
~ „La început ne-am înfuriat
am sperat, ne-am rugat
apoi ne-am resemnat”. (Hău, Anda Vahnovan)
~ „moldovencele – mereu grăbite/ vorbind tare pe skype și pe messenger în transportul public uită că /o parte dintre pasageri le înțeleg vorba”
~ „Am colorat prin podul conștiinței
Cu-albastrul viselor și-a dulcei regăsirii,
A propriei ființe, dar și-a vieții,
Ce prinde zbor pe aripa iubirii.”
~ „Cand in ziua de azi mai intalnesti oameni pasionati de poezie, oameni care se aduna in fiecare duminica la Tramvaiul Douășase ca sa citeasca versuri si proza, oameni care traduc autori din toate limbile si de pe toate continentele, nu poti decat sa ii admiri de la distanta si sa le incurajezi ambitia.”
~ „Știu că atunci când voi fi deja bătrână, sclerozată, cu Alzheimer, reumatică și osteoporotică, sau cât de teafără voi mai fi pe atunci, nu o să mă vreți nimeni pe capul vostru. O babă nebună nu trebuie nimănui. Am înțeles asta și atunci când am asistat la o discuție dintre o mamă și ai ei doi fii, care își exprima marea dilemă: ”Când o să moară tatăl vostru, eu la care dintre voi să mă mut?” Suspansul și disperarea din ochii copiilor au vorbit despre multe. Umorul unuia dintre ei a detensionat atmosfera, spunându-i:”Mamă, tu să te decizi mai repede la care, că de nu, noi, ne-om mai bate pentru tine!” Am râs doar eu. Acum nu îmi mai vine a râde când îmi amintesc cazul.”
Câteva mențiuni de la prieteni despre Anda și opera ei literară:
~ Angela Gutu Cristina, (Anda Vahnovan) versurile astea sunt printre cele mai dragi mie ! Tu mi-ai citit gandurile ori noi toti avem aceleasi frici,obsesii, doar nu toti sunt inzestrati cu talent ca al tau, ca sa le pui atat de bine pe …rafturi ? Daca ai sti cat de speciala esti !!! Vreau sa stii asta
~ Lilly Istrate Au pătruns adînc aceste versuri…daca am avea curaj si posibilitate uneori să facem aceasta curâțenie spirituală…lumea ar fi mai sinceră,mai aproape…
~ Ludmila Bunica Respect si admiratie, Anda! Scrii deosebit de frumos, de profund! Patruzeci de ani inseamna ,DOAR, varsta de cea mai frumoasa, de mai constienta si mai tandra tinerete!
~ Mariana Jolondcovschi Anda, pe mine altceva mă interesează. Tu când? Copii frumoși ai făcut și crescut, blog ți-ai tras… Mereu îmi face plăcere să citesc ceea ce scrii, dar parcă tare aș vrea să am în colecția mea și o carte cu autograful tău.
~ Maricica Munteanu Atâta profunzime într-un Suflețel atât de plăpând…
~ Mihai Ghimpu “Este mai degrabă o formă de exprimare a preaplinului. De dezlegare a nodurilor interioare. De căutare a esenței. De reflecție, de acceptare. De asumare și de împăcare. Este acea pastilă de urgență, de cele mai multe ori, salvatoare pentru mine, cu efect imediat atunci când ”nu se mai poate”. Acel defibrilator vital în anumite momente de cotitură. Scriind, m-am împăcat cu multe, dar cel mai important e că m-am împăcat cu mine însămi în primul rând. Și de aici toată liniștea venită spre acești 40. Proza oferă tratament pe termen mai îndelungat, iar farmecul unui vers este anume forța comprimată acestuia..” Felicitari! Mulți ani și multă inspirație, că hârtie și creioane sunt și în Chișinău.
~ Vitalie Vovc „excelent! un instantaneu plin de culoare si emotie!”
~ Luminita MezinAnda Vahnovan,, ati reusit un tablou foarte cromatic si, unde mai pui, ca actorii nici macar nu sunt actori
~ Constantin Brinza Dudu Ce bine ai surprins, cu rafinament si in detaliu, o secvență obișnuită din mozaicul „vietii londoneze” !
Surse inspirate despre Anda-Cristina Vahnovan (Ghimpu) – blogger, jurnalist, Doctor în sociologie:
Multe cărți cuprind problemele lumii noastre din mai multe puncte de vedere, și acest lucru este foarte bun, pentru că învățăm și noi să ne privim din interior și să rezolvăm nevoile noastre. Cert, că în prezent oamenii citesc tot mai puțin, ce devine un pericol pentru inteligența și mentalitatea generațiilor. Majoritatea încă nu realizează degradarea lor în urma utilizării permanente ale tehnologiilor informaționale, din care află orice informație fără a înțelege pe deplin sensul sau realitatea, fie nu acceptă logica … O carte ne învață să gândim, să ne cântărim faptele, în mod normal, trezește emoții pozitive, și în cele din urmă, calmează spiritele pornite ale caracterului. Tehnologiile informaționale nu sunt atât de ”sentimentale” precum cărțile, e drept că sunt accesibile și interesante, doar că ne lipsesc de atenție, ne dezbină, provoacă și trezesc ură, după cum demonstrează statisticile pe rețele de socializare. În SUA și Franța învățămintele școlare deja refuză Internetul pentru elevii lor. S-a stabilit cresterea numărului mare de boli psihice și dependență de mobile la copii și elevi. Ați observat câți dintre noi au nevoie de ochelari? ”TI” deja devin spaima părinților care nu se pot confrunta/înțelege cu proprii lor copii și metodele educației nu mai merg ca înainte pentru copiii lor afectați și accelerați cu căștile la urechi. Un adolescent din zece este interesat de carte, ceilalți preferă tabletele cu aplicații și jocuri internaute. Și ce este mai periculos, în loc de un prieten viu, oamenii preferă roboții, devin singuratici rămânând cu fobiile lor în întuneric… Există o limită oarecare, trebuie să ne gândim și la ceea ce promovăm de fapt…
Iată de ce, recomand cu insistență să revenim la cititul obișnuit al cărții de tipar, în care poți să subliniezi textele și sugestiile preferate, sau să vii la bibliotecă unde poți să-ți faci și prieteni cu aceleași idei sau gânduri. Mai jos urmează Top 5 cărți cu personalități unice prin modul lor de a gândi și a prezenta preferințele sale de carte. Vivat! (SV)
”Dupa cercetarile mele atente din 2018 (sute de nuvele, povestiri si schite de autori de pe toate meleagurile) as putea sa va salvez cu recomandarile mele ceva timp din viata. Avantajul prozei scurte e ca poti afla, fara sa cheltui multi bani si timp, daca merita sau ba sa adormi si sa te trezesti in pat, cu autorul ales. Se intelege ca si in pat e vorba de niste gusturi, asa ca… vedeti si voi.
1. Stefan Zweig, état-ce lui? (contine doua nuvele excelente) Preferata mea este „Un homme qu’on n’oublie pas”. Si cu adevarat, n-am uitat de personaj, nici dupa 6 luni, din luna august, cand o citeam pe plaja. Sunt carti serioase si bune, care te impresioneaza pentru doua-trei zile, apoi se zvantura si-ti dai seama ca poti trai usor fara ele. Zweig pare simplu si accesibil, dar iti cade intr-un coltisor de suflet si ramane acolo. Nuvelele lui sunt patrunzatoare si memorabile. Criteriu dupa care judec despre valoarea unei lucrari.
2. Eric-Emmanuel Schmitt, vecinul meu de cartier, a ridicat premiul Prix Goncourt de la nouvelle, in 2010, pentru culegerea de nuvele „Concerto à la mémoire d’un ange”. Caut sa vad cum scriu si contemporanii mei din Franta si Belgia, privind din marele nostru iarmaroc postmodernist alimentat de mentalitatea post-sovietica. Nimic asemanator cu ceea se scrie in Moldova si in Romania. Un stil clar, concis, liric, limpede, aproape ca la Cehov…
3. Dino Buzzati, Le K. Un deliciu! Mare maestru si psiholog al detaliilor. Povestirea „Pauvre petit garçon!”, o perla literara care-ti ramane in craniu, ca intr-o scoica. Ca s-o scoti de acolo…
4. Daphné du Maurier, La poupée. O culegere de nuvele rare, scrise la numai 21 de ani si foarte apreciate de critica literara britanica de pe vremuri. Tandrete, ironie, luciditate si suspens. Un cocteil greu de obtinut in cateva pagini. Cunoscand (din carti) biografia si naravul lui Cehov, sunt convinsa ca si maestrul, citindu-i opera, i-ar fi sarutat degetelele, unul cate unul, cu mare admiratie. Mai ales pentru nuvela „Tatal Nostru”.
5. Anton Cehov, O drama la vanatoare. Poate ati auzit ca in 1926, romanul Agathei Christie „Asasinarea lui Roger Ackroyd” a starnit mari nemultumiri in lumea literara britanica. Motivul scandalului? Tupeul Agathei de a schimba regula genului romanului politist, adica autorul si-a permis sa faca din narator asasin. Oh My God! S-ar parea ca Agatha a fost prima care a deschis calea, dar nu… Cehov vine cu trucul asta, in Drama la vanatoare, in 1884. Nu iubea aceasta lucrare. Si niciodata nu pomenea de ea, considerand-o un esec.
6. Victor Dumbraveanu, Lectia de amor (unsprezece nuvele de dragoste). Mare mi-a fost mirarea sa-l descopar intr-o antologie de proza scurta, intocmita de Iulian Ciocan (Editura Arc si Stiinta). Credeam ca scria doar pentru copii. Cartea mea preferata in copilarie era „Vornicel la nunta Badei”. O minunatie de lucrare! Sa-l redescopar intr-o carte pentru adulti a fost o provocare.
7. Ion Druta, Casuta de la Rascruce. E vorba, de fapt, de proza memorialistica, foarte aproape de proza scurta. Poate inca nu am citit toata proza scurta din RM (caci nu ma grabesc nicaieri si nici critic literar nu sunt, har cerului), dar nu am gasit inca autori (desi foarte buni) care sa se fi apropiat de maiestria lui Druta de a scrie proza scurta (acum sunt cu gandul la tot ce am citit si rascitit pana la Casuta). „Casuta de la rascruce” va ramane o lucrare inedita, inclusiv prin faptul ca rareori veti gasi in RM (ma tem ca e chiar imposibil) un maestru scriind cu o luciditate uluitoare la 90 de ani. Cartea e superba. Multa dragoste si tradare in ea. Pasaje tandre si dure deopotriva. Extrem de memorabile.
„Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui! (din Poruncile Domnului. Ieșirea, 23,19)”
„Abia în noaptea ceea, în vagonul cela plin de suferințe și duhoare, când nu mai știam cine sunt, de unde vin, și unde mă duc, abia atunci am înțeles porunca cu fierberea iedului. Eu eram ieduțul în oală și, în jurul meu clocotea laptele maicii mele…” (BUCOVINEANA, Ion DRUȚĂ) –Lilia Calancea, scriitoare
Daniela Borodachi, Erica Zucec, Olesea Perean, Andrei Plop, Lilia Calancea, S. Vizitiu
”Recomand cărțile”Zbigniew Brzeziński, Henry Kissinger. ”Marea tabla de sah” de Brzezinski si ”Diplomatia” de Kissinger – din punctul meu de vedere, sunt cele mai bune carti pe care eu le-am citit vreodata, sunt și cei mai buni analisti, cei care au facut istorie și prin experiența lor in domeniu,
Pe Zbigniew Brzezinski l-am citit inca la universitate si apoi, am descarcat cartea in formatul mp3. Între timp, eu evoluez si acumulez experienta, ascult cartea (mp3) marea tabla de sah, de fiecare data mi se pare ca o citesc din nou, iar ceea ce a scris atunci s-a confirmat mai tarziu, si este valabil si in prezent! Brzezinski este favoritul meu si cred ca cartile lui ar trebui sa fie pe masa oricarui politician, analist politic sau diplomat!
In februarie 2014 am analizat și am conctatat următoarele: rusii vor incerca sa preia Crimeea si vor incerca sa faca acelasi lucru care l-au facut si in Transnistria, eram intr-o sala unde mai erau in jur de 40-50 de persoane, inclusiv consilierul pentru securitate al presedintelui Basescu. (imi aduc aminte perfect ziua respectiva, pentru ca era cat pe ce sa fiu dat afara din universitate de consilierul respectiv)
În luna martie dupa ce rusii au preluat Crimeea foarte multi s-au adus aminte de Brzezinski!
“Nu poate fi subliniat indeajuns faptul ca, fara Ucraina, Rusia inceteaza sa fie un imperiu, dar, impreuna cu Ucraina mai intai amagita si, apoi, subordonata, Rusia devine automat un imperiu” (Z. Brzezinski, “Parteneriatul prematur”, in “Europa Centrala si de Est in ciclonul tranzitiei”, pag. 290) – Andrei Plop, blogger
”Cu plăcere voi recomandavolumele: 1) ”Psiho Cibernetica” de Dr. în medicină Maxwell Maltz – carte despre cum î-ți poți focusa gândirea, sentimentele pentru a remodela comportamentul și în final rezultatele, accesând capacitățile infinite ale imaginației creatoare
2) ”Leadership de aur” de John C. Maxwell – este practic un manual pentru toți cei care vor să trăiască o viață de valoare, totodată ajutându-i și pe alții de fie mai performanți și mai eficienți în viața personală și profesională.
3) ”Alchimistul” de Paulo Coelho – Ador cartea! De fapt, din mulți romancieri, îl prefer și-l recomand anume pe Coelho, pentru că toate romanele conțin o înțelepciune profundă, dar aplicabilă în viața noastră reală. Cine nu este mulțumit de rezultatele actuale și simte că se poate mai mult și mai bine, începeți cu absorbirea Alchimistului – Erica Zucec, candidat independent in Parlamentul 2019
”Cu certitudine, recomand cartea ”Second hand time” de Svetlana Alexeevich. Reprezinta un caleidoscop a experientelor generatiilor la rascruce de regimuri si ere. Era sovietica si cea post sovietica. O opera in stil jurnalistic care prezinta diversitatea experientelor uneori a oamenilor din acceleasi categorii in aceleasi perioade. ”Sapiens” de Yuval Noah Harari, un alt volum de top. O retrospectiva realista a istoriei umanitatii, care demonstreaza ca diversitatea umana este naturala iar diferentele dintre noi sunt conventionale.” – Olesea Perean, Oficiul ONU pentru Drepturile Omului Moldova
”Citesc des, încerc să fac asta zilnic, deși nu totdeauna îmi reușește. Dacă ar fi să fac un top al cărților mele preferate, aș începe cu cele pe care, deși le-am citit mulți ani în urmă, le-am memorizat și azi, atât de mult m-au captivat subiectul și personajele cărților. Prima ar fi „Povara bunătății noastre” de Ion Druță. Este cartea mea de căpătâi. Ar mai fi „Frații Jderi” de Mihail Savodeanu, pe care eu am citit-o de câteva ori, „Ciuleandra” lui Liviu Rebreanu și „Cel mai iubit dintre pământeni” scrisă de Marin Preda. Alte cărți de apoi de care mi-am amintit imediat ce am citit întrebarea și pe care le-am citit pe nerăsuflate, și pentru care uneori jertfind inclusiv câteva nopți, sunt: „Drumul către libertate”, de Yeonmi Park, „Spovedanie la Tanacu” de Tatiana Niculescu Bran, „Tatăl celuilalt copil” de Parinoush Saniee, „Secretul soțului” de Liane Moriarty. „Să ucizi o pasăre cântătoare”, de Harper Lee, „Vara în care mama a avut ochii verzi”, de Tatiana Țîbuleac, „Vinil” de Igor Guzun.
Cărțile pentru copii sunt un capitol aparte în cazul meu. Sunt mamă a doi băieți, respectiv aleg cărți care ilustrează, în special, eroii masculini. Cred că Habarnam, eroul lui Nikolai Nosov este capul de listă. Am citit împreună cu băieții mei toate trei volume „Aventurile lui Habarnam”, „Habarnam în Orașul Soarelui” și „Habarnam pe Lună”. Ulterior, am citit împreună despre Tom Sawyer din cartea „Aventurile lui Tom Sawyer”, de Mark Twain, despre Emil Tischbein – „Emil și detectivii” de Erich Kästner, despre Nils din „Minunata călătorie a lui Nils Holgersson” de Selma Lagerlöf, despre Peter din „Povestea omulețului din clasa a IV-a” Judy Blume. Toate aceste cărți au fost citite în copilăria mea, și țin minte că mi-au plăcut enorm. Recent am finisat de citit „Vrăjitorul din Oz” de L. Frank Baum și imediat am început minunata carte a lui Victor Hugo „Gavroche și Cosette”. Pasiunea pentru lectură s-a transmis și fiului mai mare, care are deja propriile preferințe în materie de lectură. Dacă l-ați întreba pe el ce anume l-a fascinat, va răspunde că – „Harry Potter și Camera Secretelor” de J. K. Rowling, „Benji Franklin puștiul miliardar de Raymond Bean, „Scherlock Holmes” de Arthur Konan Doyle. Lista noastră nu se finisează aici pentru că am planificat pentru 2019 încă mulți alți eroi pe care urmează să îi descoperim.” – Daniela Borodachi, jurnalistă