Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


7 comentarii

Andrei Țigănaș:”Întrebați-vă ce ați face dacă ați mai avea o zi de trăit…”


 ”Și tu, putoare ordinară, ce ai de gând să miști azi? – Vă mulțumesc că existați! Mă motivați în tot ceea ce fac.”

    Tot ceea ce i s-a întâmplat în viață, sau a generat Andrei Țigănaș cu mâna lui, a avut un sens și o logică:”Fără puzzle-ul pe care l-am construit în aproape 33 de ani (vârstă spirituală) nu aș fi ajuns aici.”

Un model de înțelepciune, de inteligență, plin de energie, se avântă în muncă cu o deosebită plăcere, cu un har minunat de a comunica cu oamenii, de altfel nici regrete n-are, totul merge ca și cum ar fi după voința lui. Are noroc de o familie cu oameni pasionați: părinții cu foarte multă personalitate, dedicați și profesioniști de la care învață foarte mult în continuare. Și chiar acum, la Cluj, soția lui Corina trage tare cu Jazz in the Park 2018: un eveniment muncit care aduce valoare multă în oraș… Când s-au cunoscut, erau colegi de serviciu și participau la aniversarea de 50 de ani de Radio Cluj. A dansat primul vals cu soția în urmă cu zece ani: are emoții în continuare pentru că curând ea îi va naște primul lor baby! În timpul valsului DJ-ul petrecerii, Merca Marius, a strigat la microfon:” Țigănaș, e vals, nu tango!” Amintiri frumoase, prezentul la fel, și Andrei rămâne același soț iubitor și fidel, precum și un flăcău foarte vesel și amuzant, încă și motivat să schimbe lumea. 

În dragoste trece prin etape și se reinventează periodic. Dragostea pentru soția lui, de exemplu. Ea a arătat într-un fel în 2008 când a cunoscut-o, alt fel în 2011 când l-a urmat într-o lungă călătorie în Spania, și mai alt fel în 2014 când a acceptat să-i fie nevastă și cu totul altfel acum când poartă în pântece un copil. ”Sunt texturi și niveluri diferite de dragoste pe care le descoperi în unghiuri variate. Dragostea e un sentiment viu, un perpetuum mobile.”

Sunt ”sculptor de voci”. Trăsnită meserie. 🙂 Mai precis, îi ajut pe oameni să aibă o dicție mai bună, voce lucrată și plăcută, să aibă competențele necesare care îi transformă în buni oratori. Țin cursuri și sesiuni 1 la 1 on-line. Îmi revărs aici experiența de 13 ani din radio, televiziune, actorie, prezentări publice, de la catedră și din advertising. Toate etapele din cariera mea m-au pregătit pentru meseria pe care o fac acum. Cu noua mea meserie simt că mi-am găsit rostul. Viziunea mea e o comunitate de oameni care transmit energie, încredere și pasiune atunci când vorbesc. Oamenii carismatici, buni oratori devin lideri, iar liderii atrag resurse și trezesc oamenii.”

Face la propriile lui traininguri combinații inedite între Sirtaky și bătuta pe loc:”Este evident că „talentul” meu dă pe afară în aceste condiții… Când îi văd pe toți cât de consecvenți și serioși sunt în tot ceea ce fac, îmi pun, mereu, tradiționala întrebare:”E ca și cum dacă nu ești manechin poți să te îmbraci liniștit în zdrențe”

La București, în aceste clipe, tatăl său își încheie mandatul de președinte al Ordinul Arhitecților din România. Se termină opt ani în care a muncit foarte serios și Andrei zice că a făcut diferența. Are și un frate student la medicină:”E un tip foarte bătăios care a ales să nu stea deoparte, ci să se implice în proiecte studențești. Își cere drepturile cu voce tare, inteligent și documentat. Nu i-a fost frică nici să meargă în Parlament și să se ia la trântă cu aleșii într-o speță legată de educație.” De maică-sa nu spune nimic:”Se promovează singură pe Facebook, bloguri, cărți, interviuri și alte cele.” E vorba despre celebra Otilia Țîgănaș, medic, bloggeriță, și, apropos, a fost recent protagonistă a Clubului ”Impresii din viață și cărți” desfășurat în incinta Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu din Chișinău.

Bunicii din partea mamei sunt basarabeni refugiați. Bunica s-a născut în Cetatea Albă, iar bunicul care e încă în viață, provine din cunoscuta comună Tatarbunar în care a avut loc o răscoală țărănească în anii ’20 (sec.XX) Bunica lui, rusoaică, s-a născut Svetlana Bondarenco și a murit Stela Chiran. Și-a schimbat prenumele dintr-un motiv practic. După refugiul la Arad mai nimeni nu putea să o strige corect. Vecinii și prietenii ardeleni îi stâlceau numele de fiecare dată când o chemau. Îi spuneau ba „Zeclana”, ba „Ză-vetlana”. O deranja profund lucrul ăsta, așa că și-a ales un nume ușor de pronunțat în vestul României: Stela.

Bunicul e român, medic veterinar, fiu de notar. Este autorul celui mai bun pește la saramură din univers. Nicio cherhana de pe malul mării nu îl poate egala. Tot el l-a învățat pe Andrei să înoate, să meargă cu bicicleta și să asculte muzică simfonică. Pe ceilalți bunici, părinții tatălui, nu i-a văzut niciodată. Au murit înainte ca el să se naște și au rămas doar pozele.

”Știu doar că bunicul Țigănaș a fost la Cluj coleg de liceu și clasă cu actorul Florin Piersic”. Pe bunica Țigănaș o chema Corina, exact ca pe soția lui Andrei. L-a marcat coincidența. Tatăl lui Andrei locuiește în apartamentul în care ei au trăit, casa lui părintească:”Când pășesc acolo simt prezența bunicilor într-un mod interesant. Mi-aș fi dorit să îmi imaginez cum sunau vocile lor, dar nu există înregistrări audio sau video cu ei.”

Andrei a absolvit la Arad același liceu pe care l-a urmat bunicul lui, cel care face pește la saramură. Studiile universitare le-a făcut la Cluj, la Universitatea Babes Bolyai, Facultatea de Administrație Publică. Are un doctorat în marketing tot la Cluj, la Universitatea Tehnică.

Meseriile părinților sunt interesante, dar nu pentru Andrei. Nu a simțit atracție nici pentru planșele trase în tuș, nici pentru halatul alb sau stetoscop:”Pe mine mă atrăgea de mic meseria bunicii mele”. Svetlana (Stela), a fost profesoară de biologie la un liceu până în 1989 când s-a pensionat.

”Simțeam că nu e ceva mai frumos pe lumea asta decât să întri la oră și să conduci elevii spre un nou capitol sau să primești flori de recunoștință la final de an când se cântă Gaudeamus Igitur. Ca elev am avut patru dascăli transformaționali care nu mai sunt printre noi. La trei dintre ei am mers la înmormântare, deși mi-am dat agenda peste cap și a trebuit să conduc mașina sute de kilometri pentru asta. Când un dascăl mișcă și trezește ceva în tine îl urmezi până la capătul drumului. Nu ai scuze.”

Revenind la părinți. Tatăl l-a învățat pe Andrei să gândească și să simtă ca un sportiv de performanță. Este consilierul lui cel mai valoros în afaceri, carieră și decizii rationale:”Dacă am ajunge parteneri de afaceri cred că i-am scoate din piață și pe Doland Trump și pe Warren Buffett sau Steve Jobs. Simt că asta se va întâmpla într-o zi, dar mai avem etape de parcurs până acolo”. 

Mama Otilia l-a învățat să se bucure de viață: să mănânce bine, să danseze deși are ”două picioare stângi”,  să îi producă clipe, momente care nu se uită. A fost consilierul cel mai important de fiecare dată când Andrei a fost dezamăgit, a suferit din dragoste sau s-a simțit trădat. A știut să-l pună pe picioare:”Astăzi nu prea mai apelez la ”serviciile” ei de terapeut. Sunt însurat, aștept un copil, am o carieră care merge, deci motivele pentru care eram cândva nefericit au dispărut unul după celălalt”…

Este o ființă auditivă, și muzica joacă un rol foarte important. În copilărie asculta Jazz, în studenție Rock progresiv, iar acum – muzică electronică bună: Lounge, Drum and bass, Trip hop… A practicat până la un punct arte marțiale: karate, judo, aikido. Astăzi practică regulat antrenamente funcționale, cele cu greutatea propriului corp: tracțiuni la bară, flexări de genunchi, sărituri etc.

Citește zilnic, dar s-a îndepărtat de beletristică și mai mult s-a apropiat de economie, dezvoltare personală, marketing, comunicare.

Cărțile care l-au marcat:”Start with why”, Simon Sinek; ”Esențialismul”, Greg McKeown; ”Organizația reinventată”, Frederic Laloux; ”Cel mai bogat om din Babilon”, George S. Clason. La capitolul plăceri nevinovate am să introduc și cartea ”Suge-o Ramona” de Andrei Ciobanu pentru că nu sunt puritan. Dacă e să scap o înjurătură birjărească sau o poveste deocheată cu sex le spun pe amândouă așa cum trebuie, în versiune necenzurată. ”Nu sunt Irina Margareta Nistor ca să traduc ”go fuck yourself you piece of shit”, cu „du-te naibii, măi năzdrăvanule”.”

”Am artiști în familie. Mândru să fiu progenitură de poet (despre mama Otilia Țigănaș). Cred că „Pastel Jilav” e una dintre poeziile cele mai reușite. Asta sau „Mongolul Călare”. Nu știu încă… Atunci când ai prieteni scriitori tu sau ai tăi devin rapid personaje de carte. Ăsta e un privilegiu mai tare chiar decât secretara personală, aghiotantul sau mașina cu șofer.  De exemplu, în romanul Macelaria Kennedy – Radu Țuculescu apare, printre altele, doctorița Otilia, medic la țară. Bine, eu nu de aia recomand cartea. Aș zice s-o citiți pentru ca Radu e cool.” 

În decembrie 2012, Andrei Ţigănaş şi-a lansat propria carte „Criza în publicitate”.

Zâmbete – În fiecare zi. O zi fără zâmbet e o zi pierdută pe care nu o mai recuperezi niciodată.

Întâmplări amuzante: ”La ora de desen, în clasele primare, Andrei a trebuit să picteze în acuarelă un peisaj de primăvară. A pictat soarele în negru, cerul maro și iarba în bleumarin pentru că nu mai avea culori destule și nici nu a știut să ceară. Învățătoarea lui a crezut că trece prin ceva derapaje emoționale:”S-a interesat personal dacă nu cumva la mine în familie se petrec ceva dezastre care mă dezechilibrează.”

”Sunt la universitate in biroul meu de acolo. Pe coridor, un grup de „studenti” politehnisti astepta un curs in fata usii unui anume amfiteatru. „Intelectuali” de marca fiind, acestia emit o serie de sunete care ma trimit cu gândul la Animal Planet. Asijderea, imi aduc aminte cu drag de copilaria petrecută la tara cand cireada de bovine pleca dimineața spre pasune”

       Politica și ce ar face ca să schimbe atitudinea în societate:

”E normal ca instituțiile să nu meargă așa cum vrem. – spune Andrei. – Simpla denumire de „Stat”, participiul verbului „a sta”, înseamnă zăbovire, repaos, inactivitate. Cum ar fi ca totalitatea instituțiilor/autorităților publice să poarte denumirea de „mișcă”?”

”Nu m-aș lupta steril și inutil cu prezentul. Aș construi viitorul atât de bine până la stadiul în care prezentul devine vechi și demodat, iar oamenii din jur vin și îmbrățișează viitorul meu.

Concret, eu nu am stat să mă cert cu Ministrul Educației că în școlile din România copiii nu sunt învățați să vorbească. Nu m-am luat la trântă cu Ministrul Muncii ca să-l conving să introducă ore de dicție pentru managerii din companii.”

”Pe mine mă enervează că toate evenimentele astea îmi perturbă munca: îmi slăbesc ritmul şi productivitatea. Referendum nereferendum, țara asta o scoate la capăt numai dacă eu, tu şi fiecare în parte ne vom face treaba la standardele calitative cerute cu grija reală de a aduce plusvaloare în societate”… ”Am votat:- integritate / bun simț / muncă / performanțe/ modestie / implicare / altruism/ internationalism/ simplitate/ mentalitate vestică / democrație. Îmi pare rău că nu mi-am putut convinge întreaga familie să susțină același proiect ca și mine. Suntem indivizi și gândim diferit. Respect asta. Știu, însă, că gândurile cu care am intrat în cabină sunt gândurile generației mele. Am foarte mare încredere în „millenialși”. Ei vor schimba oricum țara asta. Indiferent de rezultat. Putem amâna modernizarea țării, dar s-o evităm… niciodată!”

”Inevitabil vârsta, avântul, elanul, consumul de presă internaţională, călătoriile şi şederile „pe afară”, încrederea mai mare în privat şi mai mică în stat ne-au format un anumit mod de a privi lucrurile. Nu-i judec însă nici pe cei care gândesc şi simt altfel. Încerc să-i înţeleg şi să empatizez cu ei. Sunt tot români şi trebuie să găsim cu ei acele valori care ne unesc.”

Tatăl Șerban Țîgănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România, despre care fiul spune că e ”unul dintre cei mai inteligenți oameni pe care îi cunosc”, după ce a distribuit un filmuleț cu argumente că ”Sistemul se bazează pe inerția și lehamitea voastră față de politică. Cu cât e participarea mai scăzută la vot, cu atât vor avea mai mult de câștigat oligarhia marilor partide, confictele de interese și nepăsarea lor față de doleanțe civice și sociale, așa cum s-a întâmplat până acum.”

”Tot părintele îi vrea bine copilului” – replica mamei lui. Otilia Tiganas n-ar dori ca fiul să între în politică:”Andrei, baiatu’ mamei, mai bine trafic de tigari netimbrate, (prin vama la sârbi desigur, da nici la unguri nu-i rau), decat cariera politica. E mai cinstit!” )

”Din doi oameni inteligenți nu avea cum să iasă decât un tip super ca tine” – spun cei care-i cunosc familia.

Pasiunile lui Andrei sunt Oamenii și felul în care ei comunică. Pentru asta muncește.

Vine și cu unele Sugestii de bază pentru tineri:

  1. Nu stați cu ochii în telefonul mobil atunci când umblați pe stradă. Riscați să nu vedeți viața și oamenii.
  2. Întrebați-vă ce ați face dacă ați mai avea o zi de trăit și faceți chestia aia, nu amânați.
  3. Uitați-vă la sloganul companiei Nike: Just Do It. Ăla e secretul.

      Și-a făcut o firmă și oferă pe cont propriu cursuri care te ajută să fii un orator mai bun:”Spre mine vin acum oameni tineri și maturi, directori și executanți, vorbitori în public și contabili. E tot sloganul ăla de la Nike în spate: Just Do It.”

”Ofer consultații deși nu sunt medic. Eu lucrez cu altfel de dureri pe care îmi propun să le vindec: durerea din voce și din felul în care vorbești. Dacă faci public speaking, vinzi, comunici cu clienții și contează prestanța ta atunci „cu o dicție toți suntem datori”.

”Un program excelent, dacă vrei să-ți îmbunătățești dicția și prestația atunci când ții un discurs. Îl recomand cu mare încredere pe Andrei Tiganas pentru că derulează programe utile și cu rezultate vizibile.

”Obișnuiesc să spun că vocea este amprenta noastră unică cu care călătorim prin viață. Așa că, de ce nu am pune-o cu totul în valoare? Andrei Tiganas e omul potrivit în acest sens. Atent la fiecare voce, implicat și dedicat să scoată tot ce e mai bun, nu se lasă până nu aduce o transformare. Bună. Recomand cu mare încredere!Cristina Varo

Despre Prieteni. ”Nu sunt mulți, dar buni. Lucrez foarte mult cu oamenii, mă conectez ușor cu ei, dar caut, de multe ori, solitudine și intimitate. Simt că doar în liniște mi se declanșează gânduri profunde din care se degajă, mai departe, proiecte mari. Am învățat că prietenia e o relație pe care trebuie să o recontractezi periodic. Relația e ca o plantă pe care ar trebui să o uzi și întreții periodic pentru ca ea să nu se veștejească.”

Studiile: A absolvit Colegiul Național ”Moise Nicoară” din Arad în 2004. Profilul pe care l-a urmat a fost filologie, limba franceză intensiv. A avut sala de clasă la etajul 1 cu vedere spre strada Nicolae Bălcescu. Era fix ultimul rând de geamuri cu obloane din lemn care se închideau pe dinăuntru. Imediat după cele trei geamuri, aripa clădirii continua, în partea dreaptă, cu poarta prin care elevii ieșeau încolonați din curtea interioară ca să plece la terenul de sport de pe bulevardul Dragalina.
”Când eram elev în clasele primare, bunicul meu se oprea cu mine de mână exact sub acele trei geamuri cu obloane interioare de lemn. Mi le arăta cu degetul și îmi spunea că acolo a învățat el în perioada de după cel de-al doilea război mondial. A urmat profilul literar, echivalentul de azi al lui „filo”. În acea vreme, „Moise Nicoară” era doar liceu de băieți. Bunicul îmi povestea despre costumul pe care îl purta ca elev, banderola cu „L.M.N.” pe care și-o ținea legată de braț și carnetul de note în care semnau personalități ale vremii pe care el, bunicul, le-a văzut la catedră. Mai târziu a ajus să-mi spună lungi citate în latină pe care le învățase de la dirigintele său, profesorul Voștinariu, pe care mi-l pomenea.”
Iată de ce a ales să devină elev la ”Moise Nicoară”. A asociat de mic acest liceu cu tradiția, continuitatea, eleganța și elita:”Pentru mine, ”Moise Nicoară” e un brand de care am rămas atașat sufletește.”

 Cel mai important cadou pe care l-a primit în spatele celor trei geamuri cu obloane a fost încrederea în sine. ”În anul 2000 am venit ca un copil timid, inhibat, cu ambiții mici și rezultate mediocre în catalogul din clasa a noua semestrul unu. În 2004 am plecat la Cluj ca un tânăr dezghețat, încrezător, cu aptitudini teatrale ”antrenate” în trupa Amifran și în festivalurile liceului, o medie generală bună, un bac ok, sete de carieră și multe, multe ambiții.”
Astăzi este ”sculptor de voci”, o meserie pe care a creat-o singur. ”Concret, ajut oameni de afaceri, de vânzări, manageri și profesioniști din industrii diferite să comunice cât mai convingător: să aibă o dicție mai bună, o voce puternică și plăcută. Am ajuns aici după o lungă pribegie în care m-am căutat pe mine: în radio, televiziune, agenții de publicitate și la catedră. Acum cred că m-am găsit. În paralel, conduc la Cluj o asociație profesională a oamenilor de comunicare și marketing. Mi-am întemeiat o familie așa cum mi-am dorit. Ce mai vreau acum când am atâtea motive să fiu împlinit? Multe mai vreau pentru că aici, la Moise Nicoară, am învățat, în primul rând, să îmi doresc să vreau mereu mai mult de la mine.”

Destinații turistice:”Îmi place marea și e singurul lucru care îmi lipsește în Cluj, orașul în care trăiesc. Am umblat mult prin Europa și puțin prin Asia. Călătoria care m-a marcat cel mai mult rămâne cea din Israel, iar orașul din Europa care mi s-a lipit de suflet e Barcelona. Am locuit scurte perioade în Olanda (Rotterdam) și Spania (Leon). Drumul cu trenul dintre Malmo și Copenhaga e de vis.”

Expresii înțelepte a lea Țigănaș:

”Orizontul înseamnă infinitate, perspectivă, clarviziune”

”De aia e splendidă ființa umană ca fiecare exponent al ei poate vedea altfel exact acelasi peisaj. Totusi, eu zic ca in mare avem cam aceeleasi pareri, contradictiile sunt nu atat la idei, la teme cat la proportia lor in text”.

‘’Îmi sunt simpatici domnii/doamnele în vârstă care ţi se adresează cu „dumneata” şi folosesc multe arhaisme în limba română: „a zămisli”, „a chivernisi”, „recameu”, „servantă”, „ibovnică” împănându-şi totodată zicerile cu multe franţuzisme: „coup de foudre” sau româno-franţuzisme: „trei zile la rând nu am băut decât „jus d’orange”. Peste toate, substantivele care fac pluralul în „ţii” se transformă în „ţiuni” ca pe timpul lui Titu Maiorescu: „atribuţiuni”, „condiţiuni”…’’

”M-am săturat de birocrație! Toată ziua bună plimb și intorc hârtii de pe o parte pe alta cum întoarce țăranul paiele ca să nu se umezească. Fac zeci de drumuri dintr-un birou in altul, dintr-un ghiseu în celalalt, de la o secrctară acra, grețoasă, cu permanent și curul mare la alta. Sunt sastisit, imi vine sa vars. E cineva amabil sa ma degreveze de jegul asta de activitati mărunte și pe deplin inutile care mă abat de la esential și de la tot ceea ce contează?”

‘’Bărbaţii care se dau pe ei cu aproape un tub de spray sau se „stropesc” cu cantităţi industriale de after shave (indiferent de aromă) sunt: ţărani, ghiolbani, parveniţi, drogherii etc. Aici e clar, s-a încetăţenit ideea foarte bine. Cum sunt însă gagicile cărora le simt dulcegăria de parfum de la aproape 50 de metri distanţă?’’

”Sunt republican în toata regula dar faăeam presa într-o vreme si nu suport jurnalismul prost”

”Dar nu ramâi dator la replică. Trebuie sa te bagi în politică. Acolo poti sa duci mai multi oameni pe calea dreapta, sa-i orientezi corect (dar fara finalizare! lasa-i asa cu coaiele vinete sa vedem cum se comporta)

”Cred că e important să gândim CONSTRUCTIV atunci când dezamăgirile vin. E greu, dar se poate… Și să nu uităm! Trebuie să solicităm permanent o confirmare din partea publicului: „Adevăraaaaaaaaaaat?”

Alte surse despre Andrei Țigănaș:

https://www.facebook.com/AndreiTiganasOficial/

https://www.facebook.com/events/2120312274913654/ -Eveniment preconizat pentru 18 septembrie 2018 la Chisinau

❤ SV

Reclame


13 comentarii

De bine, de rău


Bătrânul i-a deschis nepotului un adevăr de viață foarte important:”În fiecare om se duce o luptă similară cu lupta dintre doi lupi. Un lup prezintă răutatea: invidie, gelozie, tristețe, egoism, ambiții, minciuni. Celălalt lup este pozitiv și prezintă bunătatea: pace, iubire, speranță, adevăr și fidelitate. Nepotul, adânc mișcat de cuvintele bunicului, a rămas pe gânduri. Apoi a întrebat:”Și care lup a câștigat în cele din urmă?” Bătrânul a zâmbit și a răspuns:

Câștigă întotdeauna lupul pe care îl hrănești!

O doamnă în vârstă stătea pe puntea unui vas de lux, în anticiparea sentimentelor minunate de croazieră. Vântul a fost atât de puternic încât doamna a fost nevoită să țină pălăria cu ambele mâini. Un bărbat educat și bine îmbrăcat, văzând această imagine, se apropie de doamnă. Ceea ce a spus el, i-a făcut pe ceilalți pasageri să întoarcă privirile. Holbându-se la ei, oamenii au deschis larg ochii de uimire și de râs… Cuvintele domnului:” Cer scuze, madam. Nu vreau să vă deranjez. Dar știți că rochia dumneavoastră se ridică în sus de la rafalele vântului puternic? ”Da, știu”, – a spus doamna, – ”însă am nevoie de ambele mâini pentru a ține pălăria”. ”Dar, madam, Dvs nu purtați lengeria de corp, și părțile dvs intime sunt supuse atenției generale!” – a spus domnul. Femeia a privit în jos, apoi înapoi la om și a spus: ”Domnule, ceea ce vedeți acolo – are 85 de ani. Iar pălăria aceasta am cumpărat-o ieri!”

Despre suflet… Într-o zi a venit nepotul la bunicul lui și l-a întrebat: – Ce este sufletul? Și bunicul i-a povestit o istorie auzită de la propriul lui bunic: ”În fiecare om trăiesc trei de Eu care îl sprijină și îl ghidează pe tot parcursul vieții! – Niciodată n-am auzit despre ei! – a spus nepotul. Bunicul a zâmbit și i-a răspuns:”Primul Eu  – este Mintea. Al doilea Eu – este Inima. Atunci când primul are prioritate față de cel de-al doilea, omul devine prudent și rece. Dacă câștigă al doilea, noi devenim naivi; putem fi răniți sau înșelați cu ușurință. Și al treilea Eu – Sufletul, doar el poate să stabilească armonia în noi.

Aceste uimitoare și minunate povești, după care vrei să zâmbești, rareori – să plângi, și, cel mai important – să devii mai bun, să acționezi precum îți șoptește inima, cu acel sentiment interior care se păstrează în adâncul sufletului tău. Fiecare are ceva ce poate tu consideri sacru sau necesar să păstrezi anume pentru sine… Cât de des unele persoane își trăiesc viețile fără a dezvălui bogățiile spirituale ascunse în ele. Și viața trece.. Și noi vrem să reflectăm asupra înțelepciunii, să discutăm despre bunătate și relații interumane, despre abilitățile omului de a vedea că centrul universului nu este numai în casa lui, pentru că doar înțelegerea face ca viața noastră să fie interesantă și neinteresantă…

O noapte sau zi frumoasă pentru toți cei din regatul moldovenilor!”


4 comentarii

Iubitul tău a fost iubită


Draga soțule,
Iti scriu aceasta scrisoare deoarece vreau sa te parasesc pentru totdeauna. Am fost o sotie buna pentru tine (cred eu), timp de 7 ani si nu am nimic sa imi reprosez.
Ultimele doua saptamani au fost iadul pe pamant. Seful tau m-a sunat sa imi spuna ca ti-ai dat azi demisia, iar asta a fost picatura care a umplut paharul. Saptamana trecuta, ai venit acasa si nu ai observat ca mi-am aranjat parul si unghiile, ti-am gatit mancarea ta preferata si am purtat chiar si o rochie de satin noua. Tu ai venit acasa si ai mancat in 2 minute, apoi ai mers direct la somn, dupa ce te-ai uitat la meci.  Nu imi mai spui ca ma iubesti, nu ma mai atingi… Ori ma inseli, ori nu ma mai iubesti, indiferent care din aceste doua lucruri s-au intamplat, PLEC.

P.S. Daca incerci sa ma gasesti, mai bine renunta. FRATELE tau si cu mine ne mutam impreuna in West Wirginia! Sa ai o viata minunata!    pe timpuri un sut in fund
Fosta ta sotie

**********************      
Draga fosta sotie,
Interesanta scrisoarea ta. E adevarat ca am fost casatoriti timp de 7 ani, insa faptul ca „ai fost o sotie buna” e mult prea departe de adevar.
Vizionez meciuri atat de mult fiindca m-am cam saturat sa ma tot cicalesti. Imi pare rau ca nu a mers. Ba da, am observat ca te-ai tuns aproape zero saptamana trecuta, insa primul lucru care mi-a venit in minte a fost: „Arati ca un barbat!”
Mama mi-a spus ca mai bine nu spun nimic decat sa spun ceva urat.
Cand mi-ai gatit „mancarea favorita”, probabil ca m-ai confundat cu fratele meu, fiindca eu nu mai mananc porc de 7 ani.
Am plecat direct la culcare dupa meci fiindca am vazut eticheta cu pretul care atarna inca pe rochia ta de satin noua. M-am intrebat daca a fost o coincidenta faptul ca fratele meu a imprumutat de la mine 50 $ dimineata, iar pretul rochiei tale de satin era 49.99$.
Dupa toate astea, inca te mai iubeam si simteam ca pot face ceva ca sa mearga intre noi. Asa ca, atunci cand am descoperit ca am castigat la loto 10 milioane de dolari, mi-am dat demisia si am cumparat pentru noi doi 2 bilete in Jamaica. Dar cand am ajuns acasa, plecasesi.
Cred ca totul se intampla cu un motiv pe lumea asta. Sper ca ai viata pe care ti-ai dorit-o mereu. Avocatul meu a spus ca, avand in vedere scrisoarea pe care mi-ai lasat-o, nu vei vedea un cent de la mine. Asa ca ai grija!
P.S. Nu stiu daca ti-am spus vreodata, insa Carl, fratele meu, a fost inainte Carla. Sper ca asta nu e o problema pentru tine.
Cu bine,
Ex-sotul tau

Adaptare din inet…

De 1 aprilie se mai întâmplă minuni…  😀


11 comentarii

Lenuța Gheorghiță: Totul este superb în viața mea!


Timpul are o singură dimensiune: prezentul. Astăzi, Lenuța Gheorghița, tânără şi foarte frumoasă, vine cu o autobiografie a transformării sale dintr-o răţuşcă într-o lebădă norocoasă şi fericită, cu continuă suflare imprevizibilă, romantică, interogativă şi generoasă, veselă, directă, cu o poveste de dragoste creionată din vise şi speranţe pentru oameni, cu caracteristici specifice unei istorii încredibile, pe care doar ea ştie cum să le redea, în felul ei popular şi amuzant…

Fetiţa mamei Vasiliţa, unicul copil în familie (tăticul a decedat atunci când ea avea doar trei ani). Buneii de pe mamă, ţărani înstăriţi din raionul Hânceşti, s. Leuşeni, s-au dus şi ei degrabă în lumea celor drepţi. Lenuţa rămânea mai tot timpul singură, pentru că mămica muncea – trebuia să-i asigure traiul şi viitorul. Să fie şi ea cu un ghiozdan mai bun, cu o căciuliţă de lebădă pe cap (pe atunci, foarte costisitoare, – o păstrează şi acum)… Zice că era un copil tare năzbâtios, dar şi bun la suflet. Şi mai era frumoasă şi cochetă! Avea mulţi prieteni, “…mai ales că eu le spuneam la toţi de pe la 3 ani că o să fiu o artistă în ograda din faţa blocului’’. Improviza concerte în curtea blocului în care locuia şi cânta cât o ţinea gura de tare. Se adunau s-o asculte toţi copiii şi băbuţele din mahala. Lenuţa se împodobea în straiele mamei, apoi se înfăţişa pe scenă, prinzând la curaj şi începând să cânte. Nu gândea nimeni că va deveni artistă, ea însă era ferm convinsă de visul ei. Aşa va fi! S-a realizat, desigur!lenuta-gheorghita

În acea perioadă de vară dulce din copilărie, o ducea mama în sătucul ei natal. Acolo unde a mai rămas din rude unchiul ei, fratele mamei, cu cei trei copii ai lui. Avea grijă şi de Lenuţa. Ce să mai spună? ‘’Păi, mă plictiseam eu să stau fără treabă!’’ Într-o zi, a aflat că a decedat o babă din mahala. S-a ‘’gătit’’ într-un sarafan cu flori măşcate, luă cu sine o torbă ‘’setkă’’ (împletită în pătrâţele mari din aţe de ie dură) şi dusă a fost la înmormântare! Acolo, a pornit să bocească în gura mare pentru o rublă, prin înțelegere ‘’bătută în palme’’ cu o doamnă, şi nu doar atât – mai ceru şi un pom plin cu bomboane şi covrigi. Deci, s-a tocmit cu succes! Şi a bocit tot drumul cu mortul prin sat, cu pomul plin cu dulciuri în mâină. Înspre seară, când au ajuns, se pomeni cu trei ruble şi cu faţa umflată de plans şi bocit… Unchiul, speriat de cele văzute, i-a trimis mamei ei o telegramă: ’’Vină, fa, şi ia-ţi fata! Mă face de râs în tot satul!’’.

Ulterior, mama n-o mai ducea acolo. Plecau la altă soră de-a mamei, ‘’tocmai’’ în Râbniţa. Şi acolo se apuca Lenuţa de năzbâtii, cu atât mai mult că avea şi cu cine – cu trei verişori. Cu flăcăii ăştia ea mergea şi la discoteca din sat. Ziua păştea şi adăpa gâştele. A păţit-o însă rău de tot. Mătuşa ‘’făcea’’ samogon. Lenuţa a luat rachiu ca să adape gâştele! Ce mai plângea şi răcnea mătuşa la ea! Măcar pene să scoată din gâştele celea pentru perne. Deci, le penea şi ţipa la ea, iar Lenuţa, socată, tăcea, tăcea… Se întreba cu ce a greşit, – de ce omul poate bea rachiu şi gâştele, nu? Au adunat gâştele cu roaba şi le-au aruncat la gunoi. Dar să vezi cu ce bucurie se treziră în dimineaţă – toate gâştele, ‘’dezgolite frumos”, penite pe jumătate, s-au întors acasă! E adevărat că erau ‘’oleacă bete’’…

Acasă, era deja elevă la şcoala nr. 32, într-o clasă corală. Visătoare, Lenuţa se vedea cu ‘’fiţe’’ şi ‘’actriţă celebră’’. Şi a sosit pentru ea ziua mare, în care s-a decis viitorul ei. Mama a fost anunţată de către un Dirijor că fiica ei n-are nici voce, nici auz musical! Of! ce a mai bocit atunci Lenuţa, – toate visele i-au fost spulberate într-o clipă… A fost transferată în altă clasă, cu schimbul doi, şi distrusă moral. Nici mama nu i-a ţinut parte, avea frică mare de profesori şi nu se lega de ei. Dar e mare Dumnezeu! Lenuţa şi acum ţine minte totul, bine şi frumos. Cum a observat-o Ileana Osoianu din ‘’Tălăncuţa’’, cea care a făcut-o pe ea să îndrăgească anume acest gen de muzică: populară. Gata cu moralul la pământ! Anume atunci ea a prins aripi…

Cu Ileana Osoianu, a mers Lenuţa Gheorghiţă la concerte şi festivaluri, iar la unul dintre ele, ‘’Tamara Ciobanu’’, chiar a luat Premiul Mare! Un success răsunător, care i-a deschis uşile pentru a merge mai departe şi a-şi realiza visul: Colegiul Republican de Muzică ‘’Ştefan Neaga’’. În acelaşi timp, a fost învitată ca solistă a orchestrei ‘’Mugurel’’, cu cântăreţi de renume naţional, cu colegi de la care a învăţat multe în plan profesional. Aici, a reuşit să cânte chiar şi cu celebriii Nicolae Sulac, Vasile Marin, Tatiana Chitaniuc, Ana Barbu, Zinaida Julea şi cu mulţi alţi interpreţi recunoscuţi de români. Ea consideră că, încă de la începutul carierei sale de interpretă, a avut fericirea să cânte alături de cei mai buni…

De la ei a învăţat disciplina şi cum se vine cu două ore mai înainte de concert, cum trebuie uneori să taci, să rabzi, dar şi să fii obiectivă, să spui lucrurilor pe nume. Să nu depinzi de alţii, iar când eşti cu moralul la pământ, să mergi cu fruntea în sus. Muncind cu aceste principii, deja la 20 de ani s-a ales cu un automobil propriu. Atunci, cu 18 ani în urmă, acest premiu al ei a fost un şoc pentru toată lumea, pentru că nu prea mergeau fetele la volan… Şi când colo, ea – o ‘’copchilă’’ pentru toţi.

La 25 de ani, Lenuţa Gheorghiţă se menţinea deja stabil pe scenă, avea o experienţă de invidiat ca interpretă populară, cu două CD-uri în activ. Cu măritişul însă nu se grăbea. Pur şi simplu, nu avea un ‘’ales’’. Pe soţul său l-a cunoscut fiind departe de casă, tocmai în Italia. La o nuntă, unde ea a cântat, era invitat şi el. Relaţia lor a durat circa doi ani, iar de ziua îndrăgostiţilor, el i-a cerut mâna. Nu cu un inel, precum de obicei vedem în filme, ci cu un telefon mobil performant! Şi nunta lor a fost de vis, precum şi-a dorit ea. Nici rochia de mireasă n-a văzut-o nimeni până la începutul nunţii. Acel an 2009 a schimbat-o la 180 de grade, a devenit şi mămică, şi soţie! La finele anului 2009, a adus pe lume o bogăţie de fetiţă, o copie de-a ei… A numit-o special – cu un nume pe care il purta în  minte de 20 de ani pâna a-i da naştere. Îşi zicea mereu că, atunci când va naşte o fetiţă, o va numi Magdalena. Atât de tare a îndrăgit-o, încât a şi alăptat-o doi ani. O purta cu sine oriunde mergea – la nunţi, concerte. I-a fost foarte greu, dar s-a meritat. Nu-i pare rău de nimic… În 2014, bunul Dumnezeu a auzit-o şi i-a mai dăruit o minune – un băieţel, cel mai dulce şi dorit, cu numele David.familia-lenutei

Este foarte disciplinată, niciodată nu întârzie – astfel a început la ‘’Mugurel’’, unde a lucrat timp de şapte ani, şi, în continuare, reuşeşte să vină mai devreme oriunde munceşte. O face cu plăcere. A decis că este mai important să fii un artist liber profesionist, pentru a putea colabora cu toate orchestrele, nu doar cu una, şi fără condiţii şi restricţii! A cântat cu toate orchestrele, se bucură în continuare de colaborare cu oamenii din domeniul profesional. A avut fericirea şi norocul să cânte prin toată Europa: Franta, Italia, Spania etc., a fost şi în Israel, Irlanda, Cipru, China, Koreea…

A devenit artistă! Dar şi-a îndeplinit şi un alt “moft’’ al său: a obţinut diploma de Drept în 2012 la USEM şi este licenţiată în Dreptul Penal!!! Desigur, era un scop pe care l-a îndeplinit, dar nu face din acest lucru meserie, în special, în Moldova. Prioritate întotdeauna va fi şi va rămâne Cântecul Popular!

În 2013 a devenit realitate alt vis al Lenuţei, spre realizarea cărui a mers mulţi ani. Au ajuns să ridice casa lor mare. Ea îi spune ‘’Castelul meu’’.

Referitor la portul naţional, niciodată nu a ieşit şi nici nu o face… în opinci. Şi profesorul ei de canto Ioan Paulenco era de acord cu ea. ‘’În opincă se umblă la deal… La biserică şi la joc… în pantofi cu toc’’. Lenuţa orăşeanca cântă fără opinci şi batic pe cap – contează ceea ce cânţi, mesajul şi talentul de a-l reda! Nici mama ei nu purta batic pe cap. Părul aranjat, ‘’gătită’’ frumos şi… neapărat cu zâmbetul pe buze!… Chiar dacă uneori îţi vine să plângi!

A încercat să-şi protejeze viaţa privată, nu vorbeşte mult despre ce este personal. Însă recunoaşte că este o soţie tare bună! Are grijă de casă. Îşi respectă soţul, alături de care se simte protejată şi ea, şi copiii. Se aud unul pe altul, se înţeleg de minune şi ‘’el este alegerea cea mai corectă pe care am făcut-o în viaţa mea’’- spune ea. Copiii sunt cei pe care-i iubeşte ‘’pân-la soare’’ şi adeseori, când ei adorm lângă ea, îi priveşte şi-şi spune că totul este ‘’superb în viaţa mea’’. Are copii sănătoşi. Are mâini, picioare. Poate vedea, auzi… Este mamă. Este femeie. Are soţ, casă, masă şi o carieră frumoasă! Este angajată la un post TV, are emisiunea ei pe care o moderează şi e tare mulţumită, pentru că se simte liberă în acţiuni şi poate vorbi tot ce-i vine în minte… Doamne ajută, să fie la fel şi în continuare! AMINI!

Va așteptam la evenimentul Clubului de elite ”Impresii din viata si carti cu protagonista Lenuta Gheorghiță pe 7 februarie 14.00 la BM ”B.P.Hasdeu”!  https://www.facebook.com/events/143175629489742/

❤ ❤ ❤


9 comentarii

Victoria Ursu:”Sunt omul care iubeşte să surprindă”


Experiențe de viață am avut destule. Și oameni am întâlnit diferiți. De fiecare dată când viața îmi trimite un om în cale mă gândesc: ‘’oare ce-ar trebui să mă învețe el sau îi voi fi eu învățător?”

Mama m-a născut acum 35 ani într-o zi frumoasă de mai, atunci când castanii tocmai dădeau în floare. M-a numit Victoria pentru că semănam a ‘’Victorie’’. Eu am crezut-o și-am pornit cu încredere în viaţă.Victoria UrsuM-am născut într-o familie obișnuită din părinți: Nina și Ion Bircan. Tată – orășean, mama – din zona nordului: raionul Sângerei. Vacanțele de vară, evident, le-am petrecut la țară. Mi-au lăsat o mare amprentă aceste perioade, erau pline de autenticitate și simplitate (nici filmele indiene nu le voi uita vreodată J) Probabil, din acest motiv nimeni nu mi-a spus că seamăn a orășeancă. Și părinții au fost cei ce mi-au inspirat valori cum ar fi: calitatea de a fi om, corectitudinea, respectul și iubirea față de oameni.

De la mama am moștenit hărnicia, dorința și entuziasmul de a munci. De la tata – am ”împrumutat” empatia și cumsecădenia: a proceda omenește cu orice om şi în orice situație, chiar dacă poate fi în defavoarea mea.

Copilăria mea a fost obișnuită, cu multe aventuri, dar și cu lipsuri materiale. Acest lucru mi-a dat rezistență și dorință de creștere continuă. Ghidușii am făcut multe, dar fără ca cineva să pățească rușinea. Îmi amintesc cum inventam jocuri și-i chemam si pe vecini: ”organizam nunți”, eu fiind preotul; făceam case prin porumbul bunicii, unde căram covorașele ei pe care uneori le uitam și le ploua; defilam ”colecții de haine” în fața băieților cu niște priviri serioase; îmi plăcea să organizez săli de lectură cu tot cu cititori – sărmanii vecini din mahala, trebuiau să citească cu de-a sila.

Momente hazlii: Când aveam 19 ani am participat în calitate de educator la o tabără de vară pentru copii. În prima seară, pe terenul de dans, m-a invitat un discipol cu vreo 4 ani mai mic. La un moment dat m-a întrebat: ”Tu nu știi, educatoarea noastră e severă?”. I-am răspuns că e foarte severă și că trebuie s-o asculte! 🙂

Unul din oamenii care m-a marcat, a fost prima mea învățătoare. Mi-a zis odată că eu voi schimba lumea. Și eu am crezut-o. De Revelion îmi cosea din draperia ei rochie de fulguță, îmi permitea să verific și să pun note în caietele colegilor mei, de foarte multe ori îmi zicea că eu sunt o fetiță deosebită. Nu pot să uit ziua când a cerut permisiunea tatei ca să înnoptez la ea. În acea seară am învățat să lipesc colțunași.

Școala mi-a plăcut dintotdeauna. Am fost o elevă exemplară, o studentă mereu responsabilă. Știam întotdeauna ce vreau și dacă-mi intra vreo idee în cap mergeam până-n pânzele albe. Perfecțiunea adesea mi-a și jucat festa, însă datorită ei am ajuns unde sunt. Și merg mai departe…

La 24 ani, m-am căsătorit cu bărbatul de care m-am îndrăgostit la prima vedere. Am organizat împreună o nuntă primitoare și caldă. În cei 11 ani de căsnicie, noi cu Corneliu, am dat naștere a două fetițe frumoase și înțelepte. Ambele au o minte ascuțită și o logică deborantă. Andreea (10 ani) este o naratoare excelentă, crează modele de haine fără a se inspira de la altcineva, iar Ruxanda (5 ani) trebuie să fii atent(ă) ce-i vorbești pentru că te poate surprinde, desenează fără încetare creând expoziții pe la grădiniță și acasă. Mă bucur că le sunt prietena cea mai bună fiecăreia în parte. În 3-5 ani vom fi fete tinere și frumoase (așa zic ele).

Apropo, de oameni care învață. Am un om deosebit în viața mea de care sunt tare mândră. Este vorba de mentorul meu în afaceri, Mihai Tănase. În cei 2 ani de când ne cunoaștem, mi-a fost alături de fiecare dată când am avut nevoie. Are o viziune pe termen lung, iar în privința lucrurilor care mi se întâmplă acționează ca un clarvăzător. Ultima oară mi-a zis că voi deveni milionară. Și eu chiar îl cred.

Despre studiile și activitatea mea profesională pot spune că le-am făcut cu sânge. Prima mea facultate a fost la ASEM (Finanțe) unde mi-am luat licența în economie. Pentru a-mi ”permite” aceste studii, am început să lucrez încă de la 16 ani.

Cariera mi-am dezvoltat-o de la 19 ani în activitatea bancară. Timp de 16 ani am deținut funcții de la casier, șef reprezentanță bancară, secretar în cadrul unui Comitet de administrare până la economist în segmentul creditar, corporativ al băncii. Chiar dacă dezvoltarea mea în activitatea bancară era ascendentă, nu am simțit vreodată că e ceea ce mi-aș dori să fac și în viitor.

Astfel, acum 5 ani am început să fac ceea ce-mi place. Din necesitatea de a reveni la forma fizică după nașterea mezinei, am început a practica sportul, devenind instructor de fitness mai apoi dezvoltând o afacere frumoasă. Acum 2 ani, totuși, am luat calea nutriției. E pasiunea mea, e afacerea mea de care sunt mândră, e ceea ce fac cu mare drag, uit și de timp, oboseală atunci când sunt implicată. La moment dețin cabinet de nutriție în centrul Chișinăului, în baza certificării internaționale obținute la București. Gândul e să merg mai departe: în anul 2017 voi da start studiilor mele la Facultatea de Nutriție și dietetică, Universitatea de Medicină și Farmacie,Târgu Mureș.

Pentru mine împlinirea este echilibru. Îl obțin atunci când familia e sănătoasă și plină de viață. Îl mai obțin când iubesc și mă simt iubită.

Îmi plac călătoriile, în ele descopr și mă descopăr.

Îmi place sportul. Când simt că-mi lucrează toți mușchii energia e fără limite.

Îmi place natura, apa și plimbările ușoare.

Îmi plac oamenii deschiși, interesanți, autentici.

Îmi place să surpind. Ursu VicÎmi place pictura, sculptura, teatru și cărțile. În ultima vreme citesc literatură de specialitate, însă ador cărțile în care cititorul este lăsat să gândească. M-a marcat: ‘’Atitudinea este totul’’ Jeff Keller, ‘’Supa de pui pentru suflet’’ Jack Canfield, ‘’Viata si activitatea lui Henry Ford’’, toată lucrarea Aghatei Christi, ‘’Război si pace’’ Lev Tolstoi, opera lui Pablo Coelho, Conan Doyle etc.

Îmi place să scriu. La moment, lucrez asupra unei cărți motivaționale.

Îmi place să cânt cu voce în fața oglinzii, iar un pieptene să-mi fie microfon.

Îmi place să dansez. La o nuntă greu îmi găsesc partener care ar ține pasul cu mine. Iar dacă găsesc, eheheee.

Îmi plac orhideele, însă nu înțeleg de ce nu țin ele la mine, – probabil sunt încă tânără și neliniștită pentru a mă opri să le vorbesc.

Nu-mi place sărăcia, prostia, lenevia, falsitatea și decăderea, – mi-e frică de ele.

Impresii și momente din viață. Prin clasa a 9-a am înteles că victorioșii sunt curajoșii. Toate după ce am ratat la ora de fizică un ‘’10’’ pe semestru pentru c-am ezitat să scriu pe tablă problema rezolvată în caiet.

De mai multe ori am întâlnit nedreptăți. Una precum că bărbații la costum cu servietă de piele ar fi mai capabili decât fetele cu părul coc și buzele roșii. ”Ești femeie, ai 26 ani și mai ai de mâncat mămăligă până a deveni director de bancă” – mi-a zis șeful departmentului creditar atunci când am vrut să fac un transfer de funcții. Ce bine c-am renunțat la ”morile de vânt”.

Am înțeles că fiecare primește ce merită, iar minciuna și superficialitatea ies la iveală.

În societate le schimb oamenilor calitatea vieții prin conduita alimentară.

Nu întotdeauna e suficient doar să muncești ca să obții. E cazul, să fie și util. Iar când o faci cu pasiune, foc și fără a pune accent pe material, oamenii vin. Pentru că oamenii au nevoie mai întâi de oameni.

Cred că nimeni nu ne este dator cu ceva.

Vom fi împăcați când nu vom avea așteptări. De toate întâmplate suntem noi înșine responsabili, iar dacă ceva nu ne merge înseamnă că nu e timpul pentru asta.

Cred că succesul e când reușești să-ți depășești limitele. Și succesul neapărat trebuie sărbătorit. Și încă pe măsura greutății cu care l-am obținut. De unul singur e plictisitor, cu oamenii care te-au ajutat în a-l obține e mai vesel.

E cazul să dai pentru că cineva îți dă.

E cazul să fii bun, pentru că există prea multă răutate, iar oamenii au venit pe pământ să fie fericiți.

E cazul să detașezi pentru că nimic și nimeni nu ne aparține, nici chiar copiii. Avem misiunea să-i ajutăm să vină prin noi.

E cazul să pleci când nu te simți bine.

E frumos să zbori cu capul în nori, însă stația rămâne a fi pământul. Nimănui nu i-a reușit să anuleze legea gravitației.

În viață am venit pentru a vedea lumea, a iubi și a rupe un vârf de ciocolată…

https://www.facebook.com/events/1697371403881201/


14 comentarii

Toată lumea are nevoie de cineva


Navele frunzelor ruginite plutesc în bălțile cu stropi de ploaie… În viața asta fiecare are nevoie de cineva… De un pic de căldură, și chiar de tristețe… Și depărtarea e atât de transparentă, și… distanța e imprevizibilă. Pustiu e drumul…

Mă clatină viteza înceată, și plânge geamul pentru mine. Eu… doar admir blândețea timpului de toamnă rece, prin alinierea arborilor plutind, cu frunzele îngălbenite fluturând, și anii care trec, și mă apun pe mine cu momente nostalgice, atunci când noi cu toții eram mai tineri și credeam că vom rămâne veșnic tineri și energici…

În aceste clipe, mă flutură anotimpul prin ploaia drumurilor, în pas cu melodiile minunate ale lui Francis Goya. ’’Une concerto pour une voix’’!

O, Toamnă, câte inimi ai rănit? Nu e depresie: nu-i permit nicun loc în mintea mea, – e pentru oameni slabi din fire. Dar, uneori e de plăcut să fii nostalgică. E un sentiment de dor atât de apropiat, o calitate, sau o trăsătură a sufletului și a memoriei mele pentru tot ce a fost mai drag din viața mea… Și vine salvarea ce rămâne în amintirea mea amuzantă, precum asfaltul drumului plutește în trecut, și totul pentru a mă pierde din nou, și din nou… să cer iertare pentru încercările permanente de a mă reîntoarce din nou.

Sufletele noastre demult în crăpături împăianjenite, le purtăm peste timpuri uneori prin lucruri amuzante. Și copacii survolează în trecut… Și lăcrimează din nou fereastra… Timpul trece, precum zbor frunzele și norii în calea mea… Toate acestea mîrunțișuri amuzante ne salvează, cred eu, și trecând prin această viață fără să o cunoaștem într-adevăr, noi ajungem în pragul unui paradis ciudat. Unde viețuiesc sufletele jucăriilor noastre, și a animăluțelor noastre – spirite sfinte…dsc_3993

Ne este dat atât de mult! Păcat, că nu știm sau nu dorim să cunoaștem unele lucruri de valoare. – Că purtăm în noi această lume învecinată cu paradisul; Că purtăm în sine Cerul care Îl cunoaște pe Dumnezeu… Pentru nimic, dar e atât de simplu și ne este dat atât de mult să realizăm! Pentru că într-o lume cu o toamnă rece, este inevitabilă Credința în mântuirea ta, omule! Pentru că frunzele plutesc în apele bălților de ploaie, pentru că fiecare are nevoie de cineva, de iubire, chiar și unul egoist și orgolios are dorințele sale, doar mângâie-l pe frunte, oferă-i atenție… Toată lumea are nevoie de cineva! Toată lumea are nevoie de cineva!  La-la-la-la-la-la

Doamne ajută! ❤ (SV)


12 comentarii

Nocturne maxime


*O femeie poate iubi intr-atat, ca si cum nu va disparea niciodata. Dar s-ar putea sa vina o zi, in care ea va pleca astfel, de parca nici nu l-ar fi iubit niciodata

*Atunci cand a cerut-o in casatorie, ea a cazut de pe scaun, a sarit pe pat, vre-o 15 minute alerga prin casa de fericire, si apoi, i-a zis: – Ma mai gandesc…

*Ne-am certat cu iubitul, sed eu si plang in microbuz, si dintr-odata… un baietandru de 5 anisori care statea prin apropiere, s-a uitat in ochii mei si a intrebat gingas: ”Plangi, pentru ca esti grasa, da?”ce vor femeile

*Sa fii o femeie inteleapta – e o munca enorm de grea! De aceea, uneori, este necesar sa iei o pauza de week-end, si sa te prostesti pe deplin! 🙂

*Am mers la gradinita, am vrut la scoala. Am mers la scoala, am vrut la USM. Am mers la USM, am vrut la lucru. Am mers la servici, am vrut sa ma marit. M-am maritat, acum, stau si ma gandesc: ei, cu ce era atat de rau la gradinita?

*Asaa vreau sa ma indragostesc! – dar sotul e impotriva.

*Maturitatea este varsta, la care noi, inca mai suntem tineri, dar cu mult mai mari dificultati…

*Nu e nevoie de timp ca sa cunosti pe cineva, ci de profunzime in gandire!

*Exista doar o clipa intre Trecut si Viitor: anume Ea si se numeste Viata!ploua

*Ma uit, fiecare isi cumpara cate ceva: care vila, care smarthfone…. Ia, ma duc eu dupa paine!

*El a schimbat toate numerele de telefoane, a vandut apartamentul, a schimbat adresa, a facut tot posibilul, ca ea sa nu-l mai gaseasca! – Si ea? – Si ea nici nu-l cauta!

*Ieri am adormit in odaia fiului… Dimineata, ma uit, un sms de la sot – 01.22: Unde esti, draga mea?… 03.15 – Unde esti, bla-bla @@@? 03.25: Am gasit! Dormi, scumpa mea!fg

*NU trebuie să ţinem cont de prejudecăţile altor persoane, niciodată; pentru că nu trăim cu nimeni, şi dacă, astăzi, suntem noi subiectul de discuţie; mâine, oamenii, cu siguranţă vor avea alt subiect…

*NU conteaza, cati ani are copilul dvs: 3 sau 24, sau 35, si nu conteaza, unde a plecat; la gradinita, la magazin sau la bar; – inima intotdeauna nu va sta in loc, – va veti calma, doar atunci cand bastardul asta de fiu al tau va dormi acasa!

*Prostia incepe acolo, unde se developeaza incapatanarea, aroganta, mandria trufasa… Iar cei inteligenti, invariabil, sunt limitati intr-o serie de lucruri… Ca de obicei.vbg

*Anii zboara precum randunele… Varsta femeii depinde de spiritul ei. Poti fi tanara la cinczeci. Dar si batrana, la douazeci!

*Un tanar isi motiveaza iubita sa slabeasca, achitandu-i pentru fiecare kg aruncat cate 100 de euro! Asa preturi nu-s nici  pentru pentru slanina… la Monte Carlo!getImage (4)

*Am cumparat fiicei un set de cosmetice „Little Fairy”, iar soțul a chicotit și a izbucnit: Da’ tie, ce ti-ai luat, „Experimental Witch”?

*De Luni: la serviciu, ca un sigiliu – abia reusesti sa mergi; iar de la servici: ca o caprioara, zbori, de nu mai ajungi…

*Prima regula a curateniei de fiecare zi: e sa te rupi pe sine de la calculator!

*Rog pe acei care pleaca din viata mea: –  Inchideti, va rog, gura!

Svetlana Vizitiu