Anatolie Cărbune: „Funcția e trecătoare, omenia-i veșnică”

                                     „Dacă vrei să fii pomenit de bine, fii Om până la eternitate.”   

Literatura unor scriitori cu timpul se pare că va deveni uitată, dar uneori chiar scriitorii care au fost foarte citiți, comentați și recitați întră într-un colț aparte care reînnoiește amintirea. Totul e în funcție de ideologia și gustul epocii. Cel mai bun agent literar al unui scriitor este el însuşi, pentru care realitatea, este inseparabilă de opera sa. Stilul scriitorului Anatolie Cărbune este obiectiv, violent, pătrunzător, cu provocare, în același timp, își aranjează metodic ideile, gândurile, opiniile, meditațiile. Abordează subiecte și teme care nu sunt neapărat confortabile cititorului, dar o face printr-o sumă de fraze pe care am putea foarte bine să ni le gravăm în spirit și în inimi. „Viața nu e ban și nici avere,/Nu e funcție și nici putere,/Viața este-un dar pe care omul/Nicicând nu-nțelege că și pomul/Cât de rezistent nu ar fi cade,/Veșnicia e doar în balade!”(din „Dumnezeu așa a vrut să fie”) -Te supune unui test emoțional și te îndeamnă să privești lumea cu alți ochi. Are un drum lung realizat până în prezent, dar pașii au fost făcuți, și, în continuare, pășește într-o dinamică pozitivă.

„Până a o face pe șeful încearcă să îți arăți calitățile omenești. Șefi sunt mulți, OAMENI mai puțini.” – O conștientizare a unei voci puternice, care are ceva de comunicat, și nu ezită să abordeze subiecte incomode, este una din sensurile prezente ale lui în viața literară și pe rețele sociale.

   Lucrează la volume care sunt pe cale de apariție, își găsește timp să comunice și să discute cu oamenii online. În noiembrie 2008 a apărut prima carte de autor „Culegere de poezii politice „Acasă”. În 2015 – autor de text în volumul de poezii „80 de poeme”, Curând va apărea o antologie „Îmbrățișări stelare”, în care autorul va avea cinci pagini. La fel, în 2022 – volumul „Drumul trădărilor sau povestea vieții mele” / proză/.

„Drumul spre mine/Drumul spre casă/E drumul spre mine, Nu este farsă,/E drumul spre bine!/E unicul drum/Ce duce și vine,/E unicul drum/Ce duce spre mine!/Drumul spre casă /E cel mai din toate,/Drumul spre casă/Din drum nu te-abate!” – Tema călătoriei spre sine, în dubla ei semnificație, ca modalitate de cunoaștere spirituală și, respectiv, de evadare din „unicul drum“ al realității obiective, vehementul protest împotriva iraționalului activism prometeic al omenirii, revoltele de ordin metafizic, mustrarea de cuget provocată de semnarea pactului cu diavolul („Diavolul nu politic, ci dracul în adevăratul sens al cuvântului. Dracul e printre noi, în noi, și își face treaba bine, din care cauză și am ajuns unde am ajuns...”), descrierea tărâmului („Situat în calea drumului spre Izvoare…”) și a lumii floreștene văzută ca topos sumbru sau, dimpotrivă, ca spațiu paradisiac (vezi, din textul mai jos) au drept fundal un alt mod de a gândi rosturile actului poetic, opus celui actual, iar confecționarea unor replici creative la poezia sa, realizate prin revizuire, fie și una parodică a societății, întârzie. „I-am ajutat pe mulți,/Și oameni i-am făcut,/Dar au ajuns inculți,/Sau, zis, uman rebut./Firește că nu toți,/Unii parlamentari,/Alții escroci și hoți,/O parte „demnitari”./Regret, dar asta e,/I-am ajutat, cândva./Azi mă întreb, de ce?/Cu sănătatea mea!/Așa suntem noi cei/Ce ne dăm folosiți,/Ridicăm derbedei /Ca să fim umiliți!”. Clasic prin rigoarea formală a discursului poetic și prin limpezimea mesajului și modern, prin libertatea romantică a imaginației, scriitorul Anatol Cărbune impresionează fiind citit și comentat… „/Nimic nu-i a omului,/Tot e-n mâna Domnului,/Pământul și Soarele,/Cerul, Luna, stelele./Nimic nu-i a omului,/Și fauna, și flora,/Tot e-n mână Domnului,/Și briza, și-aurora!/Nimic nu-i a omului,/Tot e-n mâna Domnului!” /2022/

Prin paradigme adunate în rânduri concise, scriitorul Anatolie Cărbune pare să ne poarte prin trăirile propriului destin de 70 de ani, un loc în care durerea se distilează cu resemnare, patriotismul cu curățenie, iar amintirea cu penitența:

„Au trecut mulţi ani, dar şi astăzi îmi văd satul meu natal aşa cum era în anii cincizeci. Mic, că şi acum nu este mare, dar atunci casele erau în marea majoritate în vale de la şosea. Situat în calea drumului spre Izvoare /cândva r-nul Florești/, judeţul Soroca, primul sat, cu o lutărie la intrare din partea dreaptă a şoselei, destul de mare pe timpul cela, care servea ca principalul material de construcţie, aşezat pe malul râului „Căinarca”, un  râu nu prea mare, dar şesul care se întindea de o parte şi de alta, cu dealul de la Trifăneşti, cariera de nisip, dar se scotea şi piatră, şi stufăria de pe mal de la marginea satului, îl făcea cu adevărat destul de pitoresc. Şoseaua din centrul satului era cel mai bun drum, dar şi el plin de gropi, iar în vale, dinspre satul Ivanovca, peste râpă, era o groapă mare, care se întindea până aproape de punctul medical, că aşa îi ziceau toţi, care după ploi se umplea cu apă şi nu puteai să treci decât pe o cărare îngustă de tot, de sub gardul de piatră care se întindea dea lungul a două gospodării. Noi, şarlatanii de copii, permanent mergeam pe gard, fiind ocărâţi de gospodari că-l dărâmăm.  În partea de sus a satului se afla şcoala, nu prea mare, lângă ea o biserică din lemn, iar alături pereţii noii biserici începută până la război şi neterminată. Nu peste mulţi ani biserica din lemn fusese demolată, fiind într-una din nopţi furat tot din ea, găsind a doua zi dimineaţă doar o opalcă cu mâncare pentru cai, rămasă sub pereţii bisericii, ce însemna că toate lucrurile fusese transportate cu căruţa,  iar în cea din piatră, făcuse depozit. Mare zarvă fusese a doua zi când venisem la şcoală, plângea lumea, îşi făceau cruce bătrânii şi se rugau la pereţii rămaşi, dar nimănui nu-i păsa, era clar că fusese bine organizat de activiştii comunişti împreună cu discipolii lor comsomolişti. Credeau că în aşa mod vor distanţa enoriaşii de la credinţă, dar cei care aveau în suflet adevărata credinţă nu se dăduse bătuţi şi mergeau să se roage la biserica din Căinarii Vechi, sat situat la o distanţă nu prea mare de Sevirova. Case vechi, mici, doar pe alocuri se mai vedea câte o casă mai măricică, a foştilor gospodari de până la 1940 sau ale unor demnitari deja sovietici, care din nimic devenise capi de sat şi colhoz. Cum spunea bunelul de pe mamă:

– Azi golanii şi nimicurile au ajuns „nacialnici” (şefi). Dar aşa le spunea el în bătaie de joc.

În centrul satului era un club mic, dar pentru vremurile celea destul de încăpător, într-o aripă a lui era biblioteca sătească, în care oricând găseai cărţi despre eroii revoluţiei şi marelui război pentru apărarea patriei (sovietice). Bibliotecară era Irina Petrovna, aşa îi ziceam, cu cerinţe foarte înalte faţă de cititori. Dacă luai o carte de la bibliotecă, te duceai, o povesteai şi numai după aceea primeai alta în schimb. La club lumea se aduna nu atât de des, doar când se difuzau filme indiene, sala era arhiplină, în rest, flăcăii şi fetele mari se adunau mai mult de sărbători, că mulţi organizau şezători (serate) pe la casele lor. La sărbători şi noi ştrengarii de copii alergam fără rost în jurul clubului, că înăuntru nu ne primeau. Era începutul anilor cincizeci când m-am născut, într-o dimineaţă de marţi, la 25 decembrie 1951, dar m-au scris părinţii în actele de identitate la 01 ianuarie 1952, motivând că aveau frică să nu fiu luat prea timpuriu în armată. De atâta chin şi amar cât îndurase sărmanii, ba cu ruşii, ba cu ţara-mamă, România, se temeau şi de umbra lor, de aceea făceau totul ca să-şi apere odraslele. Mai cu seamă în primii ani de după război când peste ei dăduse şi foamea impusă de regimul comunist şi sărmanii oameni erau bucuroşi să ajungă la ziua de mâine. Cu atât mai mult că erau timpuri grele  staliniste, legate de deportări şi persecutări a celor care nu acceptau sau erau împotriva regimului comunist, de constituirea colhozurilor. De rând cu toţi ceilalţi săteni greu o începuseră şi părinţii mei. Tata, tânăr ostaş sovietic, născut după revoluţia din octombrie, adică după unirea Basarabiei cu Patria-mamă, România, la 07 ianuarie 1923, dar de fapt tot timpul spunea că s-a născut de crăciun, dar atunci crăciunul se sărbătorea pe 25 decembrie, adică reieşea că eu m-am născut într-o zi cu el, venind de la război în 1946  cu trenul, coborând la staţia din or. Mărculeşti, având careva merinde primite de la unitatea militară, le împrăştia celor care cerşeau, neştiind ce îl aşteptă acasă. Dar acasă era mare sărăcie şi foame. De rând cu alţi săteni şi părinţii lui cu fraţii mai mici îndurau foame. Din firea lui era liniştit, dar cu caracter. Îmi povestea cum nu vroia să plece în armata sovietică. De două ori fugise şi doar a treia oară fiind prins, ţinut vreo două luni închis, fusese luat şi dus la război. Erau îngrijoraţi şi părinţii lui, adică buneii, că deja aveau un fecior, mai marele, Victor, pierdut fără veste pe front şi nu vroiau să-şi mai piardă unul. Mare le fusese bucuria, când îl văzuseră viu şi nevătămat, dar îndeosebi se bucuraseră fraţii mai mici, care vedeau în el salvarea. Aşa şi fusese.” /A. Cărbune „Regimul comunist sau premisele dispariției imperiului”/

                                  Expresii, citate de Anatolie Cărbune:

• „Familia este o zidărie rezistența căreia depinde de rezistența lutului care o ține, cu cât mai închegat este lutul, cu atât mai rezistentă este zidăria. (Firește lutul suntem noi, membrii familiei.)”
• „Funcția e trecătoare, omenia-i veșnică”
• „Diferența dintre frumosul exterior și interior, în majoritatea cazurilor, e ca distanța de la cer la Pământ, exteriorul e cicea, iar interiorul e ducă-se pe pustii, adică e cuibărit diavolul în sufletele multora. Diavolul nu politic, ci dracul în adevăratul sens al cuvântului. Dracul e printre noi, în noi, și își face treaba bine, din care cauză și am ajuns unde am ajuns. Ar fi bine să ne îngrijim de sufletele noastre, de interior că prea multă atenție atragem exteriorului, iar interiorul îl lăsăm în voia Satanei.”
• „Dacă vrei să fii om bun, omule, nu fi nebun!”
• „Fericirea nu constă în bani și nici în funcții, fericirea omului constă în liniștea sufletească, libertatea de a gândi și face ceea ce îi provoacă satisfacție.”
• „Schimbând hoți pe hoți or netoți pe netoți nu poți schimba situația, ea poate fi schimbată doar prin reunirea neamului românesc”
• „Pe parcurs a 30 de ani am ridicat o mulțime de idioți în funcții ca să rămânem tot la poziția inițială, poate și mai rău!”

                                      Versuri de autor A. Cărbune:

„Viața nu e ca la carte Bătrânețea este-o haină /Nu-ntr-atât de grea,/Ba chiar aș zice că-i faină /Dacă ea te vrea./Unii, nostalgici, cu jele,/Zic inadecvat:/- Bătrânețea-i haine grele!/Nu-i adevărat!/Eu, în prag de bătrânețe,/Sunt înaripat,/Nu e ca în tinerețe,/Dar e minunat!/Mulți ar vrea și-n greu s-ajungă,/Dar s-ajungă, zic,/Fără foc și bani în pungă,/Dar s-ajungă, zic!/Greu este, dar e și bine/Că suntem, zic, vii!/Mâine nu știi, om bun, cine/Va ajunge, știi!/Viața nu e ca la carte,/Nu-i poveste, știi,/Orice om cu a lui parte,/Sunt zori și chindii!”

     „A căzut frunza de nuc/Și-așteptăm să dea în floare,/Nu se-aude cânt de cuc,/Nici cocori nu-s în cuibare. /Codrii dorm în somnul lor,/Trece toamna, încă una,/Sus se schimbă nor cu nor,/Altu-i Soarele și Luna./Trece toamna, nu-s cocori,/Rândunelele-s plecate,/Mai târziu noi dăm în zori,/Sub amiază-i înserate. /Zi de zi de neînvins

Iarna loc cu sila-și face,/La pământ, covor întins,/Toamna, ruginită, zace./Nu azi, mâine, alb covor/Iarna peste plai și-a-ntinde,/Și din cer, din orice nor,/Altă iarnă s-a desprinde!

      „Nu bate în frate, frate! Din adâncuri depărtate,/De când, frate, erai frate,/De pe când strămoșii noștri/Nu erau ca și noi monștri,/Erau frate lângă frate/Și luptau pentru dreptate./Din adâncuri depărtate,/De pe vremea lui Socrate,/De pe când omul chiar dacă/Mai slăbuț era la moacă,/Știa că fratele-i frate/Și lupta pentru dreptate./Din adâncuri depărtate/Omu-a fost cu demnitate,/Nu ca azi, frate-meu, frate,/Frate pe frate îl bate,/Lumea s-a schimbat și tare,/Azi omul valoare n-are!/Frate, frate, rog, nu bate,/Nu bate în frate, frate,/Suntem ramuri pe-o tulpină,/Venim dintr-o rădăcină!„

       „Omule, păgân nu fi!/Nu pune accent pe vreri,/Va trece și asta zi/Cum a trecut cea de ieri,/Fii om bun căci nu poți ști /De mâine vei spune „ieri”/Căci nu știi dacă vei fi!/Omule, azi, cât trăiești,/Fii om bun și nu călău,/Astăzi fii, cât, încă, ești,/Nu fi, omule, zic, rău!/Azi trăiește, omule,/Ai familie, copii…/Viața-i scurtă, omule,/Astăzi ești, mâine nu știi!”/2022

Referințe despre autor și opera lui A. Cărbune:

• „Anatolie Cărbune este epigramist care locuiește în Florești. Fost profesor de fizică şi matematică, acum pensionar, și fost candidat ca independent la Primăria din Florești. Unionist, participant la marșul până la Prut pe jos și, ca orice unionist, om demn, curat, dornic de dreptate. De aceea Anatolie Cărbune e și protestatar autentic față de jaful din R. Moldova și a fost prezent săptămâni de zile (și de nopți!) în corturile din Piața Marii Adunări Naționale” /George Simion/
• „Frumoase versuri, este drumul pe care îl parcurgem!” Livia Mihăescu
• „Frumoase versuri,Triste și puțin cam reci,Și nadejde-ai,primăvara,Soare pe poteci!..” Preguza Stepan
• „Pentru că, la fel ca Anatolie Cărbune, sunt mulți oameni buni, sufletiști, care pot fi motorul schimbării, vreau să răspund public demnului basarabean. Îl respect pe omul acesta și pe voi, restul, pentru că, până la urmă, înțelegeți. Ia uitați ce a scris, tot pe Facebook, acum două săptămâni:„A apărut o iniţiativă, din teritorii, să constituim un grup de iniţiativă în raion, în afara castelor politice, şi să pregătim o mare adunare a cetăţenilor în raionul Floreşti, să cerem socoteală moşierilor locali, de ce nu, să-i mai rărim că s-au plodit ca ciupercile după ploaie. S-o începem de jos în sus, că invers nu s-a reuşit. Poate e cazul să dăm start sezonului politic de la talpa ţării şi nu de prin palatele construite pe bani fura” /Timpul, 16 martie 2016/

Date biografice

     Născut în 1951 în s. Sevirova, raionul Florești. A absolvit Institutul Pedagogic „Taras Șevcenko” din or. Tiraspol, facultatea de fizică și matematică, 1974; Universitatea de Studii Politice și Economice Europene Constantin Stere, facultatea politologie și instruire juridică, 2007. A activat ca profesor de fizică și matematică în satele Izbiște și Ohrincea din raionul Criuleni, 1974-1976; organizator pe lucrul extrașcolar în ȘM din s. Prajila, raionul Florești, 1976-1980; instructor la Comitetul Executiv raional Florești, 1980-1982; șef adjunct la Direcția Învățământ Florești, 1982-1989; instructor la Comitetul Executiv raional Florești, 1989-1993; director al Școlii Medii nr.1 din or. Florești, 1993-2000; președinte al ONG /Cetatea Sorocii/, 2000-2010; vicepreședinte al raionului Florești, 2010-2012; pensionar.

   Anatol Cărbune. Născut la 25 decembrie 1951, dar scris în certificatul de naștere, de sovietici, 01 ianuarie 1952, în s. Sevirova, raionul Florești, într-o familie de ţărani cu șapte copii, patru frați și trei surori. În 1959 a păşit pragul şcolii din satul natal, pe care o absolvesc în anul 1967. /Autobiografie/

„Între anii 1967 şi 1969 continuu studiile la şcolile medii din s. Frumuşica şi or. Floreşti. În 1969 sunt înmatriculat la Institutul Pedagogic de Stat „Taras Şevcenko“ din Tiraspol, la facultatea fizică şi matematică, pe care o absolveesc în anul 1974. Din 1974 încep activitatea în calitate de profesor de fizică şi matematică la şcoala medie din s. Izbişte, raionul Criuleni. În 1976 revin la Floreşti, unde activeaz în diferite funcţii: director pentru lucrul educativ în şcoala medie din s. Prajila; maistru, apoi şef de depozit la întreprindere de construcţie; instructor la Executivul raional Floreşti; şef adjunct la Direcţia raională Învăţământ Floreşti; director al Școlii Medii nr. 1 Floreşti; şef al oficiului de consultanţă juridică în probleme funciare judeţul Soroca, 2010 vicepreședinte al raionului Florești. În 2007 absolvesc Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene, devenind licenţiat în politologie, specializarea politologie şi instruire juridică.

Debutez politic din 1988, participând la toate manifestaţiile care au fost desfăşurate pe parcursul anilor. Din 1995 sunt membru al Partidului Renaşterii şi Concilierii, partid condus de primul Preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur.

În 2002, în urma fuzionării mai multor partide, inclusiv al partidului respectiv, devin membru al Partidului Liberal.

După fuzionarea din 2003, devin membru al Partidului „Alianţa Moldova Noastră“, din care, în 2005, pentru că mă aflam în opoziţie dură faţă de preşedintele partidului, sunt exclus, constituind cu o parte impunătoare a membrilor de partid, în frunte cu unul din vicepreședinți, Partidul Democraţiei Sociale. În 2007, în urma fuzionării Partidului Democraţiei Sociale cu Partidul Social Democrat, devin membru al Partidului Social Democrat. După coalizarea PSD-ului cu PCRM la 6 iunie 2008, în CM Chişinău, părăsesc acest partid.

Activitatea literară: Primele publicaţii mi-au apărut în 1980 în ziarul raional „Drapelul Roşu“, ulterior in „Timpul“. Din 2000 colaborez fructuos cu ziarul independent „Observatorul de Nord“. Îmi public de asemenea materialele în ziarele: „Luceafărul“, „Timpul“, „Ziarul de Gradă“ şi „Jurnal de Chişinău“.

În noiembrie 2008 apare prima carte „Culegere de poezii politice „Acasă”, o carte apărută cu scârț, fiind tras pe sfoară de directorul editurii.

În 2015 autor de text în volumul de poezii „80 de poeme”, editată de Cenaclul „Grigore Vieru”, Toronto, Canada.

2015 – jurnalul săptămânii, Europa Liberă.   

2016 – DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ, Japonia, concurs „POEZIE PATRIOTICĂ”.

2019 DIPLOMĂ – limba română 30 de ani în stânga Prutului, conferită de Academia Națiunii Române, președinte Valeriu Mocanu.

2020 – DIPLOMĂ OMUL ANULUI 2020, gala premiilor de excelență.

2022 – va apărea o ANTOLOGIE „ Îmbrățișări stelare” editată de către Cenaclul Internațional literar-artistic „STELE CĂZĂTOARE”, în care voi avea cinci pagini.”

„Toamna vieții mele/Iată că și toamna,/Toamna vieții mele,/A venit și toamna, /Toamna vieții mele!/Simt ca iarna vine,/Îmi e tot mai rece,/Dar a fost și bine,/Și toamna va trece./Au rămas în urmă/Primăvara, vara, /Și rămân de turmă,/Și cobor eu scara./Treaptă după treaptă /Încet scara vieții /Eu cobor m-așteaptă /Anii bătrâneții. Iată că și toamna,/Toamna mea, firește,/Iată că și toamna…/Simt că se răcește! /2022, A. Cărbune/

„Vizită la cardiolog

-Ce îți place să faci? Care lucru te abate de la gândurile bolii?

– Să scriu!

– Scrie, Dle, scrie cât mai mult, doar așa o să poți să treci peste dureri atăt trupești cât și sufletești.

Să vă spun sincer este o rețetă bună, deocamdată, dar și doza nu o măresc, încerc să o mențin constantă.” /Anatolie Cărbune, 2022, noiembrie/

Recenzie #Svetlana_Vizitiu_Impresii_blog

”…E la un alt cot din cărarea vieții mele, dar nici pe departe la ultimul. În drum spre mine este și a doua carte.’‘ #Pe_cararea_vietii_mele /A- Carbune/

Iurie Brașoveanu, pictor și poet, un cer întreg fără hotare…

La tine vin prin roua dimineții,/Sunt rugaciunea, tu  îmi eşti altar/Sfințindu-ne-n mirajele din ceruri/Prin constelații fără de hotar… /din „Lumina din umbră”, Iurie Brașoveanu/

Iurie Brasoveanu, pictand icoana

Muza mea: Eu știu, a fost Război în Cer/Și muza mea e greu rănită./Cum să renasc eu din blestem/Când aripa mi-i doborâtă? / O, Doamne, vreau cu Pacea Ta/Să ungi aripa mea rănită,/Presoară liniștea din Cer/Pe fruntea mea cea obosită. / Și aud un glas:/“Fii liniștit,/Cel care-mi ceri azi îndurare,/Eu pun hotar între blestem/Și între a Cerului iertare. / În gândul tău înălțător/Cobor scântei de lumânare,/Iar muzei tale îi dau Eu/Un Cer întreg fără hotare…” Iurie Brașoveanu

       Greu de spus cine-i Iurie Brașoveanu în „primul cap” – artist plastic sau poet? „Mama a fost toată viața profesoară de limba și literatura română, dar la începuturi a predat și ore de desen, ea mi-a fost prima îndrumătoare. Mulțumesc părinților pentru susținere, că nu mi-au interzis să pictez pe butoaiele din beci, pe poartă, pereții din casă și tot ce-mi stătea în cale. Voiam să devin pictor și pasiunea mea a pornit din casa părintească.”

Arta mereu a entuziasmat imaginația scriitorilor. Maestrul scrie inspirat de oameni si natură, dar mai ales, de Creatorul lor. Talentul său literar a ajuns să fie apreciat după pânzele sale faimoase / volumul cu poeme „Mai sus de umbra durerii”/. Ultimul timp, creează și în relief, portrete în tehnică specială, punctate cu tuș, peniță, dar și pigment japonez. Aplică această tehnică la ilustrații pentru Antologii și Enciclopedii (Gala Poeziei „Șapte inimi România”) cu sute de scriitori autohtoni, și pentru volumele aparte ale autorilor de proză sau vers. Combinând grafica și poezia, creează o formă impresionantă de artă apreciată la justă valoare de experții în domeniu, dar Iurie creează în așa mod și pentru a fi înțeles de generații, nu doar de contemporanii lui. „Toate-s trecătoare, iar oamenii sunt obișnuiți să se arunce după modă. Aprecierile vin mereu la justa valoare de la generațiile următoare. Ce a fost actual acum 200 de ani, noi n-am știut. Ce va fi „actual” cu 200 după noi, va fi pentru timpurile lor, nu ale noastre. Generații noi în care vor fi și experți, dar și oamenii care vor aprecia lucrurile mult mai clar. Vor aprecia cu sufletul, nu cu invidia.”

    Maestrul pictează cu ulei, acril, orice pentru a stăpâni destul de profesionist albumele cu icoane sau peisaje, e și portretist talentat. – „Mă inspir din mine însumi. Eu mereu îmi ilustrez stările sufletești.”

Îi plac, în special, momentele în care pictează sub sunetele de vânt, ale stropilor de ploaie, atunci și operele lui, crede el, sunt mai reușite. „Mi-i viața năpădită de ploaia tristă-a zării / Și cad din nori fiorii pe tâmplele visării...” (din „Mi-i viața”)

Pânzele și versurile create le adună în materialul care poate folosit la orice publicație. Nu a imbinat nimic întâmplător, poezia merge separat, la fel și pictura, și cu același succes combină grafica lui cu creațiile scriitorilor româno-basarabeni. Opera lui e influențată de univers în ansamblu. Nu reacționează la ce se discută pe internet; este rezervat, dar stăpân pe sine: „Nu se dau oamenilor din tainele sufletești”.

„Pasiunea pentru pictură vine din străbunei sau răstrăbunei... E genetic. O răstrăbunică de-a mea a fost pictoră bisericească, fiică de Preot. Ouăle pascale le picta cu o măiestrie deosebită. Altă mătușă e Pictoră Emerită în Ucraina, lectoră universitară (facultatea de pictură), o verișoară e ceramistă aici in Moldova, o altă verișoara – sculptoră în Rusia.
Totul a început încă din frageda copilărie, de la poemele lui M. Eminescu. Uneori făceam culori din stoarcerea plantelor, pictam totul ce-mi stătea în cale, până și pereții în casă, si butoaiele în beci… dar sunt recunoscător și mulțumesc părinților care mereu m – au susținut. Datorită mamei si tatei, am devenit pictor, apa la rădăcini am avut-o de la ei.
Mai mult inspirație e de la Cer, din aer, de la natură. Mă inspiră Opera lui Eminescu. Dar când pictez sau fac grafică eu, deseori, îmi vorbesc mie însumi… Îmi ilustrez sufletul, e totul ce vine din interior. Pun suflet în fiecare lucrare.”

      Prin pânzele Maestrului Iurie Brașoveanu – realizezi brusc că viața este nesfârșită, și lumea noastră pare dreaptă și frumoasă. Imaginea artistului plastic se bazează în special pe icoanele cu îngerii sfinți, ale cărora chipuri bisericești le pictează cu atâta măiestrie. După ce aplică culorile, la fel de provocător… este îndemnul la credință. Ca și în poezie, înșiră nu predici, nu instrucțiuni, – o rugă la Bunul Dumnezeu. „O, toate-s trecătoare, și zâmbete, și ură,/ Tu crucea ta o du, căci e-o credință pură./ Durerea te-a ajuns, cu prăbușirea serii,/Dar tu n-ai lunecat în gropile căderii” („Mi-i viața”)

Si dragoste nemărginită pentru femeia iubită – „să aprind acea luminare de neuitare a chipului dispărut la neguri abisale”. Sunt creații ce înregistrează temerile și speranțele marelui artist plastic. Expune lumea interioară, dar nu toți înțeleg atitudinea, unii văd doar chip sau culoarea aplicată și mai mult nimic. Iar poezia maestrului este caracterizată de metafore îndrăznețe, limbaj simplu și structură figurativă, cu mesaj pătrunzător. Uneori nostalgic, trist… Iurie Brașoveanu scrie și pictează – de-a lungul întregii sale vieți creative. E foarte serios, și plin de întrebări metafizice. Teoretic poetul surprinde și fixează ceva evaziv, pentru că fiecare poet și pictor de icoane – simte și exprimă ceva mai flexibil ca gândul, dar când realizezi în ce ai pătruns, se dovedește a fi ea „Dragostea”. Nu puf, ci o saltea cu pernă grea de dureri pentru persoană pierdută în timp…

„Prea greu Pământu-și poartă suflarea sa de patimi,/ Doar Cerul are zborul pe-aripa sa de lacrimi/Și mă scufund în valuri de grele insomnii,/Ce rece îmi e fruntea în beznele pustii.” ( din „Insomnie”)

     Personalitatea și creativitatea pictorului coincid în sensul că tot ceea ce Iurie Brașoveanu creează, – trece cumva prin el însuși, gândește și retrăiește, se implică în tot ce reprezentă imaginea vieții. Orice operă de artă poartă amprenta personalității creatorului ei. Prin natura și originalitatea operelor, deja se poate recunoaște autorul, pentru că arta lui a devenit nu doar o expresie a sufletului lui, ci și o reflectare a lumii obiective în versalitatea și relațiile sale diverse, un tablou amplu al vieții, modelul său în ansamblu.

„Părinții mei au fost cei care m-au marcat, dar am avut norocul să învăț în clasa profesorului Gheorghe Gorun, de la Școala de Arte din orașul Sângerei. Grație cunoștințelor acumulate în clasa experimentatului profesor și pictor, am învățat să iubesc natura, să iubesc oamenii, să-l iubesc pe Dumnezeu. Alături de el am reușit să-mi identific propria manieră de a lucra cu pensula, cum să așez culoarea pe pânză, cum să concep o nouă lucrare. Pornind de la o pată de culoare, păstrând gama, echilibrul, inventând compoziția lucrării, până la urmă am reușit să obțin realități artistice. Or, locul de proveniență este principalul „motor” al unei cariere artistice de succes. Am acumulat cunoștințe și o bună experiență de la distinsul profesor și pictor Gheorghe Gorun, pentru că el eliminase culorile de pe pământ și ajunsese să picteze spectral, cu culorile curcubeului, amplificând și exaltând fiecare culoare, care trebuia să fie curată și amplă. 
Îmi place opera lui Michelangelo, Rembrandt, Repin și Brâncuși. Averea pictorilor e sacrificiul în creație, iar profitul în meserie e mai mult satisfacția sufletească și urmele ce le lași după tine.”

Tângește după anii de studii, atunci când învăța la Colegiul Republican de Arte Plastice „I.E.Repin”/ actual, Alexandru Plămădeală/. Și-a apărat diploma în 1981. Primul său tablou a fost „Prima arătură a primului tractor în Republica Moldova”: „În prim plan un bătrân semi-aplecat ține în pumni pământul proaspăt arat, pentru a realiza acest personaj, mi-a pozat chiar bunelul meu Ion. Răscolesc amintirile și realizez că trecutul mai trăiește în prezentul meu.”

      Creativitatea autentică a autorului Iurie Brașoveanu poartă adevăr și frumusețe, și mai multă bunătate. Experiența de viață l-a marcat și prin nedreptăți, nu-i întotdeauna doar pictor, este Om, și foarte inteligent. Trăiește printre oameni, absoarbe destine, le trece pe imagini, grafică, culori… Și, diferă de ei prin emoții închise. Nu admite implicarea cuiva în viața personală, de aceea prezintă interes nu doar prin creațiile sale plastice. Dacă voi scrie că scrie ingenios, se va supăra… Este și el vulnerabil ca toți oamenii de creație.

    Semnificația operei unui artist plastic se dezvăluie pe parcursul timpului, pe deplin doar în istorie: – Are dreptate Maestrul. Este conștient de aceasta, și că treaba pictorilor, a poeților – e să creeze, supunând impulsurilor interioare ale sufletului, chiar dacă ei uneori creează la comandă. Inspirația n-o poți vinde, dar poți dărui un tablou frumos. Iurie Brașoveanu, pictor și scriitor – plin de demnitate personală și profesională, conștient de talentul său, nu se consideră mai sus decât oamenii obișnuiți. Oricât de complexe, contradictorii și dificile ar fi caracterele geniilor veritabili, întotdeauna pentru ei sunt mai importante munca și aprofundarea de sine în arta lor. „Sunt un artist care lucrează pentru libertatea sufletului. Lumea mea-i totul ce vedeți în lucrările mele. E o lume abstractă pe care o văd și o trăiesc doar eu. Mânile mele pictează ceea ce-mi dictează sufletul. Și când fac grafică, sau pictez icoane, trec într-o altă lume… Unde e Liniște și Lumină aparte… Unde sunt eu în crezul meu artistic… Prin artă se declanșează revoluția sublimului, al misterului inepuizabil.”

Artistul trăiește prin artă, iar creativitatea este dominantă a personalitații sale. Orice altceva ar fi fost secundar și tranzitoriu, dacă nu ar fi pierderea persoanelor dragi… Viața continuă.

       Ca artist plastic, Maestrul Iurie Brașoveanu interacționează cu mai multe curente moderne, creând opere de artă unice, ce îmbină simbolismul și expresionismul până la experimente îndrăznețe cu diferite stiluri și tehnici, ulterior perfecționând și grafica portretistică învăluită cu fanteziile surprinzătoare caracteristice modelului din fața lui. Întrucât interesul lui pentru arte plastice s-a născut devreme, același lucru s-a întâmplat și cu picturile sale ulterior. 

        Din amintiri: La șase ani, mama l-a luat pe micul Iurie într-o excursie la Muzeul Național de Artă de pe Ștefan cel Mare, villa Herța. Au întrat, ținându-se de mână. Ghidul povestea ceva despre istoria artelor, brusc văzu copilul și voi să o facă pe înțeleptul: cică, un copil nu are ce căuta într-un grup pentru maturi, căci sunt tablouri serioase ale marilor maestri, pe care sunt redate nuduri, iar pentru copil se va găsi ceva mai util afară – floricele și fluturași. Atunci mama i-a spus că poate achita un alt bilet pentru maturi „numai, vă rog, să-l lăsați să vadă și el tablourile. Că l-am adus la muzeu să vadă opera de artă. Fluturașii și floricele le vede acasă.”

Excursia, desigur că l-a marcat pentru întreagă viață…

        Se spune că Dumnezeu mișcă mâna pictorului de icoane. Opera pictorului Brașoveanu a treptat iconografia basarabeană în rândurile celor mai impresionante realizări ale culturii naționale, cât și mondiale. A pictat în biserici, în temple europene. Ce înseamnă a picta icoane? Fețele sfinților, trăsăturile biblice, culori mai moi, figuri măiestuoase, tenul cald apropiat culorii trupului. Maestrul a completat imaginile sfinte cu detalii individuale, conturând figurile și pliurile vestimentațiilor, a înseninat clar chipurile clasice și le-a făcut mai vii pe fundalul întunecat sau roșu-maro. Punct cu punct, linii de pensulă cu ulei pe icoanele pe care au apărut trăsături umane realiste. Pictarea catedralelor sunt cele mai monumentale lucrări ale pictorului.

     Iurie Brașoveanu prin creația lui a dus faima moldovenilor departe de hotarele ei. Pictează și restaurează opere de artă în Franța, România, Moldova, dar și în Italia, țara în care e stabilit cu traiul de câțiva ani. Opera lui înfrumusețează prestigiosul Salon „Marlboro Classics” din Paris. Lucrări de restaurare precum Villa Rey din Torino, villa de reședință a regelui când Torino era capitala Italiei. Iconostasul bisericii „San Massimo” patriarhatul Moscovei din Torino, 30 de cărți ilustrate ale poeților din Moldova, România, Armenia, Brazilia, Italia, Israel și Cuba, 13 icoane, creație proprie, reproduse în 9 cărți de specialitate italienești, etc. „A te manifesta ca artist peste hotarele țării nu este greu dacă ai în preajmă valoarea creației tale ca călăuză. Urmele care le lași în umbra ta fac un pod de lumină, care te înalță și îți permit să înțelegi rostul aflării tale pe drumul provizoriu….”

El moaie peniţa în culorile trecutului, prezentului, universului, se inspiră din sentimentele de dragoste, din creaţia lui Eminescu. Culorile i se duc după vis. Râde ochiul, privirea ce lasă el în urma liniilor grafice înşirate cu gândul. Adâncul său sufletesc, flămând de frumos ia culoarea pe aripa inspiraţiei şi reuşeşte să creeze asemenea lucrări de grafică, ca acele treizeci – vernisate recent pentru publicul din Moldova. Le priveşti, le contemplezi şi simţi miracolul lor, lumina, culoarea – o revelaţie. Am apreciat că picturile sale sunt zigzaguri de stea. Parfumul timpului în desenul lor devine etern. Artistul recunoşte că este supus acestei meserii prin vis şi prin cuvânt artistic, poetic. Pe cât e mare grafician, asemenea şi poet… Creând, îşi potoleşte zvâcnetul sufletului, virtutea talentului. Când pictează şi crează forme, simte cum se consumă. Fiorul creaţiei îi alimentează trăirea. Rămâi devorat de acest talent, de arta lui – un echilibru perfect în fiecare lucrare. În acest dans al culorilor şi liniilor, el susţine că îl vede… –

     „Simbolismul e o Taină. Prin acest miracol, îl oprești pe spectator în fața operei tale, impunându-l să gândească, să mediteze. Doar cine poate vedea Lumina Luceafărului, va simți zborul și arderea din Pasărea Măiastră, roua de lângă rădăcinile copacului împletită în scară, treptele căruia ating cerul, oul – enigmă, inelul fără început și fără sfârșit contopit din apă și pământ, aer și foc…; „Oprește-te, Omule… și privește la Cer, căci ești Simbol al Universului! Am trecut prin circumstanțe atenuante ale vieții care mi-au marcat popasul mai evident prin grafică. Deoarece ea poate conține o combinație de text, ilustrate și culoare, fapt care m-a îndreptat către premeditarea unei selecții. Realizez lucrări în acuarelă, ulei și pastel – pe pânză, lemn sau piatră, dar pe hârtia între alb și negru mă aflu în toate culorile Universului, în care distincția imaginară poate deveni ambiguă. În așa fel creez și combin simboluri, într-o formă reprezentativă de idei și imagini.”

    Personalitatea lui Eminescu în picturile artistului plastic:„În toate expoziţiile mele de la Chişinău şi cele din străinătate am abordat în permanenţă tematica eminesciană. Am ilustrat Scrisorile lui Eminescu, poemul „Împărat şi proletar” şi alte lucrări. Nu m-am despărţit niciodată de creaţia eminesciană. Ea mă însoţeşte pretutindeni”; „Cu poezia lui Mihai Eminescu am crescut de mic. Cărțile fiind frumos ilustrate, lăsau impresii plăcute. Au format în subconștient, ca un tandem – colac împletit în două forme, egale ca lungime, greutate și mărime – poezia care pictează, și pictura care scrie. Când scriu poezia e ceea ce-mi dictează sufletul, iar când pictez e autoportretul lui. Arta e naștere, viață și moarte, toate frumos îmbinate cu o trecere dintr-o formă în alta. Conceptul de artă e conceptul de dragoste – un sentiment foarte emoțional în starea de fericire, unde simțul moral și estetic au contopire cu o altă persoană – O DĂRUIRE! Între mine și artă e o dăruire reciprocă. Să credem în Dumnezeu care a creat Universul. EL, care a existat înainte de veacuri și a dăruit frumusețea cosmică pentru oameni. Desenez pe hârtie un punct și o linie, dându-le viață, căci ele sunt mișcare și interval de timp ce merg împreună spre cele veșnice.” /Iurie Braşoveanu/

În aceste clipe, poetul Iurie Brașoveanu finișează un poem cu 101 strofe care va fi publicat ulterior!

   Varia personalități despre Iurie Brașoveanu:

Nicolae DABIJA: „Magia artei. Iurie Brașoveanu își învață privitorii să vadă, ca și cum i-ar învăța să citească lumea. Graficele lui te descătușează, îți dau vedere, îți dăruiesc aripi, te fac liber.Pe el nu-l interesează zăpada decât dacă are câțiva corbi pe ea.Nu-l interesează muntele decât dacă vede cel puțin un fir de iarbă răsărind dintre pietre.Nu-l interesează cerul decât dacă are un Dumnezeu în el. O sală cu lucrări de-ale lui emană evlavie, ca o biserică a artei.El nu schimbă lumea, ci o re-inventează. Universul gândit de artist e plin de bunătate, de frumusețe, de echilibru, de perfecțiune.El rescrie cuvintele cu ajutorul liniilor. Care pot spune multe – totul vrea să creadă graficianul – pentru cel care știe să le citească.Încă o dovadă că scrisul și desenatul sunt lucruri diferite. Un exemplu ar fi Picasso din ultimii săi ani de viață, care picta genial, iar când ajungea să-și semneze lucrările, abia dacă găsea cele câteva litere ce-i alcătuiau numele.Literele artistului sunt desene care alcătuiesc concepte filozofice, lieduri muzicale, poeme întinse.În tot ce face Iurie Brașoveanu e un poet, unul care nu se aude, ci care se vede. Poemele lui grafice vorbesc ochilor. Ele se întâmplă sub privirile tale. Plasticianul evadează în propria lui ficțiune. Într-un proces de înzdrăvenire a valorilor, într-un act de reînrădăcinare a sensurilor.Lucrările sunt situate între granițe –, ca o altă Basarabie a spiritului, exilată între ceruri care au murit și bolți care abia se nasc – acestea, precum nisipurile mișcătoare, își schimbă locul, de la o clipă la alta, de la un spațiu la altul, de la un privitor la altul. I le poți vedea cu adevărat doar dacă le porți în tine, doar dacă le aveai în inima ta cu mult înainte de a te întâlni cu ele într-o sală de expoziție, unde încerci nu sentimentul că le vezi, ci acela că le revezi, nu bucuria că le cunoști, ci – că le recunoști.Diderot credea că arta supremă nu poate viețui fără a-și demonstra caracterul uimitor.Mirarea se transmite de la meșter la privitor, care dintr-o persoană care admiră devine o persoană care se miră. De atotputernicia artei, de lumea ei încăpătoare de sensuri, de visul acesteia de a schimba lumea, de a o face mai bună, mai frumoasă și, prin urmare, mai rezistentă.Iurie Brașoveanu – cel mai important grafician basarabean la ora actuală – cucerește sălile de expoziție ale Europei, fiind un călător care își poartă lumea cu sine, un cetățean al Universului imaginat chiar de arta sa.El seamănă cu magicianul Kircher, care, ni se spune, în prezența reginei Christinei a Suediei, ar fi recreat un trandafir, pe care inițial, dându-i foc, l-a prefăcut în cenușă). Iurie Brașoveanu recreează trandafirii noștri incendiați de intemperiile istoriei, redându-le culoarea proaspătă a petalelor, foșnetul blând al frunzelor, mireasma lor cerească.Asistăm la o magie care nu poate să aparțină decât marii arte, cea pe care o profesează Iurie Brașoveanu, acest grafician unic și artist plastic de excepție din Europa de azi.”

Maria Mardare – Fusu: „Aveți Ochiul care vede conținutul sufletului, dar și măiestria de al reda pe chip! Uimitor, nespus de frumos este Grigore Vieru! Admirație!”

Poeta Renata Verejanu:„Orice lucrare a pictorului Iurie Braşoveanu este o metaforă. Este un joc de simboluri cu trecerea unei forme în altă formă. Lucrările lui Iurie Braşoveanu vin din profunzimea poeziei lui Mihai Eminescu.”

Nour Gheorghe: „Pentru „Eminescu-Eternitatea”- Felicitari maestre Iurie Brasoveanu! si pentru cei care nu stiu , va fac cunoscut ca aceasta lucrare deosebita a fost premiata cu Trofeu la Concursul International ,,Univers Romanesc XXL ,,sectiunea Grafica-Pitesti.”

Victoria Rocaciuc: „Autorul recurge la diverse forme de simbol, abordat suprarealist, geometric, cu elemente de abstract. Constituită din mai multe puncte, transparența structurilor sale grafice se asociază cu pictura neoimpresionistă, realizată în tehnica pointelistă.”

Ion Birsanu: „Am fost întotdeauna coplesit de lucrarile, de maiestria, de omenia marelui nostru pictor Iurie Brasoveanu…M-am convins ca el este si un mare poet…Bravo…Va cuprind maiestre, ne mindrim!”

Ludmila Cotoman: „Mai presus de orice, omul poate fi cunoscut prin creaţia lui, în totalitatea ei sau în ce are mai valoros. În lucrarea omului stau – ca o comoară într-o zidire –gândurile lui. Graficianul IURIE BRAŞOVEANU trăieşte retras, dar munceşte pentru om, pentru universul său spiritual. Năzuinţa artistului înseamnă muncă, visarea artistului înseamnă muncă, iar obiectele facerii sunt rezultatul trăirilor sale în faţa vieţii…”

Victor Ciobanu: „Excelența Sa a binevoit să ilustreze și coperta volumului meu de poezii „Iubire împletită-n vers”, apărută în 2019 la tipografia „Tipocart Print”, pentru ce țin să-i mulțumesc frumos încă odată. O perioadă de timp a activat în Torino (Italia) în calitate de grafician, pictor, restaurator de icoane etc., dar niciodată maestrul n-a uitat de părintele său, având grijă de el, chiar aflându-se departe de hotarele Republicii Moldova. Însă, viața mai are și întorsăturile ei, când moartea ne fură persoanele dragi sufletului. Astfel, la 11 decembrie curent (2021), la orele 4 spre dimineață, într-un mesaj scurt bunul meu prieten îmi scrie „A murit tătunea”. Tătunea tot tătune rămâne, chiar dacă copii lui sunt la a doua tinerețe. Și acum, drag prieten, când încă lacrima nu s-a uscat și fumul de tămâie mai persistă în casa părintească, vreau să-mi exprim încă o dată condoleanțele și să-ți amintesc că viața nu s-a terminat, iar noi, în numele copiilor noștri și în amintirea părinților, trebuie s-o continuăm… ”

                       Date biografice, activități, premii

Iurie Brașoveanu – PROFESOR, ARTIST PLASTIC, POET – Membru Titular al Uniunii Artiștilor Plastici din Rebublica Moldova, Membru al Academiei Mondiale de Literatură,  Membru de Onoare ,,Trofeu XXL,,(România), Membru de Onoare în Mişcarea Internatională ,,Poetas del Mundo”(Italia), Membru WAPA-(World Association of Performing Arts), (Organizația Mondială a Artelor Interpretative).

Iurie Brașoveanu s-a născut la: 7 noiembrie 1962, satul Copăceni, raionul Sângerei (județul Bălți) din Republica Moldova. Fiul lui Gheorghe (Ion,Vasile) și Lidia (Gheorghe,Alexei) Brașoveanu (Primul din cei 4 copii ai familiei). A studiat la Şcoala cu clasele I-VIII, (anii 1969-1977) din s.Copăceni. (Gimnaziul Adrian Păunescu). Școala de Arte Plastice pentru copii din or. Sângerei (1975-1977).  Colegiul Republican de Arte Plastice „I.E.Repin” (A.Plămădeală).(1977-1981).  Studiază la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (Facultatea de Grafică și Pictură,1984-1989). Fiind profesor de gradul întâi, conducător al reuniunii metodice a profesorilor de arte plastice, timp de 20 de ani (1981-2001), a predat arte plastice la catedra școlilor din or. Sângerei.

În Italia se află din 2001 și activează ca liber profesionist. Face restaurări în renumita ,,VILLA REY”. Vila-reședința regilor, când orașul Torino era capitala Italiei. S-a ocupat în prevalență de pictura iconografică, tablouri religioase și portrete, restaurări de mobilă de anticariat, icoane și tablouri. Semnează cartea proprie de versuri „Mai sus de umbra durerii” în 1997, editura  ,,Ruxanda” din Chișinău (Republica Moldova); Semnează volumul ,,TRECUT-AU ANII” 2020,Editura ,,Mușatinia”Roman, Neamț(România).

A editat albumul de portrete ”Oameni iluștri”, dedicat unor personalități ale culturii române. Albumul a apărut în versiune electronică și cuprinde 200 de pagini, în care a inclus 70 de portrete, grafică și versuri din creația sa. ”Este un album de grafică alb-negru, în care sunt toate culorile universului. Aceste două culori simbolizează nașterea și moartea și despart lumina de întuneric. Lucrarea vine ca un recviem pentru cei plecați în eternitate. Aici sunt portretele poeților Mihai Eminescu, Veronica Micle, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Leonida Lari ș.a. A realizat și multe lucrări de grafică, pictură de șevalet, restaurări și icoane. De asemenea, a restaurat două icoane datate din sec. XVI, care se află la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Moncalieri, Italia. În același timp, artistul a participat la toate expozițiile de grup de la Centrul Expozițional ”Constantin Brâncuși”, iar actualmente este prezent cu lucrări în trei expoziții din România. A fost președinte al juriului la secțiunea grafică, la Concursul Internațional de Arte „Trofeu XXL 2021”, ediția a V-a, din București.

AUTOR al lucrărilor de grafică, pentru ilustrarea a 30 cărți de poezie a unor autori din Moldova, România, Italia, Armenia, Brazilia, Izrael și Cuba. (2001-2022). Autor a 13 ICOANE (stil bizantin), PUBLICATE în cărți de specialitate italienești.(2008-2013). GRAFICIAN ,,ASCIOR,, – Asociația pentru Civilizația Ortodoxă (România). ILUSTRATOR la săptămânalul ,,LITERATURA  ŞI ARTA”, (Rep.Moldova). MEMBRU și PREŞEDINTE AL JURIULUI la varia CONCURSURI NAȚIONALE și INTERNAȚIONALE. Prezintă numeroase expoziții personale și de grup în Republica Moidova, România, Italia, Turcia, etc. Premiat cu medalii, trofee, diplome și distincții la mai multe Concursuri și Festivaluri Naționale și Internaționale (POEZIE și GRAFICĂ)

Premii și distincții: Premii acordate de săptămânalul „Literatură și Artă” (pentru arte, 2008, 2015; pentru critică, 2013; pentru grafică, 2017); Decorat cu medalia jubiliară „Eparhia Chișinăului – 200 de ani” (acordată de Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove în semn de recunoștință pentu activitatea sârguincioasă spre binele și întru mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova, 2013); Premiului “Simpatia publicului” (acordat la Expoziția Internațională “Dumnezeu din inima mea”, organizat la mausoleul „Bela Rosin” din Torino, 2014); Diploma de onoare a Galeriei “Elle” (pentru operele expuse, contributul și prestigiul adus galeriei, făcând-o să-i crească faima pe plan cultural, Preganziol , Italia 2016); Diploma de excelență acordată de Biblioteca românească  “Grigore Vieru” din Torino (pentru prezentarea critică a artistei Simona Liliana Cumpăratu la Expoziția Personală de Pictură și Grafică „Dincolo de Culori”, 2016); Diploma de excelență acordată de Muzeul Național de Artă  al Moldovei (pentru Expoziția Personală de Grafică „Poduri de Dor”, 2017); Diploma de excelență acordată de revista „Orizonturile Bucuriei” (în semn de mulțumire pentru meritele deosebite în promovarea activitatii ASCIOR, pentru creșterea responsabilității naționale, a nivelului cultural și duhovnicesc al societății, 2017); Trofeul “Univers românesc XXL” (la secțiunea Grafică, acordat de Uniunea Artiștilor Plastici din România, Pitești, 2018); Diploma de excelență (sectiunea Grafică, acordat de Academia Olimpică Română, filiala Vâlcea, 2018); Premiul “Centenarul Marii Uniri” (acordat în cadrul Galei Premiilor Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație, ediția I, la secțiunea  “Artiști plastici contemporani”, 2018); Premiul “Marele Eminescu” (acordat de Cenaclul “Grai Matern” pentru lucrările sale excepționale expuse la vernisajul expoziției “Eminescu în poezie, cântec și arte plastice”, organizată la Centrul Academic “Mihai Eminescu”, Chișinău, 2019);

Ordinul “Sf. Ierarh Simion Ștefan” (acordat de Biserica ortodoxă autocefală din Republica Moldova și Mitropolia ortodoxă română de stil vechi din Transilvania, pentru păstrarea și promovarea culturii românești, identității naționale și a credinței ortodoxe strămoșești, înmânat în reședința Mitropolotană din Câmpia Turzii de Petru, Mitropolit al Transilvaniei, 2019); Membru Titular UAP R.Moldova. În 2020 devine Laureat al PREMIULUI săptămânalului „Literatura și arta”, a obținut Titlul de merit „Premium”, la Concursul „Eleganța Iubirii” – Creații literare și Artă în imagini, din Montreal, Canada, premiul special la Concursul național „Uniti per la legalita” din Italia, premiul UNU la Concursul Internațional „Elogiul iubirii”, secțiunea grafica și pictura, din România, a fost desemnat „OMUL ANULUI 2020”, la Gala Premiilor de Excelență a Academiei Națiunii Române: „Este rezultatul muncii creative care semnifică recunoștința din partea unui consiliu de personalități de înaltă cultură spirituală, or puțini sunt acum care depășesc invidia și ura, punând pe piedestalul LUMINII – DRAGOSTEA, având curajul, puterea și dorința de a aprecia la justa valoare FRUMUSEȚEA din OM. Cu pietate pentru Excelența Sa, Domnul Valeriu Mocanu – Președintele Academiei Națiunii Române!”

 În 2022 – Premiul „Tonitza” la Concursul Internațional „Elogiul Iubirii” (România); Premiul „MICHELANGELO BUONAROTTI”, ca Președinte de Juriu (secțiunea Pictură) la Concursul Internațional de Artă „LA FONTANA DELL AMORE” din Italia.   

      „Iurie Brașoveanu, pictor și poet”

Întorcându-se, lângă icoane,

Stă maestrul Iurie Brașoveanu

Albia dispare în grădină,

Iar el scrie câmpii cu inimi.

Există omul, ca o lume vie,

Nimeni nu l-a chemat,

Domnului s-a închinat,

Și Domnul a spus – Să fie!

El – sunt eu, gândit de tine,

O imagine color a verii,

O rază urmărită apune,

În pânze ea răsare…

Nu merge după fiecare, –

Un val de îndoieli, frământări,

Destinul și-l tămăduiește –

Cu grafici plin de stări.

El este Eu, a ta imagine,

Cu primul trandafir.

Petale răsărite lin,

Culori în orice fir…

 / S. Vizitiu, august, 2022/

Surse memorabile:

https://www.facebook.com/iurie.brasoveanu/photos

Iconografia de Iurie Brașoveanu:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.419944108128364&type=3

Portrete în grafică din albumul „Oameni ilustri” de Iurie Brașoveanu

https://www.facebook.com/media/set/?vanity=iurie.brasoveanu&set=a.1714236045365824

În memoria mamei

Recital de poezie la Clubul Impresii din viata si carti, Biblioteca Hasdeu: 

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti/videos/2763425443918276/

Recenzie de Svetlana Vizitiu, Impresii blog

Antologiile Amurgului sentimental

Antologii care sunt volume de descoperiri, cu oamenii nu doar învăluiți de glorie, fie membrii USM sau USLR, – includ și scriitori obișnuiți, debutanți care tocmai au pășit pe calea slujirii poeziei sau prozei scrise. Poezie ca artă în antologie nu e multă, dar nu acest lucru a stat ca sarcină în fața editorilor. Privești chipurile autorilor, citești biografiile lor scurte și realizezi – iată a trăit sau trăiește omul care are un serviciu aparte, dar sufletul doare, dar sufletul cheamă, îl obligă să ia stiloul și carnetul… butonând tastatura calculatorului. Creațiile apărute în paginile antologiilor, sunt uimitoare, ne fac să ne oprim o clipă și să ne gândim câtă umanitate avem noi, în comun. Oamenii cu diferite meserii și diferite talente, dar pe toți unește o viață, una minunată – cea scriitoricească. Este descoperirea unei vieți ca model în antologiile lansate…

Antologii cu scriitorii româno-basarabeni, lansate sub eghida Editurii Amurg Sentimental! 2021-2022

Ele ne dezvăluie o imagine a vieții contemporane, a poeziei creative; proză; versuri sau texte pasionale – impregnate de puterea realistă a artei; includ la fel și operele scriitorilor care au jucat un rol important în formarea și îmbogățirea limbii literare românești, și cel mai important, sunt cuvinte care transmit un fior viu sufletului uman.

• Întoarce-te, privește în urmă. Acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată, totul rămâne în urmă. Nu există oameni „mărunți”. Există oameni care au mai mult sau mai puțin succes, care nu s-au realizat fie, au eșuat, dar nu au devenit mărunți din acest motiv. Nu este vina lor, este nenorocul lor în acea clipă…

Fiecare om – este o întreagă lume. Cei care reușesc, este bine să ofere sprijin celor frustrați, și invers, cei care au pierdut, să fie înțelegători, să nu-și permită umilirea celor care au reușită… Să se susțină unul pe altul în continuare, atunci… va veni rândul succesului pentru fiecare…

Eu respect oamenii puternici care își fac drum, care știu unde merg. Dar, îmi sunt mai apropiați persoanele diferite de cele descrise mai sus, cele care nu cunosc multe, care nu se îndoiesc, care ascultă și respectă opiniile altora, și care apără cei nevoiași atunci când este necesar… Privește în urmă, totul devine istorie, și volumele lansate vor aminti urmașilor noștri cât de buni am fost… Da, suntem buni și vom fi…

Rămâne „Antologia sub flamura Unirii”, „Lumini de curcubeu în pandemie”! „Bucuria cuvintelor”!

Le mulțumesc editorilor Amurgului sentimental – autorilor Machidon Ion și Gabriela Alef, mulțumesc Veronicăi Pîrlea-Conovali pentru activitate neobosită și inimă mare!

La Multi ani tuturor și multă prosperare pentru viitor, și pentru stabilitatea Limbii Române! Doamne ajută!

S. Vizitiu, Impresii

Vitalie Ciobanu la Clubul Impresii din viata si carti

Un intelectual pân-la măduva osului, un formator de opinie excelent şi un analist perfect al realităţii noastre prin liberă exprimare, care expune faptele aşa cum sunt sau ar trebui înţelese ele corect. Scriitor, jurnalist, publicist, formator de opinie, critic literar… Omul cu coloană dreaptă, cu o ţesătură de argumente convingătoare şi revelatoare, dar nu realizate de fiecare, în special, de cei la care opiniile nu se intersectează cu gândul protagonistului nostru. Fără multe laude, dar într-adevăr, este înrădăcinat dur în domeniul literar în care activează. Susţinut şi apreciat de breasla inteligentă, oamenii cărţii, presă şi mass-media. Să recunoaştem că prelegerile fascinante îmbinate cu fapte şi teorie expuse de Vitalie Ciobanu, adesea rămân neclare din simplu motiv: limitele raţiunii sau nivelul de înţeligenţă nu ne permit să ne ridicăm la aşteptările noastre. Şi ca să realizăm despre ce este vorba, astăzi el a fost prezent la Clubul ”Impresii din viata si carti” care s-a activat în cadrul Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu şi unde cel al 96-lea protagonist Vitalie Ciobanu a venit cu impresii interesante de viaţă, apropos, chiar de Ziua Mondială a Presei libere, iar unele detalii le puteţi urmări şi asculta în imaginile şi filmele expuse mai jos. Trebuie de menţionat moderarea de excepţie a evenimentului de către Mariana Harjevschi, Director general BM B.P.Hasdeu.

Albumul cu zeci de imagini îl deschideţi aici: Albumul Clubul Impresii din viata si carti cu scriitorul Vitalie Ciobanu 

Câteva referinţe despre Vitalie Ciobanu de la prieteni, colegi și de pe reţele de socializare:

”Vitalie Ciobanu este un om pe care îl admir de când îl cunosc şi este una dintre persoanele cu care mă mîndresc că l-am întîlnit. El este citit, ascultat, iubit şi respectat! Îi doresc tot binele din lume, sănătate şi cât mai multe articole la fel de interesante şi gustate de public. Îl felicit că a reuşit în toţi aceşti ani de scriitor şi gazetărie să rămînă la fel de echidistant şi să nu se schimbe.” – Valentina Ursu (Radio Europa Libera)

Gheorghe Cojoc :”Salut, Vitalie. Te urmăresc de-atîţia ani, începînd chiar cu SFÎRŞITUL RECHINULUI NEGRU.”

Gheorghe Doni :”Dragă şi stimate coleg Vitalie Ciobanu, vrem să te ştim printre viitorii făuritori ai ReUnirii Basarabiei noastre istorice la Patria-Mamă – România!”

Gabriela Petri :”Vitalie, este atat de actual eseul tau! Dar cu farame de vointe, adunate, she pot muta muntii.

”Optzecist de la Chișinău, Vitalie Ciobanu e unul dintre cei mai importanți scriitori români de azi. Unionist din principiu, basarabeanul Vitalie Ciobanu nu și-a tranzacționat niciodată convingerile. În vocea lui Vitalie se mai aud azi glasurile celor care au unit Basarabia cu România în 1918 și ale românilor care au fost deportați în Siberia pentru că au refuzat să devină cetățeni sovietici. Iar asta vine din partea cuiva care evaluează cu o critică luciditate prezentul, fără a-și pierde speranța într-un viitor al României întregite.” (cataventii.ro)

Raisa Boiangiu :”Apreciez implicarea dv. Sprijin uman absolut necesar!”

Gheorghe Doni :”Şi liderii politici au nevoie de comentariile (dumi)tale, dragă coleg de breaslă scriitoriceasca Vitalie Ciobanu. Cu atât mai mult, noi, (şi) cei de rând… Îţi mulţumesc, Vitalie, p-u că m-ai publicat (cu ceva ani în urmă) cu o pagină frumoasă de poezii în revista CONTRAFORT, precum şi p-u că mi-ai oferit posibilitatea să-ţi urmăresc/savurez postările pe FB.”

Vasile Botnaru :”felicitari! cum esti nu doar o personalitate ci ditamai institutie, premiul are o pondere si mai mare, sa te vedem si mai departe introfeiat!” (la decernarea Premiului pt Jurnalism la TVR Gala International lui V. Ciobanu în 2010)

Lia Lozinschi :”Doua PERSONALTATI (Vitalie Ciobanu şi Mircea Cărtărescu) care m-au marcat spiritual si afectiv inca din adolescenta, modelandu-mi si „impunandu-mi” nu numai anumite preferinte literare, dar si acele valori estetice categoric indispensabile. VA MULTUMESC!!!”

Sergiu Sochirca :”Sunteti un patriot al neamului, impartial in expuneri, ceea ce ma bucura.”

Expresii memorabile de Vitalie Ciobanu:

Vitalie Ciobanu:”Unele idei nu-și pierd actualitatea. Mai ales că și poporul simte asta.”

– ”Literatura, singură, nu va salva nici satele pustiite ale Basarabiei. Dar poate sensibiliza niște inimi și întreține speranța într-o renaștere viitoare.”

Vitalie Ciobanu:””Soluția pentru Moldova ne-a stat mereu la îndemână. Simbolic, aș formula-o așa: haideți să încheiem cu toții o convenție, un pact prin care să ne obligăm să luăm legile în serios. Să hotărâm că de mâine niciun factor ilegal de influență nu ne va mai forța să ne călcăm pe conștiință, să ne băgăm în scheme, să dăm sau să cerem mită. Haideți să ne promitem că de mâine nu mai furăm, nu mai mințim, nu ne mai batem joc unii de alții. Și să ne iubim țara, nu vorbind, ci muncind… Ca să funcționeze, trebuie să acceptăm cu toții convenția asta și să ne ținem de cuvânt. Și atunci mirajul „statului captiv” se va destrăma, iar moldovenii își vor obține libertatea de a-și făuri viața pe care și-o doresc, alături de frații lor, alături de națiunile civilizate.”

Vitalie Ciobanu despre tatal sau:” Tatăl meu, Ion, la 43 de ani, incredibil de tânăr, într-unul din acele instantanee care sfidează timpul. Vineri, 25 august, am comemorat un an de când ne-a părăsit. Îl plâng în fiecare zi și mă rog pentru sănătatea și puterea de rezistență a mamei mele. Tata a fost un om bun și drept, care a prețuit cel mai mult onoarea și cumsecădenia și s-a străduit să cultive aceste calități elevilor săi, începând cu noi, fiii lui (mă întreb dacă ne vom ridica vreodată la înălțimea așteptărilor sale…) A considerat mereu că munca cinstită e mai presus decât orice câștig dobândit prin fraudă și această credință, azi, cred că le va părea multora absurdă, anacronică. O altă valoare venerată de tata a fost cartea, literatura română și o țară, România, la care a visat, în pofida vitregiei vremurilor.” (27 august 2017)

Vitalie Ciobanu:”A vorbi pocit la TV-urile din Chișinău a devenit cool. Îi văd și pe diverși activișit civici că nu se dau în lături de la rusisme și „moldovenisme”. Plămădim poporul moldovenesc, cum altfel?”

Vitalie Ciobanu:”De ce ar arde cineva niște cărți? Pentru că sunt mincinoase, pentru că răspândesc o concepție greșită despre lume, împotriva adevărului nostru, a dumnezeului nostru – care e atât de mic și meschin, atât de șubred în măreția sa încât se teme de ideile unor autori rătăciți?… Vezi, de aceea e absurd să lupți cu cărțile, să le arzi, să le interzici, e o dovadă de slăbiciune. Iar dacă vorbim de slăbiciune, vorbim și de putere. Arderea cărților nu este despre adevăr, e despre putere. Despre dorința de a avea dreptate împotriva adevărului. Cel ce pune foc grămezii de tomuri scoase din biblioteci antice și sanctuare păgâne e nesigur în viziunile lui și atunci caută să-și învingă lașitatea și ezitările distrugând cărțile care propagă o altă învățătură…”

Vitalie Ciobanu:”Un politician are datoria să-și măsoare vorbele, pentru că ele au o rezonanță specială, ele determină opțiuni de vot și, pe cale de consecință, modelează destinul unui popor. Vorbele unui politician, mai ales ale unui lider în ascensiune, le aude toată lumea: și adepții săi entuziaști, și susținătorii mai exigenți, și oamenii cinstiți dar naivi, și cei care îi poartă sâmbetele deși îi zâmbesc complezent, și ipocriții cinici, și ezitanții frecventabili, care, mă rog, „au și ei o familie de hrănit” (de parcă ceilalți ar trăi doar cu aer!), și ticăloșii care nu mai au nimic de pierdut, după ce și-au terfelit onoarea prin colaborări infamante…”

Vitalie Ciobanu:” Sentimentele oamenilor sunt schimbătoare. Nu te pot iubi toți și nu te pot iubi tot timpul. Eu cred că respectul „supușilor” e fundamentul cel mai trainic al puterii (dar atunci nu mai e vorba de „supunere”, ci de atașament, de aderență critică) și, neapărat, conștiința finitudinii, a provizoratului oricărei forme de domnie, pe care trebuie s-o aibă un om politic într-o societate modernă. Nu este mai durabilă, mai de preferat puterea culturală?..”

Vitalie Ciobanu:” Oare cum ne-am simți dacă am afla de la radio că o putere străină, invadatoare, a trecut Nistrul și vrea să ne răpească libertatea de a trăi în țara noastră și în Europa noastră, doar pentru că e mai mare și lacomă de teritorii? Cum ne-am simți dacă ar trebui să lăsăm baltă toate treburile și visele noastre și să începem să adunăm, febril, lucrurile de prin casă, să le încărcăm în mașină (cine are mașină) și să fugim din calea agresorului, pentru a scăpa cu viață?… Să facem un efort de imaginație, să ne punem în pielea părinților și buneilor noștri pentru care 28 iunie 1940 a însemnat sfârșitul lumii. Unii luau calea pribegiei, sperând să prindă scurtul interval de timp – câteva ore! – în care mai puteau trece Prutul și n-au reușit toți, zidul de sârmă ghimpată avea să despartă numeroase familii, părinți de copii, frați de surori, vreme de câteva decenii. Alții rămâneau la casele lor, pentru că nu le puteau abandona, încredințându-și destinul în mâinile Celui de Sus.”

Vitalie Ciobanu:” Dispariția unui mare scriitor ne lasă mai singuri ca oameni, mai împuținați cu o prezență de excepție. Și anulează, brusc și dureros, posibilitățile întrupării altor lumi, a lumilor imaginare pe care geniul său le-ar fi putut coagula sau desprinde din nebuloasa creației, din magma încă nenumitului, alternative la realitatea fizică în care viețuim ca niște condamnați, ca niște întemnițați. Opere literare nescrise, „porți spre evadare”, care nu se vor mai deschide niciodată… Dispariția unui mare scriitor (a unui mare artist) e ca atunci când se stinge ultimul exemplar al unei specii – plantă rară sau vietate mirabilă – pe care nu am știut să o protejăm, să o ferim de extincție. Ar trebui să instituim o „Carte Roșie a Literaturii””

Vitalie Ciobanu :”Iubire cu sila nu se poate nici măcar în politică. D-apoi când te urăște o lume întreagă. Cu excepția celor care-ți ciugulesc din palmă. Dar și iubirea lor e cât le mai dai de ciugulit.”

Vitalie Ciobanu:”Aș fi preferat să stăm alături de Paris și Londra în alt fel de clasamente decât în cele privind postările antisemite. Și sunt atâtea domenii în care am putea demonstra că suntem un popor european! Să începem, de pildă, prin a arăta că știm să ne ținem de cuvânt și să punem bazele unui Muzeu al Holocaustului la București. Ca și ale unui muzeu al Gulagului. Despre ambele se discută și nu s-a făcut nimic.”

Vitalie Ciobanu:”…România este primul nostru partener economic, ne oferă surse alternative de energie, ne ajută la reconstrucția satelor, obiectelor de interes public, infrastructurii, susține prin numeroase proiecte cultura, educația, cercetarea în Republica Moldova. Este cel mai fidel avocat al Moldovei în tentativa acesteia de a se alătura familiei europene. Așadar: de ce ajută România Republica Moldova? Pentru că vrea să o anexeze? Dacă asta-i intenția, nu era mai simplu și mai ieftin să trimită niște „omuleți verzi”, cum face Putin?… Foarte ciudat imperialismul ăsta românesc!”

”Ar trebui sa pastram institutiile culturale mai presus de bataliile politice si de razbunarile personale. De ce nu vrea noua guvernare sa intrerupa aceasta traditie nationala nefasta? Am arata lumii ca Romania este o tara matura si cu adevarat europeana.”

Vitalie Ciobanu:””La un deceniu de la prăbuşirea Cortinei de Fier, moldovenii nu mai pot da vina decât pe ei înşişi. Suntem lăsaţi de capul nostru, cu micile noastre mizerii şi marile noastre trădări, care ne transformă în nişte fantoşe ale destinului. Scenariul unei “Elveţii la gurile Nistrului”, asupra căruia unii, la Chişinău, şi-au făcut speranţe interesate, s-a dovedit o iluzie în condiţiile geopolitice ale Basarabiei de azi, cu structura ei umană calamitată de 50 de ani de comunism, grevaţi pe moştenirea vechii ocupaţii ţariste. Republica Moldova nu a ştiut să profite de bunăvoinţa Occidentului faţă de “un nou stat apărut pe ruinele imperiului sovietic”, care, nu-i aşa?, trebuie ajutat să se pună pe picioare. Nici nu avea cum. O percepţie de sine deformată, incapacitatea de a asuma criteriile şi exigenţele lumii democratice au produs o realitate politică şi economică pe măsură.

Numai o conştiinţă românească recuperată şi o dată cu ea îmbrăţişarea modelului european ar fi putut să precipite evoluţia în bine a Republicii Moldova, conferindu-i o legitimitate mult mai temeinică în faţa lumii. Atâta timp cât basarabenii nu vor accede la identitatea lor refulată, nu Eminescu, Blaga sau Noica vor fi spiritele tutelare ale pământului lor, ci “în veci neuitaţii” Ribbentrop şi Molotov. Cu aceşti părinţi vitregi, pe care nu am reuşit să-i exorcizăm, prezentul nostru rămâne un infern. (martie-aprilie 2000)”

Fragmentul final dintr-un studiu – ”Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Modova” pe care l-am publicat la Editura Polirom în 2005. Au trecut 18 ani de atunci.

” Oameni buni din Moldova, nu vă fie frică! Votați! Voi, pensionari, care vă doriți pensii mai bune după o viață de muncă, lipsuri și chin; Și voi, intelectuali – profesori, medici, ingineri, artiști, IT-iști…–, ignorați de guvernare, pentru ca să nu mai ieșim din boli, sărăcie și subdezvoltare; Și voi, jurnaliști și bloggeri mercenari, pe care șefii vă obligă să mințiți, să manipulați, să trunchiați citate, să răspândiți zvonuri otrăvite, să faceți montaje nelegiuite contra unui salariu pe care nu-l veți obține în altă parte, pentru că piața muncii e mică și-i controlată mai ales de bandiți;
Și voi, tineri cărora vi se fură viitorul în țara voastră, deși nu vreți să renunțați la ea; Și voi, moldoveni din diaspora, care cunoașteți pâinea amară a exilului și tristețea de a nu vă vedea copiii și părinții ani de zile, doar pentru că niște conaționali de-ai noștri, aburcați în posturi înalte, au ales să fie hoți și ticăloși; Și voi, funcționari de stat, slujbași de prin curți și tribunale, procurori, judecători, grefieri, care acceptați înscrisuri strâmbe și probe false împotriva unor nevinovați, voi, care judecați abuziv, împotriva legii și a jurămintelor meseriei, nu pentru că ați fi oameni răi de felul vostru, ci fiindcă o eroare, o ispită, o faptă dezonorantă, admisă cândva, la început de carieră, vă face șantajabili, după care n-ați mai fost în stare să rupeți „lanțul slăbiciunilor”; Și voi, săteni obidiți, amenințați de primari hapsâni; Și voi, oameni ai Bisericii, care ați primit ordine de la ierarhii voștri să blamați un om drept și sincer, amintiți-vă că mai presus de mitropolit și de episcop stă ochiul lui Dumnezeu care vă vede când faceți rău, chiar dacă Îi invocați Numele; Și voi, șefi de firme și mici antreprenori, care mai dați salarii în plic, ocolind fiscul; Și voi, directori de licee și spitale, care cereți plăți necuvenite elevilor și bolnavilor; Și, culmea!, chiar și voi, politicieni de la putere, mânjiți cu nenumărate compromisuri, minciuni și trădări – curățați-vă conștiința împovărată, dați-i o șansă poporului pe care spuneți că-l serviți, oferiți-vă și vouă secreta satisfacție că într-un ceas de cumpănă pentru țară ați avut curajul să faceți un bine și i-ați îndemnat și pe alții, asemeni vouă, să-și răscumpere greșelile și faptele rușinoase… ”

”Dragi prieteni si colegi, oriune v-ati afla, va multumesc din suflet pentru gandurile voastre bune si pentru urari! Va doresc si eu sanatate, forta, dragoste si impliniri frumoase!” Al vostru, Vitalie Ciobanu

Albumul Clubul Impresii din viata si carti cu scriitorul Vitalie Ciobanu (accesati)

Date biografice: Vitalie Ciobanu

Prozator, eseist, critic literar, ziarist (presa scrisă), comentator la Radio Europa Liberă. Născut în 1964, în orașul Floreşti, jud. Soroca. Licenţiat în jurnalism, Universitatea de Stat din Chişinău, 1986. A lucrat redactor şi redactor-şef la Editura Hyperion, 1986-1993. Este redactor-şef al revistei Contrafort din 1994.
Autor al volumelor: Schimbarea din strajă (roman), editura Hyperion, Chişinău, 1991; Frica de diferenţă (articole, eseuri, cronici literare), Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1999; Valsul pe Eşafod (30 de pretexte literare şi un Jurnal la Praga), Editura Cartier, Chişinău, 2001; Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Moldova. Editura Polirom, Iaşi, 2005; Literatur Express. Europa de la fereastra vagonului. Jurnal pe două voci (volum realizat împreună cu Vasile Gârneţ), Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2007.
Prezent în antologiile Momentul adevărului, o culegere de texte ale unor eseişti români contemporani, Cluj, Editura Dacia, 1996; în Literatura din Basarabia. Secolul XX (volumele de proză scurtă şi de eseu), Editurile Ştiinţa şi Arc, Chişinău 2004; şi în „Europaexpress. Ein literarisches Reisebuch”. Eichborn, Berlin, 2001
Colaborări: revistele 22, Dilema, Observator cultural, România literară, Lettre Internationale, Cultura, Viaţa Românească, Secolul XXI, Interval (Braşov), Apostrof, Steaua (Cluj), Timpul, Convorbiri literare (Iaşi), Orizontul(Timişoara), Sud-Est Cultural, Semn (Chişinău), la cotidienele România liberă, Evenimentul Zilei (Bucureşti) ş.a.

Premii şi distincţii: Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, 1991; Premiul pentru Eseu al Uniunii Scriitorilor din România, 1999; Premiul pentru Critică şi Eseu al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 2001; Premiul pentru Jurnal al Filialei Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România.
Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova din 1992; Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1993; Membru al PEN Centrului Internaţional (filiala Chişinău) din 1995 şi preşedinte al Moldova PEN Centru din 2004.
A participat la colocvii şi congrese internaţionale: Bucureşti (1992, 1993, 1997, 2002), Viena (1995), Guadalajara, Mexic (1996), Braşov (1998), Strasbourg (1999), Praga (1999, 2001, 2005, 2008), „Literatur Express Europa – 2000” (2000), „Sharing culture”, Rotterdam (2004), „Donumenta”, Regensburg-München-Berlin (2004), Congresul Mondial al PEN Centrului Internaţional, Bled, Slovenia (2005); Paris, 2006, Viena, 2007; Leipzig, Berlin, 2008, Viena, 2009, Roma, 2010.

Alte surse biografice: Revista Contrafort, / http://www.contrafort.md/  / https://www.facebook.com/vitalie.ciobanu.7 / https://ro.wikipedia.org/wiki/Vitalie_Ciobanu

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2500223153536827

Albumul Clubul Impresii din viata si carti cu scriitorul Vitalie Ciobanu