Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


2 comentarii

Zina Izbaș:„Mare e Puterea lui Dumnezeu!”


   Îi place să fie sinceră cu oamenii. De ei depinde ca să reușească de fiecare dată. În cazul în care nu merită, preferă să tacă. Mai ales atunci când simte că nu vor acorda importanță celor spuse de dânsa. Se mai întâmplă și așa, – spune ea. Nu-i place să judece, să jignească pe cineva, să pretindă că doar ea are dreptate. iubește oamenii cu adevărat, îi crede, îi menajează și speră că într-o bună zi… lumea va fi mai bună. Dorește armonie în familii, să nu mai plece nimeni de ACASĂ, iar cei care au plecat – să se întoarcă: „Nu e un eroism să pleci, e o faptă nobilă să rămâi și să construiești aici, în Basarabia Română. Este crezul meu, pe care l-am urmat și-l urmez. Toate cele bune și frumoase în această lume sunt posibile dacă depui în ceea ce faci multă Credință și Dragoste. Dacă acestea două sunt lipsă, zadarnice – Trudă și Vise.”

   Meseria de jurnalist este pasiunea ei de toată viața, tot ce scrie – face parte din ea: „Angajarea mea la Radio Moldova pentru totdeauna poate fi comparată cu… o dragoste de la prima vedere!” E un sentiment care mereu va fi același până la sfârșit, spune Zina Izbaș. – Nu e un joc de rol, nu e poveste pe care o spui și atât. „Munca mea la radio e viața însăși și gri-ul de fiece zi!” Și Prietenii ei fac parte neapărat din această viață, și ei îi sunt alături la bine și la greu. Pentru că munca la radio se face în echipă, de unul singul nu ai sorți de izbândă, pentru că așa sunt regulile radiofoniei moderne…

– Dragostea? Dacă nu e, nimic nu e. Altceva nu e de inventat și nici de declarat. Iată de ce nu voi spune nimic nou la acest capitol. Este doar a mea și doar mie îmi aparține!”

Zina Izbaș: Pe mal de Prut cu lacrima si dor, 2019

   Lucrând la radio a realizat sute, dacă nu mii de emisiuni pentru copii și tineret, dar și pentru adulți. Îi place să scrie. Are câteva plachete de poezie, acum pregătește pentru tipar o cărticică de povestiri pentru copilașii de grădiniță. Mai are în proiect o carte de poezii și una de proză pentru adolescenți.

Deși a început, în opinia ei, să publice poeziile prea târziu, în anumite perioade de inspirație, Zina Izbaș editează cât e posibil câte o plachetă de versuri. Scrie despre viață, în general, despre oameni, dragoste, natură… Multe poezii inspirate vor curând editate: „Precum spuneam, toate aceste creații nu sunt încă publicate într-o carte, dar mă pregătesc deja pentru un asemenea eveniment. Sper, să apară la lumină acea cărticică foarte colorată cu trei povestioare pentru copii. Mi-ași dori să definitivez și una de proză, dar o las încă să se rumenească bine în cuptorul inspirației. Nu am pretenția că ce scriu eu e absolut genial și că nimeni nu scrie ca mine, important e că atunci când sufletul meu strigă, răspunsul meu se așterne pe coala albă, care așteaptă, uneori cu multă răbdare, să fie caligrafiată cu gânduri, sensuri exprimate poetic.”

Mai e soare pe cer,/Mai e gândul curat,/Mai e verde în ler -/Toate vin din Inalt:/Cât acestea vor ţine/Fiţi convinşi, orişicine,/Dumnezeu a ales/La noi să vină./Bucuraţi-vă, oameni,/De raza divină,/Primiţi-o în suflet/Şi revărsaţi lumină/Din visele voastre,/Din vorbe şi fapte/Astfel vedea-ve-ţi/Cât de frumoase şi sfinte/Sunt florile vieţii –/Copiii Domnului/În zorii zâmbitori/Ai dimineţii./Bucuraţi-vă, oameni,/De pasărea-n zbor,/De umbra copacilor/Şi ploaia din dor,/Că nu e degeaba/Ce-a scris un POET:/–Sunt simplu ca iarba…/Şi asta-I perfect./EL pe noi ne-a ales/Şi ne-a dat de-nţeles:/La uşor şi la greu/Mai e soare pe cer,/Mai e gândul curat,/Mai e verde pe şes/Mai rostim rugăciunea./Mai simţim omeneşte,/Mai vedem clar Minunea -/DUMNEZEU ne iubeşte!” („Încredere” de Zina Izbaș)

Și mai mare e Credința ei în Dumnezeu: „Mare e Puterea Lui Dumnezeu și eu cred în El! De nu ar fi fost așa, nu am fi existat, probabil. Nici acei ani din copilăria mea firavă, ce-mi purtau pașii urcând dealul mai întâi la biserica din Marinici, iar apoi, după ce a fost închisă, la cea din dealul Bujorului. Și o făceam, de parcă așa și trebuia să fie, fără a scânci că drumul e lung și că mă dor picioarele, mergeam la fuguța, căci acolo, în locașul cu icoane și îngeri îmi închipuiam că mă așteaptă EL – cel mai buni dintre oameni. Așa mi-l imaginam eu pe Dumnezeu, care era de fapt Părintele Neculai Goncearenco, pe care, dacă îl vedeam, rămâneam locului, uimită și fericită. Nu-mi pot explica de ce, eram prea mică și prea naivă, dar mai apoi, după ce am mai crescut, după ce din tumultoasele aventuri studențești îmi ancoram subit privirile asupra vreunei turle bisericești din capitală, imediat îmi aduceam aminte de bunul meu Părinte Neculai. Despre viața căruia mi-am propus să cercetez, să studies și să scriu. Cu Doamne ajută!”

Speranța se topește ca lumânarea. 
Când eram copil mă întrebam adesea care este țara mea? Ce e de fapt URSS și ce e de fapt Moldova. Tata îmi punea gândurile la loc și îmi spunea că o bucată de țară nu poate fi țară. Și nici închisoarea popoarelor nu e o țară, ci așa cum și era – o închisoare. Din vârful stogului de gânduri priveam la imensitatea albastră și căutam un extraterestru care să mă ducă peste Prut. Căci cu mintea mea de copil nu puteam înțelege faptul că ”dincolo” oamenii care vorbesc sunt perfect înțeleși de oamenii de ”dincoace”, dar de ce nu suntem împreună? Lacrimi mășcate se rostogoleau pe obrajii lui tata când îl întrebam și el își strângea neputincios mâinile și mă săruta pe creștet, totuși bucurându-se parcă… pentru că mie îmi roiau gândurile astea în cap și pentru că surcica nu sare departe de trunchiul ei. – NUMAI UNIREA!

PLÂNG DUPĂ MAMA:„M-a căutat mama toată noaptea prin vis,/I-am spus să aştepte până îmbrac o ie,/Între timp afară cu frunze ruginii a nins/Şi ea le aduna cu drag să mi le ofere mie/Noiembrie îşi scutură arama de prin pomi/Şi îmi promite că-mi va da de toate,/Ş-o văd pe mama în clipa de nesomn,/Cutreier visele cu ea de astă noapte./Şi lacrima-mi se scurge în şiroi de-a valma,/Ce udă frunzele-n buchetul de aramă,/Şă merg acasă, e timpul, ea mă cheamă:/Sunt un copil ce plânge după mama.” (Z. Izbaș)

     Anii din copilărie: „Dacă nu eram eu fata mamei și a tatei nu avea cum să fie mai altfel decât a fost copilăria mea din albe creste, cu șesul larg, făcut anume pentru un copil căruia îi plăcea să urmărească zborul păsărilor avântate în infinitul cerului și să creadă că este una din ele și că zboară acolo sus cu toate împreună. Câteodată rămâneam pentru mult tmp cu privirile ațintite într-un punct. Imaginându-mi și spunându-mi în mintea mea de copil nenumărate povești, inventate pe loc, încât nu auzeam când mama mă striga să vin la mâncare ori să merg la culcare. – „Mai stai, mamă, mai stai, că nu am reușit să-mi spun povestea”. Mama se uita la mine surprinsă și curioasă, oare ce poveste îmi mai spun? Când îl vedeam pa tata călare pe cal alb, mi se părea că e cel mai frumos Făt-Frumos. Și cel mai puternic. Și că el acuși o să mă ia în brațe și o să zburăm ca gândul cu tot cu armăsar printre nori. Erau cei mai puri și mai fericiți ani, petrecuți într-o familie numeroasă, care avu să treacă și prin greutăți, și prin zbuciumul părinților noștri iubitori de a ne asigura minimul necesar, ca să avem o viață decentă și să nu ducem lipsă de nimic. Deși…nu întotdeauna reușeau. Am crescut în limba română, ascultând Radio România și vizionând Televiziunea Națională Română. Bunicii mei – cei mai buni din lume – Nenea Neculai Jităreanu (bunicul de pe mamă) și bunica Vasilisa ne iubeau și ne drăgosteau ca pe niște nepoți scumpi ce le eram. Mergeam foarte des la ei și chiar rămâneam pe mai multe zile la Călimănești. Eu eram nedespărțită de sora mea Alenușa. Chiar dacă sunt mai mare decât ea, doar cu un an și trei luni, ea mă exaspera cu toate talentele ei de cântăreață, dansatoare și declamatoare. Era foasrte isteață și mereu în central atenției, pe când eu… mă retrăgeam stingheră într-un ungheraș și visam la un moment de glorie, când îmi voi învinge timiditatea și voi arăta ce pot și eu lumii întregi. Până la urmă, într-un oarecare fel, visul mi s-a împlinit!”

Am și un loc lângă EI. Nu pot sta departe, nu pot pleca nicăieri. Au fost ocazii. foarte convenabile mie, dar decizia nu-mi aparținea. Cuvântul hotărâtor a fost al Lor, deși niciodată nu mi l-au spus. Ei cum să pleci de lângă Ei? La ora asta mi-e dor de Mama și Tata. O noapte divină, dragilor, fiecare cu stelele sale.” (15 iulie 2019, la mormântul părinților)

Aici, alături de mama ei Ileana, când era în viață:

Bunicul Vasile și bunica Lisaveta locuiau în mahalaua lor, la Heleșteni, satul în care s-a născut Zina. Le plăcea cu surioara să meargă și la ei, deseori îi vizitau și bunica mereu avea ceva dulce. „De la bunei nu era departe și casa lui Nanu Ghiță și nana Mărița, – Dumnezeu să-i ierte pe toți. Ei mi se păreau întruchiparea bunătății. Iar moș Todirică și badea Vania Izbașa mi se păreu ceu mai frumoși flăcăi din sat. Și tare ne mai mândream cu ei. Acum, dintre toți, a rămas doar nea Toadere, cu ai săi peste 80 de ani, să ne fie sănătos!”

Studenția Zinei Isbaș s-a derulat la facultatea de filologie a USM, cu specializare în Jurnalism:„Dar nu știu de ce în diplomă ni s-a scris că am devenit „profesori de limba și literatura română”. Desigur, e o profesie nobilă și onorabilă, dar ce ne facem cu matera de specialitate pe care am studiat-o și am efectuat stagii de practică în cadrul redacțiilor, fie raionale, fie republicane? Un paradox neelucidat până în prezent. Am lucrat pentru început trei ani în presa scrisă, ca din 1982 să staționez până în present la Radio Moldova.

``Tot tindem să fim sus şi urcăm, urcăm,/Ne avântăm cu pasul şi cu gândul/Spre zări de neatins, spre orizonturi/Linia cărora nu e decât o iluzie/Ce ne îmbie să ajungem la ea,/Dar scările sunt scurte şi ne oprim/Să ne tragem sufletul/Şi în acelaşi timp să înmulţum treptele/Pe care să le trecem spre vârf./Şi iarăşi nu sunt îndeajuns, şi iar mai zidim pietre/Căci vrem să ajungem ACOLO, pe unde nu am mai fost,/Şi să vedem cum îşi pune la cale Dumnezeu treburile/Şi ce gând are asupra noastră./Urcăm, urcăm, urcăm… ci încă nimeni nu ştie/În ce moment de zi sau de noapte/Se va putea odihni şi Sfântul, Marele,/Ca să-l întrebăm dacă nu a oboist/Să ne poarte la toţi de grijă şi să ne ţină/Verticali pe acest mult încercat pământ,/Pe care a clădit munţi pentru sihaştri,/Să se roagă de ploaie, de Soare, de Aştri –/Pentru cei ce râvnim cât mai sus,/pre tainele veşnice, de nepătruns…/Nu e uşor să fii ca Iisus:/Învăluit în tăcere, /Cerul ne priveşte cu imenşi ochi albaştri/Şi are atâtea de spus.„ (Zina Izbaș, Trepte spre cer)

Din Cartile care recomandă Zina Izbaș: ‘’Cartea Cărților’’„Cea mai greu de citit, dar obligator pentru fiecare, Să pătrundem în sensul literelor biblice mai întâi și apoi să ne dăm cu părerea. Unii se consideră a tot știutori, negându-l pe Dumnezeu, fără a fi citit o buchie din Biblie.”

– Opera lui Mihai Eminescu, – cel mai mare poet roman din toate timpurile și, afirmând acestea, nu las loc pentru alte comentarii. Pentru că ”De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece” (Grigore Vieru).

Mircea Eliade. Mihail Sadoveanu, Nichita Stănescu -literatura română incluzând-o și pe cea basarabeană. Nu înseamnă că neglijez scrierile autorilor străini, pentru moment sunt prizoniera roamnelor lui Paulo Coelho (de vină e starea mea profund adolescentină, poate) și Mario Vargas Llosa.

                                 Alte impresii de Zina Izbaș:

~”Cel mai greu e să schimbi mentalitatea oamenilor bântuiți de ideologia comunistă, care le-a cotropit materia cenușie și nu depun niciun efort pentru a vedea mai departe decât secera și ciocanul, deși unii nu le-au ținut în mâini niciodată

-„Mă gîndesc la baștina mea, iar dorul pentru ea îl simt în permanenţă. Întotdeauna mă bucur pentru ceea ce aud că se face frumos aici. Chiar sînt fericită atunci cînd este vorba de ceva pozitiv, de ceva bun. Pămîntul acesta al nostru: dealurile, văile, colinele – toate îmi sînt atît de dragi și sînt fermecată, vrăjită pentru totdeauna. Totate acestea mă aduc la Nisporeni. Și întîlnirile cu oamenii de la noi, pentru că – poate că sînt subiectivă – dar cei mai buni și cei mai frumoși oameni vin din Nisporeni.”

– PARADOXUL ZILEI: Cu cât mai prost ești, cu atât mai lăudat …

~ Migrația e o problemă în ascensiune, la modă în Republica Moldova. Îmi este frică de acest fenomen, care distruge familii și pustiește satele noastre. Nu pot schimba nimic în acest sens, din păcate, pentru că nu poți să le interzici oamenilor să aleagă ce e mai bun (în opinia lor) pentru sine. Statul ar fi trebuit să se îngrijească permanent de nivelul vieții oamenilor din republică și să le asigure un trai mai bun.
~Oriunde ași pleca, eu mă despart cu greu de Chișinăul meu cel mic, vorba cântecului, și de Basarabia mea. Am vizitat România – cea mai frumoasă țară de pe glob. Spun asta pentru că la o vârstă târzie am descoperit-o și nu mă mai satur să călătoresc vara, când mi se deschide această oportunitate, prin ..”Țara mea de glorii, / Țara mea de dor” (M.Eminescu). Nu am călătorit mult prin alte țări, am fost repetat prin Franța și Italia, îmi este dor de Lituania – un exemplu de unitate și demnitate națională.

-„Cândva demult am vizitat acest muzeu de pe str.”31 august 1989”. Doar inscripția ne mai arată ce a fost aici. Pe când restabilirea și repunerea acestui edificiu de valoare istorică în serviciul poporului? Ca nu cumva să ne trezim că e ”prihvatizat” de cineva…”

-„AȘTEPTAREA în van este cel mai mare storcător de speranță și energie, care îți strică toată vara. Iată de ce Vă doresc tuturor s-aveți parte de ÎMPLINIREA viselor și dorințelor toate.”

-„Prietenii… sunt de la Dumnezeu, Ei sunt alaturi, cand e bine,cand e rau…
Un prieten adevarat iti stie slabiciunile,dar iti arata calitatile,iti simte temerile,dar iti intareste credinta,iti cunoaste ingrijorarile,,dar iti elibereaza spiritul,iti recunoaste defectele,dar iti subliniazaza posibilitatile.Distribuie, pe pagina prietenului tau…”

-„Când am fost angajată la Radio Moldova, purtam o ie brodată în roșu cu negru, care are mai mult de 50 de ani și o păstrez ca pe o relicvă scumpă. Este ia în care am făcut primul reportaj de la Râbnița în 1982 și tot în acel an – la Tiraspol. – Mama, ”smotri, moldovanocica” – strigă un copil de răsuna troleibuzul în care mergeam să-mi vizitez verișoarele. – ”Nu i cito, pe televizoru ne videl, scolico raz pocazâvali” – îi răspunse mama-sa, privindu-mă cu indiferență. – Mama, ”neujeli tî ne panimaeși, ăto bâlo po telecu, a ona nastoiașciaia, jivaia…” IATĂ CE ÎNSEAMNĂ SĂ PORȚI O IE – SĂ FII VIE, ADEVĂRATĂ ȘI SĂ TREZEȘTI ADMIRAȚIE ÎN CELE MAI SENSIBILE SUFLETE. Nu este vorba despre mine, ci despre IE.”

– „Sufletul nostru se regăseşte împlinit la Călimăneşti, în casa de nerecunoscut a familiei lui Grigore Hanganu, protagonistă a Campaniei Sociale de Paşti FII BUN – DĂRUIEŞTE BINELE. Suntem absolut siguri de faptul că cei patru copilaşi se vor bucura de spaţiu curat, bine amenajat şi vor duce o viaţă decentă în casa, pe care acum le-o construieşte tăticul lor bun şi toţi acei care îi ajută. Jos pălăria în faţa lui Grigore, pentru că îşi respectă întocmai promisiunile. Cine doreşte să-i mai ajute financiar, îndrăzniţi, oameni buni. Resursele s-au cam epuizat, dar lucrările costă, ştiţi şi singuri. Doamne ajută pentru toată lumea în facerea de bine. Dragi colegi, să-mi fiţi sănătoşi şi să aveţi parte numai de bucurii, pentru că împreună am făcut o faptă bună, demnă de numele de creştin pe care îl purtăm.” (21 iulie 2019)

Surse biografice:

Originară din comuna Marinici, satul Heleșteni. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova. În prezent, este una dintre cele mai cunoscute jurnaliste de la postul național Radio Moldova. Zina Izbaş este cunoscută şi ca poetă, fiind membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

https://www.facebook.com/zina.izbas

http://wwwbibliocity.blogspot.com/2014/03/zina-izbas-poeta-cu-chip-adolescentin.html

❤ Interviu de Svetlana Vizitiu

Reclame


7 comentarii

Top 5 carti cu noi impresii!


Xenia Siminciuc, C. Rusnac, A. Grecu, Anda Vahnovan, Stela Mitriuc, Natalia Mazilu-Miron

Salutare, oameni buni! De multe ori suntem în căutare a adevarului, a sensului de viață. Dar până atunci încă nu realizăm acest lucru pe deplin, conștiințizarea vine pe parcursul timpului, la unele persoane și conform vârstei sale. Dacă stăm și medităm asupra sensului fiecărui subiect pus în discuție, fie la cele ce am înțeles dintr-o carte, cred că ne-ar veni sute de idei. Eu vorbesc despre dezvoltarea personală, o specie rară a educației și a culturii care se zidește permanent din iarnă și înflorește primăvara. Este foarte greu să te menții cu cei șapte ani de acasă, în special, când ești pus la zid cu o mentalitate uneori instabilă care se creează ades la unele persoane dornice de putere, dependente de internet și care ”calcă peste străchini”. Bunăoară, apelând cu cele mai bune intenții de afla interesele și preferințele de carte la prietenii de pe facebook, fără a face discriminări de vârstă sau funcții, și când ți se răspunde doar pentru că am scris ”Salutare” și nu ”Buna ziua sau Buna seara, stimate Domn, după cum te va găsi mica mea scrisoare!” Un demnitar de la Ministerul de finante mi-a dat de înțeles că sunt needucată: ”Doamna Vizitiu. Nu stiu daca am citit suficient, ca sa prezint interes pentru cititorii blogului Dvs. Totusi, din lectura mea modesta, am desprins, ca adresarea fata de oameni necunoscuti cu „Salutare”, este cam deocheata. Sau ne cunoastem?” Deci, nu meritați un răspuns din partea Lui. Vă imaginați cât trebuie să fii de inteligent ca să ajungi la putere și să nu te cunoască nimeni. De fapt, nici nu trebuie să ne cunoaștem, ești tu expert în domeniul tău, fie nu, ce contează atunci când la putere e banul? Și atunci când apelează la tine un simplu om cu o întrebare modestă, ești un Nimeni! Probabil că greșesc eu, pun la discuție acest subiect. Dau start preferințelor și recomandărilor de carte și în acest ani plin de speranțe! Doamne ajută-ne cu Cine va ajunge la putere și ne va mântui cu zilelele! 😀

”Este foarte complicat pentru a răspunde. Mai ales în aceste vremuri, când se citește foarte puțin. Desigur, in topul preferintelor mele rămân romanele scriitorilor clasici francezi, Emil Zola, Alexandru Dumas și Dumas-fiul la fel, Jules Verne, Morris Druon, mai contemporan, literatura clasică rusească, toată literatura, Bulgakov, Belâi, Ilf și Petrov, Main Reed, Jack London. Marin Preda. Bineînțeles, Ion Druță. E aproape imposibil să enumeri. Și mă doare sufletul că nu le pot citi pe toate. Dar cat face Ion Creangă al nostru, care a scris puțin, dar cu atâtea sensuri. Aș recomanda pentru copii ”Artefact-ul” de Ioan Mânăscurtă”.- Constantin Rusnac, compozitor, Artist al poporului

”Cartea mea preferată este romanul ,,Cântătoarele din mărăcini” scris de scriitoarea australiană Colleen  McCullough. O recomand pentru cei care au păstrat romantica în suflet. Este un roman despre o dragoste interzisă între eroina principală – Maggie şi un preot catolic Ralph. Îmi sunt aproape de suflet poeziile lui Mihail Eminescu şi Vasile Alecsandri. Astăzi fiind matură, încă mai port în suflet ,,Amintirile din copilărie” de Ion Creangă şi, desigur ,,Guguţă” de Spiridon Vangheli. Au fost eroii preferaţi din copilăria mea! Vă urez o săptămână plină de realizări frumoase!” – Natalia Mazilu-Miron, scriitoare

”Dacă ar fi să mă opresc doar la câțiva autori, ar fi nedrept pentru toți ceilalți pe care i-am omis. Dar voi încerca. Herta Muller, Matei Visniec, Paul Goma, Mircea Cărtărescu, Ernest Hemingway, Anton Cehov, Amoz Oz și Philip Roth, dar si Julian Barnes. Acestea sunt cei lecturați (sau reluați, fie recitiți) în utlima perioadă pentru că, probabil, am ajuns la maturitatea de a și înțelege substraturile unei cărți mai complexe, nu doar de a le parcurge. Vârsta este un factor esențial, zic eu, în alegera unei cărți, de aceea nu pricep de ce de multe ori, probabil din dorința de a ”da bine” am auzit de niște titluri mult prea grele citite pe cand eram elevă – Soljenițân, Garsia Marguez sau Dostoievski. Nu știu cât au fost de înțelese aceste cărți atunci, pe la 16-17 ani, de către cei care le-au citit, eu, una, am preferat să le reiau mai trâziu, știind că nu voi înțelege pe deplin subiectele dar și mesajele de printre rânduri. Până la urmă nu contează câte cărți ai citit – ci cu ce ai rămas în urma lecturilor. Iar dacă e să nu fie literatură artistică – atunci l-aș recomanda pe Gilles Lipovetski, care descrie epoca neoconsumerismului în contextul fenomenului fericirii paradoxale, mereu aproape (prin consumul accesibil), dar așa și de neatins (față de orice produs cumpărat ne vom pierde repede interesul și ne vom trezi în aceeași fază de insatisfacție și dorință de alt ceva, care, aparent, să ne facă fericiți). Pe Gabriel Liiceanu – care vorbește despre omul timpului nostru, despre ”condiția umană” și schimbările care s-au produs asupra acestuia, adică schimbarea la față a omenirii. Un fapt îngrijorător, susține autorul, pentru că am fi de dorit să fim mai reușiți decât suntem. Ar fi bine să conștientizăm condiția noastră actuală și, în ipoteză că am putea să ne desprindem de condiționările noastre constitutive tradiționale, să ne îmbunătățim, să devenim mai buni. Închei cu Daniel Goleman și cu gestionarea emoțiilor noatre care, conform autorului pot fi stăpânite și dirijate, până acolo, încât să nu ne lăsăm influențați de ce ni se întâmplă decât atât cât permitem noi însuși acest fapt. Și ar mai fi încă mulți, dar am promis că închei. Spor! Anda Vahnovan, blogger (https://ganduridespletite.com/)

”Чапаев и Пустота”,  scrisa de Victor Pilevin,  o carte extraordinara pentru intelectuali: Omul obisnuit nu va intelege. Imi plac poieziile lui Omar Haiam, scrise cu Intelepciune in fiecare cuvant,  care va domina si peste mii de ani. Pentru orice om ”cu creier” și dorinta de a sti mai multe recomand ”Fight Club” scrisa dе Chuck Palahniuk. Eu m-am regasit aici ca persoana care nu poate suporta o societate de consumatori naivi si prosti! Bine, fiecare lupta cum poate,  eu mă incadrez într-un cerc cu oameni selecti si gasesc refugiul in muzică…” – Xenia Siminciuc , ONU

Recomand: ”Frumoasele noastre duminici” de Ioan Chirilă, ”Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda, ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu, ”Ion” de Liviu Rebreanu, ”Eu sunt Zlatan” de Zlatan Ibrahimovic, ”Hora de la miezul nopții” de Grigore Cartianu, ”Răsucind fusele orare” de Ioan Chirilă, ”Decameronul” de Boccacio ”Alexandru Grecu, blogger, comentator sportiv,  sandugrecu.blogspot.com

Grigore Vieru– in copilarie,

Valerii Sinelnicov – carti despre psihologie,

Istoria religiilor,

Galina Visnevscaia-autobiografie,

Paulo Coelho, etc. În general, sunt multe cărți care m-au impresionat. Recomand din suflet cele menționate mai sus. Revin și cu alte impresii. Mulțumesc – Steluța Mitriuc, Șef Direcția Cultură, Primăria Chișinău

Svetlana Vizitiu


6 comentarii

Turismul în lumea lui Iaver Tudor


Scriitorul lui preferat Mark Twain cândva a ajuns la următoarea revelaţie:“Am descoperit ca nu ai cum să ştii dacă iubeşti sau urăşti persoana până când nu calatoreşti împreună cu el.” I-ar fi interesant acum ce ar fi spus Twain despre rolul unui ghid de turism în această călătorie?! Cu 6 ani în urmă a avut acazia să cunoăscă o persoană, ghid de meserie, care deşi se află la 462 km distanţă de el, dă impresia că e vis-a-vis. 10015041_803909422962125_6532679308692657205_nÎi spune Iaver Tudor, și nu vrea să îl compare cu altcineva deoarece este unic în felul său, în special, prin sociabilitatea de care dă dovadă zilnic. De astfel, Alex Statnîi care și ia luat interviul, ne invită în continuare la o discuţie amicială și speră să vă motiveze spre noi călătorii şi aventuri, dragi prieteni al blogului Impresii din viață și cărți!
Cum a început povestea de succes în domeniul turismului? Întâi de toate ar trebui să spun că e mult până la a avea succes, dar cert e că în 2016 am un an mult mai bun. Pot spune ca de mic mi-au placut călătoriile, am urmat o facultate în domeniu (Universitatea Romano-Americana secţia Economia Turismului Intern şi Internaţional) Am lucrat şi la recepţia unui hotel, într-o agenţie de turism şi apoi am decis să urmez cursul de ghid de turism. A fost greu la început dar treptat am căpătat mai multă încredere în mine şi am invăţat diverse tehnici şi de la alţi ghizi mai cu experienţă. În meseria asta inveti de la fiecare om pe care îl întâlneşti.
Ce cunoştinţe în bagajul său trebuie să poarte un ghid de turism? Una din cele mai importante e să fie un bun psiholog, deoarece trebuie să incerci pe cât posibil să inţelegi pe cei din jurul tău. Cunoştinţe şi capacităţi în domeniul leadershipului fiindcă la un moment dat trebuie să controlezi mulţimea şi să te impui; deoarece nu toţi oamenii sunt educaţi, binevoitori şi împăciuitori. Poţi să dai peste fel de fel de cârcotaşi care mai caută nod în papură. Neapărat este să cunoşti limbi străine şi să fii familiarizat cu specificul destinaţiei (geografie, istorie, arhitectură, etc). Simţul umorului şi glumele sunt binevenite. Dicţia la fel, deoarece lumea cere să vorbeşti tare şi clar pentru ca să fii auzit în tot autocarul.
Eşti hiperactiv pe facebook atât în chat, cât şi in postările de pe wall, cum explici acest fenomen? E legat cumva de profesie, un mod de a fi ori un viciu? Posibil să fie un viciu. Eu sunt foarte pasionat de ceea ce fac şi îmi place să impărtăşesc informaţiile mele. Locul meu de muncă îmi permite să intru în contact cu cel puţin 20 de persoane pe zi, iar on-line – şi mai multe. La centrul de informare intâlnesc mulţi turişti străini care doresc să calatoreasca prin ţară, cât şi virtual cu alţi ghizi. În funcţie de sezon, ne adunăm real cu prietenii apropiaţi la o terasă, iar pe seară cu cei aflati în alte ţări.

Ce destinaţii din Romania le recomanzi turiştilor să viziteze? Bucovina pentru tradiţiile şi mănăstirile pictate din vremea lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş, Maramures – Cimitirul Vesel, bisericile şi mocanita(trenul de munte) de pe Valea Vaserului. Transilvania cu bisericile sale fortificate. Dobrogea cu vestigiile sale romane, greceşti, genoveze, staţiunile de pe litoral, Delta Dunarii şi cetăţile dacice din judeţul Hunedoara. Monumentele create de Constantin Brâncuşi în Târgu Jiu. Fiind un bucureştean voi recomanda capitala Romaniei deoarece este interesantă prin autenticitatea sa. Edificiile fiind de inspiratie arhitecturală franţuzeasca alături de gigantul Palat al Parlamentului, a doua cladire din lume ca suprafaţă dupa Pentagon, mici bisericuţe ortodoxe, Muzeul Sfatului, etc.

Unde iţi doreşti neapărat să ajungi călătorind? Cel mai mult mi-aş dori sa ajung în Brazilia şi Australia să admir peisajele şi să simt viaţa de noapte.

Cum ţi se pare lumea din Republica Moldova, consideri Chişinăul a doua casă pentru tine? Vreau să spun că experienţa mea legată de Moldova de peste Prut durează încă din 2010 şi de atunci, eu vin la Chişinău cu prima ocazie. Încă de când eram în şcoala generală au venit primii poeţi basarabeni ce ne-au înmânat cărţi de poezie, imi aduc aminte de Grigore Vieru, de regretaţii Ion şi Doina Aldea Teorodorovici si, de asemenea, despre tot ce ne leagă: limba, folclorul, obiceiurile, tricolorul! Ce am descoperit la Chişinău este o lume care tocmai parăsise regimul autoritar din timpul lui Voronin, locurile mi se păreau cunoscute deşi nu mai fusesem până acum. Chişinăul îmi amintea într-o anumită măsura de Bucureştiul copilăriei mele, iar lumea iniţial mi s-a părut mai temătoare, mai rezervată. Lucrurile s-au mai schimbat… Au aparut și alte posturi de televiziune. Oamenii, în special, tinerii călătoresc mai mult. – Da! Pot considera Chişinăul a doua mea casă, deoarece am găsit aici persoane ambiţioase, oameni care din puţinul lor pun ce au mai bun pe masă, oameni frumoşi, oameni la care revin cu drag de fiecare dată. Doresc să stau în ograda omului întreţinînd o discuţie la un păhar de vin moldovenesc. Îmi doresc mult să vizitez Soroca, cramele renumite dar şi mănăstirile Ţîpova, Căpriana, biserica de la Căuşeni, etc. Mai pot spune că lumea din Republica Moldova pare să fie foarte dezamagită de tot ce se întamplă, căutând o scăpare ea s-a divizat în diverse tabere neştiind în ce şi în cine anume să mai creadă… Dar sper că timpul le va rezolva pe toate.
Ce apreciezi şi deteşti la o persoană? Apreciez omul punctual, glumeţ, cu respect pentru valori. Detest superficialitatea, vorba aia cu „Lasa ca merge si asa”, minciuna, graba noastră ce pare din ce în ce mai mare, în tot ce facem.
Care e primul gand cind te trezesti dimineaţa? Astazi va fi mai bine. Oare ce lucruri noi mă aşteaptă ?! Bun, uneori şi ”Mmmm” ce aş mai fi dormit. 🙂Laver
Cum te vezi peste 10 ani? Buna intrebare. Poate voi avea propriul meu hostel (hotel de tineret) plus propria mea familie. În orice caz, cu siguranţă, mă văd în România.
Unde te gasim pentru a beneficia de serviciile tale? Ma găsiţi la Bucureşti pe Lipscani, 48 unde avem sediul. Pe Facebook (iaver.tudor), la telefon, email şi undeva în Balcani.
Esti un ghid scump? Depinde de circuit şi ce vrea turistul. Cel mai des, se cer tururi de o zi, iar acestea nu sunt scumpe.
Sfaturi importante pentru turişti? Să se informeze despre destinaţii (obiceiurile locului, buget estimativ, ce se poate vizita). Personal le recomand celor aflati în excursii de lunga durată să vadă şi alte locuri decât doar o singură destinaţie pentru a avea o imagine mai clară.
Un mesaj de final pentru admiratoarele, prietenii si acea minoritate care înca nu te cunoaşte! – Simpatică provocare! Mulţumesc! Fiţi seriosi, nu uitati de cei dinaintea voastră, informaţi-vă, dansaţi, mergeți la muzee, iubiţi viața cu tot ce vă oferă. Vă invit să calatoriţi cu mine!
Îţi mulţumesc Tudore din simplul motiv că eşti un prieten de drum bun. Răspunsurile sincere la interviu au oferit nota unei excursii în meseria ghidului de turism. Cine are drum spre Bucureşti indubitabil nu se va rătăci în cazul în care va apela la un ghid receptiv precum e Iaver Tudor Gabriel.


2 comentarii

Din Biblie ne regăsim…


ArnautRecunosc, sunt o fire romantică. De asta poate nici nu îmi plac cărțile filosofice sau motivaționale. Poate părea straniu, în special pentru un jurnalist, însă ce să-i faci. Îmi place să citesc, pentru că fac parte din categoria oamenilor care atunci când răsfoiesc paginle unei carți mă deplasez acolo. Parcă aș vedea filmul. Anul acesta 3 cărți m-au impresionat! Cartea Cel care mă așteaptă”, de Parinoush Saniee. Pentru că am înțeles cât sutem noi de norocoase. Și cât de tristă este soarta femeilor occidentale. O carte care am citit-o în 2 zile, o performanță pentru mine. Este nu doar o carte, este povestea tuturor femeilor din Iran ce luptă pentru drepturile lor. Deși poate părea straniu, mie mi-a plăcut cartea “Fifty Shades of Grey”. Ce-i drept nu am fost să văd filmul, tocmai pentru că am citit cartea. Nu am vrut să mă dezamăgesc. De ce mi-a plăcut? Nu știu. M-a atras prin faptul că atât de bine se poate vedea în carte că și oamenii aparent reci și duri, sunt în realitate foarte sensibili. Eu am rămas cu această idee. Și “Pavilionul femeilor” de Pearl S. Buck. Este poate unica carte care ilustrează frământările unei societați tradiționale aflate în pragul unei schimbări radicale. Pot să-i spun un studiu matur despre lumea femeilor… –  Iulia Arnaut (jurnalist)

   Plugaru EmiliaPrima carte citită a fost în clasa-ntâi, în vacanţa de iarna si bineînţeles erau nişte poveşti… Apoi au urmat multe cărţi. Nu pot să spun acum, care care anume dintre ele m-a marcat. Mi-a plăcut să-l citesc pe Liviu Rebreanu, mi-a plăcut Anton Cehov, Lev Tolstoi… Iar Ion Druţă, mi-a părut ca o primăvară întrată în casă, ca un suflu nou, ca un vers scris în proză… Poveştile din O mie si una de nopţi le mai recitesc si acum, şi cine nu le-a citit încă, le-aşi recomanda cu mare drag. O întreagă filozofie de viaţa… Dar daca ar trebui să aleg ca recomandare pentru citire doar o singura carte, atunci v-aşi recomanda să citiţi Un veac de singurătate. De Gabriel Garcia Marquez. Veţi vedea cat de singur poate fi omul în iureşul vieţii, cât de zbuciumată, de tristă, ba chiar uneori şi lipsită de sens poate fi viaţa şi totodată cât de dornic de a trăi este omul. Chiar daca e singur, chiar dacă e trist, chiar dacă nu găseşte sensul, pentru oricine, viaţa e frumoasă căci ea rămâne un Dar… Omul care citeşte e un om informat. Un om informat, e un altfel de om… Cartea nu-ţi înlocueşte viaţa. Dar te ajută să treci destoinic prin ea… – Emilia Plugaru (scriitoare)

    luminita suveicaPe mine m-a marcat cartea lui D. Carneghi, care mi-a fost daruita de prietena mea cind am implinit 18 ani. Recunosc, că atunci chiar m-am suparat pe ea, deoarece la acea virsta imi doream un alt cadou. Acum recunosc ca a fost cel mai bun cadou pe care l-am primit. Am citit multe carti in copilarie, şi în prezent, prefer sa citesc o carte buna in loc să privesc stirile la TV. Recent, am citit cartea lui Robin S.Sharma „Calugarul care si-a vandut ferrari-ul”, care m-a impresionat mult si mi-a schimbat viziunea asupra multor lucruri. Am spus-o de mai multe ori ca vreau sa semanam mai multa bunatate in societate, sa fim mai buni si aceasta o spun de cite ori am posibilitatea, dar ma stradui si prin propriul exemplu sa conving colegii, prietenii si pe cei ce ma inconjoara ca se poate sa fim mai buni. – Luminiţa Suveică (Medic-şef sanitar, municipiul Chişinău):

   DoditaCartea este intr-adevar scara urcand pe care, fiecare din noi se manifesta in viata. Si intr-adevar, educatia fiecarui om are ca temelie experienta generatiilor trecute, experienta lasata in scrierile premergatorilor nostri. Aici, este notoriu un lucru sau, daca doriti, o consecinta a scrierilor citite de persoana. Si anume, – impactul si masura intelegerii celor citite si, in final, cum s-a plasat aceasta experienta scrisa in educatia celui care a citit cartea. Pentru mine, cel care vin din secolul trecut, si care a fost educat de un sistem ateist, trezit in toiul constructiei unui stat al intregului popor muncitor, – aceasta scara a inceput conform programului scolar de educatie a unei generatii de oameni sovietici. Perioada sovietica a fost bogata in scriitori care pe mine m-au trecut prin tranzitia basarabenilor din anii de dupa razboi: Vladimir Besleagă, Ion Constantin Ciobanu, Andrei Lupan, Emilian Bucov, Ion Druta, Nicolae Costin. Nu vreau sa zic ca am citit exstraordinar de multe lucrari de-ale scriitorilor moldoveni, dar mi-a ramas dragostea lor de oameni, dragostea pentru meleagul natal, umorul popular mostenit de la strabuni lasat la „fiecare socoteala cu socotelita ei„. Influenta scriitorilor rusi A. Puskin, L.Tolstoi, F. Dostoievshii, M. Gorkii, mi-a lasat o urma adanca in cunoasterea limbii ruse si mi-a dat posibilitatea sa vad din interior tragedia Rusiei afectata de comunismul trotchist si mai tarziu, presiunea unui partid dictatorial. Dar si in perioada transformarii societatii sovietice „Arhipelag Gulag” si „V krughe pervom” ale lui A. Soljenitzyn au lasat o urma de deschidere a urmarilor acestui experiment social. Multe se mai poate de amintit despre romanele istorice trilogice ale lui Alexandru Dumas-tatal , care imreuna cu ecranizarea acestor opere au lasat iaras o alta caramida in firava mea experienta de citire. Din modernismul literar Paulo Coelho, în special, Alchimistul a scandalizat oarecum perceptia mea de existenta contemplativa a lumii. M-au interesat lecturile preferate din cinicii antici Antisfen si Diogene din Cratet. Din cartile citite in SUA as remarca „Patruzeci de zile si patruzeci de nopti„scrisa de nepotul lui C. Darvin. Dar cel mai mult din cartile care au influientat la cresterea mea a fost „Kapitalul ” lui Karl Marx si „Teoriile valorii adaugate „. Astazi, in tumultul economiei de piata ma inspir din cartile lui A. Piz, Napoleon Hill, si tot mai mult analizez ce ne incurca sa ne facem tara asa cum dorim. Pana la urma am ajuns la filosofia lui Petre Tutea care zicea ca „Fara credinta, fara Dumnezeu omul devine un animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.” Ar parea straniu, ca crescut si educat de un sistem ateist, m-am trezit ferm convins de creationism si convingerea ca unica solutie de a face careva schimbari in tara vin de la vorba – „Daca vrei sa-ti faci randuiala in viata, atunci intai sa-ti faci randuiala in ganduri . Ca gandurile noastre devin vorbele noastre si vorbele noastre devin faptele noastre. Iar faptele noastre fac viata noastra!” Economia nu are nationalitate, are legi! Aceste legi nu intreaba cum se numeste functia echivalentului general intr-o economie a oricarei tari. Banii, ca despre ei este vorba, servesc pentru efectuarea tranzactiilor de schimb a marfurilor. Marfurile nu apar din cer, ele sau sunt produse in tara asigurand locuri de munca si salarii muncitorilor, sau sunt aduse, fiind cumparate in tarile unde se produc in cantitati mai mari. In Republica Moldova s-a dus o politica de incurajare a capitalului speculativ. Adica, se aduc marfuri cumparate in alte tari si se realizeaza pe piata republicii, lasand tara dependenta de importuri si alungand forta de munca din lipsa locurilor de producere. Nu va uitati la politicienii care sunt angajati ai acestui cartel de speculanti. Nimeni din ei habar nu au de starea lucrurilor in realitate. Sau, daca cineva este de parere ca se stie totul, atunci vai de aceasta tara, unde lumea nu intelege lucrurile elementare si permite unor natafleti sa se joace cu viata oamenilor! …Principala bogatie a statului RM este pamantul fertil si bogat, se cere un program real de reforma a agriculturii si a vietii de la sat. Cu atitudinea guvernarii ce am avut-o in ultimii ani fata de sfera producerii presupun ca valuta nationala va cadea in continuare si fluxul monetar isi va continua drumul occidentului. Ce sa facem noi toti ?! Sa alegem un garant al Constitutiei toti impreuna si sa muncim cot la cot pentru intarirea statului RMoldova prin plata impozitelor de la realizarea marfurilor produse in teritoriu. Sa alegem sindicate care ar reprezenta interesele celor care muncesc in producere si trebuie remunerati la nivel satisfacator si bun pentru un trai decent al fiecarui cetatean. Cam maricica s-a primit acest discurs neintentionat, dar va asigur ca este rezultatul celor citite, studiate si gandite. As vrea sa zic, ca pana la urma toata viata pe care o petrecem aici este pentru a invata permanent pentru a indeplini legea DemiurguluiIubeste aproapele ca pe sine insuti! – Ghenadie Dodiţă (Consultant financiar în asigurari)

lilia manoleDacă e să pornim de la ideea de a fi pasionat de ceva, asta ar însemna, că omul respectiv cu adevărat îşi cunoaşte valorile sale, nu e superficial, munceşte sufleteşte, este cu spiritul şi ochii printre cărţi şi valori adevărate, îi place lectura, îi place muzica, îi place dansul, îi place plimbarea în aer liber, comunicarea frumoasă şi sănătoasă cu oamenii, deci, este un om împlinit, un om care poate aduce beneficul şi folosul sieşi şi societăţii, sieşi şi familiei sale. Prin interemediul acestor inimi, se construiesc relaţii de încredere , de respect. Or, a fi pasionat, a fi entuziasmat înseamnă a avea un vis, iar acest vis se naşte odată cu venirea ta pe lume… Tu doar trebuie să îl vezi şi să îl desluşeşti, la anumite etape ale vieţii… Cand eram copilă, mă visam pe malul unui lac, cu stelele aproape de creştetul meu, pe care puteam să le înhaţ cu mîna, şi vorbeam cu o Zînă de noapte în limba rusă, deşi limba rusă pe atunci nici nu o cunoşteam. Or, acest vis nu era un simplu vis, de fapt. Aşa am devenit peste ani un foarte bun traducător de limbi rusă şi romana, cunoscînd la perfecţie şi limba rusă, pe lîngă limba romană studiată la Facultatea de Litere, pe care am absolvit-o cu brio. Dintotdeauna am iubit carţile. Acasă aveam o mică bibliotecă, căci tatăl meu şi unchiul meu, din partea mamei, mai ales, erau pasionaţi de cărţi şi de literatură, îmi plăcea să le aranjez, să le citesc cu creionul în mînă. Literele lui Ion Creangă dulci, poeziile Marelui Mihai Eminescu, ale poetului naţional Grigore Vieru mă fascinau, apoi au urmat cărţile, traduse în limba romană, ale scriitorilor ruşi Mihail Şolohov, bunăoară; citeam din literatura universală;şi, deşi aveam doar 10 ani,citeam din Grigorii Belîh şi Alexei Panteleev, îmi amintesc romanul “Republica Şkid”, un roman asemănător cu faptele, descrise de Nicolae Dabija la începutul romanului Domniei Sale „Tema de acasă” , şi multe alte cărţi. Or, în copilărie am citit foarte mult, îmi plăcea să pregătesc lecţiile cu voce tare- orice temă din istorie, geografie, erau citite cu voce tare, iar profesorii din şcoală mă admirau şi îmi spuneau: „Vrem să te vedem la televiziune, acolo meriţi să fii tu”. Studiile la facultate le-am petrecut cu ore maxime în săli de lectură, şi fiecare bursă de student primită o dedicam, în jumătate, pentru procurarea volumelor de opere literare: Vasile Alecsandri, Mihai Sadoveanu, Mihai Eminescu etc… Deşi viaţa ne poate lovi crunt, vom rămîne în picioare doar atunci cînd orice bătălie dusă va fi, ca un cîntec inimos, căci aşa ar trebui, de fapt, să rămînă firea moldoveanului: în clipe amare să găsească un cîntec în suflet, să-i dea lumină şi dumnezeire. Am simţit, prin comunicarea cu altă lume, că nu e valoare şi nu are stofă omul, care este în afara cărţilor şi a literaturii. În cazul în care înţelegi acest lucru, te faci însingurat şi continui să te ajuţi pe tine, ca mai apoi, prin insistenţă benefică şi neordinară, într-un mod lejer, să demonstrezi şi altor oameni plăcerea şi farmecul lecturii, scrisulu, declamaţiei, artei de a comunica frumos şi elocvent. Uneori înţelegi, că eşti sungur şi atunci cu mîna pe inima trebuie sa recunosti, ca da, artistul, omul spiritual, este singur in faţa artei. Singur, vei suferi pentru familie, pentru o lume întreagă, pentru artă, iar sacrificiul în numele artei şi spiritualitatea, prin însăşi conceptul ei, este cea mai sublimă dragoste, care poate şi tratează suferinţe şi mentalităţ, incapabile să devină caractere. O carte citită este un studiu, pe care ţi-l faci ţie însuşi, şi de fiecare dată, cînd recitesc o carte, mă redescopăr, într-o altă dimensiune. Am şi eu ambiţia de a citi cîte două–trei, patru cărţi odată, precum, am văzut, îi reuşeşte şi vedetei noastre Natei Albot. Cineva mă întrebă: „Cum, în ce mod, vrei să citeşti aceste cărţi odată?”, la care i-am răspuns: ” Din una voi conspecta totul, adică o voi parcurge cu creionul şi îmi voi nota în caiet, din Biblie mă voi regăsi, o alta o citesc dis-de-dimineaţă, cu voce tare, şi în pauze, iar a treia carte vreau să o citesc la noapte, gîndindu-mă la omul drag… (Lilia Manole, lingvist, traducător, scriitor, poetă)


14 comentarii >


 Eminenți rămasi pe drumuri…

 O carte bună, pentru lecturi de weekend este una din creația fascinantă a lui Mircea Eliade, prin care am trăit emoția provocată de generația unor tineri intelectuali, mereu în căutarea adevărurilor și, în același timp, contrariați de cruzimea vieții. Vă recomand spre lectură „Huliganii”. Volumul poate fi găsit în vitrinele librăriilor din capitală, dar și bilioteci, și trebuie să recunoaștem că a avut un mare succes la public, dar a cunoscut și critici. Natalia PislaruApărut în episoade, romanul a trecut prin cateva perioade mai dificile, ca după 1991 să fie retiparit.
Mircea Eliade a scos la iveală personaje și acțiuni memorabile, aducând în prim plan portretul de grup al unei generații de tineri revoluționari, obsedați de acțiune, dar și o generație agitată, trăind sub presiunea fatală a unei definitive prăbușiri.
Citind cartea, veți descoperi un climat de epocă, care inspiră, frapează și predispune să trăiești alături de eroi anumite emoț
ii. Compasiune, bucurie, milă, acceptare și chiar, regret… Recitindu-l de curând, am ramas la convingerea că este un roman al unor ispitiri, în care Mircea Eliade descrie spiritul huliganic, adoptând un scris intens și vibrant. Am realizat la justă valoare efortul autorului de a reda „oglinda fidelă a tinerei generații de intelectuali sacrificați de viată”. Și asta pentru că, în cele din urma, tocmai acesti „intelectuali și visători”, „tineri eminenți rămasi pe drumuri cu diplomele în buzunar, tineri idealisti înfrânți în cea dintâi lupta cu viața” sunt huliganii. Lucrarea și-a castigat în timp titlul de „roman al unei generații”, cuprinzând între coperți întreg specificul unei epoci, alături de raspunsurile ei la cateva din întrebările eterne ale omului. Lectur placută! – (Recomandari pentru weekend) de  Natalia Pîslaruvasile costiuc

Nu toți cei care care citesc devin lideri. Însă toți liderii citesc”. – Harry S. Truman     

Vasile Costiuc: Dragostea de carte am moştenit-o de la mama. Primele cărţi citite au fost despre poveştile populare din Asia de sud-vest. Cred că atunci am găsit undeva, prin biblioteca mamei, cartea lui John Clayton ”Tarzan din neamul maimuţelor” , – unul dintre cele mai celebre  și mai palpitante romane de aventură ale tuturor timpurilor. Anume această carte mi-a sporit interesul pentru lectură. Universul pe care l-am descoperi, m-a fermecat, m-a cucerit. Drumul nou – drumul cărţii, te duce într-o lume paralelă, deosebită, – acea lume imaginară de care nu te poți desparţi toată viaţa. Au urmat carţi de aventură printre care: “Cartea junglei” scrisă de renumitul autor Rudyard Kipling, unde personajul, Mowgli se aseamănă mult cu TarzanPe parcursul anilor, au apărut cărţi despre călătorii, piraţi, descoperiri geografice, romane istorice. Acum citesc două tipuri de cărţi ştiinţifice (psihologie, politologie, liderism) şi cărţi pentru suflet. Ultima carte citită a fost scrisă de scarlatDan PuricOmul Frumos” şi “Cine Suntem?”. Las fără comentarii aceste cărţulii şi îndemn pe toţi care mă cunosc sau mă cred, – să le citească.  • PS: Aş dori să închei cu un citat care vorbeşte de la sine: “Inainte de orice, scopul unei carti este sa te faca sa gandesti”. Honore de Balzac

   Lidia Scarlat: O carte pe care aș reciti-o mereu este „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupery . Nu cred că această carte trebuie citită în copilărie. Adolescența e perfectă pentru a înțelege frumusețea personajelor și a istoriei.Valentina Andronic

Valentina Andronic : Cărţile sunt sursa inspiraţională nr.1 în viaţa mea. Multe din ele îţi marchează caracterul şi propriile tale activităţi şi gânduri, Cele care m-au marcat pe mine cred că sunt: 1. Colecţia lui Paulo Coelho, în special Alchimistul şi Veronika decide să moară, 2. Mizerabilii de Victor Hugo, 3. Alexander DumasGraf de Monte Cristo, 4. Solitaire Chanel. Dacă sincer, cred că omul poate culege câte ceva important pentru sine din orice carte.

Lucia Argint: Cînd eram studentă nu existau rețele de socializare unde poți prelua sau promova ideile, gîndurile sau frazele preferate… lucia argintAm gasit recent caietul meu albastru: caiet în care înscriam cu grijă orice frază citită, sau care mă impresiona la vîrsta de 18-20 de ani. Acum peste 20 de ani, acest carnet este un fel de ”mașină a timpului” care mă face să revin in timp la vîrsta căutărilor, aspirațiilor, și marelor idealuri și speranțe… Multe sunt reevaluate pe nou, multe – le privesc acum sub un alt unghi… Dar recitesc, cu plăcere, frazele culese din cartea Ileanei Vulpescu, Arta conversației. Recomand la toți prietenii și elevii mei – o experiență inedită de a aprecia în paralel tradiția și modernismul, perlele tezaurului înțelepciunii satului care trece ca un fir roșu prin tot romanul, și impresiile unui contemporan al unei epoci trecute…
Arta conversației a Ilenei Vulpescu, poate pentru cineva (ca pentru mine, de altfel) un bun ghid pentru viața de familie și a aprecierii valorilor, ce au fost, rămîn,  și urmează să rămînă pentru tineri valori perene.Diana Meaun

Diana Meaun: Cartea “Frunze de dor” de Ion Druță mi-a lasat amprente adînci în suflet și chiar am plîns… E cartea peste care am plins la fiecare pagină și pe care încă nu am curajul să o recitesc, dar m-a motivat să citesc mult din ceea ce a scris Druță.
C
red ca toți elevii ar trebui să citeasca “Singur pe lume” de Hector Malot, “Coliba unchiului Tom” semnata de Harriet Beecher Stowe și “Amintiri din copilarie” de Ion Creanga.
Anii de liceu m-au inspirat sa-i îndragesc opera lui Liviu Rebreanu. Mi-au plăcut “Ciuleandra”, “Pădurea Spînzuraților”, ”Adam și Eva” , ”Ion”, ”Răscoala”. Am citit cu interes ”Nunta în cer” , ”La țigănci” și ”Maitreyi” de Mircea Eliade și ”Baltagul” de Mihail Sadoveanu . Iar pentru liceenii curioși recomandIdiotul” de Fedor Dostoievski.
Recent am citit ”Shantaram” de Gregory David Roberts , ” Diavolul și domnișoara Prym” de Paulo Coelho,Bestia Umană” de Emile Zola , cărți pe care le recomand cu certitudine că vor impresiona cititorul.
Mă întorc cu drag la versurile lui Grigore Vieru, George Bacovia și Adrian Paunescu și acum nu aș citi “Fluturi” de Irina Binder, „Umbrele lui Grey” – de E. L. James,

Lectura plăcută!

 

 


5 comentarii

Cui nu-i plac cărțile? Top 5 carti


    Un psiholog spunea ca societatea  noastră actuală se află la o cotitură după care își va regăsi spiritualitatea. Dea Domnul să o regăsim! – Ascultați, ce spun persoane deștepte: e pentru cei care au ochi să vadă, și urechi – ca să audă! 

 Rusalina Russu:Prima carte care m-a marcat și pe care am recitit-o regulat la distanță de 4-5 ani (pentru că am inteles-o diferit de fiecare dată) a fost „Pe aripile vintului” de Margaret Mitchell, apoi ‘Mizerabilii” de Victor Hugo mi-a dat mare bătaie de cap pentru ca n-am înțeles-o pe Fantina care nu și-a mai vizitat fiica niciodată…”Jennie Gerhardt” de Theodor Dreiser m-a fact sa ma gindesc la fetele intretinute din epoca trecuta… Dar cartea care m-a impresionat cu adevărat la vârsta adolescenței a fost : ”Urme pe prag” de Alexei Marinat, o recomand cu toată încrederea celor care vor să cunoască istoria postbelică acestei palme de pamânt – mi-a lăsat urme adânci în suflet și în minte, la fel ca și „Copii în catușile Siberiei” sau „Tema pentru acasă”. Să nu uit și de Coelho, – las-să zică unii că e banal, dar eu am multe din carțile lui și să vă deschid un secret: de foarte multe ori l-am citat în emisiunile mele, fără să zic autorul…

 Octavian Ticuoct ticu recomandă: 1.Cruciatii de Henrik Senkevici 2. Fratii Karamazov de Fedor Dostoievki 3. Gorila de Liviu Rebreanu 4. Delirul lui Marin Preda. – Ceea ce citeste copilul meu: Cei trei muschetari de Alexandru Dumas, Robinson Crusoe de Daniel Defoe, Colt Alb de Jack London

Zinaida Jioară: Lectura e cea mai bună formă de creștere și dezvoltare a valorilor, altfel spus, de ați creste IQ-ul, indiferent de vârstă, pentru ca omul trebuie să fie într-o permanentă creștere, altfel riscă sa vadă lumea numai într-o singură culoare. Eu îmi amintesc foarte bine de prima mea carte, Găina porumbacă, citită la 6 anisori, – ea fiind prima carte luată de la biblioteca din sat și, de atunci am îndrăgit această biserica a cărții, care din păcate nu mai e așa de văzută de tinerii de azi. Au urmat sute de cărți, unele au lăsat amprentă în memorie, altele – nu. Îmi amintesc și am recitit de câteva ori în adolescență cartea Coliba unchiului Tom de Harriet Beecher Stowe. Mi-a plăcut lectura după Ion Druță, volumele Zinacu detective după Agatha Christie. Evident, recomand tinerilor sa citească Multă literatură de specialitate, dar foarte Multă, – credeți-mă că acest studiu se așează pe rafturi acolo în creieraș Și la momentul necesar, își spune cuvântul. Uneori apelez la multe cărți de psihologie, astfel, caut și găsesc răspunsuri la multe întrebări care le am, pentru ca am și eu fiica adolescentă 🙂  Și vreau sa fiu în pas cu evoluția. La moment lectura Dosarele secrete al sec XX, o carte cu răspunsuri și tot atâtea semne de întrebare. Obișnuiesc sa citesc doua cărți în același timp, adică, încep o carte, o las, încep alta, revin la aia, nu știu de ce 🙂 Fiecare om citește ceea ce îi cere sufletul. Însă tare bine ar fi ca în biblioteca fiecărui om sa fie măcar versurile lui Mihai Eminescu, dorin scobioalaGrigore Vieru și alte opere de capatâi… Fiica mea, Madalina, lecturează ceea ce e în programul școlar, îi plac cărțile de filozofie; oameni… Ea mi-a și dat o temă pentru acasă: Să-l citesc pe Nicolae Dabija, temă pt acasă! 🙂 Pot sa vorbesc chiar si trei zile despre carti, incontinuu…
Dorin Scobioală: „12 стульев” și „Золотой телёнок” de Ilf și Petrov. După ce-l veți cunoaște pe Ostap Bender, veți înțelege cum s-au ridicat politicienii și afaceriștii de pe la noi…
Nadia Darie: Cartea copilăriei mele cred a fost Călărețul Fără Cap de Mayne Reid;
după lecturarea acestui roman am început să iubesc și mai mult detective, nadia dariepolițiste, dar și actiunea, – si la nivel de cărti, – si la nivel de cinematografie. Am văzut mai tîrziu si doua ecranizări frumoase ale romanului. Am citit în original multă literatură franceză, iar preferatul meu este Victor Hugo cu L’homme qui (Omul care râde)
Nu am neglijat nici clasicii noștri, puteti oricind citi Rebreanu, Sadoveanu, Druță sau Eminescu – pe mine vlad codreanuliterarura română mă calmează, anume, – autorii clasici români! În ultima perioadă, citesc mai mult literatură de specialitate, despre copii și romane de buzunar. Ultima lectură a fost: M-am hotărit să devin prost, de Martin Page
Codreanu Vlad : Am citit ”Capra cu trei iezi”, și altceva… Am citit cărți de limbă română și carți de istorie, de Dreptul omului, carți de școală, care îmi erau interesante… În rest, nu-mi plac cartile!

https://www.youtube.com/watch?v=0zYePUtIpYM  (”Capra cu trei iezi” pentru picii noștri)


7 comentarii

VICTOR CIUTAC: „Aş vrea să am şi eu un nume, o adresă…”


ciutacImagini pline de dragoste, de viaţă, de amintiri, de gânduri bune; de legături minunate vorbind despre împliniri, despre fericire, şi sub aceste imagini sesizezi cele mai frumoase sentimente pe care le poate simţi omul. Sobru în emoţii, dur în expresivitate, veşnic grăbit şi în continuă acţiune, cu griji, că ceva rămâne neîmplinit… “Aducea imensă caldură pe scenă, ne-a ajutat să ne cultivăm în anii derutanţi, ne invăţa mereu să fim mai generoşi. Am simţit un gol imens: rămânem tot mai singuri”: cuvinte de regret la moartea lui Victor Ciutac. Cunoscutul actor de teatru şi cinema, a încetat din viaţă la 18 ianuarie, 2009, într-un spital din Iaşi, el suferind de leucemie.ciutac (1)
S-a născut la 12 ianuarie 1938 în satul Şirăuţi, lângă Lipcani, unde îşi începe educaţia şcolară ce îl va duce spre teatrul din Bălţi; apoi va urma studenţia de la Conservatorul din Chisinau – facultatea de Teatru si Film, clasa maestrului Valeriu Cupcea, avându-i ca colegi pe Veniamin Apostol, Margareta Ureche, Dina Cocea, Vitalie Rusu, Mihai Curagău… A jucat iniţial pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi, iar din 1964 pe scena Teatrului dramatic „A.S.Puskin„. Seriozitatea, aplicarea spre arta dramatică, munca neobosită şi mai ales talentul îi va conferi o carieră de maestru al scenei şi al ecranului, realizând mari şi minunate roluri care-l vor propulsa spre directia Teatrului studio „Mihai Eminescu”, după reorganizarea căruia devine directorul artistic (din 1994 Teatrul Naţional „Mihai Eminescu„). În anii 70-80 este unul din cei mai populari actori de film din Moldova. Nume de prima mărime a teatrului basarabean, chipul căruia se confundă cu cel al unui personaj emblematic din dramaturgia lui D. Matcovschi ”Tata”, 658x0_ciutacVictor Ciutac a realizat o galerie de roluri remarcabile şi în domeniul cinematografiei naţionale, colaborând cu regizori de marcă: Emil Loteanu, Vlad Ioviţă. Bogata sa filmografie conţine pelicule antologice precum “Poenile roşii” (1966), “Lăutarii” (1971), “Ultimul haiduc”(1972), “Dimitrie Cantemir” (1973), “Barbaţii încărunţesc de tineri”, ”Calul, puşca şi nevasta”, ”Dansul efemer al dragostei”, “Povestea lui Făt-Frumos”, etc. Printre spectacolele în care actorul a avut roluri, se numără, “Tata”, “Abecedarul”, “Pomul vieţii” dupa piesele lui Dumitru Matcovschi, de asemenea, “Io, Stefan-Voievod”, “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, ”Asociaţia femeilor emancipate din Belgrad” etc. Artist al Poporului (1991), Premiul Naţional (1980)… Valeriu Gagiu, regizor, a remarcat, că “teatrul a făcut un mare serviciu cinematografiei, pregătind actori, care vin pe platourile de filmare cu tehnica şi disciplina scenei. Şi dacă ar fi să evidenţiez la ora actuală „o mână de bărbaţi” ai cinematografiei moldoveneşti, aş începe cu actorul Victor Ciutac. Când l-am întâlnit prima dată în timpul turnărilor la filmul „Ultimul haiduc”, am înţeles că pot conta pe el. Mai târziu, scenariul filmului „Durata zilei” a fost scris special pentru Victor Ciutac„.
Fidel viziunii regizorului Apostol, care i-a fost şi prieten,  Ciutac rămâne credincios şi propriei sale viziuni; întotdeauna este expresiv şi receptiv la tot ce înţelege prin arta teatrală şi cinematografie. În calitate de regizor, el a montat spectacolele “Masa de sărbătoare” de A. Gondiu(1986), “Ifigenia de Aulis” de Euripide (2002). V.Ciutac_TATAA avut ultimul rol în teatru în spectacolul lui D. Matcovschi “Tata”, dar nu în regia lui Veniamin Apostol, ci a lui proprie (1999). Prima montare a acestui spectacol îi apartine, intr-adevăr, lui Apostol, rolul central fiind interpretat de Ciutac. În cea de-a doua montare, însă, Apostol doar joacă în spectacol, nu apare şi în calitate de regizor… “Este actorul care nu ştie, nu înţelege să se cruţe când este vorba de artă, de creaţie”, – astfel îl caracteriza Valeriu Cupcea. Ciutac a părăsit scena Teatrului Naţional din Chişinău în 2004: a considerat, că după 45 de ani, trebuie să-şi i-a adio de la teatru, spectatori, şi să plece:”Aş vrea să am şi eu un nume, o adresă”, reconfirmând “deruta” sa prin mesajul final adresat prezenţilor: Să veniţi mai des la Chişinău, că sînt şi acolo oameni cumsecade, care vă aşteaptă…” După viziunea lui, indiferent că vrem sau nu, drumul este înainte, oricare ar fi credinţa omului. Călăuza este cea care ne poartă pe el, dincolo de aparenţe se face referire la conştiinţa că există ceva dincolo de toate acestea, ceva superior, dincolo de om.  
Stabilit la Iaşi împreună cu familia, Victor Ciutac, în ultimii ani de viaţă, s-a dedicat scrisului. „Cînd am văzut eu că am deja o traistă de pagini, am început să mă întreb cine o să le citească”- se ironiza el singur pe sine. Prima „victimă” a fost prietenul său, regizorul Ion Ciubotaru, de la Teatrul „Luceafărul”, urmat de Ion Ungureanu, ex-ministrul culturii. Astfel, Victor Ciutac, este autorul a doua volume “Exilaţi în umilinţă” şi “Povestiri de-acasă”, care radiografiază zbuciumul basarabenilor; destinul unui om şi al unui artist în căutarea identităţii. “A pus în evidenţă specificul caracterului moldovenesc, tendinţa oamenilor de pe acest  meleag de a fi uniţi, de a-şi cunoaşte neamul şi istoria lui”, – a relatat V. Apostol. Interesant, este că în cel de-al doilea roman, ieşit de sub tipar, dar nelansat pentru publicul larg: un întreg capitol e dedicat lui Grigore Vieru. Romanul de proporţii “Exilaţi în umilinţă”, pentru care i s-a acordat Premiul “Al. Mateevici” din partea Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi, a apărut în 2006, la Chişinău, tipografia “Monomah”, şi, a fost lansat la Iaşi, la Galeriile de artă „Pod Pogor-fiul”, în prezentarea criticului literar Ioan Holban şi a scriitorului Valentin Talpalaru.212-ciutac Ulterior, criticul literar Valeria Manta Tăicuţu a menţionat, că acest “roman despre Basarabia, subiect încă dureros pentru mulţi români, propune o călătorie prin memoria acestor locuri, determinând cititorii să retrăiască jumătate de veac de istorie, începând cu acel iunie 1940, şi… terminând cu vremuri mai aproape de noi, când românii, au devenit străini la sine acasă. Referitor la acest roman, Ciutac mărturisea: “am încercat şi eu prin naivitatea şi inerţia unui tradiţionalist, dar dincolo de această poezie uluitoare (“Casa mea” de Grigore Vieru), prin singurătatea şi tristeţea ei, nu sunt capabil să pătrund…”Impresionat de viaţa şi activitatea lui Victor Ciutac, colegul lui din România, Sergiu Tudose a menţionat cu tristeţe: “Am realizat ce complexă personalitate se ascundea în actorul Victor Ciutac; măiestria actoricească era însoţită de o profundă analiză a oamenilor; de o ascuţită putere de a sesiza trăsături definitorii care-şi păstrau o conduită şi o linie personală în dezvoltarea existenţei lor literare; aceste întruchipări scriitoriceşti îşi urmau drumul lor literar, fără hiaturi, fără a se abate de la calea prescrisă, devenind reale, depaşindu-şi limitele specifice unui personaj confectionat şi găsindu-şi un comportament normal, real, viu. Mi-aş fi dorit să-l fi avut mai aproape de noi… pe acest minunat exilat în umilinţă… motiv pentru care îmi pare rău că n-am putut să fim, cum îi plăcea să spună,” cu toţii grămăjoară şi fericiţi”.???????????????????????????????
Victor Ciutac a fost şi rămâne un actor Mare! Oameni mari, filme mari – destine dramatice… A rămas în patrimoniul clasic, este prezent în repertoriul de frunte a teatrului şi cinematografiei, însă numai artiştii ştiu, cât de departe sunt copiile aflate în circulaţie, de originalul vieţii. Rămân imagini, care vorbesc despre viaţă şi tot ce implică ea; căutări, nevoia de sprijin, întrebări nesfârşite, răbdare, speranţe, şi nu în final, credinţa, că totul nu este la voia întâmplării…       
Mihail Melnic: ”Iarta-ma,Victor Ciutac!
Am avut noroc să-l cunosc pe Victor Ciutac ca un mare Om și un Artist al poporului în sensul deplin al cuivntului. I-am fost și vecin de mahala în satul copilăriei noastre, Sirăuți. I-am cunoscut și parinții, nașii mei de botez, – Nadea si Gheorghe Ciutac. Am activat în calitate de Medic-șef adjunct la Psihiatrie pe timpurile Renașterii Naționale, atunci când apăreau primele conflicte interetnice prin colective. La rugamintea mea, Victor Ciutac împreună cu Valeriu Cupcea și Vitalie Rusu, au venit la noi, în echipă ,,să aplaneze, apariția unor asemenea conflicte. Și acești trei titani ai Artei teatrale i-au convins pe lucrătorii, evrei și ruși, să ințeleagă corect fenomenul de trezire Naționala a moldovenilor. Mai mult de atât, Organizația primară de partid, în unanimitate, a votat o Adresare Comitetului Central ca să ajute la reparația Teatrului Național ”A. Puskin”, cum se chema pe-atunci Teatrul Național ”Mihai Eminescu” de la Chișinău.
Și eu am fost printre consătenii mei, care l-am petrecut pe ultimul drum pe marele Artist, la Iași.
Și astăzi n-am uitat ultimile cuvinte ale lui Victor Ciutac, care au sunat din difuzare, când corpul neînsuflețit al acestuia era coborât în mormânt.
-”Grijania măsii de viață”.
Repet și eu, în aceste zile, aducându-mi aminte de Victor Ciutac:” Grijania măsii de viață și de Guvernare, pe care o avem!”
Iartă-mă,Victor Ciutac, prea rar am fost la spectacolele tale, pline de viață și învățaminte
                                                                            Svetlana Vizitiu