Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


4 comentarii

Victor Ciobanu:„Îndemnul către iubire”. Recenzie literară


Scriitorul Victor Ciobanu este o revelație apărută dintr-o generație curajoasă care s-a realizat cu adevărat prin talentul său mult mai târziu… Farmecul autorului, dragostea de viață și devotamentul față de persoana iubită cuprind viața trăită și evenimentele descrise cu o lumină aparte. Cu adevărat, credință, speranță și iubire.
Cărțile lui îl fac și pe cititorul adult să se gândească la multe lucruri. În spatele descrierii unor poeme sau documente istorice, se simte dorința de a face din această lume un loc mai bun, de a o scăpa de xenofobie și de ură. Se dovedește că tema dragostei, a toleranței – se află în centrul atenției în operele sale. Tema satului și a consătenilor provoacă un sentiment ciudat pe care adesea nu-l înțelegem decât atunci când… Dumnezeu ne iubește cu o dragoste aspră.
Dar, ce putere a iubirii în versuri! Că există orice poem, în care să depășești totul, să nu strici, să nu renunți, să fie un sprijin pentru o persoană… Poezii scrise într-un rimt minunat, adevărat. Câtă simplitate și spirit de observație! Ca autor, este simpatic chiar și cu cei care stau „de cealaltă parte” indiferent de ideologii sau priviri politice. Scriitor autentic și pentru toți cititorii…
Lectura cărților V. Ciobanu sunt o modalitate grozavă de a profita la maximum de o seară în familie sau la o cafea cu prietenii.

IUBIRE împletită-n vers”, autor Victor Ciobanu
Dragostea nepresărată cu un strop de tristețe pare plictisitoare. Cât de strâns legați sunt acești doi iubiți eterni ai vieții – iubirea și singurătatea. Și cât de subtil este legată în versuri
Sensibilitatea. Ea este jenantă tot timpul, de ea se tem… Chiar e ascunsă într-un buzunar lateral. Și o scot seara în singurătate, în pernă. Ca să vedem cum se zbârcește într-o zi – tandrețea noastră, ale căror dialoguri sincere și chiar puțin ciudate țințesc cumva direct la inimă într-un mod uimitor și sunt amintite atât de puternic chiar și atunci când te trezești în miezul nopții. -„Nopțile ghiceam în stele,/Tot sperând în zi de mâine./Fericiți priveam la ele,/Până-n zori, mânuță-n mână. / Ah, ce repede s-au dus/Acei ani bogați în farmec/Și ce repede-am ajuns,/Să cântăm final de cântec! / Mărul meu s-a scuturat,/Sunt bărbat în toată firea,/Din sărutul fermecat/Rămas-au rodul și iubirea.” /fragment din Sărut fermecător, p.17/
Speranțele și dragostea – în felul lor atrag și te fac să simți durere, dar și fericire… Să realizezi că uneori trebuie să ne asumăm riscuri:-Trăiește așa cum simți! Poate că nu va funcționa. Uneori nu merge deloc, dar trebuie să încerci. Continua sa incerci. Altfel poți deveni marionetă cu zâmbete pictate, iar înăuntru ești doar rumeguș… „Te văd ades, puică, trecând, /Pe cărăruia dintre nuci,/În vânt cosițe fluturând,/Când vii acasă sau te duci. /Și nu e altul mai ferice/În ziua-n care te-am văzut/Dar cine poate să-mi explice/Esența dulcelui sărut? /În toamnă frunze ruginii,/ Rămân goluți pomii de nuc,/În zile scurte și pustii,/Când nu te văd eu mă usuc.” /Motiv de fericire, p.13/
Poeziile sunt uimitoare. Cred că povestea lor l-a susținut pe scriitor în momente dificile, dar și ne oferă nouă putere și motiv de reflecție.
O Carte bună de motivație pentru lectură de seară. Într-un fel, e o biblioterapie pentru relații! Te obligă să gândești la obiectivele tale de viață, te învață să le stabilești corect și să te programezi pentru a le atinge în relația cu partenerul de viață. În general, mi-a plăcut. Recomand lectura cărții, sunt momente memorabile: „În lumea asta totu-i trecător,/Un vânt se potolește, altul vine,/Doar dragostea, simțirile nu mor,/Iubire-a fost și-n veci ea va rămâne. / Tu, scumpo, iubește-mă, ca înainte/În plină vară sau la început de an,/Iar eu să-ți fiu ca un copil cuminte/Și fericit să fiu, să nu mă simt orfan./ Un leac fermecător să-mi fie-a ta iubire,/Pastilă sigură de dragoste și dor,/Să ne scăldăm în dragoste, în pace, fericire/Și să simțim din plin efect lecuitor.” /Iubește-mă, p.37/ – Un vers minunat ca-un izvor prin valurile solare. Așa mi-am imaginat citind, cu un soare mare..

Duminica Mare” de Victor Ciobanu
O atenție deosebită autorul acordă mijloacelor de exprimare și preferă să vorbească direct cititorului. În general, poetul folosește un anapaest de patru rânduri și se adresează cititorului într-o conversație amicală, subliniată de mărime aleasă poetică, schimbând alternanța rimelor masculine după cele feminine, iar ritmul dorit este stabilit de o rimă încrucișată. Gândul autorului se desfășoară de la strofă în strofă, ceea ce face posibilă definirea genului nu doar ca poem-mesaj, dar și ca strofe aparte. Descrie anotimpurile, fără comparații floride, iar metaforele sale sunt de înțeles aproape oricui.
Sfârșit de toamnă/Trist i-afară, frig şi plouă/Cerul s-a-mparţit în două /Jumătate – stropi în ceață,/Altă parte – fulgi cu gheață./Nouri grei – roiuri de fluturi/Nu grăbesc în al lor drum/La hotarul dintre timpuri /Se împotmolesc în fum./Se mai văd pe cer cocori/Dar … treptat cedează toamna,/Scuturând puful din nori/Iarna-şi demonstrează blana./Mie, însă, nici nu-mi pasă, /Clit pe masă cu plăcinte,/Cu iubita stau în casă/
Strofele sunt unite prin anafore, subliniind, poate, mesajul principal al poetului care nu neglijează istoria plaiului natal, nici patriotismul. O carte pentru urmași, dar specifică pentru orice vârstă.
Izvorul veșniciei /La vechea Molovata lângă stânci/Țâșnește-o apă rece lângă o cruce./O vână de izvor cu rădăcini adânci,/Spre vechiul Tyras seva sa își duce./ Trecut-au hoardele turcești pe-aici/Și guri de tun în preajmă au bubuit./Și crunți vrăjmași, tâlhari și venetici/La mal abrupt de Nistru au căzut. / Izvorul pașnic însă n-a murit,/El murmură, își ține bine calea,/Spre libertate ideal râvnit,/Acolo unde îl așteaptă Marea. / Dar câte fete dorul și-au cântat/Din dragostea de inimă pereche./Curate jurăminte s-au legat/La cel izvor din Molovata Veche.(p.54)
Ca mijloc de exprimare, autorul recurge la metafore, de ex., („O vână de izvor cu rădăcini adânci”; Fete dorul și-au cântat; Curate jurăminte,), personificare (Spre libertate – ideal râvnit)
Versul e pur și simplu, clasic. Și ce este viu aici? Inima mea mică, a ta poate mai mare… Un potențial spiritual uriaș.

Amintiri la Început de iarnă/În astă zi ghimpoasă,/la început de iarnă,/O plapumă se țese
pe văi să se aștearnă,/Peste pământul puhav/întru suportul vieții/Din care am ieșit /și vom intra cu toții./Tot cad fără-ncetare /fulgi albi /pufoși de nea/Ca și atunci, /demult,/ în copilăria mea./Și/gândul mi-e acolo, /în anii de departe,/Ce au plecat, /pe rând,/și nu s-or mai întoarc/Mă văd copil zglobiu /în albul din ogradă,/Şi alintat de grija/băbuței de zăpadă/Cu cete de copii
/Pe deal la săniuș,/zburând ca o săgeată /pe panta din Costiş./Apoi cu nerăbdare, /ca-n timpul cel străbun,/Noi așteptam să vină/bătrânul Mos Crăciun,/Cu daruri scumpe mie, /cu vrăji și acadele/Ce-mi încălzesc şi-acum /nespus zilele mele./Din cartea de poezii „Gânduri așternute-n rânduri”/2022/
SPOVEDANIE /Șirag de ani încet sau scurs/cu soare și ninsoare./Dar, uite! că am și ajuns
să-mi pun o întrebare./Pe unde-am fost, ce am obținut,/prin „Eu”-ul meu de manieră?/Ce-am dobândit, de ani cernut,/la capăt lung de carieră?/O spun din start și răspicat –/nu mi-am râvnit fotoliu/și nici să fiu un împărat/pe tron de Capitoliu./Destul mi-a fost „OM” să mă știu/și fiu stimat de lume,/nicicând nu mi-am dorit să fiu /ceva mai sus de culme./Prieteni buni într-una am avut,/ce unii doar și i-au visat./Când sufletul și gândul m-au durut /ca pe un frate fost-am alinat./Și de-am greșit pe undeva /regret, îmi cer scuzare,/căci poate că așa-mi va fi /și crucea mai ușoară./
… În viață cumpene am avut,/s-au întâmplat de toate,/dar peste ele am trecut/cu capul sus și demnitate.”
Constatare /Mă dusei la o-ntâlnire /Să-mi văd tinerețea mea/Dar văzui spre-a mea mâhnire/Cu totul pe-altcineva./Îmi doream ochii să vadă/Pe cel mândru și frumos/ Făt-Frumosul din baladă/Dar văzui un mustăcios.Mustăcios cu tâmpla sură/Şi puțin încovoiat, /Purta ochelari în ramă/Nefiind acel băiat./Cel băiat cu ochi de rouă/Şi cu părul cârlionțat/Ce rupea inima-n două,/Când trecea seara prin sat./

  • Fărâmituri de Moșie” de Victor Ciobanu
    O adevărată Enciclopedie a satului, cuprinzând multe alte subiecte și titluri în carte: Frații; De ce tace clopotul; Fierarul călit din neamul Blajenilor; Destinul unui basarabean leovean; Pimen Cupcea – prima personalitate notorie a satului Cupcui (baștina autorului); Despre preotul Gheorghe Agura; Spicuri din viața lui Ghiță Mocanu…; Repercusiuni staliniste; Ultimul primar…; Parcul copilăriei; Fântânița lui Copăceanu, etc. O lume a oamenilor simpli de la țară.
    Trecutul nu este susceptibil la nicio schimbare, s-a întâmplat deja, nu poate fi decât regândit și eliberat, rupând firul fragil cu el. Fiecare persoană în ochii autorului Ciobanu este unică în felul său, iar ceea ce se întâmplă în viața fiecăruia consătean nu este în zadar, pentru că totul este în corelație strânsă. Anume această relație scriitorul o subliniază și este unul dintre mesajele principale ale întregului volum.„Câteodată mă gândesc, că bine ar mai fi să se restabilească acel parc, măcar în limitele posibile rămase, cu aleile sale de liliac, porțile ornamentate, văruite într-un alb strălucitor, trotuarele acelea din cărămidă roșie… Poate ar mai ține oamenii din sat grămăjoară și nu ar împânzi lumea cu copcuieni.”
    Emoțiile după lectură copleșesc. Un subiect sincer, emoționant, cu profunde note filozofice. Mai devreme sau mai târziu, vin momente de conștiințizare, de regândire a traseului vieții parcurse. Probabil, prin astfel de momente istorice de reflecție, înțelepciunea ajunge la om. Majoritatea scriitorilor nu fac excepție și se inspiră din povestirile oamenilor din sat. În carte, putem găsi lucrări dedicate special vieții la țară și a realizării trecutului. Din înălțimea experienței sale, a anilor trăiți, autorul îndeamnă să nu privim înapoi, pentru că e trecut, dar fără trecut nu ar exista prezentul pe care îl avem acum, deci, să învățăm trecutul pentru a influența pozitiv prezentul și viitorul…
    „…se acumulase suficientă informație, care se cerea analizată și sistematizată, precum fructele diferitor specii de pomi culese într-un singur coș. Badea Culiță, însă nu dădea semne de oboseală, răspunzând la orice întrebare concret, laconic, cu precizie în ceea ce privește data, locul, persoanele vizate cu nume și porecle. Ba chiar îmi spunea și cum era ziua la momente mai cruciale: cu ploi, vât, soare… Mi-am făcut impresia că toată viața lui este înregistrată în memorie, precum evenimentele istorice pe o peliculă de cinema…”
    Astfel de istorii îmbogățesc lumea spirituală a cititorului, dar, în același timp, această carte nu este pentru oricare cititor. Este o carte pentru un cititor sensibil, atent, cu o subtilă organizare patriotică.

  • Dar, înainte de a pleca, vreau să las aceste amintiri pentru generația nouă de nepoți ai contemporanilor de astăzi ca o părticică din sufletul meu și din viața satului de odinioară.”/Victor Ciobanu/
  • Pietrele de temelie ale satului Cupcui” de Victor Ciobanu; Petru Costaș
    Minimul realității sovietice este maximul povestirilor din carte, maximul psihologismului subtil și elegant. Aproape în întregime, volumul constă din documente istorice ale satului cu semnificații și descrieri – și nu există nicio slăbiciune sau tensiune nicăieri. Doar reflecții filozofice despre consătenii și legătura timpurilor, despre modernitate și trecut. Toate atrag prin subțilitatea acută a gândirii și tematică largă. Piatra de temelie! Să nu uităm de deportări… Doar memoria și timpul arată unei persoane esența sa! Dacă rămâne doar binele, iar răul se estompează și este șters – asta e grozav! Înseamnă că sufletul este strălucitor și tot ceea ce a fost, doar l-a făcut mai bun și l-a umplut de bunătate!
    Valeria Dascăl:„Lucrarea „Pietrele de temelie ale satului Cupcui” este un interesant și documentatt studiu istoric, materialul expus fiind fiind aranjat în două compartimente. Primul se referă la biserica din localitatea Cupcui, iar cel de-al doilea pune în lumină istoria Școlii de agricultură, care a activat pe moșia ei…
  • „Perioada cuprinsă între anii 1930 și 1940 pentru com. Cupcui a fost una liniștită, fără evenimente zguduitoare de însemnătate crucială. Deși această perioadă a fost f. scurtă, considerăm că totuși a fost cea mai frumoasă și fructuoasă etapă în dezvoltarea satului, întrucât aici deja de aproape 10 ani activa cu succes Școală Inferioară de Agricultură Cupcui (ȘIAC), ducându-i faima în tot sudul Basarabiei și partea de sud-est a României și lăsând amprente adânci în dezvoltarea satului și memoria sătenilor.Școala avea un corp profesoral excelent, o infrastructură de invidiat, construită și înzestrată cu inventar științific și agricol de performanță încă până la sfârșitul deceniului II al sec. trecut. Anual erau înmatriculați în jur de 20 elevi care se încadrau activ în procesul de educațe profesională și de lucru. Școala mai efectua un proces de iluminare în masele de țărani din sat și cele vecine prin nenumărate seminare teoretice și demonstrațiuni practice. ȘIAC participa și la diverse Expoziții, întrucât aici se făcea și lucrul de cercetare științifică ce ținea de domeniul geneticii, selecției și avea ce prezenta (oi de Karakul, vaci și tauri de selecție, porcine). Pe câmpurile experementale ale școlii se obținea material semincer de elită de grâu, orz, secară, porumb, boboase, pentru aprovizionarea jud. Cahul cu semințe pentru semănatul de toamnă și de primăvară. Vânzările materialului semincer obținut erau strict coordonate cu Camera agricolă a jud. Cahul, care aviza eliberările de materialului. La lucrările agricole și de deservire a Școlii agricole erau încadrați zeci de salariați localnici. Plus la această, mulți agricultori ai satului lucrau pământurile în dijmă, școala oferindu-le material semincer și tehnică agricolă necesară pentru lucrări.” (V. Ciobanu)
  • „Incontestabil faptul că cei care ne-au învățat să aplicăm corect formula vieții au fost părinții și dascălii noștri. Dacă părinții ne-au dat viață și ne-au învățat bunele maniere, atunci Măria-sa ÎNVĂȚĂTORUL a fost acela, care ne-a ținut mânuța să facem corect primul cârligel pe foaia de caligrafie, ne-a învățat buchea cărții. Prin viața mea au trecut mulțime de învățători și profesori, care și-au adus aportul în formarea personalității mele. Toți deopotrivă îmi sunt dragi, fiecare avându-și locul său în sufletul meu. Dar niciodată n-o să-mi uit prima învățătoare Natalia Ion Vioară, prima dirigintă Elena Efim Mihailov, directorul de școală Alexei Ion Blajă, învățătorii Serghei și Elizaveta Pârlea, Maria H. Blajă, Lidia și Stanislav Țurcanu, Maria Munteanu … Apoi au urmat alte trepte cu alți minunați profesori : Raisa Pacalo, Ștefan Prigorschi, Ion Ghurschi, Ecaterina Rotaru, mai târziu Ion Dediu, Vasile Șalaru, Mina Lozan, Al. Lupușor, Petru Obuh, Mihai Mîrza …Mulți dintre ei nu mai sunt printre noi. Astăzi este un prilej bun de a ne aminti de ei, cei plecați în lumea celor drepți, iar celor rămași să le doresc sincere felicitări cu ocazia Zilei Profesorului, dorindu-le cele mai sincere urări de bine, sănătate și prosperitate” /V.Ciobanu

  • Creațiile lui Victor Ciobanu vor fi înțelese mai bine de oamenii în etate, deoarece ating subiecte foarte serioase, profunde: satul, baștina, patriotismul, viața, libertatea, deșertăciunea, dragostea și singurătatea. Ceea ce o simți și o înțelegi doar de-a lungul anilor. Iar poeziile sale sunt reale! Nu este greu de diagnosticat un poem: este viu, real și plin de suflet. Doar că aceste epitete nu sunt capabile să transmită nici măcar o pătrime din farmecul ei și nivelul transcendental al performanței. Versurile trebuie citite, simțite și înțelese indiferent de starea de spirit! La BM B.P.Hasdeu!

Recenzii de Svetlana Vizitiu, Impresii din viață și cărți blog
decembrie 2022

Referințe la autor, aprecieri și constatări:

Valentina Moroșanu: „Povara gândurilor frumoase se transformă în versuri, cântece, edificii, cărți, sculpturi, poduri…ce unesc minți și inimi ! Frumoasele versuri ale poetului, Victor Ciobanu, colorează prin muzicalitatea sa naturală. Riturile de trecere ale vieții umane au specificul și legendele lor… În poezia ,,Capriciile Babei Dochia”, prin originalitatea întrebărilor retorice și exclamațiile retorice, poetul o invită pe Baba Dochia să mediteze în privința ritualurilor sale, …încurcând ițele primăverii. Florile- sărbătoarea reînvierii : Un fior dulce ca mierea, pe care o așteaptă toți. Substantivele – ,,floră, corolă” fac parte din terminologia domeniului -biologie, ce simbolizează sentimentul comuniunii dinamice ale Omului cu Natura și Universul.”

Emilia Plugaru– Frumos scris. Triste evenimente. Asta e istoria noastră.

Vladimir Ciobanu – Cita istorie se ascunde inca despre cei care au fost dusi si rupti de tara si…

Ina Stana Rebigan -Pentru domnul Victor Ciobanu ..Astazi cautând pensulele si tuburile de culori ca sa pictez ceva am dat peste lucrarea pe care am creat-o si puctat-o pentru coperta cartii domniei voastre FRÂNTURI DE MOŞIE aparuta anul trecut si am intrat in posesia unui exemplar .Am adus nepotelei mele acest exemplar pentru ca sa il aiba amintire de la bunica ei INA STANA REBIGAN care este departe de ea ca sa nu isi uite originile .Va multumesc pentru alegerea facută.”

Gherghina Tofan Prețios document! Lucrând la Monografia satului natal, am avut surpriza să descoperim asemenea documente. Ba chiar un ziar scris de mână, dar cu date interesante legate de toponimia locurilor și a numelor, a profesiilor și modului în care-și petreceau viața fruntașii satului și nu numai…Ar fi cazul să ne întoarcem în timp și să reluăm tot ce a fost bun în viața satului românesc.

Anastasia Balmuş-Vă preţuiec pentru muncă depusă şi dragostea de baştină! Stau şi eu de o lună în Arhiva Naţională a RM şi studiez materialele despre satul meu de la înfiinţare şi până în 1944, căci cele din anul 1944 incoace le-am cercetat, vre-o 15 ani în urmă, în Arhiva raională. Tot nu-mi ajungea timp să termin. Acum găsesc atâtea lucruri interesante…E un lucru enorm, ce ţine de timpul tău, consacrare, sănătate şi finanţe! Mă gândesc, că puţini vor aprecia acest lucru, nestiindu-l. Dar am o satisfacţie enormă, că totuşi fac un lucru util! Din una mie de necititori, sper să se găsească 2-3, care vor fi interesaţi de istoria satului natal. Mutanţi devenim nu toţi odată!

Ion Tataru – Felicitări, domnule ambasador al adevărului!!! Îmi place insistența dumneavoastră prin care aduceți adevărul istoric la suprafață! Un popor nu are viitor, dacă nu-și cunoaște trecutul! Nu este de neglijat astfel de personalități care au stat la baza formării unei industrii autohtone!Continuați cu același entuziasm! Bravo!

     

Date biografice și activitatea literară:

Victor Ciobanu s-a născut 19 mai 1955 în s. Cupcui, r-nul Leova.
Primele învățăminte de conduită și de viață le obține de la părinții Teodora și Victor Ciobanu, iar dragostea de poezie, lectură i-a fost insuflată de dascălii școlii medii de 8 ani din localitate, pornită de la creația lui Mihai Eminescu, pastelurile lui Vasile Alecsandri, poveștile lui Ion Creangă…
Face studii de specialitate la Școala de Bază de Medicină din Chișinău, absolvind-o în 1974. Însă dragostea de natură predomină asupra celei de medicină, perfecționându-și studiile la Universitatea de Stat din Chișinău (facultatea de ”Biologie și pedologie”), avându-i ca profesori Boris MELNIC, Ion DEDIU, Mina LOZAN, Vasile ȘALARU, Anatolie PODUBNÎI, Pavel GRIGORCEA, Ion MAHU, Petru OBUH, Mihail MÎRZA …, celebrele personalități din lumea academică. După absolvirea USM în anul 1984, urmează trei ani de studii postuniversitare la secția de aspirantură a AȘ a Republicii Moldova.
Activitatea profesională de bază a fost desfășurată la Academia de Științe a RM unde a activat 11 ani și Ministerul Agriculturii (22 ani), fiind preocupat de domeniul protecției plantelor. În virtutea activității profesionale, este autor și coautor a numeroase articole științifice, cărți de specialitate, Registrului de Stat al Republicii Moldova de Produse de Uz Fitosanitar, atlase de dăunători, boli, buruieni și îndrumări metodice pentru specialiștii din agricultură.
Începând cu anul 2000, în paralel cu activitatea de bază, începe să facă și poezie, proză scurtă (nuvele, eseuri, amintiri …). În acest sens deseori face glume, zicând că este „un tânăr poet în vârstă”.
Pasionat de istoria satului natal. A colectat și a studiat numeroase documente din biblioteci și arhive referitoare la diferite perioade istorice ale satului, deportările staliniste.
Activitatea literară este încununată cu un prim-volum nu prea mare de poezii „Pe aripi de gânduri …”, selectat și îngrijit cu dragoste de către fiică autorului Marina Moldovan, editat în 2017 la Luxemburg.
În a. 2018 este reeditat într-o ediție mai largă sub denumirea „Gânduri așternute-n rânduri” (Chișinău. Tipografia „TipocartPrint”). Conține poezii cu diversă tematică: socială, de dragoste, plaiul natal, dedicații etc.
Un volum separat cu poezii de dragoste față de persoanele iubite sub denumirea „Iubire împletită-n vers” este editat în 1919. Unele poezii au fost publicate în antologia Salonului Literar-Artistic „Arta prin educație” (Ploiești) „Lumini de curcubeu în pandemie” (Editura Amurg sentimental, București, 2021).
În 2021 apare lucrarea Fărâmituri de moșie (Editura „Pontos”, Tipografia „Print-Caro”), o carte în care autorul, cităm din preambul „pune accentul pe oamenii satului de baștină. Pentru el fiecare erou al cărții este un destin, o individualitate despre care merită să se vorbească, pentru că dânșii, fiecare în parte și toți împreună, sunt cei care întemeiază un sat și, prin faptele lor, îl fac să dăinuie în timp și în spațiu”.
Anul 2022 este întregit cu două lucrări de suflet. Prima carte „Pietrele de temelie ale satului Cupcui”, făcută în baza documentelor de arhivă și destinată aniversării a 222 ani de la prima documentare a bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” din localitate și centenarului de 100 ani de la înființarea Școlii Inferioare de Agricultură Cupcui, o școală românească deschisă în aprilie 1922, la doar patru ani după actul de Unire din 1918. În activitatea de succes a Școlii Agricole o contribuție esențială a avut și Pimen Cupcea, personalitate istorică a Basarabiei, născută la 1896 în satul Lalova de pe malul Nistrului.
A doua carte este un volum de poeme lirice despre natură, anotimpuri, variate specii de păsări, mamifere, insecte, plante… – întitulată „Duminica Mare”. A fost editată în preajma acestei sărbători de vară și include poezii cu o tematică deosebită, dedicată copiilor, elevilor și persoanelor pasionate de biologie, dragostea și ocrotirea naturii.

Text, foto: Svetlana Vizitiu, Impresii


6 comentarii

Ador să fiu pozitivă


    ”Ești un dictator”- îți vor spune copiii uneori. Te superi imediat și le răspunzi cu lacrimi: ”Sunteți niște nesimtiți! Pentru voi – nu contează cât m-am străduit pentru voi, cât de mult vă iubesc, oricum sunt rea în ochii voștri…” Ca de obicei, cu așa emoții îți ieși repede din fire. Astfel, și copiii mei fiind cu capul în nori, adesea nu mă ascultau, fie se făceau că nu mă aud; ce era caracteristic vârstei lor adolescentine. Pentru ei e invers, cică ”eu nu-i ascult, nu-i aud”… Dacă e o ceartă, deci… eu ”nu-i iubesc” și niciodată n-am fost mamă ”bună”. De fiecare dată când ne contraziceam, situația atunci devenea insuportabilă… Au mai crescut, au inceput să realizeze multe lucruri în mod serios… Odată cu ei, continui și eu să mă deșteptez… Recunosc, că azi realizez că și eu am fost un copil dificil la părinții mei…eu

    Pare cicălitor, însă eu mereu mă țineam scai de ei, de copiii mei! Eu, cu educația mea, așa cum simțeam sau cum știam mai bine: ”Draga mea/dragul meu, – te iubesc atât de mult, nu-ți face rău cu mâna ta, că apoi nu te vei simţi bine”; Vei rămâne trist la aceste amintiri atunci când te vei maturiza; ”Nu te încrunta, că vei avea riduri devreme”; ”Nu-ți rupe coșurile, că vor rămâne semne pe față”; ”Nu face dezordine, nu arunca fărimituri pe jos…” sau, ”Nu-ți mușca buzele, nu-ți face piersing, tatoo, nu mânca gras, nu veni târziu acasă… – nu…, nu…, nu…!”; ”Dragul meu, te implor, hai să mergem la un medic, să facem investigații, că țin mult la sănătatea ta, scumpule!..” Dar, fiecare continuă cu ale sale: egocentrici cu refuzurile lor. Pentru că mama nu este o autoritate. Bineînțeles, eu nu rezistam și începeam să țip, nu știam cum să fac să fie bine, cum să aranjez lucrurile în mod normal… Greu…

    Și cineva dintre ei: ”Mamă, ce vrei? Nu fumez, nu beau, nu sunt dependent de droguri, nu stau pe la stații cu sticle de bere. Ce nu-ți convine, de ce ești nemulțumită, rea, nefericită?..”

    Poate că sunt eu înţepată uneori, și îi plictisesc cu notațiile de profesoară? Îmi fac griji și vreau să-i feresc de toate rele. Sunt una ”cam” precaută din propria-mi experiența de viață… Nu toată lumea, la fel ca mine, a fost împroşcată cu conuri, învățând din greșeli proprii. Îmi amintesc de anii când eram tânără. În mod constant, aveam cumpene, atunci când puteam fi impusă să mă apuc de droguri, bătută sau doborâtă moral, și în acest timp… nu aveam nicio frică. Părea că eram în spatele tuturor certurilor, scandalurilor, chiar în cloaca centrului. Ce doream, aceea și făceam. Seara la dansuri, la un picnic între necunoscuți, mereu credeam că sunt în siguranță… Părinții departe, iar eu o căscată și surdă, dar cu ambiții, curajoasă și perseverentă. Cel mai important – în noi rămâne… educația nativă! Chiar dacă părinții sunt departe, genele vorbesc, sângele te următește, te păzește și se roagă pentru tine, te îndeamnă să-ți amintești că ești inteligentă, că ai mult noroc în viață și că Domnul te-a ferit de toate belelele, de nenorociri și de pericole de moarte, chiar daca ai fost la un pas de ele… Și, pentru că nu am fost bătută sau desfigurată, pot mulțumi doar bunului Dumnezeu, care are milă de mine și mă iubește.

Doamne ajută în continuare, nu mă părăsi nici pe mine, nici pe copiii mei! De aceea, le spun mereu copiilor: ”Fiți atenți! Nu aveți nevoie de loviturile vieții, de experiența pe care au trăit-o persoanele suferinde despre care auzim la știri. Vă rog, să țineți cont și de înțelepciunea mamei (a mea), despre ruga mea pentru voi, scumpii mei…

    Fiecare din noi crede că are prieteni adevărați, doar eu sunt de părerea că, în primul rând, trebuie să fim atenți la sine, prietenii și colegii noștri de serviciu, cei ”adevărați”, pentru că anume din partea lor în viața noastră apar toate necazurile. Nu mă pot împăca cu faptul că unele persoane te folosesc în scopurile lor, și sub pretextul acțiunilor de binefacere, se promovează în primul rând pe sine, atunci când alături există cei care într-adevăr au nevoie de ajutor… E doar o picătură din nevoile mele, dar nu sunt deloc egoistă în acest caz…

    M-am simțit bine fiind studentă, abia acum realizez acest lucru. Am trăit vesel și eram convinsă că așa va continua mereu. Am cutreierat pe acele timpuri prin multe mii de cărți, am călătorit prin civilizația Uniunii Sovietice, aveam dorințe, planuri, proiecte, idei și bani și, desigur, totul am împărțit cu prietenii mei. Mergeam cu ei la restaurante, discotecă, le făceam daruri, și necondiționat, ca apoi jumătate de lună să mănânc doar cartofi prăjiți… Păi, cum altfel? Era în firea mea, cea care a rămas de fapt la fel… Dar, parcă toate acestea sunt cele mai importante pentru noi în viaţă?..

Că atunci când lucrurile s-au inversat, unii s-au comportat ciudat, mi-au întors spatele. I-am șters din lista de prieteni, or, așa consideram eu că e ”basta cu ei”. Și, la prima vorbă le răspundeam cu bucurie… Ei mă contacteaza, le răspund, oricum bucuroasă… Ador să fiu pozitivă!

Am dat de alt adevăr foarte vag: în viață totul e întins, imprevizibil și schimbător ca anotimpul: astăzi, cineva spală la tine podelele, iar mâine, vezi, că vei face tu la el același lucru… Setea de putere și de bani distruge totul în jur, dar în special, sufocă glasul conștiinței. Și totul devine transparent că nu mai ai unde băga capul în nisip. Și… doare.

    Îmi amintesc de disperarea mea. Bineînțeles, că sunt foarte vulnerabilă. Nu, eu nu cultivez nemulțumiri, pur și simplu, încerc să pun cruce pe astfel de persoane. Niciodată nu voi uita anii ”90” de coșmar, atunci când eu cu un copil micuț în brațe, ades nu aveam cu ce ne hrăni. Zi de zi, făceam mâncare din hriscă: că pe-atunci era ieftină. Reușeam să fac rost de un sac pentru depozitul meu din bucătărie. O preparam cu multă ceapă și devenea foarte gustoasă. Carnea de un kg, trimisă de părinții mei, o împărțeam în mici bucățele de mărimea unei cutiuțe de chibrituri sovietice, o puneam la congelator (un frigider procurat din banii proprii făcând Ikebana cu flori artificiale pe lemn prelucrat). Scoteam câte o cutiuță de carne și preparam o dată în săptămână. Sănduța mânca, apoi resturile îmi reveneau mie. Ce să faci? Salariul meu mereu era mic, remunerarea profesionalismului bibliotecar este și în prezent… de necrezut…

Despre datoriile la servicii comunale, eu câțiva ani nu reușeam să le întorc acestui stat care mă mânca de vie cu legile lui… Ce-i cu disperarea? – Atunci când brusc a venit  timpul fericit cu privatizarea pentru cei apți de a vinde ceva, de a cumpăra, cu abilități de a comercializa sau a specula ușor, și pentru persoanele la fel ca mine a venit sărăcia și foametea, și atunci așa zisii prieteni pe care i-am ajutat cândva nu mi-au sărit în ajutor… Iar eu am pierdut toate economiile mele la Banca de economii, care mi-a păpat rublele transformându-le intr-un leUșor fără valoare… Dar nu realizam întru totul situația… Încerc să mă justific, că nu sunt o frustrată și nici nu țineam pică pe cineva! Doar eram optimistă și pozitivă, nu cedam lacrimilor…

În continuare, eu nu mă pot debarasa de încrederea mea în oameni! Pur și simplu, acum… amintirea doare. Multe prietene au început o viață de succes, câștigând sume enorme de bani, procurând apartamente, mașini, călătorind prin Emirate sau Maldive, pe când eu fără invidie pe ei, dar abia de o scoteam la capăt cu micuța mea fiică, abandonată de tatăl ei, care nu vroia să audă de noi. Când Sanda avea trei ani, a fost operată de peritonită. Muream de sete în spital, țintuită lângă patul ei, nu mă puteam urni din loc de frică s-o las singurică. O cană de apă nu avea cine să ne aducă. Telefoane celulare nu existau… Am reușit odată, disperată, să-l sun de pe un telefon fix din biroul medicilor în care m-am strecurat fără voie, și prima întrebare de la tatăl fiicei mele a fost: ”Cui seamănă și ce ochi are?” (așa a fost și la maternitate) și nici nu m-a întrebat dacă avem nevoie de ceva, n-a mai venit nici cu o sticlă de apă. Iar chirurgul care operase fiica mea, îmi tot aducea aminte de banii pe care nu-i puteam oferi, nu aveam de unde-i căpăta. Reușisem să-l domolesc cu o sticlă de coniac și el oricum rămase nemulțumit… Ulterior, acest chirurg grăsan a fost concediat din același motiv, probabil că s-au plâns mulți pacienți pe el… Bagdaprosti că nu ia făcut rău fiicei mele…

      Iar amicele sau colegele îmbogățite într-un ceas de bun augur deja nu mai găseau timp pentru mine. Eu, fiind credulă și fidelă, afectuoasă în relații legate pe viață, continuam să fiu atrasă de prieteni, cei care repede m-au înscris în lista aviatorilor căzuți la pământ. Cu un ton de șef spuneau: ”Ei ce, Svetlana, ești mamă singurică, trebuie să te măriți cu cineva. Ce-i aici rău, că e grăsan și zgârcit? În schimb, va aduce totul în casă. Hai, că n-ai încotro, că nici tu nu ești o sfântă, ba și cu hipoacuzia ta, greu îți vei găsi ceva mai bun.” Da, sunt hipoacuzică, e din copilărie, o istorie destul de lungă…  O prietenă medic, la care țineam mult, atunci când am nimerit la spital cu tratamentul la ea în secție, mi-a spus că conform regulamentului, eu trebuie să achit zilnic patul, ori să vorbesc cu medicul șef al spitalului ca să-mi dea permisul. Ah, da! și asistentelor medicale să le aduc ciocolate ”măcar de celea de trei lei”, că așa se cuvine… ”Doar te ajută părinții, nu?” Părinții chiar mă ajutau, mai tot timpul, doar că și ei au ajuns la o etate, încă mai au și alți copii în afară de mine, plus și nepoți. Poate nu e în ordine ceva cu mine, ce am eu și n-au alții?

     După anii ’90. Când i-am adus prietenei mele medic un coniac și o cutie cu ciocolate, și mi-a spus că flori ea nu mănâncă, alcool nu bea, iar dulciurile nu sunt bine pentru sănătate. Înțeles-am, că se săturase de astfel de cadouri din partea pacienților. De atunci, eu cu amarul pe suflet, am început să realizez diferența dintre relațiile de prietenie și prietenii adevărați, astfel am rămas mâhnită de tot. Sincer, niciodată nu mi-am dorit acest discomfort în sufletul meu… Continui să țin la oameni. Rămân o persoană foarte sensibilă și vulnerabilă: câteva aluzii sau reproșuri directe mi-au fost de ajuns pentru toată viața. Și în present, apar amicii sau colegii care îmi dau de înțeles despre incoerența mea cu o atitudine ”nu ne este de tine, trebuie să facem valizele că plecăm la Dubai sau la Londra să întâlnim Revelionul”. ”Tu oricum nu auzi, vom vorbi ”pe urmă”, vezi că nu se leagă comunicarea, nu te implica” sau ”tu și așa nu vei înțelege despre ce e vorba, deci n-am timp să-ți lămuresc”. În continuare, fără comentarii. Vorbe-n-vânt și fără explicații…

     Unele persoane au beneficiat de promovare în carieră cu ajutorul meu în publicațiile sau filmările din mass-media, TV, fiind invitați la variate evenimente culturale, fie chiar și cu o soluție la problemele sau planurile lor. Am făcut-o fără rezerve și aluzii, prin serviciul meu, prin evenimentele clubului, cu programe on-line sau cărți pentru studii, informații pentru referate sau rapoarte etc. Nu regret, toate am făcut-o din inimă. Fără cerințe sau condiții. Cu toate acestea unele persoane continuau neapărat să menționeze: ”Nu tu promovezi Clubul ”Impresii din viață și cărți”, ci noi… te promovăm pe tine.” A fost de la o persoană care susținea ferm că îmi este prietenă, că o pot suna și noaptea, iar după ce i-am făcut legătură cu zeci de personalități, pe care îi făcea ou şi oţet înainte, – ea şi-a creat relații convenabile pentru a petrece timpul distrându-se; m-a eliminat din clubul la care eram fondatoare, m-a vorbit din spate şi ghiontit în suflet. Sănătate le doresc şi celorlalţi care se dau mari şefi şi aleg la care întrebare să-ţi răspundă- ţie, omului simplu diferit de funcţia lor… 😀

Desigur, sună copilărește, dar nu sunt imatură. M-a durut, dar precum se cântă, totul e trecător ca toate celelate din istorie, și nici eu niciodată nu rămân cu ranchiună. Bine că e mai târziu… Nu învăț eu și nici nu mă pot obișnui să nu continui să cred în oameni… Bineînțeles, că cu toții avem familii, probleme, scopuri, planuri, dar nu la aceste lucruri m-am referit până acum. Mă conformez, și în continuare rămân fidelă legilor Domnului în care cred. Nu mă impun nimănui, și nici nu mă leg de cineva pentru un scop oricare care îi vine în mintea cuiva necredincios. Pur și simplu, aveți grijă să nu suferiți din cauza acestor persoane indiferente…

 Clubul ”Impresii din viata si carti’, în continuare, nu mai derulează, după cinci ani ce m-au obosit… Întotdeauna a fost cu acces liber si fără plată pentru fiecare doritor de a participa, și ca protagonist și ca public, necondiționat. Nu făceam niciodată din protagoniști persoane utile subsemnatei, nu am avut și nici nu am vreun scop ascuns precum o pot crede unii. Basta.

     Într-o Duminică am mers cu fiica și nepoțelul la plimbare. Ziua ceea, printre multe altele, îmi va rămâne memorabilă prin emoțiile şi lacrimile provocate de o bătrânică necăjită, care vindea trandafiri albi ofiliţi deja. Nimeni nu le cumpăra trecând pe-alături. Am simțit educația și modestia ei… Și câtă bucurie a fost în ochii ei, atunci când le-am cumpărat… Am fost binecuvântate. Astfel eu înțeleg o caritate…  O caritate fără parade și bani plătiți pentru a hrăni sponsorii în restaurante, – acești bani care ar fi ajuns pentru ca câteva familii să-și permită fără grijă să procure de-ale gurii pentru timp de un an… Mergeam apoi cu fiica mâhnite și plângeam de durere pentru ea: statul nu poate ajuta în mod constant aceste persoane vulnerabile, doar de cu o pensie mizeră care nu ajunge pentru un trai decent…

Nu pot oamenii să fie mereu tineri și subțiri. Dar, poate de aceea și mă lasă Domnul tânără nu doar cu spiritul…  Am decis să dovedesc că am voință şi un caracter dur ca cel al tatălui meu: cu calitățile care m-au salvat în diferite perioade și situații… Uneori sunt nevoită să dau din coate, și dau vina pe aceste legi de mentalitate instabilă în Moldova…

Dar, a venit timpul să spun că lucrurile nu stau chiar așa cum par! Pare că am început să cedez și azi îmi vine foarte greu. Am nevoie de ajutor, pentru că mi s-a îmbolnăvit fiul greu. Aștept ajutor și nimeni nu mi-l poate oferi, iar eu nu găsesc de loc scăpare din situația asta. Pentru ce m-a făcut Domnul să îndur atâta? Doamne, ajută-mă! Salvează-mi fiul, te rog! Fiul meu care a fost pradat si tradat de prietenii proprii, ca urmare, e singur și nu mai are încredere în nimeni. Ceea că arăt fericită în poze, este doar o fațadă. Ceea că sufăr în continuare pentru copiii mei, este real… Fericiți putem fi pentru o clipă, atunci când și orice sclipire sau soluție în minte ne luminează… Cel mai greu e că atunci când apelez la cineva după ajutor, unii gândesc dacă pot alege dintre ajutor firesc și posibilitate de a-și trage foloasele pentru viitor… Realizez că Domnul mă pune mereu la încercări.  Cum să rezist? Acum și sora mea cu cancerul și chimoterapii, dar e tare, are un caracter dur și Domnul o va salva…

Azi, fiul e mai bine, chiar și muncește. Sper să fie bine în continuare! Mulțumesc Ție, Doamne!

    Orice viață are prețul ei. Viața nu e doar o primăvară. Mai vine toamna, apoi iarna. Pentru ce a creat Domnul anotimpurile? – Pentru ca să aflăm gustul primăverii. Orice viață, orice personalitate are prețul ei… Cei deștepți nu sunt atât în căutare de singurătate pe cât pot evita găștile create de ipocriți.

Nu m-am plâns, m-am confesat, dar voi cum doriți, mă puteți judeca… Am realizat și am constatat impactul celor scrise mai sus, sper să vă prindă experiența mea de persoană cu handicap. Cam des… m-am simțit discriminată! În pielea mea nu va fi nimeni, și nici eu – în cea a voastră… E ceva ce face parte în mine. În afară de mine însiși, nimeni nu-mi va lua apărarea. Cei săraci nu-și aleg locul de muncă, ci doar consimt ceea ce li se oferă. Ei se conformează. Promisiunile nu au loc atunci când e vorba de bani. Dar Dumnezeu îi iubește pe cei pe care oamenii îi jignesc…

Nu-ți face rău cu mâina ta! Viața merge înainte! Frustrările și supărările mereu rămân în urmă, și… nu uita că sunt doar lecții de viață! – Domnul e cu tine! AMINI!

Sveta Vizitiu Toamna, 2018

( Impresii pentru viitoare carte)

Svetlana Vizitiu/Impresii din viata si carti blog


8 comentarii

Alexandru Plăcintă:’’Noi, oamenii, nu putem opri timpul!’’


Îi plăcea foarte mult să viseze, şi îşi imagina un viitor frumos, îndestulat, în care el îşi procura tot ce dorea: îmbrăcăminte, încălțăminte după ce primea salariul pentru munca lui. Neapărat şi acest atribut: Munca! Un serviciu pe placul inimii şi o remunerare pe merit… În continuare, Alexandru Plăcintă rămâne acelaşi visător, plin de speranţe şi optimism… Şi, e un romantic incurabil. Scrie poezii şi poveşti pline cu dor, dragoste şi fericire. Un spirit însufleţit din viaţă de zi cu zi, cu un strop de magie adăugat în cuvintele inspirate… Oamenii se bucură împreună cu el, de poveştile şi versurile lui, şi chiar încep a crede că totul într-adevăr se realizează… Mulţumirile urmează una după alta…

’’Dacă timpul ar putea să mă ducă înapoi în acea perioadă a copilăriei, i-aș da totul ce am, i-aș da chiar și poveștile, și poeziile pe care le-am scris cu atâta drag și îmi sunt atât de scumpe, că ducându-mă acolo aș fi iar alături de mama și bunica pe care le-am iubit nespus de mult…– scria scriitorul Alexandru Plăcintă pe o reţea de socializare. – ‘’Dar, noi, oamenii nu putem opri vremea…’’

În prezent, familia lui nu este chiar mare: soția Svetlana, fiica Liliana, care locuiește în America (cu soțul și nepoții Justin și Izabela). Lipseşte fiul… 

În anul 2012 o nenorocire ia curmat viaţa feciorului Victor într-un accident rutier. Nora Liliana și nepoții Daniel, Elena și Iulian locuesc în Iași…

A avut o copilărie luminoasă, chiar dacă nu a fost asigurat material la cel mai înalt nivel. Desigur, ca oricare copil avea preferinţele lui, şi îşi dorea o anumită jucărie, o haină sau pantofi ce nu le avea, dar micul Alexandru era înțelegător, el realiza că mama nu are bani să i le procure şi că îi vine greu să-l educe de una singură. Nevoia îl motiva să creeze, să inventeze, ca apoi să-şi confecționeze o jucărie asemănătoare din carton, fie din scândurele. Se bucura de imaginea lor, pur și simplu, desenându-le.

Dintre strămoșii lui, Alexandru a apucat-o în viață doar pe bunica. O femeie deosebită despre care ar putea scrie cărți întregi. Părinții demult sunt plecați în lumea celor drepți. Așa s-a întâmplat în viață, că a fost crescut și educat doar de mama și bunica. Mama a fost o femeie înțeleaptă și cu multă credință în suflet. Ar fi fost enorm de fericită, dacă Alexandru devenea preot precum dorea ea. N-a apucat să afle că fiul scrie, că a devenit un scriitor recunoscut în Moldova. Să fi ştiut, cu siguranţă, ar fi fost cea mai fericită mamă din lume. Alexandru e convins că Dumnezeu există, şi că mama lui, acolo de sus, vede totul și se mândrește cu feciorul ei.

’’Nu pot să spun că în viața mea au fost înâmplări care m-au făcut bogat peste noapte, sau evenimente în urma cărora să devin cunoscut în lumea toată. Tot ce fac, o fac zilnic prin munca mea, cu tot efortul şi cu capacitățile mele.’’

Anii de studii pentru tânărul Alexandru, ca și pentru ceilalţi studenți, au fost cei mai frumoși ani. Îi plăcea mult să studieze, să afle mereu lucruri noi. La fel îi plăcea pictura, desena ore în şir şi se vedea într-un viitor cu penelul și paleta de culori în mână… Dar continuă să picteze, aşa uneori, după cum vine starea lui de spirit.

Muzica îi place în continuare. Pe timpuri cânta la instrumente muzicale, în special, la baian.

Nu avea şi nici nu are mulți prieteni. Ca să ai mulți prieteni, spune el, e nevoie de mult timp liber. Alexandru nici nu era disponibil, mai ales având atâtea ocupații interesante, el chiar ducea lipsă de timp. Cu o parte dintre colegi din anii de studii au rămas prieteni şi astăzi. Este vorba de o prietenie sinceră, care, probabil, se întâlnește foarte rar…

După ce a absolvit Școala Pedagogică din Călărași, şi apoi Universitatea de Stat din Chișinău, Alexandru Plăcintă a activat în sistemul de învățământ, începând ca învățător, profesor, apoi ca director al instituției de învățământ. Meseria de pedagog nu era deloc ușoară, dar fiindcă Alexandru era dé mic călit cu munca şi disciplina, el nu se gândea să-şi schimbe domeniul de activitate.

Un talent deosebit! Spiritul creativ și-a găsit locul în sufletul lui încă de mic copil. A început să scrie poate ceva mai târziu, dar cu multă pasiune și dragoste. De la bun început Alexandru a înțeles că, dacă ceea ce scrii prin gândurile tale sunt solicitate de cititori, la fel şi apeciate, în continuare o faci şi cu mai multă pasiune şi dăruire.

Ce a devenit astăzi? Are regrete sau dezamăgiri?‘’Se spune că este foarte important ca omul potrivit să fie la locul potrivit. Eu mă simt bine în această lume – a scrisului. Îmi place să adun cuvintele pentru a exprima dragostea mea enormă față de viață, om, natură și de frumosul ce ne înconjoară, să promovez în poveștile scrise pentru copii că binele este întotdeauna învingător.’’

Născut la 9 mai 1951, în satul Semeni, comuna Zagarancea, a fost pedagog la gimnaziul din localitate, continuând activitatea în mun. Chișinău.
A scris multe poezii și povești pentru copii, editând cărți ilustrate frumos care au ajuns în majoritatea localităților din Republica Moldova.  A publicat un volum ”Poveștile bunicului Alexandru” cu 30 povești cu ilustraţii. Cartea a fost menționată la Salonul Internațional de carte din Chișinău. În anul 2015 povestea ”Privigetoarea Dafi”, fiind înscenată de actorii Alexandru Dicusar și Ana Maria Ciubotaru la Teatrul ”Ginta Latină” și prezentată de elevii de la Școala primară din Ialoveni (director Alexandra Hîncu) la Festivalul Internațional de Teatru și Măști din Vălenii de Munte, (România) a fost premiată  cu Premiul Mare… Multe volume de cărţi au fost lansate periodic şi la filialele Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu din Chişinău.

Vă recomandăm şi alte cărţi de autor cu poveștile lui: ”Povestea focului”, ”Pomul fermecat”, ”Povești”, ”Povestea lui Aidin” etc. ’’Și din nou o poezie pentru copii, adică pentru toate vârstele. Cum un tătic, ori o mămică să-și educe copilul fără a-i citi o poezie, o poveste. La fel și buneii, cu ce sa-și aline nepoțeii dacă nu cu o poezie, o poveste…’’

La fel, a scris peste 300 de poezii pentru copii și cei maturi. Versurile lui Alexandru Plăcintă sunt interpretate deja prin 50 melodii. Piesele muzicale cu texte de A. Plăcintă la fel au fost apreciate la diferite Concursuri. În anul 2018 romanța ”Anotimpuri, vă admir!”, muzica Mihail Yaaran, interpretată de Diana Văluță, la Concursul ”Crizantema de Argint”s-a învrednicit de locul 3. În anul 2017 piesa muzicală cu versurile lui A. Plăcintă ”Ești dorul meu”, muzică de Vlad Mircos și interpretată la un Festival Republican de Ecaterina Ciobanu a fost menționată cu o Diplomă Specială. Recent, a fost înregistrată piesa muzicală ”Moldova mea”, versuri Alexandru Plăcintă, muzică Constantin Rusnac, prin interpretarea elevului de la Liceul Sportiv N2, Octavian Sasu.

’’Viața e scurtă și nu are rost să ne gândim la dezamăgiri, sau regrete. Chiar dacă ele uneori sunt, eu procedez asemenea gândurilor din poezia “CU HAR DUMNEZEIESC”, scrisă recent:’’La tine, viața mea,/Adesea mă gândesc,/Ce știi să mă înveți/Cu har dumnezeiesc./Și îmi repeți cu drag/Din nou același gând,/Ce este ca un moto/În viața pe pământ –/Oricât de greu mi-ar fi,/Să nu mă dau bătut,/Să merg cu capul sus/Și-n forțe încrezut!’’

Despre Viaţă ar spune multe… Despre tristeţea ce-l domină după fiul trecut la ceruri… Nostalgic şi cu dor, rămâne inspirat de timp şi de creaţiile lui:’’Trec zilele… Trec săptămânile, lunile… trec anii… Timpul aduce fiecărui om ceva deosebit. Unuia îi împlinește un vis multașteptat, altuia multe clipe fericite, iar cuiva, poate, o tristețe… așa e viața’’.

‘’Când ne gândim la trecut, îl vedem cu alți ochi. Unele momente am vrea să le schimbăm, altele am dori să rămână așa cum au fost. La unele din aceste întrebări am răspuns în poezia:’’ VIAȚĂ, ATÂT DE MULT TE IUBESC!/O-ntreb adesea: știi, tu viață,/Că-n tine sunt îndrăgostit,/Citești, tu, versu-n dimineață, /Ce pentru tine l-am gândit?/Îmi vezi, tu, noaptea nedormită/Și fraza cum o șlefuiesc/Să-i dau sclipirea potrivită,/Prin gândul ce-l împărtășesc?/Prin voi, prieteni, ea mă vede,/De n-ați fi voi, n-ar ști nimic/Și tot prin voi, viața se-ncrede,/Că o iubesc încă de mic!/’’

Ce ar putea schimba în societatea noastră? Alexandru Plăcintă ar dori mult să domine Cultura, respectul față de om, de neam, de țară, de tot ce este sfânt și frumos în Moldova:’’Noi vrem dezvoltare, Moldova să devină țară-membră a Uniunii Europene… Dar așteptăm să o facă altcineva pentru noi! De ce, Noi nu încercăm să schimbăm acest lucru? Să păstrăm curățenia pe străzi, în transport, parcuri, în fața casei sale, oficiului său, să sădim flori, arbuști, copaci, să vorbim frumos. Să fim Oameni! Sunt lucruri pentru care nu e nevoie de investiții, Dorinţă să fie!.. Râurile din orașele europene sunt îngrijite, amenajate. De ce nu este apreciat de noi râul Bâc care trece prin orașul Chișinău și multe alte localități, nu este curățat, amenajat cu podulețe, havuzuri, care să înfrumusețeze și mai mult orașul și țărișoara noastră? Putem face Europa la noi acasă. Și, atunci Uniunea Europeană singură va cere să ne unim cu ea. De ce nu facem asta? Cine ne încurcă?’’

’’Sunt convins că avem o țară frumoasă, o țară deosebită, pe care, am putea să o transformăm într-o țară de poveste. Migrațiile sporesc din cauza situațiilor grele de viață. Oamenilor, care s-au hotărât la acest pas, cred că nu le-a fost ușor să se decidă, să o ia de la capăt în o altă țară străină și, probabil, nu le este moral ușor nici acum printre străini. Vorba ceea: fie pâinea cât de rea, tot mai bună e-n țara mea. Diaspora, cred eu, e ca o bucățică din patria-mamă, dusă și păstrată cu sfințenie în altă țară, în interiorul căreia, oamenii, care au plecat în depărtări, se simt mai aproape de neam, de țara unde s-au născut, și prin asta, pe cât e posibil, își alină dorul.’’

’’Nu-mi imaginez cum să nu-ți iubești țara și locul unde te-ai născut? Doar el, pământul din țara în care ai văzut lumina zilei, ți-a dat hrană să exiști, să crești și la un moment dat să-i zici că nu-l iubești? Este un mare păcat.’’

Avem o mulțime de locuri frumoase în Moldova: Complexul Orheiul Vechi, subsolurile de vinuri de la Cricova, Mileștii mici, mănăstirile din republică.

Arta este un patrimoniu al țării în care a fost creată și este specifică locului, dar contribuie la dezvolarea culturii întregii lumi

’’Sensul venirii noastre în lume este de a prelungi viața pe Pământ, de a transmite noii generații cunoștințele, experiența și adevăratele valori acumulate în timp. Toate acestea se pot înfăptui cu succes în anumite condiții. Dragostea, respectul și atitudinea frumoasă între bărbat și femeie pot menține familia, și sunt un exemplu viu pentru copii.’’

’’Față de violență în familie am o atitudine foarte negativă. Ce poate aduce în lume omul, care nu este exemplu pentru copilul său, care nu știe și nu poate să iubească? Doar pustiiri, lacrimi și necaz. Omul are obligația de a fi Om.’’

Este un optimist din fire, permanent înconjurat de dragostea copiilor. Știe sa se apropie de inimile lor cu vocea blândă și duioasă. Cărțile pe care le-a scris, ne vor demonstra și în continuare cât de frumos și darnic i-e sufletul. Alexandru Plăcintă, în continuare, are încredere în oameni şi speră că în societate se vor produce multe schimbări în bine. Spune, că nu ştie câte zile ia dat Domnul, dar are încă foarte multe de făcut, în special ’’ceea ce nu a reuşit până acum’’ Doamne ajută! ❤  (SV Vizitiu)

Făcând o scurtă retrospectivă a muncii sale, scriitorul le mulţumeşte tuturor celor cu care a conlucrat şi a realizat lucruri frumoase. Le mulţumeşte prietenilor care au citit şi l-au susţinut în creaţiile sale. Pentru Alexandru Plăcintă contează mult opinia şi părerea cititorilor. Vedeţi şi voi unele aprecieri (fără modificări în ortografie), n-am găsit nicio reacţie adversă:

Maria Corini – ‘’Un crez profund, curat si sincer MAESTRUL sfantului cuvant! Foarte frumoasa poezie. Felicitarile mele stimate Poet!’’

Lidia Gonta Grosu -‘’Cîtă expresivitate şi originalitate poate transmite un Om cu Har de la DUMNEZEU (numai cine nu doreşte nu vrea să recunoască!) gândului prin trăirea de intensitate, modelând cu atâta măiestrie chipul hidos al…abjectului prin formula simpatică a alegoriei! Şi să mai afirme acum cineva , stimate dle Alexandru Plăcintă, că nu meritaţi titlul pe care demult îl deţineţi -TALENT- încă de până la naştere! Felicitări! Doamne ajut!’’

Vera Craciun -‘’Rupte din realitate, faptele sunt frumos aranjate in cuvinte care modeleaza sufletul! Felicitari, dle. Alexandru Placinta!’’

Tatiana Enache -‘’Frumoase si intelepte versuri d-nul Plăcintă!!! O duminică binecuvântată! Cu respect!’’

Liliana Kim -’Atat de frumos scris, de parca ar fi scris in limbajul sufletului! Te iubesc mult si ati doresc un an nou fericit si plin de realizari!’’

Zinaida Lazari -‘’Să dea Domnul să trăiti, ca florile să-nfloriti, ca copacii să-nverziti, să nu mai îmbătrîniti. Iar în anul care vine sa aveti parte numai de bine, pace-n suflet şi in casa si pîine caldă pe masa
LA MULTI ANI!’’

Svetlana Plăcintă ‘’Fantastic de frumos și sufletesc! Și cuvintele tale sunt ca niște unde muzicale irepetabile !!! La Mulți Ani!’’

Iulia Pancu – ‘’Minunate versuri,Domnule Александру Плэчинтэ.Cita profunzime in aceste cuvinte purtatoare de energie si valoare.Multumim.’’

Tatiana Şoltoianu – ‘’E un lucru sfint sa ai incredere in ziua de miine!!!!Versuri pline de optimism.Bravo maestre!’’

Lenuta Filip  – ‘’Poet talentat , cu suflet sensibil de copil și de artist!
Faptul că scrie și poezii pentru copii și este mereu în mijlocul lor , o demonstrează!’’

Lidia Vrabie – ‘’Fericirea se ascunde in lucruri mărunte! Felicitari pentru vers și starea această sa nu vă părăsească nicicând!’’

Lidia Gonta Grosu – ‘’La fel ca poveștile, pictura dvs., dl Alexandru, are culoarea adevărului, a frumosului, a calităților unui suflet ce pretind să schimbe lumea mereu spre bine. Sania lui Moș Crăciun este încăpătoare pentru că ați meșterit/o din cuvintele ce-și au izvor lumina ochiului cumințeniei din suflet și cuget. Domnul să vă ocrotească sub marea umbrelă a Creației, bucurându-vă din plin de imaginarul în care păstrați visele copilului pentru toată lumea bună, și nu numai..’’

Natalia Pincova – ‘’Să ne trăiți, maestre… Savurez cu ardoare fiecare buchie și fiecare vers, expus pe hîrtie cu atîta măestrie.’’

‘’Poveştile lui Alexandru Plăcintă – oază de bucurie şi bunătate’’ – Petre Craciun

Alte surse despre scriitorul Alexandru Plăcintă:

http://www.alexandruplacinta.com/creatii/

http://www.literaturacopii.ro/stire-proza/norocosul-poveste-si-ilustratii-de-alexandru-placinta/196

        Doamne, îţi mulţumesc pentru ziua de azi, pentru cea de ieri, pentru toate care au trecut! Îţi mulţumesc pentru pâinea ce mi-o dai şi grija de mine şi de cei apropiaţi! Că mă fereşti de greutăţi, de boli, de ură şi invidie, mă aperi de gânduri rele, de oameni haini, de foc, de apă mare şi vânt distrugător. Cu puterea Ta cerească îmi purifici sufletul, ai grijă să nu se sălăşuiască în el întunericul şi duhul rău, ci lumina, dragostea şi bunătatea! Îţi mulţumesc că-mi deschizi larg ochii să văd frumosul din jur, să-mi găsesc liniştea în farmecul şi înălţimea lucrurilor simple, îmi dai cuget şi înţelepciune să-i înţeleg pe oameni, iar înţelegându-i pe ei, să mă înţeleg pe mine însumi! Amin. /Alexandru Plăcintă, 22 ianuarie 2022 ultima postare/

Tatiana Ciobanu  :„Dumnezeu să-l ierte.Uite cum e timpul acum esti, si nu mai esti. Cu cîteva zile a postat despre ultima carte.A mulțumit mesajului. A fost un scriitor care a scris pentru copii, dar apreciat și de cei maturi… Dumnezeu să-l odihnească în pace.” 29 ianuarie 2022

„Ești dorul meu…
Eu, tu, un dor sîntem,
Pe aripi de vânt plutim printre nori.
Noi, doi, în zbor dansăm,
Ne duce un vânt, cântând printre nori.
Gândul ne poartă prin amintiri,
Unde sufletul meu și inima ta s-au întâlnit
Cândva…
Alexandru Plăcintă
Ne va fi atât de dor de Dumneata, dragul nostru Poet, Scriitor, Povestitor, Om de Mare Omenie, Bunătate și Cumsecădenie… 😥
Lumină lină printre Îngerii Domnului…” /Vlad Mircos/
Un Om de o cumsecădenie rară, blând, cuminte, omenos, înțelept, modest, îngăduitor, săritor la nevoie… așa l-am cunoscut pe Domnul Alexandru. În perioada când nu mă cunoștea practic -nimeni, Dumnealui a fost unul dintre primii care m-a sfătuit, m-a susținut, m-a îndrumat și m-a încurajat, și tot domnul Alexandru a fost cel care m-a onorat și mi-a moderat prima mea lansare de carte care a avut loc la Chișinău cu 3 ani în urmă (2019)… Cu siguranță nu îl voi uita niciodată, căci oamenii buni nu mor, dar se transformă în cele mai frumoase amintiri...” /Natalia Mazilu-Miron /
„Alexandru Plăcintă nu poate fi înlocuit de nimeni, pentru că rar de tot se nasc oameni care să fie numai buni și care să aibă puterea, dorința, timpul, talentul de a-i aduna pe toți împreună…”
 „Din fericire, ne-a lăsat o operă frumoasă, amplă, mereu actuală. Am în față volumul ”Poveștile bunicului Alexandru”, pe care l-am editat la Editura Zorio. Este o carte pe care mulți scriitori și-ar dori-o și pe care nu o vor putea scrie niciodată. Alexandru a scris-o și, mai ales, a simțit-o că pleacă din sufletul lui curat. Toate cărțile lui sunt pătrunse de frumusețe și de curățenie sufletească. Dincolo de valoarea lor literară, ele sunt ca niște manuale de crescut frumos. Nici nu putea fi altfel, pentru că Alexandru a fost un om frumos, bun și înțelept cum rar mi-a fost dat să întâlnesc.

Iar copiii au atâta nevoie de astfel de cărți. De aceea nădăjduiesc să se bucure și pe mai departe de cărțile lui Alexandru Plăcintă. Ele trebuie citite, republicate, date din mână în mână.
Ultima postare a lui Alexandru, din 22 ianuarie, a fost o rugăciune care i-a impresionat pe mulți. Poate și pentru că, așa cum spunea în urmă cu câteva zile soția sa, Svetlana, Alexandru Plăcintă mulțumea pentru ceea ce fusese, nu pentru ceea ce avea să vină.
Cu acest text, nu cu altul, a plecat dintre noi. Să ne rugăm și noi, alături de el…”  /Petre Craciun
  • Zece ani mai târziu după moartea fiului său, la 29 ianuarie 2022, Alexandru Plăcintă l-a urmat în ceruri! Dumnezeu să-l odihnească în pace, alături de Victor, fiul lui…

Text, imagini de Svetlana Vizitiu


20 comentarii

Atunci când iarna se transformă-n primăvară


Pare că nu demult am petrecut vara, fluturând în urma ei cu rochițele ușor colorate cu flori; am numărat conservele preparate pentru iarnă; tot am oftat alegând jachetele și paltoanele din dulapuri și… din nou (a câtă oară) am pășit în toamnă foșnind prin frunzele argintii care încă au păstrat caldura verii. Cerul plutește în albia impecabilă ale norilor străpunse de un soare orbitor… Brusc îmi amintesc de părinții mei dragi și a câta oară mă supun lacrimilor… Nu uit că viața-i trecătoare și că curând ne vom despărți…  Nu e depresie, e un fapt conștiințizat poate de la gri-ul timpului posac și ceață înghețată…

Tăticul mă trage cu săniuța; tăticul mă apără de cocoșul ce m-a speriat la cinci ani; tăticul ne duce pe mine și surioara pe umerii lui, tăticul are grijă să nu flămânzesc fiind studentă, și mămica lacrimile îmi șterge; mămica nopțile nu doarme atunci când eu bolesc ades; mămica duce greul casei cu lemne, la arăgaz, cărbuni la sobă, și zi de zi apă de la fântână cărând… Părinții salvându-ne pe noi, copiii lor, din foc atunci când soba s-a aprins… Ei toată viața ne-au purtat în puf, chiar și atunci când nu o meritam. Și acum o reușesc prin gând și rugăciuni la Domnul…

Aș vrea să cred că vom fi nemuritori cândva… Și atunci când se întunecă, din nou sunt răpusă de sentimentele zilnice de griji și responsabilitate pentru viitorul copiilor mei: cum se vor descurca ei în această societate fără de leac? Vine soluția:”Tu – poate nu, însă oamenii fără tine – precis se vor descurca!” Nu există oameni de neînlocuit? Să nu fim egoiști… Pentru fiul meu mai mult îmi fac griji… N-am reușit să-i ”călesc” caracterul, este un gen clasic, prea cuminte și sensibil pentru aceste vremuri moderne…

Privesc prin geam panorama orașului: în noapte – mașinuțele bâzzâie incontinuu ca niște brândușe, și luminițele dansează ca-n scântei, – ador să privesc și să mă rog la stele – la un Tatăl Nostru pentru toți…

Ploile au trecut, au venit ninsorile solide și orașul pare un munte de rai sclipitor, nu și spiritele noastre neîmpăcate… Stirile pe rețele de socializare tot mai mult alunecă în noroi și persoanele virtuale își dezgolesc fără rușine păcatele sufletelor  sale… Soarele ba apune și răsare, lumea nu se oprește din rângete întotdeauna găsind un motiv de ceartă… De ce preferă această provocare, pare să fie clar, dar refuz să cred. Surprinzător, dar dacă un credincios îi va spune altui credincios că l-a văzut ieri pe Dumnezeu, acela nu-l va crede …

Eu încă mai cred în Dumnezeu…

Se face tot mai frig, chiar e gerul mare. Oare și aici depindem de starea de spirit? Ba, asta Iarna a sosit și dispoziția prinde nuanțe pale și mohorâte, și soarele s-a ascuns undeva după cerul cenușiu, și dorul după nepoțel devine tot mai aprig și izbucnesc din nou în plâns de milă de sine și … de tinerii moldoveni plecați pentru totdeauna…

Pare că e timpul să fi căzut în deznădejde, – migrația ne sperie serios și nu mai există șansă atâta timp cât permitem oficialilor să fim cotropiți de această stare haotică ca un cancer fără leac. Ce este grav: am obosit să ne luptăm cu această boală cu care ne conformăm…  Speranța s-a ascuns pe-o vreme după optimism. Nu vrem nimic, ne ridicăm mecanic dimineața din pat, ca și cum doar supraviețuind zi cu zi… pân-la primăvară… Suntem deja în Iarnă și am uitat de ce sunt atât de posacă… Chiar am devenit mai surdă și mută.

Pe de altă parte, atunci când imbraci puloverul tău preferat, pufos și moale, apoi te impui cu picioarele într-un fotoliu, acoperindu-te cu un pled și deschizi o carte, precum o făceam în copilărie. Sau întrebi de cei dragi: care ceai preferă: de măr sau mentă? Și numaidecât, un terci cu ovas și lapte în dimineață pentru fiul meu.  Și eu o cafeluță dublă care am îndrăgit-o doar după 30 de ani… Și numaidecât apoi să vii cu o poveste nouă de viață în blog,  una reală fie inventată: totul face parte din viața mea și a ta.

Tristețea anotimpului de după geam – e doar un motiv pentru a picta curcubeul în suflet. Să pictezi oameni noi, peisaje timpurii ca un semn de imaginație trezită brusc, așa cum o făceam în copilărie. Fie, nu sunt ele capodopere, și poate nu le va vedea nimeni. Dar să vorbești cu o lume prin culori, printr-o simplă pânză de bumbac e la fel de firesc caracterului uman mereu în căutare de sine… În special, a unei lumi hipoacuzice.

Și încă să faci shopping, sau să împletești o eșarfă lungă în iarna sulfetului lung, să privești seriale calde de dragoste, dansând tangoul vieții tale, să duci discuții cu persoane dragi care promit că se vor întoarce și vor fi alături mereu… Viața pare să cuprindă un șir nou de planuri și proiecte inspirate…

Eu nu mă tem de singurătate, eu am frică să nu mă simt tristă în bucuria pe care ne-o oferă liniștea ei… Astăzi nu avem timp. Mâine nu vom avea puteri. Iar poimâne nu vom fi noi. Nu amânaţi nimic, trăiţi acum!

Orice viață de om are prețul ei… Viața nu e doar o primăvară. Mai vine Vara, Toamna, Iarna. Pentru ce a creat Dumnezeu anotimpurile? Pentru ca noi să aflăm gustul Primăverii: Orice viață are gustul speranțelor ei!

Nu toamna, și nici iarna nu ne dezvoltă starea de spirit, doar Noi – ne-o creăm, o lipim, o sculptăm, o pictăm: fiecare cu a lui viață proprie, sau personală, pufoasă, transparentă, opacă, veselă, amuzantă, lirică… Toamnă sau iarnă… Și… deja e Primăvara! Cu noi speranțe și promisiuni! Nu disperați, căci Domnul e cu noi! O primăvară în suflet vă doresc!

Doamne ajută!


16 comentarii

Semn de sus


Eu, azi, atunci când traversam drumul, am văzut o bunicuță cu multe pungi cu cumpărături. Ea a încercat încet să traverseze pietonala, dar, din cauza traficului intensiv, nu reușea. Cu toate că eu eram deja la jumătate de drum spre partea opusă, totuși am decis să mă întorc. Am ajutat-o pe bunicuță, luând-o de mâină, și cu altă mâină – pungile, am petrecut-o până la stație și am ajutat-o să se așeze în troleibuz. Dar, după zece minute am realizat, că împreună cu pungile ei, am dat și pachetul meu, în care erau produse alimentare. Poate așa a fost planificat de cel de sus? Știți, nu mi-a părut rău de loc, – am făcut două lucruri bune dintr-o dată… ❤eu potret

Și ce va fi Mâine? Iar mâine va veni Toamna! Și o altă pagină ruptă din tristețe se va transforma cu nerăbdare într-un vânt rece, se va învârti ca un viscol, refrigerată și disperată, în căutarea siguranței… Ce să-i faci, sunt capriciile unei naturi capricioase și alintate…  

Și ce va fi Vara? – Iar vara va pleca pe-un timp, se va ascunde într-un nor cu ploi torențiale și până la primăvară, va adormi ca un carou mov de levănțică pe dealuri tihnită… Foarte tihnită… Da, vara e plină de misterioase locuri și momente fabuloase… ❤

Și ce va fi cu Soarele? Iar soarele mereu va străluci pentru noi, dar nu la fel ca lumina primăverii. Va fi greu s-o găsim pe-o vreme rea atunci când se ascunde în spatele norilor, ca un munte… ❤
Și ce se va întâmpla cu Noi? Iar cu noi va rămâne ploaia… Va podidi pe acoperiș privind în fereastra noastră, iar acolo brusc și Iarna… Tu o aștepți cu nerăbdare, cu revelionul noilor speranțe și împliniri… Un mod de viață în care totul se schimbă ca-n poveste, ca o vrajă mult așteptata cu minuni într-un film multicolor… ❤
Și ce va întâmpla cu Lumea? Va fi bine, altfel, nu are încotro… Va decola în sus sau jos, ca un timp variabil. Pagina ruptă se va transforma cu nerăbdare…Tu, o filă verde ca un bilețel norocos, vei găsi, și mai departe, vei întra în această viață lungă și luminoasă. Mult timp… Cu Credință… Doamne ajuta! ❤

                    Imaginează-ți că te-ai născut în 1900.
Când ai 14 ani începe primul război mondial și se termină când ai 18 ani, cu 22 milioane de morți. La ai tăi 18 ani, te trezeşti că faci parte din alt stat, România, până atunci fiind cetățean al Guberniei Basarabia din Imperiul Rus.
La scurt timp după, o pandemie globală, o gripă numită “spaniolă”, omoară 50 milioane de oameni. Ieși viu și liber, ai 20 de ani.
Apoi la vârsta de 29 ani supraviețuiești crizei economice globale care a început odată cu prăbușirea bursei de valori din New York, provocând inflația, șomajul și foametea.
La 33, naziștii vin la putere.
Ai 39 ani când începe al doilea război mondial și se termină când ai 45 de ani. În timpul Holocaustului (Sho áh) 6 milioane de evrei mor.
Sunt peste 60 milioane de decese în total.
La 44 de ani prima lovitură de stat, regele Mihai I l-a răsturnat de la putere pe Ion Antonescu.
Se schimbă şi țara din care faci parte. Eşti deja cetățean al URSS.
Treci prin procesul de colectivizare forțată, foamete şi deportările staliniste. Eşti martorul Războiului Rece şi al Crizei Caraibelor, când omenirea a fost la un pas de un război nuclear total.
Dacă ai noroc, în 1991, când se destramă URSS, tu ai 91 de ani şi deja te pomeneşti că eşti cetățean al altui stat, Republica Moldova. În 1992 eşti martorul Războiului de pe Nistru.
Un copil născut în 1985 crede că bunicii lui habar nu au cât de grea este viața, pe când ei au supraviețuit mai multor războaie și dezastre.
Un copil născut în 1995 și astăzi de 25 ani crede că e sfârșitul lumii când pachetul de la Amazon întârzie mai mult de trei zile ca să ajungă sau când nu primește mai mult de 15 de “like” pentru poza lui postată pe Facebook sau Instagram…
În 2015 mulți dintre noi trăim în confort, avem acces la diferite surse de divertisment la domiciliu și adesea avem mai mult decât este necesar.
Dar oamenii se plâng din orice.
Totuși au electricitate, telefon, mâncare, apă caldă și un acoperiș deasupra capului.
Nimic din toate astea nu au existat înainte.
Cu toate astea omenirea a supraviețuit unor circumstanțe mult mai grave și nu și-a pierdut niciodată bucuria de a trăi.
Poate că este timpul să fim mai puțin egoiști și să nu ne mai lamentăm sau plânge….
Întotdeauna există un prezent, și viața ne dă de fiecare dată o oportunitate pentru a face lucruri pozitive! Nu se știe ce ne așteaptă, viitorul nu e asigurat pentru nimeni, – tânăr sau bătrân… Poate fi ultima zi în care vezi pe cel pe care il iubești sau care ți-a fost drag sau… urât: – exprimă-ți sentimentele, fii sincer! ”Tânăra” din mine, a învățat viața, și tot nu este îndeajuns. Greșesc mereu, și încerc să mă corectez… Știu răsăriturile  și apusurile vieții, pe de rost, și la fel nu este de-ajuns… Privind în oglindă, zâmbesc vouă și cer iertare celui de Sus… Cel care spune, să mă Iertați! Să mă iert și să vă iert! Amin!..

malTradiţiile ne înspiră! Mărţişoarele ne înspiră! Primăvara ne luminează! Cu fiecare primăvară devenim mai puternici, mai omenoşi… Cu Credinţă în Dumnezeu! Cu încredere şi mari speranţe în sine, în prieteni! Un prieten adevărat este acela care încearcă să te ridice când ai căzut. Dacă nu poate.., se aşeaza atunci lângă tine… – Prieteni buni vă doresc! Dragoste şi fericire! Cei invidioşi nu vor simţi niciodată fericirea succesului propriu! – Bucuraţi-vă de lucrurile materiale, dar gandiţi-va mai mult la sănătate şi la cei dragi… Numai gânduri bune… Tot ce v-aţi pus în gând, să vă reuşească. Iar sănătatea şi voia bună să nu dea bir cu fugiţii niciodată.
O primavară-n suflet frumoasă tuturor! 

#Svetlana_Vizitiu