Personalităţi de talia lui Emil Loteanu se nasc la răscruci de secole. El a fost mereu cu sufletul deschis către frumos. Se spune că ar fi putut să fie un regizor de talie mondială, că timpurile n-au fost de partea lui; pentru cei mai mulţi, este „regizorul care a făcut Şatra şi Lăutarii şi care a trăit la Moskova”, alţii îşi vor aminti că el a regizat şi peliculele cinematografice de o enormă forţă artistică: Anna Pavlova, Dulcea şi tandra mea fiară, Luceafărul, Poienile roşii…
Regizor de film, scenarist, actor, scriitor, pedagog… S-a născut la 6 noiembrie 1936, în familia profesorilor Tatiana şi Vladimir Loteanu din satul Clocuşna, Ocniţa. A moştenit de la bunei si părinţi o latură importantă – bunătatea sufletească, omenia. Dumnezeu l-a înzestrat cu frumoase calităţi şi cu o responsabilitate neobişnuită pentru munca lui. Când avea timp liber, revenea la baştină. Precum scrie in una din poeziile sale, era un copil zburdalnic si zvapaiat din fire, iubea sa cutreiere crangurile si miristile. La varsta de sase ani, a mers la scoala, apoi a fost nevoit s-o paraseasca si sa se refugieze impreuna cu parintii la Radauti, Romania (alatuir de manastirea Putna), unde isi continua studiile, manufestandu-si talentul in cadrul cercului dramatic si la spectacolele organizate in scoala. Ulterior, familia era transferata in orasul Ramnicu-Valcea si de acolo, la Bucuresti. Emil absolveste Liceul „Sfantul Sava” (in prezent, „Nicolae Balcescu”), si numai o abordare obtuza, specifica anilor ‘ 50 si un „dosar” cu probleme vor face ca tanarul Loteanu, care visa sa cuprinda lumea pe pelicula de celuloid sa nu fie admis la IATS, Bucuresti.
Marcel Loteanu, fratele, şi-aduce aminte: ”După refugiul din ”44, soarta a vrut ca Emil să rămână cu tatăl la Rădăuţi, iar eu am însoţit-o pe mama la Bucureşti. La 13 ani, după ce moare tatăl, Emil fuge prima dată în Basarabia, căutând adăpost în casa buneilor de la Holencauţi. Era în 1949, el nu avea acte, iar legea cerea să fie predat înapoi grănicerilor români. Aşa am ajuns să fim din nou împreună, să locuim pe strada Heleşteului, Cartierul Primăverii de azi… În curtea casei, Emil făcea cu noi piese de teatru. Monta ”Scufiţa Roşie” şi eu jucam rolul lupului, şi plângeam. Dar el era… regizorul. Cred că l-a influenţat faptul că locuiam lângă Studiourile Sahia. Auzeam muzică, post-sincroanele. Adunam resturile de peliculă aruncate după montaj şi făceam artificii. El sărea gardul şi se împrietenea cu operatorii, cu regizorii… A contat şi faptul, că în ”50 în casa noastră s-a turnat primul film artistic românesc – „Viaţa învinge”. După ce i-a fost refuzat dosarul de admitere la IATS, Emil s-a repatriat în Basarabia, ca să poată studia la Moskova. Pe-atunci, în România era greu pentru basarabeni: nu te puteai afirma, nu-ţi puteai susţine calităţile… Culmea ironiei: el a trăit atât de mult la Moskova, unde se vorbea ruseşte, şi şi-a manifestat românismul peste tot. A reuşit să promoveze valori naţionale, cu actori moldoveni şi români, pe banii ruşilor. Oficialităţile basarabene l-au alungat, iar românii i-au recunoscut valoarea mult prea târziu. Cu puţin timp înainte de a muri, i s-a decernat Premiul de excelenţă a Fundaţiei Culturale Române…”
Pentru ambele maluri ale Prutului, opera lui Emil Loteanu rămâne o provocare. I s-a furat libertatea şi a încercat s-o recupereze. Libertatea şi iubirea, – cele mai mari ”nevoi” ale sale: în ”Şatra” ţiganul, nu întâmplător, este simbolul libertăţii absolute, care e mai importantă ca dragostea…
Pentru susţinerea examenului la cinematografie, la VGIK (Moskova, 1956-62), Emil Loteanu a scris o lucrare despre un film american, pe care l-a văzut împreună cu mamă-sa, şi care l-a marcat pentru o viaţă. A fost admis, a reuşit să absolve facultatea, făcând, concomitent, încă doi ani de actorie la MHAT şi, asistând şi la lecţiile de la Institutul de Literatură ”M. Gorki”. I-a avut ca profesori pe cunoscuţii regizori M. Romm, G. Roşal, G. Kozinţev etc.
După finişarea studiilor, în 1962 este repartizat la Studioul ”Moldova-Film” din Chişinău în calitate de regizor de filme artistice. În anii 1973-83 se produce ca regizor la Studioul ”Mosfilm”. A fost conducător la două promoţii de regizori de film în cadrul şcolii superioare de regie. În 1988 inaugurează la TVM emisiunea „La steaua care-a răsărit”… În perioada 1987-92 este preşedinte al Uniunii Cineaştilor din Moldova.
Debutează cu versuri inspirate pe paginile revistei ”Contemporanul” din Bucureşti (1948). Se afirmă ca poet, primii săi paşi în literatură fiind dirijaţi la Chişinău de Anatol Gugel. În 1952 debutează la „Tinerimea Moldovei” cu poezia „Cântecul marii iubiri”, după ce continuă să publice versuri în ziarul „Moldova socialistă” şi în revista „Octombrie”. Placheta „Zbucium” (1956) poetul a editat-o la numai 20 de ani şi a constituit o adevărată explozie lirică. Scriitorul Gheorghe Malarciuc va spune: „E zbuciumul inimii sale, e chiar inima sa cu tot ce conţine ea mai bun şi pe care poetul o închină semenilor săi”. Au urmat culegerile de versuri şi proză care sunt primite cu acelaşi entuziasm: „Chemarea stelelor” (1962), „Vioara Albă” (1963), „Belaia raduga” (1964, Moskova), „Ritmuri” (1965), nuvela „Bucolica” (1966), „Versuri” (1967), nuvela „Lăutarii” (1972), „Sufletul ciocârliilor” (1974), „Zov liubvi” (2001). La Editura „Litera” apare postum volumul selectiv „Chemarea stelelor” (2003). Versurile publicate puneau în valoare un poet talentat, dar, spre surprinderea colegilor de generaţie, Emil Loteanu a schimbat muza poeziei pe cea a cinematografiei. Debutează ca actor la Teatrul dramatic „Puşkin” (1953-54), iar ca regizor, în anii de studenţie, cu lucrarea de curs – filmul de scurt metraj „Măria sa Hora” (1960). În aceeaşi perioadă se produce în câteva roluri.
Cariera sa cinematografică îl desemnează ca scenarist şi regizor al filmelor: ”Aşteptaţi-ne în zori”(1963), ”Poenele roşii” (1966), ”Această clipă” (1968), ”Lăutarii” (1971), ”O şatră urcă la cer” (1976), ”Dulcea şi tandra mea fiară” („O dramă la vânătoare”, 1978), ”Ana Pavlova” (1983), ”Găoacea” (1990), toate fiind premiate cu premii internaţionale şi naţionale:
„Asteptati-ne in zori” (1963) – cu o intreaga constelatie de nume noi: Ion Scurea, Ecaterina Malcoci, Dumitru Caraciobanu, Nina Doni etc.
„Poienile rosii” (1966) – o balada mioritica moderna, devenita pe parcurs carte de vizita a studioului cu Svetlana Toma si Grigore Grigoriu, ce vor reveni emblematic, in creatia regizorului;
„Aceasta clipa” (1968) – a luat Premiul II la Festivalul unional de filme de la Mensk; Să consemnăm o mențiune specială despre poemul cinematografic „Poienile roșii”. Criticul și istoricul de film, realizatorul de emisiuni televizuale cu subiecte cinefile Tudor Caranfil, ne pune la curent cu faptul că istoricii americani de cinema Mira Liehm & Antonin Jaroslav Liehm au apreciat pelicula Poienile roșii ca un film aproape etnologic. Însă volumul de sinteză cinematografică al lui Tudor Caranfil mai conține și o încadrare valorică: „Este capodopera lui Emil Loteanu și cel mai bun film românesc de inspirație rurală. Este o modernă Mioriță, baladă de viață și de moarte. Adevăruri simple și limpezi, eterne ca pământul, dobândesc o tonalitate hâtră, tipic basarabeană”.
Urmeaza fresca dramatica a vietii si creatiei marelui Eminescu, filmul televizat „Luceafarul” (1986), pentru realizarea caruia Emil Loteanu obtine Premiul de Stat al RSSM (1988).
La studioul „Mosfilm” monteaza filmele: „O satra urca in cer” (1976) – una din cele mai spectaculoase creatii, proiectata in peste 100 de tari, distinsa cu Marele Premiu „Scoica de aur” la Festivalul International de la San Sebastian (1976), un mare succes comercial al acestor ani; Pemiul pentru cea mai bune regie la Festivalul International al celor mai bune filme din lume din Belgrad (Iugoslavia, 1977), Premiul pentru cel mai bun film al anului la Festivalul International din Praga (1977); Premiul pentru rezolvarea plastica a secventelor la Congresul XI al UNITEX din Paris. Protagonisti: interpretii sai predilecti – Svetlana Toma si Grigore Grigoriu.
„Dulcea si tandra mea fiara” („O drama la vanatoare” Cehov), 1978, remarcat la Festivalul celor mai bune filme din Belgrad (1979);
„Ana Pavlova” (1983) – realizat in colaborare cu studiouri si cineasti din Anglia, Franta, Cuba, Germania si distins cu Marele Premiu pentru cea mai inalta contributie in arta cinematografica; Marele Premiu pentru cea mai buna coproductie, Premiul Pentru cea mai buna lucrare de operator, Premiul Pentru cel mai bun film strain, etc.

Filmele sale i-au făcut celebri pe mulţi actori din Moldova, care, la rândul lor, au contribuit la succesul creaţiilor lui Loteanu (Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Mihai Volontir, Maria Sagaidac, Victor Voinicescu-Soţchi, Victor Ciutac, Dumitru Caraciobanu, Domnica Darienco, Vasile Zubcu, Vlad Ciobanu, Mihai Curagău, Sergiu Finiti, compozitorul Eugen Doga, etc).
În 1969 pentru merite deosebite în domeniul cinematografiei, lui Emil Loteanu i s-a conferit titlul de Maestru în Arte din Moldova, iar în 1980 titlul de Artist al Poporului din Federaţia Rusă. Membru de Onoare al Academiei Internaţionale de Film „Nica”, ”Ordinul Republicii”.
Este trist când moare un om, dar este îngrozitor de trist şi de împovărător, când un Artist al neamului nostru, precum este Emil Loteanu, moare printre străini, pentru că la noi nu i s-au creat condiţii minime ca să trăiască şi să moară acasă. Nu e nicio vină în faptul că Moskova l-a primit în pământul său, e spre cinstea ei. Este vina noastră că nu ştim să apreciem valorile naţionale, şi ar trebui să ne pună în gardă că, de la începutul lumii şi până azi, n-am putut fi fericiţi, pentru că nu i-am avut pe toţi ai noştri acasă, că nu i-am putut crea un loc pentru viaţa şi opera lui Emil Loteanu, un loc pentru mormântul său în ţărâna natală.
A suportat şi atacurile urâte din 1996, când a vrut să candideze la preşedinţie. Şi iată, că nici o amintire nu a rămas în urma lor: cine îşi mai aduce aminte de politicienii din acea epocă? Iar filmul lotenean “Luceafărul” din 1986 pare mai apropiat. Doar arta făcută cu sinceritate, credinţă şi dragoste faţă de popor, va dăinui! S-a stins din viaţă la 18 aprilie 2003 şi este înhumat în cimitirul Vaganicovscoe din Moscova.
În aprilie 2008, la Centrul Cultural „Odeon” din Chişinău a fost prezentat filmul documentar “Lupul marilor drumuri”, regia Octavian Grigoriu (fiul actorului Grigore Grigoriu). Documentarul este ”o baladă despre Emil Loteanu, despre drumul lui spre „capătul luminii”. Octavian Grigoriu l-a cunoscut pe Emil Loteanu din fragedă copilărie, l-a văzut în casa lor: „Am simţit întotdeauna o înrudire spirituală cu acest om pentru care fiecare clipă trăită era o nouă descoperire a lumii.

Regretatul actor Grigore Grigoriu spunea ca Emil Loteanu e un talent, care aduce cu sine lumina. Svetlana Toma ii este recunoscatoare si astazi, pentru ca a adus-o in lumea filmului, i-a cizelat gustul si i-a format atitudinea fata de profesie. Sergiu Finiti, artist al poporului: “Eram invitat la Caunas pentru rolul lui Burbulea in filmul “Satra”. Special pentru a obtine acest rol am invatat sa calaresc si cateva trucuri. Cred ca anume acest lucru i-a placut lui loteanu, pentru ca m-a invitat la un rol la care ravneau mai multi. Au urmat opt luni de filmari, timp in care ne-am imprietenit si am invatat lucruri de la maestru, pentru ca teatrul difera de film. Eram si certat, si laudat, or cei care l-au cunoscut pe Loteanu, stiu, ca avea un caracter expansiv, vulcanic. La filme n-am mai colaborat cu el, dar am avut onoarea sa lucrez sub indrumarea lui in Teatrul Actorului de Cinema, pe care il instituise pe langa Uniunea Cineastilor si care a lansat o singura premiera. Apoi, si Loteanu s-a saturat sa lupte cu morile de vant, ca urmare si teatrul a disparut in scurt timp.”
Mihai Curagau, artist al poporului: “Imi pare rau ca s-a dus si imi pare rau, ca a filmat putin in Republica Moldova, – mai mult la Moscova. Loteanu era haituit, asa erau vremurile. Desi, stia sa deschida usile, I se puneau mereu bete in roate. Asa s-a intamplat si cu Vlad Iovita, si cu Gheorghe Voda”.
Mihai Cimpoi, scriitor: “Ne-a dus faima in lume prin filmele sale, cu pitorescul nostru, cu oamenii nostri frumosi, ne-a adus o solie de bunatate, de dragoste pentru frumos… A fost un cineast dublat de un poet”.
Ghenadie Șincarenco:„Eu am lucrat cu Loteanu la ultimul său film „Găoacea” in calitate asistent de regie. Îmi spunea totdeauna că el l-a descoperit pe Doga./1992/. Prin anul 2000 trebuia să incepem de filmat o melodrama in Bulgaria, Franța, dar Maestrul din păcate s-a stins. La altceva nu am participat”
Mihai Dolgan, critic literar, a recunoscut, ca Loteanu “ se afirma ca un poet al patosului si energiei romantice”. Scriitorul Andrei Lupan l-a mentionat ca pe unul din “cei mai straluciti creatori al poeiei moldovenesti tinere… Talentul lui nu se grabeste spre desavarsire, ci se zbate intr-o nesatioasa si plina de hazard lupta a intrebarilor”. Leo Botnaru, scriitorul, i-a evidentiat “frumoasa proprietate a personalitatii si talentului sau: capacitatea de a surprinde, de a fi interesant, necesar si mereu asteptat in noile sale descoperiri… E un nume de personalitate, un nume popular”.
Orfan de tată și abandonat de mamă la o vârstă fragedă, petrecându-și copilăria prin casele abandonate din Chișinău, dormind prin depozite și boscheți, a ajuns într-un final să filmeze unele dintre cele mai recunoscute filme atât în URSS, cât și în Marea Britanie și Spania. Bun prieten cu Martin Scorsese și Robert de Niro, Loteanu a ajuns la un moment dat printre cei mai influenți cineaști din lume. „ Eu am cântat aşa cum am ştiut/Din frunza aspră a iubirii mari./Senin voi coborî să dorm în lut/Printre ţărani, voievozi şi lăutari…
„Destinul artei moldoveneşti depinde, în primul rînd, de cei care se vor dăscăli şi apostoli. Eu cred că am venit în cinematografie din spaţiul mioritic. Sunt “şcolerul” ciobanilor noştri plecaţi de secole în câmpiile cosmice spre a lumina şi a încălzi universul”. (Emil Loteanu)
Svetlana Vizitiu, Impresii blog
Pingback: „E violetă toamna săpată-n memorii”: Recomandare de carte cu poezii. Top 5 carti | Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu
20 decembrie 2018 la 19:45
Maestrului Emil Loteanu
Tristă-i grația divină
Și maieștrii solitari,
Ignorați sînt toată viața
Onorați, doar cînd dispar…
Iarăși toamna tînguiește, plînge bolta îndurerată
Vîntul frunzele goneşte pe aleiea întristată
Mă privesc îngînduraţi, în aţipiri solemne
Martirii, Clasicii Moldovei cu inscripţii şterse
Înaintaşii prigoniţi, păstrîndu-şi demnitatea
Și-au consacrat Moldovei cultura, viața, artă
Trăind cu gliea într-un ritm în ţara zbuciumată
Nu poate spiritul onest să îndure ignoranța
Sortiți să pribegească, printre străini adie
Romanța solitară, celebra nostalgie
Din țarina natală cu dor, melancolie
Doar rădăcini fidele amarul le alină
La lăutari, poiene, la tabăra faimoasă
Turnat în bronz a revenit și Marele Loteanu
Din cei ce ieri l-au ignorat, părtaşi nerozi din fire
Plăsmaşi invidioşi, dosindu-şi gelozia
Aduc smeriţi cununi de flori, buchete mari bogate
Bocind făţarnic soarta, deliră guvernantul
Crinii nobili, floarea ţării în nemurire pleacă
Loteanu, Păunescu, pe Doga îl aşteaptă
Lăsînd în moştenire creaţii geniale
Vor îndruma urmaşii din înălţimi astrale…
Depun sub chipul luminos a ţării măreţie
O ramură de brad, simbol al veşnic
ApreciazăApreciază
14 decembrie 2017 la 21:05
I love what you guys are usually up too. This kind of
clever work and coverage! Keep up the wonderful works guys I’ve incorporated you guys to
blogroll. livewording:)
ApreciazăApreciază
9 noiembrie 2017 la 7:12
Or possibly he likes boᴡling.? Lee continued. ?I heɑrd someone
ssay tbat if ʏou һear thunder, that signifіes thаt God is boᴡling in heaven. I guеsss he is really good at it.
ApreciazăApreciază
8 noiembrie 2017 la 14:56
I think everything published was actually very logical.
However, consider this, suppose you were to create a awesome title?
I mean, I don’t wish to tell you how to run your website, however
what if you added something that makes people desire more?
I mean Emil Loteanu: „M-am logodit cu cea
mai depărtată stea” | Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu is kinda boring.
You could look at Yahoo’s front page and watch how they create article
headlines to get people interested. You might add a video or a related pic or two to
get people interested about what you’ve written.
In my opinion, it could make your website a
little bit more interesting.
ApreciazăApreciază
14 martie 2017 la 11:34
Последний выпуск от 3 июня 2016
В студии ток-шоу Галина Беляева, заслуженная артистка России, бывшая жена кинорежиссера Эмиля Лотяну.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
2 noiembrie 2016 la 12:40
ApreciazăApreciat de 1 persoană
8 mai 2016 la 16:45
MULTUMIM PENTRU CEEìIA CE FACETI PENTRU A CUNOASTE MAI AMANUNTIT VIETILE MARILOR PERSONALITATI ALE NEAMULUI,,,
ApreciazăApreciază
8 noiembrie 2015 la 4:41
Hvala Svjetlani na ovom divnom prilogu.”Cigani lete u nebo”je film moje duse,ali je sigurno kult<ni film o Ciganima i najljepa prica ikada ispricana o ljubavi pjesmi i duhu.Tabor uhodit u nebo jeste nadahnuce,lako cijenim djelo g.Emil Loteanu. Hvala mu . Hvala Svetlana Vizitiu.S ljubavlju i postovanjem Nerma Salihamidzic Zebic
ApreciazăApreciază
6 noiembrie 2015 la 12:39
ApreciazăApreciază
6 noiembrie 2015 la 12:30
ApreciazăApreciază
6 noiembrie 2015 la 12:28
ApreciazăApreciază
6 noiembrie 2015 la 12:22
Ne-a dus faima in lume prin filmele sale, cu pitorescul nostru, cu oamenii nostri frumosi, ne-a adus o solie de bunatate, de dragoste pentru frumos… A fost un cineast dublat de un poet…
ApreciazăApreciază
14 ianuarie 2014 la 13:23
Domnule Emil Loteanu,Multumesc.Bunul Dumnezeu sa va rasplateasca eforturile nobile depuse pe Altarul Neamului.
ApreciazăApreciază
10 mai 2013 la 22:58
http://www.youtube.com/movie?v=IQhBo9Pz0rw
Dulcea si tandra mea fiara (in rusa)
ApreciazăApreciază
10 mai 2013 la 22:54
ApreciazăApreciază
25 aprilie 2013 la 11:32
Emil Loteanu (November 6, 1936 – April 18, 2003)
ApreciazăApreciază
25 aprilie 2013 la 11:29
10 ani de amintiri…
ApreciazăApreciază
5 aprilie 2013 la 0:24
http://melidoniumm.wordpress.com/2012/04/18/emil-loteanu-m-am-logodit-cu-cea-mai-departata-steacat-mi-o-fi-veacul-sa-tot-urc-la-ea/
ApreciazăApreciază