Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


5 comentarii

Din donații, lansări recente de carte la BM B.P. Hasdeu: Top 8 carti


Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” susține inițiativa de nivel Național – Anul Lecturii – 2020, care are drept scop promovarea lecturii ca bază pentru cultură, cunoaștere și dezvoltare personală. Unul din obiectivele principale ale activităților constă în educarea culturii lecturii în societatea moldovenească, promovând şi încurajând lectura ca mijloc de dezvoltare culturală şi creativă – orientând cititorul spre valorile literare şi artistice autohtone. Vă propunem câteva titluri de carte din donații recente, cu autori omagiați sau – lansate la Biblioteca Centrală a BM.

  • Grigore VIERU în amintirile contemporanilor. Antologie de Daniel Corbu. – Iași, 2010

Limpezimea exprimării și densitatea mesajelor. Cartea prietenilor lui Grigore Vieru. Se spune că are cele mai frumoase cărți și cele mai mari tiraje pentru un poet contemporan. Are un grad de notorietate visat și de unii președinți de state. A fost întrebat, inclusiv de copii, de unde vine poezia lui, și a răspuns de fiecare data că din suferință și singurătate… Marea poezie românească a descoperit-o nu în școală, pentru că ea era interzisă, ci din proverbele… care nu puteau fi interzise, din cântecele noastre populare, pe care le auzea la șezătoarele la care mergea cu sora lui, din ghicitorile noastre, în ele Vieru a descoperit marea poezie română, fără să știe că aceasta este poezia noastră română…

Pagini semnate de Alex Ştefănescu, Eugen Simion, Mihai Cimpoi, Preafericitul Daniel – Patriarhul Bisericii Române, Marin Sorescu, Nichita Danilov, Nicolae Dabija, Al. Husar, Mircea Radu Iacoban, Valeriu Matei, Mihai Sultana Vicol, Ion Hadârcă, Ion Ungureanu, Ion Beldeanu, Lucian Vasiliu, Emilian Marcu, George Vulturescu, Andrei Strâmbeanu, Anatol Codru, Teo Chiriac, Adrian Păunescu, Gheorghe Grigurcu ş.a., „Cititorul va avea revelaţia unui poet naţional şi popular, oracular-mesianic, dar şi a unui personaj fabulos, ale cărei energii s-au revărsat în şuvoaie, unul din rarii patrioţi ai acestor timpuri, dedicat patriei, neamului, limbii” (D. Corbu)

Există o mare diferență între cititorii mei și cititorii găștii: admiratorii mei mă citesc, admiratorii ei nu o citesc. Cu privire la unii colegi de breaslă mai în vârstă, care nu au ochi să mă vadă, le pot spune doar atât: eu am destulă vreme să privesc în urmă, lor nu le-a rămas destulă vreme să privească înainte.”; „Nu poți fi poet fără să-ți iubești neamul”;

Trebuie să afirm că nici pe timpul regimului totalitar nu a existat un asemenea dezmăț artistic. Este adevărat că unele pagini, unele cărți erau date la cuțit. Dar nu putem spune că scriitorul de autentică vocație n-au răzbătut. Astăzi există mai mult o libertate a mediocrităților decât a valorii adevărate, deseori cenzurată de incertitudini financiare. Mediocritățile găsesc rapid mijloace bănești provenite din sponsorizări de rudenie sau din legături amoroase. Detest libertatea care este potrivnică adevăratei valori.” – Grigore Vieru

  • „Iubirea până la capăt. Omagiu lui Ion VATAMANU”. – Ch., 2012

Dorul de frumos… Este mai mult decât o idee şi mai mult decât un ideal. Este o aspiraţie de a fi parte din acest dor, iar Ion Vatamanu a reuşit – la nivel profesional – să transmită prin discursul său liric autentic o spiritualitate mânuită cu măiestrie şi cristalizându-se într-o metaforă integrală, unică în volumele: Primii fulgi (1962), Monologuri (1964), La mijlocul ierbii (1967), Liniştea cuvintelor (1971), Ora păsării (1974), De ziua frunzei (1977), Iubire de tine (1981), Măslinul oglindit (1983), Dimineaţa mărului (1986), Nimic nu-i zero (1987), Dialoguri banale (1988), Atât de mult al pământului (1989). Aceasta, în pofida faptului că a îmbrăţişat profesia de chimist, aflându-se din 1973 în funcţia de şef de laborator la Institutul de Chimie al AŞM. Mai mare peste dorul de chimie s-a dovedit a fi dorul de poezie, pe care şi l-a exprimat prin fiecare poem nou scris, literatura pentru el identificându-se cu însăşi viaţa. Deşi demult nu mai este în viaţă, despre Ion Vatamanu nu se poate vorbi la timpul trecut.

Carte destinată elevilor, studenților, profesorilor de literature și tuturor celor interesați de creația scriitorului. O dedicație poetului, savantului și omului politic Ion Vatamanu, inovator al versului, un luptător aprig pentru democratizarea societății și recuperarea valorilor naționale, pentru afirmarea limbii române în Basarabia. Editia cuprinde comentarii și aprecieri critice pe marginea operei distinsului poet apărute în presa vremii, dar și mărturii despre activitatea de savant și om al cetății, care l-au consacrat în primele rânduri ale vieții publice, dedicații poetice, cât și un set important de fotografii ce oglindesc viața lui Ion Vatamanu.

Două motive – frunza și pasărea – par să domine scrisul lui Vatamanu. Una simbolizând statornicia sufletească, spirituală, cealaltă – cântecul, zborul liber al său. Iar întregul act lyric al poetului nu este altceva decât expresia unei iubiri depline, până la capăt… Iubirea până la capăt – iată una din calitățile superioare ale poeziei în genere. Cine iubește până la capăt, spune dictonul, trăiește mult. (Grigore Vieru)

  • „Moldița-Crăița și Zimbrișor-Cornișor de pe munte” de Dor de Viorica COVALSCHI. – Ch., 2019

„De-o sută de ani n-a mai îndrăznit nimeni să-mi tulbure vrăjitoriile, ia să văd cine-i drumețul”… Cine e Moldița-Crăița? Promovată în cadrul programului „Chișinăul citește” la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din Chișinău, povestea a devenit îndrăgită de pici și școlari porniți cu lectura printre prieteni. Carte cu copertă de calitate, ilustrată frumos, desigur că bucură ochii nu doar a celor mici. O legendă pentru copii despre întemeierea Țării Moldovei. Denumirea personajelor principale ale basmului conduc cititorul anume spre acel îndepărtat eveniment istoric. Zimbrișor–Cornișor, personajul central al subiectului, tânăr și curajos, se avântă într-o călătorie inițiatică de cunoaștere a lumii, luptă cu dușmani reali și învinge vrăjile rele, ajută pe cei căzuți la nevoie și își face prieteni noi… Astfel eroul se maturizează pe zi ce trece, forța și bunătatea lui făcând să triumfe binele, frumosul și adevărul. – Care e rolul educativ? „Și, dintr-o data, o bunătate nemaivăzută puse stăpânire pe vrăjitoare și din ochii ei începură să se rostogolească lacrimi. Bătrâna plângea. Era pentru prima oară când simțe gustul sărat al plânsului.” Ce a făcut-o să lăcrimeze? Vreți să aflați cum binele topește răutatea? Citiți basmul! Este la Biblioteca Municipală, poftim!

  • Arz-o focul, dragoste!” de Andrei MOROȘANU. – PapiruS Media, București, 2018.

O carte de relax, plină de umor și suspans… Iată dacă ar fi fost premiată undeva la nivel national/international, aș fi pus întrebarea „Pentru Ce?” Și nu aș rata, chiar se merită pentru bunul spirit și râsul care te pufnește din tot interiorul! „-Vezi, mata, fata-i cam puțintică în țâțișoare. Băiatului îi plac fețișoarele cu mamelele mai țâșnite… – Dar ce, bre, are de gând să le mulgă?… se stropsi mama…;Gurile rele macină prin sat că nevastă-mea și-a găsit la oraș un ibovnic. De fapt, am observat și eu că merge cam des la raion. Se vede că i se aprind tare focurile înăuntrul dorului cumplit, că pune coada pe spate și se duce val-vârtej. Vine tocmai seara, miorlăind ca o pisică sleită de joacă, dar are grijă să mă hrănească: îmi pune dinainte niște resturi de la masa lor dulce după giugiuleli. Eu mă fac că nu pricep nimic…” (fragmente din carte)

„Farmecul cărţii constă în primul rând în comicul  de limbaj, Andrei Moroşanu stăpânind perfect argoul (argoul celor ajunşi la fatidica vârstă de patruzeci de ani, „stătuţii”, dar şi cei „hârşiţi” în dragoste şi jargonul (pe care îl folosesc de obicei „demoiselele”), obţinând nu o dată adevărate performanţe. Iată un exemplu savuros: „Măi deşteptule, arată-mi tu proasta căreia i-ar ajunge răscolitul cu degetarul! Femeia, dacă a intrat în călduri, tânjeşte după foială! Te-ai apucat de trunchiul muierii, apoi fii vrednic şi aprinde-i focul în scufiţă, dă-o huţa în scrânciob să-i zvâcnească trupul de dulcele sălbatic! Numai nu cu şfichiul tău, care-i bun doar la…WC!” (Să mai spunem că „reclamata” a obţinut imediat divorţul?) (Lucian Strochi)

„Omagiu adus Centenarului prin limbaj!”;„O galerie impresionantă, dar din care eroul nu prea are ce alege, iar când alege, se „frige”; „Să mai spunem că această carte este scrisă totuși „pour les connăisseurs”, asemenea unor băuturi alese, vechi, prețioase.”  (Lucian Strochi)

  • „Dialog în vis” de Veronica PÎRLEA CONOVALI. – Buc., 2019

„Toate-n lumea asta vin și mor, / Veșnic e pământul și un dor, / Dor de mama, neam și de moșie, / Dor de tot ce nu-ți mai aparține.” (p.54)

Momente de poezie prelungite până târziu în compania folclorului şi a lacrimilor istorice. Un adevărat regal de poezie, de cultură, de spirit, cu dor de neamul românesc și amărăciunea înstrăinării… O salcie plângătoare cu-n vers ce freamătă românește între Prut și Nistru, de la Eminescu la Leonida Lari

Cartea lansată în Chișinău la BM Centrul Academic Eminescu a luat Marele Premiu la concursul de Creație Literară „Vara visurilor mele” organizat de Revista Amurg sentimental, România, 2019!

O fiică destoinica a neamului nostru românesc – scriitor, profesor, mamă, bunică, un prieten adevărat și pur și simplu Om cu literă mare.”Eugenia Conoval

Lumea din jurul ei, povestită în vers, e înfăţişată ca o lume interpretată, luată aşa cum este ea, dar exprimată plastic, ilustrând o concepţie anume despre creaţie, adevăr, viziune, lecturare, sens, limbaj… O fire cu o simţire sensibilă care se află ”statornic în primele rânduri ale coloanelor patriotice şi ale liricii feminine de toate rangurile” (Victor Ladaniuc)

  • Capitol cu îngeri. Dintr-un volum COLECTIV” de Ionel SIMOTA. – Onești, 2016

Am ars până la ultimul sărut,/Până-n străfundul cărnii/Ce mi-a fost dragă/La naștere…/Din sângele meu/ A curs o cenușă albastră/Și o pasăre alba, strălucind,/Mi s-a desprins din suflet…/Am plecat odată cu ea/În cer,/Am stat în ceruri la rând,/Pe pământ oricum nu se mai putea…/Acolo, îngerii,/ M-au întâmpinat plângând. / Am ars până la ultimul gând…” (Ionel Simota)

Un gest de comemorare după tragedia de la „Colectiv” în care au ars zeci de oameni. Poetul a luat Premiul „Cartea anului”-2016, pentru acest volum”, apărut la Editura „Magic Print” din Onești.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2007. Deține Premiul USR pentru Poezie în 2010 pentru volumul Desculț printre cuvinte. Recent, autorul a prezentat câteva volume și la BM B. P. Hasdeu, a fost într-adevăr special și frumos, cu omagieri, cântece și recitaluri… La fel propunem un volum cu poezii „Sentimente cu Păsări (II), Mirări”, de Ionel Simota. Același poet, același talent, vers, spirit încredibil:„Ieri n-am știut cum să-ți fiu, cum să-ți spun… că rătăcirea mi-ai întors-o din drum…

In toate volumele sale, poetul Ionel Simota  ne propune, de fiecare data altfel, mai mult decat o dezbatere; el ofera o viziune capabila sa tulbure, sa relativizeze si sa produca revelatii, obligand cititorul sa creada si sa patrunda, de bunavoie,  in cercul sau existential. Ca la Blaga, iubirea devine unicul principiu, in eterna identificare cu binele, adevarul si frumosul. Fara patima, simplu si direct, aceasta alchimie devine singura logica a fericirii.” (Prof. dr. Cristina Pescaru)

  • „Grădina de sticlă” de Tatiana ȚÎBULEAC. – Ch., 2018

Cu atâtea în jur Ciornobâlul îmi părea un fleac… Mă îngrozește ignoranța noastră. Poate doar Bella Isaakovna înțelegea cu adevărat ce tragedie se produsese, ea însă nu simțea nevoia să vorbească de pe scenă, așa ca Șura. În acele zile oamenii începuseră să moară câte puțin, iar noi ne gândeam la mare și la murături… În afară de limbă și explozii, perestroika și specula infloritoare a Raiei, se mai întâmplau în oraș și alte lucurui. Eu devenisem oficial, femeie. Îmi venise ciclul, și asta era mai interesant decât toate cele de mai sus luate împreună.”Dacă ar fi existat pe atunci Dumnezeu (?), i-aș fi cerut să mă facă altfel. L-aș fi rugat să cheltuie cu mine măcar un strop de bucurie, măcar o rămășiță de fericire. Un scuipat de-al lui mi-ar fi fost de ajuns – nu eram hapsână. Pe cât le iubeam, pe atâta le disprețuiam. Pentru viețile serbede, lipsite de orice bucurie trupească. Pentru nodurile din gât și din inimă. Aș fi putut îndrăzni să fiu curvă. Eram de la internat, la ce să te aștepți de la o orfană?”  (fragmente din carte)

Promovat la Biblioteca Municipală în cadrul evenimentelor „Chișinăul citește”, volumul „Gradina de sticlă” a fost distins în 2019 cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură. Cred că pentru sinceritate și modul de a descrie o viață de orfană…  Visuri, romantică, multă-multă imaginație. O carte ce prezintă interes în special pentru generația tânără, dar și trezește curiozitatea  prin stilul narativ, dialogal – o redare adolescentină a verbului trecut comparativ prezentului. Se face deosebirea dintre perioada sovietică cu cea contemporană cu o limbă foarte ascuțită!

Tatiana Tibuleac e o povestasa paradoxala. Ea stie, ca foarte putine scriitoare romane contemporane, ca «o poveste nu lasa niciodata lucrurile nerezolvate». Mai stie ca atunci cand existi «intre coastele moi si fermecate ale povestii», adica intre povestitor si eroul povestirii, ajungi sa te impaci «cu raul si cu durerea, cu bolile si cu tradarile». Daca in Vara in care mama a avut ochii verzi Tatiana Tibuleac exorciza o lume a cruzimii dintr-o perspectiva fragil-masculina, in noul sau roman ea povesteste o lume aflata pe granita miscatoare dintre coagulare si dezagregare, dintre Rusia si Europa, dintre lupta si fatalitate. „Grădina de sticla” este, in mai multe feluri, romanul unei intregi generatii feminine si al unei povestitoare pe cat de autentice, pe atat de surprinzatoare”. (Simona Sora)

  • Risc și securitate; articole, comunicări și prelegeri, vol.5, de Gheorghe ILIE, conf.univ.dr.ing. – Buc., 2015

Natura publică a unor platforme sociale face ca securitatea informațiilor să fie mai greu de controlat.  Unele informaţii pe care le împărtășiţi pot deveni imediat publice. Utilizatorii sunt cel mai adesea supuşi valurilor de spam, dar şi ingineriilor sociale. Dar, toate reţelele sociale au o serie de opţiuni de securitate care pot fi ajustate. Pe Facebook, de exemplu, informațiile sunt publice de la sine, la fel ca întregul profil. Au fost lansate noi servicii care ajută la căutări mai bine agregate şi care pot returna rezultate precum «prieteni care urmăresc emisiunea X», dar şi «vegetarieni din oraşul meu care iubesc brânza». Utilizatorii pot preveni apariţia lor în rezultatele noilor funcții dacă îşi ajustează setările de securitate şi modifică statutul «like-urilor” din public, în privat.

Conectarea de pe reţele Wi-Fi publice și nesigure trebuie, de asemenea, evitată. Luaţi în calcul riscurile care există atunci când împărtăşiţi pe FourSquare, Twitter sau Facebook locul unde vă aflaţi. Un check-in nu le spune doar prietenilor unde sunteţi, ci şi hoţilor, care află cu această ocazie şi locul unde nu vă aflaţi: acasă.

Acest volum, dar și alte cărți la același subiect expuse în Zilele Internetului pe panou la Biblioteca Centrală asigură cunoștințe utile și siguranța de a vă feri de riscuri sau probleme în comunicarea virtuală.

Recenzii de Svetlana Vizitiu, 2020  ❤

#impresiiviatacarti, #bibliotecahasdeu, #Top5Carti


6 comentarii

Top 8 cărți cu Bibliotecarii BM B.P. Hasdeu


Performanțele și schimbările profunde trebuie să înceapă de la noi, bibliotecarii. Există multe posibilități neexplorate încă, dar care ar conduce atât la optimizarea serviciilor oferite în centre bibliotecare, cât și la o satisfacție și împlinirea profesională. În trecut, meseria noastră s-a limitat practic la activități de rutină, deservire de ”carte – acasă/ în sala de lectură”, fără o capacitate de flexibilitate și de creativitate sporită în domeniu. Astăzi, oferim cartea de tipar, și mai mult, – carte virtuală, plus promovare și lansări de varia activități culturale întrecând uneori show-ul emisiunilor televizate. Bibliotecarii oferă nu doar titluri de carte, subiecte pentru promovare, – ei depun suflet, talentul lor, ei activează zilnic informând și deservind – pentru a ajunge în fine, la mințile utilizatorilor preocupați de dependența lor de smartphoane…  Ei sunt scriitorii experți în studii și recenzii literare, creează proiecte, idei, imagini; organizează și moderează evenimente în orice domeniu de artă și cultură, sunt pedagogii sau mentorii care merită să fie acceptați ca modele sau valori. Dar de oriunde am porni și orice cale am alege, toate drumurile duc la utilizatori; ei determină logica existenței și funcționării unei #biblioteci!

Azi, venim cu recomandări de carte, un top special în domeniu și vom menționa bibliotecarii BM, vom informa despre fapte remarcabile în viața și activitatea unei rețele de biblioteci promovate de profesioniștii în domeniu din ultimii zeci de ani, cu amintiri și imagini istorice în sfera valorilor culturii naționale

  • Valeriu Rață. Biblioteca Municipală: portret din profil cultural: (Cronici, consemnări și recenzii). – Chișinău, 2013.

Un volum de scrieri axate pe domeniul cultură – tematică ce reflectă o fațetă esențială a activităților desfășurate la Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu: Istoria, dezvoltarea, imaginea, inovații; Portrete în timp; Personalități; Monografii; Exemple de atitudine civică pentru generații; Verticalitate și responsabilitate profesională; Dăinuirea prin carte; Labirintul creației; Colocviile de vară; Speranțele literelor basarabene; Aniversări la BM B.P.Hasdeu; Copiii Chișinăului; Povești tentante; Poezii din Basarabia; Bibliografie critică; Reviste de vis; Autori de frunte al revistei BiblioPolis; Oameni de cultură; Cheia succesului; Universul de carte și bibliotecă; Literatura și teatrul, etc. Articole aparte despre varia personalități culturale implicate în activitatea bibliotecii – Ninela Caranfil, Gheorghe Budeanu, Dumitru Matcovschi, Paulina Zavtoni, Radmila Popovici-Paraschiv, Anatol Moraru; Iurie Colesnic, Ion D. Sîrbu, Steliana Grama, etc. „Mi se pare cu totul revelator faptul că, în aceste scrieri, V. Rață se poate bucura de împlinirile altora; în plus, știe a scoate în evidență resorturile acestor succese, respectiv, merite ale acestor despre care își spune cuvântul în BiblioPolis sau în alte reviste de cultură de la noi…”- a menționat Vlad Pohilă, – „File ce nu vor fi neglijate de autorii unei viitoare istorii a BM B.P. Hasdeu într-o epocă de afirmare deplină, ba chiar de incontestabilă ascensiune, așa cum ni se conturează acest început de secol și mileniu

  • {Valeriu Rață}. Alt portret din profil cultural al Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu (Cronici, consemnări și recenzii) – Chișinău, 2016.

Un portret, dar din același unghi de vedere, al instituției care îmi face cinste că activez în ea și pe care o iubesc nespus de mult” – a spus regretatul Valeriu Rață.  Autorul a adunat o frumoasă recoltă de scrieri despre varia personalități, despre activitățile bibliotecarilor și evenimentele culturale în incinta Bibliotecii Municipale. Din cuprinsul cărții: Avem nevoie de astfel de cărți;  Profesia de bibiliotecar merită mai multă atenție; Colaborări dintre biblioteci; Versurile lui Grigore Vieru pe un CD excepțional; Mariana Harjevschi – protagonista Clubului Impresii din viață și cărți; În labirintul producțiilor scriitoricești; Fascinația artistului plastic Valeriu Herța; Un om al cercetării și culturii desăvârșit – Iurie Colesnic; Prieteni devotați ai Bibliotecii Municipale; Pentru totdeauna director de onoare; Lectura, Cartea, Biblioteca; etc.

  • Lidia Kulikovski. Contribuții biblioteconomice (teoretice și praxiologice). Culegere de articole (2008-2012)

Cartea-i cât o Casă cu Bibliotecă! Când întrai în casa unei persoane inteligente sau înstărite, care era primul lucru care sărea în ochi? Răspunsul e: o bibliotecă! Cu cât persoana este mai inteligentă sau mai bogată cu atât mai multe șanse ca biblioteca să fie mai bine dotată. Dar astfel era Înainte, acum ardem de nerăbdare să întrăm într-o casă virtuală a computerului, alias într-o bibliotecă plină cu oameni și cu destine reușite, o comunitate cu evenimente interesante. Volumul Lidiei Kulikovski prezintă mare interes prin deosebirea ce o face dintre biblioteca din trecut și prezent, cu mici sau mai mari excepții cu modele de viață; e ca un roman de dragoste dintre bibliotecari și utilizatori, cu exemple din experiență proprie, descrise atât de iscusit că poți reuși de sinestător să faci un studiu profesionist, fie să citești o istorie plină de aventuri. Obiective reale: Studii, sinteze, reflecții, comentarii, chiar și indiscreții: Epoca femeilor, epoca divertismentului, epoca specializării muncii, – interactivității, mediilor, eficienței, emoțională, a rețelelor, etc… Volumul cuprinde capitole despre personalitățile de valoare: Oamenii și instituții din lăuntrul și din afara domeniului infodocumentar (eseuri, tablete, portrete bibliografice)„Mutațiile valorilor umane se schimbă lent, – cum de nu am observat? Cum de nu am reacționat? Se schimbă valorile, se schimbă cerințele utilizatorului… Azi el pune notă bibliotecii, el este patronul, regele, dictatorul. Percepția stării bibliotecii provoacă angoasă și neliniște, căci există probleme serioase. Dar poate acesta este modul prin care putem face ceva?”; „Urmărim două extreme vis-a-vis de bibliotecă în comunitate/societate: Automatizarea și autoinfamarea de către noi înșiși, bibliotecarii, de către personalități notorii, de către comunitate, de către unii utilizatori… Alunecăm, în mod programat, pe lângă valorile și prioritățile societății, pe lângă necesitățile și interesele umane în schimbare. Motivul pentru care bibliotecile gravitează în continuare spre formatele tradiționale în activitatea lor este acela că toată lumea le știe,  fac parte din rutină și nu-i greu să le folosești. Cum spunea Peter Drucker „problema mea și a altor oameni nu este că nu am ști ce trebuie să facem, ci că nu facem acele lucruri.” (L. Kulikovski)

Cărțile îți facilitează accesul la informații de specialitate. Pentru a fi un bun profesionist e nevoie de a acumula cât mai multe cunoștinte și informații noi, în special de la experții în domeniu!

  • Vlad Pohilă. Și totuși, limba română (Articole, eseuri, prefețe, recenzii). – Chișinău, 2008.

Reflectă starea mea sufletească și, probabil, multe din problemele vieții noastre zbuciumate”, spune autorul. Vlad Pohilă, un scriitor legendar, monstru sacru al scrisului românesc, Bibliotecar și moderator consacrat al evenimentelor culturale, un expert inspirat în recenzii și biografii remarcabile, în descrierea etapelor a dezvoltării profesionalismului BM B.P. Hasdeu. „De ce mi-e drag Vlad Pohilă”, a spus Grigore Vieru:”Pentru că este înzestrat cu tocmai trei haruri: lingvistic, ziaristic și eseistic – calități guvernate la rândul lor de alte trei înzestrări native: sinceritate, moralitate și curaj. Iar deasupra tuturor acestor calități se ridică licoarea unui perfect simț național în mijlocul unei jungle de șulițe antiromâneștiPentru puterea de a nu se supune nimănui, cu excepția propriului bun-simț.” Sumarul cărții cuprinde: Locuri scumpe sufletului; Limba română – între primejdii și speranțe; Basarabia: și dragoste, și dor; Portrete artisitce cu Oameni dragi, de ieri și de azi, cu menționarea deosebită a unor personalități remarcabile – Mircea Vulcănescu, Sofia Rotaru, Eugeniu Coșeriu, Constantin Tănase, Raoul Șorban, Brâncuși, Dostoievski, bibliograf Tamara Gorincioi, și a zeci de Marii emblematice în muzica românească – Cebotari, Tănase, Lătărețu, Drăgan, Mocanu, Sarabaș, etc.; Spiritualitatea românească și capodopere naționale; Mărțișoare pentru bibliotecare; Vieți dăruite exemplar Bibliotecii și Cărții; Biografii, biobibliografii; Reflecții aniversare; Biblioteca între tradiție și modernitate; Arta de a vorbi și a scrie pentru cititori; Dragostea de carte; etc. „Om al cărții, om al culturii, om al cuvântului. Totdeauna vorbește respectuos despre oponenți și chiar despre adversari, este tolerant cu toți, acesta fiind semnul de noblețe care-l caracterizează… Exemplu pentru noi este capacitatea lui de muncă. – a spus Lidia Kulikovki – Practic fără Vlad Pohilă suntem ca și fără oxigen…”

  • Alexandru-Horațiu Frișcu. „Numele vechiu și mai direptu iaste rumân” (Două secole de ocupație rusească a Basarabiei 1812-2012) – Ch., 2012

Din Interpretări românești. „de multe ori orbul e mai supărat pe cel care-l duce de mână decât pe cel care i-a scos ochii.” (N. Iorga) „Întrebarea e dacă puteau românii să primească și să asimileze în trecut cultura apuseană, și apoi a doua întrebare necesară: era în schimb, cultura de limba slavonă de origine bizantină și de spirit ortodox, care a predominat la români în Evul Mediu cu prelungiri până în veacul al XVIII-lea, adecvată, firească, atât pentru forma socială a poporului nostru de atunci, cât și spiritul nostru?” Astfel, în carte A. Frișcu reflectează filosofic asupra adevărului istoric al basarabenilor, expunându-și propria opinie. Autorul este convins că moldovenii sunt români și vorbesc limba română, analizând obiectiv realitatea prin multiple exemple și expresii substanțiale extrase din scrierile autorilor români. Alte subiecte interesante: Orbirea la basarabeni; Societatea românească și cultura apuseană; Adevărata istorie a Moldovei; Situația politică a teritoriilor române la diferite epoci ale istoriei, etc.

„Atât în genul satiric, în epigramă, dar mai ales în estetică, Alexandru-Horațiu Frișcu este temeinic și drept în judecățile sale.” (Vlad Zbârciog)

  • Raia Rogac. Biblioteca între lecturi și evenimente (Recenzii, cronici, eseuri, interviuri, consemnări, referințe). – Chișinău, 2018

O cronică literară demnă de atenția cititorilor, inclusiv a scriitorilor, a altor oameni de artă și cultură implcați în menținerea unui puls impresionant al vieții mondene la Chișinău, în special în rețeaua BM B. P. Hasdeu. Cu recenzii, eseuri, consemnări, varia interviuri, care radiografiază o serie majoră de personalități care au avut un rol extrem de important în apropierea spirituală de pe ambele maluri ale Prutului. ”Autoarea ne oferă, discret, un frumos exemplu de modelare a publicului cititor prin apropierea lui de cultură” (V. Pohilă)

Din cuprinsul volumului: imagini, întâlniri și lansări memorabile; Personalități, bibliotecari și autori de carte; Interviuri, referințe critice, etc. Recenzii despre autor:„Multe interviuri din această carte le-am lecturat în presa noastră, în revistele din Țară, și mi s-a creat impresia că autoarea de mult a făcut Unirea prin această carte” (Claudia Partole); „Pentru mine această carte are valoare sentimentală de apropiere și de cunoaștere a unor fațete de confesiuni…”(Ion Hadârcă); „O interesează caracterul, omenia, valoarea adevărată, ceea ce cu atât îi mai important cu cât acum valoarea este anihilată… Ne pune să ne gândim la condiția intelectualului…”(Iulia Scutaru-Cristea)

A fost o muncă grea, de parcă te-ai arunca în apă să treci oceanul, fără a ști să înoți” (Raia Rogac)

  • Larisa Ungureanu. Chișinăul în Teatru. Imaginea orașului Chișinău în spectacole / Departamentul Memoria Chișinăului BM B.P.Hasdeu. – Ch., 2017

Cărțile lasă mai mult loc pentru imaginație decât filmele sau spectacole. Fiecare din noi își trăiește doar propria viață, dar, prin lectură, poți să ai acces și la experiențele altor vieți. De aceea vă propun acest volum, o Bibliografie cu interviuri cu personalități din Teatru și dramaturgie, care promovează imaginea Chișinăului în spectacolele teatrelor naționale: „Mihai Eminescu”, „Luceafărul”, „Satiricus I.L.Caragiale”, „Ginta Latină”, „Eugene Ionesco”, „Alexie Mateevici”, „A.P.Cehov” din Chișinău, „Vasile Alecsandri” din Bălți. Aprecieri critice și interviuri cu Alexandru Grecu, Tudor Țarnă, Dumitru Crudu, etc.

  • Dumitru Crudu. Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici. – București, 2019.

Bibliotecarul BM B. P. Hasdeu și scriitorul de talie universală Dumitru Crudu ne prezintă o istorie personală din cele mai importante momente din istoria Basarabiei. O cronică cu frământări periodice, a unei lumi datate la 28 Iunie, o oglindire a unei societăți distrugătoare plină de dezamăgiri și momente dificile, dar cu umor și speranță aparte descrisă atât de artistic cât și captivant, că cu siguranță va lua Premiul Național!

Cheia aprofundării cunoștințelor este lectura. Cititul ne aduce multe cunoștințe și duce la îmbunătățirea vieții. Conform studiilor, oamenii cei mai bine plătiți citesc în medie de la 2 până la 3 ore zilnic. Cei mai prost plătiți nu citesc deloc. Tinerii din Moldova nu citesc. Moldovenii (cel puțin 80%) nu au citit sau cumpărat o carte în ultimul an. Potrivit studiilor, 10 la sută dintre moldoveni citesc zilnic, 14 la sută – o dată pe lună sau mai rar, iar restul nu au deschis o carte în ultimele trei luni. Cărțile îți oferă o varietate de informații care îți permite să generezi idei noi și îți dezvoltă imaginația și creativitatea. Ideile bune vin din ideile oamenilor cu experiență în domeniu! –

– Solicitați cărțile la BM B. P. Hasdeu! Sunt pe loc!

Svetlana Vizitiu, 2020


5 comentarii

Gutiera Prodan: Sunt fericită şi norocoasă!


gutiera pos   În viaţă, totul trebuie perceput nu doar cu raţiune, dar şi cu sufletul, şi cu inima… „Cetitul cărţilor” şi călătoriile – au fost şi rămân a fi pasiunile mele cele mai mari. Mai recent – referitor la pasiunea mea pentru pictură – am luat pensula în mână, acum doi ani fiind la un Simpozion Internaţional de Artă din India, oraşul Gulibarga – unde am avut posibilitatea să fiu timp de 3 săptămâni. Am cunoscut pictori şi sculptori cu renume din Europa şi India, şi unde mi-am încercat şi eu talentele. A fost ceva uimitor, probabil… – „Universul a complotat pentru mine„, – aşa cum spune Paulo Coelho, – de altfel, un scriitor care-mi place mult; am citit toate cărţile lui, chiar şi cele încă ne- traduse în română. Fiind recent în Polonia, am continuat experienţa – am pictat şi am expus câteva lucrări în cadrul unei expoziţii, iar experţii de profil zic că sunt… bune. Iar, Nata Procop, critic de artă, Academia de Ştiinţe, a recunoscut că dacă nu era şi ea prezentă, atunci în Polonia, şi dacă nu mă vedea personal cum pictez, n-ar fi crezut niciodată că aceste lucrări – în ulei pe pânză le-a pictat persoana mea umilă… gutierraCeea ce ţine de cărţi – eu fiind născută într-o familie de profesori din mama profesoare de limba română şi tatăl, profesor de istorie, – literatura a devenit o parte indispensabilă a existenţei noastre, deşi, nu aş putea zice, că am o carte preferată, pentru că la diferite etape ale vieţii, am avut diferite cărţi şi autori, care mi-au schimbat într-un anumit mod, gândirea sau metoda de abordare a vieţii, ale lucrurilor… Pot afirma cu certitudine, că anume literatura m-a determinat să fiu, precum sunt – ea m-a format, m-a crescut… Nopţile citeam la lumina lumânării ca să nu vadă părinţii că nu dorm.  Ardeam bucatele pe plită, pentru că rămâneam captivată de carte şi uitam de plită, de tot… – Doamne, câte au fost! – Frumoase zile, şi toate, pentru că în viaţă totul trebuie să faci cu pasiune. Iar eu sunt omul perfecţiunii, şi întotdeauna, m-am condus de un postulat – ori faci foarte bine, ori nu faci deloc! La bătrâneţe voi scrie memuare – atâtea le-am avut în viaţa mea! – a fost darnică cu mine – la toate compartimentele, dar nimic nu mi s-a dat uşor – toate le-am obţinut prin muncă – multă muncă, poate, şi de aceea, am preţuit fiecare moment al vieţii, fiecare şansă dată de Dumnezeu! Călătoriile, alte pasiuni ale mele: Contează mult şi cu cine mergi, cu cine comunici, ştii, sau ba, –  să vezi ambele faţete ale oglinzii sau ambele jumătăţi ale paharului – mulţumesc, Domnului, că m-a înzestrat cu acest noroc – să pot vedea, să pot asculta, să pot înţelege… Mă intrigă ţările cu istorie, cu civilizaţie, cele care pot fi citite şi printre rânduri… India, China sunt ţări care au schimbat viziunea mea asupra unor lucruri. Oriunde am mers, aparatul de fotografiat şi camera de luat vederi mi-a ţinut companie, de fapt, fiecare ţară e interesantă, fiecare are „ceva” doar al ei – contează să vezi şi să prcepi! Mai e ceva, – mergând undeva, trebuie să te documentezi, altfel, degeaba te-ai mai dus – iar să stau pe plajă şi să lenevesc la soare – nu mă intrigă. Chiar şi atunci, când am fost în Turcia la mare – am mers şi în câteva excursii – am vizitat şi Pamukkale, ca să văd unde făcea băi – Cleopatra… şi oraşele sub apă, şi alte locuri cu adevărat deosebite, cu încărcătură istorică şi emotivă. Sunt o persoană foarte fericită şi norocoasă – am simţit întotdeauna că Dumnezeu mă iubeşte şi oamenii, gutiipe care i-am întâlnit în viaţa mea au fost deosebiţi – cei buni şi oneşti,  m-au primit şi m-au acceptat aşa cum sunt, duşmanii m-au fortificat şi m-au făcut foarte puternică – deci, le mulţumesc tuturor – îi iubesc şi le doresc mult noroc!..  Nu-mi este frică de nimic. Doar de Dumnezeu, dar el mă iubeşte, pentru că şi eu îl iubesc, şi toată viaţa m-am condus de postulatele Lui. Sunt aşa cum sunt, – nu încerc să par altfel, nu am nevoie de prietenii cu interes şi comunic cu oamenii care-mi sunt interesanţi…  Iar 26 de ani de televiziune m-au învăţat multe… Am fost o elevă sârguincioasă, lecţiile vieţii mi-au prins bine… Eu, chiar sunt fericită şi, sincer, mi-aş dori acest lucru pentru toată lumea din jur! Uneori, mă doare că mulţi nu au capacitatea de a fi fericiţi. Păcat.

Niciodată nu am trişat, recunosc, că am fost diplomată, deşi mi-am făcut şi mulţi duşmani pentru că nu am putut să laud – ceea ce nu era de lăudat sau să fac complimente celor, care nu le merită, – chiar dacă au fost pe la posturi înalte sau altceva de genul acesta, am avut ”coloană vertebrală” întotdeauna, şi în vremurile cele mai grele… Acum, când e „democraţie în ţară”, eu aş zice că e mai degrabă anarhie – mulţi se bat cu pumnul în piept că sunt mari democraţi, dar atunci, în vremuri de răstirişte, nu prea se auzeai de ei, – în emisiunile mele, însă – erau şi Mihai Cimpoi, şi Grigore Vieru, şi Hadârcă, şi mulţi alţii, şi, ca să vezi, veneau doar la mine… Ce mă costa ulterior pe mine, câţi nervi şi sănătate, e altceva… Dar vezi, că totul se uită… Din păcate, în partea noastră de lume sunt mai în vogă linguşitorii, din păcate…

Dar, în continuare, Viaţa e Frumoasă…


Un comentariu

Redeschiderea Sediului Central si Lansare de carte la BM ”B.P. Hasdeu”: 3 iunie 2013 Imagini, filme


   

http://www.youtube.com/watch?v=5fjBxB50kDQ&feature=em-upload_owner  Doamna Lidia Kulikovski ”taie” panglica de acces in Sediul Central

http://www.youtube.com/watch?v=heuy7eDDfIU&feature=em-upload_owner Mariana Harjevschi, Lidia Kulikovski: Schimb de generatii

http://www.youtube.com/watch?v=oC00GgO_g0o&feature=youtu.be   Vlad Pohila, scriitorul, despre bibliografie…

http://www.youtube.com/watch?v=DOdXqduorNw&feature=em-upload_owner  Ion Hadarca, scriitorul, despre bibliografie…

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=eXs7P3V_ur0  Lina Codreanu despre…

http://www.youtube.com/watch?v=f1mNiPCD7Ys&feature=em-upload_owner   Vasile Soimaru…

http://www.youtube.com/watch?v=FgGr-pHhI8c&feature=youtu.be   Lansare de carte : Theodor Codreanu

http://www.youtube.com/watch?v=B_32HPZKFSc&feature=youtu.be  Academicianul Mihai Cimpoi…

http://www.youtube.com/watch?v=ubaTJebjKqE&feature=em-upload_owner    Ana Lucia Culev, BM Hasdeu, 3 iunie 2013

http://www.youtube.com/watch?v=T3RfPTo_CkU&feature=youtu.be

Nicolae Dabija la BM ”B.P. Hasdeu”, 3 iunie 2013

 

Imagini, filme:  Svetlana Vizitiu


10 comentarii

MIHAI DOLGAN: „Ce-a fost nu s-a pierdut!”


                  ImagineDevine şi mai trist, precum a fost la vestea trecerii în cealaltă lume a artistului Mihai Dolgan: simţim profund lipsa lui. Va fi fiind muzică şi cântec pe lumea cealaltă? Cine poate şti, devreme ce nimeni nu s-a mai întors să ne spună cum e? Totuşi, ar trebui să fie ceva şi acolo: prea mulţi poeţi, muzicieni, compozitori şi artişti de tot felul s-au grăbit să ajungă pe acel tărâm… Oricum, aici, chiar şi după dispariţia omului, a rămas o lume de cântec numită Mihai Dolgan… cu „Norocul” lui! Se spune că misterul tinereţii eterne li se dezvăluie doar celor aleşi. Judecând după forţa de care a dat dovadă, dar mai ales timbrul muzicii sale, Mihai Dolgan se numără printre aceştia… A fost omul, care a pus muzica mai presus de orice. Performanţă. Studiu. Perfecţiune. Când apărea pe scenă, împreună cu formaţia „Noroc”, atât de mult era iubit de oameni că nu mai era lăsat să plece. A plecat… fără voie. A fost un vis, pe care-l mai trăieşti şi în prezent; un vis, din care nu te mai trezeşti, nici în viitor. Chitarele nu mor! Ce-a fost nu se mai pierde… Nu cred că există cineva care să nu fi ascultat şi dansat pe celebrele hituri De ce plâng chitarele, Cântă un artist, Primăvara… Le-a cântat toată lumea! Se pare, că rari au fost cei, care au gustat din dulcele succesului la fel ca el şi colegii săi de trupă. A fost atât de răsunător, ca un noroc, pe care ni l-ar împărtăşi, ca unor novici…
Câteva schimburi de priviri asupra vieţii lui Dolgan, autorul celor mai iubite piese, n-ar deranja: s-ar părea, că a fost presărată doar cu trandafiri. S-a născut la 15 martie 1942 în satul Vladimireşti, Sângerei (jud. Bălţi). A cunoscut deportările: întreaga sa familie a fost exilată în Siberia – pentru crima că a posedat o bucată de pământ şi vite necesare pentru a-l lucra. În 1957 a avut posibilitatea reîntoarcerii în Moldova, însă lipsa resurselor financiare l-a impus voluntar unui nou exil în Kazahstan. Mic fiind, a studiat muzica la Chişinău, datorită surorii sale Eugenia, care reuşise să se salveze de urgia pribegiei, căsătorindu-se.
A debutat ca instrumentist la Casa de Cultură din Sângerei. Apoi, a creat o trupă de jazz, în 1967: a fost visul lui nemărginit! Mânia sorţii: cei cinci tineri talentaţi şi ambiţioşi din trupă, au ales numele formaţiei – „Noroc”. Dar era nevoie de aprobarea concertelor, astfel erau timpurile. La o şedinţă a forurilor culturale, pentru investigarea valorii muzicale, dar şi a orientării politice a formaţiei, consiliul s-a opus adoptării programului de concert, considerând că muzica lor este de orientare prooccidentală. În plus, se lua în consideraţie lipsa cântecelor patriotice. Până la urmă, le-a fost oferită şansa de a reface programul. Şi pentru că nu muzica era ceea ce le lipsea, ulterior, a fost acceptat primul program. Urmează triumful „Norocului” pe scenă, piesele lor De ce plâng chitarele, Cântă un artist, Primăvara, Dor, dorule etc. devin şlagăre. În 1970 grupul „Noroc” obţinea laurii Festivalului Internaţional „Lira Bratislavei”, ca reprezentant al Casei de Discuri „Melodia” din Moscova, iar piesa Cântă un artist a întrat în Top 10 britanic! Urmează turneele prin republicile Uniunii Sovietice, însă la 18 august 1970 ziarul Adevărul Vinniţei publicase un articol de o virulenţă extremă împotriva muzicii decadente, care îi supărase pe mulţi. Responsabilii campaniei de desfiinţare a trupei „Noroc”, tinere de doar patru ani, au luat decizia ca trupa să nu mai aibă dreptul de a activa în Moldova. Motivele ar fi fost, printre altele, lipsa disciplinei şi a ţinutei scenice, promovarea unor valori artistice de proastă calitate! A fost o grea lovitură, ce a dus la risipirea membrilor trupei în cele patru direcţii: au fost împrăştiaţi toţi membrii trupei, doar Mihai Dolgan şi Lidia Botezatu au rămas împreună, erau deja căsătoriţi; cuplul fiind nevoit să se despartă şi de copilul lor, Radu, lăsându-l în grija buneilor din partea mamei. La Tambov, în Rusia, grupul „Noroc” a devenit nu pentru mult timp „De ce plâng chitarele”. Concertele lor se bucurau de un mare succes: erau cap de afiş, însă apare un nou ordin de interdicţie. Nu tot ce era rău în Rusia, va dăuna şi în Ucraina: unde, băieţii formaţiei, avuseseră deja succes, iar Filarmonica din Cerkassî i-a angajat ca solişti. Aici, au avut parte de atitudine umană şi de susţinere caldă din partea autorităţilor care le ofereau şi spaţiu locativ, doar să activeze în acel oraş. Apar noi membri în formaţie: soţii Presneakov din Sverdlovsk, revine Ştefan Petrache, se alătură fratele lui Alexandru Cazacu, Anatol. Au cântat doi ani, traducând piesele în ucraineană, aplaudaţi fiind la fel de mult.Imagine
Viaţa muzicală progresa rapid în spaţiul sovietic, doar Chişinăul dormita la acest capitol. La sfatul lui Petru Lucinschi, căruia i s-au adresat după ajutor, soţii Dolgan au introdus în repertoriul lor câteva piese… patriotice, fiind nevoiţi, pentru a fi reabilitaţi, să cânte în formaţia „Zâmbet”, condusă de Efim Bălţanu. Astfel, sperau să reînvie proiectul cu „Noroc”. Lucrurile, pare că s-ar fi îmbunătăţit, fiind posibilă chiar reîntoarcerea la Chişinău, unde au apărut sub un alt nume: „Contemporanul”, din componenţa căruia fac parte Mihai Dolgan, fraţii Cazacu, Valentin Goga, soţii Glec, Lidia Botezatu şi Ion Suruceanu. După concerte de succes în Chişinău şi aprobarea de către instanţe, încep turneele în Rusia. Iar în 1988 grupul revenea la vechiul nume – „Noroc”!…
Despre trupa „Noroc” Dumitru Matcovschi scria „că este primul şi singurul ansamblu care ne face onoare până azi…” „Generaţia noastră, a anilor ’60, nu recunoştea altă formaţie decât „Noroc”. Artiştii de mai târziu au venit pe drumul deschis de Mihai Dolgan”, a spus scriitorul Ion Hadârcă. „Creatorul „Noroc”-ului este un mare om de cultură, un muzician şi un compozitor pe cât de talentat, pe atât de simplu. E un om modest prin măreţia sa şi măreţ prin modestia sa”– sunt cuvinte spuse despre regretatul Mihai Dolgan de către Grigore Eremei. „Am crescut cu repertoriul formaţiei „Noroc” şi tot cu piesele lor mergem acolo unde vom încheia socotelile lumeşti”, consideră Gheorghe Urschi. Lidia Botezatu, soţia: „Întorcându-mi privirile îndărăt peste ani şi întâmplări, azi am înţeles bine acest lucru: am acceptat acest mod de viaţă pentru că odată, hăt-demult, m-am îndrăgostit de un om fără pereche. Era Mihai Dolgan…” Iar Radu Dolgan: „…Trebuie să-i mulţumesc Lui Dumnezeu că mi-a dat această soartă, că sunt fiul lui Mihai Dolgan.”Imagine
În 2007 a ieşit de sub tipar volumul care relevă viaţa şi activitatea muzicianului: Mihai Dolgan: Taina vieţii mele; aportul lui în cultura muzicală din Basarabia a fost fenomenală! Precum „The Beatles” a revoluţionat muzica uşoară de pe glob, Mihai Dolgan, a făcut acelaşi lucru în spaţiul euro-asiatic, supravegheat de fosta URSS. A fost o garanţie a calităţii unui spectacol şi a succesului la public. Nu doar prin talentul său prodigios, ci şi prin calităţile umane: bunătatea şi amabilitatea, căldura sufletească… Iubitor de ironie, de discreţie şi de profunzime. Artist al Poporului. ImagineMarele Maestru al melodiilor de neuitat… Revenind la formaţia „Noroc”, au fost împreună 40 de ani, practic în aceeaşi formulă, căci pe toţi i-a legat aceeaşi pasiune – muzica. Mihai Dolgan a fost pentru ei un fel de leagăn, lângă care s-au strâns şi au activat perfect. Un lucru pentru ieri, azi şi mâine, un vis pe care ar vrea să-l trăiască oricare din noi. Visul de a ajunge cel mai bun dintre cei mai buni! Versurile cântate de el rămân un regret şoptit…
Pe 16 martie 2008, Mihai Dolgan a trecut in nefiinţă…
                                                                 Svetlana VIZITIU