Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


2 comentarii

Ivan Pilchin. ”Omul-acuarium”


Îmi amintesc/ că am auzit niște versuri/ în vis/ să devin Gogol/ pentru a mă salva…”

A apărut un scriitor care nu doar citește, dar și creează… despre ceea ce simt sute de suflete, gândesc mii de oameni obișnuiți, și ei – trăiesc undeva alături de tine.

Toate versurile se scriu din dragoste! Acesta ar fi genericul literar în poeziile de Ivan Pilchin, tânărul poet care a lansat o serie de întâlniri, lecturi de poezie pentru scriitorii în vogă și chiar pentru tinerii autori în incinta Bibliotecii Centrale a BM B. P. Hasdeu. Tot aici, la 14 iunie autorul lansează un nou volum „Человек-аквариум” (Omul-acuarium) (ARC, 2018). Se pare că autorul scrie fără vreo încântare literară, dar gândul lui e foarte simplu și apropiat, care tângește după rugul vremurilor bune pe litoral împreună cu prietenii la un apus de soare… Se simte prin vers modestia de caracter, calitate ce redă o nuanță adolescentină expresiilor sale. Se simte omul optimist, care parcă… nu scrie de loc despre dragoste, dar acest sentiment răsună în orice rimă. În versurile lui vei găsi emoții și grijile personale, cu toate că tematica absolută este cam dificil de determinat, dar cel mai important – persistă pozitivul. Nu înzadar am spus că genericul ar fi Dragostea pentru că ea produce firea lui pozitivă.

il etait une fois à l’(ou)est/iată cuvintele pe care/nu le voi mai înţelege/nu fi tristă/ţi-am zis/povara mea/o voi purta/ca pe un rucsac/în spate/muzica din trecut/răsună exact atât/cât au nevoie ciorile/pentru a juca la apus hora lor/deasupra caselor/deasupra parcului/deasupra lacului/ultimul acord/l-a dus în ciocul său/cioara rătăcită de cârd/cerul s-a curăţat/pe geamuri se văd/doar/nişte dâre uscate/nu fi tristă/ţi-am zis eu ţie/melancolie/cu/ochi/albaştri/să fie/muzică” (Ivan Pilchin)

Linia versului este mai mult filozofică, ades bazată pe complot sufletesc, reflectând experiențe personale întreabă acordul cititorului cu sinele său; parcă ar fi un joc cu ghicitori, de fapt, Pilchin știe de ce o face: cred că este și un Pedagog bun de care ascultă tinerii și mai ales, copiii… Dar scrie Ivan Pilchin mai mult nu pentru ei… Ar fi momentul să ne deșteptăm și noi, cei mai maturi. Unele poezii nu sunt despre personaje specifice, sentimentele generale adaugă nostalgia și infinitul. Spune adevăruri simple, deschide lucruri importante. Ca și cum ar spune să deschidem ușile, să întrăm în lift și… să pătrundem în suflet! Întotdeauna! El scrie poezii uimitoare, reușind, pe scurt, chiar și în linii, să conțină atât de multă semnificație ca și cum altor poeți nu le-ar ajunge pentru un poem întreg… De aceea, nu suntem deloc surprinși de faptul că colecțiile lui poetice sunt în topuri naționale:

„…вот хрустальный стакан/из которого пьют/только по праздникам/пожалуйста/будьте осторожны/вот муравей/что на вашем пути/несет сладкую пылинку/пожалуйста/не наступайте/вот глаза улитки/что тихо раскачиваются/в поисках/света/пожалуйста/не прикасайтесь” (fragment, Ivan Pilchin)

„…a rămas neliniştea/şi senzaţia de nemulţumire/că aceste versuri/nu/sunt ale mele/că aceste versuri/nu mai există/de atunci/tot scriu/în timpul somnului amintindu-mi/că eu/trebuie să/devin/gogol/să devin/repet/pentru a mă salva” (fragment din carte, Ivan Pilchin)

http://arhiva.romlit.ro/index.pl/un_poet_de_limb_rus_din_basarabia_ivan_pilchin

Vineri, pe 14 iunie 2019, ora 16.00, la Biblioteca Centrală a BM lansăm volumul de poeme „Человек-аквариум” (ARC, 2018) de Ivan Pilchin. Invitații: Aliona Grati, critic literar, Vasile Botnaru, jurnalist, pictor, Irina Cebanu, traducătoare
Iacob Florea, scriitor. Moderează: Ioana Isac, poetă

https://www.facebook.com/biblioteca.centrala/photos/a.144052495802297/1007492199458318/?type=3&theater

SV, ❤

Reclame


7 comentarii

Omul fără identitate – Dumitru Crudu:”Înainte să scriu, alerg o oră”


Trecutul este marea lui necunoscută. De ce a făcut anumite lucruri și nu altele? De ce atunci când știa că anumite lucruri sunt niște mari păcate, totuși le-a săvârșit? Ce l-a făcut să cadă și să greșească? Cum de a intervenit iraționalul în viața lui și a putut să facă anumite greșeli pe care după aia le-a regretat toată viața? Acum se întreabă: ”Eu le-am făcut sau altcineva?” Sunt întrebări la care nici astăzi nu a găsit un răspuns. Din întrebările astea și se constituie FALSUL DIMITRIE, spune Dumitru Crudu.

Aruncând o privire înapoi, el afirmă că a fost fericit în copilărie. Pentru că mama îl învăța foarte multe poezii și povești ca să le recite rudelor la care se duceau în vizită ”la fiecare sfârșit de săptămână cu o regularitate de metronom”. Dumitru putea recita o mulțime. Și la fel de mult îi plăcea să asculte poezii sau povești. Iar după ce a învățat alfabetul, mergea singur la bibliotecă după cărți. Avea el o plasă de rafie și o dată la patru zile o umplea cu cărțile alese de pe rafturi, și pe care… chiar le citea (Dumitru zâmbește). Le devora, le înghițea, pur și simplu. Uneori, era într-atât furat de lectură că pierdea noțiunea timpului și venea mama și-i stingea lumina, că altfel putea citi și până dimineață… 

Vizitele la rude i-au prilejuit unele dintre cele mai mari bucurii în copilărie. În cârcă, la tata, Dumitru mergea la neamurile din satele Cetâreni, Unțești și Milești. Iar când a mai crescut, se lua la întrecere cu tata cine merge mai repede. Și bunica la fel îl învăța poezii și povești. Mătușa Eugenia îl lua cu ea la strâns ciuperci în pădure și îl iniția în splendorile și frumusețile copacilor. Urmează lectura. Pentru că lectura i-a înfrumusețat copilăria…

Despre tata a scris un volum de poezie, dar despre mama a vorbit în romanul ”Un American la Chișinău”, atunci când personajul principal revine din Brașov la Flutura. În acest roman Dumitru Crudu a încercat să exprime toată gingășia și tandrețea care o caracterizau pe mama lui. Despre mama a mai vorbit și într-o povestire din volumul ”Salutări lui Troțki”, dar tot despre ea a scris și poezii, pe care intenționează în timpul cel mai apropiat să le publice într-un volum…

Totuși, Florițoaia Nouă sau Flutura? Într-adevăr, satul natal al scriitorului Dumitru Crudu are două denumiri. Flutura îi spun ei, locuitorii lui, dar în lume e cunoscut ca Florițoaia-Nouă, o denumire pe care a împrumutat-o de la satul vecin, Florițoaia-Veche, un sat cu mult mai vechi decât al lor și unde se află și primăria care îi administrează. Flutura sau Florițoaia-Nouă a apărut pe hartă cam pe la începutul secolului XX, spre deosebire de Florițoaia-Veche, care există încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare, dacă nu și mai înainte.

Primele poezii au fost, de fapt, niște… povestiri scrise în cheia lui Vladimir Beșleagă, după lectura romanului său ”Zbor frânt”. ”Era primăvară, afară ploua, Dumitru stătea la masa din odaia lui, cu geamul deschis și cu un caiet alb în față, când i-a venit inspirația să scrie. Mugurii din copacul din față plesneau. Iar ploaia șiroia pe crengi și el scria, scria… Și fiecare cuvânt pe care-l ”scrijelea” pe foaie îl făcea fericit.” Așa a apărut în prezent scriitorul Crudu, motivat de buchiile inspirate ale copilăriei… Astfel scrie Dumitru în continuare… Fericit și cu pasiune.

Prima dragoste a fost colega lui de clasă Iulia Țâcu. Era îndrăgostit de ea lulea, dar nu a îndrăznit să-i spună niciun cuvânt despre sentimentele sale. O sorbea din ochi și deseori mergea să se plimbe prin fața casei ei, doar-doar să o vadă. Când i-a murit tata, a mers și el în urma procesiunii funerare, numai ca să fie alături de ea. Printre personajele din primele povestiri și poezii scrise în acei ani apărea și Iulia.

Prima dragoste la fel l-a inspirat să scrie poeziile din cartea ”FALSUL DIMITRIE”…

În același timp, în acei ani când a scris FALSUL DIMITRIE, primul său volum de debut, Dumitru Crudu avea mari probleme cu actele și cu identitatea. Pentru că nu a vrut să meargă la armată – practic, a fugit! – Respectiv, mulți ani se ascundea de miliție (poliție), ca ”să nu mă ia cu japca la cătănie”. Cu armata nefăcută, nu avea nici pașaport, fără de care nu putea fi un cetățean ca toți ceilalți. Astfel, a fost dat afară de la facultate, apoi a plecat la Tbilisi, unde a trăit sub semnul unei permanente fugi de identitate. Fugea ca să-și salveze pielea. Iar de aici și până la botezul primului volum FALSUL DIMITRIE nu a fost decât un pas. Pentru că așa s-a simțit el în acei ani: ca un om fără idenitate.

Între timp, cartea lui de debut a fost reeditată de câteva ori. Iar în 2014 a publicat o antologie de poezie și titlul ei l-a preluat tot de la prima sa carte. Anul acesta (2018), antologia a fost publicată în traducere poloneză, în Polonia și la lansare a venit și un basarabean din Soroca. Unul, Mihai, care i-a spus că și el se simte un ”FALS DIMITRIE”. I-a spus așa:”înlocuiește Dimitrie cu Mihai și această carte e despre mine”. Iar Dumitru s-a bucurat, pentru că asta înseamnă că volumul mai e și azi actual.

Pentru că multe dintre lucrurile care i s-au întâmplat în viață nu erau ușor de acceptat sau suportat, a mai scris poezii. Când i-au murit anumiți oameni dragi, a scris poezii. A scris poezii pentru a nu-și ieși din minți. Poezii care din litanii încetul cu încetul deveneau rugăciuni. În loc să ia calmante, a scris poezii. Poezia l-a ajutat enorm în acele clipe grele.

Crede că cel mai izbutit din punct de vedere estetic e volumul de poezii ”POOOOATE”, dar cel mai apropiat de suflet e volumul de litanii ”La revedere, tată”.

Este adevărat că a debutat în volum cu o carte de poezie, dar, de fapt, a început cu proză, iar la poezie a trecut ulterior. Apoi, după patru cărți de poezie, a trecut la proză. Acum scrie în paralel și proză și poezie.

Cum reușește? În poezie Dumitru Crudu caută rădăcinile emoțiilor. ”Într-un roman încerc să redau destinul unui om. Vreau să văd ce l-a putut determina pe un om concret să ajungă să facă exact aceste lucruri și să aibă exact această evoluție și nu alta. Să-l văd în mișcare. Și să înțeleg cum a fost posibil să aibă anume soarta pe care o are și nu alta”.

Pentru roman trebuie să ai inspirație, dar pentru proza scurtă curaj”. Așa cum el scrie în fiecare zi câte o povestire pentru un site din Moldova, nu are când să aștepte inspirația. Nu o așteaptă, ci o provoacă. Cum? Înainte să scrie, aleargă o oră”.

Și-a amintit că cele mai multe prostii le-a făcut în adolescență. ”Dar dacă, printr-o magie, aș redeveni iar adolescent și nu le-aș mai face, oare aș mai fi devenit scriitor? Posibil că nu.”

Cu siguranță, că nu! Mai am o întrebare, și… dacă nu fugea de armată? Cine ar fi devenit Dumitru Crudu?