Flori de toamnă, cărți de toamnă: Top 5 cărți

Toamna ne gândim la schimbări, ce să luăm cu noi și ce lăsăm în urmă fără regrete. Dar poți lăsa ceva fără o urmă de carte citită? – cea care să te motiveze, să-ți trezească sentimente pure, de dragoste, de drive, de ambiția de a merge înainte, cu perseverență, cu inspirații de face lucruri pozitive? O carte bună trezește o largă gamă de stări sufletești care în perioada tomnatică se aprofundează adânc în inimile noastre atât de sensibile la orice ce ne face mai uman… Iubirea, afecțiunea, dorința, bucuria – sunt doar câteva dintre sentimente care pot fi trezite, și chiar exprimate cu ajutorul cărților de calitate. Toamna e acea perioadă, în mod special, când ne gândim la dragoste, îi apreciem pe cel iubit, simțim mai mult nevoia de a face lucruri utile, gesturi romantice sau pur și simplu… să iubim mai mult. Poveștile de dragoste ne emoționează, ne fac să zâmbim, ne inspiră. Le trăim alături de prieteni, de rude, de colegi. Le trăim noi înșine sau le vedem în filme, fie le spulberăm cu ideologii politice, și oricum viața continuă, ne pomenim că vrem al nostru colțișor de rai, un fel de cal bălan cu aripi care ne duce în lumea imaginației noastre și care rezolvă toate problemele vieții. Suntem oameni deștepți, știm ce dorim și avem nevoie de susținere, fie că ea vine din cartea pe care o citim acum… Am decis să adun câteva cărți nu numaidecât să se încadreze în al vostru top, dar să fie în spiritul toamnei, așa precum înțeleg eu… Și sper că vă veți regăsi, dragi cititori, în măcar unul dintre personajele pe care le-am ales, ca apoi veți face pași rapizi la #BibliotecaHasdeu pentru a le comanda; acolo e mai liniștit, mai confortabil, și e călduț, cu o muzicuță lină a pianului din sală de lectură, așa cum vă place vouă! – Vă așteptăm! Întrebați bibliotecarul, înscrieți autorul și titlul în fișa de cerere, și cartea vine la voi, cu siguranță! Vivat! (SV)

• „Flori de toamnă” de Ana Lupan:

S-au împlinit 97 de ani de la nașterea prozatoarei Ana Lupan. Pentru generația precedentă scriitoarea a fost o filă romantică de suflet, o citeau tinerii, dar și cei mai maturi. Era foarte solicitată în biblioteci, în librării cărțile autoarei se procurau imediat. Pentru fanii cărților de valoare, în spiritul toamnei târzii, cartea este tocmai bine de citit, și de gândit asupra propriei dezvoltări personale, provocând spiritul sentimentelor ce se pot trezi citind aceste povestiri și nuvele expresive inspirate din viața cotidiană din trecutul „socialist”. Utilizatorul are tot dreptul să facă diferența sau comparații din viața de-atunci, relativ în prezent. Personajele autoarei poartă amprenta individualității, a unei trăiri intense! Pare că inspirația nu este altceva decât o stare de muncă migăloasă, persistentă. Probabil, de aceea Ana Lupan, în continuare, este considerată una din cele mai prolifice scriitoare în literatura basarabeană. Vreau să menționez că sentimentele persistă mereu la oamenii care nu îmbină relațiile umane cu stereotipuri sau ideologie politică, și în secolul trecut, apropos, au existat oamenii simpli la fel ca noi, cu dorința de a iubi, sau cel norocos să iubească…

Din carte: „De câte ori avea un necaz ori o neplăcere, cuprindea cu brațele teiul, stropindu-i tulpina cu lacrimi. Teiul era tânăr, cam de aceeași vârstă cu Ionel, și vecinii spuneau în glumă, că de aceea crește atât de bine că e stropit cu lacrimi”.

„Dacă cineva se oferă să-ți facă un serviciu cât de cât, fii sigură, numaidecât o să-ți ceară un serviciu mai mare. Așa că, să ne bizuim pe propriile forțe, altfel te împotmolești și nu mai știi pe unde să-ți scoți cămașa”.

„ – Ce-i moartea? O formă de trecere a materiei în altă formă. Când o să ne obișnuim cu acest adevăr, o s-o  privim ca pe ceva firesc, fără dureri, fără emoții, cum privim, bunăoară somnul”.

Date biografice: S-a născut la 12 septembrie 1922 în satul Mihuleni, judeţul într-o familie de ţărani. Sora poetului Andrei Lupan. A absolvit Şcoala Agricolă din Cucuruzeni (1950). Cursurile literare superioare de pe lîngă Institutul de Literatură „M. Gorki” de la Moscova (1960). Debutează la revista „Scînteia leninistă” cu povestirea „Stejarul” (1953). Prima carte, „Drumul spre sat”, apare în 1955, fiind succedată de volumele: „Flori de toamnă” (1960), „Buruieni de dragoste” (1964), „Valencia” (1982) ş.a. În 1957 editează povestirea de proporţii „Lasă vîntul să mă bată”, inspirată din viaţa învăţătorimii de la sate. Se afirmă cu romanele: „Ţarină fără plugari” (1962), „La cîntatul cocoşilor” (1966), „Regăsirea” (1972), „Neagră-i floarea de cireş” (1977), în care abordează probleme ale satului moldovenesc. Scrie şi povestioare pentru copii. A primit Premiul de Stat al RSSM (1984); ordinul „Drapelul Roşu de Muncă”. Ana Lupan s-a stins din viață la 23 februarie 1998, la Chișinău.

• „Eclipsa” de Mihail Gh. Cibotaru

Lupta sinelui cu ideologia politică din timpurile nu chiar îndepărtate ne duc la gândul că nu ne-am schimbat în mod deosebit, atunci când stereotipurile îndemnau să le faci toate la ordinile cuiva care considera că procedează tocmai cum spune legea. Tinerii de azi nu cunosc acele amănunte, dar le pot afla din această carte… Ce poate exista mai inuman decât atunci când statul, de fapt, nu e tocmai pornit să te apere? Cum se spune clientul are dreptate întotdeauna, dar cel care îl deservește are legile sale… Nimic nu se schimbă, de aceea și persistă diferența în mentalul moldovenilor și a celor din țările civilizate. Cam această ar fi ideea cărții, autorul evocă sentimentele triste sau fericite dintr-o epocă foarte apropiată timpului nostru care totodată ne îndepărtează tot mai mult de acel trecut… Dar, ce este interesant – e că gândurile sau acțiunile autorului, ne ajută să facem această deosebire pentru a ne deștepta ulterior… Recomand cartea, e tocmai în spiritul toamnei târzii și ne îndeamnă la o luptă de sine, fie să ne conformăm cu ce avem… În același timp să ne apreciem apropiații noștri…

„Mama actualităţii se revarsă, fierbinte, peste secvenţele descriptive. Sigur că o importanţă deosebită într-o astfel de proză o are secţiunea transversală care învederează miezul de foc al realului şi aspectul problematic social. O astfel de manieră narativă e îmbrăţişată de Mihail Gheorghe Cibotaru, autor de proză ce se naşte la intersecţia reportajului literar cu ficţiunea, de unde preeminenţa toposului drumului şi a eroului aruncat în vâltoarea vieţii…” (Acad. Mihai CIMPOI)

Din carte: „Îi dau binețe în moldovenește, el însă îmi răspunde în rusește, cu ton rece, oficial, și eu îmi dau seama că am făcut prima greșeală. Trebuia să mă pricep că unde-unde, da aici, în această instituție, se vorbește într-o singură limbă, în cea oficială, pe care sunt obligați s-o cunoască toți. Cu atât mai mult că mi-i un adevărat chin să comunic în graiul părinților mei. Deși acolo, acasă, adică la Tiumeniul meu, am cărți, am dicționare, am discuri cu muzică de-a noastră, iar când mă întâlnesc cu unii conaționali – vin încolo după câștig – încerc să mă întrețin în moldovenește. Ce-i drept, asta mă costă eforturi ca, până la urmă, să trec la graiul care mi-i mai aproape…”

„Nu, nu doream să devin comunist, prea multe văzusem din cele ce făceau unii dintre ei. Prea multe auzisem acolo, la opreală. Căci am tăiat la pădure cu foști oameni mari.  Și le ascultam cugetările, revoltele, nedumeririle. Înțelegeam că în partid sunt și oameni cinstiți, oameni de treabă, curați la suflet și la faptă. Dar pe parcurs tot mai mult mă convingeam că acestora le vine mai greu decât celorlalți. În definitiv, mi-am făcut o părere poate nu tocmai obiectivă, în schimb sinceră: în partid întră doar carieriștii, cerșetorii de posturi și de privilegii. Niciodată în viață, nici chiar în cele mai complicate situații, nici chiar în cele mai grele clipe, nimeni nu m-a văzut cu mâna întinsă. Din simplu motiv că niciodată n-am întins-o. nu m-am umilit. Am rămas uluit când am văzut că cererea nu mi-i respinsă…”

Date biografice: Mihail Gh. CIBOTARU (21 iunie 1934, Vărvăreuca, judeţul Soroca), prozator, publicist român din Basarabia. După absolvirea şcolii medii din Floreşti (1954), urmează cursurile Facultăţii de Istorie-Filologie a Universității de Stat din Chişinău (1959). Lucrează ca redactor la ziarul „Tinerimea Moldovei”, redactor-şef adjunct la ziarul „Moldova socialistă”, redactor-şef la revista „Moldova” (1975-1994). În 1994-1996, deţine funcţia de ministru al Culturii, iar în 1997-1998, de şef de secţie la Agenţia Moldpres. Laureat al Premiului de Stat al RSSMoldoveneşti; Premiul de excelenţă al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2008). Debutează cu volumul de proză scurtă Tăcerea pădurilor (1965), urmat de Cântecul frăţiei (1965), Durerea liniştii (1969), Lupul (1969), Glasul inimii (1971). În 1974 publică romanul Semănătorii; alte romane: Drumuri (1979), Pasăre călătoare (1980), Îndrăzneala (1983), Rădăcini de acasă (1988), Eclipsa (2005). Totodată, semnează mai multe volume de publicistică şi memorii, dintre care remarcăm Oameni de omenie (1981), Izvoare (1983), Sârjoaca (1984), Cu legea pre lege călcând (1991), Ministru poţi să şi nu fii… (2007), Crestături pe tulpina unui destin (2013) ş.a.

• „Portocalele verzi” de Vitali Cipileaga

„Oamenii sunt mai vicleni ca șerpii. Ei îngroapă secretele în pământ, dar niciodată prea adânc în propria conștiință.”, – consideră autorul romanului. Și tot odată vorbește despre încredibila forță a dragostei dintre om și natură, care descoperă un secret tulburător de familie. Potrivit autorului în rolul personajului principal poate fi oricine. „Ne considerăm stăpânii naturii și al pământului, dar ce putem face când natura decide să se răzbune pe noi?” Rezultă că forța dragostei zdrobește și iartă orice păcat sau secret, și nu neapărat sa-l dezgropi din pământ… pentru a realiza acest fapt. Dar n-ar exista romanul, dacă nu era intriga, iubirea și iertarea în spiritul creator și foarte talentat al scriitorului Vitali Cipileaga.

Din carte:„E o tradiție să împartă, în fiecare an de ziua ei, portocale. Însă de data aceasta e mai mult decât atât. Azi e prima zi dintr-o viață furată generații în urmă și returnată prin sacrificiul suprem adus pe altarul iertării. Azi Natura îi zâmbește și îi dă de înțeles că nu va încălca legământul făcut la nașterea ei. Portocalele s-au copt, iar viața continuă să curgă prin venele timpului mai potentă și mai dulce ca niciodată.”

„Sunt o femeie-copil. Nu-mi dau seama exact când am reușit să trec prin metamorfoza vieții, descoperind pe corpul meu sânii care au crescut târziu și în sufletul meu suficiente frici, încât mă ascund sub plapumă de fiecare dată când zăresc umbre prin cameră. La această vârstă mă găsesc blocată între douaă vise, cu orice preț.”

Date biografice: Vitali Cipileaga este unul dintre cei apreciați bloggeri și autori de carte din Republica Moldova. Este fondatorul site-ului „De vorba cu tine”, o pagină de internet unde sunt publicate articole, fotografii și interviuri motivaționale despre viață de cuplu, familie, hobby-uri, cărți, călătorii, sănătate, istorii de succes, gânduri etc. Prima lui carte, intitulată „De vorba cu Emma” (2015), o carte de reflecții, despre dragoste si viață, precum spun cititorii „pare a fi propria ta poveste de viață”. Cartea „In umbra pașilor tăi” (2016), un roman psihologic despre pierderi, secrete si căutari, a fost premiat la Salonul International de Carte din Chișinau, editia XXI. Este căsătorit și are doi copii.

• „Strada” de Adrian Chivu

Este un roman ce impresionează prin mister, mult umor, sensibilitate discretă și tristețe despre candoarea și cruzimile vârstei, și… lipsă absolută de semne de punctuație. Foarte originală descriere în spiritul strigoilor imaginari, cu o deosebită intrigă, dialoguri amuzante și provocări constante.

Imaginea ne-o proiectăm noi, și despre noi, ne poate determina caracterul și reușită în viață. Și, unele cărți sunt pentru nervii tari! „Strada” e plină de reflecții dominante sau dure în expresii (ne)înțelese pentru unele categorii de vârstă. Povestea are în centru dispariția unei persoane, mister în jurul căreia cineva din prietenii protagonistului creează un scenariu în care ucigașul ar fi chiar ruda mortului. Se brodează o istorie complicată în care intriga polițistă se împletește cu plăsmuiri alimentate de spaimă, superstiții și credință în strigoi. Scenele ce recompun nostalgic copilăria în România anilor -80, cu conflictele dintre grupurile rivale din cartier, cozile interminabile la „alimentara”, schimbul de timbre, filmele „cu bătăi” pe casete video, dar și emoțiile primei iubiri și descoperirea sexualității

Din carte:„…așa că am plecat noi doi la biserica de lângă școală și biserica era închisă și ne-am dus la preot acasă pe partea cealaltă a străzii și am strigat din poartă că avea câine și preotul a ieșit și ne-a întrebat ce vreți copii? Și i-am spus unchiul e strigoi și Mircea l-a întrebat puteți face ceva să-l luați din lumea aia și să-l puneți în lumea judecății de apoi? Și preotul s-a uitat la noi și ne- întrebat de unde știți că e strigoi? Și Mircea i-a spus a vomitat o sută de șerpi veninoși și preotul ne-a întrebat știți Tatăl nostru? Și am spus amândoi da și preotul ne-a spus haideți să-l spunem împreună și o să dispară în cealaltă lume și am spus Tatăl nostru și ne-am închinat și i-am pupat mâna și l-am întrebat și sigur nu mai e?” J

„și m-am uitat la celelalte răspunsuri un lucru normal nu știu deloc fericire despărțire și supărare viața este un fir de ață care se rupe foarte repede un lucru curat un lucru prețios pentru oamenii timpul care trece foarte repede o cale pe care o vom străbate în curând și noi viața este un trandafir care înflorește și apoi se ofilește viața este o lumânare care arzând întruna se transformă în nimic”

Date biografice: Adrian Chivu (n. 1975, București), poet și prozator. Volumele publicate: „Schizosonet” (Brumar, 2005), „Caiet de desen” (Sketchpad, Curtea Veche, 2008), „Ieșire” (Curtea Veche, 2008), Benzi desenate (Cartoon Strips, Curtea Veche, 2009) și „Obraji albastri, pleoape verzi si buze mov” (Curtea Veche, 2010). Romanul său de debut, Sketchpad, a fost tradus în italiană (Aìsara, 2011), în 2008 a fost nominalizat la Premilel Prometheus. În 2009, a primit premiul „Insula Europea” (Italia 2009) și o mențiune specială din partea juriului Premiului Francesco Alziator (Italia, 2011). În mai 2011, Austria Literaris Bank i-a acordat lui Adrian Chivu o bursă la Viena, oferită de Bank Austria Literaris.

• „Să nu mă lași” de Marinela Lungu

O poveste de dragoste cu final trist, ușor de citit, interesant pentru tineri și adolescenți, în special. „O realitate dureroasă, o dovadă a faptului că dragostea adevărată nu are un final fericit, pentru că dragostea adevărată nu are, în genere, un final”

Despre autoare:„Ce e „Singură cu mine”? Un exerciţiu de scriere? Adică, o compunere şcolară pe o anume temă? Sau o… confesiune sinceră, izvorâtă dintr-o experienţă personală foarte tristă pentru o jună copilă, care abia îşi face intrarea în viaţa mare? Orice-ar fi, cartea se prezintă ca un concentrat ROMAN, cu un stil viguros, cu o structură narativă bine închegată, cu profunzimi psihologice realiste, convingătoare. Pe scurt, e produsul unui talent nativ autentic, care chiar dacă pare incredibil de precoce, bucură enorm, fiind o floare rară în câmpul LITERELOR ROMÂNE DE AZI…”  (Vladimir Beşleagă, scriitor, eseist, jurnalist, traducător din Republica Moldova).

Din carte:„Crezi că avem viitor? – Îl putem construi. Nu vreau totul de-a gata. Nu vreau să fie ușor. Ceea ce e ușor nu e durabil. Vreau să luptăm zi de zi, dacă va fi nevoie, dar să știm că am dobândit totul pe cale cinstită și că suntem învingători. – Vreau să trăiesc pentru noi!.. – Atunci nimic nu poate fi imposibil pentru doi oameni care se iubesc.”

Date biografice: Cu studii la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, tânăra scriitoare basarabeană Marinela Lungu a reușit la doar 19 ani să scrie două romane. Prima ei carte, „Singură cu mine” a lansat-o în anul 2016. „Este o carte despre regăsire și descoperire, despre întoarcerea la sine. Și despre acele stări în care realizezi că e mai bine să fii singură cu tine, decât singură cu cineva”.  Al doilea roman  – „Să nu mă lași”, l-a publicat recent și este mai mult decât un rezultat al creativităţii sale. „Este o realitate dură, un strigăt disperat, o dovadă a faptului că dragostea adevărată nu are un final fericit, pentru că ea nu are, în genere, un final. Pentru a o înţelege pe deplin, fiecare cititor trebuie să o citească și să o trăiască la maxima intensitate”. Publicul meu a fost încântat de apariţia romanului. Să ştiţi că scrisul e o boală pentru cel care scrie și un leac pentru cel care citeste”, recunoaște autoarea.

Recomand cărțile, pot face minuni pentru oricine. Și un top recent cu #poezii inedite:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/11/05/e-violeta-toamna-sapata-n-memorii-recomandare-de-carte-cu-poezii/

– Veniți la BM B. P. Hasdeu, vă așteptăm! Colectia de #carti ”Flori de toamna” spre recomandare pentru utilizatorii cartilor de tipar, de suflet, confort si la indemana! Proza contemporana, romane noi si vechi, ca sa nu dam uitarii clasiici care ne impresioneaza in continuarte si ne dezvolta intelectual! Vivat, la #BibliotecaCentralaBM, o excursie virtuala in lumea realitatii sau imaginare!

❤ Svetlana Vizitiu

Top 5 carti, impresii noi (3)

De multe ori suntem dezamăgiți de oameni și de unele cărți. Ne pare că nu găsim exact ce căutăm, dar o discuție de inimi sau o carte scrisă/citită în timp de pace, liniște sufletească, ne deschide orizonturi noi, ne dezvoltă gândurile și minte clară. Și aceste cărți recomandate de oamenii cu spirit viu, proaspăt ca o primăvară, dacă privim mult mai adânc în interior, – ne propun o adevărată seminificație de iubire omenească. Chiar dacă la început pare că am dat de un perete de neclintit, și subiectul este de neînțeles, mai apoi vom descoperi adevăratele valori. Și mult depinde de starea de spirit în momentul când citești o carte. Fă-ți timp să te simți bine și pentru a realiza ce-ți propune autorul cărții care dorește să fie în unison cu pasul gândurilor sau speranțelor tale, și de ce nu, atunci când putem simți și noi să fim inspirați în acea clipă de poezia prozelor miraculoase? De ce să cauți întunericul atunci când o carte poate fi acel ”drog” neclintit pentru a realiza un soare, o artă a omeniei în drum spre noi activități și pentru motivațiile tale pozitive?

”Știe Sveta Vizitiu să pună lumea la încercare!- zic unele persoane… Ei cum să alegi doar cinci cărți? Imposibil! Mai ales că pentru fiecare vârstă există lecturi indispensabile. Cu toate acestea voi încerca, dar vă rog să luați în considerație că volumele pe care le voi numi aici sunt doar o mostră a ceea ce consider eu lecturi edificatoare, iar a se limita la doar cinci este la fel precum ți-ai potoli o sete năprasnică cu doar cinci picături de apă. Pe de-asupra, dacă ar fi să scriu aceste rânduri peste câteva zile, cu siguranță acest „Gimme Five” ar arăta altfel! Înainte de a intra în lumea adulților, voi nota doar că fără autori precum Alexandre Dumas, Jules Verne, Arthur Conan-Doyle, Agatha Christie, Georges Simenon ar fi prezumțios să ne ne considerăm cititori avizați. Dar să zicem că am trecut deja fără pierderi mari peste această etapă. Iată, deci un eventual cinci:

Gabriel Garcia Marquez, „Un veac de singurătate” – pentru ca să vă simţiţi mici

Victor Hugo, „Oamenii mării” – pentru stilul mării şi curajul omului

Albert Camus, „Străinul” – pentru a simţi cum te poate arde o rază de soare

Vladimir Beşleagă, „Zbor Frânt” – fiindcă ne explică pe noi nouă

Miguel de Cervantes, „Don Quijote de la Mancha” – fiindcă cineva trebuie să lupte cu morile de vânt!

  Ah, dar am umplut deja un cinci!- Bine, mai avem o mână, de aceea îmi permit să vă dau încă un cinci:

Emil Zola, „Germinal” – pentru ca să nu vă plictisiţi citind manuale de sociologie. „Germinal” e mai bun şi mai complet.

John Steinbeck, „Fructele mâniei” – ca sa înţelegeţi capitalismul

Varlam Şalamov, „Povestiri din Kolîma” – ca să înţelegeţi comunismul

Erich Maria Remarque, „Pe frontul de vest nimic nou” – ca să înţelegeţi ce e războiul

Muriel Barbery, „Eleganţa ariciului” – pentru ca sa vă odihniţi după toate aceste urgii. Şi pentru că e plăcere pură…

P.S.: De-aţi şti cât de tentat sunt să continui lista!” -(Vitalie Vovc) http://www.vitalie-vovc.com

Vitalie Gutu, Eleonora Rosca, Emilia Plugaru, Vitalie Vovc, Oxana Barbu, Parascovia Ionascu, S. Vizitiu

”Lectura mi-a placut toata viata… Numai am invatat a citi, am inceput cu povestile liu Ion Creanga. apoi luam cartile de la biblioteca si le citeam… Gratie lor am acumulat o experienta bogata de viata, am capatat un vocabular bogat de exprimare, am inceput a aprecia sau a dezaprecia oamenii dupa faptele lor, jucam rolul personajelor din carte si ma intrebam cum as fi actionat eu… Mai apoi, cartile ma alegeau pe mine, alegeam tematica preferata, si daca nu prezenta interes, nu citeam. Am inceput sa procur cartile scriitorilor celebri care au cucerit si alte inimi. Acest fapt m-a ajutat sa ma simt confortabil cu inteligenta mea si sa pot comunica cu oameni diferiti… La universitate am studiat filologia franceza, am citit operele vestitilor scriitori francezi/ R. Rolland, Exupery, Zola, Hugo, Dumas, Merime, Sthendal… Duceam lipsa de timp ca sa mai citesc ca sa citesc operele scriitori rusi, romani, englegi… A recupera acest timp, lucrand deja la scoala, unde aveam posibilitatea sa aleg ce sa citesc, pe cine sa citesc, pe cine sa critic, pe cine sa accept sau sa refuz. ” – Parascovia Ionascu, Profesoara limba franceza, Ignatei, Soldanesti

Preferințele mele sunt: 1.  “Patul lui Procust” – autor: Camil Petrescu. Un roman care este dominat de diverse conflicte, atât interioare, cât și exterioare. Un roman care te face să realizezi că societatea funcţionează pe anumite regului, iar libera exprimare devine un factor determinant. 2. “Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă” – autor: Haruki Murakami. O lucrare care citit-o atunci când m-am apucat să alerg şi eu. Datorită tezelor şi gândurilor expuse în această carte am început şi eu să cred cu tărie şi să inving toate greutăţile fizice pe care le întâmpină corpul meu atunci când fac effort în fiecare dimineaţă. O recomand cu mare drag.. 3. “Micul Prinţ” – autor: Antoine de Saint-Exupéry. O lucrare emblematică, valabilă şi utilă atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.  Fiind a patra cea mai tradusă carte din lume, “Micul Prinţ” reprezintă o poveste cu adevărat poetică, în care un pilot naufragiat în deșert întâlnește un tânăr prinț căzut pe Pământ de pe un mic asteroid. Povestea este filosofică și include critici sociale, remarcând ciudățenia lumii adulte. Niciodată nu e târziu să (re)citeşti “Micul Prinţ”. Chiar te îndemn să o faci, merită” – Vitalie Gutu, jurnalist, blogger

”Scriitorii mei preferați sunt: Eminescu, Creanga, Alecsandri, Ion Druta și alții. A-și recomanda pentru copii poveștile lui Creanga, in special, ”Amintiri din copilărie”, iar pentru cei maturi nuvelele lui Ion Druta și romanele, și piesele lui, in special, ”Frunze de dor” și ”Păsările tinereții noastre”. Foarte mult mi-au plăcut, le-am citit și recitit chiar le-am recomandat elevilor din școala…”– Eleonora Rosca, pedagog

 ”Lectura e hrana sufletului! ”Cărțile mele preferate sunt:

Camelia Radulean – „Oglinzi”,

Irina Binder -„Fluturi, Insomnii şi Străinul de lîngă mine”,

Corina Bîzdîna-„Acorduri în C’minor”,

Ana Onica-„Suflet pereche”,

Natalia-Mazilu-Miron „Moldova cuibul meu de dor”,

Lidia Vrabie „Frica şi la lumina candelei”

Şi multe alte cărți. Iar cartea ce m-a motivat a fost ”Fluturii” de Irina Binder. Anume puterea ei de a merge mai departe, şi de a ierta. Iar cartile care mai recomand sunt ale autoarelor Natalia-Miron-Mazilu, Corina Bezdîga şi Lidia Vrabie’‘ – Oxana Barbu , scriitoare

”Citesc putin in ultima vreme, ochii ma dau de sminteala. In copilarie, tinerete, inghiteam cartile. Bineinteles ca am inceput cu povestile. Eram foarte emotiva, orice nu as fi citit. lasa urme adanci in suflet. ”TAUNUL”, ”CALARETUL FARA CAP”, ”Insula misterioasa”, ”Vanatorul”, multe, multe calde carti ale copilariei. Apoi am inceput sa-l citesc pe Cehov, Tolstoi, Turghenev, autorii rusi, clasici, sunt si raman unii dintre cei mai buni scriitori ai lumii. Dar avem si noi, romanii scritori de geniu, pe care ii cunoaste o lume. Cand il citesti pe Eminescu nu poti sa-l compari cu nimeni altcineva. Cartea mea de capatai ramane totusi, Un veac de singuratate, de Gabriel Garcia Marqiues!” Emilia Plugaru, scriitoare

Chiar dacă la început pare că am dat de un perete de neclintit, și subiectul este de neînțeles, mai apoi vom descoperi adevăratele valori… Adevarat? #S_Vizitiu

Citiți cărți, urmăriți în continuare acest blog cu recomandări de carte și înspirați-vă solicitându-le Bibliotecarilor BM de la  Biblioteca Centrala a BM sau în filialele Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeudin Chisinău! Vivat!

❤ Svetlana Vizitiu Impresii

Omul fără identitate – Dumitru Crudu:”Înainte să scriu, alerg o oră”

Trecutul este marea lui necunoscută. De ce a făcut anumite lucruri și nu altele? De ce atunci când știa că anumite lucruri sunt niște mari păcate, totuși le-a săvârșit? Ce l-a făcut să cadă și să greșească? Cum de a intervenit iraționalul în viața lui și a putut să facă anumite greșeli pe care după aia le-a regretat toată viața? Acum se întreabă: ”Eu le-am făcut sau altcineva?” Sunt întrebări la care nici astăzi nu a găsit un răspuns. Din întrebările astea și se constituie FALSUL DIMITRIE, spune Dumitru Crudu.

Aruncând o privire înapoi, el afirmă că a fost fericit în copilărie. Pentru că mama îl învăța foarte multe poezii și povești ca să le recite rudelor la care se duceau în vizită ”la fiecare sfârșit de săptămână cu o regularitate de metronom”. Dumitru putea recita o mulțime. Și la fel de mult îi plăcea să asculte poezii sau povești. Iar după ce a învățat alfabetul, mergea singur la bibliotecă după cărți. Avea el o plasă de rafie și o dată la patru zile o umplea cu cărțile alese de pe rafturi, și pe care… chiar le citea (Dumitru zâmbește). Le devora, le înghițea, pur și simplu. Uneori, era într-atât furat de lectură că pierdea noțiunea timpului și venea mama și-i stingea lumina, că altfel putea citi și până dimineață… 

Vizitele la rude i-au prilejuit unele dintre cele mai mari bucurii în copilărie. În cârcă, la tata, Dumitru mergea la neamurile din satele Cetâreni, Unțești și Milești. Iar când a mai crescut, se lua la întrecere cu tata cine merge mai repede. Și bunica la fel îl învăța poezii și povești. Mătușa Eugenia îl lua cu ea la strâns ciuperci în pădure și îl iniția în splendorile și frumusețile copacilor. Urmează lectura. Pentru că lectura i-a înfrumusețat copilăria…

Despre tata a scris un volum de poezie, dar despre mama a vorbit în romanul ”Un American la Chișinău”, atunci când personajul principal revine din Brașov la Flutura. În acest roman Dumitru Crudu a încercat să exprime toată gingășia și tandrețea care o caracterizau pe mama lui. Despre mama a mai vorbit și într-o povestire din volumul ”Salutări lui Troțki”, dar tot despre ea a scris și poezii, pe care intenționează în timpul cel mai apropiat să le publice într-un volum…

Totuși, Florițoaia Nouă sau Flutura? Într-adevăr, satul natal al scriitorului Dumitru Crudu are două denumiri. Flutura îi spun ei, locuitorii lui, dar în lume e cunoscut ca Florițoaia-Nouă, o denumire pe care a împrumutat-o de la satul vecin, Florițoaia-Veche, un sat cu mult mai vechi decât al lor și unde se află și primăria care îi administrează. Flutura sau Florițoaia-Nouă a apărut pe hartă cam pe la începutul secolului XX, spre deosebire de Florițoaia-Veche, care există încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare, dacă nu și mai înainte.

Primele poezii au fost, de fapt, niște… povestiri scrise în cheia lui Vladimir Beșleagă, după lectura romanului său ”Zbor frânt”. ”Era primăvară, afară ploua, Dumitru stătea la masa din odaia lui, cu geamul deschis și cu un caiet alb în față, când i-a venit inspirația să scrie. Mugurii din copacul din față plesneau. Iar ploaia șiroia pe crengi și el scria, scria… Și fiecare cuvânt pe care-l ”scrijelea” pe foaie îl făcea fericit.” Așa a apărut în prezent scriitorul Crudu, motivat de buchiile inspirate ale copilăriei… Astfel scrie Dumitru în continuare… Fericit și cu pasiune.

Prima dragoste a fost colega lui de clasă Iulia Țâcu. Era îndrăgostit de ea lulea, dar nu a îndrăznit să-i spună niciun cuvânt despre sentimentele sale. O sorbea din ochi și deseori mergea să se plimbe prin fața casei ei, doar-doar să o vadă. Când i-a murit tata, a mers și el în urma procesiunii funerare, numai ca să fie alături de ea. Printre personajele din primele povestiri și poezii scrise în acei ani apărea și Iulia.

Prima dragoste la fel l-a inspirat să scrie poeziile din cartea ”FALSUL DIMITRIE”…

În același timp, în acei ani când a scris FALSUL DIMITRIE, primul său volum de debut, Dumitru Crudu avea mari probleme cu actele și cu identitatea. Pentru că nu a vrut să meargă la armată – practic, a fugit! – Respectiv, mulți ani se ascundea de miliție (poliție), ca ”să nu mă ia cu japca la cătănie”. Cu armata nefăcută, nu avea nici pașaport, fără de care nu putea fi un cetățean ca toți ceilalți. Astfel, a fost dat afară de la facultate, apoi a plecat la Tbilisi, unde a trăit sub semnul unei permanente fugi de identitate. Fugea ca să-și salveze pielea. Iar de aici și până la botezul primului volum FALSUL DIMITRIE nu a fost decât un pas. Pentru că așa s-a simțit el în acei ani: ca un om fără idenitate.

Între timp, cartea lui de debut a fost reeditată de câteva ori. Iar în 2014 a publicat o antologie de poezie și titlul ei l-a preluat tot de la prima sa carte. Anul acesta (2018), antologia a fost publicată în traducere poloneză, în Polonia și la lansare a venit și un basarabean din Soroca. Unul, Mihai, care i-a spus că și el se simte un ”FALS DIMITRIE”. I-a spus așa:”înlocuiește Dimitrie cu Mihai și această carte e despre mine”. Iar Dumitru s-a bucurat, pentru că asta înseamnă că volumul mai e și azi actual.

Pentru că multe dintre lucrurile care i s-au întâmplat în viață nu erau ușor de acceptat sau suportat, a mai scris poezii. Când i-au murit anumiți oameni dragi, a scris poezii. A scris poezii pentru a nu-și ieși din minți. Poezii care din litanii încetul cu încetul deveneau rugăciuni. În loc să ia calmante, a scris poezii. Poezia l-a ajutat enorm în acele clipe grele.

Crede că cel mai izbutit din punct de vedere estetic e volumul de poezii ”POOOOATE”, dar cel mai apropiat de suflet e volumul de litanii ”La revedere, tată”.

Este adevărat că a debutat în volum cu o carte de poezie, dar, de fapt, a început cu proză, iar la poezie a trecut ulterior. Apoi, după patru cărți de poezie, a trecut la proză. Acum scrie în paralel și proză și poezie.

Cum reușește? În poezie Dumitru Crudu caută rădăcinile emoțiilor. ”Într-un roman încerc să redau destinul unui om. Vreau să văd ce l-a putut determina pe un om concret să ajungă să facă exact aceste lucruri și să aibă exact această evoluție și nu alta. Să-l văd în mișcare. Și să înțeleg cum a fost posibil să aibă anume soarta pe care o are și nu alta”.

”Pentru roman trebuie să ai inspirație, dar pentru proza scurtă curaj”. Așa cum el scrie în fiecare zi câte o povestire pentru un site din Moldova, nu are când să aștepte inspirația. Nu o așteaptă, ci o provoacă. Cum? Înainte să scrie, aleargă o oră”.

Și-a amintit că cele mai multe prostii le-a făcut în adolescență. ”Dar dacă, printr-o magie, aș redeveni iar adolescent și nu le-aș mai face, oare aș mai fi devenit scriitor? Posibil că nu.”

Cu siguranță, că nu! Mai am o întrebare, și… dacă nu fugea de armată? Cine ar fi devenit Dumitru Crudu?

#Svetlana_Vizitiu_Impresii_viata_carti_blog

#Date_biografice:
DUMITRU CRUDU (născut în 1967, în Flutura, Ungheni, Republica Moldova) este prozator, dramaturg, poet și unul dintre autorii Manifestului Fracturismului, apărut pentru prima dată în ziarul Monitorul de Brașov. În 2003 a primit premiul UNITER și Premiul Fundației Principesa Margareta pentru Cea mai bună piesă de teatru din România (Alegerea lui Alexandru Sutto). Este primul dramaturg român jucat în Africa și în America Centrală. În proză a debutat în 2008 cu romanul Măcel în Georgia. Cu romanul Un american la Chișinău a fost nominalizat la premiul Visegrad Eastern Partnership Literary Award din Bratislava și la premiul pentru proză al revistei Observator cultural. În 2018, pentru cartea de proză scurtă Salutări lui Troțki a primit Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române. În 2019 a publicat romanul Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici. Unul dintre romanele sale, Oameni din Chișinău, a fost tradus în limba cehă, iar o parte din povestirile sale au fost traduse în engleză, franceză, germană și suedeză și au apărut în reviste literare și antologii.

Constantin Rusnac – mândria muzicii naţionale moldoveneşti

Indiferent de domeniul în care au activat, moldovenii care ne-au precedat sau care sunt contemporani cu noi ne-au oferit nenumărate motive să fim mândri de originile noastre. Ce nu înţeleg mulţi tineri de astăzi referitor la migrare, acei inoportuni ai spiritului naţional, sentimentelor patriotice, este faptul că mândria naţională şi iubirea de ţară sunt sentimente care izvorăsc singure din suflet, nu acte de voinţă şi deziderate pe care ni le impunem în baza unor ideologii sau doctrine politice. Dar iată că mandria nationala nu se resimte ca pe timpuri în ultimul deceniu şi e păcat că nu mai suntem stăpâni pe resursele noastre și pe țară, dar timpul ne demonstrează că valorile nu se pierd şi că avem cu cine ne mândri în continuare! Personalităţi de valoare se întipăresc ferm în minţile şi inimile noastre, pentru că avem ce moşteni de la ele, pentru că ne trezesc sentimente luminoase zi de zi şi ne înspiră încredere cu spiritul şi creaţiile lor…

Scopul principal ale tuturor iniţiativelor şi proiectelor lui Constantin Rusnac a fost şi este de a implementa un dialog intercultural între oameni, prin intermediul muzicii şi studierii tradițiilor populare. Prin prezenţă dedicate subiectelor principale: educaţia şi cultura, tradiţii naţionale, sucesele de ieri şi de azi ale poporului nostru. Acordă o deosebită atenţie educaţiei, problemelor învăţămîntului, şcolii, pe bună dreptate, considerând că învăţămîntul şi educaţia constituie unul din cele mai importante elemente în dezvoltarea unei societăţi. A scris recent piese pentru cor, romanţe pentru Silvia Goncear, Natalia Tanasiiciuc şi Andrei Ştefaneţ şi alţi interpreţi, precum şi un vals pentru orchestra de cameră (cu solo de contrabas) – „În grădina cu flori multe”, în memoria muzicianului şi contrabasistului Ion Uncu, care i-a fost prieten. De asemenea, a scris eseuri şi acrostihuri, consacrate unor mari personalităţi precum muzicienii Vasile Iovu, Dumitru Blajinu, medicii Gheorghe Ghidirim, Gheorghe Baciu, Romeo Şcerbina, Aurelian Danila. La sugestia scriitorului Vladimir Beşleagă, a aşternut pe hîrtie peste 20 de întîmplări cu regretatul cîntăreţ Nicolae Sulac, întîmplări pe care le adună între timp într-o carte. A organizat, împreună cu Uniunea Teatrală şi Consiliul Naţional al şefilor direcţiilor de cultură, pentru 15 actori profesionişti din R. Moldova, un atelier de creaţie condus de Gerald James, regizor și actor la „The Group at Strasberg” și profesor la „Lee Strasberg Thetre and film institute”, SUA. Proiectul „Conştientizarea şi exprimarea scenică a impulsului lăuntric al actorului”, cu un profesor de la Hollywood, a fost de succes şi a constituit un pas important spre aprofundarea cunoştinţelor în domeniul actoriei. Astfel, artiştii moldoveni au avut posibilitatea să se familiarizeze cu şcoala de teatru american. Este vorba şi de școala propriu-zisă unde predă profesorul Gerald James, prin care au trecut marile vedete precum Al Pacino, Robert De Niro, Harvey Keitel, Uma Thurman, Dustin Hoffman etc. Prin organizaţia pe care o conduce C. Rusnac în cadrul programelor din domeniul educației artistice CNRM pentru UNESCO a organizat şi a susținut financiar și metodic un șir de manifestări culturale de amploare, printre care Concursul Internațional al tinerilor interpreți ”Eugen Coca”, Salonul Internaţional de Carte pentru Copii, Salonul Internaţional de Carte şi Festivalul Naţional al Cărţii şi Lecturii, Concursul Naţional al tinerilor interpreţi „Zlata Tcaci”, care se desfășoară anual în luna decembrie sub egida Centrului cultural evreiesc KEDEM deja 5 ediții consecutive, Festivalul-Concurs Național al cîntecului francofon ”Chantons, amis”, Festivalul Doinei”, organizat la iniţiativa Radio Moldova începînd din 2012 etc. De-a lungul activităţii sale, CNRM pentru UNESCO a contribuit la obținerea burselor UNESCO de studii pe termen scurt în diferite țări pentru tinerii din R. Moldova, obținerea surselor financiare pentru participarea specialiștilor, experților, reprezentanți ai culturii, științei, educației din Moldova la diferite forumuri, conferințe, seminare, simpozioane, training-uri internaționale etc., care se desfășoară în diferite țări și regiuni ale globului, sînt consacrate problemelor din aria de competență a UNESCO și au loc sub patronajul acestei prestigioase organizații internaționale. ”În continuare, scopul de bază rămîne a fi acelaşi – de a susţine şi promova cultura, educaţia şi cercetarea în ţara noastră. Pentru că numai prin cultură şi educaţie vom putea supravieţui. În calitate de compozitor, visez la o lucrare vocal-instrumentală de mare amploare, la care am făcut deja 36 de orchestraţii.” (Constantin Rusnac).

Vizionati albumul Constantin RUSNAC – prestigiul artei muzicale naţionale (Salonul Muzical Omagial la BNM: CONSTANTIN RUSNAC – prestigiul artei muzicale naţionale. Invitați: Aurelian Dănilă, muzician; Serghei Ciuhrii, muzician; Vasile Moroșanu, producător muzical. Interpreți: Mariana Bulicanu, soprană; Alexei Botnarciuc, bass; Rodica Caraulan, pian; Diana Văluță, voce; Veronica Văluță-Bantaș, voce; Ilie Văluță,)

DATE BIOGRAFICE: Constantin Rusnac s-a născut la 6 februarie1948 în familia ţăranilor Vasile şi Domnica Rusnac din satul Trebisăuţi, raionul Briceni, Republica Moldova. Pentru că părinţii erau mai tot timpul ocupaţi cu muncile cîmpului, Constantin se afla în grija bunicii de pe mamă, care i-a altoit şi dragostea pentru muzică. De mic era pasionat de muzică, fiind prezent la toate petrecerile din sat, la care cîntau lăutari vestiţi.

În 1956 participă la primul festival republican al elevilor ocupînd locul întîi cu o piesă interpretată la un „xilofon” improvizat din 8 sticle, umplute cu apă la diferite nivele. După ce absolveşte şcoala de 7 clase din sat îşi continuă studiile la Şcoala muzicală (în prezent: Liceul muzical „Ciprian Porumbescu”) de la Chişinău, pe care-l absolveşte în anul 1965 cu medalie de aur. Apoi susţine cu succes examenele de admitere la Conservatorul de Stat „Gavriil Musicescu” (în prezent – Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice) la două specialități: muzicologie și contrabas. Prima lucrare compusă de Constantin Rusnac este inspirată din folclorul satului natal, dar şi de dorul de casă, astfel în 1969 – compune prima lui lucrare „Sîrba din Trebisăuți”, fantezie pentru orchestra de muzică populară.

Formarea lui în calitate de muzician se datorează şi numeroaselor expediţii folclorice la care participă în aceşti ani, precum şi activităţii în orchestra ansamblului „Alunelul”. Concomitent este profesor de armonie, teorie muzicală şi solfegiu la Şcoala de muzică „Eugen Coca” din Chişinău (1967-1971). Absolveşte Conservatorul în 1970 ca apoi să devină profesor la Catedra de Folclor a aceleiaşi instituţii.

Pe parcursul anilor 1971-1972 îşi satisface serviciul militar în Armata Sovietică, creează două lucrări pentru orchestra de muzică populară: „Are mama opt feciori” (versuri populare) şi „Peste deal peste cîmpii” pe versuri de V. Romanciuc.

1972-1975 îşi continuă munca la Institutul de Arte. 1973 ‒ creează „Rapsodia Nistrului”, suita „Aşa-i nunta-n sat la noi”. Publică articole muzicale și s-a ocupat de prelucrarea melodiilor populare.

1971-1979 – este membru al Colegiului redacțional și de repertoriu pentru dramaturgie și creații muzicale al Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

1976 primește Premiul de Stat al Republicii Moldova pentru creația „Sărbătoreasca”.

1977 – devine membru al Uniunii Compozitorilor din Moldova.

1979 – devine Laureat al festivalului „Cîntecul – 79” (Moscova).

1979-1984 – este redactor-șef al Colegiului pentru repertoriile colectivelor artistice în cadrul Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

1984-1999 – este rector al Conservatorului de Stat „Gavriil Musicescu”.

1979-1984 ‒ redactor şef al Colegiului pentru repertoriile colectivelor artistice din cadrul Ministerului Culturii Republicii Moldova.

Februarie-iunie 1984 este prim-viceministru al Culturii Republicii Moldova.

1986 ‒ primeşte titlul de conferenţiar.

1990 ‒ i se conferă titlul de profesor universitar.

1991 ‒ devine laureat al Concursului televizat Cîntecul – 1991, obţinînd premiul I.

1997 ‒ i se conferă titlul de Doctor Honoris Cauza al Academiei de Muzică „G. Dima” din Cluj-Napoca (România).

Din 1993 este secretar general al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO şi din 2000 – preşedinte al Consiliului Naţional Delfic. În 1976 a fost distins cu Premiul de Stat pentru lucrarea „Sărbătoreasca”, în 1984 – cu titlul „Maestru al Artei” şi în 1998 – cu ordinul „Gloria Muncii”.

În 2008 a editat CD-ul „Folclor instrumental românesc de pretutindeni”, care include notele a 3600 de melodii, în 2012 – cartea „Acrostihuri . Portrete în timp” şi în 2013 – volumul „101 poeme” în colecţia „Ideal”.

Constantin Rusnac a cules mai mult de 2000 de creații muzicale folclorice. A compus „Suita” pentru nai, țimbal, vioară și orchestră de cameră; „Lacrima” – meditație pentru voce, clavecin și orchestră; „Moldova” – tablou muzical ș. a.; a publicat culegerea de folclor instrumental „Ca la noi în sat”; „Oda muncii” pentru cor mixt și orchestră; a scris muzică pentru spectacolul „Sînzeana și Pepelea”; „Cantată de sărbătoare”; a publicat diferite culegeri de cîntece pentru voce, pian și cor; poemul vocal-simfonic „Zorile”; piese pentru diferite instrumente; „Steaua limbii noastre” – imn pe versuri de Grigore Vieru; a alcătuit 2 volume de „Folclor din Moldova”; a compus multe cîntece pentru copii: „Iepurașul”, „Anișoara”, „Pomul”, „Pisicul la școală” etc.; a scris romanțe, rugăciuni; este autor de emisiuni radio şi de televiziune. În anul 1986 i-a fost conferit titlul de conferențiar, în 1990 – de profesor universitar.Din anul 1993 este numit în funcția de Secretar general al Comisiei Naționale a Republicii Moldova pentru UNESCO. Pe parcursul timpului a desfăşurat o vastă activitate organizatorică şi socială, din 1993 pînă în prezent exercită funcţia de Secretar General al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO, iar din anul 2000 este şi Preşedinte al Consiliului Naţional Delfic.

În 2015 a fost distins cu medalia de aur la Expoziţia Europeană a Creativităţii şi Inovării EUROINVENT din Iaşi, România, pentru volumul „Acrostihuri. Portrete în timp”. În acelaşi an devine Cetăţean de onoare al satului George Enescu (Liveni), judeţul Botoşani, România.

In 2016 în semn de preţuire şi recunoaştere a meritelor culturale, didactice şi artistice, de apreciere a contribuţiei sale originale la promovarea şi sporirea prestigiului artei muzicale naţionale pe meridianele lumii – Compozitorul şi Maestrul în Artă Constantin Rusnac a primit titlul onorific de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Ştiinţe din Moldova.

Despre Constantin Rusnac:
”…Muzicianul Constantin Rusnac este un artist polivalent, el fiind atras, sedus şi de sirenele ţărmului literar. Dovadă fără drept de tăgadă: în anul curent, domnia sa a editat cartea “Portrete în timp”, un impresionant volum de acrostihuri dedicate multor reprezentanţi ai faunei literare, ştiinţifice, artistice şi politice de prin zona noastră cu geometrie variabilă. Ce-i acrostihul mă întrebi? Este o poezie, un text de formă fixă care a urmat o şcoală serioasă, cu disciplină de fier, tot aşa cum conopida, bunăoară, e o varză educată de către un grădinar iscusit. Aşadar, e un poem în care literele iniţiale (sau finale) ale fiecărui vers, luate în ordinea firească a versurilor, alcătuiesc numele unei persoane, o deviză, o maximă etc. A scris celebre acrostihuri poetul şi prozatorul american Edgar Allan Poe. La noi, Costache Conachi, B. P. Hasdeu, I. L. Caragiale. Mai mulţi n-au prea scris, probabil din cauză că noi nu avem timp, veşnic fiind ocupaţi cu supravieţuirea şi apărarea limbii române, inclusiv a lui “â” din “a” şi a lui “î” din “i”. Exact ca în acel şlagăr de sfînt şi mobilizator patriotism (sar în aer cînd îl aud): “Du-te la bătaie,/Pentru “â” din “a” să mori/ Şi-i găsi nevasta/Groasă pînă-n zori!”
Fiindcă le-am citit atent, pot spune că acrostihurilor lui Constantin Rusnac le este sortită o lungă şi frumoasă carieră literară. Pentru domnia sa, literatura nu e o cochetărie, un dolce farniente, un joc popular de-a Badea Mior şi Lelea Cîrlana, ci o caznă în sudoarea frunţii, o formă de exprimare şi virtuozitate literară la cotele înalte ale bunului-gust. Oricum, în grădina cu flori multe, mîndre flori mărunte a literaturii noastre „Portrete în timp” este o carte de pionierat, de referinţă „De la Nistru pîn’ la Tisa”. O vorbă veche spune că cine n-are bătrîni, adică rezerve de înţelepciune, să-şi cumpere. La rîndu-ne, vom încheia cam aşa: “Ţara care n-are un Constantin Rusnac să şi-l procure de urgenţă! De rusnaci ca domnia sa avem nevoie ca de aer”. Oamenii modeşti, oarecum retraşi stingher ca dînsul, alcătuiesc lamura, adică sînt sarea şi roua pămîntului. Florile, adevăratele flori cresc în tăcere”. (Dinu Mihail)

Mai multe referinţe despre C. Rusnac aici:
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/11/29/constantin-rusnac-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti-sa-nu-te-lasi-pierdut-in-valtoarea-evenimentelor-contemporane/

Şi Colectia „Compozitorii Moldovei”, proiectul editorial „Moldavica” a fost completata cu bibliografia unui om cu un destin de creatie bogat, Constantin Rusnac. Ea se inscrie in numarul editiilor de referinta ce au drept obiectiv valorificarea si promovarea operelor celor mai consacrate personalitati din Republica Moldova.

http://www.constantinrusnac.narod.ru/tvorc_ro.html
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/11/29/constantin-rusnac-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti-sa-nu-te-lasi-pierdut-in-valtoarea-evenimentelor-contemporane/
http://moldovenii.md/md/people/292/audio-album/id/240
http://www.moldovenii.md/md/people/292

https://audiovideoteca.wordpress.com/2017/02/06/2564/

https://sputnik.md/culture/20160804/8423655.html

Jurnal săptămânal, Valentina Ursu. Lansări la Europa Liberă

O carte deschisă cu Sufletul tău, și atât de aproape de inimi care bat la unison! Este timpul vostru! Vă dizolvați în acest dans energic, un curcubeu al comunicării! O societate moldavă cu oameni înțelepți de care suntem mândri!

Vedeti albumul > «Jurnal săptămânal la Europa Liberă».

Există oameni care vin în viața noastră pentru a ne descoperi inima. Și mai mult, ei apar la momentul potrivit, ca o adiere proaspătă, aducând cu ei vești bune, vești minunate. Cu apariția lor, ei ne dau de înțeles, că este timpul să se deplasăm mai departe, pe calea de extindere a conștiinței noastre, în conformitate cu calea Sacră a Iubirii, o Cale a Destinului. Ei – sunt spiritele noastre frumoase înrudite, mesageri ai Sinelui nostru Superior. Atunci când comunicăm, noi ne încarcăm de energie și de la prieten spiritual, și de la cei de-acasă. De aceea, suntem bine „aici și acum”. Cel mai important – să nu lipim etichete pe aceste relații sacre. Uneori deschiderea inimii ne amintește de perioada îndrăgostirii. Să-aveți răbdare și atenție pentru prietenii de la Dumnezeu!! Ei vin, dar între timp pot și pleca din viața noastră, la fel ca și o pasăre zbughit-a dintr-un cuib… Iar Jurnalul Săptămânal al Valentinei Ursu de la Radio Europa Liberă al lui Vasile Botnaru se va lansa mereu, an de an, săptămână cu săptămână și va lega o „veșnică” prietenie, dorința de a fi împreună, unul lângă altul. „Jurnalul săptămânal” a ajuns în acest an la a 11-a ediție, precum și „Realitatea cu amănuntul” de Iulian Ciocan – ediția a 9-a. O carte deschisă cu Sufletul tău, și atât de aproape de inimi care bat la unison! Este timpul vostru! Vă dizolvați în acest dans energic, un curcubeu al comunicării! O societate moldavă cu oameni înțelepți de care suntem mândri!

Ascultă tot ce dorește să-ți spună Mesagerul din Cer. Sunt oameni deosebiți din viața ta. – Împreună cu Jurnalul săptămanal la Europa Liberă! Vivat! Cu…

Emilian Galaicu-Paun,Nelly Sambris, Ion Terguţă,Dorian Furtună,Iulian Ciocan, Valentina Badrajan, Luminita Suveica, Lorena Mednicov, Sorenela Reniţă, Mihai Doloton, Radmila Popovici, Cărbune Anatolie, Vitalie Ciobanu, Vladimir Besleaga etc etc etc…

– Mulțumim draga Doamnă Valentina Ursu pentru invitație! ❤

Din Biblie ne regăsim…

Recunosc, sunt o fire romantică. De asta poate nici nu îmi plac cărțile filosofice sau motivaționale. Poate părea straniu, în special pentru un jurnalist, însă ce să-i faci. Îmi place să citesc, pentru că fac parte din categoria oamenilor care atunci când răsfoiesc paginle unei carți mă deplasez acolo. Parcă aș vedea filmul. Anul acesta 3 cărți m-au impresionat! Cartea “Cel care mă așteaptă”, de Parinoush Saniee. Pentru că am înțeles cât sutem noi de norocoase. Și cât de tristă este soarta femeilor occidentale. O carte care am citit-o în 2 zile, o performanță pentru mine. Este nu doar o carte, este povestea tuturor femeilor din Iran ce luptă pentru drepturile lor. Deși poate părea straniu, mie mi-a plăcut cartea “Fifty Shades of Grey”. Ce-i drept nu am fost să văd filmul, tocmai pentru că am citit cartea. Nu am vrut să mă dezamăgesc. De ce mi-a plăcut? Nu știu. M-a atras prin faptul că atât de bine se poate vedea în carte că și oamenii aparent reci și duri, sunt în realitate foarte sensibili. Eu am rămas cu această idee. Și “Pavilionul femeilor” de Pearl S. Buck. Este poate unica carte care ilustrează frământările unei societați tradiționale aflate în pragul unei schimbări radicale. Pot să-i spun un studiu matur despre lumea femeilor… –  Iulia Arnaut (jurnalist)

   Prima carte citită a fost în clasa-ntâi, în vacanţa de iarna si bineînţeles erau nişte poveşti… Apoi au urmat multe cărţi. Nu pot să spun acum, care care anume dintre ele m-a marcat. Mi-a plăcut să-l citesc pe Liviu Rebreanu, mi-a plăcut Anton Cehov, Lev Tolstoi… Iar Ion Druţă, mi-a părut ca o primăvară întrată în casă, ca un suflu nou, ca un vers scris în proză… Poveştile din O mie si una de nopţi le mai recitesc si acum, şi cine nu le-a citit încă, le-aşi recomanda cu mare drag. O întreagă filozofie de viaţa… Dar daca ar trebui să aleg ca recomandare pentru citire doar o singura carte, atunci v-aşi recomanda să citiţi Un veac de singurătate. De Gabriel Garcia Marquez. Veţi vedea cat de singur poate fi omul în iureşul vieţii, cât de zbuciumată, de tristă, ba chiar uneori şi lipsită de sens poate fi viaţa şi totodată cât de dornic de a trăi este omul. Chiar daca e singur, chiar dacă e trist, chiar dacă nu găseşte sensul, pentru oricine, viaţa e frumoasă căci ea rămâne un Dar… Omul care citeşte e un om informat. Un om informat, e un altfel de om… Cartea nu-ţi înlocueşte viaţa. Dar te ajută să treci destoinic prin ea… – Emilia Plugaru (scriitoare)

    Pe mine m-a marcat cartea lui D. Carneghi, care mi-a fost daruita de prietena mea cind am implinit 18 ani. Recunosc, că atunci chiar m-am suparat pe ea, deoarece la acea virsta imi doream un alt cadou. Acum recunosc ca a fost cel mai bun cadou pe care l-am primit. Am citit multe carti in copilarie, şi în prezent, prefer sa citesc o carte buna in loc să privesc stirile la TV. Recent, am citit cartea lui Robin S.Sharma „Calugarul care si-a vandut ferrari-ul”, care m-a impresionat mult si mi-a schimbat viziunea asupra multor lucruri. Am spus-o de mai multe ori ca vreau sa semanam mai multa bunatate in societate, sa fim mai buni si aceasta o spun de cite ori am posibilitatea, dar ma stradui si prin propriul exemplu sa conving colegii, prietenii si pe cei ce ma inconjoara ca se poate sa fim mai buni. – Luminiţa Suveică (Medic-şef sanitar, municipiul Chişinău):

   Cartea este intr-adevar scara urcand pe care, fiecare din noi se manifesta in viata. Si intr-adevar, educatia fiecarui om are ca temelie experienta generatiilor trecute, experienta lasata in scrierile premergatorilor nostri. Aici, este notoriu un lucru sau, daca doriti, o consecinta a scrierilor citite de persoana. Si anume, – impactul si masura intelegerii celor citite si, in final, cum s-a plasat aceasta experienta scrisa in educatia celui care a citit cartea. Pentru mine, cel care vin din secolul trecut, si care a fost educat de un sistem ateist, trezit in toiul constructiei unui stat al intregului popor muncitor, – aceasta scara a inceput conform programului scolar de educatie a unei generatii de oameni sovietici. Perioada sovietica a fost bogata in scriitori care pe mine m-au trecut prin tranzitia basarabenilor din anii de dupa razboi: Vladimir Besleagă, Ion Constantin Ciobanu, Andrei Lupan, Emilian Bucov, Ion Druta, Nicolae Costin. Nu vreau sa zic ca am citit exstraordinar de multe lucrari de-ale scriitorilor moldoveni, dar mi-a ramas dragostea lor de oameni, dragostea pentru meleagul natal, umorul popular mostenit de la strabuni lasat la „fiecare socoteala cu socotelita ei„. Influenta scriitorilor rusi A. Puskin, L.Tolstoi, F. Dostoievshii, M. Gorkii, mi-a lasat o urma adanca in cunoasterea limbii ruse si mi-a dat posibilitatea sa vad din interior tragedia Rusiei afectata de comunismul trotchist si mai tarziu, presiunea unui partid dictatorial. Dar si in perioada transformarii societatii sovietice „Arhipelag Gulag” si „V krughe pervom” ale lui A. Soljenitzyn au lasat o urma de deschidere a urmarilor acestui experiment social. Multe se mai poate de amintit despre romanele istorice trilogice ale lui Alexandru Dumas-tatal , care imreuna cu ecranizarea acestor opere au lasat iaras o alta caramida in firava mea experienta de citire. Din modernismul literar Paulo Coelho, în special, Alchimistul a scandalizat oarecum perceptia mea de existenta contemplativa a lumii. M-au interesat lecturile preferate din cinicii antici Antisfen si Diogene din Cratet. Din cartile citite in SUA as remarca „Patruzeci de zile si patruzeci de nopti„scrisa de nepotul lui C. Darvin. Dar cel mai mult din cartile care au influientat la cresterea mea a fost „Kapitalul ” lui Karl Marx si „Teoriile valorii adaugate „. Astazi, in tumultul economiei de piata ma inspir din cartile lui A. Piz, Napoleon Hill, si tot mai mult analizez ce ne incurca sa ne facem tara asa cum dorim. Pana la urma am ajuns la filosofia lui Petre Tutea care zicea ca „Fara credinta, fara Dumnezeu omul devine un animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.” Ar parea straniu, ca crescut si educat de un sistem ateist, m-am trezit ferm convins de creationism si convingerea ca unica solutie de a face careva schimbari in tara vin de la vorba – „Daca vrei sa-ti faci randuiala in viata, atunci intai sa-ti faci randuiala in ganduri . Ca gandurile noastre devin vorbele noastre si vorbele noastre devin faptele noastre. Iar faptele noastre fac viata noastra!” Economia nu are nationalitate, are legi! Aceste legi nu intreaba cum se numeste functia echivalentului general intr-o economie a oricarei tari. Banii, ca despre ei este vorba, servesc pentru efectuarea tranzactiilor de schimb a marfurilor. Marfurile nu apar din cer, ele sau sunt produse in tara asigurand locuri de munca si salarii muncitorilor, sau sunt aduse, fiind cumparate in tarile unde se produc in cantitati mai mari. In Republica Moldova s-a dus o politica de incurajare a capitalului speculativ. Adica, se aduc marfuri cumparate in alte tari si se realizeaza pe piata republicii, lasand tara dependenta de importuri si alungand forta de munca din lipsa locurilor de producere. Nu va uitati la politicienii care sunt angajati ai acestui cartel de speculanti. Nimeni din ei habar nu au de starea lucrurilor in realitate. Sau, daca cineva este de parere ca se stie totul, atunci vai de aceasta tara, unde lumea nu intelege lucrurile elementare si permite unor natafleti sa se joace cu viata oamenilor! …Principala bogatie a statului RM este pamantul fertil si bogat, se cere un program real de reforma a agriculturii si a vietii de la sat. Cu atitudinea guvernarii ce am avut-o in ultimii ani fata de sfera producerii presupun ca valuta nationala va cadea in continuare si fluxul monetar isi va continua drumul occidentului. Ce sa facem noi toti ?! Sa alegem un garant al Constitutiei toti impreuna si sa muncim cot la cot pentru intarirea statului RMoldova prin plata impozitelor de la realizarea marfurilor produse in teritoriu. Sa alegem sindicate care ar reprezenta interesele celor care muncesc in producere si trebuie remunerati la nivel satisfacator si bun pentru un trai decent al fiecarui cetatean. Cam maricica s-a primit acest discurs neintentionat, dar va asigur ca este rezultatul celor citite, studiate si gandite. As vrea sa zic, ca pana la urma toata viata pe care o petrecem aici este pentru a invata permanent pentru a indeplini legea Demiurgului – Iubeste aproapele ca pe sine insuti! – Ghenadie Dodiţă (Consultant financiar în asigurari)

Dacă e să pornim de la ideea de a fi pasionat de ceva, asta ar însemna, că omul respectiv cu adevărat îşi cunoaşte valorile sale, nu e superficial, munceşte sufleteşte, este cu spiritul şi ochii printre cărţi şi valori adevărate, îi place lectura, îi place muzica, îi place dansul, îi place plimbarea în aer liber, comunicarea frumoasă şi sănătoasă cu oamenii, deci, este un om împlinit, un om care poate aduce beneficul şi folosul sieşi şi societăţii, sieşi şi familiei sale. Prin interemediul acestor inimi, se construiesc relaţii de încredere , de respect. Or, a fi pasionat, a fi entuziasmat înseamnă a avea un vis, iar acest vis se naşte odată cu venirea ta pe lume… Tu doar trebuie să îl vezi şi să îl desluşeşti, la anumite etape ale vieţii… Cand eram copilă, mă visam pe malul unui lac, cu stelele aproape de creştetul meu, pe care puteam să le înhaţ cu mîna, şi vorbeam cu o Zînă de noapte în limba rusă, deşi limba rusă pe atunci nici nu o cunoşteam. Or, acest vis nu era un simplu vis, de fapt. Aşa am devenit peste ani un foarte bun traducător de limbi rusă şi romana, cunoscînd la perfecţie şi limba rusă, pe lîngă limba romană studiată la Facultatea de Litere, pe care am absolvit-o cu brio. Dintotdeauna am iubit carţile. Acasă aveam o mică bibliotecă, căci tatăl meu şi unchiul meu, din partea mamei, mai ales, erau pasionaţi de cărţi şi de literatură, îmi plăcea să le aranjez, să le citesc cu creionul în mînă. Literele lui Ion Creangă dulci, poeziile Marelui Mihai Eminescu, ale poetului naţional Grigore Vieru mă fascinau, apoi au urmat cărţile, traduse în limba romană, ale scriitorilor ruşi Mihail Şolohov, bunăoară; citeam din literatura universală;şi, deşi aveam doar 10 ani,citeam din Grigorii Belîh şi Alexei Panteleev, îmi amintesc romanul “Republica Şkid”, un roman asemănător cu faptele, descrise de Nicolae Dabija la începutul romanului Domniei Sale „Tema de acasă” , şi multe alte cărţi. Or, în copilărie am citit foarte mult, îmi plăcea să pregătesc lecţiile cu voce tare- orice temă din istorie, geografie, erau citite cu voce tare, iar profesorii din şcoală mă admirau şi îmi spuneau: „Vrem să te vedem la televiziune, acolo meriţi să fii tu”. Studiile la facultate le-am petrecut cu ore maxime în săli de lectură, şi fiecare bursă de student primită o dedicam, în jumătate, pentru procurarea volumelor de opere literare: Vasile Alecsandri, Mihai Sadoveanu, Mihai Eminescu etc… Deşi viaţa ne poate lovi crunt, vom rămîne în picioare doar atunci cînd orice bătălie dusă va fi, ca un cîntec inimos, căci aşa ar trebui, de fapt, să rămînă firea moldoveanului: în clipe amare să găsească un cîntec în suflet, să-i dea lumină şi dumnezeire. Am simţit, prin comunicarea cu altă lume, că nu e valoare şi nu are stofă omul, care este în afara cărţilor şi a literaturii. În cazul în care înţelegi acest lucru, te faci însingurat şi continui să te ajuţi pe tine, ca mai apoi, prin insistenţă benefică şi neordinară, într-un mod lejer, să demonstrezi şi altor oameni plăcerea şi farmecul lecturii, scrisulu, declamaţiei, artei de a comunica frumos şi elocvent. Uneori înţelegi, că eşti sungur şi atunci cu mîna pe inima trebuie sa recunosti, ca da, artistul, omul spiritual, este singur in faţa artei. Singur, vei suferi pentru familie, pentru o lume întreagă, pentru artă, iar sacrificiul în numele artei şi spiritualitatea, prin însăşi conceptul ei, este cea mai sublimă dragoste, care poate şi tratează suferinţe şi mentalităţ, incapabile să devină caractere. O carte citită este un studiu, pe care ţi-l faci ţie însuşi, şi de fiecare dată, cînd recitesc o carte, mă redescopăr, într-o altă dimensiune. Am şi eu ambiţia de a citi cîte două–trei, patru cărţi odată, precum, am văzut, îi reuşeşte şi vedetei noastre Natei Albot. Cineva mă întrebă: „Cum, în ce mod, vrei să citeşti aceste cărţi odată?”, la care i-am răspuns: ” Din una voi conspecta totul, adică o voi parcurge cu creionul şi îmi voi nota în caiet, din Biblie mă voi regăsi, o alta o citesc dis-de-dimineaţă, cu voce tare, şi în pauze, iar a treia carte vreau să o citesc la noapte, gîndindu-mă la omul drag… (Lilia Manole, lingvist, traducător, scriitor, poetă)