Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


3 comentarii

Top cărti, autori recomandare BM B.P. Hasdeu


Numai prin lectură putem pătrunde în universul cunoașterii.
„- Am citit o grămadă de cărți, însă în mare, pe majoritatea le-am uitat. Atunci, care e rostul cititului? o întrebare adresata de un elev către Maestrului său. Maestrul nu-i oferi niciun răspuns.
După câteva zile, în timp ce se aflau în apropierea unui râu, Maestrul îi spuse tânărului învățăcel că îi e sete. Apoi îi arătă o strecuratoare veche și murdară, ce odihnea pe pământ și îi ceru să îi aducă puțină apă să bea. – Maestre, ce îmi cereți e lipsit de logică, protestă tânărul.
Maestrul însă nu-i oferi nicio explicație, văzându-și netulburat de meditația lui.
Înțelegând că nu avea sens să-și contrazică Maestrul, tânărul ucenic luă strecuratoarea și începu să execute absurda operațiune.
Și așa, tot scufunda strecuratoarea în apă și tot o umplea și de fiecare dată apa se scurgea prin orificiile strecurătorii. Zeci de ori, sute de ori, a tot încercat, dar n-a fost chip ca apa să rămână în strecurătoare.
Într-un târziu, epuizat, se așeză lângă Maestru:
— Mi-e peste putință să aduc apă cu strecurătoarea. Iartă-mă, Maestre, mi-e imposibil; nu am reușit să trec această probă, am ratat, îmi pare rău!
— Nu, răspunse zâmbind Maestrul, nu ai ratat. Privește strecurătoarea: acum strălucește, e curată, zici că e nouă. Apa care s-a scurs prin orificii a curățat-o.
„Vezi tu?” continuă Maestrul, „înainte de a citi o carte ești precum era strecurătoarea la început, iar cartea, precum apa din râu. Nu are atât de mare #importanță dacă nu poți păstra totul în memoria ta; importantă este apa pe care cărțile o lasă să curgă în tine; pentru că, fara urmă de îndoială, cărțile, cu ideile lor, cu emoțiile lor, cu sentimentele lor, cu cunoașterea lor, cu adevărul pe care îl găsești în paginile lor… curăță mintea ta și spiritul tău și te fac să devii alt om: unul mai bun, renovat.”
Acesta este rostul cititului…

– 26 februarie 1838 – s-a nascut Bogdan Petriceicu HASDEU, poet, prozator, dramaturg, ziarist, eseist, jurist, istoric, folclorist, filolog, lingvist, filosof și arhitect – ne-a lăsat convingerea că încadrarea în circuitul universal al valorilor se poate face doar prin păstrarea și promovarea limbii, istoriei și culturii. / 185 de ani de la naștere/ S-a nascut la Hotin, in Basarabia ocupata de Imperiul Þarist, si a studiat la universitatea din Harkov, dupa terminarea studiilor slujind ca ofiter in armata rusa. La 1856, cand sudul Basarabiei a revenit la Moldova, a trecut in acest tinut pentru a scapa de impilarea si deznationalizarea fortata practicata de administratia de ocupatie. Rusii i-au cerut extradarea, iar la refuzul autoritatilor romane, i-au anulat dreptul de mostenire pe care-l avea asupra unor mosii ale familiei ramase in partea ruseasca a Basarabiei. Mai tarziu insa i s-a recunoscut acest drept pe cale judiciara.La 1857 a fost numit membru al tribunalului din Cahul. Dupa sapte luni a demisionat. In 1858 s-a mutat la Iasi, ca profesor de liceu si bibliotecar al universitatii. A donat bibliotecii universitare 4.000 de volume. In acest timp Hasdeu a pus bazele mai multor publicatii, intre altele, revista „Din_Moldova” (1862-1863) in care a publicat poezii lirice, fabule, nuvele, critice etc.Intre 17 mai 1876 si 1 aprilie 1900 a fost director al Arhivelor Statului din Bucuresti, in aceasta calitate contribuind la publicarea documentelor in „Arhiva_istorica” si „Cuvente_din_batrani”, atat din arhivele romanesti, cat mai ales din cele straine, fiind primul conducator al Arhivelor Statului a inceput sa publice còpii dupa acte din arhivele straine privitoare la romani.In 1877 a fost ales membru al Academiei Romane ca un omagiu al intregii sale opere de pana atunci, dar si ca recunoastere a spiritului sau enciclopedist.Din 1878 a fost profesor de filologie comparata la Universitatea din Bucuresti. A tiparit o parte din lectiile sale pline de originalitate si de cunostinte vaste asupra literaturilor straine si a limbii romane.Hasdeu a cochetat si cu politica. Partizan al lui Kogalniceanu, a sustinut lovitura de stat din 2 mai 1864 a lui Alexandru Ioan Cuza. Ulterior, a sustinut dinastia straina, de Hohenzollern, apoi, pe aceeasi linie a ideilor de factura paneuropeana, a devenit membru al Partidului Liberal, ajungand deputat liberal in parlamentul Romaniei. Dupa moartea unicei sale fiice, Iulia, in 1888, a devenit mistic si fervent practicant al spiritismului, scop in care a construit Castelul Iulia Hasdeu de la Canpina. S-a stins din viaţă în data de 07 septembrie 1907, la vârsta de 71 ani, la Campina, lasând in urmă o opera vast și perenă. In ciuda criticilor, foarte dure uneori, asupra metodelor de lucru, Hasdeu ramane un mare om de cultură, un neobosit cercetător și un pionier al mai multor domenii ale filologiei si istoriei Romaniei.

  • „Fii liber sau conservator, fii cum știi, dar crede în Patrie”

Mizerabilii de Victor Hugo /26 februarie 1802- d.22 mai 1885/
Bărbatul este cea mai evoluată dintre creaturi. Femeia e cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar. Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.
Bărbatul e creierul, femeia inima. Creierul primeşte lumină, inima primeşte iubire. Lumina fecundează, iubirea reînvie.
Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia e invincibilă prin lacrimi. Raţiunea convinge, lacrimile înduioşează sufletul.
Bărbatul este capabil de orice eroism, femeia de orice sacrificiu. Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.
Bărbatul are supremaţia, femeia are intuiţia. Supremaţia semnifică forţa, intuiţia reprezintă dreptatea.
Bărbatul este un geniu, femeia este un înger. Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.
Aspiraţia bărbatului este către glorie, aspiraţia femeii este îndreptată către virtutea săvârşită. Gloria face totul măreţ, virtutea face totul divin.
Bărbatul este un cod, femeia este o evanghelie. Codul corijează, evanghelia ne face perfecţi.
Bărbatul gândeşte, femeia intuieşte. A gândi înseamnă a avea un creier superior. A intui înseamnă a avea pe frunte o aureolă.
Bărbatul este un ocean, femeia un lac. Oceanul are perla care-l împodobeşte, lacul poezia care-l luminează.
Bărbatul este un vultur care zboară, femeia o privighetoare care cântă. A zbura înseamnă a domina spaţiul, a cânta înseamnă a cuceri sufletul.
Bărbatul este un templu, femeia e sanctuarul. În faţa templului ne descoperim, în faţa sanctuarului îngenunchem.
Bărbatul este plasat acolo unde se sfârşeşte pământul, femeia acolo unde începe cerul.” / Victor HUGO/

Poet, dramaturg și romancier francez. Scriitor romantic, era pair al Franței din 1845, senator al Parisului și membru al Academiei Franceze din 1841
Romanul „Mizerabilii”este considerat drept una dintre capodoperele umanității, poate cel mai mare roman din toate timpurile!
-Scris de Victor Hugo, marele romantic al Franței, romanul n-a fost primit bine de toată lumea, mai ales în Italia, unde criticul care avea grija ediției spunea că”ar fi o carte doar pentru francezi”. Iată răspunsul genial al lui Hugo:”E o carte scrisă pentru toate popoarele. Nu ştiu dacă va fi citită de toate, dar eu am scris-o pentru toate. Oriunde omul zace în necunoaştere şi disperare, oriunde femeia se vinde pentru pîine, oriunde copilul suferă că n-are o carte care să-l învețe şi un cămin unde să se încălzească, cartea”Mizerabilii”bate la uşă şi spune:”Deschideti-mi, vin pentru voi!”Trebuie să mai stărui? Voi nu aveți săraci? Uitați-vă jos! Nu aveți paraziți? Uitați-vă sus!
Unde este armata voastră de profesori, singura armată pe care o recunoaşte civilizația? Aveți scoli gratuite şi obligatorii? În patria lui Dante şi a lui Michelangelo ştie toată lumea să citească? Au nu aveți, ca şi noi, un buget de război gras şi un buget de învățămînt ridicol? (cît de puține lucruri s-au schimbat în 200 de ani-n.m.)
Să verificăm ordinea noastră socială, să-i vedem păcatele!
Rezumat. Cartea Mizerabilii, e oglinda noastră în măsura în care e a voastră. Înțeleg că împotriva ei se ridică anumiți oameni şi caste. Oglinzile, fiindcă spun adevărul, sunt urîte. Asta nu le împiedică să fie folositoare. Eu am scris pentru toți, pătruns de o mare dragoste pentru țara mea, dar fără să mă preocup de Franța mai mult decît de alt popor. Pe măsură ce înaintez în viață, mă simplific şi devin din ce în ce mai mult patriot al umanității. Fac şi eu ce pot, sufăr de suferința universală şi încerc s-o uşurez, n-am decît puterile şubrede ale unui om şi strig tuturor:”Ajutați-mă!”
Iată, domnule, ce m-a provocat scrisoarea dtale să spun! Am stăruit atîta din pricina unei fraze din scrisoarea dtale:”Mulți italieni spun că „Mizerabilii”e o carte franceză. S-o citească francezii”!
Vai, o repet, mizeria e treaba noastră, a tuturor, fie italieni, francezi, englezi.
De când istoria scrie şi filosofia meditează, mizeria e veşmântul neamului omenesc. A venit momentul să smulgem zdreanța asta groaznică a trecutului şi să învelim picioarele goale ale Omului-Popor în haina de purpură a aurorei”.
Cât de frumos gândea Hugo! Iată dar care este menirea intelectualui adevărat. El trebuie să vadă adevărul dincolo de interesele meschine ale unuia sau altuia şi să fie alături de cei mulți şi oropsiți, de cei care disperă şi strigă în zadar, pentru că nu-i aude nimeni, niciodată.

COLLEEN MCCULLOUGH – „Pasarea Spin„- Există o legendă despre o pasăre care cântă o singură dată în viața ei, mai minunat decât orice altă făptură de pe pământ. Din clipa în care își părăsește cuibul, pleacă în căutarea unui copac cu spini și nu-și află odihna decât atunci când îl găsește. Ea cântă între crengile răzvrătite până când se străpunge singură în cel mai mare și mai ascuțit spin. Și murind, ridică deasupra agoniei sale triluri mai frumoase ca ale ciocârliei și privighetoarei la un loc. Un #cântec la superlativ ca preț al existenței sale. Pentru ceea ce-i mai bun în lumea asta nu există decât un singur preț: acela al unei mari dureri.
Așa spune legenda.
„Pasărea, cu spinul înfipt în piept, urmează ciclul implacabil al legii nescrise; nu știe de ce impuls este condusă, dar își începe călătoria pe care o sfârșește aruncându-se singură într-un spin. Și moare cântând. Chiar în momentul în care spinul o pătrunde, ea nu-și dă seama că o așteaptă moartea; cântă, cântă până când nu mai rămâne nici o picătură de viață în ea, până când nu mai poate să scoată nici un sunet. Dar noi, noi cei care ne implantăm singuri spini în piept, noi știm! Noi înțelegem! Și totuși o facem. O facem!”. /COLLEEN_MCCULLOUGH – „Pasarea Spin” (final)/
Scriitoarea australiană Colleen McCullough / 01 iunie 1937 – 29 ianuarie 2015/ al cărei bestseller din 1977 „Pasărea spin” a fost adaptat într-o miniserie de televiziune de mare succes, ar fi implinit 85 de ani /în 2022/. A murit la 77 de ani într-un spital din Norfolk Island, joi, după ce în ultimii ani a suferit din cauza mai multor probleme de sănătate. Scriitoarea a trăit pe o insulă de pe teritoriul australian din Pacificul de Sud, în ultimii 40 de ani, după ce s-a căsătorit cu un localnic, Ric Robinson. Cea mai recentă dintre cele 25 de cărţi ale sale, „Bittersweet”, a fost publicată în anul 2013. Colleen McCullough a devenit scriitoare după ce a lucrat mai bine de un deceniu în calitate de cercetătoare în ştiinţe neuronale, în Australia, Marea Britanie şi Statele Unite, şi a avut un succes imediat după publicarea romanului „Pasărea spin”, o dramă de familie cu o acţiune plasată într-o fermă din Australia.
Acţiunea acoperă 60 de ani din viaţa membrilor familiei Cleary, veniţi în Australia pentru a prelua o ferma lăsată moştenire de o mătuşă, şi se centrează pe povestea iubirii interzise dintre tânăra Meggie Cleary şi preotul Ralph de Bricassart.
Mary Carson, proprietara unei mari ferme de animale, se îndrăgosteşte de preotul parohiei, Ralph de Briccasart, chiar dacă el o remarcă pe nepoata lui Mary, Meggie Cleary. Deşi atras de tânără, Ralph îşi părăseşte parohia pentru a-şi începe ascensiunea în ierarhia bisericească. Hirotonisit ca arhiepiscop în Roma, Ralph este chinuit încă de dragostea sa pentru Maggie, care se mărită cu Luke, într-o încercare disperată de a-l uita. Ralph se întoarce în Australia pentru o idilă senzuală alături de Maggie, deşi amândoi ştiu că fericirea lor nu este de lungă durată.
Drepturile de ecranizare a romanului „Pasărea spin” s-au vândut cu 1,9 milioane de dolari, iar volumul a fost adaptat într-una dintre cele mai urmărite miniserii de televiziune din toate timpurile, în care rolurile principale au fost interpretate de Richard Chamberlain şi Rachel Ward. Cartea s-a vândut în peste 30 de milioane de copii pe plan mondial.
,,Pasărea spin ” ecranizat în 1983 /40 de ani/

Marin_SORESCU, poet, dramaturg şi eseist, ministru al Culturii (1995), membru al Academiei Române (Premiul mondial de poezie „Fernando Riello”, Madrid, 1983; Premiul Herder pentru întreaga operă, 1991) ( n. 19 februarie 1936 – m.06.12.1996).

Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. Şcoala primară o face în comuna natală. Începe Liceul „Fraţii Buzeşti”, Craiova, transferat apoi la Şcoala Medie Militară Predeal, absolvită în 1954. Mai apoi face Facultatea de Filologie din Iaşi (1955-1960). Stabilit la absolvire în Bucureşti, cu o ascensiune rapidă în lumea literară ca poet, romancier, dramaturg, eseist. Operele lui au fost traduse în SUA, Canada, Mexic, Brazilia, Columbia, India, Anglia, Germania, Franța, Grecia, Suedia, Italia, Olanda, Spania, Portugalia, China, Singapore, Rusia, Cehia, Slovacia, Serbia, Macedonia, Bulgaria ş.a. A publicat primul său volum („Singur printre poeţi”) în 1964 şi de atunci a impus un stil degajat, uşor ironic, fantezist. Sunt foarte cunoscute şi volumele din ciclul „La lilieci”, un univers poetic pornind de la un cimitir ce poartă acest nume.

Ca dramaturg, piesele sale s-au bucurat de o primire excepţională, fiind traduse şi prezentate pe scenele din Paris, Zürich, Tampere, Berna, Copenhaga, Geneva, Napoli, Helsinki, Dortmund, Varşovia şi Port-Jefferson (SUA)

În articolul Un tânăr poet, portret literar, în „Contemporanul”, octombrie 1964, G. Călinescu afirma că Marin Sorescu „găsește un punct de vedere ce n-a trecut altuia prin minte, așază oul ca și Columb, spărgând coaja în partea sferoidală și apoi, găsindu-și o stabilitate, vorbește în chipul cel mai simplu. Perspectiva insolită devine un regim normal.” Marin Sorescu are o „capacitate excepțională de a surprinde fantasticul lucrurilor umile și latura imensă a temelor comune”.

Încă de la început, Marin Sorescu și-a datorat popularitatea poeziei și succesului în critică. El apare în literatura română pe fondul unei necesităţi de combatere a pseudopoeziei proletcultiste, căreia îi răspunde prin creaţia sa eliberată de dogmatism, care parodiază subtil regulile clişeizării de orice fel. Sorescu a debutat cu volumul de versuri parodice Singur_printre_poeți (1964). „Nu întamplător poetul a debutat cu parodii. Spiritul parodic trebuie considerat însuşirea principală a întregii lui literaturi“ afirma Nicolae Manolescu în Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură ).

Însemnătatea şi rolul acestuia rezidă în prefacera limbajului poetic românesc și în crearea unei formule poetice. „În ciuda faptului că poeziile lui par să-şi poarte la vedere ideea, ca unele făpturi acvatice scheletul, nu există un acord clar în părerile criticilor despre poet, ceea ce denotă un anumit mister, neaşteptat la prima vedere” (Nicolae Manolescu).

Primul volum din La_Lilieci (1973) aducea în prim plan lumea satului dintr-o perspectivă cu totul nouă, una în care refuzul convenţiilor lirice, tragicul şi comicul coexistau într-o cheie considerată ironică, dar nu lipsită de afecţiune. Copilul ia parte la jocurile vârstei (lupta cu gărgăunii din scorbură), unele utile economic (făcutul pe momâia), sau cască gura la spectacolul lumii rurale, cu obiceiurile şi tradiţiile ei. Volumele II-VI au fost publicate în 1978, 1980, 1988, 1995 şi 1998 (postum).

Valoarea pieselor de teatru ale lui Sorescu a fost intuită din prima clipă de către critici şi regizori, aproape toate bucurîndu-se de puneri în scenă foarte interesante. Teatrul lui Sorescu nu este poetic în sensul verbal, unii comentatori l-au înrudit mai degrabă cu poezia autorului decît cu genul dramatic. Marin Sorescu interiorizează dialogul, care devine un fel de convorbire a omului cu el însuşi. Această trăsătură este evidențiată în trilogia Setea_muntelui_de_sare (1974). Titlul trilogiei este o metaforă care sugerează setea de Absolut a omului superior, iar cele trei drame care o compun sunt mediații-parabole, realizate prin ironie. Ilustrând titlul trilogiei, dramele #Iona, #Paracliserul și #Matca sunt parabole pe tema destinului uman, parafrazând trei mituri fundamentale: mitul biblic (Iona), mitul meșterului #Manole (Paracliserul) și potopului (Matca)

Poezia Trebuiau_să_poarte_un_nume, a fost recitată de autorul însuși. Viziunea_viziunii (1982) și Trei_dinţi_din_faţă(1977) sunt romanele reprezentative ale scriitorului. În varianta sa necenzurată, Trei dinţi din faţă este mai mult decât un roman erotic, este un roman al mutilării omului într-un comunism absurd şi dureros.

În proza pentru copii, autorul practică ludicul „de plăcere”, fantezia, insolitul asocierilor, cu volumele: Unde fugim de-acasă?(1967), O aripă şi-un picior (1970), Cocostârcul Gât-Sucit (1987), Cirip-Ciorap (1993), Ocolul infinitului mic, pornind de la nimic (2005), Diligența cu păpuși (1998).

Despre Marin Sorescu> Este cunoscut și pentru preocupările sale pentru pictură, având de-a lungul timpului numeroase expoziții în țară și străinătate;

Textele sale au fost traduse în peste 20 de limbi;

A fost redactor la revistele „Viața românească”, „Viața studențească” (1960-1963), „Luceafărul” (1963-1966); A fost redactor-șef la Studioul Cinematografic „Animafilm” din București (1966-1972) și redactor-șef al revistei „Ramuri” din Craiova (1978-1990);

În 1990 a fost numit director al Editurii „Scrisul românesc” din Craiova;

A fost ministru al Culturii în perioada 25 noiembrie 1993 – 5 mai 1995.

A tradus integral creația poetică a lui Boris Pasternak;

O poezie de Marin Sorescu, tradusă în engleză, a apărut afișată din data de 10 februarie 2020 în metroul londonez și va sta acolo timp de patru săptămâni. Poezia Perseverență a fost aleasă pentru proiectul intitulat „Poems on the Underground” (Poezii în subteran), o inițiativă care aparține mai multor instituții britanice, între care Primăria Londrei

Tudor Mușatescu ”Titanic vals”, „Visul unei nopți de iarnă”
A fost un poet, prozator, dramaturg și umorist român. (120 ani de la nastere)
“Nu vreau să mor până nu termin de trăit!”, spunea autorul “muşatismelor”. Tudor Mușatescu – un dramaturg de o savoare deosebită. A plecat din această lume pe 4 noiembrie 1970 la 67 de ani. A lăsat în urmă capodopere ale dramaturgiei româneşti. Fiul său, Bogdan Muşatescu, spunea că „Titanic vals“ a avut 35 de ridicări de cortină, la o singură reprezentaţie.
„Dacă îmi recunosc un merit ca dramaturg este că oricare din personajele mele, înţepat cu un ac, va sângera sânge viu, uman“, spunea Tudor Musatescu, autorul pieselor „…Escu“ sau „Visul unei nopţi de iarnă“.
Câteva dintre cele mai cunoscute muşatisme:
Era atât de zgârcit, încât, noaptea, lătra în curte ca să facă economie de câine.
Unii trăiesc gratis, alţii degeaba.
De ce prostul e mărginit, când prostia e nemărginită?
Bănuitorul se trezeşte înaintea ceasului deşteptător, ca să-l controleze dacă sună exact.
Caloriferul stins e mai rece decât frigiderul în funcţiune.
Când stai de vorbă cu proştii numai duminica e o adevărată sărbătoare.
Fost primar, fost prefect, fost senator, fost ministru, conu Mişu a fost numai fost.
Marele cusur al femeilor este că te iubesc, totdeauna, când ai altceva de făcut.
E frumos să fii bun, dar trebuie să fii şi bun la ceva.
Numai după invidia altora îţi dai seama de propria ta valoare.
Dragostea.. Bătăi de inimă pentru dureri de cap.
Sentimentul care vine în galop şi dispare în – vârful picioarelor.
Femeile nu înşeală, compară.
Plictiseala lungeşte ziua şi scurtează viaţa.
N-am cerut vieţii nimic. Tot ce am avut, i-am smuls. Şi tot ce n-am avut, mi-a furat.

– Marele filosof Mihai ȘORA ne-a părăsit, dar ne-a lăsat multe mesaje și lecții de viață (7 noiembrie 1916 – 25 februarie 2023)
Născut în 7 noiembrie 1916, la Timișoara, Mihai Șora a fost considerat un reper pentru lumea intelectuală a României. Extrem de activ pe rețele de socializare, Șora a fost mereu prezent la protestele din piata victoriei din 2017 – 2018.
A urmat studii de filosofie la Universitatea din Bucuresti (1934-1938), unde l-a avut profesor, printre altii, pe Nae Ionescu, după care a plecat la Paris, unde a obtinut titlul de doctor in filosofie, devenind pentru o vreme cercetator la Centre National de la Recherche Scientifique. Revenit in tara, s-a dedicat unei vaste activitati editoriale, regandind din temelii colectia „Biblioteca pentru toti”, in care vor aparea in deceniile sapte, opt si noua cele mai importante carti ale culturii universale. Din anii ’70 a inceput sa publice dialoguri filozofice in revistele literare, care mai tarziu vor alcatui carti de referinta in filozofia romaneasca. Dupa 1990 a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social si a ocupat fotoliul de ministru al Invatamantului in primul guvern de dupa revolutie (Templul Coral).
După evenimentele din decembrie 1989 a fost ministru al învățământului în primul guvern Petre Roman (30 decembrie 1989–28 iunie 1990). Șora a precizat că și-ar fi dat demisia din guvern în semn de protest față de mineriadele din 13–15 iunie 1990 și că ar fi refuzat să fie reconfirmat pe post în guvernul constituit după alegerile din mai.
În anul 2000, Mihai Șora și alți intelectuali (Sorin Vieru, Horia Roman Patapievici) s-au alăturat unei manifestații împotriva lui Corneliu Vadim Tudor și a extremismului politic.
Mihai Șora a fost unul dintre oponenții vocali ai modificărilor la legile justiției, care au declanșat protestele din 2017–2018, alăturându-se deseori demonstranților, în ciuda vârstei înaintate. Poziția sa în cadrul demonstrațiilor: „Ceea ce au făcut guvernanții în această noapte pot face oricând, în orice moment, cu orice lege, nu doar în Justiție. Dacă acum pui lacăt pe independența Justiției, mâine poți interzice circulația persoanelor, poți suprima internetul, presa liberă; poți închide granițele, poți trimite oamenii în lagăre, la munca silnică ori îi poți, pur și simplu, extermina. Iar toate acestea în numele votului democratic care te-a adus la Putere, în numele „democrației”, al poporului… În numele „democrației populare. Mecanismul de atac la statul de drept este predictibil și își dovedește, iată, ciclicitatea implacabilă. A fost noaptea minții guvernanților. Este prea mult și prea periculos pentru a-i lăsa să-și facă în continuare de cap!” / Primarul din Timişoara Dominic Fritz:
”Mihai Şora a fost o inspiraţie pentru generaţii de români, a echilibrat revolta cu speranţa, generozitatea cu determinarea, #înţelepciunea cu amuzamentul. Ne va rămâne un far călăuzitor, în Timişoara, România si Europa. Drum lin!”

IULIA HAȘDEU „Îngerul_și_ghiocelul”
Într-o zi, un înger zbura în văzduhul limpede legănându-se printre stelele strălucitoare. La fiecare stea se oprea şi culegea o floare la întâmplare. Şi după ce adunase câte una din fiecare lume a universului, făcând astfel în braţe un buchet ceresc, s-a pogorât pe Pământ şi a cules şi de aici o floare la întâmplare.
Apoi, urcă din nou la cer şi dispăru sub bolta de azur. Florile de pe Pământ, care îl zăriseră pe îngerul strălucitor, fără a vedea însă şi floarea ce o luase, se întrebau geloase care dintre ele era fericita surioară pe care o alesese îngerul şi o luase cu sine.
– Este un trandafir, spuneau trandafirii.
– Este un crin alb ca şi el, spuneau superbii crini.
– Nu, este o floare de portocal cu parfum divin, încercau să convingă portocalii.
– Vă spun eu, suratelor, că nu poate fi decât o lalea, strigă fălindu-se o lalea splendidă.
Chiar şi violeta, atât de modestă de obicei, aspira la cinstea de a avea o soră în Rai şi susţinea cu blândeţe că îngerul luase cu el o violetă.
Singur, ghiocelul stătea deoparte, în tăcere. Celelalte flori uitaseră de el. Deodată, din înaltul cerului o lacrimă ca o perlă căzu şi prinse a străluci pe ghiocelul cu tulpiniţa frântă.
Îngerul nu mai apăru; însă o voce divină străbătu văzduhul înmiresmat, ca o rugă blândă şi necontenită.
– Biată floare, zise , floare cu adevărat modestă; pentru că te-am vătămat, cere-mi o răsplată; spune-mi, ce doreşti?
– Mai nimic, răspunse ghiocelul.
– Vrei parfumul trandafirului?
– Nu.
– Strălucirea lalelei?
– Nu.
– Albastrul brebenelului?
– Nu.
– Frunza parfumată a lămâiului?
– Nu.
– Atunci, ce doreşti?
– Pentru că îţi face plăcere să-mi oferi un dar, Stăpâne, dă-mi voie să mă nasc şi să înfloresc iarna, sub zăpadă şi promoroacă şi fă ca la mireasma mea îmbătătoare, la apariţia mea binecuvântată, oamenii înăspriţi şi înfriguraţi de vânt şi de ger să se simtă încălziţi şi întăriţi de speranţa apropiatei primăveri, a soarelui de foc cu raze divine.
Din ziua aceea, GHIOCELUL este totdeauna prima floare care ne zâmbeşte după urâcioasa iarnă, alb ca şi cum ar mai purta încă urma lacrimii sfinte.

O primăvară frumoasă și de suflet vă doresc!!!

#Svetlana_Vizitiu, prezentare, recenzii, carti din fondul BM B.P.Hasdeu


4 comentarii

Victor Ciobanu:„Îndemnul către iubire”. Recenzie literară


Scriitorul Victor Ciobanu este o revelație apărută dintr-o generație curajoasă care s-a realizat cu adevărat prin talentul său mult mai târziu… Farmecul autorului, dragostea de viață și devotamentul față de persoana iubită cuprind viața trăită și evenimentele descrise cu o lumină aparte. Cu adevărat, credință, speranță și iubire.
Cărțile lui îl fac și pe cititorul adult să se gândească la multe lucruri. În spatele descrierii unor poeme sau documente istorice, se simte dorința de a face din această lume un loc mai bun, de a o scăpa de xenofobie și de ură. Se dovedește că tema dragostei, a toleranței – se află în centrul atenției în operele sale. Tema satului și a consătenilor provoacă un sentiment ciudat pe care adesea nu-l înțelegem decât atunci când… Dumnezeu ne iubește cu o dragoste aspră.
Dar, ce putere a iubirii în versuri! Că există orice poem, în care să depășești totul, să nu strici, să nu renunți, să fie un sprijin pentru o persoană… Poezii scrise într-un rimt minunat, adevărat. Câtă simplitate și spirit de observație! Ca autor, este simpatic chiar și cu cei care stau „de cealaltă parte” indiferent de ideologii sau priviri politice. Scriitor autentic și pentru toți cititorii…
Lectura cărților V. Ciobanu sunt o modalitate grozavă de a profita la maximum de o seară în familie sau la o cafea cu prietenii.

IUBIRE împletită-n vers”, autor Victor Ciobanu
Dragostea nepresărată cu un strop de tristețe pare plictisitoare. Cât de strâns legați sunt acești doi iubiți eterni ai vieții – iubirea și singurătatea. Și cât de subtil este legată în versuri
Sensibilitatea. Ea este jenantă tot timpul, de ea se tem… Chiar e ascunsă într-un buzunar lateral. Și o scot seara în singurătate, în pernă. Ca să vedem cum se zbârcește într-o zi – tandrețea noastră, ale căror dialoguri sincere și chiar puțin ciudate țințesc cumva direct la inimă într-un mod uimitor și sunt amintite atât de puternic chiar și atunci când te trezești în miezul nopții. -„Nopțile ghiceam în stele,/Tot sperând în zi de mâine./Fericiți priveam la ele,/Până-n zori, mânuță-n mână. / Ah, ce repede s-au dus/Acei ani bogați în farmec/Și ce repede-am ajuns,/Să cântăm final de cântec! / Mărul meu s-a scuturat,/Sunt bărbat în toată firea,/Din sărutul fermecat/Rămas-au rodul și iubirea.” /fragment din Sărut fermecător, p.17/
Speranțele și dragostea – în felul lor atrag și te fac să simți durere, dar și fericire… Să realizezi că uneori trebuie să ne asumăm riscuri:-Trăiește așa cum simți! Poate că nu va funcționa. Uneori nu merge deloc, dar trebuie să încerci. Continua sa incerci. Altfel poți deveni marionetă cu zâmbete pictate, iar înăuntru ești doar rumeguș… „Te văd ades, puică, trecând, /Pe cărăruia dintre nuci,/În vânt cosițe fluturând,/Când vii acasă sau te duci. /Și nu e altul mai ferice/În ziua-n care te-am văzut/Dar cine poate să-mi explice/Esența dulcelui sărut? /În toamnă frunze ruginii,/ Rămân goluți pomii de nuc,/În zile scurte și pustii,/Când nu te văd eu mă usuc.” /Motiv de fericire, p.13/
Poeziile sunt uimitoare. Cred că povestea lor l-a susținut pe scriitor în momente dificile, dar și ne oferă nouă putere și motiv de reflecție.
O Carte bună de motivație pentru lectură de seară. Într-un fel, e o biblioterapie pentru relații! Te obligă să gândești la obiectivele tale de viață, te învață să le stabilești corect și să te programezi pentru a le atinge în relația cu partenerul de viață. În general, mi-a plăcut. Recomand lectura cărții, sunt momente memorabile: „În lumea asta totu-i trecător,/Un vânt se potolește, altul vine,/Doar dragostea, simțirile nu mor,/Iubire-a fost și-n veci ea va rămâne. / Tu, scumpo, iubește-mă, ca înainte/În plină vară sau la început de an,/Iar eu să-ți fiu ca un copil cuminte/Și fericit să fiu, să nu mă simt orfan./ Un leac fermecător să-mi fie-a ta iubire,/Pastilă sigură de dragoste și dor,/Să ne scăldăm în dragoste, în pace, fericire/Și să simțim din plin efect lecuitor.” /Iubește-mă, p.37/ – Un vers minunat ca-un izvor prin valurile solare. Așa mi-am imaginat citind, cu un soare mare..

Duminica Mare” de Victor Ciobanu
O atenție deosebită autorul acordă mijloacelor de exprimare și preferă să vorbească direct cititorului. În general, poetul folosește un anapaest de patru rânduri și se adresează cititorului într-o conversație amicală, subliniată de mărime aleasă poetică, schimbând alternanța rimelor masculine după cele feminine, iar ritmul dorit este stabilit de o rimă încrucișată. Gândul autorului se desfășoară de la strofă în strofă, ceea ce face posibilă definirea genului nu doar ca poem-mesaj, dar și ca strofe aparte. Descrie anotimpurile, fără comparații floride, iar metaforele sale sunt de înțeles aproape oricui.
Sfârșit de toamnă/Trist i-afară, frig şi plouă/Cerul s-a-mparţit în două /Jumătate – stropi în ceață,/Altă parte – fulgi cu gheață./Nouri grei – roiuri de fluturi/Nu grăbesc în al lor drum/La hotarul dintre timpuri /Se împotmolesc în fum./Se mai văd pe cer cocori/Dar … treptat cedează toamna,/Scuturând puful din nori/Iarna-şi demonstrează blana./Mie, însă, nici nu-mi pasă, /Clit pe masă cu plăcinte,/Cu iubita stau în casă/
Strofele sunt unite prin anafore, subliniind, poate, mesajul principal al poetului care nu neglijează istoria plaiului natal, nici patriotismul. O carte pentru urmași, dar specifică pentru orice vârstă.
Izvorul veșniciei /La vechea Molovata lângă stânci/Țâșnește-o apă rece lângă o cruce./O vână de izvor cu rădăcini adânci,/Spre vechiul Tyras seva sa își duce./ Trecut-au hoardele turcești pe-aici/Și guri de tun în preajmă au bubuit./Și crunți vrăjmași, tâlhari și venetici/La mal abrupt de Nistru au căzut. / Izvorul pașnic însă n-a murit,/El murmură, își ține bine calea,/Spre libertate ideal râvnit,/Acolo unde îl așteaptă Marea. / Dar câte fete dorul și-au cântat/Din dragostea de inimă pereche./Curate jurăminte s-au legat/La cel izvor din Molovata Veche.(p.54)
Ca mijloc de exprimare, autorul recurge la metafore, de ex., („O vână de izvor cu rădăcini adânci”; Fete dorul și-au cântat; Curate jurăminte,), personificare (Spre libertate – ideal râvnit)
Versul e pur și simplu, clasic. Și ce este viu aici? Inima mea mică, a ta poate mai mare… Un potențial spiritual uriaș.

Amintiri la Început de iarnă/În astă zi ghimpoasă,/la început de iarnă,/O plapumă se țese
pe văi să se aștearnă,/Peste pământul puhav/întru suportul vieții/Din care am ieșit /și vom intra cu toții./Tot cad fără-ncetare /fulgi albi /pufoși de nea/Ca și atunci, /demult,/ în copilăria mea./Și/gândul mi-e acolo, /în anii de departe,/Ce au plecat, /pe rând,/și nu s-or mai întoarc/Mă văd copil zglobiu /în albul din ogradă,/Şi alintat de grija/băbuței de zăpadă/Cu cete de copii
/Pe deal la săniuș,/zburând ca o săgeată /pe panta din Costiş./Apoi cu nerăbdare, /ca-n timpul cel străbun,/Noi așteptam să vină/bătrânul Mos Crăciun,/Cu daruri scumpe mie, /cu vrăji și acadele/Ce-mi încălzesc şi-acum /nespus zilele mele./Din cartea de poezii „Gânduri așternute-n rânduri”/2022/
SPOVEDANIE /Șirag de ani încet sau scurs/cu soare și ninsoare./Dar, uite! că am și ajuns
să-mi pun o întrebare./Pe unde-am fost, ce am obținut,/prin „Eu”-ul meu de manieră?/Ce-am dobândit, de ani cernut,/la capăt lung de carieră?/O spun din start și răspicat –/nu mi-am râvnit fotoliu/și nici să fiu un împărat/pe tron de Capitoliu./Destul mi-a fost „OM” să mă știu/și fiu stimat de lume,/nicicând nu mi-am dorit să fiu /ceva mai sus de culme./Prieteni buni într-una am avut,/ce unii doar și i-au visat./Când sufletul și gândul m-au durut /ca pe un frate fost-am alinat./Și de-am greșit pe undeva /regret, îmi cer scuzare,/căci poate că așa-mi va fi /și crucea mai ușoară./
… În viață cumpene am avut,/s-au întâmplat de toate,/dar peste ele am trecut/cu capul sus și demnitate.”
Constatare /Mă dusei la o-ntâlnire /Să-mi văd tinerețea mea/Dar văzui spre-a mea mâhnire/Cu totul pe-altcineva./Îmi doream ochii să vadă/Pe cel mândru și frumos/ Făt-Frumosul din baladă/Dar văzui un mustăcios.Mustăcios cu tâmpla sură/Şi puțin încovoiat, /Purta ochelari în ramă/Nefiind acel băiat./Cel băiat cu ochi de rouă/Şi cu părul cârlionțat/Ce rupea inima-n două,/Când trecea seara prin sat./

  • Fărâmituri de Moșie” de Victor Ciobanu
    O adevărată Enciclopedie a satului, cuprinzând multe alte subiecte și titluri în carte: Frații; De ce tace clopotul; Fierarul călit din neamul Blajenilor; Destinul unui basarabean leovean; Pimen Cupcea – prima personalitate notorie a satului Cupcui (baștina autorului); Despre preotul Gheorghe Agura; Spicuri din viața lui Ghiță Mocanu…; Repercusiuni staliniste; Ultimul primar…; Parcul copilăriei; Fântânița lui Copăceanu, etc. O lume a oamenilor simpli de la țară.
    Trecutul nu este susceptibil la nicio schimbare, s-a întâmplat deja, nu poate fi decât regândit și eliberat, rupând firul fragil cu el. Fiecare persoană în ochii autorului Ciobanu este unică în felul său, iar ceea ce se întâmplă în viața fiecăruia consătean nu este în zadar, pentru că totul este în corelație strânsă. Anume această relație scriitorul o subliniază și este unul dintre mesajele principale ale întregului volum.„Câteodată mă gândesc, că bine ar mai fi să se restabilească acel parc, măcar în limitele posibile rămase, cu aleile sale de liliac, porțile ornamentate, văruite într-un alb strălucitor, trotuarele acelea din cărămidă roșie… Poate ar mai ține oamenii din sat grămăjoară și nu ar împânzi lumea cu copcuieni.”
    Emoțiile după lectură copleșesc. Un subiect sincer, emoționant, cu profunde note filozofice. Mai devreme sau mai târziu, vin momente de conștiințizare, de regândire a traseului vieții parcurse. Probabil, prin astfel de momente istorice de reflecție, înțelepciunea ajunge la om. Majoritatea scriitorilor nu fac excepție și se inspiră din povestirile oamenilor din sat. În carte, putem găsi lucrări dedicate special vieții la țară și a realizării trecutului. Din înălțimea experienței sale, a anilor trăiți, autorul îndeamnă să nu privim înapoi, pentru că e trecut, dar fără trecut nu ar exista prezentul pe care îl avem acum, deci, să învățăm trecutul pentru a influența pozitiv prezentul și viitorul…
    „…se acumulase suficientă informație, care se cerea analizată și sistematizată, precum fructele diferitor specii de pomi culese într-un singur coș. Badea Culiță, însă nu dădea semne de oboseală, răspunzând la orice întrebare concret, laconic, cu precizie în ceea ce privește data, locul, persoanele vizate cu nume și porecle. Ba chiar îmi spunea și cum era ziua la momente mai cruciale: cu ploi, vât, soare… Mi-am făcut impresia că toată viața lui este înregistrată în memorie, precum evenimentele istorice pe o peliculă de cinema…”
    Astfel de istorii îmbogățesc lumea spirituală a cititorului, dar, în același timp, această carte nu este pentru oricare cititor. Este o carte pentru un cititor sensibil, atent, cu o subtilă organizare patriotică.

  • Dar, înainte de a pleca, vreau să las aceste amintiri pentru generația nouă de nepoți ai contemporanilor de astăzi ca o părticică din sufletul meu și din viața satului de odinioară.”/Victor Ciobanu/
  • Pietrele de temelie ale satului Cupcui” de Victor Ciobanu; Petru Costaș
    Minimul realității sovietice este maximul povestirilor din carte, maximul psihologismului subtil și elegant. Aproape în întregime, volumul constă din documente istorice ale satului cu semnificații și descrieri – și nu există nicio slăbiciune sau tensiune nicăieri. Doar reflecții filozofice despre consătenii și legătura timpurilor, despre modernitate și trecut. Toate atrag prin subțilitatea acută a gândirii și tematică largă. Piatra de temelie! Să nu uităm de deportări… Doar memoria și timpul arată unei persoane esența sa! Dacă rămâne doar binele, iar răul se estompează și este șters – asta e grozav! Înseamnă că sufletul este strălucitor și tot ceea ce a fost, doar l-a făcut mai bun și l-a umplut de bunătate!
    Valeria Dascăl:„Lucrarea „Pietrele de temelie ale satului Cupcui” este un interesant și documentatt studiu istoric, materialul expus fiind fiind aranjat în două compartimente. Primul se referă la biserica din localitatea Cupcui, iar cel de-al doilea pune în lumină istoria Școlii de agricultură, care a activat pe moșia ei…
  • „Perioada cuprinsă între anii 1930 și 1940 pentru com. Cupcui a fost una liniștită, fără evenimente zguduitoare de însemnătate crucială. Deși această perioadă a fost f. scurtă, considerăm că totuși a fost cea mai frumoasă și fructuoasă etapă în dezvoltarea satului, întrucât aici deja de aproape 10 ani activa cu succes Școală Inferioară de Agricultură Cupcui (ȘIAC), ducându-i faima în tot sudul Basarabiei și partea de sud-est a României și lăsând amprente adânci în dezvoltarea satului și memoria sătenilor.Școala avea un corp profesoral excelent, o infrastructură de invidiat, construită și înzestrată cu inventar științific și agricol de performanță încă până la sfârșitul deceniului II al sec. trecut. Anual erau înmatriculați în jur de 20 elevi care se încadrau activ în procesul de educațe profesională și de lucru. Școala mai efectua un proces de iluminare în masele de țărani din sat și cele vecine prin nenumărate seminare teoretice și demonstrațiuni practice. ȘIAC participa și la diverse Expoziții, întrucât aici se făcea și lucrul de cercetare științifică ce ținea de domeniul geneticii, selecției și avea ce prezenta (oi de Karakul, vaci și tauri de selecție, porcine). Pe câmpurile experementale ale școlii se obținea material semincer de elită de grâu, orz, secară, porumb, boboase, pentru aprovizionarea jud. Cahul cu semințe pentru semănatul de toamnă și de primăvară. Vânzările materialului semincer obținut erau strict coordonate cu Camera agricolă a jud. Cahul, care aviza eliberările de materialului. La lucrările agricole și de deservire a Școlii agricole erau încadrați zeci de salariați localnici. Plus la această, mulți agricultori ai satului lucrau pământurile în dijmă, școala oferindu-le material semincer și tehnică agricolă necesară pentru lucrări.” (V. Ciobanu)
  • „Incontestabil faptul că cei care ne-au învățat să aplicăm corect formula vieții au fost părinții și dascălii noștri. Dacă părinții ne-au dat viață și ne-au învățat bunele maniere, atunci Măria-sa ÎNVĂȚĂTORUL a fost acela, care ne-a ținut mânuța să facem corect primul cârligel pe foaia de caligrafie, ne-a învățat buchea cărții. Prin viața mea au trecut mulțime de învățători și profesori, care și-au adus aportul în formarea personalității mele. Toți deopotrivă îmi sunt dragi, fiecare avându-și locul său în sufletul meu. Dar niciodată n-o să-mi uit prima învățătoare Natalia Ion Vioară, prima dirigintă Elena Efim Mihailov, directorul de școală Alexei Ion Blajă, învățătorii Serghei și Elizaveta Pârlea, Maria H. Blajă, Lidia și Stanislav Țurcanu, Maria Munteanu … Apoi au urmat alte trepte cu alți minunați profesori : Raisa Pacalo, Ștefan Prigorschi, Ion Ghurschi, Ecaterina Rotaru, mai târziu Ion Dediu, Vasile Șalaru, Mina Lozan, Al. Lupușor, Petru Obuh, Mihai Mîrza …Mulți dintre ei nu mai sunt printre noi. Astăzi este un prilej bun de a ne aminti de ei, cei plecați în lumea celor drepți, iar celor rămași să le doresc sincere felicitări cu ocazia Zilei Profesorului, dorindu-le cele mai sincere urări de bine, sănătate și prosperitate” /V.Ciobanu

  • Creațiile lui Victor Ciobanu vor fi înțelese mai bine de oamenii în etate, deoarece ating subiecte foarte serioase, profunde: satul, baștina, patriotismul, viața, libertatea, deșertăciunea, dragostea și singurătatea. Ceea ce o simți și o înțelegi doar de-a lungul anilor. Iar poeziile sale sunt reale! Nu este greu de diagnosticat un poem: este viu, real și plin de suflet. Doar că aceste epitete nu sunt capabile să transmită nici măcar o pătrime din farmecul ei și nivelul transcendental al performanței. Versurile trebuie citite, simțite și înțelese indiferent de starea de spirit! La BM B.P.Hasdeu!

Recenzii de Svetlana Vizitiu, Impresii din viață și cărți blog
decembrie 2022

Referințe la autor, aprecieri și constatări:

Valentina Moroșanu: „Povara gândurilor frumoase se transformă în versuri, cântece, edificii, cărți, sculpturi, poduri…ce unesc minți și inimi ! Frumoasele versuri ale poetului, Victor Ciobanu, colorează prin muzicalitatea sa naturală. Riturile de trecere ale vieții umane au specificul și legendele lor… În poezia ,,Capriciile Babei Dochia”, prin originalitatea întrebărilor retorice și exclamațiile retorice, poetul o invită pe Baba Dochia să mediteze în privința ritualurilor sale, …încurcând ițele primăverii. Florile- sărbătoarea reînvierii : Un fior dulce ca mierea, pe care o așteaptă toți. Substantivele – ,,floră, corolă” fac parte din terminologia domeniului -biologie, ce simbolizează sentimentul comuniunii dinamice ale Omului cu Natura și Universul.”

Emilia Plugaru– Frumos scris. Triste evenimente. Asta e istoria noastră.

Vladimir Ciobanu – Cita istorie se ascunde inca despre cei care au fost dusi si rupti de tara si…

Ina Stana Rebigan -Pentru domnul Victor Ciobanu ..Astazi cautând pensulele si tuburile de culori ca sa pictez ceva am dat peste lucrarea pe care am creat-o si puctat-o pentru coperta cartii domniei voastre FRÂNTURI DE MOŞIE aparuta anul trecut si am intrat in posesia unui exemplar .Am adus nepotelei mele acest exemplar pentru ca sa il aiba amintire de la bunica ei INA STANA REBIGAN care este departe de ea ca sa nu isi uite originile .Va multumesc pentru alegerea facută.”

Gherghina Tofan Prețios document! Lucrând la Monografia satului natal, am avut surpriza să descoperim asemenea documente. Ba chiar un ziar scris de mână, dar cu date interesante legate de toponimia locurilor și a numelor, a profesiilor și modului în care-și petreceau viața fruntașii satului și nu numai…Ar fi cazul să ne întoarcem în timp și să reluăm tot ce a fost bun în viața satului românesc.

Anastasia Balmuş-Vă preţuiec pentru muncă depusă şi dragostea de baştină! Stau şi eu de o lună în Arhiva Naţională a RM şi studiez materialele despre satul meu de la înfiinţare şi până în 1944, căci cele din anul 1944 incoace le-am cercetat, vre-o 15 ani în urmă, în Arhiva raională. Tot nu-mi ajungea timp să termin. Acum găsesc atâtea lucruri interesante…E un lucru enorm, ce ţine de timpul tău, consacrare, sănătate şi finanţe! Mă gândesc, că puţini vor aprecia acest lucru, nestiindu-l. Dar am o satisfacţie enormă, că totuşi fac un lucru util! Din una mie de necititori, sper să se găsească 2-3, care vor fi interesaţi de istoria satului natal. Mutanţi devenim nu toţi odată!

Ion Tataru – Felicitări, domnule ambasador al adevărului!!! Îmi place insistența dumneavoastră prin care aduceți adevărul istoric la suprafață! Un popor nu are viitor, dacă nu-și cunoaște trecutul! Nu este de neglijat astfel de personalități care au stat la baza formării unei industrii autohtone!Continuați cu același entuziasm! Bravo!

     

Date biografice și activitatea literară:

Victor Ciobanu s-a născut 19 mai 1955 în s. Cupcui, r-nul Leova.
Primele învățăminte de conduită și de viață le obține de la părinții Teodora și Victor Ciobanu, iar dragostea de poezie, lectură i-a fost insuflată de dascălii școlii medii de 8 ani din localitate, pornită de la creația lui Mihai Eminescu, pastelurile lui Vasile Alecsandri, poveștile lui Ion Creangă…
Face studii de specialitate la Școala de Bază de Medicină din Chișinău, absolvind-o în 1974. Însă dragostea de natură predomină asupra celei de medicină, perfecționându-și studiile la Universitatea de Stat din Chișinău (facultatea de ”Biologie și pedologie”), avându-i ca profesori Boris MELNIC, Ion DEDIU, Mina LOZAN, Vasile ȘALARU, Anatolie PODUBNÎI, Pavel GRIGORCEA, Ion MAHU, Petru OBUH, Mihail MÎRZA …, celebrele personalități din lumea academică. După absolvirea USM în anul 1984, urmează trei ani de studii postuniversitare la secția de aspirantură a AȘ a Republicii Moldova.
Activitatea profesională de bază a fost desfășurată la Academia de Științe a RM unde a activat 11 ani și Ministerul Agriculturii (22 ani), fiind preocupat de domeniul protecției plantelor. În virtutea activității profesionale, este autor și coautor a numeroase articole științifice, cărți de specialitate, Registrului de Stat al Republicii Moldova de Produse de Uz Fitosanitar, atlase de dăunători, boli, buruieni și îndrumări metodice pentru specialiștii din agricultură.
Începând cu anul 2000, în paralel cu activitatea de bază, începe să facă și poezie, proză scurtă (nuvele, eseuri, amintiri …). În acest sens deseori face glume, zicând că este „un tânăr poet în vârstă”.
Pasionat de istoria satului natal. A colectat și a studiat numeroase documente din biblioteci și arhive referitoare la diferite perioade istorice ale satului, deportările staliniste.
Activitatea literară este încununată cu un prim-volum nu prea mare de poezii „Pe aripi de gânduri …”, selectat și îngrijit cu dragoste de către fiică autorului Marina Moldovan, editat în 2017 la Luxemburg.
În a. 2018 este reeditat într-o ediție mai largă sub denumirea „Gânduri așternute-n rânduri” (Chișinău. Tipografia „TipocartPrint”). Conține poezii cu diversă tematică: socială, de dragoste, plaiul natal, dedicații etc.
Un volum separat cu poezii de dragoste față de persoanele iubite sub denumirea „Iubire împletită-n vers” este editat în 1919. Unele poezii au fost publicate în antologia Salonului Literar-Artistic „Arta prin educație” (Ploiești) „Lumini de curcubeu în pandemie” (Editura Amurg sentimental, București, 2021).
În 2021 apare lucrarea Fărâmituri de moșie (Editura „Pontos”, Tipografia „Print-Caro”), o carte în care autorul, cităm din preambul „pune accentul pe oamenii satului de baștină. Pentru el fiecare erou al cărții este un destin, o individualitate despre care merită să se vorbească, pentru că dânșii, fiecare în parte și toți împreună, sunt cei care întemeiază un sat și, prin faptele lor, îl fac să dăinuie în timp și în spațiu”.
Anul 2022 este întregit cu două lucrări de suflet. Prima carte „Pietrele de temelie ale satului Cupcui”, făcută în baza documentelor de arhivă și destinată aniversării a 222 ani de la prima documentare a bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” din localitate și centenarului de 100 ani de la înființarea Școlii Inferioare de Agricultură Cupcui, o școală românească deschisă în aprilie 1922, la doar patru ani după actul de Unire din 1918. În activitatea de succes a Școlii Agricole o contribuție esențială a avut și Pimen Cupcea, personalitate istorică a Basarabiei, născută la 1896 în satul Lalova de pe malul Nistrului.
A doua carte este un volum de poeme lirice despre natură, anotimpuri, variate specii de păsări, mamifere, insecte, plante… – întitulată „Duminica Mare”. A fost editată în preajma acestei sărbători de vară și include poezii cu o tematică deosebită, dedicată copiilor, elevilor și persoanelor pasionate de biologie, dragostea și ocrotirea naturii.

Text, foto: Svetlana Vizitiu, Impresii


Un comentariu

Educația și Dezvoltarea personală: Cărți noi la Biblioteca Hasdeu


La ce-i folosește omului toata știința lumii, dacă nu-i în stare să ierte un singur cuvânt supărător sau o privire care-l rănește? La ce bun o sută de sticle de ulei vărsat în candelă, dacă niciun strop nu este mărturia iertării unei singure jigniri? La nimic, totul este inzadar…

  • Copilărie și parentalitate cu impact”/ Runcan Patriția, 2020

                                            „Înainte de toate, vreau să știi: ești iubit și demn de iubire.”

O parte dintre copiii de astăzi nu se mai mulțumesc cu puțin. Își doresc tot mai mult. Dacă primesc nouă lucruri din zece, nu știu să se bucure de cele nouă, ci se întristează că nu l-au primit al zecelea. Materialul deține astăzi puterea. Astfel, se nasc neputința, frustrarea, egoismul, nemulțumirea. Suntem părinții care nu am avut atunci foarte multe opțiuni și credem că, oferindu-le copiilor noștri, poate mai mult decât au nevoie, acesta este binele. Avem noi, adulții, dorințe materiale tot mai mari și mai mari, iar copiii noștri ce pot înțelege? Care le vor fi reperele?..

În carte autoarea ne descoperă autencitatea, la fel dezvăluie importanța înțelegerii trecutului și importanța dezvoltării capacității de a-l analiza într-o manieră constructivă, pentru a crea o relație puternică și echilibrată cu copilul lor și pentru a nu se limita doar să reproducă același model parental, dacă acesta nu este sănătos. Este extrem de important ca mamele să beneficieze de terapie psihologică, pentru a fi capabile să își depășească traumele din trecut și pentru a-și însuși abilitățile specifice necesare construirii relației pe care și-o doresc cu copilul lor, într-un mod construirii relației pe care și-o doresc cu copilul lor, într-un mod conștient și voluntar.

Un volum cu multe informații utile despre educație și asistență psihologică, recomand în mod special, părinților.

„Cuvântul care mi-ar descrie cel mai bine copilăria este acasă. Acasă, lângă părinții mei, unde am trecut împreună prin bune și rele, unde am avut zile bune și zile mai puțin bune, unde am crescut, unde am fost educată și sunt mândră de educația primită, unde m-am jucat de dimineață până seară cu prietenii mei…”

Bunătatea sufletească și respectul sunt două valori după care îmi ghidez viața. Îmi place să ajut pe cine pot, nu doar familia, îmi place să ofer bunătate și, totodată, să respect și, la rândul meu mi-aș dori să fiu la fel de respectată. Respectul joacă un rol important în viața de zi cu zi și ne ajută să clădim relații interumane bazate pe acest aspect.”

Traumele din copilărie ale genitorilor, nerezolvate la vreme, reprezintă un teribil element perturbator pentru copilăria și viitoarea viață de adult a celor mici. Incidența tot mai accentuată a familiilor disfuncționale face tot mai rar valabil adevărul: „Din familii rele ies copii buni” (însă cu o dublă condiție, echilibrul și selectivitatea dovedite de copil). Desigur, teoreticienii și practicienii avertizează și „repară”, colaborează și se luptă cu varii ipostaze ale ignoranței și stricăciunilor avându-i ca autori pe părinți. Nu-i deajuns. Nu-i mereu la timp. Nu e pentru „toată lumea” copiilor afectați. Nu e cu asumarea și sprijinul tuturor părinților. Nu e, în toată clipa, cu toate resursele (profesioniști, instrumente, bani) trebuincioase celor mai bune terapii și rezultate. Din păcate, în lumea reală, atât de multe nu se pot!” Conf. univ. dr. Ștefania Bejan, Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași

  • „Mind Power=Subconștientul poate totul”/Kenoe, John, 2021

Din carte poți învăța: Cum să-ți valorifici puterile minții; Cum să-ți sporești creativitatea; Cum să-ți interpretezi visele; Cum să folosești cu succes tehnici de vizualizare; Cum să-ți îmbunătățești imaginea de sine; Cum să-ți dezvolți conștiința prosperității; Cum să construiești și să menții relații împlinite…

„Relaxează-te și umple-ți mintea cu încredere și speranță că vei primi răspunsul corect. Amintește-ți, speranța și încrederea nu sunt doar atitudini, ci și vibrații de energie. Aceste vibrații vor atrage soluțiile și răspunsurile potrivite la fel cum un magnet atrage metalul. O minte care vibrează, crezând că răspunsurile se îndreaptă spre ea în mod natural, atrage acele răspunsuri…”

„…Când doctorii au administrat un placebo, având impresia că era morfină, efectul acestuia asupra pacienților a crescut. Când doctorii credeau că morfina pe care o administrau era un placebo, efectul ei asupra pacienților scădea. Evident ceea ce credeau doctorii a influențat rezultatele la fel de mult ca ceea ce credeau pacienții. Dar cum se poate una ca asta? Cum ceea ce crede un doctor poate influența asupra pacientului? Oare nu contează doar ceea ce gândește pacientul?”

Vorbește-i subconștientului tău cu încredere, repetând mereu ceea ce îți dorești să facă acesta, dar formulează în așa fel, de parcă subconștientul deja face acel lucru. „Subconțtientul meu îmi oferă acum…” Repetă-ți asta de cel puțin 10 ori, simțind că procesul este deja în mișcare.”

Gândurile sunt semințe care sunt semănate în mod constant. Așa cum semințele de grâu produc grâu, conținutul gândurilor tale va avea un efect în viața ta. Vei culege ceea ce vei semăna. Mintea ta conștientă este precum grădinarul care are grijă de pământ. Este responsabilitatea ta să alegi cu înțelepciune ceea ce ajunge în grădina interioară – subconștientul tău. Pentru majoritatea, rolul nostru de grădinar nu a fost niciodată explicat. Neștiind acest rol, am permis semințelor de toate tipurile, și bune, și rele, să pătrundă în subconștientul nostru.

JOHN KEHOE, autor, profesor și filantrop. De peste 40 de ani îi învață pe oameni puterile uluitoare ale minții. El și-a dezvoltat pentru prima dată programul Mind Power în 1978, după un timp petrecut singur în pădurile din nord-vestul Pacificului. Pe parcursul carierei sale, a ținut seminare în fața a sute de mii de oameni din întreaga lume și a fost consultant pentru numeroase companii, printre care DeBeers și Mobil Oil.

Noi ne creăm propria realitate. Odată ce înțelegi că subconștientul tău îți va aduce ceea ce dorești și începi să lucrezi zilnic pentru a proiecta gânduri și imagini despre ceea ce vrei, lucruri uluitoare vor începe să ți se întâmple. Și nu este vorba de noroc. Pur și simplu, subconștientul lucrează cu mintea ta conștientă și îți aduce oamenii și circumstanțele de care ai nevoie pentru a-ți atinge obiectivele.”

  • Iluzia fericirii. O izbăvire terapeutică”/ Furtună, Dorian, 2020

Chiar dacă omul crede că fericirea e posibilă, cea mai impardonabilă greșeală e să o caute, să încerce să o dobândească prin acțiuni orientate spre fericire. Studiile de specialitate au dat un verdict clar: căutarea intenționată a fericirii poate fi autodistructivă pentru individ… Mai întâi, pentru că oamenii au o închipuire eronată despre ce este fericirea și adeseori urmează rețete și sfaturi inadecvate.

„Iluzia fericirii” – E o carte de filosofie, o filosofie de tip nou, impregnată cu studii științifice, cu referințe la cercetările sociologice, psihologice și antropologice. E o lucrare care invită la reflecții, iar tema fericirii e doar un prilej să ne implicăm într-un exercițiu filosofic și de gândire critică, să ne punem mintea în mișcare și să încercăm să privim dincolo de clișeele de care abundă lumea.

„Nu cumva fericirea unora constă în nefericirea altora? „E o lege a logicii: când cineva câstigă, un altcineva pierde. Orice câștig e pe contul cuiva, numai pierderea e pe cont propriu”, scria Victor Teleucă. Dar cu fericirea cum stau lucrurile?”

Nu e nimic rău în proiectarea speranțelor pentru viitor, dar e mai bine când învățăm să tolerăm eșecul, când de mici suntem vaccinați psihologic, față de maladiile spiritului, față de rateurile sorții

Tomas Hobbes:„Orice bucurie intimă și orice veselie provin din faptul că există oameni în comparație cu care ne putem simți plini de măreție

Autorul: „Nu vă creați valori eronate și așteptări dezamăgitoare. Faptul că toată lumea aspiră la fericire dovedește că idealul fericirii e cel mai neîmplinit. De ce mai insistăm dar cu această isterie a fericirii, dacă rezultatul e defectuos? Răspândind iluzia fericirii, răspândim depresia, chiar dacă avem bune intenții. Noi trăim în secolul cu cele mai multe cărți despre fericire pe cap de depresiv; aceasta e cam tot ce a dobândit cultul fericirii deocamdată.”

  • Uhu: Ghid de reeducare a părinților”/Hadârcă, Ionela, 2021

Educația cu blândețe a copiilor, dar și a părinților care au înțeles că se poate și altfel, fără abuzuri și umilințe, care caută să se vindece și să ofere generațiilor viitoare un început curat, bazat pe cooperare și respect, este motivul pentru care autoarea Ionela Hadârcă a realizat cărți care ne oferă soluții și idei care vor ajuta părinților să aibă o relație armonioasă cu copiii lor, cu partenerii și cu ceilalți adulți. Dar, și invers. Părinții care au înțeles cartea vor face și copiii lor să înțeleagă, doar să nu lipsească dorința… De a trăi și educa normal.

„…nu înțeleg de ce, la oameni, părinții îi întreabă pe copii ce vor, dacă, oricum, nu le respectă alegerile.”

„Noi, bufnițele, care suntem… știi tu… mai suntem și foarte serioase. Poate datorită faptului că am fost recunoscute drept simbol al înțelepciunii, nu ne maimuțărim niciodată în acest fel. Din ziua în care puii ies din ou, noi vorbim cu ei dela egal la egal. Fără a face mutre și a schimonosi cuvintele…”

„La bufnițe nu există cuvântul „alintat”. Poate din cauză că noi nu purtăm puii în burtă. La noi mama-buhnă clocește ouăle 28-35 de zile, duă care se îndepărtează de cuib doar pentru câteva minute, ca să le aducă micuților de-ale gurii. Cât sunt mici le aduce viermișori sau le rupe bucățele de carne. Când ies din ou, puii noștri au capul mare, ochii bulbucați, picioarele slabe și lungi, iar corpul – acoperit cu puf cenușiu. Ei șin ciocul mereu deschis în așteptarea hranei și scot niște sunete stridente. Sunt încredibil de frumoși, deși niciun animal din pădure nu este de acord cu aceasta. Ca să devină și mai frumoși, mama-bufniță îi cuprinde întruna, îi sărută și le repetă că sunt minunați. Cu timpul ei înșiși cred asta și se trasnformă în creaturile splendide (și modeste) pe care le cunoști.”

„De obicei, adulții consideră că au întotdeauna dreptate. Ei știu ce este mai bine pentru cei maici. Îi învață permanent câte ceva și le fac o sumedenie de observații. De asemenea, părinții mai întotdeauna întârzie undeva. Deseori merg înaintea copiilor, le spun întruna să grăbească pasul, să se îmbrace mai iute și să mănânce mai repede. Asta se întâmplă până când copiii cresc, apoi, brusc, toate grijile părinților dispar și acesștia se pun pe așteptat. Atunci copiii sunt deja mari și mereu grăbiți. Și iarăși nu au timp pentru alții.”

Uhu Ciuf-de-Pădure, o bufniță înțeleaptă (și foarte modestă), își petrece timpul comparând viața familiei sale – formată din soție, doi pui și bunicii – cu cea a familiei Tartinescu, care locuiește în blocul de lângă pădure și astfel trage cele mai înțelepte și neașteptate concluzii despre cum își educă părinții copiii. Dar cine a spus că doar părinții și bunicii sunt cei care îi pot educa pe copii? Uneori, e posibil (ba chiar trebuie) să fie invers! Savurați o lectură de seară, în timpul căreia veți afla și părerea celor mici despre lucrurile pe care credeți că nu le observă.

Autoarea: „Nu e o dizabilitate națională, e o trăsătură caracteristică a părinților de pretutindeni, care apelează la ipocrizie, neconsiderându-se vinovați (ca și în cazul mitei la care recurgem, liniștindu-ne că altfel nu era chip, și că noi, de fapt, nu suntem oameni răi). Sună înfricoșător, dar conținutul e destul de cruțător. Dar nu vreau să stric surpriza.”

  • Copilul înțelept”/ Silvestru, Aurelian, 2022

Înțelepte expresii, cu lecții și învățăminte – povești de viață, majoritatea adaptate din operele clasice.

Așa și a murit – o simplă orătanie. Pentru că asta se credea. Pentru că nimeni niciodată nu i-a spus că este vultur.”

Adevărul trebuie să invingă, indiferent cine pierde”, glăsuiește un proverb oriental. Dar cine mai mult decât omul care dorește să facă bine și nu știe cum?”

Vă imaginați, ca Dumnezeu să întârzie la o întânire? Dar iată că în povestea „Călugării” – Creatorul „un pic transpirat și cu veșmintele stropite de noroi. – Iertați-Mă că am întârziat, le-a zis, dar am întânit în cale un țăran cu carul împotmolit,  în glod și l-am ajutat să iasă din încurcătură…”

„Când Dumnezeu spune ceva, întregul Univers i se supune!”

Scrisă simplu, mai ales, pe înțelesul copiilor, volumul este recomandat, în special acestei categorii pentru dezvoltare personală!

„Ultimul cuvânt în istorie aparține copiilor. A investi în ei înseamnă a investi în viitor, în speranța că vom avea o bătrânețe liniștită și asigurată.” „Cel ce deschide o școală închide o temniță” – Voctor Hugo. Iar cel care adună copii orfani în ea închide și o parte din infern!

Moni Stănilă:„O carte extrem de utilă pentru orele de dirigenție sau pentru serile de lectură de acasă, care ar putea înlocui cu mult succes timpul pierdut la calculator su televizor”

  • Muzica: Descifrarea tainei”/Gagim, Ion, 2021

Sunt știute efectele miraculoase pe care le are muzica asupra plantelor sau animalelor, iar în acest volum autorul este tot mai interesat de impactul pe care îl are ea asupra creierului uman. În mod surprinzător, specialiștii au descoperit că muzica ne ajută mult mai mult decât credem. Ion Gagim a realizat într-un format special interviuri cu personalități care ne dovedesc acest impact asupra noastră…

Autorul ne descoperă – Talentul de asculta; Tăcerea dintre sunete; Muzica vorbește despre …muzică?; Lumea în care ar trebui să trăim; Armonia spiritului; Viețuire fără muzică; Magia artei de a cânta; Dumnezeu ne vorbește în limbajul muzicii; Existență în Lumină; În fața eternității; etc.

Este cuprinsul volumului muzical, și avem rare cărți bune în acest domeniu. Personalități, mari muzicieni, operele lor, interviuri, impresii din viață, multă fiolzofie și psihologie totodată audiind muzica lor.. Muzica ne învață a trăi pe aripile ei melodioase și inspirătoare… Și autorul ne ghidează în lumea ei particulară inclusiv zborul ei spiritual.

De vorbă cu melomanul sub formă de dialog, între ghid sau îndrumător, iubitorii de muzică vor pătrunde în tainele ei. – Câteva fragmente care ne pun pe gânduri, ne insuflă importanța expresiilor ale personalităților pomeniți de autor:

Vorbind despre necesitatea de a învăța să ascultăm și să înțelegem muzica, mă refer la muzica „clasică”… Bach, Mozart, Beethoven, Schubert, Chopin, Brahms, Ceaikovski, Rachmaninov, ș.a. … Muzica lor are multiple semnificații și fiecare din noi poate desluși în ea un sens anume. Pentru că muzica, adresându-se tuturor, se adresează, de fapt, sufletului fiecăruia dintre noi în parte.”

În general, dacă e să vorbim despre ascultătorul de muzică, trebuie să spunem că acesta are un statut aparte. Există acest termen special pentru iubitorii de muzică – meloman. Dacă cineva n-a putut deveni, din anumite considerente, un talentat compozitor sau un talentat interpret de muzică… atunci poate deveni un talentat ascultător de muzică…”

„…există ceva comun, ceva care determină esența muzicii unui sau altui compozitor. Rahmaninov este un compozitor rus, și muzica sa exprimă spiritul acestui popor. Desigur, sub aspectul culturii, al gândirii, filosofiei și al spiritului rus, și nu sub aspecte cu totul străine muzicii – politic, ideologic etc… În același timp opera sa a devenit o muzică universală.”; „…Rahmaninov (discipolul lui Ceaicovski) este un îndepărtat strănepot al lui Ștefan cel Mare…”;

„Există vreo altă creație muzicală, oare, care ar zdruncina trăirea și conștiința noastră atât de puternic ca „Simfonia a cincea” sau o altă care ar pătrunde atât de profund în sufletul nostru, cum este „Sonata lunii”?”

        Ca persoană cu deficiențe de auz din copilărie, nu sunt de acord cu autorul referitor la persoanele care nu aud muzica: „Copiii cu deficiențe de auz rămân mult mai mult în urmă în dezvoltarea lor intelectuală decât copiii cu deficiențe de văz.” De fapt, muzica și cititul m-au creat ca personalitate… cu intelect, – ascultând zilnic muzica, mi-am perfectat auzul prin melodii de suflet, chiar dacă nu aud sunetele cu litere sonore și nu deslușesc toate cuvintele în discuții, melodiile lente (nu Rock) sunt eficiente. Confirm că persoanele hipoacuzice sunt dansatori minunați pentru că simt ritmul muzical. O persoană care aude normal, cred că nu va înțelege și… nu are dreptul să răspândească ce au spus alți înțelepți cu auzul lor perfect despre cei care nu aud. Altceva e omul care aude, dar e orb, poate fi mai inteligent, dar nu poți insista că omul surd e mai prost dacă nu aude normal muzica: Totul se învață, la fel ca micuțul pășind primii lui pași… Ascultând timp îndelungat muzica, un surd poate și să o creeze, exemplu viu fiind clasicul Mozart…  Ceea ce confirmă și fraza evidențiată mai jos /SV/

„Orice muzică, oricum am caracteriza-o, rămâne a fi… muzică, adică este mai mult decât ar putea mintea noastră să cuprindă și să exprime în cuvinte. Muzica depășește chiar genul în care este scrisă. Citim în cărțile de specialitate, și nu numai, despre creația unui sau altui compozitor care este definită, comentată, apreciată diferit, iar în multe cazuri discutată în contradictoriu chiar de specialiști...” Incluziunea socială și dezinstituționalizarea elevilor cu nevoi speciale presupune ca toți școlarii să locuiască și să studieze într-un mediu comun, unde să le fie respectate drepturile.

Practicarea muzicii clasice este recomandată tuturor categoriilor de vârstă, fiindcă are numeroase beneficii asupra corpului și creierului uman. Depresia, de exemplu, dincolo de tratamentul medicamentos sau terapeutic, care poate fi recomandat în anumite cazuri, există această terapie prin muzică, pe care o poți folosi pentru a ameliora simptomele sau pentru a preveni instalarea episoadelor depresive.

       Recomand cartea pentru a acumula mai multă informație utilă și melomanilor.

  • „#Femeia de la poarta închisorii”/ Rusu, Ileana,2022

Romanul Ilenei Rusu este genul de carte care atinge subiecte cât se poate de serioase. Abundă în informaţii pretioase despre sufletul unei femei, despre multiplele straturi ale societăţii moldave, despre cauzele sociale, psihologice, sau despre femeile care îndeamnă în apărarea drepturilor omului. Este despre o femeie, care alege să trăiască o experiență destul de dură și se căsătorește cu un deținut. O altă linie de subiect sunt părinții eroinei Margo – tata care a făcut 10 ani de închisoare în regimul sovietic, și mama, care l-a așteptat, fiindu-i cea mai fidelă soție. Romanul conține scene erotice, contraversate de unii cititori. Alții se regăsesc în viaţa zbuciumată a eroinei care trece printr-o copilărie plină de tragism. Aluzii, pline de sens, autoironie, sarcasm, și din nou crimă…

Toate discuțiile aveau menirea să umple golul unui eșalon de creieri spălați și clătiți în câteva ape tulburi. Una peste alta, oamenii din sat erau harnici, cu palmele bătătorite, uneori săritori la nevoie, altădată, în momente de luciditate spirituală, chiar darnici și blânzi. Însă cum una nu exclude pe alta, majoritatea se scălda într-o dedublare prozaică, stagnată din generații în gânduri plate și, scuzați tautologia, negândite chiar.”

Noul volum autobiografic, desigur, nu pentru toți e la înălţimea așteptărilor. De data aceasta, Ileana Rusu, care este și jurnaliastă, reușește să îmbine talentul de povestitoare, capacitatea de a crea un spaţiu securizant pentru cititorii ei. Este același spaţiu în care domnesc empatia și toleranţa și unde ar fi binevenite femeile să caute adăpost cu înțelegere…

Romanul cu mențiunea 16+ are mai multe mesaje, dar cel mai important e că iertarea cheamă noi păcate. Și da, o oarecare doză de prostie are fiecare în viața sa, așa cum a avut și Margo și care a costat-o prea mult. Apoi, la pușcărie se ascund, deloc paradoxal, cele mai iscusite minți de escroci. Știți câte femei le-au căzut în plasă? Nici eu, dar cred că foarte multe. – spune autoarea despre cartea sa. – Recomand lectura tuturor femeilor rătăcite în iubiri oarbe, dar și celor care știu deja ce vor de la viață. Cartea se potrivește și bărbaților curajoși, care vor să pătrundă în lumea unei femei colorate, dezinvolte și dezinhibate.” Romanul autoarea l-a scris un an de zile, în pandemie, după ce a trecut prin Covid:„ Uneori nășteam cuvinte și plângeam, pentru că romanul este unul autobiografic, dar cu foarte multă ficțiune.”

#Top_carti, Recenzii de Svetlana Vizitiu,

Impresii din viata si carti blog. 2022, septembrie

Alte surse ca recomandare de carte din fondul BM B.P.Hasdeu:


2 comentarii

Top carti, BM B.P.Hasdeu, promovate Iunie 2022


Conștientizarea de sine ca scriitor vine la o persoană din natură. Și atunci când talentul și setea de viață, dorința de cunoaștere și o capacitate uimitoare de muncă pentru a le transmite cititorului se îmbină minunat într-un singur scriitor, atunci această personalitate ocupă un loc special în istorie.

Pornim într-o lungă călătorie, care se dovedeşte a fi, în cele din urmă, o adevărată aventură a cunoaşterii. Descoperim, o dată cu scriitorii, nu doar noi istorii, tărâmuri şi fiinţe umane, ci şi un sens al existenţei noastre pe acest Pământ. Azi venim cu scriitorii noștri aniversari sau care au lansat carți noi, toți sunt incluși in top. Interesele literare ale scriitorilor promovați au acoperit o varietate de domenii ale vieții. În opera lor, un loc aparte îl ocupă monografiile științifice, literatura artistică, poezii, proză – dedicate vieților și destinelor omenești.

Orice carte se plămădește și se coace cu greu, având nevoie de multă căldură sufletească și de dorință de a o citi din partea cititorilor. Autorii au depus suflet, străduința de a aduna gândurile și faptele oamenilor interesanți prin viața lor de toate zilele…

Bucuria_cuvintelor”! Noua Antologie2022 cu scriitorii romani si basarabeni. ‘Slavă bunului Dumnezeu, că îngăduie să vadă lumina tiparului Antologii, care întrunesc în paginile lor cuvântul revărsat de sus, ca o apă de izvor. Antologia “Bucuria cuvintelor” vine ca o rază de lumină divină, în bezna timpului ce ne apasă. Ales respect distinșilor scriitori Ion Machidon, Gabriela Alef Machidon și Veronica Pirlea-Conovali, pentru titanica munca depusă și imensa dăruire, întru prosperarea culturii românești!!! Felicitări infinite tuturor colegilor de condei, care se regăsesc în filele acestei bijuterii literare! Recomandam antologia cititorilor interesati de poezie si proza contemporana. Cu siguranta, Cuvantul bucura inimi! https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0bPh99fLJ2VbPLLtdhZxc9mNWPPaoHf9Zihsd3c5AuFGC43HbXtQ53czad7XjetXHl

Dumitru MATCOVSCHI – /n. 20 octombrie 1939 – dec. 26 iunie 2013/

Noua ani de când ne-a părăsit marele poet si un adevărat simbol al mișcării de renaștere națională în Republica Moldova.

S-a născut în 20 octombrie 1939 în satul Vadul-Raşcov din Şoldăneşti. El a scris peste 50 de culegeri de poezie, proză şi piese de teatru. Pe lângă operele literare pe care le crea, regretatul poet a fost un simbol al Mişcării de Eliberare Naţională de la sfârşitul anilor 80 ai secolului trecut. În 2011, el a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer de către preşedintele de atunci al României, Traian Băsescu.

„În timpul vieții era considerat o cetate, pentru că așa stătea în apărarea limbii române. Se vrea uitat de către toată lumea, niciodată nu a fost plăcut pentru că a spus lucrurilor pe nume. Ăsta e blestemul poetului”, / Ion Smolnițchi, președintele Asociației ”Focul din Vatră”/… /Ca urmare in… https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid02XpX9wDLmKStTiStg8LDWyPjffk1cXVgKHYfGM8ykkkyBS7iLJbDooP262effEFoYl

Scriitoarea Claudia_PARTOLE s-a născut la 14 iunie 1955 în satul Cotova, Drochia. Studiază la Universitatea de Stat din Moldova la Facultatea Filologie (Jurnalistică) între ani 1972-1977. O scriitoare cu suflet de copil! Debutează cu volumul „Mahalaua veselă” în 1982. Autoarea îşi identifică propriul Eu cu eul liric sau cu eul narator şi îşi lasă gândurile, impresiile, emoţiile, să se materializeze în texte ceea ce îi dezvăluie cele mai tainice ascunzişuri ale sufletului… Scrierile Claudiei Partole sunt expresia căutării adevărului despre eul profund, uneori frustrat şi măcinat de temeri, ascunzându-şi obsesiile şi disimulându-şi dorinţele, alteori cochet şi plin de viaţă, zâmbind până şi vântului. Prozele incluse, de ex., în volumul Ultima_amanta sunt meditaţii lirice despre iubiri neîmplinite, singurătate, trădare, moarte sau povestiri confesive despre dramele umane din viaţa de zi cu zi. Poeziile Claudiei Partole îndeamnă spre descătuşare, regenerare a binelui, tandreţei, spre sentimente profunde şi acţiuni bine chibzuite. Foarte sinceră cu cititorul: îi destăinuie durerile, bucuriile cunoaşterii prin profunde subtilităţi. Poeziile ei învaţa a iubi, a suferi, a ierta, a cugeta asupra sensului vieţii. Scrierele Claudiei Partole încolţesc şi dau rod, propunându-ne o succesiune de catrene nobil inspirate şi subtil caligrafiate. Autoarea a adunat basmele copilăriei, a mărturisit propriile năzbâtii, a născocit jocuri și ghicitori, a urzit cuvinte, țesându-le în vers, ca să amuze micii cititori; indeamna la protecția mediului nu prin lozinci înflăcărate, nu prin amenințări cu penalități și pedepse, dar prin simpla trezire a dragostei pentru natură și pentru frumos. E bine omenirea să înțeleagă că, fără dragostea de natură și de frumos, viața devine săracă! Cărțile Partole la această temă vin să ne umple ființa cu dragoste, recunoștință și grijă față de ea… / Urmare aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0dQSPNK9NTR5Pto14drYW6yHfuaDcvVxdBVRAh1jRyxzTtKyy99UksUkMriNGvv1nl

Nicolae_Baltescu, Purtăm_din_facere_imboldul_revenirii. – O poezie a luminii, că lumea poate si trebuie sa revină la cele sfinte! Astfel caracterizează critica de specialitate creația poetică a lui Nicolae Bălțescu – medic si poet, autorul cărții de versuri, intitulate sugestiv „Purtăm din facere imboldul revenirii”.

Cititorii pot trage învățăminte din poemele Nicolae Bălțescu, el luându-și în serios rolul de apărător al valorilor cât și de aducător al acestora. Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu dispune de multe volume ale autorului și sunt bineveniți în sălile de lectură să vină cu propriile lor impresii… Volumul reprezintă un dialog poetic, care învinge distanțele și cu siguranță va învinge și timpul: este structurat în opt capitole: Gânduri; Cele zece Porunci; Purtăm din Facere imboldul revenirii; Femeie trebuie să urci!; Iubire pământească; Imagini; In Memoriam Leonida_Lari; Eseuri. /Recenzie aici:

Alexandru_Mihăilă „Saruta-ma, singuratate” Recomandam cartea și autorul tuturor interesați de o lectură interesantă! d.25 noiembrie 2021) Autorul s-a nascut 16 februarie 1950 in localitatea Bozieni. Scriitor cu origini basarabene, redactor-sef, editor PapiruSMedia. De câțiva ani, ziaristul și scriitorul Alexandru Mihăilă, a avut grijă ca, prin activitatea pe care o desfășoară în cadrul unei edituri, să vină în ajutorul promovării scriitorilor de peste Prut. Prin acest lucru simte că poate fi mai aproape de frații moldoveni și că le poate menține treaz spiritul patriotic:„De câțiva ani, de când am devenit redactor-șef al Editurii #Papirus_Media, am derulat un program de promovare a literaturii de dincolo de Prut. Am publicat mulți autori din Basarabia în ideea că e bine ca limba română, în forma ei artistică, să strălucească și în Republica Moldova. Multe din aceste cărți nu au fost contra-cost. Membrii editurii, inclusiv eu, am pus mână de la mână, și le-am făcut acest cadou basarabenilor. Or ei, care erau plecați acum în Italia, în Spania ne-au trimis manuscrisele iar cărțile, în loc să ajungă la Chișinău, ajungeau direct la ei. Printre alții am descoperit și adevărați scriitori, adevărați poeți cu care ne mândrim și cu care ținem legătura.” Alexandru_Mihăilă – unul dintre primii ziariști din Roman care au activat în anul 1990, ziarist la primul săptămânal din Roman de după revoluție dar și la alte publicații de renume din București. Scriitor, jurnalist… /Urmare aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0hbkyh6LLhiLv9Ukyax4GZkRcqxMxDjF5kg8KV7MMxopZz66Twmm52uyB9bUU4WmWl

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/07/09/alexandru-mihailatraim-cu-adevarat-doar-atat-cat-iubim/

„După Cehov, ea a decis să citească mai puțin – atâta tristețe este în jur, de ce să te mâhnești din cauza imaginației cuiva, care a scris „Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război”, de exemplu. Despre nopți de dragoste Tamara mai poate citi, dar despre război – nu și nu. Mai mult decât atât, nu va citi Tamara „Idiotul” lui Dostoevskii; prea mulți idioți în jur. Și primul soț a Tamarei s-a prefăcut în idiot, lucrând doctor în psihiatrie.” fragment din Poveste_cu_patru_neveste de Olga_CAPATANA, #lansare in curand… Pare a fi o poveste obișnuită a prietenelor pe fundalul trecutului sovietic, cum au ieșit dintr-o zonă disfuncțională, despre familiile lor și viața ulterioară… Dar un fel de magie a sincerității pătrunde în toate aceste cărți, astfel încât tu nu te vei smulge: „Ce este conștiința, mamă? Liusea râdea împreună cu tata. La ce este bună conștiința? O armă cu care îți tai drepturile și dorințele. Ești de acord cu mine, tată?”; Olga Capatina, recenzie aici

Andrei_Țurcanu:”În sfârșit, mi-a sosit! O_SUTĂ_ȘI_UNA_DE_POEZII cu ”destinul întors” al Basarabiei drept emblemă. Mulțumesc Editurii Academiei Române și, în mod special, dlui academician Dumitru Radu Popescu, la sugestia căruia a luat ființă proiectul acestui volum. Toată gratitudinea celor care au contribuit nemijlocit la „moșirea” redacțională a cărții: prefațatorul Adrian Dinu Rachieru, referenții Vasile Macoviciuc și Theodor Codreanu, redactorul Magdalena Bedrosian, tehnoredactorul Liliana Lica, autorul copertei Mariana Șerbănescu. Și, nu în ultimul rând, mulțumesc dlor Gheorghe Ghețu, și Arcadie Stâncaru, grație eforturi, lor cărora cartea a ajuns la Chișinău.” https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid02rdresEmWgAPpJyXsDG6gsLP3zZL1LSroUYRMHCyr73iNoVy3R3HQUUdYANtqfz3pl

Scriitorul şi dramaturgul italian Luigi Pirandello, considerat întemeietorul teatrului modern european, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1934 (piese de teatru: “Şase personaje în căutarea unui autor”, “Henric al IV–lea” (m.10.12.1936). Nuvelele sale dovedesc „improvizația lipsită de efort, care le conferă spontaneitate, elan, viața”. Luigi Pirandello s-a nascut intr-o familie instarită. Tatal, antreprenor al unor mine de sulf“ luptase in armata lui Garibaldi si se casatorise in 1863 cu Caterina Ricci“Gramitto, sora unui camarad de arme“, si-ar fi dorit ca fiul sa intre in afaceri, dar Luigi e atras de literatura, isi incepe studiile universitare la Palermo, si le continua la Roma, iar in 1887 publica prima culegere de versuri, Rau vesel. In acelasi an pleaca in Germania, la Universitatea din Bonn, unde in 1891 obtine un doctorat in filologie romanica. Acolo traduce in italiana Elegiile romane ale lui Goethe si compune Elegiile renane. In 1892 se intoarce in Italia si din 1893 se stabileste la Roma, an in care scrie primul roman, Exclusa. Se casatoreste in 1894 cu Maria Antonietta Portulano, fiica unui asociat al tatalui sau. In 1898 fondeaza revista literara Ariel, unde publica prima sa piesa de teatru, Epilogul. Accidentul produs in 1903 la mina de sulf a tatalui sau declanseaza un sir de nenorociri in viata scriitorului: sotia lui sufera o pareza care va lasa grave sechele psihice (in 1919 va fi internata intr-un ospiciu), situatia financiara devine precara, ajunge in pragul sinuciderii. Romanul Raposatul Mattia Pascal (1904) ii aduce un oarecare succes – e tradus in germana –, publica eseuri (Arta si stiinta, Umoristul), iar piesele scrise incep sa-l faca cunoscut. Anii ’20 sunt anii veritabilei lui afirmari internationale. In 1923 fondeaza „Teatro d’Arte din Roma, e invitat in America, unde Teatrul „Fulton“ din New York se va numi vreme de trei luni Pirandello’s Theatre, face turnee in Anglia, Franta si Germania, apoi, in 1927, ajunge in Argentina si Brazilia. Dupa cartile lui se fac filme“ intre care Asa cum ma vrei tu, cu Greta Garbo. In 1934 primeste Premiul Nobel pentru literatura. Moare in 1936, iar familia se supune dispozitiilor sale testamentare: „Cand voi muri, sa nu ma imbracati, infasurati-ma intr-un cearsaf. Fara flori, fara lumanare la capatai. Un dric saracacios. Gol. Si nimeni sa nu ma-nsoteasca, nici rude, nici prieteni. Dricul, calul, birjarul, asta-i tot. Ardeti-ma.” / Continuare aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0JyANKzXzneb7GZmg8EzWusXAj8z6ASS6x4xvJWSbPd9qxeqy4psAG1CRQ8AJ6Uqfl

Emilia Plugaru, A sunat aseara mama – recenzie aici

Scriitorul Anatol_Ciocanu s-a născut la 3 iunie 1940 (d. 19 iunie 2012), în satul Mălăiești, județul Bălţi, azi raionul Râscani. A absolvit Școala medie din comuna Şaptebani, apoi Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie (1965). În 1965 a debutat cu volumul de versuri ”Sărutul soarelui”. A mai semnat cărțile ”An neobișnuit”, ”Firul Ariadnei”, ”Cântece de-acasă”, ”Sonetele câmpiei”, ”Poemele durerii”, ”Cântecele mântuirii” și altele. Activitate redacțională la publicațiile pentru copii „Scânteia leninistă” și „Tânărul leninist”. Anatol Ciocanu debutează editorial cu volumul de proză pentru copii „Băiețelul din geamul albastru” (1970), urmat de „Corăbioare” (1972), „De vorbă c-un ghiduș” (1974), „Trenul 6” (1975), „Sus în codru” (1978), „Umbrela cosmonautului” (1979), „Pălăria lui Cippolino” (1981), „Luni, marți, miercuri…” (1981), „Unchiul meu Păcală” (1982), cărți pentru copii, inspirate din folclor şi din actualitatea imediată. Autorul îmbină realul cu fantasticul, creând chipuri şi imagini sugestive. Volume de versuri pentru adulți: „Glob matern” (1973), „Arme în iarbă” (1976), „Iarna dragostei” (1984), „Înflorite ramuri” (1988), „Ploaie desculță” (1990), „Iubind” (1991).

Poet solar și optimist, Ciocanu are conștiința vicisitudinilor existenței și se vrea un „poet unanim”, asemenea lui Giuseppe Ungaretti, din care a tradus. Anatol Ciocanu a fost redactor la Moldova Socialistă și la revista Moldova (1966-1990), corespondent special al revistei Glasul Națiunii la București (1990-2000). În publicistică s-a distins cu valoroase cărţi de impresii de călătorie – „Struguri în amiază”, „Departe de soare-răsare”. Ultimele sale două cărți sunt „Eu,_pelegrinul”, patru poeme în vers alb, scrise în anii de militărie în Siberia (Chișinău, 2011) și „Povara_crucii” (Iași, 2012).

În 2002 lui Anatol Ciocanu i s-a decernat Premiul Național pentru literatură, iar în 2010 – Ordinul „Gloria Muncii”.

Anatol Ciocanu a decedat, la 19 iunie 2012. Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” a editat biobib­liografia scriitorului împreună cu filiala „Alba Iulia”, – „Anatol Ciocanu : o altfel de biobibliografie”. Este vorbă de o biobibliografie, văzută altfel de Anatol Ciocanu. În acest studiu nu sunt respectate întru totul rigorile de elaborare a unei lucrări bibliografice. Elaborată în baza manuscrisului lăsat de autor, tot el şi protagonist, este structurată în concepţia şi în viziunea proprie a scriitorului, completată (ca un compartiment aparte) cu Bibliografia selectivă elaborată de Biblioteca „Alba Iulia”. „A fost un poet adevărat, înnăscut. ”Avea un suflet liric și când era vorba de poezie uita de tot. La revista ”Moldova” a inaugurat mai multe rubrici și a susținut tinerii scriitori și artiști. A fost un om de o noblețe rară”, / Mihail Gheorghe Cibotaru/ / urmare aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid02ZkF2YYSD3KhTGr6nusygrrQKFT2jurvM49TjKJDcRcyS1h8LvNMMxvsRwvbNzs3yl

Despre Eminescu se spune că ar fi fost un om ca oricare altul, dar foarte charismatic și discret.

Luceafărul poeziei românești a scris poeme până în ultimele clipe ale vieţii. În ciuda gravelor sale probleme de sănătate… Moartea sa nu a fost pe măsura creaţiei. El a murit într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în „celula” sa din unitatea spitalicească. Cu câteva minute înainte de a trece la cele sfinte, Eminescu a vrut doar un pahar cu lapte şi empatie. Cu ultimele sale puteri, Mihai Eminescu a murmurat medicului de gardă care-i băga prin vizeta ușii paharul cu lapte: „Sunt năruit”. Acestea au fost ultimele cuvinte ale lui Eminescu, după care s-a întins pe pat şi a trecut în lumea celor drepți.

Despre Eminescu se spune că ar fi fost un om ca oricare altul, dar foarte charismatic și discret. „Impresiona la prima vedere”, având un aspect fizic „foarte plăcut”. Mai multe mărturii îl prezintă ca pe un om „izbitor de frumos”, care atrăgea privirile „chiar ale celor ce nu-l cunoşteau”. Totodată, „avea statură mijlocie, era cam lat în spate, dar totul era proporţionat. Avea ochii negri şi adânci. Purta mustaţă, rar o rădea”, descria Teodor V. Ștefănelii în cartea sa „Amintiri despre Eminescu”. O fire iubitoare de popor și patrie, scrierile lui Eminescu abundă de simboluri ale patriotismului. Totodată, aceste gânduri se regăseau și în viața de zi cu zi a poetului național. De exemplu, cunoscându-i firea, prietenii îl salutau spunându-i „Trăiască nația!”, la care el răspundea „Sus cu dânsa!”.

Eminescu citea cu glas tare ceea ce îi plăcea, mai ales poeziile. Când scria, se plimba prin cameră, declama, bătea cu pumnul în masă, făcea gălăgie şi se lua la harţă cu toată lumea care îl întrerupea. „Îi băteam în perete, el stingea lumânarea şi se liniştea, dar era de rea credinţă şi nu se culca. Aprindea din nou lampa şi începea să bodogănească. Mă sculam atunci, mă duceam la el şi îl rugam să mă lase să dorm. Eu eram din ce în ce mai stăruitor şi el se făcea tot mai îndărătnic şi zicea că abuzez de afecţiunile lui şi-l terorizez”, scria Ioan Slavici despre prietenul său din perioada în care convieţuiau. În opinia sa, îndărătniciile lui Eminescu au fost primul semn al bolii de nervi care avea să-l distrugă…/ Urmare aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0xaJm8ujx2V9ke6c32mVUMGbuSh5R3rpd5Qy571Dv2P6dUV11bi8cfnJXcap4Cwmol

Spiridon_VANGHELI, „Tatăl lui Guguță”, Scriitor al Poporului, Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău, a sărbătorit cea de-a 90-a aniversare. S-a născut pe 14 iunie 1932, în satul Grinăuţi, judeţul Bălţi.

Prozator, traducător şi editor, Spiridon Vangheli este unul din cei mai vestiţi scriitori din Republica Moldova. În anul 2010, în colaborare cu Primăria Chişinău, a editat cărţile „Isprăvile lui Guguţă” şi „Împărăţia lui Ciuboţel”. În activitatea sa de peste jumătate de secol, maestrul a scos de sub tipar o serie de volume, printre acestea „Băieţelul din coliba albastră”, „Isprăvile lui Guguţă”, „Columb în Australia”, „Guguţă – căpitan de corabie”, „Steaua lui Ciuboţel”, „Guguţă şi prietenii săi”, „Copii în cătușele Siberiei”, „Crăița” etc. Spiridon Vangheli a tradus din poezia şi proza universală pentru copii şi este coautor, împreună cu Grigore Vieru, al unui Abecedar. În 2006, scriitorul a lansat pentru micii cititori, proiectul „Carte de citire şi gândire”, pentru clasele I-IV, în patru volume. Opera sa a fost tradusă în peste 40 de limbi ale lumii şi a apărut în 68 de ţări. Scriitorul a fost distins cu mai multe premii naţionale şi internaţionale. Pentru a înveșnici opera vangheliană, recent, în sectorul Râșcani a capitalei, pe strada Kiev, a fost inaugurat un scuar care poartă numele „Guguță” și un monument al cunoscutul personaj al lui Spiridon Vangheli. Lucrarea din bronz, cu o înălțime de 1,5 metri a fost realizată de sculptorul Veaceslav Jiglițchi.

Spiridon_Vangheli_sau_despre_valorile_copilariei – Volumul este consacrat creaţiei scriitorului pentru copii Spiridon Vangheli. Lucrările sale prezintă universul fascinat al copilăriei universale. Diverse nume de critici şi cercetători literari, confraţi şi colegi de breaslă ai scriitorului încearcă să surprindă farmecul şi fondul de înţelepciune cuprins în cărţile lui. Formula cărţii reflectă dimensiunea personalităţii lui Spiridon Vangheli, prezentând în cele patru compartimente ale sale cele mai importante studii, interpretări şi eseuri despre protagonist semnate de nume de referinţă precum G. Meniuc, M. Cimpoi, I. Hadârcă (Chişinău), E. Simion (Bucureşti), I. Holban (Iaşi), T. Codreanu (Huşi), A.D. Rachieru (Timişoara) ş.a.; o serie de consemnări, aprecieri şi evocări semnate de Gr. Vieru, P. Soltan, D. Matcovschi, V. Teleucă, D. Micu, I. Ungureanu, Gh. Vodă, P. Cărare ş.a.; o selecţie din confesiunile, interviurile şi dialogurile lui Spiridon Vangheli cu #cititorii cei mici şi în cele din urmă un amplu grupaj de fotografii care reflectă atât #biografia_scriitorului, cât şi calea sa de creaţie.

Tatal_lui_Guguta_cand_era_mic – „Fratele mai mic al lui Ion Creangă” – nenea Spiridon cum îi spun prietenii săi mai mici, născut de data aceasta nu la Humulești, ci în Basarabia, Grinăuți – Bălți, de mână cu copiii săi, Guguță, Ciuboțel, Titirică, Măriuca, Ghiocica, Crăița, au înveselit inimile și au îmbogățit visele copiilor, iar în sufletele ferecate de neliniști ale părinților și bunicilor au picurat deopotrivă lacrimă de dor și netrecătoare bucurie. Pe întregul mapamond au fost primiți ca cei mai dragi și mai așteptați prieteni, mărturie despre aceasta fiind nenumăratele scrisori primite de la copiii din Italia, din Statele Unite ale Americii, Germania, Cehia, Japonia, Finlanda, China, Sri Lanka, România, Ungaria etc. Fără a sta pe gânduri, cititorii de pretutindeni au intrat în jocurile lui Guguță ori ale lui Ciuboțel, într-o complicitate asumată din toată inima, pentru a trăi sau retrăi, în satul Trei Iezi, sau în Cucuieți ori pe malurile Răutului, prima zi de școală (în clasa întâi atunci când porți cu tine o carte, că… dacă ai două mergi neapărat într-a doua), mersul cu uratul în Noaptea de Anul Nou (când fulgii câtă frunză, câtă iarbă, auzind de sus zurgălăii, vin să asculte urătura), așteptarea lui Moș Crăciun (care vine, cum altfel?, decât din Țara Moși Crăciunilor, unde tremură norii de frig fiindcă soare n-au, ci doar o bucată de lună și câteva stele pe cer) și câte alte lucruri minunate. Ei, bine, acest miraculos și plin de gingașă taină univers al copilăriei, măiestru izvodit de Spiridon Vangheli, îl deschidem acum, la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, prin publicarea volumului „Isprăvile lui Guguță”, un ștrengar de toată isprava. În 1973, „Căciula lui Guguță”, în limba rusă, a fost tipărită într-un tiraj de un milion opt sute de mii de exemplare, iar cartea „Isprăvile lui Guguță” a cunoscut de-a lungul timpului peste șaptezeci de ediții. Nu cred să mai mire pe cineva astfel de performanțe editoriale după ce l-am văzut, câteva pagini în urmă, pe Guguță alintând mâna măicuței sale.

Guguţă_şi_prietenii_săi (doua volume) – Volumul 1 este alcătuit din două părţi : Isprăvile lui Guguţă şi Steaua lui Ciuboţel. Lecturând această carte copii vor afla despre ,,Povestea lui Guguţă cu Moşii Crăciuni”, ,,Scrânciobul lui Guguţă”, ,,Cum a crescut Guguţă” / Cu sufletul plin de emoții – o carte fermecătoare ce te poartă pe aripile copilăriei. Emană atâta căldură și candoare!

„Guguță este al doilea fecior al meu. Peste cincizeci de ani, când mă uit la el, îmi pare că eu am 150 de ani. Dar e tot în clasa a treia. Am scris și o carte pentru fetițe, ”Crăița”, o carte la care am muncit enorm de mult, dragii mei, 17 variante am făcut la cartea asta. Așa de tare am tremurat în fața fetițelor, ca să fie ”Crăița” pe placul lor. Ea e prototipul soției mele când era cu peste ani în urmă fetiță, pe timpurile celea grele din 1944, tipuri de care nu trebuie să uităm”, a mărturisit Spiridon Vangheli.

Comoara include trei povestiri interesante: Ștefănel și Doruța; Taurul cu un corn galben și Comoara, iar haioasele ilustrații sunt realizate de Violeta Zabulica.

Băiețelul_din_Coliba_Albastră – este o părticică din planeta albastră pe care, pe an ce trece, o explorează, o cunoaşte, o admiră, o protejează pentru a o păstra pentru toţi copiii viitorului. E lumea de care ne pătrundem şi din care face parte tata şi mama, sora şi fratele, soarele şi drumul, livada, tractorul, râul, noaptea, pădurea, grâul, vântul…Cu alte cuvinte, autorul confirmă faptul că noi suntem parte a fenomenelor, lucrurilor, fiinţelor despre care trebuie să cunoaştem şi să le păstrăm în lumina frumosului.

Cartea cuprinde 5 capitole: Băiețelul din Coliba Albastră (desene de Igor Vieru), În țara lui Moș Crăciun (desene de Igor Vieru și Natalia Survillo), Al cui e soarele? (desene de Leonid Beleaev), Candela lui Ștefan cel Mare (desene de Lică Sainciuc, Igor Vieru și Eduard Maidenberg), În ospeție la Făt-Frumos (desene de Igor Vieru, Aurel Guțu, Isai Cârmu, Lică Sainciuc, Iurie Iazan și Eduard Maidenberg).

Ștrengaria – Eroii din această carte ne demonstrează că în viziunea lui Spiridon Vangheli copilul este o realitate complexă în care bunătatea și pornirea diabolică spre aventură se împacă de minune.

Pantalonia_țara_năstrușnicilor – Autorul o dedică fiicei sale Rodica. Lucrarea este una destul de serioasă, dar în același timp plină de haz, în care Spiridon Vangheli a adunat tot ce a avut mai bun din celelalte cărți, împlinind și desăvârșind tabloul operelor sale cunoscute și îndrăgite pe toate meridianele.

– Academicianul Mihai_Cimpoi a fost printre primii care a citit noua carte a lui Spiridon Vangheli și s-a arătat convins că aceasta îi va emoționa atât pe copii, cât și pe părinții lor.

„Aici e vorba despre vremuri foarte triste, dragi copii, grele pentru poporul nostru, pentru românii basarabeni. E vorba despre foamete, colectivizare. Și iată că, această fetiță foarte ingenioasă, foarte isteață, ca și Guguță, găsește soluții, ea supraviețuiește și face lumea ceea dramatică mai bună”, a precizat Mihai Cimpoi. Scriitorul Spiridon Vangheli a fost distins cu Diploma Internațională de Onoare „Andersen”, cu Premiul „Ion Creanga” al Academiei Române, Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România, cu titlul de maestru al artei și cu cel de scriitor al poporului. În 2012 i-a fost conferit titlul de cetățean de onoare al municipiului Chișinău.

https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0hU7ZTfs1smn2Woy6eJa8iHwSP4NPug8E8buyaQRk1HYMsaTTonxmxxwW9reAaThtl

Aurelian_Silvestru a editat o carte de proză Nimeni_nu_învinge_singur” cu 248 de pagini

Scriitorul a menționat că în această carte s-a referit la măreție și talentul unor poeți și prozatori pe care a avut norocul să-i cunoască prin intermediul lecturilor sau datorită relațiilor de suflet pe care le-a întreținut cu ei. ”Sunt creatori diverși ca stil, ca măiestrie, ca destin. Pe toți însă îi unește felul cum s-au consacrat vocației. Am inserat aici nu analize critice, ci amintiri, impresii și îngândurări, cu scopul de a trezi și altora ambiția de a se afirma prin creativitate. Sunt ferm convins că nimeni nu învinge singur. Victoria e dincolo de imposibil. Ajungi la ea, dacă îl ai alături pe Bunul Dumnezeu și dacă nu uiți că celebru te face nu talentul, ci munca susținută de talent”.

Aurelian Silvestru s-a născut pe 1 octombrie 1949, în satul Cușelăuca din raionul Șoldănești. A absolvit Școala medie nr. 1 din satul Cotiujenii Mari, raionul Florești. Și-a continuat studiile la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, secția ziaristică (1966-1968), apoi la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălți, Facultatea de Pedagogie și Psihologie (1969-1973). După absolvire, timp de un an a predat Psihologia copilului la aceeași instituție, un an a lucrat la Institutul de Cercetări Științifice în domeniul Pedagogiei, iar apoi, timp de trei ani (1975-1978), a făcut doctorantura în domeniul creativității și cunoașterii de sine la Institutul de Psihologie din Moscova. A urmat și cursuri de manager în micul business la Academia de Relații Internaționale din Cairo, Egipt (1977).

Ca scriitor și publicist, a tradus mai multe monografii și manuale de psihologie, a publicat numeroase eseuri, broșuri și cărți pentru copii. Este autorul unei cărți de aforisme și al unei cărți de cântece pentru copii. Activitatea sa literară a fost înalt apreciată la Congresul IBBY din Mexic, fiind inclus în ”Honoris List 2014” a IBBY, pentru cartea ”Fărâme de suflet”, drept una dintre cele mai bune cărți pentru copii, care urmează să fie tradusă în toate limbile țărilor IBBY.

Aurelian Silvestru a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (2002), cu Medalia de Aur ”ProInvest”, decernată la Salonul Internațional de Inventică din Cluj-Napoca (2009), cu Premiul ”Cartea anului” în Moldova (2003, 2011) și cu Premiul ”Simpatia Copiilor” (2004) la Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, cu Premiul ”Ion Creangă” pentru întreaga activitate în domeniul cărții pentru copii, acordat de Institutul Cultural Român (2014), ”Ordinul Republicii” (2009) și cu Medalia ”Dimitrie Cantemir” a Academiei de Științe a Moldovei. / sursa aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid029jbV284AUEKrW8qSf5c7qVkuqk4xTwDDGDABpRCAb2cstbbkNXkjgL45tYSY4yPJl

Mariana_S_Taranu: ”Un #genocid nerecunoscut sau Foametea_organizata_de_URSS_in_Basarabia (1946-1947)” a fost una din cele mai vandute zece titluri ale editurii „Vremea” cu prilejul Bookfesc 2022… https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid02QgPtuTkH6n7brz1aeqPNHvqi1anm6Xs3sadyHfY49cUg589UyeZ6KGU4L2BcMSBMl

Alte recomandari:
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/06/12/recomandare-autori-top-carti-pe-vara/

Svetlana Vizitiu, Impresii


3 comentarii

Carti autori, aniversare din colectia BM B.P.Hasdeu 2022


Venim cu cărți și istorii foarte interesante din viața și activitatea literară a autorilor:

  • Singurul copil al lui Ion Creangă a fost trimis în armată„Şcoala militară din Iaşi îi răpise orice ingenuitate, dându-i fumuri şi nu-i dăduse nimic în schimb, nicio cultură serioasă. Era tocmai unul din acei semidocţi de care vorbea Eminescu, un cioflingar de târg care se cam ruşina de tata şi avea gusturi măreţe”, în caracteriza mai târziu criticul George Călinescu pe Constantin Creangă. Dar, Ion Creangă, nu a fost un tată iubit. Fiul său, Constantin, a trăit în umbra personalităţii ilustrului său tată. Scriitorul Ion Creangă ne-a lăsat opere nemuritoare care au îmbogăţit literatura română. Însă despre viața lui personală se cunosc prea puține amănunte. Criticul George Călinescu şi contemporanii lui Ion Creangă îl descriu pe Constantin ca pe un adolescent mediocru, care nu călca pe urmele tatălui său. Încrezut, dar incapabil să-şi găsească o cale în viaţă, Constantin apela în permanenţă la tatăl său şi la influenţa pe care acesta o avea în rândul junimiştilor bogaţi. FIUL LUI ION CREANGĂ A FOST LENEȘ, ÎNFUMURAT ȘI FĂRĂ CULTURĂ./continuare aici:
  • Mihai Eminescu – „Cred că sunt oameni care îl consideră pe însuși Eminescu, un mit. Întrucât a fost o personalitate boemă, melancolică, un „geniu nemuritor și rece”, s-au creat diverse controverse în jurul îmbolnăvirii sale și sfârșitul său timpuriu. Un alt mit cred că este și universalitatea creației sale.Există traduceri ale operelor, dar din nefericire, acestea nu pot reproduce exact muzicalitatea versurilor, acea joacă creativă cu sensurile cuvintelor românești. Trecând de toate aceste critici, poate ar trebui să vedem dincolo de acest senzațional și să îl apreciem pe Mihai Eminescu prin prisma romantismului său literar, a creațiilor sale desăvârșite și a multitudinii de semnificații pe care vocea_literară a insuflat-o culturii românești” /continuare aici:
  • James Joyce se naște într-o familie catolică din clasa mijlocie a societății irlandeze, în cartierul Rathgar din Dublin. Este fiul cel mai mare al lui Mary Jane Joyce (născută Murray) și al lui John Stanislaus Joyce. Înainte de nașterea sa, părinții mai avuseseră un fiu, care nu a supraviețuit. Tatăl său era moștenitorul unei familii prospere din Cork, iar mama era fiica unui comerciant de vinuri din Dublin. Deși a mai avut încă nouă frați, James a fost răsfățatul familiei. In1888–1891- Urmează primii ani de școală la Clongowes Wood College, un prestigios colegiu iezuit din Kildare County, ale cărui taxe nu vor mai putea fi suportate de familie după 1891, astfel încât viitorul scriitor este nevoit să părăsească instituția respectivă. Influențată și de anumite schimbări politice ale momentului (căderea lui Charles Stewart Parnell, patronul familiei Joyce, de la putere), starea materială a familiei intră în declin, astfel încât cu toții trec printr-o perioadă tumultuoasă, cu nenumărate schimbări de domiciliu și cu lipsuri din ce în ce mai mari generate de nașterea altor copii. 1893 – Familia se mută din nou, iar James și fratele său, Stanislaus, sunt trimiși la școala Christian Brothers din North Richmond Street, zonă care va deveni ulterior cadrul din incipitul povestirii „Arabia“, inclusă în volumul Oameni din Dublin. Biografii lui Joyce consideră această schimbare ca fiind catalizatorul unor experiențe noi, /140 de ani de la nastere/ continuare aici:
  • O nouă apariţie editorială la ed. Pontos – volumul de versuri a dnei Elena_Mihăeş, profesoară a zeci de promoţii de elevi şi un bun sprijin a tinerilor profesori. Lansarea volumului a avut loc la Casa de Cultură din Cimişlia cu sprijinul fiului autoarei, cunoscutul comentator politic Mihăeș Roman / D. Maxim/Cartea Elenei Mihăeș „Eu lumii zâmbesc” a apărut post-mortem. Risipite prin caiete și mape, scrise cu diverse ocazii, versurile, diferite ca tematică, unele luminoase și pline de candoare, altele relevând clipe de tristețe, durere și suferinţă, au fost adunate cu mult drag de fiul Roman Mihăeș. Regăsim chipul autoarei în emoțiile și frământările, zbuciumul sufletesc, visele și speranțele ce și-au găsit oglindire în poeziile inserate în placheta „Eu lumii zâmbesc”.Profesoara de limbă română Elena Mihăeș a educat mai multe generaţii de copii în spiritul demnităţii, al dragostei de ţară, de neam şi grai. A ştiut să se apropie de copii cu sufletul, trezindu-le curiozitatea și interesul, stimulându-le căutările creative. Pasionată de metaforele verbului matern, ea își găsea refugiu în lumea poeziei. Era un om onest, deschis, îi plăcea adevărul și lupta pentru el, atât prin cuvântul rostit, cât și prin cel scris. Scriitoarea Claudia Partole a scris o frumoasă și emoționantă prefațăCărțile editate vor fi dăruite în cadrul lansărilor de carte participanților prezenți la aceste evenimente. Parte din cărți va fi oferită bibliotecilor publice. Doritorii de peste hotare – rude, prieteni, cunoscuți de-ai autoarei – vor putea să citească versurile semnate de Elena Mihăeș în PDF-ul, expediat la cerere de către Editura Pontos.Să păstrăm o clipă de reculegere pentru liniștea și împăcarea sufletului Elenei Mihăeș care nu mai este printre noi, dar care a lăsat urme frumoase pe Pământul care i-a fost nespus de drag./Marcela Mardare/ /continuare aici:
  • Ion Vieru ( 07.XII.1041- 19.01.2022), poetul, deținător al titlului onorific „Maestru al Literaturii” s-a stins din viață, la vârsta de 80 de ani. ”Doamne, cât e de frumos / Satu-acesta dintr-o parte, / Parcă-ai spune că aici / Nu e nici un fel de moarte. / parcă-ai spune că aici, / Doamne, nu-i nici o durere / Să te bată cu putere: / Nici o lacrimo ă, nimic… / Doamne, Doamne… / Vai, ce zic?” #Doamne din volumul #101poeme de Ion Vieru Ion Vieru s-a născut pe 7 decembrie 1941 în satul Pelinia, jud. Bălți. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie (1965). A activat în calitate de redactor la editura Literatura Artistică (1972-1983), redactor și șef de sector la Comitetul de Stat pentru Edituri, Poligrafie și Comerțul cu Cărți, director la Biroul de propagare a literaturii, consilier la Uniunea Scriitorilor din Moldova. Maestru al literaturii (1999). Laureat al Ligii culturale a românilor de pretutindeni (pentru volumul „Aici pe pământ”, 1999). A debutat editorial cu placheta „O palmă de cer” (1969), urmată de „Ploile dorului” (1972) și de alte cărți în care dominantă este tematica satului, poetul rămânând un fiu fidel al „țărânilor de acasă”: „Doamne, cât e de frumos/ Satu-acesta dintr-o parte,/ Parcă-ai spune că aici/ Nu e nici un fel de moarte./ Parcă-ai spune că aici,/ Doamne, nu-i nici o durere/ Să te bată cu putere:/ Nici o lacrimă, nimic…/ Doamne, Doamne…/ Vai, ce zic?” („Doamne”). A publicat și cărți pentru copii: „Pomul” (1978), „Cântă-mi, ciocârlie” (1979), „Soneria” (1985).„Prin dispariția lui Ion Vieru, am pierdut un scriitor talentat și un coleg de breaslă de mare cultură și sensibilitate umană…”/Uniunea Scriitorilor Md/ – ”Valuri, valuri, vălurele / Trec pe Nistru și pe Prut, / Și îmi poartă-n larg cu ele / Floarea dorului / Durut. // Valuri,Valuri,vălurele, / Câte valuri?… / Câte-s ele?” din #Floarea_dorului /continuare aici:
  • Poteci_spre_ziua_a_șaptea”- Carte apărută în timpul în care oamenii se înstrăinează din ce în ce mai mult de religie, înlocuind-o cu diverse surogate, Ieromonahul_Vasilisc_Donică în volumul de faţă încearcă să-i readucă pe cei pierduți la credinţă: ,,Ai un Tată și o Mamă în cer, foarte iubitori. În calitate de copil al lor, te poți ruga și le poți cere ajutorul și îndrumarea. Poți folosi puterea de care te umpli în urma rugăciunii pentru a găsi soluții la încercările din viața ta.” sau „Dar nu noi alegem când și de ce ne naștem, ci Dumnezeu, El are cu fiecare un plan, pe care îl împlinește vrei, nu vrei. Ca Dumnezeu să-și împlinească planul divin cu el, trebuia să se sacrifice și să se prăbușească un neam întreg, ștergându-se astfel păcatul, și un nou neam din neamul lor să se nască și să trăiască, făcând parcă un fel de «restart». ”Volumul cuprinde în sine ceea ce este mai folositor pentru umanitate. Nuvelele proorocesc cele viitoare, fac „aluzii” istorice la #Biblie, dă legi pentru viaţă, arată ce trebuie să facem şi, ce să spunem, într-un singur cuvânt, este o adevărată comoară de învăţături bune prin exemple din viață, punând la îndemana fiecăruia, după sârguinţa lui, ceea ce este o binecuvântare.„Ce Bun e Dumnezeu cu noi…”
  • Nina_Corcinschi”Am scos-o, în sfârșit, la capăt cu rapoartele Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”. Deși am muncit cu toții în condiții de pandemie și n-a fost ușor, sunt mândră de rezultatele colegilor mei și le mulțumesc tuturor pentru efortul depus! La Institut, în anul acesta s-au organizat (inclusiv în parteneriat cu alte institute (inter)naționale) 24 de #evenimente on-line (conferințe, simpozioane etc.), s-au publicat 200 de lucrări științifice (monografii, dicționare, culegeri de lucrări ale conferințelor (inter)naționale, articole în reviste de profil), 3 nr. de revistă Philologia și 2 nr. de revistă Limbă, Literatură, Folclor. Un rezultat nou-nouț este și site-ul LogosPlus (logosplus.ifr.md), un portal de resurse filologice, destinat publicului larg, care cuprinde tablete de cultivare a limbii, dicționare on line. Mă bucură enorm cărțile și articolele semnate de colegii mei și cred că trebuie să ajungă rapid în biblioteci, librării și școli. Pozele atașate reprezintă doar câteva titluri dintre cele publicate.
  • Simfonie_mutade Nichita_DANILOV:”O zi mult așteptată! Azi, dl Silviu Lupescu, mi-a înmânat primele 20 de exemplare ale volumului meu de nuvele si povestiri, Simfonia muta! Cu aceasta ocazie am lăsat autografe pe un număr de 52 de „simfonii” care vor putea fi achiziționate online de pe siteul editurii, la preț promoțional. Multumesc echipei Polirom, doamnelor Oana Roiu si Raluca Tolcev, Carmen Parii (coperta) care au facut posibila aparitia cartii in stare exceptionala! Sunt fericit!”
  • Carolina Eremia despre #Versete_tomnatice de Svetlana_Vizitiu. – ”Mi pare câteodată Că nu mai am cui Să-i povestesc totul: De la obișnuitele istorii, Până la cele mai tainice povesti”; cu gingășie despre mama – omul care mereu o așteaptă:,,Mâinile mamei, aripi în ger, Ne încălzesc, ne protejează De suferințe, pierderi și negi, De pericole și de dureri”; cu mândrie despre copiii săi – bogăția ei adevarată: ,,Ați înțeles pe cine atât de mult eu iubesc? Nu este o taină, ba chiar o șansă… Eu vă destăinui: e acel bărbat dintre bărbați – cel mai bun… E al meu, cel mai iubit… E Fiul meu”. Cu câtă dragoste vorbește despre #Bibliotecă – locul ei de muncă, a doua ei casă: ,,Și totuși ne place, Pentru că ne adunaPe cei singuratici/La o Carte/Și comunicare”. Aduce profesia ,,#bibliotecar” la un rang foarte înalt, ce merită respect și prețuire:,,BIbliotecarul e o specie rară, Poate fi psihologȘi părinte,Și frate, Și blogger. Sociabil de la natura, Zambet larg, Atenție maximă, Cu blândețe și spor Ajuta sa zbori”. / Carolina Eremia / continuare aici:
  • Alexandru_Ioan_Cuza – Popularitatea Domnitorului Cuza_Vodă a fost imensă, principalul motiv fiind larga difuzare în popor, în toate straturile sociale, a numeroase povestiri și legende, menite să reliefeze câteva calități pe care omul de rând le descoperise în personalitatea acestuia: spiritul de dreptate exercitat mai ales în funcția supremă în stat și simbolizat de „ocaua lui Cuza”, punerea mai presus de orice a intereselor țării, apropierea de popor, arată Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe de la București, potrivit sursei citate.Sursa citată adaugă: „Se poate afirma că tradiția despre Domnul Unirii de la 1859 a pătruns mai adânc în mentalitatea populară decât în cazul altor figuri istorice, fiind probabil strâns legată de epoca de înfăptuiri sociale și naționale din timpul domniei sale. Astfel, importantele reforme, ca cea agrară și secularizarea averilor mănăstirești, organizarea pe baze noi a armatei și a sistemului administrativ și juridic și-au găsit o admirabila reflectare în conștiința colectivă.”Astfel, folclorul românesc a creat imaginea domnitorului care aduce dreptate oamenilor simpli și care străbate drumurile țării, îmbrăcat modest, pentru a nu fi recunoscut, declinându-și identitatea doar în final, când pune capăt unor nedreptăți sau unor nereguli (sociale, administrative, comerciale etc.).Folcloristul Constantin Rădulescu-Codin a adunat în volumul „Legende, tradiții și amintiri_istorice adunate din Oltenia și Muscel” din 1910 câteva opinii ale românilor de la acea vreme despre Alexandru Ioan Cuza:- „Cuza-Vodă nu era fudul. Umbla așa ca noi și, de multe ori, ca să prinză pe mulți slujbași cu ocaua mică, își schimba fața și hainele, să nu-l cunoască nimeni”;- „Tot Cuza-Vodă a unit țărișoarele noastre, pe Valahia cu Țara Moldovenească, de a făcut țara noastră strașnic de mare și puternică, cum e azi. Strașnic domn a mai fost Cuza-Vodă”;- „El a făcut școalele, el ne-a dat pământ și tot el a surpat pătulele împărătești. Și bine a făcut. Că băga acolo fitece român treisprezece banițe de porumb în tot anul și, când să-și ia și el agonisita, tot ce răgăduise acolo, tocmai după trei ani, i se dădeau numai trei banițe din tot ce pusese. Ziceau cârmuitorii că l-au mâncat șoarecii, și porumbul era mâncat de cioclii satului”;- /Continuare aici:
  • Aron_Pumnul, cărturar român, ziarist, pedagog, lingvist, filolog, participant la evenimentele Revoluţiei de la 1848 din Transilvania. A fost profesor de limba şi literatura română şi un animator cultural de prestigiu, avînd o deosebită vocaţie pedagogică. Printre elevii lui s-a numarat Eminescu, care i-a dedicat prima sa poezie publicată – „La mormîntul lui Arune Pumnul”. A alcătuit prima antologie de texte literare româneşti, „Lepturariul românesc” (vol. I-VI, Viena, 1862-1865), lucrare valoroasă din punct de vedere documentar (n. 27.11.1818 – dec. 24 ianuarie 1866). Marele Mihai Eminescu, elevul (ardeleanului de la Cuciulata) glăsuia cu multă mândrie despre profesorul său: „a încetat de mult de-a mai fi numai o persoană simplă. Nu mai e muritorul slab, muritorul plin de defecte pământești. El e personificarea unui principiu, sufletul – nemuritor neapărat – care a dat consistență și conștiință națională maselor și a făcut din ele o națiune”. Aron Pumnul s-a născut la 27 noiembrie 1818, în localitatea transilvăneană Cuciulata, de lângă Făgăraș, într-o familie de țărani iobagi. Nașterea sa a avut loc într-un an năpăstuit de o secetă cumplită, care a adus pagubă și foamete în rândul țărănimii. Familia a fost numeroasă ca toate familiile țăranilor noastre pe vremuri. Părinții săi erau neștiutori de carte, tatăl era analfabet. Scrisorile pe care le trimitea Aron de la Viena, le citea altcineva, poate dascălul ori preotul. Aron Pumnul de mic copil a rămas orfan de mamă. Avea un frate mai mic, Moise, căruia îi promitea daruri dacă va merge la școală și va învăța bine, precum și o soră măritată în Șercaia. Din cauza bolii de inimă, frecventează școala târziu, la 14 ani. Se spune că groful ungur Mikes … /continuare mai jos/

Așa cum se știe, la moartea lui Aron Pumnul a fost tipărită și difuzată, în chiar ziua înmormântării, broșura: „Lăcrimioarele învățăceilor gimnaziști den Cernăuți la mormântul prea iubitorului lor profesor Arune Pumnul, răpăusat într-a 12 (24) ianuarie 1866”. Broșura conține debutul poetic (cunoscut sub titlul La mormântul lui Aron Pumnul) al elevului Mihai Eminoviciu care exclama, regretând: „Pumnul nu mai este…” Și părăsește gimnaziul pentru totdeauna.În inimile noastre, Aron Pumnul va rămâne mereu un apărător al #limbii_române.

  • Winston Churchill (30.11.1874 – dec. 24 ianuarie 1965, prim-ministru al Marii Britanii, scriitor, laureat al Premiului_Nobel pentru Literatură în anul 1953.Sir Winston Leonard Spencer Churchill a fost un om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit în al Doilea Război Mondial.Deseori apreciat ca fiind unul din cei mai mari #lideri de război ai secolului, a servit ca prim-ministru în două mandate (1940-1945) și (1951-1955). A fost ofițer în Armata Britanică, politician, istoric, scriitor și artist. Este singurul prim-ministru britanic laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (în 1953) și a fost prima persoană care a primit titlul onorific de Cetățean de Onoare al Statelor Unite.- Winston_Churchill
  • Anii_tineretii_meleAutobiografia – volum autobiografic parcursul timpuriu si anii formatori ai unuia dintre cei mai influenti politicieni europeni ai secolului XX.Parcurgand acest text pasionant, intelegem cu usurinta de ce Winston Churchill a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatura in 1953. Ironia sa fina, fluenta limbajului, talentul descriptiv si acuratetea cu care ilustreaza scene de razboi sau situatii politice sunt de neegalat. In Anii tineretii mele, veti avea placerea de a va familiariza cu Anglia epocii victoriene, veti cunoaste contextul social si politic al Imperiului Britanic de dinaintea devastatoarelor Razboaie Mondiale si veti fi martori indirecti la evenimente care si-au lasat amprenta asupra autorului, influentandu-i cursul vietii si gandirea.”Si iata ce doresc sa le spun parintilor, mai ales celor instariti: nu-i dati fiului vostru bani; in masura in care va puteti permite, dati-i cai. Nimeni nu a dat niciodata de necaz calarind cai – cu exceptia necazurilor onorabile. Nicio ora petrecuta in sa nu este irosita. Tinerii s-au ruinat adesea pentru ca aveau cai, pentru ca au pariat pe cai, dar niciodata pentru ca i-au calarit; fireste, cu exceptia cazurilor in care si‑au rupt gatul – ceea ce, daca se intampla in timpul unui galop, este o modalitate cat se poate de buna de a muri.””Razboiul, candva crud si magnific, a devenit crud si murdar. De fapt, a fost complet stricat. De vina sunt Democratia si Stiinta. Cand acestor doi bagaciosi si incurca-lume li s-a permis sa ia parte la luptele reale, soarta razboiului a fost pecetluita. In locul unui numar mic de profesionisti bine pregatiti, care apara cauza tarii lor cu vechile arme si cu frumoasa complexitate a manevrelor stravechi, sustinuti in fiecare clipa de aplauzele natiunii lor, acum populatii intregi, inclusiv femei si copii, se arunca unii impotriva altora intr-o exterminare brutala, si numai o echipa de functionari cu ochi aposi fac factura pentru macelar.””Cei mai multi dintre baieti erau multumiti si multi dintre ei au gasit in salile de clasa si pe terenurile de sport cea mai mare distinctie pe care au cunoscut-o vreodata in viata. Nu pot decat sa consemnez faptul ca eu eram o exceptie – fara indoiala, din cauza defectelor mele. As fi fost mult mai bun ca ucenic de zidar, m-as fi descurcat mult mai bine daca as fi fost trimis sa fac comisioane sau sa-l ajut pe tata sa aranjeze vitrina unei bacanii. Ar fi fost ceva palpabil; ar fi fost ceva firesc; as fi invatat mai mult; m-as fi descurcat mult mai bine. Si as fi putut sa-l cunosc mai bine pe tata, ceea ce ar fi fost o mare bucurie pentru mine.””In mod sigur, #educatia prelungita, indispensabila pentru progresul societatii, nu este fireasca pentru omenire. Este impotriva firii. Baiatul doreste sa-si urmeze tatal in cautarea hranei sau a prazii. Ar vrea sa faca lucruri folositoare, atat cat ii permit puterile. Ar dori sa castige o leafa, oricat de mica, pentru a-i putea ajuta pe cei de acasa. Ar dori sa aiba un timp numai al lui, pe care sa-l foloseasca sau sa-l iroseasca dupa plac. Nu cere decat dreptul de a munci sau de a muri de foame.”Winston Spencer Churchill-
  • Tanarul_titan – Cartea lui Shelden urmăreşte biografia lui Winston Churchill începând din 1901, anul debutului său ca parlamentar, şi până în 1915, când, după dezastrul militar de la Gallipoli, este nevoit să demisioneze din funcţia de Prim Lord al Amiralităţii. Este răstimpul în care se formează uriaşa sa personalitate politică, este vremea ascensiunii sale fulminante ca om politic: primul discurs în Camera Comunelor, în calitate de conservator, trecerea în tabăra liberalilor, apariţia în Cabinetul britanic, mai întâi ca subsecretar de stat la Ministerul Coloniilor, mai apoi ca preşedinte al Consiliului Comerţului şi ministru de interne, până la prima poziţie în Amiralitate. Este povestea unui Winston Churchill animat de un avânt romantic surprinzător, dacă ne raportăm la imaginea, mult mai prezentă în conştiinţa noastră, a personajului politic decisiv din anii celui de al Doilea_Război_Mondial. În paralel cu viaţa_politică, Shelden prezintă şi evoluţia vieţii sale private, cu iubirile sale neîmpărtăşite, căsătoria cu Clementine Hozier, naşterea copiilor.
  • Al_Doilea_Război_Mondial” – Winston Churchill – ”Trebuie să privesc aceste volume ca o continuare la Istoria primului război mondial, pe care am descris-o în Criza mondială, Frontul de est şi în Urmarea. Împreună, acestea acoperă relatarea unui alt război de treizeci de ani. Ca şi în volumele anterioare, am urmat, atât cât sunt în stare, metoda lui Defoe, în care autorul leagă cronica şi comentarea marilor evenimente militare şi politice de firul experienţei personale a unui individ. Eu sunt poate singurul bărbat care a trecut prin ambele cataclisme supreme ale istoriei, fiind in funcţii importante. În timp ce, în primul război mondial, am avut posturi de răspundere dar subordonate, in cea de a doua luptă cu Germania am fost timp de peste cinci ani şeful Guvernului Majestăţii Sale. Scriu deci din altă poziţie şi cu mai multă autoritate decât era posibil în primele mele cărţi. Nu-l descriu ca o istorie, deoarece asta este sarcina altei generaţii. Dar afirm cu încredere că este o contribuţie la istorie care va servi in viitor. Aceşti treizeci de ani de acţiune şi pledoarie cuprind şi exprimă efortul meu de o viaţă şi sunt mulţumit dacă sunt judecat după ei. Am aderat la regula mea de a nu critica o măsură privind războiul sau politica după eveniment, decât dacă mi-am exprimat mai înainte, public sau oficial, părerea mea sau am avertizat în legătură cu aceasta. Într-adevăr, într-o lumină ulterioară, s-au netezit multe dintre asperităţile controversei contemporane. M-a durut să înregistrez aceste neînţelegeri cu atâţia oameni pe care i-am simpatizat şi respectat, dar ar fi greşit să nu ţinem seama de învăţăturile trecutului în faţa viitorului. Nimeni să nu-i desconsidere pe aceşti oameni ale căror acţiuni sunt descrise în aceste pagini fără să-şi analizeze propriul suflet, fără să-şi revadă activitatea publică şi să aplice lecţiile trecutului la viitoarea lor comportare. Nu trebuie să se presupună că mă aştept ca toată lumea să fie de acord cu ceea ce spun şi cu atât mai puţin că scriu doar pentru a fi popular. Îmi depun mărturia conform ideilor care mă călăuzesc: am avut toată grija să verific faptele, dar multe apar azi la lumină în urma cunoaşterii unor documente capturate sau a altor dezvăluiri care pot oferi un alt aspect concluziilor trase de mine. Într-o zi, preşedintele Roosevelt mi-a spus că …/Continuare mai jos/:
  • Virginia Woolf / 140 de ani de la naștere/ cunoscută drept una dintre figurile moderniste literare de frunte ale secolului al XX-lea. Este o scriitoarea britanică recunoscută drept o inovatoare încă din timpul vieții. Nenumăratele aspecte ale personalității acestei scriitoare au o forță imaginativă incomparabilă: feminismul, fascinația ei pentru Londra, dorința ei necontenită de a experimenta (fiecare roman a fost scris cu intenția de a încerca ceva nou), nevoia de a se exprima liber și de a fi independentă, vulnerabilitatea.
    • Virginia Woolf, nascuta Adeline Virginia Stephen, a fost o scriitoare engleza, eseista, feminista, editoare si scriitoare de povesti, cunoscuta drept una dintre figurile moderniste literare de frunte ale secolului al XX-lea.In perioada interbelica, Virginia Woolf a fost o personalitate marcanta in societatea literara din Londra si membru al Grupului Bloomsbury. Operele ei cele mai renumite includ: Doamna_Dalloway (1925), Spre_far (1927), Orlando (1928) si eseul de dimensiunea unei carti A_Room_of_One‘s Own (1929), cu faimosul sau dicton: „O femeie trebuie sa dispuna de bani si de o camera separata, daca vrea sa scrie fictiune”.Virginia Woolf a inceput sa scrie ca profesionist in 1905, initial pentru Times Literary Supplement, cu un articol despre Haworth, casa familiei Bronte «Primul ei roman, The_Voyage_Out, a fost publicat in 1915 de catre tipografia fratelui ei vitreg, Gerald Duckworth and Company Ltd. Acest roman a fost initial numit Melymbrosia, dar Woolf a schimbat titlul in repetate randuri. Versiunea anterioara a romanului a fost reconstruita de catre Louise DeSalvo si acum este accesibila publicului larg cu titlul planuit. DeSalvo sustine ca multe din schimbarile pe care Woolf le-a facut in text se datoreaza schimbarilor din viata ei.Woolf a continuat sa publice romane si eseuri cu un caracter intelectual, bucurandu-se de succes atat din partea criticilor cat si a publicului. Multe dintre operele ei au fost publicate pe bani proprii la Hogarth Press. Ea a fost considerata ca fiind una din cele mai mari romanciere a secolului al XX-lea si unul dintre cei mai insemnati modernisti. Dupa terminarea manuscrisului ultimului ei roman (publicat postmortum) Between_the_Acts, Woolf a cazut victima depresiei asemanatoare cu cea pe care o mai avusese. Inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial, distrugerea casei ei din Londra in timpul atacului prin surprindere, si primirea rece a biografiei sale de catre un prieten- Roger Fly, au agravat starea ei intr-atat incat nu a mai putut sa lucreze.Pe data de 28 martie 1941, Woolf s-a sinucis. Ea si-a imbracat paltonul, i-a umplut buzunarele cu pietre si a intrat in raul Ouse din apropierea casei sale, unde s-a innecat. Trupul lui Woolf a fost gasit abia pe 18 aprilie. Sotul ei a inmormantat ramasitele ei icinerate sub un copac in gradina din Monk’s House, casa lor din Rodmell, Sussex. Operele ei au fost traduse in mai mult de 50 de limbi, de scriitori de talia lui Jorge Luis Borges si Marguerite Yourcenar.

𝑈𝑛𝑎 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑠𝑒𝑛𝑠𝑖𝑏𝑖𝑙𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑡̦𝑖 𝑠̦𝑖 𝑖𝑚𝑎𝑔𝑖𝑛𝑎𝑡̦𝑖𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑢 𝑟𝑒𝑢𝑠̦𝑖𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑖𝑛𝑜𝑣𝑒𝑧𝑒, 𝑖̂𝑛 𝑚𝑜𝑑 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑡, 𝑟𝑜𝑚𝑎𝑛𝑢𝑙 𝑒𝑛𝑔𝑙𝑒𝑧. (𝐽𝑜𝑟𝑔𝑒 𝐿𝑢𝑖𝑠 𝐵𝑜𝑟𝑔𝑒𝑠)

  • Pierre_BEAUMARCHAIS – 290 de ani de la nastere! 24 ianuarie 1732 – S-a născut Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais (dec. 18 mai 1799)- autorul francez al unor texte de teatru, dintre care două au cucerit o mare popularitate: „Bărbierul_din_Sevilla” şi „Nunta_lui_Figaro”. Sub paravanul peripeţiilor ilare, el pune în discuţie un întreg sistem_social, contestând privilegiile_aristocraţiei. Piesele lui Beaumarchais din seria Figaro cuprind Le Barbier de Séville (Bărbierul din Sevilla), Le Mariage de Figaro (Nunta lui Figaro), și La Mère coupable. Figaro și Contele Almaviva, cele două personaje ale lui Beaumarchais, cel mai probabil create în călătoriile lui în Spania, au fost (împreună cu Rosine, și mai târziu Contesa Almaviva) singurele prezente în toate cele trei părți. Ele reflectă schimbărea atitudinilor sociale înainte, după, și în timpul revoluției franceze. Figaro și Almaviva au apărut pentru prima dată în Le Sacristan, pe care a scris-o prin 1765 și a redenumit-o ” un interludiu, imitând stilul spaniol „. Faima lui a început, totuși, cu prima piesă dramatică (drame bourgeois), Eugénie, care a avut premiera la Comédie Française în 1767. Aceasta a fost urmată de o altă dramă, Les Deux amis ou Le Négociant de Lyon (Cei doi prieteni sau Negustorul din Lyon), cu premiera pe 13 ianuarie 1770, tot la Comedia Franceză.Privind dintr-un alt unghi, piesele Figaro sunt semi-autobiografice . Don Guzman Brid’oison (Le Mariage) și Bégearss (La Mère) au fost caricaturile celor doi adversari reali ai lui Beaumarchais, Goëzman și Bergasse. Pajul Chérubin (Le Mariage) seamănă cu tânărul Beaumarchais, care medita la sinucidere când a aflat că iubita lui urma să se căsătorească cu altul. Suzanne, eroina din Le Mariage și La Mère, a avut ca sursă de inspirație cea de-a treia soție a lui Beaumarchais, Marie-Thérèse de Willer-Mawlaz. Între timp, câteva dintre monologurile contelui reflectă remușcările dramaturgului pentru numeroasele lui experiențe sexuale.Le Barbier a debutat în 1775. Continuarea Le Mariage a trecut inițial de cenzori în 1781, dar reprezentația a fost imediat interzisă de Ludovic al XVI-lea, după ce a citit-o personal. Regele nu a fost mulțumit de felul cum piesa satiriza aristocrația. În următorii trei ani, Beaumarchais a revizuit-o de mai multe ori, pentru a putea să treacă de cenzor. Regele a ridicat interdicția în 1784. Piesa a debutat în acel an și a fost extrem de populară și în rândul aristocraților. Opera lui Mozart a avut premiera cu doi ani mai târziu. Ultima piesă a lui Beaumarchais, La mère… a avut premiera în 1792 la Paris.Pentru a-i aduce un omagiu marelui dramaturg francez Molière, care a scris titlul original al piesei, Beaumarchais a redenumit La Mère coupable în L’autre Tartuffe. Toate cele trei piese Figaro s-au bucurat de un mare succes, și sunt jucate și astăzi în teatre și săli de operă. /Continuare aici:
Text si foto S. Vizitiu, BM B.P.Hasdeu

Alte surse la subiect:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/12/06/top-carti-sarbatori-de-iarna-bm-b-p-hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/20/top-6-carti-pentru-dezvoltare-personala-din-colectiile-bm/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/12/21/ieromonah-vasilisk-donica-poteci-spre-ziua-a-saptea/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/04/carti-de-iarna-carti-cu-spirit-de-vacanta-si-de-viata-top-5-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/06/12/recomandare-autori-top-carti-pe-vara/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/03/29/top-5-carti-4-lectura-iata-invatatura-cea-mai-buna/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/21/top-6-carti-pe-timp-de-pandemie-autori-si-literatura-universala-la-biblioteca_hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/28/top-5-carti-autori-literatura-artistica-bm-b-p-hasdeu-in-pandemie/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/11/08/top-carti-colectia-profesionala-editate-la-bm-b-p-hasdeu/


10 comentarii

Top 6 cărți pe timp de pandemie– Autori și literatură universală la #Biblioteca_Hasdeu


Cărțile care vă așteaptă cu nerăbdare să le răsfoiți, să le mai scuturați de praful pandemiei insuportabile… Cunoștințele mereu au nevoie de mințile voastre inteligente! Deschideți paginile!

Gabriel_Garcia_Marquez, „Dragostea_în_vremea_holerei
”’Partea proastă într-o căsnicie e că se sfârșește în fiecare noapte după ce faci dragoste și trebuie s-o iei de la capăt în fiecare dimineață, înainte de micul dejun.”
În esenţă povestea nu pare ieşită din tipare. Aceeaşi dragoste ce uneşte şi dezbină două persoane (manipulată de tatăl fetei, dornic în permanenţă de sporirea averii); aceleaşi angoase şi efecte traumatizante (de moment, bineînţeles) asupra cuplului şi aceeaşi putere de nerenunţare la un vis. Dar lucrurile se schimbă… Când observi că Florentino Ariza, naratorul romanului, îşi revarsă furia în cât mai multe partide de amor cu tinere, (a se vedea Nabokov ) în ideea de a încerca să alunge obsesia din sufletul său pe nume Fermina Daza şi când, în ciuda căsătoriei fetei cu un renumit doctor al vremii, nu renunţă în nicio circumstanţă de a o vedea, lucrurile capătă o valoare autentică. Iar a aştepta moartea soţului, la nici trei zile după ce s-a stins, ecoul din camere, pentru a-i mărturisii iubirea din nou – este o mostră de calitate scriitoricească.
Toate cununate sub auspiciul unei evadări în ciumă, ca mijloc de salvare, cu riduri pe feţe şi ruşinea goliciunii, salvează ce a simplisit, s-ar numi o viaţă de aşteptare.
Puterea cu care Florentino se agaţă de fiecare clipă pentru a redescoperi ceea ce în tinereţe a iubit cel mai mult, de a redobândi acea fată, care de fapt devenise o himeră, căreia îi cumpărase ilustrate şi cu care alergase prin piaţete după fotografii la minut. Este uluitoare pendularea între planuri, între viaţa de aristocrată a unei proaspete soţii de doctor şi „poetul” Ariza ce căuta să-şi trăiască viaţa din lucruri simple, fară decoraţiuni.
Dar pentru a vă bucura de adevărata vrajă a cărţii, ar fi de dorit să o descifraţi voi, cu propriile voastre experienţe de viaţă. Şi atunci momentele de bucurie vor reveni şî le veţi retrăi la intensitate.
#Date_biografice – Gabriel Garcia Marquez s-a născut 1927, la data de 6 martie, în satul columbian Aracataca (dec. Aprilie 2014). A fost crescut de bunicii și mătușile sale într-o cultură tropicală influențată de moștenirea locuitorilor spanioli, populația indigenă și sclavii de culoare. Bunicul său a fost un colonel în rezervă.
Legendele tărâmului său natal l-au inspirat să scrie multe dintre operele sale, inclusiv capodopera “Un veac de singurătate”.
Gabriel Garcia Marquez a scris romanul după ce s-a mutat în Mexico City, în 1961. Columbianului îi plăcea să spună că a ajuns în Mexico City fără “un nume sau un ban în buzunar”.
Scriitorul a fost căsătorit cu Mercedes Barcha. Cei doi copii ai lor se numesc Rodrigo și Gonzalo.
Gabriel Garcia Marquez a studiat în primă fază dreptul, dar a renunțat în favoarea jurnalismului, despre care spunea că “este cea mai frumoasă meserie din lume”, amintește AFP.
Un admirator al revoluției Cubaneze, el a devenit corespondent al agenției comuniste Prensa Latina în Bogota și New York.
Marquez a fost prieten cu Fidel Castro, care l-a numit “un bărbat cu bunătatea unui copil și un talent cosmic”. Cercul lui de prieteni din Mexic îi includeau pe faimoșii scriitori mexicani Octavio Paz și Carlos Fuentes.
O prietenie l-a legat pe Marquez și de Vargas Llosa, dar aceasta s-a rupt după ce scriitorul peruvian i-a dat un pumn lui Marquez în fața unui cinematograf fin Mexico City, în 1976.
“Un veac de singurătate și de tristețe pentru moartea celui mai mare columbian din toate timpurile”, a scris joi seară pe Twitter președintele Juan Manuel Santos.
A murit în aprilie 2014, in Mexic, la vârsta de 87 de ani. Márquez este laureat al premierului Nobel pentru cartea “Un veac de singurătate”.
#Activitatea_literara> “Am început să scriu din întâmplare, poate numai pentru a-i demonstra unui prieten că generaţia mea era capabilă să producă scriitori; apoi am căzut în capcana de a scrie mai departe din plăcere, iar mai târziu, în altă capcană, şi anume, că nimic nu-mi plăcea mai mult pe lume decât să scriu”, spunea scriitorul.
Pe când era student, Gabriel Garcia Márquez a decis să fie autodidact şi a preferat să studieze singur, după ce a renunţat la facultatea de drept, pentru a se lansa în jurnalism. Foarte devreme, nu a arătat nicio reţinere în criticile formulate la adresa politicii interne şi externe a Columbiei.
La fel ca mulţi autori sud-americani, Gabriel Garcia Marquez a depăşit graniţele universului literar. Romancierul columbian a devenit un veritabil erou al politicienilor de stânga din America Latină, definindu-se ca un aliat al liderului revoluţionar cubanez Fidel Castro şi un critic al intervenţiilor violente ale Washingtonului în Vietnam şi în Chile.
În 1994, Gabriel Garcia Marquez a înfiinţat Fundaţia Iberoamericană pentru Noul Jurnalism, care oferă pregătire şi organizează concursuri cu scopul de a creşte standardele din domeniul jurnalismului narativ şi al celui de investigaţie din întreaga Americă Latină.
În 1998, când depăşise deja vârsta de 70 de ani, Gabriel Garcia Marquez şi-a văzut împlinit un vis de o viaţă, după ce a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni de la publicaţia columbiană Cambio, cu banii obţinuţi pentru #PREMIUL_NOBEL. Înainte de a se îmbolnăvi de cancer limfatic, în 1999, romancierul sud-american a contribuit adeseori la conţinutul publicat în acel săptămânal de limbă spaniolă.
“Sunt un jurnalist. Am fost întotdeauna un jurnalist”, spunea romancierul în acea epocă. “Cărţile mele nu ar fi putut să fie scrise dacă nu aş fi fost un jurnalist, pentru că tot materialul din ele a fost inspirat de realitate”, mai spunea acesta.
În calitate de scriitor, Gabriel Garcia Márquez şi-a început cariera publicând o serie de volume de non-ficţiune, foarte bine primite, dar şi nuvele. Totuşi, romanele au fost acelea care i-au adus recunoaşterea criticii literare, alături de un succes comercial răsunător. Numele său este frecvent asociat cu “realismul magic”, un gen literar care inserează elemente magice şi elemente supranaturale în situaţii care ţin de un cadru istoric şi geografic real.
Cel mai celebru roman al său este “#Un_veac_de_singurătate” (1967), dar foarte cunoscute sunt şi “Toamna patriarhului” (1975), “Cronica unei morţi anunţate” (1981), “Dragostea în vremea holerei” (1985), “Generalul în labirintul său” (1989) şi “Povestea târfelor mele triste” (2004), de la lansarea căruia nu a mai scris nimic, slăbit fiind din cauza unor boli.

La 16 octombrie În 1847, a fost publicat pentru prima dată romanul „Jane_Eyre” al lui Charlotte_Brontë. Romanul a devenit o pagină nouă în literatura engleză din secolul al XIX-lea și o etapă importantă în istoria luptei pentru egalitatea femeilor. A avut un mare succes alături de cititorii săi. Au fost atrași și uimiți de imaginea personajului principal – o fată curajoasă și curată, singură purtând o luptă dificilă pentru existență și pentru demnitatea ei umană.
În 1847, Charlotte Bronte, fiica retrasă a unui tânăr paroh, a uimit lumea literară cu Jane Eyre, un roman despre altă tânără rezervată a cărei poveste de dragoste continuă să impresioneze şi în prezent cititorii prin forţa sa de sugestie. Jane este o eroină neobişnuită, o orfană micuţă şi urâtă. În perioada şederii sale într-un cămin pentru copiii nobililor săraci, Jane este educată să devină profesoară pentru copiii aristocraţilor, îşi însuşeşte toate talentele pe care fetele nobile trebuie să le afişeze pentru a impresiona potenţialii soţi:dans, pictură, croşetat, limba franceză. De asemenea, are principii solide, este independentă şi incoruptibilă
Romanul ne prezintă viaţa lui Jane, încă de când era mică, cu toate momentele dificile şi fericite prin care protagonista trece. Este fascinant modul în care autorii clasici percepeau problemele societăţii în acele vremuri şi deşi femeile nu era cunoscute pentru independenţa lor, până acum autoarele clasice mi-au demonstrat că acele femei existau.
Temă feministă atât de modernă în ziua de azi, se recepționează în acest roman. Jane Eyre este femeia care nu acceptă să fie restrânsă şi întreţinută, ea face tot posibilul să se descurce singură… Vocea ei foarte puternică, devine din ce în ce mai convingătoare pe măsură ce recitești paginile romanului.
Călătoria lui Jane de la o persoană închisă în ea şi încăpăţânată, la o persoană deschisă şi sigură pe sine, cu acelaşi dram de motivație prezintă nucleul romanului.Există momente de prietenie, în special din copilăria lui Jane, care impresionează, există şi o poveste de dragoste! Și domnul Rochester, la fel de mult cum a auzit de domnul Darcy, este însă o diferenţă foarte mare între cei doi.
În cazul lui Jane, iubirea s-a axat stric pe personalitatea debordantă a domnului Rochester (nu pe fizicul său). Modul în care Jane priveşte povestea lui de viață, apoi și situația în care nimeresc ambii, este surprinzătoare.
Intriga şi momentele de şoc, destul de numeroase, se întind pe tot parcursul romanului.Misterul predominant, la care se adaugă şi clipele cu iz horror, acele elementele gotice presărate prin roman, pe care întâlnim și în #Mănăstirea_Northanger de #Jane_Austen, adaugă ceva spaimă…
Complexitatea romanului se datorează, în mare parte lui Jane. Pe parcursul romanului, toate acele momente în care personalitatea ei este expusă în faţa cititorului. Jane – un personaj complex, acel gen de personaj care surprinde prin înțelegere, motivație şi inteligenţă.
Stilul autoarei, foarte diferit de al surorii sale Emily Bronte, vine cu un stil descriptiv şi plin de metafore: atât de frumos și captivant, încât nu realizezi cum trec paginile.
Recomand romanul „Jane Eyre” pentru un personaj bine conturat, momente de prietenie şi dragoste, emoții de neuitat! Veniți la #Biblioteca_Hasdeu și o comandați! #Svetlana_Vizitiu_Impresii_blog 

Crimă și pedeapsă” este un roman scris de autorul rus Fiodor Dostoievski, fiind publicat pentru prima dată în ziarul intitulat „Mesagerul rus”, apărând în 12 numere lunare ca mai târziu să fie publicat ca roman, fiind considerat una dintre cele mai cunoscute #opere_literare a tuturor timpurilor, cu influențe asupra romancierilor ce i-au urmat.
Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821 – 1881) este cunoscut drept unul dintre cei mai importanti scriitori rusi, opera sa avand un puternic impact asupra literaturii secolului al XX-lea. Romanele sale demosntreaza o incredibila capacitate de patrundere a psihologiei umane si de analiza a societatii rusesti, personajele fiind suprinse intr-un moment crucial nu atat al vietii lor sociale, cat al celei emotionale, spirituale – punctul culminant al vietii care se desfasora in constiinta lor. Romanul Crima si pedeapsa – una dintre cele mai importante opere ale literaturii ruse – urmareste intorsatura pe care o ia destinul lui Rodia Romanovici Raskolnikov, fost student la Facultatea de Drept, ca urmare a deciziilor luate. Renuntand la studii din cauza situatiei economice precare, tanarul cauta sa se realizeze si sa-si asigure cariera prin mijloace mi eficiente decat „inutilele” lectii pe care le preda. Poate ca nu atat saracia, cat dorinta de a proba o teorie proprie il determina pe Raskolnikov sa infaptuiasca crima – punctul fierbinte si central al romanului pe care este construita intreaga naratiune – crima ce ajunge sa-i tulbure sufletul pana la imbolnavire. Mai mult decat personaje propriu-zise, eroii dostoievskieni sunt incarnari ale unor idei, iar Raskolnikov nu face exceptie.
”Omul nu e născut pentru fericire. Omul își merită fericirea totdeauna prin suferință. În asta nu e nici o nedreptate, deoarece cunoașterea vieții și conștiința (cu alte cuvinte ceea ce sufletul si corpul simt nemijlocit, adică întregul proces vital) se dobândesc printr-o experiență pro si contra, pe care trebuie sa ți-o asumi”. (#Fedor_Dostoievski#Crimă_și_pedeapsă

În curând, un volum nou #Umbra_căzută_din_cuib, autor #Andrei_Moroșanu de la #Editura_PapiruSMedia!
„Andrei Moroșanu folosește moartea drept oximoron pentru viață, pentru copilărie. Dar poate că ar trebui să reținem morala sa implicită: „Lumina nu se vede dacă nu există conturul întunericului.”
Un volum interesant, în care universul copilăriei nu e cel pe care îl știm. Și tocmai acest lucru mărește #valoarea_artistică și umană a volumului” #Lucian_Strochi

Scriitorul Nicolae_Dabija a fost distins cu Marele_Premiu la un festival internațional de poezie din Seul
Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Seul (Coreea de Sud) i-a fost acordat în acest an poetului Nicolae Dabija, (13 oct 2020)
Nicolae Dabija este scriitorul român cu cele mai multe premii internaționale, între acestea enumerându-se: Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Trieste (Italia) în 2014, Marele Premiu „Dulce Maria Loynaz” la Festivalul Internațional de Poezie de la Havana (Cuba) în 2017, Premiile „Sceptrul Poeziei” (Macedonia) în 2015, „Danubius” (Ungaria) în 2018, „Bogdani” (Albania) în 2018, „Giacomo Leopardi” și Premiul pentru Poezie la Festivalul Internațional de Poezie de la Fontana i Liri (Italia) în 2015, Premiul „Lʼamour de la Liberté” (Franjța) în 2018, Premiul Internațional al Literaturii (Coreea de Sud) în 2019 ș.a.
La acestea, în acest an se mai adaugă o înaltă distincție: Marele Premiu și medalia de aur ale Festivalului Internațional de Poezie de la Seul (Coreea de Sud), care s-a desfășurat on-line cu peste 300 de participanți din diferite țări ale lumii în perioada 26-27 septembrie 2020.
Un juriu format din cinci poeți, profesori universitari de la diverse instituții din Coreea de Sud a decis să-i acorde acest cel mai înalt Premiu literar în valoare de 5000 de dolari pentru „sensurile profunde” ale creației sale, „pentru ineditul metaforei, care „deschide ferestre în zidul cotidianului” (trimitere la distihul poetului „Doru-mi-i de Dumneavoastră / Ca unui zid de o fereastră”, devenit cunoscut în lume.
„Prin acordarea acestui Premiu, nu e apreciată doar creația mea, ci și cea a tuturor creatorilor de cultură din Republica Moldova, o țară mică cu istorie milenară”, a menționat în discursul de acceptare a acestui premiu poetul Nicolae Dabija.
La ediția din 2019 a Festivalului de Poezie de la Seul, unde a fost prezent, poetului i se acordase Premiul Internațional pentru Literatură, susținând cu această ocazie la Universitatea din Seul conferința „România și Republica Moldova – cele două Corei ale Europei”.
În acest an, în cadrul ceremoniei de premiere care s-a desfășurat în orașul Changwon, patria poetului Dal-jin Kim, clasic al literaturii coreene, Nicolae Dabija a rostit on-line un discurs la conferința „Schimburile culturale – ca niște transplanturi de vise”, transmisă și de televiziunile din Coreea de Sud și publicată în presa literară.
#Nicolae_Dabija, #Literatura_si_Arta

Poeta americană #Louise_Gluck a câștigat Premiul #Nobel_pentru_literatură din 2020. Academia suedeză au ales o poetă pentru „vocea ei inconfundabilă și care, cu o frumusețe austeră, face existența individuală să fie universală”.
Date biografice: Născută pe 22 aprilie 1943, la New York, Louise Gluck a urmat cursurile Sarah Lawrence College şi Columbia University.
Considerată unul dintre cei mai talentaţi poeţi americani contemporani, Gluck a debutat în 1968, cu „Firstborn”, iar de-a lungul carierei a fost recompensată cu numeroase distincţii, între care Pulitzer (1993, pentru „The Wild Iris”) şi National Book Award (2014, pentru cea mai recentă carte de poezii, „Faithful and Virtuous Night”).
A publicat 12 colecţii de poezii şi câteva volume de eseistică. Toate sunt caracterizate de efortul pentru claritate. Viaţa de familie, copilăria, relaţiile dintre părinţi şi dintre rude reprezintă tema centrală a scrierilor ei. Chiar dacă nu a negat vreodată importanţa background-ului autobiografic, nu trebuie să fie văzută ca un poet confesional. Gluck caută universalul, astfel, se inspiră din mituri şi motive clasice, prezente în majoritatea lucrărilor ei.
Cu volume ca „The Triumph of Achilles” (1985) şi „Ararat” (1990), Gluck a devenit populară în America şi străinătate.
Scriitor rezident la Yale University, ea trăieşte în Cambridge, Massachusetts
Louise Gluck a câștigat joi Premiul Nobel pentru Literatură. Comitetul Nobel care acordă premiul pentru Literatură a decis să o recompenseze pe Gluck pentru „vocea ei poetică inconfundabilă care, cu o frumuseţe austeră, face universală existenţa individuală”.
Anul acesta, ceremonia de înmânare a premiilor nu va avea loc la Stockholm, din cauza pandemiei, iar fiecare laureat îşi va primi diploma şi medalia în ţara în care se află. Este pentru prima dată în 76 de ani când ceremonia nu va avea loc.
https://www.youtube.com/watch?v=Qg7ff6Pr7IM&ab_channel=FRANCE24English

Prezentare de cărți #Svetlana_Vizitiu, sef-sector BM B.P.Hasdeu


Un comentariu

Să-l ucizi pe Sherlock Holmes!


De ce Conan Doyle l-a urât atât de mult pe Holmes? După ce l-a trimis la moarte în apele Reichenbach Falls, potrivit legendei, – cu rugămintea de a-l ”reînvia” la autor s-a adresat însăși regina Angliei. ”Deja am grețuri la auzul acestui nume!” – striga celebrul scriitor Artur Conan Doyle, care la 22 mai ar fi împlinit 160 de ani! Pare ciudat că această ”onoare” a meritat cel care l-a glorificat în toată lumea pe fostul doctor Doyle, care a devenit maestrul cuvântului – și la creat pe detectivul Sherlock Holmes. Chiar așa, Conan Doyle și-a urât din tot sufletul această ”creatură”. – De ce așa?

Totul s-a început atunci când tânărul medic Artur Conan Doyle și-a dorit cu toată patima să-și deschidă practica doctorală. Mister Doyle era licențiat în medicină, însă acest titlu nu ia adăugat nici un cent la salariu. La cabinetul închiriat de Doyle, pacienții nu se trăgeau. Și de bani, Doyle avea nevoie cu disperare. În timpul lui liber, care era mai mult decât suficient, doctorul nefericit practica exerciții verbale. Ca rezultat, din aceste studii s-a născut un detectiv de succes – misterul Sherlock Holmes, cu metoda lui deductivă. Apropos, autorul a împrumutat numele personajului său de la un cunoscut coleg, care era un doctor mai întrebat decât el însuși. Recitind prima povestire ”Un studiu în roșu”, Conan Doyle s-a gândit, s-a gândit, și… a trimis-o la o editură. Curând el a primit un răspuns pozitiv, fiind chiar lăudat, și cu rugămintea de a trimite o continuare la poveste. Astfel, detectivul de succes Sherlock Holmes l-a ajutat pe medicul nu prea solicitat să câștige bani buni în plus. Inspirat și înstărit financiar, mister Doyle a decis că el deja a ieșit din pantalonii scurți de lectură tabloidă, așa precum el considera scriiturile sale despre detectivul de la Baker Street, crezând că lucrările istorice meritau mult mai multă faimă decât un oricare Sherlock Holmes… Doar că cititorii n-au fost de acord cu autorul. Ei cereau tot mai multe povești despre Holmes, și alte subiecte ca cele istorice, nu le prea interesau. Acest lucru l-a înfuriat pe Conan Doyle. Dar, a fost nevoit… să-l ”resusciteze” pe detectiv, și deci… l-a reinviat din morți!..

În 1891 Conan Doyle a conceput un lucru teribil. Despre ce ia spus în mare taină mamei sale într-o scrisoare:”Vreau să-l ucid pe Holmes… pentru totdeauna! El mi-a sucit toate mințile!” Mama a fost șocată de această cruzime a fiului și l-a reproșat:”Nu, nu! Nu trebuie să procedezi așa!”. Și iată că acest masiv autor împreună cu soția lui, au decis să se odihnească de atâta agitație, și au plecat la Alpii elvețieni. A vizitat Canalul Reichenbach Falls. După ce întorcându-se acasă, s-a pus pe gânduri în biroul lui… În curând, era gata noua lui poveste „Ultima afacere a lui Holmes„, în care Holmes împreună cu profesorul Moriarty au dispărut în adâncul apelor înfuriate ale Reichenbach Falls. Și mai departe? Apoi toți cititorii au înmărmurit în așteptare. Mulți credeau că Holmes era în viață, și că autorul lucrează la o nouă poveste despre acest detectiv, și iată-iată cartea va ieși de sub tipar… Dar, nu și de data asta. Doyle a decis că a scăpat pentru totdeauna de detectivul enervant, de aceea cu mare bucurie se dedica lucrărilor sale mai importante.

Înțelegând că speranțele lor nu se realizează, cititorii au pornit la acțiuni serioase! Cineva a refuzat să se înscrie la revista, în care scriitorul publica operele lui, – și astfel de oameni principiali s-au dovedit a fi circa douăzeci de mii la număr! Cineva s-a ridicat la un pichet lângă biroul de redacție, cu postere: ”Întoarce-l pe Holmes!”, cineva s-a bandajat cu panglică neagră în semn de doliu pentru detectivul dispărut, și alții chiar l-au amenințat pe autor cu o bătaie zdravănă dacă nu-l întoarce la viață pe Holmes…

Conan Doyle nu reacționa la aceste atacuri. Pentru a se relaxa, astfel, ca să dispară din terenul editurilor și de atacuri, scriitorul a decis nimic altceva decât să se înscrie la războiul Anglo-Boer. Dar legenda spune că ia scris chiar regina Victoria care l-a rugat mult să-l întoarcă viu pe Holmes în scrierile sale, în care să descrie în detalii cum a reușit detectivul să se salveze din apele cascadei Reichenbach. Doule a încercat să scăpe de cerințe scriind poveștile despre trecutul detectivului, editând cartea ”Câinele Baskervilles”. Dar din nou publicul cerea povești tot mai noi despre faptele eroului lor preferat. Iar încercarea de a participa la un alt război, de data asta la Primul Mondial, a eșuat: cererea lui Doyle a fost respinsă de guvern. Și banii care ia adus personajul Holmes… se terminau!

Și aici, – foarte reușită treabă: o revistă ia propus 45 de mii dolari americani (o sumă destul de mare pentru acele vremuri) pentru 13 povestiri despre detectivul Holmes.

Conan Doyle a fost nevoit să dea acordul… 

In ”Ultima reverenta’‘ – Sir Arthur Conan Doyle Prietenii domnului Sherlock Holmes vor fi incantati sa afle ca traieste si o duce bine desi oarecum imobilizat de crize ocazionale de reumatism. El a trait, timp de multi ani, la o mica ferma aflata pe campii la opt kilometri de Eastbourne, unde timpul lui se imparte intre filozofie si agricultura. Pe parcursul acestei perioade de odihna, el a refuzat cele mai generoase oferte de a se ocupa de diverse cazuri, fiind hotarat ca retragerea sa sa fie una permanenta. Apropierea razboiului cu Germania l-a facut, insa, sa isi puna combinatia remarcabila de activitate practica si intelectuala la dispozitia guvernului, cu rezultatele istorice care sunt povestite in „Ultima reverenta”. Mai multe cazuri anterioare, care au stat mult timp in dosarele mele, au fost adaugate la „Ultima reverenta” pentru a completa volumul. John H. Watson, doctor. Ultima plecaciune: Serviciul militar al lui Sherlock Holmes Ultimul volum din seria Sherlock Holmes!

În total, Artur Conan Doyle a creat 56 de povestiri și 4 povești cu participarea faimosului detectiv. Ultima operă a fost publicată în 1927, iar cu trei ani mai târziu a trecut în neființă autorul.

Dar și aici, Sherlock Holmes s-a nimerit a fi mai viu dintre cei vii! Potrivit tuturor statisticilor, acest personaj – este unul dintre cei mai populari și în prezent. EL continuă să trăiască prin filmele artistice, cele animate, spectacole și opere; i s-a stabilit chiar și monument, nu doar unul! Acest personaj, – omul fictiv a devenit membru onorific al Societății Regale de Chimie, și anume datorită Lui, Artur Conan Doyle în continuare este considerat unul dintre cei mai citiți autori în lume.

Poate, într-adevăr, Doyle l-a subestimat pe Holmes?

Cartea o puteți lectura la Biblioteca Centrala BM B.P.Hasdeu!

Dare biograficeSir Arthur Conan Doyle , (n. 22 mai 1859 – d. 7 iulie 1930) a fost un romancier britanic, scriitor si medic scotian, este creatorul celebrului personaj Sherlock Holmes – primul detectiv care apare intr-o serie de romane si povestiri politiste. Printre acestea se numara: Un studiu in rosu, Semnul celor patru, Aventurile lui Sherlock Holmes, Memoriile lui Sherlock Holmes, Cainele din Baskerville etc. Conan Doyle este si autorul a numeroase povestiri stiintifico-fantastice, romane istorice si piese de teatru. Este, de asemenea, creatorul unui alt personaj faimos, profesorul Challenger, ale carui aventuri le-a povestit in romanul O lume disparuta.

Sherlock Holmes este unul dintre personajele literare devenite atât de cunoscute şi apreciate, încât, de-a lungul timpului, a fost cel mai interpretat personaj, de către cei mai mulţi actori. în acelaşi timp, conform unor estimări făcute de ziarul „The Times”, după 1964 vânzările în întreaga lume a povestirilor cu Sherlock Holmes au trecut pe locul doi, după Biblie, care este de departe cea mai vândută carte a tuturor timpurilor.

Faimos pentru cunoştinţele sale profunde in cele mai variate domenii, pentru spiritul său de observaţie remarcabil, profunzimea gândirii şi înţelegerea logică a celor mai variate cazuri şi întâmplări, Holmes este şi in prezent eroul preferat al multor cititori. Cele patru romane în care apare Sherlock Holmes, precum şi povestirile, sunt majoritatea relatate de Doctorul John H. Watson, prietenul şi biograful său. Excepţie fac două dintre povestiri, narate chiar de Sherlock Holmes şi alte două, care sunt scrise la persoana a treia. La vremea la care Sir Arthur Conan Doyle începea să-şi publice povestirile, apariţia scrierilor în serial devenise o practică obişnuită. Operele lui Charles Dickens au apărut, de asemenea, într-o manieră foarte asemănătoare. Sir Conan Doyle avea să îşi publice scrierile in această modalitate vreme de patruzeci de ani.

❤ SVizitiu


9 comentarii

Războiul nu are chip de femeie sau despre Olga Căpățînă, o artă în culori și panglici


Dragostea mea cea de toate zilele, eu, Ți-o cer, Doamne, în loc de pâine”…

Multe dispar, se dizolvă totalmente în uitare. Dacă nu uiți războiul, apare multă ură, și dacă războiul este uitat, – începe altul. Să nu uităm femeile care au realizat fapte mari, care s-au sacrificat viețile pentru fericirea și viitorul nostru, noi nu avem dreptul să le uităm. Va veni timpul, și femeiei i se va întoarce recunoștința. Nu va exista război și răul pe pământ, oamenii se vor ”înfrăți” și vor găsi fericirea lor.

Știm multe despre război, și prea puțin, de fapt. Războiul este cel mai mare barbarism al omului: sânge, răutate, ură. Cum se poate îmbina conceptul de ”femeie” și ”război”? Cum poate o femeie care dă viață, aduce fericre și pace, să ucidă? Nu este credibil, și nu dă Doamne pentru o femeie să devină un soldat! Din nefericire, forța crudă și distructivă îi echivalează pe toți: bărbați, femei și chiar copii…

Opera literară a Olgăi Căpățînă conține adevărul prin care a trecut ea personal, în care a adunat toate vocile unei femei cu strigăt de durere, despre destinul ei și a altor oameni în care a întrat războiul înfricosător și fără a cere voia lor le-a schimbat viețile pentru totdeauna. Da, a fost nevoită să existe în condiții de război, să iubească și tot odată să țină arma la piept. Odată cu tot tragicul morții, a sângelui și cruzimii ce o pășteau la fiecare pas, Femeia din Olga Căpățină aduce în război un spirit ușor de bucurie, speranțe, versuri și cântece, și chiar o artă în culori și panglici… Și în același timp, războiul este cel mai crud lucru care se poate întâmpla unei femei. Doar, ea este Mamă, ea dă Viață, și aici este nevoită s-o lichideze. Nu este treaba oricărei femei. Nu trebuie să fie a nimănui! De ce guvernele, bărbații… provoacă la războaie, doar și ei au o mamă a lor, copii, nepoți… E groaznic de dureros, ce au îndurat buneii noștri în deportări și în Primul Război Mondial; de ce această durere n-a fost o lecție pentru a iniția razboaiele din  Afganistan și cel din Transnistria. Vieți pierdute, destine întretăiate, și cel mai groaznic: a reieșit că aceste războaie au dus doar la pierderi umane și dezbinări între popoare fără a realiza ceva concret. Un vis urât care, din păcate, a devenit realitate.

Amintirile, mărturiile Olgăi despre război în povestirle ei sunt sincere, fără atenuare. Romanele ei nu pot lăsa pe nimeni indiferent, pentru că ele oglindesc nu doar realitatea: expun sufletul unei femei care deschide cele mai interesante taine, relații care pentru altcineva ar fi greu de împărtășit. Unele descrieri sunt chiar teribile prin faptele lor. De fapt, teribil este orice război… (SV)

  În prezent, casa Olgai Căpățînă este aici Republica Moldova, și acolo – în Franța. Spunea cândva Olga că iubește Moldova ca pe un copil bolnav caruia îi porți de grijă și-i dai tot sufletul. Și Franța ca pe un copil, de care te mândrești”. Puterea ei e în cuvântul scris, în detalii transmise pe curat și anevoios devine de-un suflet sincer exprimat… Astăzi este o femeie împlinită și fericită chiar…

      Dar, a fost odată ca nicodată, demult tare, o femeie cu ochi albaștri, care iubea poezia… A studiat Filologia, Limba și literatura Moldovenească la Bălți, așa cum era pe vremuri. Apoi a lucrat la Radio Moldova și primea doar 105 ruble sovietice. Avea deja doi copii și reușise să divorțeze. Într-o zi, a realizat un reportaj despre înrolarea tinerilor în armată, și soarta nebună o făcu sa accepte propunerea comisarului de a lucra la ei. Dar și salariul mai bun a motivat-o… Uimitor, de aici a ajuns în Afganistan. Inițial, Olga nu-și imagina ce o așteaptă acolo, simțul dreptății o făcu să accepte. Apoi cunoscu o realitate dură, teribilă: un mediu sălbatic, unde trebuia să reziști și să fii puternică. „Ceea ce m-a făcut să fiu puternică erau cei doi feciori ai mei, pe care îi creșteam singură. Am lăsat copiii cu mama mea, m-a ajutat foarte mult și sora mea Lidia cu ei. Și am plecat în Afganistan. Apoi din Afganistan am mers la Kușka. Am făcut foarte mari eforturi pentru a nimeri cât mai aproape de casă. M-au trimis la Odesa, iar de acolo la Tiraspol”, își amintește Olga Căpățînă. O Realitate pe care inițial a redat-o în ”Afganistan – raza mea sălbatică de soare”: Mărturia unui soldat al armatei roşii. (Moldova – Afganistan – Kamceatka – Moldova-Franța). Viața a învățat-o să le suporte pe toate… Ulterior, a fost transferată la Odesa, de acolo în Transnistria. Dorința de a fi mai aproape de casă și de copiii ei era aproape realizată, dar a fost trimisă în Rusia, tocmai în Kamceatka. Doar în noiembrie,1991, a reușit să-și îmbrățișeze mama și copiii, fiind transferată de Ministerul Securității Naționale în Transnistria, unde a activat pînă 1995. ” După ce am reușit să scriu totuşi un roman despre război, durerea m-a lăsat. Nu-l visez și nu mă trezesc plângând, m-am distanţat de el. Știți cum se spune: dacă nu vezi portretul în întregime, fă un pas înapoi și-l vei descoperi. Am revăzut acea perioadă, scriind filă cu filă. Acum evit să discut despre război. Cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în Franţa e că m-am acceptat aşa cum sunt. Francezii m-au ajutat să depăşesc tristeţea. Atâtea lucruri frumoase am văzut în ultimii ani. Mi-am zis: nu mai sunt copila aceea care umblam cu rochii purtate de surori, cu încălţămintea ruptă, nu sunt adolescenta naivă, femeia singură cu doi copii, nici femeia-soldat, sunt cea de azi, cu o experienţă amplă în urmă, mamă a doi feciori, bunică a patru nepoţi…” (Olga Căpățînă)

Era prea citită și prea multe idealuri, pentru a se trezi într-o lume totalment diferită de punctele fierbinţi din Afganistan decât cea, pe care și-o imagina. Și Într-o lume de bărbați agresivi care se socoteau cu un cap mai înalți ca femeile și le vedeau la cizma lor de „кирза”. Trebuia să fii puternică și să nu cedezi cu nimic unui bărbat. Căldură nebună, 50 la umbră, dor de casă, de copii, dor de ploaie. Și război! Însăși războiul de la Nistru a fost cutremător pentru Olga. Amintirile și durerea nu o lasă nici acum, după circa 30 ani. Durere pentru umilința, la care ne-a adus conducerea Moldovei. Durere pentru eroii căzuți, pentru mamele îndurerate.

Războiul ia schimbat viața! Olga, femeia cu o poveste de viață cu adevărat uluitoare, care a văzut ce înseamnă războiul cu ochii proprii. Și-a format caracterul în Afganistan şi în conflictul de pe Nistru, iar acum își desfășoară activitatea de jurnalist de investigație la Paris. Puțini dintre noi își pot imagina ce înseamnă să trăiești în vremurile de război, iar Olga Căpățână a simțit pe pielea proprie emoțiile acelei perioade. „Am ajuns până la aceea că stăteam singură în casă, în apartament, duminica, și auzeam sirena mașinii de poliție. Mă gândeam că vin după mine. După care îmi spuneam, hai nu fi prostuță. Nu vor veni ei să te ia ziua, cu poliția. Las’că te găsesc ei mâine dimineață la Statul Major, unde îți faci serviciul”, își amintește Olga Căpățînă.

   ”Fiule, ca mostenire/Vreau sa-ti las a mea vorbire,/Hora, doina romineasca,/Casa mamei batrineasca./Si livada noastra-n floare,/Si-nca sfintele hotare,/Pentru fiul tau ce creste,/Tu – le ai, tu le pazeste !/Zestre fiului sa-i dai/Dragoste de-al nostru plai./Nistrul care curge lin,/Codrul si cerul senin./Ca sa nu ramie mut – /Limba noastra fie-i scut./Tot ce-ti las azi tie eu/Este de la tatal meu!” (Olga Căpățînă)

   Atunci când vine la Chișinău, neapărat trece pe la librărie. Astfel, Olga ia cunoscut pe scriitorii și formatorii de opinie, diaspora care la fel locuiește în Franța și la care ea ține mult: Tatiana Țîbuleac, Vitalie Vovc etc. De baştină o leagă rudele, mormântul părinţilor. Îi este dor de graiul pe care îl vorbea mama mea, pe malul Nistrului, care nu vorbea niciun cuvânt în limba rusă. A întrebat-o odată pe sora mamei: „Mătuşă Natalia, de ce nu ştii rusa?”. I-a răspuns: „Ştii, draga mea, au venit prin 40 ruşii, au stat oleacă şi s-au dus. Apoi au venit în 44, de atunci tot aştept să se ducă, tot aştept…” De ce, Franța? Franța este viitorul ei, fiindcă aici sunt nepoții ei:”Ei au ales Franța și eu, după cum v-am spus, sunt legată de ei cu dragoste, deci nu am alt drum, decât pe cel, pe care l-au ales copii mei. Și mă rup în doua de mai mult de zece ani, între Paris și Chisinău.” Acolo Olga nu se simte migrantă pentru că a nimerit la Prieteni! Are de lucru, cunoaște limbile, o vorbește, o citește în original și să o scrie, traducând operele ei propirii în din română în franceză. Olga știe că femeile noastre se deosebesc de cele franceze și asta e bine. Nu poate toată lumea să fie la fel. Dar,  ”ar fi bine, sigur, ca femeile noastre să citească mai mult, să meargă la teatru, nu numai să facă cumetrii și nunți ca în Moldova. Ai sigur ce lua de la femeile franceze”.

   Este decisă că nu mai vrea să revină în trecut și nu vrea să ia nimic de la început. Este obositor și chiar umilitor. Ea a început, în primul rând, prin a se respecta și a se iubi, a se accepta așa cum este! Să fie liberă și independentă, doar dragostea față de copii și de Moldova – o leagă strâns aici: ”Această dragoste va rămâne cu mine pentru totdeauna. De ea sunt legată. Războiul m-a învățat să mă apăr, să fiu mândră. Să apreciez orice moment de fericire. Să nu mă chinui cu mărunțișurile, că viața-i frumoasă și în ploi, și în ninsori. Contează doar oamenii, care te înconjoară. Războiul m-a învățat să spun NU. Să las în jurul meu doar oamenii, pe care vreu să-i văd și să fac doar ce-mi place”. ”O femeie sentimentală. O femeie foarte puternică. O femeie foarte slabă„, așa se descrie eroina noastră. O Femeie care nu poate minți și merge până la capăt. Dacă începe ceva, nu-și iese din cuvânt, și nici din drum – până nu-și realizează scopul…

Olga Căpățînă– Om de Omenie! O Femeie cu poveste de viață uimitoare. A participat la două războaie, după care s-a stabilit în Franța ajungând jurnalistă de investigație. Face naveta lunar în Republica Moldova unde realizează prezentări de carte, cluburi cu lecturi inteligente, întâlniri cu oamenii minunați la Biblioteca Municipala B. P. Hasdeu, Biblioteca Nationala etc.… La fel are grijă de copii ei, nepoții dragi, neamurile sale, de un an își ajută sora ei dragă să iasă din impasul cancerului și face tot posibilul să-și vadă surioara pe picioare. Este și un filantrop – Olga ajută persoanele pe care, de fapt, niciodată nu le-a cunoscut: ajută în lupta contra cancerului, contra durerii omenești… Oamenii trebuie să-și cunoască eroii!  Astfel am cunoscut-o când mi-a scris pe o rețea de socializare că vrea să-mi ajute sora în lupta cancerului mamar. Nu-mi venea să cred, dar ea a și făcut-o, organizând la Paris o acțiune de caritate cu strângere de fonduri în ajutorul lui Viorel Mardare și a Lilei Șaragov (sora mea). În scurt timp, a vândut cărțile și pânzele cu panglici, iar banii adunați le-a trimis la destinație… Viorel, a decedat spre regretul nostru, era prea târziu pentru a mai face ceva pentru el. Sora mea, acum e mai bine. Doamne ajută! Mă închin în fața Olgăi, această persoană încredibilă și uimitoare. Îi avem atât de puțin, că vine greu să crezi că mai există…

Olga Căpățînă despre una din pasiunile ei:”Dacă în copilărie nu am avut posibilitate, învăț acum! Ce bucurie de la vopsele! De parcă iar a venit bunelul și scoate de prin buzunare bombonele „pernuțe” cu magiun și mi le întinde…” (pictură)

Alte Expresii sau motto preferate de Olga:

~Educația este cea care îți dă avântul și curajul de face totul în această viață

~”Ce poate fi mai frumos in viata unei femei, decat sa devina Amabasadorul Demnitatii?”

~Binele este in capul nostru, iar frumusetea – in ochii nostri!’’

~’’Nimeni n-are dreptul să ne înveţe ce-am fost sau ce-ar trebui să fim, voim să fim ceea ce suntem – români”. (Mihai Eminescu)

~Ma uit la pozele, facute pana in 44 si la cele facute dupa 1946… ce diferenta! Hainele moldovenilor erau frumoase, fetele luminate, iar dupa 46… saracia se vede dupa imbracaminte, dupa fetele oamenilor..

~ Notiune de neam e ratacita…

              Prietenii despre Omul din Olga Căpățînă și creațiile ei:

~ Valentina Gutu:”Romanul -trilogie ”Dobrenii ” scris de Doamna Olga Căpățînă -reprezinta viata mai multor generații din familia Dobre . Familia Dobre -constituita din Nicolae Dobre și Nadia Dragu , care la 16 ani fuge de acasă , ca sa își urmeze iubitul . Începutul tumultos , furtunos și iresponsabil (din partea Nadiei ) , ii va urma pe tot parcursul vieții lor prin cele mai grele si incercate evenimente de rastriste – rasboi , deportari ,copii care se avanta in cele mai hazardate situatii , razboiul din Afganistan , razboiul din Transnistria , plecarea fiicei Lina in Kamceatka etc . Cu toate acestea familia Dobre , este o familie de oameni tari si puternici , care creste și educa copii , care nu se tem de greutăți și încercări , dilemele și confuziile din viețile lor sunt depanate rând pe rând , pana sunt înțelese și rezolvate ecuațiile enigmelor misterioase !!! Toate personajele îmi sunt dragi – Nadia , care a ascuns o viata intreaga sotului , Nicolae, ca Petru – fiul cel mare este rezultatul violului de catre soldatii rusi , cand au navalit ca turbatii in casa lor , si l-am omorat si pe tatal ei Andrei Dragu . Lina , gingasa, frumoasa , inteligenta , care s-a indragostit de Serghei Ciuev , si care de fapt era fratele ei , de pe tata. Pentru mine acest roman a fost , ca si o calatorie ,pe parcursul careia te poti astepta la lucruri incredibile . Foarte multe momente suspens , care ma faceau sa nu ma deslipesc de carte , pana nu citeam cu ce se termina !!! Minunat , multumesc frumos !!! Sunteti o scriitoare foarte Talentata !!! Sper ca , cat mai multa lume sa Va citeasca , si pe viitor romanele Dvs . sa ajunga sa fie studiate si in scoala . Temele abordate in romanele Dvs . sunt foarte variate si foarte profunde!’’

~Valentina Gutu Doamna Olga Căpățînă , sunt o norocoasa , ca Va cunosc , nici nu va puteti inchipui , cata bucurie si cata multumire sufleteasca mi-a produs citirea cartii Dvs.!!!

~Maria Caprian Dobrenii, ça si Mireasa din Cabul sunt insirate cu amintiri grêle, dureroase.
Sunt scrise cu multa dragoste si cu o profunzime traita.
D-na Olga Căpățînă ne prezinta o parte din istorie care a fost pasita, ascunsa. Am impresia ça fiecare cuvint, fiecare expresie, fiecare destin ne completa golurile perioadelor in cauza.

~Maria Caprian Dragostea de mama e mai profunda decit oceanele si depaseste orice orizont! Aceste versuri exprima intr’adevar dragostea materna nemarginit de profunda! Merci d-na Olga Capatina ca ne emotionati frumos!

~Andrei Buzau Versuri extraordinare. Un omagiu adus evenimentelor triste din 1992 prin care a trecut meleagul meu.

~Calopia Radu Este foarte frumoasa aceasta poezie ,ar fi bine sa găsiți un compozitor sa compună si o melodie frumoasa.

~Nina Pantilei Citesc poeziile tale și simt atâta energie pozitivă, atâta primăvară în suflet, atâta putere să mai fac lucruri frumoase.

~Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a spus că viața jurnalistei și scriitoarei Olga Căpățînă este demnă de un film. Aceasta vorbește în cărțile ei nu doar despre ceea ce a văzut și a trăit în acele momente de groază ale războaielor la care a participat, ci și despre dragostea de viață și de semeni, despre puterea femeiască, despre iubire și dorul de țară. Monica Babuc a remarcat că operele scrise de către Olga Căpăţînă trebuie să se regăsească pe rafturile bibliotecilor publice din ţară.

~ Directorul general al Bibliotecii Naţionale Elena Pintilei, a menţionat că Olga Căpăţînă ştie să bucure publicul cu cărţile sale traduse în diferite limbi. Pentru copii a scris poezii, iar pentru maturi, cărţi în care sînt abordate teme speciale.

~În ”Mireasa din Kabul”, Olga Căpăţînă apără cauza femeilor, dreptul lor la demnitate şi fericire, scrie în prefaţă Călina Trifan, iar Aliona Grati a menţionat la lansare că romanul este unul trist, cu final optimist.”O femeie care a suportat nu doar consecinţele gloanţelor şi tancurilor, ci a oamenilor brutalizaţi de ororile războiului. Este o femeie care până la urmă a ştiut să reziste şi să rămână optimistă şi a avut împliniri în viaţă. Un roman scris bine, care poate fi citit dintr-o răsuflare”, a precizat Aliona Grati, critic de artă

~Ada Revenco-Panciuc;’’Ași vrea să am și eu un piculeț de talent ca să pot exprima tot ce port țn suflet…Deaceea tot ce scrie Olga CApatinaîmi place. Ea are perfectă dreptate – trăiți-vă viața, oameni buni, mai ales tinerii, iubiți, creșteți copii cuminți și fericiți, respectați-i pe cei din jurul vostru și rugați-vă pentru Moldova noastră. Trebuie să fim uniți, nu să ne certăm și să ne mîncăm unul pe altul, că politicienii doar asta și așteaptă…

Karol Racz-Sochircă de cate ori va vad d-na Olga Capatina, ma gandesc ca daca armata ar fi formata numai din femei asa de frumoase si sufletiste….lupta nu s-ar mai da cu gloante…ci cu flori si multa dragoste.’’

~Pavel Cireș:’’Sunteți o adevărată eroină! Bravo și respect pentru curaj!’’

               Câteva Recenzii la carți de autor:

Dobrenii” este despre al doilea război mondial, despre cel din Afganistan şi conflictul din regiunea transnistreană. E despre dragostea din timpul războiului, cum să-ţi păstrezi familia şi cum să-ţi iubeşti ţara. Redă povestea unei familii de moldoveni care trăieşte momentele foametei şi deportărilor.”

”Cartea ,,Agent Dublu” include opt povestiri despre militarii moldoveni care au făcut armata în timpul războiului din Afganistan, despre medicii care l-a fel s-au aflat la datorie în acea perioadă.”

”Poeziile cuprinse în ,,Lilith” sînt cîntate de mult timp de mai mulţi interpreţi din Republica Moldova şi sînt adevărate şlagăre în present”

”Afganistan – raza mea sălbatică de soare” – titlul unui nou volum din istoria militară a țării noastre, lansat la Centrul de Cultură și Istorie Militară la 7 iunie anul curent. Volumul publicat în trei limbi, româna, franceza și rusă cuprinde file din istoria acelor tragice zile pentru ostașii moldoveni trimiși să-și onoreze „datoria internațională”. Autoarea, Olga Căpățână, și-a conceput opera ca o trilogie, cu titlul „De la Nistru pîn’la Sena”, următoarele volume ne vor relata clipe din conflictul militar armat de pe Nistru. La eveniment au fost prezenți participanții la războiul din Afganistan și la Conflictul armat de pe Nistru, membrii familiilor ostașilor căzuți, studenți de la Academia Militară ș.a. Banii obținuți din vânzarea cărților vor fi donați familiilor ostașilor căzuți la datorie.

Fiilor mei/Nu mai reușesc să număr/Zilele ce trec și vin./Pune-mi capul tău pe umăr/Fiul mare, fi u mezin./Tinerețea-i trecătoare,/Dragostea e un alin./Numai tu rămâi o fl oare,/Fiu mai mare, fiu mezin./Totu-i efemer: tristețe,/Bucurii și frumusețe,/Și doar tu-mi vei fi mereu/Fiul meu, copilul meu./Vino să mai stai pe brațe,/Anii ăștia-s zburători./Tot ce am mai scump în viață/Sunt iubiții mei feciori./Vă voi apăra de toate,/De e greu și de e noapte,/Cu pânica calda-n masa/Mama vă așteaptă-acasă.” Olga Căpățînă

Date biografice: Olga Căpățînă s-a născut în anul 1955, 30 iunie – în satul Lencăuți, raionul Ocnița. A absolvit facultatea de filologie a Universității de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți. A activat în calitate de ofițer în armata sovietică, iar după destrămarea URSS – în Armata Națională. A participat la războiul din Afganistan și la cel pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței Republicii Moldova. După ce a revenit de la război, Olga Căpăţînă a început să scrie versuri, romane, cărţi pentru copii. Pentru maturi a mai scris „Memoriile celor căzuţi în Afganistan” şi „Memoriile celor căzuţi în Transnistria”. Acestea au fost traduse în rusă și franceză. Pasiunea ei de a picta și broda cu panglici deja este faimoasă.

Scriitoarea Olga Căpăţână este una din puţinele femei în grad de ofiţer din R. Moldova, agentă a Chişinăului în Armata 14 în timpul războiului din Transnistria. A cunoscut atât ororile războiului din Afganistan, cât şi cele din Transnistria. Stabilită acum 13 ani la Paris, Franţa, viaţa ei se divizează în două părţi – cea în care a dus o luptă, inclusiv cu arma în mâini, pentru o viaţă mai bună şi cea în care, asemenea francezilor, a învăţat să observe şi să trăiască micile bucurii ale vieţii. În continuare scrie mult, are site-ul personal spiritualitate.md.

❤ SV