Top carti, BM B.P.Hasdeu, promovate Iunie 2022

Conștientizarea de sine ca scriitor vine la o persoană din natură. Și atunci când talentul și setea de viață, dorința de cunoaștere și o capacitate uimitoare de muncă pentru a le transmite cititorului se îmbină minunat într-un singur scriitor, atunci această personalitate ocupă un loc special în istorie.

Pornim într-o lungă călătorie, care se dovedeşte a fi, în cele din urmă, o adevărată aventură a cunoaşterii. Descoperim, o dată cu scriitorii, nu doar noi istorii, tărâmuri şi fiinţe umane, ci şi un sens al existenţei noastre pe acest Pământ. Azi venim cu scriitorii noștri aniversari sau care au lansat carți noi, toți sunt incluși in top. Interesele literare ale scriitorilor promovați au acoperit o varietate de domenii ale vieții. În opera lor, un loc aparte îl ocupă monografiile științifice, literatura artistică, poezii, proză – dedicate vieților și destinelor omenești.

Orice carte se plămădește și se coace cu greu, având nevoie de multă căldură sufletească și de dorință de a o citi din partea cititorilor. Autorii au depus suflet, străduința de a aduna gândurile și faptele oamenilor interesanți prin viața lor de toate zilele…

„Bucuria_cuvintelor”! Noua Antologie2022 cu scriitorii romani si basarabeni. ‘Slavă bunului Dumnezeu, că îngăduie să vadă lumina tiparului Antologii, care întrunesc în paginile lor cuvântul revărsat de sus, ca o apă de izvor. Antologia “Bucuria cuvintelor” vine ca o rază de lumină divină, în bezna timpului ce ne apasă. Ales respect distinșilor scriitori Ion Machidon, Gabriela Alef Machidon și Veronica Pirlea-Conovali, pentru titanica munca depusă și imensa dăruire, întru prosperarea culturii românești!!! Felicitări infinite tuturor colegilor de condei, care se regăsesc în filele acestei bijuterii literare! Recomandam antologia cititorilor interesati de poezie si proza contemporana. Cu siguranta, Cuvantul bucura inimi! https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0bPh99fLJ2VbPLLtdhZxc9mNWPPaoHf9Zihsd3c5AuFGC43HbXtQ53czad7XjetXHl

Dumitru MATCOVSCHI – /n. 20 octombrie 1939 – dec. 26 iunie 2013/

Noua ani de când ne-a părăsit marele poet si un adevărat simbol al mișcării de renaștere națională în Republica Moldova.

S-a născut în 20 octombrie 1939 în satul Vadul-Raşcov din Şoldăneşti. El a scris peste 50 de culegeri de poezie, proză şi piese de teatru. Pe lângă operele literare pe care le crea, regretatul poet a fost un simbol al Mişcării de Eliberare Naţională de la sfârşitul anilor 80 ai secolului trecut. În 2011, el a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer de către preşedintele de atunci al României, Traian Băsescu.

„În timpul vieții era considerat o cetate, pentru că așa stătea în apărarea limbii române. Se vrea uitat de către toată lumea, niciodată nu a fost plăcut pentru că a spus lucrurilor pe nume. Ăsta e blestemul poetului”, / Ion Smolnițchi, președintele Asociației ”Focul din Vatră”/… /Ca urmare in… https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid02XpX9wDLmKStTiStg8LDWyPjffk1cXVgKHYfGM8ykkkyBS7iLJbDooP262effEFoYl

Scriitoarea Claudia_PARTOLE s-a născut la 14 iunie 1955 în satul Cotova, Drochia. Studiază la Universitatea de Stat din Moldova la Facultatea Filologie (Jurnalistică) între ani 1972-1977. O scriitoare cu suflet de copil! Debutează cu volumul „Mahalaua veselă” în 1982. Autoarea îşi identifică propriul Eu cu eul liric sau cu eul narator şi îşi lasă gândurile, impresiile, emoţiile, să se materializeze în texte ceea ce îi dezvăluie cele mai tainice ascunzişuri ale sufletului… Scrierile Claudiei Partole sunt expresia căutării adevărului despre eul profund, uneori frustrat şi măcinat de temeri, ascunzându-şi obsesiile şi disimulându-şi dorinţele, alteori cochet şi plin de viaţă, zâmbind până şi vântului. Prozele incluse, de ex., în volumul Ultima_amanta sunt meditaţii lirice despre iubiri neîmplinite, singurătate, trădare, moarte sau povestiri confesive despre dramele umane din viaţa de zi cu zi. Poeziile Claudiei Partole îndeamnă spre descătuşare, regenerare a binelui, tandreţei, spre sentimente profunde şi acţiuni bine chibzuite. Foarte sinceră cu cititorul: îi destăinuie durerile, bucuriile cunoaşterii prin profunde subtilităţi. Poeziile ei învaţa a iubi, a suferi, a ierta, a cugeta asupra sensului vieţii. Scrierele Claudiei Partole încolţesc şi dau rod, propunându-ne o succesiune de catrene nobil inspirate şi subtil caligrafiate. Autoarea a adunat basmele copilăriei, a mărturisit propriile năzbâtii, a născocit jocuri și ghicitori, a urzit cuvinte, țesându-le în vers, ca să amuze micii cititori; indeamna la protecția mediului nu prin lozinci înflăcărate, nu prin amenințări cu penalități și pedepse, dar prin simpla trezire a dragostei pentru natură și pentru frumos. E bine omenirea să înțeleagă că, fără dragostea de natură și de frumos, viața devine săracă! Cărțile Partole la această temă vin să ne umple ființa cu dragoste, recunoștință și grijă față de ea… / Urmare aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0dQSPNK9NTR5Pto14drYW6yHfuaDcvVxdBVRAh1jRyxzTtKyy99UksUkMriNGvv1nl

Nicolae_Baltescu, Purtăm_din_facere_imboldul_revenirii. – O poezie a luminii, că lumea poate si trebuie sa revină la cele sfinte! Astfel caracterizează critica de specialitate creația poetică a lui Nicolae Bălțescu – medic si poet, autorul cărții de versuri, intitulate sugestiv „Purtăm din facere imboldul revenirii”.

Cititorii pot trage învățăminte din poemele Nicolae Bălțescu, el luându-și în serios rolul de apărător al valorilor cât și de aducător al acestora. Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu dispune de multe volume ale autorului și sunt bineveniți în sălile de lectură să vină cu propriile lor impresii… Volumul reprezintă un dialog poetic, care învinge distanțele și cu siguranță va învinge și timpul: este structurat în opt capitole: Gânduri; Cele zece Porunci; Purtăm din Facere imboldul revenirii; Femeie trebuie să urci!; Iubire pământească; Imagini; In Memoriam Leonida_Lari; Eseuri. /Recenzie aici:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2022/06/07/nicolae-baltescu-purtam-din-facere-imboldul-revenirii-recenzie-literara/

Alexandru_Mihăilă „Saruta-ma, singuratate” Recomandam cartea și autorul tuturor interesați de o lectură interesantă! d.25 noiembrie 2021) Autorul s-a nascut 16 februarie 1950 in localitatea Bozieni. Scriitor cu origini basarabene, redactor-sef, editor PapiruSMedia. De câțiva ani, ziaristul și scriitorul Alexandru Mihăilă, a avut grijă ca, prin activitatea pe care o desfășoară în cadrul unei edituri, să vină în ajutorul promovării scriitorilor de peste Prut. Prin acest lucru simte că poate fi mai aproape de frații moldoveni și că le poate menține treaz spiritul patriotic:„De câțiva ani, de când am devenit redactor-șef al Editurii #Papirus_Media, am derulat un program de promovare a literaturii de dincolo de Prut. Am publicat mulți autori din Basarabia în ideea că e bine ca limba română, în forma ei artistică, să strălucească și în Republica Moldova. Multe din aceste cărți nu au fost contra-cost. Membrii editurii, inclusiv eu, am pus mână de la mână, și le-am făcut acest cadou basarabenilor. Or ei, care erau plecați acum în Italia, în Spania ne-au trimis manuscrisele iar cărțile, în loc să ajungă la Chișinău, ajungeau direct la ei. Printre alții am descoperit și adevărați scriitori, adevărați poeți cu care ne mândrim și cu care ținem legătura.” Alexandru_Mihăilă – unul dintre primii ziariști din Roman care au activat în anul 1990, ziarist la primul săptămânal din Roman de după revoluție dar și la alte publicații de renume din București. Scriitor, jurnalist… /Urmare aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0hbkyh6LLhiLv9Ukyax4GZkRcqxMxDjF5kg8KV7MMxopZz66Twmm52uyB9bUU4WmWl

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/07/09/alexandru-mihailatraim-cu-adevarat-doar-atat-cat-iubim/

„După Cehov, ea a decis să citească mai puțin – atâta tristețe este în jur, de ce să te mâhnești din cauza imaginației cuiva, care a scris „Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război”, de exemplu. Despre nopți de dragoste Tamara mai poate citi, dar despre război – nu și nu. Mai mult decât atât, nu va citi Tamara „Idiotul” lui Dostoevskii; prea mulți idioți în jur. Și primul soț a Tamarei s-a prefăcut în idiot, lucrând doctor în psihiatrie.” fragment din Poveste_cu_patru_neveste de Olga_CAPATANA, #lansare in curand… Pare a fi o poveste obișnuită a prietenelor pe fundalul trecutului sovietic, cum au ieșit dintr-o zonă disfuncțională, despre familiile lor și viața ulterioară… Dar un fel de magie a sincerității pătrunde în toate aceste cărți, astfel încât tu nu te vei smulge: „Ce este conștiința, mamă? Liusea râdea împreună cu tata. La ce este bună conștiința? O armă cu care îți tai drepturile și dorințele. Ești de acord cu mine, tată?”; Olga Capatina, recenzie aici

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2022/06/14/poveste-cu-patru-neveste-olga-capatana-recenzie/

Andrei_Țurcanu:”În sfârșit, mi-a sosit! O_SUTĂ_ȘI_UNA_DE_POEZII cu ”destinul întors” al Basarabiei drept emblemă. Mulțumesc Editurii Academiei Române și, în mod special, dlui academician Dumitru Radu Popescu, la sugestia căruia a luat ființă proiectul acestui volum. Toată gratitudinea celor care au contribuit nemijlocit la „moșirea” redacțională a cărții: prefațatorul Adrian Dinu Rachieru, referenții Vasile Macoviciuc și Theodor Codreanu, redactorul Magdalena Bedrosian, tehnoredactorul Liliana Lica, autorul copertei Mariana Șerbănescu. Și, nu în ultimul rând, mulțumesc dlor Gheorghe Ghețu, și Arcadie Stâncaru, grație eforturi, lor cărora cartea a ajuns la Chișinău.” https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid02rdresEmWgAPpJyXsDG6gsLP3zZL1LSroUYRMHCyr73iNoVy3R3HQUUdYANtqfz3pl

Scriitorul şi dramaturgul italian Luigi Pirandello, considerat întemeietorul teatrului modern european, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1934 (piese de teatru: “Şase personaje în căutarea unui autor”, “Henric al IV–lea” (m.10.12.1936). Nuvelele sale dovedesc „improvizația lipsită de efort, care le conferă spontaneitate, elan, viața”. Luigi Pirandello s-a nascut intr-o familie instarită. Tatal, antreprenor al unor mine de sulf“ luptase in armata lui Garibaldi si se casatorise in 1863 cu Caterina Ricci“Gramitto, sora unui camarad de arme“, si-ar fi dorit ca fiul sa intre in afaceri, dar Luigi e atras de literatura, isi incepe studiile universitare la Palermo, si le continua la Roma, iar in 1887 publica prima culegere de versuri, Rau vesel. In acelasi an pleaca in Germania, la Universitatea din Bonn, unde in 1891 obtine un doctorat in filologie romanica. Acolo traduce in italiana Elegiile romane ale lui Goethe si compune Elegiile renane. In 1892 se intoarce in Italia si din 1893 se stabileste la Roma, an in care scrie primul roman, Exclusa. Se casatoreste in 1894 cu Maria Antonietta Portulano, fiica unui asociat al tatalui sau. In 1898 fondeaza revista literara Ariel, unde publica prima sa piesa de teatru, Epilogul. Accidentul produs in 1903 la mina de sulf a tatalui sau declanseaza un sir de nenorociri in viata scriitorului: sotia lui sufera o pareza care va lasa grave sechele psihice (in 1919 va fi internata intr-un ospiciu), situatia financiara devine precara, ajunge in pragul sinuciderii. Romanul Raposatul Mattia Pascal (1904) ii aduce un oarecare succes – e tradus in germana –, publica eseuri (Arta si stiinta, Umoristul), iar piesele scrise incep sa-l faca cunoscut. Anii ’20 sunt anii veritabilei lui afirmari internationale. In 1923 fondeaza „Teatro d’Arte din Roma, e invitat in America, unde Teatrul „Fulton“ din New York se va numi vreme de trei luni Pirandello’s Theatre, face turnee in Anglia, Franta si Germania, apoi, in 1927, ajunge in Argentina si Brazilia. Dupa cartile lui se fac filme“ intre care Asa cum ma vrei tu, cu Greta Garbo. In 1934 primeste Premiul Nobel pentru literatura. Moare in 1936, iar familia se supune dispozitiilor sale testamentare: „Cand voi muri, sa nu ma imbracati, infasurati-ma intr-un cearsaf. Fara flori, fara lumanare la capatai. Un dric saracacios. Gol. Si nimeni sa nu ma-nsoteasca, nici rude, nici prieteni. Dricul, calul, birjarul, asta-i tot. Ardeti-ma.” / Continuare aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0JyANKzXzneb7GZmg8EzWusXAj8z6ASS6x4xvJWSbPd9qxeqy4psAG1CRQ8AJ6Uqfl

Emilia Plugaru, A sunat aseara mama – recenzie aici

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/03/03/a-sunat-aseara-mama-de-emilia-plugaru/

Scriitorul Anatol_Ciocanu s-a născut la 3 iunie 1940 (d. 19 iunie 2012), în satul Mălăiești, județul Bălţi, azi raionul Râscani. A absolvit Școala medie din comuna Şaptebani, apoi Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie (1965). În 1965 a debutat cu volumul de versuri ”Sărutul soarelui”. A mai semnat cărțile ”An neobișnuit”, ”Firul Ariadnei”, ”Cântece de-acasă”, ”Sonetele câmpiei”, ”Poemele durerii”, ”Cântecele mântuirii” și altele. Activitate redacțională la publicațiile pentru copii „Scânteia leninistă” și „Tânărul leninist”. Anatol Ciocanu debutează editorial cu volumul de proză pentru copii „Băiețelul din geamul albastru” (1970), urmat de „Corăbioare” (1972), „De vorbă c-un ghiduș” (1974), „Trenul 6” (1975), „Sus în codru” (1978), „Umbrela cosmonautului” (1979), „Pălăria lui Cippolino” (1981), „Luni, marți, miercuri…” (1981), „Unchiul meu Păcală” (1982), cărți pentru copii, inspirate din folclor şi din actualitatea imediată. Autorul îmbină realul cu fantasticul, creând chipuri şi imagini sugestive. Volume de versuri pentru adulți: „Glob matern” (1973), „Arme în iarbă” (1976), „Iarna dragostei” (1984), „Înflorite ramuri” (1988), „Ploaie desculță” (1990), „Iubind” (1991).

Poet solar și optimist, Ciocanu are conștiința vicisitudinilor existenței și se vrea un „poet unanim”, asemenea lui Giuseppe Ungaretti, din care a tradus. Anatol Ciocanu a fost redactor la Moldova Socialistă și la revista Moldova (1966-1990), corespondent special al revistei Glasul Națiunii la București (1990-2000). În publicistică s-a distins cu valoroase cărţi de impresii de călătorie – „Struguri în amiază”, „Departe de soare-răsare”. Ultimele sale două cărți sunt „Eu,_pelegrinul”, patru poeme în vers alb, scrise în anii de militărie în Siberia (Chișinău, 2011) și „Povara_crucii” (Iași, 2012).

În 2002 lui Anatol Ciocanu i s-a decernat Premiul Național pentru literatură, iar în 2010 – Ordinul „Gloria Muncii”.

Anatol Ciocanu a decedat, la 19 iunie 2012. Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” a editat biobib­liografia scriitorului împreună cu filiala „Alba Iulia”, – „Anatol Ciocanu : o altfel de biobibliografie”. Este vorbă de o biobibliografie, văzută altfel de Anatol Ciocanu. În acest studiu nu sunt respectate întru totul rigorile de elaborare a unei lucrări bibliografice. Elaborată în baza manuscrisului lăsat de autor, tot el şi protagonist, este structurată în concepţia şi în viziunea proprie a scriitorului, completată (ca un compartiment aparte) cu Bibliografia selectivă elaborată de Biblioteca „Alba Iulia”. „A fost un poet adevărat, înnăscut. ”Avea un suflet liric și când era vorba de poezie uita de tot. La revista ”Moldova” a inaugurat mai multe rubrici și a susținut tinerii scriitori și artiști. A fost un om de o noblețe rară”, / Mihail Gheorghe Cibotaru/ / urmare aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid02ZkF2YYSD3KhTGr6nusygrrQKFT2jurvM49TjKJDcRcyS1h8LvNMMxvsRwvbNzs3yl

Despre Eminescu se spune că ar fi fost un om ca oricare altul, dar foarte charismatic și discret.

Luceafărul poeziei românești a scris poeme până în ultimele clipe ale vieţii. În ciuda gravelor sale probleme de sănătate… Moartea sa nu a fost pe măsura creaţiei. El a murit într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în „celula” sa din unitatea spitalicească. Cu câteva minute înainte de a trece la cele sfinte, Eminescu a vrut doar un pahar cu lapte şi empatie. Cu ultimele sale puteri, Mihai Eminescu a murmurat medicului de gardă care-i băga prin vizeta ușii paharul cu lapte: „Sunt năruit”. Acestea au fost ultimele cuvinte ale lui Eminescu, după care s-a întins pe pat şi a trecut în lumea celor drepți.

Despre Eminescu se spune că ar fi fost un om ca oricare altul, dar foarte charismatic și discret. „Impresiona la prima vedere”, având un aspect fizic „foarte plăcut”. Mai multe mărturii îl prezintă ca pe un om „izbitor de frumos”, care atrăgea privirile „chiar ale celor ce nu-l cunoşteau”. Totodată, „avea statură mijlocie, era cam lat în spate, dar totul era proporţionat. Avea ochii negri şi adânci. Purta mustaţă, rar o rădea”, descria Teodor V. Ștefănelii în cartea sa „Amintiri despre Eminescu”. O fire iubitoare de popor și patrie, scrierile lui Eminescu abundă de simboluri ale patriotismului. Totodată, aceste gânduri se regăseau și în viața de zi cu zi a poetului național. De exemplu, cunoscându-i firea, prietenii îl salutau spunându-i „Trăiască nația!”, la care el răspundea „Sus cu dânsa!”.

Eminescu citea cu glas tare ceea ce îi plăcea, mai ales poeziile. Când scria, se plimba prin cameră, declama, bătea cu pumnul în masă, făcea gălăgie şi se lua la harţă cu toată lumea care îl întrerupea. „Îi băteam în perete, el stingea lumânarea şi se liniştea, dar era de rea credinţă şi nu se culca. Aprindea din nou lampa şi începea să bodogănească. Mă sculam atunci, mă duceam la el şi îl rugam să mă lase să dorm. Eu eram din ce în ce mai stăruitor şi el se făcea tot mai îndărătnic şi zicea că abuzez de afecţiunile lui şi-l terorizez”, scria Ioan Slavici despre prietenul său din perioada în care convieţuiau. În opinia sa, îndărătniciile lui Eminescu au fost primul semn al bolii de nervi care avea să-l distrugă…/ Urmare aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0xaJm8ujx2V9ke6c32mVUMGbuSh5R3rpd5Qy571Dv2P6dUV11bi8cfnJXcap4Cwmol

Spiridon_VANGHELI, „Tatăl lui Guguță”, Scriitor al Poporului, Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău, a sărbătorit cea de-a 90-a aniversare. S-a născut pe 14 iunie 1932, în satul Grinăuţi, judeţul Bălţi.

Prozator, traducător şi editor, Spiridon Vangheli este unul din cei mai vestiţi scriitori din Republica Moldova. În anul 2010, în colaborare cu Primăria Chişinău, a editat cărţile „Isprăvile lui Guguţă” şi „Împărăţia lui Ciuboţel”. În activitatea sa de peste jumătate de secol, maestrul a scos de sub tipar o serie de volume, printre acestea „Băieţelul din coliba albastră”, „Isprăvile lui Guguţă”, „Columb în Australia”, „Guguţă – căpitan de corabie”, „Steaua lui Ciuboţel”, „Guguţă şi prietenii săi”, „Copii în cătușele Siberiei”, „Crăița” etc. Spiridon Vangheli a tradus din poezia şi proza universală pentru copii şi este coautor, împreună cu Grigore Vieru, al unui Abecedar. În 2006, scriitorul a lansat pentru micii cititori, proiectul „Carte de citire şi gândire”, pentru clasele I-IV, în patru volume. Opera sa a fost tradusă în peste 40 de limbi ale lumii şi a apărut în 68 de ţări. Scriitorul a fost distins cu mai multe premii naţionale şi internaţionale. Pentru a înveșnici opera vangheliană, recent, în sectorul Râșcani a capitalei, pe strada Kiev, a fost inaugurat un scuar care poartă numele „Guguță” și un monument al cunoscutul personaj al lui Spiridon Vangheli. Lucrarea din bronz, cu o înălțime de 1,5 metri a fost realizată de sculptorul Veaceslav Jiglițchi.

Spiridon_Vangheli_sau_despre_valorile_copilariei – Volumul este consacrat creaţiei scriitorului pentru copii Spiridon Vangheli. Lucrările sale prezintă universul fascinat al copilăriei universale. Diverse nume de critici şi cercetători literari, confraţi şi colegi de breaslă ai scriitorului încearcă să surprindă farmecul şi fondul de înţelepciune cuprins în cărţile lui. Formula cărţii reflectă dimensiunea personalităţii lui Spiridon Vangheli, prezentând în cele patru compartimente ale sale cele mai importante studii, interpretări şi eseuri despre protagonist semnate de nume de referinţă precum G. Meniuc, M. Cimpoi, I. Hadârcă (Chişinău), E. Simion (Bucureşti), I. Holban (Iaşi), T. Codreanu (Huşi), A.D. Rachieru (Timişoara) ş.a.; o serie de consemnări, aprecieri şi evocări semnate de Gr. Vieru, P. Soltan, D. Matcovschi, V. Teleucă, D. Micu, I. Ungureanu, Gh. Vodă, P. Cărare ş.a.; o selecţie din confesiunile, interviurile şi dialogurile lui Spiridon Vangheli cu #cititorii cei mici şi în cele din urmă un amplu grupaj de fotografii care reflectă atât #biografia_scriitorului, cât şi calea sa de creaţie.

–Tatal_lui_Guguta_cand_era_mic – „Fratele mai mic al lui Ion Creangă” – nenea Spiridon cum îi spun prietenii săi mai mici, născut de data aceasta nu la Humulești, ci în Basarabia, Grinăuți – Bălți, de mână cu copiii săi, Guguță, Ciuboțel, Titirică, Măriuca, Ghiocica, Crăița, au înveselit inimile și au îmbogățit visele copiilor, iar în sufletele ferecate de neliniști ale părinților și bunicilor au picurat deopotrivă lacrimă de dor și netrecătoare bucurie. Pe întregul mapamond au fost primiți ca cei mai dragi și mai așteptați prieteni, mărturie despre aceasta fiind nenumăratele scrisori primite de la copiii din Italia, din Statele Unite ale Americii, Germania, Cehia, Japonia, Finlanda, China, Sri Lanka, România, Ungaria etc. Fără a sta pe gânduri, cititorii de pretutindeni au intrat în jocurile lui Guguță ori ale lui Ciuboțel, într-o complicitate asumată din toată inima, pentru a trăi sau retrăi, în satul Trei Iezi, sau în Cucuieți ori pe malurile Răutului, prima zi de școală (în clasa întâi atunci când porți cu tine o carte, că… dacă ai două mergi neapărat într-a doua), mersul cu uratul în Noaptea de Anul Nou (când fulgii câtă frunză, câtă iarbă, auzind de sus zurgălăii, vin să asculte urătura), așteptarea lui Moș Crăciun (care vine, cum altfel?, decât din Țara Moși Crăciunilor, unde tremură norii de frig fiindcă soare n-au, ci doar o bucată de lună și câteva stele pe cer) și câte alte lucruri minunate. Ei, bine, acest miraculos și plin de gingașă taină univers al copilăriei, măiestru izvodit de Spiridon Vangheli, îl deschidem acum, la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, prin publicarea volumului „Isprăvile lui Guguță”, un ștrengar de toată isprava. În 1973, „Căciula lui Guguță”, în limba rusă, a fost tipărită într-un tiraj de un milion opt sute de mii de exemplare, iar cartea „Isprăvile lui Guguță” a cunoscut de-a lungul timpului peste șaptezeci de ediții. Nu cred să mai mire pe cineva astfel de performanțe editoriale după ce l-am văzut, câteva pagini în urmă, pe Guguță alintând mâna măicuței sale.

– Guguţă_şi_prietenii_săi (doua volume) – Volumul 1 este alcătuit din două părţi : Isprăvile lui Guguţă şi Steaua lui Ciuboţel. Lecturând această carte copii vor afla despre ,,Povestea lui Guguţă cu Moşii Crăciuni”, ,,Scrânciobul lui Guguţă”, ,,Cum a crescut Guguţă” / Cu sufletul plin de emoții – o carte fermecătoare ce te poartă pe aripile copilăriei. Emană atâta căldură și candoare!

„Guguță este al doilea fecior al meu. Peste cincizeci de ani, când mă uit la el, îmi pare că eu am 150 de ani. Dar e tot în clasa a treia. Am scris și o carte pentru fetițe, ”Crăița”, o carte la care am muncit enorm de mult, dragii mei, 17 variante am făcut la cartea asta. Așa de tare am tremurat în fața fetițelor, ca să fie ”Crăița” pe placul lor. Ea e prototipul soției mele când era cu peste ani în urmă fetiță, pe timpurile celea grele din 1944, tipuri de care nu trebuie să uităm”, a mărturisit Spiridon Vangheli.

– Comoara include trei povestiri interesante: Ștefănel și Doruța; Taurul cu un corn galben și Comoara, iar haioasele ilustrații sunt realizate de Violeta Zabulica.

– Băiețelul_din_Coliba_Albastră – este o părticică din planeta albastră pe care, pe an ce trece, o explorează, o cunoaşte, o admiră, o protejează pentru a o păstra pentru toţi copiii viitorului. E lumea de care ne pătrundem şi din care face parte tata şi mama, sora şi fratele, soarele şi drumul, livada, tractorul, râul, noaptea, pădurea, grâul, vântul…Cu alte cuvinte, autorul confirmă faptul că noi suntem parte a fenomenelor, lucrurilor, fiinţelor despre care trebuie să cunoaştem şi să le păstrăm în lumina frumosului.

Cartea cuprinde 5 capitole: Băiețelul din Coliba Albastră (desene de Igor Vieru), În țara lui Moș Crăciun (desene de Igor Vieru și Natalia Survillo), Al cui e soarele? (desene de Leonid Beleaev), Candela lui Ștefan cel Mare (desene de Lică Sainciuc, Igor Vieru și Eduard Maidenberg), În ospeție la Făt-Frumos (desene de Igor Vieru, Aurel Guțu, Isai Cârmu, Lică Sainciuc, Iurie Iazan și Eduard Maidenberg).

– Ștrengaria – Eroii din această carte ne demonstrează că în viziunea lui Spiridon Vangheli copilul este o realitate complexă în care bunătatea și pornirea diabolică spre aventură se împacă de minune.

– Pantalonia_țara_năstrușnicilor – Autorul o dedică fiicei sale Rodica. Lucrarea este una destul de serioasă, dar în același timp plină de haz, în care Spiridon Vangheli a adunat tot ce a avut mai bun din celelalte cărți, împlinind și desăvârșind tabloul operelor sale cunoscute și îndrăgite pe toate meridianele.

– Academicianul Mihai_Cimpoi a fost printre primii care a citit noua carte a lui Spiridon Vangheli și s-a arătat convins că aceasta îi va emoționa atât pe copii, cât și pe părinții lor.

„Aici e vorba despre vremuri foarte triste, dragi copii, grele pentru poporul nostru, pentru românii basarabeni. E vorba despre foamete, colectivizare. Și iată că, această fetiță foarte ingenioasă, foarte isteață, ca și Guguță, găsește soluții, ea supraviețuiește și face lumea ceea dramatică mai bună”, a precizat Mihai Cimpoi. Scriitorul Spiridon Vangheli a fost distins cu Diploma Internațională de Onoare „Andersen”, cu Premiul „Ion Creanga” al Academiei Române, Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România, cu titlul de maestru al artei și cu cel de scriitor al poporului. În 2012 i-a fost conferit titlul de cetățean de onoare al municipiului Chișinău.

https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0hU7ZTfs1smn2Woy6eJa8iHwSP4NPug8E8buyaQRk1HYMsaTTonxmxxwW9reAaThtl

Aurelian_Silvestru a editat o carte de proză Nimeni_nu_învinge_singur” cu 248 de pagini

Scriitorul a menționat că în această carte s-a referit la măreție și talentul unor poeți și prozatori pe care a avut norocul să-i cunoască prin intermediul lecturilor sau datorită relațiilor de suflet pe care le-a întreținut cu ei. ”Sunt creatori diverși ca stil, ca măiestrie, ca destin. Pe toți însă îi unește felul cum s-au consacrat vocației. Am inserat aici nu analize critice, ci amintiri, impresii și îngândurări, cu scopul de a trezi și altora ambiția de a se afirma prin creativitate. Sunt ferm convins că nimeni nu învinge singur. Victoria e dincolo de imposibil. Ajungi la ea, dacă îl ai alături pe Bunul Dumnezeu și dacă nu uiți că celebru te face nu talentul, ci munca susținută de talent”.

Aurelian Silvestru s-a născut pe 1 octombrie 1949, în satul Cușelăuca din raionul Șoldănești. A absolvit Școala medie nr. 1 din satul Cotiujenii Mari, raionul Florești. Și-a continuat studiile la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, secția ziaristică (1966-1968), apoi la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălți, Facultatea de Pedagogie și Psihologie (1969-1973). După absolvire, timp de un an a predat Psihologia copilului la aceeași instituție, un an a lucrat la Institutul de Cercetări Științifice în domeniul Pedagogiei, iar apoi, timp de trei ani (1975-1978), a făcut doctorantura în domeniul creativității și cunoașterii de sine la Institutul de Psihologie din Moscova. A urmat și cursuri de manager în micul business la Academia de Relații Internaționale din Cairo, Egipt (1977).

Ca scriitor și publicist, a tradus mai multe monografii și manuale de psihologie, a publicat numeroase eseuri, broșuri și cărți pentru copii. Este autorul unei cărți de aforisme și al unei cărți de cântece pentru copii. Activitatea sa literară a fost înalt apreciată la Congresul IBBY din Mexic, fiind inclus în ”Honoris List 2014” a IBBY, pentru cartea ”Fărâme de suflet”, drept una dintre cele mai bune cărți pentru copii, care urmează să fie tradusă în toate limbile țărilor IBBY.

Aurelian Silvestru a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (2002), cu Medalia de Aur ”ProInvest”, decernată la Salonul Internațional de Inventică din Cluj-Napoca (2009), cu Premiul ”Cartea anului” în Moldova (2003, 2011) și cu Premiul ”Simpatia Copiilor” (2004) la Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, cu Premiul ”Ion Creangă” pentru întreaga activitate în domeniul cărții pentru copii, acordat de Institutul Cultural Român (2014), ”Ordinul Republicii” (2009) și cu Medalia ”Dimitrie Cantemir” a Academiei de Științe a Moldovei. / sursa aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid029jbV284AUEKrW8qSf5c7qVkuqk4xTwDDGDABpRCAb2cstbbkNXkjgL45tYSY4yPJl

Mariana_S_Taranu: ”Un #genocid nerecunoscut sau Foametea_organizata_de_URSS_in_Basarabia (1946-1947)” a fost una din cele mai vandute zece titluri ale editurii „Vremea” cu prilejul Bookfesc 2022… https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid02QgPtuTkH6n7brz1aeqPNHvqi1anm6Xs3sadyHfY49cUg589UyeZ6KGU4L2BcMSBMl

Alte recomandari:
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/06/12/recomandare-autori-top-carti-pe-vara/

Svetlana Vizitiu, Impresii

Alexandru Mihăilă:„Trăim cu adevărat doar atât cât iubim”.

„Voi pleca din această lume, dar nu vreau ca aceasta să se întâmple oricum; voi lua cu mine flacăra ultimei iubiri, ascunsă în cumenicătura cu care mă voi așeza la Cina Domnului, cerșind în numele ei iertarea păcatelor. Doar atunci voi putea rosti Gata s-a sfârșit, doar atunci când sufletul meu își va găsi împăcarea în iubirea desăvârșită pentru tot ce mi-a fost dăruit în lume, fără alegere. „Nu vreau să uiți, vreau doar să mă ierți” mi-a cerut Fiameta Vișan, în ultima noapte petrecută cu ea. O iert din tot sufletul, căci dincolo de toate suferințele și patimile întunecate care mi-au îndurerat inima, datorită ei, într-o clipă fulgerată de nespusă fericire, m-am simțit nemuritor.” (Alexandru Mihailă – din „Splendoarea Paradisului”)

/Alexandru Mihaila a decedat pe 25 noiembrie 2021. Fie-i memoria veșnică/

 „Mă simt legat de Basarabia, mai ales că sunt moldovean”

Un intelectual, un scriitor profund, fermecător, cu adevărat unic, al cărui talent polivalent, simțul subtil al stilului, energia specială – atrage oamenii și câștigă audiența cititorilor fideli. Trebuie de menționat atenția la detalii, măieștria lui de a scrie la nivel înalt, cu o interesantă modalitate de percepție a lumii interioare. Talentul este o acțiune spirituală bazată pe manifestarea unui proces mental superior, de îndrăgostire. Principală valoare pentru Alexandru Mihăilă este conștiința – conștiințizarea de sine, a inteligenței sale, într-un cuvânt, umanitate. Dominat de procesele cognitive de creație și de motivația mentalului, sentimentul ritmic este compensat de o auto-expresie intensivă. Înseamnă că pentru un rezultat bun este nevoie de practică constantă și de încredere de sine, ce nu-i lipsește niciodată: acest lucru scriitorul o cere de la scriitorii tineri sau începători. ”Îi detest pe unioniștii care nu știu carte, care nu știu istorie” – spune el.

Volumul „Splendoarea paradisului”, a ieșit de sub tiparul Editurii romașcane ”Papirus Media”. Prefața cărții realizată de celebrul scriitor și critic pietrean, Lucian Strochi, evidențiază valoarea acestei lucrări. În opinia criticului pietrean conținutul se încadrează greu într-o specie epică având elemente de povestire, micro-roman și nuvelă. Ultima deocamdată lucrare a scriitorului Alexandru Mihăilă este, spre deosebire de cărțile sale anterioare, una extrem de modernistă:

Alexandru Mihăilă scriitor roman

„În prima șoaptă de iubire, se ascunde însăși taina nemuririi! Singură și triumfătoare, dragostea sfințește deopotrivă viața și moartea, însoțind sufletul în călătoria spre Dumnezeu.” (A. Mihăilă)

„Nu toți românii îi înțeleg pe basarabeni” – recunoaște el.   Pe rețele de socializare scriitorul postează texte istorice cu o descriere completă, interesantă, ca de exemplu a unei sărbători creștine ortodoxe, fie a unei date aniversare, sau – a unui peisaj aparent obișnuit… Și întotdeauna imaginea este creată din reflecție, pare că auzi și sunetul. Descrierea indirectă inevitabil implică imaginația cititorului, care revine mereu pe paginile scriitorului pentru alte postări ce-i trezesc emoții noi. Emoțiile se estompează cu vârsta, iar procesele regenerează și continuă să se dezvolte până în ultima zi de viață…

„Mulți ani nu am luat în serios activitatea literar-artistică. Azi îmi pare rău. Poate că și experiența de viață de la început nu era atât de bogată, dar ar fi trebuit să fiu mai preocupat pentru consolidarea unei cariere de scriitor. Ziarist am reușit, în felul meu, să fiu, sunt și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România dar trebuia să fac mai mult pentru creația literar-artistică. E un regret, alături de foarte multe care sunt din alte domenii. Însă, credința în Dumnezeu face parte din identitatea mea, din identitatea noastră spirituală, a neamului românesc, ortodoxia. Cred în creștinism, în ortodoxie pentru că aici mă regăsesc laolaltă cu toți strămoșii mei și cu toată istoria noastră milenară.” (A. Mihăilă)

Alexandru Mihăilă, redactorul șef la Editura Papirus Media menționează importanţa evenimentelor culturale care promovează scriitori talentați. Mereu subliniază rolul și imaginea basarabenilor, în special, se expune serios în sprijinul scriitorilor de peste Prut. Împreună cu colegii și deja prietenii din echipa Papirus Media – Părintele Cornel Paiu, director; criticul literar Lucian Strochi etc., – editează necondiționat volumele de carte specială, ce a devenit o tradiție istorică și este o surpriză foarte plăcută de la aceste personalități deosebite. Realizarea proiectului a devenit un spațiu al spiritualității, al activităților și valorilor literare de pe ambele maluri ale Prutului.

Ajuns la etate, Alexandru Mihăilă rămâne același bărbat frumos și spiritual, oricum își face griji, ce vor lăsa urmașii copiilor lor. Evident, e foarte greu de imaginat acest lucru, istoria nu se oprește, mentalitatea la fel se schimbă de azi pe mâine, instablitatea morală lovește din plin asupra genericului omului, a vieții sale… Inteligența lui Mihălă a răzbătut prin toate aceste etape ale vieții. Creativitatea lui – este rezultatul trezirii spiritualității, a unei experiențe vaste de invidiat. Acum noi trebuie să-l ascultăm cât timp mai reușim, să prindem ceva lecții de viață, în special, din cele scriitoricești. Pentru că Mihăilă este darnic cât sufletul lui e mare. Un filantrop care sare în ajutorul talentelor veritabile, descoperite în Moldova basarabeană, baștina lui nostalgică, – cea care rămâne istoria și casa lui pe veci.

„Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme” (M. Eminescu)

Ce n-ar fi simțit sau retrăit în viață, din anumite motive nu a pierdut niciodată dorința de viață, în sufletul lui răsună muzica și, în continuare, îi umple viața cu sens.

Despre personalitatea Alexandru Mihăilă și operele lui:

• „Pe Alexandru Mihăilă l-am întâlnit acum câțiva ani, fiindu-mi prezentat ca unii dintre primii ziariști din Roman care au activat în anul 1990. Apoi am aflat că este și scriitor. Statura sa impozantă m-a impresionat alături de experiența sa de viață și de modestia caracteristică Absolvent al Facultății de Filologie, promoția 1974, secția română-italiană, a lucrat ca profesor timp de 14 ani. Marea dragoste a învins totuși și a făcut carieră în jurnalism, fiind ziarist la primul săptămânal din Roman de după revoluție dar și la alte publicații de renume din București. Amintirile sale le dezvăluie cu o nostalgie firească ca și cum ar derula un film pe care îl revede pentru a nu știu câta oară” (Cornel Paiu)
• Victor Stepaniuc:„E un moldovean adevarat, care cunoaște bine istoria si literatura Moldovei. Am polemizat mult cu el însă cu argumente. E un om foarte cult. Simte moldovenește! Asta ne unește!”
• Emil Almasan  -„Felicitări din tot sufletul pt alegerea acestei teme. Este un gest care merită, in sine, elogii. La acesta, stiu sigur, se adaugă și măiestria scriiturii. Este de ajuns pentru a spune ca va datorăm recunoastere!” (despre opera A. Mihăilă „Vornicul Gheorghe Greceanu”, un poet necunoscut din Moldova primei jumătăți a secolului al XIX-lea)
• „Romanul lui Alexandru Mihăilă, în pofida titlului aparent frivol, este o carte ale cărei realizare artistică și complexitate structurală și de conținut o pot așeza în partea superioară a unui clasament (real) al literaturii române actuale.” (Mioara Bahna despre „Sărută-mă, singurătate”)
• „Universul cărții lui Alexandru Mihăilă etalează, pe de o parte, un fragment de viață contemporană, aflată sub impreiul spaimei, al groazei…”; „Pe de altă parte, amplă poveste a unei lumi care, chiar dacă a trăit cel puțin la fel de intens (trecutului fiindu-i familiare războaiele), prin îndepărtarea în timp, este evocată cu oarecare inerentă detașare. În condițiile în care se află personajele din „rama” romanului, povestea trecutlui le dă și popularitatea catharsisului salutar”; „Un aspect de remarcat, încă de la început, este că realismul cărții nu este deloc știrbit de abundența expresivității, în plan stilistic, aceasta apărând, mai mult decît în alte părți, ca o necesitate, nu pentru a face imaginarul artistic agreabil…” –  (Mioara Bahna despre „Sărută-mă, singurătate”)
• „Mare bucurie mi-a facut în seara asta o carte care a ajuns la mine!
  Este rezultatul unor săpături pricepute și răbdătoare în biblioteca Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în care Alexandru Mihăilă a descoperit un caiet manuscris al vornicului Gheorghe Greceanu – nimeni altul decât Grigore Bârzoi, soțul coanei Chirița (soția vornicului, Anastasia Greceanu i-a inspirat lui Alecsandri personajul, poetul „răzbunându-și astfel umilința de a fi fost refuzat atunci când a cerut mâna uneia dintre fiice, Calipso”).
  Dar Gheorghe Greceanu e și poet, cum a aflat autorul, dupa o muncă de cercetare laborioasă, în care a citit/recitit, transcris, tradus, verificat arhive – în fine, tot ceea ce face un ziarist serios, de război când nu vrea să iasă la pensie  Și ce ne mai spune? „Aflat la confluența a două lumi, între „civilizația ișlicului” cu boieri vorbind grecește, petrecându-și dulcea zăbavă la vii si la sindrofii cu țigani lăutari și amoreze și cea a „pantalonului” de care amintea Alecu Russo – înțelegând prin aceasta asimilarea spiritului european, pașoptist la acea vreme, vornicul Gheorghe Greceanu a păstrat câte ceva de la fiecare, căci sub caftanul de boierie, bate inima unui romantic, cu simțire înaltă de patriot (..)” -Alexandru Mihăilă – unchiul meu.
  Așa bucurie mare de la „Sărută-mă, singurătate” n-am mai avut!” (Diana Pascal despre opera A. Mihăilă „Vornicul Gheorghe Greceanu”, un poet necunoscut din Moldova primei jumătăți a secolului al XIX-lea)
• Gheorghe Indre „O carte, tulburatoare si fascinanta in acelasi timp, care te poarta, prin epoci si lumi ale istoriei acestui popor, descrise credibil si foarte convingator, o carte despre iubire ca esenta a existentei omensti din toate timprile! Felicitari si astept noi realizari!” (despre romanul „Sărută-mă, singurătate” de A. Mihăilă)
• Pusa Barcan „Reușiți mereu să mă emotionati profesore, cred că sunteți printre putinii barbati care elogiază femeia atât de frumos!”
• „ Dmn Alexandru Mihaila! Sunteti o personalitate rară în această societate moderna cu TI si cu inovatii noi, atunci cand nici nu reusim sa realizăm ideile una dupa alta atât de rapide ca pe aripile vantului…în gândurile și faptele noastre!
  Ramaneti precum sunteti, direct, uneori ”certaret” ca un părinte… Foarte obiectiv – pentru a face clare lucrurile, în special, pentru perfecțiunea scrisului în limba română!
  Cu origini basarabene, Alexandru Mihaila ramane a fi Ingenios, educat, psiholog bun, dar… și intolerant cu persoanele incompetente, în special, din domeniul literar care nu pretuiesc timpul si sanatatea. Compătimitor cu persoanele cu nevoi speciale, le acceptă precum sunt. Este si un filantrop cu inima mare…
  Un nostalgic, romantic… Conservator al faptelor și lucrurilor de performanță!
  Va doresc sănătate, Dmn Alexandru Mihaila! Tinerețea vesnică e în suflet, e mai important! Doamne ajută! (Svetlana Vizitiu)
• Mariana Pita-Martinas Cum sa nu fiu mândra, când viata mi-a dat șansa, sa am un profesor c-un talent nemărginit? Va felicit din toata inima!
• Cristina Costov Da, au fost excepționale și sunt sigură că vor mai fi! Editura „PapirusMedia” promovează cultura de pe ambele maluri ale Nistrului! Am fost o norocoasă, căci mi-ați ieșit în cale datorită Ludmila Sandu și viața mea s-a schimbat, a prins o altă culoare, tricoloră.”
• Nina Vasilii: „Scriitorul Alexandru Mihăilă și-a asumat cu seriozitate întreaga responsabilitate de-a depista consecvent „inimi talentate”. Odată depistate, talentele trebuiesc șlefuite! Distinsul profesor cu migală și răbdare șlefuiește nestematele până la strălucire. Prețios e actul în sine! Dar Steluțe au început să strălucească pe pajiștea de lumină a Literaturii Patriei… Ludmila Sandu, precum Smărăndița, a făcut pocinogul!!! Apoi au urmat Svetlana Iurcu, Cristina Costov, Dorina Codreanu, Lidia Vrabie, Nina Vasilii, etc. Sper într-o continuare de șir! Fericită să invoc momentul oferirii cuvântului în fața selectei audiențe (estimez, aproximativ 150 persoane: scriitori, oameni de artă, oameni de suflet) și umilei mele persoane… Sper că emoția mea să le fi vorbit oaspeților prezenți mai mult, să-mi fi citit în ochi imensa dragoste pentru tot ce înseamnă românesc…”
• Ludmila Sandu „Atat de mult am iubit Viata,ca piina la urma a inceput sa ma iubeasca si ea pe mine.Multumesc omului special ce nu mai oboseste sa caute perle la fundul oceanului!”
• Maria Claudia Mitră „Nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul si dedicația domnului Alexandru Mihăilă, un om de o rară finețe și un scriitor exceptional”.

Basarabia şi România, unite-n slovă, la Hanul Răzeşilor!

Activitatea literară și alte surse biografice despre Alexandru Mihălă:

Un Om, un Caracter, o Viață – Oamenii comunității Alexandru Mihăilă (articol de Cornel Paiu) https://inroman.ro/2020/06/24/oamenii-comunitatii-iv-alexandru-mihaila-un-om-un-caracter-o-viata-67043/

Editura Papirus Media, prezentare – https://www.facebook.com/pg/editurapapirusmedia/posts/

ȚĂRMURI DE GHEAȚĂ (Fragment din romanul SPLENDOAREA PARADISULUI) https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1736695963251940&set=a.1386838961570977&type=3&theater

Splendoarea paradisului, coperta cărții – https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1820456591542543&set=a.1386838961570977&type=3&theater

https://ru.scribd.com/document/132803162/Alexandru-Mihaila-Introducere-in-Vechiul-Testament  Întroducere in Vechiul Testament, opera literară (scribd) de A. Mihăilă

https://www.facebook.com/pg/editurapapirusmedia/posts/

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1660697714185099&set=a.1386838961570977&type=3&theater / „ BUNICULE, dragul meu, frumosul meu baiat, cum sa te gasesc eu in padurea aceasta de tineri eroi? Eu stiu ca ai luptat pentru Romania Mare si-ti sarut mana pentru asta! Tu dormi acum in dealul satului la țintirim si-ti spun ca eu-nepotul tau- voi continua lupta!” – A. Mihăilă, 2016

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1406326079622265&set=a.1386838961570977&type=3&theater  / „Vremea despărțirii” Prima carte A. Mihăilă – anii ’90, publicata la Editura Virginia Chisinau

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1388411464747060&set=a.1386838961570977&type=3&theater / „ Cazul Timofte – KGB Între diversiunee și adevăr”

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1388405368081003&set=a.1386838961570977&type=3&theater / Coperta „Sărută-mă, singurătate”

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1393396870915186&set=a.1386838961570977&type=3&theater / imagine „Zile si nopti de foc in Yugoslavia – reportajele mele aparute in volum sub genericul TARGET”

Coperta „Target” – https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1662205964034274&set=a.1386838961570977&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1408482896073250&set=a.1386838961570977&type=3&theater   / „ Prietena mea scumpa, actrita Maria Junghietu, intr-unul din filmele istorice. Ea face parte din primavara studentiei mele de la IASI, fapt pentru care, in amintirile mele, va reprezenta de-a pururi primavara.”

 Pentru cea care va ramane de-a pururi in inima mea! –https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1661071624147708&set=a.1386838961570977&type=3&theater

„Dacă ar fi să mor astăzi, nu m-ar deranja să mă îngroape dincolo de Prut. Numai să fie în pământul lui Ștefan cel Mare” – Alexandru Mihăilă.

Svetlana Vizitiu, 2020

Date biografice:
Alexandru Mihaila – s-a nascut in 16 februarie 1950 (dec. 25 noiembrie 2021, Roman) in localitatea Bozieni… Scriitor cu origini basarabene, redactor-sef, editor #PapiruSMedia. ”„Voi pleca din această lume, dar nu vreau ca aceasta să se întâmple oricum; voi lua cu mine flacăra ultimei iubiri, ascunsă în cumenicătura cu care mă voi așeza la Cina Domnului, cerșind în numele ei iertarea păcatelor. Doar atunci voi putea rosti Gata s-a sfârșit, doar atunci când sufletul meu își va găsi împăcarea în iubirea desăvârșită pentru tot ce mi-a fost dăruit în lume, fără alegere. „Nu vreau să uiți, vreau doar să mă ierți” mi-a cerut Fiameta Vișan, în ultima noapte petrecută cu ea. O iert din tot sufletul, căci dincolo de toate suferințele și patimile întunecate care mi-au îndurerat inima, datorită ei, într-o clipă fulgerată de nespusă fericire, m-am simțit nemuritor.” (Alexandru Mihailă – din „Splendoarea Paradisului”) https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/07/09/alexandru-mihailatraim-cu-adevarat-doar-atat-cat-iubim/ #Alexandru_MIHAILA a fost corespondent de război în mai multe rânduri, dar experiența din Iugoslavia l-a marcat profund. În urma acestor trăiri intense a scris și o carte în care a publicat experiențele și atmosfera de război din acele vremuri iar meritul i-a fost recunoscut primind o Diplomă de onoare pentru contribuția consolidării relațiilor dintre poporul român și poporul sârb. Urmele pe care războaiele la care a fost martor le-au lăsat în viața lui Alexandru Mihăilă au dus la scrierea unui roman inspirat din experiența personală. „Sărută-mă singurătate” este deja la cea de a V-a ediție și a fost lăudat de marii critici ai țării. Romanul va fi tradus în curând și în limba sârbă. După o cercetare asiduă, după ce a tradus manuscrise din chirilică, după vizita la locul unde a trăit această familie, s-a născut ultima carte a scriitorului și anume„Vornicul Gheorghe Greceanu”. Pentru această ultimă carte a primit aprecierea academicianului Răzvan Theodorescu. De câțiva ani, ziaristul și scriitorul Alexandru Mihăilă, a avut grijă ca, prin activitatea pe care o desfășoară în cadrul unei edituri, să vină în ajutorul promovării scriitorilor de peste Prut. Prin acest lucru simte că poate fi mai aproape de frații moldoveni și că le poate menține treaz spiritul patriotic. De câțiva ani, de când am devenit redactor-șef al Editurii Papirus Media, am derulat un program de promovare a literaturii de dincolo de Prut. Am publicat mulți autori din Basarabia în ideea că e bine ca limba română, în forma ei artistică, să strălucească și în Republica Moldova. Multe din aceste cărți nu au fost contra-cost. Membrii editurii, inclusiv eu, am pus mână de la mână, și le-am făcut acest cadou basarabenilor. Or ei, care erau plecați acum în Italia, în Spania ne-au trimis manuscrisele iar cărțile, în loc să ajungă la Chișinău, ajungeau direct la ei. Printre alții am descoperit și adevărați scriitori, adevărați poeți cu care ne mândrim și cu care ținem legătura. Unul dintre regretele sale este că nu a început activitatea literară cu mai mult timp în urmă. Chiar dacă a scris ca ziarist, simte, la acest moment, că ar fi putut da mult mai mult comunității prin scrierile sale literare. În același timp, ne-a mărturisit și că ceea ce îl definește este credința în Dumnezeu, pentru că prin aceasta se definește întreg poporul român.

Prin vers, Femeie, te slăvim: Top6Cărți

Cine va avea plăcerea, dorința, curiozitatea de a traversa rândurile prin Top-ul cu cărți dedicate Femeilor, se va convinge de sinceritatea și dragostea pentru aceste ființe dragi, care cu certitudine merită să fie iubite și respectate… Dar și citite, – sunt pline de pasiune și emoții de suflet! La Mulți ani!

• Prin vers, Femeie, te admir: Antologie/Concepție, coord. Gheorghe Stratan. – Chișinău, 2019

„Acum te desenez în poezie, Te strâng din serenade și povești, Te-ncheg din picături de armonie, Să fii mereu anume precum ești!” – Închinată Femeii, din frumusețea ei interioară, poeții din volum o poartă ca pe o icoană, la care se-nchină și-o cinstesc. Ca unică ființă, cea mai scumpă, la care vin mereu cu mesaje de dragoste. Cu sentimente pline de admirație și recunoștință. Autorii: Nicolae Bălțescu, Gheorghe Bâlici, Sergiu Botezatu, Victor Cobzac, Ion Diviza, Gheorghe Baciu, Victor M. Ignat, Dumitru-Dan Maxim, Tadeu Nagacevschi, Mihai Popa, Vlad Sărătilă, Ștefan Sofronovici, Gheorghe Stratan.

Prin comparații frumoase apare imaginea femeii fermecătoare, sau chipul mamei iubitoare… Iubirea e păstrată în suflet ca o perlă, așteptând aripi. Poeții acordă atenție deosebită sentimentelor din experiența lor proprie, cu mult optimism, cu iubire reciprocă, de vis, alteori oarbă și nesăbuită, toate ființele au destinele lor care au meritat să fie așternute prin vers în Antologie. Prin puterea credinței materne, care depășește toate problemele vieții, poeții descriu motivele și circumstanțele, respectând inima femeii, bucuriile sau intristările sale… Numele Femeii devine aproape o vrajă, un refren de cântec ce afirmă viața.

• Sufletul meu între pământ și cer: jurnal Facebook de Mila SANDU-AFANASII. – Buc.: PapiruSMedia, 2015

„Înțelepciune, doar un pic de înțelepciune îmi doresc, pentru că cel ce are înțelepciune are și liniște sufletească. Iar cel ce are liniște sufletească poate să tămăduiască și sufletele celor deznădăjduiți. Doar cel ce crede în Dumnezeu și în viață adevărată poate să înțeleagă și să mângâie durerea celui apropiat.” – se confesează autoarea. – „Că cel ce are credință adevărată și iubire, niciodată nu va stârni războaie, niciodată nu va provoca durere și suferință…”

De zeci de ani încadrată în diaspora moldovenească, azi – cu cetățenie italiană, Mila Sandu-Afanasii ades revine la baștină cu impresii noi relatate cu grijă în carțile sale de autor. Scrie din inimă și pentru inimi, profund și cu lacrimi. O dezgolire sinceră de suflet. Despre prieteni și cei dragi, cei pierduți și iertați, multe învățăminte preluate din propria experiență de viață. Doar o persoană care a suferit mult poate scrie astfel, foarte emoționant și tot odată cu căldură…

„O cronică a vieții moldovenilor plecați în lume, a problemelor sociale cu care se confruntă cei rămași acasă, a dorului nestins după oameni și locuri dragi, pentru că, autoarea mereu se întoarce cu gândul, uneori obsesiv, la ”Țara minunilor, țara pe care o iubesc mult: Moldova”. În egală măsură, scrierea autoarei Mila Sandu-Afanasii este și o Carte de învățătură în care experiența personal se constituie, de cele mai multe ori, în exemple de viață…” (Alexandru Mihăilă)

• Desculță prin viață de Dorina CODREANU. / coord. Victor Cobzac. – Ch., 2018

„Treziți-vă! Ne mor bătrânii! Sunt singuri și uitați de noi Vom căuta târziu prin case Și îi vom cere înapoi…” În volumul de versuri dedicat părinților, tânăra autoare vine cu varietăți tematice reușind o imbinare de sentimente nostalgice de la adolescență la maturitate. O fire poetică, cu tristețe în suflet. Prin trăirile sale, știe ce înseamnă drama satelor pustiite de sistem, și ea migrând peste hotare, duce dorul de patrie… Multe poezii cu dragoste pentru mamă,  cu poverile pe care numai ea, mama, le duce. Foarte optimistă, Dorina are mare încredere în viitor și compatrioții săi…

„…Poate că nu am averi, Dar sunt plină de puteri, Poate că nu am de toate Bine că am sănătate, Nu am aur la moment Dar sunt plină de talent, Am plecat prin țări străine Însă nimeni nu-i ca mine, Sunt frumoasă-n felul meu Veselă voi fi mereu, Cred, există fericire Și sunt plină de iubire! Și mereu am să-mi iubesc Țara în care trăiesc!!!”

„Fata cu fular la gât și cu părul de jăratic care arde fără fum de culoarea unei toamne care-ntârzie să vină chiar și așteptată-n drum are ochi ca doi luceferi care o admiră zilnic din a cerulrui fereastră noaptea vraiște deschisă cine mi te-a scos în cale…” (Victor Cobzac despre Dorina Codreanu)

• Pietre din petale (volum antologic) de Tatiana AFANAS-CRECIUN. – Ch., 2016

Insuflată din viață, poezia autoarei este plină de sentimente de iubire pentru omul drag, cu veșnice întrebări „De ce? Și dacă, altfel?” Nu se scufundă în logică, și cam așa ar părea o relație normală fără griji care nu corespunde realității lumii moderne. Fără deznodăminte finale, versurile par a fi concepute pentru a spera că orice vis se va realiza. Autoarea modestă, rezervată în emoții, brusc vulcanic explodează remarcând siguranța și încrederea în forțele proprii feminine… de a-și contnua fericită viața! Și, dintr-un motiv oarecare trâmbițând trei gâturi:„Am citit cartea Despre mare și oameni, Scrisă de tine, Și am încercat să plâng. Dar m-am întrebat: De ce? Ce, sunt nebună?… Citesc mai departe, Inima începe mai des să bată, Și chiar să mă doară… De ce nu am plâns? Dacă plângeam, Nu ajungeam Să-mi deranjez și inima…” (din „Cartea”)

Sau, pasiuni cu fantezii reale în versuri, evocând o bogată imaginație, și o sensibilitate generoasă prin dăruire de sine: „Rugina are culoare… Culoarea apusului, Culoarea plecării, Culoarea deșertului arid… Ruginește frunza Când cade la pământ. Rugineșete fierul, Chiar de ste dur. Ruginește soarele, Când este la asfințit, Chiar de este fierbinte. Și orizontul, obosit, Atunci Când vrea iară să dispară… Ca să reapară În pline dimineți Și în sortite vieți.” (din „Rugina” de T. Afanas-Creciun)

• Itinerare esențiale (meditații lirice) de Valentina MOȘNEAGA-MITROFAN. – Ch., 2015

O carte confortabilă, caldă. O selecție reușită de poezii într-o versiune de tandrețe senzuală cu ilustrații emoționante de cuvinte, cu titluri – fiecare aparte urmat de celebrele expresii ale personalităților universale. Poezia autoarei este săturată de atitudine, cu multe întrebări la care răspunde chiar autoarea, trecută prin varia stări de la negație la afirmare. Unele rânduri sunt chiar uimitoare…. Pagini și imagini alături de părinți și fiica ei Lia, poezii scrise cu deosebită dragoste de oameni – învață de grijă și atenție pentru celălalt; simțiri de recunoștință și gingășie, și luminoase amintiri cu cei plecați la ceruri.

• „Fericirea-i vis sau e o cucerire? E bucurie, e noroc sau împlinire? E fericirea floare dalbă, rară? Emoție profundă, trăire interioară? Sau poate este un dor de vânt? Izvorul printre pietre clipocind? Poate-i surâsul pruncului în somn? Sau poate fericirea de-a fi Om?..”

„Îmi spuneai că Dumnezeu te-a fericit. Ce minunat că sufletele noastre s-au întâlnit. Ah, cât de mult aș fi dorit eu să mai stai Pe-acest pământ, pe-această gură de rai! Dar într-o zi ai hotărât să pleci. La București îți este azi somnul de veci. Iar eu sunt astăzi mai bogată, Avându-te ca prietenă, nu sunt înstrăinată!”…

Valentina Moșneaga-Mitrofan reprezintă azi diaspora, cu dragoste revine la Bujor, baștina ei natală, mereu cu emoții și cărți noi!

• Ultima ninsoare de Ala TONU-COȘCODAN./ pref. de Vlad Pohila – Ch., 2013

De la vis la realitate, și invers: de la real la vis, și de fiecare dată urmează un concept final, de parcă autoarea știe ce va urma și tot odată calmează spiritele că așa va fi precum spune:

„E fericit acel ce cu uimire La asfințitul soarelui privește Și salutându-l dulce, cu iubire El ultima sa rază-n dar primește. Frumos e soarele în dimineață Când proaspăt, nou-născut pe cer răsare…” (din „Soarele rege”) sau: „Cu el în alianță-armonioasă Vom părăsi Infernul lumii voastre, Să căutăm o vară mai frumoasă În paradisul visurilor noastre.” ( „Spiritul gândirii”)

Și aici: „Astăzi ninge… Miliarde de fulgi Dansează frenetic prin văsduh… E haos… Cad fulgi de nea, se ating de sufletul meu, se topesc…” și la final:„Mă simt atât de ușor, de parcă-aș fi Un fulg de nea.”

Cât de mult conținutul din carte corespunde firii omului. Despre autoare, mai toate poeziile sunt nascute din inteligența și caracterul ei foarte optimist și convins că viața merge înainte cu toate problemele vieții care numaidecât se vor rezolva cu timpul, și în orice caz, ea, Ala, mereu se simte bine între oameni și natură, oricare n-ar fi starea de spirit sau anotimpul…

• Carțile le puteți solicita la #BibliotecaMunicipalaBPHasdeu din Chișinău! Vivat!

Felicit Femeile noastre toate, mondiale, universale, de orice culoare ale diasporei de la Moldova la America și înapoi, cu sincere urări de fericire, Doamne ajută-vă în toate pornirile de la Dragoste la Poeme, și … invers! 😀 ❤

– Recenzii și foto de Svetlana Vizitiu

Alte surse din blog dedicate Femeilor, Mamelor:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/03/03/a-sunat-aseara-mama-de-emilia-plugaru/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/24/lucian-strochi-despre-versete-tomnatice-de-s-vizitiu-prefata/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/15/dragoste-la-prima-vedere/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/03/03/sal-sub-cusma-la-minus-grade-femeie-femeie/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/01/18/inchide-botul-si-bea-ti-samponul/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/03/30/femeia-in-politica-moldava/

• Grigore_Vieru

Mi-e dor de tine, mamă

Sub stele trece apa

Cu lacrima de-o samă,

Mi-e dor de-a ta privire,

Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuţa mea: grădină

Cu flori, cu nuci şi mere,

A ochilor lumină,

Văzduhul gurii mele!

Măicuţo, tu: vecie,

Nemuritoare carte

De dor şi omenie

Şi cântec fără moarte!

Vânt hulpav pom cuprinde

Şi frunză o destramă.

Mi-e dor de-a tale braţe,

Mi-e dor de tine, mamă.

Tot cască leul iernii

Cu vifore în coamă.

Mi-e dor de vorba-ţi caldă,

Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge faţa

Ori poate-a ta năframă.

Sunt alb, bătrân aproape,

Mi-e dor de tine, mamă…

Lucian Strochi despre Versete Tomnatice de S. Vizitiu (Prefata)

DE LA DEMETAFORIZARE LA DIALOG EURISTIC

Svetlana Vizitiu scrie o poezie de notație, cu intenții moralizatoare, adesea descriptivă, lipsită de podoabe metaforice, crudă, nudă, directă, având tăietură de aforism. E sentimentală în versurile având ca temă dragostea: Pune capul pe umărul meu atunci când mă culc,/Cuprinde-mă cu brațele tale imense, /Fii alături, rămâi cu mine, Fii alături

Sau: Eşti şi azi speranţa mea de a trăi,/Ca o rugă spre destin…//E istoria iubirii   /Din adâncuri asfinţită,/Fără seamăn fericită./Înveşnicită prin sărut… Istoria iubirii

Dragostea înseamnă și rememorare: Mai ții minte prima noastră cină? /Tu-atât de gingaș, eu – la fel de blândă./ Lumânările nu s-au aprins în acea seară,/Erau de-ajuns luminile din ochii noștri. Notă de tristețe

Ea repetă un ritual arhicunoscut: Nu-ți face griji, o noapte mai avem, /Îți voi șopti că ești al meu, /Te voi privi a câta oară /Ca pentru prima dată. Ultima dragoste

Dar poate veni și cu sugestii inedite, surprinzătoare, cu interogații retorice sugestive:

Te-ai înecat vreodată-n om? /Nu pentru o oră sau moment –  /Pleoapele închizând, /Să pierzi a timpului noțiune.//Să mori de dragoste în tihnă, /Ca-n focul înghețat când te atinge, /Strigând surprinzător, de fericire, /Și brusc să simți ce dur te frige/Din interior – un strigăt pierdut. Te-ai înecat vreodată-n om?

Precipitarea, finalul poveștii de dragoste scurtează discursul liric, fragmentându-l:  

Ades cuvântul taie viitorul. Devine ușoară despărțirea./Sentimente sfinte distruse. Atât de simplă e ruptura./Pleca Dragostea… Dar tare voia să rămână… /Astfel și azi, ba se întorc, ba nu… Se amână… Pleca Dragostea

Detașarea, starea de beatititudine duce la formula aforistică:

Formula fericirii e una foarte simplă:/Dăruiește-te în fiecare clipă/Celui care atât de mult/Are nevoie de tine. O simplă formulă

Simțindu-se iubită, poeta se autodefinește cu grație, cu maliție, cu o ironie care atrage, nu respinge:

Sunt demodată, îmi plac rochii de seară, şi tocuri,/Modestie și onoare, medicină fără mită, pe-alocuri, /Să fac daruri, să cânt piese vechi,/Cununie la altar și, desigur, sentimente – pe veci.//Sunt de modă veche, zilnic mă rog./Sănătate părinților cer, și pentru copiii lor./Nu judec pe nimeni după buzunarul lui./Domnului mă-nchin pentru zile și luni. Demodată

Dezamăgirea față de o iubire pierdută nu o dezarmează, ci o îndeamnă la autoanaliză, autocontemplare:

Tocmai am început să-mi caut de grijă,/Să mă calmez, să reduc al vocii ton

/Evitând întâlniri inutile/Și cuvinte lipsite de sens./Cu greu, am început să mă iubesc, Orice chip își merită fața sa

Concluzia poate fi amară:

Viața trece peste tine/Ca cuțitul peste unt… Esența singurătății 

Natura este, ca și la Eminescu, coparticipativă, depășind stadiul de simplu cadru al unei povești de dragoste:

Frunzele ruginii toamna le pierde,/În ploi vântul le suflă cu tristețe./Tot precipitând – mă scald în lacrimi./Se anunță iarna care schimbă anii…//Din nou o stea răsare/Și apare ea,/Speranța că mai pot crede /În tandrețea cuvintelor nespuse de tine. /Eu stau de veghe… Fugi, despărțire!

Deasupra iubirii e doar Dumnezeu:

Oamenii vii așteaptă iubire și atenție,/Dar unul Dumnezeu va judeca /Unde punem Accentele… Accentele

O altă ipostază a dragostei este iubirea de oameni, prietenia. Svetlana Vizitiu crează câteva profiluri psihologice, trădându-și vocația de pictor, de grafician, realizând efigii memorabile. Iată trei asemenea profiluri:                             

O poetă și-a pus șalul pe spate,/În tihnă pleacă de-acasă,/Acolo unde-i lumină și pace./Din nou se simte mireasă…//Vine Ana, durere și lacrimi,/Este prea obosită de dor./Pentru a șterge amintirile, /Nu era nevoie să mori! (In memoriam) (11 Octombrie, 2019) Închinare Anei Podaru

Și:  Totu-i modest, un romb, un triunghi,/Un voal color în fiecare unghi./De ce, știind cine-i autorul,/Imediat ne place tabloul? Elvira Cemortan-Voloșin, pictorița blândă

Și încă:

Și-a ales singur soarta./Prea dificilă, merită trăită./Artist plastic, scriitor, fotograf:/Imagini proprii, cărțulii în raft…//Cobzac va conserva doar tot ce-i nou!/Aduce șarm, pepite-n orice public,/Imortalizând talentul cât de mic…/E-un creator ce cântă prin imagini,/Un voluntar, servind cu proaspăt vin –/Pentru stropirea artei noastre-n proză,/Poeților de suflet scriind ode… Victor Cobzac, voluntarul

Familia poate fi efectul unei iubiri cu final fericit:

Al fiului – prim-soare, exact la ora 12, de Arhanghelul Mihail, cu semnul aluniței, de pumnișorii lui strângându-mi lacom pieptul. Momente fericite – ieri, băiețel, și azi, deja e mare Om! Fetița mea, acum mai înaltă decât mine. Frumusețea și armonia-i trezește uimire. Și ea e Mamă, o pasăre cu cuibul ei. Cu odorașul său – învață viața în continuare.

Sunteți atât de diferiți, din sângele meu. Ambii cuminți, cu visele proprii, perseverenți. Adeseori nehotărâți, venind la mama. Mă rog ca Domnul să vă apere de orice mahnă… Fie-vă viața voastră, dragii mei copii, un zbor liber pentru fericire. Printre lacrimi, zâmbesc de bucuria că vă am, ai mei atât de scumpi. Eu vă iubesc enorm…  Copiii mei

Dar și părinții pot fi în vizorul unei iubiri necondiționate:

Tații sunt cei mai importanți dintre oameni, ei ne-au dăruit viață, ne-au insuflat putere, ne-au încărcat de inspirație, pentru a acționa și a crea. Fie ca cuvintele pe care le dedicăm lor să înflorească serile și zilele, cu un strop de iubire care există între copil și tatăl lui. Fie ca dedicațiile despre tată să fie pentru copii izvor de inspirație, un far de acțiune, care să-i direcționeze spre lumină, iubire și recunoștință.  (Pentru Vasile Vizitiu) Tata. Cuvinte în tăcere

La adăpostul unei iubiri realizate, poeta devine sentențioasă, dă sfaturi, moralizează, se detașează parcă de sentiment, se obiectizează, devine filosofică, o lirică de idei, moralizatoare uneori:

Există trei cuvinte, /Trei mari competențe:/Să ceri, să ierți, să mulțumești./Să ceri – mândria s-o smerești,/Să ierți – să lași obida./Pentru bucurii și tristețe, /Cu suișuri și coborâșuri,/Pentru toate, înveți/Să mulțumești./Și într-un ceas /Cu viscol furios,/Fără de somn /În nopți,/Aminte de prieteni buni, Trei cuvinte…

Și:

Erorile se vor preface-n titluri, /Cu fiecare zi, mai mult le vei uita. Timpul

Sau:

Nu e nevoie să complici lucrurile, /Nici nopțile, nici zilele, /Rulând mereu problemele în capul tău, /Pentru a da un sens cuvintelor sau rândurilor. /Nu complica. Nimic. /Oriunde ai fi… /Elimină frustrările. Toate sunt un fleac

 Versul se transformă în verset, versetul în cugetare:

Un orb te recunoaşte/Mai mult cu inima. Ascultă-ți inima

Expresia devine profetică, pytică:

Vei fi surd la sfaturi și morale, /Cât timp povestea ta nu se va zdrobi de piatră. /Istoria se va-nvârti într-o spirală /Și fiecare va suferi în a lui artă. Experiența

De altfel poeta (se) mărturisește:

Vă voi spune ceva perfect! /Îmi depun visurile-n verset! Una bună de adio…

Timpul poate fi inamic sau aliat, interesând atât copilăria și adolescența, cât și maturitatea sau chiar bătrânețea:

A fost un timp,/Când acordam în seară strunele chitarei,/Cântând, /În frig sau vânt,/Certaţi acasă, la patru dimineaţa revenind./Eh, tinereţe fără de lăcată! Versetul copilăriei

Și:

Toamna deveni/Din nou tristă,/Cu arborii în somn/La a ta prispă. Nostalgie

Dușmanul lilial al timpului e visul, care este replica sa, într-o oglindă a imaginarului:

Am visat drumul. /Era întins și-atât. /Unde mergeam, eu nu știu. /Nici nu voiam să știu./Pur și simplu, drumul. Drumul din vis

Prin vis putem pătrunde oriunde, inclusiv în cer:

Și acolo e zgomot, în cer,/Îngerii adoră mandarinele…/Fulgi de zăpadă –     /O frumusețe în nori,/Ianuarie suflă, în fine. Îngerii în Noul An

O metaforă obsedantă a autoarei este cartea și prin extensie biblioteca și/sau bibliotecarul:

Noaptea în Chişinău/A acoperit casele/Cu zgomotul unei mari Biblioteci.  Chișinăul nocturn

Și:

Bibliotecarul e o specie rară,/Poate fi psiholog/Şi părinte,/Și frate,/Și blogger./Sociabil de la natură,/Zâmbet larg,/Atenție maximă,/Cu blândețe și spor/Ajută să zbori/Într-o călătore de vis/Inteligent/A romanticului gând. Slăvim biblioteca

Svetlana Vizitiu ne este prezentă în acest volum într-o triplă ipostază: de poetă, de pictoriță și de autoare de cugetări. Cugetarea, Proverbul, Aforismul se extind la această autoare până la Pildă, Fabulă, Învățătură, Parabolă.

Dar peste toate aceste ficțiuni plutește suveran verbul, versetul, o solemnitate biblică:

L-am rugat pe Dumnezeu să-l pedepsească pe duşmanul meu. Şi Domnul mi-a răspuns: „Nu. El este destinat să-ţi fie cel mai bun prieten.”

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea răbdare. Şi El mi-a spus: „Nu. Răbdarea este rezultatul testelor îndurate. Răbdarea nu se dăruie, ea se Învaţă!”

L-am rugat pe Dumnezeu să mă lipsească de mândrie, de acest orgoliu sălbatic. Şi El mi-a spus: „Nu. Mândria nu se ia înapoi, nu se oferă, nici nu se lipseşte.  Ea se refuză, pur și simplu!”

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dăruiască fericire. Îl rog şi pentru mine, şi pentru toată lumea. Şi Domnul mi-a răspuns: „Eu îţi dau Binecuvântarea, iar Fericirea ta depinde numai de tine!”

L-am rugat pe Dumnezeu să mă protejeze pe mine şi pe cei dragi mie de durere. Şi Dumnezeu a răspuns: „Nu. Noi suferim şi depăşim suferinţa prin durere – doar Împreună

I-am cerut Domnului să pot creşte spiritual. Dar Domnul mi-a spus: „Nu. Spiritul trebuie să se dezvolte şi să crească singur, iar Eu îţi voi şopti Cum.”

M-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să-i iubesc pe alţii la fel cum mă iubeşte El. Şi Dumnezeu a spus: „Cu mare bucurie! Oh, în sfârşit! În cele din urmă, ai înţeles Ce Este necesar să Ceri…” Iubeşte precum şi eu te iubesc!

Sunt prezente și instantanee comice, cu un acut impact contemporan:

O doamnă în vârstă stătea pe puntea unui vas de lux, în anticiparea sentimentelor irepetabile de croazieră. Vântul a fost atât de puternic, încât doamna a fost nevoită să țină pălăria cu ambele mâini. Un bărbat educat și bine îmbrăcat, văzând această imagine, se apropie de doamnă. Ceea ce a spus el, i-a făcut pe ceilalți pasageri să întoarcă privirile. Holbându-se la ei, oamenii au deschis larg ochii de uimire și de râs… Cuvintele domnului: „Cer scuze, madam. Nu vreau să vă deranjez. Dar știți că rochia dumneavoastră se ridică în sus de la rafalele vântului puternic?” „Da, știu, a spus doamna, însă am nevoie de ambele mâini pentru a ține pălăria.”           „Dar, madam, dumneavoastră nu purtați lengeria de corp și părțile intime vă sunt supuse atenției generale!” – s-a mirat domnul. Femeia a privit în jos, apoi înapoi la om și a spus: „Domnule, ceea ce vedeți acolo, are 85 de ani. Iar pălăria aceasta am cumpărat-o ieri!”

Însă specia predilectă române pilda, parabola, fabula în proză, cu morala explicită:

Bătrânul i-a dezvăluit nepotului un adevăr de viață foarte important: „În fiecare om, se duce o luptă similară cu lupta dintre doi lupi. Un lup prezintă răutatea: invidie, gelozie, tristețe, egoism, ambiții, minciuni. Celălalt lup este pozitiv și prezintă bunătatea: pace, iubire, speranță, adevăr și fidelitate. Nepotul, adânc mișcat de cuvintele bunicului, a rămas pe gânduri. Apoi a întrebat: „Și care lup a câștigat, în cele din urmă?” Bătrânul a zâmbit și i-a răspuns: „Câștigă întotdeauna lupul pe care îl hrănești!” De bine, de rău

Sau:

Într-o zi, a venit nepotul la bunicul lui și l-a întrebat: „Ce este sufletul?” Și bunicul i-a povestit o istorie auzită de la propriul său bunic: „În fiecare om trăiesc trei de Eu, care îl sprijină și îl ghidează pe tot parcursul vieții!” „Niciodată n-am auzit despre ei!” – a exclamat nepotul. Bunicul a zâmbit și i-a spus: „Primul Eu este Mintea. Al doilea Eu este Inima. Atunci când primul are prioritate față de cel de-al doilea, omul devine prudent și rece. Dacă câștigă al doilea, noi devenim naivi; putem fi răniți sau înșelați cu ușurință. Și al treilea Eu este Sufletul, doar el poate să stabilească armonia în noi.” Despre suflet…

Sunt și inserții, implanturi lirice:

Se vor schimba tehnologiile informaționale, se vor schimba centrele, localurile, mărimea volumelor de tipar, se vor schimba ochelarii prin care vom citi oricum, dar aceeași Carte va rămâne, pentru că aceiași Oameni rămânem prin istorie. Aici sunt adunate gândurile, sentimentele, enigmele, înțelepciunea secolelor.  Chiar de suflă vântul schimbărilor pe întreg globul pământesc, păstrează-ți contribuția ta de valoare, Bibliotecă! Uitarea și desființarea să nu atingă niciodată Cartea și Cititorii tăi, Bibliotecă!

Bibliotecari, colegi și prieteni, vin la voi cu un cuvânt prietenos! Peste tot, întotdeauna, sunt alături de voi, eu. Voi sunteți baza tuturor afacerilor fundațiilor bibliotecare! Oh, meseria noastră nu e simplă, ea se developează mereu prin curaj, amabilitate, perseverență și bunătate, cu siguranță, și prin cunoștințele care nu au limită. A doua casă a noastră este biblioteca, la care sincer ținem și o prețuim. Eu nu cunosc nicio persoană care să nu fi vizitat măcar o dată în viață acest local de aur – Biblioteca – Centrul tuturor cărților și al oamenilor de suflet. Biblioteca  servește oamenilor, deci, și noi, dragi colegi, le servim prin meserie și devotament. Este respirația noastră, nu avem încotro!

Vivat, bibliotecari! Odă bibliotecarilor

Multe din întâmplările relatate sunt luate din viața de toate zilele:

                                            Dacă simți ceva citind printre rânduri, înseamnă că ești om bun… Doamne ajut

Vorbe bune despre oameni buni

Nu toate întâmplările sunt cu final fericit: Înainte de a muri, un om rău și furios a întâlnit la porțile iadului un înger. Îngerul i-a spus: „Este suficient să faci măcar o faptă bună în viața ta și asta te va salva. Gândește-te bine și ia aminte, ce ai făcut tu bun?”

 Omul s-a gândit mult şi și-a adus aminte că, într-o zi, atunci când trecea printr-o pădure, a dat peste un păianjen în calea lui și nu l-a călcat. Îngerul a zâmbit și din cer a coborât un păienjeniș pe care omul trebuia să urce în Rai. Alte persoane condamnate la Iad, care stăteau în urma omului rău, au început agitate să urce şi ele. Văzându-le ce fac, omul rău a început să le îmbrâncească furios cu picioarele, fiind speriat că păienjenișul se va rupe şi atunci el va cădea jos. În clipa ceea, pânza, într-adevăr, s-a rupt și omul rău a nimerit din nou în Iad.

„Ce păcat! – a spus Îngerul. – Fiind preocupat doar de propria-ţi persoană, ai transformat în răutate chiar și unica faptă bună pe care ai săvârșit-o vreodată!” Bucurați-vă de oameni…

Această snoavă, precum și altele îmi erau cunoscute, circulând pe internet, dar nu știam cine este autorul. Anonimarea este un semn de celebritate, să recunoaștem.

Multe dintre cugetări sunt numite de autoare „perle înaripate”, un oximoron ironic, fără îndoială. Iată câteva exemple:

 Oameni buni, prieteni dragi! Vă rugăm să nu vă fotografiați pe fundalul meselor de sărbătoare, de banchet, stațiuni. Deputații vor crede că noi avem de toate și trăim foarte bine. *Dacă soția ta a observat că te uiți la alta, trebuie doar să te întorci la ea și să spui: “Mă bucur atât de mult că tu nu porți așa rochii îngrozitoare ca ea.” Dar nu uita că femeia poate spune același lucru despre blugii unui bărbat trecător… *Iobăgia înseamnă locuri de muncă garantate și încrederea în ziua de mâine. *În cazul în care soțul de 4 ori merge “la stânga”, atunci, în conformitate cu legile geometrice, el se va întoarce la soția lui… Și dacă pleacă soția? Se va întoarce la mama! *Femeile sunt necesare pentru ca bărbații să nu dorească să trăiască veșnic! *Să nu credeți că sunt paranoică, dar mi se pare că cineva permanent citește ceea ce scriu eu aici. *Martorul lui Iehova întrebând: “Vă pot ajuta cu ceva?” Nici nu și-a imaginat că va fi nevoit să sape cartofii și să curețe camera de baie… *Noi toți, moldovenii, românii, belarușii, ucrainenii, rușii, americanii, africanii, cu toții-cu toții, visăm să trăim împreună într-o țară mare, bogată și foarte prietenoasă. Australia, de exemplu… *Ziua în fața oglinzii: – Trebuie urgent să slăbesc! Noaptea în fața frigiderului: – Să mă iubească așa cum sunt! – Dragul meu, poate mă lași să dorm la tine? – E târziu, deja am chemat și liftul …*Atunci când femeile devin deştepte, bărbaţii le numesc calculate, iar atunci când calculele lor devin precise, bărbaţii le numesc ignorante…*Dacă cineva nu răspunde la mesajul tău mai mult de 5 minute, atunci el nu te iubește! Niciodată nu te-a iubit! Scrie-i acestui mizerabil tot ce crezi despre el! *– Am postat o fotografie în care tu ești nudă! – O să te omor! Șterge-o imediat!– Sunt deja 899 de like…– Atunci nu șterge! *Smartphone-urile devin din ce în ce mai subțiri și mai inteligente; oamenii – din contra…*Oamenii nu se împart în naționalități, partide, fracțiuni și religii. Oamenii se împart în înţelepți și cretini. Iată cretinii se împart în naționalități, partide, fracțiuni și religii! *E mult mai ușor să dezvolți o relație cu un păcătos umil, decât cu un “sfânt” arogant. *Vorbiți de sine numai de bine. Curând sursa va fi uitată, dar informația…va rămâne. *Ce este mai important în frumusețea unei femei?– Gura!– Dar forma, mărimea, culoarea?– Nu! Principalul… să fie gura închisă! *Dacă n-ai dreptate şi taci – eşti un înţelept, dacă ai dreptate şi taci – eşti căsătorit. *– Ne-am certat cu soţia şi ea a anunţat greva foamei.– Şi cât timp nu mănâncă?– Eu nu mănânc…*Când asupra unui om se aruncă o haită de câini, oamenii, desigur, sunt de partea omului. Dacă asupra unui om se aruncă o turmă de oameni, oamenii, de obicei, sunt de partea turmei. *Da, fericirea a fost, este şi va fi, atâta timp cât cineva încă nu te-a trezit. *Nu priviţi în urmă, acolo voi deja aţi fost şi aţi văzut totul. Mergeţi mai departe, unde sunt lucruri mult mai interesante! *Nu sunt deşteaptă, sunt… cu experienţă. Dacă aş fi fost înţeleaptă, nu aş fi acumulat o asemenea experienţă…*Cuvinte de aur de la Bunica: Nu priviţi în oglindă – veţi îmbătrâni! Nu invitaţi în casă oameni răi – o să vă pară rău! Nu invidiaţi pe nimeni – vă veţi îmbolnăvi! Nu mâncaţi pe noapte – veţi deveni obezi! *Un salariu decent e atunci când a venit deja timpul să-l ridici pe următorul, iar pe cel anterior încă nu l-ai cheltuit. *De la opt-nouă ani, copiii încetează să mai creadă că Moş Crăciun le aduce cadouri şi, cam de la patruzeci de ani, că statul le va achita pensii normale…*Buna dimineața, Moldova! Cel mai important e să te ridici acum, că de trezit, ne vom trezi pe urmă. *M-am trezit mai devreme pentru a umbla mai mult timp cu fața acră…*Dacă șeful tău a început să fie politicos cu tine, înseamnă că cineva dintre voi doi va fi în curând demis. *În caz că nu aveți bani, împrumutați-i de la lumea voastră interioară bogată. *Pentru a menține conversația despre un serial pe care nu l-ați văzut, spuneți doar că “primul sezon a fost mult mai bine”. *Ca potcoavele să vă aducă noroc, nu trebuie să le prindeți pe ușă, ci de copitele voastre. *În viață trebuie să fii imprevizibil și înșelător, precum un castravete cu un fund amar.*O soție inteligentă niciodată nu țipă la soțul ei. Ordinele se dau calm și clar! *Mâncarea este cea mai mare satisfacție care poate fi obținută fără a scoate pantalonii…*Diferenţa dintre minciună și adevăr constă în aceea că în cazul primei există întotdeauna martori, probe, argumente și documente arhivate, pe când în adevăr acestea nu există niciodată. *Cât de fericiți sunt pesimiștii! Câtă bucurie simt ei atunci când se dovedește că nu există nicio bucurie! *Aud atâtea calomnii la adresa mea, încât nu am nicio îndoială – trebuie să mă țin alături de voi, pas cu pas. Sunteți persoane minunate! *Îmi place să privesc oamenii drept în ochi. Mulţi, de spaimă, se salută imediat.

Svetlana Vizitiu este o personalitate complexă, ce și-a construit un stil personal, lesne recognoscibil.

Nu trebuie judecată pentru un vers sau altul, ci pentru ansamblul operei sale, care, așa cum am încercat să sugerăm, este incitant, tăios, ironic și autoironic, modern, direct, invitând cititorul la un dialog euristic.

De aici și o eleganță a stilului, simplu, dar cu atât mai convingător…

Prof. Dr. Lucian STROCHI

P.S.: Multumesc enorm de mult editorilor de la PapiruSMedia, Dmn Alexandru Mihaila, Dmn Lucian Strochi și alți autori care au contribuit cu referințe și aprecieri la cartea mea Versete tomnatice – Dna Emilia Plugaru, DmnAug. Jianu, și în, mod special, Dna Dina Ciocanu, care m-au ajutat și îndemnat să scriu în continuare! (Svetlana Vizitiu)

Lidia Vrabie:’’Rătăcesc prin lumea asta mare căutând ceva ce nu găsesc”

    Zâmbește mereu, fiind o fire veselă, și nu ține ranchiună pe nimeni. Da, ea afirmă că în continuare e fericită. Pentru dânsa contează nu banul, titlurile, petrecerile zgomotoase și nici boarfele de marcă, bijuteriile sau alte mărunțișuri din lume care nu aduc decât griji și neliniște în suflet. Fericirea pentru Lidia Vrabie înseamnă împăcarea cu Dumnezeu și cu interiorul său spiritual. Toată viața ei, și scrierile sale, – se împlementează cu această credință fermă în Dumnezeu, și nu-și dorește decât liniște în suflet și pace tuturor. ”Să fim plini de pace, fraților! Fie că ne place sau nu ne place ceva; fie ca aprobăm sau dezaprobăm, oricum, judecata este a Domnului, iar El, niciodată, nu întârzie sa facă dreptate”

Acum regretă doar timpul pe care nu l-a putut oferi părinților pe cât ar dori să fie alături de ei; regretă marea parte din anii de tinerețe pe care ia ratat simțindu-se străină de casa; că uneori a fost prea dură cu copiii ei ținându-se de poziția educației sovietice.

   Despre pasiunea de a scrie. Mereu a simțit acea chemare, dar nu îndrăznea să-și aștearnă gândurile. Soțul a fost prima persoană care ia spus că trebuie să scrie o carte, dar ea nu lua în serios părerea lui. Mai târziu, grație tehnologiei informaționale, a început să scrie. Astfel, în toamna anului 2014, prima carte de povestiri „La lumina candelei„, în colaborare cu editorul Alexandru Mihăila și preotul literat Cornel Paiu de la Editura Papirus media, Roman, Romănia. Cartea s-a bucurat de mult succes. Peste un an a fost editată a doua carte, nuvela „Frica„, în aceeași colaborare. Cărțile au fost lansate în Romănia și la Chișinău. Scrie în continuare proză și versuri. A editat și o culegere mică de versuri „Dor sfânt„. În present, lucrează ca coautor la un florilegiu despre femei și pentru femei, și crede că în toamnă va fi trimis la Editură încă un volum de versuri „Astea-s gândurile mele” (Lidia Vrabie).

Despre prieteni Lidia spune:”E important sa nu-ți-i faci apropiati din oricine: ai rabdare și caută să fie oameni cu aceleași valori și dorințe ca ale tale. Să fugi de cei care vor sa-ți impună voia lor sau să te conducă. Lasă-I pe ceilalți sa fie diferiti de tine și să ții minte faptul ca și tu esti diferit, ca astfel te cunoaste Dumnezeu. Fiecare om e unic și special.” Are prieteni adevărați, puțini, dar sunt:”Totuși, unicul meu prieten căruia îi pot spune tot ce cred, ce gândesc și ce simt, este Dumnezeu. Nu-mi place să dau sfaturi nimănui, mai ales când nu mi se cere. Am citit undeva că a da sfaturi cuiva când nu ti se cere este cel mai ușor să-l îndepărtezi pe om de tine.”

Dacă ar fi să-i ceară tinerii de azi un sfat, i-ar cuteza să nu se grăbească să ia decizii:”Să fie treji la vocea inimii, să învețe s-o asculte. Să se cunoască pe ei și să facă corect alegerile. Cred că cea mai importantă alegere din viața unui om este a perechea și profesia aleasă pe plac. Dacă aceste alegeri se fac corect, ai rezolvat problema srtesului. Dar lucrul acesta se poate face numai în colaborare cu Dumnezeu, prin intermediul rugăciunii și multă muncă, desigur. „Cere și ți se va da! Caută și vei găsi! Bate și ți se va deschide!” Să fie insistenți, că Dumnezeu dă celui ce îi cere cu credință și stie să mulțumească”.

Deseori se gândește la clipa în care a venit pe lume. Într-o casă mică, plină de nevoi, mama ei în vârstă de 40 de ani, invalidă din tinerețe, și trei frați și trei surori mai mari ca Lidia. S-a născut în satul Sagaidac, rn. Cimișlia, pe 25 octombrie 1965, într-o zi frumoasă de toamnă (din spusele mamei), fiind al șaptelea copil în familia noastră:”Taică-meu era la muncă, când a venit seara m-a găsit alături de maică-mea în pat, eram atât de micuță și slabă că nu s-a încumetat să mă ia în brațe. Moașa, o bătrânică din mahala, i-a zis mamei că nu am șanse de a supraviețui și să fie pregătită, că voi muri. Mama chiar o crezu, doar tata era convins că voi trăi. El spunea mereu că cu numărul șapte e un unul binecuvântat și că eu voi avea un viitor frumos și bun.”

Și, ”când am scos capul afară, la naștere, prima care m-a mângâiat pe cap a fost Sărăcia”. A doua a fost Dragostea. Ambele, s-au ținut de mine până m-am făcut om mare. Ele mi-au fost și învățătoare bune: sărăcia m-a învățat din pruncie să răbd, să înțeleg că nu-i de unde, ca nu avem, că nu putem… Dragostea părinților și a fraților mai mari m-a învățat să sper, să cred, să lupt și să înving. M-au învățat să deosebesc corect lucrurile și persoanele. Lipsurile materiale n-au afectat creșterea și dezvoltarea mea, pe toate le acoperea dragostea care îmi turna apă la rădăcini ca să cresc fericită, încrezută în mine și fără complexe”.

VIAȚA.”Viața trece… Vremea se scurge şi zboară; zilele fug fără să se oprească; în această trecere cu repeziciune a timpului, lumea se îndreaptă spre sfârșitul său. Nicio zi nu-i îngăduie alteia ca să meargă împreună cu ea; niciun ceas nu-l aşteaptă pe altul ca să treacă împreună cu el. Precum apa unui rău nu poate fi oprită cu mâna, aşa nu poate fi oprită nici viața celui născut din femeie. Dumnezeu a pus măsura vieții omeneşti”

Mama a fost mereu sufletul casei, îi învăța de toate, după posibilități. Cel mai greu lucru pentru micuța Lidia era să frământă pâinea într-o covată de lemn care era căt ea de mare. Mama mereu susținea că ea poate, insuflându-I curaj. ”O priveam pe mama și vedeam inima ei curată ca izvorul cu apă limpede. Anume aşa îmi imaginezi eu inima curată a omului.”

Mama era o fire tăcută, nu mergea niciodată la nimeni. De sărbători, rudele apropiate veneau la familia lor. Avea mereu ocupație; împletea pentru toți din casă ciorapi, mănuși, etc. Nu avea întotdeauna lână sau alt material nou, de aceea despletea haine vechi pentru a face altele noi. De altfel, cârpind haine rupte sau torcând lână, mama Lidiei cânta din suflet. Cânta romanțe, cântece românești pe care atunci nu le puteai auzi la radio. Când îi dădea cineva vreo bucată de pânză ea cosea câte o rochiță nouă la fiicele ei. Avea doar câteva clase la români, dar inteligența ei îi făcea pe mulți uimiți. Toate ziarele erau citite de mama Lidiei, radioul începea cu ora 6 dimineața până la 12 noaptea. Era cu toate știrile la current:”Dacă m-ar întreba cineva de am văzut oameni sfinți în viața mea aș spune fără sa mă găndesc, da. Da, mama mea a fost pentru mine o sfântă. Grea tare i-a fost viața, dar nu s-a plâns niciodată, și-a dus crucea până la capăt fără să cârtească, iar dacă mai spun că ultimii 10 ani din viață a stat la pat și mâncarea ei era pesmeți cu apă sau puțin vin”

”MI-AMINTESC DE TINE, MAMĂ/Tot mai mult, în orice zi,/Sunt cu tine de o seamă,/Mama mea, din amintiri…/Mă-ntrebam, când eram mică,/Dacă tu dormeai vreodată;/Mereu, mamă, aveai treabă,/Mereu erai ocupată…/Când copiii îți dormeau,/Cel mai mare spor aveai,/Frământai pâinea-n covată,/Apoi, haine vechi cârpeai…/În ligheanul cel mai mare,/Puneai rufe la-nmuiat,/Cât sta pâinea în cuptor/Tu, deja, le-ai și spălat…/Parcă-ți văd năframa alba/Cu albastre, roșii flori,/Ce o potriveai pe cap/În zilele de sărbători./Aveai fustă tot cu flori,/Multe și mărunte, o mie,/Șorț cu margine cusută,/Și un fel, al tău, de ie…/Nu te-am auzit nicicând/Să te plângi de a ta soartă,/Greu ți-a fost, acum pricep,/Viața ta, de altă dată…/Într-o casă mică foarte,/Plină de multe nevoi,/Ai avut răbdare, mamă,/Să ne crești, cu drag, pe noi./Astăzi, sunt la vârsta ta;/Viața, complet diferită;/Totuși, cred că tu, măicuță,/Ai fost mult mai fericită.
/Ai avut lucruri puține,/Foarte multe ți-au lipsit,/Dar ai avut pace, mamă,/Și un suflet liniștit.’’ (L. Vrabie)

După ce a plecat mama la cele veșnice, tata devenise trist. ”Îmi amintesc cum îmi zicea odată: „Draga tatei, mă gândesc câteodată, ce bine ar fi să mor în biserică, in timpul sfintei Liturghii, dar nu sunt eu vrednic de așa ceva”. Da, n-a murit în biserică, în timpul sfintei Liturghii, dar Dumnezeu l-a învrednicit să moară într-o dimineață de duminică, în curtea bisericii.”

Cea mai de preț avere pe care a moștenit-o de la tatăl meu este credința în Dumnezeu. Casa lor săracă părea o bisericuță; pe toți pereții atârnau icoane și candela aprinsă.

Tata este eroul vieții mele! – spune Lidia. ”Cu 4 ani mai tânăr ca mama, și era frumos, mereu cu zâmbetul pe față. Despre el nu mi-ar ajunge nici timp, nici cuvinte, îl pot descrie la infinit. A fost un om din toată firea, un bărbat care întruchipeaza toate împreună: dragostea, blândețea, răbdarea și smirenia. Făcuse în tinerețe școală de brigadieri. Toate calitătile și darurile pe care le avea îl făceau un artist adevărat: cânta, compunea versuri, recita pagini întregi pe de rost…” – ”Ce dor îmi e de sfaturile tatalui meu! Ce mult îmi lipsesc! Ne învăța mereu, chiar și atunci când am crescut mari. Si nu pentru că nu realiza acest lucru: El știa bine, ca tot ce spunea se întipărește în subconștientul nostru: și era convins ”ca la timpul potrivit, ne vom aminti… Acum ma conving și eu că tata a fost Universitatea mea, unicul meu profesor care mi-a predat facultatea ”Arta omeniei”.

Despre bunicii de pe tată, Lidia regret dar nu poate spune mai nimic. Nu i-a prins în viață nici pe unul. Știe că erau oameni buni, gospodari, muncitori și cinstiți. Părinții mamei i-au fost bunicii ei cei dulci și scumpi, mai ales, bunica. Era mărunțică, slăbuță și foarte darnică. Mereu scotocea prin buzunarele de la cele trei fuste, (pe care le purta și vara ca să pară mai grasă) – găsea 20-25 ruble și o trimitea pe Lidia fuga acasă ca să i le dea mamei, doar ei! Bunicul era înalt și slab. A fost mai sever decât bunica.

”De mic copil îmi plăcea să fac aproape la fel: să cânt, să dansez, să desenez. Purtam creioanele colorate în fiecare zi în ghiozdan. Îmi băgam mâna în tot ce făcea mama, încercam să vad dacă pot și eu ca ea”.

’’MI-E DOR/Până la lacrimi,/De-a mea copilărie./Dacă aş putea întoarce,/Din ea,
măcar o zi,/De-ar fi să fie,/Aş da, din viața mea,/Din astăzi,/Numai să mai trăiesc/O zi, cu toți copiii,Împreună…/Cănd ne prindeam/Mână de mână,/Bucuroşi şi fericiți,/În jocuri de copiii,/Cuminți…Am încărunțit, demult,/Pe umeri,/anii mă apasă,/Însă sufletul din mine/E copil /Şi vrea acasă… (L. Vrabie)

Dar, Cititul a rămas pasiunea ei cea mare:”Citesc tot ce mă zidește sufletește. Nu am scriitori preferați, nici cărți preferate. Pentru mine o carte bună este aceea pe care, odată incepută lectura, nu o mai pot lăsa din mâini… Îmi amintesc că luam cartea de la bibliotecă după prima lecție și după a trea sau a patra o întorceam înapoi. Bibliotecara m-a certat că nu citeam cărțile, ci doar priveam desenele. Atunci eu i-am povestit toată cartea, pagină cu pagină. Dupa aceea îmi dădea trei-patru cărți odată. Acasă nu prea aveam timp pentru citire, eram mâna dreaptă a mamei, (du-te! adu! du!). Eu mă duceam să fac ceva, sau să caut ceva și mă pierdeam în lectură până biata mamă mă striga”.

Anii de școală au trecut repede, cu succese deosebite la majoritatea disciplinilor, totuși lecțiile de limbă și literatură română, franceză, rusă erau pentru mine sărbători adevărate. Chimia și fizica ar fi bine să nu existe. La examenul de absolvire la fizică am fost dată afară de trei ori…!

Cele mai frumoase amintiri si impresii Lidia le are de-atunci când trei ani la rând a adus diplome cu locuri de frunte de la Olimpiada raională de limbă franceză (am fost prima elevă din scoală care a avut asemenea succes). ”Au fost și lucruri triste, mai puține, dar eu am un dar de la Dumnezeu de a uita repede. Îmi amintesc un caz care m-a facut să plâng mult și care m-a durut enorm. Eram prin clasa a 4 și nu aveam palton pentru a merge la școală. O verișoară mi-a dat unul de al ei, mai vechi. Era portocaliu la culoare, plus că se murdărea repede, avea gulerul în formă de triunghi, trei triunghiuri cu capele ascuțite în jos, unul, mai mare, la spate și altele două înainte. Într-o zi, în timpul recreației, când treceam dintr-o sală de clasă în alta, treceam printre elevi din clasele mai mari care, așezați parcă special in rând câte unul lângă pereți, au început să râdă de pardesiul meu și să mă izbească ca pe o minge de fotbal unii în alții… Atunci am mers acasă, nici n-am mâncat, m-am urcat pe cuptor și am plâns până seara. A plâns și mama cu mine. Apoi a găsit putere și înțelepciune să-mi vorbească în așa fel ca să mă liniștească…”

După absolvirea școlii Lidia Vrabie a susținut cu succes examenele de admitere la Universitatea ”A.Russo” din Bălți, facultatea de limbi străine (franceză). Anii de studenție au fost cea mai grea perioadă din viața ei, despre ce nu-i place deloc să-și amintească. Au fost greutăți, lipsuri, probleme… Partea bună a destinului a fost că a avut note bune și a primit bursă, aceasta a fost salvarea ei. ”Nu voi uita niciodată pe cei care m-au ajutat foarte mult, cei care au împărțit cu mine bucățica de pâine, ultimul ban, haina lor, patul lor. Plecăciune Ludmila Afanasii (Sandu), Stela Stratan( Bondari), Ludmila Ceban (Gonța), Simion Gonța și alții.

Începutul carierei pedagogice a coincis cu începutul vieții sale de familie. Lidia a întâlnit pe cel care a iubit-o și nu i-a cerut nimic în schimb decât dragoste reciprocă. ”N-am avut de toate nici noi, dar am avut strictul necesar și eram fericiți.”

Mai tărziu, după vreo 18 ani de activitate pedagogică, la fel din cauza lipsurilor, Lidia Vrabie a plecat în străinătate, în Spania, unde și astăzi ”muncim și trăim”. ”Am cumpărat o livadă de măslini la munte, aproape de oraș, unde cu forțele propri (soțul a muncit multi ani în construcție). Cei doi copiii ai lor au făcut facultăți în Spania și muncesc aici în prezent. Lidia se mândrește că are un nepoțel, Sebastian, de 4 anișori și deja așteaptă o nepoțică.

Acum ”suntem romăni ce trăiesc în Spania. Am construit o căsuță. A noastră! Ce bucurie! Pot cultiva căte puțin de toate; castraveți, roșii, aedei, ceapă, verdețuri, și mai ales – flori! N-a fost ușor la început, dar nici să mă plâng nu pot, ar fi un păcat. Aici ne-am organizat viața in așa fel ca,dacă n-ar fi distanța, n-am simți că nu suntem în țară: acasă vorbim numai românește, respectăm credința, tradițiile și tot ce ține de cultura noastră…”spune cu pasiune Lidia Vrabie.

’’Rătăcesc prin lumea asta mare/Căutând ceva ce nu găsesc./Am vazut atatea tari frumoase,/Dar numai in tara mea ma regasesc./Aici sufletu-mi se simte linistit,/Nemanat de graba cea moderna,/Aici somnul nu se face asteptat,/Cand capul mi-l asaz seara pe perna…/Cunosc si ma cunoaste orice fir de iarba/Pe care calc cu frica si cu drag./Cu ochi inchisi pot sa urmez cararea/Care ma duce la al casei prag./In lume sunt atatea tari frumoase/Unde se traieste mai usor si bine,/Dar numai una este tara mea/Si doar aici se simte gustul painei.’’– Lidia Vrabie.

CREDINȚA:” ÎMPACĂ-MĂ CU-MINE însămi, Doamne,/Să pot ierta pe cei ce m-au rănit./Pe cei ce în picioare m-au călcat /Și au lovit în sufletul meu trist./Să uit de toate nedreptățile vieții /Pe care mi-a fost dat să le trăiesc,/Ca pe un vas, de rele, să mă curăți,/Nimic, din ce a fost, să-mi amintesc./Împacă-mă cu mine însămi, Doamne,/Apoi, să mă împaci cu Tine, Domnul meu./După aceasta, cred și sunt convinsă /Că mă împac cu toți din jurul meu.”

Ce ar face ca să schimbe atitudinea din societate? –”Eu strig, să mă audă toată lumea:”Fraților, părăsiți răutatea, invidia și mânia! Lăsați ura și pomenirea de rău și va fi raiul pe pământ!” Omul de astăzi a pierdut relația cu Creatorul lui. Ne-am îndepărtat de Părintele Binelui și a Adevărului. Nu putem trăi bine departe de Bine! Salvarea noastră este să revenim la Izvor, să ne adăpam din apele Binelui și nu vom mai umbla și gârboviți sufletește dar și trupește. „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” – zice Domnul. Oricine trăiește în afara Lui, nu trăiește, ci există.”

Câteva REFERINȚE ȘI APRECIERI:

Elena Ginu:‘’Ce frumos va inzestrat Dumnezeu! Bucurati-ne si incintati-ne si in continuare cu creatii splendide!!!’’

Cobzac Victor:”Una din cele mai talentate Vrăbiuţe, multă inspiraţie şi multă creaţie!”

Jechiu Svetlana:”Un Dar de la Dumnezeu este si felul in care compuneti atit de frumoase versuri”

Lenuta Vrabie:”Cit talent… scris in limba dragostei. Felicitări, iubirea si nobletea sa va inconjoare mereu!”

Raisa Alexandru Norosean:”Foarte frumoase cuvinte , se simt ca vin din adincul inimii; și-s atit de gingașe, atit de duioase, ca nu te mai saturi sa le citesti.”

Jechiu Svetlana:”Ne impresionati de fiecare data D.Lidia va apreciez creatia,caci tot ce vine de la Dvs are Un Ceva Special!”

Gica Bejenaru:”Plini de nostalgia timpuli trecut,ne vedem în casa părintească prin cuvintele pe care le-ai aşternut în poezia ta, Lida. Dar cine ştie dacă vom mai reânvia simțirile care le-am trăit odată.”

Elisaveta Manic:”E adevarat, Lidia, ai atins inimile tuturor cu aceste versuri frumoase. Sa ne amintim de casa parinteasca,ce nu se vinde,sa ne amintim de parintii nostri dragi,de frati si de prieteni. Sa nu uitam cine am fost si de unde neam pornit.”

Alte expresii și emoții de Lidia Vrabie:

”Despre dorul de țară, de satul natal, de neam, de grai:” Eu cu sufletul sunt acolo, printre ai mei, mereu. Deseori îmi imaginez cum colind cărările din copilărie și chiar am pus gând toamna aceasta să merg în satul meu natal și să-l cutreier dintr-un capăt în altul. Tot ce fac, fac cu gândul la Moldovioara mea. ” Tot ce fac, fac din iubire Pentru Patrie și neam Pentru limbă și credință Lucruri mai de preț nu am” scriu în versurile mele. Aici, ca răspuns, se potrivesc foarte bine verseturile 5-6 din Ps.137( schimbând doar numele țării) „Dacă te voi uita, (Ierusalime) Moldovă, să-și uite dreapta mea destoinicia ei. Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din tine, (Ierusalime) Moldovă, culmea bucuriei mele.” Pentru mine toată Moldova este un loc sfânt și demn de vizitat. Îmi place nordul, centrul și sudul ei la fel, fiecare zonă cu specificul ei.”

~”A mai trecut un an, s-a dus. Şi ştiu bine, că niciodată nu se va mai întoarce decât, doar, în amintirile mele. Am avut multe de învăţat, am înţeles multe, m-am bucurat şi am zâmbit, am regretat şi m-am întristat, aşa, ca fiecare om. Şi totuşi, anul 2014 a fost un an deosebit pentru mine; s-a nascut primul nepoţel, Sebastian, şi a văzut lumina tiparului cartea mea „La lumina candelei”. Sunt fericită şi pentru faptul că, în acest an, am cunoscut oameni deosebiţi, care ştiu să dăruiască din belşug, fără a aştepta răsplată. Oameni care, cu bunătatea şi înţelepciunea lor, au zidit biserici şi mănăstiri în sufletele altor oameni. Sunt fericită că aceşti oameni sunt şi prietenii mei. Pentru mine, cel mai mare cadou pe care mi-l poate oferi cineva, a fost mereu- vorba sinceră şi bună. Aşa m-au învăţat părinţii mei; nimic nu încălzeşte şi nu înmoaie o inimă, decât cuvântul bun.”

~”Cuvantul are putere, cuvantul bun care izvoraste dintr-o inima curata si plina de dragoste pentru aproapele, un gest mic si sincer, sunt aducatoare de fericire in sufletele celor apropiati”

~”Afară toarnă ca cu găleata. Răsfoiesc cartea vieţii mele şi, aproape în fiecare din paginile ei, ploaia işi are locul ei. Melodia incifrată a ploii, plăcuta senzaţie de a auzi neauzitul şi de a vedea nevăzutul…toate sunt inexplicabile, dar atât de bine simţite.
Dăruieşte, Mântuitorule, ploaie pământului istui însetat!
Brazdele pământului, adapă-le, şi înmulţeşte rodurile lor!
Mă văd udă şi plină de glod, alergând prin ploaie şi râzând cât mă ţine gura. Ce fericire aducea , atunci, în copilărie, picăturile de ploaie..”

~”De o bucata buna de timp, gandurile mele sunt dominate de o intrebare care ma pune, intr-o oarecare masura, in incurcatura. Tot mai des intalnesc persoane care spun ca si-au iertat ele insesi toate cate nu au fost facute bine in viata lor, greseli, pacate..si ca aceasta iertare le-a adus usurare sufleteasca si libertate.
Aceasta iertare (sa zicem, personala) are ceva comun cu iertarea lui Dumnezeu?”

~”Am hotarat ieri să-mi vizitez consătenii mei. La badea Vasile mereu poţi gasi un sfat, o vorbă bună şi o glumă. Am petrecut „ca acasă”. Îmi place vinul când îl scurg eu din butoi, parcă e mai bun. Mi-au propus să rămân la o mămăligă cu peşte prăjit, dar n-am putut. Altă dată, o voi face cu mare plăcere. Le multumesc pentru ospitalitate şi clipe frumoase trăite impreună.”

~”-Parinte, ce bine ar fi şi, cât de frumoasă ar fi viaţa, dacă n-ar fi bârfitori şi calomniatori… Aceştia ne fac viaţa imposibilă… Am încercat să mă lupt cu ei, apărându-mi cinstea şi onoarea mea şi a familiei mele, dovedindu-le că nu au dreptate…
-Da, zice părintele, aceşti oameni nu procedează ca nişte creştini, dar nici dumneata nu procedezi ca un creştin. Adu-ţi aminte ce a făcut Hristos când a fost bârfit şi dezonorat?”

~”E toamnă şi astăzi mă întreb şi eu ce am adunat în hambarul sufletului meu. Ce am şi ce îmi lipseşte?
Am sănătate. Am familie: soţ iubitor, copii ascultători şi un nepoţel ca un îngeraş. Am fraţi şi surori , nepoţi şi nepoate cu care păstrăm o legătură de rudenie trainică. Am prieteni, prieteni adevăraţi, pe care îi port mereu în suflet şi a căror nume nu-l uit atunci când mă azez în genunchi şi stau de vorbă cu Dumnezeu. Ceea ce cer pentru mine, cer şi pentru ei, cu toate că sunt departe de ei şi zgârcită la vorbe şi fraze de laudă şi mărire.
Am bucurie. Mă bucur cu duhul credinţei şi a nădejdei! Mă bucur de viaţă şi de fiecare om care crede şi se bucură ca mine!
Îţi mulţumesc, Doamne! M-ai învrednicit de tot ce este valoros în această viaţă. Să nu mă lipseşti nici de bogăţiile cele de dincolo!”

❤

Svetlana Iurcu: ”Eu îmi doresc ca visele mele să devină realitate!”

“Șoapta” este cartea lansată astăzi de una dintre cele mai tinere scriitoare din Republica Moldova, Svetlana Iurcu, – la doar 18 ani. O tânără talentată, o elevă exemplară din satul Bravicea, Raionul Călărași, – printre lucrările autoarei se numără și ”Mi-e dor de tine, mamă”, ”Mereu sunt eu…”, ”Uităm de El”, ”Aştept”. Visează, ca în acest an să fie admisă la Academia de Poliție... -”Sunt fericită, deoarece știu că sunt puternică. Și atunci când îmi era greu, mă compar cu o păpădie care stă liberă. Acum înțeleg că și eu pot să dau lumii lucruri frumoase și să-i ajut pe cei care doresc să mă urmeze…” Sunt gânduri sincere ale unei adolescente marcată de tragică moarte a mamei sale, lipsa cărei a maturizat-o înainte de timp, ducând greul copilăriei într-o lume reală spre deosebire de copii cu părinți care își pot permite mofturi. ”Îmi dau seama că nu pot schimba nimic, că nu pot altceva să fac… Nimeni nu știe, cât de tare aș dori să o văd încă pentru un minut, să-i spun cât de mult o iubesc…” Cuvinte cu lacrimi de durere și dor… – Asta e Svetlana Iurcu în prezent. – Lansată pentru prima dată în Chișinău, cartea ”Șoapte” cuprinde povestioare scrise în câteva săptămâni: ”Bunica”, ”Mereu sunt eu”, ”Singurătatea”, ”Satul meu”, ”Sunt fericită” etc, cu expresii sincere și extraordinare, îzvorâte dintr-un suflet atât de tânăr dar matur… – ”Dacă ești bogat, nu înseamnă că ești și norocos, pentru că poți fi zgârcit și lacom. Dacă ai bani, poți fi fericit, poți fi bun, ești tot acea persoană, dar cu o capacitate mai largă. Penrtu asta ai nevoie de idei și de creier, care să te ajute să-ți pui proiectele în practică. Eu îmi doresc ca visele mele să devină realitate.” Lansarea a avut loc la Tucano Coffee (Str.Bodoni) cu susținerea binevoitoare a Blogului unui Moldovean, în prezența colegilor, prietenilor, a doamnei învățătoare de limba română, și surpriza neașteptată cu revenire din Italia a Ludmilei Sandu, cea care a îndrumat-o pe Svetlana să scrie cartea… Felicitări eforturilor susținute ale elevei de a realiza o carte și calde mulțumiri editorului și redactorului-șef ‎Alexandru Mihaila din România. Banii colectați din vânzarea cărților vor fi donați în scopuri caritabile, în ajutorul unui tânăr mutilat în incendiu.
Svetlana Iurcu ne-a cucerit cu sinceritățile ei. Atât de timidă la exterior și hotărâtă interior! Sinceră și matură la o vârstă atât de fragedă. Este imposibil să nu versi o lacrimă atunci când citești lucrările Svetlanei. Vă recomand! (SV)

Mai multe imagini, aici:

Ludmila Sandu la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi” cu ”Petale de veşnicie”

   A aparut si multasteptata zi. Ziua,cand va fi prima mea lansare de carte,dar nu mai am emotiile si frica ce o aveam o luna in urma.Va fi doar un eveniment,o bucurie impartasita cu prietenii si cu cele mai scumpe persoane.Azi imi voi face prieteni noi,si toate acestea datorita la o singura carte.Mi-am dovedit ca stiu sa ma exprim mai usor prin scris decat prin discutii.Nu spun lucruri mari si importante,uneori sunt chiar niste fleacuri,dar cei ce ma asculta,imi spun ca imi vorbeste sufletul.Si eu ii cred,deoarece in suflet iubesc cu adevarat. 

Cartea Petale de vesnicie s-a dovedit a fi o carte scrisa cu suflet ,cu dragoste si cu credinta.Am simtit acest lucru,participand o sapatamana la lectura cartii in diferite locuri si cu diferite persoane.Stiti ce o sa va spun? Nu este meritul meu.Asa a vrut Domnul.El a vrut sa am o experienta de viata,o experienta nu chiar usoara.El mi-a dat forte sa ies cu demnitate din situatii neintelese si tot El a avut grija sa-mi trimita ingeri care sa ma incurajeze sa depun aceasta experienta pe hartie.Pentru ca altfel,cum as putea numi niste suflete ce le-am cunoscut prin retelele sociale? Doar ingeri!!! Si cum as numi putiniii prieteni ce au rezistat sa ma sustina ,stiind tragediile din viata mea? Doar ingeri!!! Si cum as putea sa numesc acele persoane,ce nu cunosc nimic despre mine,dar m-au indragit pentru ceea ce sunt acum? Ingeri,si numai ingeri! Raze de lumina trimise de Dumnezeu la salvarea unui suflet ce se afla incatusat de tenebrele nedreptatii. Si odata salvata,in timp ce multi inca mai ratacesc,sper ca aceasta carte sa fie de ajutor altor suflete,sa fie o tamaduire sufletelor indurerate,sa fie o luminita in calea celor ce se cred singuri si neajutorati,deoarece noi nu suntem singuri.

Cu noi este Dumnezeu, si odata ce avem asa Ocrotitor,nu ne ramane decat sa credem in El,sa-l iubim si sa traim dupa principiile lui.Odata ce ne-a creat dupa chipul lui,El ne doreste oameni de succes.Si noi vrem sa fim oameni de succes,meritam sa fim si putem fi !!! Va astept cu drag,scumpe creaturi ale Creatorului azi la orele 15,in sala mare a Bibliotecii Hasdeu,din or. Chisinau,la o vorba buna,la o intalnire unde vor fi doar oameni cu suflet mare,oameni ce inteleg ca niciunul nu este inferior sau superior,dar inteleg ca toti suntem fii Celui de Sus si ne complectam unul pe altul.Dumnezeu este cu noi,si acolo unde este El,exista doar iubire si lumina! Iar umbrele daca apar,pur si simplu nu rezista la lumina. – Ludmila Sandu 

A fost un vis? A fost realitate? Sau este o poveste frumoasa? Este povestea vietii mele,rascolita in cateva ore in sala mare a Bibliotecii Hasdeu din Chisinau.Dupa toate imaginile vazute as putea oare sa nu mai iubesc? As indrazni oare sa ma uit de sus in jos la cei ce ma iubesc?Si as putea oare sa nu ma inchin in fata acelor scumpe creature ce m-au sustinut azi din sala,acelor iubite creature ce m-au sustinut de la mare departare ? Va multumesc,va ador si va iubesc!!!

CUVÂNTUL EDITORULUI
„Petale de veșnicie”este cartea unor experiențe de viață – aduse în actualitate prin demers memorialistic – abordând o gama largă de evenimente, din care autoarea își face o profesie de credință de a extrage semnificații și sensuri ascunse. Fără îndoială, este o carte de talent, care lasă impresia unei naturaleți debordante, prin oralitatea ferventă, ceea ce justifică modul de viață al Ludmilei Sandu. Permanenta legătură cu baștina, în pofida înstrăinării, dovedește cu prisosință că memoria pământului strămoșesc lucrează ca un descântec de dragoste asupra moldovenilor din care și ea face parte. Călătoria în lumea ideilor este însoțită până la identificare de trăirea spirituală a mărturisirii creștine, fapt care conferă scrierii profunzime, orizont și consecvență în parcurgerea treptelor desăvârșirii duhovnicești. Din această perspectivă, Petale de veșnicie, fără a ignora prezentul, depășește în intenție stricta actualitate,raportându-se la ceea ce rămâne de-a pururi neschimbat, într-un dialog sui generis cu eternitatea. În egală măsură, cartea este mărturia unei iubiri de esență franciscană, prin generozitatea cu care se adresează oamenilor, micilor viețuitoare și miracolului naturii. Drumul către Dumnezeu trece prin oameni și Ludmila Sandu își începe voiajul spiritual de la ea însăși, considerând că merită iubire doar cei care reușesc să-și reconsidere ființa intimă în splendoarea iubirii creștine. Petale de veșnicie este cartea unui început promițător, anunțând un autor nou, de la care avem îndreptățite așteptări – Alexandru Mihăilă

Aprecierile prietenilor:

Galina Codreanu – Chisinau. 15 iulie, ora 15.15… Biblioteca Municipală „B.P.Haşdeu” , aproape neincapatoare pentru atata lume buna, venita din toata Moldova, pentru a asista la o sedinta inedita a Clubului Clubul ”Impresii din viata si carti”, care si-a propus sa gazduiasca o lansare de carte noua- Petale de vesnicie de Ludmila Sandu, – moldoveanca, cu zambetul inflorit pe chip, cu lumina aprinsa in suflet si cu un drag de neam si tara, mai rar intanit… Stabilita de ani buni in Italia, Ludmila a infruntat destinul si s-a renascut din floare si speranta, din stea si iarba pentru asi creste frumos copiii si nepotii,.. pentru a visa si a fauri, pentru a asterne dorul copilariei si lacrima nestearsa intre file de carte… Amintiri si indemnuri, sfaturi si motivatii pentru a nu ne uita radacinile si a reusi in viata… Ludmila este o invingatoare, care isi urmeaza visul si paseste increzatoare spre stele… O frumoasa intanire de suflet, care i-a marcat pe multi, facandu-i sa priveasca altfel la viata si la problemele, care ne amarasc existenta… Speranta si Iubire… Lumina si Credinta, consecventa, zambet, cantec si petale de flori… Inspiratie si realizari nenumarate…

Beni Thelmia Again Svetlana Vizitiu invited me to attend another wonderful event for club Impresii din viata si carti…

Ana Iacub: Si-a adunat toate bucuriile, durerile si dorurile intr-o carte… Multe forte creatoare, doamna Ludmila! Ati fost extraordinara!

Ion Bors Îmi face impresia că o cunosc pe dna Sandu de multă vreme. A fost convingătoare la lansarea de carte. Îmi plac oamenii simpli, fără aere de mare scriitor

Nina Vasilii Macari: Şi nu e om să nu fi scris o poezie… Persistă dilema – e bine oare ca fiecare doritor să scrie, să alcătuiască cărţi? Ştim că problema este în permanentă dispută, mai ales printre Oamenii Condeiului, Artiştii Scrisului – SCRIITORII. Da, nu oricine poate deveni scriitor, cosmonaut, medic, profesor sau nu oricine este pietrar, zidar, brutar, totuşi, aşi interveni cu rugămintea pe lângă mult preaiubiţii noştri scriitori – să fie mai îngăduitori cu persoanele care-şi aştern sufletul pe hârtie (fiindcă asta au simţit şi o fac cu gând bun), oare nu avem cu toţii de câştigat de la frumoasa sârguinţă de-a permite gândurilor, gândurilor devenite păsări să zboare??? Istoria relaţiei de prietenie cu distinsa, frumoasa, blânda, isteaţa, harnica, optimista, romantica, activa, vesela, nobila, dinamica si motivanta, dar şi realista – Ludmila Sandu e una absolut curioasă şi interesantă, aşa precum pot fi doar istoriile Fbuciste: reale, dar de necrezut. De ce de necrezut?! Fiindcă eu singură realizez cu greu că într-un timp relativ scurt am cunoscut o persoană, pe care am îndrăgit-o ca pe propriu-mi suflet, că ori de câte ori mă gândesc la momentele prin care a trecut Ludmila Sandu, lacrimile devin neastâmpărate. Prietena mea e precum o oază de linişte în timpurile noastre mai mult tulburi. Zâmbetul ei şi întreaga fiinţă e precum o blândă rază de soare după ploaie sau la început de primăvară. Urmărindu-i activitatea pe Fb, mă minunez de putinţa de-a germina disdedimineaţă zilnic gânduri nobile… Uneori gândurile se nasc cu mult timp înainte de a fi împlinite şi au nevoie de ore, zile, luni, ani pentru a creşte. Ludmila Sandu le-a aşezat cu grijă în lădiţa de bijuterii sufleteşti, prezentându-le astăzi în cartea „Petale de veşnicie” ca pe cele mai sfinte, valoroase podoabe. Menirea noastră e să le păstrăm şi transmitem cu grijă, pentru ca să lumineze chipul şi sufletul cititorilor ce vor voi să vină. Cartea Ludmilei Sandu este vis, realitate, viaţă. Este chipul mamei, care părăsind-o la 17 ani, lăsând-o cap de familie, în care se mai educau şase copii mai mici, nu poate să lipsească din vedeniile iubite, apărute zi de zi cu atingeri blânde pe inimă, cu căldură şi binecuvântare de mamă… Mamă, de ce m-ai părăsit?! Mamă, te simt alături mereu… Mama şi casa părintească, satul – cuib de durere, unde şi-a călit voinţa, caracterul prietena mea. Valori incomensurabile pentru Ludmila, valori care-i zbuciumă fiinţa, ţinând-o mereu în alerta căutării unui răspuns: CE-I DE FĂCUT? Ce se poate de făcut ca satul să iasă din impasul sărăciei şi vieţii nedeterminate la ora actuală? Menţionez, deşi necitind până la moment cartea, îmi dau seama (având ca busolă prefaţa cărţii) că lumea cărţii e o lume în care dânsa se identifică cu personajele, lăsând libertatea cititorilor de-a cugeta asupra varietăţii soluţiilor posibile într-o situaţie sau alta. Am să exploarez cu drag cartea. Am să fac cu ea un pact, să nu-mi fure prea multe lacrimi. Ştiu că istoriile de viaţă mă vor fascina, poate mă va copleşi şi iubirea, demult rămas-am doar cu dorul, voi râde şi voi plânge, presimţind un conţinut bogat, variat al operei, pătruns de magie. Ludmila Sandu a avut fericirea să-şi împlinească destinul dând amintirilor sensuri noi şi viaţă lungă. Scrierea unei lucrări, după cum scria Ion Druţă, poate fi comparată doar „cu actul facerii”. Precum cu deosebită duioşie, atenţie, bunătate mama-şi mângâie pruncul încă din pântec, la fel, probabil, autoarea a mângâiat cuvintele, suflându-le în limbă viaţă şi dulceaţă, sumăţându-le în vârf de creaţie şi zorindu-le creşterea. E o minune! Bineînţeles, este imposibil acest act de creaţie fără un tătic grijuliu. Căci când mama plânge, tata-i şterge lacrima, când mama oboseşte, el, tatăl o ajută transmiţându-i din puterea sa. Iată, în rolul acesta mi l-am închipuit eu pe Dl Alexandru Mihăilă – editorul. Poate reieşind din faptul că n-am scăpat nici una din observaţiile făcute cu mult tact şi bunăvoinţă Dnei Ludmila, dar şi atitudinea pe-alocuri amuzantă – Ludmila vrea să se mai joace pe Fb, bunul părinte, Alexandru Mihăilă o trimite să muncească asupra textelor. Facerea aceasta miraculoasă a cărţii „Petale de veşnicie” s-a desfăşurat mai că sub ochii noştri. Aşa că, aplaudăm frenetic fericitul deznodământ. Titlul cărţii este unul sugestiv – petalele de floare fiind chiar sclipiri din inima care se dăruieşte sau poate metamorfoză pentru lacrimile de fericire de la rodnicia cărţii. Deci, CÂT MAI MULŢI CITITORI! Iar veşnică rămâne fapta Dvoastră, stimată Ludmila Sandu, prin dorinţa de-a vă împărţi sufletul cu oamenii, mai mult decât atât, menţionând adeseori că cartea e adresată TINERILOR. Credinţa Dv în generaţia de tineri, generaţie de virtuţi care ar putea să răstoarne şi munţi, e de nestrămutat. Am lecturat pe Fb cuvântul-prefaţă semnat de Paiu Cornel, în care Dlui relatează adevărata explozie poetică a stărilor cuprinse în sublima existenţă a autoarei – simţirea!!! Picături de suflet, sensuri, determinări devin predicabile în dorinţa sacră a Ludmilei Sandu de a crea, de a-şi înscrie urma în existenţialism, rămânând de-a pururi CONDAMNATĂ la SPERANŢĂ, precum că BINELE ÎNVINGE şi CEL CE MUNCEŞTE, REUŞEŞTE! Ludmila Sandu trăieşte profund oscilaţiile unei lumi efemere, tinzând spre perfecţiune şi victoria iminentă a binelui. Viaţa şi munca se contopesc într-o simbioză perpetuă, prezentând argumente în favoarea gândului că munca-i sfântă şi credinţa în Dumnezeu înseamnă iubire. Poate această echilibristică invocă starea de linişte sufletească, creând loc prezumţiei despre îmbinarea patetică a tragismului în cotidian, iar supremaţia oceanică ieroglifară înscriind: „şi viaţa-şi urmează cursul durut, iar la finele labirintului se întrezăreşte o luminiţă…”. Lumea poate fi schimbată şi prin intermediul cuvintelor. În faţa ticăloşeniei, în faţa perfidităţii, în faţa singurătăţii nu avem decât cuvinte! Cele mai crunte războaie, cele mai frumoase iubiri pot fi purtate doar prin cuvinte. Cuvântul rostit necesită o rostogolire prin petale de floare, rostogolire „prin aur” spre a se înscrie în veşnicie. DRUM BUN ADEVĂRATULUI SENS AL CUVINTELOR DIN AUR ŞI PETALE DE FLOARE! SCUMPĂ LUDMILA SANDU! E TIMPUL SĂ ŢI SE RECUNOASCĂ EFORT
UL, SĂ ŢI SE DESCOPERE GENIUL, SĂ ŢI SE ÎNŢELEAGĂ IUBIREA!

Diana Ungureanu – Am avut revelația unei cărți care i-a dat autoarei o a doua șansă ca să-și trăiască viață din plinul său emoțional. Mă bucur că la noi încă se scrie și vreau să cred că se scrie bine și din suflet. O lansare splendidă! Felicitări Ludmilei Sandu și noi forțe pentru a-și întreține elanul ei creator!

Tatiana Paladi – O Ileană Cosânziană din plaiul Zâmbetului, care cu credinţă în Creatorul Lumii şi zâmbetul pe buze a învins obstacolele basmului vieţii manifestate până acum… A creat la Club o adevărată atmosferă de poveste… Când am numit Galinei (moderatoarea) pagina 27 … dumneaei a citit câteva fraze din petala de veşnicie numită Copilăria, în care Ludmila scrie “vroiam să ştiu ce este dincolo de orizont…cine a creat Soarele…Luna…Cine aruncă stelele pe Cer şi cine le strange dimineaţa”. Astfel am găsit răspuns la intrebarea de ce din cei peste 2500 de prieteni din oraşul virtual Facebooc Ludmila este cea mai aproape de sufletul meu şi cea mai receptivă la informaţia pe care o postez în grupul MOLDOVA COSMICĂ. Suntem neamuri cosmice şi comunicăm indiferent de distanţa dintre Moldova şi Italia. Mai multe despre fiinţa minunată Ludmila voi spune ceva mai târziu…

Anna Hanganu: Sunt plina de emoti pozitive.Astazi am fost invitata la un eveniment frumos asa cum este si acest omulet ce ma invitat. Nimic nu este intimplator si nestiute sunt caile Domnului.Daca ne-a intilnit inseamna ca are pentru noi un plan frumos.Scoate tot ce-i mai bun si lumineaza calea celor ce te iubesc si iubeste-i reciproc. Asa am primit eu invitatia si ma bucur nespus de mult, ca sunt iubita si ca pot sa ofer din iubirea mea tuturor.Emotionata,dar totodata si incintata de ceea ce am facut si fac pentru oameni minunati ce ma inconjoara. MULTUMESC!Doamna Ludmila Sandu este o adevarata doamna si ii multumesc din suflet
pentru ca a avut curajul sa isi deschida sufletul in fata tuturor.Multumesc!

Georgel Chiruc: M-am inttrebat adeseori, cum de stiu moldovencile sa fie si gospodine pricepute, si harnicute, si chitite si binedispuse mereu?.. – Sunt si ele mame, si sotii cu responsabilitati ca multe altele si, totusi, reusesc sa citeasca ziare, sa scrie, sa asculte un ofrat, sa dea un sfat, sa zambeasca si sa daruie o floare unui trecator, sa spere in bine si sa se bucure de farama asta de viata… Ieri, la lansare de carte, am inteles….Iti multumesc, Ludmila Sandu, pentru acesta frumoasa lectie de viata… Sunt primul inscris pentru urmatoarea intalnire…!

Еlena Dabija: Am avut o deosebită satisfacție să cunosc o DOAMNĂ! Să primesc în dar o CARTE cu autograf pentru colecția CENTRULUI EMINESCU . Lansarea a fost deosebită și cu multă lume bună și sinceră. Pe tot parcursul lansării am avut emoții și lacrimi, o nostalgie după anii de copilărie, satul natal, casa părintească, părinți, profesori ș.a. A fost o armonie totală: CARTE -MELODII-FLORI-ZÂMBETE-LACRIMI! Am reușit chiar în sală să citesc vre-o 40 de pagini din această CARTE!…mergând spre Centrul Eminescu în cale mi-a eșit o echipă de filmare și am rămas foarte plăcut surprinsă de întrebarea sondajului: CE CARTE CITIȚI LA MOMENT? …am deschis geanta și am scos cartea doamnei LUDMILA SANDU -PETALE DE VEȘNICIE și le-am prezentat-o….Ca bibliotecar de profesie m-am bucurat că TV face astfel de sondaje și i-am convins că în Moldova SE CITEȘTE! Mulțumiri doamnei Ludmila Sandu pentru această întâlnire, i se potrivesc de minune cuvintele lui Tudor Arghezi: CARTE FRUMOASĂ, CINSTE CU-I TE-A SCRIS!!! SĂNĂTATE ȘI NOI REALIZĂRI!