Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club

Arhive pe etichete: Arcul de Triumf


de 4 comentarii

Top Cărti: despre Dragoste si Iubiri ce mișcă sori și stele


  Ziua Îndrăgostiților / Sfântul Valentin / Dragobete –  este un pretext bun pentru a ”sărbători”, într-un mod sau altul, iubirea. La #BM_Hasdeu, o celebrăm, cum altfel, cu dragoste și pasiune pentru cărți și scriitori, promovând și aniversând evenimentele.  Cum e luna dedicată dragostei, nu putem să nu ne amintim de cărțile și de cuplurile celebre de scriitori care de-a lungul timpului au împărtășit mai mult decât dragostea pentru literatură. Fie că au fost la fel de celebri și de talentați, fie că nu, ele au creat, iar adesea sentimentele lor s-au transpus în operă. Cărți clasice și cărți moderne, povești de dragoste fericite și, mai ales, neîmplinite, povești scrise de autori celebri sau mai puțin cunoscuți, răspunsuri căutate în memoria lecturilor, dar și a vizionărilor de filme, cu drag puse în pagini pentru noi, cititorii. Ne bucurăm de poveștile de dragoste preferate ale scriitorilor. Nu ne-am mai gândit de multă vreme la cărți ca la niște mari povești de dragoste. Ne-a întrat în cap, că nu prea există iubiri fericite. Am plâns la #Pe_aripile_vântului sau #Muntele_vrăjit. La #Romeo_și_Julieta, ne emoționăm în mod obișnuit emoționat peste măsură, mereu i-am simțit pe protagoniștii lui Shakespeare alături în adolescență. Ne-au emoționat și alți doi îndrăgostiți ai lumii, #Tristan_și_Isolda. O să pomenesc scriitori și câteva cărți, care ne vorbesc azi mult mai direct și mai nuanțat despre iubire. Iată germeni ai unor asemenea pasiuni splendide în câteva mici sau mari capodopere:

Cărți de dragoste:

  • „Nimeni nu-ţi este mai străin decât o fiinţă pe care ai iubit-o odată”. În #Arcul_de_Triumf, apărut in 1939, autorul #Erich_Maria_Remarque pune în față doua personaje din lumi diferite. Ravic, un chirurg german, care din cauza nazismului este obligat să se refugieze la Paris, unde are printre pacienți nume sonore ale orașului, și Joan Madou, pe care o salvează de la sinucidere, după un eșec sentimental. Amândoi descoperă că au nevoie unul de celălalt și se infiripă o legatură puternică. „Te iubesc aşa de mult, încât sufletul meu se revarsă asemenea unei femei dintr-un lan de grâu, în faţa bărbatului care o priveşte”. Cel mai reușit roman de dragoste al secolului XX!
  • O povestire a unui scriitor columbian #Gabriel_Garcia_Marquez #Urma_sângelui_tău_pe_zăpadă. Dacă din cuvinte, din manevrarea lor sau punerea lor în pagină, poate ieși așa ceva, merită să încercăm și n-am fi în pierdere nici dacă ne-ar ieși doar pe jumătate sau pe sfert din acele sentimente descrise de Garcia Marquez. Urma sângelui tău pe zăpadă – rămâne a fi cea mai frumoasă poveste de dragoste din întreaga literatură universală. Altă frumoasă poveste de dragoste rămâne a fi „#Dragostea_în vremea_holerei“, la fel de Gabriel García Márquez; Nu la fel de izbutit mi s-a părut romanul „Despre dragoste și alți demoni“, al lui García Márquez, dar tema unui cuplu în care ea este foarte tânără poate genera o poveste de dragoste pasionantă: „#Lolita“, de #Vladimir_Nabokov
  • Iubirile imposibile: interzise sau reprimate, în orice caz neconsumate a cuplului #Quasimodo – Esmeralda de #Victor_Hugo. Rămâne o capodoperă pe veacuri! Lecturați-o, n-o să vă pară rau.
  • #Patul_lui_Procust de #Camil_Petrescu. Ceva de neimaginat pentru proza noastră contemporană. Și nici o altă dragoste, la fel. Nu avem nicio altă iubire ca aceea dintre Doamna T. și Fred. Nicio altă femeie din literatura noastră nu se ridică la marginea inteligenței și seducției acesteia ca în această poveste…
  • Clasicul #Flaubert, #Educația_sentimentală și #Madame_Bovary. În Educația sentimentală pasiunile și nefericirea merg într-un pas limitându-le la dragostea platonică. Un bărbat iubește toată viața o femeie, tresare de fiecare dată când o vede sau aude vorbindu-se despre ea, dar nu pot fi împreună. Le rămân privirile, mai senzuale decât orice atingeri. La început de roman, când protagoniștii se întâlnesc pe un vapor și ea e însoțită de soț, el o vede, o studiază și îi ridică șalul care alunecă, e una dintre cele mai frumoase imagini din întreaga literatură. “Ochii lor se întâlniră”, nu e nevoie de nimic mai mult… La o nouă lectură Madam Bovary, romanul pare a fi cu cele mai frumoase arheologii sentimentale posibile. O disperare mai mare de a nu pierde puterea de a te îndrăgosti ca a Emmei Bovary nu cred că există. Ea nu e o imaginație, pur și simplu e incapabilă să realizeze că cel de alături o iubește, dar ea rămâne blocată. Viața ei în afara unei pasiuni cât de mici nu are nici o valoare. Asta e marea problemă a femeilor, care nu știu sau nu realizează de valoarea lor!
  • #Anna Karenina de #Lev_Tolstoi. Nimic nu e întâmplător, căci la începutul Madam Bovary e o trimitere în răspăr la romanul lui Tolstoi. Vă mai amintiți cum începea Anna Karenina: “Toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită, însă, este nefericită în felul ei”? N-o fi cumva la fel și cu iubirile? Disperarea și dramatismul Annei Karenina țin, fără îndoială, de o altă vârstă a amorului. Una matură și definitivă. De asta am și ales-o pe ea să fie ultimul personaj care iese din scenă.

     Iubiri ce mișcă sori și stele / Cupluri celebri:

– Mihai Eminescu și Veronica Micle – cei mai cunoscuți îndrăgostiți ai literaturii române, despre dragostea lor imposibilă aflăm încă din școala generală. Eminescu a compus multe poeme inspirat de „îngerul blond”, iar Veronica rezuma astfel momentul întâlnirii: „M-am gândit cu drag la tine până nu te-am cunoscut/ Te ştiam numai din nume, de nu te-aş mai fi ştiut/ Şi-am dorit să pot odată să te văd pe tine eu,/ Să-ţi închin a mea viaţă, să te fac idolul meu” („#M_am_gândit…”, 1883)

– Simone de Beauvoir și Jean-Paul Sartre – cuplul perfect de intelectuali în perioada postbelică, cei doi au avut un „pact” care a durat o viață întreagă. Fără copii și fără obligații, au încercat să împace iubirea cu libertatea.

– Mircea Eliade şi Maitreyi Devi – cei doi se întâlnesc în timpul studiilor din India ale scriitorului, sunt nevoiți să se despartă, dar legătura lor a rezultat cu două romane, două perspective diferite, în care fiecare povestește relația care a fost între ei – plină de sentimente, dar și de o bogată latură spirituală și culturală.

– Nichita Stănescu și Gabriela Melinescu – idila dintre cei doi poeți talentați a fost afectată de gelozia și posesivitatea lui. Gabriela Melinescu avea să pună punct relației, dar nu-l va uita niciodată, ulterior, soțul său, un editor belgian, va fi cel care va publica volumele lui Nichita Stănescu în Suedia și-l va împinge pe genialul poet spre lista scurtă a pemiului Nobel.

– F. Scott Fitzgerald și Zelda Sayre – cei doi au fost reprezentativi pentru nebunii ani ’20. Din petreceri în petreceri, „tocând” banii fără măsură și căutând excesele, căsnicia lor pare un paradis dar și un infern.

Suntem ceea ce iubim. Ceea cu ce dorim să Respirăm. Dragostea!

#Impresii_prezentare_S_Vizitiu, 2021

#Recomandare_carti_BM_B_P_Hasdeu, #Chisinau #Ziua_indragostitilor

❤ Svetlana Vizitiu 


de 5 comentarii

Remarque și Dietrich: dragostea nefericită a unui mare scriitor


În 1970, Elveția îl înmormânta pe marele Erich Maria Remarque – scriitorul și autorul cărților: „Arcul de Triumf”, „Trei tovarăși” și ”Viață împrumutată”. Văduva, o femeie frumoasă în etate, își ascundea fața plină cu lacrimi sub un văl gros. Liniștea era ruptă de rarele izbucniri în plans. De odată, ca prin vis, pe aleea cimitirului a apărut încet un automobil negru din care a ieșit un curier și i-a înmânat văduvei un imens buchet de trandafiri și o carte de vizită. Doamna a citit cartela și a aruncat-o nervos împreună cu buchetul în tufișuri. Un reporter a ridicat cartela și citi cu voce: „Adio, iubitule. Marlene Dietrich”

Cum s-au cunoscut. Marlene și fostul ei iubit Joseph Sternberg luau cina într-un restaurant la un hotel din Veneția. Era anul 1938. La masa lor s-a apropiat un străin, frumos, îmbrăcat cu stil, și s-a prezentat: Erich Maria Remarque. Marlene i-a spus că a avut impresia că un clasic viu ar trebui să fie mai în vârstă. Îi lăudase romanul scris recent ”Pe Frontul de Vest nimic nou”, după ce Remarque a spus că romanul merită să fie scris doar de dragul acestui compliment. Marlene scoase o țigară. Remarque o aprinse cu o brichetă de aur. Curând, ei deja dansau, iar Sternberg a plecat. Remarque și Marlene Dietrich au discutat până dimineața, după ce scriitorul simți că e îndrăgostit la nebunie… Marlene, desigur era mulțumită, ea demult visa să fie inspirația cuiva. Și iată-o, acum e Muza clasicului Remarque! Ei s-au întâlnit într-un timp dificil, groaznic, atât de învrăjbit pentru amândoi. În aer plutea o ceață de plumb cu o premoniție sfidătoare a războiului, și ei atâți de frumoși și liberi, el – un burghez accentuat care colecționează tablouri și antichități, și în general, care nu trăia ca un refugiat ale cărui cărți erau arse de sistem în patria lui natală. Ambii la fel urau umbra neagră ce se apropia de patria lor, și cu groază priveau cum se schimbă oamenii în țara lor. Emigranții, boschetarii, oamenii care și-au pierdut casele. Dragostea lor era ca o disperare. Dar, ambii au fost cea mai proastă alegere unul pentru celălalt… Remarque considera succesul său scriitoricesc și onorariile uriașe o coincidență. El se credea un scriitor mediocru, și ca om – foarte departe de imaginea pe care și-o crea în sinea lui: un supermen tăcut, niciodată beat de la alcool, un războinic care mereu este de partea bunătății. Doar că Marlene îl considera o jucărie în mâinile sale, una – preferată: ea adora să tot repete abracadabrele lui politice ascuțite, îi plăcea cum arată alături de el în imaginile din ziare, în general, el era diamantul principal din suita ei hollywoodiană! Atunci când într-o zi s-au certat, Remarque scria „Mătușii Lena” din numele unui băiețel care o implora să se întoarcă la el. Un timp îndelungat ei locuiau aparte, în țări diferite: ea – în America, el – în Franța. Dar, tocmai s-a început al Doilea Război Mondial, și Europa devenise periculoasă pentru toată lumea. Atunci Marlene l-a chemat pe scriitor la ea. Remarque s-a instalat într-o casă din vecinătate, și – închidea ochii la nenumăratele trădări ale actriței, cu toate că gelozia îl împiedica să lucreze, și el insistent îi cerea mâina. Marlene însă râdea și-l refuza tot timpul. El continua să-i scrie scrisori, și ele au devenit culminante în măiestria sa scriitoricească. În aceste scrisori apărea o nouă Marlene, deloc așa cum o cunoșteau oamenii. Nu o suzetă socială rece înconjurată de-un cerc interminabil cu fani, ci ca ceva incredibil, o creatură deznădăjduită perfectă. „Aurașul meu, cu ochișorii bleumarin”. „Micuța de la patinaj! Făcătoare de bani! Te îmbraci călduros atunci când pleci de acasă? Te ocrotește cineva, îi pasă cuiva de tine? Nu-ți scoate niciodată mâinușile calde, altfel vor îngheța degetele! Suflă uneori mânușile cu căldura ta! Încă vom mai merge la cea mai mare cofetărie, și eu îți voi comanda kakao cu frișcă bătută și o tavă mare cu prăjitură de mere”.

O poveste de dragoste profund emoționantă…  Au avut multe în comun, dar dragostea nefericită l-a chinuit pe Remarque până la sfârșitul vieții. Modul în care scriitorul alerga după actrița de la Hollywood, i-a rănit adânc reputația – cercul emigranților anti-fasciști, ar fi preferat să-l vadă preocupat de lucruri mai serioase și mai importante decât de „ochișorii verzi de mare”. Doar că Marlene era unicul sens al vieții lui. În 1953, Remarque a adunat tot respectul de sine într-un pumn, rămășițele care au mai rămas și s-a decis la un ultimatum: fie Marlene se mărită cu el, fie el se căsătorește cu actrița Paulette Goddard (1958), fosta soție a lui Charlie Chaplin. Dietrich din nou a râs și l-a refuzat. Viața lui în familie cu Paulette a fost tristă. Și ea se filma mult timp, și mereu pleca undeva, iar el încerca să scrie golind paharul după pahar… Odată, el a recunoscut unui prieten apropiat că nu se suportă singur pe sine atunci când este treaz, și cu atât mai mult, nu este pregătit să supună pe cineva la această tortură. Scriitorul în tot acest timp se întreba, cum de s-a întâmplat că el a întâlnit o femeie perfectă, dar a ei „dragoste murdară” i-a distrus viața. Femeile din viața lui toate erau materialiste! Remarque căsătorit cu alta, continua să-i scrie lui Marlene scrisori de dragoste! „Eu vreau să fiu alături de tine, și mai mult nu-mi trebuie nimic. Tu trebuie să știi, că eu exist. Șă nu ai frică de nimic! Trebuie să simți mereu că sunt alături de tine!” Nu se știe ce anume răspundea Marlene la scrisorile lui: nu s-au păstrat. Se spune că le-a distrus soția scriitorului. Dar fiica actriței Marlene Dietrich spunea că scrisorile lui Remarque erau udate de lacrimile ei… Mândra și frumoasa madam, pe care toți o considerau fără de suflet, plângea amarnic atunci când citea scrisorile lui…

Sursa si foto – din internet

Svetlana Vizitiu, 2020.  ❤

#clasicii, #recomandaredecarte, #povestideviata