Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


2 comentarii

Zina Izbaș:„Mare e Puterea lui Dumnezeu!”


   Îi place să fie sinceră cu oamenii. De ei depinde ca să reușească de fiecare dată. În cazul în care nu merită, preferă să tacă. Mai ales atunci când simte că nu vor acorda importanță celor spuse de dânsa. Se mai întâmplă și așa, – spune ea. Nu-i place să judece, să jignească pe cineva, să pretindă că doar ea are dreptate. iubește oamenii cu adevărat, îi crede, îi menajează și speră că într-o bună zi… lumea va fi mai bună. Dorește armonie în familii, să nu mai plece nimeni de ACASĂ, iar cei care au plecat – să se întoarcă: „Nu e un eroism să pleci, e o faptă nobilă să rămâi și să construiești aici, în Basarabia Română. Este crezul meu, pe care l-am urmat și-l urmez. Toate cele bune și frumoase în această lume sunt posibile dacă depui în ceea ce faci multă Credință și Dragoste. Dacă acestea două sunt lipsă, zadarnice – Trudă și Vise.”

   Meseria de jurnalist este pasiunea ei de toată viața, tot ce scrie – face parte din ea: „Angajarea mea la Radio Moldova pentru totdeauna poate fi comparată cu… o dragoste de la prima vedere!” E un sentiment care mereu va fi același până la sfârșit, spune Zina Izbaș. – Nu e un joc de rol, nu e poveste pe care o spui și atât. „Munca mea la radio e viața însăși și gri-ul de fiece zi!” Și Prietenii ei fac parte neapărat din această viață, și ei îi sunt alături la bine și la greu. Pentru că munca la radio se face în echipă, de unul singul nu ai sorți de izbândă, pentru că așa sunt regulile radiofoniei moderne…

– Dragostea? Dacă nu e, nimic nu e. Altceva nu e de inventat și nici de declarat. Iată de ce nu voi spune nimic nou la acest capitol. Este doar a mea și doar mie îmi aparține!”

Zina Izbaș: Pe mal de Prut cu lacrima si dor, 2019

   Lucrând la radio a realizat sute, dacă nu mii de emisiuni pentru copii și tineret, dar și pentru adulți. Îi place să scrie. Are câteva plachete de poezie, acum pregătește pentru tipar o cărticică de povestiri pentru copilașii de grădiniță. Mai are în proiect o carte de poezii și una de proză pentru adolescenți.

Deși a început, în opinia ei, să publice poeziile prea târziu, în anumite perioade de inspirație, Zina Izbaș editează cât e posibil câte o plachetă de versuri. Scrie despre viață, în general, despre oameni, dragoste, natură… Multe poezii inspirate vor curând editate: „Precum spuneam, toate aceste creații nu sunt încă publicate într-o carte, dar mă pregătesc deja pentru un asemenea eveniment. Sper, să apară la lumină acea cărticică foarte colorată cu trei povestioare pentru copii. Mi-ași dori să definitivez și una de proză, dar o las încă să se rumenească bine în cuptorul inspirației. Nu am pretenția că ce scriu eu e absolut genial și că nimeni nu scrie ca mine, important e că atunci când sufletul meu strigă, răspunsul meu se așterne pe coala albă, care așteaptă, uneori cu multă răbdare, să fie caligrafiată cu gânduri, sensuri exprimate poetic.”

Mai e soare pe cer,/Mai e gândul curat,/Mai e verde în ler -/Toate vin din Inalt:/Cât acestea vor ţine/Fiţi convinşi, orişicine,/Dumnezeu a ales/La noi să vină./Bucuraţi-vă, oameni,/De raza divină,/Primiţi-o în suflet/Şi revărsaţi lumină/Din visele voastre,/Din vorbe şi fapte/Astfel vedea-ve-ţi/Cât de frumoase şi sfinte/Sunt florile vieţii –/Copiii Domnului/În zorii zâmbitori/Ai dimineţii./Bucuraţi-vă, oameni,/De pasărea-n zbor,/De umbra copacilor/Şi ploaia din dor,/Că nu e degeaba/Ce-a scris un POET:/–Sunt simplu ca iarba…/Şi asta-I perfect./EL pe noi ne-a ales/Şi ne-a dat de-nţeles:/La uşor şi la greu/Mai e soare pe cer,/Mai e gândul curat,/Mai e verde pe şes/Mai rostim rugăciunea./Mai simţim omeneşte,/Mai vedem clar Minunea -/DUMNEZEU ne iubeşte!” („Încredere” de Zina Izbaș)

Și mai mare e Credința ei în Dumnezeu: „Mare e Puterea Lui Dumnezeu și eu cred în El! De nu ar fi fost așa, nu am fi existat, probabil. Nici acei ani din copilăria mea firavă, ce-mi purtau pașii urcând dealul mai întâi la biserica din Marinici, iar apoi, după ce a fost închisă, la cea din dealul Bujorului. Și o făceam, de parcă așa și trebuia să fie, fără a scânci că drumul e lung și că mă dor picioarele, mergeam la fuguța, căci acolo, în locașul cu icoane și îngeri îmi închipuiam că mă așteaptă EL – cel mai buni dintre oameni. Așa mi-l imaginam eu pe Dumnezeu, care era de fapt Părintele Neculai Goncearenco, pe care, dacă îl vedeam, rămâneam locului, uimită și fericită. Nu-mi pot explica de ce, eram prea mică și prea naivă, dar mai apoi, după ce am mai crescut, după ce din tumultoasele aventuri studențești îmi ancoram subit privirile asupra vreunei turle bisericești din capitală, imediat îmi aduceam aminte de bunul meu Părinte Neculai. Despre viața căruia mi-am propus să cercetez, să studies și să scriu. Cu Doamne ajută!”

Speranța se topește ca lumânarea. 
Când eram copil mă întrebam adesea care este țara mea? Ce e de fapt URSS și ce e de fapt Moldova. Tata îmi punea gândurile la loc și îmi spunea că o bucată de țară nu poate fi țară. Și nici închisoarea popoarelor nu e o țară, ci așa cum și era – o închisoare. Din vârful stogului de gânduri priveam la imensitatea albastră și căutam un extraterestru care să mă ducă peste Prut. Căci cu mintea mea de copil nu puteam înțelege faptul că ”dincolo” oamenii care vorbesc sunt perfect înțeleși de oamenii de ”dincoace”, dar de ce nu suntem împreună? Lacrimi mășcate se rostogoleau pe obrajii lui tata când îl întrebam și el își strângea neputincios mâinile și mă săruta pe creștet, totuși bucurându-se parcă… pentru că mie îmi roiau gândurile astea în cap și pentru că surcica nu sare departe de trunchiul ei. – NUMAI UNIREA!

PLÂNG DUPĂ MAMA:„M-a căutat mama toată noaptea prin vis,/I-am spus să aştepte până îmbrac o ie,/Între timp afară cu frunze ruginii a nins/Şi ea le aduna cu drag să mi le ofere mie/Noiembrie îşi scutură arama de prin pomi/Şi îmi promite că-mi va da de toate,/Ş-o văd pe mama în clipa de nesomn,/Cutreier visele cu ea de astă noapte./Şi lacrima-mi se scurge în şiroi de-a valma,/Ce udă frunzele-n buchetul de aramă,/Şă merg acasă, e timpul, ea mă cheamă:/Sunt un copil ce plânge după mama.” (Z. Izbaș)

     Anii din copilărie: „Dacă nu eram eu fata mamei și a tatei nu avea cum să fie mai altfel decât a fost copilăria mea din albe creste, cu șesul larg, făcut anume pentru un copil căruia îi plăcea să urmărească zborul păsărilor avântate în infinitul cerului și să creadă că este una din ele și că zboară acolo sus cu toate împreună. Câteodată rămâneam pentru mult tmp cu privirile ațintite într-un punct. Imaginându-mi și spunându-mi în mintea mea de copil nenumărate povești, inventate pe loc, încât nu auzeam când mama mă striga să vin la mâncare ori să merg la culcare. – „Mai stai, mamă, mai stai, că nu am reușit să-mi spun povestea”. Mama se uita la mine surprinsă și curioasă, oare ce poveste îmi mai spun? Când îl vedeam pa tata călare pe cal alb, mi se părea că e cel mai frumos Făt-Frumos. Și cel mai puternic. Și că el acuși o să mă ia în brațe și o să zburăm ca gândul cu tot cu armăsar printre nori. Erau cei mai puri și mai fericiți ani, petrecuți într-o familie numeroasă, care avu să treacă și prin greutăți, și prin zbuciumul părinților noștri iubitori de a ne asigura minimul necesar, ca să avem o viață decentă și să nu ducem lipsă de nimic. Deși…nu întotdeauna reușeau. Am crescut în limba română, ascultând Radio România și vizionând Televiziunea Națională Română. Bunicii mei – cei mai buni din lume – Nenea Neculai Jităreanu (bunicul de pe mamă) și bunica Vasilisa ne iubeau și ne drăgosteau ca pe niște nepoți scumpi ce le eram. Mergeam foarte des la ei și chiar rămâneam pe mai multe zile la Călimănești. Eu eram nedespărțită de sora mea Alenușa. Chiar dacă sunt mai mare decât ea, doar cu un an și trei luni, ea mă exaspera cu toate talentele ei de cântăreață, dansatoare și declamatoare. Era foasrte isteață și mereu în central atenției, pe când eu… mă retrăgeam stingheră într-un ungheraș și visam la un moment de glorie, când îmi voi învinge timiditatea și voi arăta ce pot și eu lumii întregi. Până la urmă, într-un oarecare fel, visul mi s-a împlinit!”

Am și un loc lângă EI. Nu pot sta departe, nu pot pleca nicăieri. Au fost ocazii. foarte convenabile mie, dar decizia nu-mi aparținea. Cuvântul hotărâtor a fost al Lor, deși niciodată nu mi l-au spus. Ei cum să pleci de lângă Ei? La ora asta mi-e dor de Mama și Tata. O noapte divină, dragilor, fiecare cu stelele sale.” (15 iulie 2019, la mormântul părinților)

Aici, alături de mama ei Ileana, când era în viață:

Bunicul Vasile și bunica Lisaveta locuiau în mahalaua lor, la Heleșteni, satul în care s-a născut Zina. Le plăcea cu surioara să meargă și la ei, deseori îi vizitau și bunica mereu avea ceva dulce. „De la bunei nu era departe și casa lui Nanu Ghiță și nana Mărița, – Dumnezeu să-i ierte pe toți. Ei mi se păreau întruchiparea bunătății. Iar moș Todirică și badea Vania Izbașa mi se păreu ceu mai frumoși flăcăi din sat. Și tare ne mai mândream cu ei. Acum, dintre toți, a rămas doar nea Toadere, cu ai săi peste 80 de ani, să ne fie sănătos!”

Studenția Zinei Isbaș s-a derulat la facultatea de filologie a USM, cu specializare în Jurnalism:„Dar nu știu de ce în diplomă ni s-a scris că am devenit „profesori de limba și literatura română”. Desigur, e o profesie nobilă și onorabilă, dar ce ne facem cu matera de specialitate pe care am studiat-o și am efectuat stagii de practică în cadrul redacțiilor, fie raionale, fie republicane? Un paradox neelucidat până în prezent. Am lucrat pentru început trei ani în presa scrisă, ca din 1982 să staționez până în present la Radio Moldova.

``Tot tindem să fim sus şi urcăm, urcăm,/Ne avântăm cu pasul şi cu gândul/Spre zări de neatins, spre orizonturi/Linia cărora nu e decât o iluzie/Ce ne îmbie să ajungem la ea,/Dar scările sunt scurte şi ne oprim/Să ne tragem sufletul/Şi în acelaşi timp să înmulţum treptele/Pe care să le trecem spre vârf./Şi iarăşi nu sunt îndeajuns, şi iar mai zidim pietre/Căci vrem să ajungem ACOLO, pe unde nu am mai fost,/Şi să vedem cum îşi pune la cale Dumnezeu treburile/Şi ce gând are asupra noastră./Urcăm, urcăm, urcăm… ci încă nimeni nu ştie/În ce moment de zi sau de noapte/Se va putea odihni şi Sfântul, Marele,/Ca să-l întrebăm dacă nu a oboist/Să ne poarte la toţi de grijă şi să ne ţină/Verticali pe acest mult încercat pământ,/Pe care a clădit munţi pentru sihaştri,/Să se roagă de ploaie, de Soare, de Aştri –/Pentru cei ce râvnim cât mai sus,/pre tainele veşnice, de nepătruns…/Nu e uşor să fii ca Iisus:/Învăluit în tăcere, /Cerul ne priveşte cu imenşi ochi albaştri/Şi are atâtea de spus.„ (Zina Izbaș, Trepte spre cer)

Din Cartile care recomandă Zina Izbaș: ‘’Cartea Cărților’’„Cea mai greu de citit, dar obligator pentru fiecare, Să pătrundem în sensul literelor biblice mai întâi și apoi să ne dăm cu părerea. Unii se consideră a tot știutori, negându-l pe Dumnezeu, fără a fi citit o buchie din Biblie.”

– Opera lui Mihai Eminescu, – cel mai mare poet roman din toate timpurile și, afirmând acestea, nu las loc pentru alte comentarii. Pentru că ”De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece” (Grigore Vieru).

Mircea Eliade. Mihail Sadoveanu, Nichita Stănescu -literatura română incluzând-o și pe cea basarabeană. Nu înseamnă că neglijez scrierile autorilor străini, pentru moment sunt prizoniera roamnelor lui Paulo Coelho (de vină e starea mea profund adolescentină, poate) și Mario Vargas Llosa.

                                 Alte impresii de Zina Izbaș:

~”Cel mai greu e să schimbi mentalitatea oamenilor bântuiți de ideologia comunistă, care le-a cotropit materia cenușie și nu depun niciun efort pentru a vedea mai departe decât secera și ciocanul, deși unii nu le-au ținut în mâini niciodată

-„Mă gîndesc la baștina mea, iar dorul pentru ea îl simt în permanenţă. Întotdeauna mă bucur pentru ceea ce aud că se face frumos aici. Chiar sînt fericită atunci cînd este vorba de ceva pozitiv, de ceva bun. Pămîntul acesta al nostru: dealurile, văile, colinele – toate îmi sînt atît de dragi și sînt fermecată, vrăjită pentru totdeauna. Totate acestea mă aduc la Nisporeni. Și întîlnirile cu oamenii de la noi, pentru că – poate că sînt subiectivă – dar cei mai buni și cei mai frumoși oameni vin din Nisporeni.”

– PARADOXUL ZILEI: Cu cât mai prost ești, cu atât mai lăudat …

~ Migrația e o problemă în ascensiune, la modă în Republica Moldova. Îmi este frică de acest fenomen, care distruge familii și pustiește satele noastre. Nu pot schimba nimic în acest sens, din păcate, pentru că nu poți să le interzici oamenilor să aleagă ce e mai bun (în opinia lor) pentru sine. Statul ar fi trebuit să se îngrijească permanent de nivelul vieții oamenilor din republică și să le asigure un trai mai bun.
~Oriunde ași pleca, eu mă despart cu greu de Chișinăul meu cel mic, vorba cântecului, și de Basarabia mea. Am vizitat România – cea mai frumoasă țară de pe glob. Spun asta pentru că la o vârstă târzie am descoperit-o și nu mă mai satur să călătoresc vara, când mi se deschide această oportunitate, prin ..”Țara mea de glorii, / Țara mea de dor” (M.Eminescu). Nu am călătorit mult prin alte țări, am fost repetat prin Franța și Italia, îmi este dor de Lituania – un exemplu de unitate și demnitate națională.

-„Cândva demult am vizitat acest muzeu de pe str.”31 august 1989”. Doar inscripția ne mai arată ce a fost aici. Pe când restabilirea și repunerea acestui edificiu de valoare istorică în serviciul poporului? Ca nu cumva să ne trezim că e ”prihvatizat” de cineva…”

-„AȘTEPTAREA în van este cel mai mare storcător de speranță și energie, care îți strică toată vara. Iată de ce Vă doresc tuturor s-aveți parte de ÎMPLINIREA viselor și dorințelor toate.”

-„Prietenii… sunt de la Dumnezeu, Ei sunt alaturi, cand e bine,cand e rau…
Un prieten adevarat iti stie slabiciunile,dar iti arata calitatile,iti simte temerile,dar iti intareste credinta,iti cunoaste ingrijorarile,,dar iti elibereaza spiritul,iti recunoaste defectele,dar iti subliniazaza posibilitatile.Distribuie, pe pagina prietenului tau…”

-„Când am fost angajată la Radio Moldova, purtam o ie brodată în roșu cu negru, care are mai mult de 50 de ani și o păstrez ca pe o relicvă scumpă. Este ia în care am făcut primul reportaj de la Râbnița în 1982 și tot în acel an – la Tiraspol. – Mama, ”smotri, moldovanocica” – strigă un copil de răsuna troleibuzul în care mergeam să-mi vizitez verișoarele. – ”Nu i cito, pe televizoru ne videl, scolico raz pocazâvali” – îi răspunse mama-sa, privindu-mă cu indiferență. – Mama, ”neujeli tî ne panimaeși, ăto bâlo po telecu, a ona nastoiașciaia, jivaia…” IATĂ CE ÎNSEAMNĂ SĂ PORȚI O IE – SĂ FII VIE, ADEVĂRATĂ ȘI SĂ TREZEȘTI ADMIRAȚIE ÎN CELE MAI SENSIBILE SUFLETE. Nu este vorba despre mine, ci despre IE.”

– „Sufletul nostru se regăseşte împlinit la Călimăneşti, în casa de nerecunoscut a familiei lui Grigore Hanganu, protagonistă a Campaniei Sociale de Paşti FII BUN – DĂRUIEŞTE BINELE. Suntem absolut siguri de faptul că cei patru copilaşi se vor bucura de spaţiu curat, bine amenajat şi vor duce o viaţă decentă în casa, pe care acum le-o construieşte tăticul lor bun şi toţi acei care îi ajută. Jos pălăria în faţa lui Grigore, pentru că îşi respectă întocmai promisiunile. Cine doreşte să-i mai ajute financiar, îndrăzniţi, oameni buni. Resursele s-au cam epuizat, dar lucrările costă, ştiţi şi singuri. Doamne ajută pentru toată lumea în facerea de bine. Dragi colegi, să-mi fiţi sănătoşi şi să aveţi parte numai de bucurii, pentru că împreună am făcut o faptă bună, demnă de numele de creştin pe care îl purtăm.” (21 iulie 2019)

Surse biografice:

Originară din comuna Marinici, satul Heleșteni. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova. În prezent, este una dintre cele mai cunoscute jurnaliste de la postul național Radio Moldova. Zina Izbaş este cunoscută şi ca poetă, fiind membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

https://www.facebook.com/zina.izbas

http://wwwbibliocity.blogspot.com/2014/03/zina-izbas-poeta-cu-chip-adolescentin.html

❤ Interviu de Svetlana Vizitiu


10 comentarii

Valeriu Jereghi – ultimul din mohicani…


Un om simplu, prietenos, plin de un umor fin, deloc vulgar, bucuros să fie în compania prietenilor, a oamenilor în general. Clipele petrecute cu Valeriu Jereghi rămân de neuitat, glumele, chiar şi maniera de regizare devenind legendare: o spun prietenii, actorii, colegii lui… Valeriu JereghiÎnzestrat cu un talent deosebit pentru cinematografie, în scurt timp a ajuns să fie foarte apreciat ca regizor, scenarist şi producător. Remarcabil, cu o înfăţişare aristocratică, de fapt, este un om modest, prietenos, fără aere de vedetă. Vorbeşte întotdeauna din suflet şi cu mult bun simț, fiind considerat un profesionist desăvârșit în domeniu. Indiferent pe ce platou de filmare se află, are un ton aparte, deosebit, uşor de recunoscut! Este o adevărată persoană de poveste, un bărbat puternic, capabil de sentimente măreţe. Sentimentele se duc aşa într-o parcare şi revin la un moment dat… Nu vrea să ne mâhnească cu problemele lui, dar ele bat la uşă… Şi atunci când vine vorba de probleme naţionale nu poţi să râmâi indiscret. Ne fascinează cu filme minunate, sincere şi nu poţi, nu trebuie să râmâi indiferent la realitatea fără de speranţă…jereghi

Competitive pe plan mondial, filmele noastre istorice nu prind rădăcini în propria patrie, de altfel, să ne întrebăm, de ce producătorii de filme de succes sunt tot mai des distribuiţi peste hotarele Republicii Moldova, dar intern, – se pun piedici, fie se face ”mortul în popuşoi” atunci când vine vorba de investiţii în cultura cinematografiei naţionale? Ca pe o hartă cu ”pete albe”, care lipsesc secole întregi din ”epopeea noastră” cinematografică”, evident, ele nu pot fi acoperite integral de cineaşti, dar o mare inţeligenţă, iniţiativă din partea lor ar fi fost mult aşteptată şi dorită pentru arta naţională. A fost Loteanu, acum este Jereghi… – ”Părerea mea în două-trei cuvinte? Eu cred că Valeriu Jereghi merită mai multe… Este ultimul din Mohicanii cinematografiei moldovenești! Am în vedere cinematografia de ficțiune– astfel, şi-a exprimat pozitiv atitudinea pentru eroul nostru, regizorul Sergiu ProdanNecesare pe piaţa externă, – pe cea internă, ieşirile sale în lume nu au stârnit adeziune anume din vina cenzurii cinematografiei moldoveneşti, sau poate o fi vorba de gelozie colegială pentru succesele altora? arrivederciDe altfel, care ar fi motivul restricţiilor şi din partea ”Moldova-Film” sau din partea miniştrilor culturii pe parcursul anilor?.. Valeriu JereghiŞi dacă vine vorba de o opinie, este imposibil să nu rămâi surprins de sinceritatea lui Jereghi: ”La festivalurile internaţionale de film, la care am participat şi am fost învitat în scenă ca laureat, se anunţa solemn: “Valeriu Jereghi, Moldova!”. Participanţii festivalurilor din toată lumea apreciază şi cu multă căldură sufletească dăruesc filmului nostru aplauze. Ca ulterior,  să te întorci Acasă şi să nu fii luat în seamă, rămânând neobservat şi necunoscut ca un străin, ignorat ca un duşman. Şi te gândeşti uneori, când îţi este mai greu pe suflet: “Doamne, câti preşedinţi de ţară am avut pe parcursul vieţii mele, – acele persoane care mă respingeau şi mă avertizau cu degetul, apoi cu pumnul?! Câti miniştri ai Culturii am suportat în viaţa mea de cineaste, care nu m-au cunoscut, unii chiar de loc, – ca să nu-mi ofere cumva vre-o susţinere ori un ajutor… – Cine sunteţi voi, Astăzi..? 11427212_859769670760605_5784365483816430624_nŞi revin cu întrebări incomode către ei: – De ce nu am avea şi la noi, acasă, un curs de regie de film artistic? De ce nu să deschidem în ţara noastră o “Scoală de film Valeriu Jereghi”? Aş putea aduce mult aport şi folos artei şi cinematografiei naţionale! Nu mă auziţi, nu doriţi sa faceţi acest lucru, – vă vine greu şi să vă gândiţi la cinematografie din unicul motiv: nu o iubiţi şi nu o cunoaşteti, fie preferaţi persoane incompetente pe care le consideraţi mai utile în domeniu. Şi de fapt, sunteţi indiferenţi faţă de cultura noastră”.10441410_859769464093959_2667673323773042185_n

Colegul de meserie, regizorul Igor Cobileanski l-a menționat pe Valeriu Jereghi ca fiind ”unul dintre cei mai talentați regizori moldoveni! Unicul care până în prezent, a reprezentat Moldova în competiția oficială ”Certain Regard” de la Cannes! Experimentat. Convingător. Combativ.” La Chişinău, filmele lui Jereghi adesea se derulează la cinematografele „Odeon” şi „Patria’‘. Pentru prima dată a fost omagiat aici, acasă, de către o instituție de stat din Moldova. Se pare, că peliculele geniale sunt mai mult distribuite extern, că atunci când a comandat sala special pentru autorităţile noastre, din păcate, n-a venit niciunul: ”Ei nu-şi dau seama că, prin cinematografie, Republica Moldova ar putea răzbate în lume, – a constatat Valeriu Jereghi. 10426092_859769877427251_3122240331433275859_nDesemnarea peliculei ”Arrivederci” ca vârf de diamant al cinematografului nostru de evocare istorică a fost înlesnită dinainte prin indicarea acestui film ca indubitabil apt să facă obiectul unei posibile priviri comparatiste, în plan internaţional, şi încă într-o companie ilustră, din care nu au lipsit şi celelalte pelicule cinematografice create de Valeriu Jereghi: ”Cocostârcul”, ”Iona”, ”Mirajul dragostei”… Printre cineaștii noștri, Valeriu Jereghi este campion la premii internaționale. Primele filme: „În toamnă voi fi acasă” și „Cocostârcul” au fost distinse cu diverse premii. Filmul „Iona”, la fel s-a bucurat de un mare succes. 10422248_859769634093942_9145465186627521239_nPelicula ”Şi va fi‘ a fost primul film artistic moldovenesc prezentat la prestigiosul festival de la Cannes în 1993, şi ultima peliculă moldovenească filmată pe platourile României din Buftea. Valeriu Jereghi a colaborat cu mai multe studiouri de cinematografie din Ungaria, Rusia, Iugoslavia, Germania, Austria, Franța, iar revenind acasă, a realizat filmul lui de referinţă „Mirajul dragostei”. În 2007, a montat la Teatrul Național „Mihai Eminescu” spectacolul experimental cu elemente de teatru și film după piesa scriitoarei americane Tennessee Williams, „În piele de șarpe”, iar în 2008 a realizat filmul „Arrivederci”, filmat la Orheiul Vechi; care a fost premiat la numeroase festivaluri, şi i-a adus lui Valeriu Jereghi un renume mondial. O peliculă în ”alb-negru”, – o poveste a doi copii rămași singuri acasă, a căror mamă a plecat în Italia să lucreze la ”negru”, – a sensibilizat lumea întreagă. Este un film artistic, care nu are scopul de a învinui pe cineva de realitatea redată, dar inevitabil, atinge inimile spectatorilor prin adevăr şi, în special, prin intermediul destinului acestor fiinţe nevinovate implicate şi nevoite să se conformeze cu problemele create de autorităţi. 11407273_859769730760599_6963488088301785428_nPentru acest film, Jereghi a luat Marele Premiu la Forumul Euroasiatic, unde a fost menționat drept cel mai bun din cele 240 de filme prezentate la acest festival internațional. Plus la acestea, regizorul a devenit Laureat al Premiului de televiziune al Europei „Erasmus EuroMedia Awards”. S-a învrednicit de premiul absolut la Festivalul de film din Salerno, Italia, iar în 2011 – de Premiul pentru film al Italiei. La fel, ca și Emil Loteanu, el este și scriitor. A editat cartea „Nuvele cinematografice”, volumul ‘‘Dragoste și război’‘ (nuvele și eseuri), a publicat articole, recenzii, nuvele în revistele ”Nistru”, ”Codri”,”Ecranul şi scena” etc. Valeriu Jereghi a realizat 10 filme artistice şi peste 100 de documentare. Recent, regizorul şi scenaristul Jereghi a lucrat la o coproducţie dintre Moldova, Franţa şi Polonia: o peliculă ce redă povestea unui copil care nu se poate resemna cu gândul că părinţii săi divorţează. 11425795_859769564093949_8157044895780171812_nPrintre actori sunt chiar fiica Emilia şi mama producătorului Teodora Jereghi. De fapt, ideea filmului ”Milika” vine la propunerea producatoarei de film Lily Paul din Franța. Și pentru prima oară într-un film moldovenesc compozitorul este un francez Didier Falk. Invitând şi alţi actori neprofesionişti în filmele lui, Jereghi riscă, și se pare că anume de aici survine succesul, pentru că cei distribuiţi joacă rolul realităţii fără a gândi mult, iar teama încă nu reuşeşte să pătrundă în interiorul actorilor, că rolul deja e jucat… Avocata Violeta Gaşiţoi: ”Sunt şi eu mamă, nu mi-a fost greu să joc rolul de mamă a Emiliei, doar că cu tatăl ei în rol, a fost ceva mai complicat”, iar interpretul de muzică uşoară Anatol Mârzenco distribuit în rolul de tată: ” În afara filmărilor Valeriu Jereghi e tatăl, iar pe platou – este un profesionist!’2Filmul urmează să apară în acest an 2015, dar deja se resimte gustul succesului… ”Mi se pare un regizor cu nerv. Neliniștit. Are un ochi deosebit pentru imagine. Îi pasă de ceea ce face. E viu!, – spune Rodica Cioranică (Director VIP magazin).

Din căsătoriile precedente, Valeriu Jereghi mai are doi copii, care s-au filmat în filmul ”Mirajul dragostei”: fiica Margafeta de 36 de ani şi fiul Cristian de 25 ani. Pe urmele meseriei al tatălui Jereghi a păşit şi Cristian, cunoscut prin documentarul despre calvarul prin care au trecut protestarii pe Maidanul de la Kiev. Rănit atunci de o grenadă, tânărul ulterior a revenit pentru a continua filmările despre suferinţele poporului ucrainean, – o calitate specifică de caracter prin motivaţie şi ambiţie, moştenite de la tatăl său.jereghi tatal fiul

Povestea interesantă şi de admirat a obişnuitului om Valeriu Jereghi: a devenit tătic și la 61 de ani! Persistă impresia, că anume acum, el se simte stâlpul familiei, – împreună cu fiica Emilia, cu soţia Ana… Şi cu mama Teodora alături. Rămâne tristeţea după sora decedată… Momente de suflet, atunci când eşti mereu cu griji şi încerci să nu te desparţi de familie pe mult timp nici pe platourile de filmare. Orice clipă e de preţ, iar decizia definitivă în petrecerea timpului liber rămâne în favoarea fiicei Emilia, cea mai tânără actriţă de doar 5 ani, cea care a gustat din pâinea meseriei de actor, dar şi cunoaşte toate creaţiile tăticului ei… Valeriu Jereghi si Ana Barduc sotiaSoția Ana Barduc recunoaște:–”Ca sot, îi intuiesc fiecare gest, stiu ce-și dorește, ce-i place si ce – nu, chiar și cum respiră… Pentru mine contează mult că și-a păstrat copilăria în inima lui, ador această licarire din ochi, pe care a transmis-o și fiicei noastre Emilia! Și, desigur, îi pot ierta orice greșeală. Ca regizor, Valeriu Jereghi – este un taifun cu idei, care nu întotdeauna sunt ușor de realizat din punct de vedere organizatoric, – eu, fiind regizorul lui secund, nu totdeauna reușesc să fac față acestui talent, și îmi pare rău. Dar învăț multe de la el!11425795_859769960760576_5711210874671740456_n  Și Violeta Gașițoi, avocată și interpretă a rolului de mamă în filmul de scurtmetraj ”Milika” a ținut să menționeze:”Ca familie, îi cunosc din 2013: sunt oameni cu suflet mare, mereu disponibili să dea o mână de ajutor. Mi-au devenit foarte apropiați, numai cuvinte de laudă am pentru această familie. Sunt uniți și mereu binevoitori, cu multă dorință de a face mereu ceva util în domeniul cinematografiei

Şi Gheorghe Grâu, legendarul nostru actor de pe vremurile sovietice, a ţinut să-l menţioneze pe Valeriu Jereghi: ‘‘Am prilejul (şi mă bucur nespus) să-mi exprim starea de multumire şi profundă recunoştinţă faţă de talentatul regizor de film – Valeriu Jereghi. În primul rând, pentru faptul că m-a lansat în cinematografie, alături de marea actriţă din Rusia, – Margareta Terehova, – a avut curajul şi încrederea s-o facă. Este un regizor foarte atent la detalii, cerând trăirea autentică, firească a actorului şi nu interpretarea rolului. Nu pot să uit cum în perioada filmărilor pe litoralul Marii Negre, într-un cătun de pe lângă Ialta, el pregatea cu mult entuziasm zeamă! şi pentru întreaga echipă de filmare, astfel, creând o atmosferă de solidaritate şi colegialitate pe platoul de filmare. Exigent faţă de sine şi colegi, mereu în căutare a celei mai reuşite soluţii cinematografice, Jereghi a făcut şi face în continuare FILM, nu datorită – ci în pofida situaţiei critice în care se află cinematografia autohtonă, fiind regizorul care în nenumarate rânduri ne-a reprezentat Ţara la numeroase festivaluri internationale de film, aducind acasă faima şi trofee care ne fac cinste. – Doamne ajută şi spor în toate, Valeriu Jereghi!!!

Cinematografia moldovenească are nevoie de școală, de relații cu Europa. Mai bine să rămîi nerealizat decât să realizezi un proiect prost. Cinematografia este o artă complexă, pentru care ai nevoie de o experiență ca să știi totul”. – Valeriu Jereghi

Date biograficeJereghi Valeriu –  regizor, scenarist, operator, producător. ARTIST AL POPORULUI. S-a născut la 19 octombrie 1948 în orăşelul Străşeni, Republica Moldova. A absolvit Institutul de Arte de la Chișinău, facultatea de regizori, clasa profesorului G. Revo în anul 1971 şi Institutul de Stat de Artă Cinematografică (VGIK) în anul 1975, facultatea de regizori, clasa profesorului A. Zguridi. Din anul 1973 colaborează cu studioul „Moldova-film”, creând filme artistice, documentare şi ştiinţifico-publicistice. Activează fructuos în calitate de regizor, scenarist, actor, operator, producător. Din anul 1978 este membru al Uniunii Cineaştilor. 1Pe parcursul întregii sale cariere artistice lucrează în diferite ţări: Iugoslavia, România, Austria, Ungaria, Germania, Franţa, Rusia, Italia. Este autorul cărţii ”Nuvele cinematografice”. Publicaţiile sale apar în diverse reviste: ”Nistru”, ”Codrii”, ”Tinerimea Moldovei”, ”Ecranul şi teatrul”, ”Arta cinematografiei”, ”Scenarii de film”. În anul 2006 a fondat compania de producţie ”Prim-Plan Studio” şi ”Agenţia de Actori Valeriu Jereghi”. La 23 mai 2008 compania cinematografică „Prim-Plan Studio” a editat prima revistă despre filmul din Moldova „Prim-Plan”. În cadrul proiectul internaţional „New Cinema”, în anul 2009, în Moldova a fost lansat de către cinematografiştii moldoveni, ruşi şi italieni un nou proiect cinematografic internaţional „Dragoste şi război”, după cartea cu acelaşi nume a regizorului Valeriu Jereghi; Filmografia şi regia: „Dimineaţa”, 1974 – film artistic de scurt metraj,/„Barza”, 1978 – film artistic de scurt metraj,/„Vreau să cînt”, 1979 – film artistic, /„Totul putea fi altfel”, 1982 – film artistic,/„Gleb”, 1984 – film documentar/„Vînt sălbatic / Divlji vetar” (URSS, Iugoslavia), 1985 – film artistic,/„Iona”, 1987 – film artistic/„Disidentul”, 1988 – film artistic/„Presimţirea”, 1992 – film artistic/„Copii fără casă”, 1993 – film documentar/„Annengret şi copii ei”, 1994 – documentar/„Ce-a de-a treia generaţie”, 1995 – documentar/„Moştenirea spirituală”, 1999 – documentar/„Regiunea Kaluga”, 2001 – documentar „Soroca”, 2002 – documentar/„Regiunea Kolomensk”, 2003 – documentar/„Regiunea Krasnodar. Orlionok”, 2003 – documentar/„În piele de şarpe”, 2006 – Moldova, film-spectacol/„Mirajul dragostei / Створення любовi” (Rusia, SUA, România, Ucraina, Moldova), 2006 – film artistic/2007 – ”În piele de șarpe”/„Arrivederci”, 2008 (Moldova) – film artistic, /”Milika”, 2014-15; Pelicule realizate în calitate de scenarist:„Dimineaţa”, 1974 – film artistic de scurt metraj /„Barza”, 1978 – film artistic de scurt metraj,/„Vreau să cînt”, 1979 – film artistic, /„Totul putea fi altfel”, 1982 – film artistic,/„Gleb”, 1984 – film documentar/„Iona”, 1987 – film artistic/„Disidentul”, 1988 – film artistic/„Presimţirea”, 1992 – film artistic/„Copii fără casă”, 1993 – film documentar/„Annengret şi copii ei”, 1994 – documentar/„Moştenirea spirituală”, 1999 – documentar/„Regiunea Kaluga”, 2001 – documentar /„Soroca”, 2002 – documentar/„Regiunea Kolomensk”, 2003 – documentar/„Regiunea Krasnodar. Orlionok”, 2003 – documentar /„Mirajul dragostei / Створення любовi” (Rusia, SUA, România, Ucraina, Moldova), 2006 – film artistic; Pelicule în calitate de operator:„Copii fără casă”, 1993 – film documentar/„Annengret şi copii ei”, 1994 – documentar/„Ce-a de-a treia generaţie”, 1995 – documentar/„Moştenirea spirituală”, 1999 – documentar/„Regiunea Kaluga”, 2001 – documentar /„Regiunea Kolomensk”, 2003 – documentar „Regiunea Krasnodar. Orlionok”, 2003 – documentar/„Arrivederci” – film artistic, 2008 (Moldova); Producător:„Arrivederci” – film artistic, 2008 (Moldova) Roluri în filme:„Regii anchetei ruseşti”, 1996, episodul „Şantajul” – rol episodic; /„La hotarul lunii iunie”, 1982 – rol episodic. 


10 comentarii

Nostalgie de vacanţe


Iată aşa, atât de brusc, într-o zi friguroasă de toamnă târzie, eu sunt atrasă de amintiri cu sejururi din anii trecuţi, – fie, că vara ce vine nu este departe, fie trecutul a rămas deja o amintire… Dar, să spunem Nu nostalgie! Şi totuşi, Ţările Baltice cu Tallinn, Riga, Vilnius – o destinaţie turistică de vis – este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în viaţa trăită de mine până în prezent. Cândva aveam dor de Zatoka, Odesa sau de Sergeevka, localităţi din Ukraina, cu nisipuri scăldate de valurile Mării Negre. Mă urmăresc amintirile cu sejururi din copilărie sau din adolescenţă, extrem de fericite, după ce ani de zile nu mă puteam împăca cu trecerea în trecut a vacanţei mele de vis în Crimeea: Artek, Ialta, Sevastopol, Aluşta, Alupka… Şi azi mai păstrezSergeevka sanatatea pietricelele scoase din dafin, şlefuite de valuri şi de timp, – ele în continuare sunt calde, la fel ca şi amintirile despre bucăţica asta de pământ solar. Apoi, vacanţa exotică în Caucazul de Nord cu destinaţii speciale: Kislovodsk, Piatigorsk, Jeleznovodsk, munţii Dombai şi Elbrus, – la fel, cu impresii minunate, iar sejurul cu destinaţia „Codru” de la Hîrjăuca, Călăraşi, Republica Moldova, – le-a depăşit pe toate cu aerul, ape minerale, natura ei deasă şi pinii inconfundabili. Sau călătoria la Oneşti sau Piatra- Neamţ… Indiscutabil, fiecare călătorie are legătură puternică cu sentimentele şi inspiraţia omului în acel moment! Cineva se plictiseşte, altcineva e fericit: depinde de societate, caractere, şi în special, de sănătatea şi dispoziţia ta proprie! Prin urmare, nu face să plângi sau să fii captivat de trecut, – viitorul e mult mai bine! Ce să va mai Piatra Neamtspun: eu duc dorul şi chiar în acest moment, trăiesc în aşteptarea unui miracol cu destinaţii exotice de vis! Atunci când sunt acaparată de asemenea vise, ulterior, ele neapărat trebuie să se realizeze! Cine ştie, poate dă norocul în mine. Ceea ce contează mai mult, sunt spiritul şi dorinţele, de astfel, – să ştii unde vrei să ajungi. Nu face să stai doar cu amintiri nostalgice, în special, când înţelegi că timpul zboară prea repede, – atunci te poţi adresa la CND Turism vacantespeciale – cu variate oferte de sejururi, destinaţii turistice, vacanţe speciale, vacanţe recomandate etc.
Nu-ţi pierde banii şi timpul pe TV, pe lucruri mărunte, inutile şi cu persoane care te irită. Planeta noastră este uimitor de frumoasă, – se merită să-ţi cheltui resursele pentru studiul colţurilor pământeşti preferând vacanţe cu work and travel. Atâta timp cât cineva urmăreşte viaţa eroilor preferaţi ale serialelor TV, tu poţi deveni eroul unui serial propriu şi să-ţi trăieşti aventura după aventură cu work and travel în America sau alte destinaţii exotice. Terra noastră nu este doar frumoasă, ci una surprinzător de contradictorie: e prea mică şi rotundă pentru a întâlni o cunoştinţă sau persoana de care te poţi îndrăgosti, iar în acelaşi timp, – prea mare pentru a avea suficientă viaţă ca să vezi totul. „Tot” ce este accesibil pentru cei care călătoresc, şi disponibil pentru persoane la care călătoriile sunt un stil de viaţă, hobby-uri, serviciu. Iar ceilalţi trebuie să aştepte vacanţele şi sărbătorile. Dintr-o vacanţă poţi să înţelegi brusc, că ai nevoie de mai mulţi ani de viaţă că să vezi, de exemplu, întreaga Italie sau Canada. „A vedea” nu în sensul unui galop cu aparatul de fotografiat, dar să „simţi” prin pocalul transparent „Lacrima lui Hristos„, Exif_JPEG_422sau – la mare, tu, culcat pe spate, să admiri cetăţi în nor ori casele elegante şi înflorite ale oamenilor. Să vezi caracterul italian sau american prin reflectarea ochilor care te adoră. Astfel, pe toate le poţi admira, la dorinţă acceptând orice destinaţie oferită de CND Turism – Vacanțe Speciale, eventual studiind cu atenţie oferte-turistice/vacante-recomandate/destinatii-exotice. – Nimic mai simplu! Trăieşte aici şi acum! Am avut vacanţe ce m-au cuprins cu emoţii calde şi mereu am vrut să strig: „Stop! Opriţi pământul! Încetineşte-te, clipă, tu eşti feerică!”. Am trăit fiecare moment, l-am savurat, l-am conştiinţizat, fără să gândesc la viitor şi să-mi aduc aminte de trecut, nu-mi făceam nici planul pentru seară. Fiorul cel mai mare vine atunci când eşti pe un val de mare, simţind cum el îţi netezeşte pielea, imaginând că eşti o picătură şi integral unică contopindu-te cu acest univers. Ai nevoie doar să te relaxezi şi să te predai valurilor. ??????????????????????????????????????????????????????????????????????????????Ca apoi, în bătaia vântului, să-ţi concentrezi atenţia pe razele solare care îţi ard faţa. Un fior de neredat în cuvinte, ceva similar cu efectul unei prăjiturele cu frişcă sau tortă de Amsterdam, mmmm! Nu te va iubi nimeni, dacă vei plânge de foame asupra frunzelor rucola, însă vei fi adorat dacă pe faţa ta se va simţi încântarea nedisimulată de mâncărurile locale a oricărei destinaţii turistice, fie să mănânci din parmezan sau fructe de mare… 10603676_763419713697500_5350732191609533621_nNu-ţi irosi viaţa pe diete sau oameni zgârciţi măcar până atunci cât n-ai savurat pe deplin din vacanţa dorită. Dacă Sofia Loren mergea la Sorrento să mănânce îngheţată, iar Julia Roberts se ruga şi plângea asupra unei pizze din Neapoli, atunci noi chiar avem cu cine ne nivela şi să ne considerăm ideali! 🙂 Natura unor ţări impresionează într-atât, că uneori te face să crezi că visezi… Poţi iubi natura, arhitectura, cultura, arta, bucătăria, viaţa de zi şi de noapte, atmosfera de dragoste sau să joci la o masă de ping-pong… Dacă le doreşti, – este ceea ce îţi poate oferi o vacanţă de vis! Îndrăzneşte!ping pong
Nu amâna viaţa până mâine. Nu aştepta căderea monedei euro, maturizarea copiilor, paşaportul nou şi, Dumnezeu ştie ce… Trăieşte acum, cumpără un sejur sau o vacanţă exotică şi vei obţine partea ta de Dolce Vita! Uită de criză şi de toate problemele, care se întâmplă cu noi. Ele deja există şi este necesar să le supravieţuim. Cântă, dansează, începe să te distrezi în ciuda tuturor!tren Iar cel mai bun mod de a gestiona corespunzător banii – este să le cheltui pe o destinaţie turistică. Banii sunt fără valoare, iar impresiile rămân. Atunci când am fost în călătoria mea de vis, nu aveam bani destui… Acum aş da în plus doar ca să mă simt la fel de fericită ca atunci, şi pentru a retrăi acele zile până la fiecare clipă. Şi acum sunt cuprinsă de sentimente de fericire, care se pare că mă vor rupe în bucăţi mici. Nici pe departe, acelaşi efect să-mi ofere o rochie nouă sau un sac de hrişcă, în caz de război…

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2014


6 comentarii

Ludmila Sandu la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi” cu ”Petale de veşnicie”


   A aparut si multasteptata zi. Ziua,cand va fi prima mea lansare de carte,dar nu mai am emotiile si frica ce o aveam o luna in urma.Va fi doar un eveniment,o bucurie impartasita cu prietenii si cu cele mai scumpe persoane.Azi imi voi face prieteni noi,si toate acestea datorita la o singura carte.Mi-am dovedit ca stiu sa ma exprim mai usor prin scris decat prin discutii.Nu spun lucruri mari si importante,uneori sunt chiar niste fleacuri,dar cei ce ma asculta,imi spun ca imi vorbeste sufletul.Si eu ii cred,deoarece in suflet iubesc cu adevarat. 

petaleCartea Petale de vesnicie s-a dovedit a fi o carte scrisa cu suflet ,cu dragoste si cu credinta.Am simtit acest lucru,participand o sapatamana la lectura cartii in diferite locuri si cu diferite persoane.Stiti ce o sa va spun? Nu este meritul meu.Asa a vrut Domnul.El a vrut sa am o experienta de viata,o experienta nu chiar usoara.El mi-a dat forte sa ies cu demnitate din situatii neintelese si tot El a avut grija sa-mi trimita ingeri care sa ma incurajeze sa depun aceasta experienta pe hartie.Pentru ca altfel,cum as putea numi niste suflete ce le-am cunoscut prin retelele sociale? Doar ingeri!!! Si cum as numi putiniii prieteni ce au rezistat sa ma sustina ,stiind tragediile din viata mea? Doar ingeri!!! Si cum as putea sa numesc acele persoane,ce nu cunosc nimic despre mine,dar m-au indragit pentru ceea ce sunt acum? Ingeri,si numai ingeri! Raze de lumina trimise de Dumnezeu la salvarea unui suflet ce se afla incatusat de tenebrele nedreptatii. Si odata salvata,in timp ce multi inca mai ratacesc,sper ca aceasta carte sa fie de ajutor altor suflete,sa fie o tamaduire sufletelor indurerate,sa fie o luminita in calea celor ce se cred singuri si neajutorati,deoarece noi nu suntem singuri.

Cu noi este Dumnezeu, si odata ce avem asa Ocrotitor,nu ne ramane decat sa credem in El,sa-l iubim si sa traim dupa principiile lui.Odata ce ne-a creat dupa chipul lui,El ne doreste oameni de succes.Si noi vrem sa fim oameni de succes,meritam sa fim si putem fi !!! Va astept cu drag,scumpe creaturi ale Creatorului azi la orele 15,in sala mare a Bibliotecii Hasdeu,din or. Chisinau,la o vorba buna,la o intalnire unde vor fi doar oameni cu suflet mare,oameni ce inteleg ca niciunul nu este inferior sau superior,dar inteleg ca toti suntem fii Celui de Sus si ne complectam unul pe altul.Dumnezeu este cu noi,si acolo unde este El,exista doar iubire si lumina! Iar umbrele daca apar,pur si simplu nu rezista la lumina. – Ludmila Sandu 

A fost un vis? A fost realitate? Sau este o poveste frumoasa? Este povestea vietii mele,rascolita in cateva ore in sala mare a Bibliotecii Hasdeu din Chisinau.Dupa toate imaginile vazute as putea oare sa nu mai iubesc? As indrazni oare sa ma uit de sus in jos la cei ce ma iubesc?Si as putea oare sa nu ma inchin in fata acelor scumpe creature ce m-au sustinut azi din sala,acelor iubite creature ce m-au sustinut de la mare departare ? Va multumesc,va ador si va iubesc!!!

CUVÂNTUL EDITORULUI
„Petale de veșnicie”este cartea unor experiențe de viață – aduse în actualitate prin demers memorialistic – abordând o gama largă de evenimente, din care autoarea își face o profesie de credință de a extrage semnificații și sensuri ascunse. Fără îndoială, este o carte de talent, care lasă impresia unei naturaleți debordante, prin oralitatea ferventă, ceea ce justifică modul de viață al Ludmilei Sandu. Permanenta legătură cu baștina, în pofida înstrăinării, dovedește cu prisosință că memoria pământului strămoșesc lucrează ca un descântec de dragoste asupra moldovenilor din care și ea face parte. Călătoria în lumea ideilor este însoțită până la identificare de trăirea spirituală a mărturisirii creștine, fapt care conferă scrierii profunzime, orizont și consecvență în parcurgerea treptelor desăvârșirii duhovnicești. Din această perspectivă, Petale de veșnicie, fără a ignora prezentul, depășește în intenție stricta actualitate,raportându-se la ceea ce rămâne de-a pururi neschimbat, într-un dialog sui generis cu eternitatea. În egală măsură, cartea este mărturia unei iubiri de esență franciscană, prin generozitatea cu care se adresează oamenilor, micilor viețuitoare și miracolului naturii. Drumul către Dumnezeu trece prin oameni și Ludmila Sandu își începe voiajul spiritual de la ea însăși, considerând că merită iubire doar cei care reușesc să-și reconsidere ființa intimă în splendoarea iubirii creștine. Petale de veșnicie este cartea unui început promițător, anunțând un autor nou, de la care avem îndreptățite așteptări – Alexandru Mihăilă

Aprecierile prietenilor:

Galina Codreanu – Chisinau. 15 iulie, ora 15.15… Biblioteca Municipală „B.P.Haşdeu” , aproape neincapatoare pentru atata lume buna, venita din toata Moldova, pentru a asista la o sedinta inedita a Clubului Clubul ”Impresii din viata si carti”, care si-a propus sa gazduiasca o lansare de carte noua- Petale de vesnicie de Ludmila Sandu, – moldoveanca, cu zambetul inflorit pe chip, cu lumina aprinsa in suflet si cu un drag de neam si tara, mai rar intanit… Stabilita de ani buni in Italia, Ludmila a infruntat destinul si s-a renascut din floare si speranta, din stea si iarba pentru asi creste frumos copiii si nepotii,.. pentru a visa si a fauri, pentru a asterne dorul copilariei si lacrima nestearsa intre file de carte… Amintiri si indemnuri, sfaturi si motivatii pentru a nu ne uita radacinile si a reusi in viata… Ludmila este o invingatoare, care isi urmeaza visul si paseste increzatoare spre stele… O frumoasa intanire de suflet, care i-a marcat pe multi, facandu-i sa priveasca altfel la viata si la problemele, care ne amarasc existenta… Speranta si Iubire… Lumina si Credinta, consecventa, zambet, cantec si petale de flori… Inspiratie si realizari nenumarate…

Beni Thelmia Again Svetlana Vizitiu invited me to attend another wonderful event for club Impresii din viata si carti…

Ana Iacub: Si-a adunat toate bucuriile, durerile si dorurile intr-o carte… Multe forte creatoare, doamna Ludmila! Ati fost extraordinara!

Ion Bors Îmi face impresia că o cunosc pe dna Sandu de multă vreme. A fost convingătoare la lansarea de carte. Îmi plac oamenii simpli, fără aere de mare scriitor

Nina Vasilii Macari: Şi nu e om să nu fi scris o poezie… Persistă dilema – e bine oare ca fiecare doritor să scrie, să alcătuiască cărţi? Ştim că problema este în permanentă dispută, mai ales printre Oamenii Condeiului, Artiştii Scrisului – SCRIITORII. Da, nu oricine poate deveni scriitor, cosmonaut, medic, profesor sau nu oricine este pietrar, zidar, brutar, totuşi, aşi interveni cu rugămintea pe lângă mult preaiubiţii noştri scriitori – să fie mai îngăduitori cu persoanele care-şi aştern sufletul pe hârtie (fiindcă asta au simţit şi o fac cu gând bun), oare nu avem cu toţii de câştigat de la frumoasa sârguinţă de-a permite gândurilor, gândurilor devenite păsări să zboare??? Istoria relaţiei de prietenie cu distinsa, frumoasa, blânda, isteaţa, harnica, optimista, romantica, activa, vesela, nobila, dinamica si motivanta, dar şi realista – Ludmila Sandu e una absolut curioasă şi interesantă, aşa precum pot fi doar istoriile Fbuciste: reale, dar de necrezut. De ce de necrezut?! Fiindcă eu singură realizez cu greu că într-un timp relativ scurt am cunoscut o persoană, pe care am îndrăgit-o ca pe propriu-mi suflet, că ori de câte ori mă gândesc la momentele prin care a trecut Ludmila Sandu, lacrimile devin neastâmpărate. Prietena mea e precum o oază de linişte în timpurile noastre mai mult tulburi. Zâmbetul ei şi întreaga fiinţă e precum o blândă rază de soare după ploaie sau la început de primăvară. Urmărindu-i activitatea pe Fb, mă minunez de putinţa de-a germina disdedimineaţă zilnic gânduri nobile… Uneori gândurile se nasc cu mult timp înainte de a fi împlinite şi au nevoie de ore, zile, luni, ani pentru a creşte. Ludmila Sandu le-a aşezat cu grijă în lădiţa de bijuterii sufleteşti, prezentându-le astăzi în cartea „Petale de veşnicie” ca pe cele mai sfinte, valoroase podoabe. Menirea noastră e să le păstrăm şi transmitem cu grijă, pentru ca să lumineze chipul şi sufletul cititorilor ce vor voi să vină. Cartea Ludmilei Sandu este vis, realitate, viaţă. Este chipul mamei, care părăsind-o la 17 ani, lăsând-o cap de familie, în care se mai educau şase copii mai mici, nu poate să lipsească din vedeniile iubite, apărute zi de zi cu atingeri blânde pe inimă, cu căldură şi binecuvântare de mamă… Mamă, de ce m-ai părăsit?! Mamă, te simt alături mereu… Mama şi casa părintească, satul – cuib de durere, unde şi-a călit voinţa, caracterul prietena mea. Valori incomensurabile pentru Ludmila, valori care-i zbuciumă fiinţa, ţinând-o mereu în alerta căutării unui răspuns: CE-I DE FĂCUT? Ce se poate de făcut ca satul să iasă din impasul sărăciei şi vieţii nedeterminate la ora actuală? Menţionez, deşi necitind până la moment cartea, îmi dau seama (având ca busolă prefaţa cărţii) că lumea cărţii e o lume în care dânsa se identifică cu personajele, lăsând libertatea cititorilor de-a cugeta asupra varietăţii soluţiilor posibile într-o situaţie sau alta. Am să exploarez cu drag cartea. Am să fac cu ea un pact, să nu-mi fure prea multe lacrimi. Ştiu că istoriile de viaţă mă vor fascina, poate mă va copleşi şi iubirea, demult rămas-am doar cu dorul, voi râde şi voi plânge, presimţind un conţinut bogat, variat al operei, pătruns de magie. Ludmila Sandu a avut fericirea să-şi împlinească destinul dând amintirilor sensuri noi şi viaţă lungă. Scrierea unei lucrări, după cum scria Ion Druţă, poate fi comparată doar „cu actul facerii”. Precum cu deosebită duioşie, atenţie, bunătate mama-şi mângâie pruncul încă din pântec, la fel, probabil, autoarea a mângâiat cuvintele, suflându-le în limbă viaţă şi dulceaţă, sumăţându-le în vârf de creaţie şi zorindu-le creşterea. E o minune! Bineînţeles, este imposibil acest act de creaţie fără un tătic grijuliu. Căci când mama plânge, tata-i şterge lacrima, când mama oboseşte, el, tatăl o ajută transmiţându-i din puterea sa. Iată, în rolul acesta mi l-am închipuit eu pe Dl Alexandru Mihăilă – editorul. Poate reieşind din faptul că n-am scăpat nici una din observaţiile făcute cu mult tact şi bunăvoinţă Dnei Ludmila, dar şi atitudinea pe-alocuri amuzantă – Ludmila vrea să se mai joace pe Fb, bunul părinte, Alexandru Mihăilă o trimite să muncească asupra textelor. Facerea aceasta miraculoasă a cărţii „Petale de veşnicie” s-a desfăşurat mai că sub ochii noştri. Aşa că, aplaudăm frenetic fericitul deznodământ. Titlul cărţii este unul sugestiv – petalele de floare fiind chiar sclipiri din inima care se dăruieşte sau poate metamorfoză pentru lacrimile de fericire de la rodnicia cărţii. Deci, CÂT MAI MULŢI CITITORI! Iar veşnică rămâne fapta Dvoastră, stimată Ludmila Sandu, prin dorinţa de-a vă împărţi sufletul cu oamenii, mai mult decât atât, menţionând adeseori că cartea e adresată TINERILOR. Credinţa Dv în generaţia de tineri, generaţie de virtuţi care ar putea să răstoarne şi munţi, e de nestrămutat. Am lecturat pe Fb cuvântul-prefaţă semnat de Paiu Cornel, în care Dlui relatează adevărata explozie poetică a stărilor cuprinse în sublima existenţă a autoarei – simţirea!!! Picături de suflet, sensuri, determinări devin predicabile în dorinţa sacră a Ludmilei Sandu de a crea, de a-şi înscrie urma în existenţialism, rămânând de-a pururi CONDAMNATĂ la SPERANŢĂ, precum că BINELE ÎNVINGE şi CEL CE MUNCEŞTE, REUŞEŞTE! Ludmila Sandu trăieşte profund oscilaţiile unei lumi efemere, tinzând spre perfecţiune şi victoria iminentă a binelui. Viaţa şi munca se contopesc într-o simbioză perpetuă, prezentând argumente în favoarea gândului că munca-i sfântă şi credinţa în Dumnezeu înseamnă iubire. Poate această echilibristică invocă starea de linişte sufletească, creând loc prezumţiei despre îmbinarea patetică a tragismului în cotidian, iar supremaţia oceanică ieroglifară înscriind: „şi viaţa-şi urmează cursul durut, iar la finele labirintului se întrezăreşte o luminiţă…”. Lumea poate fi schimbată şi prin intermediul cuvintelor. În faţa ticăloşeniei, în faţa perfidităţii, în faţa singurătăţii nu avem decât cuvinte! Cele mai crunte războaie, cele mai frumoase iubiri pot fi purtate doar prin cuvinte. Cuvântul rostit necesită o rostogolire prin petale de floare, rostogolire „prin aur” spre a se înscrie în veşnicie. DRUM BUN ADEVĂRATULUI SENS AL CUVINTELOR DIN AUR ŞI PETALE DE FLOARE! SCUMPĂ LUDMILA SANDU! E TIMPUL SĂ ŢI SE RECUNOASCĂ EFORT
UL, SĂ ŢI SE DESCOPERE GENIUL, SĂ ŢI SE ÎNŢELEAGĂ IUBIREA!

Diana Ungureanu – Am avut revelația unei cărți care i-a dat autoarei o a doua șansă ca să-și trăiască viață din plinul său emoțional. Mă bucur că la noi încă se scrie și vreau să cred că se scrie bine și din suflet. O lansare splendidă! Felicitări Ludmilei Sandu și noi forțe pentru a-și întreține elanul ei creator!

Tatiana Paladi – O Ileană Cosânziană din plaiul Zâmbetului, care cu credinţă în Creatorul Lumii şi zâmbetul pe buze a învins obstacolele basmului vieţii manifestate până acum… A creat la Club o adevărată atmosferă de poveste… Când am numit Galinei (moderatoarea) pagina 27 … dumneaei a citit câteva fraze din petala de veşnicie numită Copilăria, în care Ludmila scrie “vroiam să ştiu ce este dincolo de orizont…cine a creat Soarele…Luna…Cine aruncă stelele pe Cer şi cine le strange dimineaţa”. Astfel am găsit răspuns la intrebarea de ce din cei peste 2500 de prieteni din oraşul virtual Facebooc Ludmila este cea mai aproape de sufletul meu şi cea mai receptivă la informaţia pe care o postez în grupul MOLDOVA COSMICĂ. Suntem neamuri cosmice şi comunicăm indiferent de distanţa dintre Moldova şi Italia. Mai multe despre fiinţa minunată Ludmila voi spune ceva mai târziu…

Anna Hanganu: Sunt plina de emoti pozitive.Astazi am fost invitata la un eveniment frumos asa cum este si acest omulet ce ma invitat. Nimic nu este intimplator si nestiute sunt caile Domnului.Daca ne-a intilnit inseamna ca are pentru noi un plan frumos.Scoate tot ce-i mai bun si lumineaza calea celor ce te iubesc si iubeste-i reciproc. Asa am primit eu invitatia si ma bucur nespus de mult, ca sunt iubita si ca pot sa ofer din iubirea mea tuturor.Emotionata,dar totodata si incintata de ceea ce am facut si fac pentru oameni minunati ce ma inconjoara. MULTUMESC!Doamna Ludmila Sandu este o adevarata doamna si ii multumesc din suflet
pentru ca a avut curajul sa isi deschida sufletul in fata tuturor.Multumesc!

Georgel Chiruc: M-am inttrebat adeseori, cum de stiu moldovencile sa fie si gospodine pricepute, si harnicute, si chitite si binedispuse mereu?.. – Sunt si ele mame, si sotii cu responsabilitati ca multe altele si, totusi, reusesc sa citeasca ziare, sa scrie, sa asculte un ofrat, sa dea un sfat, sa zambeasca si sa daruie o floare unui trecator, sa spere in bine si sa se bucure de farama asta de viata… Ieri, la lansare de carte, am inteles….Iti multumesc, Ludmila Sandu, pentru acesta frumoasa lectie de viata… Sunt primul inscris pentru urmatoarea intalnire…!

Еlena Dabija: Am avut o deosebită satisfacție să cunosc o DOAMNĂ! Să primesc în dar o CARTE cu autograf pentru colecția CENTRULUI EMINESCU . Lansarea a fost deosebită și cu multă lume bună și sinceră. Pe tot parcursul lansării am avut emoții și lacrimi, o nostalgie după anii de copilărie, satul natal, casa părintească, părinți, profesori ș.a. A fost o armonie totală: CARTE -MELODII-FLORI-ZÂMBETE-LACRIMI! Am reușit chiar în sală să citesc vre-o 40 de pagini din această CARTE!…mergând spre Centrul Eminescu în cale mi-a eșit o echipă de filmare și am rămas foarte plăcut surprinsă de întrebarea sondajului: CE CARTE CITIȚI LA MOMENT? …am deschis geanta și am scos cartea doamnei LUDMILA SANDU -PETALE DE VEȘNICIE și le-am prezentat-o….Ca bibliotecar de profesie m-am bucurat că TV face astfel de sondaje și i-am convins că în Moldova SE CITEȘTE! Mulțumiri doamnei Ludmila Sandu pentru această întâlnire, i se potrivesc de minune cuvintele lui Tudor Arghezi: CARTE FRUMOASĂ, CINSTE CU-I TE-A SCRIS!!! SĂNĂTATE ȘI NOI REALIZĂRI!

 


6 comentarii

Tradiții de Revelion și Perla Ludmilei


Revelionul ramane mereu o curiozitate pentru cineva, pentru alții ca o ciudățenie – se merită amintită pentru fiecare, atât dintr-un motiv, cât și din celălalt. De Anul Nou, fiecare popor are preferintele, mancărurile și obiceiurile sale tradiționale. Sunt atât de specifice, încât un călător care a vizitat Balcanii prin secolul al XIX-lea, spunea că el recunoaște etnia interlocutorului nu doar dupa vorbă și fapte, ci si după ceea ce se mănâncă și cum se joacă. Tradițiile și mâncărurile preparate de Revelion ale unor state din lume: selectate din Internet, –  vă vor suprinde!

In AUSTRALIA, Anul nou debutează pe 1 ianuarie. Moş Crăciun şi Albă-ca-Zăpada sunt nevoiţi să împartă cadourile, fiind îmbrăcaţi în costume de plajă, pe timp cu zăpușeala si arsuri de soare

ImagineÎn ITALIA, sărbătoarea poartă specificul nume de „Capodanno”, iar mâncarea tradițională constă din dulciuri, – de obicei, mos cracbrioșe sau preparate din paste făinoase, din belșug insiropate  cu miere. Concomitent, tradiția cere ca gazda să arunce pe fereastră câteva obiecte vechi, ceea ce simbolizează despărțirea fără de regret de anul trecut.

La eschimoși, de Revelion, femeia merge dintr-un loc în altul să stingă luminile, care ulterior, se aprind de la o lumină nouă, – ceea ce reprezintă pentru acest popor “un soare nou” … Apropos, ştiaţi că eschimosa este unica limbă pe pămînt, în care nu există cuvântul „Război”?mos craciun

In GRECIA , la desert se servește o plăcintă delicioasă numită Vasilopita (după numele Sfântului Vasile cel Mare, din prima zi a anului). Atunci când se prepară – se înglobează în conținut un bănuț. Se servește tăiată felii, iar cel care va nimeri în bucata cu monedă, – se spune, că va avea noroc tot anul!

La EVREI, – se numeşte Rosh Hashanah: o perioadă sfântă, când oamenii se pocăiesc pentru păcatele săvârşite şi promit să le ispăşească prin fapte bune în anul care vine. Copiilor se dăruiesc haine noi. Se coace pâine şi se mănâncă fructe. În OLANDA, tradiția nu serbează venirea noului an, ci încheierea anului vechi, pe 31 decemrbie, – cu focuri de artificii și manifestări de paradă. Revelionul există, dar nu ca tradiție, – e ca o modă preluată de la alții. În MAREA BRITANIE este obligatoriu ca în momentul sosirii noului an să se ţină în mâină o monedă, o bucățică de cărbune și alta de sare, – sunt simboluri ale bogăției, de căldură și alimente în casă.

ImagineMâncarea tradițională este „Puddingul”, iar băutura preferată este Whisky (mai ales, în Scoția). În BELGIA, e nelipsită mâncarea de carne cu varză. Tradiția cere ca în timpul mesei de Anul Nou, participantul să țină sub farfurie, sau în mână, o monedă de argint, ca tot anul ce vine, să-i între banii în buzunar. În BULGARIA în ajun de An nou, la brad, – cel mai mic membru al familiei, colindând, – întâmpină oaspeții. Partea cea mai interesantă începe exact la ora 00:00: în case brusc se sting luminile pentru săruturile de Anul nou.

 În SPANIA, conform tradiției, Miezul nopții este marcat cu douasprezece bătăi ale clopotului. La fiecare bătaie, obiceiul cere ca toţi creștinii să mănânce câte un bob de strugure – în total doisprezece boabe, care îi vor ține sănătoşi tot anul. În FRANȚA, este tradițională tarta cu cremă de nuci. În dimineața de 1 ianuarie, copiii primesc câte o pungă cu bomboane. Altădată, familiile înstăImaginerite ofereau personalului de casă câte o sumă în bani. În prezent, Anul Nou „cu dar” este perimat. În PORTUGALIA s-a extins obiceiul spaniol de a mânca cele 12 boabe de strugure la miezul noptii, cu diferența că, aici, portughezul le i-a căte două deodată, fiind urcat pe un scăunel, – ca să-i poarte noroc. Și aici, se respectă obiceiul de a arunca lucruri vechi pe fereastră – numai farfurii, alte obiecte fiind excluse. În NORVEGIA se manâncă regeste: fripturi de porc, miel sau curcan, cu mult muștar și cartofi fierți. Multe dansuri și focuri de artificii. În FINLANDA senzația sărbătorii nu este mâncarea, ci Sauna, care se organizează de Craciun, dar continuă şi după Anul Nou. Este răspândit obiceiul ghicitului, în special, ceeea ce ţine de vărsarea cositorului topit în apă: se toarnă cîte o figurină pentru fiecare membru al familiei, iar ultima, pentru spiritul pămîntului, – astfel, se află dacă va fi ocrotită casa. Apoi, în acea apă, fetele îşi clătesc broboadele, după ce le pun sub cap, ca să-şi viseze ursitul  Masa de Revelion nu e mult diferită de a noastră, cea traditională fiind pe bază de ”pește fiert”, afumat sau prăjit. În COREEA, anul nou se numește Saehae, iar mâncarea consacrată este supa de tteok (tteokgook). Tteok este o legumă locală, necunoscută la noi și netradusă în română. Chiar dacă meniul pare foarte modest, coreenii sunt mândri de mâncarea lor festivă. În JAPONIA, noul an (Omisoka) în familie, în mod obligatoriu, se petrece la o masă copioasă, unde se bea numai sake. La miezul nopții, familia pleacă în grup la templu şi asistă la cele 108 bătăi ale gongului. Se simbolizează cele 108 păcate pe care fiecare membru al familiei le-a săvârșit în timpul anului. Ceremonia confirmă iertarea de păcate. În THAILANDA și LAOS, revelionul, denumit Songkran, se serbează neîntrerupt timp de trei zile, începând cu 15 aprilie, după calendarul budist. Este inutil să insistăm asupra meniului, întrucât în acest interval, ai timp să consumi o carte de bucate, aproape întreagă. În CANADA s-a incetățenit sărbătorirea Anului Nou într-un bar. Nu este vorba de un Revelion festiv, așa cum îl știm noi, ci de o simplă întrunire a familiei într-un local intim. Canadienii preferă mai mult un Revelion european, în sânul familiei. În ECUADOR și PERU mâncarea sau masa festivă figurează pe planul doi. Pe prim plan, este confecționarea păpușilor de hârtie, realizate uneori artistic, – e ceea ce reprezintă anul vechi și care la miezul nopții se ard odată cu lansarea focului de artificii. Mâncarea e vegetariană: orice fructe, porumb, grâu încolțit, orez, scorțișoară, petale de flori galbene, toate care aduc noroc. PHILADELPHIA (SUA) este cunoscută în toată America pentru paradele de Anul Nou, un eveniment fastuos cu participarea a peste zeci de mii de persoane, şi pentru care se pregătește cu patru luni înainte. Manifestarea este atât de grandioasă, încât meniul de Anul Nou este trecut pe planul doi, fiind uneori servit chiar la fast-food. În CHINA, oamenii sărbătoresc Anul Nou la sfârşitul lui ianuarie sau la începutul lunii februarie, atunci când pe cer apare luna nouă. Una dintre marile atracţii ale Anului nou este Sărbătoarea Lanternelor, o procesiune cu mii de lanterne feeric colorate care luminează calea anului ce vine. Chinezii cred că anul nou este însoţit de spirite rele, pe ei le sperie cu pocnitori şi petarde.  În RUSIA, mâncarea tradițională este purcelul de lapte fript întreg la cuptor, și nelipsita băutură alcoolică Vodca.

Purcelul se transează direct pe masă, fiecare musafir alegandu-și porția. Momentul sosirii noului an este așteptat cu șampanie și cu toate ferestrele deschise, pentru ca spiritul anului nou să pătrundă în case. Nu există vre-un rus care să nu asculte ceremonios urările transmise de șeful statului – oricare ar fi el – în cinstea caruia se mai bea o vodkă. În ROMÂNIA, niciodată nu lipsesc șarmalele și piftia. Prin părțile Moldovei, șarmalele se servesc cu smântână, iar piftia, numită și „răcituri”, se inobilează negreșit cu mujdei.

În REPUBLICA MOLDOVA, nici arta culinară și nici obiceiurile de Revelion nu sunt altfel, decât dincoace de Prut, dar și tradiționale șampanie la gongul președintelui de stat și Olivier salată, împrumutate de la ruși, la fel, persistă. Colaci împletiţi ca la țară se procură la Franzeluța, însă mulți ”visează” la acel colac, ca la bunica de la sat! Mai ales, măliguță din porumb,mos cr cu brânză de oi și mujdei cu nuci sunt și vor fi binevenite mereu, chiar și de revelion, precum și la orice sărbătoare. Rămân tradiționale:  „Semănatul”, „Pluguşorul”, „Plugul cel Mare” şi ”Vasilică” sunt cele mai importante texte „magice”, care se rostesc în prima zi a anului şi au o valoare colectivă puternică. De asemenea, în categoria manifestărilor colective bazate pe principiile ”magiei primei zile” se integrează şi textele ce se urează pentru bunăstare fizică şi materială a individului: „Sorcova” sau colindele de Sfântul Vasile!

Dacă vrei să ai noroc, nu arunca nimic din casă în prima zi a Anului Nou, – nici măcar gunoiul! Și e bine, oaspeții să între în casă: nu să iasă! 😀

În general, se spune că, în noaptea de Anul Nou este de bun augur să ai bani în buzunar, altfel vei avea ghinion tot anul. La capitolul finanțe, e de bine să nu ai datorii la sfârșitul anului, altfel, poți avea datorii tot anul. Acel obiect pe care îl ai în mâină de Revelion, la 12 noaptea, sau cel pe care pui mana imediat după ora 12 va fi cel mai important plan al vieții tale în anul care vine!

perlaImaginile au fost filmate la Centrul de vesela „PERLA” din Chisinau, str.Pușkin 56/1, cu permisiunea amabilă a Doamnei Ludmila Stetco, managerul si generatorul de idei al acestui salon excepțional și formidabil, –  cu cadouri si minuni, cu pahare şi tacâmuri, care cu siguranță vor surprinde prietenii și cei dragi vouă!

Svetlana Vizitiu