Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


7 comentarii

Scriitorii ideilor de nisip. Povestea copiilor cu linguri


Filosoful Rousseau i-a dat la orfelinat pe toti cei cinci copii ai săi – unul după altul. Concubina lui năștea copii, și după aceea – îi duceau la casa de copii. Rousseau scria că vrea ca copiii lui să devină… țărani muncitori. Muncă sănătoasă la aer curat, cu mâncare simplă, în armonie cu natura… Cel mai probabil, că copilașii au decedat în orfelinat, – condițiile în veacul XVIII erau dificile și cumplite. Dar, Rousseau nu se gândea la aceste lucruri. El își scria tractatul despre educația „corectă” a copiilor, cel care i-a adus gloria unui mare pedagog.

Iar Lordul Byron a dus-o la mănăstire pe fiica sa nelegitimă Allegra, în vârstă de patru ani. Mai întâi, a luat-o cu sila pe fetiță de la mama ei, după ce poetul s-a săturat și de ea. „Este încăpățânată ca un catâr și voracă ca un măgar!” – în acest mod poetic și-a descris fiica celebrul Byron. Fetița îl deranja; el locuia într-un castel. Este incredibil și greu de imaginat cum putea deranja un copil de patru ani într-un castel atât de mare… În mănăstire, fetița s-a îmbolnăvit și a început să se ofilească. „Palidă, liniștită și foarte delicată” – așa au descris-o călugărițele pe Allegra, și chiar i-au trimis o scrisoare tatălui ei; sau mai bine zis, călugărițele miloase i-au scris din numele ei o rugăminte de a o vizita … Byron a considerat că Allegra așteaptă cadouri de la el: Nu e nevoie să plece la ea! La doar cinci ani, fetița a murit printre străini…

Poeta rusă Marina Țvetaeva la fel, și-a trimis copiii la orfelinat, în anii de foamete. Și a poruncit să nu spună că este mama lor. Să spună, cică sunt orfani. La orfelinat, fiica ei cea mică, Irina, a murit de foame și de boli. Poetesa cu ochii ei a văzut condițiile cumplite de viață ale copiilor – își vizita copiii sub masca unei nașe… Apoi, a luat-o pe fiica cea mare. Cea mai mică a decedat printre străini. Despre această poveste poetesa a scris în „Moartea lui Irocka Efron”. Detalii aici> http://www.tayni-mirozdaniya.ru/2021/08/blog-post_447.html

Țvetaeva nu a mers la înmormântarea fiicei sale, dar a scris un poem foarte trist despre retrăirile sale. Desigur, a fost foarte dificil să locuiască la Moscova într-un apartament separat cu doi copii, după ce a refuzat serviciul. Și a fost foarte dificil să scrie poezii, că copiii necesită multă atenție și hrană. Țvetaeva a menționat și „lacomia” fiicei Irina, în vârstă de doi ani… Probabil, străbunicile noastre nu și-au trimis copiii la orfelinate pentru că lucrau și nu scriau versuri. Le-a fost mai ușor decât lui Țvetaeva. Sau lui Byron. Sau lui Rousseau…

Poți scrie rânduri inspirate despre dragoste și suflet, dar făptuind cu totul diferit. Așa cum o fac și liderii de stat, de obicei, prin legi de nisip și Constituție… doar pe hârtie. Și mulți-mulți ani, apoi oamenii vor admira marile lor realizări, precum și să transmită generațiilor – celebrele lor versuri și tractate filozofice, fără să știe cum au fost lucrurile de fapt. În timp ce autorii creau povețele sale glorioase, undeva decedau copiii lor proprii de foame, sau din lipsă de căldura părintească… Și e vorba de personalități care și-au sacrificat copiii lor proprii în numele succesului..

Plângeau în singurătate, fie zăceau în tăcere cu fața la perete, atunci când au realizat că nimeni nu va veni să-i consoleze… Și pe sine, aceste persoane celebre se miluiau mult de tot. Doar își înțelegeau sentimentele bine. Și se întrebau sincer, de ce aceste suferințe au căzut pe capul lor? Pentru ce? Cu toate că nu a trăit în suferință: nici foamete, nici bătăi, nicio dependență de alții… Dar, filosoful Rousseau se plângea de mila sa, scriind:„Singur, bolnav și abandonat de toată lumea, în patul meu, eu pot muri de sărăcie, foame și frig, și nimeni nu-și va face griji pentru mine…” De frig și foame pe Rousseau l-au salvat numeroși mecenați bogați. S-au îngrijorat prietenii lui, și acea mamă a copiilor lui abandonați.

Aceștia – sunt personalitățile minunate care au lăsat în urmă lucrările mărețe, și care ne învață ceva rezonabil, bun, etern. Și puțini oameni cunosc soarta copiilor lor; dar trebuie să știți și despre aceste lucruri din viața lor. TREBUIE să ne amintim – un copil este complet dependent de părintele său. E ușor să-l trădezi! Un copil nu poate nici să protesteze, nici să se răzbune, nici să reproșeze. Până în ultima zi, copilul va spera că după el vor veni și îl vor salva, îl vor lua înapoi! … Poetul Shelley a văzut imaginea ușoară a micuței Allegra deasupra mării, lângă castelul lui Byron. Ea zâmbea. Ea a iertat totul.

Copii infometati in timpul razboiului…

Copiii iartă… Avem ce învăța de la ei…

Pe timpul celui de-al doilea război mondial, mulți copii purtau linguri cu ei oriunde mergeau cu speranța că poate găsesc ceva alimente aruncate la lăzile de gunoi. Este o bună lecție pentru noi astăzi. Atunci când ne așezăm la masă să-i mulțumim “celui de sus” că avem alimente suficiente și să ne mustrăm atunci când aruncăm la gunoi atâtea lucruri bune. Poate suntem prea râzgâiți, pretențioși sau năsfiroși cu atâtea binecuvântări, iar alții nu au decăt o lingură goală.
Încă sunt locuri în lumea noastră modernă unde copiii arată astfel… Si în prezent, în lume avem copii înfometați, și azi – oamenii nu apreciază ceea ce au și aruncă pâinea pe jos. Mare păcat!

Holocaustul vine de la „holo” – complet și „kaustos” – ars, fiind un termen utilizat pentru a descrie uciderea a 6 milioane de evrei, dintre care 1,5 milioane erau copii, ca parte a programului antisemit al regimului nazist condus de Adolf Hitler. Au fost omorâți 2/3 din populația evreiască din Europa de la acea vreme. Pe lângă evrei, au mai fost exterminați și rromi, polonezi, alte grupuri etnice slave și persoane cu handicap.
În România, aproximativ 50.000 de evrei au fost omorâți în Basarabia și Bucovina, iar aproximativ 115.000 au murit fiind expulzați în Transnistria. Din Transilvania, au fost deportați către Auschwitz 130.000 de evrei. Alți evrei au pierit în urma aplicării Programului de la Iași. Cât despre rromi, au fost trimiși în Transnistria 25.000, murind aproximativ jumătate dintre ei.
După sfârșitul celui de-al doilea_război_mondial, această scrisoare a fost găsită într-un lagăr de concentrare nazist, conținând următorul mesaj adresat profesorilor:

„Dragă profesor, sunt supraviețuitorul unui lagăr_de_concentrare. Ochii mei au văzut ceea ce nimeni nu trebuie să vadă. Camere_de_gaz construite de ingineri calificați. Copii otrăviți de medici calificați. Bebeluși uciși de asistenți medicali calificați. Femeile și copiii uciși și arși de absolvenți. Deci, am suspiciunile mele despre educație. Cererea mea este: ajutați elevii să devină oameni. Eforturile tale nu ar trebui să producă niciodată monștri instruiți sau psihopați experimentați. Citirea, scrierea și cunoașterea aritmeticii vor fi importante numai dacă îi fac pe copiii noștri mai umani ” (scria despre Holocaust Traian Bodea)

Despre copiii abandonați, înfometați, în timpul războiului, dar – și în vremurile de azi… Literatura ca recomandare de carte la tema foametei, și despre Holocaust, accesați imaginile următoare:

Impresii și foto din surse istorice Internet

#Recomandare_de_carte:
#Sunt_un_copil_al_razboiului_rece de #Stelian_Tanase, #Copiii_lui_Stalin
#Executati_prin_Infometare de #Miron_Dolot, #Copiii_razboiului de #Angela_Tocila, #Pe_taramul_fantomelelor_infometate de #Gabor_Mate, #Copiii_din_miez_de_noapte de #Salman_Rushdie, #Holocaustul, #Pamantul_negru de #Timothy_Snyder, #Bibliotecara_de_la_Auschwitz de #Antonio_G_Iturbe, #Viata_dupa_Auschwitz de #Eva_Schloss, #Fetita_care_privea_trenurile_plecand de #Ruperto_long, #Continentul_Barbar de #Keith_Lowe
#Europa_si_urmarile_celui_de_al_doilea_razboi_mondial, #Orbi de #Petronela_Rotar, #Povestiri_din_Kolima de #Varlam_Salamov, #Taramul_mortii de #Timothy_Snyder etc

#21septembrie_Ziua_Internationala_a_Pacii

Svetlana Vizitiu, 2020


6 comentarii

Flori de toamnă, cărți de toamnă: Top 5 cărți


Toamna ne gândim la schimbări, ce să luăm cu noi și ce lăsăm în urmă fără regrete. Dar poți lăsa ceva fără o urmă de carte citită? – cea care să te motiveze, să-ți trezească sentimente pure, de dragoste, de drive, de ambiția de a merge înainte, cu perseverență, cu inspirații de face lucruri pozitive? O carte bună trezește o largă gamă de stări sufletești care în perioada tomnatică se aprofundează adânc în inimile noastre atât de sensibile la orice ce ne face mai uman… Iubirea, afecțiunea, dorința, bucuria – sunt doar câteva dintre sentimente care pot fi trezite, și chiar exprimate cu ajutorul cărților de calitate. Toamna e acea perioadă, în mod special, când ne gândim la dragoste, îi apreciem pe cel iubit, simțim mai mult nevoia de a face lucruri utile, gesturi romantice sau pur și simplu… să iubim mai mult. Poveștile de dragoste ne emoționează, ne fac să zâmbim, ne inspiră. Le trăim alături de prieteni, de rude, de colegi. Le trăim noi înșine sau le vedem în filme, fie le spulberăm cu ideologii politice, și oricum viața continuă, ne pomenim că vrem al nostru colțișor de rai, un fel de cal bălan cu aripi care ne duce în lumea imaginației noastre și care rezolvă toate problemele vieții. Suntem oameni deștepți, știm ce dorim și avem nevoie de susținere, fie că ea vine din cartea pe care o citim acum… Am decis să adun câteva cărți nu numaidecât să se încadreze în al vostru top, dar să fie în spiritul toamnei, așa precum înțeleg eu… Și sper că vă veți regăsi, dragi cititori, în măcar unul dintre personajele pe care le-am ales, ca apoi veți face pași rapizi la #BibliotecaHasdeu pentru a le comanda; acolo e mai liniștit, mai confortabil, și e călduț, cu o muzicuță lină a pianului din sală de lectură, așa cum vă place vouă! – Vă așteptăm! Întrebați bibliotecarul, înscrieți autorul și titlul în fișa de cerere, și cartea vine la voi, cu siguranță! Vivat! (SV)

  • Flori de toamnă” de Ana Lupan:

S-au împlinit 97 de ani de la nașterea prozatoarei Ana Lupan. Pentru generația precedentă scriitoarea a fost o filă romantică de suflet, o citeau tinerii, dar și cei mai maturi. Era foarte solicitată în biblioteci, în librării cărțile autoarei se procurau imediat. Pentru fanii cărților de valoare, în spiritul toamnei târzii, cartea este tocmai bine de citit, și de gândit asupra propriei dezvoltări personale, provocând spiritul sentimentelor ce se pot trezi citind aceste povestiri și nuvele expresive inspirate din viața cotidiană din trecutul „socialist”. Utilizatorul are tot dreptul să facă diferența sau comparații din viața de-atunci, relativ în prezent. Personajele autoarei poartă amprenta individualității, a unei trăiri intense! Pare că inspirația nu este altceva decât o stare de muncă migăloasă, persistentă. Probabil, de aceea Ana Lupan, în continuare, este considerată una din cele mai prolifice scriitoare în literatura basarabeană. Vreau să menționez că sentimentele persistă mereu la oamenii care nu îmbină relațiile umane cu stereotipuri sau ideologie politică, și în secolul trecut, apropos, au existat oamenii simpli la fel ca noi, cu dorința de a iubi, sau cel norocos să iubească…

Din carte: „De câte ori avea un necaz ori o neplăcere, cuprindea cu brațele teiul, stropindu-i tulpina cu lacrimi. Teiul era tânăr, cam de aceeași vârstă cu Ionel, și vecinii spuneau în glumă, că de aceea crește atât de bine că e stropit cu lacrimi”.

Dacă cineva se oferă să-ți facă un serviciu cât de cât, fii sigură, numaidecât o să-ți ceară un serviciu mai mare. Așa că, să ne bizuim pe propriile forțe, altfel te împotmolești și nu mai știi pe unde să-ți scoți cămașa”.

– Ce-i moartea? O formă de trecere a materiei în altă formă. Când o să ne obișnuim cu acest adevăr, o s-o  privim ca pe ceva firesc, fără dureri, fără emoții, cum privim, bunăoară somnul”.

Date biografice: S-a născut la 12 septembrie 1922 în satul Mihuleni, judeţul într-o familie de ţărani. Sora poetului Andrei Lupan. A absolvit Şcoala Agricolă din Cucuruzeni (1950). Cursurile literare superioare de pe lîngă Institutul de Literatură „M. Gorki” de la Moscova (1960). Debutează la revista „Scînteia leninistă” cu povestirea „Stejarul” (1953). Prima carte, „Drumul spre sat”, apare în 1955, fiind succedată de volumele: „Flori de toamnă” (1960), „Buruieni de dragoste” (1964), „Valencia” (1982) ş.a. În 1957 editează povestirea de proporţii „Lasă vîntul să mă bată”, inspirată din viaţa învăţătorimii de la sate. Se afirmă cu romanele: „Ţarină fără plugari” (1962), „La cîntatul cocoşilor” (1966), „Regăsirea” (1972), „Neagră-i floarea de cireş” (1977), în care abordează probleme ale satului moldovenesc. Scrie şi povestioare pentru copii. A primit Premiul de Stat al RSSM (1984); ordinul „Drapelul Roşu de Muncă”. Ana Lupan s-a stins din viață la 23 februarie 1998, la Chișinău.

  • „Eclipsa” de Mihail Gh. Cibotaru

Lupta sinelui cu ideologia politică din timpurile nu chiar îndepărtate ne duc la gândul că nu ne-am schimbat în mod deosebit, atunci când stereotipurile îndemnau să le faci toate la ordinile cuiva care considera că procedează tocmai cum spune legea. Tinerii de azi nu cunosc acele amănunte, dar le pot afla din această carte… Ce poate exista mai inuman decât atunci când statul, de fapt, nu e tocmai pornit să te apere? Cum se spune clientul are dreptate întotdeauna, dar cel care îl deservește are legile sale… Nimic nu se schimbă, de aceea și persistă diferența în mentalul moldovenilor și a celor din țările civilizate. Cam această ar fi ideea cărții, autorul evocă sentimentele triste sau fericite dintr-o epocă foarte apropiată timpului nostru care totodată ne îndepărtează tot mai mult de acel trecut… Dar, ce este interesant – e că gândurile sau acțiunile autorului, ne ajută să facem această deosebire pentru a ne deștepta ulterior… Recomand cartea, e tocmai în spiritul toamnei târzii și ne îndeamnă la o luptă de sine, fie să ne conformăm cu ce avem… În același timp să ne apreciem apropiații noștri…

„Mama actualităţii se revarsă, fierbinte, peste secvenţele descriptive. Sigur că o importanţă deosebită într-o astfel de proză o are secţiunea transversală care învederează miezul de foc al realului şi aspectul problematic social. O astfel de manieră narativă e îmbrăţişată de Mihail Gheorghe Cibotaru, autor de proză ce se naşte la intersecţia reportajului literar cu ficţiunea, de unde preeminenţa toposului drumului şi a eroului aruncat în vâltoarea vieţii…” (Acad. Mihai CIMPOI)

Din carte: „Îi dau binețe în moldovenește, el însă îmi răspunde în rusește, cu ton rece, oficial, și eu îmi dau seama că am făcut prima greșeală. Trebuia să mă pricep că unde-unde, da aici, în această instituție, se vorbește într-o singură limbă, în cea oficială, pe care sunt obligați s-o cunoască toți. Cu atât mai mult că mi-i un adevărat chin să comunic în graiul părinților mei. Deși acolo, acasă, adică la Tiumeniul meu, am cărți, am dicționare, am discuri cu muzică de-a noastră, iar când mă întâlnesc cu unii conaționali – vin încolo după câștig – încerc să mă întrețin în moldovenește. Ce-i drept, asta mă costă eforturi ca, până la urmă, să trec la graiul care mi-i mai aproape…”

Nu, nu doream să devin comunist, prea multe văzusem din cele ce făceau unii dintre ei. Prea multe auzisem acolo, la opreală. Căci am tăiat la pădure cu foști oameni mari.  Și le ascultam cugetările, revoltele, nedumeririle. Înțelegeam că în partid sunt și oameni cinstiți, oameni de treabă, curați la suflet și la faptă. Dar pe parcurs tot mai mult mă convingeam că acestora le vine mai greu decât celorlalți. În definitiv, mi-am făcut o părere poate nu tocmai obiectivă, în schimb sinceră: în partid întră doar carieriștii, cerșetorii de posturi și de privilegii. Niciodată în viață, nici chiar în cele mai complicate situații, nici chiar în cele mai grele clipe, nimeni nu m-a văzut cu mâna întinsă. Din simplu motiv că niciodată n-am întins-o. nu m-am umilit. Am rămas uluit când am văzut că cererea nu mi-i respinsă…”

Date biografice: Mihail Gh. CIBOTARU (21 iunie 1934, Vărvăreuca, judeţul Soroca), prozator, publicist român din Basarabia. După absolvirea şcolii medii din Floreşti (1954), urmează cursurile Facultăţii de Istorie-Filologie a Universității de Stat din Chişinău (1959). Lucrează ca redactor la ziarul „Tinerimea Moldovei”, redactor-şef adjunct la ziarul „Moldova socialistă”, redactor-şef la revista „Moldova” (1975-1994). În 1994-1996, deţine funcţia de ministru al Culturii, iar în 1997-1998, de şef de secţie la Agenţia Moldpres. Laureat al Premiului de Stat al RSSMoldoveneşti; Premiul de excelenţă al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2008). Debutează cu volumul de proză scurtă Tăcerea pădurilor (1965), urmat de Cântecul frăţiei (1965), Durerea liniştii (1969), Lupul (1969), Glasul inimii (1971). În 1974 publică romanul Semănătorii; alte romane: Drumuri (1979), Pasăre călătoare (1980), Îndrăzneala (1983), Rădăcini de acasă (1988), Eclipsa (2005). Totodată, semnează mai multe volume de publicistică şi memorii, dintre care remarcăm Oameni de omenie (1981), Izvoare (1983), Sârjoaca (1984), Cu legea pre lege călcând (1991), Ministru poţi să şi nu fii… (2007), Crestături pe tulpina unui destin (2013) ş.a.

  • Portocalele verzi” de Vitali Cipileaga

Oamenii sunt mai vicleni ca șerpii. Ei îngroapă secretele în pământ, dar niciodată prea adânc în propria conștiință.”, – consideră autorul romanului. Și tot odată vorbește despre încredibila forță a dragostei dintre om și natură, care descoperă un secret tulburător de familie. Potrivit autorului în rolul personajului principal poate fi oricine. „Ne considerăm stăpânii naturii și al pământului, dar ce putem face când natura decide să se răzbune pe noi?” Rezultă că forța dragostei zdrobește și iartă orice păcat sau secret, și nu neapărat sa-l dezgropi din pământ… pentru a realiza acest fapt. Dar n-ar exista romanul, dacă nu era intriga, iubirea și iertarea în spiritul creator și foarte talentat al scriitorului Vitali Cipileaga.

Din carte:„E o tradiție să împartă, în fiecare an de ziua ei, portocale. Însă de data aceasta e mai mult decât atât. Azi e prima zi dintr-o viață furată generații în urmă și returnată prin sacrificiul suprem adus pe altarul iertării. Azi Natura îi zâmbește și îi dă de înțeles că nu va încălca legământul făcut la nașterea ei. Portocalele s-au copt, iar viața continuă să curgă prin venele timpului mai potentă și mai dulce ca niciodată.”

Sunt o femeie-copil. Nu-mi dau seama exact când am reușit să trec prin metamorfoza vieții, descoperind pe corpul meu sânii care au crescut târziu și în sufletul meu suficiente frici, încât mă ascund sub plapumă de fiecare dată când zăresc umbre prin cameră. La această vârstă mă găsesc blocată între douaă vise, cu orice preț.”

Date biografice: Vitali Cipileaga este unul dintre cei apreciați bloggeri și autori de carte din Republica Moldova. Este fondatorul site-ului „De vorba cu tine”, o pagină de internet unde sunt publicate articole, fotografii și interviuri motivaționale despre viață de cuplu, familie, hobby-uri, cărți, călătorii, sănătate, istorii de succes, gânduri etc. Prima lui carte, intitulată „De vorba cu Emma” (2015), o carte de reflecții, despre dragoste si viață, precum spun cititorii „pare a fi propria ta poveste de viață”. Cartea „In umbra pașilor tăi” (2016), un roman psihologic despre pierderi, secrete si căutari, a fost premiat la Salonul International de Carte din Chișinau, editia XXI. Este căsătorit și are doi copii.

  • „Strada” de Adrian Chivu

Este un roman ce impresionează prin mister, mult umor, sensibilitate discretă și tristețe despre candoarea și cruzimile vârstei, și… lipsă absolută de semne de punctuație. Foarte originală descriere în spiritul strigoilor imaginari, cu o deosebită intrigă, dialoguri amuzante și provocări constante.

Imaginea ne-o proiectăm noi, și despre noi, ne poate determina caracterul și reușită în viață. Și, unele cărți sunt pentru nervii tari! „Strada” e plină de reflecții dominante sau dure în expresii (ne)înțelese pentru unele categorii de vârstă. Povestea are în centru dispariția unei persoane, mister în jurul căreia cineva din prietenii protagonistului creează un scenariu în care ucigașul ar fi chiar ruda mortului. Se brodează o istorie complicată în care intriga polițistă se împletește cu plăsmuiri alimentate de spaimă, superstiții și credință în strigoi. Scenele ce recompun nostalgic copilăria în România anilor -80, cu conflictele dintre grupurile rivale din cartier, cozile interminabile la „alimentara”, schimbul de timbre, filmele „cu bătăi” pe casete video, dar și emoțiile primei iubiri și descoperirea sexualității

Din carte:„…așa că am plecat noi doi la biserica de lângă școală și biserica era închisă și ne-am dus la preot acasă pe partea cealaltă a străzii și am strigat din poartă că avea câine și preotul a ieșit și ne-a întrebat ce vreți copii? Și i-am spus unchiul e strigoi și Mircea l-a întrebat puteți face ceva să-l luați din lumea aia și să-l puneți în lumea judecății de apoi? Și preotul s-a uitat la noi și ne- întrebat de unde știți că e strigoi? Și Mircea i-a spus a vomitat o sută de șerpi veninoși și preotul ne-a întrebat știți Tatăl nostru? Și am spus amândoi da și preotul ne-a spus haideți să-l spunem împreună și o să dispară în cealaltă lume și am spus Tatăl nostru și ne-am închinat și i-am pupat mâna și l-am întrebat și sigur nu mai e?” J

și m-am uitat la celelalte răspunsuri un lucru normal nu știu deloc fericire despărțire și supărare viața este un fir de ață care se rupe foarte repede un lucru curat un lucru prețios pentru oamenii timpul care trece foarte repede o cale pe care o vom străbate în curând și noi viața este un trandafir care înflorește și apoi se ofilește viața este o lumânare care arzând întruna se transformă în nimic

Date biografice: Adrian Chivu (n. 1975, București), poet și prozator. Volumele publicate: „Schizosonet” (Brumar, 2005), „Caiet de desen” (Sketchpad, Curtea Veche, 2008), „Ieșire” (Curtea Veche, 2008), Benzi desenate (Cartoon Strips, Curtea Veche, 2009) și „Obraji albastri, pleoape verzi si buze mov” (Curtea Veche, 2010). Romanul său de debut, Sketchpad, a fost tradus în italiană (Aìsara, 2011), în 2008 a fost nominalizat la Premilel Prometheus. În 2009, a primit premiul „Insula Europea” (Italia 2009) și o mențiune specială din partea juriului Premiului Francesco Alziator (Italia, 2011). În mai 2011, Austria Literaris Bank i-a acordat lui Adrian Chivu o bursă la Viena, oferită de Bank Austria Literaris.

  • Să nu mă lași” de Marinela Lungu

O poveste de dragoste cu final trist, ușor de citit, interesant pentru tineri și adolescenți, în special. „O realitate dureroasă, o dovadă a faptului că dragostea adevărată nu are un final fericit, pentru că dragostea adevărată nu are, în genere, un final”

Despre autoare:„Ce e „Singură cu mine”? Un exerciţiu de scriere? Adică, o compunere şcolară pe o anume temă? Sau o… confesiune sinceră, izvorâtă dintr-o experienţă personală foarte tristă pentru o jună copilă, care abia îşi face intrarea în viaţa mare? Orice-ar fi, cartea se prezintă ca un concentrat ROMAN, cu un stil viguros, cu o structură narativă bine închegată, cu profunzimi psihologice realiste, convingătoare. Pe scurt, e produsul unui talent nativ autentic, care chiar dacă pare incredibil de precoce, bucură enorm, fiind o floare rară în câmpul LITERELOR ROMÂNE DE AZI…”  (Vladimir Beşleagă, scriitor, eseist, jurnalist, traducător din Republica Moldova).

Din carte:„Crezi că avem viitor? – Îl putem construi. Nu vreau totul de-a gata. Nu vreau să fie ușor. Ceea ce e ușor nu e durabil. Vreau să luptăm zi de zi, dacă va fi nevoie, dar să știm că am dobândit totul pe cale cinstită și că suntem învingători. – Vreau să trăiesc pentru noi!.. – Atunci nimic nu poate fi imposibil pentru doi oameni care se iubesc.”

Date biografice: Cu studii la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, tânăra scriitoare basarabeană Marinela Lungu a reușit la doar 19 ani să scrie două romane. Prima ei carte, „Singură cu mine” a lansat-o în anul 2016. „Este o carte despre regăsire și descoperire, despre întoarcerea la sine. Și despre acele stări în care realizezi că e mai bine să fii singură cu tine, decât singură cu cineva”.  Al doilea roman  – „Să nu mă lași”, l-a publicat recent și este mai mult decât un rezultat al creativităţii sale. „Este o realitate dură, un strigăt disperat, o dovadă a faptului că dragostea adevărată nu are un final fericit, pentru că ea nu are, în genere, un final. Pentru a o înţelege pe deplin, fiecare cititor trebuie să o citească și să o trăiască la maxima intensitate”. Publicul meu a fost încântat de apariţia romanului. Să ştiţi că scrisul e o boală pentru cel care scrie și un leac pentru cel care citeste”, recunoaște autoarea.

Recomand cărțile, pot face minuni pentru oricine. Și un top recent cu #poezii inedite:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/11/05/e-violeta-toamna-sapata-n-memorii-recomandare-de-carte-cu-poezii/

Veniți la BM B. P. Hasdeu, vă așteptăm! Colectia de #carti ”Flori de toamna” spre recomandare pentru utilizatorii cartilor de tipar, de suflet, confort si la indemana! Proza contemporana, romane noi si vechi, ca sa nu dam uitarii clasiici care ne impresioneaza in continuarte si ne dezvolta intelectual! Vivat, la #BibliotecaCentralaBM, o excursie virtuala in lumea realitatii sau imaginare!

❤ Svetlana Vizitiu