De ce ridicăm monumente peste morminte? Top-chestionar

     Așa precum un codru împodobește o țară, precum o melodie ți-alin un tainic dor, precum un soare mare ne încălzește vara, așa te-arăți tu nouă, – o, Inger păzitor!..

Timpul este o călătorie a vieții, care pornește de la nașterea omului și care ajunge, în cele din urmă, la cimitir. Spre marele nostru regret, atunci când pierdem persoane dragi, realizăm, că anume viața este o călătorie în timp și că noi nu suntem veșnici. De ce, ridicăm monumente peste morminte? Cu cruci, cu pietre funerare de ”aur”, unele mai bogate decât altele? Nu putem judeca pe nimeni, pentru că fiecare vine cu durerea lui, și, după propriul buzunar, încearcă să imortalizeze o amintire, fie dorul după omul drag…  

O amintire care după timp de jumătate de an începe să doară și mai mult, pentru că înțelegem… că devenim din ce în ce mai singuri… Nimeni nu ridică monumente din ură sau din răzbunare. Doar aici, omul e sincer cu sine, rugându-se la iertarea celui defunct, aprinzând o luminare, și pentru a cere iertare de cei rămași în viață. Cert, că durerea e aceeași la persoane care într-adevăr au ținut la viața celui decedat, dar și obiceiurile dezvoltate între timp la cimitire, precum și cimitirul Sf. Lazăr (Doina) care este cel mai mare din Europa, și cel mai pomenit în tradiții cu băuturi și gustări de tot soiul pe morminte. Dar, de ce demonstrăm astfel… dragostea pentru cei defuncți uitând să o facem în realitate, cu suflet și atitudine fiind încă în viață? Credem, că cei morți sunt mai aproape de Dumnezeu?! Cine tot ridică prețurile serviciilor funerare, astfel că după… nu putem achita datoriile pentru un sicriu? Domnul nu ține de faptul cât de bogate sunt monumentele sau pomenile cu găluști și alcool: trebuie să ținem minte acest lucru. Judecați vom fi după ceea cum am făptuit, oferit și iubit în viață. Înțelegem și respectăm pe cei care oricum țin de ”tradiția” granitului costisitor asupra celor decedați, că pe toți ne unește sau ne va uni… aceeași durere… Și ne iartă, Doamne, greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.. Amini! (Svetlana Vizitiu)

   Ce spun moldovenii despre acest lucru, – de ce ridicăm monumente peste morminte? Urmăriți mai jos chestionarul:

De nostalgie. Ca un punct de reper când venim din când în când la întâlnire cu cei de dedesubt. Avem nevoie ca ochii să ni se oprească pe ceva atunci când dorul nostru nu se materializează, ci doar e simţit cu inima. Pentru mine, sunt de ajuns crucile (poate cu vreun mic adaos sculptural). Nu-mi plac exagerările din cimitir. Icoană trebuie să fie fiinţa dragă atunci când e încă vie, nu după ce s-a trecut. – Dina Ciocanu

Din cauza originii, apartenenței religioase, un obicei… Dar religia vorbește despre cruce, cred că e mai mult decât un obicei înrădăcinat… – Moldovanu Irina

E un simplu fetis… Adevărată amintire pentru toți e Crucea care are semnificație creștină… Vitalie Raileanu

Cred că, în primul rând, e o tradiție, dar e fundamentată pe ideea că… să își amintească generațiile următoare unde sunt înhumați / înmormântați strămoșii – Mariana Harjevschi

Oamenii cred în continuare că pot construi Babilonul… – Sergiu Botezatu

Cred că asta se face din dorinţa de a fi ca toţi, din mândrie şi tradiţia moldovenească de a fi „gospodari” – Cornelia Adeola

Din atașament față de cei decedați Din diversitate ce tine de credință: credinciosi, atei, cunoscători ne cunoscatori de cutume- Iurie Bădicu

Din datoria morală de a-i asigura respectul etern – Diana Ciugureanu-Zlatan

Parerea mea este că astfel încercăm să menținem vie memoria defunctului, adică pe monument punem fotografia și scriem ceva date biografice despre răposat. – Mariana S. Ţăranu

Deoarece, am uitat să respectăm memoria oamenilor de valoare. Avem memorie de scurtă durată. Însă, lucrurile cu adevărat importante sunt cele care rezistă în timp. Strămoșii noștri au păstrat meritele lui Decebal timp de mii de ani, – și noi la fel avem menirea să menținem vie memoria celor pe care îi cunoaștem. – Denis Rosca

Dar eu mereu mă întreb ce caută crucile pe marginea drumului…? si dacă, aceste persoane, Dumnezeu să le ierte pe toate, mai au un mormânt și o cruce în altă parte….?! – Galina Codreanu

Pentru a exprima stima și iubirea fata de cel apropiat care a decedat!. Cred că e așa. Nu am idee care ar fi răspunsul corect – Ivan Afanasiev

Monumentele de peste morminte sunt o tradiție în întreagă lume, nu cred că e un lucru rău. Altceva, e dacă ne referim la valoarea estetică. Pompozitatea caracteristică moldovenilor se răsfrânge și la locurile de veci, creându-se vaga impresie de cinste mărită pentru defunct sau fală față de ”vecinii” din jur. E o chestie ce nu ține de religie, ci de cultură. Va mai dura câtva timp până vom înțelege că în viață trebuie să realizăm lucruri monumentale, ca oamenii ce rămân să vorbească despre fapte, iar aceasta face mai mult decât orice monument dichisit ca piatră de mormânt. – Cojocaru Corina

Cred că respectăm traditiile. Diferite popoare de-a lungul secolelor punând cruce de lemn, de piatră sau fier, înseamnă locul, fiind și ca o amintire, dar și ca un respect pentru cei decedați. Dar toate-s trecătoare. Pentru unii e o modă… În Italia, spre exemplu, oamenii dacă decedează în spital sunt în sicrie duși direct la cimitir. Fără trei zile de stat în casă și fără praznice. Dar monumente pun la morminte. Monumente se pun în toate țările lumii – Iurie Brasoveanu

Mormintele peste o sută de ani din cimitire, care aparțin unor persoane importante din societate, sunt istorie și ele trebuie să facă parte din patrimoniul național. În acest sens, Cimitirul Central ar trebui să obțină statut de muzeu. – Nelly Sambris

Nu știu, poate că așa ne manifestăm respectul, dragostea și tristețea față de cei care au plecat. De fapt, le ridicăm pentru noi, ca să ne alinăm tristețea și să ne umplem golul din suflet – Angela Chelaru

Se face pentru amintire, din dorința de a mai realiza, deși cu întârziere, ceva pentru cei dragi. De fapt, toate acestea rămân mai importante pentru cei rămași în viață… – Silvia Antufiev

Eugeniu Răbdău: Dacă ne referim cum decurg lucrurile în ziua de azi, – cel mai probabil de ochii lumii, este o modă în ziua de azi. Mai bine lași o cruce simplă, dar să fie curat, decât să pui un monument și nu mergi tot anul la cimitir… Sau, cel mai probabil, oamenii care au un apropiat decedat, pentru a-și alina suferința sau pentru a-și impăca sufletul, aici pe pământ în memoria lor fac tot felul de lucruri pentru a le arăta dragostea. Dar concluzia este: cel mai important lucru este ce avem in suflet, nu ce punem pe mormânt de văzul lumii. Frumusețea și dragostea pentru persoana care a decedat se află în suflet. Dar daca luam în considerare unele lucruri, alții fac business pe aceste lucruri. Dupa cum am zis, important ce simțim. Dacă vecinul și-a pus monument asta nu trebuie să fie o obligație sau o îndemnare de a face același lucru, însă la noi din păcate aceasta deja e o tradiție mizerabilă…

Mamici, tatici, bunicuti: Recomanda!

Sunt carti pline de explicatii si de imagini, ce contin extrem de multa informatie si care te invata sa citesti si sa intuiesti gandurile altora prin gesturile si exprimarile lor. E vorba de mamici, tatici si bunicuti.. Sunt multe carti ce ne recomanda, si merita sa fie citite. Si cu atat mai mult, sunt oameni de la care ai ce invata! Ascultati-i! – puneti idei si imagini la suflet, si, la randul sau, deschideti-va inima voastra! Impartasiti-va!                                                                                                                              Alexandra MARTA, jurist, interpreta de muzica usoara.

Până la o vârstă nu mi-a plăcut să citesc, aveam alte interese, ca cele ale cantului, pictura in ulei si acuarela… Deși, am citit de mica, nu am simtit plăcerea aceea pe care o simt acum când citesc o carte, in special, la tema: ”Cum sa ai grija de copil”.  Se pare ca cu varsta ne schimbam si preferintele. dar, nici acum, nu-mi prea gasesc timp, cat n-as dori de mult, sa citesc in liniste: de curand am nascut un baietel minunat, pe Timur… Fiul meu este prioritatea mea! Cu toate acestea, dintre toate cărțile pe care le-am citit până acum, am să vă recomand doar câteva: ”Secretele succesului” de Dale Carnegie; o carte incredibila, îți va schimba percepția asupra felului în care trebuie să relaționezi cu oamenii, o recomand cu mare caldură. Fără discuție este cea mai bună carte. In adolescenta, am fost marcata de ”Coliba unchiului Tom” de Beecher Stowe, de altfel, m-au impresionat si romanele lui Theodor Dreiser ” Jennie Gerhardt”, ”Tragedia americana”; iar in copilarie, adoram ‘‘Povesti populare moldovenesti”, Povestile lui Ion Creanga. Imi placea sa-l recit pe Bacovia, poeziile lui despre anotimpuri.. Mă bucur de fiecare carte, care te pune pe ganduri, plus, pe emotii pozitive. Am uitat ce carte era, imi amintesc, ca am fost uimita sa descopar, ca toate posesiunile materiale sunt nesemnificative, ele nu ne aduc fericirea, ci doar fericirea de moment… Adica, mi-am dat seama de realitate. Imi doresc sa citesc Biblia in intregime.

VITALIE CATIRAU, capitan, politist. Militar in suflet.

Sa fiu sincer, de mic am ramas impresionat de „Cîntătoarele din Mărăcini” de Colleen McCullough, ”Coliba unchiului Tom” de Beecher Stowe, ”Calaretul fara cap” de Mayne Reed, de lectura clasicii universale… Toata opera lui Dosteievski, am citit-o, si m-a marcat mult! Scriitorii preferati sunt si Gustave Flaubert, Shakespeare, A. Dumas, Dostoevskii, Stendhal, M. Drumes, L. Rebreanu, Suvorov.. Lectura, ca si intreaga arta este pentru oamenii cu un nivel de cultura si totodata material suficient pentru a avea nevoie si de asta. In conditiile in care, cetatenii sunt stresati de foarte multe griji, probleme, dar mai intai de toate nu au incredere in nimeni si in nimic, la ce le-ar mai servi literatura artistica? Despre literatura de specialistate nici nu poate fi vorba intr-o Moldova in care se promoveaza ideea ca nu avem specialisti calificati, iar ei exista dar nu se pot angaja, pentru ca prioritate au apropiatii unor persoane influente si la fel de neprofesioniste ca si protejatii lor (am patit-o chiar eu). Dacă am avea un trai decent, sunt sigur că orice om are capacitatea să se intereseze de cultură, știință, educație și să citească o carte, să încerce ceva nou, nu doar să se gândească cum să supraviețuiască.  Eu cred în oameni, nu în politicieni, iar expresii de genul că (oamenii de la țara sunt proști sau needucați poate veni doar din mintea unui om neintelept). Pasionat fiind de lectura, chiar de la o varsta frageda (ii multumesc mamei, care a avut grija sa ne insufle aceasta dragoste), am citit tot ce-mi nimerea in cale, iar cu trecerea timpului si cu inaintarea in varsta am fost captivat de romanele de dragoste, la fel, si de cele de aventura,…mai putin, SF-ul. Puteam sa fiu o zi intreaga in „captivitatea” unor carti . Cu parere de rau, la moment, nu citesc atat de mult, oricum incerc, alteori, sa improspatez bibliografia personala cu o noua carte. In present, preferintele sunt mai mult axate pe romane istorice, sau chiar relatari documentare, eu, fiind pasionat de istorie: tot ce e legat de acest domeniu ma atrage… Istoria e o enigma ! Ultima carte citita si recitita, si care m-a captivat e „Funia impletita in trei” de Petru Bogatu; e o carte excelenta!

IRINA POPOV, medic

Uneori citesc din literatura de scoala a fiicei mele Coriina, caci noi, parintii, pe timpuri, nu am trecut-o, si adesea, discutam cu ea – ce si cum, mai ales, cind intimpina dificultati. Multe din recomandari de carti, postate pe bloguri, desigur, le-am citit, mai cu seama, in copilarie si adolescenta. Mama mea a predat la facultatea de biblioteconomie: am de la cine invata… Am si o biblioteca enorma acasa.  Ma stradui, sa fiu la curent cu toate informatiile din editiile de specialitate; scriu pe aceasta tema, pentru site-ul thewoman.md

IURIE BADICU, Director ORDA, jurnalist

Sincer sa fiu, în ultimile șase luni n-am citit nici o carte nouă, doar legi și proiecte de legi de tot felul… Totuși am recitit, zilele acestea, 2 cărti foarte dragi, cu schite prima, cu poeme a doua, e vorba de Victor Teleuca, „Goniti pasarea de cenușă”, Editura Literatura artistică Chișinău 1982, si, Jovan Strezovski -„Tărîmul de la miazăzi”, Editura Dacia Cluj Napoca 1979. De curand, am fost într-un local unde depozitez, temporar, cărțile mele citite și în curs de citire, chipurile, biblioteca personală. M-am aprovizionat, de acolo, cu 50 de carți, cu titlul: „Aforisme pe bani pentru businessmeni„.

Inga MILOSAVLJEVIC, jurnalist, producator si coordonator evenimente culturale

Последнее время предпочитаю классическую литературу, чтобы для себя сохранить культурный язык. После прочтения некоторых современных произведений мозг в ужасе взрывается, а когда перечитываю Пруста, Хемингуэя, Булгакова, Камю, Чехова, Моэма, Андрича, Ионеско, и других классиков мировой литературы, получаю почти физическое наслаждение. Люблю поэзию, это утонченный вид искусства. Когда тяжело на душе, то в руках всегда томик Ахматовой, Цветаевой, Пастернака, Гете, Бландиана. Недавно была на международном форуме поэтов и писателей, открыла для себя молодых хорватских и сербских литераторов.                                                                                                                                              TANIA GUTU, asistenta medicala, in concediu de maternitate

Recomand tuturor celor  pasionaţi de lectură “Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri”, de Eric-Emmanuel Schmitt. Cartea a fost scrisă în 2006 de către Eric-Emmanuel Schmitt, un scriitor născut în Franţa în 1960, un binecunoscut dramaturg, romancier şi scriitor de ficţiune ale căror piese se joacă peste tot în lume. Cartea ne prezinta opt povesti de viata ale unor opt femei diferite dar care au toate un element comun in jurul caruia povestile prind viata: iubirea. Partea interesanta e ca nici o poveste nu este ca cealalta si autorul reuseste sa redea adevarate trairi si adevarate experiente de viata printr-o simplitate iesita din comun.Aş mai putea recomanda şi „Numele Trandafirului” – am citit-o de câteva ori. Este o carte completă. Are o intrigă poliţistă, dar este şi o frescă socială. Un amestec de religie cu ştiinţă, foarte interesant. M-au impresionat în mod deosebit carţile “Iubirea faţă de apropele”, de Pascal Bruckner şi “Toamna patriarhului”, de Gabriel Garcia Marquez.    

   ANDREI SAVA, muzician, compozitor 

Unul din iubitii mei scriitori este Kurt Vonnegut. L-am „descoperit” in anii de scoala, in biblioteca tatalui meu, apoi l-am tot recitit de-a lungul vietii, crezand de fiecare data c-abea acum l-am inteles cu-adevarat. Am cautat disperat toate lucrarile, probabil, as putea scrie si-o disertatie, amanuntit-stiintifica despre „elemente de sructura si stil”. Probabil e legat de „unghiul de vedere” cu care priveste realitatea, asemanator launtricului meu, de-o filosofie sumbra, sau de calitatatea uimitoare de-a spune lucrurilor pe nume printr-un umor diferit de fantastic si uneori ireal de „black”. Pentru milioane de oameni acest mod de gandire, acest blitz a realitatii, a devenit adevarata religie, cult. Acum, stiu care lucrare semnata de Vonnegut imi place cel mai mult, dar as sfatui „sa-l luati” step by step, crescendo, fade in… De la opusurile tineretii spre maturitate, asa mi se pare corect, recomandabil. Si inca ceva: e straniu e paradoxal, dar efectul e atomic daca-l citesti pe Kurt Vonnegut dupa Erich Maria Remarque… Karel Čapek e urmatorul scriitor, pe care vi-l recomand (in special daca l-ati indragit pe Vonnegut). E uimitor cum un american si un ceh pot avea atatea tangente in creatie, traind in lumi diferite. Nu-s identici, nici gemeni si totusi au multe in comun. „Razboiul salamandrelor” si „Fabrica de absolut” le-am gasit intr-o colectie sovietica, pare-mi- se, „АЭЛИТА”. Acum, ma-ntreb cum de-a fost acceptata pe timpuri tirajarea acestor lucrari- in esenta sunt revolutionare si critica indirect sistemul socialist-comunist. Probabil, propaganda celor timpuri, sau vre-un critic literar cu „capul mai aplecat” a acordat lucrarile in tonalitati ce critica sistemul capitalist. Cum n-ar fi, ramane unul din scriitorii cu care se poate „indreptati” secolul XX.  Iar lucrarile scrise in anii 20-40 a secolului trecut, sunt si-acum la fel de moderne si actuale.

P.S. Apropo, Karel Čapek si fratele lui Josef, sunt autorii cuvantului „Robot”.

SOFIA STOLEAROV, bunicuta, intr-o vizita de durata in Canada

Lectura este pasiunea mea. Imi place enorm lumea imaginara a cartilor si nu trece o zi ca sa nu citesc. Chiar fiind in vizita peste ocean, nu am putut sa ma abtin ca sa nu ma inscriu la biblioteca nationala si acolo sa-mi gasesc sursele lecturii. Cartile recent citite, care m-au impresionat prin continutul sau au fost: ‘‘Maitreyi” de Mircea Eliade, ”Dragostea nu moare” de Maitreyi Devi, ”Fiul Risipitor” de Hall Caine, ”Vendetta” de Henry Possendorff, ”Buna dimineata, baieti”, ”Cismigiu et Company” de Grigore Bajenaru, ”Alchimistul” de Paolo Coelho. In afara de aceste carti cunoscute, bineinteles, ca prin miinile mele au trecut si altele, insa, fiecare este deosebita pentru mine, caci imi dau posibilitatea sa ma rup de realitate si sa zbor cu gindurile in departari…