Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


4 comentarii

Stela Mitriuc – protagonista nr. 100 la Clubul Impresii din Viata si Carti


Astăzi, vom vorbi despre protagonista nr.100Clubului ”Impresii din viata si carti”, proiect cu desfăşurare permanentă în incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu şi care se încheie cu evenimentul de azi! Faceţi cunoştinţă cu povestea şi impresiile de viaţă ale Stelei Mitriuc! A fost frumos, cu o persoană de suflet şi o interpretă remarcabilă, cu discuţii, relatări şi confesiuni sincere. Moderatoarea deja cunoscută şi ea ca protagonistă a clubului Lucia Caciuc-Roşioru, colegă de serviciu a Steluţei Mitriuc, a cântat şi ea, la fel şi invitaţii şi intepreţii Roxana, Doiniţa Gherman, Galina Maleca-Corduneanu, Vladuţa Stratan şi chiar fiul meu Iulian Moşneagu luând acorduri la chitară, etc. S-au pus întrebări, şi cele sociale, şi despre cultura noastră. Despre toate vă propunem să vizionaţi şi să ascultaţi din filmările de la eveniment. Multă lume interesată de neamul nostru, de viitor şi realizări noi în societate…

Filmele şi imaginile le accesaţi şi le vedeţi mai jos: Deschideti Albumul Stela Mitriuc – a 100 protagonista a Clubului Impresii din viata

Multe au fost în viaţa ei. Cu oameni frumoşi alături, şi cu unii – nu chiar… A trecut prin clipe dificile care au călit-o şi au făcut-o mai puternică. Au fost lucruri care au îngenunchiat-o, dar ea a avut puterea să se ridice şi să meargă înainte! În paralel, a reuşit să se înţeleagă cu toată lumea, e şi în firea ei să păstreze alături… aceste perle de oameni, să-i preţuiască şi să-i respecte în continuare. Stela Mitriuc ştie ce înseamnă valori: toată viaţa le adună împreună şi le promovează. Şi copiilor săi le-a insuflat spiritul cumsecădeniei, chiar dacă unele persoane consideră că nu mai este la modă.

Să trăiască, să meargă înainte, să creeze, să dăruiască dragoste celor care merită este în spiritul ei. Se respectă pe sine şi se stăruie să se ferească de persoane rele pentru care nu este nimic mai simplu să-i murdărească pe alţii. Ştie că toţi sunt diferiţi şi depind de modul lor de a fi mai mult indiferent pentru viitor…

În 2016 Steluţa Mitriuc a susţinut la Palatul Naţional concertul ei solo. A fost un succes extraordinar: un concert grandios cu sunete şi lumini de cel mai înalt nivel şi mult-mult public. Fără cântec, fără de creaţie – ea nu poate respira. ‘’Sunt ca floarea ceea, am multe petale si toate semnifică fiecare din calităţile ce le am. Adunate împreună mă prezintă ca personalitate.’’ – spune Stela.

Pentru familie, ea poate ceda orice, de fapt, asta a făcut-o toată viaţa. Toate reuşitele ei în carieră au mers în paralel cu realizările cele mai sfinte, – copiii ei. Precum se întamplă la unele vedete, şi Stela Mitriuc a renunţat la multe propuneri de succes de dragul copiilor ei, pe-atunci adolescenţi. Au fost proiecte interesante, cu perspectivă, dar nu regretă: în present, copiii ei déjà realizează cu succes proiectele sale… Acum Stela spune că pentru ea e mult mai important să savureze o carte interesantă, atunci când are timp liber. Cine ştie, poate că se justifică, sau într-adevăr viaţa le pune pe toate la loc, şi – doar a reuşit! Şi în carieră, şi în viaţă de familie. Carieristă nu a fost niciodată, nu a cerut laurii pe care şi acum îi poate avea. Este mulţumită cu ce iau oferit Domnul şi oamenii de alături. Cei, care o iubesc şi o respectă!

Îşi face timp pentru bucuriile de suflet: să cânte, să petreacă cu prietenii, să meargă la teatru, în culisele căruia lucra tatăl ei şi ceilalţi actori ai Teatrului ‘’Luceafărul’’ din Chişinău. Se mândreşte enorm de mult cu echipa ceea. A crescut printre ei… Ea de mică voia pe toate să le facă singură! De aceea, şi părinţii ei rămâneau surprinşi când aflau despre realizările ei atunci când ea déjà cucerea aplauze. A fost la fel şi atunci când a reuşit să fie admisă la facultatea Canto academic la Conservatorul de Stat din Chişinău, înmatriculată la două facultăţi în acelaşi timp. Pe timpuri nu se făcea Canto estradă, şi Stela dorea neapărat să cânte ‘’estradă’’. Decanul Dmn Chiosa promise că se va deschide între timp o asemenea facultate. Şi când s-a deschis, Stela ştia tot programul de canto academic plus şi cel de Estradă. Era foarte muncitoare, cu ambiţii de a studia la nesfârşit. A jucat şi ca actriţă în spectacole – în rusă, şi în şase – în limba română, la facultatea de Regie… Se poate considera printre pionerii acestor catedre!

Când a absolvit Conservatorul de stat, s-a destrămat URSS. Şi precum a spus Margarita Ivanuş, ‘’generaţiei noastre le-au tăiat picioarele!’’ Şi Stela a parafrazat-o:’’Ni s-au tăiat aripile!’’

Mereu sinceră, Stela recunoaşte că nu are nimic cu politica, cu privirile persoanelor diferenţiate sau cu apartenţă la partide. Pentru ea contează mult oamenii şi bucuriile lor de suflet, pentru care organizează evenimente culturale, cele care sunt responsabilitatea ei în serviciului municipiului Chişinău. Direcţia de Cultură rămâne unicul loc ştampilat în carnetul ei de muncă, domeniul în care activează toată viaţa ei. Este o conservatoare a tot ce este frumos şi bun! Pereseverntă, competentă şi foarte responsabilă pentru tot ce face! A fost convinsă să nu plece de la serviciul cela atunci când a vrut. A lucrat ca şefa cabinetului metodic, şefa direcţiei Învăţământ artistic, şi în prezent – şef interimar al Direcţiei de Cultură la Primăria Chişinău. Destinul a reuşit ca ea să activeze în acelaşi loc, şi azi… ea nu mai regretă că n-a plecat. Acesta-i caracterul unei femei de succes!

A colaborat ca interpretă şi a rămas în continuare prietenă cu compozitorii autohtoni: E. Doga, L. Stirbu, M, Dolgan, M. Stircea, G. Voinovan, L. Gorceac, A. Gherman. A avut onoarea să fie solistă a unui spectacol de Crăciun dirijat de maestrul Gheorghe MusteaReferitor la cantautori, Stela Mitriuc consideră că fiecare interpret, oricine ar fi omul de creaţie, – are dreptul să se lanseze, să fie promovat şi remunerat după merit. Este o persoană altruistă şi îi cuprinde pe toţi la activităţile culturale artisitice, atunci când se organizează în capitală… Eu îmi amintesc despre acest fapt, atunci când cânta şi fiica mea Sanda Marta începând cu anii 2002. Stela o invita la activităţi să cânte, de astfel am şi eu o amintire prin imagini unde Stela o incuraja să fie calmă şi fără frică pe scena PMAN…

Este omul echipei, o spune şi ea. Iubeşte oamenii şi se străduie să-i împace pe toţi, atunci şi ea se simte liniştită alături de ei. Întotdeauna îşi exprimă opinia direct, nu agreează cele spuse după spate… Ah da, Stela studiază psihologia, îi place să înţeleagă oamenii. Are şi alte pasiuni, de exemplu să studieze despre pietrele preţioase, preferă şi arhitectură antică… (Svetlana Vizitiu) 

Câteva aprecieri despre Stela Mitriuc:

”Dragele mele, la şedinţa Clubului din 10 iulie curent, protagonista Stela Mitriuc, nativă cu semnul viager al inteligenţei, înţelepciunii şi voinţei (Şarpele de Lemn), ne-a arătat (cu multă modestie!) că posedă capacitatea de aşi dirija destinul în toate împrejurările întâlnite în oceanul vieţii. Bravo oamenilor, care în Epoca Vărsătorului, îşi cunosc GPS-ul cosmic (Certificatul astral personal) şi se orientează cu el în Drumul Vieţii Terestre. Dacă răsfoim matriţele lui, vom înţelege că dnei Mitriuc îi este dat din când în când a fi abilă şi activă, dar mai apoi, foarte lentă şi închisă ăîn sine. Cu mintea ei foarte flexibilă, se simte mai comod când stă în umbră şi urmăreşte atent, cu ochii ei magnetici şi zâmbetul misterios, evenimentele din jur.
Din punct de vedere profesional, Stela este tipul profesionistului care-şi cunoaşte domeniul de activitate ca pe cele cinci degete şi pe care ceilalţi îl ascultă pentru că nimeni nu se pricepe mai bine ca el în domeniul de activitateă. Nativa are fler în afaceri şi este capabilă să ia cele mai bune decizii în cel mai scurt timp. Are spirit întreprinzător deosebit de creativ, este foarte pragmatică şi extrem de eficientă.
Pe lângă muzică şi sport, îi place foarte mult să mediteze, să reflecteze şi să filozofeze, deoarece are parte de foarte multă intuiţie. Gândurile elegantei doamne nu pot fi descifrate. Are puteri extraordinare şi cunoştinţe spiritualiste pe care foarte puţini oameni le au. Stela are încredere doar în ceea ce gândeşte. Câteodată pare că nu e preocupată de ceva, însă sub acest aspect, ascunde de fapt adevărul că ea se gândeşte profund la acţiunile sale. Ea gândeşte limpede, rapid şi reacţionează fulgerător. Puterea ei de seducţie asupra persoanelor din anturaj, magnetismul neobişnuit l-am simţit cu toţii în atmosfera ce domina la Club. Ea s-a remarcat cu uşurinţă prin inteligenţă, căreia puţini îi pot face faţă. Replicile protagonistei la cuvintele spuse în adresa ei de către asistenţă au fost ca nişte cugetări de înţelepciune.
Posedă un instinct de autoconservare foarte bine dezvoltat şi conştientizează că Viaţa sa va comporta riscuri mari, dar ea nu se va da în lături niciodată pentru că este o luptătoare neînfricată, dacă e vorba să-şi atinge scopul. Perseverând şi neadmiţând nici un compromis, e plină de ardoarea de a face ceva. Nimic nu o va putea ţine pe loc. Stela Mitruc este destinată faimei şi Norocului.” – Tatiana Paladi

Gabi Rusu ”Foarte frumoasă ca întotdeauna plină de farmec şi elegantă!!!”

Stela Rotaru ”Anii nu-ti cunosc adresa… şi nici să n-o afle!!!”

Nadejda Pohila ‘UN EXEMPLU FRUMOS!”

​Date biografice:Stela MITRIUC – Interpretă​ de muzica usoara, Artista emerită, Şefa Directiei Cultură, specialist principal la Primaria Chisinau. S-a născut la 25 iunie 1965 în or. Chişinău, Republica Moldova
Mama – Tamara Trocin, medic şef la un spital pentru copii, şi tatăl – Grigore Russu, actor, prima promoţie a actorilor, cu studii la Moscova, Şcoala Teatrala Sciuchin Tatăl este şi autorul a mai multor carti – biografii despre actorii ilustri din Republica Moldova.
Stela Mitriuc a absolvit scoala de muzica ”E. Doga’’, pianul, Academia de muzica, teatru- facultatea Regie si actorie, la maestrul Ilie Todorov. A studiat Canto academic la Conservatorul de Stat , clasa Tamara Aliosin, artista a poporului URSS. Urmează Academia de Administratie Publica pe linga Guvern – managementul. Este înscrisă în fondul de aur al Academiei. Gradul didactic-superior.
Are 2 feciori. 
Surse şi evenimente:
Deschideti Albumul cu imagini accesand titlul: Stela Mitriuc – a 100 protagonista a Clubului Impresii din viata
Reclame


6 comentarii

Ștefan Petrache: N-aș vrea să uit Copilăria cu surâsul ei curat…


Muzica noastră a avut și are un mare „Noroc” de Ștefan Petrache! Căci el își iubește nespus „Plaiul” și are un „Orizont” spre care Trebuie să tindă toți cei care aspiră la culmile artei interpretative. Și încă ceva: nu a contenit niciodată să fie „Contemporan”. Pentru că piesele lui Petrache, în special cele pe versurile lui Eminescu, fac parte din patrimoniul nostru cultural. Să ne trăiască!” (Monica Babuc, Ministrul Culturii)562403_427131840652086_1311159273_n
Artist al Poporului, interpret, compozitor, deţinător al Medaliei „Meritul Civic”, Ştefan Petrache s-a născut pe 8 mai 1949 la Vânători, Nisporeni. O personalitate complexă, culturală, sufletească. Urmărind cariera, ascensiunea ei artistică, se pare că Petrache a fost un răsfățat al destinului: în timpurile deloc favorabile, el s-a manifestat prin aptitudini de invidiat. Și in present, este acelaș ințeligent, enigmatic și carismatic, cu o ținută aristocratică. Prezentând tipul de artist nonconformist, rebel, viața maestrului trece sub semnul întrebărilor impuse de etapele ei: de stat și tradiții. Nicio clipă nu încetează să ne cânte, la concertele aniversare, emisiuni televizate, posturi de radio, împreună, stefan-petrachedar și cu foștii colegi: Anastasia Lazariuc, Nina Crulicovschi, Valentin Goga, Ion Suruceanu, Iurie Sadovnic, Liviu Știrbu, Alexandru Cazacu, Petre Toma, Radu Dolgan, Lidia Botezatu, Ricu Vodă, Gheorghe Țopa etc. plaiEvoluează la standardele binecunoscute și mult apreciate de popor, rămâne acelaș îndrăgit, cu pasiunea lui dintotdeauna pentru muzică, un Artist de seamă a culturii naționale moldovenești!
Lipsit din fragedă copilărie de mângâierea părinților, trecuse prin greutăți și neînțelegeri, casă de copii de la 7 ani, cu școală muzicală, – o perioadă de tristețe ce i-a întărit caracterul; în cele din urmă, care i-a adus și multe bucurii, oricum a rămas o bună experiență profesională. A ajuns în capitală în anul 1956, graţie unui profesor: Liceul de Muzică „E. Coca” era în căutarea unor copii talentaţi, pe care-i aducea la Chişinău şi îi şcolea. A fost remarcat de profesori buni, de la care a prins multe învățăminte. Iar când studia la Colegiul electromecanic din Chișinău, a fost solicitat ca ”meșter-faur” pentru aparatura formației Noroc. În timp ce repara defecțiunile, a prins să fredoneze o melodie și l-a impresionat pe însuși Mihai Dolgan. Astfel, Norocul ia surâs și lui Petrache. Mereu tânără, formația Moldovei sovietice comparată cu inegalabilă trupă The Beatles, 188493_147163795347346_3762720_n563026_344208402362150_1773954205_nle-a purtat noroc multor muzicieni ale culturii noastre, ulterior, ei au devenit personalități vestite în Republica Moldova și peste hotarele ei. A fost ceva inedit și pentru viitorul lui Ștefan Petrache. „N-am făcut niciodată muzică pentru bani, aşa cum se face acum. Alte valori se preţuiau atunci” (Ștefan Petrache) Avea 17 ani când a păşit pentru prima oară pe scena mare cu piesele „Am 20 de ani”, „Prieten drag”, „Nu mai plânge, baby”, precum şi cu unele şlagăre internaţionale. Cu certitudine, succesul vine din talentul său unical de muzician. După ce ”Noroc”-ul a fost spulberat de organele represive sovietice, Ștefan a urmat ascensiunea lui artistică împreună cu Orchestra de estradă și simfonie a RadioTeleviziunii, implicându-se în activitatea unor noi, tinere formații de estradă Orizont, ulterior Contemporanul, prin anii 1977-1981. Generații de moldoveni, tineri pe-atunci, și acum își aduc aminte, afirmând, cât de populare și iubite erau aceste ”ansambluri” (formații); scăpând câte oDSC_8346-fin-685x1024 lacrimă, încep a fredona melodiile neuitate și iubite în continuare. La fel ca și pentru Noroc, la concertele Orizontului și, mai ales, ale Contemporanului, pe unde au putut ei concerta în întreaga URSS, – publicul se deda unui delir veritabil, solicitându-i la bis. Ștefan Petrache avea grijă ca formația să prezinte adevăratul chip național moldovenesc. Spectacole nu mai aveau final; publicul scandând Primăvara-Primăvara; toate piesele strigate la bis; nici vorbă de odihnă, iar a două zi, cântau din nou… Ca de obicei, în acea perioadă, cum orice succes ieșit din comun speria și deranja autoritățile, astfel, ambele formații au dispărut. Nu era în firea lui Petrache să dispară așa; încăpățânat precum și este, a fost nevoit să realizeze ceva mai palpitant în crearea altei formații Plai, cu care prin 1982-1987 a cutreierat Moldova, Ukraina, Rusia si alte meleaguri ale URSS. A fost greu, – simplitatea era doar o aparență. Nouă trupă devenea periculoasă pentru ideologie: cuiva nu-i convenea denumirea: numele părea naționalist, fie, se asemăna cu cuvintele americane. La fel deranja și numele ȘTEFAN… Oare de ce în toate timpurile, cineva caută nod în papură personalităților preferați ale culturii noastre? Pe-atuncii, când înflorea imperiul cu mii de aspiranți la titlul 154839_344213079028349_1980644169_nde promotor al muzicii ușoare, se impunea necesitatea unei proprii interpretări al acestui gen; de afirmare a unui chip cât mai personalizat de cântăreț… Prin muncă și studiu, prin limbaj propriu unic, artistul a știut să redea originalitatea interpretativă. Cu fiecare piesă cântată vocea lui vibrează la maximum, cu intensitatea si timbrul absolut deosebite! Abordând repertoriul formației Plai, precum și alte grupuri în care fusese, Ștefan Petrache a promovat curente muzicale moderne care abia se înfiripau în țările de Est. Profesionist în dotarea instrumentului specific neobișnuit pentru acele vremuri în URSS, Petrache aplica ritmuri cu elemente interactive, care provocau stări de maximă implicare a spectatorului. ”Plai” din start deveni o legendă a muzicii moldovenești! Dar, și aici i-a fost încheiată existența. Greu de imaginat formațiile Noroc, Orizont, Contemporanul, Plai fără Stefan Petrache!.. În finalul implicării artistice a lui Petrache a fost Formația de propagare a muzicii, la Filarmonica de Stat de la Chișinău, care a coincis cu ultimii ani de existență a URSS. Evenimentele de tulburare declanșate mișcarea de eliberare națională au produs schimbări și în viața cotidiană… Începutul anilor ’90 l-au determinat să abandoneze scena, dar nu și cântecul. ”Întrase în scenă ca ”un prinț și a părăsit-o ca un nobil”… Decise să se fac businessman în construcție. A fost o decizie oportună, inspirată poate de momente critice din țară și viață proprie. Pentru numeroși fani a fost un regret sincer. Cântecele din repertoriul lui Petrache: piese muzicale ”eminesciene”: Ce te legeni, codrule; Și dacă; De-aș avea... (muzica Anatol Chiriac) etc, cu o sonoritate inconfundabilă pătrund în suflet. Și alte piese Castel pe nisip, Crede-mă, Balada haiducească, Iubește, eu vin, Adevăruri, Chemarea casei părintești, În august, Monolog etc, reprezintă o vastă interpretare a șlagărelor lui Ștefan 10152473_701968583175947_2827528628526413969_nPetrache în cultura națională!10152998_701969446509194_4941178517744662213_nPiese ce dăruie, emoționează, sensibilizează și inspiră… In 2011, prin intermediul Editurii „Litera Internațional”, Ștefan Petrache a editat la București, CD-ul „Eu vin…”, la fel, este și producatorul acestui album muzical.
Ștefan întelege nu numai omul, dar și creația; activitatea artistică are o viață a ei, iar vârsta ei e decisă de riscuri suficiente, de sănătate proprie, de cugetări îndelungate… Depinde de durata vieții în corelație directă cu demnitatea artistului. De conștiința unei împliniri (i)realizabile, de timpuri schimbătoare…Cel mai greu e să nu faci nimic!” – din mărturisiri. Nu-i place să se plângă, nici să fie compătimit. Sensibil, receptiv și săritor la nevoie este chiar și atunci când greutățile lui sunt mai mari decât ale tale; a avut multe bucurii în viaţă, dar și multe dezamăgiri, probleme cu sănătatea, însă toate l-au întărit, dând sens vieţii. Ștefan Petrache parcursese o etapă solidă a împlinirilor. Fonoteca de aur Radio cuprinde o arhivă impresionantă și după volum, și ca prestație, întreg repertoriul al Maestrului, care în continuare se menține în topul preferințelor muzicale. Arta interpretativă a lui Ștefan Petrache și-a asigurat un loc de frunte în istoria culturii naționale moldovenești.
În prezent, interpretul aniversează 65 de ani de la naștere și cinci decenii de dăinuire sunetelor muzicale. Duce un mod de viaţă mai retras, cu bucuriile şi supărările sale de azi: ”Trăiesc o singurătate din care vin şi spre care plec”. Încărunţit precum a devenit, recunoaște că familia este cel mai de preţ lucru în viaţă, iar cea mai mare bucurie sunt nepoţeii Denisa-Maria şi Daniel-Matei.
Prezentând tipul de artist nonconformist, rebel, de o ințeligență uimitoare, cu o voce caldă și blândă, – viața lui trece sub semnul întrebărilor impuse de timpuri, de stat… Ștefan Petrache însă nu uită, nu încetează nicio clipă să ne cânte cu dăruire și demnitate!

LA MULȚI ANI, MAESTRE!

Svetlana Vizitiu

 

 


10 comentarii

MIHAI DOLGAN: „Ce-a fost nu s-a pierdut!”


                  ImagineDevine şi mai trist, precum a fost la vestea trecerii în cealaltă lume a artistului Mihai Dolgan: simţim profund lipsa lui. Va fi fiind muzică şi cântec pe lumea cealaltă? Cine poate şti, devreme ce nimeni nu s-a mai întors să ne spună cum e? Totuşi, ar trebui să fie ceva şi acolo: prea mulţi poeţi, muzicieni, compozitori şi artişti de tot felul s-au grăbit să ajungă pe acel tărâm… Oricum, aici, chiar şi după dispariţia omului, a rămas o lume de cântec numită Mihai Dolgan… cu „Norocul” lui! Se spune că misterul tinereţii eterne li se dezvăluie doar celor aleşi. Judecând după forţa de care a dat dovadă, dar mai ales timbrul muzicii sale, Mihai Dolgan se numără printre aceştia… A fost omul, care a pus muzica mai presus de orice. Performanţă. Studiu. Perfecţiune. Când apărea pe scenă, împreună cu formaţia „Noroc”, atât de mult era iubit de oameni că nu mai era lăsat să plece. A plecat… fără voie. A fost un vis, pe care-l mai trăieşti şi în prezent; un vis, din care nu te mai trezeşti, nici în viitor. Chitarele nu mor! Ce-a fost nu se mai pierde… Nu cred că există cineva care să nu fi ascultat şi dansat pe celebrele hituri De ce plâng chitarele, Cântă un artist, Primăvara… Le-a cântat toată lumea! Se pare, că rari au fost cei, care au gustat din dulcele succesului la fel ca el şi colegii săi de trupă. A fost atât de răsunător, ca un noroc, pe care ni l-ar împărtăşi, ca unor novici…
Câteva schimburi de priviri asupra vieţii lui Dolgan, autorul celor mai iubite piese, n-ar deranja: s-ar părea, că a fost presărată doar cu trandafiri. S-a născut la 15 martie 1942 în satul Vladimireşti, Sângerei (jud. Bălţi). A cunoscut deportările: întreaga sa familie a fost exilată în Siberia – pentru crima că a posedat o bucată de pământ şi vite necesare pentru a-l lucra. În 1957 a avut posibilitatea reîntoarcerii în Moldova, însă lipsa resurselor financiare l-a impus voluntar unui nou exil în Kazahstan. Mic fiind, a studiat muzica la Chişinău, datorită surorii sale Eugenia, care reuşise să se salveze de urgia pribegiei, căsătorindu-se.
A debutat ca instrumentist la Casa de Cultură din Sângerei. Apoi, a creat o trupă de jazz, în 1967: a fost visul lui nemărginit! Mânia sorţii: cei cinci tineri talentaţi şi ambiţioşi din trupă, au ales numele formaţiei – „Noroc”. Dar era nevoie de aprobarea concertelor, astfel erau timpurile. La o şedinţă a forurilor culturale, pentru investigarea valorii muzicale, dar şi a orientării politice a formaţiei, consiliul s-a opus adoptării programului de concert, considerând că muzica lor este de orientare prooccidentală. În plus, se lua în consideraţie lipsa cântecelor patriotice. Până la urmă, le-a fost oferită şansa de a reface programul. Şi pentru că nu muzica era ceea ce le lipsea, ulterior, a fost acceptat primul program. Urmează triumful „Norocului” pe scenă, piesele lor De ce plâng chitarele, Cântă un artist, Primăvara, Dor, dorule etc. devin şlagăre. În 1970 grupul „Noroc” obţinea laurii Festivalului Internaţional „Lira Bratislavei”, ca reprezentant al Casei de Discuri „Melodia” din Moscova, iar piesa Cântă un artist a întrat în Top 10 britanic! Urmează turneele prin republicile Uniunii Sovietice, însă la 18 august 1970 ziarul Adevărul Vinniţei publicase un articol de o virulenţă extremă împotriva muzicii decadente, care îi supărase pe mulţi. Responsabilii campaniei de desfiinţare a trupei „Noroc”, tinere de doar patru ani, au luat decizia ca trupa să nu mai aibă dreptul de a activa în Moldova. Motivele ar fi fost, printre altele, lipsa disciplinei şi a ţinutei scenice, promovarea unor valori artistice de proastă calitate! A fost o grea lovitură, ce a dus la risipirea membrilor trupei în cele patru direcţii: au fost împrăştiaţi toţi membrii trupei, doar Mihai Dolgan şi Lidia Botezatu au rămas împreună, erau deja căsătoriţi; cuplul fiind nevoit să se despartă şi de copilul lor, Radu, lăsându-l în grija buneilor din partea mamei. La Tambov, în Rusia, grupul „Noroc” a devenit nu pentru mult timp „De ce plâng chitarele”. Concertele lor se bucurau de un mare succes: erau cap de afiş, însă apare un nou ordin de interdicţie. Nu tot ce era rău în Rusia, va dăuna şi în Ucraina: unde, băieţii formaţiei, avuseseră deja succes, iar Filarmonica din Cerkassî i-a angajat ca solişti. Aici, au avut parte de atitudine umană şi de susţinere caldă din partea autorităţilor care le ofereau şi spaţiu locativ, doar să activeze în acel oraş. Apar noi membri în formaţie: soţii Presneakov din Sverdlovsk, revine Ştefan Petrache, se alătură fratele lui Alexandru Cazacu, Anatol. Au cântat doi ani, traducând piesele în ucraineană, aplaudaţi fiind la fel de mult.Imagine
Viaţa muzicală progresa rapid în spaţiul sovietic, doar Chişinăul dormita la acest capitol. La sfatul lui Petru Lucinschi, căruia i s-au adresat după ajutor, soţii Dolgan au introdus în repertoriul lor câteva piese… patriotice, fiind nevoiţi, pentru a fi reabilitaţi, să cânte în formaţia „Zâmbet”, condusă de Efim Bălţanu. Astfel, sperau să reînvie proiectul cu „Noroc”. Lucrurile, pare că s-ar fi îmbunătăţit, fiind posibilă chiar reîntoarcerea la Chişinău, unde au apărut sub un alt nume: „Contemporanul”, din componenţa căruia fac parte Mihai Dolgan, fraţii Cazacu, Valentin Goga, soţii Glec, Lidia Botezatu şi Ion Suruceanu. După concerte de succes în Chişinău şi aprobarea de către instanţe, încep turneele în Rusia. Iar în 1988 grupul revenea la vechiul nume – „Noroc”!…
Despre trupa „Noroc” Dumitru Matcovschi scria „că este primul şi singurul ansamblu care ne face onoare până azi…” „Generaţia noastră, a anilor ’60, nu recunoştea altă formaţie decât „Noroc”. Artiştii de mai târziu au venit pe drumul deschis de Mihai Dolgan”, a spus scriitorul Ion Hadârcă. „Creatorul „Noroc”-ului este un mare om de cultură, un muzician şi un compozitor pe cât de talentat, pe atât de simplu. E un om modest prin măreţia sa şi măreţ prin modestia sa”– sunt cuvinte spuse despre regretatul Mihai Dolgan de către Grigore Eremei. „Am crescut cu repertoriul formaţiei „Noroc” şi tot cu piesele lor mergem acolo unde vom încheia socotelile lumeşti”, consideră Gheorghe Urschi. Lidia Botezatu, soţia: „Întorcându-mi privirile îndărăt peste ani şi întâmplări, azi am înţeles bine acest lucru: am acceptat acest mod de viaţă pentru că odată, hăt-demult, m-am îndrăgostit de un om fără pereche. Era Mihai Dolgan…” Iar Radu Dolgan: „…Trebuie să-i mulţumesc Lui Dumnezeu că mi-a dat această soartă, că sunt fiul lui Mihai Dolgan.”Imagine
În 2007 a ieşit de sub tipar volumul care relevă viaţa şi activitatea muzicianului: Mihai Dolgan: Taina vieţii mele; aportul lui în cultura muzicală din Basarabia a fost fenomenală! Precum „The Beatles” a revoluţionat muzica uşoară de pe glob, Mihai Dolgan, a făcut acelaşi lucru în spaţiul euro-asiatic, supravegheat de fosta URSS. A fost o garanţie a calităţii unui spectacol şi a succesului la public. Nu doar prin talentul său prodigios, ci şi prin calităţile umane: bunătatea şi amabilitatea, căldura sufletească… Iubitor de ironie, de discreţie şi de profunzime. Artist al Poporului. ImagineMarele Maestru al melodiilor de neuitat… Revenind la formaţia „Noroc”, au fost împreună 40 de ani, practic în aceeaşi formulă, căci pe toţi i-a legat aceeaşi pasiune – muzica. Mihai Dolgan a fost pentru ei un fel de leagăn, lângă care s-au strâns şi au activat perfect. Un lucru pentru ieri, azi şi mâine, un vis pe care ar vrea să-l trăiască oricare din noi. Visul de a ajunge cel mai bun dintre cei mai buni! Versurile cântate de el rămân un regret şoptit…
Pe 16 martie 2008, Mihai Dolgan a trecut in nefiinţă…
                                                                 Svetlana VIZITIU


5 comentarii

Nicolae Sulac: O paradigmă a etnosului moldovenesc


         ”…mai era tot pe la noi un împarat, îi zicea Sulac, mi-i dor, mi-i dor de el…” (Grigore Vieru)
SULAC1Dacă e să reflectăm referitor la sensul vieţii, există sensuri înalte ale vieţii şi sensuri comune; unul cântă, altul îsi face datoria… Destinul nu este orb, ci dirijat de om: când sufletul îi dictează calea, pe care urmează să o apuce, şi care, devine sensul întregii sale vieţi. Privim cu admiraţie timpurile, care ni se par îndepartate. Dacă e să ne ascultăm bunicii, aflăm că între lumea de acum 50-60 de ani şi cea de astăzi există multe diferenţe. Diferenţele între generaţii au existat şi vor exista mereu. Nu se schimbă chiar atât de mult oamenii, dar o societate progresează continuu mulţumită tradiţiilor moştenite şi transmise din generaţie în generaţie. La originea tradiţiilor folclorice stau trăirea şi retrăirea sacrală a momentelor din viaţa omului; momente legate de naştere, de nuntă, de luptă socială. Utilitatea lor constă în oferirea unor soluţii şi modele ideale, iar în cazul nostru, e vorba de spiritul neordinar al lui Nicolae Sulac, o legendă a folclorului moldovenesc, evocat cu dragoste şi respect de către mai multe personalităţi cunoscute, într-o carte-album „Nicolae Sulac. In amintiri, cronici şi imagini”, editată în 2007, de soţii Alexandrina şi Alexandru Rusu. „Nu ştia nimeni cine este Nicolae Sulac, el aparţinea unui timp, unei epoci, unui popor…” (Emil Loteanu). „A fost înzestrat cu har dumnezeesc pentru a bucura sufletele noastre” – cu recunoştinţă, îsi amintesc oamenii, care l-au cunoscut. Rapsodul cântecului popular, Nicolae Sulac s-a născut la 9 septembrie, 1936, în satul Sadâc, raionul Cahul.casa_sulac După moartea mamei sale, rămâne orfan împreuna cu cei patru fraţi ai săi şi creşte la o casă de copii. De la 18 ani Nicolae Sulac munceşte ca tăietor de pădure la Vologda (Rusia), ulterior, miner la Donbas (Ukraina). În1957, este înrolat în armată într-o unitate de tanchişti din oraşul Kirovograd, Azerbaidjan. În 1959, susţine probele de concurs în Capela corală „Doina” şi începe carieramuzicală: „A deprins cântecul de la talanca mioriţelor şi murmurul izvoarelor din văi, de la şoaptele frunzelor şi cântecul păsărilor din pădurea Sadâcului” – scrie compozitorul Constantin Rusnac. Din anul 1960, Nicolae Sulac cântă în tăraful lui Iosif Burdin, care peste un an a fost transformat într-un ansamblu pentru tineret, cu care concertau în toată republica. În 1963, este eliberat din serviciu de către directorul Filarmonicii pe motiv că lipsise la un concert. olarescuAvuse probleme, dar l-a salvat Andrei Strâmbeanu, ziaristul, care publicase în ziarul „Tinerimea Moldovei” un articol întitulat „De ce nu mai cântă Nicolae Sulac?”. În orchestra de muzică populară „Fluieraş” vine în anul 1965, iar în 1969, împreuna cu compozitorul Mircea Oţel, formează orchestra de muzică populară „Lăutarii”, ulterior, preluată de Nicolae Botgros.botgr A avut multe turnee prin satele şi oraşele Moldovei, de unde culegea cântece pentru repertoriul său. A cântat dorul şi jalea, bucuriile şi tristeţile poporului (Dor de mamă, Sadâcule, Plec mândruţo la armată, Bateluna, Tinereţe, Ce frumos cântă cucul, Când tata va veni, Floarea lui Sulac, etc). Doina „Mioriţa” a rămas ca o perlă a repertoriului său… „Vă destăinui un mic secret, – semnează maestrul Mihai Dolgan (formaţia „Noroc”), – Nicolae Sulac era atras de muzică uşoară de sorginte… folclorică. Cazul lui era ieşit din comun: în cadrul aceluiaşi spectacol el cânta şi muzică de estradă şi muzică populară”. La-o-margine-de-drumNicolae Sulac s-a manifestat şi ca un neîntrecut narator, a scris istorioare şi snoave: „Vorba lungă, bogăţia omului” (1997), este şi protagonistul unor pelicule documentare consacrate creaţiei sale interpretative: „Cântecele mele sunt sus la stele” (1992, regia Valeriu Gagiu), „Izvorul şi cântecul” (1976). Cunoscutul regizor Valeriu Jereghi deţine manuscrise originale despre viaţa şi activitatea lui Nicolae Sulac; respectiv, pregăteşte pentru realizare un film despre prietenul lui apropiat şi pe care, în trecut, l-a ajutat cu un tratament chirurgical.  Nicolae Sulac a fost distins cu titluri onorifice: Artist emerit din RSSM (1964), Artist al Poporului din RSSM (1967), Laureat al Premului de Stat al Republicii (1982). A fost primul cavaler al Ordinul Republicii în domeniul artelor din Republica Moldova (1992).  Azi, Palatul Naţional poartă numele Legendar: Nicolae Sulac… ”Când o fi-n pământ să zac, Nu vreau monument bogat, Doar un fir de liliac, Să mi-l răsădiţi la cap…”. S-a stins la 8 aprilie, 2003. O moarte stupidă şi neasteptată… „Nicolae Sulac şi-a pus întreagă viaţă pe altarul cântecului popular. El a fost cel, care a trezit conştiinţa naţională a basarabenilor şi a menţinut mereu aprinsă flacăra dragostei pentru cele sfinte, a alinat durerile, fiind şi un bun coleg şi un profesor de excepţie pentru tinerii interpreţi de muzică populară”. – îsi aminteşte Maria Sarabaş, interpretă de muzică populară. Nicolae Sulac a avut trei copii: Alexei, fiul cel mai mare, stabilit în Ukraina; Ioana, în Germania, şi doar Doina, mezina, a rămas în Moldova. Cu Ludmila Diacenco-Sulac, fosta sotie, au rămas prieteni până la sfârşitul vieţii, şi au avut  împreuna o fiică Ioana, care a mers şi ea pe calea muzicii, devenind compozitoare. Îsi aminteşte cu drag de viaţa alături de Sulac. „Timpul nu are nevoie de numărătoare, – zice ea, – fie vorba de 5 sau 25 de ani. Nimic nu se uită, nici binele, nici răul. Cred că, nu e corect să-ţi vorbeşti de rău trecutul, în cele din urmă, nu-mi permit să am amintiri negative atunci când dragostea poporului pentru idolul său, e atât de măreaţă! Sunt fericită, că 10 ani din viaţa mea (1968-1978) am fost alături de acest om genial. Am fost martoră la naşterea pieselor, versurilor, melodiilor sale: cât valorează doar doina Mioriţa! Zi de zi, ne vizitau cunoscuţi, fie, şi-acei, necunoscuţi: şi fiecare, avea ce împartasi cu Nicolai: despre viaţă, politică… Mai criticau puterea, mai glumeau prin bancuri la adresa lui Brejnev, Utesov etc. Noi eram satisfăcuti de traiul nostru modest în garsoniera noastră de pe bulevardul Negruzzi, mobilată simplu, specific acelor timpuri (ca la toată lumea): o măsuţă, un divan, un dulap plin cu discuri şi cărţi, un aparat de radio, un ţol confecţionat în stil naţional. Eram tineri, plini de energie şi ne făceam mari speranţe pentru viitor. Se spune, că dacă omul pe perioada vieţii sale a construit o casă, a sădit un copac şi a crescut un fiu, atunci, el n-a trăit în zadar. Nicolae Sulac a reuşit să le facă pe toate, chiar şi mai mult: a rămas în memoria şi inimile oamenilor ca un cântăreţ preferat şi iubit, suflet din sufletul poporului său.
ioana”Cu tristeţe, îsi aminteşte de ultimele clipe ale tatălui şi Ioana Sulac, compozitoare, fiica mai mare a lui Sulac: „A fost înainte de a pleca eu în Spania (martie, 2003); în acea vizită, tatăl meu era trist şi tăcut, îl chinuiau gânduri grele, de parcă presimţea ceva… Avea el o alinare în pisica lui adorată, pe care, în ultima vreme, se temea s-o piardă. Dacă pisica se rătăcea, tata ridica mare zarvă, şi, în momentul, când aceea apărea ca printr-o minune, era fericit ca un copil, mângâindu-şi pufoasa cea albă, asemeni unui îngeras… Vestea îngrozitoare, m-a ajuns, după câteva zile de plecare din Moldova; în Spania: unde urma să-mi realizez visul de a călători şi, în continuare, să-mi formez o viaţă personală, inclusiv, profesională… A fost, ca şi cum s-ar fi prăbuşit un zid peste mine. Bilete la avion nu mai erau, bani nu-mi ajungeau. Unii mă sfătuiau să nu plec, să-mi caut de viaţa mea. Am ales, să-mi fac datoria de fiică: şi am reuşit, cu mare greu să revin în Moldova, să fiu lângă sicriul tatălui meu. M-a durut mult şi faptul, ca familia s-a destrămat, neînţelegerile, de-atunci, cu sora mea vitregă Doiniţa, am dorit să fiu cât mai departe de bârfe, zvonuri… M-am conformat, iar, în present, sunt fericită şi împlinita, în Germania, împreuna cu soţul şi fiul nostru, precum şi nepotul lui Nicolae Sulac, Maximilian. Regret foarte mult că tăticul nu mai este alături”.
“Să fii fiica lui Nicolae Sulac este o onoare, dar şi o mare responsabilitate“, – consideră Doina, fiica mai mică a lui Sulac, cea, care a urmat calea lui, interpretând cântecele moştenite de la tatăl ei. A avut norocul să-i moştenească talentul, iar în present, se bucură şi de sprijinul oamenilor, care au ţinut la el.
Doina_SulacCu plăcere, îsi aduce aminte de unele momente din viaţa lui: „Tatăl meu a fost şi va rămâne pentru noi toţi o mare valoare a Basarabiei, manifestându-şi talentul său prin acea calitate, care contează mult pentru caracterul omului, şi pe care, el a avut-o… Îmi amintesc, cu mare drag, de poveţele lui, pe care mi le-a dat, şi pe care le voi păstra mereu, cu sfinţenie. El a fost o personalitate cu un EU, la propriu-zis: acest lucru l-a făcut pe Nicolae Sulac să se evidenţieze printre oamenii de-alături. Mi-a spus, că nu e nevoie să plagiez pe cineva înainte de a păsi pe scena mare: în primul rând, e să te descoperi pe sine însuti. Zicea, de unii artisti, că sunt amatori, că ceea ce cântă nu le reprezintă firea. Aprecia mult talentele adevarate. L-a descoperit şi l-a ajutat pe maestrul Nicolae Botgros, cu care a lucrat de-a lungul anilor în orchestra „Lăutarii”, pe care tatăl meu a fondat-o şi la care a ţinut mult. A fost un om şi cu un har deosebit al umorului: făcea o glumă din orice.urschi Îmi amintesc, cu zâmbet, de faza lui cu umoristul Gheorghe Urschi, atunci când maică-mea era însarcinata cu mine şi mai avea câteva luni până la naştere. Tatăl meu s-a întâlnit cu Urschi, întâmplator, şi acesta l-a întrebat: „Măi, Nicolae, tu chiar crezi, că copilul ce va veni pe lume, e al tău? -diferenţa de vârsta dintre tine şi soţia ta e cam… maricică!” La care tata, foarte calm, îi răspunse: „Măi, Gheorghe, eu o să aştept să se nască copilul ăsta, şi o să mă uit lung la el, şi, dacă va cânta, înseamnă, că e al meu! Iar dacă va mânca aşa urât din gură ca tine, înseamnă, că e al tău!”  Şi,… am apărut eu pe lume, cântăreaţă. M-a iubit tata, foarte mult, punându-şi toate sperantele în Doiniţa lui.sulac2
„A cântat cu tot sufletul, dorul şi jalea, romanţe melancolice şi doine tânguitoare, cu care „îmblânzea şi fiarele“, iar KGB-ştii îşi ştergeau lacrimile “cu pistolete”: astfel, au remarcat, în glumă, colegii lui. Nicolae Sulac a fost unul şi acelaşi, în toate situaţiile complicate ale vieţii, pe care le-a străbătut. Cu aptitudini atât de înalte, a absorbit în sine toate aspiraţiile generale ale acestui mediu, devenind şi un reprezentant ingenios al lui. A cântat să satisfacă toate nevoile evoluţiei unui neam: iar numele lui înseamnă, în present, o lungă şi bogată epocă din istoria folclorului moldovenesc!
                                                                               Svetlana VIZITIU