Constantin Rusnac – mândria muzicii naţionale moldoveneşti

Indiferent de domeniul în care au activat, moldovenii care ne-au precedat sau care sunt contemporani cu noi ne-au oferit nenumărate motive să fim mândri de originile noastre. Ce nu înţeleg mulţi tineri de astăzi referitor la migrare, acei inoportuni ai spiritului naţional, sentimentelor patriotice, este faptul că mândria naţională şi iubirea de ţară sunt sentimente care izvorăsc singure din suflet, nu acte de voinţă şi deziderate pe care ni le impunem în baza unor ideologii sau doctrine politice. Dar iată că mandria nationala nu se resimte ca pe timpuri în ultimul deceniu şi e păcat că nu mai suntem stăpâni pe resursele noastre și pe țară, dar timpul ne demonstrează că valorile nu se pierd şi că avem cu cine ne mândri în continuare! Personalităţi de valoare se întipăresc ferm în minţile şi inimile noastre, pentru că avem ce moşteni de la ele, pentru că ne trezesc sentimente luminoase zi de zi şi ne înspiră încredere cu spiritul şi creaţiile lor…

Scopul principal ale tuturor iniţiativelor şi proiectelor lui Constantin Rusnac a fost şi este de a implementa un dialog intercultural între oameni, prin intermediul muzicii şi studierii tradițiilor populare. Prin prezenţă dedicate subiectelor principale: educaţia şi cultura, tradiţii naţionale, sucesele de ieri şi de azi ale poporului nostru. Acordă o deosebită atenţie educaţiei, problemelor învăţămîntului, şcolii, pe bună dreptate, considerând că învăţămîntul şi educaţia constituie unul din cele mai importante elemente în dezvoltarea unei societăţi. A scris recent piese pentru cor, romanţe pentru Silvia Goncear, Natalia Tanasiiciuc şi Andrei Ştefaneţ şi alţi interpreţi, precum şi un vals pentru orchestra de cameră (cu solo de contrabas) – „În grădina cu flori multe”, în memoria muzicianului şi contrabasistului Ion Uncu, care i-a fost prieten. De asemenea, a scris eseuri şi acrostihuri, consacrate unor mari personalităţi precum muzicienii Vasile Iovu, Dumitru Blajinu, medicii Gheorghe Ghidirim, Gheorghe Baciu, Romeo Şcerbina, Aurelian Danila. La sugestia scriitorului Vladimir Beşleagă, a aşternut pe hîrtie peste 20 de întîmplări cu regretatul cîntăreţ Nicolae Sulac, întîmplări pe care le adună între timp într-o carte. A organizat, împreună cu Uniunea Teatrală şi Consiliul Naţional al şefilor direcţiilor de cultură, pentru 15 actori profesionişti din R. Moldova, un atelier de creaţie condus de Gerald James, regizor și actor la „The Group at Strasberg” și profesor la „Lee Strasberg Thetre and film institute”, SUA. Proiectul „Conştientizarea şi exprimarea scenică a impulsului lăuntric al actorului”, cu un profesor de la Hollywood, a fost de succes şi a constituit un pas important spre aprofundarea cunoştinţelor în domeniul actoriei. Astfel, artiştii moldoveni au avut posibilitatea să se familiarizeze cu şcoala de teatru american. Este vorba şi de școala propriu-zisă unde predă profesorul Gerald James, prin care au trecut marile vedete precum Al Pacino, Robert De Niro, Harvey Keitel, Uma Thurman, Dustin Hoffman etc. Prin organizaţia pe care o conduce C. Rusnac în cadrul programelor din domeniul educației artistice CNRM pentru UNESCO a organizat şi a susținut financiar și metodic un șir de manifestări culturale de amploare, printre care Concursul Internațional al tinerilor interpreți ”Eugen Coca”, Salonul Internaţional de Carte pentru Copii, Salonul Internaţional de Carte şi Festivalul Naţional al Cărţii şi Lecturii, Concursul Naţional al tinerilor interpreţi „Zlata Tcaci”, care se desfășoară anual în luna decembrie sub egida Centrului cultural evreiesc KEDEM deja 5 ediții consecutive, Festivalul-Concurs Național al cîntecului francofon ”Chantons, amis”, Festivalul Doinei”, organizat la iniţiativa Radio Moldova începînd din 2012 etc. De-a lungul activităţii sale, CNRM pentru UNESCO a contribuit la obținerea burselor UNESCO de studii pe termen scurt în diferite țări pentru tinerii din R. Moldova, obținerea surselor financiare pentru participarea specialiștilor, experților, reprezentanți ai culturii, științei, educației din Moldova la diferite forumuri, conferințe, seminare, simpozioane, training-uri internaționale etc., care se desfășoară în diferite țări și regiuni ale globului, sînt consacrate problemelor din aria de competență a UNESCO și au loc sub patronajul acestei prestigioase organizații internaționale. ”În continuare, scopul de bază rămîne a fi acelaşi – de a susţine şi promova cultura, educaţia şi cercetarea în ţara noastră. Pentru că numai prin cultură şi educaţie vom putea supravieţui. În calitate de compozitor, visez la o lucrare vocal-instrumentală de mare amploare, la care am făcut deja 36 de orchestraţii.” (Constantin Rusnac).

Vizionati albumul Constantin RUSNAC – prestigiul artei muzicale naţionale (Salonul Muzical Omagial la BNM: CONSTANTIN RUSNAC – prestigiul artei muzicale naţionale. Invitați: Aurelian Dănilă, muzician; Serghei Ciuhrii, muzician; Vasile Moroșanu, producător muzical. Interpreți: Mariana Bulicanu, soprană; Alexei Botnarciuc, bass; Rodica Caraulan, pian; Diana Văluță, voce; Veronica Văluță-Bantaș, voce; Ilie Văluță,)

DATE BIOGRAFICE: Constantin Rusnac s-a născut la 6 februarie1948 în familia ţăranilor Vasile şi Domnica Rusnac din satul Trebisăuţi, raionul Briceni, Republica Moldova. Pentru că părinţii erau mai tot timpul ocupaţi cu muncile cîmpului, Constantin se afla în grija bunicii de pe mamă, care i-a altoit şi dragostea pentru muzică. De mic era pasionat de muzică, fiind prezent la toate petrecerile din sat, la care cîntau lăutari vestiţi.

În 1956 participă la primul festival republican al elevilor ocupînd locul întîi cu o piesă interpretată la un „xilofon” improvizat din 8 sticle, umplute cu apă la diferite nivele. După ce absolveşte şcoala de 7 clase din sat îşi continuă studiile la Şcoala muzicală (în prezent: Liceul muzical „Ciprian Porumbescu”) de la Chişinău, pe care-l absolveşte în anul 1965 cu medalie de aur. Apoi susţine cu succes examenele de admitere la Conservatorul de Stat „Gavriil Musicescu” (în prezent – Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice) la două specialități: muzicologie și contrabas. Prima lucrare compusă de Constantin Rusnac este inspirată din folclorul satului natal, dar şi de dorul de casă, astfel în 1969 – compune prima lui lucrare „Sîrba din Trebisăuți”, fantezie pentru orchestra de muzică populară.

Formarea lui în calitate de muzician se datorează şi numeroaselor expediţii folclorice la care participă în aceşti ani, precum şi activităţii în orchestra ansamblului „Alunelul”. Concomitent este profesor de armonie, teorie muzicală şi solfegiu la Şcoala de muzică „Eugen Coca” din Chişinău (1967-1971). Absolveşte Conservatorul în 1970 ca apoi să devină profesor la Catedra de Folclor a aceleiaşi instituţii.

Pe parcursul anilor 1971-1972 îşi satisface serviciul militar în Armata Sovietică, creează două lucrări pentru orchestra de muzică populară: „Are mama opt feciori” (versuri populare) şi „Peste deal peste cîmpii” pe versuri de V. Romanciuc.

1972-1975 îşi continuă munca la Institutul de Arte. 1973 ‒ creează „Rapsodia Nistrului”, suita „Aşa-i nunta-n sat la noi”. Publică articole muzicale și s-a ocupat de prelucrarea melodiilor populare.

1971-1979 – este membru al Colegiului redacțional și de repertoriu pentru dramaturgie și creații muzicale al Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

1976 primește Premiul de Stat al Republicii Moldova pentru creația „Sărbătoreasca”.

1977 – devine membru al Uniunii Compozitorilor din Moldova.

1979 – devine Laureat al festivalului „Cîntecul – 79” (Moscova).

1979-1984 – este redactor-șef al Colegiului pentru repertoriile colectivelor artistice în cadrul Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

1984-1999 – este rector al Conservatorului de Stat „Gavriil Musicescu”.

1979-1984 ‒ redactor şef al Colegiului pentru repertoriile colectivelor artistice din cadrul Ministerului Culturii Republicii Moldova.

Februarie-iunie 1984 este prim-viceministru al Culturii Republicii Moldova.

1986 ‒ primeşte titlul de conferenţiar.

1990 ‒ i se conferă titlul de profesor universitar.

1991 ‒ devine laureat al Concursului televizat Cîntecul – 1991, obţinînd premiul I.

1997 ‒ i se conferă titlul de Doctor Honoris Cauza al Academiei de Muzică „G. Dima” din Cluj-Napoca (România).

Din 1993 este secretar general al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO şi din 2000 – preşedinte al Consiliului Naţional Delfic. În 1976 a fost distins cu Premiul de Stat pentru lucrarea „Sărbătoreasca”, în 1984 – cu titlul „Maestru al Artei” şi în 1998 – cu ordinul „Gloria Muncii”.

În 2008 a editat CD-ul „Folclor instrumental românesc de pretutindeni”, care include notele a 3600 de melodii, în 2012 – cartea „Acrostihuri . Portrete în timp” şi în 2013 – volumul „101 poeme” în colecţia „Ideal”.

Constantin Rusnac a cules mai mult de 2000 de creații muzicale folclorice. A compus „Suita” pentru nai, țimbal, vioară și orchestră de cameră; „Lacrima” – meditație pentru voce, clavecin și orchestră; „Moldova” – tablou muzical ș. a.; a publicat culegerea de folclor instrumental „Ca la noi în sat”; „Oda muncii” pentru cor mixt și orchestră; a scris muzică pentru spectacolul „Sînzeana și Pepelea”; „Cantată de sărbătoare”; a publicat diferite culegeri de cîntece pentru voce, pian și cor; poemul vocal-simfonic „Zorile”; piese pentru diferite instrumente; „Steaua limbii noastre” – imn pe versuri de Grigore Vieru; a alcătuit 2 volume de „Folclor din Moldova”; a compus multe cîntece pentru copii: „Iepurașul”, „Anișoara”, „Pomul”, „Pisicul la școală” etc.; a scris romanțe, rugăciuni; este autor de emisiuni radio şi de televiziune. În anul 1986 i-a fost conferit titlul de conferențiar, în 1990 – de profesor universitar.Din anul 1993 este numit în funcția de Secretar general al Comisiei Naționale a Republicii Moldova pentru UNESCO. Pe parcursul timpului a desfăşurat o vastă activitate organizatorică şi socială, din 1993 pînă în prezent exercită funcţia de Secretar General al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO, iar din anul 2000 este şi Preşedinte al Consiliului Naţional Delfic.

În 2015 a fost distins cu medalia de aur la Expoziţia Europeană a Creativităţii şi Inovării EUROINVENT din Iaşi, România, pentru volumul „Acrostihuri. Portrete în timp”. În acelaşi an devine Cetăţean de onoare al satului George Enescu (Liveni), judeţul Botoşani, România.

In 2016 în semn de preţuire şi recunoaştere a meritelor culturale, didactice şi artistice, de apreciere a contribuţiei sale originale la promovarea şi sporirea prestigiului artei muzicale naţionale pe meridianele lumii – Compozitorul şi Maestrul în Artă Constantin Rusnac a primit titlul onorific de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Ştiinţe din Moldova.

Despre Constantin Rusnac:
”…Muzicianul Constantin Rusnac este un artist polivalent, el fiind atras, sedus şi de sirenele ţărmului literar. Dovadă fără drept de tăgadă: în anul curent, domnia sa a editat cartea “Portrete în timp”, un impresionant volum de acrostihuri dedicate multor reprezentanţi ai faunei literare, ştiinţifice, artistice şi politice de prin zona noastră cu geometrie variabilă. Ce-i acrostihul mă întrebi? Este o poezie, un text de formă fixă care a urmat o şcoală serioasă, cu disciplină de fier, tot aşa cum conopida, bunăoară, e o varză educată de către un grădinar iscusit. Aşadar, e un poem în care literele iniţiale (sau finale) ale fiecărui vers, luate în ordinea firească a versurilor, alcătuiesc numele unei persoane, o deviză, o maximă etc. A scris celebre acrostihuri poetul şi prozatorul american Edgar Allan Poe. La noi, Costache Conachi, B. P. Hasdeu, I. L. Caragiale. Mai mulţi n-au prea scris, probabil din cauză că noi nu avem timp, veşnic fiind ocupaţi cu supravieţuirea şi apărarea limbii române, inclusiv a lui “â” din “a” şi a lui “î” din “i”. Exact ca în acel şlagăr de sfînt şi mobilizator patriotism (sar în aer cînd îl aud): “Du-te la bătaie,/Pentru “â” din “a” să mori/ Şi-i găsi nevasta/Groasă pînă-n zori!”
Fiindcă le-am citit atent, pot spune că acrostihurilor lui Constantin Rusnac le este sortită o lungă şi frumoasă carieră literară. Pentru domnia sa, literatura nu e o cochetărie, un dolce farniente, un joc popular de-a Badea Mior şi Lelea Cîrlana, ci o caznă în sudoarea frunţii, o formă de exprimare şi virtuozitate literară la cotele înalte ale bunului-gust. Oricum, în grădina cu flori multe, mîndre flori mărunte a literaturii noastre „Portrete în timp” este o carte de pionierat, de referinţă „De la Nistru pîn’ la Tisa”. O vorbă veche spune că cine n-are bătrîni, adică rezerve de înţelepciune, să-şi cumpere. La rîndu-ne, vom încheia cam aşa: “Ţara care n-are un Constantin Rusnac să şi-l procure de urgenţă! De rusnaci ca domnia sa avem nevoie ca de aer”. Oamenii modeşti, oarecum retraşi stingher ca dînsul, alcătuiesc lamura, adică sînt sarea şi roua pămîntului. Florile, adevăratele flori cresc în tăcere”. (Dinu Mihail)

Mai multe referinţe despre C. Rusnac aici:
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/11/29/constantin-rusnac-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti-sa-nu-te-lasi-pierdut-in-valtoarea-evenimentelor-contemporane/

Şi Colectia „Compozitorii Moldovei”, proiectul editorial „Moldavica” a fost completata cu bibliografia unui om cu un destin de creatie bogat, Constantin Rusnac. Ea se inscrie in numarul editiilor de referinta ce au drept obiectiv valorificarea si promovarea operelor celor mai consacrate personalitati din Republica Moldova.

http://www.constantinrusnac.narod.ru/tvorc_ro.html
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/11/29/constantin-rusnac-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti-sa-nu-te-lasi-pierdut-in-valtoarea-evenimentelor-contemporane/
http://moldovenii.md/md/people/292/audio-album/id/240
http://www.moldovenii.md/md/people/292

https://audiovideoteca.wordpress.com/2017/02/06/2564/

https://sputnik.md/culture/20160804/8423655.html

Valeriu Jereghi şi Ana Barduc la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”

Valeriu Jereghi a fost următorul protagonist invitat împreună cu soția lui Ana Barduc la Clubul ”Impresii din viata si carti” care s-a desfăşurat în incinta Sediului Central BM ”B.P.Hasdeu”. S-a discutat despre toate referitor la personalitate, creație și cinematografie moldovenească. ”Viața bate filmul” genericul evenimentului, – ne-a surprins cu sincere amintiri și proiecte pe viitor. „Cinematografia moldovenească are nevoie de școală, de relații cu Europa. Mai bine să rămîi nerealizat decât să realizezi un proiect prost. Cinematografia este o artă complexă, pentru care ai nevoie de o experiență ca să știi totul” (Valeriu Jereghi)  Cunoscut ca regizor de film și scenarist moldovean, membru al Academiei Eruoasiatice de Televiziune și Radio, laureat al multor festivaluri internaționale și unionale de film. Articolul integral și mai detaliat aici  – Valeriu Jereghi – Ultimul-din mohicani 

   Valeriu Jereghi este o personalitate neordinară… Un om fără asemeni, inclusiv în lumea cinematografiei… Ceea ce a făcut cu filmul „Arrivederci” este ceva ieşit din comun… Alții ar fi întrodus banii într-un proiect „Jerghe”, de astfel nici nu putea fi realizat aşa cum a fost produs pe malul Prutului… Acesta şi este Talent… – Lasă alţii să comenteze şi să tot discute, altceva e că în Republica Moldova, în condiţii precare – nimeni altul nu a reușit să creeze un film de expresie, cu o enormă durere sufletească… Sperăm, că nu e ultima realizare de suflet. – La mai mulți și la mai mare, Maestre! (Andrei Covrig, colonel)

Astăzi, cu mare drag am mers la ședința Clubului de elită ”Impresii din viata si carti”. Am cunoscut multi oameni, cu care cu placere ne întâlnim și avem despre ce comunica! A fost o Idee genială a Svetlanei Vizitiu,  fondând acest club, atât de important pentru mulți oameni intelegenți din țara noastră! Iar azi, protagonistul clubului Valeriu Jereghi – regizorul, datorită căruia Țara noastră a fost cunoscută de politicienii, dar și oameni de rând din alte tări europene! Regizorul care a abordat una din cele mai dureroase teme, – cea a copiilor care cresc fără căldură părintească!.. O personalitate, un Om, o fire… Aștept cu nerăbdare urmatoarea premieră a marelui regizor, care este pătruns de intelepciune sufleteasca! (Lorena Mednicov, chirurg-oncolog)

Fimul, fără îndoială bate viaţa. Însă, şi viaţa bate filmul. – Cine îşi închipuia că un copil al anilor patruzeci al secolului XX va bate filmul? Pe timpuri, Valeriu Jereghi, fiind copil, cu ochii buimăciţi şi plin de respect, se uita la filmele demonstrate din sat de acest aparat „KIno” cu lampe „Ucraina”, şi se visa producător de filme. I-a reuşit, Doamne! – E un om care e laureat la mai multe concusuri cinematografice. Un lucru rar pentru Moldova… Ce ne rămîne? Să-i dorim succese, mulţi ani! Şi realizări! Ceea ce face, o face bine! Mai bine decît alţii din ţară! Mulţi ani pentru cei dragi din preajma Maestrului!  (Constantin Lăpușneanu)

Cu D-nul Jereghi noi ne-am cunoscut în 2013, de-atunci practic am devenit prieteni de familie. În primul rînd, sînt oameni deschiși, transparenți și binevoitori. Sunt oameni foarte creativi. Mie îmi face o deosebită plăcere să fiu în compania lor și aș putea să stau zile întregi la un pahar de vorbă cu d-ul Jereghi și soția sa Ana. Cine a cunoscut această familie cu certitudine poate spune că sunt cei care te primesc cu ușile deschise mereu. Pe lîngă faptul că sunt artiștii acestui popor, sunt competenți în activitatea sa, d-nul Jereghi este un regizor renumit, ei, în primul rînd, sunt oameni, care emană multă căldură sufletească. Și cu această ocazie le mulțumesc pentru că i-am cunoscut și foarte des suntem împreună. (Violeta Gașițoi, avocat)

Teambuilding vise

Precum se spune, dacă inima nu te mustră pentru nimic, îți poți organiza o odihnă de vis, un weekend care să-ți revigoreze forțele, dar și să te impresioneze pentru întreaga viață cu locuri noi descoperite, cu cunoștințe fascinante, cu întemeierea unor relații cu oameni adorabili, oameni interesanți! Din când în când apare dorinţa de a schimba mediul ambiant, de-a întregi cu anumite picanterii monotonia cotidianului, de-a experimenta diferite novații, savurând astfel emoţii deosebite. Astfel de emoţii permit obţinerea unei odihne sau a unui sejur aşa-numit – extrem sau exclusiv, – Teambuilding, într-o echipă cu aceleaşi interese, ocupaţii etc, cu utilizarea fascinantă a maşinilor neobişnuite în locurile nu chiar potrivite pentru o vacanţă confortabilă (munţi, taiga, la bordul unei nave, într-un avion etc). În cazul unei realizări concrete pentru o aşa numită „odihnă”, în faţa organizatorilor şi participanţilor adesea apar sarcini, uneori complicate, realizarea cărora împlică eforturi fizice şi puterea lor mentală. Odihna exclusivă, în mare măsură, contribuie la formarea şi dezvoltarea calităţilor şi aptitudinilor de echipă (teambuilding). Ca un fel de vacanţă sau alte activităţi, nu doar ridică adrenalina în sângele participanţilor, – este de asemenea, un instrument puternic pentru pregătirea eficientă a unei echipe activ profesionale sau romantice, de aventură etc, cu sute de idei de-a gata, şi una care este pusă în aplicare doar pentru tine! În viață cel mai bun lucru este ca atunci când te întâlnești cu cineva să-i poți întinde mâina fără remușcări, chiar dacă într-o situație sau alta au fost și conflicte inevitabile pe linie de serviciu. E bine cand stai la masă cu colegii şi nu te barfesc imediat după ce au plecat de lângă tine… 🙂

Cum îmi imaginez eu teambuilding-ul? Am fost în 2002 într-o vacanţă corporativă pe când fiica mea Sanda a participat la Festivalul Internaţional de la Oneşti,”Ti amo„. Organizatorii festivalului printre alte programe cu activităţi, excursii etc, au creat şi un teambuilding, doar că eu habar nu aveam ca asta e definiţia unei activităţi de agrement. Pentru a găsi limbă comună, şi a îmbunătăţi microclimatul între participanţii festivalului, cu părinţi şi copii din mai multe colţuri ale lumii, – ne-am format un grup din 30-40 de persoane şi am poposit împreună cu un autobuz de două nivele la o tabără de pictură şi sculptură din regiunea Piatra Neamţului… La ora prânzului doamnele au deschis salate şi prăjiturele pe mese orânduite de lemn, iar bărbaţii ne-au servit cu frigărui preparaţi pe un câmp de-a lungul dealului cu iarbă deasă, – o privelişte verde de neuitat! Între timp, ne-am relaxat, dezlegându-ne limbile şi s-a creat o atmosferă solară cu discuţii de suflet, cu jocuri pentru copii şi pentru cei maturi, cu teste înflăcărate de parcă ne aflam la un campionat al lumii, într-atât am întrat în rol… Astfel, că în restul zilelor rămase pentru festival, noi, participanţii, am devenit prieteni şi chiar „boleam” pentru concurenţi, aplauzându-i cu sinceritate si din toată inima! De câteva ori plecând în excursii, la fel, organizam cantonamente cu concursuri disctractive, ce aveau tematică variată… Dacă la începutului festivalului noi eram suspicioşi faţă de concurenţii noştri, ulterior, după cantonament, am devenit prieteni de cataramă, şi ne trimiteam răvaşe cu mesaje de prieteni buni! Iată, cam aşa îmi imaginez eu, activitatea de teambuilding în cadrul unui cantonament Straja, găzduit de Vila Alpin. Cu teambuilding munte şi cantonament de schi, – chiar aş dori să încerc, cu toate că n-am probat niciodată şi am frică de vâi întinse pentru schi… Mi-ar plăcea să ne adunăm la un teambuilding cu şah, schi sau decathlon, să sărim pe o trambulină, să zburăm spre cer şi să ne simţim liberi ca păsările cerului! La fel, să ne cântăm şi să dansăm fără sfială, la un izvar fierbinte şi dulce sau la un frigărui cu crevete sau calimari, iar băieţii sa ne distreze cu bancuri, şi fetele – cu teste amuzante psihologice de echipă, cu un horoscop personal pentru fiecare blogger participant la Gala. Să se creeze o atmosferă ca de Crăciun, cu surprize şi o tombolă cu cadouri pentru fiecare, cu vise împlinite sau speranţe însufleţite care să ne menţină la nivel adrenalina pe viaţă, doar de la o amintire cu Vila Straja …

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2014

#S_Vizitiu

Anatol Lupu, cantautorul la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi

  Cu compozitorul Anatol Lupu ne-am cunoscut după ce fiica mea Sanda a participat la emisiunea Surprize-Surprize (TVR1) în ajun de Revelion 2002. Căutam un muzician de aranjamente muzicale. Am avut noroc, că am întâlnit o persoană ca Anatolie Lupu. Pentru că este și un profesionist, dar și om de Omenie, probabil și unicul foarte receptiv, cu ajutorul la nevoie, – astfel a rămas şi în prezent. Bunătatea i-e în sânge, chiar și talentul este enorm de mare. Inteligenţă şi modestie. Foarte înțelegător și discret. Puteam să-l telefonez şi la unu noaptea, trezindu-i familia (să mă ierte soţia lui Anişoara!), doar pentru că mi-a venit o melodie în gând, şi de frică ca să n-o uit, i-o fredonam prin receptor Domnului Anatol! Acordurile nu le ştiam, doar nu sunt muzician, şi compozitorul buimăcit repejor le forma intr-un carneţel, în timp ce-i dictam melodia, şi desigur, peste scurt timp aranjamentele erau gata, iar fiica mea Sanda Marta le cânta ca urmare în public!.. Timpuri frumoase, atunci când un așa comportament era considerat firesc și – nimic ciudat! În primul rând, pentru că Anatolie Lupu este o Personalitate cu literă mare! Pun întrebarea: de ce nu i se conferă titlul de Artist al poporului: Este binecunoscut faptul, că Maestrul are un repertoriu de melodii superbe, a promovat și a ajutat multe vedete, interpreţi celebri în Republica Moldova și peste hotarele ei…

Este talentat multilateral: un muzician, scenarist, aranjor şi actor minunat! Iar familia lui formează o unitate excepţională, cu Ana, cu fiul lor drag şi scump, Antonio, care continuă talentul și merge pe treptele tatălui său în domeniul muzicii… O întreb pe Anişoara lui: Eşti fericită? – DA! – e răspunsul. Un Da ferm, fără comentarii…

Anii trec, oamenii se schimbă nu doar la aspect, dar şi în interior, ştiţi şi voi… Constat cu uimire, că această familie, cu toate stereotipurile, greutăţile și nevoile în acest stat mic, prin traiul lor modest, râmân aceiaşi, cu lăuntricul lor firav, foarte discreţi și paşnici, şi foarte binevoitori cu toată lumea! Din toată inima – iubesc această familie. Să le dea Dumnezeu sănătate şi mult noroc!! (Svetlana Vizitiu)