Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


10 comentarii

Valeriu Jereghi – ultimul din mohicani…


Un om simplu, prietenos, plin de un umor fin, deloc vulgar, bucuros să fie în compania prietenilor, a oamenilor în general. Clipele petrecute cu Valeriu Jereghi rămân de neuitat, glumele, chiar şi maniera de regizare devenind legendare: o spun prietenii, actorii, colegii lui… Valeriu JereghiÎnzestrat cu un talent deosebit pentru cinematografie, în scurt timp a ajuns să fie foarte apreciat ca regizor, scenarist şi producător. Remarcabil, cu o înfăţişare aristocratică, de fapt, este un om modest, prietenos, fără aere de vedetă. Vorbeşte întotdeauna din suflet şi cu mult bun simț, fiind considerat un profesionist desăvârșit în domeniu. Indiferent pe ce platou de filmare se află, are un ton aparte, deosebit, uşor de recunoscut! Este o adevărată persoană de poveste, un bărbat puternic, capabil de sentimente măreţe. Sentimentele se duc aşa într-o parcare şi revin la un moment dat… Nu vrea să ne mâhnească cu problemele lui, dar ele bat la uşă… Şi atunci când vine vorba de probleme naţionale nu poţi să râmâi indiscret. Ne fascinează cu filme minunate, sincere şi nu poţi, nu trebuie să râmâi indiferent la realitatea fără de speranţă…jereghi

Competitive pe plan mondial, filmele noastre istorice nu prind rădăcini în propria patrie, de altfel, să ne întrebăm, de ce producătorii de filme de succes sunt tot mai des distribuiţi peste hotarele Republicii Moldova, dar intern, – se pun piedici, fie se face ”mortul în popuşoi” atunci când vine vorba de investiţii în cultura cinematografiei naţionale? Ca pe o hartă cu ”pete albe”, care lipsesc secole întregi din ”epopeea noastră” cinematografică”, evident, ele nu pot fi acoperite integral de cineaşti, dar o mare inţeligenţă, iniţiativă din partea lor ar fi fost mult aşteptată şi dorită pentru arta naţională. A fost Loteanu, acum este Jereghi… – ”Părerea mea în două-trei cuvinte? Eu cred că Valeriu Jereghi merită mai multe… Este ultimul din Mohicanii cinematografiei moldovenești! Am în vedere cinematografia de ficțiune– astfel, şi-a exprimat pozitiv atitudinea pentru eroul nostru, regizorul Sergiu ProdanNecesare pe piaţa externă, – pe cea internă, ieşirile sale în lume nu au stârnit adeziune anume din vina cenzurii cinematografiei moldoveneşti, sau poate o fi vorba de gelozie colegială pentru succesele altora? arrivederciDe altfel, care ar fi motivul restricţiilor şi din partea ”Moldova-Film” sau din partea miniştrilor culturii pe parcursul anilor?.. Valeriu JereghiŞi dacă vine vorba de o opinie, este imposibil să nu rămâi surprins de sinceritatea lui Jereghi: ”La festivalurile internaţionale de film, la care am participat şi am fost învitat în scenă ca laureat, se anunţa solemn: “Valeriu Jereghi, Moldova!”. Participanţii festivalurilor din toată lumea apreciază şi cu multă căldură sufletească dăruesc filmului nostru aplauze. Ca ulterior,  să te întorci Acasă şi să nu fii luat în seamă, rămânând neobservat şi necunoscut ca un străin, ignorat ca un duşman. Şi te gândeşti uneori, când îţi este mai greu pe suflet: “Doamne, câti preşedinţi de ţară am avut pe parcursul vieţii mele, – acele persoane care mă respingeau şi mă avertizau cu degetul, apoi cu pumnul?! Câti miniştri ai Culturii am suportat în viaţa mea de cineaste, care nu m-au cunoscut, unii chiar de loc, – ca să nu-mi ofere cumva vre-o susţinere ori un ajutor… – Cine sunteţi voi, Astăzi..? 11427212_859769670760605_5784365483816430624_nŞi revin cu întrebări incomode către ei: – De ce nu am avea şi la noi, acasă, un curs de regie de film artistic? De ce nu să deschidem în ţara noastră o “Scoală de film Valeriu Jereghi”? Aş putea aduce mult aport şi folos artei şi cinematografiei naţionale! Nu mă auziţi, nu doriţi sa faceţi acest lucru, – vă vine greu şi să vă gândiţi la cinematografie din unicul motiv: nu o iubiţi şi nu o cunoaşteti, fie preferaţi persoane incompetente pe care le consideraţi mai utile în domeniu. Şi de fapt, sunteţi indiferenţi faţă de cultura noastră”.10441410_859769464093959_2667673323773042185_n

Colegul de meserie, regizorul Igor Cobileanski l-a menționat pe Valeriu Jereghi ca fiind ”unul dintre cei mai talentați regizori moldoveni! Unicul care până în prezent, a reprezentat Moldova în competiția oficială ”Certain Regard” de la Cannes! Experimentat. Convingător. Combativ.” La Chişinău, filmele lui Jereghi adesea se derulează la cinematografele „Odeon” şi „Patria’‘. Pentru prima dată a fost omagiat aici, acasă, de către o instituție de stat din Moldova. Se pare, că peliculele geniale sunt mai mult distribuite extern, că atunci când a comandat sala special pentru autorităţile noastre, din păcate, n-a venit niciunul: ”Ei nu-şi dau seama că, prin cinematografie, Republica Moldova ar putea răzbate în lume, – a constatat Valeriu Jereghi. 10426092_859769877427251_3122240331433275859_nDesemnarea peliculei ”Arrivederci” ca vârf de diamant al cinematografului nostru de evocare istorică a fost înlesnită dinainte prin indicarea acestui film ca indubitabil apt să facă obiectul unei posibile priviri comparatiste, în plan internaţional, şi încă într-o companie ilustră, din care nu au lipsit şi celelalte pelicule cinematografice create de Valeriu Jereghi: ”Cocostârcul”, ”Iona”, ”Mirajul dragostei”… Printre cineaștii noștri, Valeriu Jereghi este campion la premii internaționale. Primele filme: „În toamnă voi fi acasă” și „Cocostârcul” au fost distinse cu diverse premii. Filmul „Iona”, la fel s-a bucurat de un mare succes. 10422248_859769634093942_9145465186627521239_nPelicula ”Şi va fi‘ a fost primul film artistic moldovenesc prezentat la prestigiosul festival de la Cannes în 1993, şi ultima peliculă moldovenească filmată pe platourile României din Buftea. Valeriu Jereghi a colaborat cu mai multe studiouri de cinematografie din Ungaria, Rusia, Iugoslavia, Germania, Austria, Franța, iar revenind acasă, a realizat filmul lui de referinţă „Mirajul dragostei”. În 2007, a montat la Teatrul Național „Mihai Eminescu” spectacolul experimental cu elemente de teatru și film după piesa scriitoarei americane Tennessee Williams, „În piele de șarpe”, iar în 2008 a realizat filmul „Arrivederci”, filmat la Orheiul Vechi; care a fost premiat la numeroase festivaluri, şi i-a adus lui Valeriu Jereghi un renume mondial. O peliculă în ”alb-negru”, – o poveste a doi copii rămași singuri acasă, a căror mamă a plecat în Italia să lucreze la ”negru”, – a sensibilizat lumea întreagă. Este un film artistic, care nu are scopul de a învinui pe cineva de realitatea redată, dar inevitabil, atinge inimile spectatorilor prin adevăr şi, în special, prin intermediul destinului acestor fiinţe nevinovate implicate şi nevoite să se conformeze cu problemele create de autorităţi. 11407273_859769730760599_6963488088301785428_nPentru acest film, Jereghi a luat Marele Premiu la Forumul Euroasiatic, unde a fost menționat drept cel mai bun din cele 240 de filme prezentate la acest festival internațional. Plus la acestea, regizorul a devenit Laureat al Premiului de televiziune al Europei „Erasmus EuroMedia Awards”. S-a învrednicit de premiul absolut la Festivalul de film din Salerno, Italia, iar în 2011 – de Premiul pentru film al Italiei. La fel, ca și Emil Loteanu, el este și scriitor. A editat cartea „Nuvele cinematografice”, volumul ‘‘Dragoste și război’‘ (nuvele și eseuri), a publicat articole, recenzii, nuvele în revistele ”Nistru”, ”Codri”,”Ecranul şi scena” etc. Valeriu Jereghi a realizat 10 filme artistice şi peste 100 de documentare. Recent, regizorul şi scenaristul Jereghi a lucrat la o coproducţie dintre Moldova, Franţa şi Polonia: o peliculă ce redă povestea unui copil care nu se poate resemna cu gândul că părinţii săi divorţează. 11425795_859769564093949_8157044895780171812_nPrintre actori sunt chiar fiica Emilia şi mama producătorului Teodora Jereghi. De fapt, ideea filmului ”Milika” vine la propunerea producatoarei de film Lily Paul din Franța. Și pentru prima oară într-un film moldovenesc compozitorul este un francez Didier Falk. Invitând şi alţi actori neprofesionişti în filmele lui, Jereghi riscă, și se pare că anume de aici survine succesul, pentru că cei distribuiţi joacă rolul realităţii fără a gândi mult, iar teama încă nu reuşeşte să pătrundă în interiorul actorilor, că rolul deja e jucat… Avocata Violeta Gaşiţoi: ”Sunt şi eu mamă, nu mi-a fost greu să joc rolul de mamă a Emiliei, doar că cu tatăl ei în rol, a fost ceva mai complicat”, iar interpretul de muzică uşoară Anatol Mârzenco distribuit în rolul de tată: ” În afara filmărilor Valeriu Jereghi e tatăl, iar pe platou – este un profesionist!’2Filmul urmează să apară în acest an 2015, dar deja se resimte gustul succesului… ”Mi se pare un regizor cu nerv. Neliniștit. Are un ochi deosebit pentru imagine. Îi pasă de ceea ce face. E viu!, – spune Rodica Cioranică (Director VIP magazin).

Din căsătoriile precedente, Valeriu Jereghi mai are doi copii, care s-au filmat în filmul ”Mirajul dragostei”: fiica Margafeta de 36 de ani şi fiul Cristian de 25 ani. Pe urmele meseriei al tatălui Jereghi a păşit şi Cristian, cunoscut prin documentarul despre calvarul prin care au trecut protestarii pe Maidanul de la Kiev. Rănit atunci de o grenadă, tânărul ulterior a revenit pentru a continua filmările despre suferinţele poporului ucrainean, – o calitate specifică de caracter prin motivaţie şi ambiţie, moştenite de la tatăl său.jereghi tatal fiul

Povestea interesantă şi de admirat a obişnuitului om Valeriu Jereghi: a devenit tătic și la 61 de ani! Persistă impresia, că anume acum, el se simte stâlpul familiei, – împreună cu fiica Emilia, cu soţia Ana… Şi cu mama Teodora alături. Rămâne tristeţea după sora decedată… Momente de suflet, atunci când eşti mereu cu griji şi încerci să nu te desparţi de familie pe mult timp nici pe platourile de filmare. Orice clipă e de preţ, iar decizia definitivă în petrecerea timpului liber rămâne în favoarea fiicei Emilia, cea mai tânără actriţă de doar 5 ani, cea care a gustat din pâinea meseriei de actor, dar şi cunoaşte toate creaţiile tăticului ei… Valeriu Jereghi si Ana Barduc sotiaSoția Ana Barduc recunoaște:–”Ca sot, îi intuiesc fiecare gest, stiu ce-și dorește, ce-i place si ce – nu, chiar și cum respiră… Pentru mine contează mult că și-a păstrat copilăria în inima lui, ador această licarire din ochi, pe care a transmis-o și fiicei noastre Emilia! Și, desigur, îi pot ierta orice greșeală. Ca regizor, Valeriu Jereghi – este un taifun cu idei, care nu întotdeauna sunt ușor de realizat din punct de vedere organizatoric, – eu, fiind regizorul lui secund, nu totdeauna reușesc să fac față acestui talent, și îmi pare rău. Dar învăț multe de la el!11425795_859769960760576_5711210874671740456_n  Și Violeta Gașițoi, avocată și interpretă a rolului de mamă în filmul de scurtmetraj ”Milika” a ținut să menționeze:”Ca familie, îi cunosc din 2013: sunt oameni cu suflet mare, mereu disponibili să dea o mână de ajutor. Mi-au devenit foarte apropiați, numai cuvinte de laudă am pentru această familie. Sunt uniți și mereu binevoitori, cu multă dorință de a face mereu ceva util în domeniul cinematografiei

Şi Gheorghe Grâu, legendarul nostru actor de pe vremurile sovietice, a ţinut să-l menţioneze pe Valeriu Jereghi: ‘‘Am prilejul (şi mă bucur nespus) să-mi exprim starea de multumire şi profundă recunoştinţă faţă de talentatul regizor de film – Valeriu Jereghi. În primul rând, pentru faptul că m-a lansat în cinematografie, alături de marea actriţă din Rusia, – Margareta Terehova, – a avut curajul şi încrederea s-o facă. Este un regizor foarte atent la detalii, cerând trăirea autentică, firească a actorului şi nu interpretarea rolului. Nu pot să uit cum în perioada filmărilor pe litoralul Marii Negre, într-un cătun de pe lângă Ialta, el pregatea cu mult entuziasm zeamă! şi pentru întreaga echipă de filmare, astfel, creând o atmosferă de solidaritate şi colegialitate pe platoul de filmare. Exigent faţă de sine şi colegi, mereu în căutare a celei mai reuşite soluţii cinematografice, Jereghi a făcut şi face în continuare FILM, nu datorită – ci în pofida situaţiei critice în care se află cinematografia autohtonă, fiind regizorul care în nenumarate rânduri ne-a reprezentat Ţara la numeroase festivaluri internationale de film, aducind acasă faima şi trofee care ne fac cinste. – Doamne ajută şi spor în toate, Valeriu Jereghi!!!

Cinematografia moldovenească are nevoie de școală, de relații cu Europa. Mai bine să rămîi nerealizat decât să realizezi un proiect prost. Cinematografia este o artă complexă, pentru care ai nevoie de o experiență ca să știi totul”. – Valeriu Jereghi

Date biograficeJereghi Valeriu –  regizor, scenarist, operator, producător. ARTIST AL POPORULUI. S-a născut la 19 octombrie 1948 în orăşelul Străşeni, Republica Moldova. A absolvit Institutul de Arte de la Chișinău, facultatea de regizori, clasa profesorului G. Revo în anul 1971 şi Institutul de Stat de Artă Cinematografică (VGIK) în anul 1975, facultatea de regizori, clasa profesorului A. Zguridi. Din anul 1973 colaborează cu studioul „Moldova-film”, creând filme artistice, documentare şi ştiinţifico-publicistice. Activează fructuos în calitate de regizor, scenarist, actor, operator, producător. Din anul 1978 este membru al Uniunii Cineaştilor. 1Pe parcursul întregii sale cariere artistice lucrează în diferite ţări: Iugoslavia, România, Austria, Ungaria, Germania, Franţa, Rusia, Italia. Este autorul cărţii ”Nuvele cinematografice”. Publicaţiile sale apar în diverse reviste: ”Nistru”, ”Codrii”, ”Tinerimea Moldovei”, ”Ecranul şi teatrul”, ”Arta cinematografiei”, ”Scenarii de film”. În anul 2006 a fondat compania de producţie ”Prim-Plan Studio” şi ”Agenţia de Actori Valeriu Jereghi”. La 23 mai 2008 compania cinematografică „Prim-Plan Studio” a editat prima revistă despre filmul din Moldova „Prim-Plan”. În cadrul proiectul internaţional „New Cinema”, în anul 2009, în Moldova a fost lansat de către cinematografiştii moldoveni, ruşi şi italieni un nou proiect cinematografic internaţional „Dragoste şi război”, după cartea cu acelaşi nume a regizorului Valeriu Jereghi; Filmografia şi regia: „Dimineaţa”, 1974 – film artistic de scurt metraj,/„Barza”, 1978 – film artistic de scurt metraj,/„Vreau să cînt”, 1979 – film artistic, /„Totul putea fi altfel”, 1982 – film artistic,/„Gleb”, 1984 – film documentar/„Vînt sălbatic / Divlji vetar” (URSS, Iugoslavia), 1985 – film artistic,/„Iona”, 1987 – film artistic/„Disidentul”, 1988 – film artistic/„Presimţirea”, 1992 – film artistic/„Copii fără casă”, 1993 – film documentar/„Annengret şi copii ei”, 1994 – documentar/„Ce-a de-a treia generaţie”, 1995 – documentar/„Moştenirea spirituală”, 1999 – documentar/„Regiunea Kaluga”, 2001 – documentar „Soroca”, 2002 – documentar/„Regiunea Kolomensk”, 2003 – documentar/„Regiunea Krasnodar. Orlionok”, 2003 – documentar/„În piele de şarpe”, 2006 – Moldova, film-spectacol/„Mirajul dragostei / Створення любовi” (Rusia, SUA, România, Ucraina, Moldova), 2006 – film artistic/2007 – ”În piele de șarpe”/„Arrivederci”, 2008 (Moldova) – film artistic, /”Milika”, 2014-15; Pelicule realizate în calitate de scenarist:„Dimineaţa”, 1974 – film artistic de scurt metraj /„Barza”, 1978 – film artistic de scurt metraj,/„Vreau să cînt”, 1979 – film artistic, /„Totul putea fi altfel”, 1982 – film artistic,/„Gleb”, 1984 – film documentar/„Iona”, 1987 – film artistic/„Disidentul”, 1988 – film artistic/„Presimţirea”, 1992 – film artistic/„Copii fără casă”, 1993 – film documentar/„Annengret şi copii ei”, 1994 – documentar/„Moştenirea spirituală”, 1999 – documentar/„Regiunea Kaluga”, 2001 – documentar /„Soroca”, 2002 – documentar/„Regiunea Kolomensk”, 2003 – documentar/„Regiunea Krasnodar. Orlionok”, 2003 – documentar /„Mirajul dragostei / Створення любовi” (Rusia, SUA, România, Ucraina, Moldova), 2006 – film artistic; Pelicule în calitate de operator:„Copii fără casă”, 1993 – film documentar/„Annengret şi copii ei”, 1994 – documentar/„Ce-a de-a treia generaţie”, 1995 – documentar/„Moştenirea spirituală”, 1999 – documentar/„Regiunea Kaluga”, 2001 – documentar /„Regiunea Kolomensk”, 2003 – documentar „Regiunea Krasnodar. Orlionok”, 2003 – documentar/„Arrivederci” – film artistic, 2008 (Moldova); Producător:„Arrivederci” – film artistic, 2008 (Moldova) Roluri în filme:„Regii anchetei ruseşti”, 1996, episodul „Şantajul” – rol episodic; /„La hotarul lunii iunie”, 1982 – rol episodic. 


Scrie un comentariu

Paulina Zavtoni:”Astăzi noi suntem temelia”


z1O doamnă frumoasă, sclipitoare, inteligentă. Şi, desigur, foarte talentată. Posedă un simţ deosebit al umorului, ştie să se descurce în orice situaţie complicată. Activează în teatru deja de 50 de ani! Artistă a Poporului, actriţa Paulina Zavtoni s-a dovedit a fi atât de simplă în conversaţie, dialogul fiind un adevărat moment de a afla lucruri inedite de suflet, de viaţă, de creaţie. Vine dintr-o familie modestă.

Îşi aminteşte cu tristeţe de anii din copilărie, când ţineau în şură un sac cu pesmeţi pentru zile negre. Mama ei, Ana Zavtoni, a rămas văduvă când era însărcinată cu Paulina. Tatăl a murit pe front. „Amintirile scumpe din copilărie sunt mereu cu mine”, zice ea cu nostalgie.zavtoni Întotdeauna i-a mers la oameni buni, pentru care simte o atracţie intuitivă. Contactul viu cu oamenii, iată secretul ei. Era mică, dar avea sentimentul că acele momente, pe care le petrecea în scenă, erau cele mai fericite pentru ea. Şi-a creat, astfel, o dependenţă de teatru, de trăirile inedite, ceea ce a determinat-o să aleagă teatrul. Învăţătorii de la Şcoala nr. 1 (în prezent, Liceul „Gheorghe Asachi”), au fost primii ei susţinători. Profesoara de limbă rusă, Tatiana Cuzminicina, sub a cărei conducere Paulina a interpretat primele roluri din dramaturgia rusă, i-a cultivat dragostea faţă de teatru. z4Prin anii ’60 a depus actele la Conservatorul „Gavriil Musicescu”, la Catedra arta actoricească, cu specialitatea actor de teatru şi cinema. L-a avut conducător pe Arcadie Plăcintă, Artist al Poporului din RSSM, un om minunat şi cu har. Profesori i-au fost şi alţi Artişti ai Poporului: Eugeniu Platon, Valeriu Cupcea... Colegi i-au fost actorii care au creat file în istoria teatrului autohton: Spiru Haret, Victor Ciutac, Vitalie Rusu, Veniamin Apostol, Damian Dimitrov, Mihail Curagău, Viorica Chircă, Dina Cocea, Margareta Ureche etc. Inimile lor băteau la unison, erau darnici şi plini de speranţă… Paulina era studentă când a fost remarcată de Nadejda Aroneţcaia, care conducea studioul de pe lângă „Moldova-film”. Anume N. Aroneţcaia a sfătuit-o să meargă la actorie. z grFiind regizoare la Teatrul „Luceafărul”, a inclus-o pe Paulina în trupa sa de actori. „Am avut noroc. Orice actriţă începătoare visează la un asemenea început de carieră scenică, cum a fost al meu, zice ea. Îndată mi s-au propus roluri în spectacole: Intrigă şi iubire, Costumul de nuntă şi Flori de câmp – spectacole pregătite la Moscova pe parcursul studiilor şi care au fost timp de mai mulţi ani cap de afiş al repertoriului trupei, bucurându-se de mare succes.” De asemenea,z2 N. Aroneţcaia a montat şi „Copilul nimănui” după I. Şkvarkin, cu Paulina Zavtoni în rolul principal. Astfel, Paulina Zavtoni slujeşte scena Teatrului „Luceafărul” de 50 de ani, reprezentând prima generaţie a teatrului.

„Astăzi, noi suntem temelia”, glumeşte actriţa. Model i-au slujit: Domnica Darienco, Ecaterina Cazimirov; dintre actorii ruşi: Iulia Borisova, Vasile Lanovoi, Iuri Iakovlev şi alţii, cu care făceau schimb de experienţă în timpul deplasărilor la şcoala vahtangovistă. z harSpiru Haret… A fost oare vorba despre un destin prestabilit?! Când a văzut-o pe tânăra cu două cosiţe în curtea Conservatorului, Spiru a renunţat la visul său de a deveni agronom şi a urmat-o pe ea, Paulina. „Profesia e ca şi dragostea, se alege o singură dată în viaţă. Dacă nu te căsătoreşti cu persoana iubită vei fi nefericit”, spune actriţa. Au fost un cuplu armonios – atât familial, cât şi scenic. Au jucat împreună în Trei surori de A. Cehov, Pe-un picior de plai şi Ce frumoasă este viaţa de Ion Podoleanu. În piesa Chiriţa în provincie de Vasile Alecsandri au fost extraordinarii Luluţa şi Leonaş. zz Despre cuplul Paulina Zavtoni – Spiru Haret, Alexandru Grecu, Maestru în Artă, a spus că „este una din legendele scenei basarabene. Am fost «furat» de jocul lor scenic, de personajele acestor actori inconfundabili încă din copilărie. Nu mi-a scăpat niciun spectacol în care să fi jucat aceşti valoroşi artişti. Acest cuplu a dat naştere unei veritabile dinastii artistice”.

Spiru Haret a fost o fiinţă caldă, z harcu suflet de copil, iar în scenă – un actor splendid. Casa lor era un laborator de creaţie, unde doar în orele de somn nu se vorbea despre teatru… „Eu am avut noroc, afirmă fiul Constantin. Părinţii mei sunt – doi Actori şi doi Părinţi – cu literă mare. Un cuplu tandru şi un ghem de iubire. Au fost toată viaţa împreună: acasă şi pe scena teatrului.z fl Alături şi la bine şi la rău. Lecţiile de dragoste, de fidelitate ale părinţilor mei stau şi acum la baza vieţii mele.”
Cu părere de rău, în septembrie 1999, Spiru Haret a plecat… în ceruri, iar soţia sa iubită, Paulina, a fost cea care i-a ţinut de mână şi i-a citit Tatăl Nostru până la ultima lui suflare. A fost o despărţire grea, dar până şi în ultimele clipe ei au ştiut să fie alături „înlănţuiţi” de dragostea şi respectul ce-l aveau unul faţă de celălalt. „Suntem o casă de artişti… Feciorul Constantin Haret şi nora, Ala Tuz-Haret, sunt actori la Teatrul „A. Cehov”; fiica Lucia Galac, este profesoară la Academia de Arte; cuscrii, Ivan şi Svetlana Tuz, sunt actori şi ei, iar nepotul Anatol Galac studiază la Liceul de Arte… Probabil, destinul ne-a hărăzit, ca eu şi cu Spiru să stăm la temelia dinastiei noastre.” Sunt momente în viaţă, când simţi un gol imens… „E ceva firesc, mai cu seamă, în prezent. Nu te poţi aştepta doar la succes. Munca actorului înseamnă suflet. Te macină îndoielile: te acceptă regizorul, vei putea să interpretezi rolul, ai procedat corect, publicul te va înţelege, te va aproba?… Ca urmare, uneori, eşti indispusă. Totuşi, optimismul, dragostea pentru teatru, le tratează pe toate.” Actriţa se străduieşte să fie mereu în formă, să arate impecabil, să zâmbească.
Nu-i place, când cineva, fie dintre colegii săi, fie alţi oameni, se plâng de starea precară, consideră, că astfel omul transmite energia sa negativă celuilalt. La fel, nu apreciază când o actriţă la vârsta a treia o face pe „tinerica” şi invers. Realitatea fizică, vârsta actorului modifică radical lectura piesei. Spectacolul pune spectatorul pe gânduri, cum ar fi procedat el în astfel de situaţii… z copE ceea ce se cere de la Teatru! „Când joci un rol negativ, te gândeşti, de unde atâta răutate în acest om? Oare de la naştere e determinat să ajungă în «acea stare»? Interesant e că rolul negativ are mai multă priză la spectatori, îi dă actorului posibilitatea să se manifeste neaşteptat pentru public. Un actor trebuie să se evidenţieze în diferite ipostaze.” Actriţei Paulina Zavtoni i-au plăcut rolurile de caracter, cum ar fi, de exemplu, Fekla Ivanovna din Căsătoria..
. Nu acceptă teatrul ieftin. Recunoaşte că genul comediei este acela care aduce o sală plină de spectatori, deoarece e mai acceptabilă, mai înţeleasă. Totuşi, tragediile şi dramele sunt şi ele bine primite de spectatori, în special, cele jucate de actori buni. Despre corelaţia actor – regizor şi cum se face un spectacol reuşit actriţa consideră că rezultatele vor fi benefice dacă relaţiile dintre regizori şi actori sunt armonioase, calde. Un spectacol e muncă în echipă. Rar se întâmplă când dintr-un material slab iese un spectacol cu priză la public.

z nepValoarea unui spectacol depinde de piesă; determinată de un material bun, de regizorul talentat şi de trupa extraordinară de actori, care să lucreze zi şi noapte. Profesia nu întotdeauna asigură un trai bogat actorului. „Le spun şi copiilor mei, că actorii n-au fost, nu sunt şi nici nu vor fi bogaţi financiar. Ceea ce contează, e spiritul, bogăţia sufletească.” De fapt, în zilele noastre, pentru tineri, factorul financiar contează, doar că doamna Paulina se mulţumeşte cu ce are. Altfel, propune să fie reduse preţurile biletelor la teatru, pentru ca fiecare copil să aibă acces la spectacole. Teatrul trebuie să participe la educaţia copilului.

z3Oricum, şansele tinerilor actori de a se afirma profesional, şi anume, la Teatrul „Luceafărul”, sunt foarte mari. Aici activează mulţi absolvenţi ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Paulina Zavtoni încurajează tinerii. Cu ei actriţa vorbeşte de la egal la egal. E tânără sufleteşte! – o spun chiar studenţii. Este simbolul Tinereţii! „Nepoţii o numesc drăgăstos «Mica», ne relatează fiica actriţei, Lucia Galac, lector superior la Academia de Arte. Energia ei fulminantă nu se potriveşte cu imaginea unei bunicuţe obişnuite. «Mica» este consultantul principal în procesul de pregătire pentru manifestările artistice, la care i-au parte copiii. Mă bucur că este în continuare solicitată şi antrenată în multiple activităţi. Iar nepoţii, ca şi noi cu fratele cândva, îi duc dorul şi se bucură mult, când au norocul să le fie alături… Cu cât devin mai matură, tot mai mult o înţeleg pe mămica. La ea venim după un sfat, cu ea împărtăşim gândurile, bune şi triste.” Viaţa familiei este îndrumată subtil de Paulina Zavtoni, pilonul spiritual al casei. Ea îi adună la toate sărbătorile. Îi place să-şi vadă nepoţii împreună. „Îmi pare rău că trec anii şi eu îmbătrânesc. Trec anii, mă trec şi eu… Dar m-am conformat!” 

Spectatorii o iubesc, colegii se mândresc că o au alături! Cu siguranţă, actorii Teatrului „Luceafărul” au spectatorii lor, care îi iubesc. Artista Poporului Paulina Zavtoni îi are pe ai săi. Uneori spectatorii o întâlnesc pe străzile oraşului şi-i exprimă dragostea şi respectul. Îi recunosc şi vocea care sună la Radioul Naţional, cu care colaborează şi în prezent. „Unii spectatori îşi imaginează, că actorul este identic cu personajul din scenă. Teatrul e un miracol! Ei iubesc miracolele, la fel şi pe actori. Iar o părticică mică din dragostea lor, rămâne cu mine, cu modesta mea persoană!” E convinsă că experienţa e importantă pentru un actor, dar nu întotdeauna. Actorul n-are vârstă, el trebuie să uite că este Artist al Poporului, că a fost aplaudat, difuzat la radio şi TV etc. Actriţa se consideră fericită şi împlinită, deoarece Dumnezeu i-a dat sănătate şi inspiraţie. În teatru e respectată şi utilă. A lucrat cu foarte mulţi regizori şi a fost distribuită în roluri minunate. Le iubeşte pe toate şi susţine că nu s-ar fi lipsit nici de unul, precum nu te poţi lipsi nici de-un deget de la mână. Nu ştie cât va mai juca pe scenă, dar ar dori ca la clipa despărţirii să ajungă cât mai târziu… Iar spectatorii să vină la Teatrul „Luceafărul” continuu. Cărarea aceasta să nu se termine… „Am avut norocul să fiu partenera Paulinei în scenă, spune cu mândrie Artista Emerită, colega de scenă şi prietena Ninela Caranfil. Zic norocul, pentru că această actriţă este înzestrată de la Dumnezeu cu mult har, trăieşte în scenă incandescent, până la lacrimi, astfel, impunând spectatorii să simtă şi să trăiască la fel ca personajul jucat de ea…”

P.S. În 2006 am scris cartea despre Paulzaina Zavtoni şi Spiru Haret, ”Disc teatral în universul Haret-Zavtoni, ulterior schimbând titlul în ”Rapsodie teatrală…” – o biobibliografie inedită pentru care am muncit scurt timp, dar intensiv şi cu dăruire, – un semn de respect şi un cadou în ajunul celor 65 de ani a Doamnei Paulina Zavtoni. A fost o idee spontană, neplănuită, neprogramată, doar iniţiativa mea. Am scris cartea într-un duh, cu călătorii la Tele-Radio Moldova, la prietenii şi colegii familiei Haret-Zavtoni cu interviuri de la Gherorghe Urschi, Alexandru Grecu, Ninela Caranfil, Vorica Nagacevschi, copiii Constantin şi Ala Haret etc. Semnez, că am lucrat asupra cărţii la domiciliu, deoarece la Biblioteca de Arte unde activam, calculatorul nu era disponibil. Dar cel mai important, este ca această lucrare mi-a fost ”preluată” fără ştirea mea de alţi ”autori” în 2011, care in 2012 în persoana Aliona Vârlan-Vântu a primit şi Premiul Ministerului Culturii plus titlul Bibliotecara anului pentru această lucrare a subsemnatei. Dreptate nu există în Republica Moldova, nu face să te lupţi pentru drepturi de autori, nu se face… Dar doresc să fiţi la curent de acest lucru. Cu siguranţă, am toate dovezile. Scuzaţi-mă pentru acest adevăr…

 Svetlana VIZITIU