Elvira Cemortan-Voloşin este o artistă apreciată atât în Republica Moldova, cât şi peste hotarele ţării. Pentru merite deosebite i-a fost acordat Premiul Primei Trienale Internaţionale de Broderie (Cluj, România, 1999), Premiul Muzeului Naţional George Enescu (Bucureşti, România, 2007), Premiul Consiliului Judeţean Bacău (Saloanele Moldovei, 2011) ş.a. Catalogul lansat astăzi este un bilanţ al creaţie artistei. Lansarea lui a avut loc recent şi în cadrul expoziţiei din Parlamentul European, Bruxelles. Mi-a făcut o deosebită plăcere să lucrez la realizarea lui, deoarece în opinia mea Elvira Cemortan-Voloşin este o artistă complexă, foarte talentată, iar creaţia ei este interesant de urmărit. Vreau s-o felicit pe Elvira cu ocazia lansării catalogului „Painting, tapestry, batik”. Să-i doresc multă inspiraţie şi noi realizări pentru că talentul este un dar de la Dumnezeu pe care trebuie să-l dezvolţi în permanenţă. Iar harul pe care-l are cu siguranţă o va ajuta să parcurgă o cale artistică la fel de frumoasă ca şi până acum. Al doilea catalog „Art Symposium „Moldovan Art for your Heart” care a fost prezentat, a fost realizat cu sprijinul europarlamentarului Siegfried Mureşan, Viceministrului Culturii, Igor Şarov, Excelenţei Sale, Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Belgiei. Catalogul include informaţie despre membrii Centrului Cultural ARTELIT din Republica Moldova, care şi-au expus lucrările în cadrul expoziţiei care a avut loc recent în incinta Parlamentului European. Evenimentele din Bruxelles au fost coordonate de Iana Stanţieru şi au venit în susţinerea artiştilor plastici consacraţi, dar şi a celor tineri din Republica Moldova. (Natalia Procop, doctor in studiul artelor, director executiv al Centrului Cultural ARTELIT)
”O apreciez mult pe Elvira pentru creatia ei unica si irepetabila, precum ii este si personalitatea. In tot ce face, fie pictura, batic sau tapiserie, fie un atelier sau o tabara de creatie, fie o expozitie sau o lansare de catalog, – toate le face cu daruire si pasiune. Catalogul ”Elvira Cemortan-Volosin. Painting, tapestry, batik” ingrijit de Natalia Procop si lansat astazi, la zi de aniversare, – evoca o recapitulare a celor mai importante etape in viata de artist si organizator a Elvirei Cemortan-Volosin. Este desigur un bilant intermediar Elvira avand atatea noi proiecte si idei! Pe care ii dorim sa le realizeze cu succes si satisfactie!” (Svetlana Codreanu)
Mai multe imagini de la eveniment: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.464107327077644.1073741834.205579876263725&type=1
Date biografice:
Impresii, Svetlana Vizitiu