Nostalgie de vacanţe

Iată aşa, atât de brusc, într-o zi friguroasă de toamnă târzie, eu sunt atrasă de amintiri cu sejururi din anii trecuţi, – fie, că vara ce vine nu este departe, fie trecutul a rămas deja o amintire… Dar, să spunem Nu nostalgie! Şi totuşi, Ţările Baltice cu Tallinn, Riga, Vilnius – o destinaţie turistică de vis – este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în viaţa trăită de mine până în prezent. Cândva aveam dor de Zatoka, Odesa sau de Sergeevka, localităţi din Ukraina, cu nisipuri scăldate de valurile Mării Negre. Mă urmăresc amintirile cu sejururi din copilărie sau din adolescenţă, extrem de fericite, după ce ani de zile nu mă puteam împăca cu trecerea în trecut a vacanţei mele de vis în Crimeea: Artek, Ialta, Sevastopol, Aluşta, Alupka… Şi azi mai păstrez pietricelele scoase din dafin, şlefuite de valuri şi de timp, – ele în continuare sunt calde, la fel ca şi amintirile despre bucăţica asta de pământ solar. Apoi, vacanţa exotică în Caucazul de Nord cu destinaţii speciale: Kislovodsk, Piatigorsk, Jeleznovodsk, munţii Dombai şi Elbrus, – la fel, cu impresii minunate, iar sejurul cu destinaţia „Codru” de la Hîrjăuca, Călăraşi, Republica Moldova, – le-a depăşit pe toate cu aerul, ape minerale, natura ei deasă şi pinii inconfundabili. Sau călătoria la Oneşti sau Piatra- Neamţ… Indiscutabil, fiecare călătorie are legătură puternică cu sentimentele şi inspiraţia omului în acel moment! Cineva se plictiseşte, altcineva e fericit: depinde de societate, caractere, şi în special, de sănătatea şi dispoziţia ta proprie! Prin urmare, nu face să plângi sau să fii captivat de trecut, – viitorul e mult mai bine! Ce să va mai spun: eu duc dorul şi chiar în acest moment, trăiesc în aşteptarea unui miracol cu destinaţii exotice de vis! Atunci când sunt acaparată de asemenea vise, ulterior, ele neapărat trebuie să se realizeze! Cine ştie, poate dă norocul în mine. Ceea ce contează mai mult, sunt spiritul şi dorinţele, de astfel, – să ştii unde vrei să ajungi. Nu face să stai doar cu amintiri nostalgice, în special, când înţelegi că timpul zboară prea repede, – atunci te poţi adresa la CND Turism vacantespeciale – cu variate oferte de sejururi, destinaţii turistice, vacanţe speciale, vacanţe recomandate etc.
Nu-ţi pierde banii şi timpul pe TV, pe lucruri mărunte, inutile şi cu persoane care te irită. Planeta noastră este uimitor de frumoasă, – se merită să-ţi cheltui resursele pentru studiul colţurilor pământeşti preferând vacanţe cu work and travel. Atâta timp cât cineva urmăreşte viaţa eroilor preferaţi ale serialelor TV, tu poţi deveni eroul unui serial propriu şi să-ţi trăieşti aventura după aventură cu work and travel în America sau alte destinaţii exotice. Terra noastră nu este doar frumoasă, ci una surprinzător de contradictorie: e prea mică şi rotundă pentru a întâlni o cunoştinţă sau persoana de care te poţi îndrăgosti, iar în acelaşi timp, – prea mare pentru a avea suficientă viaţă ca să vezi totul. „Tot” ce este accesibil pentru cei care călătoresc, şi disponibil pentru persoane la care călătoriile sunt un stil de viaţă, hobby-uri, serviciu. Iar ceilalţi trebuie să aştepte vacanţele şi sărbătorile. Dintr-o vacanţă poţi să înţelegi brusc, că ai nevoie de mai mulţi ani de viaţă că să vezi, de exemplu, întreaga Italie sau Canada. „A vedea” nu în sensul unui galop cu aparatul de fotografiat, dar să „simţi” prin pocalul transparent „Lacrima lui Hristos„, sau – la mare, tu, culcat pe spate, să admiri cetăţi în nor ori casele elegante şi înflorite ale oamenilor. Să vezi caracterul italian sau american prin reflectarea ochilor care te adoră. Astfel, pe toate le poţi admira, la dorinţă acceptând orice destinaţie oferită de CND Turism – Vacanțe Speciale, eventual studiind cu atenţie oferte-turistice/vacante-recomandate/destinatii-exotice. – Nimic mai simplu! Trăieşte aici şi acum! Am avut vacanţe ce m-au cuprins cu emoţii calde şi mereu am vrut să strig: „Stop! Opriţi pământul! Încetineşte-te, clipă, tu eşti feerică!”. Am trăit fiecare moment, l-am savurat, l-am conştiinţizat, fără să gândesc la viitor şi să-mi aduc aminte de trecut, nu-mi făceam nici planul pentru seară. Fiorul cel mai mare vine atunci când eşti pe un val de mare, simţind cum el îţi netezeşte pielea, imaginând că eşti o picătură şi integral unică contopindu-te cu acest univers. Ai nevoie doar să te relaxezi şi să te predai valurilor. Ca apoi, în bătaia vântului, să-ţi concentrezi atenţia pe razele solare care îţi ard faţa. Un fior de neredat în cuvinte, ceva similar cu efectul unei prăjiturele cu frişcă sau tortă de Amsterdam, mmmm! Nu te va iubi nimeni, dacă vei plânge de foame asupra frunzelor rucola, însă vei fi adorat dacă pe faţa ta se va simţi încântarea nedisimulată de mâncărurile locale a oricărei destinaţii turistice, fie să mănânci din parmezan sau fructe de mare… Nu-ţi irosi viaţa pe diete sau oameni zgârciţi măcar până atunci cât n-ai savurat pe deplin din vacanţa dorită. Dacă Sofia Loren mergea la Sorrento să mănânce îngheţată, iar Julia Roberts se ruga şi plângea asupra unei pizze din Neapoli, atunci noi chiar avem cu cine ne nivela şi să ne considerăm ideali! 🙂 Natura unor ţări impresionează într-atât, că uneori te face să crezi că visezi… Poţi iubi natura, arhitectura, cultura, arta, bucătăria, viaţa de zi şi de noapte, atmosfera de dragoste sau să joci la o masă de ping-pong… Dacă le doreşti, – este ceea ce îţi poate oferi o vacanţă de vis! Îndrăzneşte!
Nu amâna viaţa până mâine. Nu aştepta căderea monedei euro, maturizarea copiilor, paşaportul nou şi, Dumnezeu ştie ce… Trăieşte acum, cumpără un sejur sau o vacanţă exotică şi vei obţine partea ta de Dolce Vita! Uită de criză şi de toate problemele, care se întâmplă cu noi. Ele deja există şi este necesar să le supravieţuim. Cântă, dansează, începe să te distrezi în ciuda tuturor! Iar cel mai bun mod de a gestiona corespunzător banii – este să le cheltui pe o destinaţie turistică. Banii sunt fără valoare, iar impresiile rămân. Atunci când am fost în călătoria mea de vis, nu aveam bani destui… Acum aş da în plus doar ca să mă simt la fel de fericită ca atunci, şi pentru a retrăi acele zile până la fiecare clipă. Şi acum sunt cuprinsă de sentimente de fericire, care se pare că mă vor rupe în bucăţi mici. Nici pe departe, acelaşi efect să-mi ofere o rochie nouă sau un sac de hrişcă, în caz de război…

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2014

MARIA CEBOTARI: „Sentimentele trec dincolo de cuvinte”

Enigma harului Mariei Cebotari, forţa sa de stăpânire a sufletului uman s-a depistat la nivelul originalităţii etnopsihologice al poporului din care a făcut parte, în virtuţile morale ce l-au caracterizat. Revelaţiile spiritualităţii seculare ale unui neam care reverberează, cu o fatală persistenţă, în marile talente, a predestinat şi personalitatea artistică a interpretei. A fost o Divă absolută a timpului său, cu o carieră artistică de excepţie, desfăşurată pe toate marile scene ale lumii, iar critica muzicală salutând-o pe primile pagini a ziarelor. Vocea inconfundabilă, temperamentul scenic, vastitatea repertoriului de operă şi vocal-simfonic conturează cariera unică a mezzo-sopranei, al cărei timbru de o admirabilă calitate, îmbinată cu o impresionantă ţinută scenică, cucereşte, încântă şi în prezent. O măiestrie care explică succesele cântăreţei în decursul anilor. Viaţa ne oferă fel de fel de surprize: Dincolo de faptul că suntem buni sau răi, trăim fiecare cum putem, uneori reuşind să ne pliem pe dorinţele şi speranţele noastre, alteori devenind supuşii destinului, hazardului, întâmplării…  Excelentă interpretă s-a născut la Chişinău, pe 10 februarie 1910. A crescut alături de fratele mai mare şi o soră, toţi având un talent muzical deosebit. Admisă la numai 14 ani în 1924 la Conservatorul din Chişinău, a fost descoperită, ulterior, în 1926, de contele Alexander Virubov, fostul director al Teatruuli Artistic din Moscova, care, fiind în căutarea unei soliste, rămâne fascinat de vocea şi frumuseţea Mariei Cebotari, îndrăgostindu-se pe loc de ea. Astfel, Maria ajunge în trupa de teatru a contelui, ca urmare, dând reprezentaţii la Bucureşti, după ce pleacă la Paris. S-a afirmat cu strălucire în celebrele saloane franceze, ascensiunea sa remarcându-se printr-un echilibru şi o inţeligenţă cucerire, treaptă cu treaptă, a redultelor atât de râvnite de oricine, dar atât de greu de atins. În acest timp, Virubov, o cere de soţie, viitorul mariaj fiind contestat de către părinţii fetei minore, care o rugau insistent să se întoarcă acasă. Contrazicerile se termină prin moartea tatălui ei, iar Maria, simţindu-se fără sprijin, în cele din urmă, se hotărăşte la mariajul cu Virubov. Urmându-l la Berlin, unde contele, fiind un artist recunoscut, spera să primească la studioul german Universus film un rol de cinema, Maria este aranjată pe trei luni să i-a lecţii de la celebrul profesor de muzică Oskar Daniel, în acelaş timp, studiind aprofundat limba germană, dovedind şi aici performanţe deosebite! Directorul Operei de Stat din Dresda, dirijorul Fritz Busch, intuind viitorul interpretei, fiind fascinat de talentul Mariei, îi oferă imediat un contract. La numai 21 de ani, Cebotari Maria  devine celebră cu viteza unei comete, debutând cu rolul Mimi din „La Bohème”, de Giacomo Puccini, după o pregătire asiduă de câteva luni. Spectacolul a avut un succes răsunător: prin splendida evoluţie a Mariei, cu o eleganţă şi profundă sensibilitate, smulgând lacrimile publicului, şi ropote de aplauze, la bis… La doar 24 de ani, pentru performanţele artistice, i s-a conferit cel mai înalt titlu onorific existent în Germania şi Austria pe timpurile acelea: de Kammersangerin! Urcuşul a fost fulgerător: celebrul compozitor şi dirijor Bruno Walter, după o reprezentaţie a Mariei la Opera din Dresda, îi oferă un contract pe trei ani pentru renumitul Festival de Operă de la Salzburg. Compozitorul Rihard Strauss avea o predilecţie în a o cere pentru rolurile din operele sale, special pentru ea, scriind Femeia tăcută, în care sunt pasaje enorme de coloratură. Opera din Berlin i-a oferit un contract permanent, însă ea a refuzat, rămânând fidelă Operei din Dresda, până 1943, dar cântănd ocazional şi la Berlin. A devenit celebră, cântând pe scenele din întreaga Europă: Basel, Viena, Stockholm, Paris, Bruxelles, Londra, Amsterdam, Praga, Riga. Se înscrie în elita celor mai distinse vedete ale timpului său, cântând cu mari artişti ale lumii, printre care Tito Gobi, Giuseppe Tadei, Benjamino Gigli… A entuziasmat publicul prin rolurile din La Boheme, Madam Butterfly, Die schweigsame Frau, Zerline în Don Juan (Mozart), Tatiana în Eugen Onegin (Ceaikowski), Gilda în Rigoletto (Verdi), Constanţa în Răpirea din Serai (Mozart) etc. În cinematografie a debutat în 1936 cu filmul muzical Madchen in Weib, în regia Viktor Janson, după care au urmat trei filme în regia lui Carmine Gallone: Solo per te (1937), Juseppe Verdi (1938), Amami, Alfredo!, Starke Herzen im Sturm (1937) de Herbert Maisch etc. Şi-a interpretat propriul rol al vieţii sale într-un film italian, regia Guido Brignone, despre viaţa celebrei mezzosoprane franceze din sec. XIX, Maria Malibran (1942). În timpul filmărilor la Starke Herzen im Sturm (1937), îl cunoaşte pe viitorul său soţ, actorul Gustav Diessl, – va avea o căsnicie fericită, dar scurtă, cu naşterea a doi băieţi, Peter şi Fritz. În 1943, în urma unei explozii, casa lor din Berlin este distrusă, şi Maria se transferă sub contract la Opera din Viena. În 1947, va cânta la Festivalul de Operă din Anglia piesa Don Jovanni de Mozart, şi pentru ultima oară, în 1949, participă la Festivalul de Operă de la Salzburg, sub dirijarea lui Herbert von Karajan. În urma a două infarcte, în 1948, Gustav moare, şi la numai un an de la moartea lui, la 39 de ani, moare şi Maria, de cancer la ficat (9 iunie 1949). A fost înmormâtată alături de soţul ei, în cimitirul Doblinger din Viena. Mult timp numele Mariei Cebotari a fost trecut sub tăcere, considerat de regimul comunist ca fiind colaboraţionistă a celui de-al Treilea Reich. Nu mai există nici un temei ca numele ei să nu fie memorat, mai cu seamă că alte naţiuni, germani, austrieci, bulgari, o cinstesc şi în present! În Dresda, Viena, Salzburg există străzi ce-i poartă numele de origine română, iar în 2000, la Berlin a fost dezvelită o placă comemorativă pe fosta locuinţă a artistei, unde ea locuise între anii 1938-1945. La Chişinău, numele ei poartă o stradă şi un Teatru din centul oraşului. Ca interpretă a operelor Mozart şi Strauss a fost neegalată până în prezent, însăşi viaţa ei este un veritabil scenariu! Sigur, cultura nu este rentabilă nicăieri în lume, dar ea trebuie susţinută atât de către stat, cât şi de către mecenaţi. Opera este cartea de vizită a unei naţiuni. Pierderea succesivă a competiţiilor culturale acumulează pierderi pentru cel puţin o generaţie, incalculabile, în pofida sărăciei, aici există spirit, există talent. Din romanul Recviem pentru Maria, de Vera Malev, scris în spiritul traditiilor literare, se simte chemarea eroinei puternice, dramatice, răscolitoare prin pasiunile pe care le trezeşte această meserie minunată, fluxul iubirii necondiţionate, al armoniei universului, trecând direct prin tine pentru a ajunge la cei din jur, care se împărtăşesc astfel, prin muzică, din hrana zeilor, desăvârşirea… Curios fapt aflăm, că interpreta a locuit un timp în hotelul Suisse (actual bloc al Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”). Interesante amănunte despre viaţa Mariei sunt descrise în monografie-album Maria Cebotari în amintiri, cronici şi imagini, recent apărută, autorul Aurelian Dănilă, preşedintele Uniunii Teatrale din Moldova: arhiva sa cuprinde majoritatea filmelor în care a apărut interpreta, inclusiv „Odesa în flăcări” (1942), considerată dispărută. Unica peliculă documentară despre viaţa şi activitatea Mariei Cebotari după scenariul lui Dumitru Olărescu, în regia lui Vlad Druc, numită Aria, un film de 82 minute, a fost prezentat într-un cerc restrâns la Chişinău şi este pus la dispoziţia celor interesati de viaţa interpretei. „N-am mai auzit o Salomeea cu o germană mai perfectă decât Maria Cebotari…  Ea a fost unul din cei mai onoraţi artişti pe care l-a avut Viena… Una din cele mai importante personalităti artistice, de neuitat!” – mentiona dirijorul Operei din Viena, Ernest Marzendorfer. Un an mai târziu după moartea Mariei Cebotari, biograful ei Antonio Mingotti scria: „Vocea ei n-a fost nimic altceva decât tragismul existenţei acestei fiiinţe”. „Niciodată şi în nici o împrejurare nu mi-a trecut prin cap să spun altceva decât că sunt româncă din Basarabia sau, pur şi simplu, româncă”, – Maria Cebotari.

                Svetlana VIZITIU