Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


2 comentarii

Din Biblie ne regăsim…


ArnautRecunosc, sunt o fire romantică. De asta poate nici nu îmi plac cărțile filosofice sau motivaționale. Poate părea straniu, în special pentru un jurnalist, însă ce să-i faci. Îmi place să citesc, pentru că fac parte din categoria oamenilor care atunci când răsfoiesc paginle unei carți mă deplasez acolo. Parcă aș vedea filmul. Anul acesta 3 cărți m-au impresionat! Cartea Cel care mă așteaptă”, de Parinoush Saniee. Pentru că am înțeles cât sutem noi de norocoase. Și cât de tristă este soarta femeilor occidentale. O carte care am citit-o în 2 zile, o performanță pentru mine. Este nu doar o carte, este povestea tuturor femeilor din Iran ce luptă pentru drepturile lor. Deși poate părea straniu, mie mi-a plăcut cartea “Fifty Shades of Grey”. Ce-i drept nu am fost să văd filmul, tocmai pentru că am citit cartea. Nu am vrut să mă dezamăgesc. De ce mi-a plăcut? Nu știu. M-a atras prin faptul că atât de bine se poate vedea în carte că și oamenii aparent reci și duri, sunt în realitate foarte sensibili. Eu am rămas cu această idee. Și “Pavilionul femeilor” de Pearl S. Buck. Este poate unica carte care ilustrează frământările unei societați tradiționale aflate în pragul unei schimbări radicale. Pot să-i spun un studiu matur despre lumea femeilor… –  Iulia Arnaut (jurnalist)

   Plugaru EmiliaPrima carte citită a fost în clasa-ntâi, în vacanţa de iarna si bineînţeles erau nişte poveşti… Apoi au urmat multe cărţi. Nu pot să spun acum, care care anume dintre ele m-a marcat. Mi-a plăcut să-l citesc pe Liviu Rebreanu, mi-a plăcut Anton Cehov, Lev Tolstoi… Iar Ion Druţă, mi-a părut ca o primăvară întrată în casă, ca un suflu nou, ca un vers scris în proză… Poveştile din O mie si una de nopţi le mai recitesc si acum, şi cine nu le-a citit încă, le-aşi recomanda cu mare drag. O întreagă filozofie de viaţa… Dar daca ar trebui să aleg ca recomandare pentru citire doar o singura carte, atunci v-aşi recomanda să citiţi Un veac de singurătate. De Gabriel Garcia Marquez. Veţi vedea cat de singur poate fi omul în iureşul vieţii, cât de zbuciumată, de tristă, ba chiar uneori şi lipsită de sens poate fi viaţa şi totodată cât de dornic de a trăi este omul. Chiar daca e singur, chiar dacă e trist, chiar dacă nu găseşte sensul, pentru oricine, viaţa e frumoasă căci ea rămâne un Dar… Omul care citeşte e un om informat. Un om informat, e un altfel de om… Cartea nu-ţi înlocueşte viaţa. Dar te ajută să treci destoinic prin ea… – Emilia Plugaru (scriitoare)

    luminita suveicaPe mine m-a marcat cartea lui D. Carneghi, care mi-a fost daruita de prietena mea cind am implinit 18 ani. Recunosc, că atunci chiar m-am suparat pe ea, deoarece la acea virsta imi doream un alt cadou. Acum recunosc ca a fost cel mai bun cadou pe care l-am primit. Am citit multe carti in copilarie, şi în prezent, prefer sa citesc o carte buna in loc să privesc stirile la TV. Recent, am citit cartea lui Robin S.Sharma „Calugarul care si-a vandut ferrari-ul”, care m-a impresionat mult si mi-a schimbat viziunea asupra multor lucruri. Am spus-o de mai multe ori ca vreau sa semanam mai multa bunatate in societate, sa fim mai buni si aceasta o spun de cite ori am posibilitatea, dar ma stradui si prin propriul exemplu sa conving colegii, prietenii si pe cei ce ma inconjoara ca se poate sa fim mai buni. – Luminiţa Suveică (Medic-şef sanitar, municipiul Chişinău):

   DoditaCartea este intr-adevar scara urcand pe care, fiecare din noi se manifesta in viata. Si intr-adevar, educatia fiecarui om are ca temelie experienta generatiilor trecute, experienta lasata in scrierile premergatorilor nostri. Aici, este notoriu un lucru sau, daca doriti, o consecinta a scrierilor citite de persoana. Si anume, – impactul si masura intelegerii celor citite si, in final, cum s-a plasat aceasta experienta scrisa in educatia celui care a citit cartea. Pentru mine, cel care vin din secolul trecut, si care a fost educat de un sistem ateist, trezit in toiul constructiei unui stat al intregului popor muncitor, – aceasta scara a inceput conform programului scolar de educatie a unei generatii de oameni sovietici. Perioada sovietica a fost bogata in scriitori care pe mine m-au trecut prin tranzitia basarabenilor din anii de dupa razboi: Vladimir Besleagă, Ion Constantin Ciobanu, Andrei Lupan, Emilian Bucov, Ion Druta, Nicolae Costin. Nu vreau sa zic ca am citit exstraordinar de multe lucrari de-ale scriitorilor moldoveni, dar mi-a ramas dragostea lor de oameni, dragostea pentru meleagul natal, umorul popular mostenit de la strabuni lasat la „fiecare socoteala cu socotelita ei„. Influenta scriitorilor rusi A. Puskin, L.Tolstoi, F. Dostoievshii, M. Gorkii, mi-a lasat o urma adanca in cunoasterea limbii ruse si mi-a dat posibilitatea sa vad din interior tragedia Rusiei afectata de comunismul trotchist si mai tarziu, presiunea unui partid dictatorial. Dar si in perioada transformarii societatii sovietice „Arhipelag Gulag” si „V krughe pervom” ale lui A. Soljenitzyn au lasat o urma de deschidere a urmarilor acestui experiment social. Multe se mai poate de amintit despre romanele istorice trilogice ale lui Alexandru Dumas-tatal , care imreuna cu ecranizarea acestor opere au lasat iaras o alta caramida in firava mea experienta de citire. Din modernismul literar Paulo Coelho, în special, Alchimistul a scandalizat oarecum perceptia mea de existenta contemplativa a lumii. M-au interesat lecturile preferate din cinicii antici Antisfen si Diogene din Cratet. Din cartile citite in SUA as remarca „Patruzeci de zile si patruzeci de nopti„scrisa de nepotul lui C. Darvin. Dar cel mai mult din cartile care au influientat la cresterea mea a fost „Kapitalul ” lui Karl Marx si „Teoriile valorii adaugate „. Astazi, in tumultul economiei de piata ma inspir din cartile lui A. Piz, Napoleon Hill, si tot mai mult analizez ce ne incurca sa ne facem tara asa cum dorim. Pana la urma am ajuns la filosofia lui Petre Tutea care zicea ca „Fara credinta, fara Dumnezeu omul devine un animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.” Ar parea straniu, ca crescut si educat de un sistem ateist, m-am trezit ferm convins de creationism si convingerea ca unica solutie de a face careva schimbari in tara vin de la vorba – „Daca vrei sa-ti faci randuiala in viata, atunci intai sa-ti faci randuiala in ganduri . Ca gandurile noastre devin vorbele noastre si vorbele noastre devin faptele noastre. Iar faptele noastre fac viata noastra!” Economia nu are nationalitate, are legi! Aceste legi nu intreaba cum se numeste functia echivalentului general intr-o economie a oricarei tari. Banii, ca despre ei este vorba, servesc pentru efectuarea tranzactiilor de schimb a marfurilor. Marfurile nu apar din cer, ele sau sunt produse in tara asigurand locuri de munca si salarii muncitorilor, sau sunt aduse, fiind cumparate in tarile unde se produc in cantitati mai mari. In Republica Moldova s-a dus o politica de incurajare a capitalului speculativ. Adica, se aduc marfuri cumparate in alte tari si se realizeaza pe piata republicii, lasand tara dependenta de importuri si alungand forta de munca din lipsa locurilor de producere. Nu va uitati la politicienii care sunt angajati ai acestui cartel de speculanti. Nimeni din ei habar nu au de starea lucrurilor in realitate. Sau, daca cineva este de parere ca se stie totul, atunci vai de aceasta tara, unde lumea nu intelege lucrurile elementare si permite unor natafleti sa se joace cu viata oamenilor! …Principala bogatie a statului RM este pamantul fertil si bogat, se cere un program real de reforma a agriculturii si a vietii de la sat. Cu atitudinea guvernarii ce am avut-o in ultimii ani fata de sfera producerii presupun ca valuta nationala va cadea in continuare si fluxul monetar isi va continua drumul occidentului. Ce sa facem noi toti ?! Sa alegem un garant al Constitutiei toti impreuna si sa muncim cot la cot pentru intarirea statului RMoldova prin plata impozitelor de la realizarea marfurilor produse in teritoriu. Sa alegem sindicate care ar reprezenta interesele celor care muncesc in producere si trebuie remunerati la nivel satisfacator si bun pentru un trai decent al fiecarui cetatean. Cam maricica s-a primit acest discurs neintentionat, dar va asigur ca este rezultatul celor citite, studiate si gandite. As vrea sa zic, ca pana la urma toata viata pe care o petrecem aici este pentru a invata permanent pentru a indeplini legea DemiurguluiIubeste aproapele ca pe sine insuti! – Ghenadie Dodiţă (Consultant financiar în asigurari)

lilia manoleDacă e să pornim de la ideea de a fi pasionat de ceva, asta ar însemna, că omul respectiv cu adevărat îşi cunoaşte valorile sale, nu e superficial, munceşte sufleteşte, este cu spiritul şi ochii printre cărţi şi valori adevărate, îi place lectura, îi place muzica, îi place dansul, îi place plimbarea în aer liber, comunicarea frumoasă şi sănătoasă cu oamenii, deci, este un om împlinit, un om care poate aduce beneficul şi folosul sieşi şi societăţii, sieşi şi familiei sale. Prin interemediul acestor inimi, se construiesc relaţii de încredere , de respect. Or, a fi pasionat, a fi entuziasmat înseamnă a avea un vis, iar acest vis se naşte odată cu venirea ta pe lume… Tu doar trebuie să îl vezi şi să îl desluşeşti, la anumite etape ale vieţii… Cand eram copilă, mă visam pe malul unui lac, cu stelele aproape de creştetul meu, pe care puteam să le înhaţ cu mîna, şi vorbeam cu o Zînă de noapte în limba rusă, deşi limba rusă pe atunci nici nu o cunoşteam. Or, acest vis nu era un simplu vis, de fapt. Aşa am devenit peste ani un foarte bun traducător de limbi rusă şi romana, cunoscînd la perfecţie şi limba rusă, pe lîngă limba romană studiată la Facultatea de Litere, pe care am absolvit-o cu brio. Dintotdeauna am iubit carţile. Acasă aveam o mică bibliotecă, căci tatăl meu şi unchiul meu, din partea mamei, mai ales, erau pasionaţi de cărţi şi de literatură, îmi plăcea să le aranjez, să le citesc cu creionul în mînă. Literele lui Ion Creangă dulci, poeziile Marelui Mihai Eminescu, ale poetului naţional Grigore Vieru mă fascinau, apoi au urmat cărţile, traduse în limba romană, ale scriitorilor ruşi Mihail Şolohov, bunăoară; citeam din literatura universală;şi, deşi aveam doar 10 ani,citeam din Grigorii Belîh şi Alexei Panteleev, îmi amintesc romanul “Republica Şkid”, un roman asemănător cu faptele, descrise de Nicolae Dabija la începutul romanului Domniei Sale „Tema de acasă” , şi multe alte cărţi. Or, în copilărie am citit foarte mult, îmi plăcea să pregătesc lecţiile cu voce tare- orice temă din istorie, geografie, erau citite cu voce tare, iar profesorii din şcoală mă admirau şi îmi spuneau: „Vrem să te vedem la televiziune, acolo meriţi să fii tu”. Studiile la facultate le-am petrecut cu ore maxime în săli de lectură, şi fiecare bursă de student primită o dedicam, în jumătate, pentru procurarea volumelor de opere literare: Vasile Alecsandri, Mihai Sadoveanu, Mihai Eminescu etc… Deşi viaţa ne poate lovi crunt, vom rămîne în picioare doar atunci cînd orice bătălie dusă va fi, ca un cîntec inimos, căci aşa ar trebui, de fapt, să rămînă firea moldoveanului: în clipe amare să găsească un cîntec în suflet, să-i dea lumină şi dumnezeire. Am simţit, prin comunicarea cu altă lume, că nu e valoare şi nu are stofă omul, care este în afara cărţilor şi a literaturii. În cazul în care înţelegi acest lucru, te faci însingurat şi continui să te ajuţi pe tine, ca mai apoi, prin insistenţă benefică şi neordinară, într-un mod lejer, să demonstrezi şi altor oameni plăcerea şi farmecul lecturii, scrisulu, declamaţiei, artei de a comunica frumos şi elocvent. Uneori înţelegi, că eşti sungur şi atunci cu mîna pe inima trebuie sa recunosti, ca da, artistul, omul spiritual, este singur in faţa artei. Singur, vei suferi pentru familie, pentru o lume întreagă, pentru artă, iar sacrificiul în numele artei şi spiritualitatea, prin însăşi conceptul ei, este cea mai sublimă dragoste, care poate şi tratează suferinţe şi mentalităţ, incapabile să devină caractere. O carte citită este un studiu, pe care ţi-l faci ţie însuşi, şi de fiecare dată, cînd recitesc o carte, mă redescopăr, într-o altă dimensiune. Am şi eu ambiţia de a citi cîte două–trei, patru cărţi odată, precum, am văzut, îi reuşeşte şi vedetei noastre Natei Albot. Cineva mă întrebă: „Cum, în ce mod, vrei să citeşti aceste cărţi odată?”, la care i-am răspuns: ” Din una voi conspecta totul, adică o voi parcurge cu creionul şi îmi voi nota în caiet, din Biblie mă voi regăsi, o alta o citesc dis-de-dimineaţă, cu voce tare, şi în pauze, iar a treia carte vreau să o citesc la noapte, gîndindu-mă la omul drag… (Lilia Manole, lingvist, traducător, scriitor, poetă)


19 comentarii

Emil Loteanu: „M-am logodit cu cea mai depărtată stea”


Personalităţi de talia lui Emil Loteanu se nasc la răscruci de secole. El a fost mereu cu sufletul deschis către frumos. Se spune că ar fi putut să fie un regizor de talie mondială, că timpurile n-au fost de partea lui; pentru cei mai mulţi, este „regizorul care a făcut Şatra şi Lăutarii şi care a trăit la Moskova”, alţii îşi vor aminti că el a regizat şi peliculele cinematografice de o enormă forţă artistică: Anna Pavlova, Dulcea şi tandra mea fiară, Luceafărul, Poienile roşii…

Regizor de film, scenarist, actor, scriitor, pedagog… S-a născut la 6 noiembrie 1936, în familia profesorilor Tatiana şi Vladimir Loteanu din satul Clocuşna, Ocniţa. emil-loteanuA moştenit de la bunei si părinţi o latură importantă – bunătatea sufletească, omenia. Dumnezeu l-a înzestrat cu frumoase calităţi şi cu o responsabilitate neobişnuită pentru munca lui. Când avea timp liber, revenea la baştină. Precum scrie in una din poeziile sale, era un copil zburdalnic si zvapaiat din fire, iubea sa cutreiere crangurile si miristile. La varsta de sase ani, a mers la scoala, apoi a fost nevoit s-o paraseasca si sa se refugieze impreuna cu parintii la Radauti, Romania (alatuir de manastirea Putna), unde isi continua studiile, manufestandu-si talentul in cadrul cercului dramatic si la spectacolele organizate in scoala. Ulterior, familia era transferata in orasul Ramnicu-Valcea si de acolo, la Bucuresti. Emil absolveste Liceul „Sfantul Sava” (in prezent, „Nicolae Balcescu”), si numai o abordare obtuza, specifica anilor ‘ 50 si un „dosar” cu probleme vor face ca tanarul Loteanu, care visa sa cuprinda lumea pe pelicula de celuloid sa nu fie admis la IATS, Bucuresti. lote
Marcel Loteanu, fratele, şi-aduce aminte: ”După refugiul din ”44, soarta a vrut ca Emil să rămână cu tatăl la Rădăuţi, iar eu am însoţit-o pe mama la Bucureşti. La 13 ani, după ce moare tatăl, Emil fuge prima dată în Basarabia, căutând adăpost în casa buneilor de la Holencauţi. Era în 1949, el nu avea acte, iar legea cerea să fie predat înapoi grănicerilor români. Aşa am ajuns să fim din nou împreună, să locuim pe strada Heleşteului, Cartierul Primăverii de azi… În curtea casei, Emil făcea cu noi piese de teatru. Monta ”Scufiţa Roşie” şi eu jucam rolul lupului, şi plângeam. Dar el era… regizorul. Cred că l-a influenţat faptul că locuiam lângă Studiourile Sahia. Auzeam muzică, post-sincroanele. Adunam resturile de peliculă aruncate după montaj şi făceam artificii. El sărea gardul şi se împrietenea cu operatorii, cu regizorii… A contat şi faptul, că în ”50 în casa noastră s-a turnat primul film artistic românesc – „Viaţa învinge”. După ce i-a fost refuzat dosarul de admitere la IATS, Emil s-a repatriat în Basarabia, ca să poată studia la Moskova. Pe-atunci, în România era greu pentru basarabeni: nu te puteai afirma, nu-ţi puteai susţine calităţile… Culmea ironiei: el a trăit atât de mult la Moskova, unde se vorbea ruseşte, şi şi-a manifestat românismul peste tot. A reuşit să promoveze valori naţionale, cu actori moldoveni şi români, pe banii ruşilor. Oficialităţile basarabene l-au alungat, iar românii i-au recunoscut valoarea mult prea târziu. Cu puţin timp înainte de a muri, i s-a decernat Premiul de excelenţă a Fundaţiei Culturale Române…”mi-s-ochii-arsi-de-frumusetea-ta-poezii-emil-loteanu-x300_2
Pentru ambele maluri ale Prutului, opera lui Emil Loteanu rămâne o provocare. I s-a furat libertatea şi a încercat s-o recupereze. Libertatea şi iubirea, – cele mai mari ”nevoi” ale sale: în ”Şatra” ţiganul, nu întâmplător, este simbolul libertăţii absolute, care e mai importantă ca dragostea…
Pentru susţinerea examenului la cinematografie, la VGIK (Moskova, 1956-62), Emil Loteanu a scris o lucrare despre un film american, pe care l-a văzut împreună cu mamă-sa, şi care l-a marcat pentru o viaţă. A fost admis, a reuşit să absolve facultatea, făcând, concomitent, încă doi ani de actorie la MHAT şi, asistând şi la lecţiile de la Institutul de Literatură ”M. Gorki”. I-a avut ca profesori pe cunoscuţii regizori M. Romm, G. Roşal, G. Kozinţev etc.
După finişarea studiilor, în 1962 este repartizat la Studioul ”Moldova-Film” din Chişinău în calitate de regizor de filme artistice. În anii 1973-83 se produce ca regizor la Studioul ”Mosfilm”. A fost conducător la două promoţii de regizori de film în cadrul şcolii superioare de regie. În 1988 inaugurează la TVM emisiunea „La steaua care-a răsărit”… În perioada 1987-92 este preşedinte al Uniunii Cineaştilor din Moldova.emil-loteanu
Debutează cu versuri inspirate pe paginile revistei ”Contemporanul” din Bucureşti (1948). Se afirmă ca poet, primii săi paşi în literatură fiind dirijaţi la Chişinău de Anatol Gugel. În 1952 debutează la „Tinerimea Moldovei” cu poezia „Cântecul marii iubiri”, după ce continuă să publice versuri în ziarul „Moldova socialistă” şi în revista „Octombrie”. Placheta „Zbucium” (1956) poetul a editat-o la numai 20 de ani şi a constituit o adevărată explozie lirică. Scriitorul Gheorghe Malarciuc va spune: „E zbuciumul inimii sale, e chiar inima sa cu tot ce conţine ea mai bun şi pe care poetul o închină semenilor săi”. Au urmat culegerile de versuri şi proză care sunt primite cu acelaşi entuziasm: „Chemarea stelelor” (1962), „Vioara Albă” (1963), „Belaia raduga” (1964, Moskova), „Ritmuri” (1965), nuvela „Bucolica” (1966), „Versuri” (1967), nuvela „Lăutarii” (1972), „Sufletul ciocârliilor” (1974), „Zov liubvi” (2001). La Editura „Litera” apare postum volumul selectiv „Chemarea stelelor” (2003). Versurile publicate puneau în valoare un poet talentat, dar, spre surprinderea colegilor de generaţie, Emil Loteanu a schimbat muza poeziei pe cea a cinematografiei. Debutează ca actor la Teatrul dramatic „Puşkin” (1953-54), iar ca regizor, în anii de studenţie, cu lucrarea de curs – filmul de scurt metraj „Măria sa Hora” (1960). În aceeaşi perioadă se produce în câteva roluri.

Cariera sa cinematografică îl desemnează ca scenarist şi regizor al filmelor: ”Aşteptaţi-ne în zori”(1963), ”Poenele roşii” (1966), ”Această clipă” (1968), ”Lăutarii” (1971), ”O şatră urcă la cer” (1976), ”Dulcea şi tandra mea fiară” („O dramă la vânătoare”, 1978), ”Ana Pavlova” (1983), ”Găoacea” (1990), toate fiind premiate cu premii internaţionale şi naţionale:
„Asteptati-ne in zori” (1963) – cu o intreaga constelatie de nume noi: Ion Scurea, Ecaterina Malcoci, Dumitru Caraciobanu, Nina Doni etc.
„Poienele rosii” (1966) – o balada mioritica moderna, devenita pe parcurs carte de vizita a studioului cu Svetlana Toma si Grigore Grigoriu, ce vor reveni emblematic, in creatia regizorului;
„Aceasta clipa” (1968) – a luat Premiul II la Festivalul unional de filme de la Mensk;
„Lautarii”(1971) – prezentat pe ecranele multor tari ale lumii, distins cu Premiul „Scoica de aur” la Festivalul International de filme de la San Sebastian (1972),Marele Premiu la Festivalul International ce dezvaluie tema artei si folclorului (Italia, 1972), Premiul „Nimfa de Aur” la Festivalul International de filme din Neapole (Italia, 1972), Premiul spectatorilor si al presei pentru cel mai bun film la Forul Cinematografic din Milano (1978). Prin „Lautarii” regizorul si-a deschis drumul in Europa.
Urmeaza fresca dramatica a vietii si creatiei marelui Eminescu, filmul televizat „Luceafarul” (1986), pentru realizarea caruia Emil Loteanu obtine Premiul de Stat al RSSM (1988).
La studioul „Mosfilm” monteaza filmele: „O satra urca in cer” (1976) – una din cele mai spectaculoase creatii, proiectata in peste 100 de tari, distinsa cu Marele Premiu „Scoica de aur” la Festivalul International de la San Sebastian (1976), un mare succes comercial al acestor ani; Pemiul pentru cea mai bune regie la Festivalul International al celor mai bune filme din lume din Belgrad (Iugoslavia, 1977), Premiul pentru cel mai bun film al anului la Festivalul International din Praga (1977); Premiul pentru rezolvarea plastica a secventelor la Congresul XI al UNITEX din Paris. Protagonisti: interpretii sai predilecti – Svetlana Toma si Grigore Grigoriu.
„Dulcea si tandra mea fiara” („O drama la vanatoare” Cehov), 1978, remarcat la Festivalul celor mai bune filme din Belgrad (1979);
„Ana Pavlova” (1983) – realizat in colaborare cu studiouri si cineasti din Anglia, Franta, Cuba, Germania si distins cu Marele Premiu pentru cea mai inalta contributie in arta cinematografica; Marele Premiu pentru cea mai buna coproductie, Premiul Pentru cea mai buna lucrare de operator, Premiul Pentru cel mai bun film strain, etc.Emil_Loteanu,_Maria_Biesu,_Eugen_Doga Este autorul a peste 20 de filme de succes şi a scris scenarii la toate filmele sale – bilanţul de trei decenii de activitate cinematografică a regizorului Emil Loteanu.
Filmele sale i-au făcut celebri pe mulţi actori din Moldova, care, la rândul lor, au contribuit la succesul creaţiilor lui Loteanu (Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Mihai Volontir, Maria Sagaidac, Victor Voinicescu-Soţchi, Victor Ciutac, Dumitru Caraciobanu, Domnica Darienco, Vasile Zubcu, Vlad Ciobanu, Mihai Curagău, Sergiu Finiti, compozitorul Eugen Doga, etc).
În 1969 pentru merite deosebite în domeniul cinematografiei, lui Emil Loteanu i s-a conferit titlul de Maestru în Arte din Moldova, iar în 1980 titlul de Artist al Poporului din Federaţia Rusă. Membru de Onoare al Academiei Internaţionale de Film „Nica”, ”Ordinul Republicii”.
Este trist când moare un om, dar este îngrozitor de trist şi de împovărător, când un Artist al neamului nostru, precum este Emil Loteanu, moare printre străini, pentru că la noi nu i s-au creat condiţii minime ca să trăiască şi să moară acasă. Nu e nicio vină în faptul că Moskova l-a primit în pământul său, e spre cinstea ei. Este vina noastră că nu ştim să apreciem valorile naţionale, şi ar trebui să ne pună în gardă că, de la începutul lumii şi până azi, n-am putut fi fericiţi, pentru că nu i-am avut pe toţi ai noştri acasă, că nu i-am putut crea un loc pentru viaţa şi opera lui Emil Loteanu, un loc pentru mormântul său în ţărâna natală.
A suportat şi atacurile urâte din 1996, când a vrut să candideze la preşedinţie. Şi iată, că nici o amintire nu a rămas în urma lor: cine îşi mai aduce aminte de politicienii din acea epocă? Iar filmul lotenean “Luceafărul” din 1986 pare mai apropiat. Doar arta făcută cu sinceritate, credinţă şi dragoste faţă de popor, va dăinui! S-a stins din viaţă la 18 aprilie 2003 şi este înhumat în cimitirul Vaganicovscoe din Moscova.
În aprilie 2008, la Centrul Cultural „Odeon” din Chişinău a fost prezentat filmul documentar “Lupul marilor drumuri”, regia Octavian Grigoriu (fiul actorului Grigore Grigoriu). Documentarul este ”o baladă despre Emil Loteanu, despre drumul lui spre „capătul luminii”. Octavian Grigoriu l-a cunoscut pe Emil Loteanu din fragedă copilărie, l-a văzut în casa lor: „Am simţit întotdeauna o înrudire spirituală cu acest om pentru care fiecare clipă trăită era o nouă descoperire a lumii. facebook-fotografia-zilei---emil-loteanu-si-robert-de-niro-1366571517A fost şi uşor, şi dificil să realizez acest film, pentru că aveam la dispoziţie foarte mult material şi când a trebuit să renunţăm la o parte din el, a fost precum am tăia din carne vie.”
Regretatul actor Grigore Grigoriu spunea ca Emil Loteanu e un talent, care aduce cu sine lumina. Svetlana Toma ii este recunoscatoare si astazi, pentru ca a adus-o in lumea filmului, i-a cizelat gustul si i-a format atitudinea fata de profesie. Sergiu Finiti, artist al poporului: “Eram invitat la Caunas pentru rolul lui Burbulea in filmul “Satra”. Special pentru a obtine acest rol am invatat sa calaresc si cateva trucuri. Cred ca anume acest lucru i-a placut lui loteanu, pentru ca m-a invitat la un rol la care ravneau mai multi. Au urmat opt luni de filmari, timp in care ne-am imprietenit si am invatat lucruri de la maestru, pentru ca teatrul difera de film. Eram si certat, si laudat, or cei care l-au cunoscut pe Loteanu, stiu, ca avea un caracter expansiv, vulcanic. La filme n-am mai colaborat cu el, dar am avut onoarea sa lucrez sub indrumarea lui in Teatrul Actorului de Cinema, pe care il instituise pe langa Uniunea Cineastilor si care a lansat o singura premiera. Apoi, si Loteanu s-a saturat sa lupte cu morile de vant, ca urmare si teatrul a disparut in scurt timp.”
Mihai Curagau, artist al poporului: “Imi pare rau ca s-a dus si imi pare rau, ca a filmat putin in Republica Moldova, – mai mult la Moscova. Loteanu era haituit, asa erau vremurile. Desi, stia sa deschida usile, I se puneau mereu bete in roate. Asa s-a intamplat si cu Vlad Iovita, si cu Gheorghe Voda”.
Mihai Cimpoi, scriitor: “Ne-a dus faima in lume prin filmele sale, cu pitorescul nostru, cu oamenii nostri frumosi, ne-a adus o solie de bunatate, de dragoste pentru frumos… A fost un cineast dublat de un poet”.
Mihai Dolgan, critic literar, a recunoscut, ca Loteanu “ se afirma ca un poet al patosului si energiei romantice”. Scriitorul Andrei Lupan l-a mentionat ca pe unul din “cei mai straluciti creatori al poeiei moldovenesti tinere… Talentul lui nu se grabeste spre desavarsire, ci se zbate intr-o nesatioasa si plina de hazard lupta a intrebarilor”. Leo Botnaru, scriitorul, i-a evidentiat “frumoasa proprietate a personalitatii si talentului sau: capacitatea de a surprinde, de a fi interesant, necesar si mereu asteptat in noile sale descoperiri… E un nume de personalitate, un nume popular”.
Destinul artei moldoveneşti depinde, în primul rînd, de cei care se vor dăscăli şi apostoli. Eu cred că am venit în cinematografie din spaţiul mioritic. Sunt “şcolerul” ciobanilor noştri plecaţi de secole în câmpiile cosmice spre a lumina şi a încălzi universul”. (Emil Loteanu)
        Svetlana Vizitiu