Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


7 comentarii

Alina Matei la Clubul ”Impresii din viata si carti”: Traieste cu atitudine! Traieste frumos!


Pentru voi toți care mă știți, mă iubiți, mă urâți, ma aveți, mă priviți, mă certați, mă sfătuiți, chiar dacă sunteți sau nu lângă mine…   Cea mai grea întrebare este să vorbești despre tine, despre ceea ce faci și ce ai vrea să mai faci, de aceea cu mare greu am acceptat a fi protagonista Clubului ”Impresii din Viață și Cărți” (am amânat invitația de vreo 4 ori). Totuși, nu aș putea să încep fără a mulțumi pentru invitație organizatorilor Clubului, în special dnei Svetlana Vizitiu și Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”.
Cine sunt eu? Sunt un sufleţel foarte frumos, de femeie, care își urmează misiunea frumoasă de a ajuta alţi oameni, de a învăţa continu, de a dărui şi de a primi. Pun suflet în tot ce fac, mă implic, mă interesează. Cam asta sunt eu, pe scurt, că intram noi în detalii pe urmă, la Club, pe 8 iulie…

Copilăria mea a fost frumoasă. Am crescut într-o familie normală, echilibrată, Am fost copilul cel mare al familiei, drept pentru care, încă de atunci, am resimțit o mare responsabilitate… Vreau să cred că am primit cei 7 ani de acasă și o educație bună. De mică am fost (și încă mai continui a fi) rebelă. Nu-mi plac lucrurile impuse, regulile scrise, de aceea am înșelat (și încă mai continui să înșel) așteptările părinților mei care, deși își doreau ce-i mai bine pentru mine, eu am ales pachetul întreg (binele și răul) pe care l-am explorat cum am considerat de cuviință. În ultima perioadă sunt destul de incomodă pentru cei apropiați pentru că nu răspund nevoilor și așteptărilor lor.
Și chiar dacă la un moment dat am fost forțată să învăț dintr-un număr de greșeli, dacă ar fi să dau timpul înapoi, aș merge tot pe drumul meu, experimentând viața cu bune și cu rele. Pentru că eu trăiesc în extreme. Pentru mine nu există jumătăți de măsură. Ori iubesc, ori nu. Ori muncesc, ori mă distrez. Ori scriu, ori explorez. Nu fac nimic pe jumătate.
Mi-a plăcut dintotdeauna să transform drama într-o poveste de succes. Să depășesc orice suferință, renăscând din propria cenușă. Și pentru că am reușit să mă regenerez constant prin experiențele traversate din copilărie și până astazi, îmi place să cred că sunt precum pasărea Phoenix.
Am știut dintotdeauna că investind în tine, în intelectul tău, în dezvoltarea ta personală, crești. Și crescând, obții rezultate și mai bune. De aceea am pus accent pe studii, am urmat facultatea pe care o doream (Jurnalismul) și nu cea care îmi era oarecum impusă de părinți (Medicina).
Sunt mândră că am reușit să dau contur unui vis al meu mai vechi – de a lansa un portal pentru femei – http://www.thewoman.md – care, metaforic vorbind, reprezintă transpunerea în realitate a unei femei independente, puternice (puterea mea provine și dintr-o mare sensibilitate), o femeie dornică să facă bine, să călătorească, să cunoască și să învețe din fiecare experiență trăită.

A fost foarte frumos şi foarte greu! Cred cu toată convingerea că într-o viață putem renaște de mai multe ori, de aceea am simțit la un moment dat că trebuie să lansez un proiect de suflet, o serie de workshop-uri care să încurajeze femeia să-și exploreze potențialul interior. Cam tot de atunci am făcut și eu cu adevărat cunoștință cu mine, am învățat să mă iubesc și am prins curaj să caut în interiorul meu răspunsuri pe care le tot amânam. De obicei, cele mai bune răspunsuri îmi vin într-o stare de linişte și bucurie. Câteodată în vis, când dorm, primesc nişte răspunsuri, îmi vin idei despre ce să fac, despre cum să scriu. Am lansat workshop-urile, fără pretenția de a da sfaturi sau de a da lecții cuiva, pentru a scoate în evidență o mare problemă a femeii moderne: lipsa încrederii în sine, lipsa respectului de sine, lipsa identității dacă vreți, încercând, împreună cu speakerii și specialiști din diverse domenii, să arătăm femeii cea mai bună variantă a ei! Și asta pentru că vreau o lume în care femeile să își realizeze valoarea și să se comporte ca atare. O lume în care femeile nu se vând pe puțin. O lume în care femeia nu se plânge de discriminare. O lume în care să poți să iubești cu adevărat, fără dependențe și așteptări. O lume în care femeile investesc în interiorul lor mai mult decât în exteriorul lor.
Odată cu acest proiect am ajuns să mă implic și în numeroase acțiuni caritabile. Și mă bucur că sunt susținută în acest sens de oameni minunați, care își pun resursele, relațiile și timpul lor în ajutorul unor copii sau femei aflate în dificultate. Sunt mândră pentru că m-am regăsit între oameni la fel ca mine, oameni care pot să ajute. Și nu pentru că-i dau lucrurile și banii afară din casă. Ei ajută pentru că au sufletul la locul lui. Acum am ajuns să fac ce îmi place și mi-e clar că asta vreau să fac toată viaţa mea. Că ăsta este drumul meu, că în direcţia asta vreau să merg, ştiu că vreau să ajut oameni şi mai ştiu că vreau să o fac orientat preponderant către copii și femei.
Pentru că și eu, la rândul meu, am primit ajutor prin oameni. În momentele cele mai grele a venit cineva și mi-a întins o mână să merg mai departe, învățându-mă lecția bunătății, generozității și a încrederii.
Mai am și alte idei, proiecte care în general vizează educaţia, modul sănătos de viață, lucruri esențiale pentru o viață mai bună, dar ele au nevoie şi de susţinere financiară.
Cred însă că cel mai reușit “proiect” al meu este băiatul meu. Odată cu el am trăit foarte multe descoperiri, foarte multe schimbări, am început să îmi dau seama mai mult cine sunt eu, care este drumul meu, ce dureri am și ce vise, ce fac cu viața mea, în general. El m-a ajutat foarte mult să mă descopăr. Şi m-a mai învăţat să ascult. E un lucru foarte important. Pentru că, dacă îl asculţi şi îi dai posibilitatea să se exprime, un copil îţi spune soluţii la orice problemă ai avea tu.
Mă bucur că am reușit să-l învăț ce înseamnă compasiunea, să-l îndrum spre activități caritabile și să-l fac să înțeleagă pe ce sistem de valori ar trebui să ne construim viața ca să o Trăim Frumos.
În general, mă consider un om împlinit și binecuvântat cu o viață frumoasă, chiar dacă-mi testează zilnic limitele și slăbiciunile. Dar, chiar ăsta este rostul nașterii mele. Să devin un om mai bun în fiecare zi. Fiecare zi este o nouă invitație la evoluție și nu-mi permit să mă trezesc a doua zi mai proastă decât ieri.
Cu drag de voi, Alina Matei

Referintele prietenilor:

Imi plac femeile puternice si inteligente. Multe succese, Alina, urmeaza-ti misiunea! Te astept cu noi proiecte si-ti multumesc pentru sinceritate!Ana Iacub

”Excesul de modestie este o prostie”, – o frază pe care am reţinut-o de la Boris Gamurari, fost ministru al apărării. Doamna Alina se încadrează în această formulă: multe realizări şi modestie. Are puse-n punga vieţii suficiente. Un drum luminat înainte! Diferiţi, însă în această învălmăşală sunt lucruri majore: cumsecădenie, persevernţă, şi, cred, un suflet bun. Să nu ne lăsăm în butoiul cu pesimism, să nu ne dăm bătuţi, şi cînd îţi vine să „i-ei lumea-n cap – suie-te pe capul lumii”! Cam aceste sunt învaţamintele de la această întîlnire frumoasă de la Clubul IVC  la BM B.P.Hasdeu…  Alina, e femee frumoasă! O femee deşteaptă! Viaţa DVS e înainte! Mai mult optimism! Realizări personale înainte! Nasul sus! Respect! Meritaţi! Sunt al DVS – prieten!Andrei Covrig

Lumea are nevoie de oameni fericiți, iar Alina este omul care atunci cînd poate să facă un om fericit o face fără a ezita prin acțiunile ei de caritate. Pe Alina am cunoscut-o prima dată cînd am dat un interviu și pe portalul ei a scris despre mine, ulterior mi-am dat seama că este o fată tare sensibilă și o mamă extraordinară, e profesionistă și dacă are un scop neapărat îl realizează. Cu siguranță nu îi este ușor, nu i-a fost ușor dar ceea ce face face cu suflet și dăruire, e mereu cu fața spre oamenii simpli, e mereu gata să dea o mînă de ajutor celor nevoiași să le vină cu o îndrumare pentru ce o respect enorm de mult. Azi am descoperit-o și mai mult, pe deoparte modestă, pe de altăparte plină de a dărui dragoste și de ai ajuta pe cei din jurul ei. E o femeie puternică cu scopuri în viață, cu vise, așa o văd eu pe Alina și îi mulțumesc că a fost deacord să ne povestească despre realizările ei, ceea ce face este foarte util și binevenit. – Violeta Gasitoi

Я получила настоящее удовольствие от этой встречи. Я бы хотела, чтобы со мной вместе присутствовала моя дочь, т.к. считаю, что история Дны Алины Матей довольно поучительна и полезна для подрастающего поколения. Также мне понравилась атмосфера, царившая сегодня: свобода высказывания и уважение друг к другу, я бы даже сказала взаимная поддержка. Жаль, что было немного людей, наверное из-а того, что многие в отпусках, за пределами города, разъехались: кто к морю, кто в горы.)). Сама Алина Матей предстала перед нами как настоящий профессионал в области журналистики, целеустремленная личность и приятная женщина. Хочется пожелать ей дальнейших успехов на ее поприще. (Что,собственно, я и сделала, прощаясь с ней). – Evelina Bocanchamatei

Este o placere sa te intorci acasa si sa simti ca este viata in Moldova. Sa vezi cum frumoasele noastre doamne, fiind nu numai mame, dar si doamne de succes, se sustin una pe alta. Experienta Alinei m-a impresionat si m-a incurajat. Inca o dovada ca in tara avem oameni destepti, buni la suflet, gata sa intinda o maina de ajutor celor ce au nevoie. Multumesc Alinei pentru intalnirea frumoasa si bravo Svetlanei Vizitiu, ca nu mai oboseste sa descopere perle in Moldova! Felicitari!!! – Ludmila Sandu

O femeie puternica, inteligenta, frumoasa, unica in toate este prietena noastra Alina Matei! Am ascultat cu mare interes istoria vietii parcurse si am inteles de unde isi au origine calitatile extraordinare ale ei. Pe linga faptul ca este o Femeie puternica, frumoasa, inteligenta – ea mai este o Profesionista si o Mama extraordinara. Imi ramine doar sa ma mindresc ca am in cercul de prieteni o asa valoare si sa ii Urez implinrea tuturor proiectelor propuse atit pe plan profesional cit si pe cel personal. Succese! – Inga Albu. 


10 comentarii

Mamici, tatici, bunicuti: Recomanda!


Sunt carti pline de explicatii si de imagini, ce contin extrem de multa informatie si care te invata sa citesti si sa intuiesti gandurile altora prin gesturile si exprimarile lor. E vorba de mamici, tatici si bunicuti.. Sunt multe carti ce ne recomanda, si merita sa fie citite. Si cu atat mai mult, sunt oameni de la care ai ce invata! Ascultati-i! – puneti idei si imagini la suflet, si, la randul sau, deschideti-va inima voastra! Impartasiti-va!                                                                                                                              Alexandra MARTA, jurist, interpreta de muzica usoara.

ImaginePână la o vârstă nu mi-a plăcut să citesc, aveam alte interese, ca cele ale cantului, pictura in ulei si acuarela… Deși, am citit de mica, nu am simtit plăcerea aceea pe care o simt acum când citesc o carte, in special, la tema: ”Cum sa ai grija de copil”.  Se pare ca cu varsta ne schimbam si preferintele. dar, nici acum, nu-mi prea gasesc timp, cat n-as dori de mult, sa citesc in liniste: de curand am nascut un baietel minunat, pe Timur… Fiul meu este prioritatea mea! Cu toate acestea, dintre toate cărțile pe care le-am citit până acum, am să vă recomand doar câteva: ”Secretele succesului” de Dale Carnegie; o carte incredibila, îți va schimba percepția asupra felului în care trebuie să relaționezi cu oamenii, o recomand cu mare caldură. Fără discuție este cea mai bună carte. In adolescenta, am fost marcata de ”Coliba unchiului Tom” de Beecher Stowe, de altfel, m-au impresionat si romanele lui Theodor Dreiser ” Jennie Gerhardt”, ”Tragedia americana”; iar in copilarie, adoram ‘‘Povesti populare moldovenesti”, Povestile lui Ion Creanga. Imi placea sa-l recit pe Bacovia, poeziile lui despre anotimpuri.. Mă bucur de fiecare carte, care te pune pe ganduri, plus, pe emotii pozitive. Am uitat ce carte era, imi amintesc, ca am fost uimita sa descopar, ca toate posesiunile materiale sunt nesemnificative, ele nu ne aduc fericirea, ci doar fericirea de moment… Adica, mi-am dat seama de realitate. Imi doresc sa citesc Biblia in intregime.

VITALIE CATIRAU, capitan, politist. Militar in suflet.

Imagine

Sa fiu sincer, de mic am ramas impresionat de „Cîntătoarele din Mărăcini” de Colleen McCullough, ”Coliba unchiului Tom” de Beecher Stowe, ”Calaretul fara cap” de Mayne Reed, de lectura clasicii universale… Toata opera lui Dosteievski, am citit-o, si m-a marcat mult! Scriitorii preferati sunt si Gustave Flaubert, Shakespeare, A. Dumas, Dostoevskii, Stendhal, M. Drumes, L. Rebreanu, Suvorov.. Lectura, ca si intreaga arta este pentru oamenii cu un nivel de cultura si totodata material suficient pentru a avea nevoie si de asta. In conditiile in care, cetatenii sunt stresati de foarte multe griji, probleme, dar mai intai de toate nu au incredere in nimeni si in nimic, la ce le-ar mai servi literatura artistica? Despre literatura de specialistate nici nu poate fi vorba intr-o Moldova in care se promoveaza ideea ca nu avem specialisti calificati, iar ei exista dar nu se pot angaja, pentru ca prioritate au apropiatii unor persoane influente si la fel de neprofesioniste ca si protejatii lor (am patit-o chiar eu). Dacă am avea un trai decent, sunt sigur că orice om are capacitatea să se intereseze de cultură, știință, educație și să citească o carte, să încerce ceva nou, nu doar să se gândească cum să supraviețuiască.  Eu cred în oameni, nu în politicieni, iar expresii de genul că (oamenii de la țara sunt proști sau needucați poate veni doar din mintea unui om neintelept). Pasionat fiind de lectura, chiar de la o varsta frageda (ii multumesc mamei, care a avut grija sa ne insufle aceasta dragoste), am citit tot ce-mi nimerea in cale, iar cu trecerea timpului si cu inaintarea in varsta am fost captivat de romanele de dragoste, la fel, si de cele de aventura,…mai putin, SF-ul. Puteam sa fiu o zi intreaga in „captivitatea” unor carti . Cu parere de rau, la moment, nu citesc atat de mult, oricum incerc, alteori, sa improspatez bibliografia personala cu o noua carte. In present, preferintele sunt mai mult axate pe romane istorice, sau chiar relatari documentare, eu, fiind pasionat de istorie: tot ce e legat de acest domeniu ma atrage… Istoria e o enigma ! Ultima carte citita si recitita, si care m-a captivat e „Funia impletita in trei” de Petru Bogatu; e o carte excelenta!

IRINA POPOV, medic

ImagineUneori citesc din literatura de scoala a fiicei mele Coriina, caci noi, parintii, pe timpuri, nu am trecut-o, si adesea, discutam cu ea – ce si cum, mai ales, cind intimpina dificultati. Multe din recomandari de carti, postate pe bloguri, desigur, le-am citit, mai cu seama, in copilarie si adolescenta. Mama mea a predat la facultatea de biblioteconomie: am de la cine invata… Am si o biblioteca enorma acasa.  Ma stradui, sa fiu la curent cu toate informatiile din editiile de specialitate; scriu pe aceasta tema, pentru site-ul thewoman.md

IURIE BADICU, Director ORDA, jurnalistImagine

Sincer sa fiu, în ultimile șase luni n-am citit nici o carte nouă, doar legi și proiecte de legi de tot felul… Totuși am recitit, zilele acestea, 2 cărti foarte dragi, cu schite prima, cu poeme a doua, e vorba de Victor Teleuca, „Goniti pasarea de cenușă”, Editura Literatura artistică Chișinău 1982, si, Jovan Strezovski -„Tărîmul de la miazăzi”, Editura Dacia Cluj Napoca 1979. De curand, am fost într-un local unde depozitez, temporar, cărțile mele citite și în curs de citire, chipurile, biblioteca personală. M-am aprovizionat, de acolo, cu 50 de carți, cu titlul: „Aforisme pe bani pentru businessmeni„.

Inga MILOSAVLJEVIC, jurnalist, producator si coordonator evenimente culturale

ImagineПоследнее время предпочитаю классическую литературу, чтобы для себя сохранить культурный язык. После прочтения некоторых современных произведений мозг в ужасе взрывается, а когда перечитываю Пруста, Хемингуэя, Булгакова, Камю, Чехова, Моэма, Андрича, Ионеско, и других классиков мировой литературы, получаю почти физическое наслаждение. Люблю поэзию, это утонченный вид искусства. Когда тяжело на душе, то в руках всегда томик Ахматовой, Цветаевой, Пастернака, Гете, Бландиана. Недавно была на международном форуме поэтов и писателей, открыла для себя молодых хорватских и сербских литераторов.                                                                                                                                              TANIA GUTU, asistenta medicala, in concediu de maternitate

Imagine

Recomand tuturor celor  pasionaţi de lectură “Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri”, de Eric-Emmanuel Schmitt. Cartea a fost scrisă în 2006 de către Eric-Emmanuel Schmitt, un scriitor născut în Franţa în 1960, un binecunoscut dramaturg, romancier şi scriitor de ficţiune ale căror piese se joacă peste tot în lume. Cartea ne prezinta opt povesti de viata ale unor opt femei diferite dar care au toate un element comun in jurul caruia povestile prind viata: iubirea. Partea interesanta e ca nici o poveste nu este ca cealalta si autorul reuseste sa redea adevarate trairi si adevarate experiente de viata printr-o simplitate iesita din comun.Aş mai putea recomanda şi „Numele Trandafirului” – am citit-o de câteva ori. Este o carte completă. Are o intrigă poliţistă, dar este şi o frescă socială. Un amestec de religie cu ştiinţă, foarte interesant. M-au impresionat în mod deosebit carţile “Iubirea faţă de apropele”, de Pascal Bruckner şi “Toamna patriarhului”, de Gabriel Garcia Marquez.    

   ANDREI SAVA, muzician, compozitor 

Unul din iubitii mei scriitori este Kurt Vonnegut. L-am „descoperit” in anii de scoala,sava in biblioteca tatalui meu, apoi l-am tot recitit de-a lungul vietii, crezand de fiecare data c-abea acum l-am inteles cu-adevarat. Am cautat disperat toate lucrarile, probabil, as putea scrie si-o disertatie, amanuntit-stiintifica despre „elemente de sructura si stil”. Probabil e legat de „unghiul de vedere” cu care priveste realitatea, asemanator launtricului meu, de-o filosofie sumbra, sau de calitatatea uimitoare de-a spune lucrurilor pe nume printr-un umor diferit de fantastic si uneori ireal de „black”. Pentru milioane de oameni acest mod de gandire, acest blitz a realitatii, a devenit adevarata religie, cult. Acum, stiu care lucrare semnata de Vonnegut imi place cel mai mult, dar as sfatui „sa-l luati” step by step, crescendo, fade in… De la opusurile tineretii spre maturitate, asa mi se pare corect, recomandabil. Si inca ceva: e straniu e paradoxal, dar efectul e atomic daca-l citesti pe Kurt Vonnegut dupa Erich Maria Remarque… Karel Čapek e urmatorul scriitor, pe care vi-l recomand (in special daca l-ati indragit pe Vonnegut). E uimitor cum un american si un ceh pot avea atatea tangente in creatie, traind in lumi diferite. Nu-s identici, nici gemeni si totusi au multe in comun. „Razboiul salamandrelor” si „Fabrica de absolut” le-am gasit intr-o colectie sovietica, pare-mi- se, „АЭЛИТА”. Acum, ma-ntreb cum de-a fost acceptata pe timpuri tirajarea acestor lucrari- in esenta sunt revolutionare si critica indirect sistemul socialist-comunist. Probabil, propaganda celor timpuri, sau vre-un critic literar cu „capul mai aplecat” a acordat lucrarile in tonalitati ce critica sistemul capitalist. Cum n-ar fi, ramane unul din scriitorii cu care se poate „indreptati” secolul XX.  Iar lucrarile scrise in anii 20-40 a secolului trecut, sunt si-acum la fel de moderne si actuale.

P.S. Apropo, Karel Čapek si fratele lui Josef, sunt autorii cuvantului „Robot”.

SOFIA STOLEAROV, bunicuta, intr-o vizita de durata in Canada

ImagineLectura este pasiunea mea. Imi place enorm lumea imaginara a cartilor si nu trece o zi ca sa nu citesc. Chiar fiind in vizita peste ocean, nu am putut sa ma abtin ca sa nu ma inscriu la biblioteca nationala si acolo sa-mi gasesc sursele lecturii. Cartile recent citite, care m-au impresionat prin continutul sau au fost: ‘‘Maitreyi” de Mircea Eliade, ”Dragostea nu moare” de Maitreyi Devi, ”Fiul Risipitor” de Hall Caine, ”Vendetta” de Henry Possendorff, ”Buna dimineata, baieti”, ”Cismigiu et Company” de Grigore Bajenaru, ”Alchimistul” de Paolo Coelho. In afara de aceste carti cunoscute, bineinteles, ca prin miinile mele au trecut si altele, insa, fiecare este deosebita pentru mine, caci imi dau posibilitatea sa ma rup de realitate si sa zbor cu gindurile in departari…