Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


10 comentarii

MARIA CEBOTARI: „Sentimentele trec dincolo de cuvinte”


Imagine
Enigma harului Mariei Cebotari, forţa sa de stăpânire a sufletului uman s-a depistat la nivelul originalităţii etnopsihologice al poporului din care a făcut parte, în virtuţile morale ce l-au caracterizat. Revelaţiile spiritualităţii seculare ale unui neam care reverberează, cu o fatală persistenţă, în marile talente, a predestinat şi personalitatea artistică a interpretei. A fost o Divă absolută a timpului său, cu o carieră artistică de excepţie, desfăşurată pe toate marile scene ale lumii, iar critica muzicală salutând-o pe primile pagini a ziarelor. Vocea inconfundabilă, temperamentul scenic, vastitatea repertoriului de operă şi vocal-simfonic conturează cariera unică a mezzo-sopranei, al cărei timbru de o admirabilă calitate, îmbinată cu o impresionantă ţinută scenică, cucereşte, încântă şi în prezent. O măiestrie care explică succesele cântăreţei în decursul anilor. Viaţa ne oferă fel de fel de surprize: Dincolo de faptul că suntem buni sau răi, trăim fiecare cum putem, uneori reuşind să ne pliem pe dorinţele şi speranţele noastre, alteori devenind supuşii destinului, hazardului, întâmplării… maria c Excelentă interpretă s-a născut la Chişinău, pe 10 februarie 1910. A crescut alături de fratele mai mare şi o soră, toţi având un talent muzical deosebit. Admisă la numai 14 ani în 1924 la Conservatorul din Chişinău, a fost descoperită, ulterior, în 1926, de contele Alexander Virubov, fostul director al Teatruuli Artistic din Moscova, care, fiind în căutarea unei soliste, rămâne fascinat de vocea şi frumuseţea Mariei Cebotari, îndrăgostindu-se pe loc de ea. Astfel, Maria ajunge în trupa de teatru a contelui, ca urmare, dând reprezentaţii la Bucureşti, după ce pleacă la Paris. S-a afirmat cu strălucire în celebrele saloane franceze, ascensiunea sa remarcându-se printr-un echilibru şi o inţeligenţă cucerire, treaptă cu treaptă, a redultelor atât de râvnite de oricine, dar atât de greu de atins. În acest timp, Virubov, o cere de soţie, viitorul mariaj fiind contestat de către părinţii fetei minore, care o rugau insistent să se întoarcă acasă. Contrazicerile se termină prin moartea tatălui ei, iar Maria, simţindu-se fără sprijin, în cele din urmă, se hotărăşte la mariajul cu Virubov. Urmându-l la Berlin, unde contele, fiind un artist recunoscut, spera să primească la studioul german Universus film un rol de cinema, Maria este aranjată pe trei luni să i-a lecţii de la celebrul profesor de muzică Oskar Daniel, în acelaş timp, studiind aprofundat limba germană, dovedind şi aici performanţe deosebite! Directorul Operei de Stat din Dresda, dirijorul Fritz Busch, intuind viitorul interpretei, fiind fascinat de talentul Mariei, îi oferă imediat un contract. La numai 21 de ani, Cebotari Maria  devine celebră cu viteza unei comete, debutând cu rolul Mimi din „La Bohème”, de Giacomo Puccini, după o pregătire asiduă de câteva luni. Spectacolul a avut un succes răsunător: prin splendida evoluţie a Mariei, cu o eleganţă şi profundă sensibilitate, smulgând lacrimile publicului, şi ropote de aplauze, la bis… La doar 24 de ani, pentru performanţele artistice, i s-a conferit cel mai înalt titlu onorific existent în Germania şi Austria pe timpurile acelea: de Kammersangerin! Urcuşul a fost fulgerător: celebrul compozitor şi dirijor Bruno Walter, după o reprezentaţie a Mariei la Opera din Dresda, îi oferă un contract pe trei ani pentru renumitul Festival de Operă de la Salzburg. Compozitorul Rihard Strauss avea o predilecţie în a o cere pentru rolurile din operele sale, special pentru ea, scriind Femeia tăcută, în care sunt pasaje enorme de coloratură. Opera din Berlin i-a oferit un contract permanent, însă ea a refuzat, rămânând fidelă Operei din Dresda, până 1943, dar cântănd ocazional şi la Berlin. A devenit celebră, cântând pe scenele din întreaga Europă: Basel, Viena, Stockholm, Paris, Bruxelles, Londra, Amsterdam, Praga, Riga. Se înscrie în elita celor mai distinse vedete ale timpului său, cântând cu mari artişti ale lumii, printre care Tito Gobi, Giuseppe Tadei, Benjamino Gigli… A entuziasmat publicul prin rolurile din La Boheme, Madam Butterfly, Die schweigsame Frau, Zerline în Don Juan (Mozart), Tatiana în Eugen Onegin (Ceaikowski), Gilda în Rigoletto (Verdi), Constanţa în Răpirea din Serai (Mozart) etc. În cinematografie a debutat în 1936 cu filmul muzical Madchen in Weib, în regia Viktor Janson, după care au urmat trei filme în regia lui Carmine Gallone: Solo per te (1937), Juseppe Verdi (1938), Amami, Alfredo!, Starke Herzen im Sturm (1937) de Herbert Maisch etc. Şi-a interpretat propriul rol al vieţii sale într-un film italian, regia Guido Brignone, despre viaţa celebrei mezzosoprane franceze din sec. XIX, Maria Malibran (1942). În timpul filmărilor la Starke Herzen im Sturm (1937), îl cunoaşte pe viitorul său soţ, maria cu sotulactorul Gustav Diessl, – va avea o căsnicie fericită, dar scurtă, cu naşterea a doi băieţi, Peter şi Fritz. În 1943, în urma unei explozii, casa lor din Berlin este distrusă, şi Maria se transferă sub contract la Opera din Viena. În 1947, va cânta la Festivalul de Operă din Anglia piesa Don Jovanni de Mozart, şi pentru ultima oară, în 1949, participă la Festivalul de Operă de la Salzburg, sub dirijarea lui Herbert von Karajan. În urma a două infarcte, în 1948, Gustav moare, şi la numai un an de la moartea lui, la 39 de ani, moare şi Maria, de cancer la ficat (9 iunie 1949). A fost înmormâtată alături de soţul ei, în cimitirul Doblinger din Viena. Mult timp numele Mariei Cebotari a fost trecut sub tăcere, considerat de regimul comunist ca fiind colaboraţionistă a celui de-al Treilea Reich. Nu mai există nici un temei ca numele ei să nu fie memorat, mai cu seamă că alte naţiuni, germani, austrieci, bulgari, o cinstesc şi în present! În Dresda, Viena, Salzburg există străzi ce-i poartă numele de origine română, iar în 2000, la Berlin a fost dezvelită o placă comemorativă pe fosta locuinţă a artistei, unde ea locuise între anii 1938-1945. La Chişinău, numele ei poartă o stradă şi un Teatru din centul oraşului. Ca interpretă a operelor Mozart şi Strauss a fost neegalată până în prezent, însăşi viaţa ei este un veritabil scenariu! Sigur, cultura nu este rentabilă nicăieri în lume, dar ea trebuie susţinută atât de către stat, cât şi de către mecenaţi. Opera este cartea de vizită a unei naţiuni. Pierderea succesivă a competiţiilor culturale acumulează pierderi pentru cel puţin o generaţie, incalculabile, în pofida sărăciei, aici există spirit, există talent. Din romanul Recviem pentru Maria, de Vera Malev, scris în spiritul traditiilor literare, se simte chemarea eroinei puternice, dramatice, răscolitoare prin pasiunile pe care le trezeşte această meserie minunată, fluxul iubirii necondiţionate, al armoniei universului, trecând direct prin tine pentru a ajunge la cei din jur, care se împărtăşesc astfel, prin muzică, din hrana zeilor, desăvârşirea… Curios fapt aflăm, că interpreta a locuit un timp în hotelul Suisse (actual bloc al Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”). Interesante amănunte despre viaţa Mariei sunt descrise în monografie-album Maria Cebotari în amintiri, cronici şi imagini, recent apărută, autorul Aurelian Dănilă, preşedintele Uniunii Teatrale din Moldova: arhiva sa cuprinde majoritatea filmelor în care a apărut interpreta, inclusiv „Odesa în flăcări” (1942), considerată dispărută. Unica peliculă documentară despre viaţa şi activitatea Mariei Cebotari după scenariul lui Dumitru Olărescu, în regia lui Vlad Druc, numită Aria, un film de 82 minute, a fost prezentat într-un cerc restrâns la Chişinău şi este pus la dispoziţia celor interesati de viaţa interpretei. „N-am mai auzit o Salomeea cu o germană mai perfectă decât Maria Cebotari… maria aria Ea a fost unul din cei mai onoraţi artişti pe care l-a avut Viena… Una din cele mai importante personalităti artistice, de neuitat!” – mentiona dirijorul Operei din Viena, Ernest Marzendorfer. Un an mai târziu după moartea Mariei Cebotari, biograful ei Antonio Mingotti scria: „Vocea ei n-a fost nimic altceva decât tragismul existenţei acestei fiiinţe”. „Niciodată şi în nici o împrejurare nu mi-a trecut prin cap să spun altceva decât că sunt româncă din Basarabia sau, pur şi simplu, româncă”, – Maria Cebotari.

                Svetlana VIZITIU
Reclame


7 comentarii

Grigore Grigoriu: „Zilele din palmă-n cer îmi zboară”


Viata niciodata n-a fost usoara, dar trebuie sa fim liberi şi sa privim lumea cu ochi de copil, caci acesta e binele. In creatia noastra, nu e nevoie sa ne axam pe nedesavarşirea omeneasca; trebuie sa iubim, sa fim fideli, sa mergem spre ideal, chiar şi neavand un dram de speranta, fiindca doar astfel vom ajunge la ceva” (Grigore Grigoriu)

                             Imagine

    Actor frumos şi chipes, cu un dar suprem, stejar de o rară forţă, caracter dramatic cu o sensibilitate înduiosatoare, întruchipare a seducţiei masculine, dar şi a modestiei, mereu optimist, dar nesigur de propria lui valoare, admirat şi iubit de milioane de oameni… S-a născut pe 4 aprilie 1941, la Cauşeni. Orfan de tată la o vârstă fragedă, a fost nevoit sa lucreze de mic, ca sa-şi ajute mama. Interesul pentru teatru incepu sa se manifeste din perioada scolara, jucand pe scena teatrului popular din localitate. Ca urmare, n-a facut scoala de actorie, dar datorita talentului a reuşit sa-şi croiasca drumul sau in lumea artei, acumuland cunostinte şi practica pe scena Teatrului National din Balti „Vasile Alecsandri”, jucand apoi in anii 1965-1970 la Teatrul televizat „Dialog”. In anul 1970 devine actor pe scena Teatrului „Luceafarul”. Şi, fara doar şi poate, datoreaza descoperirea şi afirmarea sa ca actor de nivel mondial regizorului Emil Loteanu, decedat şi el in acelaşi an cu Grigoriu (2003). Grigore s-a trezit intr-o buna zi cu Loteanu venit sa-şi perfecteze actele de studii la Causeni: era elegant şi manierat, cu o tinuta şi vorbire curat romaneasca, ii captivase pe toti, iar Grigoriu nu se putea desparti de viitorul celebru regizor…Безымянный
Astfel, incepuse urcusul spre cunoscutul film Poienile roşii (1966), iar rolul lui Sava Micliu ii va aduce primul trofeu in cinematografie. Grigore Grigoriu zicea:”Filmul Poienile roşii este pentru mine un veritabil imn solar daruit oamenilor, iar Lautarii comporta o filozofie profunda, mitica a poporului nostru. Precum Copernic a descoperit ca pamantul se roteste, lautarii au descoperit ca pamantul canta.” Loteanu l-a caracterizat atunci ca pe o statuie antica vie, care mai tarziu, de sub carapacea de piatra a tacerii, avea sa tasneasca o magma incandescenta… Urmeaza alte roluri, in special cele din filmele regizate de Emil Loteanu, care il consacra printre cei mai talentati actori de cinema, devenind cunoscut şi peste hotare: Andrei Voinovan (Gustul painii, 1966), Radu Negostin (Lautarii, 1971, 16 premii internationale), Stefan Barbu (Ofiter in rezerva, 1971), tiganul Loico Zobar (Satra sau O satra urca la cer, 1975, difuzat in 114 tari din lume), Victor (Vreau sa cant, 1979), Kalidis (Drama la vanatoare sau Tandra şi dulcea mea fiara, 1978). Gr. Grigoriu s-a produs in peste 50 de pelicule turnate la Moldova-Film şi alte studiouri din fosta URSS, precum şi in trei filme produse la Studioul DEFA din Germania. La Festivalul de film din Karlovy Vary, Cehoslovacia (1977), a fost incununat cu Premiul pentru cel mai bun rol masculin: al lui Loico Zobar, din Satra.grig toma Referitor la acest rol de hot de cai, actorul a relatat: „Ca sa joc in acest film, maestrul Loteanu m-a obligat sa traiesc intr-o casa cu tigani, unde seara incepea cu cantece şi se incheia cu batai şi varsare de sange. Am inteles atunci ce inseamna infernul, dar altfel nu se putea, Loteanu zicea ca trebuie sa stiu totul despre tigani.” Ca urmare, actorului i s-a conferit titlul onorific de „Artist Emerit al Moldovei” (1976), ulterior i s-a decernat medalia „Meritul civic” (1992) şi Ordinul „Gloria muncii” (2002).gr
In Lautarii, in rolul lui Radu Negostin, Grigoriu a personificat haiducia cu tot ce a avut ea mai legendar şi mai cutezator.
S-a plasat ferm in pleiada primilor cotati şi cautati: il solicitau tot mai multe case de film pentru diverse roluri. Cu caldura işi amintea de rolul jucat in Ciudatul, film turnat la Baku, in regia lui A. Ibraghimov, cu superba actrita Irina Mirosnicenko şi, mai cu seama, de Cika Zarubin, unul din ciracii lui Pugaciov, in regia lui A. Saltakov.
Continuand sa ramana mereu alaturi de Loteanu, a cunoscut clipe de glorie şi momente de uitare. grig procaIn cartea Grigorie condamnat la glorie – cu imagini de familie, scrisori, jurnal – autorul, Ion Proca, dand detalii din viata actorului, mentioneaza ca Grigoriu n-a fost un revolutionar, nici om al revoltei: „Era pasnic şi mandru ca face parte din neam fara de moarte. Era mai mult un calator cu dorul celor de acasa.”
Printre altele, un reporter de la Los Angeles Times, Kevin Thomas, scriind de Satra afirma ca aportul lui Grigore Grigoriu este la cel mai inalt nivel dupa toate criteriile Hollywoodului… Dar nu s-a indoit nimeni de acest lucru. Cineastul Dumitru Olarescu il asocia pe Grigoriu, inainte de toate, cu barbatia:”A fost barbat in viata şi in cinematografie.” grig tigara Compozitorul Eugen Doga a mentionat corelatia creatiei şi a devotamentului actorului: „Evident, creatia lui Grigore Grigoriu nu poate fi abordata fara sa vorbim de Emil Loteanu. Ca şi Svetlana Toma, Galina Beleaeva, Mihai Volontir, şi el a fost modelat de regizor, dar şi iubit profund. In persoana lui Grigoriu, Loteanu şi-a putut developa, exprima filmul interior, a gaşit personificarea barbatului puternic, romantic şi emotiv… Omul Grigoriu a fost sincer, deschis şi, mai ales, foarte devotat prietenilor şi lui Emil Loteanu. Chiar daca acesta il supara adesea, ii facea reprosuri, Grig nu l-a tradat, dovedindu-i constant atasamentul sau.” „Cei doi titani, Loteanu şi Grigoriu, s-au completat unul pe altul”, a observat scriitorul Gheorghe Ciocoi. Actrita Paulina Zavtoni il apreciaza astfel: „Mi-a fost partener de scena, coleg, prieten. A creat multe roluri de scena la teatru, dar popularitatea, fara indoiala, i-a adus-o cinematografia. Am impresia ca in Moldova nu exista un alt actor care s-ar fi bucurat de un asemenea respect din partea spectatorilor.” „Avea simtul umorului, a spus ex-ministrul culturii Ion Ungureanu despre actorul Grigoriu, stia sa pretuiasca o gluma, chiar sa tina piept glumelor lui Urschi… A fost generos. Aceasta generozitate se vede şi in creatiile lui de varf.”gri
Grigore Grigoriu a fost casatorit cu Ecaterina Botnariuc, regizoare la televiziune (a decedat cu cativa ani inaintea lui) şi aveau impreuna doi copii: Traian şi Octavian, pe care actorul i-a iubit mult şi, Grigoriu si Ecaterina Bornariuc din relatarile prietenului D. Olarescu, i-a invatat sa fie darzi, educandu-i ca pe niste spartani. Fiul Octavian, doctor in arte, lector la USM:”…De la tata am invatat dragostea de poezie, de cantec, de a trai viata liber.” Grigore Grigoriu ii era recunoscator Ecaterinei ca şi-a jertfit cariera pentru fiii lor şi il sustinea in toate; a apreciat-o intotdeauna, dar a recunoscut asta abia dupa ce a pierdut-o. Nu s-a mai recasatorit: „Pentru ca nu se mai naste o a doua Catiusa!”, le spunea el prietenilor. A fost un bun familist şi a stiut sa tina la oameni, sa fie prieten. g_grigoriu2Actrita Ninela Caranfil işi amintea: „E in firea oamenilor sa doreasca a cunoaste cat mai multe despre un Mare Artist in viata cotidiana. Cunoscandu-l pe Grig, pot spune ca şi „bucataria” vietii lui private a fost frumoasa. A avut o casnicie trainica cu Ecaterina Botnariuc… Ea l-a ocrotit şi l-a ingrijit ca pe un copil. Ceea ce nu se stie, e ca el avea darul de a impaca, inclusiv pe noi, actorii, cand ne certam, adica avea un soi de intelepciune taraneasca de a potrivi cuvintele.” Scriitorul Alexandru Gromov afirma ca „era un om de o sensibilitate aparte, dinamic, iubitor de viata, dispus mereu sa riste…”  taborMarele vis al lui Grigore Grigoriu a fost sa joace rolul lui Ioan Voda cel Cumplit, sa mai produca un film despre haiduci, unde avea sa joace rolul principal, de capetenie a haiducilor… N-a reuşit, dar „a fost haiduc pana la sfarşit. A fost un mare actor, care trebuia sa se filmeze zi şi noapte. A fost un om al culturii…” (Tudor Tataru).
In urma unui accident rutier, Grigore Grigoriu a decedat la 20 decembrie 2003, in apropierea satului Palanca, Stefan Voda, iar cu opt luni mai tarziu, intr-un accident la fel de stupid, moare şi fiul sau Traian, actor la Teatrul din Piatra-Neamt…
Daca Emil Loteanu a fost un Senior al cinematografiei moldovenesti, Grigore Grigoriu a fost Cavalerul ei…
                                                                                                 Svetlana VIZITIU