Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


6 comentarii

Ștefan Petrache: N-aș vrea să uit Copilăria cu surâsul ei curat…


Muzica noastră a avut și are un mare „Noroc” de Ștefan Petrache! Căci el își iubește nespus „Plaiul” și are un „Orizont” spre care Trebuie să tindă toți cei care aspiră la culmile artei interpretative. Și încă ceva: nu a contenit niciodată să fie „Contemporan”. Pentru că piesele lui Petrache, în special cele pe versurile lui Eminescu, fac parte din patrimoniul nostru cultural. Să ne trăiască!” (Monica Babuc, Ministrul Culturii)562403_427131840652086_1311159273_n
Artist al Poporului, interpret, compozitor, deţinător al Medaliei „Meritul Civic”, Ştefan Petrache s-a născut pe 8 mai 1949 la Vânători, Nisporeni. O personalitate complexă, culturală, sufletească. Urmărind cariera, ascensiunea ei artistică, se pare că Petrache a fost un răsfățat al destinului: în timpurile deloc favorabile, el s-a manifestat prin aptitudini de invidiat. Și in present, este acelaș ințeligent, enigmatic și carismatic, cu o ținută aristocratică. Prezentând tipul de artist nonconformist, rebel, viața maestrului trece sub semnul întrebărilor impuse de etapele ei: de stat și tradiții. Nicio clipă nu încetează să ne cânte, la concertele aniversare, emisiuni televizate, posturi de radio, împreună, stefan-petrachedar și cu foștii colegi: Anastasia Lazariuc, Nina Crulicovschi, Valentin Goga, Ion Suruceanu, Iurie Sadovnic, Liviu Știrbu, Alexandru Cazacu, Petre Toma, Radu Dolgan, Lidia Botezatu, Ricu Vodă, Gheorghe Țopa etc. plaiEvoluează la standardele binecunoscute și mult apreciate de popor, rămâne acelaș îndrăgit, cu pasiunea lui dintotdeauna pentru muzică, un Artist de seamă a culturii naționale moldovenești!
Lipsit din fragedă copilărie de mângâierea părinților, trecuse prin greutăți și neînțelegeri, casă de copii de la 7 ani, cu școală muzicală, – o perioadă de tristețe ce i-a întărit caracterul; în cele din urmă, care i-a adus și multe bucurii, oricum a rămas o bună experiență profesională. A ajuns în capitală în anul 1956, graţie unui profesor: Liceul de Muzică „E. Coca” era în căutarea unor copii talentaţi, pe care-i aducea la Chişinău şi îi şcolea. A fost remarcat de profesori buni, de la care a prins multe învățăminte. Iar când studia la Colegiul electromecanic din Chișinău, a fost solicitat ca ”meșter-faur” pentru aparatura formației Noroc. În timp ce repara defecțiunile, a prins să fredoneze o melodie și l-a impresionat pe însuși Mihai Dolgan. Astfel, Norocul ia surâs și lui Petrache. Mereu tânără, formația Moldovei sovietice comparată cu inegalabilă trupă The Beatles, 188493_147163795347346_3762720_n563026_344208402362150_1773954205_nle-a purtat noroc multor muzicieni ale culturii noastre, ulterior, ei au devenit personalități vestite în Republica Moldova și peste hotarele ei. A fost ceva inedit și pentru viitorul lui Ștefan Petrache. „N-am făcut niciodată muzică pentru bani, aşa cum se face acum. Alte valori se preţuiau atunci” (Ștefan Petrache) Avea 17 ani când a păşit pentru prima oară pe scena mare cu piesele „Am 20 de ani”, „Prieten drag”, „Nu mai plânge, baby”, precum şi cu unele şlagăre internaţionale. Cu certitudine, succesul vine din talentul său unical de muzician. După ce ”Noroc”-ul a fost spulberat de organele represive sovietice, Ștefan a urmat ascensiunea lui artistică împreună cu Orchestra de estradă și simfonie a RadioTeleviziunii, implicându-se în activitatea unor noi, tinere formații de estradă Orizont, ulterior Contemporanul, prin anii 1977-1981. Generații de moldoveni, tineri pe-atunci, și acum își aduc aminte, afirmând, cât de populare și iubite erau aceste ”ansambluri” (formații); scăpând câte oDSC_8346-fin-685x1024 lacrimă, încep a fredona melodiile neuitate și iubite în continuare. La fel ca și pentru Noroc, la concertele Orizontului și, mai ales, ale Contemporanului, pe unde au putut ei concerta în întreaga URSS, – publicul se deda unui delir veritabil, solicitându-i la bis. Ștefan Petrache avea grijă ca formația să prezinte adevăratul chip național moldovenesc. Spectacole nu mai aveau final; publicul scandând Primăvara-Primăvara; toate piesele strigate la bis; nici vorbă de odihnă, iar a două zi, cântau din nou… Ca de obicei, în acea perioadă, cum orice succes ieșit din comun speria și deranja autoritățile, astfel, ambele formații au dispărut. Nu era în firea lui Petrache să dispară așa; încăpățânat precum și este, a fost nevoit să realizeze ceva mai palpitant în crearea altei formații Plai, cu care prin 1982-1987 a cutreierat Moldova, Ukraina, Rusia si alte meleaguri ale URSS. A fost greu, – simplitatea era doar o aparență. Nouă trupă devenea periculoasă pentru ideologie: cuiva nu-i convenea denumirea: numele părea naționalist, fie, se asemăna cu cuvintele americane. La fel deranja și numele ȘTEFAN… Oare de ce în toate timpurile, cineva caută nod în papură personalităților preferați ale culturii noastre? Pe-atuncii, când înflorea imperiul cu mii de aspiranți la titlul 154839_344213079028349_1980644169_nde promotor al muzicii ușoare, se impunea necesitatea unei proprii interpretări al acestui gen; de afirmare a unui chip cât mai personalizat de cântăreț… Prin muncă și studiu, prin limbaj propriu unic, artistul a știut să redea originalitatea interpretativă. Cu fiecare piesă cântată vocea lui vibrează la maximum, cu intensitatea si timbrul absolut deosebite! Abordând repertoriul formației Plai, precum și alte grupuri în care fusese, Ștefan Petrache a promovat curente muzicale moderne care abia se înfiripau în țările de Est. Profesionist în dotarea instrumentului specific neobișnuit pentru acele vremuri în URSS, Petrache aplica ritmuri cu elemente interactive, care provocau stări de maximă implicare a spectatorului. ”Plai” din start deveni o legendă a muzicii moldovenești! Dar, și aici i-a fost încheiată existența. Greu de imaginat formațiile Noroc, Orizont, Contemporanul, Plai fără Stefan Petrache!.. În finalul implicării artistice a lui Petrache a fost Formația de propagare a muzicii, la Filarmonica de Stat de la Chișinău, care a coincis cu ultimii ani de existență a URSS. Evenimentele de tulburare declanșate mișcarea de eliberare națională au produs schimbări și în viața cotidiană… Începutul anilor ’90 l-au determinat să abandoneze scena, dar nu și cântecul. ”Întrase în scenă ca ”un prinț și a părăsit-o ca un nobil”… Decise să se fac businessman în construcție. A fost o decizie oportună, inspirată poate de momente critice din țară și viață proprie. Pentru numeroși fani a fost un regret sincer. Cântecele din repertoriul lui Petrache: piese muzicale ”eminesciene”: Ce te legeni, codrule; Și dacă; De-aș avea... (muzica Anatol Chiriac) etc, cu o sonoritate inconfundabilă pătrund în suflet. Și alte piese Castel pe nisip, Crede-mă, Balada haiducească, Iubește, eu vin, Adevăruri, Chemarea casei părintești, În august, Monolog etc, reprezintă o vastă interpretare a șlagărelor lui Ștefan 10152473_701968583175947_2827528628526413969_nPetrache în cultura națională!10152998_701969446509194_4941178517744662213_nPiese ce dăruie, emoționează, sensibilizează și inspiră… In 2011, prin intermediul Editurii „Litera Internațional”, Ștefan Petrache a editat la București, CD-ul „Eu vin…”, la fel, este și producatorul acestui album muzical.
Ștefan întelege nu numai omul, dar și creația; activitatea artistică are o viață a ei, iar vârsta ei e decisă de riscuri suficiente, de sănătate proprie, de cugetări îndelungate… Depinde de durata vieții în corelație directă cu demnitatea artistului. De conștiința unei împliniri (i)realizabile, de timpuri schimbătoare…Cel mai greu e să nu faci nimic!” – din mărturisiri. Nu-i place să se plângă, nici să fie compătimit. Sensibil, receptiv și săritor la nevoie este chiar și atunci când greutățile lui sunt mai mari decât ale tale; a avut multe bucurii în viaţă, dar și multe dezamăgiri, probleme cu sănătatea, însă toate l-au întărit, dând sens vieţii. Ștefan Petrache parcursese o etapă solidă a împlinirilor. Fonoteca de aur Radio cuprinde o arhivă impresionantă și după volum, și ca prestație, întreg repertoriul al Maestrului, care în continuare se menține în topul preferințelor muzicale. Arta interpretativă a lui Ștefan Petrache și-a asigurat un loc de frunte în istoria culturii naționale moldovenești.
În prezent, interpretul aniversează 65 de ani de la naștere și cinci decenii de dăinuire sunetelor muzicale. Duce un mod de viaţă mai retras, cu bucuriile şi supărările sale de azi: ”Trăiesc o singurătate din care vin şi spre care plec”. Încărunţit precum a devenit, recunoaște că familia este cel mai de preţ lucru în viaţă, iar cea mai mare bucurie sunt nepoţeii Denisa-Maria şi Daniel-Matei.
Prezentând tipul de artist nonconformist, rebel, de o ințeligență uimitoare, cu o voce caldă și blândă, – viața lui trece sub semnul întrebărilor impuse de timpuri, de stat… Ștefan Petrache însă nu uită, nu încetează nicio clipă să ne cânte cu dăruire și demnitate!

LA MULȚI ANI, MAESTRE!

Svetlana Vizitiu

 

 


5 comentarii

Gala ”Zece pentru Moldova” PublikaTV, eu in top Bloggeri


Au fost unele mici sau mari ”pretenţii” referitor la organizare a evenimentului  Gala ZECE pentru Moldova: n-a fost show, și iluminarea cam proastă pentru Gală în sala Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”: de ce n-au fost efecte sau feierverk? Evenimentul a parcurs rapid, fără prea mari emoţii, nici cu mare interes din partea invitaţilor, probabil care s-au obișnuit cu aceste gale. M-am așteptat să fie ”Waw”, căci aveam eu mari emoții atunci când se anunțau câștigătorii… În special, că eram și eu nominalizată la Categoria finaliștii Zece Bloggeri din Moldova.

E doar o opinie. De fapt, așa se prinde, toate evenimentele cu gala anunță și premiază oamenii ce țin cu politica și busines-ul, ca de obicei. Dar, de ce atâta discriminare dintre genuri: Doamnele, ca de obicei stau la coadă în top-uri, nu doar la funcții și salarii! Și, ce-ar fi minunat ca toți acești nominalizați într-adevăr să contribuie la prosperarea țării noastre, nu doar prin cuvinte. Că întelepți avem cu diuiumul, și în practică lucrurile stau altfel… Ce-ar fi să începem să dezvoltăm economia, în interiorul ei, unindu-ne întru popor nu doar prin trusturi, – să ne îndreptăm privirile la exteriorul Europei nu pentru a fugi să spălăm fundurile străine. Și copiii noștri la fel acolo studiază, nu în Moldova!- Ce-ar fi să redeschidem fabricile şi uzinele care au fost ruinate, să creăm şi să inmulţim locurile de muncă, atunci vor da navală şi moldovenii înapoi, dar şi alte popoare la noi… Nu să fugim din casa părintească, că în Europa nu ne aşteaptă, de fapt, și deja prinde rădăcini proverbul că moldoveanul e bun doar la prostituție sau a hoți pe cei străini!

De ce să ne fie ruşine să fim sinceri în dorinţele, visurile noastre? De altfel, pentru ce anume pledăm?  Premiem persoane autoritare, demnitari care peste doi-trei ani vor fi demişi, cu siguranţă, pe baza corupţiei), pe cei cu funcţii înalte, unii care de fapt, nu au făcut nimic bun şi de apreciat pentru popor: nicio cauză memorabilă, şi ca de obicei, oamenii se întreabă, cine-s ei şi pentru ce şi care cauză nobilă, mamă dragă?..

top 10 md bloggeri Publika TV

Mă bucur pentru unele persoane dintre cei Zece pentru Moldova, cu trofeul, chiar dacă nu toți au meritat, cred în voturile obiective. A fost superbă interpretarea lui Cristi  Aldea-Teodorovici, dar rămîn nedumerită, cum de au ajuns în top persoane fără mari merite, însă le doresc baftă tuturor, fără nicio ranchiună, să nu se zică că-i invidiez, nu am calitatea asta… 😉 Norocul, azi, a fost a lor! Altceva. Chiar nu s-a gîndit nimeni să „bage” în scenariu un dram de intrigă, ceva surprinzător? – de exemplu, ca atunci cînd se anunţă nominanţii, operatorul să urmăreasca şi să suprindă chipul fiecăruia din ei? O televiziune de nivelul PublikaTV, consider că poate să-şi permită asemenea aplomburi specifice în ale filmărilor. Mă întreb, şi dacă poporul nu votează înzadar, achitînd pentru fiecare sms bani buni, iar juriul din start… are canditatul lui preferat sau este impus să fie votat, astfel ca pînă la urmă, proprietarii Publika aleg cîştigătorii lor preferaţi, fără să numere comentariile sau voturile trimise. Nu mă mir, acesta-i racursul tuturor concursurilor în Moldova… coruptă până la măduvă… Deşi, e o iniţiativa lăudabilă a evenimentului, dar nimic nu este obiectiv! Aş dori pentru viitor să se ia o atitudine şi în consideraţie voturile majorităţii. Acum… mă alătur opiniilor prietenilor mei…  (Svetlana Vizitiu)

Albumul foto aici: «Gala 10 pentru Moldova»

La categoria Blogger – câştigătorul a fost desemnat Veaceslav Balacci. În primii 10 au ajuns: Veaceslav Balacci, Veaceslav Burlac, Vitalie Cipileaga, Gheorghe Erizanu, Dragoş Galbur, Corneliu Gandrabur, Eugen Luchianiuc, Valeriu Munteanu, Octavian Ţâcu, Svetlana Vizitiu (eu, ultima după alfabet şi a doua în Top după spusele juriului 😉  Uraaa!

Veaceslav Balacci, jurist: Un TROFEU, pe care sunt SIGUR ca nu-l merit mai mult ca alti autori de blog! Fete si baieti talentati, cu bloguri din Moldova, e trofeul NOSTRU! 10 pentru BLOGOSFERA.md!  — с Lulea Marius DorinCristina EvtodiiОleeg BregaVeaceslav BurlacSvetlana VizitiuMihaes RomanVitali CipileagaОльга АнтоноваCristina BurlacuValeriu MunteanuAlexandru TanaseConstantin CodreanuAdrian PlescaCorneliu Gandrabur,Дмитрий КаврукAlexandru CozerIulian BercuOctavian TicuMaia VisterniceanuGabriel CălinTraian VasilcăuAntoniţa Fonari, Mihail Bagas etc

Vasile Costiuc, pedagog: Am fost prezent aseară la evenimentul 10 pentru Moldovaorganizat de postul de televiziune Publika. Susţin iniţiativa Publika ce ţine de acest proiect, dar aş dori să văd aici şi alte categorii de profesii, medici, educatori, profesori, agricultori oameni care produc plus valoare pentru această societate. Personal cunosc un chirurg cardiolog, de la Institutul de Cardiologie, care efectueaza aproximativ 1500 de operatii pe an, asta ar fi de cîteva ori mai mult decît media Europeană. Asta înseamnă multe vieţi salvate, cu adevarăt este un erou. Ar trebui să recunoaştem ca sunt profesii mult mai importante pentru prezent şi pentru viitorul nostru decît analistul sau interpretul anului… Fără supărare dar sunt şi aşa cunoscuţi si admiraţi de toată lumea. Republica Moldova are nevoie cu adevărat de personalităţi cu valoare de simbol şi adevărate repere morale pentru a putea construi o societate sănătoasă.

Violeta Gaşiţoi, avocat: În data de 06.04.2014 am avut ocazia să asist și să mă bucur pentru cei ce au primit premiile 10 pentru Moldova, pentru unii m-am bucurat enorm de mult pentru că în primul rînd, am avut ocazia să-i cunosc personal: pe Balacci Veaceslav,  pe cei care nu au luat trofeul, dar au fost în lista celor Zece. Să știți că merită, merită și mai mult Svetlana Vizitiu, felicitări și ție!
Unicul lucru care m-a dezamăgit este, că aproape în fiecare categorie era cîte o doamnă, dar cîștigătorii doar bărbații erau, deși, femeile care erau propuse spre nominalizare sunt femei de nota 10! care merită cu adevărat, ori poate asta s-a întîmplat din cauza că și comisia finală care a ales era majoritatea compusă din bărbați? sau poate societatea mai are stereotipul că femeile sunt bune doar să-și crească copii și să stea în umbră? ori poate chiar femeile nu au curajul? pînă în 2015, stimate Doamne, haideți să facem concluzii și să încercăm să schimbăm stereotipurile învechite ale oamenilor!
Zic eu, că de noi depinde mult, atunci cînd suntem invitate la dezbateri: e şi cazul să mergeți dacă aveți ce spune și doriți să fiți auzite, e cazul să nu vă deranjați că nu reușiți să mergeți la coafor înainte de emisiune pentru că, nu ieșiți să vă aprecieze fizicul, dar ieșiți în fața telespectatorilor sau radioascultătorilor să aduceți un mesaj, o opinie.  M-am simțit bine la gala 10 pentru Moldova, confortabil, multe fețe cunoscute și dragi mie, multe persoane cu care am lucrat, cu care m-am cunoscut în cele mai frumoase emisiuni de investigație, sunt foarte onorată că am fost invitată la 4 ani de activitate, pentru ce le mulțumesc echipei Publika. Chiar dacă mi-aș dori ca mai multe femei să primească trofeul, sunt conștientă că avem o problemă la acest capitol în Moldova, – o problemă de percepție, stereotipuri , dar este îmbucurător faptul că una din doamne a luat Trofeul, mă bucur enorm pentru d-na Gherman: este o speranță că la anul gala 2015 vor fi mai multe femei Ce să zic, încă odată sincerele felicitări Publika TV, prima dată i-am cunoscut în 2010, de fapt anume ei sunt cei care mi-au dat șansa să-mi spun punctul de vedere în public, asupra unor probleme pe care o dezbat în domeniul Dreptului, – ei au fost primii care mi-au permis să mă expun liber fără nici o cenzură! Îmi aduc aminte după un interviu, unde am criticat niște acțiuni a judecătorilor; ziceam că n-o să mai am invitații la Publika, dar m-am greșit, deci, eu îi respect pentru că acceptă opinia fiecărui invitat fără să-i cenzureze, şi îi respect pentru că își fac treaba foarte bine și au o echipă puternică, cu jurnaliști, operatori, directori, editori, la fel, puternici, – o recunosc. M-am simțit foarte bine și m-au bucurat premiile celor pe care îi cunosc personal, m-am bucurat și pentru cei care au intrat în top 10, a intra în top 10 tot e un rezultat!  
Recunosc, că sunt persoane care nu meritau, în opinia mea, trofeul, iar cei care meritau – nu l-au obținut! Pînă la urmă, asta e. Ei și probabil, pe viitor în comisia formată din cadrul Publika TV ar trebui să fie mai multe doamne: atunci, cu siguranță vom schimba unele lucruri. Nu e solidaritate feminină, eu pur și simplu, vreau să spun, că femeile noatre merită mai multă apreciere, susținere și respect, – ele merită a fi scoase din umbră.

PUBLIKA.MD, încă odată felicitări și la mai mult și la mai mare!!! Respect oamenii de la voi care muncesc şi realizează emisiuni frumoase! cu toții, sunteţi Bravo! (SVizitiu)

http://www.publika.md/foto-report-de-la-gala-10-pentru-moldova–vezi-cum-a-aratat-evenimentul_1876041.html

   

Svetlana Vizitiu ❤


10 comentarii

MIHAI DOLGAN: „Ce-a fost nu s-a pierdut!”


                  ImagineDevine şi mai trist, precum a fost la vestea trecerii în cealaltă lume a artistului Mihai Dolgan: simţim profund lipsa lui. Va fi fiind muzică şi cântec pe lumea cealaltă? Cine poate şti, devreme ce nimeni nu s-a mai întors să ne spună cum e? Totuşi, ar trebui să fie ceva şi acolo: prea mulţi poeţi, muzicieni, compozitori şi artişti de tot felul s-au grăbit să ajungă pe acel tărâm… Oricum, aici, chiar şi după dispariţia omului, a rămas o lume de cântec numită Mihai Dolgan… cu „Norocul” lui! Se spune că misterul tinereţii eterne li se dezvăluie doar celor aleşi. Judecând după forţa de care a dat dovadă, dar mai ales timbrul muzicii sale, Mihai Dolgan se numără printre aceştia… A fost omul, care a pus muzica mai presus de orice. Performanţă. Studiu. Perfecţiune. Când apărea pe scenă, împreună cu formaţia „Noroc”, atât de mult era iubit de oameni că nu mai era lăsat să plece. A plecat… fără voie. A fost un vis, pe care-l mai trăieşti şi în prezent; un vis, din care nu te mai trezeşti, nici în viitor. Chitarele nu mor! Ce-a fost nu se mai pierde… Nu cred că există cineva care să nu fi ascultat şi dansat pe celebrele hituri De ce plâng chitarele, Cântă un artist, Primăvara… Le-a cântat toată lumea! Se pare, că rari au fost cei, care au gustat din dulcele succesului la fel ca el şi colegii săi de trupă. A fost atât de răsunător, ca un noroc, pe care ni l-ar împărtăşi, ca unor novici…
Câteva schimburi de priviri asupra vieţii lui Dolgan, autorul celor mai iubite piese, n-ar deranja: s-ar părea, că a fost presărată doar cu trandafiri. S-a născut la 15 martie 1942 în satul Vladimireşti, Sângerei (jud. Bălţi). A cunoscut deportările: întreaga sa familie a fost exilată în Siberia – pentru crima că a posedat o bucată de pământ şi vite necesare pentru a-l lucra. În 1957 a avut posibilitatea reîntoarcerii în Moldova, însă lipsa resurselor financiare l-a impus voluntar unui nou exil în Kazahstan. Mic fiind, a studiat muzica la Chişinău, datorită surorii sale Eugenia, care reuşise să se salveze de urgia pribegiei, căsătorindu-se.
A debutat ca instrumentist la Casa de Cultură din Sângerei. Apoi, a creat o trupă de jazz, în 1967: a fost visul lui nemărginit! Mânia sorţii: cei cinci tineri talentaţi şi ambiţioşi din trupă, au ales numele formaţiei – „Noroc”. Dar era nevoie de aprobarea concertelor, astfel erau timpurile. La o şedinţă a forurilor culturale, pentru investigarea valorii muzicale, dar şi a orientării politice a formaţiei, consiliul s-a opus adoptării programului de concert, considerând că muzica lor este de orientare prooccidentală. În plus, se lua în consideraţie lipsa cântecelor patriotice. Până la urmă, le-a fost oferită şansa de a reface programul. Şi pentru că nu muzica era ceea ce le lipsea, ulterior, a fost acceptat primul program. Urmează triumful „Norocului” pe scenă, piesele lor De ce plâng chitarele, Cântă un artist, Primăvara, Dor, dorule etc. devin şlagăre. În 1970 grupul „Noroc” obţinea laurii Festivalului Internaţional „Lira Bratislavei”, ca reprezentant al Casei de Discuri „Melodia” din Moscova, iar piesa Cântă un artist a întrat în Top 10 britanic! Urmează turneele prin republicile Uniunii Sovietice, însă la 18 august 1970 ziarul Adevărul Vinniţei publicase un articol de o virulenţă extremă împotriva muzicii decadente, care îi supărase pe mulţi. Responsabilii campaniei de desfiinţare a trupei „Noroc”, tinere de doar patru ani, au luat decizia ca trupa să nu mai aibă dreptul de a activa în Moldova. Motivele ar fi fost, printre altele, lipsa disciplinei şi a ţinutei scenice, promovarea unor valori artistice de proastă calitate! A fost o grea lovitură, ce a dus la risipirea membrilor trupei în cele patru direcţii: au fost împrăştiaţi toţi membrii trupei, doar Mihai Dolgan şi Lidia Botezatu au rămas împreună, erau deja căsătoriţi; cuplul fiind nevoit să se despartă şi de copilul lor, Radu, lăsându-l în grija buneilor din partea mamei. La Tambov, în Rusia, grupul „Noroc” a devenit nu pentru mult timp „De ce plâng chitarele”. Concertele lor se bucurau de un mare succes: erau cap de afiş, însă apare un nou ordin de interdicţie. Nu tot ce era rău în Rusia, va dăuna şi în Ucraina: unde, băieţii formaţiei, avuseseră deja succes, iar Filarmonica din Cerkassî i-a angajat ca solişti. Aici, au avut parte de atitudine umană şi de susţinere caldă din partea autorităţilor care le ofereau şi spaţiu locativ, doar să activeze în acel oraş. Apar noi membri în formaţie: soţii Presneakov din Sverdlovsk, revine Ştefan Petrache, se alătură fratele lui Alexandru Cazacu, Anatol. Au cântat doi ani, traducând piesele în ucraineană, aplaudaţi fiind la fel de mult.Imagine
Viaţa muzicală progresa rapid în spaţiul sovietic, doar Chişinăul dormita la acest capitol. La sfatul lui Petru Lucinschi, căruia i s-au adresat după ajutor, soţii Dolgan au introdus în repertoriul lor câteva piese… patriotice, fiind nevoiţi, pentru a fi reabilitaţi, să cânte în formaţia „Zâmbet”, condusă de Efim Bălţanu. Astfel, sperau să reînvie proiectul cu „Noroc”. Lucrurile, pare că s-ar fi îmbunătăţit, fiind posibilă chiar reîntoarcerea la Chişinău, unde au apărut sub un alt nume: „Contemporanul”, din componenţa căruia fac parte Mihai Dolgan, fraţii Cazacu, Valentin Goga, soţii Glec, Lidia Botezatu şi Ion Suruceanu. După concerte de succes în Chişinău şi aprobarea de către instanţe, încep turneele în Rusia. Iar în 1988 grupul revenea la vechiul nume – „Noroc”!…
Despre trupa „Noroc” Dumitru Matcovschi scria „că este primul şi singurul ansamblu care ne face onoare până azi…” „Generaţia noastră, a anilor ’60, nu recunoştea altă formaţie decât „Noroc”. Artiştii de mai târziu au venit pe drumul deschis de Mihai Dolgan”, a spus scriitorul Ion Hadârcă. „Creatorul „Noroc”-ului este un mare om de cultură, un muzician şi un compozitor pe cât de talentat, pe atât de simplu. E un om modest prin măreţia sa şi măreţ prin modestia sa”– sunt cuvinte spuse despre regretatul Mihai Dolgan de către Grigore Eremei. „Am crescut cu repertoriul formaţiei „Noroc” şi tot cu piesele lor mergem acolo unde vom încheia socotelile lumeşti”, consideră Gheorghe Urschi. Lidia Botezatu, soţia: „Întorcându-mi privirile îndărăt peste ani şi întâmplări, azi am înţeles bine acest lucru: am acceptat acest mod de viaţă pentru că odată, hăt-demult, m-am îndrăgostit de un om fără pereche. Era Mihai Dolgan…” Iar Radu Dolgan: „…Trebuie să-i mulţumesc Lui Dumnezeu că mi-a dat această soartă, că sunt fiul lui Mihai Dolgan.”Imagine
În 2007 a ieşit de sub tipar volumul care relevă viaţa şi activitatea muzicianului: Mihai Dolgan: Taina vieţii mele; aportul lui în cultura muzicală din Basarabia a fost fenomenală! Precum „The Beatles” a revoluţionat muzica uşoară de pe glob, Mihai Dolgan, a făcut acelaşi lucru în spaţiul euro-asiatic, supravegheat de fosta URSS. A fost o garanţie a calităţii unui spectacol şi a succesului la public. Nu doar prin talentul său prodigios, ci şi prin calităţile umane: bunătatea şi amabilitatea, căldura sufletească… Iubitor de ironie, de discreţie şi de profunzime. Artist al Poporului. ImagineMarele Maestru al melodiilor de neuitat… Revenind la formaţia „Noroc”, au fost împreună 40 de ani, practic în aceeaşi formulă, căci pe toţi i-a legat aceeaşi pasiune – muzica. Mihai Dolgan a fost pentru ei un fel de leagăn, lângă care s-au strâns şi au activat perfect. Un lucru pentru ieri, azi şi mâine, un vis pe care ar vrea să-l trăiască oricare din noi. Visul de a ajunge cel mai bun dintre cei mai buni! Versurile cântate de el rămân un regret şoptit…
Pe 16 martie 2008, Mihai Dolgan a trecut in nefiinţă…
                                                                 Svetlana VIZITIU