Distribuie

 Eminenți rămasi pe drumuri…

 O carte bună, pentru lecturi de weekend este una din creația fascinantă a lui Mircea Eliade, prin care am trăit emoția provocată de generația unor tineri intelectuali, mereu în căutarea adevărurilor și, în același timp, contrariați de cruzimea vieții. Vă recomand spre lectură „Huliganii”. Volumul poate fi găsit în vitrinele librăriilor din capitală, dar și bilioteci, și trebuie să recunoaștem că a avut un mare succes la public, dar a cunoscut și critici. Apărut în episoade, romanul a trecut prin cateva perioade mai dificile, ca după 1991 să fie retiparit.
Mircea Eliade a scos la iveală personaje și acțiuni memorabile, aducând în prim plan portretul de grup al unei generații de tineri revoluționari, obsedați de acțiune, dar și o generație agitată, trăind sub presiunea fatală a unei definitive prăbușiri.
Citind cartea, veți descoperi un climat de epocă, care inspiră, frapează și predispune să trăiești alături de eroi anumite emoții. Compasiune, bucurie, milă, acceptare și chiar, regret… Recitindu-l de curând, am ramas la convingerea că este un roman al unor ispitiri, în care Mircea Eliade descrie spiritul huliganic, adoptând un scris intens și vibrant. Am realizat la justă valoare efortul autorului de a reda „oglinda fidelă a tinerei generații de intelectuali sacrificați de viată”. Și asta pentru că, în cele din urma, tocmai acesti „intelectuali și visători”, „tineri eminenți rămasi pe drumuri cu diplomele în buzunar, tineri idealisti înfrânți în cea dintâi lupta cu viața” sunt huliganii. Lucrarea și-a castigat în timp titlul de „roman al unei generații”, cuprinzând între coperți întreg specificul unei epoci, alături de raspunsurile ei la cateva din întrebările eterne ale omului. Lectur placută! – (Recomandari pentru weekend) de  Natalia Pîslaru

”Nu toți cei care care citesc devin lideri. Însă toți liderii citesc”. – Harry S. Truman     

Vasile Costiuc: Dragostea de carte am moştenit-o de la mama. Primele cărţi citite au fost despre poveştile populare din Asia de sud-vest. Cred că atunci am găsit undeva, prin biblioteca mamei, cartea lui John Clayton ”Tarzan din neamul maimuţelor” , – unul dintre cele mai celebre  și mai palpitante romane de aventură ale tuturor timpurilor. Anume această carte mi-a sporit interesul pentru lectură. Universul pe care l-am descoperi, m-a fermecat, m-a cucerit. Drumul nou – drumul cărţii, te duce într-o lume paralelă, deosebită, – acea lume imaginară de care nu te poți desparţi toată viaţa. Au urmat carţi de aventură printre care: “Cartea junglei” scrisă de renumitul autor Rudyard Kipling, unde personajul, Mowgli se aseamănă mult cu Tarzan. Pe parcursul anilor, au apărut cărţi despre călătorii, piraţi, descoperiri geografice, romane istorice. Acum citesc două tipuri de cărţi ştiinţifice (psihologie, politologie, liderism) şi cărţi pentru suflet. Ultima carte citită a fost scrisă de Dan Puric “Omul Frumos” şi “Cine Suntem?”. Las fără comentarii aceste cărţulii şi îndemn pe toţi care mă cunosc sau mă cred, – să le citească.  • PS: Aş dori să închei cu un citat care vorbeşte de la sine: “Inainte de orice, scopul unei carti este sa te faca sa gandesti”. Honore de Balzac

   Lidia Scarlat: O carte pe care aș reciti-o mereu este „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupery . Nu cred că această carte trebuie citită în copilărie. Adolescența e perfectă pentru a înțelege frumusețea personajelor și a istoriei.

Valentina Andronic : Cărţile sunt sursa inspiraţională nr.1 în viaţa mea. Multe din ele îţi marchează caracterul şi propriile tale activităţi şi gânduri, Cele care m-au marcat pe mine cred că sunt: 1. Colecţia lui Paulo Coelho, în special Alchimistul şi Veronika decide să moară, 2. Mizerabilii de Victor Hugo, 3. Alexander Dumas, Graf de Monte Cristo, 4. Solitaire Chanel. Dacă sincer, cred că omul poate culege câte ceva important pentru sine din orice carte.

Lucia Argint: Cînd eram studentă nu existau rețele de socializare unde poți prelua sau promova ideile, gîndurile sau frazele preferate… Am gasit recent caietul meu albastru: caiet în care înscriam cu grijă orice frază citită, sau care mă impresiona la vîrsta de 18-20 de ani. Acum peste 20 de ani, acest carnet este un fel de ”mașină a timpului” care mă face să revin in timp la vîrsta căutărilor, aspirațiilor, și marelor idealuri și speranțe… Multe sunt reevaluate pe nou, multe – le privesc acum sub un alt unghi… Dar recitesc, cu plăcere, frazele culese din cartea Ileanei Vulpescu, Arta conversației. Recomand la toți prietenii și elevii mei – o experiență inedită de a aprecia în paralel tradiția și modernismul, perlele tezaurului înțelepciunii satului care trece ca un fir roșu prin tot romanul, și impresiile unui contemporan al unei epoci trecute…
Arta conversației a Ilenei Vulpescu, poate pentru cineva (ca pentru mine, de altfel) un bun ghid pentru viața de familie și a aprecierii valorilor, ce au fost, rămîn,  și urmează să rămînă pentru tineri valori perene.

Diana Meaun: Cartea “Frunze de dor” de Ion Druță mi-a lasat amprente adînci în suflet și chiar am plîns… E cartea peste care am plins la fiecare pagină și pe care încă nu am curajul să o recitesc, dar m-a motivat să citesc mult din ceea ce a scris Druță.
Cred ca toți elevii ar trebui să citeasca “Singur pe lume” de Hector Malot, “Coliba unchiului Tom” semnata de Harriet Beecher Stowe și “Amintiri din copilarie” de Ion Creanga.
Anii de liceu m-au inspirat sa-i îndragesc opera lui Liviu Rebreanu. Mi-au plăcut “Ciuleandra”, “Pădurea Spînzuraților”, ”Adam și Eva” , ”Ion”, ”Răscoala”. Am citit cu interes ”Nunta în cer” , ”La țigănci” și ”Maitreyi” de Mircea Eliade și ”Baltagul” de Mihail Sadoveanu . Iar pentru liceenii curioși recomand ”Idiotul” de Fedor Dostoievski.
Recent am citit ”Shantaram” de Gregory David Roberts , ” Diavolul și domnișoara Prym” de Paulo Coelho, ”Bestia Umană” de Emile Zola , cărți pe care le recomand cu certitudine că vor impresiona cititorul.
Mă întorc cu drag la versurile lui Grigore Vieru, George Bacovia și Adrian Paunescu și acum nu aș citi “Fluturi” de Irina Binder, „Umbrele lui Grey” – de E. L. James,

Lectura plăcută!

 

 

Cui nu-i plac cărțile? Top 5 carti

    Un psiholog spunea ca societatea  noastră actuală se află la o cotitură după care își va regăsi spiritualitatea. Dea Domnul să o regăsim! – Ascultați, ce spun persoane deștepte: e pentru cei care au ochi să vadă, și urechi – ca să audă! 

 Rusalina Russu:Prima carte care m-a marcat și pe care am recitit-o regulat la distanță de 4-5 ani (pentru că am inteles-o diferit de fiecare dată) a fost „Pe aripile vintului” de Margaret Mitchell, apoi ‘Mizerabilii” de Victor Hugo mi-a dat mare bătaie de cap pentru ca n-am înțeles-o pe Fantina care nu și-a mai vizitat fiica niciodată…”Jennie Gerhardt” de Theodor Dreiser m-a fact sa ma gindesc la fetele intretinute din epoca trecuta… Dar cartea care m-a impresionat cu adevărat la vârsta adolescenței a fost : ”Urme pe prag” de Alexei Marinat, o recomand cu toată încrederea celor care vor să cunoască istoria postbelică acestei palme de pamânt – mi-a lăsat urme adânci în suflet și în minte, la fel ca și „Copii în catușile Siberiei” sau „Tema pentru acasă”. Să nu uit și de Coelho, – las-să zică unii că e banal, dar eu am multe din carțile lui și să vă deschid un secret: de foarte multe ori l-am citat în emisiunile mele, fără să zic autorul…

 Octavian Ticu recomandă: 1.Cruciatii de Henrik Senkevici 2. Fratii Karamazov de Fedor Dostoievki 3. Gorila de Liviu Rebreanu 4. Delirul lui Marin Preda. – Ceea ce citeste copilul meu: Cei trei muschetari de Alexandru Dumas, Robinson Crusoe de Daniel Defoe, Colt Alb de Jack London

Zinaida Jioară: Lectura e cea mai bună formă de creștere și dezvoltare a valorilor, altfel spus, de ați creste IQ-ul, indiferent de vârstă, pentru ca omul trebuie să fie într-o permanentă creștere, altfel riscă sa vadă lumea numai într-o singură culoare. Eu îmi amintesc foarte bine de prima mea carte, Găina porumbacă, citită la 6 anisori, – ea fiind prima carte luată de la biblioteca din sat și, de atunci am îndrăgit această biserica a cărții, care din păcate nu mai e așa de văzută de tinerii de azi. Au urmat sute de cărți, unele au lăsat amprentă în memorie, altele – nu. Îmi amintesc și am recitit de câteva ori în adolescență cartea Coliba unchiului Tom de Harriet Beecher Stowe. Mi-a plăcut lectura după Ion Druță, volumele cu detective după Agatha Christie. Evident, recomand tinerilor sa citească Multă literatură de specialitate, dar foarte Multă, – credeți-mă că acest studiu se așează pe rafturi acolo în creieraș Și la momentul necesar, își spune cuvântul. Uneori apelez la multe cărți de psihologie, astfel, caut și găsesc răspunsuri la multe întrebări care le am, pentru ca am și eu fiica adolescentă 🙂  Și vreau sa fiu în pas cu evoluția. La moment lectura Dosarele secrete al sec XX, o carte cu răspunsuri și tot atâtea semne de întrebare. Obișnuiesc sa citesc doua cărți în același timp, adică, încep o carte, o las, încep alta, revin la aia, nu știu de ce 🙂 Fiecare om citește ceea ce îi cere sufletul. Însă tare bine ar fi ca în biblioteca fiecărui om sa fie măcar versurile lui Mihai Eminescu, Grigore Vieru și alte opere de capatâi… Fiica mea, Madalina, lecturează ceea ce e în programul școlar, îi plac cărțile de filozofie; oameni… Ea mi-a și dat o temă pentru acasă: Să-l citesc pe Nicolae Dabija, temă pt acasă! 🙂 Pot sa vorbesc chiar si trei zile despre carti, incontinuu…

Dorin Scobioală: „12 стульев” și „Золотой телёнок” de Ilf și Petrov. După ce-l veți cunoaște pe Ostap Bender, veți înțelege cum s-au ridicat politicienii și afaceriștii de pe la noi…

Nadia Darie: Cartea copilăriei mele cred a fost Călărețul Fără Cap de Mayne Reid;
după lecturarea acestui roman am început să iubesc și mai mult detective, polițiste, dar și actiunea, – si la nivel de cărti, – si la nivel de cinematografie. Am văzut mai tîrziu si doua ecranizări frumoase ale romanului. Am citit în original multă literatură franceză, iar preferatul meu este Victor Hugo cu L’homme qui (Omul care râde)
Nu am neglijat nici clasicii noștri, puteti oricind citi Rebreanu, Sadoveanu, Druță sau Eminescu – pe mine literarura română mă calmează, anume, – autorii clasici români! În ultima perioadă, citesc mai mult literatură de specialitate, despre copii și romane de buzunar. Ultima lectură a fost: M-am hotărit să devin prost, de Martin Page

Codreanu Vlad : Am citit ”Capra cu trei iezi”, și altceva… Am citit cărți de limbă română și carți de istorie, de Dreptul omului, carți de școală, care îmi erau interesante… În rest, nu-mi plac cartile!

https://www.youtube.com/watch?v=0zYePUtIpYM  (”Capra cu trei iezi” pentru picii noștri)

TAMARA CEBAN. O ”Morişcă” fredonată de lume

     Artistă emerită din RSSM, Artistă a Poporului din URSS, Premiul de Stat al URSS. Tamara Ceban este una din primele exponente ale cântecului românesc din Republica Moldova din a doua jumătate a secolului XX, care prin talentul său, vocaţia sa, prin cântecele sale folcloristice a reuşit să renască sentimentele naţionale. A fost solistă la Radioul Naţional, Orchestra de muzică populară „Fluieraş” a Filarmonicii de Naţionale, profesoară de canto la Conservatorul din Chişinău (1973-1980), Preşedinte al Societăţii Corale din Moldova. Ca soprană a interpretat rolul Tatianei în opera „Evghenii Oneghin” de Petr Ceaikovski şi rolul lui Cio-Cio-San din opera cu acelaşi nume de Giacomo Puccini, etc.

Avea o voce solidă, puternică, cu un timbru lirico-dramatic deosebit, ce răsuna ca un ecou în spaţiu. Poporul a iubit-o şi o ascultă în continuu, în memoria lui ea a rămas „Privighetoarea Moldovei”, o legendă, una din cele mai frumoase şi mai dragi ale acestui meleag.

S-a născut la 22 noiembrie 1914 în satul Berezlogi, judeţul Orhei. De mică a îndrăgit melodiile şi cântecele populare, muzica clasică, însă predestinaţia ei s-a dovedit a fi cântecul popular. Conform mărturisirilor sale, Tamara era prezentă la toate nunţile din sat, şi, deseori, era dojenită de catre mamă-sa, că venea târziu acasă. Îşi justifica întârzierea astfel: „Îmi place să ascult muzică…” Această dragoste pentru cântec a purtat-o în suflet toată viaţa.

După absolvirea Liceului „Regina Maria” din Chişinău, îşi continuă studiile la Şcoala de Medicină, ulterior, la Conservatorul din Saratov (1941-1944). În această perioadă, participă în calitate de soprană în corul celebrului preot şi om de cultură, maestrul Mihail Berezovski, ia lecţii particulare de canto, ca peste puţin timp să-şi aprofundeze studiile muzicale la Conservatorul de Stat din Chişinău, pe care l-a absolvit în 1947.

În acelaşi an, participă la primul Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor din Praga, unde a cântat: „Doina”,„Mărioara”, „Leana” – cântece, care au devenit cartea de vizită a Moldovei. La acest festival, Tamara Ceban a fost distinsă cu titlul de laureat şi diplomă de gradul I.

A cutreierat republica în calitate de solistă a radio-televiziunii moldoveneşti, urcată în carul cu boi, cu spectatorii ce numărau sute şi mii. Iar „Morişca”, primul ei cântec înregistrat pe bandă de magnitofon, îl fredona toata lumea.

Anul 1950 s-a dovedit a fi crucial: după un turneu întreprins cu orchestra „Fluieraş” la Moscova, Tamarei Ceban i s-a conferit Premiul de Stat al URSS; consecutiv, a fost aleasă deputat în Sovietul Suprem al URSS. Folosind statutul său de deputat, a oferit ajutor multor oameni. Din 1957, pleacă în turnee peste hotarele republicii: în Germania Democrată, la Praga, Tirana, Montreal etc, îmbinând utilul cu plăcutul, de altfel, vizitând locuri istorico-culturale, şi, în mod special, magazinele cu flori din aceste ţări. Era obsedată de flori, îi placeau mult decorurile. A devenit cunoscută prin crenguţa cu flori de măr, pe care şi-o prindea în păr. Era frumoasă, avea un păr bogat, strălucitor şi negru ca smoala, prins in coc. Purta o vestimentaţie deosebită şi cercei de aur masivi, iar pe timp rece, o basma înflorată şi un pardesiu împletit de ea însăşi. Iradia mereu dispoziţie, optimism şi multă energie pozitivă…

La unul din concerte susţinut în România, a fost aplaudată de însuşi scriitorul Mihail Sadoveanu, cu lacrimi in ochi, care, a remarcat-o, ca „cântă Dumnezeieşte!” Prietenă apropiată şi colegă, ulterior, ia fost Maria Bieşu, cea care din copilărie o asculta cu sufletul la gură în faţa difuzorului din satul ei natal Volintir. Sora Tamarei Ceban, Valentina Saviţcaia, a făcut şi ea o carieră strălucită la Opera Naţională, iar când Tamara a căzut paralizată la pat, ea a renunţat la scenă, îngrijind-o în ultimii opt ani de viaţă.

În prezent, Valentina Saviţcaia, Artistă a Poporului, Cavaler al Ordinului Republicii, Preşedintele Ligii Veteranilor Scenei, îşi aminteşte: „M-a ajutat mult Tamara, sora mea, şi în scenă am ajuns mulţumită ei. Am admirat-o mereu pentru firea pe care i-a dat-o Dumnezeu… Eu sunt altfel, mai dură, mai fermă, am alt caracter. Pe când, Tamara era deschisă pentru toţi şi, în viaţa ei, a făcut mult bine. Nu se folosea niciodată de privilegiile de deputat pentru sine – doar pentru alţii. Neavând copii, Tamara se ataşa cu tot sufletul de tinerii talentaţi, mereu susţinându-i. Cândva a ajutat-o pe Nadejda Cepraga, care, în present, mă ajută pe mine. Din iniţiativa Mariei Bieşu, pe casa în care a locuit Tamara Ceban, a fost instalată o placă comemorativă; la fel, cu ajutorul dumneaei, am inălţat un monument pe mormântul Tamarei, apoi, am insistat ca una din străzile capitalei, precum şi concursul de interpretare, să-i poarte numele. Andrei Tamazlâcaru este, pe drept cuvânt,„motorul” concursului „Tamara Ceban”. Îl apreciez foarte mult pe maestrul Serghei Lunchevici, a devenit celebru mai mult datorită Tamarei, si cred, ca e discutabilă tema: al cui nume ar trebui să poarte Filarmonica Naţională. Tamara merită să-i cinstim memoria.”

Regretata Maria Bieşu, Artistă a Poporului a remarcat: „Tamara Ceban a fost o personalitate din toate punctele de vedere! O cântăreaţă cu voce, cu suflet, cu stilul şi maniera de interpretare proprie doar ei. N-a cântat nimeni doinele, cântecele de jale, de joc, aşa ca ea. Într-adevar, ea ne-a dus faima în lume. Popularitatea n-a influenţat-o negativ, era veselă, plină de viaţă, sociabilă, comunica uşor cu publicul. Anume Tamara Ceban, şi nu altcineva, a popularizat cântecul popular, l-a ridicat la înălţimea posibilă timpului ei, ne-a descoperit frumuseţea lui”.

Cu prilejul aniversării de 90 de ani de la naşterea celebrei cântăreţe, Uniunea Muzicienilor din Moldova şi câţiva sponsori au contribuit la apariţia culegerii „Vin, bădiţă, vin deseară”, care cuprinde biografia interpretei şi o mare diversitate de genuri de folclor, cum ar fi doine, invocări, cântece de leagăn şi de ritual etc, în interpretarea Tamarei Ceban.

Cel care a îngrijit culegerea, folcloristul Andrei Tamazlâcaru, a discutat cu mai multe personalităţi despre Tamara Ceban şi importanţa repertoriului ei pentru zestrea spirituală a poporului nostru, readucerea în circuitul valorilor a celor mai frumoase perle de către tineri interpreţi. „Tamara Ceban ar fi mândră de ei, la fel cum era mândră de cei care interpretau cântecul folcloric pe timpul său”, a menţionat folcloristul A.Tamazlâcaru.

A susţinut tinerii interpreţi: atunci când tânărul Andrei Tamazlâcaru pleca să culeagă folclor din popor, lucru care nu era bine salutat de autorităţi în acea perioadă, intervenea Tamara Ceban: pleca cu permisiunea ei. Câţiva ani a locuit în casa ei şi Nadejda Cepraga, fiind îndrumată si ajutată să-şi facă un repertoriu. Dascălit de dânsa a fost şi interpretul Alexandru Lozanciuc, care amintindu-şi de anii 50-60, când încă nu era lumină electrică prin sate, iar sătenii lăcrimau acultându-i pe Eugeniu Ureche, Gheorghe Eşanu, Tamara Ceban, Nicolae Sulac, a spus: „Tamara Ceban a fost singura din Republica Moldova cunoscută de toată lumea. Nu exagerez, se ştia de existenţa Moldovei prin cântecul Tamarei Ceban. La campionatul lumii de patinaj artistic, Japonia a dansat pe muzica Tamarei Ceban. Ea era iubită de toată lumea, acum este uitată. Pacat. Eu eram un băiat zbânţuit şi, dacă nu era Tamara Ceban, astăzi, nu eram artist”, recunoaşte Alexandru Lozanciuc.

Artist al Poporului, Mihai Mătieşu a spus, ca a avut norocul sa cânte alături de Tamara Ceban: „Pe-atunci, mai evoluau Vasile Marin, Anastasia Istrati, Maria Drăgan, Valentina Cojocaru… Însă, ne dădeam bine seama, ca Tamara Ceban este un fenomen aparte în arta noastră muzicală. Prin irepetabila sa manieră de interpretare, îţi răvăşea toată fiinţa. În persoana ei am avut călauză în lumea cântecului şi, totodată, un profesor de artă vocală, şi, în general, de cultură”.

Tamara Ceban a cântat folclor veritabil, dar şi cântece, care cu trecerea anilor au devenit populare, scrise pentru ea de compozitori valoroşi ai timpului ca Dumitru Gheorghiţă, Eugen Coca, Eugen Doga. Parteneri de scena i-au fost Serghei Lunchevici, Gheorghe Eşanu.

Din 1989, numele Tamarei Ceban îl poartă un prestigios concurs al interpreţilor cântecului folcloric moldovenesc, care deschide calea artiştilor amatori spre afirmare, dar mai cu seama spre veşnicia cântecului popular. Concursul „Tamara Ceban”, de obicei, este organizat de Uniunea Muzicienilor din Moldova şi se desfaşoară în perioada 12-22 noiembrie în incinta Filarmonicii Naţionale şi, are menirea să perpetueze amintirea legendei noastre populare şi să descopere talente noi ale cântecului folcloric.

A murit la 23 octombrie 1990 şi este înmormântată la Cimitirul Ortodox Central, Chişinău.

                                                                         Svetlana VIZITIU