Un tânăr l-a întrebat pe un înțelept, cum să se salveze de singurătate. – Te voi salva de singurătate, a spus înțeleptul, – dar pentru început tu trebuie să treci un test timp de trei zile. Tânărul a fost de acord. În prima zi, înțeleptul l-a legat pentru toată ziua foarte strâns la ochi ca acela să nu vadă nimic. Era insuportabil de greu, în special, atunci când tânărul era rugat să aducă ceva. A doua zi, tânărul a fost legat la urechi, astfel ca să nu audă absolut nimic. Atunci tânărului i s-a părut că lumea din jur a surzit. A treia zi, tânărul a fost izolat și închis într-o odaie fără geamuri și lumină. El a rezistat și în această zi. În sfârșit, toate testele s-au încheiat și tânărul a răsuflat cu mare bucurie:”Cât sunt de fericit că am îndurat și am rezistat totul! Acum, mă veți ajuta? – Dar ce, în continuare te simți singur? – l-a întrebat înțeleptul.
– Sincer, nu! Lumea este atât de frumoasă! Nici măcar nu bănuiam că în jur sunt atâtea sunete și culori! – a exclamat tânărul. – Atâta timp cât omul poate privi soarele, luna și stelele, să se bucure de darurile pământultui și de pe mare, el niciodată nu este singur, – a afirmat înțeleptul. – Dar dacă brusc sentimentul singurătății se va întoarce din nou? – a întrebat tânărul îngrijorat. ”Păi, veniți din nou, și vă voi da un nou test!” – a zâmbit înțeleptul.
Picturi in ulei de S. Vizitiu
Esența singurătății
Singur te-ai născut,
Singur vei muri,
Viața trece peste tine
Ca cuțitul peste unt…
Te croiește,
Te tăie,
Te biciuiește,
Te stoarce…
Creierul ți-l usucă,
Venele ți le întinde…
Ca o gunoiște inutilă
Te aruncă la gunoi…
Te scuipă pe față cu ploaie,
Te demască cu noroi,
Pe sufletul tău apoi
Cu tristețea se culcă…
Și te va arunca
În ocean cu necazuri,
Doar un așa răspuns
Oferă tuturor –
Singurătatea… (SVizitiu, ianuarie 2019)
Paradoxal, dar de singurătate suferă mai des persoanele publice, înconjurate de fanii entuziaști și admiratori stuperfiați… Nimeni nu vrea să fie singur nici măcar in … Paradis. ”Stau printre prieteni într-un deșert, într-un pustiu, Și ce mi-a rămas din iubire acum? Doar numele tău, Constantia…” – astfel D’Artanian transmite acest sentiment atunci când îi moare iubita…
Simțul singurătății ca o calitate personală, – o stare cronică de tristă experiență în izolare și retrăirile dureroase, o goliciune inutilă, cauzate de nemulțumiri reale sau din imaginație negativă față de nevoile relațiilor interpersonale. Singurătatea – conștiințizarea faptului că nimănui nu-i pasă de tine, nimeni nu dorește să te asculte. Măcar vorbește singur cu sine, de parca ți s-ar amputa relațiile cu alte persoane, fie cu cineva concret. Sentimentul singurătății îl poți simți chiar și într-o companie veselă, atunci când realizezi că acolo nimeni nu are nevoie de tine, iar ființa apropiată alături nu este și niciodată nu va fi…
Zâmbiți! Astăzi este Ziua Mondială a Zâmbetelor … Ce bine ar fi sa fie în fiece clipă… Pace tuturor!
Cât de minunat este să fii în viaţă, în înţelegere cu oamenii dragi ţie… Niciodată nu mi-aş fi făcut griji pentru mine sau vârsta mea, dacă ştiam că voi fi în continuare iubită, la fel şi eu pe cineva. Trecutul învaţă să apreciem prezentul, şi n-aş dori să-l stric cu grjile pentru viitor, dar acest gând vine odată cu anii, precum şi înţelepciunea odată cu experienţa… Noroc de tinerii care ascultă şi învaţă de la părinţi. Și e mai mare norocul atunci când lucrurile iau o întorsătură precum în povestea de mai jos… – Trăieşte fiecare zi şi bucură-te de ea!
Este istoria unei familiei cu nevoi speciale, precum se cuvine de spus corect. Mama îşi educă singură copilul, este demult divorţată, fiul atunci nu avea nici trei ani. Ea are o dizabiltate fizică, neobservată de un ochi neatent. Fiul are 15 ani, mama – 36, lucrează redactor la Casa Presei. În ultimul timp, viaţa ei s-a transformat într-un iad. Dacă până în clasa a şaptea fiul învăţa bine, acum au apărut note de patru-cinci. Mai rău, ea dorea numai un lucru: ca Ilie să termine nouă clase, să obţină măcar o meserie! Invitaţii constante la şcoală, cu discuţii în care profesoara îi reproşa direct şi fără ceremonii, în prezenţa colegilor, care nici ei nu scăpau ocazia de a-i relata faptele urâte ale fiului, încă şi despre rezultatele slabe în studii. Deprimată, iritată, ea mergea acasă simţindu-se complet lipsită de putere pentru a putea schimba ceva. Acuzaţiile şi notaţiile ei, fiul supărat le asculta în tăcere. Temele pentru acasă, în continuare nu le învăţa, şi nici prin casă nu ajuta deloc. Iată şi astăzi ea a venit acasă, iar în odaie din nou – o dezordine totală. În dimineaţa când pleca la muncă, i-a ordonat cu stricteţe să cureţe prin odaie după ce va veni de la şcoală…
Punând ţigaia pe aragaz, mama obosită şi fără dorinţă a început să strângă prin casă. Ştergând praful, brusc a observat că lipseşte vaza de cristal, dăruită cândva de o amică la ziua ei de naştere. Ea a înţepenit de spaimă: este un lucru de valoare, nu are aşa bani pentru a procura alta. Nu cumva fiul ei a scos-o din casă şi a vândut-o? Gânduri îngrozitoare una după alta mişunau în capul ei. Nu demult l-a văzut cu nişte băieţi dubioşi. La întrebarea ei, cine sunt, fiul a mormăit ceva neclar, iar pe faţa lui se citea:”Nu e treaba ta!”
”Sunt dependenţi de droguri!” – i-a tăiat-o creierul. O, Doamne fereşte! Iată cine l-au făcut să vândă vaza! El singur nu putea s-o facă! El nu este aşa! Dacă şi el fumează iarbă? Sau, mai rău?.. Mama s-a repezit să coboare pe scări. În curte era deja întuneric, pe stradă se observau rarii trecători grăbiţi acasă. Încet, ea a revenit acasă. ”Sunt singură de vină” – şi-a spus în gând. Singură! În toate. El demult nu se simte bine acasă, cu toate strigătele şi învăţămintele ei. Chiar şi dimineaţa îl trezeşte ţipând. Şi – cu serile! Toată seara strigă la el!
– Fiule, scumpul meu, ei şi cu ce mamă nefericită te-ai pricopsit tu! – A plâns mult timp. Apoi, a prins să cureţe cu grijă prin casă, pur şi simplu, să stea aşa mâhnită – nu mai avea putere…
Ştergând frigiderul, a dat peste o revistă. A tras-o… S-a auzit un sunet sfâşietor de sticlă spartă. Acum a văzut că erau fragmentele vezei recent dispărute.
’’A spart-o… A spart-o! – brusc şi-a dat seama ea şi a izbucnit din nou în plâns. De data asta de bucurie. Deci, vaza a fost spartă întâmplător, şi nu a dus-o nicăieri, – a ascuns-o. Şi iată acum, Prostuţul nu vine acasă, i-e frică! De odată a îngheţat, – nu, nu era el prost. Mama şi-a imaginat cum ar fi să vadă ea vaza spartă cu furia ei interminabilă… A oftat cu greu şi a pornit să prepare cina. A pus-o pe masă, a întins şerveţelele, a aşezat farfuriile.
Fiul a venit la miezul nopţii. A întrat şi s-a oprit în tăcere la uşă. Mama se repezi spre el. ’’Ilicuţă meu, dar unde ai stat aşa de mult? Te-am aşteptat şi m-am epuizat de griji şi frică pentru tine. Ai îngheţat? I-a luat mâinile reci, i le-a încălzit în ale sale, i-a sărutat obrazul – şi a spus ’’Du-te, spală mâinile. Am pregătit mâncarea ta preferată’’. Neînţelegând nimic, fiul a mers să spele mâinile. Apoi, a pornit spre bucătărie, dar ea a spus:’’Am pus masa în salon’’
Fiul a pornit spre salonul, unde de data aceasta totul parcă era deosebit de curat, îngrijit, frumos, s-a aşezat la masă. ’’Mănâncă, fiule!’’ – auzi el vocea blândă a mamei sale. El deja a uitat când mama i se adresa astfel. S-a aşezat, aplecând capul, fără să atingă nimic. ’’Ce-i cu tine, fiule?’’
Am spart vaza, – a spus el cu vocea tremurândă.
Ştiu, micule. Nu-i nimic. Totul se strică odata şi odată.
Dintr-o dată, aplecându-se peste masă, fiul a izbucnit în plâns. Mama s-a apropiat de el, l-a cuprins de umeri şi a pornit să plângă şi ea. Când s-au liniştit, ea a spus:
Iartâ-mă, fiule! Strig la tine, mă cert. Mi-e greu, scumpul meu. Crezi că eu nu văd că nu eşti îmbrăcat la fel ca colegii tăi? Că nu-ţi pot procura abonamente la bazin sau antrenamente?.. Sunt obosită, muncesc mult, aduc lucrul şi acasă. Iartă-mă, mai mult nu te voi certa niciodată!
Au cinat în tăcere. La fel, au mers la culcare. Dimineaţa, nu a mai fost nevoită să-l trezească. S-a ridicat singur. Petrecându-l la şcoală, ea pentru prima dată a rostit nu ’’vezi la mine!’’, ci l-a sărutat pe obraz spunând:’’Ei, bine, pân-diseară!’’
Seara , când a venit acasă, a dat peste podeaua spălată, şi cină pregătită de fiul ei – a prăjit cartofii…
De-atunci, ea şi-a interzis în general, să discute cu el despre şcoală, despre notele primite. Dacă chiar ea este îngrozită de frecvenţele rare la şcoală, atunci ce simte copilul ei? Şi când fiul i-a spus brusc că va urma clasa a zecea, mama nu şi-a arătat îndoiala. Într-o zi, pe-ascuns, s-a uitat în agenda lui şcolară – fiul nu avea niciun patru sau cinci…
Nu am fani. În Moldova e imposibil sa ai fani, cu siguranţă! Poate din diasporă urmaresc, mai ales din România, SUA și Italia, cu dorul lor de casă. Nostalgia le trezește interesul pentru țara lor. Moldovenii nu sunt interesaţi deloc. O demonstrează și statistica din blog…
Trecutul este ceea ce ne formează cu adevărat și ne face să devenim ceea ce suntem astăzi. Unii au mai multe probleme de înfruntat, alții mai puține – dar eu am avut noroc: am un spirit de învingătoare și o pasiune pentru viață care m-au ajutat să învăț din greșeli și să depășesc orice obstacol! Persoana de azi, cu personalitate puternică, pe care o vedeți, se datorează acestor lupte din trecut. ”Ești o luptătoare și o învingătoare!”- spune cineva despre mine. – O adevărată războinică, călită în focul luptelor! 🙂 Oricare probleme am avut de înfruntat în trecut, nu le-am lăsat niciodată să-mi strice buna dispoziție, sau să-mi ocupe timpul pe care l-am oferit celor dragi… Se pare că atuul meu e talia, și așa îi fac pe toți verzi de invidie! hi hi 🙂 După cum știu bine prietenii mei buni, sunt o persoană de încredere și deschisă, care nu ar face rău niciodată împotriva nimănui. Niciodată cei dragi nu au vreun motiv să-mi pună la îndoială motivațiile, pentru că ei știu că sunt o persoană foarte morală și… chiar bună la suflet. Dacă uneori mai ”scarpin” limba și trântesc prostii, nu țin pică pe nimeni și-mi pare rău dacă am ”bârfit” pe cineva la o stare de spirit obosită, îmi pare rău și cer mii de scuze. E întotdeauna grozav să știi că ești apreciată ca un prieten devotat și ca cineva cu o personalitate unică. Anii de sprijin reciproc și ședințele clubului pe care îl organizez au făcut ca legătura dintre noi să fie puternică, o relație de comunicare extraordinară care sper că ne va aduce și mai multă bucurie în viitor! Sunt deja patru ani de activitate a Clubului ”Impresii din viata si carti”, (în septembrie ’17, la anul, rotungim cinci ani in ’18), sper să meargă și să nu ne obosească…
Sunt sinceră și recunosc că acest spirit ”puternic și enigmatic” mă uimește și pe mine. Spiritul nu poate fi mulțumit fără cunoaștere, înțelepciune și răspunsuri la întrebările cele mai adânci ale universului. Aura puternică, creată pe parcursul vieții, atrage în mine și în cei din jurul meu o curiozitate irezistibilă de a afla mai multe despre trecut, prezent și despre planurile mele de viitor. Pare misterios și fascinant… De aceea… există oameni, există personalități simple care trezesc această curiozitate. Doar că eu de mică m-am simțit inferioară celorlalți, – chiar și un măturător de stradă îmi poate pune o piedică cu mătura lui și eu să simt vinovăția mea…
Ca ulterior să încep să înfrunt această stare și ”războiul” se începe... Cu mine, în primul rând. Mă plâng sau o fac în sinea mea, apoi să răsfoiesc paginile parcurse cu erori și să caut cu ce am greșit. Dar întotdeauna a reieșit că de vină este societatea în care trăim, mentalitatea și caracterul spurcat al unui moldovean, care nu știe că scuipă într-o persoană cu dizabilitate, dar și uită că încalcă drepturile omului de a fi fericit în țara lui, chiar și pășind pe o stradă călcând întâmplător în rahatul adunat de lucrătorul cu mătura, stârnind praf și împrăștiind acest gunoi la care ține cu desăvârșire acest biet măturător. Așa a fost educat nu de mamă și de tată, astfel el a fost educat de societatea în care întră zi de zi și este la fel blasfemiat de alte persoane, – unele… inteligente cu studii, altele la fel ca el, și – toți cu această mentalitate parazitară de a da cu piciorul în fiecare conform stării lui de spirit în această zi…
Educația bate cultura și – invers! Cel mai groaznic, că de vină nu e măturătorul, ci demnitarii care conduc acest stat, cei care guverneaza prin legi scrise, nu făptuite. Care ne lipsesc de o lume civilizată, un mod de trai normal cu condiții câtuși reale de a putea ajuta unul pe altul la nevoie… Faptele bat la ochi de circa 30 de ani și nimic nu se schimbă. Corupția, crimele financiare, toată bătălia și filmul serial cu oligarhii și puterea de stat continuă… Migrațiile nu sperie deja pe nimeni… Iar Teatrul cu extratereştrii merge înainte la următoarele alegeri și planul deja e ticluit bine-merci, astfel că din nou nimic nu se va schimba în această politică parșivă… Faptele bat la ochi și toți o fac pe ”neznai”, e tare ciudat că cei care ne conduc ne au de proști… Nu chiar toți, dar cei ce tac sunt deolaltă în rândul lor…
…Atunci când se întâmplă ceva neprevăzut, mă bazez întotdeauna pe firea mea hotărâtă care mă salvează dintotdeauna, și calmul meu imperturbabil pe care îl am doar de câțiva ani, nervii rezistenți oricum i-am dobândit în urma suferințelor cu ajutorul lui Dumnezeu, este indiscutabil, – doar prin Credință în El și cu voința mea, adevărul e acesta real! Și când cineva o ia razna de tot, sunt și eu alături, ca printr-un miracol, chiar dacă uneori nu pot ajuta cu nimic decât cu prezența mea alături. E ciudat, – în continuare mă macină întrebarea: Care e misiunea mea în această lume? De ce m-a salvat Domnul de atâtea ori ca să rămân aici pe Pământ?
Cine sunt? ”O personalitate atrăgătoare și tinerească – și un corp la fel!” – mi-a spus cineva pe facebook. Fără nici un efort din partea mea, încrederea și energia exuberantă îi fac pe ceilalți să nu poată bănui care e vârsta mea adevărată. Poate cumva de descoperit secretul tinereții veșnice? Ce altceva poate fi decât Atitudinea pozitivă și stilul proaspăt și unic? Omul trebuie să fie curat și frumos nu doar la exterior. Adesea mă întreb, cum de Dumnezeu mă ”lasă” fără riduri, apoi îmi zic, că nu este cel mai important lucru, în special în Moldova, pentru care aceste calități rămân intransparente, pentru că pășind așa frumoasă și tinerească într-o piață sau market, oricum ești mințit și dezapreciat ca om. Nu contează, atitudinea, cât mentalitatea creată în societate, de pe urma căreia au de suferit ceilalți care sunt deja pe fugă în Europa… Este nevoie de cel puțin 50-70 de ani pentru a ”restaura”, a dezvolta, fie a crea o societate educată conform regulilor unei lumi civilizate, și care sa aibă frică să mai calce strâmb în continuare; și cei care sa educe copiii lor astfel ca într-adevăr să fie fericiți în țara lor… E greu, e foarte greu, – e mai ușor să scrii aceste lucruri, dar tare sper să mai gândească lumea ce face în continuare… Sănătate să fie!!!
Atunci când burniţa descurajării mă îngrozeşte, fă ca viaţa mea spirituală să înflorească.. fă să dispară ceaţa groasă care îmi învăluie fiinţa întreagă ! Fii Tu Soarele neprihănirii care să strălucească !
Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu 