Tatăl Nostru și Sfântul Vasile

Unul dintre veteranii Marelui război mondial, unul anume Alexandru, i-a scris soției sale o scrisoare, care nu a ajuns niciodată la ea. Putem presupune că a fost pierdută, deoarece a fost găsită într-unul din locurile de desfășurare a trupelor. În ea, Alexandru a scris că în 1944 era înconjurat de nemți și își aștepta deja moartea: „Stăteam în casă cu un picior rănit, am auzit pașii și vorbirea germană la ușă. Mi-am dat seama că acuși voi muri. Ai noștri erau aproape, dar miza de a fi salvat de ei părea ridicolă. Nu puteam să mă mișc – nu numai pentru că eram rănit, ci și pentru că am nimerit într-un punct stupid. N-a rămas decât să mă rog. Mă pregăteam de moarte din mâna inamicului. M-au văzut totuși – eu m-am speriat, dar n-am încetat să spun rugăciunea. Fascistul brusc a văzut că nu are gloanțe – el a început repede să vorbească despre ceva cu ai săi, însă… ceva nu a mers. S-au grăbit să fugă, aruncând o grenadă la picioarele mele – astfel, ca eu să nu pot ajunge la ea. Dar, mă rugam în continuare… Când am ajuns la ultimele cuvinte ale rugăciunii, am realizat că grenada nu a explodat.”

Este una dintre scrisorile găsite pe câmpuri de luptă. Memoriile nu mint, faptele și cărțile nu mint. În special, prin Credința omului. Trebuie de menționat că omenirea cunoaște mii de astfel de istorii. La fel și cei necredincioși, care nu cunosc această rugă, o folosesc atunci când sunt în momente dificile… Cu ajutorul Tatălui Nostru, s-au pocăit chiar și unii hoți și tâlhari care s-ai întors către Dumnezeu.

Rugăciunea „Tatăl nostru” este considerată pe drept una dintre cele mai importante pentru creștini. Se numește a Domnului, deoarece însuși Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a predat această rugăciune discipolilor săi în Predica de pe munte. Aparent, din primele rânduri aceste cuvinte simple au un sens ascuns. Cu acest text se asociază diferite povești, mai multe fapte reale – despre cea mai făimoasă rugăciune a lumii creștin-ortodoxe.

Textul rugăciunii răsună astfel: + Tatăl nostru din ceruri! Sfințeasă-se Numele tău; Vie Împărăția Ta; Facă-se voia Ta, precum în Cer, așa și pe Pământ! Pâinea noastră cea de toate zilele – Dă-ne nouă astăzi! Și ne iartă greșelile noastre, Precum și noi iertăm greșiților noștri! Și – nu ne lăsa pe noi în ispită! Și, ne izbăvește de cel rău! Căci a Ta este Împărăția, puterea și slava în vecia vieților! Amin! +

+ În numele Tatălui, al Fiului, al Sfântului Duh – Amin!

           Catedrala Inaltarea Domnului din Chisinau (foto S.Vizitiu)

Se știe că este unica rugăciune care nu aparține minții umane! Ne-a fost dăruită de Însuși Dumnezeu!

Nu este obligatoru să înveți rugăciunea pe de rost, mai important e să te rogi, spui ce simți în suflet, din inimă, – ea a fost dată de Iisus mai degrabă ca un exemplu. Este o rugăciune universală, în aceste cuvinte au fost adunate practic toate nevoile umane și dorința de a salva sufletul… O poți folosi ca binecuvântare în orice – fapte bune, probleme, soluții; precum și pentru protecție împotriva spiritelor rele și a tot felul de nenorociri. Se cunosc multe istorii reale, atunci când prin această rugăciune miraculoasă a venit Salvarea… Creștini-ortodoxii cred în mod sacru că #rugăciunea #TatălNostru ajută în cele mai dificile clipe, atunci când ne paște vre-un pericol.

Dar puterea rugăciunii se definește nu numai prin suferință. Oamenii trebuie să Creadă, să simtă că Dumnezeu este alături și la nevoie și la bine. Atunci când spui rugăciunea Tatăl Nostru, în fiecare zi, – viața ta, spiritul tău – se umple cu bine și cu lumină! Aprinde o luminare! Crezi sau nu, dar pentru credincioși rugăciunea are o importanță deosebită. – Este miraculoasă! ❤ 

Anul Nou începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, considerat „păzitor de duhuri rele”.  Sfântul Vasile, episcopul Cezareii, este unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini. S-a născut în Pont în jurul anului 329 şi a murit în Cezarea în ziua de 1/14 ianuarie 379. El a depus eforturi susţinute pentru organizarea bisericii şi a luptat pentru drepturile clerului, totodată punând un mare accent pe temeinica pregătire canonică şi spirituală a preoţilor. Pentru credință în Dumnezeu, pentru Tatăl Nostru!

Sfântul Vasile cel Mare a fost păstor al mirenilor, dar şi mare îndrumător al călugărilor. Cele mai vestite cuvântări ale lui, din amvon, sunt tâlcuirile la Cartea Facerii şi tâlcuirile la Cartea Psalmilor. Cât priveşte rânduielile date de el călugărilor, acum 16 veacuri, ele dăinuiesc şi astăzi. Vrednic de însemnat este locul pe care Sfântul Vasile îl dă muncii, alături de rugăciune, în viaţa călugărilor. Cu adevărat, învăţător al mirenilor, el uneşte cuvântul cu fapta, chemând pe cei bogaţi să sprijine aşezămintele creştine întemeiate de el pentru ajutorarea săracilor, a bolnavilor, a tuturor celor slabi şi neputincioşi din cetate. Mai amintim că Sfântul Vasile cel Mare, la fel ca şi Sfântul Ioan Gură de Aur, s-au străduit şi cu înfrumuseţarea şi desăvârşirea Sfintei Liturghii din timpul lor, lăsând Bisericii Răsăritene cele două Liturghii care le poartă numele şi care se săvârşesc în Biserica Ortodoxă până astăzi

Vasile, provine din grecescul basileios, care este în legătură cu basileos, „rege”, „împărat”, „bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius. La noi astăzi e curenta forma Vasile. Feminine ca Vasila sau Vasilca se întâlnesc astăzi destul de rar, fiindu-le preferat mai grațiosul Vasilica. Diminutivele mai frecvente sunt Vasilica ți Sica/Sică.

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se oficiază în Biserica Ortodoxa de zece ori pe an: în primele cinci duminici ale Postului Mare, în joia și sâmbăta din Săptămâna Patimilor, în ajunul Crăciunului și Bobotezei și, desigur, în sărbătoarea care îi este dedicată, în ziua de 14 ianuarie.

În fiecare an, în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, un şir de popoare și locuitori din diferite colțuri ale planetei, care fac parte din biserici ortodoxe, care nu au preluat calendarul Iulian îndreptat, sărbătoresc Revelionul/Anul Nou pe stil vechi sau Ajunul Sfântului Vasile, iar pe data de 14 ianuarie, creştinii ortodocşi de stil vechi îl prăznuiesc pe Sfântul Vasile cel Mare, episcopul Cezareei, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi, totodată, unul dintre cei mai mari teologi creştini. În această zi se citesc rugăciunile Sfântului Vasile, care se citesc foarte rar. După Sfânta Liturghie, care se oficiază de dimineaţă, preotul seamănă credincioşii cu seminţe de grâu sau porumb, dorindu-le sănătate şi prosperare în noul an. Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se săvârşeşte de zece ori pe an, de sărbătorile împărăteşti şi în duminicile din Postul Mare. Decalajul de 13 zile dintre sărbătorile creştinilor ortodocşi pe stil nou şi vechi au apărut în anul 1924, când unii credincioşi au refuzat să adopte calendarul gregorian, menţinându-l pe cel iulian.
Anul Nou pe vechi mai este marcat în Armenia, Belarus, Letonia, Ucraina, Kazahstan, Uzbekistan, Georgia, cât şi în unele zone din Elveţia. Tradiţia de a întâmpina Anul Nou pe vechi s-a menţinut, de asemenea, în Serbia şi Muntenegru, deoarece Biserica Ortodoxă Sârbă, la fel ca şi cea Rusă, continuă să trăiască după calendarul iulian.

În satele din Republica Moldova, obiceiurile de Anul Nou pe stil vechi sau sărbătoarea Sfântului Vasile sunt păstrate cu sfinţenie. Astfel, pe 13 ianuarie, înainte să apună soarele, se puneau pe un platou, undeva în casă, 12 legume și fructe, care reprezentau bogăția pământului. De bază era fasolea, pe principiul că sunt multe boabe și atunci înseamnă că va fi un an nou cu mulți bani. Și varza era importantă: cu cât mai multe foi avea, cu atât mai multe rochițe noi va avea fata sau fetele din casă. În această zi, gospodinele pregătesc masa de sărbătoare şi împart dulciuri, nuci şi mere, pentru ca în anul care vine să fie belşug în casă. Tot atunci se cocea un colac mare pentru ,,urătorii” care veneau cu ,,Plugul cel Mare”. Şi încă unul în forma de 8 care se punea la icoană și se ținea până primăvara, de sărbătoarea Sfinților (cei 40 de Mucenici din martie). Conform tradiţiei, pe 13 ianuarie, cete de urători bat la porţi şi umblă din casă în casă cu „Pluguşorul”, pocnind din bice, cu talăngi şi buhai improvizaţi pentru a ura gospodarilor un an bun şi plin de belşug. Cât este încă lumină afară, urează copiii cei mici, câteva ore, după ce se face întuneric, ies la urat copiii mai mari, iar după 12 noaptea umblă adulții, care se deghizează fie în animale, în funcție de ce piei aveau pe acasă (de obicei de capră, mai rar de urs), fie pur și simplu își vopsesc fața cu cenușă, cu cărbune sau cu carioci. Tot în această seară, tinerii îmbrăcaţi în costume naţionale ori mascaţi mai dansează „Ursul” sau „Capra”. În mod tradiţional, la urat mergeau doar bărbaţii şi flăcăii. Cu timpul însă, în cetele de urători s-au strecurat şi fete, iar astăzi practic la urat merg mai ales copiii, atât fete, cât și băieți. Urătorii primesc de la gazde diverse daruri: colaci, dulciuri, nuci, fructe, dar şi bani, ceea ce se presupune că aduce noroc şi belşug în casa gospodarului.
Iar a doua zi, pe 14 ianuarie, când este Anul Nou „pe stil vechi”, gospodarii îşi deschid larg porţile pentru a primi cete de semănători. Copiii umblă din casă în casă cu „semănatul” pentru a înmulţi darurile pământului. Ei se duc pe la oameni, aceștia lasă de obicei ușile caselor deschise, și aruncă cu orez sau grâu și strigă: ,,Sănătate nouă și la anul cu sănătate! La anul și la mulți ani!” Alţi copii umblă cu „Sorcova”, fredonând: ,,Sorcova, vesela, Să trăiţi, să-mbătrâniţi: Ca un măr, ca un păr, Ca un fir de trandafir. Tare ca piatra, Iute ca săgeata. Tare ca fierul, Iute ca oţelul. La anul si la multi ani! Nici măcar adulții în acea zi nu ies din casă fără să ia niște semințe în buzunar, este obligatoriu. Și pe la cine te duci în vizită, trebuie să îi ,,semeni¨. Acele semințe se strâng abia seara sau a doua zi și se dau la animale. Este o tradiție care se mai ține în multe case.

Obiceiuri din străvechi care ne minunează și tot odată vrem să credem pentru că dorim minuni, și știm că vor fi bune cu ajutorul bunului Dumnezeu. Tradiţia populară spune că ai noroc dacă prima persoană care întră în casă de 1/14 ianuarie este bărbat. În ziua Sfântului Vasile cel Mare e bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul. Dacă de Sfântul Vasile, după ce te speli pe faţă, te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos în tot anul! 🙂 Totodată, dacă dormi de Sfântul Vasile, rişti să fii leneş tot anul. Se mai spune că dacă ninge, va fi un an îmbelşugat, iar dacă e senin, oamenii vor fi sănătoşi tot restul anului.
De Sfântul Vasile se înnoiesc toate, motiv pentru care e bine ca oamenii, în prima zi din an, să-şi pun un gând bun, ca să le meargă bine tot anul. Doamne ajută! Felicitări tuturor oamenilor de omenie, tuturor celor cu numele Vasile, urări de sănătate și pentru tăticul meu Vasile Vizitiu și celor dragi alături! ❤  /Ianuarie 2021 – in amintirea tatalui meu Vasile, Dumnezeu sa-l ierte/

Dacă, cumva a nins mult și omătu-i cât gardul, faceți cărare până la poartă și chemați un vecin la voi ca să petreceți seara amintindu-vă despre vremurile de odinioară, când erați tineri și buieci. Puneți sămburi de bostan pe plită (șparhat) la fript și spuneți povești până hăt spre miezul nopții. Dați lampa în jos sau stingeți-o de tot, deschideți portița de la sobă sau trageți o roată la o parte și lăsați flăcările să joace pe pereți și pe tavan, în voia lor. Nu vă opriți din poveste, deschideți zăgazurile cuvintelor, lăsăți-vă în voia visurilor voastre și depănați-vă mai departe amintirile. Dați drumul gândurilor, lasati-le slobode să hoinărească pe văi și pe dealuri, să zburde prin ninsoare fără opreliști! Sunteți doar voi și gândurile voastre. Asta e tot ce v-a rămas. E bucuria de a trăi și a rămâne simplu!
– Să fiți bine! La Multi ani!

Doamne ajuta și binecuvântează! Amin…

Svetlana Vizitiu, 2020. ❤

 

#Biblia, #traditiisiobiceiuri, #lumeacrestina, #recomandaridecarte, #blogsvizitiu

Astepti probleme – si ele vin! Ajuta-ma, nu lupta cu mine!

Noi primim de la viață ceea în ce credem. Tu crezi că viața este frumoasă, și ea chiar este frumoasă. Tu crezi că este groaznică, – și ea e groaznică. Crezi că nu există ieșire din situație, și nu o vei găsi. Crezi că există o soluție, și o vei găsi.  Aștepți probleme, și ele numaidecât vin. Ți-e frică de boală, – te vei îmbolnăvi. Tu crezi în succesul tău, – tu îl vei crea. Tu aștepți fericirea, și ea deja vine în calea ta!  

Credința noastră creează realitatea noastră. – Crede în tine, ocupă-te cu ceva util și gândurile negative treptat te vor părăsi! Pur și simplu, nu vei mai avea timp suficient pentru prostii. În acest fel mă descopăr în continuare, mă apuc de orice proiect, orice gând bun pentru a realiza ceva util, ca blogul, clubul, și pictura de exemplu cu începutul ei din luna august anul ‘17… Continui cu Clubul Impresii din viață și cărți și cu blogul meu, mă și apuc de scris versuri doar ca să nu am timp pentru a ruguma sau a gândi la unele deficiențe morale ale societății noastre. Cu prostia nu te pui, și eu nu mă încadrez în această treaptă, nu doresc și nici nu am timp. Acele persoane care discută și provoacă lumea la certuri și violență în rețele de socializare, pur și simplu, nu au timp pentru a se deștepta… citind realmente posturi cu credință despre moralitate și fapte bune, ei nu au experiență de durere sau pierderi… Dar au iscusință mare de a da sfaturi celorlalți pentru că le place să fie în centrul atenției, fie se aplaudă pentru orice like, probabil asta le aduce banul mare în coșul lor buzunăresc dezordonat. Nu zic că sunt oameni răi, așa ceva nu există: ei sunt îndemnați de societate, mai mult de mentalitate, să procedeze așa cum consideră ei că e corect. Dar impactul e contradictoriu. Și tinerii le i-au exemplu, și se omoară unul pe altul… La fel vreau să spun și despre programele TV cu sute de seriale și filme, unde persistă violența, unde se demonstrează cum poți lua droguri în varia proporții, și practic fiecare epizod demonstrează cum un bărbat ”inteligent” poate lovi o femeie sau copil, fie înjură direct… Codul audivizual demult nu-și are locul în Republica Moldova, așa ”profesioniști” nu-și fac munca deloc. Se discută limba vorbită pe ecrane, dar nu și sensul! Credeți că demnitarilor le pasă? Iată, am scris opinia mea și a mai multor persoane, și nu e prima dată. Reactiile care urmează, vor fi ele? Desigur că nu.

Rămâne credința și speranța că apelez la educația mintală: cel care dorește să se schimbe, se va schimba. Destinul nu se schimbă, dacă nu vrei să-ți schimbi viața. Și-atunci când votul tău nu este luat în considerație pentru că legea spune că ești un prost și că ai chemat oamenii la treabă nu în ziua când te pune ea, Legea, înseamnă că noi toți suntem într-adevăr proști, boi mânați de ciobani la fel de proști… Proști pentru că această Lege noi am creeat-o… pentru a ne porni unul împotriva altuia… Constituția nu poate fi împotriva celor care au votat-o! Nu luptați, ci ajutați-vă unul pe altul. Asta ar fi soluția!

Viața nu se schimbă dacă nu se schimbă oamenii și faptele lor… Problema ar fi că persoanele care și-au dat drept prieteni sau suporterii tăi nu sunt de fapt toți cei în care poți avea încredere ca urmare, dar tu, om bun, oricum continui să discuți, să apelezi la ei, pentru că este normal să rămâi Om. Om de omenie. Să comunici cu ei, să spui lucrurile reale, pentru că le dai șansa și lor și ție personal, că e corect să rămâi om atunci când ești îndemnat de invidie, de stare de superficialitate sau alte gogomanii care pot întra în creirașul cuiva, pentru că e firesc a greși și să ierți… Este bine să ne desprindem, chiar și pentru câteva clipe, de orice acțiune pe care o întreprindem și să privim în interiorul nostru, să ne privim cicatricile și laurii și să fim recunoscători universului pentru fiecare respirație ce ne umple inima.

Nu înseamnă că sunt eu una specială, sau pentru evidențierea individului din mine. Profunzimea trăirilor, indiferent de nuanța lor, este detaliul ce ne menține încă umani… Și eu o fac din disperare, și am motivele mele. Pentru că sunt Mamă, Bunică, Femeie… Și pentru că au de suferit copiii mei trăind în această societate fără de leac în continuare. Am multe de realizat pentru… a mă deștepta și eu. Cu mare speranță să fie ceva molipsitor și pentru voi. Cu gânduri bune și sugestii utile. Doamne ajută!

❤ SV

M-a făcut fiul să ies din casă

Cât de minunat este să fii în viaţă, în înţelegere cu oamenii dragi ţie… Niciodată nu mi-aş fi făcut griji pentru mine sau vârsta mea, dacă ştiam că voi fi în continuare iubită, la fel şi eu pe cineva. Trecutul învaţă să apreciem prezentul, şi n-aş dori să-l stric cu grjile pentru viitor, dar acest gând vine odată cu anii, precum şi înţelepciunea odată cu experienţa… Noroc de tinerii care ascultă şi învaţă de la părinţi. Și e mai mare norocul atunci când lucrurile iau o întorsătură precum în povestea de mai jos… – Trăieşte fiecare zi şi bucură-te de ea! 

Este istoria unei familiei cu nevoi speciale, precum se cuvine de spus corect. Mama îşi educă singură copilul, este demult divorţată, fiul atunci nu avea nici trei ani. Ea are o dizabiltate fizică, neobservată de un ochi neatent. Fiul are 15 ani, mama – 36, lucrează redactor la Casa Presei. În ultimul timp, viaţa ei s-a transformat într-un iad. Dacă până în clasa a şaptea fiul învăţa bine, acum au apărut note de patru-cinci. Mai rău, ea dorea numai un lucru: ca Ilie să termine nouă clase, să obţină măcar o meserie! Invitaţii constante la şcoală, cu discuţii în care profesoara îi reproşa direct şi fără ceremonii, în prezenţa colegilor, care nici ei nu scăpau ocazia de a-i relata faptele urâte ale fiului, încă şi despre rezultatele slabe în studii. Deprimată, iritată, ea mergea acasă simţindu-se complet lipsită de putere pentru a putea schimba ceva. Acuzaţiile şi notaţiile ei, fiul supărat le asculta în tăcere. Temele pentru acasă, în continuare nu le învăţa, şi nici prin casă nu ajuta deloc. Iată şi astăzi ea a venit acasă, iar în odaie din nou – o dezordine totală. În dimineaţa când pleca la muncă, i-a ordonat cu stricteţe să cureţe prin odaie după ce va veni de la şcoală…

Punând ţigaia pe aragaz, mama obosită şi fără dorinţă a început să strângă prin casă. Ştergând praful, brusc a observat că lipseşte vaza de cristal, dăruită cândva de o amică la ziua ei de naştere. Ea a înţepenit de spaimă: este un lucru de valoare, nu are aşa bani pentru a procura alta. Nu cumva fiul ei a scos-o din casă şi a vândut-o? Gânduri îngrozitoare una după alta mişunau în capul ei. Nu demult l-a văzut cu nişte băieţi dubioşi. La întrebarea ei, cine sunt, fiul a mormăit ceva neclar, iar pe faţa lui se citea:”Nu e treaba ta!”

”Sunt dependenţi de droguri!” – i-a tăiat-o creierul. O, Doamne fereşte! Iată cine l-au făcut să vândă vaza! El singur nu putea s-o facă! El nu este aşa! Dacă şi el fumează iarbă? Sau, mai rău?.. Mama s-a repezit să coboare pe scări. În curte era deja întuneric, pe stradă se observau rarii trecători grăbiţi acasă. Încet, ea a revenit acasă. ”Sunt singură de vină” – şi-a spus în gând. Singură! În toate. El demult nu se simte bine acasă, cu toate strigătele şi învăţămintele ei. Chiar şi dimineaţa îl trezeşte ţipând. Şi – cu serile! Toată seara strigă la el!

– Fiule, scumpul meu, ei şi cu ce mamă nefericită te-ai pricopsit tu! – A plâns mult timp. Apoi, a prins să cureţe cu grijă prin casă, pur şi simplu, să stea aşa mâhnită – nu mai avea putere…

Ştergând frigiderul, a dat peste o revistă. A tras-o… S-a auzit un sunet sfâşietor de sticlă spartă. Acum a văzut că erau fragmentele vezei recent dispărute.

’’A spart-o… A spart-o! – brusc şi-a dat seama ea şi a izbucnit din nou în plâns. De data asta de bucurie. Deci, vaza a fost spartă întâmplător, şi nu a dus-o nicăieri, – a ascuns-o. Şi iată acum, Prostuţul nu vine acasă, i-e frică! De odată a îngheţat, – nu, nu era el prost. Mama şi-a imaginat cum ar fi să vadă ea vaza spartă cu furia ei interminabilă… A oftat cu greu şi a pornit să prepare cina. A pus-o pe masă, a întins şerveţelele, a aşezat farfuriile.

Fiul a venit la miezul nopţii. A întrat şi s-a oprit în tăcere la uşă. Mama se repezi spre el. ’’Ilicuţă meu, dar unde ai stat aşa de mult? Te-am aşteptat şi m-am epuizat de griji şi frică pentru tine. Ai îngheţat? I-a luat mâinile reci, i le-a încălzit în ale sale, i-a sărutat obrazul – şi a spus ’’Du-te, spală mâinile. Am pregătit mâncarea ta preferată’’. Neînţelegând nimic, fiul a mers să spele mâinile. Apoi, a pornit spre bucătărie, dar ea a spus:’’Am pus masa în salon’’

Fiul a pornit spre salonul, unde de data aceasta totul parcă era deosebit de curat, îngrijit, frumos, s-a aşezat la masă. ’’Mănâncă, fiule!’’ – auzi el vocea blândă a mamei sale. El deja a uitat când mama i se adresa astfel. S-a aşezat, aplecând capul, fără să atingă nimic. ’’Ce-i cu tine, fiule?’’

• Am spart vaza, – a spus el cu vocea tremurândă.
• Ştiu, micule. Nu-i nimic. Totul se strică odata şi odată.

Dintr-o dată, aplecându-se peste masă, fiul a izbucnit în plâns. Mama s-a apropiat de el, l-a cuprins de umeri şi a pornit să plângă şi ea. Când s-au liniştit, ea a spus:

Iartâ-mă, fiule! Strig la tine, mă cert. Mi-e greu, scumpul meu. Crezi că eu nu văd că nu eşti îmbrăcat la fel ca colegii tăi? Că nu-ţi pot procura abonamente la bazin sau antrenamente?.. Sunt obosită, muncesc mult, aduc lucrul şi acasă. Iartă-mă, mai mult nu te voi certa niciodată!

Au cinat în tăcere. La fel, au mers la culcare. Dimineaţa, nu a mai fost nevoită să-l trezească. S-a ridicat singur. Petrecându-l la şcoală, ea pentru prima dată a rostit nu ’’vezi la mine!’’, ci l-a sărutat pe obraz spunând:’’Ei, bine, pân-diseară!’’

Seara , când a venit acasă, a dat peste podeaua spălată, şi cină pregătită de fiul ei – a prăjit cartofii…

De-atunci, ea şi-a interzis în general, să discute cu el despre şcoală, despre notele primite. Dacă chiar ea este îngrozită de frecvenţele rare la şcoală, atunci ce simte copilul ei? Şi când fiul i-a spus brusc că va urma clasa a zecea, mama nu şi-a arătat îndoiala. Într-o zi, pe-ascuns, s-a uitat în agenda lui şcolară – fiul nu avea niciun patru sau cinci…

❤ Svetlana Vizitiu, Impresii

Legea nu face exceptii nici pentru primar

Acest primar a fost adorat de întregul New York: luptând împotriva ’’legii uscate’’, el învăţa populaţia cum… să prepare ’’samogonul’’, şi luptând contra dependenţei de droguri, cerea… legalizarea marihuanei. În paralel, construia poduri, parcuri şi spitale, iradica foarte dur corupţia şi lupta pentru relocarea evreilor în SUA pe timpul Holocaustului. De aceea, în numele lui Fiorello Henry La Guardia au fost numite aeroportul New York şi o stradă din Tel Aviv. În New York este un astfel de monument – pe piedestal stă un omuleţ mic şi gras bătând furtunos din palme, de parcă ar invoca ceva activ făcând un pas înainte. Omul căruia îi este dedicat acest monument este Fiorello Henry La Guardia, primarul New York între anii 1934-1945. Sculptorul l-a interpretat în această poziţie fiind intemeiat pozitiv: primarul a fost o persoană foarte hotărâtă, pentru care nu existau probleme insolubile.’’Nu contează dacă podurile sunt arse sau nu, eu nu voi ceda niciodată’’, spunea La Guardia şi muncind din răsputeri, pas cu pas returna locuitorilor capitalei încrederea pierdută în faţa autorităţilor. Şi asta în ciuda faptului că a fost nevoit să conducă oraşul New York, probabil în cele mai grave timpuri – vremurile Marii Depresiuni şi al celui de-al Doilea război mondial. A reuşit să învingă un sistem democratic corupt, a transformat orașul într-un model pentru programele economice menite să oprească efectele cauzate de Marea Criză (1929), a susținut minoritățile și… chiar a inventat tanga! A fost un om deosebit care se nasc la rascruce de secole, aşa vorbeşte lumea despre el…

În istoria SUA s-au legat zeci de legende despre acest primar, sunt cele care explică dragostea ’’totală’’ pentru La Guardia. Una din ele vreau să auziţi şi voi, dragi prieteni moldoveni! (românii deja cunosc istoria)… Într-o seară a anului 1935 primarul a apărut în curtea unuia dintre cele mai sărace districte ale oraşului New York. După ce l-a învinuit pe judecător de corupţie şi l-a demis imediat, La Guardia a dorit ca în aceeaşi seară să ia o decizie într-un caz penal. Pârâta era o femeie, acuzată că a furat o pâine cu care urma să-şi hrănească copiii. După ce a ascultat-o, cel de-al 99lea primar din New York, La Guardia a spus:’’Legea nu face excepţii. Trebuie să vă pedepsesc. Zece dolari sau zece zile de puşcărie. La fel îmi voi percepe o amendă de zece dolari mie personal, plus amendă de cincizeci de cenţi pentru fiecare din toţi cei prezenţi,– pentru faptul că noi trăim liniştit într-un oraş în care o femeie este nevoită să fure pentru a-şi hrăni copiii!’’

Banii colectaţi au fost transferaţi femeii…

La Guardia a fost clasat pe primul loc printre primarii națiunii într-un sondaj efectuat în 1993 de istorici și de cercetători sociali. A fost prieten bun cu Roosevelt… Potrivit biografului Mason B. Williams, colaborarea sa strânsă cu New Deal a lui Roosevelt a dovedit un succes remarcabil în legătură cu moneda națională și nevoile locale. La Guardia a permis recunoașterea politică noilor grupuri care au fost în mare parte excluse din sistemul politic, cum ar fi evreii și italienii. Administrația lui a dat orașului New York infrastructura sa modernă. Obiectivele lui limitate au ridicat ambiții pentru noi niveluri de posibilități urbane. Potrivit unei autorităţi, tendințele mandatului său însemna că „oamenilor le-ar fi frică să permită pe cineva să ia acest mod de putere”…

Ce exemplu minunat pentru primarii noştri şi ar fi un miracol să se împace un preşedinte cu primarul, fie – invers! Mă încred în Omenie! Doamne ajută!

Imaginea şi ştirea șterpelite din Internet. Povestea scurt ticluită… de mine 😀

❤

Stația Nunta din Chișinău

De ce există atât de multe femei nefericite? De ce bărbații se simt mai ușor, dacă nu prima, vine a doua, a treia… și el este fericit? De ce responsabilitatea de a rămâne cu copiii după divorț, la fel cade pe umerii femeilor, iar fostul ”mârlan” și aici e fericit în noile lui aventuri amoroase? De ce femeile poartă o persoană pentru toată viața și emoțional depind de bărbați?

Deci, imaginați-vă un microbuz aproape pustiu care se târâie ca un melc pe străzile din orașul Chișinău… La o stație întră o doamnă destul de simpatică, în opinia mea, circa de treizeci de ani.  Nu vă dau detalii despre înfățișarea ei, voi spune doar că nu-i lipsește nimic din cele atrăgătoare. Iar după ea urmează sărind cam brutal un bărbat, la fel de aceeași vârstă, cu un sac mare și greu. Rutiera se urni din loc imediat și omul nu reuși să-și frâneze pasul, împingând-o pe doamnă și călcând pe piciorul ei.

”Ei, și ce sunteți ca un elefant, într-adevăr…” a spus ea supărată. ”Chiar nu se poate mai atent?!”. Bărbatul se uită vinovat în ochii ei și-și ceru scuze. Dar femeia nu se stăpâni și continua cu ”trebuie să fiți mai delicat”.

Și aici omul a vorbit cu suflet cuvintele, prin care a încercat să-și exprime durerea și tristețea lui. ”Doamnă, doar ați văzut că n-am făcut-o intenționat, cu atât mai mult că v-am cerut scuze, și ce pot eu să mai fac ca să vă calmați, în cele din urmă?”

Eu, personal, în acel moment mă așteptam la orice răspuns, însă… chiar și mie, cu cinismul meu nativ și brutalitate țărănească, nici prin cap să-mi treacă la ce poate ajunge o minte de femeie șmecheră! Ei, sunteți gata?

”Ce, ce, de nevastă luați-mă, domnule!”

Șoferul surprins opri brusc autobusul, iar în salon s-a instalat o tihnă neobișnuită. Chiar și fetița de cinci ani din spatele meu, care a vorbit tot drumul, a tăcut. Astfel a continuat liniștea timp de un minut-două, fiecare rumegând surpriza celor auzite. Vreau să menționez că pe fața femeii la momentul respectiv nu a fost măcar un indiciu la o glumă. Eu, cu firea mea nărăvașă, n-am răbdat (ei, cum fără mine astfel de istorii) și… am spus provocător:”Auzi, omule, da, răspunde ceva, nu vezi că publicul așteaptă?” El se uită la mine, apoi la ceilalți, a trecut cu privirea la femeie și răsună:

”Mă opresc la următoare stație, mergeți cu mine?”

”Da.” cu toată puterea vocii sale a răspuns ea.

”Bravo!” a răsuflat tot microbusul ”emoționat” și se auziră aplauzele. Iar ”supărata” și ”elefantul” într-adevăr au coborât împreună la stația următoare…

”Mă numesc Veronica” a spus ea, atunci când coborau și el i-a oferit brațele sale la ieșire.

Ușa se închise. În urma lor se ridicau alți pasageri, iar autobusul încă vre-o cinci minute surprins de cele întâmplate stă pe loc. Se pare că și șoferul era fericit! Apropos, stația se numește ”Nunta”! J

Vreau să cred că au rămas fericiți împreună pân-la adâncă bătrânețe…

Oameni buni, spuneți-vă ce vă doare și ceea ce simțiți, la momentul potrivit, și imediat! Nu ratați fericirea voastră chiar și la supărare! Măcar îndrăzniți, nu pierdeți nimic… riscând… Nu respingeți persoanele care doresc să fie ațături de voi. Tot ce-i posibil că ei vor fi singurii care vor rămâne cu voi, în cele mai dificile momente ale vieții. Doamne ajută! Să fiți binecuvântați! ❤