Aripi fără siguranță

Cea mai mare fericire e atunci când îți strigi părinții și ei îți răspund, în viață. Mă gândesc des la bătrânețe după ce a murit tata. Interesant, când voi fi și eu la 80, aș putea fi așa cum doresc? Văd mulți bătrâni, văd cât de greu le vine să rămână singuri. Cum suferă din cauza sinelui său, cum își creează dificultăți și probleme. Observ dorul lor, singurătatea… Cum voi fi eu la etate adâncă? Nu știu. Dar vreau să rămân o persoană bună, fără marasm și mofturi. Oamenii îmi spun că sunt bună; eu mă cunosc mai bine. Nu mă alintă nimeni, nici copiii, nici ceilalți… Mă alinta doar tata, și o făcea mereu, mămica era mai severă, dar tot ea se ruga la tata să ne jelească pe noi, copiii lor. Eu, însă eram copil special, nu dau detalii… Nu știu, nu știu cum voi fi. Fără aripi nu mă simt în siguranță. Iar aripii dintotdeauna mi le cream pentru că aveam sprijin… Acum stai și te gândești să nu te apuce vreo Deltă / Variolă…  Mult depinde de ce boli te pot apuca, căci în dureri nervii te doboară imediat, și nu contează dacă ai caracter dur. Le spun copiilor să aibă grijă de sănătatea lor, atunci și eu mă voi simți mai bine. Sper ca ei să nu mă lepede la adânci bătrânețe, nu le pot „ruga” acest lucru. Realizez că în etate e bine să nu te lase lumea în pace. Și copii să nu mă lase în pace. Voi sta cuminte, fără dinți, voi mânca puțin, doar să-mi fie cei dragi alături sănătoși. În familie…

Simplu, e atunci când o femeie rămâne calmă pentru reputația ei, fiind alături de cel mai frumos, cel mai responsabil bărbat. – Genul masculin? Ce ar fi? E atunci când femeia știe: El – nu va trăda, nu va umili, și nu va fugi cu rușine. Asemenea bărbați, azi sunt puțini. Practic nu există. Nu există, pentru că nu sunt educați corect. Contează mult pentru un bărbat să nu pâlpâie ca un drapel… Azi, bărbații (nu toți, desigur), nu sunt capabili să răspundă pentru faptele sale, pentru cineva cu atât mai mult, pentru că părinții prea îi protejează și-i întrețin atâta timp cât sunt în viață. Și ce-i greu de conștientizat, e că crezi că îți educi corect fiii, și ulterior rezultă că ei sunt absolut diferiți prin comportamentul lor de parcă nici n-ar fi frați și n-au fost crescuți de aceeași mamă. Oamenii spun, societatea confirmă, cică sunt Cei 7 ani de acasă! – eu voi spune, sistemul e de vină, dar și genele moștenite… Nu-mi reproșați, știu ce spun.

Totul trebuie experimentat în această lume, testat și apreciat… Nenoricirea, boala, trădarea, durerea, ipocrizia – totul trecut prin inimă ca prin mașina de tocat. Și tuturor ceva nu le-ajunge. Ba ninsoarea se topește rapid, ba dimineața vine târziu, ba zile calde nu ne ajung. Da, tuturor mereu ceva lipsește… Dar trăind zilele rămase, brusc observi, nimic nu ne lipsește. Nimic, doar anii nu ne mai ajung, sau nu sunt suficienți pentru a mai fi supărat pe cineva. Și pentru viață, ca să te bucuri din plin de ea…

Criteriul dăruinței noastre? De suflet ceva? Un criteriu pentru talentul musical? Muzicalitatea și, de asemenea, știți, să ieși pe scenă cu curaj să-ncepi o „coală albă de hârtie”. Să fie ceva în timbru, în interpretare, în ochi… Ceea ce se numește. Farmec. Și trebuie să cucerești complet publicul. Și tot el să rămână îndrăgostit de tine, pentru trei minute, cel puțin…

La început credeam că Internetul a devenit brusc prietenul nostru. Că putem schimba informații veridice, să ne susținem reciproc. Și-apoi, am realizat că este o capcană. Noi scriem ceva, ne umflăm în pene, și avem impresia că Facem ceva, cu iluzia că e o treabă bună! Iar mașina strașnică pentru distrugerea umanității continuă să avanseze sistematic! Îm fiecare zi, de la noi știri mondiale, fiori pe spate, vreau să mă ciupesc și să-mi revin din această groază! Cum de am devenit brusc participanții acestui roman înfricoșător de „science fiction”?! Acum este clar, că nu a fost brusc, că nu demult timp, oamenii din întreagă lume au fost prostiți, transformați într-o turmă, și scopul principal a fost să mănânce delicios, să cumpere ceva din super-marcketuri strălucitoare și… să se „scufunde” în TV/ internet. „Societatea nu vede nimic, deoarece este ținută într-o stare de hipnoză profundă. Oamenii n-au fost niciodată atât de întunecați ca acum. Omului nu-i dau nicio șansă să se oprească și să înțeleagă ce se întâmplă. Seriale fără sfârșit, unul mai stupid ca altul, muzică pop vulgară, filme agresive și pofticioase, cu acuratețe care să afecteze subconștientul, astfel cultivând spiritul egoist și violent. O persoană normală, în scurt timp, se transformă într-un animal fără principii, ducând o viață absolut lipsită de sens. Acestea sunt valabile pentru toată lumea.

Ce să facem? Să realizezi că așa ca înainte nu va fi niciodată!  Și nici nu e nevoie. Este momentul potrivit de conștientizare. Fie, să realizăm că întreagă lume în ultimul timp, cu toleranța sa, lipsa spiritualității, distrugerea unicității culturale a țărilor și popoarelor sub masca globalismului, psihologia consumătorului a mers complet în direcție greșită. Să ne spunem:„Stop!”, să nu ne fie frică. Să înțelegem că totul în această lume este stăpânit de Dumnezeu, numai El, și nu virușii, injecții, Conducători, organizații internaționale. Că în fiecare dintre noi există o părticică a Domnului, că suntem Oameni, suntem unici, spirituali… Nu trebuie să devenim o turmă numerotată! Și mai întâi de toate, aruncă ecranele cu persoanele provocătoare care ne nimicesc mințile prin știrile lor putrede!

Svetlana Vizitiu, Impresii din viață

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2022/03/26/inspiratia/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/11/02/copilarie-dulce-amintire/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/10/27/o-cafea-sa-bei-in-tihna/

O poveste de viață de la un bătrânel:

La sfârșitul după-amiezii reci, primesc o vizită neașteptată de la cei doi copii ai mei. Unul este medic, celălalt inginer. Ambii au succes în profesiile lor.

În urmă cu mai puțin de o săptămână am suferit moartea iubitei mele soții. Încă mă simt abătut de pierderea care a schimbat direcția și sensul vieții pentru mine.

Stând la masa din sufrageria unei case simple, în care acum locuiesc singur…..am început să vorbim. Subiectul este despre viitorul meu. Un fior imi curge pe coloana vertebrala. În curând încearcă să mă convingă că cel mai bun lucru pentru mine este să locuiesc într-un azil de bătrâni.

Reacționez… susțin că umbra singurătății nu mă sperie pe mine și mai puțin bătrânețea. Dar copiii mei insistă „îngrijorați”? Regretă, între timp, că apartamentele lor spațioase sunt mari dar sunt ocupate și de aceea nu pot fi cu unul sau altul… așa spun ei. De asemenea, fiii și nurorile mele sunt foarte ocupați. Deci nu ar avea timp cum să mă vadă.

În favoarea mea, susțin fără prea multă convingere că, în acest caz, ar putea foarte bine să mă ajute să plătesc un îngrijitor. În fața mea, medicul și inginerul spun că, în realitate, ar fi necesari „trei îngrijitori în trei schimburi și toți cu contract de muncă”care ar fi, în vremurile noastre de criză, o mică avere la sfârșitul fiecărei luni.

Refuz să accept propunerea de a locui într-un azil. Și aici vine o altă sugestie: ei îmi cer să vând casa.

Banii vor fi folosiți pentru a plăti cheltuielile unde voi locui, unde voi merge pentru mult timp, ca să nu-și facă nimeni griji. Nici ei, nici eu.

Mă predau argumentelor pentru a nu avea mai multă putere să înfrunt atâta ingratitudine și răceală. Am închis buzele și nu vorbesc despre sacrificiul pe care l-am făcut de-a lungul vieții pentru a -i creste …..Nu am spus că am încetat să mai călătoresc cu familia …să frecventez restaurante bune, să merg la teatru sau să schimb mașina …ca să nu le lipsească nimic, etc. .,,,,la cîte am renunțat. . Ma ridic fără să scot un cuvânt, mă hotărăsc să-mi adun lucrurile….si in scurt timp, văd o viață întreagă rezumată în două valize. Cu ele mă îmbarc spre o altă realitate, mult mai grea….un cămin pentru bătrâni, departe de copii și nepoți.

Astăzi, în brațele singurătății, recunosc că am putut să-mi învăț copii mei valori morale..dar nu le-am putut transmite nici unuia dintre ei o virtute numită RECUNOȘTINȚĂ!

Vina este a noastră pentru că le dăm mereu ceea ce vor sau ce cer, când ar trebui să-i învățăm că trebuie să le „câștige”…cum ..?Lucrând cu efort, ajutând la curățarea casei, la gătit, la spălat vase etc., până la maturitate să știe că lucrurile se realizează cu mult efort și că sunt responsabili să își iubescă părinții pentru că i-au învățat să fie copii buni .

Tinerii de azi te caută atunci când vor ceva, când au nevoie de tine….dar bineînțeles că există și excepții.

Recunoștința trebuie învățată, nu este inclusă în inima omului, decât dacă dragostea și frica de Dumnezeu au fost insuflate mai întâi. Îmi cer scuze că am exprimat ceea ce cred, dar să știți că atunci când vor deveni „bătrâni” vor dori să fie bine tratați de copiii și nepoții lor și asta nu se realizează cu bani, ci cu bunătatea semănată în inimile lor

#Impresii

Tamara Curtescu-Marinciuc la Cubul ”Impresii din viata si carti”

Împreună cu soţul meu profesorul Florea Uliu am cunoscut-o pe Tamara în vara anului 1999, la Chişinău. Soţul Tamarei, regretatul profesor Mihai Marinciuc, se cunoştea cu soţul meu de mai mult timp, de la diverse concursuri de fizică, organizate în România. Ne-am revăzut în iarna aceluiaşi an la Craiova, unde Mihai,Tamara şi Ileana (Dumnezeu să-i odihnească pe cei plecaţi la El) ne-au făcut o scurtă vizită. Şi, peste ani, în august 2007, ne-am revăzut cu toţii la Chişinău, când Tamara era deja o tânără şi fericită bunică… M-a impresionat  la această femeie,  de când am cunoscut-o şi până acum, un extraordinar echilibru între simţul datoriei profesionale şi cel de soţie şi mamă, între profesoara pasionată de matematică şi omul avid de cultură, între delicateţea feminină şi fermitatea specialistului corect şi devotat muncii sale, între sensibilitatea celui care-şi iubeşte semenii şi incapacitatea de a face compromisuri. Aşa-mi explic cum a putut trece prin cea mai cumplită suferinţă ce-i poate fi dată unei mame şi unei soţii, fără să se înrăiască, fără să-i urască pe cei cărora viaţa nu le-a dat să trăiască o astfel de tragedie…Tamara este o  personalitate care a primit  de la Dumnezeu darul de a fi demnă şi înţelegătoare şi totodată o  personalitate modelată  şi înfrumuseţată de prinosul  culturii. Alături de ea te simţi superior, curat, puternic, curajos. Dacă în jurul nostru ar fi mai mulţi oameni ca Tamara Curtescu Marinciuc lumea ar fi mai luminoasă şi mai bună…  (Adriana Uliu, Craiova, România; ianuarie 2014)

http://www.youtube.com/watch?v=rpogU41GaE4&feature=youtu.be     (Film 14 ianuarie 2014)

Am sorbit din fiecare cuvint….am plins, am ris…m-am regasit undeva! Mii dor de scoala, mii dor de posibiliatea liberii exprimari, mii dor de unicul DASCAL care ma facea sa ma simt speciala… Sunteti un Dumnezeu care stiti sa da-ti aripi copiilor, speranta si incredere maturilor, si cuget inteleptilor. Mii dor enorm!!! (Diana Andrusca)

”Nu am mai trait asa zile ca cea de astazi, de la clubul ”Impresii din viata si carti”… Stiu că mă repet, dar, precizez: sunt doar un om căruia-i pasă… Multumesc tuturor care mi-au fost astazi alaturi… fie în sală, fie în gînd… Scuze celor în standardele cărora nu m-am înscris… Nu am făcut-o din lipsă de respect, doar din sentimentul de solidaritate cu mine însumi… Multumesc Svetlanei Vizitiu pentru ca mi-a creat oportunitatea de a vorbi la cel mai greu subiect din program – Eu… Multumesc Luciei Argint pentru expromtul prin care mi-a lăsat subtil de înțeles că mai am de învățat… Mulțumesc dragei mele mame pentru că mi-a dat azi răgaz sa ne întîlnim… Mulțumesc prietenilor de o viață, familiei mari, pentru că mi-au rămas la fel de interesanți… Mulțumesc elevilor de cîndva pentru că avînd atîția ani cîți au mă lasă să cred că eu am vîrsta de atunci… Mulțumesc elevilor de astăzi pentru mai vor să învețe ceva de la mine… și nu doar… Mulțumesc neamului pentru că…este… Si mîine-i zi… e la ”nave va”… Pentru asta-i multumesc Domnului…” – Tamara Curtescu-Marinciuc

Un moment de la sedinta clubului de elita.Invitata Doamna Tamara Curtescu. Am avut o revelatie greu de redat, o lectie de viata,in care cred ca fiecare dinter cei prezenti s-a regasit la un moment dat. In asemenea momente descoperi partea nevazuta a unei flori, a unei vieti si inveti. de fapt Viata este o continua lectie… (Tomuz Victoria)

Tamara Curtescu-Marinciuc – femeie plină de mister… Am cunoscut-o pe Tamara Curtescu prin articolele sale la ziarul Făclia. Cel mai mult mi s-au întipărit în memorie reflecţiile despre călătoriile copiilor în alte ţări, cercetările care le realizau acolo, impactul şcolilor de vară. Citind aceste comunicări, involuntar, mă surprindea călătorind imaginar de rând cu ei. Eram impresionată de stilul scrierii articolelor, şi, mai ales, de realizările foarte importante pentru generaţia în formare. Lucrul care mi-a atras atenţia cel mai mult e firea enigmatică a doamnei Curtescu. Nu-i prea place să vorbească la persoana I – eu, eu, eu! Era evident că pentru ea contează mult echipa şi copiii. Nu este o vânătoare de lauri, ci e omul rezultatului. Prin asta a câştigat un respect enorm din partea mea şi a multor altora. Nu o cunoşteam personal, dar deja aveam o admiraţie deosebită pentru ea. Am cunoscut-o personal abia acum un an, de când eu însămi am devenit angajata Direcţiei. Îmi plac oamenii înţelepţi şi omenoşi, ai mult ce învăţa de la ei. Mă simt onorată să fiu în preajma unor asemenea persoane care au principii, valori, care rup cu dinţii atunci când e vorba de interesul echipei şi al copiilor. Îşi face munca cu dăruire, de aceea e şi un profesionist bun. Am învăţat de la ea, şi continui să învăţ să fiu puternică. E un model de personalitate care merită urmat. Ştie să aprecieze oamenii de calitate. Dar această abilitate o posedă doar înţelepţii. ( Elena Vorotneac)

…Asa incet cind anii se aseaza pe umerii nostri noi incepem sa fim altii si incepem sa cautam din ceia ce am intilnit un infinit, sa facem o carte si niste notite daca ne-ar ajunge foi si cerneala pentru a atinge tot ce am intilnit si am simitit atunci.Stiti eu ma las curpinsa in rindurile altur-o pe care ii astept cu mult drag in fiecare seara in casa mea cu ganduri cu emotii cu dureri cu oboseala si cu tot ce o fost pe ziua de azi ….uite asa am cunoscut eu pe cineva de mult un om o persoana cu care as sta ca in fata semineului si chiar daca as tacea as simtit cum prind energia muncii si intelegentei ,o persoana care stie a duce si transmite lumina optimismului chiar daca doare o Doamna care stie sa vada si in frunza cum curge viata si in bataia vintului cum cinta dealurile si in cifrele matematice cum copii gindesc la joaca, …viata m-a oferit sansa sa ma dau si cu sania si sa invat a fi copil si sa ma bucur atunci cind imi lipseste poate altceva mai important as putea vorbi la infinit despre Ea si despre Leana caci imi sunt taaare dragi foarte dragi nu imi sunt rude ci pur si simplu stiu sa apara in viata si sa intinda mina atunci cind iti este mai greu atunci cind pun pe masa intelegenta culturii ca sa o absorbi si cu ochi isi cu mintea si cu zambetul,iar ghitara sa duca strunele voci iei asa linstit insa din cele 24 de ore pe care le are ziua sa le tranforme in munca si dragoste si principalul sa se gindeasca la toti si cei care au si cei care nu au si cei ce nu stiu ce vor,un Om Valoare care isi iubeste tara ,cararea si familia ,colegii si care creaza pentru Lumina mintilor un drum pentru a veadea si a umplea sufletul cu frumosul istoriei ..mii draga mii tare draga si ma rog in fiecare seara Dumnezeu sa-i dee puteri sa treaca prin toate greutatile sortii cu puteri caci demnitatea ei ramane a fi Doamna Tamara Curtescu Marinciuc./Sunt Nicoleta Afteni (acum Schuster dupa sot) daca vre-ti sa ma intrebati cite ceva va spun cu mare placere despre ea CU O DEOSEBITA PLACERE

  Dacă ar trebui să descriu printr-un cuvînt femeia Tamara Curtescu, mi-ar fi foarte greu… e prea puţin un cuvînt… O Doamnă distinsă, care merită tot respectul din lume… Un profesor excelent care işi iubeşte cu adevărat meseria… Un om deosebit, de la care înveţi permanent arta de a fi om… Un adevărat dascăl, un cadru didactic pregătit profesional, un om de onoare, un suflet nobil și măreț față de care am nutrit și vom nutri sentimente curate… Avînd un stil inconfundabil, a reuşit să ne insufle dragostea pentru meseria de dascal, avînd un rol decisiv in devenirea noastră  de profesor. Ne-a oferit încrederea atunci cînd nici noi nu ne-am dat seama… Nu am fi ceea ce suntem azi dacă nu ar fi existat în viaţa noastră o persoană care să simtă ale noastre competenţe, o persoană care să creadă în noi chiar şi cînd noi nu o făceam… Suntem astăzi o echipă, ALTAIR şi ICAR, pentru că a ştiut cum să ne unească avînd acelaşi crez şi o inimă care a bătut la fel pentru toţi, unde cu înţelepciune, zi de zi seamănă sinceritate, încredere şi omenie.., iubire blîndă şi căinţa… şi bunătate… şi credinţă… Admir această doamnă, pentru că e aşa cum e, pentru că le reuşeşte pe toate foarte frumos, cu suflet la DGETS, cu suflet la ALTAIR, cu suflet la ICAR, cu suflet la LT ,,Mihai Marinciuc”… Un exeplu pentru noi, celor ce avem norocul să o avem în  preajmă, multumim, doamne că o avem pe Tamara Curtescu şi avem de la cine învaţa! (Violeta Popovici-Bujor)

 Există oameni care te ajută să te schimbi. Din oricine în cineva. Există care doar privindînspre tine îțidau curaj, inspirație, sclipire și șansă. Există oameni cu care realizezi o legătură extrasenzorială, ireversibilă și irepetabilă.  Oameni cu aceeași vibrație ca a ta, oameni care îți dau emoții atât de puternice,  încât întri în panică doar dacă-i ai în preajmă. Există oameni care îți taie răsuflarea atunci când își întind brațele către tine. Sunt cei care nu-și cer îmbrățișările înapoi, cei care dau și-atât. Fără alte obligații, fără troc de sentimente, fără risipă de orgolii personale. Există oameni  care te simt. Dar te lasă să crezi că nu știu nimic despre tine.  Există oameni care te înalță, te îmbogățesc și te fac să te simți aristocrat pe de-a’ntregul, până sub piele și dincolo de zbaterea sângelui. Există oameni care te iubesc la fel cât îi iubești și tu, dar aleg s-o facă pe ascuns, cu acea discreție pe care o întâlnești doar la granița dintre tăcere și mister.  Există oameni dincolo de care se întâmplă minuni și se fabrică tablete de fericire cu gust de infinit. Există oameni care te învață drumul înapoi spre tine, pentru ca mai târziu să te lase acolo de unul singur și să-ți admire de departe… înălțarea. (Lucia Argint)

 Facem rapoarte, luăm decizii, căutăm idei, soluții, metode, condiții, dar un singur gînd îmi vine: Am făcut corect? Indiferent cum este viața noastră acum, cu toții avem nevoie să ne simțim motivați și inspirați. Este ceva vital precum aerul pe care îl respirăm. EA, face tot posibilul și ne încurajează iar NOI nu vrem să o dezamăgim. Acum , mai mult ca oricând, Țara are nevoie de oameni care să conducă, să consilieze și să-i inspire pe ceilalți să-și exploateze întregul potențial-și să rămână în cursă. Am înțeles că fără oameni valoroși, care să facă lucruri de calitate,totul se destramă… EA,este o valoare. EA mă inspiră, aprinde scânteia în fiecare dintre noi, puține vorbe…, dar înțeleg că fiecare va ajunge acolo unde ne este destinat să fim-atât în viața profesională cât și în cea personală. EA este doamna Tamara Curtescu care contribuie la realizare. Cu toate acestea, vă purtăm o recunoștință deosebită și vrem să vă mulțumim, încă odată, din adâncul inimilor noastre. Noi, profesorii Liceul Teoretic”Mihai Marinciuc”  (Daniela Garbuz)

 Stimată dnă Tamara Curtescu!/Cred că oamenii buni/Se nasc buni – nu devin/Sunt plămădiţi/din iubirea/a două suflete gemene/şi din dragostea/lui Dumnezeu/pentru noi./Bunătatea unui om/se simte/în vorbe, gesturi, tăceri./Se simte în felul/în care se salută/spunuîndu-ţi „Bună dimineaţa”,/precum/clinchetul unui clopoţel,/sau „Bună seara” –/ca şi cum/şi-ar mîngîia sufletul./Mereu zîmbeşte,/Iar zîmbetul lui/e precum/deschiderea unui boboc/de floare/Îmbrăţişîndu-ne/o face ca şi cum/ar cuprinde Dumnezeu/Pămîntul cu braţele sale./Omul bun/îţi face ziua bună/de dimineaţă/şi este/cînd îl întîlneşti/ca o ploaie de vară/peste pămîntul ars./Este trimis pe pămînt/să ne ridice/cînd suntem/îngenuncheaţi/de griji,/de boli,/de disperare./Face toate acestea/în locul/lui Dumnezeu./poezie de Anghelina Nădejde/ Cred că poezia e scrisă despre D-voastră! Crăciun fericit şi la mulţi ani! Dumnezeu să vă păzească şi să vă ocrotească! Cu profund respect şi recunoştinţă din numele colectivului LT „Waldorf”, Chișinău, Liviu Dascăl, director.

Chestia care ati spus-o, despre faptul ca oamenii cred ca durerea e contagioasa si ca din aceasta cauza va evita… Aveti dreptate intr-un fel, probabil… Mi-am dat seama ca si eu am evitat sa va scriu sau sa ma gandesc la voi, la Madalina, de foarte multe ori… Nu neaparat… pentru-ca nu stiam ce sa zic, cum sa va consolez, cu toate ca ar fi si asta un motiv… Ci pentru -ca parca mi-e mai usor sa nu vad oameni, lucruri care sa imi aminteasca de durerea mea… in fiecare zi, imi amintesc de ea, dar tot aman sa plang… nu am timp sa sufar… Zace in mine undeva si eu nu am timp sa plang pentru ea… si de aia probabil, nici nu va scriu foarte des, ca sa nu scot la suprafata ce am ingropat in mine si ca sa nu rascolesc… Sa nu intelegeti gresit… ma gandesc la ea mereu si nu am cum sa o uit… Dar cand ma apuc sa va scriu (si incerc de multe ori), caut sa imi aleg cuvintele… si nu reusesc, si incepe sa ma doara tot mai tare si las pentru o alta zi… Si tot asa… nu am fost in stare … Nici de 14 octombrie, nici de 9 ianuarie… – nu am putut, pentru ca am fost prea egoista si nu am vrut sa simt durerea ”aia” iar, cu toate ca realizez ca nu se compara cu durerea pe care o simtiti voi, familia ei… Si imi cer scuze pentru asta, dar sa stiti, ca oricum ma gandesc mereu la ea si o visez, si ma rog pentru voi si imi sunteti tare dragi si apropiati de sufletul meu… Si inca o data, felicitari pentru prelegere… Ati spus lucruri frumoase si adevarate... (Eliza Stircea)

,,Nu e uşor sa trăieşti… Uşor e să mori. – Dar să trăieşti mereu într-o luptă continuă, păstrînd acea înţelepciune firească, moştenită de la bunici, ,,furata” din cărţi şi de la alți oameni înţelepţi… e ceva!” (Tamara Curtescu-Marinciuc)