Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


8 comentarii

Maria Dimineț:„Moldovenilor le lipsește demnitatea”


Nu datorează nimănui nimic. Pentru tot ce a obținut în viața ei, este rezultatul muncii sale. De aceea, are posibilitatea să-și trăiască liber viața. Mulți nici nu au această oportunitate, pentru că sunt dependenți de favorurile altora: „Fără libertate omul este aidoma unui animal – trăiește în umilință și oricând poate fi dus la abator. De aceea, am ales mereu să fiu liberă” – Așa spune ea, Maria Dimineț.

Maria Diminet la Radio Sputnic Moldova

S-a născut în orașul Drochia, Republica Moldova, acolo și-a petrecut primii ani ai copilăriei. Ulterior, părinții ei s-au mutat cu traiul în satul Mihăileni, locul unde a crescut și pe care l-a părăsit, la 17 ani, convinsă că va răsturna munții. Maria recunoaște că a primit o educație exagerat de dură: „Educație care mi-a zdrobit aripile, mi-a cultivat temeri, frustrări și complexe. Cu aceste stări, care mă împiedicau să parcurg drumul vieții, am luptat mulți ani. În mare parte le-am învins, dar mai sunt reminiscențe. De aceea, amintirile despre copilăria și adolescența mea nu mă bucură și nu mă inspiră”.

N-a fost pregătită pentru viață. Nici pe părinții ei nimeni nu i-au pregătit, nu știau cum se face. Așa au fost vremurile… „De aceea, nu le reproșez nimic. În perioada sovietică oamenii nu au fost învățați să ofere dragoste, ci doar să se sacrifice ”patriei”. Era o rușine să-ți exprimi sentimentele. De aceea, mulți din generația buneilor și părinților noștri au crescut fără dragoste, și la rândul lor nu au oferit dragoste copiilor lor. Un copil care nu este iubit sau nu simte iubirea părinților riscă să devină o brută”.

La 17 ani Maria a nimerit într-o lume pe care nu o cunoștea deloc. Pe atunci era sigură: „dacă eu nu mint, alții nu mint; dacă eu nu profit, alții nu profită; dacă eu iubesc, alții iubesc”. În scurt timp a descoperit atâta răutate și ipocrizie, cât nu a întâlnit în cărțile citite până la acea vârstă: „Or pentru mine, oamenii erau la fel de buni și deosebiți ca în cărți”. Credea că orice om are calități frumoase, chiar dacă face rău, sie și altora. Și că de datoria ei este să descopere aceste calități. Această convingere (preluată din cărți) a condus-o pe drumul greșit, mai mulți ani. Ca urmare, a acceptat în viața ei persoane distructive, care au profitat de încrederea ei și i-au provocat multă durere. Târziu a înțeles că omul este fie bun, fie rău:

Omul se naște cu răutate sau bunătate, el nu se schimbă. În funcție de mediul în care crește, el învață să ascundă aceste calități negative sau să le manifeste deschis. Nici Dumnezeu nu ne poate face buni, dacă nu avem această pornire în noi. Poți săpă mult și bine în pământ, dacă în acel loc nu există un izvor. Așa e și cu omul rău. Personal, nu am întâlnit oameni răi care să devină buni, așa cum susțin psihologii”.

Totuși, Maria Dimineț astăzi le este recunoscătoare acelor persoane, care, în decursul anilor, au profitat de sinceritatea și încrederea ei. ”Dacă viața ar fi fost generoasă cu mine încă de la început și mi-ar fi scos în cale doar oameni buni, eu nu aș fi fost ceea ce sunt în prezent. Datorită lor am învățat să fiu puternică, am învățat să mă iubesc pe mine însumi și să înțeleg avantajele singurătății. De ar ști lumea câte posibilități îi poate oferi singurătatea. Singurătatea ne ajută să creăm, să ne dezvoltăm, să găsim resurse spirituale interioare, să ne apropiem de Dumnezeu și să fim fericiți. Fără Dumnezeu suntem nimeni, asta m-a învățat viața. Ne credem imbatabili, dar nu este așa. Oamenii caută fericirea în alți oameni, și nu o găsesc. Și nu o vor găsi niciodată. Mulți nu înțeleg că fericirea se află în noi înșine. Până nu vom învăța să fim fericiți cu noi înșine, nu vom fi fericiți niciodată, orice am avea -bani mulți, statut în societate, realizări profesionale sau personale. Vom continua să fim nefericiți, chiar dacă în societate vom fi cei mai buni sau cei mai râvniți”.

Viața Mariei a început să se schimbe spre bine, cum spune ea, – din ziua în care a născut. De atunci au trecut opt ani. – ”Când mi-am luat pruncul în brațe am înțeles că viața mea are sens, pentru că până atunci nu înțelegeam rostul existenței mele. Pentru prima dată am cunoscut dragostea sinceră și necondiționată – cea a copilului față de mamă și cea a mamei față de copil. Și afirm cu certitudine: aceasta este dragostea adevărată, restul  e doar – interes, teamă de singurătate, fuga te tine însuți sau o necesitate. Numai pe propriul copil îl poți iubi necondiționat, fie că e bun sau rău, urât sau frumos, bolnav sau sănătos. Pe restul îi iubești doar în anumite condiții, care, în viziunea noastră, ne pot asigura o conviețuire adecvată. Omul are nevoie să fie cu cineva, puțini pot trăi singuri toată viața și să fie fericiți”.

După 20 de ani a început să se dezvolte personal, să se autoinstruiască și să se reeduce. Refugiul Mariei au fost cărțile. Citea cu mult nesaț din filozofie, dar și literatură artistică de calitate. La început împrumuta cărțile de la bibliotecă, apoi a început să le cumpere. Îi place să cumpere cărți. –„Astăzi am acasă o mică bibliotecă și îmi doresc, în următorii ani, să umplu cu cărți un perete întreg. Decât să comunici cu o persoană despuiată spiritual (din păcate sunt multe), mai bine să citești o carte. E adevărat, viața nu este mereu ca în cărți, însă cartea este aidoma unui prieten înțelept, care îți oferă sfaturi utile și te ajută să scapi de temeri și prejudecăți. Bineînțeles, poți citi o carte fără să înțelegi nimic din ea. Omul care nu înțelege ce citește reușește doar să vorbească frumos, să manipuleze, însă gândirea lui rămâne neschimbată. Dacă nu schimbi gândurile, nu schimbi nici atitudinea. În consecință, nu-ți schimbi nici viața. Rămâi ce ai fost: cu temeri, complexe, suferințe, orgolii și prostie. Prostia vine din necunoaștere, iar nefericirea – din prostie”.

Recunoaște, că a devenit alt om datorită cărților citite în decursul anilor. Fiecare carte a marcat în felul său, totuși există scriitori și titluri care au reconstruit interiorul Mariei Dimineț: – Feodor Dostoevski, Lev Tolstoi, Marin Preda, Emil Cioran și Henryk Sienkiewicz. În scrierile lor s-a regăsit, iar și ideile lor au îmbogățit-o spiritual. Titluri pe care le păstrează, în continuare, în suflet și le recomandă iubitorilor de carte bună: ”Quo Vadis” și ”Fără Ideal” (Henryk Sienkiewicz), ”Învierea” și ”Despre Dumnezeu și Om” (Lev Tolstoi), ”Marele singuratic” și ”Delirul” (Marin Preda), ”Pe culmile disperării” și ”Cartea amăgirilor” (Emil Cioran), ”Idiotul” și ”Umiliți și Obidiți” (F. Dostoievski), ”Extincție (Thomas Bernhard), ”Supusul Diavolului” și ”Fluturele Alb” (Nicu Nicolăescu). „Feodor Dostoevski merită să fie citit în întregime. Multe dintre ideile lui le descoprim în operele lui Marin Preda și Emil Cioran”.

În jurnalism Maria s-a implicat din 2001. A făcut Facultatea de Jurnalism, apoi masteratul în acest domeniu. Ulterior, a absolvit și un masterat în domeniul studiilor regionale. Își dorea mult să facă politică. Pe atunci credea că rolul politicului este de a oferi soluții pentru problemele oamenilor, soluții care ar face societatea mai bună. Astfel, a ajuns membru al biroului permanent al unui partid politic, care în acea perioadă a canalizat în jurul său electoratul unionist și proeuropean:

Un partid în care tinerii și-au pus mari speranțe și au investit în el tot ce au avut mai bun. A ajuns la putere acest partid datorită tinerilor, care apoi au fost înlăturați și înlocuiți cu oameni cu probleme de integritate atât morale, cât și profesionale. Am descoperit atunci că politicul nu-și propune nicidecum să îmbunătățească viața oamenilor. Politicul este doar o afacere. Dacă ajungi la guvernare, poți legifera orice ilegalitate. Partidele politice vor să ajungă la guverare deoarece puterea  oferă pârghii de a face mulți bani peste noapte. Nu cred în sinceritatea politicienilor. Politicienii mint, fără excepție – peste tot în lume. E suficient să le analizezi mimicile și gesturile în timpul discursurilor publice ca să realizezi cât de ipocriți sunt. Pentru mine politicienii se împart în două categorii: actori talentați, care joacă bine rolul și actori lamentabili. Tot ce vedem la televizor este un scenariu, unde interesele cetățenilor de rând nu se regăsesc. Politicienii nu rezolvă problemele cetățenilor de rând pentru că nu își propun asta. Pune oameni profesioniști și corecți la conducerea instituțiilor statului, iar ei vor găsi soluții pentru toate problemele. În politică este ca în viața personală: vrei să trăiești decent, muncești. Dacă îți e lene să muncești – atunci faci escrocherii sau furi”.

La începutul carierei de jurnalist Maria a făcut câteva tentative de a părăsi terenul politicului: „Corectitudinea și sinceritatea sunt calități care dăunează unui jurnalist, atunci când este fără experiență și nu știe cum să-și gestionezi emoțiile sau cum să acționeze în anumite situații. Din păcate, în jurnalism nu poți să fii 100 % echidistant, nu pentru că nu-ți dorești asta, dar pentru că sursele manipulează. Sursele te redirecționează din start pe o pistă greșită”. Ca urmare, după ce a făcut masteratul, a ales să dea lecții studenților de la Facultatea de Jurnalism. A activat în acest domeniu cinci ani, timp în care a avut posibilitatea să-și cultive abilitățile, care au ajutat-o, ulterior, să se descurce ușor pe teren și să-și facă bine meseria. În 2009 a revenit în jurnalismul practic, unde a fost, o bună perioadă, reporter. În continuare, de aproape doi ani este realizatoare și prezentatoare de emisiuni radio.

Ce a realizat? – „Experiența de jurnalist și viața frumoasă pe care o trăiesc. Fără experiență și cunoștințe în jurnalism ești un măscărici. Nu ești respectat nici în stradă când vorbești cu oamenii, nici de responsabilii din instituțiile statului. Iar cunoștințele apar odată cu experiența. Bineînțeles, nu apar de la sine: trebuie să te autoinstruiești continuu și în primii ani de activitate, să muncești foarte mult. Și evident, să fii mereu atent când documentezi și relatezi despre evenimente sau fapte. Iar dacă greșești, trebuie să știi să recunoști. Devenim mai buni doar atunci când ne recunoaștem greșelile. Jurnalismul profesionist este o meserie foarte grea, ușor este doar pentru diletanți. Cea mai importantă realizare a mea este fetița mea, Ana. Ea m-a învățat să-mi asum responsabilități, să am răbdare, să fiu puternică și să cred în vise. Datorită ei, mai multe vise ale mele s-au realizat”.

Ce am putea schimba în societatea noastră? – „Trebuie să ne schimbăm pe noi înșine, să fim mai buni, să fim toleranți, solidari unii cu alții. Și atunci și viața noastră se va schimba. Moldovenii au o mare meteahnă: așteaptă să vină cineva din exterior să le rezolve problemele. Unii îi așteaptă pe ruși, alții pe americani, și cu această iluzie ne hrănim de circa 30 de ani. Moldovenii sunt preocupați doar de ce se întâmplă în casele și curțile lor – în rest nu-i interesează nimic. Mereu cineva le este dator – statul, politicienii, primarul, polițistul. Dar să se implice în soluționarea unei probleme din comunitate, nu e treaba lor”.

Ce le lipsește moldovenilor? Demnitatea. Demnitatea de a nu se lăsa umiliți, demnitatea de a vorbi corect limba maternă, demnitatea de a-și păstra verticalitatea, în orice situație. La moldoveni sensul vieții sunt banii.  Ai bani – esti om, nu ai bani – ești nimeni. Mentalitatea noastră este cauza sărăciei noastre, și banii câștigați peste hotare nu vor soluționa această problemă. Moldovenii trebuie să investească nu în case cu trei nivele și mașini de lux, dar în educația copiilor lor. Nu banii câștigați peste hotare asigură bunăstarea unei țări, dar de nivelul de educație al poporului. Și noi, la acest capitol, suntem corigenți” (Maria Dimineț).

❤ SV


3 comentarii

Galina Codreanu: Avem nevoie să fim mai buni


Galina Codreanu. Portret de Svetlana Vizitiu

”De rai. De lacomi. De invidioși. De ignoranți… De toate adjectivele acestea, cu sens negativ, care ne caracterizează și nu ne lasă să vedem pădurea din cauza copacilor… Omenirea a atins necuprinsul și noi… am devenit prea lacomi și reci. Avem nevoie de Credință. Avem nevoie de Iubire. De răbdare. De Suflet. De cei din jur. Nu avem reacție. Nu avem atitudine. Nu avem verticalitate. Indiferența noastră alimentează urâciunea și deşertăciunea acestei lumi. Avem nevoie de Credință. Avem nevoie de Iubire. De răbdare. De Suflet. De Implicare. Avem nevoie sa fim mai BUNI…” (Galina Codreanu)

    Când îi auzi numele, involuntar se ridică dispoziția. Referitor la Galina Codreanu, lucrul acesta se schimbă prin prisma poveștii sale de o viață de cinci decenii, care o metamorfozează într-o învingătoare. Divertismentul din televiziune tot în jurul ei se învârte, pentru că show-ul face rating mai bine ca orice. Pentru că personalitatea ei reprezintă începuturi fără margini, cu o doză de pozitivitate, am decis să vă surprind cu trăsăturile caracteristice cunoscute tuturor: o frumusețe desăvârșit de caldă, senină, cu un chip și un zâmbet ștrengăresc, de copilă aflată în primii zori ai întrebărilor și frământărilor adolescentine, cu ochi albastri-cenușii vioi… Galina Codreanu cea din Drochia ne salută întotdeauna cu zâmbetul ei și bucuria întâlnirilor impresionante, ne surprinde cu inteligență reală și frapează cu farmecul său hipnotizant. O persoană deschisă, jovială, veselă, talentată și, mai mult de atât, o luptătoare pentru drepturile omului și unirea popoarelor. Copiii ei, cât și nepoțelul recent născut, sunt cea mai mare realizare, îi adoră și se simte mamă fericită. Este omul de echipă! Foarte energică în scopurile sale. Contează mult și cum îți manageriezi energia, cum te antrenezi, anturajul pe care ți-l faci, echipa, toate detaliile astea contează și ea le cunoaște bine. Se încadrează în tot felul de întruniri mondene atunci când dispune de timp. N-a avut niciodată o problemă în a zice “nu” stării sale de spirit, care uneori obosește. Cele mai bune rezultate, indiferent de domeniu, vin atunci când reușești să fii împăcat cu tine, să înțelegi ce și de ce se întâmplă, și cum ai putea să faci totul mai bine, ca să ajungi la acea stare de gen pe care mulți o caută și tot mai mulţi negăsind-o, dar Galina, fire puternică, le suportă și le duce pe toate ușor datorită caracterului ei rezistent la ploi torențiale. Și, cel mai important, să iubești ceea ce faci și să-ți păstrezi zâmbetul pe buze. Nu, Galina nu-ți va spune nimic cu reproșuri atunci când nu vorbești la subiect sau involuntar ai scăpat vreo prostie în discuție, ea știe că sănătatea șubredă și presiunea psihologică poate ruina cariere, poate distruge plăcerea pentru a te distra sau realiza proiecte importante, valabil pentru cei mai buni dintre noi. Ea apreciază mai mult șansa de a fi pe teren la nivel înalt cu oamenii, așa cum sunt ei, și care depind mult de starea financiară în săraca-săraca Moldovă. Este uimitor faptul că se poate bucura de viață oricând, iar nevoile doar o călesc. Se simte confortabil în rolul de lider, ea este un Lider, dar nu se pune în evidență și – păcat. Astfel de femei ca Galina ar ridica țara din ruine…Privim cu plăcere emisiunea realizată de Galina Codreanu ”LA MULTI ANI cu Sanatate!” la TV Moldova1.  Precum spune chiar realizatoarea:”O emisiune de AN Nou, cu oameni frumosi, oameni de succes, personalități notorii ale medicinii naționale și din varia domenii, care la cumpăna dintre ani, la un colind și un strop de vin spumant, pun in palma realizarile de peste an, se bucură și aplaudă pentru cei, care s-au invrednicit de titlul onorific de OMUL Anului din RMoldova…”

Astăzi este ziua ei, o aniversare remarcabilă, și vreau să vorbim numai de bine, să descoperim plăcerea de a fi alături de astfel de persoane ca Galina Codreanu. Multă sănătate și fericire îi doresc, alături de cei dragi! Dumnezeu să o binecuvânteze în toate realizările dorite. Doamne ajută și La multi Ani și Bani!

Unele expresii memorabile de Galina Codreanu:

„Traiasca Copilul din noi!!! Aiba chef de shotii, de nazbitii, de neastampar …!~”

Cine nu-si cunoaste istoria- riscă să o repete…”

 ”Cu adevarat, contează pasiunea cu care pasești în viață…” 🙂

”Cine ar îndrăzni să ne arăte până unde scrie Eminescu ”moldoveneste” și de unde scrie romanește? Sau, până unde pot fi acceptați ca „buni și pentru moldoveni” Nicolae Iorga, Constantin Brancusi, George Enescu, Marie Tanase, Constantin Noica, Nichita Stanescu ș.a. și cum pot fi ei ca români, respinsi, deoarece ar fi „străini bastinașilor” din R. Moldova?

Ecaterina Caldare:”Da eu te admiram ca o perfectiune. Da tu, Galina, atatea „nevoi” ai… (glumesc). Atât poezia, cât și proza, te fac să te privești atent în oglinda sufletului și a minții. Apoi să încerci să ștergi praful… Să rămână esență, ca să vezi ce ai de corectat.”

Date biograficeGalina Codreanuredactor-coordonator Business Review, Departamentul Publicitate Marketingla Compania Teleradio Moldova