Amantul infernal

Bună ziua, tuturor! Vă rog un sfat, vă rog ajutor, vă rog să mă ajutați să înțeleg ce se petrece. Poate am nevoie doar să mă descarc, să vorbesc cu cineva. Nu știu ce vreau. Vă cer ajutorul, pentru că nu mai am puteri să trăiesc așa… Probabil, povestea va părea banală, dar eu sper să fie o lecție pentru cei care au pășit pe această cale teribilă. Am să dau detalii ca să înțelegeți esența, astfel ca sfatul dvs să fie obiectiv! Ați scris până acum doar despre femei amante, ați redat istorii și suferința lor în prealabil, dar despre ceea ce simt bărbații, nu prea am găsit răspunsul în blogul Dvs, Svetlana…
Sunt căsătorit de 21 de ani, am trei copii. Un căsătorit eliminat. Cu convingeri lumești dăunătoare. Ambițios, un încăpățânat din fire, bat cu pumnul în masă, obțin tot ce îmi doresc! O fac și pentru cei, pe care vreau să ajut. În acest moment, am de toate, – soția, care mă iubește, copii, familie, casă frumoasă, automobile,… femei. Amante, da! Și în acelaș timp, n-am nimic… N-am suflet… N-am fericire… Eu singur m-am indus în această eroare…

Am crescut într-o familie în care mereu a domnit dragostea și căldura: tatăl militar, mama, cu o funcție în comerț. Am fost lipsit chiar şi de ”șansa” de a fi educat în rahat, – într-o familie tradițională cu înțelegerea că ea se crează o dată și ferm pentru totdeauna. Am mers pe căile tatălui și, la fel, am făcut milităria, după ce peste doi ani într-o călătorie de servici, am făcut cunoștință cu viitoarea mea soție. Ne-am văzut doar două zile, apoi am zburat, – două luni de corespondență cu scrisori, și apoi, – nunta. Ea era o fată modestă, veselă și frumoasă… Nu pot spune, dacă a fost dragoste. Poate a fost o dorință de crea o familie, înțelegând că de unul singur este greu; dorința de a fi alături de cineva. Este greu să înțelegi ce înseamnă dragostea, dacă niciodată n-ai avut acest sentiment. – Apoi, am dus soția la locul meu de servici, unde ea nu s-a mai ”aclimatizat”, a făcut avort, au fost probleme constante cu salarii, lipsă de îngrijire medicală calificată. În general, eu, un militar ereditar, am fost nevoit să mă concediez de dragul soției și a sănătății ei. Am ajuns în orașul meu natal, după șase luni s-au născut primii doi băieți. Ne-a fost greu, știți cum e situația în Moldova, nu se schimbă niciodată: nu mai iese din ghearele corupției. Cu studiile mele superioare, am muncit pe rupte, în trei locuri odată, și nu conform diplomei mele de studii. Noaptea, mă trezeam să liniștesc copiii, iar în timpul zilei lucram, de la șapte dimineața până la ora 20.00. Acasă, soția îngrijea copiii, încercând să câștige și ea niște bani în plus, pe unde era posibil… Supraviețuiam, cum puteam. Apoi, am găsit un job conform studiilor mele profesionale, am lucrat un timp oarecare, iar soția a început să studieze, obţinând şi o diplomă. Ajuns la o anumită stabilitate, am început să fiu ”vânat” ca profesionist de alte companii, ne-am sfătuit cu soția și am plecat de la serviciul meu pentru unul în comerț. Soția, la fel s-a angajat reușit, avea și timp destul pentru educația copiilor. Iată aici, au început fisurile în relațiile noastre conjugale, eu am început să privesc la alte fete, iar soția mă ”bâzzâia” la urechi certându-mă, că o lungă perioadă de timp nu am avut nicio intimitate, se ajungea la scandaluri, ea considera că eu trebuie întotdeauna s-o ”doresc” și să fiu primul care ”cere” sex…
Îmi era, pur și simplu, bine cu ea, – fără mare dorință, în toată perioada de viață împreună, am studiat-o din plin și am citit-o ca pe o carte. Când înțelegeam că mă dorește, n-o refuzam niciodată. Dar vroiam mai multe, mai des și mai variat. Atunci au apărut acuzații reciproce, dezacordurile noastre. În esență, rămâneam eu acel om nesatisfăcut în dorințele mele, deci, am început… să mă alint cu ”porno”, atunci când soția adormea… Într-o noapte, ea m-a prins cum vizionam filme erotice și mi-a rulat un scandal cât o avalanșă pe cap, acuzându-mă că în loc să fac sex frecvent cu ea, precum dorește ea, – eu am găsit o altă modalitate de a mă satisface! Am fost teribil de rușinat, am fost atașat de soția mea, mă rodea conștiința, dar nu puteam face nimic cu mine. Două luni apoi, parcă era totul în regulă cu noi, și în a treia, se începea din nou cu replici, – și mă suprimau tristețea și dorința de schimbări.
Uneori, o rugam, să îmbrace ciorapi transparenți, iar ea mă lua cu ale ei: ”Tu nu poți să mă iubești, pur și simplu, tu ai nevoie de niște gadget-uri”. În general, diferențele noastre au crescut cu mai multe scandaluri, cu lacrimiile ei, care îmi provoacă o stare de stupoare: eu nici nu puteam să mă gândesc normal. Pân-la urmă, m-a făcut și impotent, iar certurile continuau deja zilnic, chiar și atunci când ieșeam la un pahar de vin, de față cu amicii noștri… Aici, ceva s-a rupt în mine, m-am gândit, că dacă sunt impotent, înseamnă că eu nu trebuie să doresc sex, dar eu… îl doresc, și încă multe altele!.. Deci, am suferit mult…
Am început să experimentez cu fetele care nu refuzau și doreau și ele acest lucru. În acel moment, mi se părea că totul e atât de bine, că iată, am și soție și amantă. Nici nu-mi imaginam că fiecare gând la sex în afara căsniciei, de fapt, mă ducea la prăpastie… Pur și simplu, cu vârtejul într-o grămadă de rahat, în care mă aflu acum. Infidelitățile mele au continuat un an, și soția a observat asta, după ce au urmat gelozia și certuri în continuare. Fiecare atac de gelozie insoțit de urlete în agonie, mai ceva ca un drog. Scandalurile, de obicei, urmau la un pahar de beţie, viaţa noastră s-a transformat într-un dezastru total. Apoi, într-o zi, s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple! – Am făcut cunoştinţă cu o domniţă căsătorită, m-am culcat cu ea de câteva ori, şi brusc, mi-am dat seama că are ceva ce nu am găsit la soţia mea, am început să mă obişnuiesc cu ea. Îi dăruiam dragoste sexuală, romantică, ni se făcea dor unul de altul, cu toate acestea, eu continuam să trăiesc cu soţia în familie, cu certuri, gelozie şi alt noroi… 
Soţia descoperă brusc relaţia mea cu acea fată, citind povestea mesajelor, pe care n-am reuşit să le elimin, – nici prin cap să-mi treacă că ea va căuta ceva în calculatorul meu. Acum o înţeleg, şi regret mult, că s-a întâmplat. Am trădat, am trădat şi am trădat dragostea ei, încrederea ei… Apoi, am fost trimis într-o călătorie de afaceri în alt oraş, am început să merg acasă doar în week-end, şi în zile lucrătoare eram în alt oraş.

Amanta mea a divorţat de soţul ei, şi am rugat-o să se mute acolo unde eram şi eu (cu acordul şefilor, să o ia pentru a lucra cu noi). Ea s-a transferat în acelaş oraş, a trecut la mine într-un apartament închiriat, şi am început să trăim împreună. A fost într-adevăr ceva real, romantic şi un timp plin de iubire, ne plimbam, ne odihneam şi făceam sex – unde doream şi cât doream! Parcă am obţinut tot ce am vrut, am realizat ceea ce am dorit, fără să mă gândesc mult, dar aici au apărut nişte evenimente care au început să-mi influenţeze atitudinea pentru viaţă! Duceam o viață dublă…
Soţia dă naştere unui fiu. Era şi timpul să-mi amintesc că familia e cea mai importantă, că trebuie să mă trezesc, că trebuie să mă gândesc la Suflet, care este deja ca o zebră, acoperit cu dungi negre, dar Nu… Soţia a aflat că acea fată e cu mine, scandalurile au trecut în beţii, cu noi scandaluri, copiii vedeau totul, şi eram în pragul unui divorţ. Soţia a început să bea într-atât că se încuia singură cu un copil mic şi nu deschidea la nimeni, de beată ce era. Am fost nevoit să cer ajutor la Situaţii de Urgenţă, dar Slavă Domnului, nu s-a întâmplat nimic. Într-o zi, pe când eram în alt oraş, ea, într-unul dintre accesele de gelozie, a mers să cumpere brendy, şi pe drum s-a oprit în faţa bisericii. Ce a făscut-o să de oprească acolo, nu ştiu, dar a fost într-adevăr o minune. Ea a întrat în biserică şi… Gata… După asta, s-a oprit din băut, din fumat, a început să ia o atitudine faţă de mine, ca la soţul ei, nu mă mai certa pentru nimic, nu mă reproşa, a devenit umilă… Cum a fost în stare să învingă gelozia, să calce peste sinele Eu, nu ştiu.
Am fost şocat de toate… Ziceam, să obţin divorţul pe motiv că bea, şi brusc, totul se schimbă cardinal. Deja nu mai ştiu pe cine iubesc, – pe sine, soţia, sau amanta? Pe cine? Oameni buni? Sunt îngrozit… Şi încă atât de rapid, că nici nu reuşeam în urma acestor schimbări, dar soţia a devenit o altă persoană. Copiii s-au obişnuit să meargă regulat la biserică, înţeleg deja totul şi nu încalcă poruncile. Ţin și post, – în general, toate s-au schimbat. Eu n-am putut să trec pragul bisericii, și nimeni n-a făcut presiuni asupra mea. Eu… continuam să fiu infidel, dar atitudinea în familie am schimbat-o; am început să fac totul ca să mă asigur că soţia nu va afla şi nu va observa infidelităţile mele. Ea însă bănuia, ştia, că eu sunt cu amanta, de luni până vineri în acelaş oraş, şi – răbda, zâmbea, prepara mâncare pentru mine, îmi spăla hainele… Doamne! Scriu şi plâng…
De ce, ea a putut să se oprească, şi eu – Nu?
De ziua mea de naștere, a sunat telefonul meu mobil, soția atunci aranja bucatele pe masă, au fost învitate multe persoane, ea era fericită, și deoarece trecea pe-alături, a luat mobilul să răspundă, eu fiind ocupat în acel timp cu altceva și n-am auzit sunetul. Și dă peste un mesaj de la acea fată: soția m-a chemat, am venit, ea îmi arată mesajul și m-a priivit îndelung. – A fost un șoc! I-am spus, să discutăm după ziua mea de naștere. A fost de acord. Dar evenimentul a parcurs nervos: în fine, noi am ieșit afară, și eu am început… cu povestea mea. Că nu puteam s-o rup cu fata ceea pentru că ea mă șantaja după ce i-am zis că-mi iubesc soția etc. La care soția mi-a zis să telefonez imediat fetei și să-i spun aceste lucruri de față cu ea. Eu, ca un robot, am luat telefonul, o sun… Fata a venit în douăzeci de minute cu taxiul, apoi, noi în trei continuam drumul și discutam. Am confirmat în prezența ambelor femei, că nu-mi place fata și că iubesc soția…
Dumnezeule!.. Ce potlogar mai sunt… Pur și simplu, n-am cuvinte să redau cât de mult am iubit această fată! O iubeam real, pentru ce, nu știu, eram îndrăgostit ca un flăcău, și i-am zdrobit sentimentele de asfalt. Nu știu, dacă mi-am iubit soția. În acea clipă, credeam că Da, o respectam, îmi era milă de ea, îmi era teamă să nu-i ruinez viața, și o mințeam… privind direct în ochi. N-am iertare, deși rugam și ceream, și am fost iertat, nu am nicio justificare pentru faptele mele, eu am devenit un mizerabil, un neom… Soția m-a crezut, m-a convins să merg la biserică și să mărturisesc păcatele. Am mers la spovedanie, apoi la mănăstire, dar… cu gândul, la fel eram la acea fată. Ea suferea mult, îmi scria să mă întorc la ea, că este de acord să mă împartă și cu soția mea…
Eu sunt bărbat. Slab. Am cedat. Îmi părea rău de ambele femei care mă înconjurau. Le-am adus atâta suferință, simțeam nevoia să repar lucrurile și din nou, din nou, să le fac fericite! Atunci nu înțelegeam, că de fapt, le fac nefericite, le mint, umilindu-le în acest mod, legându-le de mine, și le mai dau speranță… Soției i-am spus, că am închiriat un apartament separat și locuiesc singur, și plecând de week-end, mințeam fata că plec, nu la soție, ci la familie, – pe scurt, m-am înglodat în minciuni. Eram deprimat din acest motiv, călcat în picioare, eu juram că, gata, este imposibil să trăiești astfel și să termin odată cu minciunile. Mă certam cu fata, plecam de la ea, dar ea continua să mă întoarcă înapoi, iar și iar… Soția nu știa nimic. Am făcut totul ca ea să trăiască cu conștiința izbăvirii mele de toate ”iubitele”, și îi dăruiam Iubire, și căldură, și ea îmi răspundea la fel. Fetei, de asemena, îi dăruiam iubire și căldură, și alături de mine ea era fericită. Mă repezeam, în mod constant, ba la una, ba la cealaltă, ca un nebun, și ca urmare eram mereu afectat de ceea că sufletul mi-a devenit negru, că sunt o creatură monstruoasă. Dar… Mințeam, în continuare. Astfel, au trecut doi ani, și brusc la servici, am fost lipsit de deplasări, – eu plec în orașul meu natal, iar fata rămâne singură. În acel moment, noi eram împreună deja de 6 ani. Am fost mereu în contact, cu ea am vorbit mai mult decât fiind cu soția într-o odaie. În opt luni am fost de vre-o două ori la ea.
De odată, aflu că a apărut un rival, un tânăr, pe care-l place. Am devenit atunci încredibil de gelos, am încercat să le rup relația, dar ea nu mi-a permis, reproșându-mi că și eu am rămas cu familia mea, și că ea la fel dorește o familie și… nu dorește să mă împartă. Am fost de acord cu ea, și totuși, ea m-a convins să încercăm o nouă relație. – De ce am fost de acord? Nu știu. Cred că o iubesc real. Tare o iubesc. Mă gândesc permanent la ea. Și iată, au trecut două luni, am fost trimis din nou într-o călătorie de afaceri în acel oraș. Am ajuns, dar am dat peste indiferența și răceala acestei fete. Ieri, am făcut un acces de furie, i-am zis să mă lase în pace, că mă simt rău fără ea. M-a învitat la o cafenea. Eu, mă țineam de ea ca un înecat care se ține să se salveze, mă simțeam fericit de la o privire de-a ei, iar ea îmi tot repeta ceea ce auzeam și înainte, că dacă aș divorța și aș veni cu totul la ea, ar rămâne a mea pentru totdeauna… În general, mi-a dat de înțeles, că vrea să-și aranjeze viața, iar eu, precum spuneam, să-mi urmez decizia de a sta cu familia mea. Mai mult de atât, ea mi-a spus, că a scăpat de dragostea pentru mine, a ucis-o, atunci când a înțeles, că nu voi pleca de la familia mea. O înțeleg, îi spun că trebuie să rupem orice contact, să nu ne mai vedem, și doar lucrăm împreună, ne vedem constant…

Cu serile, acum beau de unul singur, la prânz merg la iaz, vin cu mașina, mă așez pe o piatră și încep a urla ca un lup, de dorul ei. Lacrimi, muci, mi-e scârbă de mine insumi…

Inima mi-e ruptă. Nu mai înțeleg, pe cine iubesc, ce doresc, nu mai știu… Soția mă iubește, ține la mine mult, crede că și eu, la fel o iubesc, dar… nu știu. Îi sunt recunoscător pentru copii, o respect nespus de mult, dar privind la ea, îmi pun întrebări: Pe mine mă irită în ea ceea ce nu mă enervează la fata ceea? Mă întreb, dacă o iubesc, într-adevăr. Fata ceea așteaptă pașii mei și sunt convins, că și ea mă iubește, poate nu ca înainte, dar mă iubește. Acest triunghi se atârnă de un cui… Am realizat în acești 6 ani, în care mi-am ucis sufletul, mândria mea, mi-am corupt inima, am devenit, mai mult o cârpă decât bărbat.
Eu am 46, soția 42, amanta – 29. Copiii, doi de 18 ani și unul de 6 ani. Mă gândesc, voi veni acasă de week-end, voi spune soției că nu mai pot trăi așa, că nu sunt fericit. Și ea va spune: ”Să fie așa, dragul meu”. Nu te voi presa, te las să pleci”. Eu voi pleca, dar cum am de gând să trăiesc??? Să mă gândesc permanent că sunt un trădător, că am lăsat copiii fără tată. Voi înnebuni, nu altceva. Și dacă, totuși voi reuși să uit amanta? Voi trăi cu soția și din nou voi căuta alte fete? Voi minți, ca înainte? Să mă întorc în gaura de vierme? Nu mai înțeleg, ce doresc și ce să fac… Sunt singur. Chiar și atunci când sunt cu familia. Alături de amantă, la fel sunt singur. Exist ca în ceva de groază. Dorm doar 2-3 ore în diurnă, nu mănânc nimic, ieri numai jumătate de frigărui și 4 pahare de cogniac. Am slăbit, m-am subțiat, am uitat ce înseamnă bucurie și fericire. Am decăzut în interiorul meu, de parcă am putrezit. Cu toate acestea sunt un boss mare, lucrez într-o companie respectabilă… – Doamne iartă-mă!
Oameni buni! Cei care au avut răbdare să citească până la urmă, spuneți-mi măcar un cuvânt… În situația mea sunt mai mulț bărbați, sunt convins… Voi primi orice, – știu că merit ceea ce veți spune… Am nevoie de cuvintele voastre. Nu mai pot trăi astfel… Știu, că trebuie să decid, demult ar trebui, dar singur nu pot… Sunt slab… sunt un monstru.. – Auzi-ti? Orice cuvânt, sfat, vă rog!!!

Cam aşa e relaţia cu un amant

Atunci când îi povesteşti unei prietene despre el, îţi tremură vocea. Iar ea se face că te înţelege şi te întreabă: ”Este căsătorit?” Şi totul se prăbuşeşte brusc… Da, e căsătorit. Şi după cum te tradează vocea, frumoasa ta poveste nu mai poate salva nimeni. Tu începi să-ți urăşti prietena, te urăşti pe sine, pe el… Eşti supărată pe toată lumea, pentru că povestea ta de dragoste se dovedeşte a fi foarte uşor anulată cu o singură frază ”E căsătorit”. Nu este nimic special. Tu eşti o amantă obişnuită a unui bărbat căsătorit! Atât? Şi doar te jurai pe timpuri, că niciodată în lume nu te vei lega cu de ”ăştia”. Tu, în mod normal, considerai, că dacă un bărbat îşi minte soţia, mai devreme sau mai târziu, te va păcăli şi pe tine, iar tu meriţi mai mult. Şi ce? Priveşte-te.

Te-ai momit ca o prostuţă. Şi dacă vei scăpa încă o vorbă despre ”aventura” ta, fii convinsă, că imediat vei fi informată despre mai multe versiuni exact ucigătoare ale viitorului tău:

– sărbători în singurătate;

– apeluri telefonice secrete;

– asigurări: ”Nu-mi pot părăsi soţia” (este bolnavă, slabă, nervoasă, va muri fără mine);

– remuşcări incontinue;

– priviri constante ale lui la ceas, pe care tu le vei prinde şi de fiecare dată te vei amărî tot mai mult;

– dorinţa arzătoare de a striga la spatele lui: ”Ei bine, ai făcut dragoste cu ea şi ai revenit la mine?

Psihologic prietena ta experimentală se bate pe frunte şi, în mod explicit, îţi recită ceva dintr-o carte inteligentă. Dragostea pentru un bărbat însurat – e un mod de a te apăra de catastrofă antisocială. Şi anume – de posibilitatea de a fi respinsă. Tu, pur şi simplu, ai frică să alegi un flăcău liber: pentru că dacă nu-ţi va răspunde la sentimentele tale, se vor prăbuşi toate speranţele la o posibilă fericire. Fie, după structura ta ca personalitate eşti o infantilă şi abordezi selectarea unui partener într-o anumită măsură, la fel ca o adolescentă: alegi iniţial pe cineva inaccesibil, deoarece nu ştii ce să faci cu o reciprocitate posibilă. Ai frică și de dragoste reciprocă! Prostii. Tu nu l-ai ales, nu pretindeai, nu evaluai, cântărind totul pentru ”Pro” sau ”Contra”. Şi, cu siguranţă, nici paşaportul nu l-ai verificat. Totul a început de la o notă mare. Şi doar după ce v-aţi aşezat în maşină, el a spus:

– Trebuie să cumpăr lapte…

– Îţi place laptele? – întrebi tu.

– Nu mie. Soţiei…

Ei bine, aşa precum ai bănuit.

Dar tu, de fapt, nimic n-ai bănuit. Toate acestea s-au prăbuţit peste tine accidental. Şi ce s-a întâmplat apoi, a fost pur şi simplu şi real. Ai luptat cu interiorul tău trei zile. Închideai telefonul, îţi muşcai buzele şi erai gata să te baţi peste faţă ca să-ți vii în fire… Nu ai putut. Şi când el te-a sunat: ”Ne vedem în seara asta?”, – ai oftat un simplu ”Da”. Ai acceptat regulile lui de joc, chiar dacă ştiai, că un rol de planul doi, fie el nominalizat şi la Oscar, rămâne la fel un rol secundar. Tu începi a boci ca morunul. Prietena surprinsă ridică sprâncenele:”Ei, Doamne, tu chiar te-ai îndrăgostit? Şi aceasta, de altfel, este un dezastru complet, pentru că omul tău după toate semnele, este cel care nu-şi refuză plăcerea de a agita nervii a două babe în acelaş timp. ”Soţia lui încă nu s-a pus pe dietă?”

Vă plăceţi unul altuia. E şi el cu turnul demolat, la fel ca şi tine. El nu utilizează cuvinte de dragoste ca un cod în dormitorul tău. Şi-atunci când îţi spune:”Nu pot trăi fără tine”, – el este sincer, asta-i cel mai straşnic. Dar, în curând, foarte curând totul se va schimba. Vei începe să fii geloasă. În mod deschis îţi vei exprima indignarea. Ca urmare, vei învăţa să aştepţi. Apoi, îl vei telefona prima ca să-l întrebi, de ce nu vine. În cele din urmă, vei spune coroana de frază a domniţelor: ”Eh, dacă aş fi ştiut, cum se va întoarce roata!”

Adevărul e, că tu ştii totul dinainte! Ştii, că relaţiile extraconjugale sunt sortite, ele n-au timp, nici spaţiul pentru a se dezvolta. Ştii, că peste două-trei luni el se va arunca în tufişuri, spunând: ”Hai, să facem o pauză”. Sau:”Trebuie să aşteptăm până când va creşte copilul”. Fie: ”Doar suntem maturi, adulţi, ce ”bre’”. – Va spune toate acestea, neapărat le va spune. Evident şi clar, cu privirea într-o parte… Între timp îţi va șopti:”Nu pot trăi fără tine”, orice altceva nu mai contează…

Cât poți fi, tu, de proastă!

❤

Amantă fără adulter

Suntem împreună de șapte ani, copii nu avem (e vina mea), – din acest motiv sunt îngrijorată şi mă gândesc mereu doar la acest lucru. Îmi era teamă că va pleca de la mine, el întotdeauna îmi spunea că mă iubește, şi nu contează – cu sau fără copii. Un an în urmă am vândut apartamentul și am început să construim o altă casă la sol, să facem reparații, aveam multe planuri, şi făceam totul împreună: tencuiam, zugrăveam… De vre-o două luni, am observat schimbări în comportamentul lui: el a devenit foarte iritat, ţipa la mine cu orice ocazie, şi când îl întrebam ce s-a întîmplat, îmi spunea că a obosit la serviciu şi că vrea să termine ”odată și odată” reparația din casă. În relaţii intime, la fel nu a mers: el dorea sex, iar eu obsedată de problema mea nu-l observam. M-am gândit că aşa va fi mereu, şi dacă îl întrebam, îmi spunea că mă iubește în continuare…

Câteva zile în urmă, mi-a zis că nu mă mai iubeşte şi că pleacă de la mine. Că a decis deja totul, şi că nu mai are sentimente pentru mine. Am întrat în panică, şi îl întrebam cu isterie ce să fac şi cum să trăiesc mai departe fără dânsul, că numai pe el îl iubesc!.. Mi-a spus că a închiriat un apartament, și… că a îndrăgit altă femeie. Cică, nu e vorba de sex: ea îl înţelege, şi de la bun început au fost doar prieteni, iar pe parcurs, tot comunicând cu ea, el a înţeles că pe mine nu mă iubeşte, iar fără dânsa nu mai poate trăi. Ei doar comunică unul cu altul de peste un an, și nimic mai mult… Ea are soţ, pe care l-a părăsit pentru al meu. Mi-a spus, că ei împreună au decis să nu-şi schimbe partenerii, că nu vor locui împreună… Doar atât, că se iubesc, dar nu vor locui împreună… Cum să înțeleg așa ceva? Ori, eu îs nebuna? – Toată noaptea i-am scris mesaje şi îl tot telefonam, spuneam că-l iubesc, că nu pot trăi fără el, că sunt pregătită pentru orice doar să revină la mine… Dimineaţa a venit după lucrurile sale, spunând că nu simte nimic pentru mine. Acum el trăieşte într-un apartament închiriat singur (adică). Înţeleg, că eu sunt de vină că nu mi-am exprimat la timp sentimentele faţă de el, că nu-l observam, că eram fixată pe problema mea, şi pe cea cu reparaţii, şi credite etc. Ieri, m-am întâlnit cu el. I-am zis că-l iubesc, că nu-l invinuiesc de nimic, că îl iert şi-i dau drumul, iar el să decidă singur ce să facă mai departe… Că vreau să fiu cu el, şi dacă el vrea altfel, eu voi înţelege. Mă voi conforma deciziei lui… Și că el poate să revină la mine în orice moment, – vreau să ştie acest lucru, pentru că îl voi aştepta. Îl vreau și îl voi primi înapoi. Mi-a spus un ”mulţumesc”, cuprinzându-mă, şi mi-a zis că eu voi fi bine. Da, mi-a dat două sfaturi: Să nu transfer toţi banii şi să nu mă gândesc la ceea ce nu am. Şi m-a rugat să nu-l mai sun. Eu tare îl iubesc, abia mă stăpânesc ca să nu butonez numărul lui pe mobil… Mă tem să nu stric lucrurile şi mai tare. Ce să fac mai departe?!

Soţia e soţie!

Probabil, că eu nu înţeleg deloc bărbaţii… Recent, am întâlnit o persoană extraordinară: el fiind căsătorit, cu doi copii. Cu soţia, se împăcau foarte rău, – aveau unul faţă de altul, o atitudine mereu revoltătoare, – chiar eu am auzit, cum se certau prin receptor. Mi-a spus, şi nu o dată, că planifică să divorţeze, şi că este o decizie în comun cu soţia. Mi-a spus, că nu au relaţii intime de o perioadă lungă, că soţia arată rău după naşterea copiilor (în acel moment, al doilea copil avea aproape un an).

Aveam împreună un roman nebun… După zece zile de întâlniri, ne-am dus într-o călătorie de trei săptămâni. Am petrecut-o vesel, distrându-ne de minune. El repeta permanent, cât de bine se simte în compania mea, în comparaţie cu soţia lui.

Ulterior, a plecat… ca să rupă definitiv relaţia cu nevasta lui şi să stabilească data divorţului. Am rămas deci, să-l aştept. Trebuia să se întoarcă în câteva zile. Şi, a dispărut… Îi scriam, îl sunam, şi niciodată nu mi-a răspuns. O dată mi-a scris, că s-a întors la nevastă şi copii, şi că nu vom mai discuta niciodată.

Cum aşa? Totul a fost o minciună? Dar cel mai interesant lucru ma aştepta înainte. Printr-un prieten comun, am aflat ”când şi unde” el va fi cu nevasta lui. Am mers şi eu, din curiozitate, să privesc la relaţia lor. Într-adevăr, am avut parte de o surpriză, rămânănd perplexă: in loc de soţie ”teribilă şi straşnică”, am dat peste o frumuseţe încredibilă, cu o siluetă uimitoare (ea era intr-o rochie de seară), foarte elegantă şi subţirică, cu un mop de păr lung negru ondulat. Toţi bărbaţii îşi rupeau gâturile privind la ea, iar soţul se mândrea cu asta: o privea cu admiraţie şi adorare… Am încercat de multe ori sa-l contactez prin amicul nostru, dar răspunsul fu categoric: Nu va exista nicio comunicare între noi! 

Nu înţeleg… Am fost cuminte, nouă ne-a fost neobişnuit de bine împreună. El m-a asigurat tot repetând, că niciodată nu se va întoarce la scorpia lui. Eram convinsă, că nu e o afacere cu intrigă, că avem sentimente reale! Ce mă fac mai departe? Să mai încerc să fac legătura cu el, ca să discutăm? Sunt sigură, că nu e sfârşitul. Dacă e să analizez, o fi eu mai proastă? Recunosc sincer. Da, soţia lui e o adevărată frumuseţe. Nu model, ci anume o frumuseţe reală. Cu pieptul de dimensiunea a cincea, şolduri curbe, părul frumos ondulat, ochii mari negri, buze pline luminoase, piele netedă, luceşte toată a feminitate… Eu, comparativ cu dânsa par o vrabie măruntă şi nu înţeleg, de ce a schimbat-o cu mine atunci, venind să locuiască cu mine, căci, evident, că nu eu sunt genul lui? Precum s-a dovedit ulterior, el a acţionat în contradictoriu, o metodă de a-şi uita femeia, dar n-a reuşit…

Bărbaţii căsătoriţi, în braţele amantelor, se plâng pe soţiile lor, facându-le rele, şi tot aşa… Caută consolare, fiind slabi din fire. – Doar de o va rula soţia la stânga! – Există de ăstea, cu siguranţă,.. desigur, nu multe. Avem copii, ei trebuiesc hrăniţi, puşi pe studii… Iar bărbaţii, fug la distracţii, şi… se întorc înapoi. Un cunoscut mi-a spus, că iubindu-se cu soţia, uneori visează să mănânce şi o altă bucăţică din prăjiturele…  Înfulecând o prăjiturică cu magiun sau dulceaţă, opa, iar are alte nevoi, şi se întoarce la soţie… Astfel, a petrecut-o şi acel iubit…

Am crezut că e nebun după mine, dar, s-a dovedit că a fost nebun şi pân-la mine…

Care-i morala? Soţia e soţie! 🙂

M-aş îmbăta! Dar totu-i bine…

Fetelor, măritaţi-vă în acest an al Calului! Şi ferea de anul ce urmează, – e al Ţapului!

Aud, cineva tot umblă şi scotoceşte în dulapul meu- deschid, iar acolo rochiile mele au ieşit din modă 😦

Bărbaţii la fel au sentimente. De exemplu, atunci cînd simt foame  )

Dacă un bărbat îmi cere numărul de telefon, il dau pe al bunicii mele: în familia noastră toate femeile de pe linia mamei sunt frumoase, iar ea încă şi să vorbească mult… iubeşte! 😀

Bărbatul a spus şi Bărbatul a făcut – sunt doi tipi absolut diferiţi!;

În caz de duceţi lipsă de bani, le puteţi împrumuta oricînd de la lumea voastră interioară bogată… Eu aşa şi fac. 🙂

Mulţumită Facebook-ului, prin fotografii, bărbatul meu a găsit în curtea unui vecin grătarul său!;

Am nevoie de un week-end suplimentar între duminică şi luni!

Înainte de a certa copilul, aminteşte-ţi de sine la vîrsta lui, mîingîie-l pe cap, sărută-l şi… du-te şi bea valeriancă!

Fiu am născut, casă am… Mîine voi cumpăra o lopată, voi planta un copac şi gata, – sunt şi eu Om!;

Într-un divorţ, m-am ales doar cu o ţigaie, mulţumită cărei am obţinut toate celelalte…

Îmi place să-mi actualizez imaginea… Imediat, îmi vin oaspeţii, se tot uită cu grijă,.. dacă m-am îngrăşat? Dacă nu am crăpat de fericire? 😀

Eh, m-aş îmbăta de scîrbă! – dar la mine, totul e bine! 😀

Femeile iubesc cu urechile lor, iar urechile iubesc diamante;

O soţie bună are mîini de aur, iar o iubită – are mîinile în aur!;

În China nu există conceptul „infidel”, există conceptul „a încurcat”;

Dacă acasă n-ai nicio mîngîiere, niciun sex, nici dragoste, – pleacă la servici! Acolo, măcar îţi vor scoate minţile! 🙂

În timp ce dormim, – inamicul nu doarme; aşa că dormiţi mai mult, hărţuiţi-vă inamicul! 😀

Fiecare zi nu poate fi bună, dar este şi ceva bun în fiecare zi!;

Dacă o persoană îşi cere scuze, nu înseamnă că a greşit; Înseamnă, că pentru el comunicarea e mai de preţ ca mîndria;

E greu să fii paranoic, tare dificil! Nu poţi avea incredere în mass-media, e imposibil să crezi în Internet. Sunt nevoită să inventez adevărul ca să-l postez… 🙂

E bine atunci cînd copiii tăi sunt sănătoşi, bine hrăniţi, îmbrăcaţi şi… plecaţi la bunica,  cu dormitul…  😀

Atunci cînd un gînd nu mai încape în creierul vostru, de-a cui nevoie îl mai băgaţi acolo?;

Salvamarul politic care nu poate înota, încurajează cei ce se îneacă cu glume vesele…  )

În timpul iernii am adăugat 15 kg, – ştie cineva, unde pot procura jambiere de leopard?..

Svetlana Vizitiu

 

 

 

 

Viaţa în familie: Speranţe şi împliniri

SOŢIA:Te numeşti diferit. Ai diferite specialităţi, înălţime, ochi… Despre tine se zice, că eşti capul familiei, pilonul ei. Despre mine – că-ţi voi fi consoartă, susţinere şi consolare. Se zice, că urmează să ne împărţim toate bucuriile şi tristeţile, reuşitele şi înfrângerile… Că vom avea o cale comună, interese comune, scopuri comune, griji comune, conturi comune, gânduri comune, avere comună…  Vom comanda buchetul de nuntă şi vom alege martorii. Cu un aer important, vom întocmi lista invitaţilor. Vom mânca şi vom bea, vom cânta şi vom dansa. Vom pleca în călătorie de miere, apoi, ne vom întoarce în al nostru, aşa numit, cuibuşor: o noţiune întocmai potrivită, având în vedere, dimensiunile odăiţei noastre dintr-un cămin social.Şi-apoi? – Apoi, vom lua împreună dejunul, vom bea cafeaua, urmărind, pe furiş, ceasul, – să nu întârziem la serviciu… Iar seara, ne vom relata unul altuia, detaliile ocupatiilor noastre de zi. Ulterior, vom face planuri mari pentru viitor, imaginându-l luminos şi minunat. Apoi, va apărea copilul. Tu vei aduce pătucul, donat de prieteni, vei aspira praful în odaie, vei cumpăra Heres şi bomboane. Rudele vor servi de-ale mâncării, vor bea şi vor pleca, rumeniţi şi mulţumiţi, – fie de băutură, fie, impresionaţi de amintiri despre propria noastră apariţie pe lume: pe-atunci, când şi ei erau tineri. Iată, că vom rămâne singuri. Eu voi alăpta copilul, voi spăla pelinci, voi prepara de-ale gurii. Iar tu – vei pleca la serviciu. Copilul va plânge, va răci şi va tuşi. Te va deranja să dormi. Şi – pe mine, la fel; însă, tu lucrezi, iar eu stau acasă. Într-o dimineaţă, nu-ţi vei găsi o cămaşa călcată şi, furios, vei striga la mine, apoi, trântind uşa şi plecând. Iar eu voi plânge. Dar şi asta va rămâne în urmă. Se va naşte al doilea copil. Şi el, la fel, va plânge nopţile, va strănuta şi va tuşi, va învăţa să meargă şi să vorbească. În acest timp, acel mai mare va pleca la şcoală. În prima zi de şcoală, tu îi vei face poze, pe care nu le va vedea nimeni, deoarece, vei uita să dai pelicula la developare. Ca urmare, voi găsi eu un serviciu, care nu-mi va lua din zi mult timp. În special, pentru copii. Tu, te vei cufunda în lucrul tău. Mereu, ne vor lipsi finanţele. Şi tu, vei începe să te iriţi: într-o zi, mă vei întreba supărat, pe ce îmi cheltui banii. Pentru a menţine pacea în familie, voi începe să i-au cu împrumut şi să întorc datoriile, fără să-ţi dau de ştire. Se cam îndesesc neînţelegerile şi certurile: „iarăşi, vesela e murdară”, ”cine „aşa” educă copiii”, ”veşnic, n-are cine arunca gunoiul”… De la servici, vei începe să revii „extenuat”. Într-o seară, întrând în casă, fără să-ţi lepezi paltonul, te vei porni direct la bucătărie şi cu o faţă încruntată, vei arunca o privire în frigiderul pustiu, ş-apoi, demonstrativ, te vei întinde pe o canapea, cu un ziar.
Iar eu – în grabă, agitată, sperând să reuşesc să-ţi prepar ceva de-ale gurii, să lichidez această ruşinoasă scăpare, şi, de supra tensiune, îmi voi descărca furia asupra copiilor. Treptat, voi începe să ascund lacrimile de tine. Îţi voi exprima la „nervi,” realităţi amare, pe care, cu timpul, le-am conştientizat. Voi învinui părinţii tăi de toate problemele noastre, iar tu – pe cei ai mei. Ne vom urî, pe parcurs, unul pe altul pe- o oră, o zi, o lună… Oricum, într-o duminică, ne vom porni pe-al nostru vechi itinerar, la ţară, şi ne vom ierta unul altuia toate păcatele. Şi va începe o dungă luminoasă.
La o aniversare nupţială, vom bea o sticlă de şampanie. Într-o zi, însă, nu-mi voi mai stăpâni nervii, din diferite motive: neplăceri la serviciu, boala copilului, veşnică îmbulzeală în autobuz şi, pur şi simplu, de oboseală… Iritată şi îndurerată, îţi voi face observaţii; că nu faci nimic prin casă, că ai fi putut să cumperi măcar o pâine… O mică scânteie va provoca focul cel mare. Voi începe să-mi deplâng soarta şi viaţa ratată. Pentru toate păcatele să dau vine pe tine. Copiii se vor potoli, urmărindu-ne cu atenţie şi îngrijorare. Tu vei ieşi, adeseori, din casă: să te răcoreşti şi să te calmezi. Eu, voi bea valeriană. Voi face alarme cu planuri de răzbunare. Şi fiecare din noi va aştepta, ca celălalt să se căiască, topind gheaţa tăcerii. Ceea ce şi se va întâmpla: următorul guturai al unuia dintre copii, ne va impune să ne împăcăm. Copiii unesc părinţiii mai puternic ca verighetele (printre altele, tu pe-a ta ai reuşit s-o pierzi a doua zi după nuntă!). Aşa, vor trece anii. Iată că, într-o bună zi, mă voi trezi la realitatea mea şi ceva mă va pune pe gânduri: de ce, mă rog, eu trebuie să-ţi fiu consoartă? De ce, să gândesc la fel ca tine? De ce, să-ţi fiu eu consolare?

Dar eu, eu n-am nevoie de consolare? Treptat, mă voi convinge, că viaţa noastră putea să ia o altă întorsătură… Că am ratat ceva din momente importante. Îmi voi da seama brusc, că copiii cresc, iar noi îmbătrânim. Mă voi jeli, mă voi plânge de milă. De mine, ş-apoi, de tine. Sunt încă în stare să-mi păstrez şi să realizez visele şi ambiţiile, dar din lipsă de iniţiativă, nu mă voi apuca de realizarea lor. Îmi voi depune toate speranţele pe copiii noştri… Nu ştiu, cum vei deveni. Probabil, vei începe tot mai des să-mi-o indici ca exemplu, pe colega ta , care le reuşeşte pe toate. Vei începe, pe străzi, să admiri siluete graţioase ale tinerilor fete.
Şi supărat, să te încrunţi, când vei observa cărunţeala părului meu, mai şi ascultând pe săturate plângerile mele pe durerile din spate. Desigur, îmi voi colora mai des părul, şi stărui-mi voi, cât mai rar să mă supăr. Încleştându-mi dinţii, să rabd durerile din spate. Mai târziu, însă, voi fi sătulă până-n gât de toate, ca şi cum te-aş privi cu alţi ochi. Voi observa, că şi tu, la fel, ai încărunţit, chiar te-ai îngrăşat… Voi descoperi calităţi neplăcute în caracterul tău. Ca urmare, monotonia ultimului microibuz, ne va întoarce unul la altul. Copiii vor lipi fisurile. Uneori, chiar mă voi ajusta, singură pe sine: şi ce, mă rog, îţi mai trebuie? De ce mereu eşti nemulţumită? Soţul nu fumează, nu bea, salariul ţi-l dă în întregime, nu e un fluieră-vânt, doar că uneori, mai roteşte gâtul după tinerele. Este un ajutor bun prin casă, de acest fapt nu mă dezic. Mama mă va contrazice, categoric: „Trebuie, numaidecât, să-ţi reeduci soţul”. Eu, probabil, voi răspunde, că mai bine, mi-ar împrumuta ceva bani. Nimeni, încă n-a reuşit să-l schimbe pe altcineva. La urma urmei, în viaţa noastră au fost atâtea clipe minunate. Ti-aminteşti?  Şi tu, îţi vei aminti. Neapărat îţi vei aminti…

SOŢUL: Tu ai diferite nume. Diferite specialităţi, ochi, parul… Despre tine se zice, că-mi vei fi: consoartă, sprijin şi consolare. Despre mine – că voi fi capul familiei, pilonul ei. Se zice, că vom împărţi în jumătate bucuriile şi tristeţile noastre…  Vom comanda un buchet şi ne vom alege martorii. Tu vei fi cea mai frumoasă mireasă. Eu mă voi simţi oribil şi stângaci, în costumul meu nou şi cu cravată. Apoi, vom pleca în luna noastră de miere. Cu nişte aere îndrăzneţe, le vom băga sub nas paşapoartele noastre, administratorilor hotelieri. Vom risipi toţi banii câştigaţi. În final, ne vom întoarce în al nostru, aşa-zisul, cuibuşor de familie. Dimineţile, înainte de a pleca la serviciu, ne vom bea cafeluţa, uitându-ne pe furiş, la ceas. Iar serile, ne vom povesti, ce-a fost ziua, şi ne vom face planuri pe viitor, desigur, imaginându-l luminos şi fără nori. Apoi, va apărea al nostru prim-născut. Tu îl vei dădăcil, iar eu – voi pleca la serviciu. Copilul va: plânge, mânca, dormi, adăuga în greutate, răci, strănuta, tuşi… Şi eu nu voi dormi îndeajuns. Tu – la fel, doar că eu lucrez, iar tu, stai acasă. La serviciu, eu voi dormita. Nu-mi voi îndeplini sarcinile. Voi amâna afacerile pe: mâine, poimâine, săptămâna următoare. Până când şeful mă va anunţa, că aşa treabă, nu mai merge. Voi suferi groaznic. Însă curând, îmi voi veni în fire.

Viata in familie. La etate. Pictura in ulei de Svetlana Vizitiu, Chisinau

Mă va apuca vârtejul vieţii de toate zilele. Tot mai des, mă voi întoarce târziu acasă, după şedinţă ordinară. Flămând şi obosit. Şi, după cină, acasă, voi întocmi raporturi. Voi organiza cursuri pentru tineret. Voi face cercetări. Voi prelucra chestionare. Voi conduce seminare. Voi dormita la şedinţe. Voi scrie referate. Voi „scutura” din şefi o locuinţă nouă. Voi scălda copilul. Te voi duce la clinică. Voi repara robinetele din baie. Voi lipi tapete. Voi repara maşina de spălat. Printre altele, eu voi continua să câştig bani. Într-o dimineaţă, voi merge la serviciu intr-o bluză necălcată. Lavuarul va fi împlut cu veselă murdară. Urna  e mereu, supraîncărcată cu gunoi. Lenjeria, înmuiată de două zile, la spălat, e neatinsă. Şi toţi ciorapii mei, aruncaţi la spălat. In sfârşit, voi exploda: la urma urmei, tu stai acasă! Ai destul timp, să menţii ordinea în casă. Eu îţi voi spune direct, tot ce gândesc… Apoi, se va naşte al doilea copil. Şi el va plânge nopţile. Va strănuta şi va tuşi, va face primii paşi şi va pronunţa primele cuvinte. Unica noastră odaie va deveni strâmtă. Voi fi nevoit să scriu cercetările mele ştiinţifice la bucătărie, unde stă şi televizorul, şi de la care tu nu-ţi poţi rupe privirea. Mereu, îmi vei face morală, cică, e din cauza mea, că trăim în gaura asta. În curând, şi tu te vei angaja la serviciu. Vei pleca în deplasări. Vei avea prietene. Vei începe să-mi povesteşti bancuri despre soţi-neghiobi.
Eu îţi voi răspunde cu bancuri despre soţii-scorpii. Într-o zi, după o zi ordinară şi încordată la serviciu, mă voi întoarce acasă supraobosit şi mă voi întinde pe o canapea, să mă odihnesc. Iar tu, nemulţumită, vei rosti, că puteam să cumpăr măcar o pâine. Cică, nu avem nimic la cină. Atunci, şi eu mă voi exprima dur: C-ar trebui să-ţi mai ţii nervii în frâu. Că eu muncesc, fără să mă compătimesc şi de serviciul meu depinde bunăstarea noastră. Iată, că colegii se descurcă cu treburile lor casnice, fără ajutorul cuiva: îşi fac doar serviciul lor, iar eu trebuie să mai lucrez şi pe-acasă, legat cu treburi până-n-gât! Mă întorc târziu şi nu mă mai satur de somn. Uneori, nu reuşesc nici să i-au prânzul. Iar tu cheltui banii pe nimicuri.
…Că, e timpul să facem ordine în bugetul familiei. În general, voi spune tot ce gândesc despre tine. Ca răspuns, vei dezlănţui o avalanşă de reproşuri. Eu, nu voi rezista şi voi pleca, trântind uşa. Nu ne vom vorbi o săptămână. Sau, o lună întreagă. Vei fi îmbufnată şi, pe ascuns, vei plânge. Tăcerea ta îmi va provoca mustrări de conştiinţă: „Mi-ai distrus viaţa!”. Însă, eu nu voi ceda. Am şi eu mândrie la urma urmei. Următorul guturai la cineva din copii ne va împăca. Mă voi gândi: ce susţinere şi consolare pot avea din partea ta, dacă de toate problemele mă învinuieşti doar pe mine? Dacă eşti atât de ingenioasă, de ce nu întreprinzi singură ceva? De ce nu câştigi pentru apartament? Voi fi indiferent la plângerile tale pe durerile din spate. Nici pe tine nu te atinge hipertonia mea. Tu vei începe să-ţi lauzi cunoscuţii, care „s-au aranjat în viaţă”. Să-i defineşti „bărbaţi adevăraţi”. Să le cânţi difirambe. Eu voi remarca, că cu toate iscusinţele tale, nu vei reuşi să ascunzi cărunţeala din părul tău. Tu nu-mi vei rămâne îndatorată, şi-mi vei reproşa neglijent, că şi eu am îmbătrânit. Dar în adâncul sufletului voi fi sigur, că noi suntem la fel, ca înainte. Obiceiurile noastre de zi cu zi, ne va întoarce unul la altul, in braţe, în fiecare seară. Neînţelegerile şi sabotările se vor ivi şi vor dispărea, în genul cometei Galeia, însă, cu mult mai rapid. Mă voi obişnui. La fel te vei deprinde şi tu. Dar într-o zi, mă voi întoarce noaptea, târziu, fără să te previn de întârziere. Mă vei întâlni, cu lacrimi. Te vei arunca la pieptul meu: „Eşti viu!”. Voi încerca să te calmezi. Fără să-ţi reproşez, că şi tu, uneori întârzii şi nu mă previi din timp. Din bucătărie va veni aroma gustăricăi mele preferate. Copiii vor dormi liniştiţi, sătui şi îmbăiaţi. În acest moment, cuprins fiind de emoţie, mă va inunda sentimentul fericirii şi o adâncă recunoştinţă faţă de tine. Pentru tot, ce-a fost bun între noi. Şi te voi iubi, la fel de puternic, precum şi în adolescenţă. Pentru mine vei fi cea mai frumoasă, cea mai blândă, cea mai dorită. Voi fi fericit, că-mi eşti alături. Probabil, că voi vorbi doar în gând… Dar, tu vei simţi. Neapărat, vei simţi… ❤

Svetlana VIZITIU