Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


19 comentarii

Te bate? Pleacă!


    L-am îndrăgit mai mult decât viaţa, – cel puţin, aşa credeam atunci. El era foarte frumos, avea 23 de ani, un sportiv de performanţă, cu merite şi medalii.  Ne-am cunoscut atunci când eu aveam 19 ani: mergeam cu prietena mea în parc şi de noi s-au apropiat câţiva băieţi. Am discutat, apoi unul din ei mi-a cerut telefonul, şi foarte curând am început să ne întâlnim. Glumea mult, avea şi mulţi prieteni, şi toţi îl considerau un băiat de treabă. Am visat mereu la o familie tradiţională, cu un soţ puternic, responsabil, care câştigă bani, cu o soţie frumoasă, care crează ambianţă normală şi confort în casă, copii sănătoşi… El mă susţinea în toate, spunea că sunt specială şi că niciodată n-a întâlnit fete ca mine:’’Eu, deosebită, şi celelalte toate meschine şi materialiste’’. Primii ani au fost perfecţi. Între timp eu continuam studiile, și adesea visam la un viitor luminos. Uneori, aduceam vorba despre un loc de muncă, dar el spunea ’’Vom vedea’’. Mă bucuram:’’Mă iubeşte, vrea să ne asigure, e un bărbat adevărat!’’ familieEl însuşi, deja lucra şi îmi spunea, că-i place când femeia e gospodină și prepară gustos, că pentru el este foarte important să fie confort în casă.
Viaţa în comun şi primele probleme. În ultimul an de facultate am trecut la el cu traiul. Făceam totul prin casă, cu toate că oboseam cu studiile, scriind și lucrarea de diplomă. Aici, au apărut primele neplăceri, atunci când mă plângeam de oboseală, el se mira:’’Care e motivul?’’ Că doar nu fac nimic, iar studiile mele sunt nişte prostii. Într-o zi am venit de la ore şi m-am culcat. El s-a întors tot atunci acasă şi a început să ţipe la mine, numindu-mă ’’leneşă’’ şi ’’proastă’’. M-am simţit teribil de ofensată şi am decis să plec de la el. Am strâns hainele mele, dar el a căzut în genunchi în faţa mea şi ruga iertare. A promis, că aşa ceva nu se va mai repeta, şi că va respecta studiile mele. Părea speriat, avea o înfăţişare atât de jalnică şi sinceră, încât eu n-am rezistat și m-am topit…
De ce l-am iertat? A fost foarte greu să cred că această persoană pe care eu o iubesc este un monstru. În faţa ochilor mei au apărut imagini cu cele mai fericite momente împreună, în care noi ne plimbam, şi el mă săruta, spunând că sunt cea mai bună… L-am iertat, mă gândeam că el e obosit, pur şi simplu, nu înţelege că mi-e greu, că se va schimba neapărat, că în realitate el mă iubeşte, iar acest scandal, – este o eroare prostească.
Nunta şi speranţe nejustificate. Lunile următoare au fost excelente. Eu studiam, el muncea… Uneori, el făcea mâncare pentru noi doi, sau mă chema la restaurant. M-am îndrăgostit din nou. Şi, în acest timp al ’’lunii noastre de miere’’, s-a întâmplat ceea ce a răsturnat viaţa mea, – noi am decis să facem un copil. Deja terminam facultatea, el avea un servici stabil. Mă apucau unele îndoieli, dar el era convingător.’’Munca nu va pleca nicăieri. Iar tu ţi-ai dorit întotdeauna o familie mare, şi trebuie să naşti, cât eşti tânără’’. Mă săruta la nesfârşit, spunea cât de mult mă iubeşete şi că doreşte să devină tată. Atunci, când am rămas însărcinată, a fost foarte fericit, mă purta şi mă învârtea în braţe în jurul odăii… La o lună după vestea sarcinii mele, noi ne-am căsătorit. În a patra lună de sarcină, mi-am apărat teza de diplomă, şi am rămas să stau constant în casă, probând rolul de gospodină a casei. Al meu, deja soţ şi viitor tată al copilului nostru a promis să mă sprijine, să mă întreţină financiar, să mă iubească şi să nu mă refuze în nimic…
Dar, treptat, viaţa mea se transformă în iad. Cu fiece zi, soţul meu devenea tot mai exigent. În dimineaţă, eu trebuia să mă ridic înaintea lui ca să-i prepar dejunul. În seară, – să-l aştept cu cina caldă pe masă. Şi dacă, la început el se mulţumea cu o masă simplă, – paste cu cârnaţi, hrişcă cu carne de pui, – în curând, a început să ceară feluri de mâncare tot mai sofisticate. Apartamentul la sosirea lui trebuia să strălucească a curăţenie generală. La început, el îşi exprima dorinţele mai domol, ca şi cum în glumă. Spunea:’’Draga mea, tu la mine, desigur, că nu eşti şef-bucătar!’’, uneori, putea să-mi dea de înţeles, că banii le câştigă anume el, iar partea mea de ’’contract’’ nu se efectuează. Eu mă supăram, şi el la început cerea scuze. În sinea mea, eu îi dădeam dreptate, din nou amintindu-mi zilele noastre fericite. Mă gândeam, că dacă voi fi mai blândă şi mai afectuoasă, şi el va fi altfel cu mine, ca şi înainte.
Primul scandal. Atunci când eram în a noua lună de sarcină, s-a întâmplat primul nostru scandal. A venit de la servici supărat. Din prag a început să bâzâie vorbind aiurea. Apoi, s-a apropiat de un dulap, a trecut cu degetul pe poliţă, – acea era acoperită cu praf. A început să-mi vorbească tăios. exprimând nemulţumirea lui. Am răspuns, că sunt, de fapt, în a noua lună de sarcină. El a început să urle la mine, să mă numească în tot felul, înjurând:’’Ce naiba*** faci tu toată ziua acasă?’’ am izbucnit în plâns şi am fugit în altă odaie. El așa și n-a venit să mă mângâie, iar în dimineaţa a plecat aruncându-mi cuvintele:’’Să fie curat până seară!’’ Atunci când s-a născut fetiţa noastră, a devenit şi mai rău. Nu reuşeam nimic, nici să mă spăl. Soţul nu se simţea deranjat de acest fapt, – el cerea curăţenie şi tot feluri de bucate. Insultele lui deveneau zilnice: el se râdea de mine, spunea că sunt o proastă, de care nimeni nu are nevoie. Uneori, el devenea aşa cum era mai înainte, – vesel, distractiv, amuzant. Mă săruta, se juca cu fiica lui, și în aceste clipe, mă gândeam că totul poate fi reparat, că este doar o perioadă grea, atâta timp cât fetiţa e mică, că totul va trece şi el se va schimba în bine. Mă învinuiam pe mine, că nu-i acord soţului atenţie suficient, că nu-l iubesc precum înainte…
Viaţa insuportabilă. Într-o zi, când fiica avea jumătate de an, – eu stam cu ea în braţe la arăgaz, prăjeam peşte în tigaie, pentru sosirea lui. El a venit mai devreme ca de obicei, şi într-o stare teribil de proastă. A întrebat, de ce cina încă nu e gata. I-am răspuns, că nu m-a prevenit din timp că va veni mai devreme… -’’Deci, eu sunt de vină, târfo? Poate tu eşti o capră leneşă?’’- a urlat ei şi a luat tigaia cu peşte de pe arăgaz şi a izbit-o cu putere de perete. Uleiul călit s-a împrăştiat peste tot în bucătărie, eu am ţipat de spaimă, fetiţa a început să plângă… Soțul a blocat calea de ieşire şi a pornit cu tot corpul lui înspre mine. Am închis ochii. Eram speriată şi tremuram toată. El a lovit cu putere în peretele din spate. Eu nu puteam face nimic, – pur şi simplu, aşteptam, că va lovi şi în mine…
Momente frumoase au devenit tot mai puţine, iar în cele rele, eu mă gândeam că trebuie să plec pentru totdeauna. N-am lucrat nicio zi pe specialitatea mea. Nu am unde pleca, nicio variantă bună… Părinţii au un apartament mic, unde mai locuiesc fraţii mei, şi eu cu copilul mic, nu mă încadrez nicidecum în situaţia lor. Da, şi mi-a fost ruşine să fug la părinţi, după toate povestile mele de dragoste din partea soţului, şi cât de perfect este el…
Frica şi ruşine. Într-o zi, în cele din urmă, el m-a lovit. A venit acasă foarte beat de la o petrecere şi a început să strige din prag, că sunt o căscată, și o curvă care aduce pe ascuns bărbaţi în casă, atunci când el lipseşte. Am încercat să-l culc, să-l calmez, dar el continua să mă acuze de adulter. A început să mă bată cu cruzime. Îmi amintesc, cum m-a lovit cu pumnul în cap, apoi m-a însfăcat de păr, aruncându-mă pe podea. S-a pus asupra mea şi încă de trei ori m-a lovit în cap. Singură nu înţeleg, cum am reuşit, dar m-am rupt şi am luat-o la fugă pe scară de ieșire din bloc.
Îmi părea, că lumea se prăbușește în jurul meu. Am chemat ”urgența” și am mers la spital. Medicii m-au întrebat, ce s-a întâmplat, dar n-am avut curajul să recunosc că a fost soțul meu cel care m-a bătut. A doua zi, el se ”tăvălea” la picioarele mele și promitea, că nu se va mai comporta la fel niciodată. Că de vină e… alcoolul. L-am iertat, n-am avut încotro și n-am vrut s-o lipsesc pe fiică mea de tată. Nu aveam bani, nici de lucru, și nici la părinții mei nu puteam merge de rușine.
Mi-era rușine să recunosc că eu sunt acea babă lovită la ”bot”. Mă gândeam, că sunt eu de vină că am ales un asemenea bărbat. Îmi ziceam, că nimeni nu mă va înțelege.
Peste câțeva luni el m-a bătut din nou. De această dată, nici nu mai ceru iertare. Motivul pentru care să mă transforme într-un sac de box putea fi orice: supa nu e gustoasă, plânsul fiicei, expresia mea facială… Trăiam ca în iad, doar supraviețuiam că nici nu mai aveam sentimente, eram ca un robot, o roabă a oricărui moft al soțului meu despot. Și pe timpuri, eu eram atât de veselă, îmi plăcea să mă distrez, și niciodată n-aș fi presupus că cu soțul meu am să devin un cadavru viu. Nu mai dorem nimic, ieșeam din casă doar de dragul fetiței mele. Mă gândeam la suicid de disprerare!
Ultima picătură a fost momentul în care el mă lovea atunci când eram cu fiica în brațe. El lovea cu pumnii în mine, iar fetița răcnea de spaimă. Cu o putere supranaturală l-am împins și am reușit să fug cu fiică mea. Am realizat, că este vorba de viitorul fiicei mele, și am decis să plec de la acest dictator pentru totdeauna. Am sunat-o pe mama, în fine. Credeam că va spune că sunt eu de vină. Spre surprinderea mea, ea m-a susținut. Mi-a spus să scriu o declarație la poliție, dar eu n-am făcut-o. Nu vreau, ca despre fiica mea să se vorbească, că are un tată criminal…
Am plecat de la el. Pentru început, a fost teribil de greu. Din nou, mă gândeam că sunt eu de vină, că nu este el chiar atât de rău. Locuiam împreună cu părinții și frații mei, pe cheltuiala lor. Dar, treptat, totul a revenit la normal. Am ieșit la serviciu, iar fiica mi-am dat-o la grădiniță. Și atunci când au apărut banii, am mers la un terapeut. Psihologul m-a ajutat, și acum înțeleg, că ceea ce s-a întâmplat nu a fost vina mea. Au început să dispară complexele mele…
Acum, locuiesc împreună cu fiica mea: ea este o puicuță minunată la mine, o iubesc enorm… Uneori, visez coșmaruri și din nou retrăiesc toată drama cășniciei mele cu soțul. Mă trezesc într-o sudoare rece, toată udă de transpirație. Am rămas cu o singură teamă, – că toate acestea scandaluri și lovituri au avut un impact pe viață asupra psihicului fiicei mele. Timpul va arăta…
Tuturor femeilor, care sunt într-o situație similară, vreau să le spun doar atât: – Plecați de la Ei!! Vă este frică și credeți că nu veți mai fi dorită de alt bărbat, că nu veți reuși, că nu veți descurca… Nu este așa! Din experiența mea știu, că să fii singură, chiar și cu probleme financiare este mult mai ușor decât să trăiești într-o frică continuă. Să nu vă temeți să plecați, să cereți ajutorul cuiva chiar și a unui străin! Cu siguranță, veți reuși și totul va fi bine în viața dvs! Asta vă doresc! ❤

(Povestea unei doamne-drive)


10 comentarii

Un idiot cu coarne


Eu sunt o persoană teribil de fricoasă. Atunci când soțul m-a anunțat că pleacă în deplasare, am întrat în panică. Apartamentul închiriat fără vestibul, cu o ușă subțire, cu un lacăt care se deschide și cu o pilă de unghii. Două zile după plecarea lui, n-am putut dormi normal, tresăream la fiecare sunet de după ușă, strângând în mâini un mop de spălat podele.idiot cu coarne

Iar a treia zi, m-a înseninat o idee. Doar am o grămadă de înregistrări cu vocea soțului meu pe recorder play. Am fost încântată de idee, şi când am găsit pe înregistrare momentul, în care soțul îi alungă pe niște distribuitori de pliante promo… Da, e cam obscen, cu înjurături, cu amenințări că le va spăla botul, dacă mai vin la ușa noastră…

Am reușit chiar să adorm. Dar coșmarul devine realitate. M-am trezit speriată de un sunet: cineva încerca să deschidă ușa. Am sărit imediat cu reportofonul la ușă și am apăsat pe butonul de redare cât mai intensivă. În spatele ușii s-a făcut liniște. Nu a plecat, doar asculta… Am butonat o altă înregistrare, în care soțul cu un ton jucăuș îmi propunea să ne drăgostim în așternut…

Urale! – A plecat, în sfârşit... Stau în tihnă, încerc să mă calmez, și brusc sună mobilul. – E Soțul! – De parcă a simțit că mă simt rău, scumpul meu. Dar, în loc de salutări obișnuite, el a început cu țipete: – ”Dragă, atunci când vei termina de făcut dragoste cu amantul tău în aşternutul nostru, să aduni lucrurile mele și aruncă-le după prag!”…

Eu, nu înțeleg nimic, şi îl întreb: – Care prag, care lucruri? Este ora trei dimineața, un idiot îmi sparge ușa, și tu îmi vorbeşti cu aşa ton?

– Aha, e un idiot, și încă cu coarne!…
Și aici, am înțeles… 😀  Aha haaa!!!


85 comentarii

Amantul infernal


Bună ziua, tuturor! Vă rog un sfat, vă rog ajutor, vă rog să mă ajutați să înțeleg ce se petrece. Poate am nevoie doar să mă descarc, să vorbesc cu cineva. Nu știu ce vreau. Vă cer ajutorul, pentru că nu mai am puteri să trăiesc așa… Probabil, povestea va părea banală, dar eu sper să fie o lecție pentru cei care au pășit pe această cale teribilă. Am să dau detalii ca să înțelegeți esența, astfel ca sfatul dvs să fie obiectiv! Ați scris până acum doar despre femei amante, ați redat istorii și suferința lor în prealabil, dar despre ceea ce simt bărbații, nu prea am găsit răspunsul în blogul Dvs, Svetlana…
Sunt căsătorit de 21 de ani, am trei copii. Un căsătorit eliminat. Cu convingeri lumești dăunătoare. Ambițios, un încăpățânat din fire, bat cu pumnul în masă, obțin tot ce îmi doresc! O fac și pentru cei, pe care vreau să ajut. În acest moment, am de toate, – soția, care mă iubește, copii, familie, casă frumoasă, automobile,… femei. Amante, da! Și în acelaș timp, n-am nimic… N-am suflet… N-am fericire… Eu singur m-am indus în această eroare…sigur

Am crescut într-o familie în care mereu a domnit dragostea și căldura: tatăl militar, mama, cu o funcție în comerț. Am fost lipsit chiar şi de ”șansa” de a fi educat în rahat, – într-o familie tradițională cu înțelegerea că ea se crează o dată și ferm pentru totdeauna. Am mers pe căile tatălui și, la fel, am făcut milităria, după ce peste doi ani într-o călătorie de servici, am făcut cunoștință cu viitoarea mea soție. Ne-am văzut doar două zile, apoi am zburat, – două luni de corespondență cu scrisori, și apoi, – nunta. Ea era o fată modestă, veselă și frumoasă… Nu pot spune, dacă a fost dragoste. Poate a fost o dorință de crea o familie, înțelegând că de unul singur este greu; dorința de a fi alături de cineva. Este greu să înțelegi ce înseamnă dragostea, dacă niciodată n-ai avut acest sentiment. – Apoi, am dus soția la locul meu de servici, unde ea nu s-a mai ”aclimatizat”, a făcut avort, au fost probleme constante cu salarii, lipsă de îngrijire medicală calificată. În general, eu, un militar ereditar, am fost nevoit să mă concediez de dragul soției și a sănătății ei. Am ajuns în orașul meu natal, după șase luni s-au născut primii doi băieți. Ne-a fost greu, știți cum e situația în Moldova, nu se schimbă niciodată: nu mai iese din ghearele corupției. Cu studiile mele superioare, am muncit pe rupte, în trei locuri odată, și nu conform diplomei mele de studii. Noaptea, mă trezeam să liniștesc copiii, iar în timpul zilei lucram, de la șapte dimineața până la ora 20.00. Acasă, soția îngrijea copiii, încercând să câștige și ea niște bani în plus, pe unde era posibil… Supraviețuiam, cum puteam. Apoi, am găsit un job conform studiilor mele profesionale, am lucrat un timp oarecare, iar soția a început să studieze, obţinând şi o diplomă. Ajuns la o anumită stabilitate, am început să fiu ”vânat” ca profesionist de alte companii, ne-am sfătuit cu soția și am plecat de la serviciul meu pentru unul în comerț. Soția, la fel s-a angajat reușit, avea și timp destul pentru educația copiilor. Iată aici, au început fisurile în relațiile noastre conjugale, eu am început să privesc la alte fete, iar soția mă ”bâzzâia” la urechi certându-mă, că o lungă perioadă de timp nu am avut nicio intimitate, se ajungea la scandaluri, ea considera că eu trebuie întotdeauna s-o ”doresc” și să fiu primul care ”cere” sex…casa
Îmi era, pur și simplu, bine cu ea, – fără mare dorință, în toată perioada de viață împreună, am studiat-o din plin și am citit-o ca pe o carte. Când înțelegeam că mă dorește, n-o refuzam niciodată. Dar vroiam mai multe, mai des și mai variat. Atunci au apărut acuzații reciproce, dezacordurile noastre. În esență, rămâneam eu acel om nesatisfăcut în dorințele mele, deci, am început… să mă alint cu ”porno”, atunci când soția adormea… Într-o noapte, ea m-a prins cum vizionam filme erotice și mi-a rulat un scandal cât o avalanșă pe cap, acuzându-mă că în loc să fac sex frecvent cu ea, precum dorește ea, – eu am găsit o altă modalitate de a mă satisface! Am fost teribil de rușinat, am fost atașat de soția mea, mă rodea conștiința, dar nu puteam face nimic cu mine. Două luni apoi, parcă era totul în regulă cu noi, și în a treia, se începea din nou cu replici, – și mă suprimau tristețea și dorința de schimbări.
Uneori, o rugam, să îmbrace ciorapi transparenți, iar ea mă lua cu ale ei: ”Tu nu poți să mă iubești, pur și simplu, tu ai nevoie de niște gadget-uri”. În general, diferențele noastre au crescut cu mai multe scandaluri, cu lacrimiile ei, care îmi provoacă o stare de stupoare: eu nici nu puteam să mă gândesc normal. Pân-la urmă, m-a făcut și impotent, iar certurile continuau deja zilnic, chiar și atunci când ieșeam la un pahar de vin, de față cu amicii noștri… Aici, ceva s-a rupt în mine, m-am gândit, că dacă sunt impotent, înseamnă că eu nu trebuie să doresc sex, dar eu… îl doresc, și încă multe altele!.. Deci, am suferit mult…
Am început să experimentez cu fetele care nu refuzau și doreau și ele acest lucru. În acel moment, mi se părea că totul e atât de bine, că iată, am și soție și amantă. Nici nu-mi imaginam că fiecare gând la sex în afara căsniciei, de fapt, mă ducea la prăpastie… Pur și simplu, cu vârtejul într-o grămadă de rahat, în care mă aflu acum. Infidelitățile mele au continuat un an, și soția a observat asta, după ce au urmat gelozia și certuri în continuare. Fiecare atac de gelozie insoțit de urlete în agonie, mai ceva ca un drog. Scandalurile, de obicei, urmau la un pahar de beţie, viaţa noastră s-a transformat într-un dezastru total. Apoi, într-o zi, s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple! – Am făcut cunoştinţă cu o domniţă căsătorită, m-am culcat cu ea de câteva ori, şi brusc, mi-am dat seama că are ceva ce nu am găsit la soţia mea, am început să mă obişnuiesc cu ea. Îi dăruiam dragoste sexuală, romantică, ni se făcea dor unul de altul, cu toate acestea, eu continuam să trăiesc cu soţia în familie, cu certuri, gelozie şi alt noroi… sanda
Soţia descoperă brusc relaţia mea cu acea fată, citind povestea mesajelor, pe care n-am reuşit să le elimin, – nici prin cap să-mi treacă că ea va căuta ceva în calculatorul meu. Acum o înţeleg, şi regret mult, că s-a întâmplat. Am trădat, am trădat şi am trădat dragostea ei, încrederea ei… Apoi, am fost trimis într-o călătorie de afaceri în alt oraş, am început să merg acasă doar în week-end, şi în zile lucrătoare eram în alt oraş.

Amanta mea a divorţat de soţul ei, şi am rugat-o să se mute acolo unde eram şi eu (cu acordul şefilor, să o ia pentru a lucra cu noi). Ea s-a transferat în acelaş oraş, a trecut la mine într-un apartament închiriat, şi am început să trăim împreună. A fost într-adevăr ceva real, romantic şi un timp plin de iubire, ne plimbam, ne odihneam şi făceam sex – unde doream şi cât doream! Parcă am obţinut tot ce am vrut, am realizat ceea ce am dorit, fără să mă gândesc mult, dar aici au apărut nişte evenimente care au început să-mi influenţeze atitudinea pentru viaţă! Duceam o viață dublă…
Soţia dă naştere unui fiu. Era şi timpul să-mi amintesc că familia e cea mai importantă, că trebuie să mă trezesc, că trebuie să mă gândesc la Suflet, care este deja ca o zebră, acoperit cu dungi negre, dar Nu… Soţia a aflat că acea fată e cu mine, scandalurile au trecut în beţii, cu noi scandaluri, copiii vedeau totul, şi eram în pragul unui divorţ. Soţia a început să bea într-atât că se încuia singură cu un copil mic şi nu deschidea la nimeni, de beată ce era. Am fost nevoit să cer ajutor la Situaţii de Urgenţă, dar Slavă Domnului, nu s-a întâmplat nimic. Într-o zi, pe când eram în alt oraş, ea, într-unul dintre accesele de gelozie, a mers să cumpere brendy, şi pe drum s-a oprit în faţa bisericii. Ce a făscut-o să de oprească acolo, nu ştiu, dar a fost într-adevăr o minune. Ea a întrat în biserică şi… Gata… După asta, s-a oprit din băut, din fumat, a început să ia o atitudine faţă de mine, ca la soţul ei, nu mă mai certa pentru nimic, nu mă reproşa, a devenit umilă… Cum a fost în stare să învingă gelozia, să calce peste sinele Eu, nu ştiu.
Am fost şocat de toate… Ziceam, să obţin divorţul pe motiv că bea, şi brusc, totul se schimbă cardinal. Deja nu mai ştiu pe cine iubesc, – pe sine, soţia, sau amanta? Pe cine? Oameni buni? Sunt îngrozit… Şi încă atât de rapid, că nici nu reuşeam în urma acestor schimbări, dar soţia a devenit o altă persoană. Copiii s-au obişnuit să meargă regulat la biserică, înţeleg deja totul şi nu încalcă poruncile. Ţin și post, – în general, toate s-au schimbat. Eu n-am putut să trec pragul bisericii, și nimeni n-a făcut presiuni asupra mea. Eu… continuam să fiu infidel, dar atitudinea în familie am schimbat-o; am început să fac totul ca să mă asigur că soţia nu va afla şi nu va observa infidelităţile mele. Ea însă bănuia, ştia, că eu sunt cu amanta, de luni până vineri în acelaş oraş, şi – răbda, zâmbea, prepara mâncare pentru mine, îmi spăla hainele… Doamne! Scriu şi plâng…
De ce, ea a putut să se oprească, şi eu – Nu?
De ziua mea de naștere, a sunat telefonul meu mobil, soția atunci aranja bucatele pe masă, au fost învitate multe persoane, ea era fericită, și deoarece trecea pe-alături, a luat mobilul să răspundă, eu fiind ocupat în acel timp cu altceva și n-am auzit sunetul. Și dă peste un mesaj de la acea fată: soția m-a chemat, am venit, ea îmi arată mesajul și m-a priivit îndelung. – A fost un șoc! I-am spus, să discutăm după ziua mea de naștere. A fost de acord. Dar evenimentul a parcurs nervos: în fine, noi am ieșit afară, și eu am început… cu povestea mea. Că nu puteam s-o rup cu fata ceea pentru că ea mă șantaja după ce i-am zis că-mi iubesc soția etc. La care soția mi-a zis să telefonez imediat fetei și să-i spun aceste lucruri de față cu ea. Eu, ca un robot, am luat telefonul, o sun… Fata a venit în douăzeci de minute cu taxiul, apoi, noi în trei continuam drumul și discutam. Am confirmat în prezența ambelor femei, că nu-mi place fata și că iubesc soția…
Dumnezeule!.. Ce potlogar mai sunt… Pur și simplu, n-am cuvinte să redau cât de mult am iubit această fată! O iubeam real, pentru ce, nu știu, eram îndrăgostit ca un flăcău, și i-am zdrobit sentimentele de asfalt. Nu știu, dacă mi-am iubit soția. În acea clipă, credeam că Da, o respectam, îmi era milă de ea, îmi era teamă să nu-i ruinez viața, și o mințeam… privind direct în ochi. N-am iertare, deși rugam și ceream, și am fost iertat, nu am nicio justificare pentru faptele mele, eu am devenit un mizerabil, un neom… Soția m-a crezut, m-a convins să merg la biserică și să mărturisesc păcatele. Am mers la spovedanie, apoi la mănăstire, dar… cu gândul, la fel eram la acea fată. Ea suferea mult, îmi scria să mă întorc la ea, că este de acord să mă împartă și cu soția mea…barbat
Eu sunt bărbat. Slab. Am cedat. Îmi părea rău de ambele femei care mă înconjurau. Le-am adus atâta suferință, simțeam nevoia să repar lucrurile și din nou, din nou, să le fac fericite! Atunci nu înțelegeam, că de fapt, le fac nefericite, le mint, umilindu-le în acest mod, legându-le de mine, și le mai dau speranță… Soției i-am spus, că am închiriat un apartament separat și locuiesc singur, și plecând de week-end, mințeam fata că plec, nu la soție, ci la familie, – pe scurt, m-am înglodat în minciuni. Eram deprimat din acest motiv, călcat în picioare, eu juram că, gata, este imposibil să trăiești astfel și să termin odată cu minciunile. Mă certam cu fata, plecam de la ea, dar ea continua să mă întoarcă înapoi, iar și iar… Soția nu știa nimic. Am făcut totul ca ea să trăiască cu conștiința izbăvirii mele de toate ”iubitele”, și îi dăruiam Iubire, și căldură, și ea îmi răspundea la fel. Fetei, de asemena, îi dăruiam iubire și căldură, și alături de mine ea era fericită. Mă repezeam, în mod constant, ba la una, ba la cealaltă, ca un nebun, și ca urmare eram mereu afectat de ceea că sufletul mi-a devenit negru, că sunt o creatură monstruoasă. Dar… Mințeam, în continuare. Astfel, au trecut doi ani, și brusc la servici, am fost lipsit de deplasări, – eu plec în orașul meu natal, iar fata rămâne singură. În acel moment, noi eram împreună deja de 6 ani. Am fost mereu în contact, cu ea am vorbit mai mult decât fiind cu soția într-o odaie. În opt luni am fost de vre-o două ori la ea.
De odată, aflu că a apărut un rival, un tânăr, pe care-l place. Am devenit atunci încredibil de gelos, am încercat să le rup relația, dar ea nu mi-a permis, reproșându-mi că și eu am rămas cu familia mea, și că ea la fel dorește o familie și… nu dorește să mă împartă. Am fost de acord cu ea, și totuși, ea m-a convins să încercăm o nouă relație. – De ce am fost de acord? Nu știu. Cred că o iubesc real. Tare o iubesc. Mă gândesc permanent la ea. Și iată, au trecut două luni, am fost trimis din nou într-o călătorie de afaceri în acel oraș. Am ajuns, dar am dat peste indiferența și răceala acestei fete. Ieri, am făcut un acces de furie, i-am zis să mă lase în pace, că mă simt rău fără ea. M-a învitat la o cafenea. Eu, mă țineam de ea ca un înecat care se ține să se salveze, mă simțeam fericit de la o privire de-a ei, iar ea îmi tot repeta ceea ce auzeam și înainte, că dacă aș divorța și aș veni cu totul la ea, ar rămâne a mea pentru totdeauna… În general, mi-a dat de înțeles, că vrea să-și aranjeze viața, iar eu, precum spuneam, să-mi urmez decizia de a sta cu familia mea. Mai mult de atât, ea mi-a spus, că a scăpat de dragostea pentru mine, a ucis-o, atunci când a înțeles, că nu voi pleca de la familia mea. O înțeleg, îi spun că trebuie să rupem orice contact, să nu ne mai vedem, și doar lucrăm împreună, ne vedem constant…

Cu serile, acum beau de unul singur, la prânz merg la iaz, vin cu mașina, mă așez pe o piatră și încep a urla ca un lup, de dorul ei. Lacrimi, muci, mi-e scârbă de mine insumi…

Inima mi-e ruptă. Nu mai înțeleg, pe cine iubesc, ce doresc, nu mai știu… Soția mă iubește, ține la mine mult, crede că și eu, la fel o iubesc, dar… nu știu. Îi sunt recunoscător pentru copii, o respect nespus de mult, dar privind la ea, îmi pun întrebări: Pe mine mă irită în ea ceea ce nu mă enervează la fata ceea? Mă întreb, dacă o iubesc, într-adevăr. Fata ceea așteaptă pașii mei și sunt convins, că și ea mă iubește, poate nu ca înainte, dar mă iubește. Acest triunghi se atârnă de un cui… Am realizat în acești 6 ani, în care mi-am ucis sufletul, mândria mea, mi-am corupt inima, am devenit, mai mult o cârpă decât bărbat.eu
Eu am 46, soția 42, amanta – 29. Copiii, doi de 18 ani și unul de 6 ani. Mă gândesc, voi veni acasă de week-end, voi spune soției că nu mai pot trăi așa, că nu sunt fericit. Și ea va spune: ”Să fie așa, dragul meu”. Nu te voi presa, te las să pleci”. Eu voi pleca, dar cum am de gând să trăiesc??? Să mă gândesc permanent că sunt un trădător, că am lăsat copiii fără tată. Voi înnebuni, nu altceva. Și dacă, totuși voi reuși să uit amanta? Voi trăi cu soția și din nou voi căuta alte fete? Voi minți, ca înainte? Să mă întorc în gaura de vierme? Nu mai înțeleg, ce doresc și ce să fac… Sunt singur. Chiar și atunci când sunt cu familia. Alături de amantă, la fel sunt singur. Exist ca în ceva de groază. Dorm doar 2-3 ore în diurnă, nu mănânc nimic, ieri numai jumătate de frigărui și 4 pahare de cogniac. Am slăbit, m-am subțiat, am uitat ce înseamnă bucurie și fericire. Am decăzut în interiorul meu, de parcă am putrezit. Cu toate acestea sunt un boss mare, lucrez într-o companie respectabilă… – Doamne iartă-mă!
Oameni buni! Cei care au avut răbdare să citească până la urmă, spuneți-mi măcar un cuvânt… În situația mea sunt mai mulț bărbați, sunt convins… Voi primi orice, – știu că merit ceea ce veți spune… Am nevoie de cuvintele voastre. Nu mai pot trăi astfel… Știu, că trebuie să decid, demult ar trebui, dar singur nu pot… Sunt slab… sunt un monstru.. – Auzi-ti? Orice cuvânt, sfat, vă rog!!!


23 comentarii

Dă-mi și mie fericire!


Crizantemele erau mari, pufoase, da-mi si mie fericireși mereu galbene. Supersticioasă fiind, într-o zi eu l-am întrebat dacă știe că este culoarea despărțirii. El s-a cam fâstâcit, apoi pufni nedumerit:”cică sunt florile tinereții veșnice”, ce-mi dorește și mie, iubitei lui. Ulterior, am aflat de la prietena care ne-a făcut cunoștință, că este daltonic, adică nu deosebește culorile: cumpăra flori roșii, care erau, de fapt, galbene…  Atunci am priceput de ce nu merge niciodată la volan…

Nu-l iubeam, și nici nu-mi displăcea, chiar doream să mă îndrăgostesc de el. Nu era un Alain Delon, – înalt, chipeș, iradia inteligență și optimism, ținea la mine și-mi făcea curte. Cam stângaci, se stăruia să-mi facă pe plac, și mă respecta tipul… Ambii eram trecuți de prima tinerețe, divorțați: fosta lui soție a șters-o împreună cu fiul (fără permisiunea lui) la alt bărbat în America, iar eu îmi educam de una singură cei doi copii minori din căsătorie precedentă. Duceam greul singurătății de mamă obosită (acum îmi dau seama). Mă salva optimismul, energia și temperamentul care ţâşneau din mine peste margini… Nu reușeam să-mi aranjez viața de familie în mod normal, dar uneori mă întrebam dacă se merită: nu simțeam necesitatea măritișului din oboseală. Pentru mine un alt bărbat-soț însemna următorul copil pe care la fel trebuia să-l spăl, hrănesc, să-l duc… la serviciu… Aici mă trezeam din spaimă și mă simțeam mai bine, căci niciunul dintre soții mei nu m-a învățat ce-i ”iubirea reală” pentru o femeie ca mine…  Din lipsă de automat, spălam zilnic rufele cu mâinile, cu greu storcându-le de apă, apoi cu dureri la încheieturi – ”fugă” la piaţă după de-ale gurii, şi-acolo din nou cu târguieli în căutare a ceva mai ieftin… Eram obsedată pân-la nebunie de economie, ca să reușeșc să-mi ajungă banii de la salariu la salariu…

La serviciu, cu funcţia mea inţeligentă, de nevoie înghițeam praf și ridicam greutăţi din fonduri de cărți, mă ridicam pe scări aranjându-le, şi mă simţeam ”deriticătoare” zi de zi. Mereu bolnăvicioasă, pe pastile, și flămândă la lucru… După ce abia respirând alergam la grădiniţă, apoi la şcoală, unde mergeau copiii mei. Discutam cu pedagogii: rugam să fie atenţi la odraslele mele… Oboseam de mă lăsau puterile, şi-atunci… începeam să visez la un bărbat puternic, romantic, responsabil, cu caracter și voință, care să știe ce vrea de la viață, și… care să mă aprecieze și să mă poarte în brațe. Se făcea, că începeam să mă simt mai bine de la acest gând, ca apoi brusc să-mi aduc aminte de fostul soț și să înțeleg că voi rezista fără unul ”nou”…

Atmosfera acestei vieți mediocre nu-mi atinsese exteriorul ”a lea Barbara Brylska”, eu mereu simţeam privirile genului opus… Iar Iulii pretindea a fi cel la care visam, însă… nu mă grăbeam. Cu remuşcări şi reţineri din mine simțeam totuși o vină pentru el: avea tipul ceva respingător ce venea din interiorul lui: nici după sașe luni de relație nu puteam înțelege, ce anume. Ne întâlneam ades, cu prietenii la frigărui, cinam împreună după serviciu, ne sărutam cu pătima tinerilor îndrăgostiți. Avea un defect în vorbire, se bâlbîa atunci când avea emoţii, – chiar părea drăguț când se rușina din acest motiv. Ulterior, am observat că-i plăce să stea mult la televizor, ”trântindu-se” pe canapea, fără să-mi propună o mână de ajutor sau să repare ceva prin casă. Îmi displăcea mult acest lucru.  monica-3

Îmi ziceam, că eu sunt de vină, că am cerinţe mari, iar eu sunt o egoistă incurabilă. Mi-era milă de el. În continuare, mă prefaceam că nu-i observ neajunsurile, oboseam cu gătitul și cârpitul, alergam de la serviciu ca să le reușesc pe toate, şi chiar încercam să-l surprind pe Iulii cu ceva delicios. Ca de obicei, el venea cu flori galbene, uneori cu o sticlă de vin alb Chardonnay, atunci când îi permitea buzunarul. Nu avea un serviciu stabil: lucra ocazional pe unde reușea să se angajeze, și rareori mă impresiona cu… idei de ”afaceri manageriale”. Precum suntem noi, femeile, – mereu ”afectate” de intelect şi vorbe dulci; ciulim urechile la ”magiunuri” cu care bărbații adesea ni le ung… La o cină, Iulii s-a scăpat cu vorba, că vrea să deschidă o afacere cu fete tinere, să le dea ajutor pentru a emigra în Israel, – ”vor fi parale din asta”, – adăugă el. Eu cu intuiţia mea acută, am bănuit imediat necuratul, cică miroase a proxenetism (sensul din ziare l-am aflat)! M-am speriat să nu am un ”bandit” în casă! 🙂 Și, i-am zis dur şi convingător, că nu-mi place de loc ceea ce aud: ”Dacă era vorba de fiica ta proprie printre cele discutate, cum te-ai fi simțit?” De-atunci, n-am avut cu el discuţii de acest gen.

Timpul continua, la fel de monoton şi mohorât. Nu știam un alt mod de viață decât cel obişnuit: să obosesc, muncind necontenit și alergând la tot pasul: m-am conformat deja cu gândul, că în clipe grele pot conta doar pe mine. Și, încă mă consideram fericită… Spuneam, că persoana care iubeşte, în mod normal, acceptă şi visele tale. În dragoste nu pot fi obligaţiuni, nu se impune un ”trebuie”; în dragoste eşti acceptat, pur si simplu… Doamne, eu consideram acel sentiment ”dragoste”. Ce înseamnă experiența de viață, să înveți într-adevăr să iubești… Copii am; la fel şi un iubit; serviciu stabil cu colegi invidioşi și geloși pe succesul altuia, dar cu care împărţeam şi ultima fărămiturică a mea de pâine, necondiţinat.

În ajun de an nou, Iulii a spus că merge la periferie, la locul lui de baștină. Avea un plan să vândă casa buneilor, ca ulterior să procure pentru sine și sora lui un apartament în Chișinău. Părinții lor au decedat într-un accident, şi el ca frate mai mare avea grijă de ea, în plus, trebuia să achite studiile ei la universitate. Avea o soră răsfățată, care din start m-a surprins cu detalii intime din viaţa ei personală. Nu eram obișnuită cu astfel de sincerităţi, nici în discuții cu prietenele mele apropiate cu care adesea organizam cuconade… Deci, ”aterizat” în satul lui în ajun de revelion, după o lungă tăcere, Iulii m-a felicitat la telefon. Nu-l mai simţeam apropiat, era departe…

Am realizat brusc, că omul apropiat e o noţiune complicată. Nu poți să spui că iubești, și tot odată, zile întregi să nu încerci să dai de știre despre tine… Am întâlnit noul an fără de el, doar cu copii mei şi cu o vecină. Ca de obicei, la o salată cu crabi preferată și torte ”Napoleon” și ”Guguță”. După ce copiii au adormit, băusem șampanie la rămășag cu soarta, rugând la Bunul Dumnezeu pentru o viață bună, pace-n suflet şi sănătate. Apoi, trecând la plăcerea mea de a privi emisiunile preferate ca”Ironia soartei” și ”Goluboj ogonek” pe canalul Ostankino TV.

Noaptea revelionului în singurătate se făcea ca o poveste cu vise-n stele, cu gânduri și speranțe, care ulterior neapărat se realizau… De aceea, în continuare Revelionul e sărbătoarea mea preferată și așa va rămâne, pentru că mereu îmi oferă speranțe și chiar șanse de a mă simți fericită cu cei dragi mie… Şi astăzi, în puterea sentimentelor mele, a viselor dorite, realizez că eu sunt fericită pentru că mai pot simți și să sper, cu toate lacrimile înghițite de perna mea… Mai ales că cei dragi, părinții, frații sunt vii și alături…

Iar tipul nu a mai telefonat, și nu a trimis scrisori precum a promis.  Pe-atunci celulare nu existau. A fost complicat, și greu să înțeleg că nu are nevoie de mine. După timp de două luni am început să-i caut defecte inumane: că este un ”nemernic, cinic, pedant, un leneș și prostovan iresponsabil”. Mi-am amintit, că a îndrăznit să ceară bani de împrumut, iar eu, zgârcita, am refuzat, că nici nu aveam de unde, cu salariul meu mizer? În acel moment, stăpânită de ruşine că nu i-am putut oferi ajutor, iar azi – supărată că m-a făcut să mă simt prost. Da, banii sunt trecători! Nu averea te face bogat, ci valorile morale. Tipul ducea lipsă de ambele. Mă calmam cu convingeri de prisos )

femeia fericire

Dacă omul este determinat, el poate să treacă peste durere şi probleme, să se modeleze pentru un mod nou de viață. Astfel, rezistam și eu cu convingeri. Atunci când m-am liniștit şi am reînceput viața de odinioară fără de cavaler alături, – cu ambiții şi proiecte noi, avut-am ghinionul să constatez că am rămas însărcinată. Iar el, – ia-l de nu-i și dispărut! Şi cum să-l găseşti: nu ştiam telefonul lui de la periferie, și soră lui s-a pierdut nu știu unde… Avusem cândva încredere în acest bărbat, măi, măi…

Disperată, am început să căut soluţii, că numai eu înțelegeam situația mea: Aveam mare frică să nasc ca mamă singură: pe cei doi copii ai mei îi educam cu greu. Părinții mă susțineau cum puteau, și pe bună dreptate, eu reușeam doar cu ajutorul lor! Să mă ierte Dumnezeu! Cum să le duc o veste cu un „plod de la nu știu cine-i”? Precum se obișnuia, atunci când cineva în familie avea o problemă, ea devenea problema tuturor. În acest caz nu doream acest lucru… Într-o zi de martie am mers la chiuretaj, iar a doua zi sărbătoream ziua femeilor, cu sufletul în furtună pustiit…

Mai trecu o lună-două, cu un pic de calmant. Nu dispuneam de timp pentru întâlniri şi cunoştinţe noi de gen opus, – doar o aminitire îmi provoca dezgust. Era o primăvară cu vise și speranțe noi…  Ne-am înțeles cu prietenele din copilărie să ne adunăm la o cuconadă, şi eram în pregătiri atunci când sună telefonul: veni vestea tragică că a decedat fratele unei prietene, pe care o așteptam să vină. Fratele ei avea doar 26 de ani. Mi-am amintit, că recent am avut un vis groaznic cu acea prietenă… Surprinsă de veste, n-am apucat să răspund imediat la un alt apel, iar când am răspuns, am auzit vocea lui Iulii. Nu doream sa vorbesc cu el. Desigur, am avut curajul să-l refuz. Ce a urmat am realizat ca prin ceaţă: el tot telefona, zilnic la fiecare ora, iar eu nu răspundeam.

Nu mă interesau scuzele lui. Eram absolut indiferentă. El a încercat să discute şi cu fiica mea. Înzadar… Am început să-l urăsc cu toate soneriile lui. Tipul obosit să tot telefoneze, se pare că nu doar a înjurat: ulterior, timp de șapte ani nu puteam să închei vreo relație… Ba eu respingeam omul, fie eram ocolită de cei pe care-i simpatizam. Nu se lipea comunicarea: nici pe-aproape, nici pe departe! E posibil așa ceva?

Au trecut 7 ani. Mi s-a oferit o foaie fierbinte la sanatoriu Codru, și nici nu apucasem să mă gândesc, dacă are rost să merg, a doua zi eram acolo. Era o lună friguroasă de decembrie, şi totuşi am mers: simţeam că trebuie, cu toate că nu-mi ardea, ceva îmi şoptea să nu refuz… Şi chiar doream odihnă, schimbări în rutina asta urbană aglomerată…

La Hârjăuca, la cantină am nimerit să stau la o masă cu trei moldoveni, care au amuțit când m-au văzut. Nu puteam nici eu mânca sub privirile lor insistente, dar după două zile m-am obişnuit. Am înțeles, că la odihnă mai toți bărbații sunt flămânzi nu doar după mâncare. Abia mă acomodam și nu se petrecea nimic interesant, nu întram în discuții, poate doar cu vecina din odaie, de nevoie, discutam până la guturai, – ea ca martora lui Iehova încerca să mă învârcolăcească…

Zi de zi, înconjurați de nea, mergeam la proceduri cu tratamente, bazin, băi, masaj, sau la buvet cu ape minerale, apoi, la cinematograful cu flime nostalgice. La dansuri nu mergeam, mai în seamă, că am observat la staţiune mulţi militari ce au luptat la războaiele din Afganistan sau Transnistria… După ce am văzut de la balcon, cum unii dintre ei se băteau pentru că la dansuri nu puteau împărți o fată, iar altul chiar a încercat să spărgă ușa de la odaia unei doamne, căutând ceartă, – eu evitam orice contact cu ei. Vecinul de la cantină, care era alături de mine la masă, părea calm şi grijuliu, îmi ”oferea” bucate din farfuira lui, mă învita la dansuri, la plimbare, făcea ochişori dulci… Iată că nu mă interesa…

De Sfântul Nicolae am mers pentru prima oară la Biserica de la Mănăstirea Hârjăuca: în timpul slujbei mă podideau lacrimile, nu mă puteam opri din plâns, și nu înțelegeam, ce se petrece cu mine. Aţinţită cu privirea la Icoana Sfântului Nicolae, simţeam de parcă Domnul îmi vorbește prin Ea. M-am rugat atunci din suflet la El: ”Doamne, iartă-mă! Niciodată nu m-am rugat pentru fericirea mea, mereu pentru binecuvântarea şi sănătatea tuturor celorlalţi, nu și pentru mine! Te rog, Doamne, dă-mi și mie fericire!

veverite fericire HirjaucaNu știu ce mă apucase atunci, parcă nu eram eu… Ceva s-a cutremurat în interiorul meu… După cină nu am refuzat o plimbare cu acel bărbat de la cantină, pe o alee strălucitor întinsă cu pini masivi şi înalți, împodobiți cu nea surprinzătoare și cer înstelat. Nu mă împotriveam şi nu mai simţeam necesitatea. Se făcea ca o Poveste! De această dată, nu ştiu de ce nu-mi displăcea bărbatul, chiar fiind el militar care a luptat în Afganistan, acum mi s-a părut simpatic! Admirând ninsoarea jucăuşă, chiar și veveriţele ce coborau pe zăpadă, – eu simțeam fericire!

Dusă cu gândul la întorsătura destinului, am început să simt ceva în pieptul meu amorțit de mult timp… Simțeam, că încep să trăiesc din nou. Între timp, discutând cu militarul despre zodii şi destine, am constatat cu uimire, că el s-a născut într-un an și chiar în aceeași zi a lunii, precum şi Iulii, bărbatul refuzat de mine… Surprinsă de descoperire, am înţeles că blestemul s-a rupt!

De atunci, povestea urmează că cine gândește urât despre mine – mă făce să fiu… mai frumoasă şi cu ani mai tânără! 🙂 Se face, că sunt bunică și să mă simt la fel ca cea de 30 de ani. În interior și la aspect. Nu credeți? Veniți la mine! 🙂

Când eşti tânăr, totul pare veşnic, şi nimic nu e straşnic! Iar noi toată viaţa ne dorim să ne simţim tineri: Nu că mă rup după toate acestea, dar așa a vrut Domnul… Este unul din secretele mele! Vezi că, există miracole dacă ai Credință! Au urmat ani de zile de dragoste nebună, poate nu anumit cu această persoană, dar era Începutul… O nouă etapă din viaţa mea. Se numeşte Iubirea vieţii mele, şi împreună fericiți suntem în continuare… Împreună!  ❤

Realitate get-beget! Confirm, Svetlana Vizitiu


7 comentarii

Negi în talpa amanților


Am avut eu nereușite în viață, deși, cine m-ar judeca, – ce este corect și ce, – nu. Nu regret nimic, pentru că o experiență nereușită este totuși, o experiență…  Și de fiecare dată, când știm că e sfârșitul, de fapt, nu e… Pentru că mereu avem șanse la o relație nouă, cel puțin, la o continuare…

Sunt o fire modestă, credulă, îmbrățișez oamenii când mă simt rușinată. Întotdeauna

am crezut în oameni; îmi ziceam, că mă descurc în relații și pricep în psihologia umană, de fapt… cavalerii mei m-au folosit, pur și simplu… Iar eu îi consideram persoane sfinte, convingându-i pe toți din jur ca ”așa e”…  Niciodată nu-mi ascultam prietenele, care uneori îmi dădeau sfaturi ”cuminte”, și în loc să sap în neajunsurile amanților mei, eu căutam să le justific minciunile, desenând cu mărinimie… aripi îngerești pe spatele lor. Cei care mă înconjurau, încercau să-mi bage în creierul meu fără minte, că următorul iubit, de fapt, nu este perechea mea! – îmi deschideau ochii la cele petrecute, dar ochelarii mei rozi nicidecum nu doreau să dispără de pe al meu năsuc. Iată așa trăiam, alergând cu inima zdrobită de la un iubit la altul, alinându-mi rănile, iar… după următorul ticălos, care mă lepăda, îmi ziceam: ”Basta!”. negi in talpaMă închideam în sine, cu griji, că niciodată nu voi mai fi fericită… Am decis să nu mă îndrăgostesc niciodată. Cu chiu, cu vai, -apoi revenisem în fire, viață începea să se aranjeze: mi-am găsit un servici într-o companie mare: decisem să fac o carieră. Iată că mă dezvățasem să trăiesc doar pentru mine, eram obișnuită s-o fac pentru cineva, care desigur,.. nu aprecia efortul meu. Cu toate acestea, timpul decurgea lin-întins… până acea zi…

barba

În acea seară, mă întorceam de la servici, iar în căpșorul meu roia un proiect de reparație a apartamentului, când de o dată, un BMW a parcat lângă mine și o voce beată de bărbat rosti: – ”Frumoaso, hai, că te plimb eu prin ploaia asta romantică!”

– ”Merci, nu e nevoie”, – încercasem să nu fiu brutală: Cine știe, ce pasăre mai este... – ”Dragă, de ce, o faci pe sfânta? Poate ne schimbăm cu telefoanele!” – Omul încercă să flirteze cu mine. – Nu mi-a plăcut deloc, încercasem să fug, dar omul urnind mașina, mi-a întretăiat calea. – ”Mă scuzați, sunt foarte obosită și e târziu!”, – după ce am dispărut în noaptea scării. Mare mi-a fost mirarea, când a doua zi, ieșind din scară blocului, l-am văzut pe necunoscutul de ieri. Se apropiase de mine cu un buchet de flori si ceru politicos scuze pentru comportamentul de aseară, după ce… zâmbind, ne-am pornit să discutăm la o cafenea din apropiere. Am vorbit mult, cu toate că mi s-a părut nici o oră. Timpul trecu pe neobservate, și chiar în primele ore de discuție cu acest Radu, am înțeles, că nu am întâlnit niciodată o persoană mai apropiată, de parcă îl cunoșteam de o viață. Am schimbat cu numere de telefoane, si am plecat… fiecare la casa lui. Apoi, toată ziulica mă gândeam la el, și curând… uitasem de el. Radu plecase peste hotare, eu duceam traiul, ca de obicei, dar liniștea mea n-a durat mult timp…  Curând, Radu apăruse din nou. Întâlnirile noastre s-au îndesit, – am început să-l aștept cu nerăbdare și tot mai mult mă îndrăgosteam. El venea, apoi dispărea, – și de fiecare dată eram nevoită să învăț să-mi continui viața fără el. Despărțirile deveneau insuportabile, aveam insomnii, viața nu-mi prezenta mare interes, – fără Radu părea gri și plictisitoare, – doar cu el strălucea cu toate culorile curcubeului. Astfel, trecuse un an.Trăiam în așteptarea întâlnirii cu persoana dragă. Iubitul venea o dată în lună pentru două săptămâni, restul zilelor eu doar supraviețuiam. Ulterior, am fost trimisă la stagiere în Chișinău. Eram fericită, că-l voi revedea!

Radu mă întălnise la gară, m-a dus până la hotel, i-am propus să între, dar el mi-a spus, că are ceva important de vorbit. Am înțeles, că e ceva serios. – ”Înțelegi, motănaș, acolo la tine în orășel totul a fost excelent, dar aici eu… am familie, copii…. Am vrut să-ți spun acest lucru mai înainte, dar nu m-am gândit, că se va ajunge atât de departe. Tu ești deșteaptă fetiță la mine, vei înțelege, eu știu…

Îl priveam printre lacrimi, demult nu m-am simțit atât de înjosită, în sfârșit, am înțeles și eu mă uram pentru că din nou am permis unui ticălos să-mi zdrobească inima. Am revăzut tabloul ultimului an: deci, eu am avut un roman, iar Radu, cu mine ”n-a avut” nimic! Eu îl iubeam, și nu el pe mine! Chiar făceam planuri, să mergem la vară împreună în concediu, iar el are aici COPII! FAMILIE! Dacă aș fi știut mai înainte, nu-i permiteam să se apropie de mine nici la un metru… – Am tăcut, pur și simplu, și am ieșit din mașină. Am mers ca o fantomă la hotel. Așteptam totuși,.. să mă cheme, să vină în urma mea. Îl uram din toată inima, și în suflet visam să-l iert. Am înțeles, că nu va veni, atunci când am auzit motorul pornit. A plecat. Eu m-am ridicat în număr, am închis ușa, și… pur și simplu m-am târât pe pereți, bocind ca o nebună…

Cele două săptămâni de stagiere au zburat, eu m-am întors acasă la visele mele zdruncinate. Am fost nevoită să încep o pagină nouă în viața mea, urmele rănii însă au ramas: nu treceau nicidecum, dimpotrivă, simțeam, că cu fiecare zi îl iubesc tot mai mult. Trecuse jumătate de an, a sosit primăvara, iar eu în continuare așteptam, că omul va binevoi să mă telefoneze… Așa și trecea viața mea: Aștepți, te uiți la soare și nici nu observi, că visul tău sub acest soare se spulberă, iar împreună cu el se spulberă și toată viața ta… Cu fiecare zi nouă mi se făcea tot mai clar, că el nu va veni, și-mi doream să mor. Nu puteam să trăiesc fără el: înainte, eram în așteptarea lui, iar acum nu mai aveam ce aștepta, de aceea, mă convingeam, că el neapărat mă va suna…

Și el a telefonat!.. Peste jumătate de an de la ultima întâlnire, – precum un tunet printre razele solare, deja când începeam să-l uit. Cerea întâlnire, la care eu mult timp nu acceptam să merg, și totuși am venit. El, ca întotdeauna, excela. – ”Am înțeles, că n-am avut dreptate, iartă-mă. Tu ești cea, pe care am căutat-o toată viața. Am plecat din familie, putem acum să fim împreună, dacă mă mai iubești, acceptă să începem totul de la început!” – și eu mă topeam, mă topeam cu fiece clipă, însă… obida era mai dură ca iubirea: timpul și-a făcut efectul! – acum îl priveam nu ca o prostuță îndrăgostită. Se pare, că am devenit puternică: – ”Nu, Radule, deja e târziu. Prea târziu…”

A plecat… Am simțit, că de astă dată nu-mi va telefona niciodată… Am izbucnit în plâns…

#Impresii #Svetlana_Vizitiu

#istorii de viata