A sunat aseară MAMA de Emilia PLUGARU (recenzie)

O discuție nostalgică de suflet, despre sentimente, relații, bucurii și tristețe, migrații, singurătate și depășirea ei. Durerea părinților, a femeilor, a celor înstrăinați de baștină… Vise cu castele pe nisip, sate părăsite, speranțe noi, nu pentru cei ce poartă perle/smarth-uri la urechi ziua sau merg cu pază pe stradele:

„De câte ori mi-aduc aminte / De tine, satule, să știi, / Îmi curg în suflet lacrimi sfinte, / Te văd cu ulițe pustii… / Îți știu și casele lăsate / În voia sorții, au plecat / Copiii tăi, sunt toți departe,  / Ce mult s-au mai înstrăinat… („Eh, satule cu nuci bătrâni” Emilia Plugaru).

Îmi pare rău pentru basarabeni, în special, pentru moldovencele noastre, tinere sau în etate, plecate pentru totdeauna, peste hotare, fie – în mormânt… Femei, mame mohorâte sau întunecate de griji și sărăcie, ce nu au nimic comun cu beaumond-ul chișinăuean… De ce am permis să trăim astfel, să nu cunoaștem paradisul plaiului nostru? Cu golul în suflet care așteaptă să revii la patrie, la părinți?

„Bătrâna mamă, nu fi tristă! Afară iar e lună nouă. / În ochii tăi se rotungește / Și prinde sens… un strop de rouă. / Bătrâna mamă, ești bogată, / În suflet adunând comori / De bunătae și iubire – / Le-ai prefăcut pe toate-n flori...”

Poetul – este sufletul unui om care transmite și o face într-un mod artisitic și cu cea mai înaltă măieștrie – orice eveniment din viața lui, lăsând în inima cititorului amprenta acelor retrăiri prin care a trecut sau a prezentat prin imagine, însuși autorul. Așa este ea, Poetă veritabilă Emilia Plugaru: O Mamă ce cântă-n Poezie! –

„Puține mame sunt cântate-n poezie / Sau li se-nalță imnuri clare de iubire. / Prea multe mame-a-nimănui pe lume, / Ce umblă-nstrăinate, în neștire…/ Privesc la iarbă și la frunze, și la cer, / Și se gândesc că-i bine, că e chiar frumos / Să te prefaci în floarea pomului de măr, / Sau poate-n iarbă, sub picior, acolo jos…/ Sunt mame singuratice, bătrâne, / Cu haina toată zdreanță, trupul nespălat, Au ochii înălțați spre rugăciune / Și ce li se întâmplă, Doamne, e păcat… / Există mame în tristețe-ncolăcite, / Iar noi cântăm femeia, îi zicem c-o iubim, / Însă la ochii unor mame, plini de lacrimi, / Nici măcar nu îndrăznim să ne gândim… / Sunt mame înfrățite cu durerea, / A noastră e durerea, a tuturor… / Le vezi pășind încet, ca niște umbre / Și doar iubirea pentru noi… mereu e-a lor…” („Sunt Mame”)

Își expune sufletul în fața societății folosind o artă obișnuită foarte clară oamenilor simpli și pe care ades evită beaumond-ul moldovenesc, cel deprins să-și promoveze autorii proprii din trusturi achitate personal de el… Da, Emilia Plugaru, anume folosește arta de a scrie, de a relata, – nu critică, nu judecă… Un poet adevărat scrie pentru sine, în primul rând, nu se impune și nu este interesat de părerea cuiva. El și-a dezgolit sufletul, și e treaba ta dacă îl accepți sau nu, este alegerea ta. Impulsul sufletului, un dar divin, care nu poate fi risipit pentru minți ieftine sau pentru o societate ce nu apreciază valorile:

„…Vă plac doar acei vestiți, tineri, sprinteni și bogați, / Iar alături de bătrâni vă e silă să mai stați. / Vi se pare că miroase cam urât din urma lor, / Dar tristețile din suflet nu miros au, ele dor…” ( din „Fii pe-o clipă Moș Crăciun”)

Tragedia războiului nistrean sau a migrațiilor a găsit un ecou în inimile multor poeți basarabeni atât din acea vreme sovietică, cât și mulți ani mai târziu. Este nu doar furia oamenilor care își apără țara, nu numai lupta împotriva invadatorilor, – este și durerea pierderilor – a rudelor, persoanelor dragi, prieteni, familie. Mii de oameni s-au dus… să facă somnul veșnic sub cerul liniștit, fie – să caute paradisul peste hotarele Moldovei…

„Am fost munte de granit, / Am fost pasăre de zbor, / Am fost mare zbuciumată, / Am fost strigăt de fior. / Sunt o brazdă desfundată, / Făr-de aripi sunt cocor, / Sunt o apă înghețată, / Sunt o lacrimă de dor…”

Dorul de neam, casa părintească, familie, copii, folclorul sătesc: subiecte redate practic în toate versurile Emiliei Plugaru, parcă fugitiv, cu aluzii, altele – directe: Mama – singură, așteaptă; intuiește, „aleargă ceva să-aștearnă pe masă” în așteptara ta; „sunt o lacrimă de dor”, etc.:

„Dar tu nu mai vii, ai uitat-o probabil,  / Iar ea își tot zice că vrea să te vadă, / Își pune baticul cel roz și așteaptă, / Că nu vei veni, refuză să creadă…/ Ia vezi, ce frumos și-a gătit azi căsuța, / Curată, senină, cu brațe albastre. / Te-așteaptă ograda și câmpul te-așteaptă, / Ba chiar și mușcatele roșii din glastre! / Hai, lasă-le toate și pleacă acasă, / În brațele mamei te pierde o clipă, / Și fii fericit că ușa-i deschisă… / De părinți și de casă… nu se face risipă.” („Stă singură mama”)

Sau:

„Departe, sub pădure, / e casa părintească, / acoperișul cade, / dar cine să-l proptească? / De-acolo, dintre stele, / Părinții o privesc / Și-n casa lor cea dragă / Pe nimeni nu zăresc. / Ne-am risipit prin lume, / Ne-am dus și am uitat / De casă, de strămoși, de datini și de sat…” („Casa părintească”)

Imaginea Mamei – grijulii, iubitoare, care așteaptă pentru că este mama – se înfruntă cu singurătatea pornită de migrații; se opune războiului crud în luptele pentru lăcomie și putere; suferă în urma deportărilor din perioada sovietică… Nu există inimă mai fidelă decât a mamei. Așteptarea, răbdarea mamei – este ceea la ce autoarea acordă cititorului atenție, în primul rând. Copiii plecați, mama în așteptarea unui sunet de telefon, sau fiica și ea cu grija ei:„ o fi poate o săptămână de când mama n-a sunat…”. Nu este chip să nu plângi citind versurile cu tilul cărții, dar poeta ne promite/garantează un rezultat mai optimist… Metafore și comparații frumoase: „Parcă nici nu-mi vine a crede, ninge lin, drumul pustiu, / Totu-i alb, foșnește neaua, mică iar aș vrea să fiu…” („A sunat aseară mama” Poezii de dor) Totuși, nu există situații fără speranță și, pur și simplu, nu ar trebui să fie…

„- Lasă, mamă, trece dorul, poate-n vară voi veni, / Când o fi iarbă în luncă, când bujorul va-nflori…/ Nu fi tristă și mai sună, dacă vrei și eu te sun, /Ți-am trimis bani și mâncare… un cadou mic de Crăciun. / – Hai, la revedere, mamă…- a zis mama și-a închis, / Parcă-o văd cum în cămară plânge-n hohot, știu precis. / Are lângă un câine și mai are și-un motan, / Îi iubește și toți trei fac Crăciunul an de an…”

A recenziat… continuând să verse lacrimi la poezii – Svetlana Vizitiu

Mulțumim din suflet pentru acest volum plin de atitudine și sentimente sincere poetei Emilia Plugaru, o scriitoare de excepție. Apropos, recent Doamna Plugaru a fost inclusă în Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova! Felicitări! ❤

Anatol Croitoru la Clubul Impresii din viata si carti

A fost un prilej de reîntâlnire cu protagoniștii și personalităţi de valoare la Clubul ”Impresii din viata si carti” . La eveniment au fost prezenți oficialii, personalități istorico-culturale, politicieni, militari, dar și publicul obișnuit pentru care prezintă interes Omul promovat în cadrul ședințelor la Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu”. Aceștia au apreciat profesionalismul și dăruirea protagonistului Anatol CROITORU în lupta pentru integritatea Moldovei și în promovarea valorilor istorice. O ședința deosebită care s-a produs sub bagheta inteligentă a moderatoarei Mariana S. Ţăranu, Doctor conf. în stiinţe istorice, pentru a cunoaște mai mult istoria de pe Nistru:”Dnul Anatol Croitoru este un exemplu de demnitate și verticalitate, prieten devotat și om curajos. În moment de grea cumpănă pentru țară s-a ridicat cu arma in mâină pentru a apăra integritatea și independența R.Moldova. Pentru mine este un model.”

”Anatol Croitoru este angajat al Administrației Palatului Republicii din Chisinau. Anatol Croitoru ar trebui sa fie deputat in Parlament. Asta numesc eu schimbarea clasei politice. Nu schimbare de stafeta la treuca. Sa ne traiesti, Anatol. Numai oameni ca tine pot face Unirea”, spune jurnalistul Doru Dendiu. Puteți urmări imaginile din album și filmele evenimentului mai jos:

Albumul Anatol Croitoru protagonist la Clubul Impresii din viata si carti

Prin astfel de evenimente nu facem decât să stimulăm oamenii să cunoască istoria adevărată, și, în mod deosebit, pentru a dezvolta gândirea critică, liberă, pentru sursa de informare. Exemplele eroice trebuie promovate pentru că avem cu ce ne mândri. Este absolut necesar să deschidem ghilimelile, să spunem adevărul pe timpul vieţii și nu în enciclopedii, să înțeleagă în continuare și urmașii ce valoare au predecesorii… Mariana S. Ţăranu, Boris Ceban, Vasile Zgardan, Valentina Ciobanu, Andrei Covrig, Doru Dendiu, Constantin Lapusneanu, Victor Patrascu, Vasile Vizitiu sunt participanţii care ne-au surprins cu cuvinte şi gânduri frumoase la adresa protagonistului… (SV)

Al 88-lea protagonist în cadrul ședințelor tradiționale ale Clubului ”Impresii din viata si carti”   – Anatol CROITORU, erou în lupta pentru Integritatea Moldovei, participant la evenimentele de la Nistru din 1992, deținatorul Ordinului „Ștefan cel Mare” și „Credinta Patriei”, clasa I. Născut în satul Coșnița, raionul Dubăsari pe data de 10 ianuarie 1955. A absolvit Universitatea Tehnică din Odesa, facultatea de metrologie. A profesat în mai multe instituții din Republica Moldova. În perioada de renaştere națională s-a încadrat plenar în promovarea valorilor strămoșești în partea stângă a Nistrului. În timpul războiului ruso-moldovenesc de la Nistru a fost voluntar alături de alți consăteni. Decorat cu ordinul „Ştefan cel Mare”. Fost președinte-executiv al Asociației de cultură și drept „Transnistria”. ‘‘Pentru mine și familia mea războiul nu s-a terminat. Îmi amintesc că într-o zi mergeam cu nepoțica de la Coșnița spre Chișinău. Când am ajuns la postul de menținere a păcii de la Vadul lui Vodă nepoțica Paula a văzut una din cele două mașini blindate și câțiva ostași cu armele în spate. Văzând această priveliște nepoțica m-a întrebat nedumerită: „Bunelul, dar nenea nu o să ne împuște?!” Uite așa trăim noi, cei din partea stângă a Nistrului. Interesant, dacă i-ar fi întrebat pe guvernanții noștri nepoțeii lor ce le-ar răspunde?! Sau poate ar înghiți în sec așa cum am făcut-o eu la acel moment.” – spune Anatol Croitoru.

Alte expresii și opinii de la protagonist:

”Într-o țară care se declară că tinde spre familia mare europeană sperăm că populația se va trezi astfel încât cel puțin să nu întârzie periodic la serviciu, medic sau în alte locații. Este un stress pe care îl trăim zilnic…”; ”Consider că este o datorie și o obligație să intervin atunci când apar diferite probleme, aceasta în situația în care autoritățile consitiționale ale statului au lăsat în voia sorții populația din stânga Nistrului, ignorând-o tatalmente.” (Anatol Croitoru)

”In opinia mea, pe parcursul acestor 16 ani nu s-a intreprins si nu se intreprinde nimic eficient si adecvat pentru solutionarea conflictului transnistrean. O dovada incontestabila este faptul ca suntem si la ora actuala intr-un conflict inghetat. Consider ca R. Moldova va putea obtine rezultate concrete in solutionarea conflictului transnistrean, doar atunci cand autoritatile vor renunta la statutul de stat-membru al Comunitatii Statelor Independente (CSI) si la principiul de neutralitate. O alta conditie ar fi aderarea la Organizatia Atlanticului de Nord (NATO) si ls Uniunea Europeana, pentru ca populatia de pe ambele maluri ale Nistrului isi doreste acest lucru. De asemenea, prin indeplinirea acestor deziderate s-ar crea mai multe locuri de munca si vor aparea noi investitori din tarile europene.’‘(Anatol Codru in 4 iulie 2008, Civic.md)

Despre Anatol Croitoru. Date biografice. Informatie pentru lectură:

Născut în satul Coșnița, raionul Dubăsari pe data de 10 ianuarie 1955. A absolvit Universitatea Tehnică din Odesa, facultatea de metrologie. A profesat în mai multe instituții din Republica Moldova. În perioada de renaştere națională s-a încadrat plenar în promovarea valorilor strămoșești în partea stângă a Nistrului. În timpul războiului ruso-moldovenesc de la Nistru a fost voluntar alături de alți consăteni. Decorat cu ordinul „Ştefan cel Mare”. Fost președinte-execuviv al Asociației de cultură și drept „Transnistria”. Anatol Croitoru, din satul Coşniţa, r. Dubăsari, este legat de Transnistria prin Tricolor.In 1991, a arborat Tricolorul pe Comitetul executiv de la Dubăsari, exprimându-şi astfel, împreună cu un grup de cetăţeni, crezul de independenţă şi unitate teritorială a R.Moldova. A urmat cu Tricolorul în gând la răsboiul ruso-moldovenesc din 1992 şi în toate acţiunile ulterioare de apărare a integrităţii R.Moldova şi a românismului din Transnistria.Din cauza curajului său rectiliniu, s-a simţit deseori în pericol, aducând zile grele şi pentru familia sa. Anatol Croitoru a fost refugiat în Franţa, în Germania, în România, dar a revenit de fiecare dată la Coşniţa natală, pentru a susţine combatanţii invalizi, rămaşi fără sprijin moral şi material în satele româneşti din Transnistria, pentru a susţine şcolile româneşti din această zonă şi pentru a susţine unitatea sub Tricolor.

Impresii de la participanţii evenimentului:

https://www.facebook.com/events/1786929758196037/

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2401878306704646

Constantin Lăpușneanu la Clubul ”Impresii din viață și cărți”

A devenit o tradiție să fie organizată astfel de reuniuni ale Clubului ”Impresii din viață și cărți”, în care să putem socializa, să putem schimba puncte de vedere, să putem lua plusul opiniei celor învitați despre Personalitați, și astfel mișcăm cultura înainte! Cu fiecare zi suntem cu toții mai în vârstă, cu o zi mai aproape de veșnicie. Pentru o categorie de semeni ai nostri, vârstnicii, această unitate de masură a vremelniciei este mai gravă, pentru ca este mai grea. Mai încărcată de suflet, de amintiri, de războiul din Afganistan sau Transnistria, de neputințe, de boli, de insingurare, de gândul la marea trecere, viitor și urmași. Dar, așa cum primăvara nu este încheierea viselor, ci răstimpul speranțelor, tot astfel, vârsta senectuții nu socotește doar ce-a risipit, ce-a mai ramas, ci și ce a creat și adunat, dar și planuri pentru noi proiecte. De această dată, întrunirea Clubului IVC a avut loc în frumoasă și primitoare locație Casa Armatei din centrul capitalei – Chișinău. Protagonistul – Constantin Lăpușneanu: ”Cred că e timpul pentru acţiune”», și moderatorul – Andrei Covrig! Surpriza organizatorlor – o excursie ghidată prin muzeul Casei Armatei, ulterior, grătar plus un concert solo cu chitară al eroului ședinței!

Adresez sincere mulțumiri tuturor participanților pentru acest eveniment excepțional! Imaginile, filmele și reacțiile invitaților le urmăriţi aici si în pagina facebook, deschizând genericul: «Constantin Lăpușneanu: ”Cred că e timpul pentru acţiune”». (S.Vizitiu)

”Mărturisesc, că din primele zile de cunoştinţă am simţit în Constantin Lăpuşneanu o persoană deschisă, cu o permanentă gătinţă de a fi bine-venit celor apropiaţi. Este o persoană extrem de modestă şi simplă în comunicare, iar timpul, precum şi şedinţa Clubului ”Impresii din viață” a demonstrat că e tocmai aşa. Paradoxal, e că spre deosedire de alţii care se dau mari şi tari, Constantin are ce pune în punga vieţii. A absolvit renumitul Institut de cinematografie de la Moscova, specialitatea „Efecte pirotexnice”. În anii 1977-1990 a activat la studioul „Moldova – Film”. În aceşti ani studioul chişinăuian era unul din cele mai distinse din fosta URSS, Constantin Lăpuşneanu contribuind la realizarea a paisprezece filme cu aşa regizori ca Vasile Pascaru, Vlad Ioviţă, Vasile Brîscanu, Valeriu Jereghi şi Valeriu Gajiu. Cca doi ani (1990-1992) a fost Director la Teatrul Municipal „Satiricus”.  În 1993 apare ca producător al filmului documentar „Voluntarul” dedicat memoriei eroului războiului ruso-moldav de la Nistru din 1991-1992 Filip Lupaşcu. Scenariul şi regia aparţin lui Vlad Plămădeală. Filip Lupașcu este unul dintre eroii acelui razboi. „Dârz si curajos. Spaima dușmanilor. Neînfricat, gata să rupă pietrele cu dinții, pentru a distruge dușmanii”, – astfel își amintesc despre el colegii de luptă. Ei spun că, în acel război, a existat „o strategie” oficială care presupunea lichidarea celor mai curajosi lideri și înlocuirea lor cu persoane slabe de caracter, care ar răspândi panica printre luptători. Filip Lupașcu a căzut la 19 mai 1992 pe platoul Coșnița. El este decorat, post–mortem, cu Ordinul „Stefan cel Mare”. Filmul „Voluntarul” poate fi vizionat accesând sursa – https://www.youtube.com/watch?v=YA_7sRIZugs.  Acest film, mai mulţi ani a fost dat uitări, dar a fost regăsit, iar anul trecut a fost demonstrat pentru tinerii din liceele chişinăuiene şi studenţii militari de la Academia Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”. La activitate a participat şi doamna Maria Lupaşcu, soţia eroului.  Referitor la Constantin: Acesta se mândrește că poartă numele domnitorului moldovean Alexandru Lăpuşneanu şi consideră că e demn de memoria părinţilor săi, – mândru cu cei doi copii Anatol şi Nelea, precum şi cu cei cinci nepoţei ai săi, şi rămîne o persoană neobişnuită care se regăseşte printre camarazi ca un adevărat patriot al neamului. (Colonelul Andrei Covrig)

”Frumoasă întâlnire cu Constantin Lăpușneanu și prietenii lui. Personal îl cunosc pe Constantin mai bine de un sfert de veac, este un om al bunului simț, al unui prieten devotat și un mare patriot al neamului românesc. Am fost împreună în primele rânduri ale Mișcării de eliberare națională, suntem împreună și astăzi în lupta cu dezmățul hoților și corupției în Basarabia noastră dragă. Este convins,că doar unirea cu Patria-mamă ne poate da șansa de a avea un viitor european. Pe lângă aceste calități mai este un bun petrecâreț, un bun organizator al întâlnirilor de suflet pentru prietenii săi. Îl prețuim mult pentru ceea ce este și ceea ce transmite și nouă, adică să fim la fel de buni.” – (Vasile Zgardan)

””IDEI, DISCUŢII, AMINTIRI, OAMENI FRUMOŞI!!! Prietenia şi respectul au marea putere de a uni oameni. De aceea suntem fericiţi, că am avut ocazia şă ne convingem de profunzimea acestui adevăr. Am fost prezenţi la o întâlnire de suflet: Constantin Lăpuşneanu ”Cred că e timpul pentru acţiune” . 16 MAI este o zi memorabilă şi tristă din istoria şi soarta multor generaţii ale poporului nostru. Constantin Lăpuşneanu urmaş a unui neam frumos şi creştin, un om puternic, optimist cu inima deschisă, un patriot adevărat. Mulţumiri Dnei Svetlana Vizitiu şi Dnului colonel Andrei Covrig pentru străduinţa de a organiza aşa evenimente emoţionante!!!” – (Valentina Ciobanu)

Lorena Mednicov: Şedinţa clubului de elită ,,Impresii din viata si carti,, cu protagonistul Constantin Lăpuşneanu a avut loc diferit de pînă acum, în incinta Casei Armatei. Protagonistul cu numele său istoric, pe care îl poartă cu grija si mîndrie! Si încinta muzeului Casei Armatei cu istoria de la geto-daci pînă la razboiul de pe Nistru. Constantin Lăpuşneanu de la străbunei și prin persoana proprie are un loc, o atributie destoinică în istoria frumoasei noastre tari! A fost o zi frumoasa cu soare ieri, iar eu după această intilnire am ramas cu soare în suflet pentru ca am intilnit un Om frumos, pentru ca în Moldova mea sunt multi Oameni care fac lucruri frumoase si nobile cu o modestie nemaipomenită, asa cum este si Constantin Lăpuşneanu!!!

#Clubul_Impresii_viata_carti, organizatoare Svetlana VIzitiu

                                  Veste tristă, a plecat la ceruri protagonistul nostru…

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca pe Constantin Lapusneanu in dreapta sa,- a decedat la 21 septembrie 2022 (n. 1956)

„De nouă zile nu mai e printre noi Costică – Constantin Lapușneanu. A plecat pe neașteptate, așa fără să-și ia rămas bun… De, fără îndoială așa vom pleca și noi într-o altă lume. Toti suntem sub Dumnezeu…. – Andrei Covrig, colonel  /2022, 30 septembrie/

https://www.facebook.com/photo/?fbid=10160228691289630&set=pcb.10160228698574630

Andrei Covrig :De patruzeci de zile nu mai e printre noi Costică – Constantin Lapușneanu. A plecat pe neașteptate, așa, fără să-și ia rămas bun… De, fără îndoială așa vom pleca și noi într-o altă lume. Toti suntem sub Dumnezeu….

Constantin a lucrat ca cameraman la ”MoldovaFilm”, a contribuit la apariția mai filme celebre în care vioara principală era pămînteanul nostru regizorul Vasile Pascaru, batalist, autor a multor filme de lungă durată. La vremea ceea erau prezentate în multe cinematografele. După prăbușirea URSS-ului Constantin a mai activat de sinestătător reușind să realizeze documentarul „Voluntarul”, un film despre Filip Lupașcu, un erou al războiului de la Nistru, care și-a pierdut viața în luptă la Coșnița pe 19 mai 1992.

Prima întîlnire s-a produs în anii nouăzeci ai secolului trecut. Pe atunci Constantin era administratorul Teatrului ”Satyricus”, plasat fie în sala festivă, fie în clubul unuia dintre liceele de la Botanica. Duminica, zi de odihnă, când eram responsabil în marea unitate (BRA) organizam plecarea ostașilor la spectacole. Sandu Grecu abiea ridica în picioare proiectul teatral și initial spectatori nenumeroși, publicitate puțină și plasare hăt-departe de centru. Desigur, nu plăteam biletele, Constantin ne întâmpina mereu cu căldură și ne așeza pe locurile goale. Spectacole bune pentru mine, dar atractive pentru ostași, majoritatea din ei din sate și în premieră la teatru.

Apoi nu s-au văzut de mulți ani. Ne-am reîntîlnit la Mișcarea Acțiunea Europeană, un proiect politic bun, dar nefinalizat realizat. O poveste aparte, sper să revin la acest subiect…Mulți oameni valoroși erau acolo, iar cu unii ne-m împrietenit și cu care păstrăm legătura.

Ce va rămâne în memoria mea și prietenilor?

Era calm, nu l-a văzut niciodată nervos sau clocotind. Chiar dacă nu i-a plăcut ceva, întotdeauna ceea ce s-a întâmplat sau conversația le trecea într-o glumă, o glumă bună, nu otrăvitoare. Iubea prietenii și copiii, în special pe a lui Doru Dendiu, un cunoscut și prieten comun. Patriot, un bun roman, dintotdeauna a iubit neamul, limba, tradiția și cultura. Foarte cultivat și bine citit. Aproape întotdeauna, indiferent cînd îl suni: Costică, ce mai faci? Răspunsul de fiecare data același: Dau hrană creierului, citesc…

Iubea chitara… Piesa lui pe cuvintele nemuritoare a lui Mihai Eminescu (”de la Nistru păn la Tisa”) era una deosebită, nu puteam să displacă, deoarece și-a pus ceva din sufletul său în ea. Voi încerca să găsesc un video cu această melodie, sunt sigur că e undeva mai există și o postez…

Ei, bine, Costică… Ne amintim de tine și Vei rîmîne în memoria noastră…

Așa cum ai fost, cum ești și așa vei rămâne în memoria noastră!

Ne Vei lipsi…  Dumnezeu să vă țină în preajmă!

Andrei Covrig: “Nu-i încredere, nimic nu e…!”

Deseori, îmi aduc aminte de vorba regretatului Gheorghe Martin, un bun prieten, colonel, care făcea o distincţie clară dintre prieteni adevăraţi şi cei, precum le numea, “druji”, adică indivizi care apar în preajmă pentru anumite avantaje proprii… Nu am mulţi prieteni. Deşi, la acest capitol, în present, stau mai bine… Prefer sinceritatea şi încrederea în relaţii; iar un prieten îl apreciezi aşa cum este, cu tot cu colţuri şi ceea ce te atrage la el. Altceva e când te simţi folosit. Dacă nu e încredere, – nimic nu e! Pe parcurs, am înţeles, că “pădurea nu e fără uscături”, ceea ce m-a făcut să nu regret că am ales să fiu militar. Tot timpul mă strădui să mă conduc de cele învățate acasă. Lecțiile de răbdare și cumsecădenie le-am primit de la mama, iar de la tata – perseverența și neacceptarea prostiei și trufiei. Am trecut o școală a moralității în acea faimoasa ”kadetka”, liceul militar din Kiev. Să fii ofițer include un set de principii de conduită! Am avut noroc de profesori buni, începând cu părinții mei Eudochia și Simion Covrig, prima învățătoare Eudochia Guzun, urmează liceul militar din Kiev, școala antiaeriană din Sank-Peterburg; chiar și în îndepărtata Kușka din Turkestan în nisipurile căruia am făcut slujba timp de zece ani. Am avut mult de învățat de la colegii și șefii mei din Chișinău, inclusiv, Pavel Creangă, Boris Gamurari, Valeriu Pasat… Am un respect şi o admiraţie deosebită pentru militari: îi consider reprezentanţi ai unei pături sociale deosebite. Activitatea mea militară – a fost o perioadă de viaţă fenomenală, dar care s-a intrerupt forţat odată cu venirea în Moldova la putere a comuniştilor şi lacheilor acestora. Între cele două extreme a fost Afganistanul, revenirea la baştină, ulterior, războiul pe Nistru, cu reuşite în brigada antiaeriană şi la minister, tradiţii înrădăcinate – sunt chestii care le pun la activ. Ce m-a inițiat să revin la baştină în 1992: sincer doresc un stat de drept European şi – nu unul învrăjbit cu fraţii noştri de peste Prut. Am în vedere, şi această isterie antiromânească: Cu cine ne certăm? De fapt, cu UE şi NATO, ai căror membru este şi România. Comuniştii, ca de obicei, neavând nimic concret în activ, prostesc lumea. Astăzi, situația este una alta decât cea din 1992. Există între Tiraspol și Chișinău o opunere alimentată de politicieni și serviciile speciale ruse, însă, nu cred că se va ajunge la o confruntare directă armată. Suntem urmăriți de UE, SUA, noi actori în formatul de negocieri ”5+2”. E o nouă situație geopolitică mai favorabilă decât la începutul anilor ’90. Suntem vecini cu NATO și UE: această politică de vecinătate ne oferă siguranță. Vorba nu e doar de conflicte armate, ci și de timpul de pace, când avem mii de dispăruți în depărtatele Spanii și Rusii, iar instrumentul legislativ în Republica Moldova lasă de dorit. Fiecare locație are câteva nenorociți de aceștea, dispăriția cărora provoacă chinuri și suferințe rudelor. În 2003 am pus în discuție proiectul de lege cu privire la veterani, act normativ care, desigur, avea și țente electorale din partea deputaților comuniști. Prevederile legii referitor la transportul urban gratuit pentru veteranii războiului de pe Nistru, înlesniri pentru voluntari care au fost pe poziții alaturi de militari și polițiști au apărut și datorită insistenței noastre. Sunt inițiat în materia Dreptul războiului, care include și Dreptul de la Geneva. Am efectuat câteva studii, editând și două reviste ”Securitate prin cooperare” și ”Drept Umanitar”. Tradițional, organizăm mese rotunde ”Securitate prin cooperare” cu politicieni, parlamentari, militari, punând în discuție problemele care țin de operațiunile de menținere a păcii. Sunt convins, că pentru a întra în UE este necesară o schimbare a elitei poltice. Constituția, cârpită de atâtea ori cu statut de neutralitate, care realmente înseamnă dependență de Tiraspol și Moskova, are nevoie de modificări.  Personal, consider, că dacă Moldova se vrea în UE, mai întâi trebuie să adereze la NATO, astfel, precum au făcut-o toate țările ex-socialiste și cele baltice. De la 1991 încoace avem suficiente persoane care fără prea multe mustrări de conștiință, au sărit dintr-o barcă în alta, trecând dintr-un partid in altul: ”curvizm” politic absolut…   ”Întronarea” lui Voronin, din aprilie 2005, m-a impus sa ma implic în politică, – nu pot să uit această trădare epocală! Am aderat la formațiunea social-politică ”Mișcarea Acțiunea Europeană”: pe-atunci,  liderul Anatol Petrencu m-a motivat prin perseverență și principialitate în toți anii care au urmat după declararea Independenței R. Moldova. Ulterior, am plecat de la MAE, cînd am înţeles, că a fost o şmecherie şi fără de şanse. Totuşi, a fost o provocare: am înţeles eu şi şi mai mulţi din colegi.

Părinții, prietenii și amintirile. Am amintiri frumoase, în special, cele din copilărie. Și în present, prefer să ne întâlnim cu prietenii din copilărie, fie de Hramul satului, fie, la un fotbal. Orice ocazie de a ne revedea sunt clipe de bucurie. Regret, că mulți prieteni nu mai sunt cu noi. Ne-au părăsit Leonid Plăcintă, Andrei Bejan… 

Cu soția mea Svetlana ne-am cunoscut în anii ’70, pe atunci eu studiam la școala militară. Fiica Aurelia lucrează la Muzeul de Arte, feciorul Serghei – șofer de autobuz pe rutele lungi spre Kiev si Rostov. Am doi nepoți, la care țin mult…

Îmi place lectura. De câte ori redeschid cartea lui Mihail Bulgacov, descopăr ceva nou… La fel, mă relaxez, ori de câte ori citesc ”Vițelul de aur” și ”Douăsprezece scaune” de Ilf și Petrov, care sunt convins, că relevă si realitatea presentă din R. Moldova. Avem sufucienți eroi gen Șurik Balaganov, care percep fericirea în cele 327 de ruble și 12 kopeici, fiind convinși că nu există alte centre culturale decât Moskova, Kievul și Jmerinka, iar la noi, – Chișinăul și Costeștii… Cu plăcere am citit amintirile lui Nicolae Iorga despre două călătoriile lui în Basarabia la începutul secolului XX.

Date biografice: Andrei Covrig s-a născut în s. Isacova, raionul Orhei. Peste câţiva ani părinţii au trecut cu serviciul în s. Gordineşti, Rezina, unde locuiesc şi în present. Colonel în rezervă, căsătorit, doi copii. După liceul militar din Kiev a absolvit Şcoala Militară superioară a Trupelor Anti-aeriene din Sankt-Peterburg, Colegiul European George C. Marshall de Studii Politice şi Securitate (Germania), un curs de studii la Institutul de Drept Internaţional Umanitar (San-Remo, Italia), Academia Administrării Publice pe lăngă Preşedintele R. Moldova, masterat “Administrarea publică”. Zece ani şi-a făcut serviciul în districtul militar Turkestan, garnizoana Kuşka, şi patru ani – în districtul militar Belarus, garnizoanele Slonim şi Brest, în calitate de locţiitor comandant bateree tunuri antiaeriene, apoi ofiţer în statul major al diviziei de infanterie. În 1992 a revenit în Moldova. Până în 1997 a fost locţiitorul comandantului în brigade Rachete Antiaeriene “Dmitrie Cantemir”, fiind apoi transferat în cadrul Ministerului Apărării. Ultima funcţie – locţiitorul şefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale (educaţie şi colaborare militară internaţională). Din octombrie 2001 a trecut în rezervă. În present, este preşedinte al Asociaţiei de Drept Umanitar din R.Moldova, membru al Comitetului interdepartamental pentru implementarea dreptului internaţional umanitar, co-fondator al Alianţei Organizaţiilor Veteranilor de Război, preşedintele Asociaţiei absolvenţilor moldoveni al Centrului European George C. Marshall. Autor al manualului “Implementarea dreptului internaţional umanitar. Introducere” (2001), mai multor broşuri şi articole. Veteran al războiului din Afganistan (1979-1980) şi al Războiului pentru Apărarea Independenţei şi Integrităţii Teritoriale a R.Moldova (1991-1992). Distincţii guvernamentale: “Meritul militar” şi “Za boevye zaslugi”.

Consemnare, Svetlana Vizitiu