Afirmația precum să nu judeci o carte după titlu este o bună recomandare.Recent, am citit o carte,
1. Pădurea norvegiană de Haruki Murakami. Mi-a plăcut foarte mult. Toru Watanabe, naratorul cărții, își amintește de anii studenției și de cele două relații care l-au marcat: cu Naoko, prietena lui din copilărie, frumoasă, dar instabilă, și cu Midori, sociabilă și plină de viață. Evenimentele descrise în carte, reflectă viața anilor ’60 (sec XX) din Tokio, capitala Japoniei, elementele psihologice se fac prezente mai tot timpul, despre dragoste și mai ales, despre moarte. ”Pădurea norvegiană” poate sta alături de celebrul roman al lui Scott Fitzgerald, Dincoace de Paradis: un roman ce întruneşte pshilogia japoneză, viața de studenție japoneză, evenimentele ce au loc în Tokio, și-atunci când întri în elementul cărții, te încadrezi în acţiuni, ca şi cum participând personal în vremea respectivă.
Inițial, romanul lasă o impresie nu prea pozitivă, însă pe parcurs, întrând în esență, apare totuşi dorinţa de a citi romanul pînă la urmă, şi chiar cu nerăbdare vrei să afli finalul cu tot cu şirul evenimentelor. Pădurea norvegiană are ca laitmotiv melodia Norwegian Wood a formației Beatles, care îl însoțește pe personajul principal, Toru Watanabe, pe tot parcursul rememorării unor evenimente dureroase petrecute cu optsprezece ani în urmă.
2. Eu şi soacră-mea de Jane Green. Subiectul cărții: Ellie, protagonista romanului Eu și soacră-mea, și-a găsit în sfîrșit jumătatea ideală. Însă, ghinion pe capul ei că această jumătate ideală are o mamă de groază în concepția Ellei, care o sună de trei ori pe zi, își idolatrizează fiul cel mai mare, Dan și își rezervă dreptul să fie ea pe primul loc în continuare. Preia controlul în toate espectele noii familii a lui Dan: nuntă, nepotul care se naște, viața de familie etc. Asta pînă într-un moment în care, Ellei îi sare țandăra și… familia ei se destramă. Dan pleacă de acasă și ea rămîne… cu copilul. Noroc de prietenele ei, Lisa, femeia fatală și Trish, familista, care o ajută. Deși nu vreau să par insensibilă, eu chiar o înțeleg pe Ellie (fără care reproșuri pentru cineva). Ellie, de pe la 13-14 ani a crescut fără mamă și deși pînă atunci nu avusese o relație prea bună cu maică-sa… probabil că vroia să-ți asume ea rolul de mamă pentru copilul ei, încă nenăscut. 
În multitudinea de momente de ceartă, de regrete, de opinii etc. subiectul acestei cărți emoționează mult. Unele detalii ca discursul tatălui ei de nuntă. Deși după moartea mamei, relația dintre ea și tatăl ei, în loc să se îmbunătățească, se distanțează, în cele din urmă, se pare că lucrurile evoluează bine, pentru că, în ziua nunții, s-a apropiat de ea, ia strâns mîinile spunînd: „Îmi pare atît de rău că nu am fost alături de tine”. Ulterior, după ce s-au ținut discursurile, toată lumea a amuțit la vederea unui bărbat chel între două vîrstă într-un costum care se vedea că prinsese și zile mai bune, care a luat un microfon și a bătut nervos în el.
În multitudinea de momente de ceartă, de regrete, de opinii etc. subiectul acestei cărți emoționează mult. Unele detalii ca discursul tatălui ei de nuntă. Deși după moartea mamei, relația dintre ea și tatăl ei, în loc să se îmbunătățească, se distanțează, în cele din urmă, se pare că lucrurile evoluează bine, pentru că, în ziua nunții, s-a apropiat de ea, ia strâns mîinile spunînd: „Îmi pare atît de rău că nu am fost alături de tine”. Ulterior, după ce s-au ținut discursurile, toată lumea a amuțit la vederea unui bărbat chel între două vîrstă într-un costum care se vedea că prinsese și zile mai bune, care a luat un microfon și a bătut nervos în el. 3. Fetiţa prietenei mele de Dorothy Koomson: Prietenia dintre două femei e un subiect mai delicat. Cîte din noi oare ar recunoaște că s-a certat cu „cea mai bună prietenă”, nu s-a așteptat la așa ceva, venind tocmai din partea „celei, mai bune prietenă” ori mai rău, s-au certat din cauza… unui bărbat. Dacă bărbații trec mai ușor peste anumite probleme, orice gen de problemă, o femeie ca de obicei, iartă, dar nu uită. Poate că se împacă cele două, dar nu uită și evident că nu va mai fi prietenia de pe timpuri. Deci, prietenia dintre femei e un subiect delicat. Sincer, eu am citit-o de vreo câteva ori. De ce? E carte din care avem ce învăța. Deși, ne simțim uneori trădate, – un firicel şi dorul de prietenie rămîne. 
După afirmările și celor de la Star Magazine, este „un roman ușor de citit, dar greu de uitat, şi care îți aduce lacrimi în ochi.” Autoarea Dorothy Koomson reflectă în romanul său probleme cît se poate de serioase, cum ar fi prietenia, moarte și iertarea, într-un mod emoționant și plin de umor cald, dar și despre dificultatea adopțiilor interrasile. Cînd Kamryn Matika, o tînără de culoare, descoperă că logodnicul dău a înșelat-o cu prietena ei cea mai bună, o blondă superbă Adele Brandon, care urmează să nască și un copil, decide să rupă orice legătură cu cei doi, cândva dragi… În momentul în care Adele sau Del cum îi spunea Kamryn, îi scrie din spital că e bolnavă de leucemie și nu mai are mult de trăit, ceva se schimbă în sufletul Kamryn. Merge la spital, rămîne surprinsă de situația în care se află Adele și își revizuiește opțiunile. Să adopte un copil era ultimul lucru la care se gîndea…
După afirmările și celor de la Star Magazine, este „un roman ușor de citit, dar greu de uitat, şi care îți aduce lacrimi în ochi.” Autoarea Dorothy Koomson reflectă în romanul său probleme cît se poate de serioase, cum ar fi prietenia, moarte și iertarea, într-un mod emoționant și plin de umor cald, dar și despre dificultatea adopțiilor interrasile. Cînd Kamryn Matika, o tînără de culoare, descoperă că logodnicul dău a înșelat-o cu prietena ei cea mai bună, o blondă superbă Adele Brandon, care urmează să nască și un copil, decide să rupă orice legătură cu cei doi, cândva dragi… În momentul în care Adele sau Del cum îi spunea Kamryn, îi scrie din spital că e bolnavă de leucemie și nu mai are mult de trăit, ceva se schimbă în sufletul Kamryn. Merge la spital, rămîne surprinsă de situația în care se află Adele și își revizuiește opțiunile. Să adopte un copil era ultimul lucru la care se gîndea… 4. Supermenajera de Sophie Kinsella Am citit pentru a nu știu cîta oară romanul Supermenajera din colecția de cărți a lui Sophie Kinsella. Este o carte care oarecum ma impresionat. Deși face parte din categoria cărților de bulevard, colecția CHIC a editurii Polirom, eu o recomand cu plăcere. În această carte, veți face cunoștință cu Samantha Sweeting, o fată de 29 de ani, pe cale să devină asociat la o firmă londoneză prestigioasă de avocatură Carter Spink. În ziua în care urmează să i se comunice dacă va fi numită partener la această firmă, făcîndu-și un pic de ordine în biroul ei, găsește un memo de la un coleg de serviciu, Arnold, în care urma să găsească atașat certificatul de emitere a titlului de credit pentru o companie, Glazerbrooks Ltd, să înregistreze un împrumut. E un memo pe care nu la văzut niciodată și nimeni nu i-a spus. 
Convinsă fiind că a făcut o greșeală impardonabilă, pleacă de la firmă. Merge pe străzile Londrei incapabilă de a mai gîndi, urcă într-un tren în care nu știe unde o ducă, coboară la o stație de care habar nu avea unde coboară și… se trezește la o familie care erau în căutarea unei menajere.
Convinsă fiind că a făcut o greșeală impardonabilă, pleacă de la firmă. Merge pe străzile Londrei incapabilă de a mai gîndi, urcă într-un tren în care nu știe unde o ducă, coboară la o stație de care habar nu avea unde coboară și… se trezește la o familie care erau în căutarea unei menajere.Se angajează pe post de menajeră deși habar nu are să gătească, să coase, să calce haine. Bine, că le învață pe parcurs, fiind ajutată de… mama grădinarului familiei la care lucra. Bine, fără ca să știe stăpînii ce face ea, evident. Viața de menajeră se dovedește a fi tihnită, și nu lipsită de satisfacții. Avea program stabil, orele și week-end-uri libere doar pentru ea, în comparație cu viața pe care o ducea la Carter Spink. A descoperit o nouă viață, și… o iubire.
5. Vacanța lui Rachel de Marian Keyes: Dacă vrei să afli modul de a gândi al unui narcoman… citeşte neapărat această carte.
Nu e o vacanță obișnuită. Este, de fapt, o „vacanță” la o clinică de dezintoxicare. Este vorba despre Rachel Walsh, care, la cei 27 de ani, e internată de părinți la o clinica de dezintoxicare Cloisters. Este o mare fană a distracțiilor și… drogurilor. Originară din Dublin, locuiește în New York, într-un apartament închiriat cu cea mai bună prietenă a ei, Brigit, irlandeză și ea. Consumul de droguri este un rău necesar pentru Rachel, care adesea mințea și fura de la prieteni și colegi pentru a putea să-și cumpere droguri. Permanent, îl mințea pe șeful ei, pretinzînd că e bolnavă, deși în realitate, nu era aşa. Asta pînă într-o zi cînd a luat mai multe pastile, somnifere, pentru că nu putea adormi… 
De aici începe povestea. Brigit, văzînd flaconul de pastile lîngă pat și că Rachel nu se trezește, a sunat la spital. Iar cînd i s-a zis că e dependentă de droguri, acest fapt a deranjat-o, pentru că după cum afirmase și ea, „era o fată din pătura de mijloc a societății, fusese educată la mănăstire, iar droguri nu luam decît în scop recreativ. Și, cu siguranță, oamenii dependenți de droguri erau mult mai slabi.” Poate așa și este. Dar chiar și așa, nu iei droguri în… scop recreativ. 🙂 A fost internată la o clinică de dezintoxicare, unde, Rachel credea că e o „fermă de sănătate” cu jacuzi, masaje, vedete. Citise o „grămadă despre Cloisters și părea un loc minunat. Mă și vedeam petrecînd ore întregi înfășurată într-un prosop din alea mari. Visam la camere pline de abur, la o saună, la masaje, la tratamente cu iarbă de mare, la alge și alte chestii din astea. Mi-am jurat că o să mănînc o mulțime de fructe. Și o să beau găleți de apă. Cel puțin opt pahare pe zi. Ca să se ducă totul din mine, să mă purific. Ar fi fost bine să trăiesc o lună și ceva fără să beau nimic fără droguri.” Pînă la urmă s-a dovedit a fi o mare dezamăgire pentru ea. Acolo fusese internați oameni simpli: unii dependenți de alcool, alții dependenți de mîncare, alții de droguri la fel ca și ea. Și toți au acceptat să fie internați la clinică doar ca să le facă pe plac cuiva…
De aici începe povestea. Brigit, văzînd flaconul de pastile lîngă pat și că Rachel nu se trezește, a sunat la spital. Iar cînd i s-a zis că e dependentă de droguri, acest fapt a deranjat-o, pentru că după cum afirmase și ea, „era o fată din pătura de mijloc a societății, fusese educată la mănăstire, iar droguri nu luam decît în scop recreativ. Și, cu siguranță, oamenii dependenți de droguri erau mult mai slabi.” Poate așa și este. Dar chiar și așa, nu iei droguri în… scop recreativ. 🙂 A fost internată la o clinică de dezintoxicare, unde, Rachel credea că e o „fermă de sănătate” cu jacuzi, masaje, vedete. Citise o „grămadă despre Cloisters și părea un loc minunat. Mă și vedeam petrecînd ore întregi înfășurată într-un prosop din alea mari. Visam la camere pline de abur, la o saună, la masaje, la tratamente cu iarbă de mare, la alge și alte chestii din astea. Mi-am jurat că o să mănînc o mulțime de fructe. Și o să beau găleți de apă. Cel puțin opt pahare pe zi. Ca să se ducă totul din mine, să mă purific. Ar fi fost bine să trăiesc o lună și ceva fără să beau nimic fără droguri.” Pînă la urmă s-a dovedit a fi o mare dezamăgire pentru ea. Acolo fusese internați oameni simpli: unii dependenți de alcool, alții dependenți de mîncare, alții de droguri la fel ca și ea. Și toți au acceptat să fie internați la clinică doar ca să le facă pe plac cuiva… 
Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu 