Unul dintre veteranii Marelui război mondial, unul anume Alexandru, i-a scris soției sale o scrisoare, care nu a ajuns niciodată la ea. Putem presupune că a fost pierdută, deoarece a fost găsită într-unul din locurile de desfășurare a trupelor. În ea, Alexandru a scris că în 1944 era înconjurat de nemți și își aștepta deja moartea: „Stăteam în casă cu un picior rănit, am auzit pașii și vorbirea germană la ușă. Mi-am dat seama că acuși voi muri. Ai noștri erau aproape, dar miza de a fi salvat de ei părea ridicolă. Nu puteam să mă mișc – nu numai pentru că eram rănit, ci și pentru că am nimerit într-un punct stupid. N-a rămas decât să mă rog. Mă pregăteam de moarte din mâna inamicului. M-au văzut totuși – eu m-am speriat, dar n-am încetat să spun rugăciunea. Fascistul brusc a văzut că nu are gloanțe – el a început repede să vorbească despre ceva cu ai săi, însă… ceva nu a mers. S-au grăbit să fugă, aruncând o grenadă la picioarele mele – astfel, ca eu să nu pot ajunge la ea. Dar, mă rugam în continuare… Când am ajuns la ultimele cuvinte ale rugăciunii, am realizat că grenada nu a explodat.”
Este una dintre scrisorile găsite pe câmpuri de luptă. Memoriile nu mint, faptele și cărțile nu mint. În special, prin Credința omului. Trebuie de menționat că omenirea cunoaște mii de astfel de istorii. La fel și cei necredincioși, care nu cunosc această rugă, o folosesc atunci când sunt în momente dificile… Cu ajutorul Tatălui Nostru, s-au pocăit chiar și unii hoți și tâlhari care s-ai întors către Dumnezeu.
Rugăciunea „Tatăl nostru” este considerată pe drept una dintre cele mai importante pentru creștini. Se numește a Domnului, deoarece însuși Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a predat această rugăciune discipolilor săi în Predica de pe munte. Aparent, din primele rânduri aceste cuvinte simple au un sens ascuns. Cu acest text se asociază diferite povești, mai multe fapte reale – despre cea mai făimoasă rugăciune a lumii creștin-ortodoxe.
Textul rugăciunii răsună astfel: + Tatăl nostru din ceruri! Sfințeasă-se Numele tău; Vie Împărăția Ta; Facă-se voia Ta, precum în Cer, așa și pe Pământ! Pâinea noastră cea de toate zilele – Dă-ne nouă astăzi! Și ne iartă greșelile noastre, Precum și noi iertăm greșiților noștri! Și – nu ne lăsa pe noi în ispită! Și, ne izbăvește de cel rău! Căci a Ta este Împărăția, puterea și slava în vecia vieților! Amin! +
+ În numele Tatălui, al Fiului, al Sfântului Duh – Amin!
Catedrala Inaltarea Domnului din Chisinau (foto S.Vizitiu)
Se știe că este unica rugăciune care nu aparține minții umane! Ne-a fost dăruită de Însuși Dumnezeu!
Nu este obligatoru să înveți rugăciunea pe de rost, mai important e să te rogi, spui ce simți în suflet, din inimă, – ea a fost dată de Iisus mai degrabă ca un exemplu. Este o rugăciune universală, în aceste cuvinte au fost adunate practic toate nevoile umane și dorința de a salva sufletul… O poți folosi ca binecuvântare în orice – fapte bune, probleme, soluții; precum și pentru protecție împotriva spiritelor rele și a tot felul de nenorociri. Se cunosc multe istorii reale, atunci când prin această rugăciune miraculoasă a venit Salvarea… Creștini-ortodoxii cred în mod sacru că #rugăciunea #TatălNostru ajută în cele mai dificile clipe, atunci când ne paște vre-un pericol.
Dar puterea rugăciunii se definește nu numai prin suferință. Oamenii trebuie să Creadă, să simtă că Dumnezeu este alături și la nevoie și la bine. Atunci când spui rugăciunea Tatăl Nostru, în fiecare zi, – viața ta, spiritul tău – se umple cu bine și cu lumină! Aprinde o luminare! Crezi sau nu, dar pentru credincioși rugăciunea are o importanță deosebită. – Este miraculoasă! ❤
Anul Nou începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, considerat „păzitor de duhuri rele”. Sfântul Vasile, episcopul Cezareii, este unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini. S-a născut în Pont în jurul anului 329 şi a murit în Cezarea în ziua de 1/14 ianuarie 379. El a depus eforturi susţinute pentru organizarea bisericii şi a luptat pentru drepturile clerului, totodată punând un mare accent pe temeinica pregătire canonică şi spirituală a preoţilor. Pentru credință în Dumnezeu, pentru Tatăl Nostru!
Sfântul Vasile cel Mare a fost păstor al mirenilor, dar şi mare îndrumător al călugărilor. Cele mai vestite cuvântări ale lui, din amvon, sunt tâlcuirile la Cartea Facerii şi tâlcuirile la Cartea Psalmilor. Cât priveşte rânduielile date de el călugărilor, acum 16 veacuri, ele dăinuiesc şi astăzi. Vrednic de însemnat este locul pe care Sfântul Vasile îl dă muncii, alături de rugăciune, în viaţa călugărilor. Cu adevărat, învăţător al mirenilor, el uneşte cuvântul cu fapta, chemând pe cei bogaţi să sprijine aşezămintele creştine întemeiate de el pentru ajutorarea săracilor, a bolnavilor, a tuturor celor slabi şi neputincioşi din cetate. Mai amintim că Sfântul Vasile cel Mare, la fel ca şi Sfântul Ioan Gură de Aur, s-au străduit şi cu înfrumuseţarea şi desăvârşirea Sfintei Liturghii din timpul lor, lăsând Bisericii Răsăritene cele două Liturghii care le poartă numele şi care se săvârşesc în Biserica Ortodoxă până astăzi
Vasile, provine din grecescul basileios, care este în legătură cu basileos, „rege”, „împărat”, „bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius. La noi astăzi e curenta forma Vasile. Feminine ca Vasila sau Vasilca se întâlnesc astăzi destul de rar, fiindu-le preferat mai grațiosul Vasilica. Diminutivele mai frecvente sunt Vasilica ți Sica/Sică.
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se oficiază în Biserica Ortodoxa de zece ori pe an: în primele cinci duminici ale Postului Mare, în joia și sâmbăta din Săptămâna Patimilor, în ajunul Crăciunului și Bobotezei și, desigur, în sărbătoarea care îi este dedicată, în ziua de 14 ianuarie.
În fiecare an, în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, un şir de popoare și locuitori din diferite colțuri ale planetei, care fac parte din biserici ortodoxe, care nu au preluat calendarul Iulian îndreptat, sărbătoresc Revelionul/Anul Nou pe stil vechi sau Ajunul Sfântului Vasile, iar pe data de 14 ianuarie, creştinii ortodocşi de stil vechi îl prăznuiesc pe Sfântul Vasile cel Mare, episcopul Cezareei, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi, totodată, unul dintre cei mai mari teologi creştini. În această zi se citesc rugăciunile Sfântului Vasile, care se citesc foarte rar. După Sfânta Liturghie, care se oficiază de dimineaţă, preotul seamănă credincioşii cu seminţe de grâu sau porumb, dorindu-le sănătate şi prosperare în noul an. Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se săvârşeşte de zece ori pe an, de sărbătorile împărăteşti şi în duminicile din Postul Mare. Decalajul de 13 zile dintre sărbătorile creştinilor ortodocşi pe stil nou şi vechi au apărut în anul 1924, când unii credincioşi au refuzat să adopte calendarul gregorian, menţinându-l pe cel iulian. Anul Nou pe vechi mai este marcat în Armenia, Belarus, Letonia, Ucraina, Kazahstan, Uzbekistan, Georgia, cât şi în unele zone din Elveţia. Tradiţia de a întâmpina Anul Nou pe vechi s-a menţinut, de asemenea, în Serbia şi Muntenegru, deoarece Biserica Ortodoxă Sârbă, la fel ca şi cea Rusă, continuă să trăiască după calendarul iulian.
În satele din Republica Moldova, obiceiurile de Anul Nou pe stil vechi sau sărbătoarea Sfântului Vasile sunt păstrate cu sfinţenie. Astfel, pe 13 ianuarie, înainte să apună soarele, se puneau pe un platou, undeva în casă, 12 legume și fructe, care reprezentau bogăția pământului. De bază era fasolea, pe principiul că sunt multe boabe și atunci înseamnă că va fi un an nou cu mulți bani. Și varza era importantă: cu cât mai multe foi avea, cu atât mai multe rochițe noi va avea fata sau fetele din casă. În această zi, gospodinele pregătesc masa de sărbătoare şi împart dulciuri, nuci şi mere, pentru ca în anul care vine să fie belşug în casă. Tot atunci se cocea un colac mare pentru ,,urătorii” care veneau cu ,,Plugul cel Mare”. Şi încă unul în forma de 8 care se punea la icoană și se ținea până primăvara, de sărbătoarea Sfinților (cei 40 de Mucenici din martie). Conform tradiţiei, pe 13 ianuarie, cete de urători bat la porţi şi umblă din casă în casă cu „Pluguşorul”, pocnind din bice, cu talăngi şi buhai improvizaţi pentru a ura gospodarilor un an bun şi plin de belşug. Cât este încă lumină afară, urează copiii cei mici, câteva ore, după ce se face întuneric, ies la urat copiii mai mari, iar după 12 noaptea umblă adulții, care se deghizează fie în animale, în funcție de ce piei aveau pe acasă (de obicei de capră, mai rar de urs), fie pur și simplu își vopsesc fața cu cenușă, cu cărbune sau cu carioci. Tot în această seară, tinerii îmbrăcaţi în costume naţionale ori mascaţi mai dansează „Ursul” sau „Capra”. În mod tradiţional, la urat mergeau doar bărbaţii şi flăcăii. Cu timpul însă, în cetele de urători s-au strecurat şi fete, iar astăzi practic la urat merg mai ales copiii, atât fete, cât și băieți. Urătorii primesc de la gazde diverse daruri: colaci, dulciuri, nuci, fructe, dar şi bani, ceea ce se presupune că aduce noroc şi belşug în casa gospodarului. Iar a doua zi, pe 14 ianuarie, când este Anul Nou „pe stil vechi”, gospodarii îşi deschid larg porţile pentru a primi cete de semănători. Copiii umblă din casă în casă cu „semănatul” pentru a înmulţi darurile pământului. Ei se duc pe la oameni, aceștia lasă de obicei ușile caselor deschise, și aruncă cu orez sau grâu și strigă: ,,Sănătate nouă și la anul cu sănătate! La anul și la mulți ani!” Alţi copii umblă cu „Sorcova”, fredonând: ,,Sorcova, vesela, Să trăiţi, să-mbătrâniţi: Ca un măr, ca un păr, Ca un fir de trandafir. Tare ca piatra, Iute ca săgeata. Tare ca fierul, Iute ca oţelul. La anul si la multi ani! Nici măcar adulții în acea zi nu ies din casă fără să ia niște semințe în buzunar, este obligatoriu. Și pe la cine te duci în vizită, trebuie să îi ,,semeni¨. Acele semințe se strâng abia seara sau a doua zi și se dau la animale. Este o tradiție care se mai ține în multe case.
Obiceiuri din străvechi care ne minunează și tot odată vrem să credem pentru că dorim minuni, și știm că vor fi bune cu ajutorul bunului Dumnezeu. Tradiţia populară spune că ai noroc dacă prima persoană care întră în casă de 1/14 ianuarie este bărbat. În ziua Sfântului Vasile cel Mare e bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul. Dacă de Sfântul Vasile, după ce te speli pe faţă, te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos în tot anul! 🙂 Totodată, dacă dormi de Sfântul Vasile, rişti să fii leneş tot anul. Se mai spune că dacă ninge, va fi un an îmbelşugat, iar dacă e senin, oamenii vor fi sănătoşi tot restul anului. De Sfântul Vasile se înnoiesc toate, motiv pentru care e bine ca oamenii, în prima zi din an, să-şi pun un gând bun, ca să le meargă bine tot anul. Doamne ajută! Felicitări tuturor oamenilor de omenie, tuturor celor cu numele Vasile, urări de sănătate și pentru tăticul meu Vasile Vizitiu și celor dragi alături! ❤ /Ianuarie 2021 – in amintirea tatalui meu Vasile, Dumnezeu sa-l ierte/
Dacă, cumva a nins mult și omătu-i cât gardul, faceți cărare până la poartă și chemați un vecin la voi ca să petreceți seara amintindu-vă despre vremurile de odinioară, când erați tineri și buieci. Puneți sămburi de bostan pe plită (șparhat) la fript și spuneți povești până hăt spre miezul nopții. Dați lampa în jos sau stingeți-o de tot, deschideți portița de la sobă sau trageți o roată la o parte și lăsați flăcările să joace pe pereți și pe tavan, în voia lor. Nu vă opriți din poveste, deschideți zăgazurile cuvintelor, lăsăți-vă în voia visurilor voastre și depănați-vă mai departe amintirile. Dați drumul gândurilor, lasati-le slobode să hoinărească pe văi și pe dealuri, să zburde prin ninsoare fără opreliști! Sunteți doar voi și gândurile voastre. Asta e tot ce v-a rămas. E bucuria de a trăi și a rămâne simplu! – Să fiți bine! La Multi ani!
„Prin timpuri noi, dar și prin vechi cotloane… Am limpezit de praf mai vechi speranțe, Idei abandonate și uitate…”
Atâta eleganță, frumusețe și inteligență găsim mai rar – toate adunate într-o singură persoană demnă de tot respectul. E și mămică a trei copii – model pentru alte mămici, și soție fericită, Doctor în Sociologie, jurnalistă, scriitoare și blogheriță de succes! Provine din lumea intelectuală a celebrilor personalități basarabene Simion Ghimpu și Veta Ghimpu-Munteanu, da, anume ei sunt părinții Andei Vahnovan. Puterea gândului, concentrarea asupra lucrurilor și faptelor îndeplinite o converg către o energie pozitivă și implicit perfecțiune creatoare a modelelor și poveștilor din blogul recunoscut „Gânduri despletite”, în care Anda ne descoperă, analizează și creează tot ce se face în Viața noastră! Oamenii, nu doar amintirile, iată ce este important, am citit asta din cuvintele ei, se pare că viața este strălucitoare nu doar atunci când învățăm să prețuim clipele, trebuie să apreciem constanța plictisitoare a zilelor noroase, a frunzelor ruginite-n soare. Atunci vom înțelege că asta și este fericirea, că în această lume ea există prin oamenii care sunt mai importanți decât amintirile și impresiile, cu sufletul lor dezgolit și înțeles de noi, ceilalți… Iar vârsta e doar o figură, ea nu determină mintea unei persoane și opiniile sale despre viață. Totul depinde nu de anii trăiți, ci de circumstanțele retrăite în viață. Este o privire pătrunzătoare prin ochii Andei Vahnovan pe care am descoperit-o despletind atent gândurile ei în blogulGanduridespletite sau din postările ei în internet…
Anda Vahnovan – „Am fost un copil născut la oraș, crescut printre betoane, cărți și poezie, școlit în Chișinău și apoi în orașul de suflet – Cluj-Napoca. Sunt împletirea dintre poezie și cântul popular, dintre sensibilitate și stoicism deopotrivă. Rebelă și emotivă în același timp, femeie matură, soție, mama de trei ori, împlinită, ocupată și, cel mai adesea, obosită – dar și copil neastâmpărat în adâncul ființei sunt. Mutată de curând în Anglia, încerc să descopăr o altă lume, dar să rămân aceeași – curioasă și fără stare – mereu în căutarea fericirii pierdute de copil…”
Părinții nu i-au impus operele lor să le citească sau să le asculte, niciodată n-au insistat. Știau că cu timpul Anda va ajunge la ele. Atunci când după absolvirea unui an școlar prin casă se cânta „Iubiți învățători”, Anda credea că e piesa lui Ion Suruceanu, așa îi spuse ea lui tatăl său, și fu foarte surprinsă când auzi că, de fapt, el, tatăl ei Simion Ghimpu, este autorul! – „El a zâmbit larg atunci și mi-a zis că e „a lui”, cu o mare satisfacție. Mie îmi era ciudă că nu știam, că m-aș fi lăudat copiilor, evident. Asta se întâmpla pe la zece ani ai mei. Pe celelalte le știam din piesele care pe atunci răsunau peste tot. Le știam pe de rost… Mama cânta cântece populare care pe atunci nu ne interesau prea mult. Însă toate concertele erau urmărite din culise, uneori chiar și din scenă, pentru că mă îmbrăcau în costum național și în opinci și mă urcau și pe mine în scenă, îmi părea un spectacol fascinant de voci, de costume, de instrumente muzicale, căciuli de cârlan și chimiruri. Era o nebunie frumoasa!”
Preferata ei piesă rămâne a fi ”Nu mă chema” (Simion Ghimpu) cântată de Nina Krulikovski.
Anda este mândră de părinții care i-au fost hărăziți de Dumnezeu, de realizările lor, a încercat, totuși, într-o anumită etapă a vieții, să nu ”profite” de numele lor, ci să se afirme independent de ei. Așa spune ea: „Meritul lor nu este și al meu. Realizările lor nu sunt și ale mele. Poți să fii mândru de origini, dar nu poți să te lauzi doar cu ce au scris, publicat și realizat ei. Probabil aici vor găsi mulți cititori răspunsul la faptul că nu îmi afișez numele de Anda-Cristina Ghimpu, cum am fost până să mă căsătoresc, ci prefer să mă fac auzită cu numele de Anda Vahnovan. Este un exercițiu, poate, sau o ambiție de a fi pe cont propriu.”
De altfel, independentă Anda a fost de mică: mergea singurică la școală, și la cea de muzică „A. Stârcea”, la Centrul de Creație la secția Folclor și mai apoi la facultate. Părinții n-au „sufocat-o” cu prea multă grijă, i-au oferit libertatea de a hoinări, precum spune ea, cât e ziua de mare printre blocuri, pe malul lacului „în formă de 8” de la sectorul Botanica din Chișinău, prin Grădina Zoologică de la Porțile orașului unde ea se strecura printre găurile gardului! N-a evitat nici lanurile culturilor de la Institutul de Agronomie unde urmărea cum își leapădă șopârlele coada prin iarbă!
„Mereu am avut nevoie de această libertate a pasului, dar mai ales a gândului.”
Și-atunci când a simțit că erau prea multe gânduri adunate și se crease un „iureș amețitor în cap”, cu ajutorul soțului și spre dezamăgirea copiilor, care știau că își revendică, de fapt, timp pentru scris, Anda a lansat blogul: „Nu putea să se numească altfel decât ”gânduri despletite”. „Mă reprezintă.” Scriind, a înțeles că este și tata în acele gânduri, „mai prezent decât îmi imaginam”, este și mama, „cu dorința ei nestăvilită de cunoaștere” și multe alte amintiri care începuseră să iasă la lumină neașteptat chiar și pentru ea…
Dragostea. Soțul Andei e avocat, din Bălți. S-au cunoscut în anii de studenție la Cluj. Și la ziua ei de 18 ani a învitat-o la dans și, de-atunci ei tot dansează. El mereu călătorește, e „între avioane și țări”, „asta condimentează relația lor de dragoste timp de 23 de ani”. Soțului Anda i-a dedicat versurile „La celălalt capăt al anilor” postat în blogul ei. Este dragostea ei de-o viață…
„Indiferent de voința noastră, toate se sedimentează undeva în colțurile minții, dar mai ales a inimii. Circulă în circuitul lor intern prin artere și lovesc în miezul inimii. Și atunci ies pe hârtie. Și străbunica mea, care a avut putere să își aștepte soțul plecat în război mai bine de 60 de ani, și nașa mea care ajunsese în Siberia la construcția BAM-ului de atunci și la care îmi petreceam verile, și trădarea unor apropiați, care doare și Clujul care mi-a fost mamă adoptivă și de care mi-e dor, așadar nu sunt numai trăirile mele. Cu astea din urmă am luptat cel mai mult până să se lase conturate pe foaie. E mai greu când sunt ale tale.”
Soții Vovc, Anda Vahnovan și Tatiana Tibuleac
Impresii despre cărți.
Anda recunoaște că pentru ea cărțile sunt viața însăși. Le citea de mică, scrise cu grafie latină, aduse de tata de la librăria ”Drujba” din Moscova, chiar și dacă grafia aceasta era străină colegilor ei. Citea cărțile recomandate de tata în vacanțe, câte o sută de pagini pe zi, doar ca să îi permită să iasă afară. Nu era nevoie să o roage mult, Anda le citea cu multă pasiune, și pentru că ea deja „prinsese microbul”.
Marele secret
Între timp, Anda descoperise din cărțile „alea care nu sunt pentru vârsta ta” de genul ”Milyi drug” (”Bel Ami”) de Guy de Maupassant, pe care o citise pe ascuns în limba rusă, „Călărețul fără cap” de Thomas Reid Mayne, ”Manon Lescaut” de Abatele Prevost, pe care a adus-o și la Londra, de altfel, pentru că îi amintește de acei ani, în care simțea adrenalina atunci când auzea după ușă pași care se îndreptau spre baie, iar ea credea că vine mama sau tata să vadă dacă doarme, adică nu cumva s-o prindă citind acele cărți „păcătoase”…
Adormea cu cartea și cu țârâitul greierilor, care la fel urmează să apară în versurile ei. Adora să prindă zorile privind spre Porțile orașului (Chișinău) și acest lucru îl făcea zilnic de la geamul său. Ultima imagine înainte de a pleca în Europa este una imprimată pe hârtie care surprinde Porțile Chișinăului, dar și acea geantă mare de rafie „plină ochi” cu care a și pornit la cei 17 ani ai ei la Cluj.
Versurile au bulversat-o mereu și mult. O strofă dintr-un cântec, un vers prins de la televizor pe care le prindea cu coada urechii; cele de-ale lui Boris Pasternak, Sergei Esenin, Iosif Brodsky, Anna Ahmatova, Marina Țvetayeva (pe-atunci, canale românești încă nu prindeam) îi răsunau în urechi zile întregi. În casă Anda îi citea pe Lucian Blaga, Mihai Eminescu, George Bacovia, Tudor Arghezi și Octavian Goga, iar pe ascuns îl citea pe N. Minulescu. Casa mereu era plină de poeți și scriitori, actori și muzicieni cu vioara, ce cântau în bucătărie până dimineața. Veneau și acordeoniștii, colegii mamei de la „Tălăncuța” cu ocarina, fluierul și cobza!
„Am avut norocul să vină scena în casa noastră și nu invers”. Tata recita, mama cânta, prietenii lor recitau din versurile lor. „Acolo m-am plămădit, de-acolo se revarsă toată atitudinea mea în prezent”. Anda nu poate uita perioada de după anul 1989, atunci când scriitorii care-i vizitau tot mai des se plângeau de lipsuri, de problemele fără soluții. Nu poate uita nici acele ajutoare umanitare oferite de Uniunea scriitorilor, ambalate în kilograme de zahăr, orez sau făină de grâu. Toate acestea i-au produs o amintire tristă în paralel de lumea literară din Moldova.
Citește dintotdeauna. După o lungă pauză în care și-a crescut cei trei copii ai săi, fără ajutoare, apropos, Anda a revenit mai activ la lectura cărților și cu „mai mare sete”. Poate citi trei-patru cărți odată. Chiar și în aceste clipe, adulmecă finalul „Solenoid” de Mircea Cărtărescu, acest scriitor Anda îl adoră și arde de nerăbdare să procure cartea lui nou-lansată „Melancolia”. Recent a finisat cartea lui Guzeley Iahina despre deportări „Zulheia deschide ochii” descoperind de altfel multe paralele cu cartea Lilianei Corobcă „La capătul drumului”, cu care a fost la întâlnire în Londra. La fel, recent, a devorat volumul „Scara lui Iacob” de Ludmila Ulitskaia. Pe noptieră sunt și Elif Shafak „Cele trei fiice ale Evei”, Michel Houellebecq „Platforma”, dar și multe alte cărți care așteaptă să fie finisate și pe care Anda uneori le lecturează după starea ei de spirit. Intenționat nu pomenește de cărțile autorilor autohtoni, pentru că acestea trebuie să fie citite de toți cei din Moldova încă din tinerețe – V. Beșleagă, N. Esinencu, P. Cărare, A. Busuioc, N. Dabija, V. Vasilachi, P. Goma, G. Vieru, L. Lari, D. Matcovschi, E. Tarlapan, E. Cioclea cât și mulți alții.
„Înainte de a cunoaște alte lumi, cunoaște-ți-o prima pe a ta de acasă. Rădăcina!”
„Avem însă și obligația morală să ne susținem autorii contemporani și să le cumpărăm cărțile – Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Iulian Ciocan sau Doru Ciocanu, Liliana Corobcă și Tatiana Țîbuleac (marea surpriză și mândrie deopotrivă), Emanuela Iurchin, Olga Căpățână, Mihaela Perciun, Antonina Sârbu și Alexandru Bordeian, Pavel Păduraru, Frații Vakulovski, Moni Stănilă și Vitalie Vovc.
La fel, Anda Vahnovan îi recomandă pe Emil Brumaru, Nicolae Popa, Irina Nechit, Nicolae Tzone, Radmila Popovici, Maria Pilchin, Igor Guzun și Paula Erizanu, Victor Țvetov și Vica Demici, scriitorii… Lista ar putea continua mult și Anda își face griji să nu fi uitat de cineva…
„Doar că, din păcate, nu știu de ce preferăm să nu citim autorii noștri. Ori ei cel mai mult au nevoie de feed-back și mai ales de susținerea cititorilor, într-o țară în care scrisul nu poate acoperi nici măcar coșul minim de consum. Este penibil, știu. Am avut tată poet și știu cât este de umilitoare situația. Eu am trecut un pic și de etapa când citeam doar autorii moldoveni sau români, atunci când m-am mutat în Londra și mi-am dorit să înțeleg un pic mai bine realitățile din România, în care am locuit mai bine de 20 de ani. Atunci am citit foarte mulți scriitori români, descoperind unii autori plini de forță, precum este Radu Vancu, Dan Coman, Claudiu Komartin, Constantin Abăluță și Octavian Soviany sau mai recent descoperite de mine: Diana Geacăr, Carmen Secere și Ioana Vintilă. Sau dacă vorbim despre proză – Gabriela Adameșteanu, Simona Antonescu, Svetlana Cârstean, Adriana Bittel, Matei Visniec, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Andreea Răsuceanu, Doina Rusti, Gelu Diaconu, Ana Barton și Petronela Rotar și aici lista poate să continue la nesfârşit. Acum însă multiculturalitatea Londoneză mă îndeamnă să citesc autori cât mai diverși, pentru a înțelege mai bine alte lumi.”
„Norocul meu a fost să descopăr aici la bibliotecă o varietate nemaipomenită de carte. Cu poezia relația este însă de altă natură. Una perpetuă. Poezia o citesc mereu și chiar și atunci când termin o carte revin la ea constant. Am mii de semne multicolore lipite lângă unele imagini, gânduri sau metafore. E ca un perpetuum mobile. Mi-e greu să le mai găsesc loc lângă pat cărților de versuri, pe care nu le mai pun la loc pe raft.
De altfel, lumea cărților este cel mai sănătos drog – te poartă în înălțimi nebănuite unde poate ajunge uneori numai gândul. Atunci când îl lași despletit.”
Copiii Andei. Foto: Angela Gutu
Să nu uităm însă de blogurile autorilor enumerați mai sus pe care îi urmăresc constant, cât și blogul lui Gheorghe Erizanu, Leo Butnaru și a lui Liviu Antonesei. Mai citesc povești și pe blogul Corinei Ozon și a Liliei Calancea, a Zinei Zen dar și a altor blogerițe tinere pentru că mi-s dragi și unele apropiate sufletului meu…”
Alte expresii de Anda Vahnovan:
~ Literatura va uni malurile si le va transforma intr-un singur poem. Intregit.
~ Ce poate fi mai frumos decat sa auzi poeziile recitate de noile generatii!
~ Rămân singură cu mine. Momente rare. Un fel de fericire. Asta până mă privesc în oglinda de la mașină și zâmbetul se evaporă pe loc. Cuta străbate obraznic fața în continuare, fără pic de rușine față de crema mea scumpă și de eforturile mele lăuntrice. Atunci, am zărit cu coada ochiului, gândirea mea pozitivă, trecând în viteză pe bicicletă, tinerică și cu buline pe fustă, fix pe lângă mine…
~„ Astazi ar fi implinit 80 de ani.
Ar fi fost multa lume, masa plina cu cirese si liliac. Glume, ironii, amintiri si neaparta la final era sa zica ”Iar acum sotia mea va va interpreta ”Spune mama cui m-ai dat””, piesa lui preferata care facea inimile tandari. Acum simt si eu acest cantec. Si inteleg si de ce lacrima lumea in jurul mesei. Mi se opreste un nod in gat. A rezistat celor 11 chimioterapii cu o rabdare de nebanuit. Nu i-am zis ce a avut pana in ultimul moment, desi privirea lui imi spunea totul.
Inima. Ea nu il lasa sa moara si cand nu mai avea cu ce respira deja. Se impotrivea sa renunte.
Haul din ultimile noastre discutii, abia soptite prin masca de oxigen mi s-a intiparit pe timpan. Hau a ramas si in inima mea dupa plecarea lui” (despre tata) – Te iubesc, tata!!!!
~„ Din cand in cand e cazul. Elibrarea de tot ce nu e al nostru. Ce ne sugruma. Ce nu ne lasa sa fim ce am fi vrut. Din neputinta sau din inconstienta. Lasitate sau ignoranta. E necesar. Chiar vital. Altfel e gustul aerului curat.” #duminicaezidepoezie
~ „La început ne-am înfuriat
am sperat, ne-am rugat
apoi ne-am resemnat”. (Hău, Anda Vahnovan)
~ „moldovencele – mereu grăbite/ vorbind tare pe skype și pe messenger în transportul public uită că /o parte dintre pasageri le înțeleg vorba”
~ „Am colorat prin podul conștiinței
Cu-albastrul viselor și-a dulcei regăsirii,
A propriei ființe, dar și-a vieții,
Ce prinde zbor pe aripa iubirii.”
~ „Cand in ziua de azi mai intalnesti oameni pasionati de poezie, oameni care se aduna in fiecare duminica la Tramvaiul Douășase ca sa citeasca versuri si proza, oameni care traduc autori din toate limbile si de pe toate continentele, nu poti decat sa ii admiri de la distanta si sa le incurajezi ambitia.”
~ „Știu că atunci când voi fi deja bătrână, sclerozată, cu Alzheimer, reumatică și osteoporotică, sau cât de teafără voi mai fi pe atunci, nu o să mă vreți nimeni pe capul vostru. O babă nebună nu trebuie nimănui. Am înțeles asta și atunci când am asistat la o discuție dintre o mamă și ai ei doi fii, care își exprima marea dilemă: ”Când o să moară tatăl vostru, eu la care dintre voi să mă mut?” Suspansul și disperarea din ochii copiilor au vorbit despre multe. Umorul unuia dintre ei a detensionat atmosfera, spunându-i:”Mamă, tu să te decizi mai repede la care, că de nu, noi, ne-om mai bate pentru tine!” Am râs doar eu. Acum nu îmi mai vine a râde când îmi amintesc cazul.”
Câteva mențiuni de la prieteni despre Anda și opera ei literară:
~ Angela Gutu Cristina, (Anda Vahnovan) versurile astea sunt printre cele mai dragi mie ! Tu mi-ai citit gandurile ori noi toti avem aceleasi frici,obsesii, doar nu toti sunt inzestrati cu talent ca al tau, ca sa le pui atat de bine pe …rafturi ? Daca ai sti cat de speciala esti !!! Vreau sa stii asta
~ Lilly Istrate Au pătruns adînc aceste versuri…daca am avea curaj si posibilitate uneori să facem aceasta curâțenie spirituală…lumea ar fi mai sinceră,mai aproape…
~ Ludmila Bunica Respect si admiratie, Anda! Scrii deosebit de frumos, de profund! Patruzeci de ani inseamna ,DOAR, varsta de cea mai frumoasa, de mai constienta si mai tandra tinerete!
~ Mariana Jolondcovschi Anda, pe mine altceva mă interesează. Tu când? Copii frumoși ai făcut și crescut, blog ți-ai tras… Mereu îmi face plăcere să citesc ceea ce scrii, dar parcă tare aș vrea să am în colecția mea și o carte cu autograful tău.
~ Maricica Munteanu Atâta profunzime într-un Suflețel atât de plăpând…
~ Mihai Ghimpu “Este mai degrabă o formă de exprimare a preaplinului. De dezlegare a nodurilor interioare. De căutare a esenței. De reflecție, de acceptare. De asumare și de împăcare. Este acea pastilă de urgență, de cele mai multe ori, salvatoare pentru mine, cu efect imediat atunci când ”nu se mai poate”. Acel defibrilator vital în anumite momente de cotitură. Scriind, m-am împăcat cu multe, dar cel mai important e că m-am împăcat cu mine însămi în primul rând. Și de aici toată liniștea venită spre acești 40. Proza oferă tratament pe termen mai îndelungat, iar farmecul unui vers este anume forța comprimată acestuia..” Felicitari! Mulți ani și multă inspirație, că hârtie și creioane sunt și în Chișinău.
~ Vitalie Vovc „excelent! un instantaneu plin de culoare si emotie!”
~ Luminita MezinAnda Vahnovan,, ati reusit un tablou foarte cromatic si, unde mai pui, ca actorii nici macar nu sunt actori
~ Constantin Brinza Dudu Ce bine ai surprins, cu rafinament si in detaliu, o secvență obișnuită din mozaicul „vietii londoneze” !
Surse inspirate despre Anda-Cristina Vahnovan (Ghimpu) – blogger, jurnalist, Doctor în sociologie:
Am o atitudine ambivalentă pentru această sărbătoare. Te pregătești, te tot pregătești, ești gata, bine-dispus. Iar apoi, după ce bat clopotele anului nou, – brusc vine un sentiment de goliciune. Aștepți douăsprezece ore, arunci foițele arse cu dorințe în cupa cu șampanie, bei toate acestea, și nimic nu se schimbă, și tu, continui să mănânci salata ta cu crabi… În copilărie, ardeam de nerăbdare în ajunul Nașterii Domnului, Sfântului Nicolae sau a Revelionului cu Moș Gerilă care venea la noi, cu cadouri în fiecare an, – eu aveam vise frumoase și credeam în viitorul luminos, la fel ca Cenușăreasa din povești… Credeam cu disperare în prinți şi minuni, continui… să cred, probabil, pentru că așa mi-e firea…
Eu ador ajunul, sau anticiparea Anului Nou, – două săptămâni înainte sunt cele mai distractive și uneori mai fericite decât evenimentul și cele zece zile care urmează după ciocnirea cupelor cu șampanie, – ca de obicei, continui să cred că miracolele se vor săvârși în fine… Da, eu continui să mă simt fericită. Vreau să fie nu mai rău decât este acum. Vreau pace pe acest pământ, și ca copiii noștri și părinții lor să fie sănătoși și fericiți! Să dea norocul și binecuvântarea peste ei. – Să fie mai bine? Unde mai bine în țara noastră?! Banal, dar, din nou, nu ne împiedică nimic să repetăm și să ne rugăm: Important, este ca toată lumea să fie sănătoasă și unită! …Trecu un an, nici n-am reușit să privesc în urmă. Ramasă doar o coală-n calendar… Cu un trecut, în care nu ne mai întoarcem, și-n urmă, va sclipi o zare rece sau un spray cu amintiri de cei plecați la Domnul… Cuiva donate fericire sau durere, cine știe… Luați prin lacrimi, suferințe careva, și cineva întors-au cu… speranțe și iubire…
Trecu un an, mi-a stat un pic mai trist. Cu trecerea anilor, devine tot mai trist, pentru că te maturizezi și începi să conștiințizezi realitatea… Să-ți i-ei adio de la ani e foarte greu, probabil… Să ierți e și mai greu… Și, neprivind în urmă, timpul a fugit… Și doar, un fum cu ceață… undeva departe… Plecat un an, îngenuncheat în urmă. Și iată, Anul Nou în prag. Și noi, atât de mari, maturi, bătrâni sau cum mai vreți, – în continuare credem în minuni, ca mici copii naivi… Dar credem, vrem să credem și cu disperare, cu ardoare, dorințe noi, ne ținem de orice firicel norocos… Așa că în ajun, dorim miracole. Și vor fi… Va fi un an bun trimis de Dumnezeu. Cred, că este decis deja… în ceruri…
+ Principalul, e să continuați să credeți în minuni. În Dumnezeu! + Pentru cineva dificil și trist, iar pentru unii, – de succes și fericit. Astfel, va fi întotdeauna. Dar în ajun de An Nou… încărcați într-o traistă toate cele inutile și neimportante. Lăsați-le în urmă, după prag. De Anul nou, ca în povești chiar există multe miracole… Cu tot confortul, cu noroc, bună dispoziție, fericire și bunătate, vă doresc să credeți… Doar să credeți! Ce va urma, vedeți!.. Crăciunul, Revelionul, Nașterea Domnului, Boboteaza, Sfântul Nicolae…
Sărbătorile de iarnă la noi încep de la Sf. Nicolae, pe stil nou (6 decembrie), apoi Sf. Andrei (13 decembrie) şi ţin până la Sf. Ioan Botezătorul (20 ianuarie). Este o îmbinare de tradiţii, obiceiuri şi datini – unele venite din perioada precreştină – cu sărbători religioase creştine. Aceste sărbători dau un farmec aparte anotimpului friguros, aducând bucurie, veselie, dar şi mister şi trăiri spirituale.
Sfântul Andrei este cel, ce a propovăduit Evanghelia în ținuturile Sciției și Traciei. Este o sărbătoare religioasă, pe lângă care au loc o serie de practici tradiţionale (unele venind de la daci), cum ar fi: frecatul uşilor şi a ferestrelor cu usturoi (pentru a nu pătrunde spiritele rele), punerea grâului la încolţit (pentru a prevesti recolta anului viitor), ritualuri făcute de către fetele tinere, pentru a-şi visa ursitul.
Sfântul Nicolae, sărbătorit de creștinii ortodocși pe stil vechi (19 decembrie), considerat ocrotitorul săracilor, este cel care, transformat în „Moş Nicolae”, aduce daruri copiilor. Aceştia îşi pregătesc de cu seară ghetuţele, în care Moşul vă pune darurile. Pentru cei care nu au fost cuminţi, Moşul va aduce o „nuieluşă”, care şi ea, peste timp, a căpătat statut de jucărie.
Crăciunul (Naşterea Domnului pe stil nou) este cea mai importantă sărbătoare creştină a iernii, dar înainte însă, se sărbătorește Ajunul Crăciunului (24 decembrie). În dimineaţa acestei zile (în unele zone cu o seară înainte), cete de copii umblă de la casă în casă, cu Colindul. Pentru colindele, cântate în noapte, pe la uşi, pe la fereşti, copiii primesc covrigi, colaci, turte, mere, nuci şi tot felul de alte daruri. Pe lângă cetele de copii, sunt şi preoţi, care merg cu icoane în braţe din casă în casă, pentru a stropi cu aghiasmă locuințele oamenilor şi a anunţa prin cântec, „Naşterea Domnului Iisus Hristos”.
În Ajun, se împodobeşte bradul şi se pregătesc darurile, ce vor fi aduse de Moş Crăciun. Acesta „va intra pe hornul sobei cu desaga plină de cadouri”. Colindele răsună în toată ţara, până în ziua de Crăciun (25 decembrie). Fie ele religioase, sau laice, colindele creează o atmosferă încărcată de spirit şi mister, dar şi de bucurie şi stare de bine. Copiii în cete mici umblă cu Steaua, simbol al stelei, ce i-a călăuzit pe cei „Trei Magi de la Răsărit”, în căutarea pruncului Iisus.
Urmează apoi, practic, cea mai așteptată sărbătoare de iarnă, Anul Nou (31 decembrie – 1 ianuarie). Cercetătorii văd în obiceiurile populare, care se desfăşoară în această perioadă, ritualuri de renovare simbolică a lumii, de alungare a spiritelor rele, sau de divinaţie. Un complex de ceremonii şi superstiţii, care fac din această perioadă a anului una dintre cele mai bogate în datini populare, o perioadă de trecere între două cicluri de vegetaţie sau de muncă, al cărui prag îl constituie Anul Nou.
Aşa cum Crăciunul este dominat de colinde, Anul Nou este marcat de „Urături”, făcute prin intermediul mai multor ritualuri populare: Pluguşorul, Sorcova, Buhaiul, Vasilca, jocuri mimice cu măști de animale (Capra, Ursul, Căluțul, Berbecul, Cerbul, Cocoșul), sau personaje ţărăneşti. Nu lipsesc nici colindele, dar acestea au acum alt rol, de vestire a înnoirii anului. Sunt obiceiuri, care încă se păstrează, poate datorită caracterului lor spectacular, dar şi datorită prilejului de a petrece.
Cununa sărbătorilor, dar mai ales a petrecerilor, este Revelionul, sărbătoare laică, plină de mese îmbelşugate, petreceri şi distracţii deosebite. A doua zi copii cu sorcove frumos ornate, merg cu semănatul: „Să trăiţi/ să-nfloriţi/ ca merii, / ca perii, / în mijlocul verii, / ca toamna cea bogată / de toate îndestulată! La anul și la mulți ani!”.
Urmează apoi Crăciunul pe stil vechi (7 ianuarie). Înainte de Crăciun se ține un post de 6 săptămâni. Pe masa de Crăciun sunt nelipsite cozonacul, sarmalele, piftia, cârnați de porc și vinul roșu, se mai mănâncă și mămăligă. Cete de băieți umblă cu colindatul.
La 14 ianuarie creștinii ortodocși marchează Sfântul Vasile (Anul Nou pe stil vechi). Conform tradiţiei, în ajun de Sf. Vasile cete de urători, mascaţi în Capra sau Pluguşorul, pornesc pe la casele oamenilor cu uratul. Gospodinele se pregătesc din timp să întâmpine urătorii cu tot ce au mai bun, dulciuri, mere şi, nu în ultimul rând, bani. În dimineaţa de 14 ianuarie copiii merg cu Semănatul sau Sorcova, aruncând cu boabe de grâu, grăunţe de păpuşoi, ovăz şi binecuvântează familia. Seminţele, aruncate în ogradă sau locuinţă simbolizează credinţa într-un an mai prosper şi o roadă bogată.
Urmează, pe 19 ianuarie, Boboteaza (Botezul Domnului). Este o sărbătoare religioasă, preoții sfinţesc apa la biserică, iar oamenii o poartă acasă și stropesc gospodăriile, obiecte, animale.
Ciclul sărbătorilor de iarnă se încheie pe 20 ianuarie, cu Sfântul Ioan Botezătorul, cel, ce l-a botezat pe Domnul Iisus Hristos în apele Iordanului. Se spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ion, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă, pentru a fi feriţi de boli pe tot parcursul anului. De asemenea, conform tradiţiei populare, se spune că după Sfântul Ion ”se botează gerul”, adică temperaturile încep să crească.
Așadar, sărbătorile de iarnă oferă acestui anotimp un farmec aparte , de aceea în sufletele fiecărui om , iarna este asociată cu o perioadă magică, cu începerea unui nou an, cu veselie și dispoziție bună și posibilitatea de a-și aduce aminte de sărbătorile din copilărie,de Moș Crăciun și de cele mai miraculoase momente petrecute în preajma oamenilor dragi.
De ce un om este astfel, şi altul – deloc aşa? Îi dai unuia la bot – el va plânge, şi la altul numai să încerci să ridici mâina, că singur vei fi doborât la pământ, cu nasul zdrobit. Oamenii educaţi spun că caracterul este determinat de gene. De exemplu, dacă ai moştenit de la vre-un strămoş genul linguşitor, atunci poţi tu să-ţi urăşti din toată inima şeful, – oricum îl vei linguşi, chiar așa! Şi dacă genele îţi ordonă pasiunea pentru tehnică sau mașinuțe, atunci cu orice ocazie tu te vei băga sub maşină, şi ore întregi vei petrece cu cheiţele şi alte instrumente murdare acolo.
Mai există Pasiunea. Una în general, de neînţeles. Chiar şi oamenii de ştiinţă discută mult pentru a argumenta dacă există acest fenomen sau nu. Cică pasiunea este o caracteristică dominantă pentru realităţile care se petrec în viaţă de zi cu zi, şi obiectivele, în special, politica, – apar anume din pasiunile acestor persoane, şi nu doar din caracterele lor. Între timp, în realitate, există multe evenimente, care explică logic parvenirea sau crearea lor anume din pasiune… Mă credeţi, nu? Fiţi atenţi la unele persoane, urmăriţi-le pasiunile, şi dacă le cunoaşteţi firea și calităţile, veţi fi uimiţi de ceea ce veți descoperi, de fapt… Da, pasiunea este o caracteristică dominantă, o tendinţă, dorinţă interioară indestructibilă pentru realizarea unui scop, adesea iluzoriu. Poate fi conştientă, dar unele cazuri ne arată că poate fi, mai des, inconştientă. Uneori acest obiectiv a unui individ pasionat este mai important decât viaţa lui proprie, şi cu atât mai mult, decât viaţa şi fericirea celor de alături. Și apoi, te mai miri de unde apare teroarea…
Să vă spun o poveste reală despre doi fraţi. Trăiau odată Dumitru şi Miricu, unul cu un an mai mare decât altul, şi la exterior arătau practic identici. Dar iată, caracterele lor… Cel mai mare, Dumitru era calm şi grijului, iar Miricu mereu se lupta cu cineva, ba sărea la bătaie, ba era într-o organizaţie antisovietică (din subsol): părinţii l-au scos de urechi în ultima clipă. Alţii ca el nimereau care la închisoare, care la nebuni… Apoi, Miricu a decis să plece în Israel şi atâta le-a bătut capul părinţilor ca să-i dea acordul oficial, că ei erau deja bucuroşi să scape de el. În Israel Miricu a făcut armata, a absolvit universitatea şi a devenit cartograf cu diplomă. Dar de lucru şi-a găsit anume în Canada, unde s-a şi căsătorit cu o canadiană de origine chineză, între expediţii a făcut trei copii, în acelaşi timp, a cutreierat şi a urcat aproape în toată Columbia de Nord şi prin părţile muntoase din Alberia, după ce s-a deplasat în Africa, unde a fost muscat de o insectă dăunătoare direct la ochi. Ochiul a fost tratat, şi în cele din urmă, Miricu s-a stabilit cu familia lui la Ottava, lucrând în Institutul de cercetare şi periodic se deplasa la conferinţele ştiinţifice internaţionale.
Astfel, a ajuns Miricu la Chişinău cu o călătorie pe timp de o săptămână şi, pentru prima oară de mulţi ani şi-a întâlnit fratele şi părinţii îmbătrâniţi. Dumitru, de asemenea, a devenit om de ştiinţă, doar că în istorie. Nu s-a căsătorit, locuia la fel ca înainte cu părinţii, a devenit un amărât şi pleşuv, şi alături de sprintenul Miricu, bronzat de soarele muntean de la schiatul regulat, arăta ca un bătrân, deşi era doar cu un an mai mare decât fratele lui. Chiar înainte de plecarea lui Miricu în Israel, fraţii duceau mereu dispute despre viitorul URSS. Miricu spunea:’’Nu ştiu ce va fi, dar totul este atât de spurcat, că vreau mai repede să fug de aici’’. Dumitru l-a contrazis:’’Procesele istorice sunt ciclice. Emigrând, tu te vei înfunda în glodul social. Urcarea mai sus va dura mult şi îţi va lua ani întregi din viaţă. Între timp, perioada de declin al URSS în mod obişnuit va fi înlocuită cu o creştere considerabilă. Este posibil că aici va fi mult mai bine decât în Occident, deoarece alternativa ciclurilor istorice se contrazice vădit. Astfel, eu doar stând liniştit mă voi regăsi într-o ţară puternică şi prosperă’’.
Azi. Fraţii luau masa în restaurantul ’’Pegas’’ şi discutau:
– Vezi, la noi, traiul nu e mai prost ca la voi, – a spus Dumitru
– De unde ştii tu, cum e la noi? – s-a uimit Miricu. – N-ai fost niciodată peste hotare.
– Păi, există cărţi, metode academice de studii
– Ei bine, bine… – Ochiul muscat a lui Miricu s-a îngustat şi mai mult. – Totuşi, eu îţi voi trimite invitaţie în Israel şi îţi voi achita călătoria şi drumul. Vino în vizită, că aşa şi vei muri nevăzând nimic.
Peste jumătate de an Miricu îl sună pe Dumitru:
– Ai primit invitaţia mea?
– Demult.
– Dar paşaportul străin l-ai făcut?
– Încă nu.
– Ce aştepţi? Ai mult de lucru?
– Ba nu, catedra noastră a fost lichidată, şi bugetul institutului – cu totul emaciat
– Ei, şi ce faci atunci?
– Stau întins pe canapea şi visez la Canada…
Iaca stau şi eu şi mă gândesc, parcă sunt ei fraţi dintr-o mamă şi tată, însă atât de diferiţi! De ce oare? Poate o fi vre-unul dintre ei mutant? Interesant, care exact?
Eu, azi, atunci când traversam drumul, am văzut o bunicuță cu multe pungi cu cumpărături. Ea a încercat încet să traverseze pietonala, dar, din cauza traficului intensiv, nu reușea. Cu toate că eu eram deja la jumătate de drum spre partea opusă, totuși am decis să mă întorc. Am ajutat-o pe bunicuță, luând-o de mâină, și cu altă mâină – pungile, am petrecut-o până la stație și am ajutat-o să se așeze în troleibuz. Dar, după zece minute am realizat, că împreună cu pungile ei, am dat și pachetul meu, în care erau produse alimentare. Poate așa a fost planificat de cel de sus? Știți, nu mi-a părut rău de loc, – am făcut două lucruri bune dintr-o dată… ❤
Și ce va fi Mâine? Iar mâine va veni Toamna! Și o altă pagină ruptă din tristețe se va transforma cu nerăbdare într-un vânt rece, se va învârti ca un viscol, refrigerată și disperată, în căutarea siguranței… Ce să-i faci, sunt capriciile unei naturi capricioase și alintate…
Și ce va fi Vara? – Iar vara va pleca pe-un timp, se va ascunde într-un nor cu ploi torențiale și până la primăvară, va adormi ca un carou mov de levănțică pe dealuri tihnită… Foarte tihnită… Da, vara e plină de misterioase locuri și momente fabuloase… ❤
Și ce va fi cu Soarele? Iar soarele mereu va străluci pentru noi, dar nu la fel ca lumina primăverii. Va fi greu s-o găsim pe-o vreme rea atunci când se ascunde în spatele norilor, ca un munte… ❤ Și ce se va întâmpla cu Noi? Iar cu noi va rămâne ploaia… Va podidi pe acoperiș privind în fereastra noastră, iar acolo brusc și Iarna… Tu o aștepți cu nerăbdare, cu revelionul noilor speranțe și împliniri… Un mod de viață în care totul se schimbă ca-n poveste, ca o vrajă mult așteptata cu minuni într-un film multicolor… ❤ Și ce va întâmpla cu Lumea? Va fi bine, altfel, nu are încotro… Va decola în sus sau jos, ca un timp variabil. Pagina ruptă se va transforma cu nerăbdare…Tu, o filă verde ca un bilețel norocos, vei găsi, și mai departe, vei întra în această viață lungă și luminoasă. Mult timp… Cu Credință… Doamne ajuta! ❤
Integritatea si calitățile morale nu conteaza pentru rețele sociale, din păcate. Dacă penibilul si circul politic aduc cifre, atunci ești apreciat. Deci nu te poți lăsa să fii impresionat de cifre mari de urmaritori la o postare cu o față care ulterior va fi / poate fi eliminat de pe arena politică. Viața zilnic ne demonstrează acest fapt.
Eleganța și bunul gust sunt calități pe care eu ca bloggeriță le admir și le caut. Mereu voi posta impresiile mele despre persoane pe care le urmăresc. Fie, istorii interesante din viața de toate zilele… Timpul meu, dar și timpul tău, este valoros, și merită să fie folosit pentru a afla și a vedea ceva frumos, inspirațional și educațional.
Așa cred, și sper să fiți de acord cu mine…
Vă doresc, să simțim împreună recunoștință și iubire față de toți strămoșii noștri, pentru că fiecare dintre ei este în fiecare dintre noi! –
Imaginează-ți că te-ai născut în 1900.
Când ai 14 ani începe primul război mondial și se termină când ai 18 ani, cu 22 milioane de morți. La ai tăi 18 ani, te trezeşti că faci parte din alt stat, România, până atunci fiind cetățean al Guberniei Basarabia din Imperiul Rus.
La scurt timp după, o pandemie globală, o gripă numită “spaniolă”, omoară 50 milioane de oameni. Ieși viu și liber, ai 20 de ani.
Apoi la vârsta de 29 ani supraviețuiești crizei economice globale care a început odată cu prăbușirea bursei de valori din New York, provocând inflația, șomajul și foametea.
La 33, naziștii vin la putere.
Ai 39 ani când începe al doilea război mondial și se termină când ai 45 de ani. În timpul Holocaustului (Sho áh) 6 milioane de evrei mor.
Sunt peste 60 milioane de decese în total.
La 44 de ani prima lovitură de stat, regele Mihai I l-a răsturnat de la putere pe Ion Antonescu.
Se schimbă şi țara din care faci parte. Eşti deja cetățean al URSS.
Treci prin procesul de colectivizare forțată, foamete şi deportările staliniste. Eşti martorul Războiului Rece şi al Crizei Caraibelor, când omenirea a fost la un pas de un război nuclear total.
Dacă ai noroc, în 1991, când se destramă URSS, tu ai 91 de ani şi deja te pomeneşti că eşti cetățean al altui stat, Republica Moldova. În 1992 eşti martorul Războiului de pe Nistru.
Un copil născut în 1985 crede că bunicii lui habar nu au cât de grea este viața, pe când ei au supraviețuit mai multor războaie și dezastre.
Un copil născut în 1995 și astăzi de 25 ani crede că e sfârșitul lumii când pachetul de la Amazon întârzie mai mult de trei zile ca să ajungă sau când nu primește mai mult de 15 de “like” pentru poza lui postată pe Facebook sau Instagram…
În 2015 mulți dintre noi trăim în confort, avem acces la diferite surse de divertisment la domiciliu și adesea avem mai mult decât este necesar.
Dar oamenii se plâng din orice.
Totuși au electricitate, telefon, mâncare, apă caldă și un acoperiș deasupra capului.
– Nimic din toate astea nu au existat înainte.
Cu toate astea omenirea a supraviețuit unor circumstanțe mult mai grave și nu și-a pierdut niciodată bucuria de a trăi.
Poate că este timpul să fim mai puțin egoiști și să nu ne mai lamentăm sau plânge….
Întotdeauna există un prezent, și viața ne dă de fiecare dată o oportunitate pentru a face lucruri pozitive! Nu se știe ce ne așteaptă, viitorul nu e asigurat pentru nimeni, – tânăr sau bătrân… Poate fi ultima zi în care vezi pe cel pe care il iubești sau care ți-a fost drag sau… urât: – exprimă-ți sentimentele, fii sincer! ”Tânăra” din mine, a învățat viața, și tot nu este îndeajuns. Greșesc mereu, și încerc să mă corectez… Știu răsăriturile și apusurile vieții, pe de rost, și la fel nu este de-ajuns… Privind în oglindă, zâmbesc vouă și cer iertare celui de Sus… Cel care spune, să mă Iertați! Să mă iert și să vă iert! Amin!..
Tradiţiile ne înspiră! Mărţişoarele ne înspiră! Primăvara ne luminează! Cu fiecare primăvară devenim mai puternici, mai omenoşi… Cu Credinţă în Dumnezeu! Cu încredere şi mari speranţe în sine, în prieteni! Un prieten adevărat este acela care încearcă să te ridice când ai căzut. Dacă nu poate.., se aşeaza atunci lângă tine… – Prieteni buni vă doresc! Dragoste şi fericire! Cei invidioşi nu vor simţi niciodată fericirea succesului propriu! – Bucuraţi-vă de lucrurile materiale, dar gandiţi-va mai mult la sănătate şi la cei dragi… Numai gânduri bune… Tot ce v-aţi pus în gând, să vă reuşească. Iar sănătatea şi voia bună să nu dea bir cu fugiţii niciodată.
O primavară-n suflet frumoasă tuturor!
Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu 