Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


14 comentarii

Alexandru Grumeza, neurolog si sportiv, – la Clubul Impresii din viata si carti


    Adesea ne este frică să recunoaștem succesele noastre. Acordăm atenție mai mult la ceea ce nu ne reușește și în ce nu suntem perfecți. Cum să recunoști spiritul unei persoane? Cred că nu este în modul prin care vorbește, și nu ceea ce pare. Este anume atmosfera care se creează prin prezența lui. Pentru că nimeni nu poate crea o atmosferă care nu-i aparține spiritului. Vă prezint una dintre personalităţi care mi-a creeat acea impresie încă la Gala premiilor decernate ‘’Omul Anului 2016-2017’’ – medicul Alexandru Grumeza.

Activitățile medicului Alexandru Grumeza ar fi fost complexe, rezervate sau chiar frustrante dacă nu ar fi patriotismul și loialitatea lui pentru țară, atunci când alți moldoveni emigrează fără să stea mult pe gânduri. Imaginea lui în ansamblu este strâns legată de profesionalismul medical, de sănătatea oamenilor şi de domeniul sportului în care activează. O personalitate plină de omenie şi valori umanitare, care sunt întotdeauna dincolo de politica statului. Fiecare dintre proiectele protagonistului (incluzând dinastia medicilor din familia Grumeza) este un moment fix, o capsulă de timp, o relaţie specială, o amprentă a culturii și educației familiale, ale preferințelor sau pasiunilor sale, diferită de alte exemple cunoscute…

Neurolog de meserie, un susţinător de proiecte sociale pentru persoane vulnerabile şi talente tinere, un luptător şi promotor al luptelor sportive ”armwrestling’’: supranumit ‘’medicul cu bicepşi de fier’’. Când dispune de timp şi forţă pentru a le reuşi pe toate? Surprinde şi atitudinea tolerantă a protagonistului Grumeza pentru oameni. Inteligent, modest, atent şi politicos, răbdător şi liniştit, – calităţi de caracter rare pentru timpul prezent. Probabil că mai are un nerv pe care îl descarcă în sportul lui preferat, doar astfel se poate înțelege atitudinea lui tolerantă…  Anual acordă asistență medicală pentru minimum 2000 de persoane. Prin acțiunile medicale, Alexandru Grumeza conferă şi un surplus de imagine sportului, pentru că îl practică intens, iar prin performanțele obținute reuşeşte să extindă viziunea și impresia despre capacitățile medicilor. O performanţă de fier. Nu în zadar e Neurolog!

Imaginile de la Club deschideti aici: albumul Alexandru Grumeza – al 93-lea protagonist

Astăzi, Alexandru Grumeza a venit la Clubul ”Impresii din viata si carti” împreună cu prietenii şi colegii lui de breaslă, să ne împărtăşească despre experiența de viață, în special, despe meseria lui şi sportul armwrestling incluzând întreceri sportive între participanţii la eveniment şi sportivii notorii din acestui domeniu. Unul dintre discipolii lui Alexandru, actual medic Daniel Procopciuc, campion mondial în lumea skanderbeg-ului. Un alt “student voinic” de-al neurologului și-a adjudecat locul de frunte la europene. Disciplina este frecventată și de fete, iar una din elevele lui Grumeza este campioană națională. ‘’ Alexandru este sigur că în curând, sportul lui preferat va deveni o disciplină olimpică. Tocmai din acest motiv el vrea să adune cât mai mulți adepți și a lansat chiar și o campanile de identificare a talentelor în Moldova. Pacienții lui sunt primii care devin captivați de tehnicile skanderbeg.’’

Moderatoarea jurnalistă Zinaida Jioară, fosta protagonistă la început de an 2018 la Clubul ”Impresii din viata si carti” (este recunoscută în lumea sportului moldovenesc (fotbal!), şi protagonistul Alexandru Grumeza cu sportivii şi publicul prezenţi ne-au făcut ziua mai frumoasă! Cred că încă mult timp ne vor lumina amintirile acestui eveniment…

Multe mulțumiri tuturor participanților și celor care au contribuit la organizarea evenimentului, acestei sărbători minunate! Daniel Procopciuc – Campion Mondial la Armwrestling; Mihaela Iordan – discipola și colegă în sport; Anna Belenciuc – colega de serviciu; Veronica Cociu – cunoscută și prietenie legată în urma tangențelor medicale. Sincere mulţumiri Ritei Stratan şi fiicei sale – interpretă de muzică populară Vlăduţa Stratan pentru un numar special de cântece populare! Profesional! Original! Creativ! Şedinţa Clubului ”Impresii din viata si carti” în incinta Bibliotecii Municipală B. P. Hasdeu a reuşit: Vă felicităm din suflet, dragi prieteni, pentru acest lucru! Și cel mai important, totul s-a petrecut cu un bun simț estetic! (SV)

Impresiile mele despre club: Chiar amplasarea Clubului ”Impresii din viață și cărți” în spațiul unei biblioteci publice, unde sunt așteptați și bineveniți toți doritorii, crează o atmosferă de curiozitate și predispune către cunoaștere. Și eu fiind protagonist, m-am simțit ca una din cărțile care este cu interes evaluată de către cei care caută noi impresii. Se datorează și scenariului gândit de către autoarea Proiectului, Doamna Svetlana Vizitiu, dar și minunata moderatoare a acestui eveniment, Zinaida Jioară, care pentru început a prezentat celor din public coperta mea, iar apoi, filă cu filă a vieții, m-a făcut să retrăiesc emoții, unele înțelese de mine în timp ce povesteam… Am simțit că aceste emoții sunt primite de către public, fapt care s-a resimțit în atmosfera plină de sinceritate și prietenie. Și timpul chiar a zburat…’‘- Alexandru Grumeza

Film integral de la eveniment:

Despre Alexandru Grumeza : câteva referințe culese de pe rețele de socializare:
Nadejda Negari: BUNATATEA DIN INTERIOR DEBORDEAZA LA EXTERIOR PRIN ZIMBET

Diana Brega Este o persoana minunata Zambetu e realitatea din interior, e bunatate si corectitudine

Valentina Cretu: ALEXANDRU ESTI UN MEDIC FOARTE BUN SI UN OM DE NOTA 10+ Bravoo! Dumnezeu sa te aiba in paza si toate dorintele sa ti le implineasca! La Multi Ani!!!

Olga Valenscaia” Знаю доктора заочно! Но очень признательна за отношение к сестре-Петровой Валентине из Рышкан ! Спасибо!

Rodica Crudu: Super ca doctor, sef de sectie! Dar ca om si personalitate pacat sa aiba cel ce-l discuta.

Cristi Gabrian: Mare om, mare caracter

Tatiana Barbu: Un Medic cu litera mare, o Persoana demna de TOT RESPECTUL!!! Mult mult mult succes in ambele directii, dl Alexandru Grumeza!!!

Diana Brega: O persoana si un tatic perfect! O merita pe toate Dar in spate sta cea ce nu o simtim, dar ii da tarie- sotiia Felicitari ambilor

‘’Recent am avut si eu nevoie de consultatia unui neurolog si am gasit aici in tema coordonatele doamnei B. de la „Neuroscan”. Intradevar cum era descrisa: foarte competenta, amabila, asculta cu mare atentie pacientul, te lamureste cu mult calm. Tot la Neuroscan am facut si 2 investigatii. Cu tot cu consultatia medicului, m-a costat 280 lei. Am ajuns la farmacie cu prescriptia si am ramas socata sa constat ca mi-a dat tratament care ma costa 1500 lei (2 tipuri de injectii si 4 tipuri de pastile). Am cerut prospectul la unul dintre medicamente si era indicat in „dementa senila de tip Alzheimer”. Pe cand diagnosticul meu era dereglare vegetativa sau dispnee respiratorie (ceva de genul asta. Respir cu dificultate si asta din cauza supraoboselii). Sotul a ramas si el masca vazand ce medicamente puternice mi-a dat si cat de scumpe sunt si categpric mi-a interzis sa le iau. M-am dus la un alt neurolog. Mi-a pus acelasi diagnostic. Nimic grav si complicat. A zis sa iau niste pastilute (un singur fel) si timp de o luna ma fac bine. Iata dupa cateva zile de tratament respir cu mult mai usor. Deci are efect. Si culmea, pastilele m-au costat 36 lei (3 cutii) :DIl recomand cu caldura pe neurologul Grumeza Alexandru (Institutul de neurologie si neurochirurgie de pe Korolenko). Un doctor tanar, foarte placut si amabil. Ma gandesc acum ce greseala as fi facut sa ma apuc de tratamentul dat de doamna B. As fi bagat in mine o multime de medicamente care mi-ar fi facut mai mult rau decat bine. Sanatate va doresc!’’  (Iulia)

Momente de mandrie, pe podium! Alexandru Grumeza vine cu expresiile lui:

‘’ Adevărata forță a unui bărbat este inteligența’’

‘’Ești furios? Pune cotul pe masă, la luptă pașnică!’’

‘’ în această luptă sunt implicate mai multe grupuri de mușchi… Trebuie să ai degetele puternice, antebrațul, brațul, umărul. Nu contează câte kilograme ai și nici cât de înalt ești, aici important e să fii ager și să reușești să îți cunoști adversarul și tehnicile lui într-un timp-record… Cel mai ușor să îți învingi adversarul atunci când acesta intră în panică. Evident, se cunosc şi un şir de tehnici de destabilizare. Și asta o învață discipolii în fiecare săptămână.’’

‘’Medicina modernă este acel domeniu în care confluează (sau ar trebui să conflueze) toate progresele tehnologice și științifice. În același timp, activitatea medicală este pătrunsă de alura academică, iar aceste aspecte, pe mine personal, m-au magnetizat. În general, medicina este acel pilon al societății care menține și promovează valorile umane universal acceptate.’’

‘’Anul 2016-17 a reprezentat pentru mine, ca medic, o activitate de rutină (ceea ce este bine pentru un medic – nu au fost admise erori în procesul curativ, au fost omiși factorii care pot influența negativ și ireversibil soarta unor oameni, or, pentru noi, medicii, acesta este obiectivul principal). Pe plan personal a fost un an minunat. S-au creat multe ocazii de a petrece zile frumoase cu familia, iar emoțiile acestora completează colecția de aur a amintirilor. Din perspectiva sportivă, a fost un succes pe toate dimensiunile: organizațional (ca secretar de federație), ca sportiv (premiant la un concurs internațional), ca antrenor (rezultate absolut remarcabile ale discipolilor, inclusiv în lupta pentru întâietatea continentală și mondială).’’

’Marea mea pasiune, sportul, în special armwrestlingul, a devenit recent o responsabilitate; în calitate de secretar al Federației Naționale de profil, mi-am asumat obligațiunile și depun toate capacitățile ca acest sport să devină recunoscut, să fie unul atractiv pentru practicanți și spectatori și, de ce nu, competițiile de armwrestling să devină unele dintre cele mai captivante evenimente. E cale lungă până acolo, dar sunt sigur, cu puțin noroc și multă insistență, se poate.’’

’Nu-mi rămâne decât să muncesc pentru realizarea acestor cauze. Voința mea e programată pentru continuarea tuturor proiectelor inițiate, unul dintre acestea fiind consolidarea echipei, astfel ca INN să rămână emblematic pentru sistemul medical autohton.’’

Date biografice: Alexandru GRUMEZA, medic neurolog, seful Unitatii de Primiri Urgențe a Institutului de Neurologie și Neurochirurgie, prin cumul și cercetator științific; master în Sănătate Publică. Doctor PI Classifier PI Classifier World Armwrestling Federation (WAF) S-a născut la 1 ianuarie 1980, or. Chișinău. Studii: Facultatea Medicină Generală a UsMF „Nicolae Testemițanu”; Şcoala de Management în Sănătate Publică (ȘMSP). Campion Naţional în lupte Armwrestling. Campionul României, tatăl spiritual al sportivilor noștri. Secretar Federația Națională Sportivă de Armwrestling din Republica Moldova’. În paralel este funcționar în federațiile internaționale de profil (Federația Europeană de Armwrestling – EAF; și Federația Mondială de Armwrestling – WAF) Marea pasiune – sportul, în special Armrestlingul (lupta cu brațul) Grație cunoștințelor sale în domeniul medical și cel sportiv – este membrul comitetului de clasificare a sportivilor cu dizabilități. Este campion Național en-titre la armwrestling, în categoria de greutate -100kg. Și – antrenorul celui mai bun sportiv din Armwretlingul Moldovenesc Daniel Procopciuc…

Meritele deosebite: Studii superioare medicale. Cercetător științific din 2007; 18 ani de activitate în sistemul medical, dintre care 13 ani experiență managerială; Președinte al Federației Naționale Sportive de Armwrestling din R. Moldova; De 5 ani Membrul Comisiei de Specialitate Neurologie a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale; Șase perfecționări și stagiuni internaționale; Brevet: Utilizarea metodei Matas în calitate de instrument de precondiţionare ischemică cerebrală. Coautor; Câștigătorul premiului „Omul Anului 2016” în domeniul Medicină și Sănătate. Vipmagazin; Diplomă de recunoștință și apreciere în cadrul proiectului Spitale.md; Diplomă gradul I a Parlamentului R. Moldova, anul 2018; Investigator-coordonator şi EDSS-examinator al studiilor clinice în domeniul bolilor degenerative şi a patologiiilor demielinizante a sistemului nervos; 21 de lucrări ştiinţifice şi metodico-practice; Campion Național Armwrestling 2016 – 2019; Premiant la Campionate Internaționale în perioada 2014 – 2016; Vicecampion național Body-Building 1997 – 2000; Candidat la titlul de Antrenor Emerit conferit de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

https://www.facebook.com/alexandru.grumeza

Clubul ”Impresii din viata si carti”

https://www.facebook.com/events/179736459453521/ – sursa evenimentului in detalii

Albumul ”Alexandru Grumeza – al 93-lea protagonist”


Un comentariu

Valentina Ursu:”Să fim oameni!”


Se spune că există în lume oameni dotați armonios cu toate referințele ce întrunesc Demnitatea – frumoși la chip, la fel, în suflet, deștepți, talentați, cu inimă mare, generoși, prietenoși, cugetați, grijulii și cu mare credință în Dumnezeu! Astăzi eu pot că spun că cunosc o așa persoană! Este unul dintre cei mai buni în domeniul ei de activitate, cum s-a spus că minunea este ceva imposibil, dar se întâmplă totuși. Demnă, profesionistă, lucrează cu o energie imensă, are carismă și se dedică întru totul muncii sale. Este una dintre persoanele cu care poți fi ”imprudent” în revelațiile tale sau să vorbești deschis despre ce te doare. Și nu te va judeca după starea de spirit sau hainele tale. Nu te va vinde și nici nu te va judeca. Te va primi așa cum Ești.

Un exemplu de creștere profesională demn de urmat pentru oricine dorește să facă o carieră în domeniul comunicării. Imaginea bună pe care o are postul Radio Europa Liberă în cadrul căruia activează Valentina Ursu o avantajează evident. Dar, cu certitudine, ea aduce un surplus de imagine acestui post, relativ reciproc și indiscutabil este acel jurnalist de aur care i-a adus celebritate – ea ajută să crească la capitolul imagine, cât și la nivelul profesional. Aduce cu sine lumină, eleganță și transmite publicului plăcerea de a privi și asculta știrile. Activitatea la Radio Europa Liberă nu doar a făcut-o mai cunoscută (cred că e viceversa), ci și deschide anumite perspective în față de a vedea lumea asta îndurerată, cu fenomene ale corupției, cu cei ce împiedică acest stat să trăiască civilizat… E în firea Valentinei să spună direct, ca de exemplu:”Am discutat cu oamenii intâlniţi ocazional la Ungheni despre fenomenul corupţiei in Moldova. Atât de actual: “Un popor care votează corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă! Este complice!” – (George Orwell) şi Omul sfințește locul. Dacă îl spurcă, nu e om. E valabil pentru TOȚI. Sfat și dorință: să fim OAMENI.”

Valentina Ursu. Portret de S. Vizitiu

E foarte greu și mă întreb uneori de unde, Doamne, atâtea puteri și rezistență? Pune multă pasiune, mult suflet în tot ceea ce face, are un stil aparte, caracteristic doar ei, de o prezentare emoțională cu variații calme în intonație. De fapt, vorbește mult mai puțin decât te ascultă, ceea ce îi permite să pună în relief mai multe părți ale mesajului. Este omul încadrat în activități civile, care caută provocările și scoate la iveală nedreptățile sociale, și când le găsește, face lumea să fie mai bună prin atitudine proprie. Mai este și lucrul Doamnei la revista Jurnalul Săptămânal…

Valentina! Lasă viața ta să meargă bine, cât mai bine, ca un basm, în care întotdeauna vei fi alături de cei dragi, familia, apropiații, prietenii buni și credincioși, iar în casa ta să domine prosperitatea, pacea, căldura și confortul! Fie ca Domnul să-ți aducă în cale ispite cărora să le reziști cu demnitate, și astfel lumea înconjuratoare să devină mai bună! Fie ca dragostea de viață să-ți umple diminețile senine alături de cei dragi, pentru că o meriți din plin!

❤  Svetlana Vizitiu

Surse directe:

https://www.facebook.com/ursu.valentina.50/

https://www.facebook.com/pg/blog.svetlana.vizitiu/photos/?tab=album&album_id=569810963173946

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/11/jurnalul-saptamanal-valentina-ursu-lansari-la-europa-libera/


13 comentarii

Cum să educi un ratat: Sfaturi rele


Părinţii, dorind să investească în copiii lor tot ce-i mai bun şi mai luminos, uneori obţin un rezultat cu totul opus prin acţiunile şi cuvintele lor, – ei dezvoltă la copii sentimentul de vinovăţie, de dezapreciere de sine plus, poziţia de victimă. O fac ei, desigur, inconştient, – pur şi simplu, stăruind spre exemplu să-i insufle copilului abilităţi de curăţenie  şi grijă de sine, să-l înveţe să fie politicos şi prietenos. Dar efectul obţinut, rezultă într-un fel inversat. Dacă doriţi ca copilul să aibă dificultăţi în comunicare cu alte persoane, cu lumea, în general, cu sentimentul de autoidentificare şi stări care să devină mereu probleme, iar uneori, şi situaţii care pun viaţa în pericol, atunci urmaţi aceste sfaturi proaste. Rezultatul e garantat!

Prima fază proastă: Impuneţi copilul să se împartă. Întotdeauna forţaţi copilul să împartă jucăriile lui cu fiecare, care le va cere, şi în special, cu cel care a spus ‚’’te rog’’. Nu contează, este o jucărie nouă sau veche, or’ dacă micuţul a luat-o imediat în mâini sau se joacă cu ea de o oră, – regula este de neschimbat: dacă cineva a cerut, rugat ‚’’dă-i-o, căci tu nu eşti o zgârcenie!’’. De asemenea, învaţă copilul întotdeauna să permită tuturor să treacă înaintea lui fără excepţie, – fetelor, băieţilor, câinilor, bunicilor, la toată lumea! Nu contează, cât aţi stat şi aţi aşteptat în rând la ’’roata caruselului’, – de o oră sau – de jumătate, dar dacă s-a apropiat un alt copil, – el este mai important, el plânge aşa de tare… Iar al vostru, poate şi să mai aştepte. Este un fleac, desigur, dar principalul, – e ca al vostru să crească un om bun şi generos, că voi îl învăţaţi să nu depindă de aceste mărunţişuri în viaţă, ca terenul de joacă, de carusel şi alte activităţi nedorite…

A doua fază proastă: Spune-i, că e ruşine să plangi! Învăţaţi copilul că a plânge şi a fi furios nu este bine. Astfel, se comportă doar cei needucaţi, – doar băieţii răi şi fetele rele. Iar el, este o viitoare personalitate integră, mereu în armonie cu sine, şi nu trebuie să ştie ce sunt emoţii negative. Spuneţi-i, că plâng şi se ceartă doar oamenii săraci, dezavantajaţi şi cu o soartă amară…

Al treilea sfat prost: Certaţi-l pentru greşeli! Doriţi să creşteţi un geniu? De la bun început insuflaţi-i copilululi, că el nu poate greşi, că trebuie să facă totul corect, şi – de dorit, din prima. Şi ”dacă nu poţi, nu te apuca”. Criticaţi-l fără milă şi neconstructiv, cu referinţă la personalităţi. Lăudaţi-l cât mai rar şi fără tragere de inimă, doar uneori, pentru cea mai mare realizare. Şi dacă la copil ceva nu funcţionează, numiţi-l leneş, prăpădit şi tâmpit, comparându-l cu alţi copii.

Al patrulea sfat rău: Învăţaţi-l despre încredere necondiţionată. Să fie politicos cu toate persoanele adulte care se adresează la micuţ. Spuneţi-i, să povestească totul tuturor celorlalţi (doar doriţi să crească o persoană sociabilă şi prietenoasă). Dacă copilul nu doreşte să cuprindă bunica, mătuşa sau prietena voastră, impuneţi-l să facă acest lucru. Copilul nu are şi nici nu poate avea limite personale, în special, cele care se referă la rudele lui.

Al cincilea sfat rău: Dezvoltaţi-i sentimentul de vinovăţie! Explicaţi-i copilului, că el este responsabil în faţa dumneavoastră. Va doare capul – el este de vină. A ţipat cineva la voi în magazin, la fel, este vina lui, – a celui ce a făcut mofturi şi s-a purtat urât. -Aţi întârziat undeva? Ei, aţi înţeles deja. Fie, ca copilul să crească şi să realizeze puterea influenţei sale asupra acestei lumi. Şi, ca urmare, el trebuie să justifice şi toate aşteptările dumneavoastră. Iar pentru alte persoane, – nici vinovăţie, nici responsabilitate, – nimic nu sunt necesare. Insuflaţi-i copilului, că în relaţiile cu alţi copii, – la grădiniţă, pe teren – el nu este de vină cu nimic. Mai puţin, dacă a lovit sau a obijduit pe cineva! Cu siguranţă, că celălalt copil e de vină, iată, părinţii lui şi să se descurce cu el. Iar copilul vostru e atât de drăguţ, micuţ, el este cel mai bun, aproape inger…eu-cu-nepotelul

Sfatul cel rău cu numărul şase: Comunicaţi cu copilul vostru la fel ca cu un adult. Pentru o realitate dură, trebuie să pregătiţi copilul încă de la naştere. Ţineti-l la curent despre toate problemele voastre, – financiare, cele de la servici, sau cele personale. Lasă să ştie, cât îi este mamei de greu, şi cât de periculoasă este lumea în jur, iar oamenii sunt răi… Acum el este principalul şi unicul bărbat în familie, şi doar pe el vă puteţi baza. Iar fiicei spuneţi-i, că toţi bărbaţii sunt nişte mincinoşi, şi nimeni nu este vrednic de ea şi că ei ’’toţi au nevoie doar de una…’’

Al şaptelea sfat prost: Doar voi ştiţi, ce este corect şi ce nu! Copilul nu poate avea opinia lui  proprie asupra acestei lumi, şi nici chiar perspective. Doar voi aveţi o experienţă de viaţă în spatele dvs. Insuflaţi-i copilului, că el întotdeauna trebuie să se consulte şi să fie de acord numai cu dumneavoastră. Cuvântul dumneavoastră, – este adevărul suprem. În timp ce el va creşte şi va acumula ceva minte, mama cu tata ştiu mai bine, ce este mai bine pentru el. Va creşte, – va spune mulţumesc.

Ei bine, v-aţi recunoscut măcar în una din sfaturile proaste? Recunosc, m-am încadrat şi eu… mai în toate… Ce mai pot corecta acum? Măcar vouă nişte sfaturi ”proaste” să vă ofer… Gândiţi-vă, cum veţi simţi în cazul dacă cineva va folosi asemenea ”sfaturi” pe spatele vostru… 😀

Aveţi exemple utile de viaţă, aici:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/09/20/inima-stie-si-simte-totul/


13 comentarii

Cum să supraviețuim pe timp de criză?


Luați prânzul, nu într-o cafenea, ci la servici, dintr-o băncuță adusă cu sine, iar produsele alimentare și îmbrăcămintea cumpărați-le la acțiuni și oferte cu reduceri. Mergeți la film nu mai des decât o dată pe lună! Transportul privat schimbați pe cel public. 🙂compasiune, criza
Întrebarea!Dacă am trăit la fel și înainte de criză, ce facem noi în continuare? Cu dinamica asta precum parcurg lucrurile în present, foarte curând va fi imposibil să procuri medicamente sau cele de-ale gurii… N-ai rezistat procesului de criză și ai murit, înseamnă că nu s-a rugat nimeni pentru tine! Credeți că nimeni nu va manipulează? – înseamnă că sunteți în mâinile profesioniștilor! Oricum, autorităților întotdeauna le-a fost ”într-un loc” de viața ta sau a fraților tăi…

Oricum, schimbarile trebuie să aibă loc mereu, în decursul acestor ani, nu doar în timpul electoralei… Schimbarile bineînțeles sunt vizibile doar până la alegeri, iar după, – vor dispărea toate invențiile… Ce bine a fost în copilărie: te-ai înfășurat cu o bețeală, te-ai urcat sub un brad, ai păpat o mandarină, – și ești ca într-un basm! Iar acum, nici nu știi, cu ce să te înfășori, încotro să te urci, ce să înghiți, astfel, ca măcar să apară sau să simți în întregime spiritul sărbătorilor de iarnă, fie și de primăvară! Nu avem de ales, decât să continuăm să fim copii…
Suntem independenți peste 20 de ani… Ah, Primăvara… Cresc speranțele solare… Mărțișoare pe urechi…

Ultima etapă a inflației: e mult mai profitabil cât mai mult… să bocești leii, decât să cumperi cu ei hârtie igienică. În această criză parazitară cu voievozi, în luptă pentru funcții și fotolii sus-puse… De ce persoanele cu asigurare maximă de existență ne stabilesc un salariu minim de trai??? Valuta s-a scumpit dezapreciind leul de 2 ori față de anul trecut, medicamentele s-au scumpit cu 80 %, carnea cu 30%, laptele cu 20% etc, și numai viața, prostule, cum n-a valorat niciun ban, așa și nu mai valorează!strabun

Totul e previzibil, și dacă avem imaginație bogată, nu e greu să prezici viitorul! Am început să ne alimentăm cu porumbei. Acestea sunt delicioase și sănătoase. Coaja arborilor este numai potrivită pentru condimentare și chiar pentru ceai. Demult merg pe jos, am învățat multe lucruri interesante despre orașul în care locuiesc, arhitectura și pietrișul drumurilor sparte. De zi de naștere a unei rude au tăiat și au pârlit un câine. La balcon stau tăvălite cu fundul în sus vrăbiuțe marinate. Îmi cos singură hainele. Am învățat să țes pâsle din paie. Ne spălăm o dată pe lună, aprindem focul în curte și încălzim apă în găleți: gazul a devenit prea greu pentru buzunarul nostru și țeava a fost sistată demult… De două ori am reușit să prindem pește. Fierbem mustul și facem cvas. Ceai de ciupearcă sau mucegai, în loc de antibiotic, la fel de bine. Ne pregătim cu rudele să adunăm pământ în apartamentul nostru și să creștem un teren de cartofi. Demult n-am mâncat acest deliciu: cartofi prăjiți sau copți în rolă… Se bârfește, că și prim-ministru mănâncă cartofi!.. Ne gândim să luăm un credit ca să procurăm o bicicletă. Aerul în capitală a devenit curat, mașinuțe rare, – deja îi surprind și pe copiii noștri. Chișinăul e pustiu. Toată lumea a emigrat în Europa… Recent, l-am zărit pe Președinte, – a poposit în PMAN cu trăsurica lui trasă de bivoli…
– Criză? Nu văd motiv de panică. Transportul? Aa, cel public? Bicicleta și pășitul pe jos, – iată mântuirea noastră, în special, pentru un locuitor sedentar al capitalei. Scooter-ul, second-hand, grădină, vilă, CD, – închiriați de la prieteni! 😀  Cine călătorește cu transportul public să treacă la cel… cu pRășitul pe jos. Mâncați de două ori mai puțin. Hainele, – continuați să le purtați cu acuratețe pe cele vechi. Filme pe TV, o dată la trei zile, – economisiți energia electrică! Trebuie adunate sticle și cele plastice pentru a obține STICLOPACHETE numai bune pentru euroreparați!

Îndreptați-vă coloana vertebrală, reparând stadionul republican, ca apoi pe treptele colorate proaspăt reparate să vă urmăriți mutrele vis-a-vis comunicând, în schimbul paginilor de pe rețele de socializare, – iată încă o sursă de energie… Dansați la cluburi și biblioteci, mai citiți și foile de tipar în schimbul smartphoane-lor! – Sănătate în plus, și pentru urechi și vedere!

ouaÎntotdeauna există perspective pentru a manevra! Dacă vei învăța să obții ăn mod corect alimentele, se va deschide o cale cu totul nouă, și ”batt-o” criza pe criză, dar să schimb bicicleta pe autobuz eu, cu siguranță, nu mai sunt în stare… Da, și dacă nu privești TV-ul după ora 22.00, te poți trezi fără deșteptător. Și mai bine!
Deci, cum n-am avut, așa și nu vom avea de ales! Democrația este în dezavantaj atâta timp cât legea nu e constructivă în folosul cetățeanului, și nu combate corupția din țară: ea pur și simplu n-are valoare!!! Principala problemă a actualului guvern nu sunt prostia, lăcomia, josnicia și nici chiar dragostea pentru contracte. Acestea sunt doar investigații. Iar problema principală rămâne atrofierea parțială a instinctului de autoconservare… buneii cat nepotii sunt la scoalaCrizele vor continua, noi vom plange cu nostalgie și din prostie la fiecare 20 de ani, ca de obicei, pentru că nu vrem sa ne schimbăm mentalitatea…

– Tatăă, eu când voi crește mare, voi fi moldovean la fel ca unchiul Grișa? – Ca mine, foarte posibil… Dar ca unchiul Grig, Doamne ferește!

Tactica unui câștigător: Convingeți inamicii că ei face totul corect! Sensibilzează-i cu tandrețe! Demonstrează oamenilor fericirea! Calcă-i cu dragoste! ”Baligați-le” cu generozitate! În cel mai rau caz, găurește-i pe câcăcioșii ăstea cu puritatea sufletească a organizației tale!

– Ei, și cum mai trăiești? – N-ai să mă crezi: La fel de bine!

Și în sfârșit! – Citiți cărți și comunicați cu prietenii pe facebook, Ok… O lacrimă amară, întotdeauna este mai uşor de îndurat, atunci cand o împarţi cu prietenul de suflet. Da, și Mărțisoare fericite vă doresc, dar nu pe urechi! ❤

Mamă! Ce prostii ai scris aici? Tu mai bine ai găsi soluții! – vorba fiului meu unic…
😀