Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


6 comentarii

Ador să fiu pozitivă


    ”Ești un dictator”- îți vor spune copiii uneori. Te superi imediat și le răspunzi cu lacrimi: ”Sunteți niște nesimtiți! Pentru voi – nu contează cât m-am străduit pentru voi, cât de mult vă iubesc, oricum sunt rea în ochii voștri…” Ca de obicei, cu așa emoții îți ieși repede din fire. Astfel, și copiii mei fiind cu capul în nori, adesea nu mă ascultau, fie se făceau că nu mă aud; ce era caracteristic vârstei lor adolescentine. Pentru ei e invers, cică ”eu nu-i ascult, nu-i aud”… Dacă e o ceartă, deci… eu ”nu-i iubesc” și niciodată n-am fost mamă ”bună”. De fiecare dată când ne contraziceam, situația atunci devenea insuportabilă… Au mai crescut, au inceput să realizeze multe lucruri în mod serios… Odată cu ei, continui și eu să mă deșteptez… Recunosc, că azi realizez că și eu am fost un copil dificil la părinții mei…eu

    Pare cicălitor, însă eu mereu mă țineam scai de ei, de copiii mei! Eu, cu educația mea, așa cum simțeam sau cum știam mai bine: ”Draga mea/dragul meu, – te iubesc atât de mult, nu-ți face rău cu mâna ta, că apoi nu te vei simţi bine”; Vei rămâne trist la aceste amintiri atunci când te vei maturiza; ”Nu te încrunta, că vei avea riduri devreme”; ”Nu-ți rupe coșurile, că vor rămâne semne pe față”; ”Nu face dezordine, nu arunca fărimituri pe jos…” sau, ”Nu-ți mușca buzele, nu-ți face piersing, tatoo, nu mânca gras, nu veni târziu acasă… – nu…, nu…, nu…!”; ”Dragul meu, te implor, hai să mergem la un medic, să facem investigații, că țin mult la sănătatea ta, scumpule!..” Dar, fiecare continuă cu ale sale: egocentrici cu refuzurile lor. Pentru că mama nu este o autoritate. Bineînțeles, eu nu rezistam și începeam să țip, nu știam cum să fac să fie bine, cum să aranjez lucrurile în mod normal… Greu…

    Și cineva dintre ei: ”Mamă, ce vrei? Nu fumez, nu beau, nu sunt dependent de droguri, nu stau pe la stații cu sticle de bere. Ce nu-ți convine, de ce ești nemulțumită, rea, nefericită?..”

    Poate că sunt eu înţepată uneori, și îi plictisesc cu notațiile de profesoară? Îmi fac griji și vreau să-i feresc de toate rele. Sunt una ”cam” precaută din propria-mi experiența de viață… Nu toată lumea, la fel ca mine, a fost împroşcată cu conuri, învățând din greșeli proprii. Îmi amintesc de anii când eram tânără. În mod constant, aveam cumpene, atunci când puteam fi impusă să mă apuc de droguri, bătută sau doborâtă moral, și în acest timp… nu aveam nicio frică. Părea că eram în spatele tuturor certurilor, scandalurilor, chiar în cloaca centrului. Ce doream, aceea și făceam. Seara la dansuri, la un picnic între necunoscuți, mereu credeam că sunt în siguranță… Părinții departe, iar eu o căscată și surdă, dar cu ambiții, curajoasă și perseverentă. Cel mai important – în noi rămâne… educația nativă! Chiar dacă părinții sunt departe, genele vorbesc, sângele te următește, te păzește și se roagă pentru tine, te îndeamnă să-ți amintești că ești inteligentă, că ai mult noroc în viață și că Domnul te-a ferit de toate belelele, de nenorociri și de pericole de moarte, chiar daca ai fost la un pas de ele… Și, pentru că nu am fost bătută sau desfigurată, pot mulțumi doar bunului Dumnezeu, care are milă de mine și mă iubește.

Doamne ajută în continuare, nu mă părăsi nici pe mine, nici pe copiii mei! De aceea, le spun mereu copiilor: ”Fiți atenți! Nu aveți nevoie de loviturile vieții, de experiența pe care au trăit-o persoanele suferinde despre care auzim la știri. Vă rog, să țineți cont și de înțelepciunea mamei (a mea), despre ruga mea pentru voi, scumpii mei…

    Fiecare din noi crede că are prieteni adevărați, doar eu sunt de părerea că, în primul rând, trebuie să fim atenți la sine, prietenii și colegii noștri de serviciu, cei ”adevărați”, pentru că anume din partea lor în viața noastră apar toate necazurile. Nu mă pot împăca cu faptul că unele persoane te folosesc în scopurile lor, și sub pretextul acțiunilor de binefacere, se promovează în primul rând pe sine, atunci când alături există cei care într-adevăr au nevoie de ajutor… E doar o picătură din nevoile mele, dar nu sunt deloc egoistă în acest caz…

    M-am simțit bine fiind studentă, abia acum realizez acest lucru. Am trăit vesel și eram convinsă că așa va continua mereu. Am cutreierat pe acele timpuri prin multe mii de cărți, am călătorit prin civilizația Uniunii Sovietice, aveam dorințe, planuri, proiecte, idei și bani și, desigur, totul am împărțit cu prietenii mei. Mergeam cu ei la restaurante, discotecă, le făceam daruri, și necondiționat, ca apoi jumătate de lună să mănânc doar cartofi prăjiți… Păi, cum altfel? Era în firea mea, cea care a rămas de fapt la fel… Dar, parcă toate acestea sunt cele mai importante pentru noi în viaţă?..

Că atunci când lucrurile s-au inversat, unii s-au comportat ciudat, mi-au întors spatele. I-am șters din lista de prieteni, or, așa consideram eu că e ”basta cu ei”. Și, la prima vorbă le răspundeam cu bucurie… Ei mă contacteaza, le răspund, oricum bucuroasă… Ador să fiu pozitivă!

Am dat de alt adevăr foarte vag: în viață totul e întins, imprevizibil și schimbător ca anotimpul: astăzi, cineva spală la tine podelele, iar mâine, vezi, că vei face tu la el același lucru… Setea de putere și de bani distruge totul în jur, dar în special, sufocă glasul conștiinței. Și totul devine transparent că nu mai ai unde băga capul în nisip. Și… doare.

    Îmi amintesc de disperarea mea. Bineînțeles, că sunt foarte vulnerabilă. Nu, eu nu cultivez nemulțumiri, pur și simplu, încerc să pun cruce pe astfel de persoane. Niciodată nu voi uita anii ”90” de coșmar, atunci când eu cu un copil micuț în brațe, ades nu aveam cu ce ne hrăni. Zi de zi, făceam mâncare din hriscă: că pe-atunci era ieftină. Reușeam să fac rost de un sac pentru depozitul meu din bucătărie. O preparam cu multă ceapă și devenea foarte gustoasă. Carnea de un kg, trimisă de părinții mei, o împărțeam în mici bucățele de mărimea unei cutiuțe de chibrituri sovietice, o puneam la congelator (un frigider procurat din banii proprii făcând Ikebana cu flori artificiale pe lemn prelucrat). Scoteam câte o cutiuță de carne și preparam o dată în săptămână. Sănduța mânca, apoi resturile îmi reveneau mie. Ce să faci? Salariul meu mereu era mic, remunerarea profesionalismului bibliotecar este și în prezent… de necrezut…

Despre datoriile la servicii comunale, eu câțiva ani nu reușeam să le întorc acestui stat care mă mânca de vie cu legile lui… Ce-i cu disperarea? – Atunci când brusc a venit  timpul fericit cu privatizarea pentru cei apți de a vinde ceva, de a cumpăra, cu abilități de a comercializa sau a specula ușor, și pentru persoanele la fel ca mine a venit sărăcia și foametea, și atunci așa zisii prieteni pe care i-am ajutat cândva nu mi-au sărit în ajutor… Iar eu am pierdut toate economiile mele la Banca de economii, care mi-a păpat rublele transformându-le intr-un leUșor fără valoare… Dar nu realizam întru totul situația… Încerc să mă justific, că nu sunt o frustrată și nici nu țineam pică pe cineva! Doar eram optimistă și pozitivă, nu cedam lacrimilor…

În continuare, eu nu mă pot debarasa de încrederea mea în oameni! Pur și simplu, acum… amintirea doare. Multe prietene au început o viață de succes, câștigând sume enorme de bani, procurând apartamente, mașini, călătorind prin Emirate sau Maldive, pe când eu fără invidie pe ei, dar abia de o scoteam la capăt cu micuța mea fiică, abandonată de tatăl ei, care nu vroia să audă de noi. Când Sanda avea trei ani, a fost operată de peritonită. Muream de sete în spital, țintuită lângă patul ei, nu mă puteam urni din loc de frică s-o las singurică. O cană de apă nu avea cine să ne aducă. Telefoane celulare nu existau… Am reușit odată, disperată, să-l sun de pe un telefon fix din biroul medicilor în care m-am strecurat fără voie, și prima întrebare de la tatăl fiicei mele a fost: ”Cui seamănă și ce ochi are?” (așa a fost și la maternitate) și nici nu m-a întrebat dacă avem nevoie de ceva, n-a mai venit nici cu o sticlă de apă. Iar chirurgul care operase fiica mea, îmi tot aducea aminte de banii pe care nu-i puteam oferi, nu aveam de unde-i căpăta. Reușisem să-l domolesc cu o sticlă de coniac și el oricum rămase nemulțumit… Ulterior, acest chirurg grăsan a fost concediat din același motiv, probabil că s-au plâns mulți pacienți pe el… Bagdaprosti că nu ia făcut rău fiicei mele…

      Iar amicele sau colegele îmbogățite într-un ceas de bun augur deja nu mai găseau timp pentru mine. Eu, fiind credulă și fidelă, afectuoasă în relații legate pe viață, continuam să fiu atrasă de prieteni, cei care repede m-au înscris în lista aviatorilor căzuți la pământ. Cu un ton de șef spuneau: ”Ei ce, Svetlana, ești mamă singurică, trebuie să te măriți cu cineva. Ce-i aici rău, că e grăsan și zgârcit? În schimb, va aduce totul în casă. Hai, că n-ai încotro, că nici tu nu ești o sfântă, ba și cu hipoacuzia ta, greu îți vei găsi ceva mai bun.” Da, sunt hipoacuzică, e din copilărie, o istorie destul de lungă…  O prietenă medic, la care țineam mult, atunci când am nimerit la spital cu tratamentul la ea în secție, mi-a spus că conform regulamentului, eu trebuie să achit zilnic patul, ori să vorbesc cu medicul șef al spitalului ca să-mi dea permisul. Ah, da! și asistentelor medicale să le aduc ciocolate ”măcar de celea de trei lei”, că așa se cuvine… ”Doar te ajută părinții, nu?” Părinții chiar mă ajutau, mai tot timpul, doar că și ei au ajuns la o etate, încă mai au și alți copii în afară de mine, plus și nepoți. Poate nu e în ordine ceva cu mine, ce am eu și n-au alții?

     După anii ’90. Când i-am adus prietenei mele medic un coniac și o cutie cu ciocolate, și mi-a spus că flori ea nu mănâncă, alcool nu bea, iar dulciurile nu sunt bine pentru sănătate. Înțeles-am, că se săturase de astfel de cadouri din partea pacienților. De atunci, eu cu amarul pe suflet, am început să realizez diferența dintre relațiile de prietenie și prietenii adevărați, astfel am rămas mâhnită de tot. Sincer, niciodată nu mi-am dorit acest discomfort în sufletul meu… Continui să țin la oameni. Rămân o persoană foarte sensibilă și vulnerabilă: câteva aluzii sau reproșuri directe mi-au fost de ajuns pentru toată viața. Și în present, apar amicii sau colegii care îmi dau de înțeles despre incoerența mea cu o atitudine ”nu ne este de tine, trebuie să facem valizele că plecăm la Dubai sau la Londra să întâlnim Revelionul”. ”Tu oricum nu auzi, vom vorbi ”pe urmă”, vezi că nu se leagă comunicarea, nu te implica” sau ”tu și așa nu vei înțelege despre ce e vorba, deci n-am timp să-ți lămuresc”. În continuare, fără comentarii. Vorbe-n-vânt și fără explicații…

     Unele persoane au beneficiat de promovare în carieră cu ajutorul meu în publicațiile sau filmările din mass-media, TV, fiind invitați la variate evenimente culturale, fie chiar și cu o soluție la problemele sau planurile lor. Am făcut-o fără rezerve și aluzii, prin serviciul meu, prin evenimentele clubului, cu programe on-line sau cărți pentru studii, informații pentru referate sau rapoarte etc. Nu regret, toate am făcut-o din inimă. Fără cerințe sau condiții. Cu toate acestea unele persoane continuau neapărat să menționeze: ”Nu tu promovezi Clubul ”Impresii din viață și cărți”, ci noi… te promovăm pe tine.” A fost de la o persoană care susținea ferm că îmi este prietenă, că o pot suna și noaptea, iar după ce i-am făcut legătură cu zeci de personalități, pe care îi făcea ou şi oţet înainte, – ea şi-a creat relații convenabile pentru a petrece timpul distrându-se; m-a eliminat din clubul la care eram fondatoare, m-a vorbit din spate şi ghiontit în suflet. Sănătate le doresc şi celorlalţi care se dau mari şefi şi aleg la care întrebare să-ţi răspundă- ţie, omului simplu diferit de funcţia lor… 😀

Desigur, sună copilărește, dar nu sunt imatură. M-a durut, dar precum se cântă, totul e trecător ca toate celelate din istorie, și nici eu niciodată nu rămân cu ranchiună. Bine că e mai târziu… Nu învăț eu și nici nu mă pot obișnui să nu continui să cred în oameni… Bineînțeles, că cu toții avem familii, probleme, scopuri, planuri, dar nu la aceste lucruri m-am referit până acum. Mă conformez, și în continuare rămân fidelă legilor Domnului în care cred. Nu mă impun nimănui, și nici nu mă leg de cineva pentru un scop oricare care îi vine în mintea cuiva necredincios. Pur și simplu, aveți grijă să nu suferiți din cauza acestor persoane indiferente…

 Clubul ”Impresii din viata si carti’, în continuare, nu mai derulează, după cinci ani ce m-au obosit… Întotdeauna a fost cu acces liber si fără plată pentru fiecare doritor de a participa, și ca protagonist și ca public, necondiționat. Nu făceam niciodată din protagoniști persoane utile subsemnatei, nu am avut și nici nu am vreun scop ascuns precum o pot crede unii. Basta.

     Într-o Duminică am mers cu fiica și nepoțelul la plimbare. Ziua ceea, printre multe altele, îmi va rămâne memorabilă prin emoțiile şi lacrimile provocate de o bătrânică necăjită, care vindea trandafiri albi ofiliţi deja. Nimeni nu le cumpăra trecând pe-alături. Am simțit educația și modestia ei… Și câtă bucurie a fost în ochii ei, atunci când le-am cumpărat… Am fost binecuvântate. Astfel eu înțeleg o caritate…  O caritate fără parade și bani plătiți pentru a hrăni sponsorii în restaurante, – acești bani care ar fi ajuns pentru ca câteva familii să-și permită fără grijă să procure de-ale gurii pentru timp de un an… Mergeam apoi cu fiica mâhnite și plângeam de durere pentru ea: statul nu poate ajuta în mod constant aceste persoane vulnerabile, doar de cu o pensie mizeră care nu ajunge pentru un trai decent…

Nu pot oamenii să fie mereu tineri și subțiri. Dar, poate de aceea și mă lasă Domnul tânără nu doar cu spiritul…  Am decis să dovedesc că am voință şi un caracter dur ca cel al tatălui meu: cu calitățile care m-au salvat în diferite perioade și situații… Uneori sunt nevoită să dau din coate, și dau vina pe aceste legi de mentalitate instabilă în Moldova…

Dar, a venit timpul să spun că lucrurile nu stau chiar așa cum par! Pare că am început să cedez și azi îmi vine foarte greu. Am nevoie de ajutor, pentru că mi s-a îmbolnăvit fiul greu. Aștept ajutor și nimeni nu mi-l poate oferi, iar eu nu găsesc de loc scăpare din situația asta. Pentru ce m-a făcut Domnul să îndur atâta? Doamne, ajută-mă! Salvează-mi fiul, te rog! Fiul meu care a fost pradat si tradat de prietenii proprii, ca urmare, e singur și nu mai are încredere în nimeni. Ceea că arăt fericită în poze, este doar o fațadă. Ceea că sufăr în continuare pentru copiii mei, este real… Fericiți putem fi pentru o clipă, atunci când și orice sclipire sau soluție în minte ne luminează… Cel mai greu e că atunci când apelez la cineva după ajutor, unii gândesc dacă pot alege dintre ajutor firesc și posibilitate de a-și trage foloasele pentru viitor… Realizez că Domnul mă pune mereu la încercări.  Cum să rezist? Acum și sora mea cu cancerul și chimoterapii, dar e tare, are un caracter dur și Domnul o va salva…

Azi, fiul e mai bine, chiar și muncește. Sper să fie bine în continuare! Mulțumesc Ție, Doamne!

    Orice viață are prețul ei. Viața nu e doar o primăvară. Mai vine toamna, apoi iarna. Pentru ce a creat Domnul anotimpurile? – Pentru ca să aflăm gustul primăverii. Orice viață, orice personalitate are prețul ei… Cei deștepți nu sunt atât în căutare de singurătate pe cât pot evita găștile create de ipocriți.

Nu m-am plâns, m-am confesat, dar voi cum doriți, mă puteți judeca… Am realizat și am constatat impactul celor scrise mai sus, sper să vă prindă experiența mea de persoană cu handicap. Cam des… m-am simțit discriminată! În pielea mea nu va fi nimeni, și nici eu – în cea a voastră… E ceva ce face parte în mine. În afară de mine însiși, nimeni nu-mi va lua apărarea. Cei săraci nu-și aleg locul de muncă, ci doar consimt ceea ce li se oferă. Ei se conformează. Promisiunile nu au loc atunci când e vorba de bani. Dar Dumnezeu îi iubește pe cei pe care oamenii îi jignesc…

Nu-ți face rău cu mâina ta! Viața merge înainte! Frustrările și supărările mereu rămân în urmă, și… nu uita că sunt doar lecții de viață! – Domnul e cu tine! AMINI!

Sveta Vizitiu Toamna, 2018

( Impresii pentru viitoare carte)

Svetlana Vizitiu/Impresii din viata si carti blog


12 comentarii

Lucia Guranda: Avem mai multe business centre decât businessmeni!


Viața Luciei e arhiplină de întâmplări triste sau amuzante: de la ordinare pana la cele “extraordinare”, precum ar fi și două cazuri de moarte clinică și aflarea într-un epicentru la două explozii în urma actelor de terrorism… Este sinceră și emotivă, cu temperamentul deloc moldovenesc: se simte efectul civilizației europene. Practică medicina în continuare doar cu sufletul, din motive de sănătate: de aici cred că vine echilibrul psihologic de toleranță a Luciei Guranda. A avut multe de îndurat…

Dar zâmbește mult, iubește viața, și chiar nu are regrete. De ce ar trăi cu regrete, nu mai are altceva de făcut?  Iată greșelile trebuie de reparat, indiscutabil. Fiindcă când greșești, înveți lecția și… continui să mai greșești… uneori. Se amuză și o face cu bună dispoziție.
Impresia mea despre viața este însăși Viața” – spune ea. Totul e clar? Cel mai mult in viață o impresionează însăși viața… Fiindcă meseria ei începe anume de acolo, de la naștere, de la cel mai frumos, complicat și perfect mecanism în natură cum ar fi nașterea unui copil. Și, specialitatea nu e de loc ușoară: obstetrician-ginecolog. Provine dintr-o familie mare de medici, chiar și rudele din familia ei sunt la fel doctori, adică socrii, cumnații etc.
Dintre persoanele care au marcat-o și au determinat-o să reușească în viață mai mult decât și-a imaginat rămâne tatăl ei (în copilărie, adolescență și tinerețe timpurie) și soțul ei cu care sunt împreună de 22 de ani. Și numaidecât copilul lor scump și drag!

Despre prieteni: se simte norocoasă că are prieteni din frageda copilărie, din studenție și în fiecare țară unde a trait. Oriunde pleacă, își face prieteni și este foarte sociabilă. Se pare că Lucia nu realizează că acest dar de fapt vine din caracterul ei unic. Comunicarea e punctul ei forte, ea argumentează ingenios răspunsul la orice întrebare și dacă este convinsă că are dreptate, nu o poți clinti din acel punct de vedere.
Îi place sa călătorească și ar vizita tot cuprinsul pământului. În destinații turistice nu ține deloc cont de calitate, amenajare, confort sau de nivelul de viață. Orice continent, regiune sau țară are momentele sale irepetabile, în special, în cultură, tradiții, obiceiuri… Toate reprezintă o experiență unică. Familia ei a locuit și în Arabia Saudita, Kazahstan, Bulgaria, Elveția, Belgia, Laos. Lucia deja e convinsă că fiecare popor, fiecare stat te îmbogățește mai mult spiritual. Acum e stabilită cu familia la Bruxelles… Și mai duce dorul Chișinăului la care revine cât poate de des… ”Dragul meu Chișinău, beteag, distrus, chinuit, urâțit, schingiuit, murdar, prăfuit, dar încă cu un pliculeț de demnitate! Îți doresc să reînvii, să recapeți valoare, frumusețe, prosperitate și măreție!”

Și concluzia, pe care și-a făcut-o fiind plecată din țara de 17 ani și văzând cum se muncește în alte tari. ”Părerea moldovenilor că suntem un popor muncitor este cel puțin eronată”. Lucia a urmărit cum se muncește în țările civilizate: acolo oamenii lucrează mult mai intensiv și cu o mare responsabilitate. Cu timpul utilizat la maxim și foarte eficient. Nici vorbă nu poate fi de pauzele cu “fumatul sau o ceașca de cafea” la fiecare sfert de oră. ”Exista doar o pauza oficială, în rest muncă și iar muncă, bine organizată și chiar de calitate. Unii concetățeni au deprins aceasta metodă, însă alții până acum caută să facă fel de fel de “șmecherii” și eschivări de la o muncă onestă”. Ține să menționeze că au apărut și foarte mulți moldoveni care lucrează în diferite organizații internaționale și fac față pozițiilor pe care le ocupa. Mai numeroși sunt tinerii care fac studii universitare și postuniversitare în vest și ei chiar sunt extrem de buni ca profesionști. Lucia se mândrește că avem așa moldoveni:”Însă e trist, când este evident faptul ca nu mai vor să se întoarcă în țara natală și… sa muncească pentru acest guvern corupt și plin de criminali.”

Lucia a plecat din țară din alte motive, și nu deodată în Europa de vest, ci în stepele nemărginite cu o climă și apă groaznice, într-o localitate pierdută prin stepele siberiene fără vreo infrastructură (pe timpuri Chișinăul era NYC în comparație 🙂 ) Asta e dacă să discutăm la subiectul ”cum se face pe loc gol un oraș functional și frumos” Atunci soțul ei a rezolvat problemele la nivelul local și acum o face la nivel global. ”Poate chiar mai bine înțeleg cei plecați fiindcă ei au deja experiența greutăților de acasă plus cea din străinătate. Iar voi, uneori nici nu vă imaginați prin ce greutăți ei au trecut! Dar, așa e firea moldoveanului când vine acasă cu lăudatul și o face pe boierul…” Iar Lucia cunoaște mulți concetățeni și vede ce viață duc ei acolo printre străini: fac și e ce pot pentru a trimite maximum de bani acasă… ”Un lucru e cert, o oarecare demnitate în capitală mai există. Și nu din motivul că l-a votat pe cutare fiindcă e competent în domeniu, și nici nu cred că are alt interes decât să se răzbune pe oponentul său pentru că cela l-a ”chidănit” cândva etc. Am votat împotriva dorinței de a sabota!” Nu intenționează să cheme pe nimeni să organizeze proteste, să arunce cu pietroaie în directori sau autorități, fie și mai grav să devasteze instituțiile medicale: ”însă, niciodată nu voi înțelege de ce având atâtea probleme, oamenii tac, înghit în sec, tremură, acceptă să fie umiliți, ori pleacă pentru alte soluții nu mai văd…” Unde-i neînțelegerea?, – se întreabă Lucia. Cuvintele Egalitate, Independență – sunt greșite într-un stat unde nu se respectă drepturile omului, chiar dacă oamenii au acces identic, spre exemplu, la educație.

Apropos:”Noi avem mai multe business centre decât businessmeni!” De fapt, clădiri gen business center se fac mai multe la periferii, nu chiar în mijlocul grădinilor publice.” Stați așa, oameni buni, și mie îmi surâde un stat echitabil, functional și neutopic. Voi ați vrut așa să înțelegeți, iar eu am prins altă idee aici… Mentalitatea la noi: ”Moldoveanul poate avea 10 mii de șanse, dar dacă e mai talentat la ”ștucăturit”, păi asta să facă, și după această ”egalitatea sovietică” părinții mei brusc au avut salarii de două-trei ori mai mici, dar erau obligați să slugească fără a ”crâcni” înapoi la ”împărăția sa clasa muncitoare”! Dar nu chiar așa, la nivelul ”кто был никем тот станет всем” sau ”каждая кухарка может управлять страной”!

Referitor la sistemul educațional. Oamenii trebuie să-și ocupe poziția lor în societate conform aptitudinilor și capațităților lor. Și accesul să fie asigurat neapărat cu burse, credite atunci când e vorba de o minte excepțională. La noi, oamenii talentați nu sunt remunerați pe merit.

În perioada anilor 50-90 (sec. XX), studenții erau aleși după criteriul etnic, fiindcă doar rușii erau acceptați la universități (veniți preponderent din orașe). Moldovenii își dădeau copiii în grupe rusești la grădință pentru a putea apoi obține studii superioare… Celelalte opțiuni gen ”apartament”, un loc de muncă etc, toate ”po-blatu” și în continuare, dar mai ceva ca acum…

Sănătatea e altceva! Sistemul de sănătate întotdeauna va fi cel mai important în orice țară! Acest domeniu trebuie să fie perfect. În Moldova e foarte complicat. ”Nu e vorba de politicieni, de Nastase, Sandu, sau Dodon, nici măcar despre Plahotniuc! Ci despre revendicarea drepturilor care ne fac mai puternici, în fața unor politicieni corupți și nelegitimi, cu nicio frântură de iubire pentru acest popor sărman care le rabdă pe toate…”

”Adesea mă întreb privind la frumusețile geografice și ecologice: oare ce le împiedică pe ai noștri să facă așa ceva? Doar nu e costisitor. Nici chiar de banii de la europeni nu e nevoie pentru acest lucru! Pentru a face și menține curățenie nu e nevoie de mulți bani.

Dacă ar fi oamenii conștienți, ar cere, ar striga, ar urla, ar protesta… Dar ce fac ei, tot pe medici și pe asistenții medicali îi blamează. Guvernul cunoaște deja aceste slăbiciuni ale poporului, nu mai apleacă urechea nici direct, nici indirect… De aceea, avem ce avem. Dar nici nu știu dacă acest popor needucat, agresiv, intolerant, incult, merită ceva mai mult decât ceea ce are…”

Co-relația tinerii-etate. Menționând că e vorba despre moldoveni, Lucia ține neapărat să ne convingă că-i iubește și tare ar dori să vadă că cei mai în vârstă la fel iubesc pe cei mai tineri. Diferența în atitudine e transparentă, iar ea susține gălăgia, naivitatea, neștiința, aroganța, încăpățânarea tinerilor, toate în general: modul lor de a fi altfel decât au fost cei mai în vârstă pe timpuri… O îngrozește disprețul, uneori și ura din ochii persoanelor senile față de cei tineri. Dacă ar iubi și ei, necondiționat, probabil și atitudinea tinerilor s-ar schimba, – ar devein mai respectuoasă și mai indulgentă? Bine de menționat că:”toți sunt diferiți dar cu drepturi fundamentale egale””
Pasiuni și hobby-uri: sportul, organizare de evenimente, călătorii, și CĂRȚILE. Din muzică alege jazzul, blues, rock clasicul. La fel îi plac operetele și musicalurile. Adoră imponderabilitatea lui Eugen Doga.
Cărțile preferate sunt foarte multe. Cel puțin vreo 50. O carte bună o face fericită. Place autorul Pavel Păduraru ”Moartea lui Igor Alexandrovici”: ”dar e mai specific, cu un limbaj agresiv, cu inceput absurd, pe parcurs te obișnuiești. O variantă mai contemporană și mai nerafinată a lui Eugen Ionesco. Place să citească pe Gheorghe Erizanu.
Recomandă si: “Meșterul și Margarita” de Bulgakov; Victor Hugo “L’Homme qui rit” (omul care râde); Umberto Eco “ Numele trandafirului”, îmi plac mult operele lui Remarc, Garcia Marquez , proza lui Eminescu, Mircea Cărtărescu, Haruki Murakami… (of, opriți-ma, căci asta poate sa dureze)
Unele Filme: “Zborul deasupra unui cuib de cuci”,“7 ani in Tibet”,“Nașul”,“Pacientul englez”, “Lista lui Shindler”, “Legendele toamnei”…

Personalități ca Simona Halep o fac să plângă de bucurie atunci când câștigă pe teren. Lucia nu poate privi ”în altă parte unde comentatorii emisiunilor să nu fie români!” A strigat recent din tribunele campionatului mondial de fotbal bolind pentru nu știu care fotbaliști. Este acaparată de jocuri, de energie, de persoanele care nu stau pe loc. Competițiile o fac și mai emotivă pe această fată drive! ”Sunt momente în viață când atât ți-e dor de cineva, încât îți vine să-l scoți din visele tale și să-l îmbrățișezi cu adevărat. – spune Lucia. –Pare și asta o idee bună să mergem undeva mai mulți prieteni să degustam… un vin bun ca niște fani adevărați!” 😀


15 comentarii

Elena Eţcu, ”Șezătoare a cruciulițelor”, la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”


Clubul IVCVreau să menţionez, în mod deosebit, ediţia de azi a Clubului ”Impresii din viata si carti” . Mi-a plăcut procesul, cum a parcurs… Este o încercare de a populariza cultura şi tradiţia vestimentaţiei naţionale, posibilitatea de a demonstra, în special, generaţiei tinere, că ţinem să păstrăm istoria noastră… 12573786_973804296027489_9000842851696206931_nŞtiţi, cât de greu este să organizezi un eveniment, cu înţelegeri şi programări, să reuşeşti să pregăteşti din timp colecţii speciale cu prezentarea modelelor etc? Să te înţelegi cu participanţii si oaspeţii clubului, care în acelaş timp au și ei propriile lor orar, contracte, planuri, ore de servici…  SDC17079Pe un timp periculos cu politica, blocade și greve în PMAN… – Bravo tuturor, că ați reușit să veniți, sunteţi Mari! – susținători și promovatori ai culturii noastre tradiționale! Vă mulţumim pentru sprijin și cuvinte calde! Deci, ideea Clubului  în incinta BM ”B.P.Hasdeu” rămâne un succes!.. Consider, că Elena Eţcu, designerul anului 2015 în Republica Moldova, a făcut o treabă excelentă, şi Galina Codreanu, moderatoarea şedinţei de azi, a fost perfectă, girbu Anatol Girbu cu opere de lemn miraculoase! Vă mulţumesc din toată inima! La fel și Partenerilor media AGRO TV Moldova, Popas TV, Madein.md, celor care au ”bătătorit” peste greutăți şi ger aspru, dar au venit să ne mediatizeze, – un Grand Merci!  Aici albumul: «Elena Etcu designer-ul anului Sezatoare Nationala a cruciulitelor»

Creaţii de Elena Eţcu, frumoase, stilizate, adorate şi întrebate în toată Europa!… SDC17118Am devenit pasionată de Ie şi decoraţiuni naţionale. Se spune, că pe timpuri, după ele se putea citi statutul social al unei femei moldovence: e măritată sau nu, are iubit sau copii, gusturi etc. Frumos, că avem propria istorie de îmbăcăminte, însă nu atât de popularizată pe cât am dori. Ştiu, că mulţi designeri se ocupă de acest proces, creând tesături şi broderii excelente, iar Elena Eţcu este foarte bine absorbită de motive naţionale, pe care le transferă în operele sale cu pânze fine. Purtăm IE cu mândrie!!!elena etcu

Nu atât de des ni se dă să încercăm pe sine imaginea unui om din popor, aşa că sunt recunoscătoare protagonistei de azi, că ne-a oferit această ocazie, pe un timp să ne simţim într-un alt secol şi să ne ”împodobim” cu straie naţionale, întrând în contact cu ea, istoria… Bucuroasă, ca această imagine Doamna Eţcu a oferit şi protagoniştilor din anii diferiţi ai Clubului…
Bunicii mei şi-au cusut şi purtau asemenea haine şi le purtau chiar şi în perioada constrânsă ”tăcerii” a URSS. Apropos, unele sunt asemănătoare cu cele care am probat şi astăzi. O atitudine foarte pozitivă, că designerii promovează brandul naţional! (Svetlana Vizitiu)
– Se zice, ca Tradiţia este ceva, la care apelezi atunci, când nu ai timp sau bani pentru a face un lucru aşa cum trebuie. Realitatea confirma, ca nu poţi interzice tradiţiile, dar poţi să le depăşeşti. Asa cum a facut designerul Elena Etcu. Si cum o noutate poate constitui punctul slab al unei tradiţii, – ea a decis sa aduca ia in viata de zi cu zi, indemnandu-ne pe toti sa purtam ie cu mandrie! Am remarcat, ca in ultima vreme, exista o tendinta a tot mai multor designeri de a se inspira in colectiile lor din portul traditional romanesc. Este un semn al versatilitatii motivelor si modelelor folosite in crearea costumului popular. De fapt, “Vesnicia s-a nascut la sat” nu e doar un citat celebru, care ii apartine lui Lucian Blaga si dincolo de cuvintele caruia nu putem trece. Iata ca si in lumea atat de stralucitoare a modei se poate aplica cu succes si-i da o noua viata: “Vesnicia s-a nascut la sat si prinde contur in ii si camase nationale” Si pentru ca, a realiza lucruri mari – trebuie sa actionam, nu doar sa visam, trebuie sa si credem, nu doar sa planuim, – Elena Etcu a visat, a actionat si cautat mereu solutii. De cand se tine minte. De mica. De cand medicii i-au dat putine sanse de viata, iar ea s-a ambitionat sa traiasca 100 de ani. Sa fie prima la invatatura. In scoala. La facultate. La Academia de Stiinte a Moldovei. Este o luptatoare, care tinteste sus si cauta de fiecare data sa-si atinga visul cu mana.Fara sa planga. Fara sa caute motive. Muncind cu daruire si, de multe ori, cu uitare de sine. Din familie, de la vatra, de-acasa, a luat cu sine in lume, harnicia, cumsecadenia, respectul fata de oameni, bunul simt si responsabilitatea, – pe care si i-a facut stalpi de reper in viata. Lenuta- mezina si rasfatata familiei, s-a nascut intrun sat frumos de gospodari, in familie de profesori. Mama, invatatoare de georgafie, cuminte si calda, cu frica de Dumnezeu si cu drag de neam si oameni, n-a tras niciodata, pe nimeni, de ureche si n-a pus nici o nota de 2, niciodata. Tatal – invatator de matematica si fizica, director de scoala, stimat de sateni si temut de elevi, a fost un dur, dar totdeauna correct, disciplinat, exigent si cu verticalitate. De-altfel, un gospodar cu o gradina-model, de la care veneau sa invete si sa cumpere rasad de nenumarate specii de rosii, oameni din sat si din satele vecine. Croitoria si dragostea de a insaila si a crea modele noi de rochite, bluzite, iar mai apoi, ii si camasi a mostenit-o de la bunica – Natalia, care avea, la marginea Chisinaului, un atelier de moda, cunoscut si apreciat in tot orasul. Maruntica, firava, plapinda si parca neajutorata, o mana de om – Elena Etcu este o fire puternica, cu caracter si verticalitate.
In ciuda tuturor incercarilor, a zambit mereu si a lasat se se inteleaga, ca trece prin viata usor, fara griji si probleme. Zambetul ei izvoraste din interior, la fel ca si lumina calda si cuminte, care este insailata pe chip, ii place sa glumeasca afirmand, ca ar vrea sa moara zambind, ca si dacii.
Si ce daca viata e nedreapta? Si ce daca oameni sunt rai? Si ce daca mersul inainte nu e deloc si usor, iar cararea nu e batuta cu flori? Ea isi vede de viata ei, isi urmeaza visurile, faurindu-si, pas cu pas, destinul. Se bucura de fiecare clipa petrecuta cu cei dragi, cu suflete inrudite, izvoraste mereu lumnina si optimism, admirind in linie si rasaritul si apusul, si multumindu-I bunului Dumnezeu, ca inca traieste, dupa atatea operatii complicate, ca exista, viseaza, spera si bucura atata lume buna prin creatiile ei. Din 2006 incoace Elena Etcu inscrie o noua pagina in biografie. Munca de cercetare ii place, dar monotonia o omoara, deaceea cauta solutii de a schimba ceva in viata. Viseaza la ceva, care sa –i placa, sa-I aduca un castig si, in acelas timp, s-o reprezinte. Afla despre niste cursuri de initiere a afacerii si intr-o luna deschide propria afacere “Traditii noi”, unde isi propune drept scop promovarea valorilor nationale si schimbarea viziunii si a atitudinii fata de portul popular. Acea care a indrumat-o si a incurajat-o sa-si deschida propria afacere sau sa se autoangajeze a fost Tatiana Melnic, presedinta unei asociatii, care scolariza micii antreprenori. De la ea a invatat Elena ce insemna un plan de afaceri si care sunt pasii de initiere a unei afaceri? Au urmat ani buni de cautare de sine, de documentare, de descoperire a radacinilor neamului, incununati cu al doilea masterat, absolvit cu succes. In 2014 – Elena Etcu urca o treapta calitativ noua in activitatea pe care o desfasoara, lansand brandul ETNOPERA. A muncit mult creand propriul magazin online. Acum oricine, din orice colt al lumii, poate intra si alege o ie, o camasa sau o tinuta marca Etnopera. De 2 ani, pe site-ul Etnopera, magazin online, ne putem desfata privirea si improspata garderoba cu piese vestimentare cu mult bun gust inspirate de portul popular. Fiecare tinuta, lucrata manual, imbina elemente ale costumului traditional. O colectie frumoasa si extrem de interesanta, ce te poarta cu gandul la un simbol al elegantei. Splendide ii, bluze si fuste din materiale atent alese, cu broderii deosebite, desprinse parca din povestile cu Fat-Frumos si Ileana Cosanzeana. Prin eleganţă şi unicitate, ia tradiţională a devenit un simbol, o carte de vizita, care vorbeşte despre acea, care o poartă. Cu o pereche de jeansi ori cu o fusta de bal – oriunde as fi in lume –EU PORT IE CU MANDRIE si asta este un soi de marturisire exterioara a valorilor in care cred! – Sunt sigira, ca si dv, veti face la fel, pentrut ca sunteti suflete frumoase, carora le este dor de autentic, de acasa, de valori, de povesti scrise frumos si curat, de linii simple – sofisticate, prin simboluri si mesaje;
In ultimii doi ani “Traditii noi” a facut un salt impreisonant in fata, reusind performanta prezentarilor nationale si internationale. Echipa pune un accent deosebit pe calitate, iar compania are la activ clienti de lux, colectii unicat- adevarate bijuterii, cusute cu multa grija si dragoste.
Anul 2015 a fost unul bogat in evenimente, care i-au marcat destinul. Elena Etcu ajunge in top 8 mari designeri ai Romaniei, iar Inceputul lui 2016 ia adus creatoarei aprecierea IPNA Compania Teleradio Moldova, care i-a conferit, in cadrul celei de-a YIII editii a Concursului “Omul Anului,” – Titlul Onorific de “Designerul anului 2015”, pentru colectii unicat, valorificarea tezaurului national si promovarea imaginii positive a RM in strainatate.
O felicit pe aceasta cale si-i urez un An Nou, doldora de Sanatate si Impliniri profesionale, de inspiiratie si colectii unicat, care sa ne duca faima in lume si sa ne faca sa fim mandri, ca suntem moldoveni, gandim si simtim romaneste, pastram traditia si datina strabuna si suntem cei mai buni! – Galina Codreanu
victor danutaMi-a placut foarte mult acest eveniment, m-am simtit bine! Ma bucur pentru ca am in colecţia mea, piese vestimentare de la ”Ethnopera” creată de design-ul D-na Elena Etcu! Vă doresc în continuare, succes si la alte evenimente!Victor Dănuţ
– ZIua îmbrățișărilor a devenit astăzi pluridimensională, optimă și … însoțită de profunde revelații. Cu Doamna Еlena Etcu, designer (cel mai bun designer al anului 2015) și cu toată lumea bună (Dmn – Galina CodreanuLorena Mednicov, Svetlana Vizitiu, Cobzac Victor, Mariana Harjevschi, Diana Ciugureanu-Zlatan, Elvira Leahu etc) verva întâlnirii de astăzi în cadrul Clubului Impresii din viață și cărți a fost pe placul tuturor celor prezenți. Descoperind autenticitatea, inovația și farmecul doamnei Elena Ețcu, sunt copleșită și voi păstra în suflet aceste clipe de neuitat. Cu atât mai mult. Pentru că imediat după această superbă revelație de la Biblioteca B.P.Hasdeu povestea a continuat chiar și în PMAN, în pofida acestor improbabilități, pe care le suferă poporul. Visul a continuat, prin discuție vie cu un mare și iubit poet. Nu încetați să visați, creând, lume bună! 
12540977_987160398044815_7884594131579584281_nCreatoarea de vestimentație autentică, inspirată de portul tradițional popular, face minuni și capodopere, fiind Omul, femeia frumoasă și bazată pe originalitate, cu har de la Dumnezeu! Să aveți o seară bună!!! –Lilia Manole
Astazi la a 50 sedință a ”Clubului de elita Impresii din viata si carti” cu protagonista Elena Etcu. Este Femeea care face ceea ce-i place și acest lucru i-a adus succes! Pentru că o face cu dragoste și pasiune, pentru că iubește oamenii, pentru că iubește țara și neamul! Elena crează Ie si ne-a convins acum câțiva ani că Ia nu se ține în ”lada”, ci se poartă cu mândrie! Am avut o seară deosebită astăzi la club, cu o creatoare blândă, plină de suflet, cu o altfel manifestare de patriotizm! Mult succes Elenei! Cu drag și cu mult respect pentru Svetlana Vizitiu care reușeste să adune OAMENI frumoși în acest Club! – Lorena Mednicov
– La 21 ianuarie, cand Centrul capitalei fierbea de protestele anti-guvern, in incinta Bibliotecii Hasdeu a avut loc sedinta ordinara a Clubului Impresii din Viata si Carti, care a fost …un protest pe care eu l-am numit figurativ „protest al IEI”. Doamna Elena Etcu, designerul-protagonist al acestei intalniri si minunata moderatoare, Doamna Galina Codreanu au creat o atmosfera de sezatoare, de armonie si eleganta, iar frumoasele Doamne si bravi Domni au emotionat publicul prin cantece, versuri si prezentarea colectiei de II create de imaginatia, mainile si munca neobosita a Doamnei Elena Etcu si a echipei Dnei. Va dorim mult succes in continuare, stimata Doamna Elena! Sa ne bucurati cu creatiile Dvs si sa perpetuati traditiile noastre populare acasa si peste hotare! (Ala Pinzari)
  • CE FEMEIE FRUMOASĂ: versuri dedicate Elenei Eţcu

5386_973809372693648_2201828259575807473_nO mână… de Om,/Scris cu literă mare,/În doar două cuvinte, Talent, plus valoare./O mână… de Om/La preţ de-o avere,/Cu motor… autohton,/Zeci de mii cai putere./O mână… de Om,/Cu gândirea la rece,/Un izvor… nesecat./Cântăreşte cât zece./O mână… de Om,/Cât o rază de Soare,/Când râde din suflet,/Viaţa prinde culoare./O mână… de Om,/Curaj şi splendoare,/Rezultatul scontat,/E tivit… cu onoare./O mână… de Om,/De s-ar naşte mai mulţi,/Am brăzda oceane,/Cuceri… vârf de munţi./Cu iubire… de neam,/Strâns legată de casă,/În postura… de Om,/Ce Femeie frumoasă! – ‎Victor Cobzac

  • EU port Ie cu mindrie !! Momente de revelatie alaturi de designerul anuluiElena Etcu !!!Multumim pentru posibilitatea de a va purta tinutele!!! – Castravet Ina
  • Reiterez și pe blogul Dvs, draga noastră D Svetlana Vizitiu, fericirea de a participa la o nouă serată, șezătoare, precum ați anunțat, cu Distinsa creatoare Elena Ețcu – Zâna bună din viața mea. Am mărturisit și în interviul solicitat de Svetlana Snegur, Director General Popas TV, condiția mea de cenușăreasă, în viața cotidiană. Muncesc ca un salahor, pe diverse planuri, iar când apar în public în vreo ținută marca Etnopera, Compania Tradiții Noi, creată de Cel mai bun designer al anului 2015, Elena Ețcu, mă transform în prințesă, zeiță, precum se și comentează uneori. Cu asemenea protaginistă, serata a fost o minune din viața noastră, cu asemenea moderatoare – îndrăgita vedetă TV Galina Codreanu, de la Televiziunea Republicii Moldova, succesul evenimentului urma să fie unul fulminant. Oamenii cu drag de tradițiile naționale, cu drag de artă și literatură, s-au unit pentru a trăi clipa de revelație. Astfel, noi am ignorat cu îndrârjire, barierele provocate de momentele de încercare, cărora este supusă acum societatea. Până și trecătorii se minunau pe la ferestre, de atmosfera feerică a întâlnirii de la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”. Aș zice că ne-a reușit să protestăm în ie, contra tuturor relelor. Am reușit să venim în lipsa transportului public, nu știu de ce dispărut prin oraș… Am reușit să fim suflete iubitoare, iertătoare, să ne susțâine, admirăm, îmbrățișăm, căci Dumnezeu era cu noi, Bunecuvântându-ne generos. Dacă am cântat o melodie tristă, păi și pe aceea am trăit-o înțelegători și blânzi. Viața este viață, mai evoluăm spiritual și devenim fericiți necondiționat. Fericire permanentă în suflet, Vă doresc tuturor! Sănătate și să ne mai vedem fericiți, împliniți, încrezîtori! Amin! – Diana Zlatan Ciugureanu
  • Elena Etcu! Isi propune să readucă în atenţie valorile autentice şi tradiţia! Pasiunea şi ambiţia sa pentru valorificarea artei vestimentatiei si accesoriilor inedite a costumului traditional au contribuit la punerea în practică a ideii sale de antreprenoriat în lumea modei.
    Este cea care prin munca si daruinta de sine invie arta frumosului port stramosesc. In aceasta seara in incinta Bibliotecii Hasdeu, Clubul „Impresii din viata si carti”, ne-am bucurat cu totii de prezentarea colectiilor de haine create de disignerul autohton Elena Etcu. Atentia pentru arta decorurilor si a broderiei care se regasesc pe costumele nationale, imbinarea culorilor ne-au fermecat si ne-au demonstrat un adevarat test al rabdarii si o creatie unica ce a incintat vazul si sufletul!
    Ma mindresc si eu cu mantoul meu care atrage privirile prin imprimarea elementelor decorative in stil traditional pe care l-am si prezentat. Multumesc Elena Etcu! Noi colectii si realizari frumoase iti dorim in 2016! – Elvira Leahu


12 comentarii

Am crescut cu televizorul alb-negru


getImage (27)Plăcute amintiri cu primele televizoare din cele cu ecran alb-negru în Moldova sovietică. În grabă timpul ne cheamă după sine, cu zile lumeşti întinzând curiozitatea noastră… Emisiunile, în general, cuprindeau două posturi care se transmiteau după ora şase seara, atunci când oamenii se întorceau acasă de la servici. Eram deja comsomolistă şi… mă apuca disperarea că trebuia să aştept o săptămână până venea acea zi de sâmbătă, când puteam să mă bucur de Samantha, cea care îl frapa pe soţul ei cu vrăjile sale! Uneori, chiar fugeam de la orele de fizică, că tocmai venea ceasul când se da în reluare „Dallas„-ul, un serial american, drag mie în continuare. Aceste momente dificile, dar fericite… devenite nostalgice, pentru că erau interzise. Chiar şi TVR-ul în Moldova era interzis, iar în Floreşti, locul meu de baştină, am prins postul când deja trecuse copilăria, televizorul nostru cu tub TEMP având, probabil, farmece, căci prindea unda atunci când se rula vre-o emisiune interesantă în România. Drept că imaginea era tare proastă, titrele se citeau ca prin ceaţă, însă bucuria era provocătoare, în aşteptare a tot ce încă nu descoperisem… Atunci am învăţat eu să citesc în limba română cea cu latiniţă, graţie titrelor, graţie ţie, Românie! Pentru mine ţara asta era absolut străină, la fel ca America, eu vorbeam mai mult în rusă precum impunea sistemul… N-am avut parte de desene animate şi poveşti ca copilaşii de azi, doar de mă duceau părinţii la cinematograf. În present, se pare că am cucerit până şi cosmosul, cu acel sentiment ca şi cum am zburat personal. Deja nu mă pasionează: oare, de ce? Nu m-am schimbat cu spiritul, sunt la fel acea fetiţă drăgălaşă şi nebunatică, chiar dacă anii mi-au adăugat câteva cute şi cearcăne… Ani în urmă, idee nu aveam, că televizoarele se vor conecta la Internet, ori la telefoane mobile, smartphone-uri, nu înţelegeam cum întră oamenii în anotcutia ceea, cum ies de acolo, mă surprindeau absolut toate emisiunile, ceea ce vedeam era nou pentru mine… Auzeam prost de tot, de aceea privind la cutia TV, la buzele celor care vorbeau, eu rugumam în felul meu subiectul, mai mult în imaginaţie: vedeam chipuri eroice, fericite, dornice să poarte… insigna de octombrel, cravate roşii, să fie veşnic tineri ca Lenin. Nici prin cap să-mi vină să întreb ce anume discută Brejnev toată ziua în cutie, ardeam de nerăbdare să iasă el de acolo, ca să înceapă vre-un desen animat cu Lupul şi Iepurele sau filme pentru copii, care se transmiteau atât de rar în timpul întrunirilor permanente ale comuniştilor la tribună… Dar merită să îţi trăieşti viaţa, în orice situaţie trebuie să te adaptezi. Să nu ne lăsăm descurajaţi de problemele vieţii, în special, că tehnologia evoluează, iar noi evoluăm odată cu ea, implicând aviooferte de Smart TV-uri 3D, cu conexiune la internet și la propriul smartphone. Eu mă conformez cu mobilul meu LG gen „broască”, pentru că aşa mi-e comod să-l port prin buzunare, atunci vibraţia sunetului dă de ştire că cineva îmi face un apel. Tehnologia a progresat foarte mult, iar televizorul meu nou LED LG cu ecran rezistent afişează imagini mai clare şi mai naturale, mă bucură cu varia programe şi culori deosebite, în plus toate emisiunile le pot dubla prin titre, ceea ce este mai important pentru mine, şi desigur, pot schimba dimensiunile la dorinţă! Orice televizor SMART TV, având şi 3D, îl poţi conecta şi la Internet, fie să priveşti imagini sau filme descărcate cu ajutorul stick-ului. Copiii mei consideră că evoluţia e ceva foarte tare şi că prin magazin  MarketOnline.ro poţi procura lucruri trăsnite! Mai ales, că durează şi promoţii cu reduceri, cu aceste televizoare cu SMART TV, iată atunci devii agitat şi nu te calmezi până nu te laşi exploatat de lucrurile oferite practic în dar, vezi site, îţi fug ochii în stânga şi-n dreaptă, – cumpără acum! – zău, că merită senzaţii tari! Vei putea trece prin televizoare cu mintea şi implicit cu fizicul, în direcţii dorite printr-un zvâcnet al gândului, doar palpând cu telecomanda ca prin lampa lui Alladin!..

Articolul scris pentru a 5 probă SuperBlog 2014