Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


7 comentarii

Să crezi în minuni! Mereu!


Am o atitudine ambivalentă pentru această sărbătoare. Te pregătești, te tot pregătești, ești gata, bine-dispus. Iar apoi, după ce bat clopotele anului nou, – un sentiment de goliciune. Aștepți douăsprezece ore, arunci foițele arse cu dorințe în cupa cu șampanie, bei toate acestea, și nimic nu se schimbă, și tu, mult timp, continui să mănânci salata ta cu crabi… În copilărie, aceeaș situație, ardeam cu nerăbdare în ajunul Revelionului cu Moș Gerilă care venea la noi, cu cadouri în fiece an, eu aveam vise frumoase și credeam că am un viitor luminos, la fel ca Cenușăreasa din povești… Credeam cu disperare în prinți şi minuni, continui să cred, probabil, pentru că așa mi-e firea…an nou oceanwlower1

Eu ador ajunul, sau anticiparea Anului Nou, – două săptămâni înainte sunt cele mai distractive și uneori mai fericite decât evenimentul și cele zece zile ce urmează după ciocnirea cupelor cu șampanie, – ca de obicei, continui să cred că miracolele se vor săvârși în fine… Da, eu continui să mă simt fericită. Vreau să fie nu mai rău decât este acum. Vreau pace pe acest pământ, și ca copiii noștri și părinții lor să fie sănătoși și fericiți! Să dea norocul și binecuvântarea peste ei. – Să fie mai bine? Unde mai bine în țara noastră?! Banal, dar, din nou, nu ne împiedică nimic să repetăm și să ne rugăm: Important, este ca toată lumea să fie sănătoasă!
Trecu un an, nici n-am reușit să privesc în urmă. Ramasă doar o coală-n calendar… Cu un trecut, în care nu ne mai întoarcem, și-n urmă, va sclipi o zare rece sau un spray cu amintiri. Cuiva donate fericire sau durere, cine știe… Luați prin lacrimi, suferințe careva, și cineva întors-au cu… speranțe și iubire… Trecu un an, mi-a stat un pic mai trist. Cu trecerea anilor, devine tot mai trist, pentru că te maturizezi și începi să conștiințizezi realitatea… Să-ți i-ei adio de la ani e foarte greu, probabil… Să ierți e și mai greu… Și, neprivind în urmă, timpul a fugit… Și doar, un fum cu ceață… undeva departe… Plecat un an, îngenuncheat în urmă. Și iată, Anul Nou în prag. Și noi, atât de mari, maturi, bătrâni sau cum mai vreți, – în continuare credem în minuni, ca mici copii naivi… Dar credem, vrem să credem și cu disperare, cu ardoare, dorințe noi, ne ținem de orice firicel norocos… Așa că în ajun, dorim miracole. Și vor fi… Va fi un an bun trimis de Dumnezeu. Cred, că este decis deja… de ceruri…

Principalul, e să continuați să credeți în minuni. În Dumnezeu!
Pentru cineva dificil și trist, iar pentru unii, – de succes și fericit. Astfel, va fi întotdeauna. Dar în ajun de An Nou… încărcați într-o traistă toate cele inutile și neimportante. Lăsați-le în urmă, după prag. De Anul nou, ca în povești chiar există multe miracole… Cu tot confortul, cu noroc, bună dispoziție, fericire și bunătate, vă doresc să credeți… Doar să credeți! Ce va urma, vedeți!..

Doamne miluiește! Doamne miluiește! Doamne miluiește-ne! AMIN!

Sveta Vizitiu, ❤

Reclame


30 comentarii

Momentul potrivit


     Prietenul meu a deschis sertarul de la dulapul soţiei și a scos un pacheţel, învelit într-o hârtie de mătase. Nu era un pacheţel obișnuit, ci unul cu lengerie de damă. L-a aruncat pe pat și privi buimăcit la danteluță şi mătase niciodată utilizate: ”Uite, aceste lucruri i le-am cumpărat atunci când am fost prima dată la New York, opt sau nouă ani în urmă. Ea nu le-a purtat, doar le păstra pentru o ocazie specială. Și acum, cred că a venit timpul.”  Prietenul meu șocat… se îndreptă spre pat și a pus lengeria alături de alte lucruri, preluate apoi de pompe funerare… momentul potrivitSoția lui s-a stins recent… El era nedumerit și vorbea haotic, neînțelegând ce se întâmplă, și – de ce ea, și nu el? Atunci când s-a întors înspre mine, a rostit: – ”Să nu păstrezi nimic pentru ocazii importante; fiecare zi care o trăieşti este acea specială! Bucură-te de viață zi de zi!”  

Eu… încă mai gândesc la acele cuvinte… Ele mi-au schimbat. Astăzi, eu citesc, fie scriu mai mult, și mai puțin fac ordine. Mă așez relaxată în salonul pentru oaspeți și mă bucur de panorama de prin fereastră fără a acorda atenție la dezordinea din odaie, comunicând cu oameni dragi mie în virtual, așa e mai ușor: Îmi petrec timpul mai mult cu familia și prietenii, și mai puțin la locul de muncă.

Am realizat că viața este o colecție de experiențe, care ar trebui să apreciem…  Toată viața am vânat rezultate pentru că mă temeam să iubesc! Am fost rea pentru că nimeni nu avea nevoie de mine. Preferam, sau prefer să fiu rea și onestă decât bună și ipocrită! Mai bine o proastă decât să judec oamenii pentru viziunea lor, doar că unii nu înțeleg acest lucru judecându-mă invers. Mă încred mai mult în Dumnezeu…

Acum eu nu salvez sau nu mai păstrez nimic. În fiecare zi folosesc ustensii de preţ. Chiar și atunci când nu este necesar, îmi pun noul meu sacou sau rochia de seară pentru a merge la supermarket Green Hills, fie şi la Piaţa Centrală, barem nu e departe. La fel, folosesc parfumul preferat, atunci când vreau în loc să-l aplic doar de sărbători. Cuvinte ca ”vreodată” sau ”oricum” au dispărut din mintea mea. Nu aştept zile speciale sau un week-end ca să-mi pot permite o sărbătoare: pentru care există 7 zile în săptămână. În caz de se merită, eu vreau să văd, să aud și să fac lucruri normale – aici și imediat.

Nu sunt convinsă ce ar fi făcut soția prietenului meu, dacă ar fi știut că nu va mai exista un Mâine (”mâine” de multe ori perceput la fel de ușor). Tbrad ninsind să cred că ar fi telefonat familia și prietenii apropiați. Poate că ar fi sunat la un cuplu de prieteni vechi pentru a face pace sau a-şi cere scuze pentru o ceartă veche. Îmi place tare ideea, că ar fi mers la un restaurant chinezesc (mâncarea ei preferată). La Basabi, Veranda sau Planeta sushi, MallDova… Aceste mici lucruri imperfecte care m-ar împiedica, dacă aş fi știut că zilele mele sunt numărate. M-aș fi enervat dacă nu aş fi văzut amicii cu care „într-un fel”, sunt nevoită să întru în contact. Ar fi iritant, dacă nu aș fi scris mesaje, mai bine scrisori, pe care am vrut să le scriu „cândva şi odată.” Sau, dacă nu aş fi spus de multe ori copiilor, părinţilor, prietenilor, că îi iubesc foarte mult. Încerc să le spun că-mi sunt dragi în fiecare zi, chiar și atunci când ne supărăm. )

Acum, eu nu vreau să ratez, să amân, sau să păstrez nimic din ceea ce ar putea aduce bucurii şi zâmbete în viețile noastre în aceste momente prezente. Mergem la distracții, la frigărui, îi adun mereu la Clubul creat de mine ”Impresii din viață și cărți”… Adeseori le propun și rudelor sau prietenilor nedumeriți de această a mea pasiune furtunoasă, nebunia ce mă apucă sau de energia ce explodează molipsindu-i… Chiar dacă nu dispun mereu de resurse financiare, nu rezist fizic totdeauna, – oricum nu vresa nu-ti pese, viata ta esteau să ratez nimic.

Îmi spun, că fiecare zi, ca şi orice clipă – este ceva special! Suntem obişnuiţi să ne gândim că viaţa noastră gravitează în jurul momentelor importante, dar ele adesea ne i-au prin surprindere, ambalate frumos în ceea ce alţii ar putea considera un fleac…
Ninsoare şi iubire… Frumos e Chişinăul de seară… Oraşul meu e astăzi alb. Decembrie, Ajunul şi Tristeţea…

Să nu-ți pese de ceea ce cred alții. Viața ta este ca o carte închisă din care unii văd doar titlul. Adevărul îl cunoști doar Tu… Iar anii trec, cu o gură de cafea sorbind… Ziua vine cu o noapte înstelată, cu cineva fericit… Ninsoare și Iubire, – un şir de litere zgârcite, ce nu precede puncte de îngheţ…

Dimineaţa vine cu o nouă zi. Și cineva cu noaptea-n cap, dar fericit va scrie: Te iubesc!

La mulţi ani şi pace-n suflet!