


Fata zbura cu limuzina ei, sub 260 km/oră, și când a fost oprită pe șosea de polițistul de trafic, a aterizat calmă și indiferentă…
– Ești nebună, ce-i cu viteza asta? Arată-mi actele tale!
– Nu le voi arăta, sunt false!
Polițistul revoltat: – Așa deci, iesi din mașină!
– Nu pot ieși, am buzunare pline cu droguri, mă tem, să nu se împrăștie!..
Polițistul transpirase de furie: – Deschide portbagajul!
– Nu voi deschide, am acolo un mort deja de o săptămână, aduce un iz ingrozitor!
Polițistul a chemat echipa cu întăriri. Acei au venit, au scos nebuna din mașină: mâinile pe capotă, – acte în ordine, droguri nu-s, potbagajul e pustiu…
Polițistul întreabă de polițist: – Tu ce tot îndrugi: Unde-s droguri, unde-i trupul?…
Iar nebuna a zâmbit ironic și a mai adăugat: – Da, da, ascultați-l mai departe pe acest încornorat! Acuș, va mai spune, că am condus la viteza de 260 km/oră!..
😀
Mama îi cumparase o bicicletă. Tot sărea în jurul ei ca un copil. El şi era un copil pe-atunci, de şase ani. După ce îşi calmase bucuria, o mulţumi timid. Mama încercă să-l alinte, să-l cuprindă, însă el o refuză. N-a fost niciodată afectuos, încă din copilărie. „Cine te va mai îmbrăţişa, dacă nu eu?”- îl întreba zâmbind mama, mângâindu-l pe cap. -„Fetele! chiar şi Eva mă sărutase, ieri…” Rupându-se din îmbrăţişarea ei, a alergat la băieţii din curte, să-şi împărtăşească vestea cea mare. Era un copil năzbâţios, juca fotbal sau „de-a hoţul” în ascunziş; iar pentru o jumătate de ciocolată cerea fetelor să-i demonstreze buricul, şi pentru una întreagă, să-l atingă… Acum, se ascunde nu de Lenuţa sau Radu,
acum fuge de cărţi, de profesorul de la universitate. Deja şi copacii nu par atât de mari, şi nici picioarele lui caraghioase în pantofii de mărimea 44. Câteva amintiri… Îşi aminteşte lacrimile lui: Mama a scos o curea, iar el o ruga să nu-l bată. Pentru că furase nişte jucării, pentru că venise miliţianul. Iar mama îl mustra, că se străduie să nu-i lipsească nimic, că-i cumpără de toate ce are nevoie: „De ce l-ai lovit pe Radu cu cărămida în cap? Cum de ai putut s-o tragi pe Eva de păr? Doar e fetiţă!”. Astfel, ca pedeapsă, atunci, a fost încuiat în casă. Apoi, toată lumea s-a împăcat, timpul le-a mai domolit pe toate. – Eh, copilărie! Da, lucrurile s-au schimbat. Azi, le priveşte din alt punct de vedere. Mult mai matur.
Miliţianul a devenit poliţai. Lenuţa şi Eva au schimbat formele lor de copile. Barterul cu ciocolata nu mai merge. Dar şi preferinţele băiatului s-au schimbat: în loc de îngheţată sau limonadă, bea bere şi rachiu. A devenit responsabil pentru acţiunile lui. Luase şi o pauză academică, ca să nu fie exmatriculat. Ca în gluma ceea: „De ce, ai divorţat? Nu prepara gustos?.. – Ba nu, pentru absenţe!” Pentru toate faptele trebuie să plăteşti! De sinestătător. Iar iată aici, băiatul nu dorea să se maturizeze. E adult, deci, şi singur va rezolva problemele lui; va bea cu cine doreşte, va veni la ora care-i convine… A crescut într-atât, că poate fără un junghi de conştiinţă să dea un telefon şi să-i vorbească,
astfel: „Hei, maman, auzi, – dă-mi două sute!”. I-a dat. A mers la Eva la zi de naştere. – „Când te întorci?”. – „Nu ştiu, mamă. Poate mâine, poate poimâine, şi nu singur. Cu Lenuţa”. S-a întors peste două zile cu ea, direct – în bucătărie. Mama nu era acasă. „Ra..at, nici mâncare nu mi-a lăsat, greu de presupus.” Apoi, observase o notiţă: „Sunt în deplasare, – revin joi. Banii sunt în noptiera mea. Să fii cuminte, fiule!”. A mers, ba nu, a zbughit-o dintr-o fugă la noptieră. Făcu ochi mari: Azi, e duminică. Câte 300 de lei pe zi: până seara de joi! – „Lenuţo, trăim!”
-Noroc, maman! Ce mai faci? – Dar tu? – E totul normal. – Mamă, o ştii pe Lena. Ap, să ştii, că de azi, ea va locui cu mine, în odaia mea!… – Lenuţa apăruse la timp, şi l-a salvat de întrebări inutile. Dimineaţă. – „Noroc, tanti Catea!” – simulase Lenuţa un zâmbet. – „Maman, noi am plecat la o plimbare!” – „Când mă întorc? Nu ştiu.” – „Gata, mamă, n-am timp de discuţii acum…” – Bani? pentru ce anume? – „Hai, lasă mamă, prefăcătoria. Nu mă întrebai nicodată…” – „Nu, mamă, nu-s narcoman”. – „Nu-mi dai? Nu trebuie! – Eu plec de acasă!” – Mănâncă măcar, înainte de drum, – l-a ironizat mama. „Da du-te…tu”, – a trântit fiul uşa…
Strada l-a cuprins cu fluxuri de ploaie. Umed, rece, cu toate că e vară. Avea el o ciudă pe Lenuţa, ce să mai zică. Da, mamă e un pic cam dură, dar de ce să plece, atunci când are nevoie de cel mai mare sprijin. Se supărase şi pe mamă. Va merge la prietenii lui, dar şi cei dispăruseră, anume când el a rămas singur, fără bani şi acoperiş; acolo, unde tuturor, le plăcea să bea bere şi să se distreze…
Închiriase peste un timp un apartament şi, curând, se împăcase cu Lenuţa lui; i-a zis, ca s-a angajat la MOLDEXPO, ca asistent la un pavilion, cu un salariu normal: pentru o cină la lumina luminărilor e suficient. S-a restabilit şi la universitate. Ce n-ai zice, dar are multe de recuperat. Greu a fost cu lucrul, toate agenţiile angajau doar persoane cu studii… Iar fără relaţii – nicăieri! Toate au revenit în ritmul lor: a fost nevoie de jumătate de an… O plăcea pe Lenuţa: si mirosul de păr, timiditatea ei, zâmbetul… Recent, s-a întâlnit la câteva beri cu un prieten, care i-a zis, că l-a căutat mama. – „Eşti un prost, răspunde-i măcar, doar retrăieşte şi suferă…” -„Ce ai vrut, mamă? De ce nu mă laşi în pace?”… -„Iartă-mă, fiule, dacă te-am obijduit cu ceva, îmi pare rău. N-ai uitat, că mâine e ziua ta de naştere? Vei veni? Poţi să vii şi cu pasia ta…” Şi-a zis, că totuşi, nu este el atât de insensibil… S-a abţinut de brutalităţi.
Fu cuprins de amintiri: – „Andrei, te felicit, fiule. Azi, împlineşti 18 ani. Ai devenit adult, şi, cu toate că locuim separat, iţi duc dorul. Nu mă întrerupe, te rog. Nu vreau să te agăţi de drumuri, iată, cadoul meu. Îmi exprim toată dragostea mea pentru tine!” Şi-i oferi o pereche de chei. De la un apartament. La aceeaşi scară, alături de ea. El privise oaspeţii cu un nod în gât: lacrimile au început să-l adape: „Mă iertaţi, revin acuş”. Ieşi la balcon, să fumeze o ţigară. „Îţi mulţumesc, mama!” – spuse el sec, ca de obicei. S-a mutat. Finişa studiile din anul trei, avea un loc excelent de muncă, apartament propriu. Fata, pe care, se pare că o iubeşte cel mai mult pe lume; e asigurat cu de toate: ce mai putea să dorească el la 20 de ani? În ultimii doi ani, aproape ca nici nu discutase cu mamă-sa, doar despre lucruri mărunte. Simţea, că e mai liniştită, ştiindu-l alături, în vecinătate. – „Noroc, mamă, ai ceva de mâncare?” – alergă flămând la bucătărie. – „Dar ce, a Ta nu prepară?” – „Mamă, să nu întindem aceeaşi coardă veche!”
În ziua, când a fost anunţat, că mama suferise un atac de cord, el a lăsat totul baltă: amânase o călătorie de afaceri. Medicul i-a spus, ca mama are membrele paralizate, şi este greu de prognozat cât timp va trăi. S-a trezit şi a început să plângă… – „Spune-mi, fiule, ce-i cu mine? De ce nu mă pot mişca? „- „De oboseală, mamă… Nu plânge. Medicul a zis, că totul va fi bine, te vom „restaura” noi! Ai nevoie de odihnă, aer curat, tratamente fizice… Vom merge la vilă, te refacem noi!” – „Doar că, te rog, fără Lenuţa”. – „Mai vorbim, mamă!”
Un fost coleg de clasă al mamei, actual director al băncii în care el lucrează (multumesc mamei, a vorbit pentru el) le donase un cărucior cu roţile. Acelaş director i-a dat liber de la servici şi i-a permis, să-şi îngrijească mama, atâta timp cât e nevoie. A vorbit şi cu o soră medicală să vină la domiciliu, să facă toate procedurile necesare: înjecţii, perfuzii, masaj… Cu o vecină vorbise, s-o urmărească ziua, cât va fi el la serviciu. – „Lenuţa, şi tu la fel, împlică-te, ai grijă de mama, în lipsa mea, şi, te rog, să nu vă certaţi!”
– „Mamă, trebuie să plec, pe o lună, cu serviciul. E o afacere foarte importantă. Tu, n-ai voie să retrăieşti, şi cu Lena, să nu vă certaţi: ea rămâne să aibă grijă de tine.” -” Fiule, nu e potrivită ea pentru tine…” – „Mamă, gata, să nu începem… Mă voi descurca cumva şi singur…” O sarută pe obraj şi fugi la aeroport. – „Şi ţie, reuşită în toate: să te ajute Dumnezeu!” Rămăsese ultimă sedinţă. Se pregătea să se întoarcă din deplasare. Se simţea ciudat: avea un sentiment neplăcut, iar inima pulsa tot mai tare. Telefonase acasă. Femeia care avea grijă de mama lui, i-a spus, că-i puse o şeringă şi a adormit, totul parcă e în ordine…
În această seara va zbura acasă: terminase lucrul de-o lună. Se bărbierise, se pregătea să i-a o gustărică. Sună telefonul, era femeia ce avea grijă de mama: Suferise al doilea atac de cord… Au luat-o medicii la spital. A dat fuga la aeroport… Din cauza timpului, zborurile au fost amănate. În sfârşit reuşise să ajungă acasă. – „Cum s-a întâmplat?” – „Andrei, n-am vrut să-ţi spun, dar ea era la fereastră, respira la aer curat. M-am apropiat s-o acopăr cu o pătură, să nu răcească. Iar jos, la scară, s-a apropiat o maşină: Lenuţa ta se săruta cu un bărbat… Doar atâta a reuşit să zică: uite, am spus doar, că nu e potrivită pentru fiul meu, şi i s-a întretăiat respiraţia. Am culcat-o şi am chemat ambulanţa. Până la sosirea ei, i-am făcut o şeringă.” Se deschise uşa şi întrase Lenuţa, cu un zâmbet: „Salut, Andrei, n-ai putut să telefonezi?” – Îi trase o palmă. Mai încercă, dar fu oprit de îngrijitoarea mamei. – „Cara-te din casă! Ai doar o oră, să-ţi strângi lucrurile!”
Cel mai greu a fost s-o înveţe să mănânce: ea își făcea griji că fiul e nevoit să-i schimbe pamperşi… Se ruşina, şi se încăpăţâna din acest motiv să i-a ceva în gură. Acum el avea grijă de mama. Ea nu putea vorbi; tot încerca să-i spună ceva „css-csss”, şi el nu reuşea s-o înţeleagă. O privea în ochi, şi încerca să ghicească ce doreşte. Ziua, mai mult dormea. Vecina are grijă de ea ziua, nu face un pas de lângă patul ei. Alerga acasă, la mama. „Css, css”. Acuş, mamă, vin. O schimba, o hrănea. Iată, punem şi televizorul. Îi plăcea sa privească seriale. Ea privea seriale, el o privea pe ea. Doamne, cum a mai schimbat-o boala! Acum trei luni femeia asta de patruzeci si doi ani radia frumuseţe şi energie. Îmbujorată, cu siluetă. Aşa şi nu s-a mai recăsătorit după moartea tatei. El chiar il învidia pe directorul băncii, care încerca s-o cucerească pe mama lui. Iar acum, pătura ascundea trupul unei bătrâne încreţite. Şi-a pus capul pe pieptul ei, şi – mâna mamei pe capul lui. Avea un dor de mângâierea ei. Adormea. Visa copilăria. Cum a căzut din copac, iar mama i-a alinat durerea. Aceste mâini, care l-au mângâiat toată viaţa, şi el nu le-a preţuit. Cât de mult ar fi vrut el să-i scoată ghimpele din inima ei. Se trezise de zgomotul televizorului. Încet, să nu-şi trezească mama, a mers la bucătărie, să bea un pahar de apă. Se întorsese, se aplecase s-o sărute pe frunte. Vântul rece, spărgând fereastra, imediat răcise odaia. Faţa rece cu un zâmbet îngheţat. Vântul de noapte îi zburdă părul… Cimitirul, cuvinte de adio…
Lumea spune că dragostea doare, dar nu este adevărat. Singurătatea doare. Să pierzi pe cineva doare cumplit. Confundăm toate acestea cu dragostea, dar, de fapt, dragostea este singurul lucru în lumea asta care poate stinge durerea și datorită căreia te poți simți din nou minunat. Dragostea este singura care nu doare… – Se trezise din amintiri… A ridicat ochii umeziti: – „Priveşte, mamă, aceşti bravi copilaşi. Precum şi ai dorit tu cândva: Am un băieţel şi o fetiţă. Soţia mea Râluca, această curte scăldată în soare. Ascultă! Ai auzit? Era visul tău, să ma vezi fericit. În sunetul valurilor, strigăte de pescăruşi. Era visul tău să avem o căsuţă pe malul mării: acum am de toate, doar tu îmi lipseşti. Mi-e dor de tine, mamă! Pentru un moment, i s-a părut, că stă în faţa mamei şi ea îl privea, la fel, cu ochi fericiţi…
Soarele a aprins solul. Şi-a amintit de Gabriel Garcia Marquez „Omul n-are legătură cu pământul, dacă în el nu zace trupul lui„.
Doamne-Dumnezeule! Un veac de singurătate a trecut. „Am revenit la patria mea. Despre care nu am uitat şi nici nu voi uita. La pământul, în care zac părinţii mei„…
Un sentiment cald s-a răspândit prin tot corpul, când a deschis poarta. A întrat, s-a aşezat pe scăunel: „Bună ziuă! – Sunt acasă, mamă!”
Svetlana VIZITIU
(Din fapte reale)
Într-o eră a internetului, în care zilnic accesăm sute de ştiri şi informaţii, am hotărât să întrebăm câteva persoalităţi de la noi dacă mai au timp de cărţi şi ce au mai citit în ultimul timp.
Dorin Recean, ministru al Afacerilor Interne: “Funia împletită în trei” – o parabolă politică de factură poliţistă; “Metamorphosis and others stories”, de Franz Kafka, Edwin Muir; “Critical Mass: How One Thing Leads to Another”, de Philip Ball.
Ernest Vardanean, politolog şi jurnalist: Citesc multe cărţi, mai ales literatură universală a sec. XX şi scriitori contemporani, precum Murakami şi Kundera, dar scriitorii mei preferaţi sunt Remarque şi Bulgakov.
Valentina Stratan, deputat, vicepreşedintă a PDM: În prezent nu citesc nicio carte pentru că adun revista literaturii pentru viitoarea mea teză de cercetare ştiinţifică. Laboratorul ştiinţific imuno-genetic de la Institutul oncologic pe care am onoarea să-l conduc, colaborează cu mai multe Departamente ale institutului (mamologie, tumori cap şi gât, pulmonologie). Studiul de bază este Teoria ereditară a cancerului pulmonar”. În cadrul acestui studiu facem cercetari cu cercetătorii de la Sankt Petersburg. Doar că mai este mult până la final. În vacanţa de iarna am citit “Doamna secretar de stat” – memorii ale dnei Madeleine Albright. Am multe momente când vreau să dau totul la o parte (ma refer la aspectul politic în deosebi, uneori şi la cel profesional) şi doar să savurez lecturile plăcute.
Valeriu Munteanu, deputat PLM: Citesc cărţi din domeniul sociologiei şi politologie, uneori mai reuşesc să-mi procur şi cărţi din domeniul dreptului, iar titluri sunt o sumedenie, am o bibliotecă cât o comoară.
Victor Stepaniuc, politician, doctor în istorie: Acum citesc şi recitesc literatura, memuare ;i romane istorice despre personalităţile importante şi evenimentele sec. XX. Par a fi convergente mai multe idei şi proiecte sociale propuse de liderii politici contemporani, care însă au avut viziuni ideologice diferite. E necesară o sinteză a acestor viziuni. Acum sunt preocupat de reformele şi proiectele sociale ale lui De Goulle, cel care a edificat Franţa contemporană. În 2012 am citit “Modelul suedez”, de Ulof Palme; “Smecherismul politic în Moldova”, de Ed.Volcov; “Portrete politice”, de Gh. Gorincioi; “Noi nu suntem urmaşii Romei”, de N. Săvescu; “Chemare la judecata istoriei”, de On. Ghibu; “Prima revoluţie globală”, de Al. King; “Urmaşilor” ( versuri), de N. Costenco şi multă politologie, istoria diplomaţiei şi istoria Moldovei – necesare pentru instruirea bună a viitorilor politologi, diplomaţi şi funcţionari publici. În general, mi-aş dori să am mai mult timp pentru lectură. Am scris şi 3 articole ştiinţifice şi 4 articole pe teme social-politice. În anii 2005-2011 au ieşit de sub tipar lucrările mele : monografia “Statalitatea poporului moldovenesc”, în 2005, varianta moldovenească; în 2006 – varianta în limba rusă; monografia “Evoluţia statalităţii moldoveneşti în epoca contemporană” (teză de doctor), în 2008; co-autor la lucrarea “Problema basarabeană în istoriografie (1917-1947), în 2011.
Alexandru Solcan, politolog: Acum citesc ”Pentru cine bat clopotele”, de E. Hemingway. Ultima carte citită a fost “Jacob se hotărăşte să iubească”, de Cătălin Dorian Florescu – m-a zguduit profund! Printre ultimele lecturi se regăseşte şi ”Intermitenţele morţii”, de J. Saramago. M-am referit la literatură artistică, pentru că restul sunt legate de specialitate.
Sandu Grecu, director artistic al Teatrului „Satiricus I. L. Caragiale”, preşedinte al Uniunii Teatrale din Moldova: “Manuscrisul găsit la Accra”, de P. Coelho şi “O inimă de broscuţă”, de Gheorghe Vîrtosu. Săptăâna trecută am citit vreo 20 de piese ale dramaturgilor contemporani din R.M. şi mai am de citit încă vreo 9.
Valentina Ursu, jurnalist Radio Europa Liberă: “Jurnalul fericirii”, de N. Steinhard; “Pe aripile vântului”, de Margaret Mitcell; “Jurnal săptămânal” la Europa Liberă; “Noul Machiavelli”, de Jonathan Powell.
Maia Laguta, preşedinta Asociaţiei Salvgardare: Ultimele două cărţi citite sunt “Доктрина шока” (сенсационная версия политической истории, разрушающая привычные представления и мифы о движущих силах и истинных причинах основных событий ХХ-ХХI веков), de Наоми Кляйн şi “Дни затмения” (во многом сфальсифицированная “хроника необъявленной войны”), de Ion Costaş.
Octavian Ţîcu, ministru al Tineretului şi Sportului: “Naţiune şi Naţionalism din 1780 pînă în prezent”, de E.J. Hobsbawm, tocmai azi am terminat-o.
Text, interviu: Svetlana Vizitiu
întâmplări întâmplătoare
We can never obtain peace in the outer world until we make peace with ourselves. Dalai Lama
Bine ati venit! Welcome!
Just another WordPress.com site
Filială a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” din Chișinău
Al cielo.. e niente di meno!🌈
Blog personal
Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club
Viață, cum te-aș încânta, să rămân mereu așa... (Simion Ghimpu)
Diaspora - cu gândul mai aproape de casă!
te afecteaza si pe tine...
"DON'T LOOK FOR A PILL THAT SUBSTITUTES CRETAN DIET. THERE IT'S NONE" - SERGE RENAUD
Just another WordPress.com weblog
Just another WordPress.com site
Ambitious Girl
Pentru că orice poveste ascunde o poveste
Blog de Dezvoltare Personală
modă-gânduri-idei -cărți
Nu ești niciodată singur, ci ai ocazia să fi tu însuți.
Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!
cand am ceva de spus...