Am descoperit, că printr-o eroină a unei ședințe se redau calitățile mai multor persoane ce întrunesc relații, evenimente, peripeții sau întâmplări de zi cu zi… Oamenii se bucură, sensibilizează, se emoționează, se privesc, cântă, recită, vorbesc, discută exact la fel ca și cum s-ar contopi unul în altul, și o fac cu plăcere pentru că sunt înțelepți. Și pentru că este momentul când poți uita de grijile cotidiene, și… pentru că mereu susțin că te iubesc, – da, pe tine, omule drag, care citești aceste buchii..
Iar la Clubul ”Impresii din viata si carti” de azi, protagonistă și poetă – Lilia MANOLEde la Bălți, ne declara iubire în fiece clipă, – prin poeziile sale, prin amintiri, prin repertoriul variat de cântece… M-a surprins că poate și să cânte, nu doar să scrie și să declame poezii! Cu dor, cu nostalgie, și fericită că iubește! Frumusețea ei dornică la fel cuprinde tema dragostei. Scriind atât de sincer despre iubire, ne face să înțelegem că acest sentiment se află în interiorul fiecărui din noi. Cheia fericirii – este cea de a înțelege nu doar iubirea de sine, dar și a celui de alături chiar dacă poate nu o merită… (Svetlana Vizitiu)
”Ne-am îndrăgostit /Tu și eu, /Luna era a mea, /Cerul era al tău, /Însingurată- eu, /Preafericit erai tu, /Nici nu am înțeles, /când Domnul ne văzu… /Dar ne-a zărit, să știi, /de-atâtea zeci de ori, /din nimbul/Lui veneam, /spre tine, dinspre zori… /Și ne-auzit atunci, /când macii scuturam, /cu o privire goală, /iubind ne părăseam… /Și ne-a ajuns, să știi, /tot El e-acum aproape- /eu – în privirea Lui învii, /Tu ești, cu El, și zi, și noapte…” (LILIA MANOLE)
”Intalnirea cu talentata poeta Lilia Manole a fost o adevarata revelatie. In zilele noastre discutiile politice din societate au lasat in umbra adevaratele valori, si, cu atat mai importanta este misiunea nobila de a promova oameni talentati, precum este invitata zilei de azi a „Clubului de impresii din viata si carti”. Autoarea culegerii de versuri „Cuvinte nestinse” ne-a deschis usa intr-o lume deosebita a poeziei veritabile, care ne purifica sufletele si ne indeamna sa traim cu dragoste, compasiune, bucurie si speranta. Minunata moderatoare poeta Diana-Susana Zlatan Ciugureanu a dezvaluit cele mai importante momente din viata si creatia Liliei Manole, creind o atmosfera inedita a seratei. Calde multumiri Svetlanei Vizitiu, organizator de exceptie, datorita careia avem posibilitatea sa evadam intr-o lume plina de miracole cu personalitati de valoare.” (Тatiana Berbecaru, jurnalist)
”O şedinţă a clubului „Impresii din viaţă şi cărţi” plină de farmec enigmatic Un eveniment monden cu ambianţă mistică, produs de talentata poetă Lilia Manole, frumoasa moderatoare Diana Zlatan-Ciugureanu şi ingenioasa gazdă Svetlana Vizitiu. Odată cu lansarea cărţii „Cuvinte nestinse”, Lilia a adus în incinta sediului Bibliotecii Municipale „B.P.Hasdeu” Cerul, Stelele, Veşnicia, Visul, Poezia, Autoperfecţiunea, Taina Vieţii şi Învierii, Pasărea Creaţiei, Originalitatea, Talentul, Rafinamentul… BRAVO FETELOR!!! Mai multe despre tainele Liliei, aflaţi peste câteva ore în informaţia pe care o voi posta pe paginile CLUBULUI şi a grupului MOLDOVA COSMICĂ.” (Tatiana Paladi, astrolog)
”Am trăit bucuria de a participa la lansarea volumului de poezie ”Cuvinte nestinse”, autoare Lilea Manole. Sunt profund impresionat de căutările şi framântarile protagonistei: descoperirea divinităţii din noi, regăsirea ”sinelui” şi dimensiunea nemărginită a iubirii, trăită cu intensitate deplină. Cu un zâmbet ce-ţi incălzeşte sufletul, a mărturisit despre viaţa sa cu multă dragoste şi incredere.Ţin să-i doresc pace sufletească, sănătate, inger păzitor şi noi impliniri. O poezie scrisă – o rană tămăduită.” (Gheorghe Grau, actor)
”…Despre frumoasa, rafinata, înțeleapta poetă Lilia Manole, care poartă faima intelectualității R. Moldova, peste Prut și pe mapamond. Poeziile Domniei sale au fost publicate la București cu subtitlul Poeme din Basarabia. Când cineva apreciază o poezie ridicând-o la rang de poem, este o enormă realizare, accentuez, eu, bucuroasă pentru prietena mea, uimitoarea și plivalenta personalitate, Lilia Manole. Am conștientizat ambele, misiunea acestui Club de mare succes, de aceea am închegat, cu toată responsabilitatea pentru participanți, un scenariu care să-i intrige, să-i mângâie la suflete, să-i înalțe prin cheile fericirii, ale succesului, ale regăsirii, pe care mi-am propus să le descoperim cu toții, admirând-o pe protagonosta seratei de neuitat din 9 iulie curent. Pe o arșiță care cauzează stări dificile până la leșin, unor persoane, sala a fost plină de lume bună și de elită, însetată de paradisul văzut cu sufletul. Lilia le-a mulțumit tuturor pentru voința, curajul, noblețea publicului. În plus, a comunicat pe viu, cu fiecare, cu absolut fiecare spectator, toți fiind transformați în participanți activi la serată. Cum? Sufletele Domniilor lor, erau susținerea noastră evidentă, clipă de clipă. Plus exercițiul efectuat cu brio, de fiecare, în cadrul concursului cu premiu, pentru cel mai inspirat răspuns la întrebarea ”Care este rolul poeziei în viața omului modern?”. Ei! Ne-au șocat toate răspunsurile, de aceea doar cu ajutorul auditorilor, Lilia a reușit să selecteze învingătorul, fericindu-l pe tânărul prieten al alectui Club, Adrian Boțan de la Ghidighici, absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din capitală. Premiul a fost un exemplar al cărții lansate la serată – „Cuvinte nestinse” de Lilia Manole… Observ că am forțe pentru a modera o nouă serată de creație a Liliei Manole, care a lansat și „Prima romanță”, creată de ea, intrerpretată cu vocea ei minunată, fiind acompaniată de colegul de la Bălți, Sandu Cegolea, un instrumentist valoros, cu o voce care ne-a cucerit de asemenea! Am avut de toate, plus abundență materială! Ca o mană cerească, a apărut, din senin, o masă copioasă, pe lângă plăcințelele, bomboanele, cafeaua oferite de autoarea volumului lansat. Tacâmuri bogate cu delicii din bucătăria națională, au fost oferite în calitate de surpriză din dragoste multă, de draga noastră prietenă, colega de la Moldova 1, Compania „Teleradio-Moldova”, Distinsa D Tatiana Berbecaru, împreună cu familia Boțan, proprietara Restaurantului de succes din Ghidighici, „Hanul lui Gheorghe”. A rămas o enigmă pentru mine, cel puțin, cât de buni sunt oamenii pe pământ. Da, există minuni, prin care Dumnezeu ne transmite semnale că totul este posibil, când ești cu fața la El!” ( Diana-Susana Zlatan-Ciugureanu, poetă, jurnalistă)
O întâlnire de suflet la Clubul ”Impresii din viata si carti” cu doctorul și savantul Luminita Suveica, Director al Centrului Sănătate Publică al municipiului Chișinău cu genericul: Dacă dorești să trăiești peste o sută de ani, păstrează-ți sănătatea ta; dacă ți-i la sănătatea ta, respectă sfaturile doctorului tău!
”O Doamna deosebita, care radiaza lumina, bunatate si iubire, oriunde merge si oriunde se afla! Este un frumos exemplu de implicare in viata social-culturala a tarii. Este Femeia-Soare, femeia- Lumina, Femeia de Succes, care are puterea si intelepciunea – cu zambet si bunavointa, – sa miste lucrurile din loc si mai ales, sa faca ca aceste lucruri sa mearga ! Mai multe asemenea Femei la conducere ar face posibila schimbarea in bine in aceasta tara! Putere de lupta, pofta de viata si multe victorii in calea Dvoastra, stimata Doamna, Luminita Suveica!”- Georgel Chiruc
”O întâlnire cu o personalitate marcantă a vieții politice, sociale și obștești totdeauna este binevenită și mult așteptată de către publicul larg de ascultători. Când este vorba despre un specialist profesionist în medicină, întâlnirea cu el este de nedescris, căci fiecare din noi și-ar dori să știe cât mai multe despre tainele sănătății și cum să și-o păstreze și pe a sa. Doctorul, savantul și managerul Luminița Suveică este o personalitate eminentă și a culturii noastre medicale și a vieții noastre sociale, de aceea întâlnirea cu Domnia Sa în cadrul Clubului de Elită ”Impresii din viata si carti” a fost binevenită și benefică pentru cei prezenți în sală! Să vorbești despre Dragoste, Bunătate, Sănătate și Pace sufletească este și un dar, dar și un prilej de a veni către om și cu un sfat înțelept și cu o sugestie pentru un viitor și mai bun! Mulțumesc mult, c-am avut ocazia și eu să împart niște gânduri și cu colegul meu de breaslă Luminița Suveică și cu oamenii dragi sufletului meu din sala Bibliotecii Centrale BM ”B.P.Hasdeu”!” Cu aleasă prețuire, Ion CUZUIOC
Napoleon cu cap de îngeraş/(despre Luminiţa Suveică)/Pe lume când a venit,/Din Împărăţia Domnului/Un GPS astral/Stelele i-au dăruit./În acest sistem de navigare/E/notificat cu literă mare,/Că aceasă angelică fată,/Cu puterea lui Napoleon e dotată./În semnul Balanţei-Casa lui Venus,/Cinci planete şi cu Soare/Formează clusterul cel mare –/Generator de energii uluitoare./Copila zeiţei frumuseţii,/A dragostei şi tinereţii,/În astrograma ei e scris,/S-aducă Moldovei sănătate de vis./Sinceră, optimistă, calculată,/Acest îngeraş cu chip de fată,/E o Luminiţă care mereu zâmbeşte,/De la a ei căldură totul înfloreşte./Îi dorim o metalică sănătate,/Să facă şi mai multă dreptate,/Cu suveica ei să ţeasă un covor/De lumină, armonie şi dor.- Tatiana Paladi, Clubul „Impresii din viaţă şi cărţi”, 24 martie 2015.
Doamna Luminiţa Suveică este remarcabilă în societatea medicală din Moldova prin activitatea sa distinctivă în domeniul cel mai important – protecţia sănătăţii noastre. Dumneaei are o pregătire profesională excelentă, se distinge prin inteligenţă, perseverenţă, corectitudine, este înzestrată cu un spirit energic creativ, reuşeşte să realizeze proiecte de importanţă vitală. A fost deosebită întîlnirea cu doamna Luminiţa Suveică în cadrul Clubului „Impresii din viață și cărți” al Bibliotecii Municipale „B. P. Hașdeu”, am ascultat cu plăcere aprecierile din partea prietenilor şi a colegilor Dumneaei. Cu multă admiraţie vreau să relatez despre adevăratele calităţi umane prin care se remarcă doamna Luminiţa Suveică şi anume imensa bunătate sufletească, optimismul, onestitatea, nobleţea, bunăvoinţa, iar alături de Dumneaei pentru fiecare din noi există o aură benefică. Vă doresc, doamna Luminiţa, multă sănătate, bucurii, fericire, prosperare şi realizări frumoase! – Tatiana Isacova
Recunosc, sunt o fire romantică. De asta poate nici nu îmi plac cărțile filosofice sau motivaționale. Poate părea straniu, în special pentru un jurnalist, însă ce să-i faci. Îmi place să citesc, pentru că fac parte din categoria oamenilor care atunci când răsfoiesc paginle unei carți mă deplasez acolo. Parcă aș vedea filmul. Anul acesta 3 cărți m-au impresionat! Cartea “Cel care mă așteaptă”, de Parinoush Saniee. Pentru că am înțeles cât sutem noi de norocoase. Și cât de tristă este soarta femeilor occidentale. O carte care am citit-o în 2 zile, o performanță pentru mine. Este nu doar o carte, este povestea tuturor femeilor din Iran ce luptă pentru drepturile lor. Deși poate părea straniu, mie mi-a plăcut cartea “Fifty Shades of Grey”. Ce-i drept nu am fost să văd filmul, tocmai pentru că am citit cartea. Nu am vrut să mă dezamăgesc. De ce mi-a plăcut? Nu știu. M-a atras prin faptul că atât de bine se poate vedea în carte că și oamenii aparent reci și duri, sunt în realitate foarte sensibili. Eu am rămas cu această idee. Și “Pavilionul femeilor” de Pearl S. Buck. Este poate unica carte care ilustrează frământările unei societați tradiționale aflate în pragul unei schimbări radicale. Pot să-i spun un studiu matur despre lumea femeilor… – Iulia Arnaut (jurnalist)
Prima carte citită a fost în clasa-ntâi, în vacanţa de iarna si bineînţeles erau nişte poveşti… Apoi au urmat multe cărţi. Nu pot să spun acum, care care anume dintre ele m-a marcat. Mi-a plăcut să-l citesc pe Liviu Rebreanu, mi-a plăcut Anton Cehov, Lev Tolstoi… Iar Ion Druţă, mi-a părut ca o primăvară întrată în casă, ca un suflu nou, ca un vers scris în proză… Poveştile din O mie si una de nopţi le mai recitesc si acum, şi cine nu le-a citit încă, le-aşi recomanda cu mare drag. O întreagă filozofie de viaţa… Dar daca ar trebui să aleg ca recomandare pentru citire doar o singura carte, atunci v-aşi recomanda să citiţi Un veac de singurătate. De Gabriel Garcia Marquez. Veţi vedea cat de singur poate fi omul în iureşul vieţii, cât de zbuciumată, de tristă, ba chiar uneori şi lipsită de sens poate fi viaţa şi totodată cât de dornic de a trăi este omul. Chiar daca e singur, chiar dacă e trist, chiar dacă nu găseşte sensul, pentru oricine, viaţa e frumoasă căci ea rămâne un Dar… Omul care citeşte e un om informat. Un om informat, e un altfel de om… Cartea nu-ţi înlocueşte viaţa. Dar te ajută să treci destoinic prin ea… – Emilia Plugaru (scriitoare)
Pe mine m-a marcat cartea lui D. Carneghi, care mi-a fost daruita de prietena mea cind am implinit 18 ani. Recunosc, că atunci chiar m-am suparat pe ea, deoarece la acea virsta imi doream un alt cadou. Acum recunosc ca a fost cel mai bun cadou pe care l-am primit. Am citit multe carti in copilarie, şi în prezent, prefer sa citesc o carte buna in loc să privesc stirile la TV. Recent, am citit cartea lui Robin S.Sharma „Calugarul care si-a vandut ferrari-ul”, care m-a impresionat mult si mi-a schimbat viziunea asupra multor lucruri. Am spus-o de mai multe ori ca vreau sa semanam mai multa bunatate in societate, sa fim mai buni si aceasta o spun de cite ori am posibilitatea, dar ma stradui si prin propriul exemplu sa conving colegii, prietenii si pe cei ce ma inconjoara ca se poate sa fim mai buni. – Luminiţa Suveică(Medic-şef sanitar, municipiul Chişinău):
Cartea este intr-adevar scara urcand pe care, fiecare din noi se manifesta in viata. Si intr-adevar, educatia fiecarui om are ca temelie experienta generatiilor trecute, experienta lasata in scrierile premergatorilor nostri. Aici, este notoriu un lucru sau, daca doriti, o consecinta a scrierilor citite de persoana. Si anume, – impactul si masura intelegerii celor citite si, in final, cum s-a plasat aceasta experienta scrisa in educatia celui care a citit cartea. Pentru mine, cel care vin din secolul trecut, si care a fost educat de un sistem ateist, trezit in toiul constructiei unui stat al intregului popor muncitor, – aceasta scara a inceput conform programului scolar de educatie a unei generatii de oameni sovietici. Perioada sovietica a fost bogata in scriitori care pe mine m-au trecut prin tranzitia basarabenilor din anii de dupa razboi: Vladimir Besleagă, Ion Constantin Ciobanu, Andrei Lupan, Emilian Bucov, Ion Druta, Nicolae Costin. Nu vreau sa zic ca am citit exstraordinar de multe lucrari de-ale scriitorilor moldoveni, dar mi-a ramas dragostea lor de oameni, dragostea pentru meleagul natal, umorul popular mostenit de la strabuni lasat la „fiecare socoteala cu socotelita ei„. Influenta scriitorilor rusi A. Puskin, L.Tolstoi, F. Dostoievshii, M. Gorkii, mi-a lasat o urma adanca in cunoasterea limbii ruse si mi-a dat posibilitatea sa vad din interior tragedia Rusiei afectata de comunismul trotchist si mai tarziu, presiunea unui partid dictatorial. Dar si in perioada transformarii societatii sovietice „Arhipelag Gulag” si „V krughe pervom” ale lui A. Soljenitzyn au lasat o urma de deschidere a urmarilor acestui experiment social. Multe se mai poate de amintit despre romanele istorice trilogice ale lui Alexandru Dumas-tatal , care imreuna cu ecranizarea acestor opere au lasat iaras o alta caramida in firava mea experienta de citire. Din modernismul literar Paulo Coelho, în special, Alchimistul a scandalizat oarecum perceptia mea de existenta contemplativa a lumii. M-au interesat lecturile preferate din cinicii antici Antisfen si Diogene din Cratet. Din cartile citite in SUA as remarca „Patruzeci de zile si patruzeci de nopti„scrisa de nepotul lui C. Darvin. Dar cel mai mult din cartile care au influientat la cresterea mea a fost „Kapitalul ” lui Karl Marx si „Teoriile valorii adaugate „. Astazi, in tumultul economiei de piata ma inspir din cartile lui A. Piz, Napoleon Hill, si tot mai mult analizez ce ne incurca sa ne facem tara asa cum dorim. Pana la urma am ajuns la filosofia lui Petre Tutea care zicea ca „Fara credinta, fara Dumnezeu omul devine un animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.” Ar parea straniu, ca crescut si educat de un sistem ateist, m-am trezit ferm convins de creationism si convingerea ca unica solutie de a face careva schimbari in tara vin de la vorba – „Daca vrei sa-ti faci randuiala in viata, atunci intai sa-ti faci randuiala in ganduri . Ca gandurile noastre devin vorbele noastre si vorbele noastre devin faptele noastre. Iar faptele noastre fac viata noastra!” Economia nu are nationalitate, are legi! Aceste legi nu intreaba cum se numeste functia echivalentului general intr-o economie a oricarei tari. Banii, ca despre ei este vorba, servesc pentru efectuarea tranzactiilor de schimb a marfurilor. Marfurile nu apar din cer, ele sau sunt produse in tara asigurand locuri de munca si salarii muncitorilor, sau sunt aduse, fiind cumparate in tarile unde se produc in cantitati mai mari. In Republica Moldova s-a dus o politica de incurajare a capitalului speculativ. Adica, se aduc marfuri cumparate in alte tari si se realizeaza pe piata republicii, lasand tara dependenta de importuri si alungand forta de munca din lipsa locurilor de producere. Nu va uitati la politicienii care sunt angajati ai acestui cartel de speculanti. Nimeni din ei habar nu au de starea lucrurilor in realitate. Sau, daca cineva este de parere ca se stie totul, atunci vai de aceasta tara, unde lumea nu intelege lucrurile elementare si permite unor natafleti sa se joace cu viata oamenilor! …Principala bogatie a statului RM este pamantul fertil si bogat, se cere un program real de reforma a agriculturii si a vietii de la sat. Cu atitudinea guvernarii ce am avut-o in ultimii ani fata de sfera producerii presupun ca valuta nationala va cadea in continuare si fluxul monetar isi va continua drumul occidentului. Ce sa facem noi toti ?! Sa alegem un garant al Constitutiei toti impreuna si sa muncim cot la cot pentru intarirea statului RMoldova prin plata impozitelor de la realizarea marfurilor produse in teritoriu. Sa alegem sindicate care ar reprezenta interesele celor care muncesc in producere si trebuie remunerati la nivel satisfacator si bun pentru un trai decent al fiecarui cetatean. Cam maricica s-a primit acest discurs neintentionat, dar va asigur ca este rezultatul celor citite, studiate si gandite. As vrea sa zic, ca pana la urma toata viata pe care o petrecem aici este pentru a invata permanent pentru a indeplini legea Demiurgului – Iubeste aproapele ca pe sine insuti! – Ghenadie Dodiţă (Consultant financiar în asigurari)
Dacă e să pornim de la ideea de a fi pasionat de ceva, asta ar însemna, că omul respectiv cu adevărat îşi cunoaşte valorile sale, nu e superficial, munceşte sufleteşte, este cu spiritul şi ochii printre cărţi şi valori adevărate, îi place lectura, îi place muzica, îi place dansul, îi place plimbarea în aer liber, comunicarea frumoasă şi sănătoasă cu oamenii, deci, este un om împlinit, un om care poate aduce beneficul şi folosul sieşi şi societăţii, sieşi şi familiei sale. Prin interemediul acestor inimi, se construiesc relaţii de încredere , de respect. Or, a fi pasionat, a fi entuziasmat înseamnă a avea un vis, iar acest vis se naşte odată cu venirea ta pe lume… Tu doar trebuie să îl vezi şi să îl desluşeşti, la anumite etape ale vieţii… Cand eram copilă, mă visam pe malul unui lac, cu stelele aproape de creştetul meu, pe care puteam să le înhaţ cu mîna, şi vorbeam cu o Zînă de noapte în limba rusă, deşi limba rusă pe atunci nici nu o cunoşteam. Or, acest vis nu era un simplu vis, de fapt. Aşa am devenit peste ani un foarte bun traducător de limbi rusă şi romana, cunoscînd la perfecţie şi limba rusă, pe lîngă limba romană studiată la Facultatea de Litere, pe care am absolvit-o cu brio. Dintotdeauna am iubit carţile. Acasă aveam o mică bibliotecă, căci tatăl meu şi unchiul meu, din partea mamei, mai ales, erau pasionaţi de cărţi şi de literatură, îmi plăcea să le aranjez, să le citesc cu creionul în mînă. Literele lui Ion Creangă dulci, poeziile Marelui Mihai Eminescu, ale poetului naţional Grigore Vieru mă fascinau, apoi au urmat cărţile, traduse în limba romană, ale scriitorilor ruşi Mihail Şolohov, bunăoară; citeam din literatura universală;şi, deşi aveam doar 10 ani,citeam din Grigorii Belîh şi Alexei Panteleev, îmi amintesc romanul “Republica Şkid”, un roman asemănător cu faptele, descrise de Nicolae Dabija la începutul romanului Domniei Sale „Tema de acasă” , şi multe alte cărţi. Or, în copilărie am citit foarte mult, îmi plăcea să pregătesc lecţiile cu voce tare- orice temă din istorie, geografie, erau citite cu voce tare, iar profesorii din şcoală mă admirau şi îmi spuneau: „Vrem să te vedem la televiziune, acolo meriţi să fii tu”. Studiile la facultate le-am petrecut cu ore maxime în săli de lectură, şi fiecare bursă de student primită o dedicam, în jumătate, pentru procurarea volumelor de opere literare: Vasile Alecsandri, Mihai Sadoveanu, Mihai Eminescu etc… Deşi viaţa ne poate lovi crunt, vom rămîne în picioare doar atunci cînd orice bătălie dusă va fi, ca un cîntec inimos, căci aşa ar trebui, de fapt, să rămînă firea moldoveanului: în clipe amare să găsească un cîntec în suflet, să-i dea lumină şi dumnezeire. Am simţit, prin comunicarea cu altă lume, că nu e valoare şi nu are stofă omul, care este în afara cărţilor şi a literaturii. În cazul în care înţelegi acest lucru, te faci însingurat şi continui să te ajuţi pe tine, ca mai apoi, prin insistenţă benefică şi neordinară, într-un mod lejer, să demonstrezi şi altor oameni plăcerea şi farmecul lecturii, scrisulu, declamaţiei, artei de a comunica frumos şi elocvent. Uneori înţelegi, că eşti sungur şi atunci cu mîna pe inima trebuie sa recunosti, ca da, artistul, omul spiritual, este singur in faţa artei. Singur, vei suferi pentru familie, pentru o lume întreagă, pentru artă, iar sacrificiul în numele artei şi spiritualitatea, prin însăşi conceptul ei, este cea mai sublimă dragoste, care poate şi tratează suferinţe şi mentalităţ, incapabile să devină caractere. O carte citită este un studiu, pe care ţi-l faci ţie însuşi, şi de fiecare dată, cînd recitesc o carte, mă redescopăr, într-o altă dimensiune. Am şi eu ambiţia de a citi cîte două–trei, patru cărţi odată, precum, am văzut, îi reuşeşte şi vedetei noastre Natei Albot. Cineva mă întrebă: „Cum, în ce mod, vrei să citeşti aceste cărţi odată?”, la care i-am răspuns: ” Din una voi conspecta totul, adică o voi parcurge cu creionul şi îmi voi nota în caiet, din Biblie mă voi regăsi, o alta o citesc dis-de-dimineaţă, cu voce tare, şi în pauze, iar a treia carte vreau să o citesc la noapte, gîndindu-mă la omul drag… (Lilia Manole, lingvist, traducător, scriitor, poetă)
Doar vre-o jumatate de oră de când am revenit acasă de la ședința Clubul ”Impresii din viata si carti”. IMPRESIONANT! Dna Svetlana Vizitiu face un lucru deosebit de necesar, zău, e o dnă cu suflet mare, da, foarte mare. De această dată protogonista a fost Ludmila Stetco. O femeie calmă, cu o privire duioasă, nu prea înaltă, drăguță și cu o siluetă impecabilă, mamă a doi copii venită la capitală de la Edineț. Și-a pus aici o afacere, cand am vizitat ”Centrul de vesela „PERLA” am înțeles cât de mult suflet investește dna Ludmila în ceea ce face. Când întîlnesc asemenea FEMEI, am ferma convingere, că ELE vor salva MOLDOVA. PLECĂCIUNE ȘI RESPECT, DNA LUDMILA STEȚCO!! –Silvia Saca
Ludmila Stetco– Protagonista a Clubul ”Impresii din viata si carti” cu nr 12
O Doamnă de afaceri, frumoasa, discretă, cu atitudine, puternică, care ne-a vorbit fără pretenţii, uneori printre rănduri, cunoscute fie subânţelese. Știe ce vrea de la viață! Cea care ne-a copleşit cu frumosul la superlativ! Radiază sinceritate și te molipseşte cu bună dispoziție… O femeie inteligentă, calmă, cu privire duioasă, mamică a doi copii… Investește mult suflet în Centrul de vesela „PERLA” şi alte proiecte Vesela.md – angro & retail, de care cu siguranţă veţi mai auzi… (Svetlana Vizitiu)
Petale colorate ale vietii, file din cartea preferata cu Ludmila Stetco! Secvente de la Clubul Impresii din viata si carti in cadrul Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”
Ala Panzari: Intalnirea cu Dna Ludmila Stetco a fost una deosebit de …eleganta. O Doamna frumoasa, sincera si puternica care ne-a vorbit fara pretentii, uneori printre randuri, cunoscute sau subantelese, dar care ne-a coplesit cu frumosul la superlativ! Va multumim mult, Dna Stetco, mult succes in continuare!
Violeta Gaşiţoi: De fapt încep cu mulțumiri bibliotecii pentru cazarea evenimentului iar Ludmilei pentru că a fost protagonista serii de azi. Pentru mine ludmila a devenit un om aproape sufletului, un om bine dispus cu o dispoziție bună mereu, iar această seară organizarea serii o caracterizează sută la sută prin dragostea pe care a transmis-o celor ce au avut ocazia să o cunoască, prin ambianța care a creato, mirosul de salvie și flori pentru că aceasta este Ludmila, exact cum zice ea, seamănă dragoste și dragoste vei primi. Eu m-am simțit foarte bine, a fost o seară foarte relaxată și m-am convins că Ludmila este o femeie puternică, o femeie care nu va spune niciodată în public despre greutăți, o femeie căreia îi place viața, și ea merită tot ce e mai bun, ea merită susținerea noastră și susținerea statului, pentru că prin ceea ce face ea, a creat locuri de muncă, iar în situația în care în RM e o criză în locuri de muncă totul se ține pe afacerile individuale și este o speranță pentru tinerii care pot să rămînă acasă. un mesaj ar fi către autorități e să susțină afacerile private pentru că anume bugetul statului pe ei se ține. Ludmilei îi doresc putere, și curaj în continuare, să o vedem veselă și binedispusă mereu, pentru că de la ea emană un optimism cu ajutorul căreia putem să ne încărcăm ” bateriile”
Inga Albu: Ludmila Stetco am primit o placere deosebita de la intilnirea noastra de astazi. Concluzia este ca sunt un om fericit de intilnesc in calea mea oameni de valoare ca Ludmila Esti exceptionala si doresc sa ai o viata minunata alaturi de cei dragi. Iti urez doar binele fiindca il meriti cu certitudine. Bravo!
Diana Ungureanu:A fost o întâlnire de milioane! Deosebit de frumos, atât pentru vedere, cât și pentru suflet. Dna Ludmila Stețco pur și simplu radia de sinceritate și bună dispoziție, de care a molipsit toți invitații și chiar oameni din sală, care s-au apropiat și o ascultau cu urechile ciulite. Extraordinar câte poate face un OM!