Cât suntem de săraci

Ce este Societatea noastră de Azi? Locuințe tot mai multe și familii tot mai puține. Comodități sunt, dar mai puțin timp, și bani lipsă. Multe doctorate, teze și titluri, dar tot mai puține judecată și sens. Mai multe învățăminte și cunoștințe, dar mai puține capacități de a judeca treaz. Unul peste altul, sute de ”experți”, dar și mai multe probleme. Mai multe medicamente… tot mai ”costisitoare”, și mai puțină sănătate. Ne-am creat multe calculatoare pentru a păstra și a stoca în cantități enorme informația, dar comunicăm tot mai puțin unul cu altul… Am câștigat în cantitate și nu în calitate. Am pierdut oameni, care nu se mai întorc acasă, emigrând în continuare. Nu-i mai întorci nici cu banii promiși de guvern. Economia grea nu există și nu se dezvoltă. Cei săraci nu-și aleg locul de muncă, ci consimt ceea ce li se oferă. Dragostea de Patrie s-a risipit, – copiii noștri nu înțeleg acest generic. Au devenit roboți cu mobile și căști în urechi… Problema noastră nu este sărăcia, ci indiferența!
Nicio demnitate!.. Tradiții promovate și apoi ignorate, lipsă de respect pentru moștenirea prin relații care n-ar trebui uitate niciodată. ”Prietenii” nu se bucură de succesul tău. Promisiunile nu au loc când e vorba de bani. Indiferență… În afară de noi inșine nimeni nu ne va lua apărarea…

   Un om bogat l-a luat pe fiul lui într-o călătorie  prin Moldova cu unicul scop, de a-i demonstra ce înseamnă să fii sărac… (poveste online) Câteva zile ei au petrecut la o fermă într-o familie de țărani. La întoarcere, acasă tatăl îl întreabă pe fiu, dacă i-a plăcut călătoria. ”Mi-a plăcut, tată”, – fu răspunsul. ”Ai văzut cât de săraci pot fi oamenii?” – îl întrebă din nou tatăl. – ”Desigur”, – spuse fiul. – ”Și ce învățăminte ai tras din călătoria noastră?” – întrebă nerăbdător tatăl.

Și fiul a răspuns:”Eu am văzut, că ei au patru câini, și noi doar unul. Noi avem un bazin până la mijlocul grădinii, și ei au un râu care n-are capăt. La noi în livadă strălucesc felinare procurate peste hotare, iar la ei noaptea zâmbesc stelele. Noi avem o terasă pân-la marginea curții, iar la ei – spații deschise chiar până la orizont. Noi avem o parcelă de teren nu chiar mare pe care locuim, și ei sunt înconjurați de codri și câmpuri nesfârșite de la care ți se taie respirația și nu-ți poți lua privirea. Noi procurăm mâncarea, iar ei preferă să o producă de sinestător. Noi avem în jurul casei garduri înalte de protecție, iar ei au prieteni și sprijin din toate părțile”. Tatăl băiatului a înțepenit de uimire…

Iar fiul a adăugat:”Am înțeles, tată, cât de săraci suntem Noi, într-adevăr…” 

Acum prindeți legătura din ambele sensuri… Realitate.

❤ ❤ ❤