Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


11 comentarii

Stația Nunta din Chișinău


De ce există atât de multe femei nefericite? De ce bărbații se simt mai ușor, dacă nu prima, vine a doua, a treia… și el este fericit? De ce responsabilitatea de a rămâne cu copiii după divorț, la fel cade pe umerii femeilor, iar fostul ”mârlan” și aici e fericit în noile lui aventuri amoroase? De ce femeile poartă o persoană pentru toată viața și emoțional depind de bărbați?

Deci, imaginați-vă un microbuz aproape pustiu care se târâie ca un melc pe străzile din orașul Chișinău… La o stație întră o doamnă destul de simpatică, în opinia mea, circa de treizeci de ani.  Nu vă dau detalii despre înfățișarea ei, voi spune doar că nu-i lipsește nimic din cele atrăgătoare. Iar după ea urmează sărind cam brutal un bărbat, la fel de aceeași vârstă, cu un sac mare și greu. Rutiera se urni din loc imediat și omul nu reuși să-și frâneze pasul, împingând-o pe doamnă și călcând pe piciorul ei.

”Ei, și ce sunteți ca un elefant, într-adevăr…” a spus ea supărată. ”Chiar nu se poate mai atent?!”. Bărbatul se uită vinovat în ochii ei și-și ceru scuze. Dar femeia nu se stăpâni și continua cu ”trebuie să fiți mai delicat”.

Și aici omul a vorbit cu suflet cuvintele, prin care a încercat să-și exprime durerea și tristețea lui. ”Doamnă, doar ați văzut că n-am făcut-o intenționat, cu atât mai mult că v-am cerut scuze, și ce pot eu să mai fac ca să vă calmați, în cele din urmă?

Eu, personal, în acel moment mă așteptam la orice răspuns, însă… chiar și mie, cu cinismul meu nativ și brutalitate țărănească, nici prin cap să-mi treacă la ce poate ajunge o minte de femeie șmecheră! Ei, sunteți gata?

”Ce, ce, de nevastă luați-mă, domnule!”

Șoferul surprins opri brusc autobusul, iar în salon s-a instalat o tihnă neobișnuită. Chiar și fetița de cinci ani din spatele meu, care a vorbit tot drumul, a tăcut. Astfel a continuat liniștea timp de un minut-două, fiecare rumegând surpriza celor auzite. Vreau să menționez că pe fața femeii la momentul respectiv nu a fost măcar un indiciu la o glumă. Eu, cu firea mea nărăvașă, n-am răbdat (ei, cum fără mine astfel de istorii) și… am spus provocător:”Auzi, omule, da, răspunde ceva, nu vezi că publicul așteaptă?” El se uită la mine, apoi la ceilalți, a trecut cu privirea la femeie și răsună:

”Mă opresc la următoare stație, mergeți cu mine?”

”Da.” cu toată puterea vocii sale a răspuns ea.

”Bravo!” a răsuflat tot microbusul ”emoționat” și se auziră aplauzele. Iar ”supărata” și ”elefantul” într-adevăr au coborât împreună la stația următoare…

”Mă numesc Veronica” a spus ea, atunci când coborau și el i-a oferit brațele sale la ieșire.

Ușa se închise. În urma lor se ridicau alți pasageri, iar autobusul încă vre-o cinci minute surprins de cele întâmplate stă pe loc. Se pare că și șoferul era fericit! Apropos, stația se numește ”Nunta”! J

Vreau să cred că au rămas fericiți împreună pân-la adâncă bătrânețe…

Oameni buni, spuneți-vă ce vă doare și ceea ce simțiți, la momentul potrivit, și imediat! Nu ratați fericirea voastră chiar și la supărare! Măcar îndrăzniți, nu pierdeți nimic… riscând… Nu respingeți persoanele care doresc să fie ațături de voi. Tot ce-i posibil că ei vor fi singurii care vor rămâne cu voi, în cele mai dificile momente ale vieții. Doamne ajută! Să fiți binecuvântați! ❤


5 comentarii

Pașaportul pierdut


Un lucru real și evident pentru mine: în viața noastră nimic nu se întamplă pur și simplu. Atunci când apare o situație oarecare, cu certitudine trebuie să o primim adecvat și să supraviețuim, înseamnă deci, că pentru ceva anume acest fapt este totuși necesar. Sunt convinsă, că pe tot parcursul vieții noastre cei de sus ne trimit semne de avertizare. Doar că nu întotdeauna le vedem și înțelegem.
Dar astfel nu am fost întotdeauna, – unele istorioare mistice m-au făcut să chibzuiesc diferit. Voi povesti despre unul dintre cele mai curioase cazuri din viața mea.
Timp de doi ani, mă pregăteam să plec într-o călătorie îndepărtată, – odihnă într-un următor concediu. M-am familiarizat cu destinații turistice, cu aprecierile, privind imaginile, m-am consultat cu amici, și desigur, strângeam bani de călătorie. Și iată, că a venit momentul când totul era gata: am procurat lucrurile necesare și biletele. A rămas doar să ajung până la ziua plecării în călătorie. Timpul trecu teribil de greu, eu eram ca un butoi de pulbere, toată în așteptare a vacanței. Nici nu puteam mânca normal de emoție. Geamantanele erau deja strânse, totul gata, eu știam unde se află fiecare detaliu sau mărunțiș, dar, mai mult de lenevie, am decis să verific din nou. Și ce spaimă m-a apucat atunci când n-am găsit pașaportul la locul lui!
Am început să-l caut. Țin minte foarte bine că l-am pus laolaltă cu banii în buzunarul interior al jachetei, mai aproape de inimă, ca să nu-i fure. Pân-la plecare rămâneau șase ore și încercam să mă calmez că pașaportul e undeva în apropiere și că se va găsi neapărat.
Am scotocit tot apartamentul, am alergat la magazin să întreb, poate brusc l-am scăpat pe-acolo, dar nu l-am găsit. Vă imaginați, cât de dezamăgită am fost! Șase ore au zburat, concediul planificat a fost perturbat, și eu am izbucnit în plans de neputință. Două zile am plâns cu resentimente și mâinie, doar această călătorie era visul meu în ultimii ani…
Iar în seară am aflat de la știrile TV despre microbuzul răsturnat, toți pasagerii au fost zdrobiți, numai șoferul a supraviețuit. Am telefonat la agenția de la care trebuia să plec în călătorie, și s-a dovedit că în acest autobuz mergea grupul în care eram și eu înscrisă. Îmi pare rău pentru victimele și rudele lor, eram îngrozită, dar… am simțit un sentiment de ușurare.
După câteva zile, m-am calmat nițel și am decis să merg la o prietenă în satul ei natal, chiar nu puteam rata concediul. Vă imaginați surpriză mea atunci când din jacheta care am luat-o în mâini… a căzut pașaportul?
Să-mi fi povestit cineva, aș fi crezut că omul are ceva cu psihica lui. Însă, ce a fost s-a petrecut cu mine! Și eu singură cu greu cred în această mistică, doar că să nu observi pașaportul într-o jachetă subțire este pur și simplu imposibil!
De-atunci, am început să fiu mai atentă la semnele trimise de sus, care desigur că au mai apărut în continuare… Eu sincer cred în existența lui Dumnezeu! Și mai știu, că dacă este destinat să se întâmple ceva, se va întâmpla numaidecât.


4 comentarii

Iubitul tău a fost iubită


Draga soțule,
Iti scriu aceasta scrisoare deoarece vreau sa te parasesc pentru totdeauna. Am fost o sotie buna pentru tine (cred eu), timp de 7 ani si nu am nimic sa imi reprosez.
Ultimele doua saptamani au fost iadul pe pamant. Seful tau m-a sunat sa imi spuna ca ti-ai dat azi demisia, iar asta a fost picatura care a umplut paharul. Saptamana trecuta, ai venit acasa si nu ai observat ca mi-am aranjat parul si unghiile, ti-am gatit mancarea ta preferata si am purtat chiar si o rochie de satin noua. Tu ai venit acasa si ai mancat in 2 minute, apoi ai mers direct la somn, dupa ce te-ai uitat la meci.  Nu imi mai spui ca ma iubesti, nu ma mai atingi… Ori ma inseli, ori nu ma mai iubesti, indiferent care din aceste doua lucruri s-au intamplat, PLEC.

P.S. Daca incerci sa ma gasesti, mai bine renunta. FRATELE tau si cu mine ne mutam impreuna in West Wirginia! Sa ai o viata minunata!    pe timpuri un sut in fund
Fosta ta sotie

**********************      
Draga fosta sotie,
Interesanta scrisoarea ta. E adevarat ca am fost casatoriti timp de 7 ani, insa faptul ca „ai fost o sotie buna” e mult prea departe de adevar.
Vizionez meciuri atat de mult fiindca m-am cam saturat sa ma tot cicalesti. Imi pare rau ca nu a mers. Ba da, am observat ca te-ai tuns aproape zero saptamana trecuta, insa primul lucru care mi-a venit in minte a fost: „Arati ca un barbat!”
Mama mi-a spus ca mai bine nu spun nimic decat sa spun ceva urat.
Cand mi-ai gatit „mancarea favorita”, probabil ca m-ai confundat cu fratele meu, fiindca eu nu mai mananc porc de 7 ani.
Am plecat direct la culcare dupa meci fiindca am vazut eticheta cu pretul care atarna inca pe rochia ta de satin noua. M-am intrebat daca a fost o coincidenta faptul ca fratele meu a imprumutat de la mine 50 $ dimineata, iar pretul rochiei tale de satin era 49.99$.
Dupa toate astea, inca te mai iubeam si simteam ca pot face ceva ca sa mearga intre noi. Asa ca, atunci cand am descoperit ca am castigat la loto 10 milioane de dolari, mi-am dat demisia si am cumparat pentru noi doi 2 bilete in Jamaica. Dar cand am ajuns acasa, plecasesi.
Cred ca totul se intampla cu un motiv pe lumea asta. Sper ca ai viata pe care ti-ai dorit-o mereu. Avocatul meu a spus ca, avand in vedere scrisoarea pe care mi-ai lasat-o, nu vei vedea un cent de la mine. Asa ca ai grija!
P.S. Nu stiu daca ti-am spus vreodata, insa Carl, fratele meu, a fost inainte Carla. Sper ca asta nu e o problema pentru tine.
Cu bine,
Ex-sotul tau

Adaptare din inet…

De 1 aprilie se mai întâmplă minuni…  😀


8 comentarii

Oameni Soare


Un film video cu confesiuni, plin de sinceritate şi emoţii, înregistrate de tatăl unui copil cu sindromul Down, a atins inimile multor oameni din lume. Turner, fiul de cinci ani al unui canadian de origine, Rob Seott, suferă de acest sindrom. Recent, Rob tatăl a mers la salonul video în apropierea casei lor din Truro (Nova Scotia). În timp ce Rob selecta filme, el a auzit discuţia unui tată cu doi fii ai lui despre unul dintre personajele cu sindromul Down din filmul care-l priveau în acel moment… soare1

Unul din băieţi l-a întrebat pe tatăl: ”Ce înseamnă sindromul Down?”

S-a instalat o pauză lungă de tăcere… Tatăl nu ştia sau nu dorea să spună nimic rău, el a încercat să potrivească cuvintele astfel, ca băieţii să înţeleagă.  În cele din urmă a spus: „Este o boală”… ”O boală, în care o persoană nu ştie nimic, nu realizează lucrurile…” – Şi-atunci, inima mi s-a strâns de durere, – a spus Rob. – În acel moment, el s-a pierdut cu firea, dar ulterior, a decis să înregistreze un film, despre ceea ce înseamnă sindromul Down pentru el personal. După ce Rob a postat pe o reţea de socializare filmul, chiar în prima zi pagina a fost vizionată circa de un milion de utilizatori. 

„Sindromul Down – literalmente cel mai frumos lucru care s-a întâmplat vreodată în viața mea, – a spus Rob, luptându-se cu lacrimile ce i s-au prelins pe obraji. – Este bucurie, surpriză, bunătate, dragoste, gingăşie. Nu este o boală. Nu este nici handicap. Sunt convins că toţi oamenii se împart în cei care studiază şi cei care ştiu… Fiul meu cunoaşte unele lucruri pe care nimeni nu l-a putut învăţa. Cunoştinţele lui sunt altfel, şi sunt mult mai valoroase decât ceea ce am învăţat noi!” Rob este foarte supărat pe faptul că atunci în magazinul video, nu ia luat apărarea fiului său şi a altor persoane cu sindrom Down, precum şi pentru faptul, că baieţii tatălui care a răspuns eronat, vor creşte cu concepţii greşite despre persoanele cu sindrom Down. În acelaş timp, Rob înţelege bine că omul nu a răspuns din răutate: în cele din urmă, până când la ei nu a apărut copilul ”soare”, nici Rob nu ştia de sindromul Down. 

„Dacă fiul meu se năştea altfel, nici eu nu ştiam ce să spun”, – spune Rob.

Cuvintele lui pline de durere au trezit mii de răspunsuri de susţinere din partea mai multe persoane. „Tocmai am aflat că sindromul Down are şi fiica noastră recent născută, – vă mulțumesc pentru video! – citează un comentariu. – Filmul m-a ajutat să înțeleg cât de minunată, iubită, bună şi frumoasă va fi fiica noastră„!soare2

Rob şi soţia lui au un fiu mai în vârstă, Griffin, de 7 ani, iar părinții văd că, în ciuda propriilor lui caracteristici, Turner –  este acelaşi copil, la fel ca fratele lui.

Oamenii spun, că acesti copii sunt deosebiţi, şi eu la început, l-am tratat la fel, ca pe un copil minune, – a declarat Rob pentru today.com. – Dacă începeţi să-l trataţi în mod special, totul merge nu aşa cum ar trebui. Este la fel ca toţi copiii. Place aceleaşi lucruri, jucării, pupici înainte de somn, – toate împreună, dar şi – aceleaşi probleme.  Aruncă lucrurile, hainele, nu vrea să strângă jucăriile… Este necesar să acordăm atenţie nu particularităţilor deosebite, ci personalităţii individuale.

P.S: Privește! Vine o femeie în fața ta. Oamenii în urma ei strigă: ”Ce te-ai blocat, drogato?” Nu va înțelege nimeni de ce se clatină. Ea ieri și-a înmormântat copilul… Iar nu departe, stă un moșneguț în zdrențe vechi, Mulțimea strigă:”Ei, vagabondule, mergi șa lucru!” Ei nu vor înțelege, că în ochii lui obosiți e somnul întunecat și veșnic al Orbiei… Și acolo, o fetiță nu se desparte niciodată de telefon, ea scrie permanent ceva. Mulțimea cu a ei: ”Trezește-te, multă minte îți mai trebuie!” Și nimănui nu-i pasă, că e hipoacuzică, și că doar în acest mod ea poate comunica cu oamenii… Un băiețel disperat cu o plăcuță în fața lumii, și nimeni nu-l va crede, că mama lui paralizată după un atac cerebral, are nevoie de ajutor… Un alt omuleț ce strigă mult la telefon, este fluierat de trecători. El disperat așteaptă un apel de la mama dispărută… Și nimănui nu-i pasă… Și pentru a evita astfel de trucuri murdare, Neștiind situația – apelați la Tacere. Și înainte de a condamna pe cineva, Trăiește viața lui! Întră în pielea lui!
Repet: Nu cere de la Domnul bani, – Aurul nu-ți va oferi fericire! Nu cere succesul în afaceri, – atunci când ai talent, succesul vine de la sine. Cere iubire, credință, puterea de a ierta pe toți și să trăiești, astfel ca inima să nu te ruginească… Întreabă-te, te vei putea Ierta pe sine?