Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


11 comentarii

Scandal cu ”Carne proaspătă”


…Un portofel practic gol şi rafturile pline cu produse alimentare. Dintr-o parte, pare să fie mare fericire pentru o gospodină. Dar, dacă gospodină a mers după 20 de ouă şi 3 kg de cartofi, şi, tot odată, a întrat într-un magazin de ”Carne Proaspătă”dsc_6471 printre tarabele cu ouă de vânzare, ademenită de preţuri mai mici, să cumpere… carne proaspătă, situaţia iese de sub control, cu atât mai mult că carnea proaspătă acoperea carnea veche mai întunecată la culoare. Vedeţi şi voi în imagine? Unde am greşit întrebând despre acest lucru vânzătoarea? Ea a răsturnat farşul cântărit pentru subsemnată înapoi în vitrină, bruscându-mă şi trimiţându-mă la şefa magazinului, care era şi ea ’’tut kak tut’’. – ’’Ce nu vă place?’’. – ’’Ce obijduiţi şefa noastră’’ – a sărit şi direticătoarea magazinului?’’. –’’Eşti bolnavă, proastă sau Ce?’’ – le-a ajutat’’ şi o vânzătoare în halat alb din vecinătatea tarabelor, care m-a şi ghiontit imitând o bătaie în caz de ceva… Părea să fie un vis urât… Ceva încredibil… Cu ce am greşit???carne proaspata

’’Mamă, doar ţi-am spus. Să nu mergi niciodată la Piaţa Centrală! Mergi la magazine, la supermarkete…’’ – fiica mea pare că are dreptate. Dar, de unde cumpără magazinele şi supermarketele carnea şi alte produse, nu tot de la oameni, fie din piaţă?

Altă e problema, că aşa cum e guvernul, astfel e şi în organizaţii mici, precum şi în magazine, tarabe, pavilioanele din piaţă etc, predomină o politică cu ’’toţi pentru unul şi fiecare pentru acest unic’’ şi nici într-un caz pentru drepturile clientului, ce să mai vorbim de Popor care achită impozite pentru întreţinere… Aici e antisanitarie, putoare şi iz împuţit de care nu ai scăpare. Se dezvoltă corupţia şi pupincurismul. Nu are rost să mergi să te plângi la şefi şi administratori, fie la poliţie, că de unde ar avea atunci ei Pâinea lor cea de toate zilele? Din salariu? Hai, nu mă faceţi să… zâmbesc…

  Inţiativa cu brio şi controale efectuate de Sănătatea Publică pe la grădiniţe este minunată, sper să continue veşnic, căci nu poţi avea încredere în mentalitatea unui moldovean, nicicând şi niciodată. Nu se va schimba, oricum ochii îi fug în urma banului… Şi totuşi, pe noi, cei mai mari, cine ne va apăra?

   P.S. Înainte de promenadă cu scandal la piaţă cenrala am achitat 2600 de lei pentru facturi cu servicii comunale din salariul meu de peste trei mii şi ceva bănuţi… Plâng… 

Reclame


10 comentarii

Ştiam că vei veni…


     Prin viaţa mea trec oamenii… An nou calutMulţi oameni… Diferiţi. Transparenţi sau invizibili… Cineva aparent, lăsând un traseu uşor fără faţă şi aromă… Cineva alunecă reuşind să-şi deschidă chipul sau vocea… Unii merg alături până la următoare staţie… Uneori, în tăcere… Uneori, discutând în drum… Există şi cei care te ating, lasând o senzaţie de căldură în zona cotului… În viaţa mea există persoane care au plecat acolo, de unde nu se mai întorc niciodată, rămânând pentru totdeauna în suflet şi în memoria mea… Există cei care au fugit crezând că fug de mine… De fapt, ei au fugit de sine… Există persoane, care m-au trădat şi pentru care în continuare le ofer o şansă… De fapt, această şansă rămâne şi pentru mine, pentru a ne ierta de fiecare dată, reciproc… Există persoane, pentru care am închis uşa mea… Sunt convinsă că niciodată n-am s-o deschid, chiar dacă acestea ar rupe-o cu toate forţele lor, dar… această convingere rămâne în urmă, uitată… Există oameni – Sărbători… colaj Vizitiu– Persoane care ascultă… Oameni – donatori… Oameni – profesori şi oameni – elevi… – Oameni – nostalgie
Mai există în viaţa mea oameni – Cicatrici… Cei care întră în ea fără să bată,.. fără voie, fără permisiune… Se stabilesc acolo pentru totdeauna… Ei singuri mă vindecă… aplicând un strat peste altul pe rănile mele sângerate. Până când aceste răni se transformă în cicatrici. Ca apoi prin cicatrici ştampilând pentru totdeauna  calea lor de ieşire… Aceste cicatrici nici nu dor şi nici nu se vaită, oricare ar fi anotimpul… Dar rămâne pentru totdeauna o amintire despre aceea… Amintirea, că niciodata nu voi la fel ca înainte!
 Şi de fiecare dată, mă trezesc la gândul că Câţi prieteni n-ar avea un Om, – el mereu va fi singur, dacă alături nu va exista persoana iubită… Oricare categorie descrisă mai sus n-ar reprezenta această persoană… Fie rea sau bună, – sărbătoare sau dramă, – în orice colţişor al lumii se va găsi cineva drag… Un prieten de suflet pân-la urmă… Pentru care vei găsi cuvinte potrivite de mare recunoştinţă:
– Prietene, frunzele cad una câte una, vine iarna, primăvara, vara,.. iar tu întotdeauna cobori elegant scările ce te înalţă în propria ta viaţă. – Pentru că eşti Prieten! – Te iubim!
Iar oamenii care poartă răutatea-n sânge, vor realiza cândva (de regulă… mult prea târziu) cât rău şi-au făcut lor şi celor de lângă ei, adoptând o atitudine plină de venin… „Mă dezgustă omul rău când spune o vorbă bună.”(Menander) Şi despre aceste persoane veţi găsi un cuvânt bun, pentru că până la urmă viaţa îi dă ”gata” şi- într-un moment de cotitură conştiinţa le aprinde febra vinovăţiei… Fapt constatat, de regulă şi în continuare, foarte semnificativ. Înseamnă experienţă, înseamnă viaţa în prezent. Înseamnă maturitate şi înţelepciune, marcate de o clipă, un ceas…
 Morala: Un lucru ”neînsemnat” îţi poate marca întreaga viată
Sveta Vizitiu defilare
O istorioară reală, cu lacrimi şi învăţăminte… Ca rezumat. Ca să înţelegeţi, că puteţi fi surprinşi în orice moment de viaţă şi de suflet… E doar o clipă dintre mii…
O fetiţă întreabă de mama ei:
– Mămico, eu trebuie să merg la prietenul meu la spital, el este foarte bolnav!
– Desigur, draga mea, dar ce are el?
Fetiţa a răspuns, privind podeaua:
– Cancer, mamă, la cap…
Mama a răspuns, fiind foarte şocată: – Ce ai de gând să faci acolo? Într-adevăr, vrei să urmăreşti cum moare?oceanwlower1
Fetiţa se întoarse şi a plecat…
Mai târziu, peste câteva ore, copila venise acasă foarte tristă, cu lacrimi în ochi…
– Mămico, a fost groaznic, el a murit în faţa mea…
Mama, furioasă, i-a răspuns: – Acum eşti mulţumită? Ce te aşteptai să vezi acolo?
Ultimele lacrimi se prelingeau pe faţa copilei cu un zâmbet liniştitor:
– Sunt foarte mulţumită, mamă! Am venit la timp! El mi-a spus:
– ”Ştiam că vei veni, prietene!